Prof. univ.dr.ing.

BICĂ MARIN

NOŢIUNI GENERALE DE

ELECTRICITATE

Bucureşti 2016
 CUPRINS

1. Introducere ...............................................................................................................................4

2. Circuit electric...........................................................................................................................8

2.1. Introducere ........................................................................................................................8

2.2. Stările circuitului electric ....................................................................................................8

3. Rezistenţa ............................................................................................................................ 130

3.1. Introducere .................................................................................................................... 130

3.2. Codul culorilor pentru rezistenţe .................................................................................... 141

4. Măsurarea curentului, tensiunii şi puterii în curent continuu (cc).......................................... 133

4.1. Introducere .................................................................................................................... 153

4.2. Puterea în curentul continuu ......................................................................................... 154

5. Măsurarea curentului, tensiunii şi puterii în curent alternativ (ca) ....................................... 105

5.1. Introducere .................................................................................................................... 105

5.2. Măsurarea puterii în ca .................................................................................................. 15

6. Legile circuitului electric ........................................................................................................ 17

6.1. Legea lui ohm ................................................................................................................ 17

6.2. Legile lui Kirchhoff .......................................................................................................... 17

7. Studiul rezistenţelor ............................................................................................................... 19

7.1. Conectarea rezistenţelor ................................................................................................. 19

7.2. Dependenţa rezistenţei de temperatură .......................................................................... 22

7.3. Rezistenţa conductorilor liniari......................................................................................... 23

8. Studiul inductanţelor ............................................................................................................... 26

8.1. Introducere ...................................................................................................................... 26

8.2. Măsurarea şi codificarea valorilor inductanţei ................................................................ 26

8.3. Reactanţa inductivă ......................................................................................................... 29

8.4. Conectarea inductanţelor ................................................................................................ 30

9. Analiza comportării bobinelor în curent alternativ ................................................................... 34

9.1. Introducere ...................................................................................................................... 34

9.2. Factorul de calitate .......................................................................................................... 36

9.3. Puterea în circuitele de curent alternativ cu bobine ......................................................... 37

10. Condensatorul ........................................................................................................................ 39

2
 10.1. Introducere ...................................................................................................................... 39

10.2. Reactanţa capacitivă ....................................................................................................... 40

10.3. Conectarea condensatoarelor ......................................................................................... 41

13. Studiul circuitelor RLC în curent alternativ ............................................................................. 42

10.1. Circuit RLC serie în curent alternativ ............................................................................... 42

10.2. Circuir RLC paralel în curent alternativ ............................................................................ 43

14. Bibliografie ............................................................................................................................. 45

3
 1. Introducere

Atom: cea mai mică componentă a unui element având proprietăţile chimice
ale acestuia.

Numărul de sarcini pozitive (protoni) este egal cu numărul de sarcini negative

(electroni) în nucleul atomului. Atomul nu este încărcat electric (este neutru). Nucleul
atomului şi învelisurile sunt poziţionate ca nişte sfere cu acelaşi centru dar diametre
diferite. Electronii se învârt în jurul nucleului pe orbite proprii. Învelisurile sunt nişte
sfere imaginare pe care sunt poziţionate orbitele electronilor. Electronul de pe orbita
cea mai îndepartată se numeşte „electron liber” sau „electron de valenţă”.
Electronii liberi pot să treacă uşor de la un atom la altul. Acest proces poartă numele
de flux de electroni.
Electricitatea: este un tip de energie. Energia electrică este generată de
două puncte avand un număr diferit de electroni. Numărul de electroni pe care îi
posedă un punct se numeşte sarcină electrică sau potenţial electric al acelui punct.
Fulgerul este un exemplu de energie electrică ca urmare a unei diferenţe de sarcină
dintre nor şi pământ.
Sarcina electrică este o mărime fizică scalară care măsoară starea de
electrizare a unui corp.
Coulomb: unitatea de masură a sarcinii electrice.
1 coulomb  625 1016 electroni
Câmp electrostatic: reprezintă o stare specială a materiei care apare în jurul
unei sarcini electrice. Este caracterizat de două mărimi: intensitatea câmpului electric
E şi potenţialul câmpului electric V.
Legea lui Coulomb: forţa de interacţiune dintre două sarcini punctiforme este
direct proporţională cu produsul sarcinilor şi invers proporţională cu pătratul distanţei
dintre ele. Forţa coulombiană este de atracţie dacă sarcinile sunt de semne contrare
şi de respingere dacă sarcinile sunt de acelaşi fel.

