TEMPOUL MUZICAL (AGOGICA, MIȘCAREA)

Tempoul este viteza de interpretare a unei piese muzicale și se măsoară în bătăi pe minut
(bpm). Acesta se poate regăsi la începutul partiturii, prin identificarea unor denumiri specifice
(precum Adagio, Allegretto etc.), care indică modul în care ar trebui cântată bucata respectivă. De
asemenea, măsura așezată la începutul portativului muzical poate oferi informații despre timpii în
care se vor interpreta măsurile cu pricina. De exemplu, dacă piesa este scrisă într-o măsură de 4/4,
acest lucru se înțelege astfel: fiecare măsură muzicală (distanța dintre două bare de măsură) va fi de
4 timpi (lungimea unei pătrimi). În așa fel, interpretul se va baza, în permanență, pe acest indicator
temporal.
În secolul al XIX-lea, Johann Nepomuk Maelzel a inventat metronomul – un instrument
care marchează intervalele egale de timp prin sunete specifice. Compozitorul Ludwig van
Beethoven a fost primul care a folosit acest obiect, plasând apoi, în lucrările sale, indicații specifice
despre folosirea acestuia în procesul de interpretare. Treptat, aceste metode au căpătat și alte forme,
iar în secolul al XX-lea, compozitori renumiți au optat pentru a comunica doar timpul total în care
trebuie să fie cântată piesa, lăsând la latitudinea muzicianului alegerea nuanțelor de tempo.
Uneori, însă, acest aspect poate fi influențat de către diverși oameni, în funcție de context și
de rolul pe care îl au aceștia în ansamblul respectiv. De exemplu, într-o orchestră, dirijorul are
libertatea de a-și impune viziunea asupra schimbărilor de tempo, care pot nuanța diferit modul de
interpretare. De asemenea, în anumite genuri muzicale, precum cea populară, tradițională sau cea de
fanfară, tempoul este impus și condus de către percuționiștii principali – cei care cântă la tobe sau
alte instrumente de percuție.
Astfel, în funcție de cadrul în care te afli, dar și de caracteristicile muzicii pe care o
interpretezi, te poți întâlni cu mai multe tempouri muzicale, care sunt ghidate de către cei care au
această responsabilitate sau care sunt indicate pe suportul scris.
TERMENII MIȘCĂRII GRADATE

1. Rărire treptată
 allargando = lărgind, rărind mişcarea
 rilasando = relaxând, slăbind, cedând
 rallentando = întârziind, rărind mişcarea
 ritenuto = reţinând, întârziind
 slargando = lărgind, rărind din ce în ce mai mult
 slentando = întârziind
 strasciando = tărăgănând, trăgând de timp

2. Accelerare treptată
 accelerando = accelerând mişcarea, iuţind
 affretando = grăbind, iuţind
 incalzando = zorind, însufleţind, iuţind
 precipitando = precipitând, grăbind mişcarea
 stretto = îngustând, strâmbând mişcarea, iuţind
 singendo = strângând mişcarea, grăbind

3. Revenire la tempo iniţial

 a tempo
 tempo primo (Tempo I)
 al ricore del tempo

4. Mişcare liberă
 senza tempo = fără timp precis
 a piacere = după plăcere
 ad libitum = după voie, liber
 rubato = timp liber

5. Augmentare sau diminuare

 assai = foarte repede (allegro assai)
 molto = mult
 meno = mai puţin
 un poco = cu puţin
 poco a poco = puţin câte puţin
 troppo = foarte
 non troppo = nu prea mult
 piu = mult
 NUANŢELE MUZICALE

Dinamica muzicală lucrează cu anumite elemente care sunt denumite ”nuanțe”. Termenul
este preluat, evident, din pictură, deoarece se consideră că acestea conferă melodiilor acea notă de
„culoare” de individualizare, care le fac unice în interpretarea lor.

Nunanțele dinamicii muzicale sunt de două feluri:

Nuanțe cu intensitate uniformă, constantă – numite și fixe;

Nuanțe cu intensitate progresivă – sau mobile.

Intensitatea (tăria) cu care se execută sunetele muzicale este reprezentată în scris prin
nuanţe.
Termenii de nuanţă sunt luaţi, de obicei, din limba italiană şi se notează prescurtat.

TERMENI DINAMICI INDICÂND O INTENSITATE CONSTANTĂ

 piano pianissimo (ppp) = cât se poate de încet

 pianissimo (pp) = foarte încet
 piano (p) = încet
 mezzopiano (mp) = pe jumătate încet
 mezzoforte (mf) = pe jumătate tare
 forte (f) = tare
 fortissimo (ff) = foarte tare
 forte fortissimo (fff) = cât se poate de tare

TERMENI DINAMICI INDICÂND O INTENSITATE PROGRESIVĂ

1. Pentru sporirea (creşterea progresivă a intensităţii):

 crescendo = crescând din ce în ce mai mult intensitatea
 poco a poco cresc = crescând puţin câte puţin intensitatea
 molto cresc = crescând mult
 poco a poco pui forte = puţin câte puţin mai tare
2. Pentru diminuarea (descreşterea) progresivă a intensităţii:
 decrescendo = descrescând din ce în ce mai mult intensitatea
 poco a poco decresc = descrescând puţin câte puţin intensitatea
 diminuendo = micşorând din ce în ce intensitatea
 calando = potolind, slăbind din ce în ce mai multe intensitatea şi mişcarea
 morendo = murind, descrescând intensitatea până la stingere
 perdendesi = pierzând din ce în ce intensitatea
 smorzando = descrescând, atenuând intensitatea şi domolind mişcarea

ACCENTUĂRILE PE SUNETE IZOLATE

 marcato = accentuare normală
 marcatissimo = accentuare puternică
 portato = intensitatea susţinută pe toată durata sunetului
 portato staccato = aceeaşi şi detaşată scurt
 sfz.sforzando = forţând intensitatea, apăsând puternic