TITULAR CURS CHIMIE – Conf. Dr. Ing.

MÎNDROIU MIHAELA

Curs 1. Introducere in chimie

 Importanta Chimiei

stiintific - Contribuie la cunoasterea si intelegerea

mecanismelor si legilor naturii
Utilitatea
chimiei - Ofera solutii pentru satisfacerea nevoilor
practic omului prin descoperirea de noi substante
(materiale) utile, precum si metode de
obtinerea a acestor materiale in conditii
tehnologice si economice satisfacatoare

Plecand de la nivelurile de organizare a materiei:

Quarc/nucleoni/nucleu/atomi/molecule si cristale/macromolecule / celule/organisme

Materie moarta Materie vie

domeniul chimie nu se rezuma doar la studiul atomilor si moleculelor ci are implicatii
esentiale in functionarea organismelor vii.
 ROLUL CHIMIEI
Se regaseste in toate Domeniile Vietii: Fibre
textile
Elastomeri

Sanatate,
Demografie Cosmetice,
parfumuri

Materiale
plastice Materiale
compozite

Combustibi
li Energie Bio

Ceramice
Metale

Agricultura
Curs - chimie generala
Cap. 1. Structura atomului; Legătura chimică şi proprietăţile materialelor inginereşti
1.1. Introducere şi prezentarea cursului; 1.2. Natura electrică a materiei; 1.3. Structura învelişului electronic al atomului; 1.4. Legătura ionică şi proprietăţile substanţelor ionic
1.5. Legătura covalentă şi proprietăţile substanţelor covalente; 1.6. Legătura metalică. Conductori, izolatori şi semiconductori intrinseci şi extrinseci. Proprietăţi generale a
metalelor;
Cap. 2. Termodinamica chimică
2.1. Efecte termice ale proceselor chimice la presiune şi volum constant. 2.2. Aplicaţii ale principiilor I şi II ale termodinamicii în chimie. 2.3. Legile termochimiei. Aplica
practice: calculul efectelor termice ce se dezvoltă în cadrul procesele tehnologice. 2.4. Prevederea posibilităţii şi sensul de desfăşurare a reacţiilor chimice.
Cap. 3. Cinetica chimică
3.1. Parametrii cinetici: viteza reacţiilor chimice, constanta de viteză, ordin de reacţie, molecularitate, timp de înjumătăţire. 3.2. Energia de activare Arrhenius - influen
temperaturii asupra vitezei de reacţie. 3.3. Tipuri speciale de procese chimice: reacţii chimice omogene şi eterogene; cataliza eterogenă; reacţii în lanţ drept şi ramificat; reac
fotochimice; arderi, explozii - Aplicaţii; mecanismul reacţiilor chimice. 3.4. Echilibrul chimic - Influenţa factorilor asupra echilibrului chimic. Aplicaţii numerice.
Cap. 4. Procese electrochimice
4.1. Reacţii redox; Electrod; Strat dublu electric; Potenţial de electrod. 4.2. Electroliţi; echilibre ionice: disocierea electrolitică; conductivitatea electrică a soluţiilor de electro
4.3. Conversia energiei reacţiilor chimice în energie electrică în pilele electrice. Surse chimice de energie electrică. 4.4. Sisteme convenţionale şi neconvenţionale de p
electrice: pile primare, acumulatori, pile de combustie. 4.5. Electroliza. Metode electrochimice de obţinere a cablajelor imprimate. Aplicaţii ale electrolizei: degresare
decaparea, depunerea electrochimică, etc.
Cap. 5. Coroziunea materialelor metalice şi protecţia împotriva coroziunii
5.1. Termodinamica proceselor de coroziune – Diagrama Pourbaix. 5.2. Forme de coroziune întâlnite în industrie: coroziune chimică (decarburarea oţelurilor); coroziu
electrochimică (coroziune în pitting, coroziune galvanică, coroziune selectivă, coroziune cu aeraţie diferenţială); mecanismul coroziunii; factorii care influenţează coroziune
indici de apreciere cantitativă a coroziunii. 5.3. Metode de protecţie împotriva coroziunii: protecţie catodică cu anozi de sacrificiu, protecţie anodică, strate de acoperir
metode de condiţionare a mediului coroziv.
Cap. 6. Combustibili, Uleiuri şi Lubrifianţi
6.1. Definiţii, clasificări, caracteristici fizico-chimice; 6.2. Reacţia de ardere a combustibililor; 7.3. Procedee de obţinere a combustibililor şi uleiurilor.

Cap. 7. Apa industrială

7.1. Apa - Caractere generale, stare naturală, proprietăţi fizice şi chimice, clasificarea apelor naturale; 7.2. pH-ul soluţiilor apoase; 7.3. Apa industrială (indici de calitate); Indi
chimici ai apei - duritatea, aciditatea şi alcalinitatea; 7.4. Metode de tratare a apei folosită în domeniul energetic. 7.5. Ape reziduale.