Qq
F
4 0  r r 2

4
unde  0  8,8541012 C 2 / N  m 2 este permitivitatea electrică vidului
 r reprezintă permitivitatea relativă a mediului (raportul dintre permitivitatea
electrică mediului și permitivitatea electrică a vidului).
Intensitatea câmpului electrostatic E: este o mărime fizică vectorială egală
cu forța care acționează asupra unității de sarcină q aflată în câmpul electrostatic al
sarcinii Q

Q
E
4 0  r r 2

Lucrul mecanic în câmp electrostatic efectuat pentru a deplasa sarcina q

de la distanța r1 la distanța r2 în câmpul electrostatic al sarcinii Q se determină cu
relația

Qq 1 1
L   
4 0  r  r1 r2 

Potenţialul câmpului electrostatic într-un punct se definește ca fiind egal cu

lucrul mecanic necesar pentru a deplasa unitatea de sarcină din acel punct la infinit.
Q
V 
4 0  r r

Diferenţa de potenţial (tensiunea) între două puncte ale unui câmp

electrostatic este egală cu lucrul mecanic efectuat de câmp asupra unităţii de sarcină
electrică pentru deplasarea acesteia între cele două puncte
L Q 1 1
U  V1  V2     
q 4 0  r  r1 r2 
Suprafaţă echipotenţială reprezintă locul geometric al punctelor aflate la
acelaşi potenţial.
Unitatea de măsură pentru potențial este voltul notat V.
Capacitatea condensatorului reprezintă raportul dintre sarcina electrica a
cestuia și diferența de potențial dintre armături
q
C
U
Unitatea de măsură a capacității edste Faradul, notat F. Deoarece Faradul
este o unitate de măsură foarte mare se uzual se folosesc submultiplii acestuia.

Energia câmpului electrostatic

Câmpul electrostatic posedă energie. Energia înmagazinată între armăturile
unui condensator este dată de relația
CU 2
W
2

5
 Curentul electric: reprezintă fluxul de electroni între două puncte. Unitatea sa
de măsură este Amperul, notat A . 1 Amper reprezintă fluxul de electroni de 1
coulomb ce parcurge distanţa dintre două puncte diferite într-o secundă. Punctul
care are mai mulţi electroni este încărcat electric negativ. Electronii se îndreaptă spre
punctul cu sarcina pozitivă. Aceste puncte se numesc „poli”. Deci fluxul de electroni
este de la polul negativ la cel pozitiv. Direcţia curentului electric este presupusă a fi
de la polul pozitiv la cel negativ (opus fluxului de electroni).
Curentul continuu: curentul a cărui direcţie nu se schimbă. Curentul continuu
este reprezentat prin cc. Câteva exemple sunt prezentate mai jos.

Modificarea mărimii tensiunii sau curentului în sursele de curent continuu nu

afectează de obicei funcţionarea anumitor dispozitive electrice. Dar, în circuitele
electronice este cerut ca aceasta sa fie constantă. Putem avea sursă de tensiune,
sursă ajustabilă de tensiune, sursă de curent sau sursă ajustabilă de curent. Sursele
de curent continuu sunt simbolizate prin:

Tot ceea ce curentul electric face să funcţioneze este reprezentat generic prin
termenul de sarcină (consumator - load). În figura de mai jos o sarcină este
conectată la bornele unei surse de curent continuu. În timpul funcţionării direcţia
curentului care trece prin sarcină nu se modifică.

Curentul continuu este de obicei produs folosind modalităţi chimice. De

exemplu, bateriile şi acumulatorii.
Curentul alternativ (ca): curentul electric care îşi schimba periodic directia şi
magnitudinea. Este simbolizat prin ca.

6
 Sursele de curent alternativ sunt surse de curent şi de tensiune. Simbolurile
lor sunt prezentate mai jos.

Sursele sunt numite câteodată şi „generatoare”.

În figura de mai jos o sarcină este conectată la bornele unei surse de curent
alternativ. În timpul funcţionării, direcţia curentului care trece prin sarcină variază în
funcţie de variaţia polilor sursei.

Curentul alternativ este folosit în dispozitivele electrice şi electronice pe care

le folosim zi de zi şi în industrie. Poate fi convertit la curent continuu prin metode
simple. Curentul alternativ se obţine cu ajutorul câmpului electromagnetic.
Conductor: material care permite curentului electric să îl parcurgă. Aurul,
argintul sau cuprul sunt bune conductoare.
Izolator: material care nu permite curentului electric să îl parcurgă. Aerul,
plasticul sunt izolatoare.
Semiconductor: sunt materiale care in funcție de anumite condiții se pot
comporta fie ca un izolator fie ca un conductor.

7
 2. Circuit electric

2.1 Introducere
Se cunoaşte că energia electrică este o formă de energie.
„Circuitul electric” este necesar pentru a beneficia de energia electrică.
Principalele circuite de curent continuu şi curent alternativ sunt prezentate în figura
următoare.

