Chimia Indicatie Probleme

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
CHIMIA II
Programă Programa si lucrări de control
Îndrumar metodic pentru lucrul individual al

studenţiilor secţieispecialităţilor în urbanism şi
construcţiedin domeniul construcțiilor
învăţământului cu frecvenţă redusă
Programul de studiu şi lucrări de control

Chişinău
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
Facultatea Tehnologie şi Management

în Industria Alimentară
Catedra Chimie
1
CHIMIA II
Programă Programa si lucrări de control
Îndrumar metodic pentru lucrul individual al

studenţilor specialităţilor din domeniul construcțiilorîn
urbanism şi construcţie
Îndrumar metodic pentru studenţii secţiei

învăţământului cu frecvenţă redusă
Chişinău
U.T.M.
2
20..................10
Una din formele principale de studiu ale obiectelor

de către studenţii cu studii la zi şi cu fără frecvenţă redusă
este lucrul de sine stătător exprimat prin studierea temelor
teoretice din manuale, efectuarea lucrărilor de control şi de
laborator cuşi aplicarea cunoştinţelor la susţinerea
examenelor sau colocviilor.şi evaluărilor intermediare.
Rezolvarea problemelor şi alcătuirea ecuaţiilor
reacţiilor chimice de diferite tipuri şi forme este un mod
eficient de control a cunoştinţelor şi un mijloc de
consolidare a materialului teoretic, care contribuie la
formarea unei gândiri sistematice de însuşire.
Prezenta lucrare este destinată studenţilor anului I,
studii la zi şi fără frecvenţă cu specializări îdin domeniul
construcțiilortehnice. Ppentu lucrul individual, care impune
un studiu mai aprofundat al tenmelor teoreticematerialului
teoretic. şi care duce la un contact mai bun a studentului cu
profesorul prin discuţii şi consultaţii.
Prezentul îndrumar este destinat studenţilor de la
specialităţile *Construcţii industriale şi civile; IMZM;
IAPC; a Facultăţii Construcţie; Geodezie şi Cadastru,
secţia ***
Lucrarea conţine programaul cursului Chimia II,
întrebări teoretice, probleme de calcul, exemple de
rezolvare şi literatura recomandată.
Elaborare: lector superior Diana Munteanu dr.conf.univ.

Ana Verejan
3
dr., conf.univ. Svetlana Haritonov
lector superior Diana Munteanu
dr., lector superior Veronica Dragancea
dr., conf.univ. Ana Verejan
Referent ştiinţificRedactor responsabil: Veronica Dragancea
Recenzent: dr., conf.univ. Raisa Druţă
© U.T.M., 20...... 10
Indicaţii metodice
Rezolvarea problemelor şi răspunsurile la întrebări

trebuie să fie îndeplinite efectuate corect, succint şi
argumentate teoretic. Numerele şi condiţiile problemelor să
fie scrise în ordinea arătată în variantele de
controllucrărilor. La sfârşitul lucrării de controlindividuale
se indică bibliografia utilizată pentru rezolvarea lucrării
date.
4
Fiecare student îndeplineşte lucrarea de control cu
numărul variantei corespunzător ultimeilor două cifre din
numărul carnetului de note personal. Efectuarea lucrării din
altă variantă nu se admite şi nici nu se atestează de către
profesor.
Lucrarea de control efectuată incorect se întoarce
restituie studentului pentru verificarea problemelor.
Verificarea se efectuează în alt caiet şi se întoarce
profesorului corespunzător împreună cu prima variantă de
rezolvare a lucrării date.
Numai după atestarea lucrării de control şi dacă au
fost efectuate lucrările de laborator studentul este admis
către examen., dacă au fost efectuate şi lucrările de
laborator.
Vă dorim succes!
I. Scopul şi obiectivele disciplinei

Chimia studiază compoziţia, structura, proprietăţile şi
transformările substanţelor. Pentru viitorii ingineri constructori,
prezintă interes proprietăţile substanţelor şi materialelor de
construcţie. Cunoaşterea lor permite dezvoltarea tehnologiei
materialelor de construcţie şi crearea de noi materiale cu proprietăţi
deosebite în ramura dată.
5
Studentul trebuie să cunoască legităţile de bază
ale chimiei generale pentru a le aplica la studiul substanţelor şi
materialelor de construcţie, transformările reciproce ale acestora lor,
mecanismul proceselor şi fenomenelor ce însoţesc aceste
transformări.
Chimia, în coordonaelare reciprocă cu fizica şi matematica,
constituie baza pregătirii profesionale a specialiştilor de înaltă
calificare în ramura dată.
Sarcina cursului lucrării metodicelucrării metodice
constă în aplicarea practicăînsuşirea profundă a bazelor fundamentale
ale chimiei în volumul prevăzut, rezolvării problemelor de producere
pentru domeniul dat, efectuarea corectă şi calitativă a lucrărilor de
laboratorindividuale, explicarea rolului chimiei în tehnică, industrie,
, construcţie şi agriculturăurbanism.
II. Programaul cursului teoretic.

1. Legile şi noţiunile fundamentale ale chimiei.
Echivalentul chimic. Legea echivalenţilor.
2. Legile desfăşurării reacţiilor chimice. Echivalentul
chimic. Legea echivalenţilor. Cinetica chimică.
3. Soluţiile. Caracteristica Caractere generală generalea
soluţiilor. Concentraţia soluţiilor. Solubilitatea substanţelor.
4. Soluţii de electroliţi. Teoria disociaţiei electrolitice.
Gradul şi constanta de disociere. Electroliţi tari şi slabi. Disocierea
acizilor, bazelor şi sărurilor.
5. Disociaţia electrolitică a apei. Produsul ionic al apei.
Indicele de hidrogen (pH) . Teoria indicatorilor. Hidroliza sărurilor.
6. Soluţii de neelectroliţi. Proprietăţile lor. Osmoza.
Presiunea osmotică. Presiunea vaporilor saturaţi deasupra soluţiilor.
Coborârea punctului de solidificare şi ridicarea punctului de fierbere
a soluţiilor. Legile lui Raoult.
6
7. Proprietăţile generale ale metalelor. Răspândirea
metalelor în naturăa. Obţinerea metalelor din minereuri. Proprietăţile
fizice, mecanice, tehnologice şi chimice ale metalelor. Aliajele
metalelor.
8. Proprietăţile metalelor alcaline şi alcalino-pământoase.
Compuşii acestora care provoacă duritatea apei în natură şi care sunt
utilizaţi în construcţie.
9.
Disociaţia electrolitică a apei. Produsul ionic al apei.
Indicele de hidrogen (pH) . Teoria indicatorilor. Hidroliza
sărurilor
Duritatea apei. Metodele chimice şi fizico-chimice de
dedurizare a apei în industria naţională.
10. Proprietăţile metalelor alcaline şi alcalino-pământoase
şi a compuşilor lor care provoacă duritatea apei în natură şi care sunt
utilizaţi în construcţie.
Proprietăţile generale ale metalelor. Răspândirea metalelor
în natura. Obţinerea metalelor din minereuri. Proprietăţile fizice şi
chimice ale metalelor. Aliajele metalelor.
Bazele electrochimiei. Potenţial de electrod. Potenţial de
oxido-reducere. Potenţial de electrod. Şirul potenţialelor standard de
electrod. Elemente galvanice. Surse chimice de curent electric.
Elemente galvanice.
11. Electroliza. Legile electrolizei. Electroliza soluţiilor cu
electrozi inerţi. Coroziunea metalelor. Tipurile proceselor corozive.
Protecţia metalelor contra coroziunii.
12. Combinaţiile complexe (coordinative). Teoria
coordinativă a lui Warner. Nomenclatura ,combinaţiilor complexe.
stabilitatea şi Iizomeria combinaţiilor complexe. Legătura chimică în
combinaţiile complexe.
7
13. Bazele chimiei substanţelor liante. Clasificarea
substanţelor liante aeriene. Varul. Ghipsul. Substanţe liante
magneziale, proprietăţile lor.
14. Substanţe liante hidraulice. Clasificarea lor. Cimentul
Portland. Coroziunea cimentului şi a betonului. Factorii ce
influenţează asupra nestabilităţii materialelor liante. Metode de
protejare contra coroziunii cimentului şi a betonului. Cimentul
aluminos şi proprietăţile lui.
III. Literatura recomandată

(principală)
1. Verejan A., Cernega L., Subotin Iu., Chimia anorganică. Ciclu
de prelegeri. Chișinău, 2009.
2. Conunov B., Popov M., Fusu I. Curs de chimie. Chişinău,
1994.
3. Probleme de chimie ( R.Sturza, A.Verejan, L.Zadorojnâi ş.a.)
1996.
4. Neniţescu C. Chimie generală. Bucureşti 1992
5. Glinca N. Chimie generală. 1974
6. Indicaţii metodice "Lucrări de laborator la chimie pentru
studenţii anului I". (Cernega L., Amarii V., ş.a.)
7. Глинка Н.Л. Общая химия. М., 1988.
8. Глинка Н.Л. Задачи и упражнения по общей химии. Л.
1981.
9. Indicaţii metodice pentru lucrări individuale la chimie.
aAutori: Balan V.T., Veselov M.T.), 1991.
10. Свиридов В.В., Попкович Г.А., Васильева Г.И. Задачи,
вопросы и упражнения по общей и неорганической
химии. Минск.1982.
11. Романцева Л.М., Лещинская З.Л., Суханова В.А. Сборник
задач и упражнений по общей химии. М.,1992
12. Stan V. Chimia generală şi anorganică. Culegerei de exerciţii
şi probleme. Chişinău, 1994.
8
(suplimentară)
13. Петров М.М. и др. Неорганическая химия. Л., 1974

14. Ахметов А.С., Общая и неорганическая химия. М., 1981.
15. Киреев В.А. Курс химии, ч.II, (для строительных вузов).
1974.
16. Homcenco G.P. Chimia. Chişinău., 1984.
17. Sturza R., Indicaţie metodică "Chimia materialelor liante,
Indicaţie metodică pentru curs. Chisinău". (R.Sturza),
1994.
1. 1. Legile fundamentale
.
Legea conservării materiei masei – masa substanțelor

ce reacționează între ele este egală cu masa produselor de reacție
plus energia ce se degajă (sau se absoarbe în rezultatul reacției).
Legea e descoperităa fost propusă în anul 1747 şi argumentată
experimental în 1756 de catre M: . V. Lomonosov, și complectată de
A.Lavoisier (17741789) și Einstein (1905). Legea comunică o bază
materială la alcătuirea ecuațiilor chimice, și pe baza și conform ei se
efectuează calculele după ecuațiile reacțiilor chimice.
Legea constanței compoziției – indiferent de metoda şi
calea de obținere a substanței, compoziția ei calitativă și cantitativă
este constantă. (I.Proust și Berthollet, anul 1808). Legea este
adevărată doar pentru substanţele cu structură moleculară.
Legea lui Avogadro –în volume egale de gaze luate în
aceleași condiții (de temperatură și presiune) se conține acelaşiș
număr de molecule. Acestă lege a fost decoperită propusă de
Amadeo Avogadro, fizician italian în anul 1811. Din legea lui
Avogadro rezultă trei consecințe:
 Un mol de orice gaz în condițiile normale (c.n.) ocupă
acelaşiș volum egal cu 22,4 ℓ. Acest volum este numit volum molar
și se notează Vm. Iar condițiile normale sînt considerate: temperatura
9
0oC (sau 273K) și presiunea 101325 P (sau sau 760 mm.c.m. sau 1
atm). Deseori, gazele se găsesc în condiții diferite de cele normale și
pentru a utiliza consecințele din legea lui Avogadro apare necesitatea
de a aduce volumele gazelor la condiții normale. Pentru aceasta se
utilizează legea unită a gazelor:
unde: V0 -– volumul gazului în condițiile normale;

V - volumul gazului în condițiile studiate;
P0 - presiunea gazului în condițiile normale;
P - presiunea gazului în condițiile studiate;
T0 -– temperatura gazului în condițiile normale;
T - temperatura gazului în condițiile studiate.
- mărime constantă şi deci reese:
PV = RT
Pentru un număr oarecare de mol de gaz obţinem ecuaţia
Clapeyron –Mendeleev pentru gaze:
PV = υRT
unde: P - presiunea la care este studiat gazul;
V –- volumul gazului;
υ – - cantitatea de substanță;
R –- constanta universalșă a gazului (constanta lui Boltzman,
R =- 8,314j/mol∙K);
T –- temperatrura absolută.
 Masa Masele molară a unui gaz M1 este direct

proporțională cu masa molară a altui gaz și densitatea relativă a
primului gaz dupa al doilea.volumelor egale de gaze diferite se
raportă între ele ca şi masele lor molare. Dacă se notează masa unui
gaz prin m1 şi masa aceluiaşi volum de alt gaz prin m2, iar masele lor
molare respectiv prin M1 şi M2, atunci:
10
Raportul dintre masa unui gaz şi masa unui volum egal de alt
gaz în aceleaşi condiţii reprezintă densitatea relativă a primului gaz
faţă de al doilea. Deci,
= ;
 Într-un mol de orice gaz se conține 6,02 .1023
particule structurale molecule, atomi. Acest număr se numeşște
numărul lui Avogadro, și se notează prin NA şi. . C are poate fi
aplicat la determinarea cantităţii de substanţă. În cele mai frecvente
cazuri se folosește ecuația lui Clapeyron –Mendeleev pentru gaze:
 PV = υRT

.
unde: P- presiunea la care este studiat gazul;

V – volumul gazului;
υ – cantitatea de substanță;
R – constanta universașă a gazului (constanta lui Boltzman,
R=8,314j/mol∙K);
T – temperatrura absolută.
Probleme pentru rezolvare
1. 1. Determinaţi volumul a 3 kg de azot aflat la temperatura de 50

°C şi presiunea de 1,030∙105 Pa.
2. 2. În condiţii normale 1,806∙10-3 kg de gaz ocupă un volum de
3. 0,5∙10-3 m3. Determinaţi masa moleculară şi densitatea
relativă faţă de aer şi etan (C2H6) a gazului.
4. 3. Densitatea unui gaz dupa aer este de 2,562. Determinaţi masa
a 3,5 ml de acest gaz în condiţii normale.
11
5. 4. Determinaţi masa molară a substanţei, dacă masa a 0,7 ml cm3
de vapori de această subsanţă la 91 °C şi presiunea de 0,97∙105 Pa
este de 2,68 g.
6. 5. Gazul, a cărui densitate relativă faţă de aer este de 0,55, se
află într-un vas cu volumul de 0,02 m3 la presiunea 1,038∙105 Pa
şi temperatura 20 °C. Determinaţi masa acestui gaz.
7. 6. Care este masa a 10-3 m3 de acetilenăa (C2H2) la – temperatura
de 13 °C şi presiunea de 5,065∙105 Pa.
8. 7. Determinaţi masa molară a gazului, dacă 7 g de acest gaz la
presiunea de 0,253∙105 Pa şi la 20 °C şi presiunea de 0,253∙105 Pa
ocupă un volum de 22,18 cm3ml.
9. 8. La ce presiune masa a 8 cm3ml de clor este 2,5 g, dacă
temperatura este de – 5 °C.
10. 9. Determinaţi presiunea exzercitată, dacă la temperatura – de 5
°C, masa a 40 cm3 de etan este 5 g.
11. 10. Masa a 1 cm3 de gaz în condiţii normale este 1,175 g.
Calculaţi masa molară a gazului şi masa unei molecule de acest
gaz.
12. 11. Masa a 43,5 cm3 de vapori de substanţă la 62 °C şi presiunea
de 1,01∙105 Pa este 12 g. Determinaţi masa molară a substanţei şi
masa unei molecule de substanţă.
13. 12. În condiţii normale Un 1 g g de aer în condiţii normale va
ocupăa un volum egal cu 887 cm3ml. Ce volum va ocupa
aceeaşi masă de aer la 0 °C şi 93320 Pa.
14. 13. Determinaţi masa molară a unei substanţe dacă se ştie, că
masa a 200 cm3ml de vapori ai aceastei subsanţe (c.n.) este
egală cu 0,232 g.
15. 14. Determinaţi presiunea oxigenului, dacă 100 g de oxigen se
găsesc într-un vas cu volumul de 200 cm3l la temperatura de 20
°C.
16. 15. Ce volum va ocupa 1 kg de aer la temperatura de 17 °C şi
presiunea de 101315 Pa.
17. 16. Cîte molecule se conţin în 100 cm3 1l metan (CH4) care se
află la temperatura de 4 °C şi presiunea de 1,0133∙105 Pa.
18. 17. Determinaţi în ce volum de argon se conţine 5∙1016 molecule
de gaz la temperatura 20 °C şi presiunea de 1333 Pa.
12
19. 18. Ce volum în condiţii normale va ocupa gazul, care la 50°C şi
presiunea de 0,954∙105 Pa ocupă volumul 0,440 cm3 l.
20. 19. Determinaţi masa 1 m3 de aer aflat la temperatura de 17 °C şi
presiunea de 83,2 kPa.
21. 19.20. La temperatura de 27 °C volumul substanţei este de 600
cm3ml. Ce volum va ocupa această substanţă, la 57 °C°C dacă
presiunea rămîne constantă.
22. 20.21. La 15 °C°C presiunea într-un vas cu oxigen este de
9,12∙103 Pa. La ce temperatură presiunea va deveni egală cu
1,013∙105 kPa.
1.1. Echivalentul chimic. Masele molare ale echivalenţilor.

Legea echivalenţilor.
Echivalent se numeşte particula reală sau convenţională a
unei substanţe care se combină, substituie sau este echivalentă cu un
atom (ion) de hidrogen (în reacţii acido-bazice) sau cu un electron (în
reacţii redox).
Numărul, care indică ce parte din particula reală este
echivalentă cu un atom (ion) de hidrogen se numeşte factor de
echivalenţă. fe=1/ z, unde z se determină diferit în
dependenţă de clasa substanţei:
 pentru elementesubstanț’e simple: z = gradul de oxidare , sau
valen’ța acesteeia, fe(Cl) = 1, fe(C) = 1/4, pentru substanțele
simple poliatomice: z = produsul valenței și numărul de atomi
în moleculă, z (N2) = 3 . 2 = 6 , fe = 1/6;;
 pentru acizi: z = numărul atomilor de hidrogen substituiţi în
reacţia acido-bazică, fe(H2SO4) = 1/2;
 pentru baze z = numărul grupelor hidroxil substituite în reacţia
acido-bazică, fe(Ca(OH)2) = 1/2;;
 pentru oxizi z = produsul numărului atomilor de oxigen şi
valenţa lui 2, fe (Na2O) = 1/2, fe (Cr2O3) = 1/6;.;
13
 pentru săruri z = produsul dintre numărul de cationi de metal şi
valoarea numerică a sarcina sarcinii lor (sau cu produsul dintre
numărul de anioni şi valoarea numerică a sarcinii lor);.
 în reacţiile de oxido-reducere z este egal cu numărul de
electroni cedaţi (de reducător) sau cu numărul de electroni
adiţionaţi (de oxidant).
Masa substanţei care conţine 1 mol de echivalenţi se numeşte
masa molară a echivalentului (ME) şi este egală cu produsul dintre
factorul de echivalenţă şi masa molară a substanţei:
Se exprimă în g/mol-echiv.
În cazul substanţelor gazoase se foloseşte noţiunea de
volumul molar al echivalentului (VmE),. Volumul ce-l ocupă în
condiţiile date 1 mol echivalent de substanţă gazoasă se numeşte
volumul molar al echivalentului substanţei date (V mE) și care este
egal cu produsul dintre volumul molar (volumul unui mol de orice
gaz în condiţiile normale) şi factorul de echivalenţă al gazului:
VmE = Vm . fe
Legea echivalenţilor: masele substanţelor reactante sunt
direct proporţionale cu masele molare ele echivalenţilor.
;
Dacă una dintre substanţele reactante este substanţă gazoasă, în
legea echivalenţilor putem se folosi foloseşte pentru calcule volumul
molar echivalent:
Volumul ce-l ocupă în condiţiile date 1 mol echivalent de

substanţă gazoasă se numeşte volumul molar al echivalentului
substanţei date VmE.
Problemă: Pentru reducerea 7,09 g de oxid a unui metal bivalent
sunt necesari 2,24 litri l de hidrogen (c.n.). Calculaţi masele molare
14
ale echivalenţilor oxidului şi metalului. Cu ce este egală masa
atomică a metalului? Care este metalul?
Rezolvare: Conform legii echivalenţilor, masele (volumele)
substanţelor reactante sunt proporţionale cu masele molare ale
echivalenţilor lor (volumelor).
(1)
În cazul gazelor se poate de înlocuit masa substanţei şi masa
molară a echivalentului prin volumul substanţei gazoase (c.n.) şi
volumul molar al echivalentului acestui gaz.
(2)
DacaDacă: VmE = Vm fe,
atunci Vm . atunci VmE(H2)= 22,4 .∙ =11,2 ll/mol-echiv

Deci pentru cazul dat
Întrucît masa molară a echivalentului unei substanţe compuse

este egală cu suma maselor molare echivalente ale parţilor ei
componente, atunci: Masa masa molară a echivalentului unui
oxidului este egală cu suma maselor molare aa le echivalenţilor
metalului şi oxigenului:
ME(MeO) = ME(Me) + ME(O),
iar ME(O)= M(O) ∙. fe = 163216. ∙ = 8 g/mol
15
de unde ME(Me) = ME(MeO) – ME(O) = 35,45 – 8 = 27,45 g/mol
Masa atomică a metalului poate fi determinată din relaţia:
unde Ar – masa atomică relativă a metalului;

Zz – valenţa stoechiometrică a elementului.
De aici A = ME(Me)V = 27,452 = 54,9 g/mol;

sau Ar = 54,9 u.a.m.
Folosind sistemul periodic al elementelor determinăm că metalul este
manganul - Mn.

23. 21. La arderea a 0,5 g de metal bivalent se cheltuie 0,23 l oxigen
(c.n.). Determinaţi masa molară echivalentă a echivalentului şi
masa molară a metalului.
24. 22. Care este volumul molar echivalent al hidrogenului? Ce
volum de hidrogen (c.n.) se va degaja la interacţiunea a 0,45 g
metal cu masa molară echivalentă 20 g/mol-echiv cu un acid.
25. 23. La arderea a 5 g de metal se obţine 9,44 g de oxid a metalului
dat. Determinaţi masa molară echivalentă a metalului şi oxidului.
26. 24. La arderea a 5,4 g de metal trivalent s-au format 10,2 g de
oxid. Determinaţi ce metal este şi masa molară echivalentă a
oxidului.
27. 25. Pentru dizolvarea a 5,4 g de metal s-au consumat 29,4 g de
acid sulfuric. Determinaţi masa molară echivalentă a metalului şi
volumul hidrogenului degajat în urma reacţiei.
28. 26. Pentru reducerea a 17 g de oxid a unui metal s-au consumat
11,2 l de hidrogen (c.n.). Determinaţi masa molară echivalentă a
metalului şi oxidului.
16
29. 27. Pentru reducerea a 7,09 g de oxid a unui metal bivalent este
necesar un volum de 2,24 l de hidrogen. Determinaţi masa
molară echivalentă a metalului şi oxidului.
30. 28. Aceeiaşi cantitate de metal interacţionează cu 0,6 g de
oxigen şi cu 9,534 g de halogen. Calculaţi masa molară a
echivalentului halogenului.
31. 29. La interacţiunea a 2,5 g de carbonat a unui metal cu acid
azotic se obţine 4,1 g de nitrat al acestui metal. Determinaţi masa
molară a echivalentului metalului.
32. 1030. Din 2,7 g de oxid a unui metal se obţine 6,3 g de nitrat al
acestui metal. Determinaţi masa molară a echivalentului
metalului.
33. 1131. Din 1,3 g de hidroxid al unui metal se poate obţinee 2,85
g de sulfat al metalului dat. Determinaţi masa molară a
echivalentului metalului.
34. 1232. La reducerea a 5,1 g de oxid a unui metal trivalent se
obţine 2,7 g apă. Determinaţi masa molară a echivalentului
metalului şi masa lui atomică.
35. 1333. Din 2,98 g de clorură a unui metal monovalent se obţine
2,2 g de sulfură a metalului dat. Determinaţi masa molară
echivalentă a sulfurii, a clorurii şi a metalului.
36. 34. Prin descompunerea termică a 4,13 g de oxid de metal
bivalent s-au degajat 581 cm3 oxigen (c.n.). sSă se calculeze masa
molară a echivalentului oxidului.
37. 35. Ce volum de hidrogen se va degaja la dizolvarea în acid
clorhidric a 18 g de metal, masa molară a echivalentului căruia
este 9 g/mol- echiv?
38. 36. Mase identice de metal egale cu 3,24 g formează 3,48 g de
oxid şi 3,72 g de sulfură de metal. Să se calculeze masa molară a
echivalentului metalului şi sulfului.
39. 37. Prin tratarea a 6,72 g de metal cu clor se formează 19,5 g de
clorură. Să se caluleze masa molară a echivalentului şi să se
identifice metalul respectiv.
40. 38. Prin descompunerea termică a 15,12 g de carbonat metalic au
rezultat 7,2 g de oxid metalic. Să se calculeze masa molară a
echivalentului metalului şi să se identifice cele două combinaţii.
17
41. 39. Să se calculeze masele molare ale echivalenţilor pentru
următoarele substanţe: AuCl3, Co(CN)2, 2H2O, Mg(ClO4)2,
BaCrO4, H3PO4, Ca(OH)2, SO3, N2O5, Fe2(SO4)3.
42. 40. La trecerea unui curent de hidrogen sulfurat printr-o soluţie
ce conţine 5,21 g sulfat al unui metal se obţine 3,61 g de sulfură.
Calculaţi masa molară a echivalentului metalului.
2. Cinetica chimică
Cinetica chimică este un compartiment al chimiei ce se ocupă
de studierea vitezei de reacţie, mecanismele şi echilibrele chimice.
2.1. Viteza reacţiei chimice
. Reacţiile chimice se caracterizează prin viteza de decurgere

reacție sau variaţia concentraţiei unei specii într-o unitate de timp.
(...)
Viteza reacţiilor chimice depinde de natura substanţelor
reactante şi de condiţiile în care decurge reacţia: concentraţiei,
temperatură, catalizator ş.a.
Dependenţa vitezei reacţiei chimice de concentraţiile
substanţelor reactante se exprimă prin legea acţiunii maselor: viteza
reacţiei chimice este proporţională cu produsul concentraţiilor
substanţelor reactante la puterea coeficienţilor stoechiometrici.
Pentru caz general:
aA + bB → cC + dD (..)
legea acţiunii maselor se exprimă prin relaţia:
υ = kK[A]a [B]b (....)
unde: kK este constanta de viteză a reacţiei.
18
La ridicarea temperaturii viteza reacţiilor creşte considerabil.
Van΄t Hoff a stabilit, că la ridicarea temperaturii cu fiecare 100C
viteza medie a reacţiei medie creşte de 2 – 4 ori.
unde: υt1 – viteza reacţiei la temperatura iniţială;