Laborator
Termochimie. Determinarea entalpiei de reacţie şi a căldurii de dizolvare. Echilibrul chimic - Principiul lui Châtelier.
Cinetica chimică. Determinarea ordinului de reacţie şi a energiei de activare.
Procese electrochimice. Determinarea potenţialului standard de electrod. Dependenţa tensiunii electromotoare de concentraţia soluţiilor de electrolit - Pila Daniell Jacobi.
Determinarea constantei de disociere din masurători conductometrice. Electroliză –Cuprare; Electroliza apei.
Coroziunea metalelor şi protecţia împotriva coroziunii. Determinarea potenţialului de coroziune a metalelor. Variaţia vitezei de coroziune de pH-ul mediului corosiv. Protec
catodică cu anozi de sacrificiu.
Determinarea unor caracteristici fizico-chimice ale unor materiale folosite în domeniul energetic (apa, uleiuri). Determinarea durităţii temporare a apei. Dozarea alcalinităţii
acidităţii totale a apelor folosite în industrie. Dedurizarea şi demineralizarea apei cu ajutorul schimbătorilor de ioni. Determinarea fierului din apă potabilă prin spectroscopie U
Determinarea vascozităţii Engler a uleiurilor lubrifiante.
 Punctaj

Ponderea din
Tip activitate Criterii de evaluare Metode de evaluare
nota finală
Pentru obţinerea notei 5:
- obţinerea a cel puţin 50% din punctajul aferent evaluării pe
parcurs prin însuşirea cunoştintelor din capitolele: 1 şi 2
Evaluare pe parcurs –
Pentru obţinerea notei 10: 20%
scrisă
- înţelegerea şi însuşirea cunoştinţelor din primele 3 capitole
aferente acestei discipline.
Curs
Pentru obţinerea notei 5:
(70 %) -obţinerea a cel puţin 50% din punctajul aferent examenului final
prin însuşirea cunoştintelor din capitolele 4 şi 5. 50%
Pentru obţinerea notei 10: Examen final - oral (prezenta activa
-înţelegerea şi însuşirea cunoştinţelor din capitolele 4, 5, 6, 7,
curs – 10%)
corespunzătoare acestei discipline.

Laborator Efectuarea lucrărilor de laborator şi întocmirea unor referate

individuale Prezentare portofoliu cu
10%
lucrări
(30%)
Verificarea cunoştinţelor din lucrările de laborator
Evaluarea orală a
(prezenţa si
promovarea
cunoştinţelor dobândite 20%
obligatorie) la laborator
Bibliografie:

Curs: -1. Note de curs – chimie Generala

• “Compusi chimici cu aplicatii practice- relatia dintre structura chimica si

proprietati”, Mîndroiu Mihaela, Editura PRINTECH, 2014.
• “Chimie Note de Curs pentru Facultatea Energetică”, Ciohodaru Lucia, Litografia
Universităţii POLITEHNICA Bucureşti, 1995.
• “Chimie generală- noţiuni fundamentale“, Cristian Pirvu, Ed. Printech, 2009
• “Chimie generala“, Belarisa Popescu, Daniela Ionita, Ed. Matrix 2005;
• “Chimie Generala pentru Ingineri Nechimisti “, Silvia Angela Mihai, Ed. Printech,
2004.
Referinţe facultative:
•P.W. Atkins, Tratat de Chimie Fizica, Ed. Agir, 2005

Laborator: Mihaela Mîndroiu, C. Pirvu, R. Popescu, Chimie Generalǎ Experimentalǎ,

ISBN 978-606-515-014-0, 2008, ed. Politehnica Press.
Curs 1. CORELATIA DINTRE LEGATURI CHIMICE, STRUCTURA SI
PROPRIETATILE MATERIALELOR

Particule subatomice
Energie
UNIVERSUL Ondulatorie
Materie Protoni (Z+) Partea centrală
Corpusculară Atomul Neutroni(N) (Nucleu)
(atomi,ioni,radicali) Electroni(Z-) Înveliș electronic

particula materiala
universala
Număr
de masă A=Z+N Atomul este neutru
din punct de vedere
electric

Număr atomic
 un anumit număr de protoni (Z)

Nuclidul un anumit număr de masă (A)

stare energetică (timp de înjumătățire t1/2)

• Numărul de protoni (Z) defineşte elementul chimic - E.
• Numărul de neutroni defineşte izotopul.
Nuclizii caracterizați de același număr atomic Z, dar cu numere de masă A
diferite reprezintă un IZOTOP.
Monoizotopice
A E
Z – reprezentare element chimic
Elementele chimice Diizotopice
• 92 protoni
Poliizotopice Ex. 23892U: • 92 electroni
118 elemente chimice+cca.3200izotopi și izomeri • 146 neutroni

285 relativ stabili 67 izotopi naturali radioactivi

352 izotopi naturali

 Radioactivitatea nuclizilor
Nucleele instabile fusioneaza sau emit spontan radiatii, pana cand se transforma
in nuclee stabile = dezintegrare (descompunere) radioactivă.
Radioactivitatea

Naturala Artificiala
 Proprietatea unor nuclee de a
 este un proces provocat printr-o
emite spontan radiatii;
reacţie nucleară prin care se obţine
un izotop instabil, care trece
 Descoperita de Henry Becquerel
spontan (10-12 -10-13s) întrun alt
in 1896 la o sare de Uraniu;
nucleu stabil cu eliberare de
energie;
 Marie si Pierre Curie in 1898 au
 Descoperita de sotii Curie in 1934
descoperit Poloniul si Radiul;

 Radiatiile emise sunt: alfa, beta si

gamma;