Aşa cum se poate observa circuitele electrice constau din 5 componente

principale: sursa, siguranţe, întrerupătoare, sarcina şi conductori.
Sursa: este producătorul de energie electrică. De exemplu: bateria,
acumulatorul, dinamul.
Siguranţa: este componenta circuitului care îl protejează pe acesta şi mediul
înconjurator de cazurile în care avem căderi ale circuitului electric.
Întrerupătorul: este componenta care controlează energia electrică.
Sarcina: este componenta prin care energia electrică este transformată în
lucru mecanic. Lămpile, fierul de călcat, cuptorul, motoarele electrice, radioul şi
televizorul sunt câteva exemple. Deci, energia electrică este un tip de energie
indispensabil în toate aspectele vieţii de zi cu zi.
Conductori: sunt cablurile care transportă energia dintr-un punct în altul. Sunt
în general făcute din cupru. Au de obicei formă circulară.

2.2 Stările circuitului electric

Un circuit se poate afla în una din următoarele trei stări: circuit deschis, circuit
închis şi scurtcircuit.
Circuit deschis: este starea unui circuit gata de lucru.

Nu există curent în acesta din cauza poziţiei întrerupătorului.

Circuit închis: este starea în care sarcina (consumatorul) lucrează.

8
 Există curent electric în circuit. Becul folosit ca sarcină este aprins.
Scurtcircuit: este starea în care bornele sarcinii se ating din orice motiv.
Scurtcircuitul este o stare de eroare (defecţiune).

În scurtcircuit, siguranţa va proteja circuitul şi mediul prin deschiderea

circuitului.

9
 3 Rezistenţa

3.1 Introducere
Rezistenţele sunt componente care se opun trecerii curentului electric printr-
un circuit electric deşi sunt alcătuite din materiale conductoare.
Deşi au lungimi şi grosimi asemănătoare, materialele opun rezistenţă diferită
în funcţie de compoziţia lor. Materialele numite bune conductoare de asemenea
opun rezistenţă.
“Rezistivitatea” caracterizează gradul în care materialele se opun trecerii
curentului electric. Rezistivitatea reprezintă valoarea rezistenţei unui material cu
2
lungimea de 1 cm şi secţiunea de 1 cm . De exemplu carbonul şi cuprul sunt două
materiale cu rezistivitate diferită. Rezistivitatea carbonului este de 2500 ori mai mare
decât cea a cuprului.
Rezistenţele sunt produse în majoritate din aliaje din carbon şi crom-nikel. În
timp ce în circuitele cu curenţi slabi se folosesc rezistenţe din carbon, în circuitele cu
curenţi de mare putere se folosesc rezistenţe din crom-nikel. Rezistenţele făcute din
crom-nikel se mai numesc şi “rezistenţe fir”. Rezistenţele se comportă la fel atât în
ca cât şi în cc.
În electonică şi electricitate rezistenţele se simbolizează prin litera “R”.
Unitatea de masură a rezistenţei se numeşte “Ohm”. Ohm-ul este reprezentat prin
litera greceasca “Ω” (Omega). Un ohm reprezintă rezistenţa opusă la trecerea
curentului de către un conductor prin care trece un curent de 1 amper atunci când la
capetele sale se aplică o tensiune de 1 volt.

(M) Mega ohm 1M Ω = 1 000 000 Ω

Multipli
(K) Kilo ohm 1K Ω = 1 000 Ω
Unitatea de măsură (Ω) ohm
(m) mili ohm 1 000 m Ω = 1 Ω
Submultipli
(μ) micro ohm 1 000 000 μ Ω = 1 Ω

Rezistenţele sunt folosite pentru a limita curentul într-un circuit.

Există trei tipuri de rezistenţe:
- cu valoare fixă;
- cu valoare ajustabilă o singură dată (rezistenţă semireglabilă);
- potenţiometre, cu valoare ajustabilă ori de câte ori este nevoie între două
valori bine determinate (rezistenţa poate lua orice valoare între o valoare
minimă şi una maximă).
Rezistenţele de valoare fixă au 2 pini iar cele semireglabile şi potenţiometrele
câte 3 pini. De pe pinul din mijloc se culege valoarea variabilă a rezistenţei.

10
 Rezistenţele semireglabile şi potenţiometrele sunt ajustabile cu o rotaţie
circulară de 270°. Există şi elemente cu rotaţii multiple folosite pentru cirtuitele
sensibile. Acestea pot fi ajustate cu 10 rotaţii.
Echipamentele electronice de azi sunt mici în suprafaţă. De aceea
rezistenţele pentru astfel de echipamente pot fi montate pe suprafaţă, fiind plastifiate
pe plăcile electronice. Există de asemenea rezistenţe multiple sau rezistenţe
integrate.

