Sunteți pe pagina 1din 5

Grecia Antică.

Omul şi mediul

-Grecia sau Elada este o peninsulă înconjurată de insule mai mari sau mai mici
-ţărmurile ei sunt scăldate de Marea Egee, Mediterană şi Ionică
-relieful este predominant muntos, în munţii de află zăcăminte de argint, fier, cupru, plumb, aur,
marmură
-pinii, măslinii, smochinii, dafinul creşc peste tot
-pământul este sărac şi sunt puţine locuri prielnice pentru agricultură
-în zonele cu pământ roditor se cultivă grâu, orz, varză, mazăre, ceapă, măslini, viţa de vie
-se creşteau capre, cai, măgari
-locuitori Greciei erau buni marinari, negustori, mineri, meşteşugari şi stiau să construiască
palate şi temple impresionante
-deschiderea la mare a permis practicarea navigaţiei şi a comerţului în zone precum Creta, Cipru,
Rodos; Salamina
-greci practicau olaritul iar vasele lor cu figuri negre şi roşii erau cunoscute şi apreciate printre
acestea se numară amforele, cupele, obiectele decorative
-femeile locuiau într-o parte separată a casei, acolo ţeseau lâna, confecţionau haine şi
supravegheau diverse treburi din gospodărie
-sclavii lucrau în mine sau în gospodărie

Ceramica între utilitate şi artă

-ceramica a reprezentat un izvor istoric prin care se poate reconstitui viaţa şi cultura oamenilor
-dimensiunea şi forma vaselor diferă în funcţie de utilizarea (depozitarea cerealelor, a vinului, a
uleiului de măsline, etc) sau de scop decorativ (decorativ, de lux, parfumuri sau cosmetice, cu rol
în ceremoniile religioase)
-vasele erau realizate de olari şi decorate de pictori

Polisul grec: Atena și Sparta

-relieful muntos și legăturile dificile între regiuni au împiedicat formarea unui stat unitar în
Grecia, însă au luat naștere orașele-state (polisurile)
-acesta cuprindeau orașul și statele înconjurătoare, principalele edificii publice erau construite în
agora, iar pe acropolă se aflau templele
-grecii vorbeau aceeași limbă, venerau aceași zei și uneori se uneau împotriva unor dușmani
comuni
-locuitorii polisului erau împărţiţi în cetățeni, meteci, străini care se ocupau cu negoțul, și sclavi
-formele de guvernare au evoluat de la monarhie la democrație în Atena și la oligarhie în Sparta

Atena
-întemeiată în regiunea Atica, zonă bogată în argint, marmură, argilă, fiind aproape de mare
(portul Pireu)
-la început a fost condusă de aristocrați din rândul cărora de alegeau anual cei 9 arhonți
(magistrați)
-aceștia erau ajutați de Areopag, Adunarea poporului și de Sfat
-cetățenii participau la buna organizare și dezvoltarea cetății, bărbații născuți în cetate votau și
participau la guvernare, femeile se bucurau de unele drepturi
-în sec. VII-lea î.e.n Dracon a dat primele legi scrise
-în 549 î.e.n Solon a reorganizat statul, cetățenii erau împărtiți în 4 categorii în funcție de avere, a
fixau drepturi și îndatoriri fiecărei categorii în funcție de cantitatea de grâu pe care o avea , a
organizat un Sfat cu 400 de membri și un Tribunal al poporului
-în 508 î.e.n Clistene a împărțit populația după criterii teritoriale, Sfatul a crescut la 500 de
membrii, a înființat Colegiul celor 10 arhonți, a introdus ostracismul

Sparta
-a fost fondată în zona de sud-est a Peninsulei Peloponez, în Laconia, de către dorieni în sec. X-
lea î.e.n
-legislatorul Licurg a organizat cetatea
-cetățenii cu drepturi depline erau în număr de 9000 care erau preocupați de pregătirea militară
-ei dețineau pământul care era lucrat de către iloții care proveneau din populația cucerită
-negustorii și meşteşugarii veniți în cetate erau numiți perieci, erau oameni liberi dar fără
drepturi
-Sparta era condusă era condusă de doi regi cu funcții religioase și militare, erau ajutați de Sfatul
Bătrânilor și Adunarea poporului înarmat, care aproba sau respingea legile prin aclamații