 Cei mai frecventi radionuclizi

sunt: 238U, 232;231Th, 226Ra,
222;219Rn, 212Po, 210Pb, 208Tl
 Reactiile nucleare

FUSIUNE FISIUNE
particule
rapide
electron lent

una dintre
diviziuni
posibile

• două nuclee atomice reacționează pentru a forma un nou

nucleu, mai greu (cu masă mai ridicată) decât nucleele
• nucleele grele (cu numărul de masă A mare), de
inițiale;
exemplu Uraniul si Plutoniul, elemente instabile,
• se produc și alte particule subatomice, ca de exemplu
radioactive, cu timp de injumatatire extrem de lung,
neutroni sau raze alfa (nuclee de heliu) sau beta (electroni
de ordinul milioanelor de ani, se divizeaza în două
sau pozitroni);
nuclee mai uşoare, o dată cu eliberarea unor
• Acest fenomen, in mod natural, se produce in Soare si in
neutroni şi a unei energii mari.
majoritatea stelelor din Univers.
• La ora actuala, se doreste obtinerea fuziunii controlate,
considerata o sursa de energie inepuizabiala.
 FISIUNEA NUCLEARĂ
Descoperire de la inceputul secolului al XX-lea (in 1934, Enrico Fermi, fizician italian),
reactia se foloseste la functionarea centralelor nucleare pentru obtinerea energiei
electrice (Fisiune nucleara controlata) si pentru fabricarea armelor de distrugere in masa
(Fisiune nucleara necontrolata) (bomba atomica « Trinity », de la Hiroshima (12 aprilie
1945) si Nagasaki (9 august 1945).
Mecanismul reactiei de fisiune nucleara
controlata :

bombardare cu neutron elemente noi, mai grele, in care fortele de respingere se elibereaza doua elemente
dintre polii nucleelor este mai mare fata de fortele care mai usoare, nenumarati
tinusera nucleele impreuna (Lise Meitner, 1938) neutroni si o energie uriasa.
Reactie in lant controlata

- un singur nucleu de uraniu dezintegrat da nastere, in medie, la 2,5 neutroni, care, la randul lor, intalnesc alte nuclee,
pe care le dezintegreaza.
- este o reactia in lant controlata, care necesita o cantitate suficienta de uraniu, altfel multi neutroni vor ramane
nefolositi, reactia se incetineste si, pana la urma, se opreste cand se consuma canitatea de Uraniu.
 Tipuri de radiatii de particule

 Dezintegrarea alfa (α) este un tip de dezintegrare radioactivă

în care un nucleu atomic emite o particulă alfa (nucleu de
heliu) și se transformă într-un atom cu A - 4 și Z – 2;
 emițători alfa: (numere de masă 106-110) ai telurului, beriliul-
Nuclee de He (sarcina 2+)
8, Americiu-241 este emițător alfa utilizat în detectoarele de
fum, poloniu-210;
 Noul element format se muta 2 casute spre stanga in tabelul
Mendeleev;
 Pot afecta plămânii când materialele alfa-emitatoare sunt
ingerate sau inhalate

• Radiația beta (β) este un tip de radiație, în urma căreia sunt emise
particule beta.
• Se clasifică în radiații β+ (emisie de pozitroni) și radiații β- (emisie de
electroni).
• Acestea penetrează materialul solid pe o distanță mai mare decât
particulele alfa.
• Izotopi care se dezintegreaza beta minus: 206Pb, 234Th, 137Cs, 22Na,
3H(tritiu), 60Co

• Izotopi care se dezintegreaza beta plus: 11C, 40K, 13N, 15O, 18F, 121I
• Radiațiile beta sunt folosite pentru a trata cancerul de ochi sau de
oase;
• Atomii radioactivi, emițători de particule beta, precum Sr90, pot cauza
diferite forme de cancer.
 Dezintegrarea beta minus (electron) β-

Nucleul nou format se

antineutrino -
muta cu o casuta spre
dreapta in tabelul
Mendeleev

Dezintegrarea beta plus (proton) β+

Nucleul nou format se

muta cu o casuta spre
stanga in tabelul
Mendeleev
 • Razele gama (denumite și radiații gama),
denotate de litera gama (γ), sunt radiații
electromagnetice penetrabile de tipul celor
care rezultă din dezintegrarea radioactivă a
nucleul atomic.
• Se compune din fotoni în cea mai mare gamă
observată de energie fotonică.
• Radiațiile gamma sunt utilizate în medicină în
tratamentul cancerului și au o putere de
pătrundere mai mare decât a radiațiilor X.
• Afecteaza tesutul uman.

Puterea de patrundere in materie

 Structura invelisului electronic al atomului

1. Electronul – (conform mecanicii cuantice) particulă în

mişcare foarte rapidă în jurul nucleului, căreia i se asociază
imaginea unui nor de sarcină negativă, de densitate variabilă în
raport cu sistemul de axe de coordonate.
Teoria lui Schrődinger - electronul există cu o anumită probabilitate
≈ 95 % într-o zonă = orbital atomic, în care norul electronic are
densitate maximă. Miscarea de
- in orbital, electronii efectuează concomitent cu spin a
miscarea în jurul nucleului şi o mişcare de rotaţie în jurul propriei electronilor
cuplati
axe, mişcarea de spin si generează un câmp magnetic, prin
mişcarea de spin.
- densitatea de sarcină este maximă, prin ocuparea
orbitalului cu doi electroni de spin opus, denumiţi electroni
cuplaţi; notaţie, ↑↓.
 Structura invelisului electronic al atomului
2. Invelisul electronic = totalitatea electronilor care gravitează în spaţiul din
jurul nucleului;
SUBSTRATURI STRATURI
ORBITALI ELECTRONICE ELECTRONICE
•e- - sunt grupaţi în straturi electronice (nivele energetice), care diferă prin
distanţa faţă de nucleu şi prin energia electronilor (E1, E2.,.En);

• fiecare strat este format din unul sau mai multe substraturi electronice
date de orbitalii atomici. Substraturile unui strat diferă prin energie şi prin
numărul maxim de electroni pe care îi pot conţine.

