0% au considerat acest document util (0 voturi)
39 vizualizări5 pagini

Termeni Si Conditerv

Documentul prezintă termenii și condițiile serviciului de cumpărare înapoi a mobilierului IKEA folosit de către clienți. Serviciul funcționează prin estimarea online a prețului de cumpărare înapoi, urmată de verificarea fizică în magazin și acordarea unui card de retur valoric. Există anumite limitări privind categoriile de produse eligibile.

Încărcat de

Razvan
Drepturi de autor
© © All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
0% au considerat acest document util (0 voturi)
39 vizualizări5 pagini

Termeni Si Conditerv

Documentul prezintă termenii și condițiile serviciului de cumpărare înapoi a mobilierului IKEA folosit de către clienți. Serviciul funcționează prin estimarea online a prețului de cumpărare înapoi, urmată de verificarea fizică în magazin și acordarea unui card de retur valoric. Există anumite limitări privind categoriile de produse eligibile.

Încărcat de

Razvan
Drepturi de autor
© © All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

Termeni și condiții pentru serviciul

Buy-back mobilier
Termenii și condițiile prezentate mai jos sunt suplimentare și nu afectează Politica de retur IKEA,
Termenii și condițiile IKEA Family și/sau Politica de confidențialitate IKEA sau drepturile legale
care revin consumatorului în temeiul legislației din România.

SECŢIUNEA 1. FURNIZORUL DE SERVICII

Furnizorul Serviciului buy-back și revânzare (“Serviciu”) este IKEA Romania SA, cu sediul în
București, Șoseaua București-Ploiești nr. 42A, Sector 1, București, România, înregistrată la
Oficiul Registrul Comerțului cu numărul J40 / 8161/2005, CUI RO 17547941, cont
bancar RO64BRDE 445SV75945994450, deschis la BRD – sucursala Dorobanți, denumită în
continuare Furnizor de servicii ("IKEA" sau "Furnizor de servicii").

SECŢIUNEA 2. LOCUL PRESTĂRII SERVICIULUI

Serviciul este furnizat în magazinele IKEA din București:Centrul Comercial IKEA din B-dul
Pallady nr. 57, Sector 3, București (“Magazinul IKEA PALLADY”) și Centrul Comercial IKEA din
Şos. București-Ploiești nr. 42A, Sector 1, București (“Magazinul IKEA BĂNEASA”).Procesul care
va fi efectuat de către client în cadrul mecanismului serviciului buy-back, sub rezerva acestor
termeni și condiții, implică utilizarea soluției buy-back online, așa cum este prezentată în
Secțiunea 3 de mai jos.

SECŢIUNEA 3. DESCRIEREA SERVICIULUI

Cum funcționează?

La IKEA, credem că produsele merită o a doua șansă și, prin urmare, suntem dispuși să
cumpărăm produse IKEA folosite de clienții noștri, în conformitate cu termenii și condițiile
prevăzute în acest document.

Prin serviciul “Buy-back și revânzare în magazin”, IKEA oferă clienților posibilitatea de a prelungi
viața mobilierului IKEA, prin răscumpărarea produselor IKEA folosite, în schimbul unui card de
retur IKEA și apoi prin revânzarea mobilierului returnat în zona Atelierul de Circularitate.
Răscumpărarea și revânzarea mobilierului de către IKEA în zona Atelierul de Circularitate
reprezintă o opțiune și mai accesibilă pentru cei mai mulți oameni. Credem că o astfel de
abordare și mod de gândire vor ajuta IKEA să își atingă obiectivul de a deveni o afacere circulară
și sustenabilă. Clientul va urma un proces pas cu pas folosind soluția buy-back online: Buy-back
și revânzare - tool de estimare. La sfârșitul călătoriei de utilizare a acestei soluții online, clientul
va primi o estimare de preț pentru mobilierul IKEA, care va trebui confirmată ulterior în magazin.

Toate produsele trebuie să fie supuse unei verificări făcute de un angajat IKEA la departamentul
Relații Clienți din magazin, condiție obligatorie pentru răscumpărarea acestora. Prețul final va fi
stabilit în magazin, comparând starea fizică a produsului cu informațiile primite anterior
de la client și pe baza cărora a fost furnizată estimarea de preț. Prețul oferit de angajatul
IKEA în urma verificarii fizice a produsului este final și nu se supune negocierii.