υt2 – viteza reacţiei la temperatura finală;
γ – coeficient de temperatură;
t1 - temperatura iniţială;
t2 – temperatura finală;
10 – cele 10 ° ale variației de temperaturăgrade
cu care mărim temperatura.
Problemă: De câte ori se va schimba viteza reacţiei directe şi

indirecte în următorul sistem: 2SO2(g) + O2(g) 2SO3(g),
dacă volumul amestecului gazos s-a micşorat de trei ori? În ce
direcţie se va deplasa echilibrul chimic în sistem?Cum se va schimba
viteza reacţiei 2CO+O2 2CO2, 2CO + O2 = 2CO2, dacă se va
micşora volumul sistemului gazos de două ori?
Rezolvare. Concentraţiile substanţelor reactante sunt următoarele:

[SO2CO], [O2], [SO3]. Conform legii acţiunii maselor viteza
reacţiilorei directă şi indirectă până la micşorarea volumului vora fi
următoareleurmătoarea:
Vdir. = k1[SO2CO]2.[O2] ;.
Notăm: [CO] = a; [O2] = b; V = k a2.b.
Vind = k2[SO3]2
După La micşorarea volumului amestecului reactant de trei
două ori, concentraţia fiecărui component reactant se măreşte de trei
două ori.
[CO] = 2a; [O2] = 2b;.
19
La concentraţiile stabilite, viteza reacţiilor reacţiei directă şi inversă
vora fi următoarelea:
V'dirV1dir. = k 1(3[SO2]2a)2.(3[O2]2b) = k 4a2.2b = 27k1
8a2.b[SO2]2.[O2] ;
V'ind = k2(3[SO3])2 = 9k2[SO3]2

Din expresiile de mai sus rezultă că:
= 8 .;
Deci Aşa dar, după micşorarea volumului sistemului reactant

de două ori, viteza reacţiei directe se va mări dea crescutcrește de 8
27 ori, iar viteza reacţiei indirecte se va mări numai de 9 ori.
Echilibrul chimic în sistemul dat se va deplasa în direcţia formării
SO3.
Problemă: Să se calculeze de câte ori se va mări viteza
reacţiei, ce decurge în fază gazoasă, la mărirea temperaturii de la 30
până la 70C, dacă coeficientul de temperatură al reacţiei este egal cu
2.
Rezolvare. Dependenţa vitezei reacţiei chimice de
temperatură se exprimă prin formula impirică empirică a lui Van't
Hoff:
20
Aşa dar, viteza reacţiei la temperatura 70C (VT2) este mai
mare decât viteza reacţiei la temperatura 30C (VT1) de 16 ori.
2.2. Echilibrul chimic. Factorii ce influenţează deplasarea

echilibrului chimic
Deseori În majoritatea proceselor chimice produsele reacţiei

chimice pe măsura acumulării în sistemul reactant interacţionează
între ele şi formează din nou substanţele iniţiale. De aceea
majoritatea reacţiilor chimice sunt reversibile. În reacţiile reversibile
au loc concomitent două procese: reacţia de formare a produselor
finale şi viceversa - de formare a substanţelor iniţiale. Cele expuse
pot fi reprezentate prin două ecuaţii::
aA + bB → cC + dD – reacţia directă
şi
cC + dD → aA + bB, – - reacţia indirectă
care determină un proces reversibil:
aA + bB cC + dD
Conform legii acţiunii maselor, pentru fiecare reacţie este

corectăsînt adevărate relaţiarelaţiile:
υ 1 = kK1 [A]a [B]b
(.....)
υ 2 = kK2 [C]c [D]d
Pentru orice sistem reversibil (omogen sau eterogen) la un
moment vitezele reacţiilor directe .... şi indirecte.... se egalează. Şi
dacă atunci υ1 = υ2, atunci deci şi kK1 [A]a [B]b = kK2 [C]c [D]d.
Interacţiunea chimică între specii nu se întrerupe, iar variaţia
concentraţiilor este proporţională şi poate fi redată prin relaţia:
(.....)
21
Mărimea fizică K se numeşte constantă de echilibru şi
caracterizează procesul chimic reversibil dat. În expresia constantei
de echilibru întră concentraţiile de echilibru ale substanţelor din
sistem.
Constanta de echilibru poate fi definită astfel: la echilibrul
chimic, raportul dintre produsul concentraţiilor substanţelor finale şi
produsul concentraţiilor substanţelor iniţiale la puterea coeficienţilor
stoechiometrici pentru reacţia dată este o valoare constantă.
Direcţia deplasării echilibrului chimic la variaţia concentraţiei
substanţelor reactante, temperaturii şi presiunii (în cazul reactanţilor
gazoşi) este determinată de principiul general, cunoscut sub
denumirea de principiul echilibrului mobil al lui Le Chatelier:
Principiul Le Châtelier. D dacă asupra unui sistem, care se
află în echilibru chimic, s-ae exercitat exercită o acţiune din exterior
(modificarea temperaturii, a presiunii sau a concentraţiilor),
echilibrul se deplasează în direcţia diminuării acţiunii exercitate.
Problemă: Este Fie dat sistemul: N2 + 3H2

→ 2NH3 + Q
Cum Explicaţi cum se va deplasa echilibrul chimic la variaţia

parametrilor: presiune, concentraţie şi temperatură?
Rezolvare: – Presiunea: Calculăm numărul de moli de gaz
până la reacţie şi după reacţie. Mărirea presiunii va deplasa echilibrul
chimic în direcţia unde se află mai puţini moli de gaz şi, invers,
micşorarea presiunii va deplasa echilibrul chimic în direcţia unde
sunt mai mulţi moli de gaz. În cazul dat, vom avea 4 moli de gaz
până la reacţie (1 mol N2 şi 3 moli H2) şi 2 moli de gaz după reacţie.
Mărirea presiunii va deplasa echilibrul chimic spre produşii de
reacţie (spre formarea NH3), iar şi inversmicşorarea presiunii spre
formarea substanţelor iniţiale (spre formarea N2 şi H2).
– Temperatura: MĂRIREA Ridicarea temperaturii va deplasa
echilibrul chimic în direcţia reacţiei endotermice (-Q) şi, invers,
micşorarea coborîrea temperaturii va deplasa echilibrul chimic în
22
direcţia reacţiei exotermice (+Q). În cazul dat, reacţia directă este
exotermă, iar cea indirectă este endotermă, deci, ridicarea
temperaturii amestecului reactant favorizează desfăşurarea reacţiei
însoţite de absorbţie de energie şi echilibrul se va deplasa spre stînga
(N2 şi H2): micşorarea temperaturii va provoca deplasarea
echilibrului spre dreapta (NH3).
– concentraţiaConcentraţia: Mărirea concentraţiei produselor
substanţelor iniţiale deplasează echilibrul chimic în direcţia formării
produşilor de reacţie. Mărirea concentraţiei produşilor de reacţie va
deplasa echilibrul chimic în direcţia produşilor substanţelor iniţialie.

43. 41. În stare de echilibru concentraţiile substanţelor în sistemul
N2 + 3H2 ↔ 2NH3 erau: [N2] = 3 mol/l , [H2] = 6 mol/l,
[NH3] = 4 mol/l. Calculaţi constanta de echilibru şi concentraţiile
iniţiale ale hidrogenului şi azotului.
44. 42. Cu câte grade trebuie ridicată temperatura unui amestec
reactant gazos, pentru ca viteza de reacţie să crească de 729 ori?
Coeficientul de temperatură a reacţiei este 3.
45. 43. Să se calculeze de câte ori se va mări viteza reacţiei ce
decurge în faza gazoasă, la mărirea temperaturii de la 110 la 160
°C0C, dacă coeficientul de temperatură este egal cu 4.
46. 44. Cum se va schimba viteza reacţiei 2Fe (cs) + 3Cl2(g) →
2FeCl3(cs), dacă presiunea sistemului se va mări de 5 ori.
47. 45. Reacţia decurge după ecuaţia 2A + B → C. Concentraţia
iniţială a substanţei A este 1,6 mol/l, iar a substanţei B B este–
0,8 mol/l. Constanta de viteză este egală cu 0,9. Să se calculeze
viteza de reacţie în momentul iniţial şi în momentul, când
concentraţia substanţei A s--a micşorat cu 0,2 mol/l.
48. 46. Care acţiuni asupra sistemului 4HCl (g) + O2(g) ↔ 2Cl2(g) +
2H2O(g) vor duce la deplasarea echilibrului în sensul reacţiei
indirecte: a) mărirea concentraţiei O2; b) mărirea concentraţiei
Cl2; c) micşorarea presiunii; d) mărirea volumului sistemului
reactant.
23
49. 47. Într-un sistem omogen A + 2B ↔ C concentraţiile de
echilibru a gazelor reactante sînt: [A] = 0,06 mmol/lol/L; [B] =
0,12 mol/lmol/L; [C] =0 0,216 mol/l. mol/L. Să se calculeze
constanta de echilibru în sistem şi concentraţiile iniţiale ale
gazelor A şi B.
50. 48. De câte ori se va mări viteza reacţiei chimice la ridicarea
temperaturii de la 10 °C 0C până la 50 °C 0C (γ = 3)?
51. 49. De câte ori se va schimba viteza reacţiei directe şi indirecte în
următorul sistem: N2(g) + 3H2(g) ↔ 2NH3(g), dacă volumul
amestecului gazos s-a micşorat de trei ori? În ce direcţie se va
deplasa echillibrul chimic în sistem?
52. 1050. Reacţia decurge conform ecuaţiei H2 + I2 ↔ 2HI.
Constanta de viteză a reacţiei la o anumită temperatură este egală
cu 0,16. Concentraţiile iniţiale ale substanţelor reactante sâunt:
[H2] = 0,04 mol/lmol/L; [I2] = = 0,05 mol/lmol/L. Să se
calculeze viteza iniţială a reacţiei şi viteza reacţiei în momentul
când [H2] = 0,03 mol/lmol/L.
53. 151. Să se scrie expresia constantei de echilibru pentru sistemul
omogen N2 + 3H2 2NH3. Cum se va schimba viteza reacţiei
indirecte - formarea amoniacului, dacă concentraţia hidrogenului
se va mări de trei ori?
54. 152. Să se calculeze de câte ori se va micşora viteza reacţiei, care
decurge în fază gazoasă, dacă temperatura se va micşora de la
120 până la 80C °C. Coeficientul de temperatură a reacţiei este
egal cu 3.
55. 153. .Într-un sistem omogen CO + Cl2 COCl2 concentraţiile
de echilibru ale substanţelor reactante sunt următoarele: [CO] =
0,2 mol/l; [Cl2] = 0,3 mol/l; [COCl2] = 1,2 mol/l. Să se
calculeze constanta de echilibru în sistem şi concentraţiile iniţiale
ale clorului şi oxidului de carbon (II).
56. R.: K = 20; [Cl2]iniţ.. = 1,5 mol/l; [CO]iniţ. = 1,4 mol/l.
57. 154. Într-un sistem omogen A + B C concentraţiile de
echilibru ale gazelor reactante sunt următoarele: [A] = 0,06
mol/l; [B] = 0,12 mol/l; [C] = 0,216 mol/l. Să se calculeze
24
constanta de echilibru în sistem şi concentraţiile iniţiale ale
gazelor A şi B.
58. 155. Să se scrie expresia constantei de echilibru pentru sistemul
heterogen C(s) + H2O(g) 2CO(g) + H2(g). Indicaţi Ccum
trebuie de schimbate concentraţia şi presiunea în sistem pentru a
deplasa echilibrul chimic în direcţia reacţiei indirecte - formarea
vaporilor de apă?
59. 156. Echilibrul chimic în sistemul omogen 4HCl(g) + O2(g)
2H2O(g) + 2Cl2(g) s-a stabilit la următoarele concentraţii ale
substanţelor reactante: [H2O] = 0,14 mol/l; [Cl2] = 0,14 mol/l;
[HCl] = 0,20 mol/l; [O2] = 0,32 mol/l. Să se calculeze
concentraţiile iniţiale a clorurii de hidrogen şi al oxigenului
60. 157. Cu cîte grade trebuie mărită temperatura, pentru ca viteza
reacţiei să crească de 27 de ori? Coeficientul de temperatură al
vitezei reacţii este egal cu 3.
61. 58. Viteza reacţiei la 0 °C 0C este egală cu 1 mol/(l∙s). Calculaţi
viteza acestei reacţii la 30 °C0C, dacă coeficientul de temperatură
al reacţiei este egal cu 2.
62. 59. Cum va influenţa micşorarea temperaturii asupra echilibrului
în sistemele: a) A + B 2C, ∆H = 50kJ;
b) 2D + E 2F, ∆H = - 80kJ.
0
63. 60. La 20 °C C reacţia decurge în 2 minute. În cît timp va
decurge această recţie la: a) la 0 °C0C; b) la 50 °C0C? Coeficientul
de temperatură al vitezei reacţiei este egal cu 2.
3. Soluțiile
Conform teoriei chimice asupraa soluțiilor, elaborată de

D.I.Mendeleev, I.A. Kablucov și D.P. Konovalov, dizolvarea
substanțelor este un proces fizico-chimic, care constă din
descompunerea rețelei cristaline sau a moleculelor poalare pîna la
ioni, ruperea legaturilor legăturilor intermoleculare și chimice la gaze
25
și lichide. Dizolvarea substanțelor este însoțită de degajarea sau
adsorbția adsorbție de căldură. ȘI În rezultatul dizolvării se formează
solvați.
Soluţie se numeşte sistemul omogen format din două sau mai
multe substanţe (componenţi). Cantităţile componenţilor pot
varia în limitele păstrării omogenităţii sistemului. Soluţia poate fi
preparată prin amestecarea unei substanţe, care se numeşte solut, cu
altă substanţă, numită solvent (solvent eluent sau dizolvant). În
soluţii drept solvent se consideră substanţa luată în cantitate mai
mare.
3.1. Solubilitatea
O proprietate caracteristică pentru substanţe este
solubilitatea lor în solvent. Coeficientul de solubilitate (solubilitatea)
se defineşte prin cantitatea maximă de substanţă dizolvată, la o
anumită temperatură (de obicei t = 25°C), în 100 g solvent.
Solubilitatea substanţelor depinde de următorii factori:
 nNatura substanţelor,
 tTemperatura;
 pPresiunea (la dizolvarea gazelor).
Deseori, în analiza chimică, are loc formarea unor sisteme
eterogene de tipul soluţie : / precipitat.
Procesele de formare a precipitatelor stau la baza separării
speciilor şi a determinării gravimetrice a cantităţilor acestora.
Conform teoriei electroliţilor tari, la dizolvarea substanţelor
cristaline (cu cristale formate din ioni), în soluţie trec ioni separaţi.
De aceea echilibrul, într-o soluţie saturată, se stabileşte între ionii
care au trecut în soluţie şi moleculele substanţa substanţei din faza
solidă.
Prin urmare, în soluţia saturată a unui electrolit greu solubil
decurg două procese contrare: dizolvarea, adică trecerea ionilor din
reţeaua cristalină în soluţie şi cristalizarea – formarea precipitatului
de către ionii din soluţie.
26
De exemplu, în soluţia saturată a sării AgCl, între precipitatul
AgCl şi ionii de Ag+ şi de Cl– din soluţie, se stabileşte un echilibru
dinamic:
AgCl↓ (solid) <=> Ag+ + Cl– (soluţie)
Orice proces reversibil este caracterizat de constanta de echilibru:
( (,, )
Concentraţia fazei solide într-un sistem eterogen are o
valoareeste mărime constantă şi atunci expresia se transformă:
Kech · [AgCl] = [Ag+][Cl–] ( )

Produsul a două constante, de asemenea, este o constantă.
Respectiv se poate nota:
[Ag+][Cl–] = const.
Din această egalitate rezultă că, în soluţia saturată a unui
electrolit greu solubil, produsul dintre concentraţiile ionilor lui la
echilibru este o mărime constantă la temperatura dată. Această
mărime fizică se numeşte produs de solubilitate şi se notează prin PS,
adicăa:
PS(AgCl)) = [Ag+][Cl–]
Dacă electrolitul greu solubil disociază formând mai mult de
doi ioni, la calcularea produsului de solubilitate, concentraţia fiecărui
ion trebuie să fie luată la puterea egală cu coeficientul steochiometric
corespunzător. De exemplu:
Ag2CrO4↓ (solid) <=> 2Ag+ + (soluţie)
2
PS(Ag2CrO4) = [Ag] · [ ]
Pentru caz general:

KnAm↓ (solid) <=> nK+ + mA– (soluţie) ( )
PS(KnAm) = [K+]n [A–]m

Produsul solubilităţii poate fi calculat după solubilitatea sării
în apă şi invers după produsul de solubilitate poate fi calculată
solubilitatea sării în aceleaşi condiţii.
27
Relaţii dintre produsul de solubilitate şi solubilitate pentru
diferite componente:
1. ; ; MeAn Me+ + An-;
2. ; ; Me2An 2Me+ + An2-;
; ; MeAn2 Me2+ + 2An-;
3. ; ;
MenAnm nMem+ + mAnn-.
Substanţe absolut insolubile nu există.
Problemă: Calculaţi partea de masa (%) a nitratului de potasiu,

daca solubilitatea lui la 150C este egală cu 38g.
Rezolvare:. Dacăa partea de masă se determinadetermină:
iIar solubilitatea este masa substanţei, care se dizolvă în

100ml apă,. mMasa apei o determinăm:
mapei=Vapei ∙ρapei= 100ml ∙ 1g/cm3 = 100g,,
cînd ρapei la temperatura data este 1g/cm3.
Masa soluţiei este: msol=ms.d.+ mapei=38g + 100g=138g.
Folosim aceste date pentru determinarea concentraţiei:
.
Problemă: Produsul solubilităţii al hidroxidului de fier (II)

este 1,6∙10-15. sSă se calculeze solubilitatea lui în mol/l.
28
Rezolvare: Fe(OH)2(s) + aq Fe2+(sol.) + 2OH-(sol.);
PS(Fe(OH)2) = [Fe2+] ∙ [OH-]2
Notăm solubilitatea Fe(OH)2 prin x mol/l. Atunci [Fe2+] = x mol/l;
[OH-] = 2x mol/l.
PS(Fe(OH)2) = x ∙ (2x)2 = 4x3; 1,6 ∙ 10-15 = 4x3,
x = 7,36 ∙ 10-6 mol/l.
Solubilitatea, adică concentraţia dde echilibru a Fe(OH)2 este
egală cu 7,36 ∙ 10-6 mol/l.
64. 61. Să se calculeze solubilitatea hidroxidului de fier zinc(II) (în

mol/l mol/L şi g /lg/L) dacă produsul solubilităţii lui la 25
°C0C este 1,60∙x10-1517.
65. 62. S-au amestecat soluţiile 0,2n 2 N de CaCl2 şi 0,1n 1 N de
Na2SO4 luate în volume egale. Se va forma oare precipitat de
sulfat de calciu?
66. 63. Produsul solubilităţii iodatului de argint AgIO3 este egal cu
3,03∙x10-7. Calculaţi solubilitatea sării.
67. 64. În 6,0 lL de soluţie saturată de PbSO4 se află 0,186 g de ioni
de plumb. Calculaţi produsul solubilităţii sării.
68. 65. Produsul solubilităţii iodurii de argint AgI la 25 °C0C este
egal cu 8∙x10-9. Calculaţi solubilitatea sării (în mol/l mol/L şi
g/lg/L) la temperatura dată.
69. 66. Solubilitatea CaCO3 la 35 °C0C este 6,9∙x10-5 mol/lmol/L.
Calculaţi produsul solubilităţii al acestei sări.
70. 67. Calculaţi produsul solubilităţii PbBr2, dacă solubilitatea
acestei sări este egală cu 1,32∙x10-2 mol/lmol/L.
71. 68. În 500 ml de apă la 18 °C 0C se dizolvă 0,0166 g Ag2CrO4.
Cu ce este egal produsul solubilităţii al acestei sări.
29
72. 69. Pentru a dizolva 1,16 g PbI2 a fost nevoie de 2 lL de apă.
Calculaţi produsul solubilităţii al acestei sări.
73. 70. Calculaţi masa argintului ce se conţine în formă de ioni, într-
un litru de soluţie saturată de AgBr.
74. 71. Calculaţi volumul apei necesar pentru dizolvarea la 25 °C 0C
a 1 g BaSO4.
75. 72. Care este volumul soluţiei saturate Ag 2S ce conţine 1 mg de
sare dizolvată?
76. 73. De câte ori solubilitatea (în mol/lmol/L) Fe(OH)2hidroxidului
de fier (II) în apă este mai mare decât solubilitatea
Fe(OH)3hidroxidului de fier (III) la 25°C0C.
77. 74. Se va forma precipitatul de sulfatului de argint, dacă la soluţia
0,02 M AgNO3 se va adăuga acelaşi volum soluţie 1n 1 N
H2SO4.
78. 75. La 50 ml soluţie 0,001n 001 N HCl s-a adăugat 450 ml
soluţie 0,0001n 0001N AgNO3. Se va forma oare precipitatul
clorurii de argint?
79. 76. Calculaţi solubilitatea (în mol/l) CaF2 în apă şi în soluţie 0,05
M CaCl2. De câte ori solubilitatea în al doilea caz este mai mică,
decât în primul?
80. 77. Solubilitatea CaC2O4 la 18 °C0C este 4,2∙x10-5 mol/lmol/L.
Calculaţi produsul solubilităţii CaC2O4.
81. 78. Produsul solubilităţii Pb3(PO4)2 la 25 °C 0C este egal cu
7,9∙x10-43. Calculaţi solubilitatea sării (în mol/l mol/L şi g/lg/L) la
temperatura dată.
82. 79. Solubilitatea Ag3PO4 la 20 °C 0C este 2,0∙x10-3 g/lg/L.
Calculaţi produsul solubilităţii Ag3PO4.
83. 80. Produsul solubilităţii Mg(OH)2 este 1,8∙x10-1 1l. Calculaţi
solubilitatea acestei sări în apă şi soluţie 0,02 M Mg(NO3)2.
30
3.2. Metodele de exprimare a concentraţiei soluţiilor
Cantitatea de substanţă dizolvată într-o cantitate de soluţie
sau într-o cantitate de dizolvant solvent se numeşte concentraţia
soluţiei.
În practică se utilizează mai multe moduri de exprimare a
concentraţiei soluţiilor:
a) Concentraţia procentualăPartea de masă, ω%, (% de
masă) arată numărul unităţilor masă de substanţă dizolvată, msub, ce
se conţin în 100 unităţi de masă de soluţie, msol; . În cazul sistemelor
disperse gazoase concentraţia se exprimă de obicei în părţi φ% de
volum (φ,%). Acest mod de exprimare arată numărul unităţilor de
volume de substanţă, Vd, dizolvate în 100 unităţi de volume de
soluţie, Vsol. Aerul este un amestec gazos cu compoziţia volumică: 78
% N2, 20,8 % O2 şi restul gaze aerogene şi gaze accidentale.
sau
deoarece: ;
sau intrucît: ,
unde - masa solventului.
Concentraţia molară - CM (sau M) indică ce cantitate () de
substanţă X este dizolvată în 1 l tr-un litru de sosoluţie (mol/l sau
M).
sau .
Concentraţia molală Cm indică ce cantitate de substanţă X
este dizolvată în 1 kg de solvent (mol/kg):
sau ,
unde: este masa solventului (kg).
31
Concentraţia normală CN (sau concentraţia molară a
echivalentului) indică ce cantitate de substanţă a echivalentului se
conţine în 1 l tr-un litru de soluţie şi se notează CN sau N (mol-echiv/l
sau N):
unde ME(X) este masa molară a echivalentului.
Titrul T indică este masa substanţei dizolvate care se conţine

în 1tr-un cm3 de soluţie (g/cm3):
; .