Straturi electronice
Substraturi electronice
 Straturile electronice
 exista 7 straturi electronice, notate cu litere: K, L, M, ...., Q sau cu numere arabe,
respectiv n=1, 2, 3,...7.
 un strat n conţine maximum 2n2 electroni
 energia electronilor depinde de distanţa (interacţia) faţă de nucleu.
 stratul cel mai apropiat de nucleu (K) are energia minimă şi se numeşte
nivel / strat fundamental.
 electronii unui atom, care populează ultimul strat electronic (cel mai îndepărtat de
nucleu, considerat exterior) au cea mai mare energie; sunt grupaţi în nivelul / stratul de
valenţă şi sunt denumiţi electroni de valenţă.
.

Interactii atractive si repulsive in

atom
 Substraturile electronice

• ale unui strat au energii apropiate şi sunt formate din orbitali atomici de acelaşi
tip.

• se notează cu litere s, p, d, f precedate de numărul stratului electronic (1s, 2s,

2p,...4d,..5f). Numărul electronilor este marcat prin indicele superior (1s2., 4f14).

• Electron distictiv – ultimul electron care ocupa ultimul substrat in atom locul
vacant (liber) de energie minima dintr-un strat electronic.

•Fiecare orbital atomic se caracterizează printr-o anumită energie şi formă, în

funcţie de distanţa faţă de nucleu.

Orbitalii

-reprezintă volumul din jurul nucleului atomic în care probabilitatea de a găsi un

electron cu o anumită cantitate de energie este maxima.

- Unui orbital îi pot fi atribuiţi maximum 2 electroni.

Orbitalul atomic

Orbitalul atomic este o funcție de undă ce determină regiunea în care un electron se poate găsi în
jurul unui atom izolat, într-o stare energetică particulară.

Starea unui electron într-un atom este dată de patru numere cuantice. Aceste numere sunt
proprietățile orbitalului în care se găsește electronul:

Numărul cuantic principal, notat n ≥ 1. Acesta cuantifică energia per total a orbitalului și distanța
electronului față de nucleul atomului. În funcție de acesta, nivelurile electronice se împart în pături
K, L, M, etc.

Numărul cuantic azimutal, notat l, cu valori între 0 și n-1. Determina tipul orbitalului, cunoscut și ca
numărul de noduri în graficul densității.

Numărul cuantic magnetic, notat m, cu valori între - și +, inclusiv 0. Acest număr indică orientarea în
spațiu a momentului magnetic.

Numărul cuantic de spin, notat s, cu valorile -½ sau +½ (numite uneori „jos” sau „sus”). Spinul este
o proprietate intrinsecă a electronului, independentă de celelalte numere cuantice.

Conform principiului de excludere al lui Pauli, nu există doi electroni într-un atom cu același
set de valori ale celor patru numere cuantice.
 Principalele tipuri de orbitali
În funcţie de valorile numărului cuantic azimutal (l= 0,1, ... ,n-1) indica vectorul
orbital si specifica forma unui orbital si influenteaza legaturile chimice si unghiurile
acestora.
Numerele cuantice descriu cel mai des energiile electronilor din atomi.

 Orbitali s
Pentru l = 0, m = 0

- În fiecare nivel energetic există un singur orbital s,

care este de cea mai joasă energie.

-Prezintă simetrie sferică în jurul nucleului.

- Orbitalii s se găsesc în toate nivelele energetice,

începând cu primul nivel, K (n ≥ 1).

- Datorită simetriei sferice a orbitalului, acesta poate

forma legături chimice nelocalizate în spaţiu.
 Orbitali p
Pentru l = 1, orbitalii sunt în număr de 3, sunt orbitalii p (px, py, pz) cu simetrie
bilobara, m = ±1, 0.
- populează toate nivelele electronice, începând cu nivelul L (n ≥ 2).
- sunt orientaţi după cele trei direcţii ale axelor de coordonate (unghi de 900).
- au forme bilobare, cei doi lobi identici fiind distribuiţi simetric de-a lungul axelor cu
nucleul în originea acestora.
- datorită orientării în spaţiu, orbitalii p formează legături chimice localizate într-o
anumită regiune între atomi şi cu o anumită orientare în spaţiu.

Orbitalul 2p cu lobii dirijaţi de-a lungul axei x se notează 2px, de-a lungul axei y se notează
2py,şi respectiv 2pz, de-a lungul axei z. Particularizând pentru lobul orientat de-a lungul axei x,
notaţiile de mai sus au următoarele semnificaţii:

Lobii orbitalilor devin din ce în ce mai mari odată

cu creşterea numărului cuantic principal.
Diagramă a orbitalilor atomici de tip p
 Orbitali d
Pentru l = 2, m = ±1, ±2, 0, orbitalii sunt în număr de 5, sunt orbitalii d (dx2-y2,
dz2, dxy, dyz, dxz) şi au simetrie tetralobară.

