Regatul Odrisilor

Articol principal: Regatul Odris.

Regatul Odrisilor

Inițial, Regatul Odrisilor era un stat incipient, organizat după modelul satrapiilor persane, denumită
Skudra. Potrivit lui Herodot, fondatorul regatului odrisilor a fost Teres în 480 i.en. în condiții favorabile
după ce perșii au fost învinși în războaiele medice, renunțând la stăpânirea spațiului balcanic. Odrisii ar fi
păstrat structurile organizatorice ale satrapiei. Spațiul inițial locuit de odrisi era valea Hebrosului, Marița
de azi, pe cursul inferior.

Sub domnia lui Teres, statul odrisilor nu era foarte întins. Tucidide menționează că mai erau o serie de
traci independenți. Diodor de Sicilia precizează că Teres a lăsat moștenire un regat puțin întins. Era
preocupat de stabilirea unor relații bune cu vecinii, ca sciții. Sciții stăpâneau pe zona litorală de la Olbia la
gurile Dunării, Dunărea reprezentând deci granița dintre odrisi și sciti. Teres întocmește o alianța
matrimonială: își da fiica de soție regelui scit Ariapeithes. Din căsătoria acestora a rezultat un fiu, numit
Octamasades. Pe tot parcursul domniei sale până în 440 i.en., relațiile odrisilor cu sciții au fost bune.
Lucian din Samosata scria că Teres a trăit până la venerabila vârstă de 92 de ani.

Urmașul lui Teres a fost Sitalces (431-424 i.en.), fiind unul dintre cei mai mari regi ai odrisilor. Pe timpul
domniei sale, regatul a ajuns la o largă expansiune teritorială, fiind aduse sub stăpânire toate populațiile
tracice. Au fost integrați tracii dintre Haemus și Rodopi, la care s-au adăugat geții de dincolo de Haemus.
Tucidide a precizat că stăpânea tot litoralul, pornind de la Marea Egee, din dreptul Abderei, continuând
cu Marea Marmara și Marea Neagră, până în dreptul gurii de vărsare a Istrosului. Diodor de Sicilia a făcut
și un portret regelui Sitalces, caracterizat prin bărbăție, blândețe față de supuși, vitejie, înțelepciune și
grijă de averea statului. Primea de la neamurile supuse și de la cetățile grecești un tribut anual de 1000
de talanti. Armata era alcătuită din 120 000 de pedestrași și 50 000 de călăreți. Relațiile bune cu sciții s-
au deteriorat ulterior. Ariapeithes, regele scitilor, și-a luat o nouă nevasta, o grecoaică din Histria, cu care
a avut un fiu, numit Skyles. Între cei doi fii vitregi, Octamasades și Skyles, au izbucnit conflicte motivate,
fiecare doriind să ajungă rege. Skyles primise o educație grecească de la mama sa, devenind foarte
nepopular printre sciti, de aceea, când a devenit rege, a fost alungat de la tron în timpul unei răscoale și
s-a refugiat la odrisi. Skyles mergea în orașul grecesc Olbia, unde și-a clădit un palat și și-a luat o nevasta
grecoaică. Se îmbracă în veșminte grecești și chiar s-a dedicat cultului lui Dionysos, lucru greu de
acceptat de sciti. Fiind alungat, a fost înlocuit cu Octamasades. Sitalces acordă azil politic lui Skyles,
ducând o politică ostilă față de ruda sa, Octamadades. Probabil că Sitalces devenise un filoelen și i-a
acordat protecție din rațiuni politice pentru a se apropia de Atena în condițiile în care avea mari
controverse teritoriale cu vecină să , Macedonia, condusă de Perdicas al II-lea . Sitalces chiar s-a căsătorit
cu o grecoaică din Abdera. Pe fondul Războiului Peloponesiac, Atena și Sparta au apelat la sprijinul
aliaților. Atenienii l-au atras pe Sitalces, făcând două gesturi de bunăvoința: l-au făcut "proxenos" pe
Nymphodorus, fratele soției lui Sitalces, devenind astfel oaspeți ce asigurai relațiile diplomatice
permanente dintre două cetăți, fiind scutiți de impozite și având posibilitatea de a dobândi pământ și
casă și reprezenta interesele odrisilor la Atena. Fiul lui Sitalces și al grecoaicei din Abdera a primit
cetățenie ateniană. În 431 i.en., Sitalces încheie un tratat cu Atena, prin care prevedea o intervenție a
armatelor odrise în Peninsula Chalcidica pentru reprimarea răscoalei.

