Discurs pentru ora de retorică

Tema: Idol

Sunt bolnav!!! Suntem bolnavi!!!

Individualismul este una dintre problemele înrădăcinate în omul modern care întunecă
capacitățile comunionale și le reduce aproape la imposibilitate. Fiecare vede doar ce îi place,
merge unde îi convine, face ceea ce îi aduce plăcere și refuză orice lucru care îi provoacă
durere sau indignare. Face alegerile sale neținând cont de libertatea celuilalt. Își dorește să
creeze cea mia bună versiune a sa pentru a primi admirație; acționează împotriva naturii
pentru a-și construi o imagine care să fie motiv de uimire atât pentru sine cât și pentru alții. Pe
această imagine a sa omul o preamărește, îi închină un cult, ea devenind un idol pentru sine.

A fost odată ca niciodată o minciună. Aranjată, luxoasă și mândră, ea se plimba pe

străzile orașelor și căuta compania oamenilor. La un colț de stradă stătea și Adevărul. Modest
și simplu. Blând și iubitor. Oamenii treceau îngândurați pe lângă el, dar nimeni nu îl lua în
seamă, deși în ochii lui străluceau adevăratele frumuseți. Totuși el a rămas să aștepte cu
răbdare, speranță și îngăduință. Minciuna își căuta prieteni și locuință. O așa mândrețe să fie
singură? Își dorea cu orice preț să câștige oameni. Și pentru că era vicleană reușea de multe
ori să stea la brațul lor. Unii o pofteau cu drag în casă, chiar o lăsau să pătrundă în gândurile și
în sufletele lor, iar ea le promitea că le va aduce numeroase satisfacții. Mulți au căzut
fermecați la picioarele ei și au ajuns să o venereze.

A trăi o minciună este dramatic pentru om, întrucât cu cât trăirea este mai intensă cu
atât trezirea va fi mai grea și dureroasă. Însă oricât de greu ar fi se impune necesitatea asupra
acestei treziri. Trezirea va aduce o nouă realitate care nu va fi deformată de ideile care erau
înainte împletite cu realități distorsionate aducătoare de mândrie goală în ochii proprii și ai
celorlalți. Adevărul este monoton, este simplu, dar o simplitate care se impune a fi dorită de
toți cei care sunt treji, care au renunțat la a distorsiona realitatea despre sine; au renunțat la
trăirea unei minciuni, au acceptat ceea ce au, fiind și trăind detașați.

Idolii sunt pot fi grupați după multe criterii. Eu îl voi folosi pe cel clasic. Astfel avem
idoli materiali și imateriali. Cei materiali sunt: banii, bunuri, cărți, orice fel de bunuri care ne
limitează punctul de vedere doar spre obținerea materiei imediate. Cei imateriali: rațiunea,
ideile, anumite concepții la care ținem. Ambele produc același efect în om. Este idolul bun?
 Arg1 Biblia, cea care ne oferă răspuns la problemele noastre interioare, explică
idolatria ca fiind un lucru rău. În Vechiul Testament vedem că nenorocirile poporului se
petrec din cauza infidelității evreilor, care erau înclinați spre nerespectarea legii mozaice.
Idolatrie fiind un păcat comparat cu desfrânarea. În Noul Testament găsim în prima scrisoare
a sfântului apostol Paul ,,… iubiții mei, fugiți de idolatrie”(10,14) și în prima scrisoare a lui
Ioan ,,copii, păziți-vă de idoli”(5,21). Toate sunt premise, dar nu toate sunt de folos.(1Cor
10,15). A preamări propria persona duce la o slăbire a voinței și a relației cu Dumnezeu.

Arg2 Narcis, fiul nimfei Liriope și al râului Cephios, este un personaj mitologic care
ne oferă un sfat. Drumul care conduce la auto-distrugere este cel de idolizare a persoanei
proprii. Narcis fiind absorbit de propria frumusețe în căutarea împlinirii sale sentimentale și-a
pierdut puterea decizională și simțul realității. Asemenea lui orice persoană care cade în astfel
de vicii de fi, în așa măsură, uimit de propria înfățișare, de cine este și ceea ce este, apucă
calea auto-distrugerii, fără a-și da seama, acesta va cădea într-un abis nesfârșit al propriului
egocentrism. Ochii lui vor fi plini de smoala centralizatoare a idealurilor sale; iar adevărul va
rămânde doar un vis acoperit de smoală.

Arg3 Capacitatea decizională, a persoanei care are pe postamentul existenței sale o

statuie a sa, este grav afectată. Un astfel de om nu mai poate fi numit liber. A fi liber, conform
lui Augustin, înseamnă ca în urma unui proces decizional să fie selectat binele. Dar al cui
bine? Cu siguranță nu numai ceea cea este cu adevărat bine doar pentru mine ci și binele celor
din jurul meu, adică după cum spunea Augustin să iubesc și apoi sa fac ce vreau. Dar cum pot
face ceea ce vreau atâta timp cât sunt atașat doar de mine? Prin detașare. A fi detașat. Într-o
lume condusă de relativitate, a fi detașat este soluția unei conviețuiri care să excludă
egocentrismul.

Cum putem atinge starea de detașare?

Și atunci s-au gândit să meargă la Adevărul care îi aștepta de atâta timp. Și au adus
minciuna în fața lui să îi ceară iertare:

-Dragă Adevăr, ți-am adus minciuna să o pedepsești sau să dacă ai putere să o ierți.

Adevărul a oftat adânc și le-a răspuns:

-V-am iertat, căci nu minciuna trebuia iertată. Ci voi cei care aţi lăsat-o în gândul,
sufletul şi casa voastră.
 Oamenii au insistat că este vina minciunii care i-a ispitit şi că ea trebuie să îi ceară
iertare şi i-au spus astfel:

-Privește Adevărul şi cere-i iertare pentru ce ne-ai făcut.

Însă Adevărul le-a explicat:

-Nu minciuna v-a distrus, ci alegerea voastră. Pe mine mă găsiți oricând în voi. Nu mă
mai abandonați. Eu sunt dragostea, iertarea, nădejdea și credința.