-toate nivelele energetice, începând cu

nivelul M (n ≥ 3) sunt populate cu câte
cinci orbitali de tip d: ndxy ndxz, ndyz
(pe direcţiile bisectoarelor dintre cele trei
axe) şi respectiv ndx2-y2 şi ndz2 (care
au probabilitatea maximă pe direcţia Diagramă a orbitalilor atomici de tip d

axelor Ox, Oy şi Oz).

-orientarea spaţială a orbitalilor d

determină formarea de legături chimice
localizate şi orientate în spaţiu.
 Orbitali f

Pentru l = 3, m= ±1, ±2, ±3, 0, orbitalii sunt în număr de 7, sunt orbitalii f [fxyz,
fx(z2-y2), fy(x2-z2), fz(x2-y2), fx3, fy3,f z3];

- au simetrie octolobară şi au simetrii spaţiale mai complicate deoarece aceşti

orbitali au trei planuri nodale care trec prin nucleu;
- Există din stratul al patrulea, N, deci de la nivelul caracterizat de (n ≥ 4);

Diagramă a orbitalilor atomici de tip f

 Configuraţia electronicã a atomilor
= distributia electronilor in invelisul de Z electroni al unui atom.

Principiul ocupării succesive a orbitalilor cu

electroni

Orbitalii atomilor multielectronici se populează

succesiv cu electroni, în ordinea creşterii energiei
orbitalilor; se ocupã mai întâi cu electroni orbitalii
atomici de energia mai mică, urmând apoi orbitali
cu energie din ce în ce mai mare.

Succesiunea ocuparii cu electroni -

Regula diagonalei
 Principii si reguli de constructie a invelisului de electroni

Principiul energetic: nivelele energetice existente în atom se ocupă consecutiv,

în ordinea crescătoare a energiei acestora: E1 < E2 <... < En. Succesiunea
ocupării nivelelor este dată de sensul creşterii valorilor lui n. (principiul Aufbau).

Principiul Pauli (1925), afirmă cã un orbital nu poate fi ocupat decât de

maximum 2 electroni care trebuie sã aibă spin opus. Numărul maxim de electroni
pe un substrat este 2(2 l + 1), iar pe un strat 2n2.

Regula lui Hund (regula multiplicităţii maxime). Se referă la ocuparea cu electroni

a orbitalilor care fac parte din acelaşi substrat energetic. Aceasta stabileşte că: un
orbital (np, nd, nf) nu poate fi ocupat cu doi electroni decât după ce toţi orbitalii
substratului respectiv au fost ocupaţi cu câte un electron de spin paralel (electroni
impari). Starea de semiocupare (p3, d5, f7) conferă o anumită stabilitate structurii
electronice. Stabilitatea maximă este atinsă în stările cu toţi electronii cuplaţi
(exemplu gazele nobile).
 Sistemul periodic modern – consecinta a structurii
electronice a atomilor
• Sistemul periodic în forma modernă exprimă cea mai cuprinzătoare relaţie dintre elemente, structura
electronică şi proprietăţile atomilor.
• Actualul tabel periodic conţine 118 elemente (IUPAC - International Union of Pure and Applied
Chemistry, 2010), (90 se găsesc în stare naturală (două lichide, 11 gaze şi 77 solide), iar alte 28 sunt
artificiale) aranjate în ordinea crescătoare a numerelor atomice Z , proprietatiile lor se repeta periodic
dupa anumite intervale.
• Ordonarea în şiruri orizontale = numite perioade (1-7) şi şiruri verticale = grupe (1-18, conform IUPAC)
este o reflectare obiectivă a structurii electronice a elementelor.

Grupele – det. de nr. e- de pe subnivelurile energetice

Principale Secundare Principale

IA IIA IIIB ÷ VIIIB IB IIB IIIA ÷ VIA VIIA VIIIA
ocupate sau in curs de
Perioade- det. de
nivelele electronice

Metale alcaline

valenta, ns1

ns2

Halogeni

Gaze nobile
ns2np6
pamantoase
Metale alcalino-

Calcogenii
config. str. de

config. de octet,
config. str. de valenta,

Metale tranzitionale
ocupare

Metale cu tranzitie interna

(n>=4)
• elementele unei grupe au proprietati asemanatoare datorita structurii
invelisului electronic;

• unele elemente aflate in grupe alaturate si pe diagonala manifesta anumite

proprietati similare (similaritatea diagonala)
 Metale Caracter
Caracter Caracter Nemetale Caracter acid
electronegativ
bazic Caracter electropozitiv
creste Caracter
reducator scade
oxidant

creste

creste
Metale tranzitionale

p
s

f
creste Ei
Stare de Stare de
scade Ei

oxidare Creste afinitatea

oxidare
inferioara pt. e-
superioara
 LEGATURI CHIMICE
Prima abordare a legăturii chimice a fost descrisă prin diferite teorii: (W.Kossel, 1916) -
teoria electronică si (G.N.Lewis – 1916 ) mecanica cuantică.

legăturile chimice se realizează cu participarea electronilor din

învelişul exterior al atomilor, numiţi electroni de valenţă.

Legatura chimica: - proces fizic caracterizat de forte de interactie intre atomi si molecule
pentru a forma compusi chimici diatomici sau poliatomici stabili.
- se stabileste in urma unor procese numite reactii chimice.
Reactiile chimice se formeaza datorita tendintei atomilor de a trece dintr-o stare energetic
nestabila caracteristica unui invelis electronic in curs de ocupare sau semiocupare, intr-o
stare stabila caracteristica unui invelis electronic complet ocupat cu electroni.