Procesul de colonizare

-lipsa terenurilor fertile, suprapopularea, nevoia de materii prime, de noi piețe de desfacere, dar
și luptele interne i-au făcut pe grecii să plece pe alte meleaguri
-coloniile au fost fondate de cetățile cu o populație mare, cu o organizare politică, economică
avansată și cu cunoștinte de navigație
-printre acestea se numără Corintul, Megara, Milet
-marea colonizare s-a desfăşurat între secolele VIII și VI î.e.n spre vestul Mării
Mediterane( sudul Franței, sud-estul Peninsulei Iberice, Sicilia și sudul Italiei) și vestul Mării
Negre (Histria, Tomis, Callatis)
-oamenii care plecau din metropolă luat cu ei focul sacru din vatra cetății, obiceiurile religioase
și politice, de obicei se consultau cu oracolul lui Apollo din Delfi
-colonia trebuia să se afle la malul mării, să fie ușor de apărat și să aibe pământ roditor, udat de
râuri
-pentru fondarea unei colonii, era prezentat un proiect adunării, care îl aproba sau nu, apoi era
desemnat un șef al expediției numit fondator care alegea numele coloniei
-colonia era atașată de metropolă dar și cu legii proprii
-la început s-au bazat pe dezvoltarea agriculturii, dar cu timpul au devenit centre comerciale și
meșteșugărești.

-dezvoltarea lor a permis stabilirea de legături cu alte popoare și răspândirea culturii greceşti și a
modelelor politice

Războiele medice
-în sec. V î.e.n au avut loc războaiele medice dintre greci și Imperiul persan condus de Darius I
care a ajuns în Asia mică și a cucerit coloniile grecești de acolo
-acestea s-au revoltat și au fost sprijinite de către Atena
-în anul grecii sub conducerea strategului Miltidate i-au înfrânt pe perși
- după victoria de la Maraton a urmat o perioadă de liniște de 10 ani, în anul 480 î.e.n armata
perșilor condusă de Xerxes a atacat Grecia
- bătălia s-a bat la Termopile când regele Spartei Leonida și cei 300 de spartani au luptat până la
ultimul om
-în același timp, pe mare triremele ateniene conduse de Temistocle au înfrânt flota persană la
Salamina
-grecii au obținut victoria la Plateea în anul 479 î.e.n
-prestigiul Atenei a crescut foarte mult, apoi în anul 477 î.e.n a format împreună cu alte cetăți
Liga de la Delos

Războiul peloponeziac

-puterea Atenei a nemulţumit alte polisuri


-Atena a devenit datorită activităților comerciale, economice și politice inițiale de Pericle cea mai
importantă forță democratică a Greciei
-modelul său de dezvoltare se opunea modelului oligarhic al Spartei
-după ani de luptă flota ateniană a fost distrusă și în 404 î.e.n Atena a capitulat
-epuizată în urma luptelor interne, epidemia de ciumă din Atena în urma căreia moare și Pericle a
transformat Grecia în țintă ușoară pentru Macedonia

Bătălia de la Maraton

-în anul 490 î.e.n, pe câmpia de la Maraton în apropierea Atenei s-a desfășurat lupta dintre
Miltridate și Darius I
-falanga de hopliți a atacat infanteria persană, scuturile lor grele îi apărau de mulțimea de săgeți
aruncate de arcașii perși iar ostașii atenieni bine înarmați au obținut o mare victorie
-legenda spune că un ostaș atenian a străbătut distanța de 42 hm pentru a anunța victoria, ajuns în
cetate a reușit să mai spună Am învins, și a murit de oboseală

Alexandru Macedon și civilizația elenistică

-Macedonia se află în nordul Greciei, locuitorii se ocupau cu păstoritul și agricultura, erau


vânători buni și buni soldați
-întemeietorul statului macedonean este Filip al II-lea bun diplomat și a organizat armata
(falanga macedoneană)
-după moartea lui Filip al II-lea la conducerea statului urmează fiul său Alexandru, numit și cel
Mare
-mai întâi Alexandru a organizat armata, apoi i-a înfrânt pe perși și eliberează toate cetățile
grecești din Asia Mică
-prin victoria de la Issos, îl învinge pe Darius al III-lea, cucerind teritoriile din Africa și Asia
Centrală, îi atrage pe egipteni de partea s-a a păstrat obiceiurile religioase, a construit orașul
Alexandria
-cucerește și Babilonul, iar mai apoi ajunge până la granițele Indiei
-campaniile lui Alexandru au fost urmate de măsuri pentru unificarea imperiului, a păstrat
obiceiurile popoarelor cucerite, modul lor de viață, cultura, religia, iar cultura greacă a pătruns în
Orient
-în teritorile cucerite se dezvoltă comerțul și meșteșugirile
-după moartea s-a imperiul a fost împărțit între generali săi, astfel au luat ființă regatele elenistice
din Macedonia, Egipt și Asia Mică
-perioada care a ținut de la cuceririle lui Alexandru până la cucerirea romană este cunoscută sub
numele de epoca elenistică

