Sunteți pe pagina 1din 2

Aceasta este o listă de picturi, desene și manuscrise atribuite lui Leonardo di

ser Piero da Vinci (n. 15 aprilie 1452, d. 2 mai 1519), pictor, sculptor, arhitect și
om de știință italian. Leonardo da Vinci a fost un artist din Florența, care a fost
numit „arhetipul omului Renașterii”. Majoritatea operelor au teme religioase.
În afară de acestea, Leonardo a realizat și portrete. Compozițiile lui sunt
armonioase și curgătoare, creând o extraordinară impresie de real. El a creat
modalități foarte fine ale umbrei și ale luminii, în special pentru chipurile și
peisajele din fundal. Inovația sa în pictură a influențat arta italiană pentru mai
mult de un secol după moartea sa, dar operele sale au trezit numeroase
controverse. Nu a influențat numai pictura, ci și cinematografia.
Lista de opere este împărțită în patru:

 Lista cu lucrări majore care este alcătuită din 17 picturi terminate


(două versiuni înseamnă o lucrare; De exemplu: Fecioara între
stânci deși are două versiuni ea este o singură operă; dacă luați cele
două versiuni separate vor ieși 19 picturi, ceea ce nu este corect), 2
picturi neterminate și unul dintre desenele sale.
 Lista cu lucrări pierdute care conține copii ale lucrărilor originale
efectuate de diverși artiști plastici, cu excepția operelor Madona cu
pisica și Salvator Mundi.
 Lista cu lucrări contestate și atribuții recente care conține 11 lucrări:
șapte teme religioase și patru portrete.
 Lista manuscriselor care cuprinde 11 codexuri, o colecție de
documente și 12 manuscrise notate de la A la M.
Deși numai 17 opere îi pot fi atribuite fără umbră de îndoială, el a descoperit
soluții pentru toate categoriile de probleme artistice.Printre lucrările sale, cele
mai cunoscute sunt Mona Lisa, cea mai celebră pictură din lume și Cina cea de
taină, una dintre cele două picturi murale ale artistului.
Unele picturi au fost pierdute. Două dintre cele mai de seamă compoziții ale
sale - Bătălia de la Anghiari și Leda și lebăda (ambele abandonate) - au fost
reproduse de alți pictori.Chiar și așa, aceste câteva creații dau seama unicității
artistului, căruia Giorgio Vasari i-a atribuit rolul de părinte al Renașterii propriu-
zise.
Alte opere de artă sunt contestate. De exemplu, Tobias și îngerașul a fost
lucrată probabil în mare parte de Andrea del Verrocchio.Unele picturi sunt
atribuite lui da Vinci datorită amprentelor care se găsesc la alte picturi și la ele.
Între 1490 și 1495, Leonardo a pus bazele primelor scrieri de anvergură ..
Treptat, el dă viață celor patru teme care aveau să-i preocupe întreaga viață: un
tratat de pictură, un tratat de arhitectură, o carte despre bazele mecanicii și un
studiu general despre anatomia omului[7]. Tot în această perioadă apar
preocupările pentru geofizică, botanică, hidrologie și aerologie[7]. Începe să-și
scrie caietele în primii ani petrecuți la Milano[7]. Caietele sale însumează mii de
pagini scrise mărunt și bogate în schițe, fiind cea mai cuprinzătoare moștenire
lăsată vreodată de un pictor[7].

S-ar putea să vă placă și