Realizarea cedare sau acceptare de electroni ionilor

configuratiei
electronice stabile de punere in comun de electroni orbitalilor
octet (gaz nobil) moleculari
 covalenta,
Puternice Ionica Legaturi interatomice – legaturi
chimice
metalica
Clasificare
legaturi chimice forte Van der Walls, puntea de
Slabe
hidrogen si legatura dipol-dipol.
Legaturi intermoleculare – legaturi fizice

a) interactiunile puternice intre atomi conduc la molecule, cristale ionice sau

retele metalice, toate fiind considerate entitati chimice si fizice stabile.

b) interactiunile slabe nu conduc la formarea de entitati fizice si chimice, ele

fiind de fapt manifestari de forte intre molecule deja formate care se
manifesta doar prin proprietatile substantelor respective.
 Energiile necesare:

 Energia de ionizare (Ei) - energia Afinitatea pentru electroni (Ae

minima necesara pentru a extrage sau Eea) - energia ce se degaja sau se
complet unul sau mai multi electroni absoarbe cand un atom accepta electroni in
dintr-un atom si a forma un ion pozitiv stratul sau de legatura, transformandu-se in
ion negativ .
 1. Legătura ionica

Legatura ionica consta in stabilirea unor forte de atractie electrostatica intre ioni de semn
contrar conform legii lui Coulomb (nu este o legatura chimica propriu-zisa).
Modelul legaturii ionice este foarte bine exprimat de cristalul NaCl (sarea gema =
sarea de bucatarie):

Metalele au caracter electropozitiv

Nemetalele au caracter electronegativ

Deşi pot fi considerate particule individuale, ionii de Na+ şi cei de Cl- se atrag electrostatic şi
formează compusul clorură de sodiu. In urma procesului descris mai sus apar ioni, iar legătura
chimică ce se stabileşte între aceştia se numeşte legătură ionică.
Caracteristicile legăturii ionice:

-este generată de forţe electrostatice - este de naturã fizicã şi

constă din atracţia preponderent electrostatică dintre ioni;

- nu este orientată în spaţiu - ionii încărcaţi uniform cu

electricitate putând atrage uniform în orice direcţie ionii de semn
contrar, în scopul formãrii unui edificiu cristalin; aşa se explică
dizolvarea substanţelor ionice în solvenţi polari;

- este o legătură puternică - valoarea energiei de legatura este

cuprinsa intre 400 si 4000 Kj mol-1

-stă la baza formării reţelelor ionice

- este nesaturată - un ion se înconjoară cu un număr maxim de

ioni de semn contrar dispuşi la o distantã de echilibru r = r+ + r-_
(dată de suma razelor cationului şi anionului) impusă de egalarea
forţelor atractive de cele repulsive;
 Proprietăţile substanţelor ionice:
Starea de agregare - sunt în general substanţe cristaline, solide la temperatura camerei.
 au aspect salin, specific sărurilor cristalizate;
 au temperaturi de topire şi de fierbere foarte ridicate si scad cu cresterea razelor ionice;
 Solubilitatea - sunt solubile în solvenţi polari (apa fiind solventul cel mai comun) şi
insolubile în solvenţi nepolari deoarece prin hidratarea ionilor fortele electrostatice scad;

Conductibilitatea electrica - nu conduc curentul electric în stare solidă, numai în soluţie

apoasã şi în topitură (sunt electroliţi tari);

 Comportarea la actiuni mecanice – sunt casante, prin lovire straturile de ioni se

deplaseaza si ionii de acelasi semn devin vecini si apare fenomenul de respingere

electrostatica;

 Stabilitatea termica – este mica daca raza cationului este mica; temperatura de

descompunere creste cu volumul cationului:

 2. Legatura covalenta

G.N.Lewis (1916) - fondatorul teoriei electronice a covalenţei - regula octetului – la

formarea legăturilor chimice fiecare atom participă cu un număr de electroni astfel încât
să se realizeze configuraţia stabilă de 8 electroni.
atomi legatura covalent
identici
Legatura covalenta – (electronegativitati nepolara
apropiate)
legatura chimica care se
formeaza prin punere in Atomi legatura covalent
comun de electroni intre: diferiti polara

- Legatura covalenta este legatura chimica propriu-zisa.

- Atomii se apropie foarte mult unul de altul, se ciocnesc, orbitalii atomici se desfac si se
formeaza un orbital molecular (din atomi se formeaza molecule).

Orbitalul molecular este locul geometric in jurul ambelor nuclee in care probablitatea de
existenta a dubletului electronic este maxima.

Pentru ca atomii care se ciocnesc sa nu se respinga, adica ciocnirea sa nu fie elastica, electronii
orbitalilor de valenta trebuie sa aiba numarul cuantic de spin “s” antiparalel, adica unul are s = + 1/2 si
celalalt s = -1/2.
 legatura covalent nepolara - Ex: moleculele de H2, F2, O2, N2.

 Daca atomii participanti la legatura chimica sunt identici, orbitalul molecular format
este simetric iar probabilitatea de existenta a dubletului electronic este aceeasi in jurul
ambelor nuclee (perechea de electroni este în mod egal repartizată celor doi atomi,
identici ca electronegativitate).

Cl : Cl
H:H

O legatura covalent nepolara scindeaza homolitic, prin scindare formandu-se radicali

liberi.
H : H → H. + H.
 legatura covalent polara - Ex: moleculele de HCl, H2O, NH3.