Atena apelează și la Macedonia ce primește avansuri teritoriale prin cedarea orașului Therme. O criză
dinastică izbucnește și tensionează relațiile, iar Sitalces îl sprijină pe Filip, un pretendent la tron, fratele
lui Perdicas. Sitalces și-a onorat promisiunea făgăduită Atenei în ciuda zgârceniei cu care i-a tratat pe
odrisi. I-a capturat pe solii spartani și i-a predat atenienilor. În 429 i.en., a organizat o campanie de 30 de
zile, în timpul căreia , cu o armata de 150 000 de oameni, a atacat Peninsula Chalcidica și Macedonia. Au
participat la expediție tracii dintre Haemus și Rodopi, cât și geții dincolo de Haemus. Poartă o serie de
victorii în Macedonia. Atenienii, care au promis că trimit o armata că sprijin, nu și-au onoroat
promisiunea, iar frigul iernii făcea riscantă continuarea campaniei. Sitalces se retrage la sfatul lui
Seuthes, nepotul sǎu. Acesta a fost cumpărat de Perdicas al II-lea, regele Macedoniei, oferindu-i de soție
pe Stratonike, sora sa, precum și o zestre considerabilă. Relațiile dintre odrisi și sciți au devenit tot mai
tensionate. Octamasades a pornit cu armata împotriva odrisilor, dar este întâmpinat la Istru de aceștia.
Grație înțelepciunii lui Sitalces, situația este detesionata și s-a recurs astfel la un schimb de azilanți, iar
Octamasades este ucis. În 424 i.en., Sitaces este ucis la asediul de la Delion în lupta împotiva tribalilor.

Arborele genealogic

În 424-410 i.en., rege al odrisilor a fost Seuthes I, nepotul lui Sitalces, fiu al lui Sparadocos. A renunțat la
expansiunea teritorială și a consolidat granițele regatului. Primea tribut de 400 de talanți și o serie de
daruri din obiecte de aur și argint și stofe scumpe. Și-a îmbunătățit relațiile cu Macedonia. Relațiile cu
Atena s-au răcit.

Cununa odrisiana datand din secolul IV i.en.

Armura odrisiana

După moartea lui Seuthes, regatul sau s-a divizat în 410 i.en., fiind împărțit între Seuthes al II-lea și
Amadocos. Inițial, relațiile dintre cei doi erau bune. Ulterior, cei doi vor încheia alianțe pentru a se
extermina reciproc. Amadocos a cultivat relații bune cu Alcibiade, generalul atenian, iar Seuthes al II-lea
a angajat mercenari greci, conduși de Xenofon. Seuthes nu se achita de obligațiile sale , neplătind solda
mercenarilor. Xenofon a descris curtea lui Seuthes al II-lea în lucrarea să, Anabasis. Cu ocazia unui ospăț
la care participa însuși autorul, mesenii se înfruptau cu carne friptă, pâine dospită și vin, care este turnat
în cornuri de către paharnici. Invitații aduceau regelui o serie de daruri: un cal, o cupa de argint de 4 kg,
un sclav, un covor, stofe pentru soție. Petrecerea se desfășura pe un fond muzical, asigurat de flauturi și
trompete. Se organizau dansuri războinice, iar regele trac împroșcă hainele cu vin. La curte erau și bufoni
pentru a veseli atmosfera.

Infanterist trac (peltast), secolele al V-lea - al IV-lea î.Hr.

Sub Cotys I, în perioada 383-360 i.en., regatul este reunificat. Acesta a fost asasinat de un grec ce a fost
răsplătit cu o cununa de aur de către adunarea populară a Atenei. La moartea lui Cotys I, regatul s-a
împărțit în trei regate distincte. Tracia devine astfel o pradă ușoară pentru Filip al II-lea ce o cucerește în
342/341 i.en., și pentru a glorifică victoria, clădește orașul Philippolpolis, azi Plovdiv. Tracia a fost anexată
Macedoniei, dar se bucura de o oarecare autonomie, păstrându-și dreptul de a emite moneda.