Dacă starea reală a produsului corespunde informațiilor furnizate de client în momentul obținerii
estimării de preț, valoarea este confirmată și produsul este acceptat de magazinul IKEA.
Dacă starea reală a produsului nu corespunde informațiilor trimise de client, angajații IKEA îi vor
propune clientului un nou preț. În cazul în care clientul este de acord cu prețul final, angajatul
IKEA va alimenta un card de retur cu suma oferită clientului.

Dacă sunt acceptate produsele clientului, va fi încărcat un card de retur IKEA pentru prețul de
buy-back convenit. Cardurile de retur IKEA sunt valabile pentru o perioadă maximă de 3 ani de la
data emiterii. Produsele răscumpărate vor fi apoi plasate în secțiunea Atelierul de Circularitate
pentru a fi revândute.

Cardul de retur poate fi folosit în oricare din magazinele IKEA menționate în Secțiunea 2, pentru
achiziționarea de produse din gama IKEA, inclusiv produse din zona Atelierul de Circularitate.

În cazul în care clientul nu acceptă suma finală propusă, IKEA Romania SA nu are nicio obligație
față de acesta.

Clientul nu trebuie să prezinte dovada achiziției inițiale (ex. factură) ca o condiție pentru a putea
vinde produsul(ele) folosit(e) către IKEA.

Ce produse nu sunt eligibile pentru serviciul buy-back IKEA?

Serviciul buy-back pentru mobilierul IKEA este disponibil momentan numai pentru a răscumpăra
mobilier folosit în gospodăria personală și nu pot fi acceptate cantități mari (mai mult de 3 bucăți
din același articol într-o lună) și articole folosite în scop comercial sau profesional.

Serviciul buy-back este în prezent configurat numai pentru a gestiona piese de mobilier
complete/complet funcționale. Momentan, IKEA nu poate accepta articole din toate variantele de
culori disponibile și nici articole din categoriile menționate mai jos. Totuși, căutăm permanent noi
modalități de a îmbunătăți serviciile oferite.

În acest moment, următoarele categorii de produse nu sunt eligibile pentru serviciul buy-back
mobilier:

• Produse care nu fac parte din gama IKEA


• Accesorii de design interior, inclusiv corpuri de iluminat și textile
• Unități suplimentare separate și elemente componente
• Produse utilizate în exterior, inclusiv mobilier de exterior
• Saltele și textile pentru pat, inclusiv pentru copii si bebeluși (de ex.pături și protecții
pentru saltea)
• Bucătării sau produse pentru bucătărie, inclusiv, dar nu limitate la blaturi, corpuri și
fronturi
• Dulapuri de haine modulare și accesorii
• Electrocasnice/aparatură electrică
• Produse pe gaz
• Articole cumpărate din departamentul „Atelierul de Circularitate”

Pentru a fi eligibile pentru acest serviciu, produsele trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1. Să fie produse IKEA


2. Să fie complete (fără componente lipsă si cu toate componentele originale)
3. Să fie asamblate și în stare de funcționare
4. Să fie funcționale
5. Să nu emane miros neplăcut
6. Să nu fie modificate structural
7. Să fie în stare fizică bună sau foarte bună și vor fi incluse în una din următoarele
categorii:
o - Categoria “CA NOU, fără zgârieturi”: Produsul este în stare aproape nouă. Nu
există semne vizibile de uzură și nu pare folosit. Nu are pete, mâzgălituri sau
zgârieturi.
o - Categoria “FOARTE BUN, zgârieturi minore”: Produsul este în stare foarte
bună, prezintă doar semne ușoare de uzură și are zgârieturi minore. Nu are pete
sau mâzgălituri.
o - Categoria "FOLOSIT, BINE ÎNTREŢINUT, câteva zgârieturi": Produsul este în
stare bună, dar sunt semne de uzură după utilizare. Are mici pete sau câteva
zgârieturi, dar produsul este în stare bună și deplin funcțional.

Condiții suplimentare de eligibilitate pentru produsele pentru copii și bebeluși

În plus față de condițiile sus menționate, pentru a fi eligibile pentru acest Serviciu,
produsele pentru copii și bebeluși trebuie să aibă obligatoriu inclusă și afișata Eticheta
IKEA.
Nu este eligibil pentru acest Serviciu niciun produs pentru copii și bebeluși care nu conține
Eticheta IKEA.

Eticheta IKEA este o etichetă aflată pe produsele originale IKEA, care conține informațiile
necesare care permit IKEA să efectueze investigații suplimentare cu privire la respectivul
produs, dacă este necesar.

Eticheta IKEA este plasată diferit, în funcție de tipul produsului:


- Pătuțuri: pe partea glisantă, sub pat;
- Cadre de pat: sub tetieră inferioară;
- Mese de înfășat: sub blat sau pe partea laterală.