 Daca atomii participanti la legatura chimica sunt diferiti, orbitalul molecular format este
deformat, probabilitatea de existenta a dubletului electronic este mai mare in jurul
atomului cu electronegativitate mai mare.
 Intr-un astfel de orbital molecular apar sarcini electrice partiale, intreaga molecula
comportandu-se ca un dipol electric cu polul negativ situat la atomul mai electronegativ si
cel pozitiv la celalalt atom.

unde δ este sarcina electrica

Scindarea unui orbital molecular polar se face intotdeauna heterolitic cu formarea a doi
ioni cu sarcini electrice diferite.
H : Cl → H+. + Cl-.
Proprietăţile substanţelor covalente

Compuşi cu caracter covalent:

mulţi sunt gaze sau lichide uşor volatile; solidele cristaline sunt dure (diamantul)

în general au puncte de topire şi de fierbere mai mici decât ale substanţelor ionice
(excepţie – diamantul, grafitul)

compuşii covalenţi cu caracter polar sunt solubili în solvenţi polari, compuşii covalenţi
cu caracter nepolar sunt solubili în solvenţi nepolari

în stare solidă şi în topitură majoritatea sunt izolatori electric - dielectrici – (excepţie

grafitul)

au proprietăţi optice diferite în cele 3 stări de agregare.

 3. Legatura metalica
Metale pure ex.
acelaşi fel
Mg, Na, Cu
realizeaza (identici)
= legătură chimică între atomii
asemănători Aliaje ex.
TiAlNb
Nu se aseamănă nici cu legătura ionică, nici cu cea covalentă;
Au proprietăţile diferite de cele ale compuşilor ionici sau ale compuşilor covalenţi.

• Conduc caldura si Delocalizarii electronilor in reteaua

curentul electric metalica
Leg. metalica nu este orientata in spatiu
• Maleabile si sau rigida, nu este limitata din punct de
Proprietatile ductile vedere numeric.
metalelor
Forte de coeziune puternice cu formare de
• Ttop > si retele metalice tridimensionale puternice.
densitate ridicata Fortele de legatura metalica se exercita in
toate directiile
 TEORIA ELECTRONULUI LIBER - cea mai simplă teorie ce explică legăturile metalice - spune că
atomii metalelor cedează electronii de pe ultimul strat, pentru a forma cationi.

Aceşti cationi sunt aşezaţi în straturi, straturile fiind aşezate

unele peste altele. Electronii cedaţi de atomii metalelor sunt
liberi în interiorul structurii. Astfel, legătura metalică este
atracţia electrostatică dintre ionii pozitivi, care sunt ficşi şi
electronii (cu sarcină electrică negativă) care se mişcă continuu
printre ioni.

- postuleaza faptul ca potentialul din interiorul unui metal este constant, dar exista o
crestere abrupta a potentialului la suprafata metalului, ceea ce impiedica plecarea
electronilor din metal.
Energia unui electron in metal = suma
dintre bariera de energie la suprafata si
energia cinetica a electronului.

-electronii au energii cinetice diferite - sunt in miscare dezordonata si se deplaseaza cu

viteze diferite;
- daca metalul se incalzeste, o parte din energia termica absorbita de metal, este preluata
de electronii liberi - > energia lor cinetica – electronii parasesc reteaua cristalina (sunt
emisi pe cale termoelectronica).
 Delocalizarea electronilor

= deplasarea electronilor de valenta in jurul mai multor ioni pozitivi in diferite plane pe
masura ce scade distanta dintre atomi (la racire odata cu scaderea energiei cinetice) -
fenomen specific fazelor condensate (lichide si solide).

electronii delocalizati au fost denumiti de Drude si Lorentz “gaz electronic”.

Interactiunea dintre ionii pozitivi

si gazul electronic constitue
tocmai legatura metalica.
 Teoria Benzilor de Energie (TBE)
- propusă de Bloch si Brillouin si descrie legătura chimică în solide cristaline
TBE dă o bună interpretare a proprietăţilor electrice şi termice ale metalelor deoarece
electronii dintr-o reţea metalică nu sunt perfect liberi (electroni cvasi-liberi ce ocupă
benzi de energie) si sunt supuşi unui câmp periodic existent în reţea; într-o bucată compactă
de metal, considerată o moleculă uriaşă, distribuţia electronilor este diferită de cea din atomii individuali liberi
cum ar fi cei în stare de gaz

Solidele cristaline sunt alcatuite din retele tridimendionale in nodurile carora se gasesc
atomi de: metale, semiconductori (Si, Ge), dar şi izolatori (precum diamantul), etc.
Nucleu
Electroni = miezul atomului
interiori
Electroni ocupă nivele de energie extinse
exteriori la nivelul intregului cristal sub
formă de benzi energetice.
(de valenta)