84. 81. Ce volum de amoniac (c. n.) trebuie de dizolvat în 200 ml de
apă pentru obţinerea soluţiei de 10 %.
85. 82. În ce masă de apă trebuie de dizolvate 30 g bromură de
potasiu pentru obţinerea soluţiei cu concentraţia procentuala
departea de masă 6 %.
86. 83. Ce volum soluţiei de 0,1 N poate fi pregătit din 0,7 l soluţiei
de acid azotic de 30 % cu densitatea 1,180 g/cm3ml.
87. 84. Ce volum soluţie de acid sulfuric cu concentraţia
procentualăpartea de masă 30 % şi densitatea 1,219 g/ml g/cm3
poate fi pregătit din 12 kg soluţiei de acid sulfuric de 60 %.
88. 85. Ce volum de apă trebuie de adăugat la 5 l soluţie de 50 % de
hidroxid de potasiu cu densitatea 1,538 g/ml g/cm3 pentru a
pregătit o soluţiei de 18 %.
89. 86. Ce volum soluţie de acid ortofosforic de 36 % cu şi densitatea
1,216 g/ml g/cm3 este necesar pentru prepararea a 13 l soluţiei
de 0,15N de H3PO4.
90. 87. Ce volum soluţiei soluţie de 0,5 N de NaOH poate fi preparat
din 4 l soluţiei de cu partea de masă a substanţei dizolvate 50 %
(ρ = 1,525 g/mlg/cm3).
32
91. 88. Ce volum soluţiei de hidroxid de potasiu cu partea de masă
24 % şi densitatea 1,218 g/ml g/cm3 poate fi preparat din 125 l
soluţiei de KOH cu concentraţia procentualăpartea de masă 48
% şi densitatea 1,570 g/mlg/cm3.
92. 89. Ce volum soluţie de acid sulfuric de 96 % cu densitatea 1,835
g/ml g/cm3 poate fi preparat din 5 l soluţiei soluţie de H2SO4 de
0,5N.
93. 90. Cîtă apă trebuie de adăugată la 200 ml soluţie de 6,5 % cu
densitatea aproximativ 1 g/ml g/cm3 pentru a obţine o soluţiei
soluţie de 2 % de oarecare substanţă.
94. 91. La 0,5 l soluţie de acid sulfuric (ω = 98% şi ρ = 1,837
g/cm3ml) s-au adăugat 3 l apă. Determinaţi concentraţia
procentualăpartea de masă şi concentraţia molară a soluţiei
obţinute.
95. 92. Care este concentraţia normală a soluţiei de 30 % de hidroxid
de sodiu (ρ = 1,328 g/mlg/cm3). La 1 l de aşa soluţiei s-a
adăugat 5 l de apă. Determinaţi concentraţia procentualăpartea
de masă a soluţiei obţinute.
96. 93. Ce volum de apă trebuie de adăugat la 1 l soluţie de hidroxid
de potasiu cu concentraţia procentualăpartea de masă 40 % şi
densitatea 1,411 g/ml g/cm3 pentru a obţine o soluţiei de 18 %
de KOH.
97. 94. La 0,8 l soluţie de hidroxid de sodiu cu partea de masă ω =
30 % şi densitatea ρ = 1,328 g/ml g/cm3 s-a adăugat 0,4 l
soluţie de NaOH cu concentraţia procentualăpartea de masă 14
% şi densitatea 1,153 g/mlg/cm3. Determinaţi densitatea soluţiei
obţinute şi concentraţia procentualăpartea de masă a soluţiei
obţinute.
98. 95. În 128 g apă s-a dizolvat alcool metilic cu volumul 40 ml şi
densitatea 0,8 g/mlg/cm3. Determinaţi concentraţia molară a
soluţiei obţinute, dacă densitatea ei este de 0,97 g/mlg/cm3.
99. 96. Determinaţi molaritatea şi normalitatea soluţie de 98 % de
acid sulfuric, densitatea căruia este de 1,84 g/mlg/cm3.
[100.] 97. Determinaţi concentraţia molară şi normală a soluţiei de
20,8 % de acid azotic cu densitatea 1,12 g/mlg/cm3. Ce masă de
acid se conţine în 4 l de această soluţie?
33
100.[101.] 98. La 100 cm3 ml soluţie de acid azotic de 30 % cu
densitatea 1,184 g/ml g/cm3 s-a adăugat 10 g/mlcm3 soluţie de
10 % cu densitatea 1,056 g/ml g/cm3 de acid azotic. Determinaţi
concentraţia procentualăparteaa de masă şi concentraţia molară
a soluţiei obţinute.
101.[102.] 99. La 100 g/mlcm3 soluţie de 0,3 N de sulfat de sodiu s-a
adăugat 200 g/mlcm3 soluţie de 0,5 N de această sare.
Determinaţi normalitatea şi molaritatea soluţiei obţinute.
102.[103.]
103.[104.] 100. Determinaţi concentraţia molară şi molală a soluţiei
de 15 % de acid sulfuric cu densitatea 1,1 g/mlg/cm3.
104.[105.]
105.[106.] 101. Determinaţi normalitatea şi titrul soluţie de acid
percloric (HClO4) de 40 % cu densitatea 1,25 g/mlg/cm3.
106.[107.]
107.[108.] 102. În ce masă de apă trebuie de dizolvat 67,2 l (c. n.)
de clorură de hidrogen pentru a obţine soluţie de 9 % de acid
clorhidric.
108.[109.]
109.[110.] 103. La 100 cm3 ml soluţie de acid azotic de 80 % cu
densitatea 1,46 g/cm3 ml s-au adăugat 400 ml cm3 de apă. S-a
obţinut o soluţie cu densitatea 1,128 g/mlg/cm3. Determinaţi
normalitatea şi molaritatea soluţiei obţinute.
110.[111.]
111.[112.] 104. La 1 l soluţie de 10 % de hidroxid de potasiu cu
densitatea 1,092 g/ml g/cm3 s-a adăugat 0,5 l soluţie de 5 % (ρ
= 1,045 g/mlg/cm3) de hidroxid. Determinaţi concentraţia
molară a soluţiei obţinute.
112.[113.]
113.[114.] 105. Determinaţi partea de masă a sulfatului de cupru în
soluţia obţinută la dizolvarea a 50g 50 g de piatră vînată
(CuSO4∙5H2O) în 450 g apă.
114.[115.]
115.[116.] 106. Ce cantitate de MgSO4∙5H2O trebuie dizolvată în
100 moli de apă pentru a obţine o soluţie de 10 % de sulfat de
magneziu.
34
116.[117.]
117.[118.] 107. În ce masă de apă trebuie de dizolvate 25 g de piatra
vînată (CuSO4∙5H2O) pentru a obţine o soluţie de 8 % de sulfat
de cupru (II).
118.[119.]
119.[120.] 108. Determinaţi concentraţia molară şi normală a
soluţiei de 35 % de acid sulfuric cu densitatea 1,26 g/mlg/cm3.
120.[121.]
121.[122.] 109. Determinaţi concentraţia procentualăpartea de masă
a soluţiei de 6,5 M de acid ortofosforic cu densitatea 1,32
g/mlg/cm3.
122.[123.]
123.[124.] 110. Să se calculeze partea de masă a sulfatului de cupru
în soluţia obţinută la dizolvarea probei de piatră vânătă
(CuSO4·5H2O) cu masa egală cu 5 ,00 g în 95 ml de apă.
124.[125.]
125.[126.] 111. Să se calculeze partea de masă a substanţei în
soluţia obţinută la dizolvarea probei de sodiu metalic cu masa
egală cu 4,6 0 g în 95,6 ml de apă.
126.[127.]
127.[128.] 112. Să se calculeze masa probei hidroxidului de sodiu,
care trebuie dizolvată în 100 g de soluţie, cu partea de masă a
NaOH egală cu 10 % pentru a obţine o soluţie cu partea de masă
a substanţei dizolvate egală cu 20 %.
128.[129.]
129.[130.] 113. În 100 g de soluţie de carbonat de sodiu cu partea
de masă egală cu 5 % a fost dizolvat Na2CO3·10H2O cu masa
28,60 g. Să se calculeze partea de masă a carbonatului de sodiu
în soluţia obţinută.
130.[131.]
131.[132.] 114. Să se calculeze masa probei de piatră vânătă şi
volumul apei necesar pentru prepararea a 500 ,00 g de soluţie cu
partea de masă a sulfatului de cupru egală cu = 2,5 0%.
132.[133.]
35
133.[134.] 115. Să se calculeze concentraţia molară a tetraboratului
de sodiu, dacă într-un litru de soluţie este dizolvat cristalohidrat
Na2B4O7·10H2O cu masa 38,14 g.
134.[135.] Să se calculeze partea de masă, concentraţia molară şi
normamolarlă a echivalentuluia soluţiei NaOH, obţinute la
dizolvarea hidroxidului de sodiu cu masa 4 g într-un litru de apă
(ρ = 1 g/ml).
135.[136.] 116. 115. Să se calculeze partea de masă a NaOH,
concentraţia molară a echivalentulu şi concentraţia molară a
echivalentului a a a echivalentului soluţiei NaOH, obţinute la
dizolvarea hidroxidului de sodiu cu masa 4 ,00 g într-un litru de
apă (ρ = 1 g/mlg/cm3).
117.
Să se calculeze partea de masă a acidului clorhidric în soluţia
obţinută la amestecarea a 50 g de soluţie cu partea de masă ω
(HCl) = 10 % cu 150 g de soluţie cu partea de masă deω(HCl)
= 2 %.
136.[137.] 118. La 200 g de soluţie de hidroxid de sodiu cu partea de

masă a NaOH egală cu 10 % s-a adăugat 100 g soluţie de NaOH
cu partea de masă a NaOH egală cu 1 % şi masa 100 g. Să se
calculeze partea de masă a hidroxidului de sodiu în soluţia
obţinută.
137.[138.] 119..
138.[139.] Să se calculeze masa cristalohidratului carbonatului de
sodiu (Na2CO3·10H2O) necesar pentru prepararea a 530 g de
soluţie cu partea de masă a carbonatului de sodiu egală cu 10 %.
139.[140.]
140.[141.] 120. La 20 ml soluţie de acid clorhidric cu partea de
masă egală cu 10 % şi ρ =densitatea 1,05 g/ml g/cm3 s-au
adăugat 29 ml de apă. Să se calculeze partea de masă a HCl în
soluţia obţinută.
141.[142.]
142.[143.] 121. Ce volum de apă trebuie adăugat la 200 ml de
soluţie de NaOH cu concentraţia molară egală cu 0,2 moli/l
36
pentru a obţine soluţie cu concentraţia molară a hidroxidului de
sodiu egală cu 0,05 moli/l?
143.[144.] Să se calculeze ce volum de soluţie de acid sulfuric cu
concentraţia 0,2 mol/l trebuie adăugat la 0,5 l soluţie de acid
sulfuric cu concentraţia 1,2 mol/l pentru a obţine o soluţie
H2SO4 cu concentraţia 0,8 mol/l.
144.[145.] Să se calculeze partea de masă, concentraţia molară a
echivalentului soluţiei, obţinută la dizolvarea a 25 g de acid
oxalic, care conţin 3 % de impurităţi, în 500 ml de apă distilată
(la dizolvare volumul soluţiei nu se schimbă). Densitatea
soluţiei este egală cu 1,09 g/ml.
145.[146.]
146.[147.] 122.
13. Să se calculeze partea de masă a carbonatului de sodiu,
concentraţia molară şi concentraţia molară a echivalentului soluţiei,
obţinute prin dizolvarea a 28,61 g de cristalohidrat de carbonat de
sodiu (Na2CO3·10H2O) într-un litru de apă. (ρ = 1 g/mlg/cm3). Se
consideră că volumul soluţiei la dizolvarea carbonatului de sodiu nu
se schimbă.
147.[148.] 123. Să se calculeze ce volum de soluţie de acid sulfuric

cu concentraţia 0,2 0 moli/l trebuie adăugat la 0,5 0 l soluţie de acid
sulfuric cu concentraţia 1,2 0 moli/l pentru a obţine o soluţie H2SO4
cu concentraţia 0,8 0 moli/l.
148.[149.] 124. Să se calculeze partea de masă, concentraţia molară a
echivalentului soluţiei, obţinute la dizolvarea a 25 ,00 g de acid
oxalic, care conţin 3 ,00% de impurităţi, în 500 ml de apă distilată
(la dizolvare volumul soluţiei nu se schimbă). Densitatea soluţiei
este egală cu 1,09 g/ml.
149.[150.]
1. 125. Să se determine volumul apei, care trebuie adăugat la 2 kg
de soluţie de acid ortofosforic cu partea de masă 15 % şi
densitatea 1,081 g/ml pentru a obţine o soluţie cu concentraţia
molară 0,80 moli/l.
37
150.[151.] 126. Să se calculeze masa sodiului metalic şi volumul
apei, necesare pentru a obţine 0,25 l de soluţie cu partea de masă
a hidroxidului de sodiu egală cu 10 % şi densitatea 1,10 g/ml.
151.[152.] 127. Să se calculeze masa probei hidroxidului de
sodiu, care trebuie dizolvată în 100 g de soluţie, cu partea de masă
a NaOH egală cu 10% pentru a obţine o soluţie cu partea de masă
a substanţei dizolvate egală cu 20%.
152.[153.] În 100 g de soluţie de carbonat de sodiu cu partea de masă
egală cu 5% a fost dizolvat Na2CO3·10H2O cu masa 28,6 g. Să se
calculeze partea de masă a carbonatului de sodiu în soluţia
obţinută.
2. Să se calculeze masa probei de piatră vânătă şi volumul apei
necesar pentru prepararea a 500 g de soluţie cu partea de masă a
sulfatului de cupru egală cu = 2,5 %.
128.
Să se calculeze concentraţia molară a tetraboratului de sodiu, dacă
într-un litru de soluţie este dizolvat cristalohidrat Na2B4O7·10H2O
cu masa 38,14 g.
Să se calculeze partea de masă a NaOH, concentraţia molară şi
concentraţia molară a echivalentului soluţiei, obţinute la
dizolvarea hidroxidului de sodiu cu masa 4 ,00 g într-un litru de
apă (ρ = 1 g/cm3ml).
3. 129. Să se calculeze partea de masă a acidului clorhidric în

soluţia obţinută la amestecarea a 50 g de soluţie cu partea de
masă ω(HCl) =de 10 % cu 150 g de soluţie cu partea de masă
ω(HCl) =de 2 %.
4. La 200 g de soluţie de hidroxid de sodiu cu partea de masă a
NaOH egală cu 10% s-a adăugat soluţie de NaOH cu partea de
masă a NaOH egală cu 1% şi masa 100 g. Să se calculeze partea
de masă a hidroxidului de sodiu în soluţia obţinută.
38
5. 130. Să se calculeze masa cristalohidratului carbonatului de
sodiu (Na2CO3·10H2O) necesar pentru prepararea a 530 g de
soluţie cu partea de masă a carbonatului de sodiu egală cu 10 %.
[6.] La 20 ml soluţie de acid clorhidric cu partea de masă egală cu
10% şi ρ = 1,05 g/ml g/cm3 s-au adăugat 29 ml de apă. Să se
calculeze partea de masă a HCl în soluţia obţinută.
Ce volum de apă trebuie adăugat la 200 ml de soluţie de NaOH cu
concentraţia molară egală cu 0,2 moli/l pentru a obţine soluţie
cu concentraţia molară a hidroxidului de sodiu egală cu 0,05
moli/l?
Să se calculeze partea de masă a carbonatului de sodiu, concentraţia
molară şi concentraţia molară a echivalentului soluţiei, obţinute
prin dizolvarea a 28,61 g de cristalohidrat de carbonat de sodiu
(Na2CO3·10H2O) într-un litru de apă. (ρ = 1 g/mlg/cm3). Se
consideră că volumul soluţiei la dizolvarea carbonatului de
sodiu nu se schimbă.
Să se calculeze ce volum de soluţie de acid sulfuric cu concentraţia
0,2 mol/l trebuie adăugat la 0,5 l soluţie de acid sulfuric cu
concentraţia 1,2 mol/l pentru a obţine o soluţie cu concentraţia a
H2SO4 egală cu 0,8 mol/l.
Să se calculeze partea de masă, concentraţia molară a echivalentului
soluţiei, obţinute la dizolvarea a 25,00 g de acid oxalic, care
conţin 3, 00% de impurităţi, în 500 ml de apă distilată (la
dizolvare volumul soluţiei nu se schimbă). Densitatea soluţiei
este egală cu 1,09 g/ml.
Să se determine volumul apei, care trebuie adăugat la 2 kg de soluţie
de acid fosforic cu partea de masă ω(H3PO4) = 15% şi densitatea
1,081 g/ml pentru a obţine o soluţie cu concentraţia molară 0,80
moli/l.
Să se calculeze masa sodiului metalic şi volumul apei, necesare
pentru a obţine 0,25 l de soluţie cu partea de masă a hidroxidului de
sodiu egală cu 10% şi densitatea 1,10 g/ml.
39
1. 4.
2. Teoria disociaţiei electrolitice
Substanţele, ale căror soluţii apoase au proprietatea de a conduce

curentul electric (acizii, bazele, sărurile), poartă denumirea de
electroliţi. Toate celelalte substanţe, ale căror soluţii apoase nu
conduc curentul electric (astfel de substanţe organice ca zahărul,
alcoolul, glicerina, ureia ş.a.m.d.), se numesc neelectroliţi.
Comportarea anormală a electroliţilor a fost explicată de fizicianul şi
chimistul suedez Arrhenius. El a elaborat teoria disociaţiei
electrolitice, conform căreia moleculele de electroliţi în soluţii
apoase disociază într-o măsură mai mică sau mai mare în particule de
sine stătătoare, încărcate cu electricitatecu sarcini electrice, numite
ioni. Fiecare electrolit formează în timpul disociaţiei 2 feluri de ioni:
cu sarcini pozitive – cationi, şi cu sarcini negative – anioni.
Disociaţia electrolitică este un proces reversibil. Prin urmare, în
soluţia unui electrolit, alături de ioni , se mai întâlnescpot fi şi
molecule nedisociate. Ionii din soluţie condiţionează
conductibilitatea electrică a soluţiei.
Capacitatea electrolitică de a se descompune în ioni este
determinată de natura substanţei dizolvate. Foarte mulţi electroliţi
disociază nu numai în apă, dar şi în alţi solvenţi, ale căror molecule
sunt polare, de exemplu, în amoniacul lichid, în fluorura de hidrogen,
în acidul formic, în alcoolul etilic.
S-a constatat că în soluţii de electroliţi reacţiile au loc nu între
molecule cidar între ioni în urma căror se formează un precipitat, o
substanţă volatilă, un neelectrolit, o particulă complexă.
Prtoblemă: Alcătuiţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare

completă şi incompletă a interacţiunii soluţiilor apoase dintre
următoarele substanţe: a) H2SO4 şi KOH; b) Pb(NO3)2 şi KI;
c) KNO2 şi HCl; d) Na2CO3 şi HCl; e) CH3COOH şi KOH.
40
Rezolvare: Pentru a alcătui corect ecuaţiile iono-
moleculare este necesar de a cunoaşte teoria disociaţiei electrolitice.
Ecuaţiile iono-moleculare de schimb reflectă starea electrolitului în
soluţie. În aceste ecuaţii electroliţii tari, solubili în apă, deoarece dar
care practic ei disociază complet, se reprezintă în formă ionică, iar
electroliţii slabi, substanţele puţin solubile şi gazoase se reprezintă în
formă moleculară. Aceeiaşi ioni din ambele părţi ale ecuaţiilor iono-
moleculare se reduc (se exclud, adică rămîn în soluţie neschimbaţi).
La alcătuirea ecuaţiilor iono-moleculare este necesar de a lua
în consideraţie, că suma sarcinilor electrice în partea stângă a ecuaţiei
trebuie să fie egală cu suma sarcinilor electrice din partea dreaptă a
ecuaţiei.
1. Alcătuim ecuaţiile interacţiunii dintre substanţe în formă
moleculară:
a) H2SO4 + 2KOH  K2SO4 + 2H2O;
b) Pb(NO3)2 + 2KI  PbI2 + 2KNO3;
c) KNO2 + HCl  KCl + HNO2;
d) Na2CO3 + 2HCl  2NaCl + CO2 + H2O;
e) CH3COOH + KOH  CH3COOK + H2O.
Menţionăm, că interacţiunea acestor substanţe este posibilă,
deoarece în rezultat decurge se formarea formează electroliţilor slabi
H2O şi HNO2 (în reacţiile a, c, d, şi e), precipitatul PbI 2 (b), şi a
gazului CO2 (d).
Reacţiile ionice de schimb decurg pînă la sfîrşit dacă în
rezultatul reacţiei se formează o substanţă insolubilă (precipitat sau
sediment), o substanţă volatilă (gaz), o moleculă slab disociabilă (un
electrolit slab) sau o particulă complexă.
153.[154.] Scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ce au loc

în soluţii între următoarele substanţe: a) Na 2SiO3 şi HNO3; b)
CH3COOH şi KOH; c) NH4Cl şi NaOH.
41
în soluţii între următoarele substanţe: a) Ca(OH) 2 şi CO2
(exces); b) FeCl3 şi KOH ; c) Pb(CH3COO)2 şi Na2S.
în soluţii între următoarele substanţe: a) AlCl 3 şi NaOH; b)
NaNO2 şi H2SO4; c) K2CO3 şi HCl.
156.[157.] Ce soluţii trebuie amestecate pentru obţinerea
sedimentelor: PbS, CaCO3, AgI, Bi(OH)3? Scrieţi ecuaţiile
moleculare şi iono-moleculare ale reacţiilor.
157.[158.] Ce soluţii trebuie amestecateluate pentru obţinerea
sedimentelor: Ca3(PO4)2, BaCO3, FeS, BaSO4? Scrieţi ecuaţiile
158.[159.] Ce soluţii trebuie amestecate pentru obţinerea
sedimentelor: CuS, PbI2, Fe(OH)3, NiS? Scrieţi ecuaţiile
159.[160.] Ce soluţii trebuie amestecaluate pentru obţinerea
sedimentelor: PbCl2, Al(OH)3, CdS, MgCO3? Scrieţi ecuaţiile
160.[161.] Ce soluţii trebuie luateamestecate pentru obţinerea
sedimentelor: Ba3(PO4)2, Cu(OH)2, Ag2CrO4, PbSO4? Scrieţi
ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ale reacţiilor.
în soluţii între următoarele substanţe: a) Zn(NO 3)2 şi KOH
(exces); b) H2SO4 şi NH4OH ; c) NaOH şi HNO3.
în soluţii între următoarele substanţe: a) HCOOK şi HNO 3; b)
FeCl2 şi KOH ; c) CuCl2 şi H2S.
163.[164.] Scrieţi ecuaţiile moleculare ale reacţiilor ce se exprimă
prin următoarele ecuaţii iono-moleculare incomplete:
131. Scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare, ce au loc în

soluţii între următoarele substanţe: a) Na 2SiO3 şi HNO3; b)
CH3COOH şi KOH; c) NH4Cl şi NaOH.
42
soluţii între următoarele substanţe: a) Ca(OH)2 şi CO2 (exces);
b) FeCl3 şi KOH ;
c) Pb(CH3COO)2 şi Na2S.
soluţii între următoarele substanţe: a) AlCl3 şi NaOH; b)
NaNO2 şi H2SO4; c) K2CO3 şi HCl.
134. Ce soluţii trebuie amestecate pentru obţinerea
sedimentelor: PbS, CaCO3, AgI, Bi(OH)3? Scrieţi ecuaţiile
sedimentelor: Ca3(PO4)2, BaCO3, FeS, BaSO4? Scrieţi ecuaţiile
sedimentelor: CuS, PbI2, Fe(OH)3, NiS? Scrieţi ecuaţiile
sedimentelor: PbCl2, Al(OH)3, CdS, MgCO3? Scrieţi ecuaţiile
sedimentelor: Ba3(PO4)2, Cu(OH)2, Ag2CrO4, PbSO4? Scrieţi
ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ale reacţiilor.
139. Scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare, ce au loc
în soluţii între următoarele substanţe: a) Zn(NO 3)2 şi KOH
(exces); b) H2SO4 şi NH4OH ;
c) NaOH şi HNO3.
soluţii între următoarele substanţe: a) HCOOK şi HNO3; b)
FeCl2 şi KOH ; c) CuCl2 şi H2S.
141. Scrieţi ecuaţiile moleculare ale reacţiilor, ce se exprimă
prin următoarele ecuaţii iono-moleculare incomplete:
a) HCO3- + OH- = CO32- + H2O;
b) Cu2+ + 2OH- =Cu(OH)2;
c) Ca2+ + CO32- = CaCO3.
164.[165.] 142. Scrieţi ecuaţiile moleculare ale reacţiilor ce se
exprimă prin următoarele ecuaţii iono-moleculare incomplete:
43
a) NH4+ + OH- = NH3 + H2O;
b) Pb2+ + SO42- = PbSO4;
c) SO32- + 2H+ = SO2 + H2O.
a) CH3COO- + H+ = CH3COOH;
b) Ba2+ + SO42- = BaSO4;
c) H2S + Cu2+ = CuS + 2H+.
a) Fe(OH)3 + 3H+ = Fe3+ + 3H2O;
b) Ni2+ + 2OH- = Ni(OH)2;
c) HCO32- + 2H+ = CO2 + H2O.
167.[168.] 145. Scrieţi ecuaţiile disociaţiei electrolitice ale
substanţelor: H2SO3, AlCl3, Fe(OH)(NO3)2, HCl, Ca(HCO3)2,
Ca((OH))2NO3, Na2SO4.
168.[169.]
169.[170.] 146. Scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare, ce
au loc în soluţii între următoarele substanţe: a) Ba(OH) 2 şi
H2SO4; b) KI şi AgNO3; c) H3PO4 şi KOH.
170.[171.] Scrieţi ecuaţiile disociaţiei electrolitice ale substanţelor:
Na3PO4, Mg(OH)NO3, H3PO4, Na2HPO4, Cr2(SO4)3, ZnCl2,
HNO3.
171.[172.]
substanţelor: Na3PO4, MgOHNO3, H3PO4, Na2HPO4, Cr2(SO4)3,
ZnCl2, HNO3.
[174.] 148. Scrieţi ecuaţiile disociaţiei electrolitice ale substanţelor:
KHCO3, HCN, H2SO4, Al2(SO4)3, CrCl3, HClO4, Al(OH)Cl2.
173.[175.]
substanţelor: H2S, NH4OH, MnSO4, KH2PO4, Fe(OH)Cl2,
Mg(OH)OHBr2, CuSO4.
175.[177.]
176.[178.] 20150. Scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare, ce
au loc în soluţii între următoarele substanţe: a) Ba(OH)Cl2 şi
44
H2SO4; b) KI şi AgNO3Pb(NO3)2; c) H3PO4 şi KOHNaOH.
4.1. Soluţii de neeelectroliţiGradul şi constanta de

disociere
Conform teoriei lui S. Arrhenius, nu toate moleculele din soluţie

disociază în ioni, o parte din ele rămân nedisociate. Raportul dintre
numărul moleculelor disociate ale electrolitului şi numărul total al
moleculelor dizolvate se numeşte grad de disociereaţie electrolitică
α.:
De exemplu, dacă 1 l de soluţie conţine 0,05 moli de acid
sulfuros (H2SO3) şi din ei au disociat în ioni 0,01 moli, atunci gradul
de disociereaţie va fi:
(sau 20 %). α = 0,01/0,05 = 0,2

Prin urmare, în soluţia dată au disociat în ioni numai 0,2 părţi
din toate moleculele dizolvate de acid sulfuros, iar 0,8 părţi au rămas
nedisociate.
Gradul de disociereaţie al electrolitului este un număr abstract.
La electroliţii tari el este egal cu unitatea, la cei slabi – mai mic ca
unitatea.
Disocierea în ioni a moleculelor de electroliţi slabi în soluţie
este un proces reversibil. De exemplu, procesul disociereiaţiei
acidului acetic se exprimă prin egalitateaecuaţia:
CH3COOH <=> CH3COO– + H+.
Ca în orice proces reversibil, aici se stabileşte un echilibru între
moleculele nedisociate ale acidului CH3COOH şi ionii CH3COO– şi
H+. Aplicând legea acţiunii maselor la acest caz de echilibru chimic,
obţinem:
45
Prin K notăm constanta de disociereaţie electrolitică. Mărimea
constantei caracterizează tăria acizilor şi a bazelor. Cu cât ea este mai
mare, cu atât mai tare va fi electrolitul. De exemplu, HNO2 (acidul
azotos) (k K = 4,5·10–4) este mai tare decât cel acetic CH3COOH
(k K = 1,8·10–5).
Bazându-ne pe legea acţiunii maselor, putem deduce uşor relaţia
matematică a dependenţei constantei de disociereaţie a electrolitului
de gradul lui de disociaţiere. Notăm concentraţia molară a acidului
acetic prin C, iar gradul lui de disociereaţie la concentraţia dată prin
α. Concentraţia fiecăruia dintre ioni va fi egală cu αC, iar
concentraţia moleculelor nedisociate (1 – α)C. În aceste condiţii,
expresia constantei de disocieraţie va avea următorul aspect:
Egalitatea Relaţia obţinută exprimă legea legea diluţiei lui