În 335 i.en., odrisii erau aliați ai lui Alexandru cel Mare în expediția împotriva tribalilor, iar în 333 i.en., au
participat în bătălia de la Issus împotriva perșilor. În timpul lui Lisimah, odrisii s-au revoltat împotriva
macedonenilor. În timpul războaielor dintre diadohi de după moartea cuceritorului Alexandru Macedon,
regele odrisilor, Seuthes al III-lea, a fost angrenat în luptele acestora, fiind de partea lui Lisimah, și
alteori, de partea lui Antigonos. Seuthes al III-lea a clădit orașul Seuthopolis, situat aproape de Kazanlăk.
S-au păstrat ceva monede.

În 281 i.en., în lupta de la Kurupedion, suveranul Traciei elenistice, Lisimah, este ucis, iar regatul sǎu se
destramă. Odrisii își recăpăta puterea. După 280 i.en. apar însă celtii ce își întemeiază un regat efemer în
centrul Bulgariei, Regatul de la Tylis. În 168 i.en., Macedonia este înfrântă de romani, însă își menține
autonomia pentru încă 20 de ani, fiind împărțită în patru regate autonome. Abia în 148 i.en., Macedonia
este transformată în provincie romană, căreia i se alipește Tracia de vest. Tracia estică își menține
autonomia ca regat clientelar Romei până în 46 i.en., când este transformată în provincie romană. [14]

Etnicitate și limbă

Articole principale: Limba dacă și Limba tracă.

Sabazios, zeul venerat de traci ca "Eliberatorul" de anotimpul rece. Avea atributul htonic al șarpeului,
fiind în același timp patronul solar al cailor. Urmele sale se regăsesc și astăzi

Monedă tracică din Panticapaeum, conținând steaua de la Vergina în interiorul unei diademe; secolul al
II-lea î.Hr.

Limba acestor popoare antice este una demult dispărută, iar cultura lor a fost puternic influențată și
dizolvată de invaziile barbare repetate: prin Balcani au trecut celții, hunii, goții și sarmații, aducând cu ei
elenizarea, romanizarea și mai târziu slavizarea. Contribuția etnică a tracilor și a daco-geților care au trăit
pe teritoriul actual al Bulgariei și al României a fost des dezbătută pe parcursul secolului al XX-lea. Câteva
studii genetice recente au dovedit că aceste popoare au avut într-adevăr o contribuție însemnată la
dezvoltarea națiunilor amintite mai sus.

După subjugările repetate ale regelui macedonean Alexandru cel Mare și ale Imperiului Roman,
majoritatea tracilor a fost elenizată (în Tracia) sau romanizată (în Moesia, Dacia, etc.). Triburile
romanizate din Dacia au reprezentat substratul etnic al vlahilor (populație atestată documentar în secolul
al X-lea), respectiv românii de astăzi.

În secolul al V-lea, triburile tracice situate la sud de Dunăre au fost invadate de slavi(cu care s-au
amestecat) și au fost mai târziu slavizate. Ele au devenit unul din principalele elemente etnice ale
consolidării națiunii bulgare în secolele al VIII-lea - al IX-lea. Demonstrația lingvistică a acestei teorii este
reprezentată de existența în limba bulgară a cuvintelor provenite din tracică și latină. Cuvinte de origine
tracă au intrat și în cadrul altor limbi din Balcani, cum ar fi în limba sârbă, alături de cele de origine latină
și ilirică.

Anumiți filosofi au susținut că albanezii de azi sunt descendenții triburilor tracice care și-au menținut
limba lor inițială. Dar această teorie este puternic controversată deoarece istoriografia albaneză oficială
consideră că poporul albanez este urmașul ilirilor. Istoricii bulgari consideră de asemenea că este posibil
ca vlahii și sărăcăcianii din Bulgaria să fie descendenții triburilor tracice elenizate și romanizate.