provin din combinarea orbitalilor

atomici ce constituie electronii de
valenţă, ai tuturor atomilor individuali
 În metalul compact electronii sunt distribuiţi pe
nivele (benzi) de energie permisă separate de zone
(benzi) interzise, în ordinea creşterii energiei şi cu
respectarea principiului excluziunii (principiul lui
Pauli). Fiecare nivel energetic se multiplică într-un
număr de nivele egal cu numărul atomilor din
reţea, lărgindu-se astfel zonele în care electronii au
acces.
Bandă de valenţă (BV) - bandă de energie parţial
sau total ocupată cu electroni; este extinsă în
întreg cristalul metalic
Bandă de conducţie (BC) - portiunea liberă a unei
benzi de energie sau o banda total liberă;
Bandă interzisă (BI) -intervalul de valori de energie
dintre benzile permise (BV şi BC)
 Electronii promovati în BC transportă curentul electric şi căldura. Prin aplicarea unei diferenţe de
potenţial, electronii vor trece pe nivelele superioare ale aceleiaşi benzi, cazul metalelor alcaline, sau din banda de
valenţă în cea de conducţie, asigurând conducţia electrică a metalelor
 Daca BC > ---- conductivitatea electrică a metalului >.
 Daca > Temperatura < banda de conducţie şi < conductivitatea electrică a metalelor.
 Electronii din banda de valenţă asigură coeziunea atomilor din reţea (legatura metalică
propriu-zisă).
 BV > --- legatură metalică puternică, deci la o temperatură de topire ridicată şi o duritate
mai mare a metalului respectiv (de exemplu metalele din grupa a 6-a Cr, Mo, W).
 Semiconductori intrinseci - semiconductorul chimic
pur, adică este format dintr-un singur fel de atomi:
siliciu (Si) sau germaniu (Ge) (elemente tetravalente).

Ex. Cristalul de Siliciu – in care la temperatura de zero

absolut exista posibilitati finite (aplicarea unui
potential) ca electronul din reteaua sa treaca din
banda de valenta in banda de conductie (electron
liber) si sa formeze o zona deficitara de electron in
banda de valenta = gol -

Electronul trece in banda de conductie si devine

Siliciul este folosit ca materie primă în construcția
dispozitivelor semiconductoare și în fabricarea
celulelor solare.
electron liber.
Curentul care va trece printr-un semiconductor
intrinsec este alcatuit atat din curentul provocat
de electronul liber cat si de golul care se
deplaseaza in reteaua materialului.
Semiconductori extrinseci - semiconductor cu impurităţi

- Se obtin prin doparea (adaugare) semiconductorilor cu atomi dopanti pentru a

schimba concentratia de electroni liberi si de goluri din reteaua semiconductorului in
conditii de echilibru termic.
Dopare - Procesul de introducere al atomilor străini se
poate realiza fie cu:
Electronii de valenţă ai
atomilor străini vor forma atomi cu 3 electroni de
atomi cu 5 electroni de legături covalente cu
valenta (elemente atomii învecinaţi
valenta (elemente
pentavalente) trivalente)

Semiconductor de
Semiconductor de
tip - n
tip - p
conc. electroni
conc. goluri
>
>
conc. goluri conc. electroni
Proprietăţile optice

 metalele sunt total opace, nu permit trecerea luminii nici chiar în foiţe subţiri.

determinată de faptul că undele luminoase lovind

electronii mobili din metal sunt amortizate şi nu sunt
transmise mai departe

 metalele cu suprafaţă netedă şi neoxidată au un luciu caracteristic, numit

luciu metalic datorită puterii de reflexie a luminii. (Mg şi Al păstrează luciul şi în
stare de pulbere.
 Marea majoritate a metalelor în stare compactă reflectă aproape în
întregime toate radiaţiile din domeniul vizibil şi din această cauză sunt albe-
argintii (Ag, Pb etc.) sau albe cenuşii (Be, Ge, α-Sn).
 Câteva metale sunt însă colorate: cuprul roşu-arămiu, aurul galben etc.,
datorită proprietăţii de absorbţie selectivă.

 În stare fin divizată, majoritatea metalelor sunt de culoare neagră sau cenuşiu
închisă, deoarece electronii de valenţă absorb integral radiaţiile din domeniul
spectrului vizibil. Cuprul şi aurul îşi menţin culoarea caracteristică şi în această
stare.
Conductibilitatea electrică - foarte mare, cea mai important proprietate a metalelor.

conductibilitatea electrică
= 180 conductibilitatea
a metalelor
electrica a electrolitilor

T > -- conductibilitatea electrica < T > -- conductibilitatea electrica >

 deoarece oscilaţiile
atomilor se intensifică, iar
undele staţionare ale deoarece în acelaşi sens creşte şi
electronilor se formează mai mobilitatea ionilor.
greu;
 la temperaturi apropiate de
zero absolut, unele metale
prezintă fenomenul de
supraconductibilitate, adică
nu mai opun nici o rezistenţă
la trecerea curentului electric.
Temperaturile de topire variază între 234,27 K (la Hg), sub 373,16 K (la metalele
alcaline), şi 3683,16 K (la W), fiind dependente de volumul atomic;

la volum atomic mic ----- punct de topire mare

Metalele din grupele principale sunt mult mai uşor fuzibile decât cele din grupele
secundare.

Temperaturile de fierbere sunt în majoritatea cazurilor foarte ridicate, variind între

630,4 K (la Hg) şi 6203,16 K (la W) prezentând în general aceleaşi tendinţe ca şi
punctele de topire.

căldura de căldura de
vaporizare >> topire
Căldura de vaporizare are valori mai mari pentru metalele tranziţionale şi mai mici pentru
metalele de tip s şi p, maximele fiind atinse la elementele din grupele V B sau VI B.

Energia mult mai mare necesară trecerii din stare lichidă în stare de vapori este justificată
de faptul că această transformare impune distrugerea marii majorităţi a legăturilor pentru
a permite trecerea metalului în stare atomică sau sub formă de agregate mici în stare de
vapori.