Ostwald despre diluţie, care este un caz particular al legii acţiunii
maselor, aplicate aplicată la soluţiile electroliţilor slabi. Ea face
legătura dintre constanta de disociaţie disociere electrolitică, gradul
de disociereaţie şi concentraţia electrolitului. . În soluţii nu prea
diluate ale electroliţilor slabi gradul de disocieraţie e foarte mic (α <
0,05 ), adica α → 0, de aceea mărimea (1 -– α )→ 01 (se poate fi
considerată egală cu unitatea), .şi În acest caz formula precedentă
capătă un aspect mai simplu:
k K = Cα2
, de unde :
În baza relaţiilor obţinute poate fi determinat unul din

parametrii necunoscuţi, fiind cunoscuţi ceilalţi.
Problemă: Constanta de disociere a acidului acetic la
temperatura de 298 K este egală cu 1,75 ∙ 10-5. Să se calculeze gradul
de disociere al acidului şi concentraţia ionilor de hidrogen în soluţia
1 nM.
46
Rezolvare: Pentru acidul acetic, monobazic, care disociază:
CH3COOH CH3COO- + H+
concentraţia 1n = 1M
K = Cα2 ;
4,18 ∙ 10-3
[H+] = Cα = 4,18 ∙ 10-3.
177.[179.] 151. Gradul de disociere al acidului acetic în soluţie de

0,1 M este 1,32x1032.10-2. Calculaţi constanta de disociere a
acidului şi valoarea pK.
178.[180.] 152. Constanta de disociere a acidului cianhidric este
7,9x109 .10-10. Calculaţi Determinaţi gradul de disociere a HCN
în soluţie 0,001 M.
179.[181.] 153. Calculaţi concentraţia ionilor de hidrogen în soluţia
0,1 M de acid hipocloros HClO (K = 5 ∙ 10-8).
180.[182.] 154. Constantele de disociere a acidului sulfhidric K1 şi K2
sînt egale cu 6x106.10-8 şi 1x101.10-14 respectiv. Calculaţi
concentraţia ionilor H+, HS- şi S2- în soluţie 0,1 M H2S .
181.[183.] 155. Constanta de disociere a acidului C 3H7COOH este
1,5x105.10-5. calculaţi gradul de disociere a acidului propanoic în
soluţie 0,005 M.
182.[184.] 156. Calculaţi Determinaţi garadul de disociere a acidului
hipocloros HClO în soluţie 0,2n2 N (K = 5 ∙ 10-8).
183.[185.] 157. Gradul de disociere a acidului formic HCOOH, în
soluţie 0,2n 2 N este 0,03. Calculaţi constanta de disociere a
acidului şi valoarea pK.
184.[186.] 158. Constanta de disociere a acidului carbonic H 2CO3,
după prima treaptă, în soluţie de 0,1n 1 N este 2,11x1011.10-3.
Calculaţi K1K2.
47
185.[187.] 159. La ce concentraţie a soluţiei gradul de disociere a
acidului azotos HNO2 va fi 0,2?
186.[188.] 160. În soluţie 0,1n 1 N gradul de disociere a acidului
acetic este 0,01,32x1032.10-2. La ce concentraţie a acidului
azotos gradul de disociere va fi acelaşi?
187.[189.] 161. Ce volum de apă trebuie adăugat la 300mL 300 ml
soluţie de 0,2 M acid acetic pentru ca gradul de disociere să
crească de 2 ori.
188.[190.] 162. Care este concentraţia ionilor de H + în soluţia
acidului formic, dacă α = 0,03 (K = 0,8 ∙ 10-4)?
189.[191.] 163. DCalculaţi Determinaţi [H+] în soluţia 0,02 M acid
sulfuros. Disociaţia acidului după a doua treaptă va fi neglijată.
190.[192.] 164. Calculaţi [H+], [HSe-] şi [Se2-] în soluţia 0,05 M
H2Se (K1 = 1,7 ∙ 10-4, K2 = 1 ∙ 10-11).
191.[193.] 165. Calculaţi pH-ul soluţiei 0,01n 01 N acid acetic, dacă
constanta gradul de disociere a acidului este 0,042.
192.[194.] 166. Care este concentraţia ionilor de hidrogen în soluţia
0,2n 2 N de acid cianhidric, dacă pH-ul acestui acid (la 298 0K)
este egal cu 9,155?
193.[195.] 167. Să se determine pH-ul soluţiei de 0,01 M acid acetic
(KCH3COOHdis. = 1,754x10754.10-5).
194.[196.] 168. Constanta de disociere a hidroxidului de amoniu
NH4OH este egală cu 1,76x1076.10-5. Calculaţi gradul de
disociere şi concentraţia ionilor [OH-] în soluţia 0,1n 1 N de
NH4OH.
195.[197.] 169. Calculaţi Determionaţi gradul de disociere a K2SO4
în soluţia, care conţine această sare cu masa de 8,7 g dizolvată
în apă cu masa 100 g.
196.[198.] 20170. Constanta de disociere a acidului cianhidric este
7,9x109.10-10. Calculaţi Determinaţi gradul de disociere a HCN
în soluţie 0,1n1 N.
48
5. Disociaţia electrolitică a apei
Deşi apa deseori este considerată drept un neelectrolit, totuşi

moleculele ei disociază în mică măsură, formând următorii ioni:
2H2O H3O+ + OH–
În acest proces o moleculă de apă acţionează ca un acid (compus,
care cedează un proton), iar alta – ca o bază (compus, care
adiţionează un proton). Pentru mai multă comoditate se vorbeşte, de
obicei, despre ionii de hidrogen, şi nu de ionii de hidroxoniu, iar
starea de echilibru dinamic al disociaţiei electrolitice a apei se
exprimă prin ecuaţia:
H2O H+ + OH–
După cum se vede din ecuaţie, Aapa este un compus amfoter; în
urma disociaţiei formează ioni de H + şi ioni de OH- în cantităţi egale.
Gradul de disociere al apei este foarte mic şi este egal cu 1,8 ∙ 10-16.
Aplicând legea acţiunii maselor la disociaţia apei, putem afla
constanta de disociaţie respectivă:
Orice variaţie a gradului de disociaţie a apei practic nu schimbă

concentraţia părţii ei nedisociate. Astfel, mărimea [H2O] = const se
poate considera constantă. În acest caz:
Concentraţia molară a apei 1000 : 18 la temperatură constantă

este o mărime constantă egală cu 55,55 mol/l. Deci produsul a două
mărimi constante va fi de asemenea o mărime constantă şi se
numeşte produsul ionic al apei Kw:
= 1,8 ∙ 10-16 ∙ 55,55 = 1 ∙ 10-14.
Prin urmare la temperatura de 25 0C (298
K). În apă [H+] = [OH-] = 1∙ 10-7 mol/l.
49
Toate soluţiile, în care [H+] = [OH-] concentraţia cationilorde
hidrogen este egală cu concentraţia anionilor de hidroxil, sînt neutre
ca şi apa.
Produsul ionic al apei este o mărime foarte importantă .în chimia
analitică. Ea permite să calculăm concentraţia ionilor de H + pentru
orice soluţie apoasă, dacă cunoaştem concentraţia ionilor OH– şi
invers.
Problemă:Să se determine [H+] într-o soluţie 0,01 N de KOH.
Rezolvare: În cazul disociaţiei complete din fiecare moleculă de
KOH se formează un ion de OH–. Într-un litru din 0,01 moli KOH iau
naştere 0,01 mol de OH–. Prin urmare: [H+] =10–14/10–2 =10–12 mol/l.
În practica de analiză chimică aciditatea şi bazicitatea soluţiei nu
se exprimă, de regulă, prin concentraţia ionilor de hidrogen în mol/l,
ci prin logaritmul ei zecimal negativ. Această mărime se numeşte
indice de hidrogen şi se notează prin pH.
Adică, pH = –lg[H+].
În mod analog logaritmul concentraţiei ionilor de hidroxil, luat cu
semn opus, se numeşte indice hidroxil şi se notează prin pOH, adică
pOH = –lg[OH–].
Din relaţia Kw = [H+][OH–] = 10–14 reiese, că pKw = -lgKw şi
atunci pH + pOH = 14. Aceasta înseamnă că suma indicielor de
hidrogen şi hidroxil pentru orice soluţie apoasă este o mărime
constantă, egală cu 14 (la 22°C) într-o soluţie neutră pH = pOH = 7;
într-un mediu acid, pH < 7; într-un mediu bazic pH > 7.

197.[199.] 171. Calculaţi pH-ul soluţiei de H2SO4 cu concentraţia
0,04 N.
198.[200.] 172. Calculaţi pH-ul soluţiei de KOH cu concentraţia
0,005 N.
199.[201.] 173. Calculaţi concentraţia ionilor H+ în soluţia cu pH-ul
3,1.
200.[202.] 174. Calculaţi concentraţia ionilor OH- în soluţia cu pH-ul
12.
50
201.[203.] 175. Calculaţi normalitatea soluţiei NH4OH, pH-ul căreia
este 11,2 (constanta de disociere NH4OH este egală cu 1,75.10-
5
).
202.[204.] 176. Calculaţi pH-ul soluţiei de NaHCO3 cu concentraţia
0,1N .
203.[205.] 177. Să se calculeze pH-ul soluţiei, care conţine la un litru
3,47 g ioni OH-.
204.[206.] 178. Să se determine pH-ul soluţiei de 0,1 N de acid acetic
(K = 1,754.10-5).
205.[207.] 179. Care este concentraţia ionilor de hidrogen în soluţia
0,2 N de acid cianhidric, dacă pH-ul este egal cu 9.
206.[208.] 180. Calculaţi pH-ul soluţiilor de NaOH şi H2SO4 cu
concentraţia 0,001 N.
207.[209.] 181. pH-ul unei soluţii este egal cu 3,4. Care este
concentraţia ionilor de hidroxid în această soluţie?
208.[210.] 182. Poate oare avea pH-ul soluţiei valoarea zero şi
valoare negativă?
209.[211.] 183. Câţi ioni de hidrogen se conţin în 1 ml de apă?
210.[212.] 184. Determinaţi constanta de disociere a unui acid, dacă
pH-ul în soluţia 0,01 N este 3,0.
211.[213.] 185. Concentraţia ionilor de hidrogen în soluţie este 4 .10-3
mol/l. Determinaţi pH-ul soluţiei.
212.[214.] 186. Determinaţi concentraţia ionilor de hidrogen în
soluţia pH-ul căreia este egal cu 4,6.
213.[215.] 187. Concentraţia ionilor OH- în soluţie este 4,6.10-4 mol/l.
Determinaţi pH-ul soluţiei.
214.[216.] 188. Determinaţi [OH-] şi [H+] în soluţia, pH-ul căreia este
6,2.
215.[217.] 189. Calculaţi [OH-] în soluţia apoasă în care concentraţia
ionilor de hidrogen este 10-3 mol/l.
216.[218.] 190. Calculaţi concentraţia molară a soluţiei acidului
acetic pH-ul căreia este egal cu 5 (KCH3COOH = 1,8 ∙ 10-5).
217.[219.] 191. Calculaţi pH-ul soluţiei cu volumul 400 ml care
conţine 0,34 g Ba(OH)2.
218.[220.] 192. Constanta de ionizare a acidului hipocloros (HClO)
este egală cu 3 ∙ 10-8. Calculaţi pH-ul soluţiei HClO de 0,0001 N
51
şi 0,1 N. Comparaţi-le. TrageFaceţi concluzie despre dependenţa
concentraţiei ionilor de hidrogen de concentraţia soluţiei.
219.[221.] Care este pH-ul soluţiei formate din 5 ml HNO3 de 0,01
mol/l şi 245 ml apă?
220.[222.]
221.[223.] 193. Care este pH-ul soluţiei formate din 5 ml HNO3 de
0,01 mol/l şi 245 ml apă?
222.[224.] 194. Ce cantitate de acid sulfuric se conţine în 250 ml
soluţie, dacă pH-ul soluţiei este 2? Determină masa hidroxidului
de sodiu din 400 ml de soluţie cu pH-ul egal cu 11.
223.[225.] 195. O soluţie de acid azotic cu volumul 20 ml şi
concentraţia molară 0,1 M a fost diluată cu 180 ml apă. Care
este pOH-ul soluţiei diluate?
5. 1. Hidroliza sărurilor
Prin hidroliza sărurilor se înţelege interacţiunea cationilor şi
anionilor sării cu particulele de apă. În urma hidrolizei, care este un
proces reversibil se formează molecule sau ioni de electroliţi slabi.
Ca rezultat al acestei interacţiuni în majoritatea cazurilor se schimbă
valoarea pH-ului soluţiei.
Problemă: Alcătuiţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare
ale hidrolizei sărurilor: a) K2SO3; b) ZnCl2; c) CH3COONH4.
Indicaţi valoarea pH-lui (7) în soluţiile acestor săruri.
Rezolvare: a) Sulfitul de potasiu este o sare formată din
cationul unei baze tari KOH şi anionul unui acid dibazic slab H2SO3.
K2SO3 2K+ + SO32-
Procesul de hidroliză este condiţionat de prezenţa ionilor unui
electrolit slab SO32-, care interacţionează cu particulele de apă
conform ecuaţiei ionice în formă scurtă:
SO32- + H2O OH- + HSO3-
2- +
Anionul SO3 se leagă cu cationul H din molecula apei, şi formează
anionul HSO3-, care este un electrolit slab. Ecuaţia hidrolizei acestei
sări în formă moleculară se reprezintă astfel:
52
K2SO3 + H2O KOH + KHSO3
În soluţiie molecula KOH hidroxidul practic nu se formează,
deoarece KOH este un electrolit tare. Ionii hidroxil OH- provoacă
mediu bazic (pH7) și oprește hidroliza la I etapă în condinții
normale.
Anionul SO32- se leagă cu cationul H+ din molecula apei, şi
formează anionul HSO3-, care este un electrolit slab. Ecuaţia iono-
moleculară:
2K+ + SO32- + H2O K+ + OH- + K+ + HSO3-
Ecuaţieia hidrolizei acestei sări în formă moleculară se
reprezintă astfel:
Ecuaţia ionică în formă scurtă:
SO32- + H2O OH- + HSO3-
După cum se vede din ultima ecuaţie în soluţie se formează un exces
de OH-, deaceea (pH7), mediu bazic. În concluzie, se supune
hidrolizei numai anionul SO32-.
b) Clorura de zinc (ZnCl2)– sare formată din cationul unei
baze slabe Zn(OH)2 şi anionul unui acid tare HCl. Ecuaţiile hidrolizei
clorurii de zinc: ZnCl2 Zn2+ + 2Cl-
Zn2+ + H2O Zn(OH)+ + H+
ZnCl2 + H2O Zn(OH)Cl + HCl
2+ -
Zn + 2Cl + H2O Zn(OH)+ + Cl- + H+ + Cl-
+
Ionii H provoacă mediu acid (pH7) și opreștesc hidroliza la
I etapă în condinții normale.
Zn2+ + H2O Zn(OH)+ + H+

În concluzie, În acest caz în soluţie se formează exces de ioni
H+, deaceea mediul soluţiei este acid (pH7), se supune hidrolizei
numai cationul Zn2+.
c) Acetatul de amoniu – sare formată din cationul unei baze
slabe NH4OH şi anionul unui acid slab CH 3COOH. În acest caz se
hidrolizează şi cationul, şi anionul sării:
CH3COONH4 CH3COO- + NH4+
53
CH3COO- + H2O CH3COOH +OH-
NH4+ + H2O NH4OH + H+
CH3COO + NH4+ + H2O
-
CH3COOH + NH4OH
CH3COONH4 + H2O CH3COOH + NH4OH
CH3COO- + NH4+ + H2O CH3COOH + NH4OH
În rezultatul hidrolizei se formează doi electroliţi slabi şi
mediul soluţiei este aproape de neutru (pH7). În dependenţă de tăria
acidului sau a bazei, mediul poate fi slab acid sau slab bazic.

224.[226.] 196. Care săruri se supun hidrolizei: KNO2, BaCl2,
NaNO3, FeSO4? Scrieţi ecuaţiile iono-moleculare posibile,
indicaţi pH-ul soluţiei.
225.[227.] 197. Explicaţi, de ce soluţiile apoase ale nitritului de sodiu
şi carbonatului de litiu au mediu bazic. Confirmaţi răspunsul
prin ecuaţiile iono-moleculare ale reacţiilor şi indicaţi pH-ul
soluţiilor.
226.[228.] 198. Ce produse se formează la amestecarea soluţiilor
apoase de sulfat de aluminiu şi sulfit de potasiu? Scrieţi ecuaţiile
iono-moleculare ale hidrolizei ireversibile posibile. Indicaţi
mediul reacţiei.
227.[229.] 199. Adăugarea căror reagenţi la soluţia de clorură de
fier(III) va intensifica procesul de hidroliză a sării FeCl 3: a)
HCl; b) NaOH; c)ZnSO4; d) Na2CO3; e) NH4Cl; f) Zn? Scrieţi
ecuaţiile iono-moleculare ale reacţiilor posibile.
228.[230.] 200. Care săruriri se supun hidrolizei: NaNO2, BaCl2,
KNO3, ZnSO4? Scrieţi ecuaţiile iono-moleculare posibile,
indicaţi pH-ul soluţiilor.
229.[231.] 201. Alcătuiţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ale
hidrolizei sărurilor: a) NaCN; b) MgCl 2; c)AlF3. Indicaţi
valoarea lui pH (> 7 <) în soluţiile acestor săruri.
54
hidrolizei sărurilor: a) K2SO3; b) ZnCl2; c)CH3COONH4.
Indicaţi valoarea pH-lui (> 7 <) în soluţiile acestor săruri.
hidrolizei totale, ce decurge la amestecarea soluţiilor apoase de
CuSO4 şi Na2CO3.
hidrolizei totale , ce decurge la amestecarea soluţiilor apoase de
Cr(NO3)3 şi Na2S.
hidrolizei sărurilor: a) KNO3; b) FeCl3; c) Cr2(SO4)3. Indicaţi
valoarea pH-lui (> 7 <) în soluţiile acestor săruri.
hidrolizei totale, ce decurge la amestecarea soluţiilor apoase de
Al2(SO4)3 şi K2CO3.
235.[237.]
236.[238.] 207. Care din următoarele săruri hidrolizează mai
puternic FeCl2 sau FeCl3? Motivaţi răspunsul.
237.[239.]
238.[240.] 208. Care din următoarele săruri hidrolizează mai puternic
AlCl3 sau AlF3? Motivaţi răspunsul.
239.[241.] 209. În ce direcţie se va deplasa echilibrul hidrolizei
Na2CO3, dacă la soluţie se adaugă: a) NaOH; b) HCl; c) K2S?
240.[242.]
241.[243.] 210. În ce direcţie se va deplasa echilibrul hidrolizei
AlCl3, dacă la soluţie se adaugă: a) NaOH; b) HCl; c) Na2CO3?
242.[244.]
243.[245.] 211. Scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ale
hidrolizei sărurilor: Pb(NO3)2, K2S, Fe(NO3)3. Apreciaţi pH-ul
soluţiilor.
244.[246.]
245.[247.] 212. Scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ale
hidrolizei sărurilor: Na3PO4, K2SiO3, CuSO4. Apreciaţi pH-ul
soluţiilor.
246.[248.]
55
247.[249.] 213. La amestecarea soluţiilor ZnSO4 şi Na2S decurge
hidroliza totală. Alcătuiţi ecuaţiile moleculare şi iono-
moleculare ale hidrolizei.
248.[250.]
249.[251.] 214. Sânt date ecuaţiile reacţiilor de hidroliză în formă
ionică redusă:
a) CrOH2+ + H2O ↔ Cr(OH)2+ + H+;
b) Sn2+ + H2O ↔ Sn(OH)+ + H+;
c) S2- +H2O ↔ HS- + OH-.
Alcătuiţi ecuaţiile reacţiilor în formă moleculară.
250.[252.] 215. Explicaţi, de ce soluţiile apoase ale nitritului de sodiu
şi sulfurii de litiu au mediul bazic. Confirmaţi răspunsul prin
ecuaţiile reacţiilor în formă ionică şi moleculară.
251.[253.]
252.[254.] 216. Care din sărurile indicate se supun hidrolizei: a)
BaCl2; b) ZnCl2; c) NaNO3; d) NH4NO2; e) KHSO4. Alcătuiţi
ecuaţiile reacţiilor de hidroliză în formă moleculară şi iono-
moleculară.
253.[255.]
254.[256.] 217. De ce la amestecarea soluţiilor de sulfat de aluminiu
şi sulfură de sodiu cade în precipitat hidroxidul de aluminiu?
Alcătuiţi ecuaţia reacţiei.
6. Soluţii de neelectroliţi. Proprietăţile soluţiilor de neelectroliţi

6.1. Presiunea vaporilor saturaţi. Presiunea osmotică
Între starea gazoasă a substanţelor şi starea lor dizolvată există

o asemănare, se ştie, că gazele au proprietatea de a difuza şi de aceeia
ocupă tot volumul posibil. Substanţele dizolvate de asemenea
difuzează şi ocupă tot volumul soluţiei. Difuzia unilaterală a
solvenrului printr-o membrană semipermiabilă se numeşte osmoză,
iar forţa care determină osmoza se numeşte presiune osmotică.
Osmoza este îndreptată întotdeauna de la soluţia cu concentraţie mai
56
mică spre soluţia cu concentraţie mai mare şi are tendinţa de a egala
concentraţiile şi presiunile osmotice ale soluţiilor.
La temperatură constantă presiunea osmotică este proporţională
cu concentraţia soluţiei: P = k . C
Presiunea osmotică este proporţională cît şi cu temperatura
absolută a soluţiei: P = k.T, aceste legi se pot exprima prin expresia:
P = k . C . T, unde k este coieficient de proporţionalitate, care este
egal cu constanta universală a gazelor exprimată în Pa:
P = R .C .T

255.[257.] 1. Calculaţi presiunea de vvaporilor saturaţi la 95 0°C a
soluţiei, care conţine 1,6 g de glucoză în 27 g de apă.
256.[258.] 2. Calculaţi presiunea de vapori saturaţi ai soluţiei apoase
de zahăr (C6H12O11) cu concentraţia molală egală cu 0,5 mol/kg
la 25 °C0C.
257.[259.] 3. Care este presiunea de vaporilor saturaţi ai soluţiei de
fosfor alb în cloroform cu partea de masă a substanţei dizolvate
egală cu 5 % la temperatura de 50 °C0C.
258.[260.] 4. Să se stabilească cîte grame de 2,4-clorfenol
(C6H43Cl2OH) trebuie dizolvate în 77 g de tetraclorură de carbon
(CCl4), pentru ca soluţia obţinută să aibă presiunea de vapori de
76,36 kPa la 65°C0C. Presiunea de vapori CCl4 este 70,76 kPa.
259.[261.] 5. Care este presiunea osmotică a unei soluţii de glucoză
(C6H12O6) în apă cu concentraţia molară 0,08 mol/l la 20 0C°C.
260.[262.] 6. La temperatura de 250C °C, presiunea osmotică a
soluţiei de uree (CO(NH2)2) în apă este egală cu 206 kPa.
Calculaţi titrul soluţiei.
261.[263.] 7. Cîte grame de anilină (C6H5NH2) se conţine în 100 cm3
de soluţie apoasă, dacă presiunea osmotică a soluţiei este egală
cu 69 kPa la temperatura de 100C °C?
262.[264.] 8. Care seste presiunea osmotică a soluţiei cu
concentraţia molară egală cu 1 mol/l la temperatura de 00C °C.
263.[265.] 9. Calculaţi presiunea osmotică a soluţiei, în care într-un
litru1 l de soluţie se conţin 44 g de zahăr (C6H12O11) la 00C °C şi
57
270C °C.
264.[266.]
265.[267.] 10. Care dintre cele două soluţii are presiunea osmotică
mai mare: care conţine 18 g de glucoză (C6H12O6) ori 18 g de
formalină (CH2O) în 1 l tr-un litru de soluţie?
266.[268.] 11. Care este presiunea osmotică a soluţiei ce conţine
18,4 g de glicerină (C3H5(OH)3) în doi2 l litri de soluţie la 00C
°C şi 300C °C?
267.[269.] 12. Soluţia de formalină (CH2O) are presiunea osmotică
egală cu 50 kPa la 00C °C. Cîte greamemasă de formalină
conţine 1 l de soluţie?
268.[270.] 13. Care este presiunea osmotică a soluţiei cu
concentraţia molară 0,05 mol/l la temperatura de 350C °C?
269.[271.] 14. Care este presiunea osmotică a soluţiei care conţine
3,1 g de anilină (C6H5NH2) în 1 l tr-un litru de soluţie la
temperatura de 21 °C0C?
270.[272.] 15. Cîte grame de glucoză (C6H12O6) se conţin în 1 ltr-un
litru de soluţie dacă presiunea osmotică este egală cu 101 kPa
la temperatura de 0°C0C?
271.[273.] 16. La temperatura de 12 °C0C, presiunea osmotică a
soluţiei, care conţine 3 g de substanţă dizolvată în 250 cm3 de
soluţie, este egală cu 83 kPa. Determinaţi masa molară a
substanţei dizolvate.
272.[274.] 17. În tr-un litru1 l de soluţie se conţine un neelectrolit cu
masa de 68,4 g de neelectrolit. Calculaţi masa molară a
substanţei, dacă se ştie, că presiunea osmotică a soluţiei, este
egală cu 498 kPa.
273.[275.] 18. Care este presiunea vaporilor saturaţi de asupra
soluţiei de uree (CO(NH2)2) de 6 % la 100 °C0C?
274.[276.] 19. Soluţia de glucoză (C6H12O6) are presiunea osmotică
egală cu 90 kPa la 0 °C 0C.. Cîte greame de formalină conţine
0,5 l de soluţie?
275.[277.] 20. Care este presiunea osmotică a unei soluţii de anilină
(C6H5NH2) (C6H5NH2) în apăa cu concentraţia molară 0,04 mol/l
la 250C °C.
58
6.2. Urcarea punctului de fierbere al soluţiilor (ebulioscopia)
Conform legii lui Raoult, scăderea punctului de solidificare

(îngheţ) şi creşterea punctului de fierbere a soluţiilor de neelectroliţi
(Δt) în comparaţie cu temperaturile de solidificare şi fierbere a
dizolvantului (solventului) se exprimă prin relaţia:
uUnde: K este constanta crioscopică (Kc) sau ebulioscopică

(Ke). Pentru apă aceste constante sunt egale respective cu 1,86C şi
0,52C.
m - masa substanţei dizolvate;
M - masa molară a substanţei dizolvate;
g - masa solventului.
Problemă: La dizolvarea a 4,6g a unui neelectrolit în 250g

de apă temperatura de cristalizare a scăzut cu 0,372C. Calculaţi
masa molară a substanţei dizolvate. Constanta crioscopică a apei este
egală cu 1,86C.
Rezolvare: Folosind ecuaţia obţinem:
Înlocuind datele în ecuaţiae obţinem:

276.[278.] 218. Prin dizolvarea a 0,94 g fenol (C6H5-OH) în 50 g
alcool etilic, Punctul punctul de fierbere.f. al alcoolului creşte
59
cu 0,232°C °C. Se dă, constanta crioscopicăebulioscopică a
etanolului este Ke = 1,16. De determinat Determinațti masa
molecularămolară a fenoluluisubstanţei dizolvate.
277.[279.] 219. Prin dizolvarea a 15 g cloroform (CHCl3) în 400 g
eter dietilic ((C2H5-)2O)-C2H5, pPunctul de fierbere p.f. al
eterului se ridică cu 0,665°C °C, dacă. Se dă Ke ((C2H5)2O) =
2,11. Să Dse determineat masa moleculară a cloroformului.
3220. O soluţie de 1,6 g naftalină (C10H8) în 40 g benzen (C6H6)

prezintă o creştere a punctului de fierbere p.f. cu 0,8 °C °C. Se
dă, Ke(C6H6) = 2,57. Se ce De determinat masa moleculară a
naftalineisubstanței dizolvate.
278.[280.] 4221. O soluţie de 8 g naftalină neelectrolit (C10H8) în 50
g eter, fierbe la 37,65 °C°C, faţă de punctul de fierbere p.f.
=egal cu 35 °C °C. Se dă, Ke(eter) = 2,1. De determinat masa
moleculară a naftalineisubstanței dizolvate.
279.[281.] 5222. La dizolvarea a 35,6 g antracen (C14H10) în 800 g
alcool etilic, punctul de fierbere p.f. al alcoolului creşte cu
0,29°C. ,Se dă Ke(C2H5OH) = 1,16. De determinat masa
moleculară a antracenului.
280.[282.] 6223. Cu câte °Cgrade se ridică punctul de fierbere p.f. al
soluţiei obţinute prin dizolvarea a 12 g antracen (C14H10)
(M=178 g/mol) în 600 cm3 ml (C2H5-OH) (ρ = 0,8 g/cm3ml) ? ,.
Se dă Ke (C2H5OH) = 1,16?. .
281.[283.] 7224. Cu câte °Cgrade creşte punctul de fierbere p.f. al
soluţiei obţinute prin dizolvarea a 9 g glucoză (C6H12O6) în 100
g g de apă ? , Se dă Ke(H2O) = 0,52?.
282.[284.] 8225. La ce temperatură fierbe o soluţie 50 % zahăr
(C212H522OH11) C12H22O11 în apă ? , dacă Se dă Ke(H2O) = 0,52.
?
283.[285.] 9226. La ce temperatură fierbe o soluţie de 150 g
zaharoză (C212H522OH11) în 750 g apă, ? Se dădacă Ke(H2O) =
0,52?.
glicerină (C2H5C3H5(OH)3) în 660 g apă ? Se dă, dacă Ke (H2O)
= 0,52. ?
60
nitrobenzen (C6H5NO2) în 750 g benzen (C6H6) ? Se dă
Ke(C6H6) = 2,57 şi punctul de fierbere a p.f. C6H6 =este 80,2 °C.
286.[288.] 1229. Cu câte grade se ridică punctul de fierbere p.f. al
soluţiei ce conţine 7,5 g cloroform (CHCl3) în 200 g eter ? Se
dă, dacă Ke(eter) = 2,11.
287.[289.] 13230. O soluţie ce conţine 8 g naftalină (C10H8) în 100
g eter dietilic, fierbe la 36,33 °C°C faţă de punctul de fierbere
p.f. al eterului 35 °C °C. De determinat constanta ebulioscopică
a eterului, Ke.
288.[290.] 14231. La dizolvarea a 8,9 g antracen (C14H10) în 200 g
(C2H5OH) punctul de fierbere p.f. al alcoolului s-a ridicat cu
0,29 °C °C. De dDeterminaţit constanta ebulioscopică a
alocoolului, Ke.
289.[291.] Prin dizolvarea a 4,7 g fenol (C6H5OH) în 100 g (CCl4),
punctul de fierbere al soluţiei s-a ridicat cu 2,65°C °C. De
determinat constanta ebulioscopică a tetraclorurii de carbon, Ke.
290.[292.]
291.[293.] 15232. Prin dizolvarea a 4,7 g fenol în 100 g (CCl4),
punctul de fierbere p.f. al soluţiei s-a ridicat cu 2,65 °C. De
determinat constanta ebulioscopică a tetraclorurii de carbon, Ke
[294.] 16233. La dizolvarea a 1,88 g fenol (C6H5OH) în 100 g
etanol (C2H5OH) , punctul de fierbere p.f. al soluţiei se ridică cu
0,232 °C°C. De determinat constanta ebulioscopică a
alocoolului etilicsolventului, Ke.
292.[295.] 17234. Câte Ce masă deg zahăr (C12H22O11) trebuie
dizolvatăe în 100 g apă pentru a ridica punctul de fierbere p.f. al
soluţiei cu 1 °C °C ? Se dă, Ke(H2O) = 0,52. ?
293.[296.] 18235. Prin dizolvarea a 1 g S de sulf în 50 g sulfură de
carbon (IV) (CS2), soluţia fierbe la 46,38 °C faţă de p.fpunctul
de fierbere. al CS2 =egal cu 46,2 °C °C. Se dă, Ke(CS2) = 2,3.
De determinat atomicitatea numărul atomilor de sulfmoleculei
de sulf în soluţie.
294.[297.] 19236. Câte grameCe masă de manită trebuie dizolvate
dizolvată în 100 g apă, pentru a ridica punctul de fierbere cu
1°C °C ?
61
295.[298.] 20237. Se fac două încercări asupra unei hidrocarburi A;
la analiză, s-au ars 1,28 g A, s-au obţinut 4,4 g CO2 şi 0,72 g
H2O; soluţia ce conţine 1,6 g A în 50 g eter, fierbe cu 0,54 °C
°C mai sus faţă de p.unctul de fierbere al f. eterului. Se dă
Ke(eter) = 2,11. Să se determine compoziţia şi formula
hidrocarburii A.
6.3. Coborârea punctului de congelare îngheţ al soluţiilor

(crioscopia)

–
296.[299.] 1238. La dizolvarea a 6,18 g naftalină (C10H8)în în 150 g
benzen, C6H6 p.unctul de t.opire al benzenului (C6H6) scade cu
1,67 °C °C. Se dă KtKc = 5,12. De determinat masa moleculară
molară a naftalineisubstanței dizolvate.
297.[300.] 239. Se dizolvă 5 g substanţă A în 200 g apă. Se obţine o
soluţie de neelectrolit cu p.tpunctul de topire. = egal cu -1,55 °C
°C. Se dă,. Constanta crioscopică a apei este KtKc= 1,86. De
determinat masa moleculară a substanţei A.
298.[301.] 3240. La dizolvarea a 1,35 gg glucoză (C6H12O6) în 100
g apă, soluţia congelează îngheaţă la – 0,13 °C °C. Se dă, Kt
constanta crioscopică a apei esteKc= 1,86. De determinatţi masa
moleculară molară a substanţei glucozeidizolvateglucozei.
299.[302.] 241. La dizolvarea a 6,8 g substanţă A în 400 cm3 ml apă,
soluţia îngheaţă la – 0,93 °C °C. Se dă, KtKc = 1,86. De
determinat masa moleculară molară a substanţei A.
300.[303.] 5.242. La dizolvarea a 2,76 g glicerină (C3H5(OH)3) în
200 g apă, p.unctul de t.opire scade, cu 0,279 °C °C. Se dă,
KtKc=1,86. Se cereDe determinat masa moleculară a glicerinei.
301.[304.] 6243. De determinat punctului de îngheţcongelare p.t. al
soluţiei ce conţine 54 g (C6H12O6) în 250 g apă. Se dă, Kt Kc =
1,86.
soluţiei 40 % etanol (C2H5OH) în apă,. Se dă Kt Kc = 1,86.
62
303.[306.] 8245. Cu câte grade scade punctului de îngheţcongelare
p.t. al benzenului (C6H6), dacă în 100 g C6H6 (cu Kt Kc = 5,12)
se dizolvă 4 g naftalină (C10H8) ?
304.[307.] 9246. Se dă o soluţie 10 % metanol (CH3OH) şi o soluţie
10 % etanol (C2H5OH) în apă. Care din cele două soluţii are
punctului de îngheţcongelarep.t. mai coborât ?
305.[308.] 10247. La ce temperatură congelează îngheaţă o soluţie
de 18 g zaharoză (C12H22O11) în 200 g apă (cu Kt Kc = 1,86) ?
soluţiei obţinute prin dizolvarea a 100 g zahăr (C12H22O11) în
500 cm3 ml apă (cu Kt Kc = 1,86).
307.[310.] 12249. Cu câte grade va coborî punctului de
congelareîngheţ p. t. alA H2Oapei la dizolvarea a 228 g zahăr
(cu M = 342 g/mol)C12H22O11 în 400 g H2O (cu KtKc = 1,86).
308.[311.] 13250. O soluţie ce conţine 2,7 g fenol (C6H5OH) în 75
g benzen (C6H6), are punctului de congelareîngheţ p.t. =egal cu
3,5 °C °C, faţă de punctului de congelareîngheţ p.t. C6H6 =egal
cu 5,5 °C v. De determinat constanta criosopică a benzenului,
KtKc.
309.[312.] 2514. La dizolvarea a 18,34 g naftalină (C10H8) în 450 g
benzen (C6H6) punctului de congelareîngheţ p.t. al C6H6
benzenului scade cu 1,67°C °C. De determinat constanta
criosopică a benzenului, KtKc.
310.[313.] 15252. La dizolvarea a 7,8 g benzen (C6H6) în 200 g
ciclohexan (C6H12), punctului de congelareîngheţ p.t. al soluţiei
scade cu 10,1°C °C. De determinat constanta criosopică a
ciclohexanului, KtKc.
311.[314.] 16253. Câte grame zahăr (C12H22O11) trebuie dizolvate în
100 g apă, pentru ca punctului de congelareîngheţp.t. al soluţiei
să scadă cu 1°C °C.
312.[315.] 17254. Substanţăa A conţine 40 % Ccarbon;, 6,7% H2
hidrogen şi restul O2oxigen. Substanţa A cu masa de 1 g a fost
substanţă A dizolvată în 10 g camfor (Kttt=40) coboară p.unctul
de t.opire al soluţiei cu 2,22 °C. De determinat formula
substanţei A.
63
313.[316.] 18255. O soluţie ce conţine 2,13 g substanţă A în 60 g g
benzen (C6H6) (KtKc = 5,12), se solidifică la 4,25 °C °C, faţă de
punctulului de congelareîngheţ aa p.t. C6H6 = egal cu 5,500C °C.
Substanţa A conţine 5,69 % C caron şi 4,23 % H2hidrogen2,
restul fiind O22. De determinat masa moleculară şi formula
substanţei A.
314.[317.] 19256. De determinat formula substanţei A, ce conţine
5,92 % H2 hidrogen şi 94,08 % O2oxigen. O soluţie ce conţine
2,55 g substanţă A în 500 g H2O apă (Kt Kc = 1,86) are
punctului de congelareîngheţ p.t. =egal cu - 0,279°C °C.
315.[318.] 20257. O hidrocarbură cu masa de 0,5 g ce dintr- o
hidrocarbură, a fost dizolvată în 20 g benzen (C6H6 C6H6) (Kt Kc
= 5,12), coboară punctului de congelareîngheţ al p.t. C6H6 cu
1,487 °C°C. Cunoscând raportul: nr. atom C / nr. atom H = 4/5,
se ceredeterminaţi formula brută a hidrocarburii.
316.[319.]
Disociaţia electrolitică a apei

Deşi apa deseori este considerată drept un neelectrolit, totuşi
moleculele ei disociază în mică măsură, formând următorii ioni:
2H2O <=> H3O+ + OH–
În acest proces o moleculă de apă acţionează ca un acid (compus,
care cedează un proton), iar alta – ca o bază (compus, care
adiţionează un proton). Pentru mai multă comoditate se vorbeşte, de
obicei, despre ionii de hidrogen, şi nu de ionii de hidroxoniu, iar
starea de echilibru dinamic al disociaţiei electrolitice a apei se
exprimă prin ecuaţia:
H2O <=> H+ + OH–
După cum se vede din ecuaţie, apa este un compus amfoter; în urma
disociaţiei formează ioni de H+ şi ioni de OH- în condiţii egale.
Aplicând legea acţiunii maselor la disociaţia apei, putem afla
constanta de disociaţie respectivă:
64
Orice variaţie a gradului de disociaţie a apei practic nu schimbă
concentraţia părţii ei nedisociate. Astfel, mărimea [H 2O] se poate
considera constantă. În acest caz:
Constanta Kw este produsul ionic al apei. La t° dată ea este strict

constantă şi la 22°C este egală cu Kw = 10–7 · 10–7 =10–14.
Produsul ionic al apei este o mărime foarte importantă. Ea permite să
calculăm concentraţia ionilor de H+ pentru orice soluţie apoasă, dacă
cunoaştem concentraţia ionilor OH– şi invers:
[H+]=10–14 /[OH–];[OH–]=10–14 /[H+].
sau
Problemă:Să se determine [H+] într-o soluţie 0,01 N de KOH.

Rezolvare: În cazul disociaţiei complete din fiecare moleculă de
KOH se formează un ion de OH–. Într-un litru din 0,01 moli KOH iau
naştere 0,01 mol de OH–. Prin urmare: [H+] =10–14/10–2 =10–12 mol/l.
În practica de analiză chimică aciditatea şi bazicitatea soluţiei nu se
exprimă, de regulă, prin concentraţia ionilor de hidrogen în mol/l, ci
prin logaritmul ei zecimal negativ. Această mărime se numeşte
indice de hidrogen şi se notează prin pH.
Aşadar, pH = –lg[H+].
În mod analog logaritmul concentraţiei ionilor de hidroxil, luat cu
semn opus, se numeşte indice hidroxil şi se notează prin pOH, adică
pOH = –lg[OH–].
Din ecuaţia Kw = [H+][OH–] = 10–14 reiese că pH + pOH = 14.
Aceasta înseamnă că suma indicelor de hidrogen şi cu hidroxil pentru
orice soluţie apoasă este o mărime constantă, egală cu 14 (la 22°C)
65
într-o soluţie neutră pH=pOH=7; într-un mediu acid, pH < 7; într-un
mediu bazic pH > pOH; pH > 7.
1. Calculaţi pH-ul soluţiei 0,04 nN H2SO4.

2. Calculaţi pH-ul soluţiei 0,005 n N KOH.
3. Calculaţi concentraţia ionilor H+ în soluţia cu pH-ul 3,1.
4. Calculaţi concentraţia ionilor OH- în soluţia cu pH-ul 12.
5. Calculaţi normalitatea soluţiei NH 4OH, pH-ul căreia este 11,2
(constanta de disociere NH4OH este egală cu 1,75x1075.10-5).
6. Calculaţi pH-ul soluţiei 0,1n 1N NaHCO3.
7. Să se calculeze pH-ul soluţiei, care conţine la un litru 3,47g ioni
OH-.
8. Să se determine pH-ul soluţiei de 0,1n 1N de acid acetic (K =
1,754x10754.10-5).
9. Care este concentraţia ionilor de hidrogen în soluţia 0,2 n N de
acid cianhidric, dacă pH-ul este egal cu 9.
10. Calculaţi pH-ul soluţiilor 0,001n 001N de NaOH şi H2SO4.
11. pH-ul unei soluţii este egal cu 3,4. Care este concentraţia ionilor
de hidroxid în această soluţie?
12. Poate oare avea pH-ul soluţiei valoarea zero şi valoare negativă?
13. Câţi ioni de hidrogen se conţin în 1cm3 1ml de apă?
14. Determinaţi constanta de disociere a acidului, dacă pH-ul în
soluţia 0,01n 01N este 3,0.
15. Concentraţia ionilor de hidrogen în soluţie este 4x104.10-3mol/l.
66
16. Determinaţi concentraţia ionilor de hidrogen în soluţia pH-ul
căreia este egal cu 4,60.
17. Concentraţia ionilor OH- în soluţie este 4,6x106.10-4mol/l.
18. Determinaţi [OH-] şi [H+] în soluţia, pH-ul căreia este 6,2.
19. Calculaţi [OH-] în soluţia apoasă în care concentraţia ionilor de
hidrogen este 10-3mol/l.
20. Calculaţi concentraţia molară a soluţiei acidului acetic pH-ul
căreia este egal cu 5.
21. Calculaţi pH-ul unei soluţii cu volumul 400 ml care conţine
0,34g Ba(OH)2.
22. Constanta de ionizare a acidului hipocloros (HClO) este egală cu
3x103.10-8. Calculaţi pH-ul soluţiei HClO de 0,0001n 0001N şi
0,1n1N. Comparaţi-le. Faceţi concluzie despre dependenţa
concentraţiei ionilor de hidrogen de concentraţia soluţiei.
23. Care este pH-ul soluţiei formate din 5 ml HNO3 de 0,01 mol/l şi
245 ml apă?
24. Ce cantitate de acid sulfuric se conţine în 250 ml soluţie, dacă
pH-ul soluţiei este 2? Determină masa hidroxidului de sodiu din 400
ml de soluţie cu pH-ul egal cu 11.
25. O soluţie de acid azotic cu volumul 20 ml şi concentraţia molară
0,1M a fost diluată cu 180 ml apă. Care este pOH-ul soluţiei diluate?
Hidroliza sărurilor
Prin hidroliza sărurilor se înţelege interacţiunea cationilor şi

anionilor sării cu moleculele de apă. În urma hidrolizei, care este un
proces reversibil se formează electroliţi slabi. Ca rezultat a acestei
interacţiuni în majoritatea cazurilor se schimbă valoarea pH-ului
soluţiei.
67
Problemă: Alcătuiţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ale
hidrolizei sărurilor: a) K2SO3; b) ZnCl2; c) CH3COONH4. Indicaţi
valoarea lui pH (7) în soluţiile acestor săruri.
Rezolvare: a) Sulfitul de potasiu este o sare formată din cationul
unei baze tari KOH şi anionul unui acid dibazic slab H 2SO3. Ecuaţia
hidrolizei acestei sări în formă moleculară se reprezintă astfel:
În soluţii molecula KOH practic nu se formează, deoarece KOH este
un electrolit tare. Anionul SO32- se leagă cu cationul H + din molecula
apei, şi formează anionul HSO3-, care este un electrolit slab. Ecuaţia
iono-moleculară:
2K+ + SO32- + H2O K+ + OH- + K+ + HSO3-
Ecuaţia ionică în formă scurtă:
SO32- + H2O OH- + HSO3-
După cum se vede din ultima ecuaţie în soluţie se formează un exces
de OH-, deaceea (pH7). În concluzie, se hidrolizează numai anionul
SO32-.
b) Clorura de zinc – sare formată din cationul unei baze slabe
Zn(OH)2 şi anionul unui acid tare HCl. Ecuaţiile hidrolizei clorurii de
zinc:
2+ -
Zn + 2Cl + H2O Zn(OH)+ + Cl- + H+ + Cl-
Zn2+ + H2O Zn(OH)+ + H+
În acest caz în soluţie se formează exces de ioni H +, deaceea mediul
soluţiei este acid (pH7), se supune hidrolizei cationul Zn2+.
c) Acetatul de amoniu – sare formată din cationul unei baze slabe
NH4OH şi anionul unui acid slab CH3COOH. În acest caz se
hidrolizează şi cationul şi anionul sării:
CH3COONH4 + H2O CH3COOH + NH4OH
CH3COO- + NH4+ + H2O CH3COOH + NH4OH
În rezultatul hidrolizei se formează doi electroliţi slabi şi mediul
soluţiei este aproape de neutru (pH7).
68
1. Care săruri se supun hidrolizei: KNO2, BaCl2, NaNO3, FeSO4?
Scrieţi ecuaţiile iono-moleculare posibile, indicaţi pH-ul soluţiei.
2. Explicaţi, de ce soluţiile apoase ale nitritului de sodiu şi
carbonatului de litiu au mediu bazic. Confirmaţi răspunsul
prin ecuaţiile iono-moleculare ale reacţiilor şi indicaţi pH-
ul soluţiilor.
3. Ce produse se formează la amestecarea soluţiilor de sulfat de
aluminiu şi sulfit de potasiu? Scrieţi ecuaţiile iono-moleculare ale
hidrolizei ireversibile posibile. Indicaţi mediul reacţiei.
4. Adăugarea căror reagenţi la soluţia de clorură de fier(III) va
intensifica procesul de hidroliză a sării FeCl3: a) HCl; b) NaOH;
c)ZnSO4; d) Na2CO3; e) NH4Cl; f) Zn? Scrieţi ecuaţiile iono-
moleculare ale reacţiilor posibile.
5. Care săruiri se supun hidrolizei: NaNO 2, BaCl2, KNO3, ZnSO4?
Scrieţi ecuaţiile iono-moleculare posibile, indicaţi pH-ul soluţiilor.
6. Alcătuiţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ale hidrolizei
sărurilor: a) NaCN; b) MgCl2; c)AlF3. Indicaţi valoarea lui pH (> 7
<) în soluţiile acestor săruri.
sărurilor: a) K2SO3; b) ZnCl2; c)CH3COONH4. Indicaţi valoarea lui
pH (> 7 <) în soluţiile acestor săruri.
totale, ce decurge la amestecarea soluţiilor CuSO4 şi Na2CO3.
totale , ce decurge la amestecarea soluţiilor Cr(NO3)3 şi Na2S.
sărurilor: a) KNO3; b) FeCl3; c) Cr2(SO4)3. Indicaţi valoarea lui pH (>
7 <) în soluţiile acestor săruri.
totale, ce decurge la amestecarea soluţiilor Al2(SO4)3 şi K2CO3.
12. Care din următoarele săruri hidrolizează mai puternic FeCl 2 sau
FeCl3? Motivaţi răspunsul.
13. Care din următoarele săruri hidrolizează mai puternic AlCl 3 sau
AlF3? Motivaţi răspunsul.
69
14. În ce direcţie se va deplasa echilibrul hidrolizei Na 2CO3, dacă la
soluţie se adaugă: a) NaOH; b) HCl; c) K2S?
15. În ce direcţie se va deplasa echilibrul hidrolizei AlCl 3, dacă la
soluţie se adaugă: a) NaOH; b) HCl; c) Na2CO3?
16. Scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ale hidrolizei
sărurilor: Pb(NO3)2, K2S, Fe(NO3)3. Apreciaţi pH-ul soluţiilor.
17. Scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ale hidrolizei
sărurilor: Na3PO4, K2SiO3, CuSO4. Apreciaţi pH-ul soluţiilor.
18. La amestecarea soluţiilor ZnSO4 şi Na2S decurge hidroliza totală.
Alcătuiţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ale hidrolizei.
19. Sânt date ecuaţiile reacţiilor de hidroliză în formă
ionică redusă:
a) CrOH2+ + H2O ↔ Cr(OH)2+ + H+;
b) Sn2+ + H2O ↔ Sn(OH)+ + H+;
c) S2- +H2O ↔ HS- + OH-.
Alcătuiţi ecuaţiile reacţiilor în formă moleculară.
20. Explicaţi, de ce soluţiile apoase ale nitritului de sodiu şi
carbonatului de litiu au mediul bazic. Confirmaţi răspunsul
prin ecuaţiile reacţiilor în formă ionică şi moleculară.
21. Care din sărurile indicate se supun hidrolizei: a) BaCl 2; b)
ZnCl2; c) NaNO3; d) NH4NO2; e) KHSO4. Alcătuiţi ecuaţiile
reacţiilor de hidroliză în formă moleculară şi iono-moleculară.
22. De ce la amestecarea soluţiilor de sulfat de aluminiu şi
silicat de sodiu cade în precipitat hidroxidul de aluminiu?
Alcătuiţi ecuaţia reacţiei.
7. Duritatea apei
Prin duritate se înţelege proprietatea transmisă impusă apei

de către sărurile solubile de Ca2+ şi Mg2+, care se exprimă în
milimoliechivalenţi de ioni de calciu şi magneziu în 1 litrul de apă.
70
Un miliechivalent corespunde conţinutului de 20 mg/l Ca2+ sau 12,16
mg/l Mg2+.
1 litru de apă. Un miliechivalent corespunde conţinutului de

20 mg/l Ca2+ sau 12,16mg/l Mg2+.
Exemplul 1. Calculaţi duritatea apei, dacă în 500 litri l
apă se conţine 202,5 g Ca(HCO3)2.
Rezolvare: În 1 litru l de apă se vor conţine:
202,5 : 500 = 0,405g Ca(HCO3)2
sau luînd în consideraţie ca ME (Ca(HCO3)2) = 81 g/mol, atunci :
0,405 : 81 = 0,005 molechiv Ca(HCO3)2.
Masa molară a echivalentului hidrocarbonatului de calciu este egală
cu 81g/mol. De aici rezultă, că duritatea apei este 5 mmolechiv/l.
Exemplul 2. Câte grame sulfat de calciu se conţin în 1m3
1000 l apă, dacă duritatea apei imprimată de această sare este egală
cu 4 mmolechiv/l.?
Rezolvare: Masa molară a echivalentului (ME) CaSO4 este
egală cu 68,07 g/mol.
În 1 litru l H2O se conţin ...............4 mmolechiv.
CaSO4
1000 litri l H2O ........................... x
mmolechiv. CaSO4
1 mmolechiv. CaSO4 cântăreşte are masa ..............

68,07 mg
4000 mmolechiv. ...................................

x mg
CaSO4
În 1m3 1000 l apă se conţin 272,28 g CaSO4.
71
Exemplul 3. Ce masă de sodă trebuie de adăugat la 500 litri l
H2O, pentru înlăturarea durităţii egale cu 5 mmolechiv/l?
Rezolvare: În 1 litru l H2O se conţin .....................5

mmolechiv
iar 500 litri l H2O .............................. ..... x

mmolechiv
Masa molară a echivalentuluiME( Na2CO3) este egală cu= 53 g/mol.