Religie
După Herodot, principala divinitate a tracilor numiți geți era Zalmoxis [15]. Zalmoxis mai era numit și
Gebeleizis. La fiecare patru ani, un războinic era sacrificat prin aruncare in trei sulițe [16]

In Grecia, in secolul al V-lea, I.H., Zalmoxis era discutat în legătură cu Pitagora și cu Medicina
Psihosomatică[17]

Obiceiuri

Heraclid din Pont observă că tracii erau poligami, căsătorindu-se și cu treizeci de femei. Părinții le
căsătoreau în schimbul unui preț. Acestea erau tratate ca proprietate și lăsate ca moștenire. Dacă fata
era nemulțumită, părinții o puteau lua înapoi, atâta vreme cât restituiau suma inițială.[18] Strabon
observă că și femeile și bărbații sunt foarte viteji și muncitori. Femeile muncesc pe câmp de îndată ce au
născut, adesea născând pe câmp, unde spală copilul în apa râului și-l înfașă. Asemenea iberienilor, tracii
își ucid apropiații captivi, pentru a nu-i lăsa pe mâna inamicilor.[19]

Arheologia

Articol principal: Cultura tracă

Comoară tracică din aur; Panaghiuriște, Bulgaria

Căutările arheologice ale rămășițelor culturii tracice au demarat în secolul al XX-lea, în special după Al
Doilea Război Mondial. Ele s-au desfășurat cu precădere în sudul Bulgariei. În urma săpăturilor intense
din anii 1960 și anii 1970 au fost descoperite o serie de morminte și sanctuare tracice. Printre cele mai
importante se numără: mormântul de la Sveštari, mormântul de la Kazanlak, Tatul, Seuthopolis,
Perperikon, mormântul lui Aleksandrovo, etc.

De asemenea a fost scos la suprafață un număr însemnat de obiecte din aur, lucrate manual și comori din
argint, toate datând din secolele al V-lea - al IV-lea î.Hr. În deceniile ce au urmat ele au fost expuse în
muzeele din întreaga lume, atrăgându-și popularitatea și devenind o emblemă a culturii tracice.
Începând cu anul 2000, arheologul bulgar Georgi Kitov a făcut unele descoperiri în regiunea centrală a
Bulgariei, descoperiri recunoscute sub numele de "Valea Regilor traci".
În data de 19 august 2005, câțiva arheologi bulgari au anunțat că au reușit să găsească prima capitală
tracică și că aceasta era localizată undeva lângă orașul Karlovo din Bulgaria. Au fost descoperite o
mulțime de obiecte din ceramică șlefuită (bucăți de ceramică-țiglă și vase asemănătoare celor grecești)
demonstrându-se astfel bogăția orașului. Ca urmare, Ministrul bulgar al Culturii și-a declarat sprijinul
pentru continuarea săpăturilor.

La Dabene, în Bulgaria, au fost extrase peste 15000 de artefacte tracice, din aur, inclusiv mii de inele. În
august 2006, lângă satul Dubovo a fost făcută o descoperire senzațională. Într-un mormânt în apropierea
acestei localități s-a găsit un pumnal ascuțit, în perfectă stare, realizat dintr-un aliaj de aur și platină. [3]

În Iliada se scrie că tracii din zona Hellespont (Dardanele) și tribul Ciconi au luptat alături de troieni
(Iliada, cartea a II-a). Odiseea amintește că Odiseu și oamenii săi i-au atacat pe traci pe drumul de
întoarcere acasă din război. Multe dintre figurile mitologice au fost împrumutate de greci de la vecinii lor
traci: zeul Dionis, prințesa Europa și eroul Orfeu.

În cartea a 7-a a lucrării sale Istorii, Herodot descrie echipamentul de luptă folosit de traci pe vremea
dominației persane:

Tracii mergeau la luptă purtând pe cap piei de vulpe, iar corpurile și le acopereau cu o tunică, peste care
așezau o mantie lungă de diferite culori. În picioare purtau botine făcute din piele de cerb; ca arme
foloseau sulițe, pumnale mici și scuturi. După trecerea în Asia, acești oameni erau denumiți bitinieni;
înainte se numeau strimonieni, fiindcă locuiau în valea superioară a râului Strimon; de aici ei fuseseră
izgoniți de misieni și de troieni. Conducătorul acestor traci asiatici a fost Bassaces, fiul lui Artabanus.