Exemplu de Etichetă IKEA:

Este important de reținut că Eticheta IKEA trebuie să conțină două numere de identificare,
astfel: unul situat în partea de jos sau în mijloc în partea stângă (numărul 1 în imagine) și
unul în dreapta (numărul 2 în imagine).

IKEA își rezervă dreptul să includă produsul în una din categoriile de mai sus, așa cum consideră
de cuviință.

IKEA are dreptul de a refuza răscumpărarea produsului de la client dacă produsul nu


corespunde condițiilor prevăzute aici.

SECŢIUNEA 4. CE OPŢIUNI NU SUNT DISPONIBILE


Clienții nu pot primi valoarea de răscumpărare a produselor în numerar, ci numai pe carduri de
retur care pot fi folosite exclusiv pentru cumpărături în magazinele IKEA Romania și nici nu pot
solicita modificarea parametrilor Serviciului.

SECŢIUNEA 5. TAXE. COSTURI

Clientul este exclusiv responsabil pentru orice taxe sau contribuții care pot fi datorate pentru
prețul primit de la IKEA pentru produse.

Clienților nu li se percepe niciun cost direct sau indirect suplimentar. Clienții sunt responsabili
pentru transportul produselor la magazinul IKEA. Compania IKEA nu rambursează costul
transportului, indiferent dacă produsul devine proprietatea sa.

SECŢIUNEA 6. ALTE PREVEDERI

Furnizorul de servicii nu își asumă responsabilitatea pentru situații în care anumite persoane nu
pot beneficia, parțial sau în întregime, de serviciu, dacă această incapacitate se datorează unor
circumstanțe care nu sunt sub controlul sau din vina IKEA.

În cazul unei fraude, neînțelegeri sau dispute care poate apărea în orice moment al prestării
acestui serviciu, IKEA își rezervă dreptul de a lua toate măsurile legale considerate
corespunzătoare.

SECŢIUNEA 7. CAMPANIA „ZIUA PAMANTULUI”

Campania „Ziua Pământului” („Campania”) se desfășoară în perioada 17.04.2023 –


30.04.2023 („Perioada Campaniei”), cu precizarea ca in data de 17.04.2023 Magazinul IKEA
PALLADY și Magazinul IKEA BĂNEASA sunt închise.

Pe Perioada Campaniei, IKEA oferă clienților care sunt membri ai programului de loialitate IKEA
Family o suma cu 100% mai mare decât prețul oferit in mod curent în schimbul articolelor vechi
de mobilier care îndeplinesc cerințele aplicabile pentru serviciul normal de Buy-back. Pentru
clienții care nu fac parte din programul de loialitate, oferta va fi aceeași ca pentru serviciul normal
de Buy-back.

Oferta 100% sus menționata este valabila doar pentru clienții care sunt membri ai programului de
loialitate IKEA Family si toată mobila care va fi achiziționata în Perioada Campaniei va fi vândută
în zona „Atelierul de Circularitate”.

Membrii IKEA Family pot aduce articolele selectate în Magazinul IKEA PALLADY sau Magazinul
IKEA BĂNEASA până la data de 30.05.2023 (cu excepția datei 17.04.2023 in care magazinele
IKEA sunt închise), la departamentul Relații Clienți, împreună cu oferta preliminară obținută
online în Perioada Campaniei, respectiv 17.04.2023 – 30.04.2023.

După efectuarea inspecției fizice a mobilierului de către un angajat al departamentului Relații


Clienți și confirmarea contravalorii oferite în schimbul acestuia, clientul va primi un card de retur
IKEA cu suma agreata pe care îl va putea folosi pentru cumpărături din magazinele IKEA sau
online timp de 3 ani de la data emiterii sale.

Oferta este supusă unor termeni și condiții menționați la in cadrul Termeni și condiții pentru
serviciul Buy-back mobilier.

Te rugăm să acorzi atenție categoriilor de mobilier care nu sunt incluse momentan în serviciul de
Buy-back. Află mai multe aici
SECŢIUNEA 8. DISPUTE ŞI LEGEA APLICABILĂ

Orice dispute care apar între Furnizorul de servicii și clienți vor fi soluționate pe cale amiabilă
sau, dacă acest lucru nu este posibil, disputele vor fi soluționate de instanțele românești
competente.

Legea aplicabilă este legea românească.

IKEA ROMANIA SA

Actualizat la data de IUNIE 2023

S-ar putea să vă placă și