Pentru 1 mmolechiv. (duritate) sunt necesari 53 mg Na2CO3
iar 2500 mmolechivv..........................

x mg Na2CO3
Pentru înlăturarea durităţii apei de 5 mmolechiv/l sunt necesare

132,5g sodă.
Exemplul 4. Calculaţi duritatea temporară a apei, dacă la
titrarea a 100 mlcm3 H2O, ce conţine hidrocarbonat de calciu, s-au
consumat 6,25 cm3 ml soluţie de 0,08 N HCl.
Rezolvare: La titrarea apei cu acid clorhidric are loc

următoarea reacţie:
Ca(HCO)3 + 2HCl  CaCl2 + 2CO2 + 2H2O
Conform legii echivalenţilor pentru soluţii
72
Deci în 1 litru de apă se conţin 0,005 mol Ca(HCO3)2 sau 5
mmolechivalenţi. Duritatea carbonată a apei este 5 mmolechiv/l.

317.[320.] Câte grame ortofosfat de sodiu trebuie de adăugat la 500 l
apă pentru înlăturarea durităţii temporare egale cu 5
mmolechivalenţi?
318.[321.] Care săruri imprimă duritatea apelor naturale? Ce
reprezintă duritatea temporară şi permanentă? Cum poate fi
înlăturată duritatea permanentă şi temporară? Scrieţi ecuaţiile
reacţiilor corespunzătoare. Determinaţi duritatea apei, ce conţine
în 100 l apă 14,632 g hidrocarbonat de magneziu.
319.[322.] Calculaţi duritatea carbonată (temporară) a apei,
cunoscând că pentru neutralizarea hidrocarbonatului de calciu,
ce se conţine în 200 ml apă, s-au consumat 15 ml soluţie 0,08 N
HCl.
320.[323.] În 1 litru H2O se conţin 36,47 mg ioni de magneziu şi
50,1 mg ioni de calciu. Calculaţi duritatea acestei ape.
321.[324.] În 220 l apă se conţin 11 g sulfat de magneziu. Calculaţi
duritatea apei.
322.[325.] Duritatea apei ce conţine numai sulfat de magneziu este
egală 7 mmolechiv. Ce masă de MgSO4 conţin 300 l astfel de
apă?
323.[326.] Calculaţi duritatea apei ce conţine în 600 l apă 65,7 g
hidrocarbonat de magneziu şi 61,2 g sulfat de potasiu.
324.[327.] Ce masă carbonat de sodiu se va adăuga la 400 l apă
pentru înlăturarea durităţii egale cu 3 mmolechiv?
73
325.[328.] Duritatea apei ce conţine numai hidrocarbonat de calciu
este egală cu 4 mmolechiv/l. Ce volum de soluţie de 0,1 N HCl
este necesar pentru neutralizarea Ca(HCO3)2 ce se conţine în 75
ml apă?
326.[329.] Calculaţi duritatea unui metru cuba 1000 l apă ce conţine
140 g sulfat de magneziu.
327.[330.] La 1000 l apă dură s-au adăugat 132,5 g carbonat de
sodiu. Cu cât s-a micşorat duritatea ei?
328.[331.] Determinaţi duritatea apei ce conţine 21,2 g carbonat de
sodiu în 50 l apă.
329.[332.] Ce masă sulfat de calciu se conţine în 200 l apă cu
duritatea egală cu 8 mmolechiv/l.
330.[333.] Ce masă hidrocarbonat de calciu se conţine în 500 l apă
cu duritatea egală cu 9 mmolechiv/l?
331.[334.] Ce ioni trebuie înlăturaţi din apa dură ca ea să devină
moale? La introducerea căror ioni în apă, poate fi redusă
duritatea ei? Alcătuiţi ecuaţiile reacţiilor posibile.
332.[335.] Ce masă hidroxid de calciu trebuie adăugată la 2,5 l apă
pentru înlăturarea durităţii ei egale cu 4,43 mmolechiv/l?
333.[336.] Ce masă carbonat de sodiu trebuie adăugată la 0,1 m3100
l apă pentru a înlătura duritatea ei egală cu 4 mmolechiv/l?
334.[337.] La 100 l apă dură s-au adăugat 12,95 g hidroxid de
calciu. Cu cât s-a micşorat duritatea temporară a apei?
335.[338.] Determinaţi duritatea temporară, dacă într-un 1 llitru de
apă se conţin 0,292 g hidrocarbonat de magneziu şi 0,2025 g
hidrocarbonat de calciu.
336.[339.] Câte grame hidroxid de calciu trebuie adăugate la 275 l
apă, pentru a înlătura duritatea temporară egală cu 5,5
mmolechiv/l.
1. Câte grame ortofosfat de sodiu trebuie de adăugat la 500 litri

l apă pentru înlăturarea durităţii temporare egale cu 5
mmolechivalenţi? R.: 136,6g.
74
2. Care săruri imprimă duritatea apelor naturale? Ce reprezintă
duritatea temporară şi permanentă? Cum poate fi înlăturată duritatea
permanentă şi temporară? Scrieţi ecuaţiile reacţiilor corespunzătoare.
Determinaţi duritatea apei, ce conţine în 100 l litri apă 14,632 g
hidrocarbonat de magneziu. R.: 2 mmolechiv/l.
3. Calculaţi duritatea carbonată (temporară) a apei, cunoscând
că pentru neutralizarea hidrocarbonatului de calciu, ce se conţine în
200 cm3 ml apă, s-au consumat 15 cm3 ml soluţie 0,08 N HCl. R.: 6
mmolechiv/l.
4. 4. În 1 litru H2O se conţin 36,47 mg ioni de magneziu şi 50,1
mg ioni de calciu. Calculaţi duritatea acestei ape. R.: 5,5
mmolechiv/l.
5. Ce masă carbonat de sodiu e necesară de adăugat la 400 litri l
apă pentru înlăturarea durităţii egale cu 3 mmolechiv?
În 220 l apă se conţin 11 g sulfat de magneziu. Calculaţi duritatea
apei.
R.: 63,6g.
6. Duritatea apei ce conţine numai sulfat de magneziu este egală
cu 7 mmolechiv. Ce masă de MgSO4 se conţine în 300 l
litri de astfel de apă?
R.: 126,3g.
7. Calculaţi duritatea apei ce conţine în 600 llitri apă 65,7 g
hidrocarbonat de magneziu şi 61,2 g sulfat de potasiu. R.: 3,2
mmolechiv/l.
Ce masă carbonat de sodiu e necesară de adăugat la 400 l apă pentru
înlăturarea durităţii egale cu 3 mmolechiv?
8. În 220 l litri apă se conţin 11g sulfat de magneziu. Calculaţi
duritatea ei.
9. R.: 0,83 mmolechiv/l.
9. Duritatea apei ce conţine numai hidrocarbonat de calciu este
egală cu 4 mmolechiv/l. Ce volum de soluţie de 0,1 N HCl este
necesar pentru neutralizarea Ca(HCO3)2 ce se conţine în 75 cm3 ml
apă? R.: 3cm3.
75
10. Calculaţi duritatea unui metru cub apă ce conţine 140 g
sulfat de magneziu.
R.: 2,33 mmolechiv/l.
11. Ce masă hidrocarbonat de magneziu se conţine în 200 litri l
apă, duritatea căreia este 3,5 mmolechiv. R.: 51,1g.
12. La 1m31000 l apă dură s-au adăugat 132,5 g carbonat de
sodiu. Cu cât s-a micşorat duritatea ei? R.: cu 2 mmolechiv/l.
13. Determinaţi duritatea apei ce conţine 21,2 g carbonat de
sodiu în 50 l litri apă. R.: 8 mmolechiv/l.
14. Ce masă sulfat de calciu se conţine în 200 llitri apă cu
duritatea egală cu 8 mmolechiv/l. R.: 108,9g.
15. Ce masă hidrocarbonat de calciu se conţine în 500 llitri apă
cu duritatea egală cu 9 mmolechiv/l?
egală cu 9 mmolechiv/l? R.: 364,5g.

16. Ce ioni trebuie de înlăturat din apa dură ca ea să devină
moale? La introducerea căror ioni în apă, poate fi redusă duritatea ei?
Alcătuiţi ecuaţiile reacţiilor posibile.
Ce masă hidroxid de calciu trebuie adăugat la 2,5 litri l apă pentru
înlăturarea durităţii ei egale cu 4,43 mmolechiv/l?
R.: 0,406g.
17. Ce masă carbonat de sodiu trebuie de adăugat la 0,1 m3 apă
pentru a înlătura duritatea ei egală cu 4 mmolechiv/l? R.: 21,2g.
18. La 100 litril apă dură s-au adăugat 12,95 g hidroxid de
calciu. Cu cât s-a micşorat duritatea temporară a apei?
R.: cu 3,5 mmolechiv/l.
19. Determinaţi duritatea temporară, dacă într-un litru de apă se
conţin 0,292 g hidrocarbonat de magneziu şi 0,2025 g hidrocarbonat
de calciu.
R.: 6,5 mmolechiv/l.
20. Câte grame hidroxid de calciu trebuie de adăugat la 275 litri
l apă, pentru a înlătura duritatea temporară egală cu 5,5 mmolechiv/l.
R.: 56,06g.
8. Procese redoxde oxido-reducere
76
Unul din criteriile de clasificare a reacţiilor chimice este
modificarea gradului de oxidare, dupa care deosebim:
 Reacţii, în care gradele de oxidare ale elementelor atomilor
moleculelor participante nu se modifică.
 Reacţiile, în care gradele de oxidare ale elementelor atomilor
moleculelor se modifică.
Reacţiile, în rezultatul cărora are loc schimbarea gradelor de
oxidare în rezultatul transferului de electoni al elementelor, în
rezultatul transferului de electoni se numesc reacţii de oxido-
reducere sau redox. Oxidarea constăa în cedare de electroni şi ca
urmare gradul de oxidare creşte. Reducerea este un proces de
adiţionare a electronilor, care duce la micşorarea gradului de
oxidare.
Problemă: Prin metoda bilanţului electronic egalaţi ecuaţia
reacţiei de oxido-reducere
P + HNO3 + H2O  H3PO4 + NO
Rezolvare: a) Calculăm gradul de oxidare al elementelor

participante la reacţie:
P0 + H+1N+5O3-2 + H2 +1O-2  H3+1P+5O4-2
+ N+2O-2
b) Ţinând cont de gradele de oxidare iniţial şi final ale
reducătorului şi oxidantului, alcătuim bilanţul electronic, care se
bazează pe faptul, că numărul de electroni, cedaţi de reducător,
trebuie să fie egal cu numărul de electroni, adiţionaţi de oxidant;
astfel determinînd şi coieficienţii reducătorului şi oxidantului;
alcătuim ecuaţii - un sistem de semireacţii electronice: una de oxidare
pentru reducător şi alta de reducere pentru oxidant:
reducător 3 P0 - 5e -  P+5 5 3 proces de

oxidare
15
oxidant 5 N +5
+ 3e  N
- +2
3 5 proces de
reducere
77
c) Stabilim reducătorul – substanţa, atomii căreia cedează
electroni şi oxidantul – substanţa, care adiţionează electroni. În
ecuaţia dată reducătorul, este fosforul, iar oxidantul – acidul azotic
(N+5HNO3). Introducem coieficienţii stabiliţi şi egalăm ecuaţia.
Alcătuim bilanţul electronic, care se bazează pe faptul, că
numărul de electroni, cedaţi de reducător trebuie să fie egal cu
numărul de electroni, adiţionaţi de oxidant. Determinăm cel mai mic
multiplu comun pentru numerele de electroni cedaţi şi adiţionaţi, în
cazul dat este 15. Împărţind acest număr la 5, obţinem coeficientul 3
pentru reducător şi produsele oxidării lui, iar împărţind la 3 obţinem
coeficientul 5 pentru oxidant şi produsele reducerii lui:
3P + 5HNO3 + H2O  3H3PO4 + 5NO.

337.[340.] E 1. De egalaţit ecuaţia de oxido-reducere prin metoda
bilanţului electronic:
. Indicaţi oxidantul, reducătorul, procesele de oxidare şi
reducere.
K2Cr2O7 + H2S + H2SO4 → S + Cr2(SO4)3 + K2SO4 +H2O.
KClO3 → KCl + O2.
338.[341.] Indicaţi oxidantul, şi reducătorul.

[342.] 2. Aranjaţi compuşii Cr2O3, K2CrO4, CrO, Cr, CrO3 în ordinea
descreşterii numărului de oxidare al cromului. Prin bilanţul
electronic stabiliţi coeficienţii în ecuaţia reacţiei. Indicaţi
oxidantul şi reducătorul.
K2Cr2O7 + NaNO2 + H2SO4 → Cr2(SO4)3 + NaNO3 + K2SO4 +
H2O.
H2S + K2Cr2O7 + H2SO4 → S + Cr2(SO4)3 + K2SO4 + H2O.
339.[343.] 3. De eEgalatţi ecuaţia de oxido-reducere prin metoda

MnO2 + KI + H2SO4 → MnSO4 + I2 + K2SO4 +H2O
KMnO4 + K2SO3 + KOH → K2MnO4 + K2SO4 + H2O.
78
IIndicaţi oxidantul, reducătorul.
340.[344.] 4. Determinaţi gradele de oxidare a clorului în compuşii:
HClO3, FeCl3, NaClO, KClO4, Cl2. Aranjaţi în ordinea creşterii
numărului de oxidare. Prin bilanţul electronic stabiliţi
coeficienţii în schema reacţiei. Indicaţi oxidantul şi reducătorul.
KI + KClO3 + H2SO4 → KCl + I2 + K2SO4 + H2O.
341.[345.] 5. Egalaţi De egalat ecuaţiile de oxido-reducere prin
bilanţul electronic:
342.[346.]
MnO2 + KBr + H2SO4 → MnSO4 + Br2 + K2SO4 +H2O
Na2SO3 + I2 + H2O → Na2SO4 + HI.;
Indicaţi oxidantul, reducătorul.

343.[347.] 6. Aranjaţi compuşii NH2OH, NH4Cl, HNO2, N2H4,
Al(NO3)3 în ordinea creşterii gradului de oxidare al azotului.
Prin bilanţul electronic stabiliţi coeficienţii în schema reacţiei.
Indicaţi oxidantul şi reducătorul.
Ca + HNO3(dil) → Ca(NO3)2 + NH4NO3 + H2O.
344.[348.] 7. Egalaţi De egalat ecuaţiile de oxido-reducere prin
KMnO4 + HCl(conc.) → MnCl2 + Cl2 + KCLl + H2O
FeCl2 + HClO3 + HCl → FeCl3 + H2O..
345.[349.] 8. EgalaţiDe egalat ecuaţiile de oxido-reducere prin
KBr +H2SO4(conc.) → Br2 + SO2 + K2SO4 + H2O.
FeCl2 + HClO3 + HCl → FeCl3 + H2O.

FeS + HNO3 → Fe(NO3)2 + S + NO + H2O.
H2C2O4 + KMnO4 + H2SO4 → CO2 + MnSO4 + K2SO4 + H2O.
IIndicaţi oxidantul, reducătorul.
79
K2Cr2O7 + HCl(con.) → CrCl3 + Cl2 + KCLl + H2O
HNO2 → HNO3 + NO + H2O.
.
348.[352.] 11. Aranjaţi compuşii de mai jos în ordinea descreşterii
numărului de oxidare al manganului în compuşii: MnO 2,
Mn3(PO4)2, KMnO4, Mn, K2MnO4. Stabiliţi coeficienţii prin
metoda bilanţului electronic în ecuaţia reacţiei:
KMnO4 + HCl(con) → MnCl2 + Cl2 + KCl + H2O.
349.[353.] 12. Ce masă de oxid de mangan (IV) şi ce volum de
soluţie acid clorhidric cu partea de masă a HCl egală cu 36,5 %
şi densitatea 1,18 g/mL ml sunt necesare pentru obţinerea
clorului, care poate substitui 50,8 g de iod din iodura de
potasiu?
350.[354.]
351.[355.] 13. Calculează ce volum de soluţie de hidroxid de sodiu
(CN = 0,12 mol/l) necesar pentru oxidarea aluminiului, se vor va
consuma la titrarea a 50 mL ml soluţie de acid azotic cu
T(HNO3) = 0,00245 g/ml g/mL .cm3. Scrieţi ecuaţia reacţiei
dintre NaOH şi Al şi egalaţi-o prin metoda bilanţului electronic.
352.[356.] 14. Calculaţi masa sulfatului de fier(II) necesară pentru
oxidarea lui completă cu 20 mlmL soluţie de permanganate
de potasiu cu concentraţia molară a echivalentuluinormală egală
cu 0,1 mol/lL. Scrieţi ecuaţia reacţiei şi egalaţi-o prin metoda
bilanţului electronic. Indicaţi oxidantul, reducătorul.
353.[357.] 15. Determinaţiă volumul de clor (c.n.) necesar pentru a
substitui tot iodul care se conţine în 400 g de soluţie cu partea
de masă a NaI egală cu 15 %. Calculaţi concentraţia molală a
soluţiei propuse. Scrieţi ecuaţia reacţiei şi egalaţi-o prin metoda
bilanţului electronic. Indicaţi oxidantul, reducătorul.
354.[358.] 16. Ce masă de permanganat de potasiu este necesară
pentru oxidarea deplină a nitritului de sodiu cu masa 8 g, care
80
se găseşte în soluţie acidă? Determinaţi partea de masă a
KMnO4 în soluţia cu masa 250 g, care s-a consumat pentru
reacţie. Scrieţi ecuaţia reacţiei şi egalaţi-o prin metoda bilanţului
electronic. Indicaţi oxidantul, reducătorul.
355.[359.] 17. Ce volum de hidrogen (c.n.) se formează în rezultatul
acţiunii a 500 mlmL soluţie de acid sulfuric, cu partea de masă
a substanţei dizolvate 15 % şi densitatea 1,2 g/mlcm3 , asupra
aluminiului cu masa 108 g? Scrieţi ecuaţia reacţiei şi egalaţi-o
prin metoda bilanţului electronic. Indicaţi oxidantul,
reducătorul.
356.[360.] 18. Egalaţi ecuaţiile de oxido-reducere prin metoda
a) MnO2 = Mn3O4 + O2
b) PbO2 = PbO + O2
c) KClO3 = KCl + O2
d) HgO = Hg + O2
e) KMnO4 = K2MnO4 + MnO2 + O2.
În ce caz oxigenul este reducător şi în ce caz este oxidant.
357.[361.] 19. Ce grad de oxidare manifestă clorul în compuşi?
Care este reacţia în baza căreia se obţin compuşii oxigenaţi ai
clorului? Alcătuiţi ecuaţia moleculară şi iono-electronică a
reacţiei clorului cu soluţia fierbinte de KOH. La ce tip de
procese oxido-reducătoare se poate atribui această reacţie?
358.[362.] 20. Egalaţi ecuaţiile în baza bilanţului electronic.
Indicaţi oxidantul şi reducătorul:
a) K2MnO4 + Br2 → KMnO4 + KBr;
b) MnSO4 + KNO3 + KOH → KMnO4 + KNO2 +
H2O.;
c) KMnO4 + K2SO3 + KOH → K2MnO4 + K2SO4 +

H2O.
359.[363.] 21. Determinaţi oxidantul şi reducătorul în reacţiile:
a) K2Cr2O7 + H2S + H2SO4 → Cr2(SO4)3 + S + H2O;
b) KMnO4 + SnCl2 + HCl → MnCl2 + SnCl4 + KCl + H2O;
c) Na2SO3 + I2 + H2O → Na2SO4 + HI;
d) FeCl2 + HClO3 + HCl → FeCl3 + H2O.
81
22. Proprietăţi oxidante sau reducătoare manifestă următoarele
particule: Cl2, Cl-, Fe, Fe 2+, Fe 3+, Sn, Sn 2+ ? Explicaţi în baza
exemplelor.
360.[364.] 23. Peroxidul de hidrogen oxidează ionii Cr 3+ în
mediul bazic pînă la ioni CrO42-. Alcătuiţi ecuaţia iono-
electronică şi moleculară a reacţiei, indicînd oxidantul şi
reducătorul.
361.[365.] 24. Formulaţi noţiunea - grad de oxidare.
Determinaţi gradele de oxidare ale elementelor în următorii
compuşi: KMnO4, K2MnO4, K2MnO3, MnO2, K2Cr2O7, K2CrO4,
Cr2O3, K3 [FeF6], K [Al (OH) 4], BF3, LiH, NH3.
362.[366.] 25. Care din următoarele substanţe: Cl2, KMnO4,
Na2S, FeSO4, NaNO3, KI, PbO2, KBr, Na2SO3, K2CrO4 pot
manifesta numai proprietăţi reducătoare, care – numai
proprietăţi oxidante, care – şi proprietăţi oxidante, şi
reducătoare?
363.[367.] 26. Egalaţi ecuaţiile reacţiilor în baza bilanţului
electronic şi indicaţi oxidantul şi reducătorul.
364.[368.]
a) Mg + HNO3→ Mg (NO3)2 + NH4NO3 + H2O;
b) As2S3 + HNO3 → H3AsO4 + H2SO4 + NO;.
c)KClO3 → KCl + O2.
365.[369.] 27. Ce masă de permanganat de potasiu este
necesară pentru oxidarea a 7,6 g FeSO4 , în mediu neutru şi
acid?
366.[370.] 28. Scrieţi ecuaţiile reacţiilor, în care compuşii
manganului manifestă proprietăţi de: a) oxidant; b) reducător; c)
oxidant şi reducător concomitent.
367.[371.] 29. Scrieţi ecuaţia reacţiei de descompunere termică
a permanganatului de potasiu. La ce tip de reacţii de
oxideoxido-reducere se atribuie?
368.[372.] 30. Să se stabilească coeficienţii în următoarele
ecuaţiile ale următoarelor reacţiilor de oxido-reducere, să se
indice oxidantul şi reducătorul.
S + HNO3 → H2SO4 + NO
82
KI + KIO3 + H2SO4 → I2 + K2SO4 + H2O
C + HNO3 → CO2 + NO + H2O.
HNO2 HNO2 → HNO3 + NO + H2O

31. Să se termineTerminaţiÎncheiați scrierea ecuaţiilor
reacţiilor de oxido-reducere intramoleculare şi să se indiceaţi,
care atom sau ion are funcţia de reducător şi care de oxidant:
a) KNO3 → KNO2 + ….
b) AgNO3 → Ag + NO2 + ….
c) NH4NO3 → N2O + ….
369.[373.] 32. Să se determine gradele de oxidare ale
carbonului şi manganului şi să se stabilească coeficienţii în
ecuaţiile reacţiilor de oxido-reducere în baza bilanţului
electronic, care decurg după schema:
a) C2H5OH + KMnO4 → CH3COOK + MnO2 + KOH + H2O.
b) CH3OH + KMnO4 + H2SO4 → HCOOH + MnSO4 + K2SO4 + H2O
370.[374.] Ce volum de soluţie 2 M de acid clorhidric s-a oxidat cu
oxid de mangan (IV), dacă se cunoaşte, că, clorul degajat poate
substitui din soluţia de iodură de potasiu 25,4 g de iod?
371.[375.] Egalați ecuaţiile reacţiilor în baza bilanţului electronic,
indicînd oxidantul şi reducătorul:
372.[376.] c) H2C2O4 + KMnO4 + H2SO4 → CO2 + MnSO4 +
K2SO4 + H2O.
[377.] 33. Ce volum de soluţie 2 M de acid clorhidric s-a
oxidat cu oxid de mangan (IV), dacă se cunoaşte, că clorul
degajat poate substitui din soluţia de iodură de potasiu 25,4 g de
iod?
[378.] 34. Egalaţi ecuaţiile reacţiilor în baza bilanţului
electronic, indicînd oxidantul şi reducătorul:
[379.] a) H2O2 + KI → I2 + KOH
b) H2O2 + KMnO4 + H2SO4 → O2 + MnSO4 + K2SO4 + H2O.
373.[380.] Să se stabilească coeficienţii în următoarele ecuaţii, care
ilustrează influenţa mediului asupra decurgerii proceselor de
oxido-reducere:
c) H2S + K2Cr2O7 + H2SO4 → S + Cr2(SO4)3 + K2SO4 + H2O.
83
35. Să se stabilească coeficienţii în următoarele ecuaţii, care
ilustrează influenţa mediului asupra decurgerii proceselor de
oxido-reducere:
a) KNO2 + KMnO4 + H2O → KNO3 + MnO2 + KOH
b) KNO2 + KMnO4 + KOH → KNO3 + K2MnO4 + H2O
.c) KNO2 + KMnO4 + H2SO4 → KNO3 + MnSO4 + K2SO4 + H2O
374.[381.] 36. Indicaţi care din procesele de mai jos reprezintă
oxidarea şi care - − reducerea:
a) S → SO42- ; ; e)
S → S2- ;
b) Sn → Sn4+ ;
f) K → K+;
c) Br2 → 2Br‫;־‬ ; g)
+
2H → H2 ;
d) H2 → 2H‫;־‬ ; h)
2+
V → VO3‫;־‬
i) Cl‫ →־‬ClO3‫; ־‬
k) IO3‫ →־‬I2;
375.[382.] 37. Determinaţi gradul de oxidare al cromului în

următorii compuşi: K2CrO4 , Cr2O3, Fe(CrO2)2 , K2CrO7,
Cr2(SO4)3, Na3[Cr(OH)6]. Aranjaţi compuşii în ordinea creşterii
gradelor de oxidare.
376.[383.] 38. Care din ionii enumeraţi propuşi pot fi
reducători şi care nu pot, şi de ce: Cu2+, Sn2+, Cl‫־‬, VO3‫־‬, S2 ‫־‬,
Fe2+, Al3+, Hg2+, WO42‫־‬. Argumentaţi răspunsul.
377.[384.] 39. Oxidarea sulfurii de arsen (III) cu acid azotic
concentrat decurge după schema: As2S3 + HNO3 → H3AsO4 +
H2SO4 + NO. Egalaţi ecuaţia reacţiei prin metoda bilanţului
electronic. Indicaţi oxidantul şi reducătorul.
378.[385.] 40. TerminaţiÎncheiați ecuaţia reacţiei de oxidare a
hidrogenului sulfurat cu apă de clor. Reacţia decurge după
schema:
H2S +Cl2 + H2O → H2SO4 + HCl….
84
9. Electroliza
Electroliză se numeşte procesul de oxido-reducere care are loc
la electrozi la trecerea curentului electric continuu prin soluţia sau
topitura unui electrolit. Dacă vom introduce doi electrozi în soluţia
sau topitura unui electrolit şi îl vom uni cu catodul (-) şi anodul (+)
unei surse de curent electric continuu, atunci sub acţiunea câmpului
electric ionii cu sarcină pozitivă (cationii) se vor deplasa spre catod,
iar cei negativi (anionii) spre anod. La catod cationii adiţionează
electroni şi se reduc. Anionii, la anod, cedează electronii şi se
oxidează. Catodul este un reducător puternic, iar anodul – oxidant.
Produsele electrolizei depind de natura şi concentraţia electroli-
tului, de natura anodului şi de densitatea curentului electric. Pentru a
determina ce procese decurg la electrozi la electroliza soluţiilor
apoase este necesar de condussă se ţină cont de următoarele regulise
ține cont de:
1. Ionii metalelor care au o valoare algebrică mică a
potenţialului standard de la Li+ până la Al+3 inclusiv, practic, nu se
reduc din soluţii, fiind reducători puternici. Din acest motiv, la
electroliza soluţiilor apoase a combinaţiilor care conţin aceşti cationi,
decurge reducerea electrochimică a apei conform ecuaţiei:
2H2O + 2ē e- → H20 + 2OH-.
2. La electroliza soluţiilor apoase ale sărurilor metalelor
(cationii cărora sunt situaţi după Al+3 şi până la H+), la catod simultan
se vor reduce şi cationii acestor metale, şi apa:
Men+ +ne- → Me0
2H2O + 2ē → H20 + 2OH-.
.Masa metalului obţinut nu corespunde în aceste cazuri
cantităţii de curent electric consumat, deoarece o parte din el se
consumă la reducerea hidrogenului:
Men+ +ne- → Me0 dar şi 2H+ + 2e- → H20..
3. Cationii metalelor care au valori pozitive ale potenţialelor
standard de electrod (cationii situaţi după H + în seria
tensiunilorpotenţialelor standart de electrod) adiţionează electroni
mai uşor decât ionii H+. La electroliza soluţiilor lor, la catod se reduc
aceşti cationi până la metal. De exemplu:
85
Cu+2 + 2e- → Cu0.
4. La anod Dacă se pot oxida anionii de Cl-, Br-, I-, S2-, de
asemenea şi anionii oxigenaţi SO42-, NO-3, PO43-, OH- ş.a. Dacă
soluţiile apoase conţin anionii neoxigenaţi, la anod are loc oxidarea
acestora:
2Cl‾ -2e- → Cl20;
iar în prezenţa anionilor oxigenaţi, la anod se oxidează
moleculele de apă sau ionii hidroxil. De exemplu:
2H2O – 4e- → O2 + 4H+;
4OH ‾ – 4e- → O2 + 24H2O.
În cazul topiturilor, în urma electrolizei se reduc şi se oxidează
ambii ioni ai electrolitului:
NaCl
↓↑
catod (-) ← Na + Cl- →
+
anod (+)
Na+ + ē → Na 2Cl- +2 ē → Cl2.
2NaCl → 2Na + Cl2
Electroliza topiturilor se utilizează pentru obţinerea metalelor
alcaline şi alcalino-pămîntoase.
Legile cantitative ale electrolizei au fost descoperite stabilite de
către M. Faraday.
Legea I a lui Faraday. Masa substanţei depuse sau dizolvate la

electrozi este direct proporţională cu cantitatea de electricitate care
trece prin electrolit:
,
unde k – coieficient electrochimic;
Q - cantitatea de electricitate.
; iar ; și ;
unde m - este masa substanţei depuse sau dizolvate la electrozi;