În cartea a 5-a, Herodot descrie obiceiurile diverselor triburi tracice:

Tracii care locuiesc deasupra Crestonaens au următoarele obiceiuri. Fiecare bărbat are mai multe femei;
și cum moare acesta, între ele se încinge o dispută aprigă pentru a stabili care a fost preferata
defunctului; prietenii fiecăreia pledează cu inflăcărare în numele respectivei, iar cea care își adjudecă
onoarea de a fi fost cea mai iubită de fostul soț este omorâtă deasupra mormântului acestuia de către
cea mai apropiată rudă a ei, după ce în prealabil primește laudele tuturor bărbaților și femeilor; în final
ea este îngropată alături de soțul ei. Celelalte rămân foarte mâhnite, pentru că nu există rușine mai mare
decât aceasta.
Tracii care nu aparțin acestor triburi au următoarele obiceiuri. Își vând copiii negustorilor. Pe fete nu le
supraveghează, lăsându-le complet în voia sorții; în schimb, sunt foarte atenți la comportarea soțiilor lor.
Miresele sunt cumpărate de la părinți pe sume mari de bani. Existența unui tatuaj sugerează nașterile de
nobili, iar lipsa lui, nașterile oamenilor de rând. A nu avea o ocupație este cel mai onorant lucru cu
putință, în timp ce a fi agricultor reprezintă rușinea supremă. A trăi din război și jaf este cel mai glorios
lucru. Acestea sunt cele mai importante obiceiuri ale lor.

O frescă a unei nobile roșcate din Ostrusha, în regiunea centrală a Bulgariei

Se închină la doar trei zei: Marte, Bacchus și Diana. Spre deosebire de restul cetățenilor, regii lor se
închină cel mai mult la Mercur, jurând întotdeauna în numele lui și susținând că sunt născuți din acesta.

Bogații sunt îngropați după cum urmează. Corpul le este așezat afară timp de trei zile; în acest timp, tracii
comit crime și după ce îl jelesc pe mort, ei sărbătoresc deasupra lui. Apoi, ori ard cadavrul, ori îl îngroapă
în pământ. În cele din urmă, ridică o colină deasupra mormântului și dispută tot felul de jocuri în urma
cărora unuia dintre participanți i se acordă premiul cel mare. Acesta este ritualul înmormântării la traci.

Iosephus pretinde că întemeietorul tracilor a fost personajul biblic Tiras, fiul lui Iafet:

Tiras i-a numit tirasieni pe cei pe care i-a condus; dar grecii le-au schimbat numele în traci. AotJ I:6.

Într-un binecunoscut fragment, Xenofan spunea:

Oamenii își creează zeii după propria înfățișare; cei ai etiopienilor sunt negri și cârni; cei ai tracilor sunt
roșcați și cu ochi albaștri.

Traci și daci celebri

Amadoc I, un rege după care a fost denumit Punctul Amadok (Antarctica).

Teres I, care a unit triburile.

Burebista a fost regele Daciei între 70 î.Hr. - 44 î.Hr.; el i-a unit pe traci sub domnia sa, regatul său
întinzându-se de la Moravia în vest, la Bug (Ucraina) în est și de la Munții Carpați în nord, la Dionysopolis
în sud.

Sitalces a fost unul din regii statului trac Odrisi. A fost unul din aliații atenienilor în timpul războiului
Peloponesiac.

Decebal, un rege al Daciei, a avut inițial unele victorii asupra romanilor, dar a fost înfrânt în cele din urmă
de Traian.
Deceneu

Dionis, zeița vinului la traci, reprezenta nu numai puterea amețitoare a vinului, dar avea și influențe
benefice asupra societății.

Dromihete

Orfeu, în mitologia greacă a fost reprezentantul cântului, al cântecului din liră, arhetipul artistului; a avut
un rol foarte important în culturile religioase din Tracia și din Grecia.

Spartacus a fost un trac care a condus o mare răscoală a sclavilor de pe teritoriul actual al Italiei, în 73
î.Hr. - 71 î.Hr.. Înainte de a fi înfrânt, a învins câteva legiuni romane împreună cu armata sa de gladiatori și
sclavi. Această răscoală mai este cunoscută și ca Al Treilea Război al Sclavilor.

Maximin Tracul, Împărat Roman între 235 până în 238.

Iustinian I (cel Mare)

Iustin I (împărat), Împărat al Imperiului Roman de Răsărit, de origine daco-tracă

Galeriu, Împărat Roman între 305 până în 311. Tatăl lui era trac iar mama sa era dacă.

Licinius, Împărat Roman între 308 până în 324.

Maximinus Daia, Împărat Roman între 308 până în 313.

Belisarie, general bizantin.

Marcian, Împărat Bizantin între 450 până în 457.

Leon I, Împărat Bizantin între 457 până în 474.