Frumosul și cunoașterea în lumea greacă

-panteonul grecilor nu a apărut într-o singură zi, ci într-un timp îndelungat, zeii formau o mare
familie, întemeiată de Zeus și Hera care aveau mulți copii și cu probleme cotidiene
-în cinstea lor se ridicau temple care adăposteau statuia zeului
-templul avea fronton, friză și coloane cele mai cunoscute sunt Partenonul și Erehtieionul
constituite pe Acropola Atenei dar și templul Artemidei din Efes
-pereții caselor, statuile, vasele erau pictate într-o gamă variată de culori, printre pictorii
enumerăm pe Polignot
-artiști mai pictau și vasele de ceramică cu scene din mitologie și viața cotidiană
-în literatură s-au remarcat Homer (Idiala și Odisea), Hesiod (Munci și zile), poeta Sapho
-grecii au pus bazele și stiinței; matematica (pitagora, Thales), astonomie (Ptolomeu), fizică
(Arhimede), istorie (Herodot, Tucidide), geografie (Strabon), medicină (Hipocrate)
-în Atena se aflau cele mai bune școli Academia lui Platon, liceul lui Aristotel
-fetele erau educate de către mame acasă unde învățau să scrie și să citească, să numere, cânte,
deseneze, să întrețină gospodăria

Acropola Atenei
-templele de pe Acropolă, stânca sacră a Atenei au fost distruse în timpul războaielor medice, și
reconstituite în timpul lui Pericle
-cele mai renumite au fost Partenonul și Erehteionul, care au fost înălțate sub îndrumarea lui
Fidias
-pe Actropolă aveau loc ceremoniile dedicate zeiței protectoare a orașului Atena
-serbările se numeau Panatenee și se țineu din 4 în 4 ani, se țineau întreceri sportive, muzică,
poezie, câştigătorii primeau amfore decorate pline cu untdelemn
-zeiței îi erau aduse ofrande de toți participanții
-Partenonul avea în interior o imensă statuie a zeiței Atena, lucrată de Fidias din fildeș și aur, în
templu se păstra și tezaurul cetății
-Erehteionul a fost ridicat în locul în care fulgerul lui Zeul îl lovise pe Erehteu, are coloanele
înalte de 2,60 m care redau figurile unor tinere

Moștenirea lumii grecești

-în perioada sec V-VI î.e.n înfloresc sculptura, pictura, arhitectura


-sculptura; cel mai renumit sculptor Fidias el a realizat statuia lui Zeus din Olimp una dintre cele
7 minuni ale lumii antice, aceasta fost distrusă în antichitate, Miron a realizat Discobolul
-teatrul s-a născut din dansurile și cântecele dedicate zeului Dionysos, actorii (numai bărbați) se
costumau și purtau măști, cele mai cunoscute tragedii au fost ale lui Eschil, Sofocle, Euripide, iar
comedii ale lui Aristofan
-spectacolele aveau loc în amfiteatre, în aer liber
-primii istorici ai antichităţii au fos grecii, părintele istoriei a fost Herodot ca ne-a transmis date
despre istoria grecilor și a altor popoare, Tucidid scris Războiul peloponeziac
-Arhimede a contribuit la fondarea matematicii și astronomiei, Hipocarte și-a bazat teoriile pe
observare și a inspirat jurământul care îi poartă numele

Jocurile olimpice în antichitate

-la fiecare 4 ani la Olimpia se țineau cele mai importante întreceri sportive la care participau
sportivi din întreaga Grecie
-primele jocuri s-au desfășurat în anul 776 î.e.n , și atât timp cât durau încetau orice conflict între
polisuri
-jocurile combinau ritualurile religioase cu sportul și erau organizate în cinstea lui Zeus
-jocurile se desfășurau timp de 5 zile și începeau cu o procesiunea solemnă și cu defilarea și
jurământul concurenţilor
-intervalul dintre două jocuri se numea olimpiadă
-în acele zile veneau pelerini din toată Grecia care aduceau ofrande zeilor
-zona se umplea de acrobați, dresori, comedianţi, negustori
-atleții trebuiau să fie cetățeni, femeile nu aveau voie să participe sau să asiste, copii aveau
jocurile lor
-sportivii susţineau 5 probe: alergări, lupte corp la corp, pugilat, aruncarea cu discul și a suluței,
săritura în lungime, curse de cai
-învingătorii primeau cununi din frunze de măslini
-jocurile olimpice au fost interzise în anul 393 e.n de împăratul Teodosiu
-în sec XIX întrecerile s-au reluat

S-ar putea să vă placă și