ME - masa molară a echivalentului, ;
86
I- intensitatea curentului, A;
t - timpul electrolizei (sec),
F – constanta lui Faraday (96500

coulombi/mol);
. z – numărul electronilor participanţi la

proces.
Astfel obţinem
;sau .
În cazul substanţelor gazoase, pentru determinarea volumului
unui gaz se utilizează expresia:
.
.
Legea a II a lui Faraday. La trecerea unei şi aceleiaşi cantităţi
de electricitate printr-un şir de electroliţi, masele substanţelor
obţinute la electrozi sunt direct proporţionale cu masele molare ale
echivalenţilor chimici.
În cazul substanţelor gazoase pentru determinarea volumului

unui gaz se utilizează expresia:
.
87
379.[386.] 1. La electroliza soluţiei de NaCl s-au obţinut 70 lL
soluţie NaOH cu partea de masă 10,6 % (ρ=1,12 g/cm3ml). Ce
cantitate de NaCl s-a transformat în NaOH?
380.[387.] 2. Curentul electric trece succesiv printr-o serie de soluţii
apoase: AgNO3, CuSO4 şi ZnCl2. Ce cantitate de cupru şi zinc
se va obţine, dacă s-au depus 0,108 g de argint?
381.[388.] 3. Electroliza soluţiei de KI a durat 3 ore cu intensitatea
curentului de 4 A. Alcătuiţi ecuaţiile reacţiilor ce decurg la
electrozi şi calculaţi masele substanţelor ce s-au obţinut.
382.[389.] 4. Alcătuiţi ecuaţiile reacţiilor, care decurg la electroliza
soluţiilor de FeCl3 şi KNO3 cu anod inert.
383.[390.] 5. Alcătuiţi ecuaţiile reacţiilor, care decurg la electroliza
soluţiilor de NaKCl şi CuSO4 cu anod inert.
384.[391.] 6. Ce masă de cupru se va depune la catod la electroliza
soluţiei de CuSO4 timp de o oră la trecerea curentului electric
ciu intensitatea de 4 A?
385.[392.] 7. Calculaţi masa molară a echivalentului metalului ştiind
că la electroliza soluţiei clorurii acestui metal s-au cheltuit
38800 culoni şi la catod s-au depus 11,74 g de metal.
386.[393.] 8. Calculaţi intensitatea curentului la electroliza unei
soluţii, dacă timp de o oră şi 40 minute la catod s-au degajat 1,4
Ll hidrogen (c.n.).
387.[394.] 9. Ce masă de KOH s-a format la catod la electroliza
soluţiei K2SO4, dacă la catod s-au degajat 11,2 L l oxigen (c.n.).
388.[395.] 10. Electroliza soluţiei de LiCs2SO4 s-a petrecut timp de 3
ore cu o intensitate a curentului de 5 A. Alcătuiţi ecuaţiile
reacţiilor ce au loc la electrozi şi calculaţi masa apei ce s-a
descompus şi volumul gazelor ce s-a degajat la electrozi.
389.[396.] 11. La electroliza soluţiei de CuCl2 la anod s-au degajat
560 cm3 de gaz (c.n.). Calculaţi masa cuprului depus la catod.
390.[397.] 12. Calculaţi masa argintului depus la catod şi volumul
gazului degajat la anod la trecerea curentului electric cu
intensitatea de 6 A timp de 30 minute prin soluţia AgNO3.
391.[398.] 13. La trecerea curentului electric prin soluţia sării unui
metal trivalent, cu intensitatea 1,5 A timp de 30 minute, la catod
s-au depus 1,07 g de metal. Calculaţi masa atomică a metalului.
88
392.[399.] 14. La electroliza soluţiei ZnSO4 la catod s-au degajat 168
cm3 ml de gaz (c.n.). Alcătuiţi ecuaţiile reacţiilor ce au loc la
electrozi şi calculaţi masa zincului depus la catod.
393.[400.] 15. Electroliza soluţiei clorurii unui metal s-a petrecut
timp de 45 minute la o intensitate a curentului de 6 A. În
rezultat, la catod s-au depus 5,4 g metal. Calculaţi masa molară
a echivalentului metalului.
394.[401.] 16. Electroliza soluţiei NaI s-a petrecut timp de 2,5 ore cu
o intensitate a curentului de 4 A. Alcătuiţi ecuaţiile reacţiilor ce
au loc la electrozi şi calculaţi masa substanţelor ce s-au obţinut.
395.[402.] 17. La electroliza CuSO4 timp de 5 ore s-au degajat 6 Ll
de oxigen (c.n.). Alcătuiţi ecuaţiile reacţiilor ce au loc la
electrozi şi calculaţi intensitatea curentului.
396.[403.] 18. Alcătuiţi ecuaţiile reacţiilor ce au loc la electrozi la
electroliza soluţiei de KBr. Calculaţi masa substanţelor obţinute,
dacă electroliza s-a petrecut timp de o oră şi 35 minute cu o
intensitate a curentului de 15 A.
397.[404.] 19. La electroliza soluţiilor de MgSO4 şi ZnCl2, unite
consecutiv, la unul din catozi s-au degajat 0,25 g de hidrogen.
Care este masa substanţei ce se formează la celălalt catod, la
ambii anozi?
398.[405.] 20. Scrieţi ecuaţiile reacţiilor ce au loc la electroliza
topiturilor de NaOH şi KCl cu anod inert.
10. Combinaţii complexe (coordinative)
Combinaţiile complexe sunt compuşii de ordin superior cu

dimensiuni moleculare, care se formează prin combinarea mai multor
molecule şi ioni independenţi.
Conform teoriei coordinative a lui Werner înÎn orice complex
se distinge un atom de obicei de metal, care se considerăsau ion
central, în jurul căruia se coordonează coordinează mai mulţi ioni de
semn contrar (sau molecule neutre), aşa-numiţii liganzi sau adenzi.
Numărul de liganzi liganzi sau numărul de legături dintre liganzi şi
metalul central, din imediata vecinătate a ionului central, se numeşte
număr de coordinaţie (N.C.). Ionul central (generatorul de complex)
89
împreună cu liganzii formează sfera internă a complexului. La
scrierea formulelor ea este luată în paranteze păatrate. Ionii care nu
sunt direct legaţi cu ionul central, scrişi în afara parantezei patrate,
alcătuiesc sfera externă a complexului.
De exemplu:
K3Fe(CN)6
sfera externă - 3K+;
sfera internă - Fe(CN)63-;
ionul central - Fe3+;
liganzi - 6CN-;
număr de coordinaţie - 6.
Deci combinaţiile complexe conţin în componenţa sa ioni
complecşi, care pot exista independent în soluţii.
Problema 1. Determinaţi sarcina ionului complex, numărul de
oxidare şi de coordinaţie al ionului central în compuşii: a)
NaAg(NO2)2; b) Cr(H2O)2(NH3)3ClCl2.
Rezolvare: Sarcina ionului complex este egală cu sarcina

ionului exterior luat cu semnul opus. Numărul de coordinaţie este
egal cu numărul liganzilor coordinaţi în jurul ionului central. Gradul
(sau numărul) de oxidare al ionului central se determină din suma
algebrică a numerelor de oxidare ale particulelor asociate, care este
egală cu sarcina ionului complex. Aşa dar pentru substanţa a)::
sarcina ionului complex este -1;
numărul de coordinaţie este 2;
gradul de oxidare al Ag este +1 (determinat din relaţia
algebrică: x + 2(-1) = -1; x = +1).
Pentru substanţa b):

sarcina ionului complex +2;
numărul de coordinaţie este 6;
gradul de oxidare al Cr este +3 (determinat din
relaţia algebrică:
x + 20 + 30 + 1(-1) = + 2; x = + 3).
90
Problema 2. Scrieţi ecuaţia disociaţiei electrolitice a sării
complexe şi expresia matematică pentru constanta de nestabilitate a
ionului complex în compusul K4Fe(CN)6.
Rezolvare: Orice sare complexă disociază în soluţii apoase ca

un electrolit tare: K4Fe(CN)6 4K+ + Fe(CN)64-.
Ionii complecşi fiind electroliţi slabi, disociază treptat conform
ecuaţiilor:
Fe(CN)64- Fe(CN)53- + CN-
Fe(CN)5 3-
Fe(CN)42- + CN-
Fe(CN)42- Fe(CN)3- + CN-
Fe(CN)3- Fe(CN)20 + CN-
Fe(CN)20 FeCN+ + CN-
FeCN +
Fe2+ + CN-
Ecuaţia sumară: Fe(CN)64- Fe2+ + 6CN-.
Respectiv constantele de instabilitate vor fi:
91
399.[406.] 1. Scrieţi formulele următoarelor combinaţii

complexe: hexacianoferat (II) de potasiu, clorură de
cloropentaacuacrom (III), tetranitrodiamincobalt (III) de sodiu,
hexahidroxoaluminat de sodiu.
400.[407.] 2. Scrieţi formulele coordinative ale următorilor compuşi
ai platinei: PtCl4  2NH3, PtCl4  4NH3, PtCl4 6H2O. Numărul
de coordinaţie al platinei (IV) este egal cu 6.
401.[408.] 3. Alcătuiţi formulele coordinative ale compuşilor
cobaltului cu următoarea compoziţie: Co(NO2)33KNO2;
Co(NO2)3KNO2∙2H2O. Numărul de coordinaţie al cobaltului (III)
este egal cu 6. Scrieţi ecuaţiile de ionizare în soluţii apoase ale
compuşilor formaţi.
402.[409.] 4. Scrieţi formula coordinativă a compusului cobaltului
cu compoziţia Co(NO2)Cl2∙4NH3 dacă în soluţie nu s-au
descoperit amoniacul, ionii de cobalt şi NO 2-. Numărul de
coordinaţie al cobaltului (III) este egal cu 6.
403.[410.] 5. 1. Determinaţi sarcina ionului complex, gradul de
oxidare şi numărul de coordinaţie ale ionului central în
combinaţiile: Na2KCuAu(CN)42; K2K3PtCl4Co(NO2)6;
PdPt(NH3)4Cl2Cl2. ; Co(NO2)3(NH3)3; Na3[AlF6]. Scrieţi
ecuaţiile disociaţiei electrolitice ale acestor compuşi în soluţii
apoase.
404.[411.] 6. Determinaţi gradul de oxidare a ionului central în ionii:
Co(H2O)2(NH3)3Cl2+; CuCl2-; Au(CN)4-.
405.[412.] 7.
406.[413.] Alcătuiţi formulele ionilor complecşi ai zincului cu
liganzii: NH3, OH-, CN-. Numărul de coordinaţie al zincului
este egal cu 4.
92
407.[414.] 8. Aplicaţi metoda legăturilor de valenţă pentru a explica
tipul de hibridizare ce se realizează în complecşii fierului (II):
[FeF6]4-; [Fe(CN)6]4-. Ce proprietăţi magnetice au aceşti ioni.
408.[415.] 9. Care din substanţele propuse sînt colorate:
[Ti(H2O)6]Cl3; Na2[Zn(OH)4]; [Cu(NH3)4](OH)2; H[CuCl2];
Na[AuCl4]?
409.[416.] 10. Constanta de nestabilitate a ionului [Cu(NH3)4]2+ este
egală cu 2,1 ∙ 10-13. determinaţi conţinutul ionilor de cupru în
0,5 l de soluţie cu concentraţia 0,01 mol/l a sării [Cu(NH3)4]SO4.
[417.] 10. 2. Alcătuiţi formulele coordinative ale combinaţiilor
paladiului: PdCl26NH3; PdCl24NH3; PdCl25NH3. Numărul de
coordinaţie al paladiului (II) este 6. Scrieţi ecuaţiile disociaţiei
acestor compuşi în soluţii apoase. Care compus este
neelectrolit?
410.[418.] 3. Alcătuiţi formulele coordinative ale compuşilor
CoCl36NH3; CoCl35NH3; CoCl34NH3. Numărul de coordinaţie
al cobaltului (III) este egal cu 6. Scrieţi ecuaţiile de ionizare în
soluţii apoase ale compuşilor formaţi.
[419.] 4. Determinaţi sarcina ionului complex, gradul de oxidare
şi numărul de coordinaţie a stibiului în compuşii: RbSbBr6;
KSbCl6; NaSb(SO4)2. Cum disociază aceşti compuşi în
soluţii apoase?
411.[420.] 5. Alcătuiţi formulele coordinative ale combinaţiilor
argintului: AgCl2NH3; AgCNKCN; AgNO2NaNO2. Numărul
de coordinaţie al argintului (I) este egal cu 2. Scrieţi ecuaţiile de
ionizare în soluţii apoase ale sărurilor formate.
412.[421.] 6. Determinaţi sarcina ionului complex, gradul de
oxidare şi numărul de coordinaţie al ionului central în
combinaţiile: K4[Fe(CN)6]; K4[TiCl8]; K2[HgI4]. Cum disociază
aceste săruri în soluţii apoase?
413.[422.] 7. Prin îmbinarea particulelor Co 3+, NH3, NO2-, K+ se
pot forma 7 combinaţii complexe ale cobaltului, una dintre care
este Co(NH3)6(NO2)3. Scrieţi formulele celorlalţi 6 compuşi şi
ecuaţiile lor de ionizare în soluţii apoase.
93
414.[423.] 8. Determinaţi sarcinile ionilor complecşi
Cr(NH3)5NO3, Pt(NH3)1Cl3, Ni(CN)4, dacă generatorii de
complecşi posedă grade de oxidare respectiv pentru crom,
platina şi nichel +3, +2, +2. Scrieţi formulele moleculare ale
complecşilor ce conţin aceşti ioni.
415.[424.] 911. Determinaţi sarcinile ionilor complecşi
Cr(H2O)4Cl2,; HgBr4,; Fe(CN)6, dacă ionii centrali posedă
grade de oxidare Cr+3,; Hg+2, Fe+3. Scrieţi formulele moleculare
ale combinaţiilor ce conţin aceşti ioni.
416.[425.] 1012. Prin îmbinarea particulelor Cr3+, H2O, Cl- şi
+
Na se pot alcătui 7 formule coordinative ale cromului, una
dintre care este Na3CrCl6. Scrieţi formulele celorlalţi 6
compuşi şi ecuaţiile de ionizare a lor în soluţii apoase.
417.[426.] 11. Alcătuiţi formulele coordinative ale combinaţiilor
cobaltului: 3NaNO2Co(NO2)3; CoCl33NH32H2O;
2KNO2NH3Co(NO2)3. Numărul de coordinaţie al cobaltului
(III) este 6. Scrieţi ecuaţiile de ionizare ale acestor săruri în
soluţii apoase.
418.[427.] 123. Scrieţi expresia matematică a constantei de
instabilitate pentru ionii complecşi: Ag(NH3)2+,; Fe(CN)64-;,
PtCl62-. Determinaţi numărul de oxidare şi de coordinaţie al
ionului central. Scrieţi formulele moleculare ale sărurilor ce
conţin aceşti ioni complecşi.
419.[428.] 1314. Constantele de instabilitate pentru ionii
complecşi Co(CN)42-, Hg(CN)42-, Cd(CN)42- sunt respectiv
egale cu 810-20, 410-41, 1,410-17. În care soluţie de aceeaşi
concentraţie vor fi mai mulţi ioni CN -? Scrieţi expresia
matematică a constantelor de instabilitate a fiecărui compus.
420.[429.] 14. Scrieţi expresia matematică a constantelor de
instabilitate pentru ionii complecşi: Ag(CN)2-, Ag(NH3)2+,
Ag(SCN)2-. În care soluţie de aceeaşi concentraţie molară a
acestor combinaţii vor fi mai mulţi ioni de Ag +, dacă constantele
de instabilitate sunt respectiv egale cu 110-21, 6,810-8, 210-11?
421.[430.] 15. La adăugarea soluţiei de KCN la soluţia
Zn(NH3)4SO4 se formează combinaţia complexă solubilă
94
K2Zn(CN)4. Constanta de instabilitate a cărui ion Zn(NH3)42+
sau Zn(CN)42- este mai mare? De ce? Scrieţi ecuaţiile
moleculare şi iono-moleculare ale reacţiei electrolitice.
422.[431.] 16. Scrieţi ecuaţiile disociaţiei electrolitice pentru
sărurile K3Fe(CN)6 şi
423.[432.] NH4Fe(SO4)2 în soluţii apoase. La fiecare soluţie s-a
adăugat soluţie de bază alcalină. În ce caz se va forma precipitat
de hidroxid de fier (III)? Scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-
moleculare pentru reacţiile posibile. Care săruri complexe se
numesc săruri duble?
424.[433.] 17. Alcătuiţi formulele coordinative pentru
combinaţiile platinei (II), numărul de coordinaţie al cărei este 4:
PtCl23NH3, PtCl2NH3KCl, PtCl22NH3. Scrieţi ecuaţiile de
ionizare a sărurilor formate în soluţii apoase. Care din
substanţele date este neelectrolit?
425.[434.] 18. Clorura de argint se dizolvă bine în soluţii de
amoniac şi tiosulfat de sodiu. Daţi explicaţie acestor procese şi
scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-moleculare ale reacţiilor
posibile.
426.[435.] 19. Care săruri complexe se numesc săruri duble?
Scrieţi ecuaţiile de disociere în soluţii apoase a sărurilor:
K4Fe(CN)6 şi (NH4)2Fe(SO4)2. În ce caz se va sedimenta
hidroxidul de fier (II), dacă la soluţiile date se va adăuga
hidroxid de potasiu? Scrieţi ecuaţiile moleculare şi iono-
moleculare ale reacţiilor posibile.
427.[436.] 20. Constantele de instabilitate a ionilor complecşi
Co(NH3)63+, Fe(CN)64-, Fe(CN)63- sunt respectiv egale
6,210-36, 110-37, 110-44. Care din ionii enumeraţi sunt mai
stabili? Scrieţi expresiile matematice a constantelor de
instabilitate pentru fiecare ion şi formulele moleculare a
sărurilor ce conţin aceşti ioni.
11. Metalele
95
Metalele reprezintă peste 80 din cele 106 elemente cunoscute
pînă în prezent. Au proprietăţi generale caracteristice, generate de
legătura metalică, dar şi proprietăţi particulare determinate de
structura atomilor lor. După configuraţia electronică, metalele sunt:
• tipice, componente ale bloculurilor s şi p, fiind cuprinse în grupele
principale ale sistemului periodic,
• tranziţionale, componente ale blocurilor d şi f, cuprinse în grupele
secundare ale sistemului periodic.
Toate proprietăţile caracteristice metalelor sunt valabile
pentru stările de agregare solidă şi lichidă, deoarece în aceste
condiţii între atomii metalelor se manifestă legături metalice. În
starea gazoasă metalele nu se deosebesc de nemetale.
Metalele sunt substanţe solide la temperatură obişnuită, cu
excepţia mercurului, care este lichid. Proprietăţile caracteristice ale
metalelor, ca de exemplu conductibilitatea electrică şi
conductibilitatea termică, sunt explicate prin natura structurală şi
electronică a metalelor.
Metalele au caracter electropozitiv, deoarece atomii lor au
tendinţa să cedeze electronii din straturile electronice exterioare şi
astfel trec în ioni cu sarcină pozitivă. Prin faptul că cedează electroni,
metalele sunt reducători. Prin aşezarea metalelor după ordinea
crescândă a potenţialelor de oxidare standard, se obţine seria
potenţialelor electrochimice sau seria tensiunilor metalelor.
Li Cs K Ba Ca Na Mg Al Zn Pb Cr Fe Cd Ni Sn Pb H Cu Hg Pt Au
Cu cât metalul este aşezat mai mult la începutul seriei, cu atât
cedează mai uşor electroni de valenţă trecând la ioni, adică este mai
activ; acceptarea electronilor de către ioni, este cu atât mai
accentuată cu cât metalul se găseşte aşezat mai la sfârşitul seriei.

