Constantin Virgil-Gheorghiu

Bunicul și tatăl său au fost preoți în localitatea Războieni. Între anii 1928 și 1936 a studiat la Liceul
Militar „Regele Ferdinand I” din Chișinău. După ce a terminat liceul, a renunțat la cariera militară și a
venit în București unde a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București.

În 1943 a fost numit atașat de presă al ambasadei românești din Croația. Atunci a început lungul drum al
pribegiei sale, trecând prin Germania, unde s-a refugiat 1944 (imediat ce sovieticii au intrat în România),
pentru ca în 1948, după ce-a fost eliberat din arest de americani, să se stabilească în Franța, unde a
publicat circa 40 de volume.

În exil fiind, a urmat studii de teologie la Heidelberg (în Germania de Vest), astfel că în 1963 a fost
hirotonit preot la biserica ortodoxă română „Sfinții Arhangheli” din Paris. Primește rangul de iconom
stavrofor în 1971, activând sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constatinopol.

În 1975, a conferențiat în Japonia, iar în 1978 a stat opt luni în Liban, ceea ce l-a inspirat să scrie volumul
Christ au Liban: De Moïse au Palestiniens (1979). În 1989 a primit premiul Academiei Româno-
Americane.