428.[437.] 1. La interacţiunea a 10 g aliaj compus din cupru şi
aluminiu cu acid clorhidric s-au degajat 8L 8 l de gaz (c.n.).
Determinaţi partea de masă (%) a fiecărui metal în aliaj.
96
429.[438.] 2. Minereul de fier conţine 55 % Fe3O4 şi 15 % FeTiO3,
restul fiind compuşi ce nu conţin fier şi titan. Determinaţi masa
fierului şi titanului ce se conţin în 300 g de minereu.
430.[439.] 3. La interacţiunea a 10 g de pilitură de fier, ce conţine
impurităţi de cupru, cu exces de acid clorhidric s-au eliminat
3,93 lL de hidrogen (c.n.). Determinaţiă partea de masă a
cuprului din pilitura de fier.
431.[440.] 4. La prelucrarea a 3,9 g amestec aluminiu şi oxid de
aluminiu cu soluţia hidroxidului de sodiu s-au degajat 840 ml
mL de gaz, măsurat în condiţii normale. Determinaţi partea de
masă a aluminiului şi oxidului de aluminiu în amestec.
432.[441.] 5. Masa unei plăci de fier, introdusă într-o soluţie de
piatră vânătă, s-a mărit cu 0,8 g. Să se calculeze masa cuprului
depus pe placa de fier.
433.[442.] 6. Ce volum de hidrogen (c.n.) se formează în rezultatul
acţiunii a 500 mlmL soluţie de acid sulfuric, cu partea de masă
a substanţei dizolvate 15 % şi densitatea 1,2 g/mlcm3 , asupra
aluminiului cu masa 108 g? Scrieţi ecuaţia reacţiei şi egalaţi-o
prin metoda bilanţului electronic. Indicaţi oxidantul,
reducătorul.
434.[443.] 7. Ce masă de zinc va interacţiona cu 500 mlmL soluţie
de HNO3 de 32% şi densitatea 1,2 g/mlcm3. Scrieţi ecuaţia
reacţiei.
435.[444.] 8. Prin tratarea a 0,85 g de aliaj al sodiului şi potasiului
cu un exces de apă, s-au degajat 336 mlmL de gaz (în c. n.).
Câţi atomi de sodiu revin în acest aliaj la un atom de potasiu?
436.[445.] 9. Ce volum de hidrogen se va degaja la interacţiunea 12
g de aliaj, care conţine 30 %(după masă) potasiu şi 70 % sodiu?
437.[446.] 10. Un amestec de aluminiu şi cupru cu masa egală cu
17,2 g a fost tratat cu acid sulfuric. În rezultat s-au degajat
13,44 lL de hidrogen (c.n.) Scrieţi ecuaţiile reacţiilor posibile şi
determinaţi partea de masă a fiecărui metal din amestec.
438.[447.] 11. Determinaţi volumul minim de soluţie de hidroxid de
potasiu cu partea de masă a KOH 22 % şi densitatea 1,2
g/mlmL necesar pentru dizolvarea amestecului din aluminiu
(partea de masă 21,6 %), oxid de aluminiu ( partea de masă
97
10,4 %) şi hidroxid de aluminiu (partea de masă 68 %), cu
masa 200 g. Scrieţi ecuaţiile reacţiilor respective.
439.[448.] 12. Cromul poate fi obţinut aluminotermic din oxidul de
crom(III). Determinaţi ce masă de crom se obţine din 38 g oxid
de crom(III) tehnic ce conţine 20 % impurităţi, la care s-au
adăugat 10 g aluminiu tehnic cu partea de masă a aluminiului
pur 97,2 %, dacă randamentul cromului este 75 %.
440.[449.] 13. Se dă un amestec din pilitură de aluminiu, zinc şi
cupru cu masa 8 g, mMasa reziduiului solid, după tratarea la
rece a amestecului cu acid azotic concentrat în exces, a
constituit 1,52 g. Proba de acelaşi amestec cu masa 3 g a fost
introdusă într-o soluţie de bază alcalină concentrată luată în
exces, şi masa solidului nedizolvat a constituit 0,6 g.
Determinaţi partea de masă a fiecărui metal din amestec.
441.[450.] 14. La arderea a 10 g de metal s-au obţinut 18,9 g de
oxid, în care metalul şi-a schimbat gradul de oxidare până la
trei. Care este metalul. Scrieţi ecuaţia reacţiei de oxidare şi
determinaţi ce volum de oxigen s-a consumat la oxidare.
442.[451.] 15. O probă dintr-un aliaj care conţine fier, aluminiu
şi argint, cu masa 12 g, s-a tratat cu o soluţie de hidroxid de
potasiu cu volumul 200 mL ml (ρ = 1,08 g/mlmL), în urma cărei
s-au degajat 6,7 lL de hidrogen. O altă probă din acelaşi aliaj cu
aceeiaşi masă s-a tratat cu 400 mlmL (ρ = 1,12 g/mlmL)
soluţie de acid clorhidric, în rezultat s-au degajat 8,96 lL de
hidrogen. Determinaţi partea de masă a fiecărui metal din aliaj
şi părţile de masă ale substanţelor dizolvate în soluţiile de KOH
şi HCl.
443.[452.] 16. Care dintre metalele propuse: aluminiu, fier, aur,
staniu, zinc, plumb, crom, argint, interacţionează cu acidul
azotic concentrat? Argumentaţi răspunsul, scrieţi ecuaţiile
reacţiilor posibile, indicaţi oxidantul şi reducătorul.
444.[453.] 17. Staniul tehnic cu masa 40,6 g a fost tratat cu o
soluţie de acid clorhidric luat în exces. Hidrogenul degajat
ocupă în condiţii normale un volum de 13,44 lL. Determinaţi
partea de masă a impurităţilor din proba de staniu tehnic.
98
445.[454.] 18. Pentru a obţine 2 kg de aluminiu se consumă 4 kg
oxid de aluminiu. Să se calculeze randamentul metalului în
procente faţă de cel teoretic posibil.
446.[455.] 19. Să se determine compoziţia amestecului (în %), care
constă din pulbere de aluminiu , magneziu şi nisip, dacă se ştie,
că prin tratarea a 2,5 g de amestec cu soluţia hidroxidului de
sodiu se degajă 1,12 l de hidrogen, iar prin tratarea a unei şi
aceleiaşi cantităţi de amestec cu acid clorhidric se degajă 2,24 lL
hidrogen (c.n.).
447.[456.] 20. O probă a pulberei de zinc cu masa 0,2245 g, fiind
dizolvată în acid, a substituit 63,8 ml de hidrogen (c.n.). Să se
calculeze după aceste date conţinutul zincului (în %) în această
probă.
448.[457.] 21. Un amestec a pulberilor de cupru şi fier a fost tratată
cu soluţie de acid clorhidric de 20 % (ρ = 1,1 g/mlcm3).
Conţinutul fierului în amestec constituie 20 %. Calculaţi masa
amestecului iniţial, dacă în rezultatul reacţiei s-au degajat 224
mlmL de gaz (în c.n.).
449.[458.] 22. Prin interacţiunea a 8 g de amestec din fier şi argint
cu acidul clorhidric s-au degajat 4,48 lL de hidrogen (în c.n.).
Câte grame de fier şi argint au fost în acest amestec?
450.[459.] 23. S-a redus cu hidrogen 9,95 g de oxid de metal (II) şi
s-a obţinut 7,82 g de metal pur. Ce oxid al metalului a fost luat?
Ce volum de hidrogen (c.n.) s-a consumat în această reacţie?
451.[460.] 24. S-a lăsat la aer soluţie de acid clorhidric cu 5,2 g de
crom şi apoi s-a turnat treptat în ea soluţie de bază alcalină.
Precipitatul care s-a format la început, s-a dizolvat complect. Să
se scrie ecuaţiile tuturor reacţiilor care decurg şi să se calculeze,
câţi litri de gaz (c.n.) s-au degajat la dizolvarea cromului în acid.
Câţi ml de soluţie hidroxid de sodiu de 40 % (cu ρ=1,4
g/mlcm3) se consumă pentru dizolvarea precipitatului iniţial
format?
452.[461.] 25. În 200 ml soluţie de CuSO4 de 0,1M s-a introdus o
placă din fier cu masa de 10 g. Să se determine masa plăcii la
sfârşitul reacţiei.
99
453.[462.] 26. Ce volum de HNO3(c.) cu partea de masă 62%, (ρ =
1,538 g/mlcm3) este necesar pentru dizolvarea a 10 g de reniu?
454.[463.] 27. O bucată dintr-o monedă de argint cu masa de 0,3 00g
s-a dizolvat în acid azotic şi s-a sedimentat din soluţia obţinută
în formă de AgCl. Masa precipitatului după spălare şi uscare era
de 0,199 g. Care este partea de masă a argintului în monedă?
455.[464.] 28. Dintr-o probă de cositor cu masa de 1,6645 g prin
analiză s-au obţinut 1,3466 g Cu(SCN)2 şi 0,084 0g SnO2.
Calculaţi partea de masă a cuprului, staniului şi zincului în
proba analizată.
456.[465.] 29. Ce volum de acid azotic de 30 %( ρ = 1,18 g/mlcm3)
se va consuma la dizolvarea a 10 g de aliaj, alcătuit din 60 %
Cu şi 40 % Ag, dacă se presupune, că acidul azotic se reduce
până la oxid de azot (II)?
457.[466.] 30. Ce masă de fier se poate obţine din 2 t minereu de
fier ce conţine 94 % Fe2O3?
100
IV. Bibliografie :
1. Романцева Л.М., Лещинская З.Л., Суханова В.А. Сборник

задач и упражнений по общей химии. М.,1992
2. Свиридов В.В., Попкович Г.А., Васильева Г.И. Задачи,
вопросы и упражнения по общей и неорганической химии.
Минск.1982.
3. Stan V. Chimia generală şi anorganică. Culegere de exerciţii şi
probleme. Chişinău, 1994.
4. G.Homcenco, I.Homcenco. Probleme de chimie. Chişinău.1997.
101
5. R,Sturza, Iu. Subotin. Probleme rezolvate la chimie. Chişinău.
UTM.2001
6. Глинка Н.Л. Задачи и упражнения по общей химии. Л. 1981.
V.
102
103
Anexe
Anexa 1 Constantele crioscopice şi ebulioscopice ale solvenţilor
Solventul KK KE ttop, °C tferb, °C
Anilina 5.87 3.22 -5.96 184.4
Acetona 2.4 1.48 -94.6 56.0
104
Benzen 5.1 2.57 5.4 80.2
Apa 1.85 0.516 0 100
Camfora 40.0 6.09 174 204
Nitrobenzen 6.90 5.27 5.7 210.9
Fenol 7.3 3.6 41 182.1
Cloroform 4.9 3.88 -63.2 61.2
Tetraclorurara de carbon 2.98 5.3 -23 76.7
Anexa 2 Constanta de disociere a unor electroliţi slabi
Electrolitul Kd
Apa H20 1,80∙10-16
Acidul azotos HNO2 5,10∙10-4
K1 = 5,83∙10-10
Acidul boric H3BO3 K2 = 1,80∙10-13
K3 = 1,60∙10-14
105
Acidul formic HCOOH 1,77∙10-4
Acidul sulfuros H2SO3 K1 = 1,30∙10-2
K2 = 6,30∙10-8
Acidul sulfhidric H2S K1 = 1,10∙10-7
K2 = 1,00∙10-14
Acidul cianhidric HCN 4,90∙10-10
Acidul carbonic H2CO3 K1 = 4,45∙10-7
K2 = 4,69∙10-11
Acidul acetic CH3COOH 1,75∙10-5
K1 = 7,11∙10-3
Acidul ortofosforic H3PO4 K2 = 6,31∙10-8
K3 = 1,26∙10-12
Acidul oxalic H2C2O4 K1 = 5,36∙10-2
K2 = 5,42∙10-5
Hidroxidul de amoniu NH4OH 1,77∙10-5
Anexa 3
Potenţiale standard de electrozi metalici (t = 298 K)

106
Electrodul Ecuaţia reacţiei E, V
Li+/Li Li+ + e-  Li -3,045
K+/K K+ + e -  K -2,925
Ba2+/Ba Ba2+ + 2e-  Ba -2,906
Ca2+/Ca Ca2+ + 2e-  Ca -2,866
Na+/Na Na+ + e-  Na -2, 714
La3+/La La3+ + 3e-  La -2,522
Mg2+/Mg Mg2+ + 2e-  Mg -2,363
Be2+/Be Be2+ + 2e-  Be -1,847
Al3+/Al Al3+ + 3e-  Al -1,662
Ti2+/Ti Ti2+ + 2e-  Ti -1,628
V2+/V V2+ + 2e-  V -1,186
Mn2+/Mn Mn2+ + 2e-  Mn -1,180
Cr2+/Cr Cr2+ + 2e-  Cr -0,913
Zn2+/Zn Zn2+ + 2e-  Zn -0,763
Cr3+/Cr Cr3+ + 3e-  Cr -0,744
Fe2+/Fe Fe2+ + 2e-  Fe -0,440
Cd2+/Cd Cd2+ + 2e-  Cd -0,403
Co2+/Co Co2+ + 2e-  Co -0,277
Ni2+/Ni Ni2+ + 2e-  Ni -0,250
Sn2+/Sn Sn2+ + 2e-  Sn -0,136
Pb2+/Pb Pb2+ + 2e-  Pb -0,126
Fe3+/Fe Fe3+ + 3e-  Fe -0,036
H+/H H+ + e-  1/2H2 0,000
Cu2+/Cu Cu2+ + 2e-  Cu +0,337
Cu+/Cu Cu+ + e-  Cu +0,521
Ag+/Ag Ag+ + e-  Ag +0,799
Hg2+/Hg Hg2+ + 2e-  Hg +0,854
Pd2+/Pd Pd2+ + 2e-  Pd +0,987
Pt2+/Pt Pt2+ + 2e-  Pt +1,190
Au3+/Au Au3+ + 3e-  Au +1,498
107
Constantele crioscopice si ebulioscopice ale solventilor
Solventul KK KE ttop, °C tferb, °C
Anilina 5.87 3.22 -5.96 184.4
Acetona 2.4 1.48 -94.6 56.0
Benzen 5.1 2.57 5.4 80.2
Apa 1.85 0.516 0 100
Camfora 40.0 6.09 174 204
Nitrobenzen 6.90 5.27 5.7 210.9
Fenol 7.3 3.6 41 182.1
Cloroform 4.9 3.88 -63.2 61.2
Tetraclorurara de carbon 2.98 5.3 -23 76.7
108
Constanta de disociere a unor electroliti slabi
Electrolitul Kd
Apa H20 1,8∙10-16
Acidul azotos HNO2 5,1∙10-4
K1=5,83∙10-10
Acidul boric H3BO3 K2=1,8∙10-13
K3=1,6∙10-4
Acidul formic HCOOH 1,77∙10-14
Acidul sulfuros H2SO3 K1=1,3∙10-2
K2=0,63∙10-7
Acidul sulfhidric H2S K1=1,1∙10-7
K2=1,0∙10-14
Acidul cianhidric HCN 4,9∙10-10
Acidul carbonic H2CO3 K1=4,45∙10-7
K2=4,69∙10-11
Acidul acetic CH3COOH 1,75∙10-5
K1=7,11∙10-3
Acidul ortofosforic H3PO4 K2=1,26∙10-12
*****
Acidul oxalic H2C2O4 K1=5,36∙10-2

109
K2=5,42∙10-5
Hidroxidul de amoniu NH4OH 1,77∙10-5
110
Variantele:
varianta
lucrarea
Problemele
1. I 1 21 41 61 81 101 121 141 161 181

II 201 221 241 301 310 321 341 361
2. I 2 22 42 62 82 102 122 142 162 182
II 202 222 242 302 311 322 342 362
3. I 3 23 43 63 83 103 123 143 163 183
II 203 223 243 303 312 323 343 363
4. I 4 24 44 64 84 104 124 144 164 184
II 204 224 244 304 313 324 344 364
5. I 5 25 45 65 85 105 125 145 165 185
II 205 225 245 305 314 325 345 365
6. I 6 26 46 66 86 106 126 146 166 186
II 206 226 246 306 315 326 346 366
7. I 7 27 47 67 87 107 127 147 167 187
II 207 227 247 307 316 327 347 367
8. I 8 28 48 68 88 108 128 148 168 188
II 208 228 248 308 317 328 348 368
9. I 9 29 49 69 89 109 129 149 169 189
II 209 229 249 309 318 329 349 369
10. I 10 30 50 70 90 110 130 150 170 190
II 210 230 250 310 319 330 350 370
11. I 11 31 51 71 91 111 131 151 171 191
111
II 211 231 251 311 320 331 351 371
12. I 12 32 52 72 92 112 132 152 172 192
II 212 232 252 312 319 332 352 372
13. I 13 33 53 73 93 113 133 153 173 193
II 213 233 253 313 318 333 353 373
14. I 14 34 54 74 94 114 134 154 175 194
II 214 234 254 314 320 334 354 374
15. I 15 35 55 75 95 115 135 155 176 195
II 215 235 255 315 319 335 355 375
16. I 16 36 56 76 96 116 136 156 177 196
II 216 236 256 308 316 336 356 376
17. I 17 37 57 77 97 117 137 157 178 197
II 217 237 257 309 317 337 357 377
18. I 18 38 58 78 98 118 138 158 179 198
II 218 237 258 300 318 338 358 378
19. I 19 39 59 79 99 119 139 159 180 200
II 219 239 259 299 319 339 359 379
20. I 20 40 60 80 100 120 140 160 164 182
II 220 240 260 298 320 340 360 380
21. I 1 31 51 71 81 101 131 145 165 184
II 219 230 241 297 319 321 358 381
22. I 2 32 52 72 82 102 132 146 166 186
II 218 231 242 298 318 321 356 382
23. I 3 33 53 73 83 103 133 147 167 188
II 217 232 243 297 317 322 354 383
24. I 4 34 54 74 84 104 134 148 168 190
II 216 234 244 296 316 322 352 384
25. I 5 35 55 75 85 105 135 149 169 192
II 215 235 245 295 315 323 350 385
26. I 6 36 56 76 86 106 136 150 170 194
II 214 236 246 294 314 323 348 386
27. I 7 37 57 77 87 107 137 151 171 196
II 213 237 247 293 313 324 346 387
28. I 8 38 58 78 88 108 138 152 172 198
112
II 212 238 248 292 312 324 344 388
29. I 9 39 59 79 89 109 139 153 173 200
II 211 239 249 291 311 325 342 389
30. I 10 40 60 80 90 110 140 154 175 191
II 210 240 250 290 310 326 342 390
31. I 11 21 41 65 91 111 121 155 176 181
II 209 221 251 309 319 326 346 390
32. I 12 22 42 66 92 112 122 156 161 193
II 208 222 252 308 318 327 350 389
33. I 13 23 43 67 93 113 123 157 162 195
II 207 223 253 307 317 327 356 388
34. I 14 24 44 68 94 114 124 158 163 197
II 206 224 254 306 316 328 357 387
35. I 15 25 45 69 95 115 125 159 164 199
II 205 225 255 305 315 328 358 386
36. I 16 26 46 70 96 116 126 160 165 181
II 204 226 256 304 314 329 359 385
37. I 17 27 47 71 97 117 127 141 166 182
II 203 227 257 303 313 329 360 384
38. I 18 28 48 72 98 118 128 142 167 183
II 202 228 258 302 302 330 359 383
39. I 19 29 49 73 99 119 129 143 168 184
II 201 229 259 281 301 330 358 382
40. I 20 30 50 74 100 120 130 144 169 185
II 202 230 260 282 300 331 357 381
41. I 1 25 41 75 81 101 130 145 170 186
II 204 229 241 299 319 331 356 380
42. I 2 26 42 76 82 102 129 146 171 187
II 206 228 242 298 318 332 355 379
43. I 3 27 43 77 83 103 128 147 172 188
II 208 227 243 297 317 332 354 378
44. I 4 28 44 78 84 104 127 148 173 189
II 210 226 244 296 316 333 353 377
45. I 5 29 45 79 85 105 126 149 175 190
113
II 212 225 245 295 315 333 352 376
46. I 6 30 46 80 86 106 125 150 176 191
II 214 224 246 294 314 334 351 375
47. I 7 31 47 61 87 107 124 151 177 192
II 216 223 247 293 313 334 350 374
48. I 8 32 48 62 88 108 123 152 178 193
II 218 222 248 292 312 335 349 373
49. I 9 33 49 63 89 109 122 153 179 194
II 220 221 249 291 312 335 348 372
50. I 10 34 50 64 90 110 121 154 180 195
II 201 222 250 290 311 336 347 388
51. I 11 35 51 65 91 111 125 158 178 196
II 203 226 251 289 312 336 346 387
52. I 12 36 52 66 92 112 126 160 176 197
II 205 230 252 288 313 337 345 386
53. I 13 37 53 67 93 113 127 141 174 198
II 207 234 253 287 314 337 344 385
54. I 14 38 54 68 94 114 128 143 172 200
II 209 238 254 286 315 338 343 384
55. I 15 39 55 69 95 115 129 145 170 181
II 211 239 255 285 316 338 342 383
56. I 16 40 56 70 96 116 130 147 168 182
II 213 235 256 284 317 339 341 382
57. I 17 21 57 71 97 117 131 149 166 183
II 215 231 257 283 318 339 346 381
58. I 18 22 58 72 98 118 132 151 164 184
II 217 227 258 282 319 340 350 380
59. I 19 23 59 73 99 119 133 153 162 185
II 219 223 259 281 320 340 354 379
60. I 20 24 60 74 100 120 134 155 161 186
II 220 221 260 299 320 338 358 378
61. I 1 25 45 75 81 101 135 157 162 187
II 201 222 259 298 319 337 360 377
62. I 2 26 46 76 82 102 136 159 163 188
114
II 201 223 258 297 318 336 355 376
63. I 3 27 47 77 83 103 137 160 164 189
II 203 224 257 296 317 335 350 375
64. I 4 28 48 78 84 104 138 158 165 190
II 204 225 256 295 316 334 345 374
65. I 5 29 49 79 85 105 139 156 166 191
II 205 226 255 294 315 333 341 373
66. I 6 30 50 80 86 106 140 157 167 192
II 206 227 254 293 314 332 344 372
67. I 7 31 51 64 87 107 121 152 168 193
II 207 228 253 281 313 331 347 371
68. I 8 32 52 65 88 108 122 150 169 194
II 208 229 252 283 312 330 350 370
69. I 9 33 53 66 89 109 123 148 170 195
II 209 230 251 285 311 329 353 369
70. I 10 34 54 67 90 110 124 146 171 196
II 210 231 250 287 310 328 356 368
71. I 11 35 55 68 91 111 125 144 172 197
II 211 232 249 285 309 327 359 367
72. I 12 36 56 69 92 112 126 142 173 198
II 212 234 248 283 308 326 341 366
73. I 13 37 57 70 93 113 127 141 175 200
II 213 235 247 281 307 325 342 365
74. I 14 38 58 71 94 114 128 142 176 181
II 214 236 246 282 306 324 343 364
75. I 15 39 59 72 95 115 129 143 177 182
II 215 237 245 284 305 323 344 363
76. I 16 40 60 73 96 116 130 144 178 183
II 216 238 244 286 304 322 345 362
77. I 17 21 51 74 97 117 131 145 179 184
II 217 239 243 288 303 321 346 362
78. I 18 22 52 61 98 118 132 146 180 185
II 218 240 242 290 302 321 347 361
79. I 19 23 53 62 99 119 133 147 161 186
115
II 219 239 241 301 320 322 348 362
80. I 20 24 54 63 100 120 134 148 162 187
II 220 238 243 300 319 323 349 363
81. I 1 25 55 64 81 101 135 149 163 188
II 220 237 245 299 318 324 350 364
82. I 2 26 56 65 82 102 121 150 164 189
II 215 236 247 298 317 325 351 365
83. I 3 27 57 66 83 103 122 151 165 190
II 210 235 249 297 316 326 352 366
84. I 4 28 58 67 84 104 123 152 166 191
II 210 234 251 296 315 327 353 367
85. I 5 29 59 68 85 105 124 153 167 192
II 205 233 253 295 314 328 354 368
86. I 6 30 60 69 86 106 125 154 168 193
II 204 232 255 294 313 329 355 369
87. I 7 31 45 70 87 107 126 155 169 194
II 203 231 257 293 312 330 356 370
88. I 8 32 46 71 88 108 127 156 170 195
II 202 230 259 292 311 331 357 371
89. I 9 33 47 72 89 109 128 157 171 196
II 202 229 260 291 310 332 358 372
90. I 10 34 48 73 90 110 129 158 172 197
II 201 228 258 290 309 333 359 373
91. I 11 35 49 74 91 111 130 159 173 198
II 210 227 256 289 308 334 358 374
92. I 12 36 50 75 92 112 131 160 175 200
II 209 226 254 288 307 335 359 375
93. I 13 37 51 76 93 113 132 159 176 191
II 208 225 252 287 306 336 356 376
94. I 14 38 52 77 94 114 133 158 177 192
II 207 224 250 287 305 337 355 377
95. I 15 39 53 78 95 115 134 157 178 193
II 206 223 278 286 304 338 342 378
96. I 16 40 54 79 96 116 135 156 179 194
116
II 205 222 246 285 303 339 343 379
97. I 17 22 55 80 97 117 136 155 180 195
II 204 221 244 284 302 340 344 380
98. I 18 23 56 61 98 118 137 154 178 196
II 203 239 242 283 301 339 345 381
99. I 19 24 57 62 99 119 138 153 176 197
II 202 238 241 282 300 338 348 382
100. I 20 25 58 63 100 120 139 152 174 198
II 201 237 259 281 299 337 349 383
Cuprins
I. Scopul şi obiectivele
disciplinei.....................................................4
II. Programul cursului
teoretic................................................................4
III. Literatura
recomandată..................................................................6
1. Legile fundamentale.......................................................................7
1.1. Echivalentul chimic. Masele molare ale echivalenţilor. Legea
echivalenţilor.....................................................................................10
2. Cinetica chimică.........................................................................15
2.1. Viteza reacţiei chimice...............................................................15
2.2.Echilibrul chimic. Factorii ce influenţează deplasarea
echilibrului chimic......................................................................17
3. Soluţiile..........................................................................................21
3.1. Solubilitatea................................................................................21
3.2. Metode de exprimare a concentraţiei soluţiilor.........................26
4. Teoria disociaţiei electrolitice......................................................30
4.1. Gradul şi constanta de disociere.................................................34
5. Disociaţia electrolitică a
apei......................................................38
5. 1. Hidroliza sărurilor......................................................................40
117
6. Soluţii de neelectroliţi. Proprietăţile soluţiilor de neelectroliţi.....44
6.1. Presiunea vaporilor saturaţi. Presiunea osmotică........................44
6.2. Urcarea punctului de fierbere al soluţiilor (ebulioscopia)...........46
6.3. Coborârea punctului de îngheţ al soluţiilor (crioscopia) ............48
7. Duritatea apei..............................................................................50
8. Procese de oxido-reducere..........................................................54
9. Electroliza...................................................................................60
10. Combinaţii complexe (coordinative) ...........................................64
11. Metalele........................................................................................69
IV. Bibliografie..................................................................................74
V. Anexe...........................................................................................75
118

Chimia Indicatie Probleme

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Chimia Indicatie Probleme

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Programă Programa si lucrări de control

Îndrumar metodic pentru lucrul individual al

Programul de studiu şi lucrări de control

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Facultatea Tehnologie şi Management

Programă Programa si lucrări de control

Îndrumar metodic pentru lucrul individual al

Îndrumar metodic pentru studenţii secţiei

Una din formele principale de studiu ale obiectelor

Elaborare: lector superior Diana Munteanu dr.conf.univ.

Referent ştiinţificRedactor responsabil: Veronica Dragancea

Recenzent: dr., conf.univ. Raisa Druţă

Rezolvarea problemelor şi răspunsurile la întrebări

I. Scopul şi obiectivele disciplinei

II. Programaul cursului teoretic.

III. Literatura recomandată

13. Петров М.М. и др. Неорганическая химия. Л., 1974

Legea conservării materiei masei – masa substanțelor

unde: V0 -– volumul gazului în condițiile normale;

- mărime constantă şi deci reese:

 Masa Masele molară a unui gaz M1 este direct

unde: P- presiunea la care este studiat gazul;

Probleme pentru rezolvare

1. 1. Determinaţi volumul a 3 kg de azot aflat la temperatura de 50

1.1. Echivalentul chimic. Masele molare ale echivalenţilor.

Volumul ce-l ocupă în condiţiile date 1 mol echivalent de

DacaDacă: VmE = Vm fe,

atunci Vm . atunci VmE(H2)= 22,4 .∙ =11,2 ll/mol-echiv

Întrucît masa molară a echivalentului unei substanţe compuse

unde Ar – masa atomică relativă a metalului;

De aici A = ME(Me)V = 27,452 = 54,9 g/mol;

Probleme pentru rezolvare

2.1. Viteza reacţiei chimice

. Reacţiile chimice se caracterizează prin viteza de decurgere

unde: υt1 – viteza reacţiei la temperatura iniţială;

Problemă: De câte ori se va schimba viteza reacţiei directe şi

Rezolvare. Concentraţiile substanţelor reactante sunt următoarele:

V'ind = k2(3[SO3])2 = 9k2[SO3]2

Deci Aşa dar, după micşorarea volumului sistemului reactant

2.2. Echilibrul chimic. Factorii ce influenţează deplasarea

Deseori În majoritatea proceselor chimice produsele reacţiei

Conform legii acţiunii maselor, pentru fiecare reacţie este

Problemă: Este Fie dat sistemul: N2 + 3H2

Cum Explicaţi cum se va deplasa echilibrul chimic la variaţia

Probleme pentru rezolvare

Conform teoriei chimice asupraa soluțiilor, elaborată de

Kech · [AgCl] = [Ag+][Cl–] ( )

Pentru caz general:

PS(KnAm) = [K+]n [A–]m

2. ; ; Me2An 2Me+ + An2-;

; ; MeAn2 Me2+ + 2An-;

Substanţe absolut insolubile nu există.

Problemă: Calculaţi partea de masa (%) a nitratului de potasiu,

Rezolvare:. Dacăa partea de masă se determinadetermină:

iIar solubilitatea este masa substanţei, care se dizolvă în

Problemă: Produsul solubilităţii al hidroxidului de fier (II)

Probleme pentru rezolvare

64. 61. Să se calculeze solubilitatea hidroxidului de fier zinc(II) (în

unde ME(X) este masa molară a echivalentului.

Titrul T indică este masa substanţei dizolvate care se conţine

Probleme pentru rezolvare

136.[137.] 118. La 200 g de soluţie de hidroxid de sodiu cu partea de

147.[148.] 123. Să se calculeze ce volum de soluţie de acid sulfuric