3.2 Codul culorilor pentru rezistenţe

Valoarea rezistenţelor constante poate fi determinată prin două metode:
- scrierea valorii rezistenţelor cu numere (ca de exemplu 100Ω, 180K, 1.5M) în
vârful rezistenţelor. Această metodă nu este des utilizată deoarece în lume există
alfabete diferite, ceea ce ar duce la neînţelegerea mărimilor în cazul folosirii unei
rezistenţe provenind de la un producător ce foloseşte un alt alfabet;
- utilizarea unui cod de culori. Valoarea rezistenţei poate fi aflată cu ajutorul
acestei metode fară a fi nevoie să se folosească vreun alfabet. În această metodă
fiecare culoare descrie un număr. Datorită acestui fapt codul culorilor trebuie sa fie
bine cunoscut.

11
 În general rezistenţele de carbon au 4 benzi de culori iar rezistenţele de metal
au 5 benzi. Figura de mai sus arată culorile, valoarea lor şi modul de interpretare a
acestora pentru a determina valoarea rezistenţei. Ultima bandă de culoare arată
toleranţa rezistenţei. Această toleranţă determină limitele maxime sau minime ale
valorii rezistenţei. De exemplu dacă culoarea toleranţei unei rezistenţe de 1K este
aurie, aceasta va avea o toleranţă de ±5%.
Toleranţa ±5%: 1K*5/100=5000/100=50 Ω
Deci această rezistenţă poate avea valori între 1000-50=950Ω şi
1000+50=1050Ω. Cu cât toleranţa este mai mică cu atât rezistenţa este mai bună.
Toleranţa anumitor rezistenţe este prezentă pe schema circuitelor electronice, deci
trebuie folosite numai rezistenţe care respectă această cerinţă.
Un alt aspect important care trebuie avut în vedere când se lucrează cu o
rezistenţă este puterea acesteia. Dacă prin rezistenţă trec curenţi prea mari aceasta
va fi afectată. Din acest motiv, în funcţie de circuit, este bine să se folosească
rezistenţe cu o putere corespunzătoare.
Rezistenţele se comportă la fel atât atunci când se folosesc în curent continuu
cât şi în curent alternativ, acesta fiind motivul pentru care rezistenţa se mai numeşte
şi “rezistenţă ohmică”.

12
 4 Măsurarea curentului, tensiunii şi
puterii în curent continuu (cc)

4.1 Introducere

În figură, curentul electric trece prin circuit când înterupătorul este închis.
Curentul este reprezentat prin „I”, iar unitatea sa de masură este amperul (A).
(MA) Mega Amperi 1 MA = 1000000A
Multipli
(KA) Kilo Amperi 1 KA = 1000A
Unitatea de măsură (A) Amper
(mA) mili Amperi 1000 mA=1A
Submultipli
(µA) micro Amperi 1000000 µA = 1A

În circuitele electrice curentul este măsurat cu ajutorul ampermetrului.

Rezistenţa internă a ampermetrului este foarte mică, iar acesta se conectează în
circuit în serie cu sarcina.
Tensiunea este reprezentată prin „E” sau „U” iar ca unitate de masură se
foloseşte voltul (V).
(MV) Mega Volt 1 MV = 1000000V
Multipli
(KV) Kilo Volt 1 KV = 1000V
Unitatea de măsură (V) Volt
(mV) mili Volt 1000 mV=1V
Submultipli
(µV) micro Volt 1000000 µV = 1V

Tensiunea este masurată cu voltmetrul. Rezistenţa internă a voltmetrului

este foarte mare şi acesta este conectat în circuit în paralel cu sarcina. Dispozitivele
de măsurare trebuie să fie corespunzătoare ca gamă de măsură pentru măsuratorile
ce trebuie făcute, altfel este posibil să se deterioreze.
Voltmetrele şi ampermetrele sunt de două tipuri: analog şi digital.
Dispozitivele de măsurare analogice: sunt dispozitive pe care citim valoarea
electrică scrisă pe o scală gradată cu ajutorul unui ac care se miscă. Dispozitivele
analogice trebuie conectate la circuitele de curent continuu cu o atenţie deosebită la
polii circuitului. Dacă dispozitivele analogice sunt conectate invers faţa de curentul
electric, acul se va deplasa în direcţie opusă şi dispozitivul e posibil să se strice. Ele
pot fi folosite fără a avea nevoie de o sursă când se fac măsurările.
Dispozitivele de măsurare digitale: sunt dispozitive care prezintă mărimile
măsurate sub formă de numere. De aceea se mai numesc şi dispozitive de măsurare
numerice. Dacă sunt legate la polii circuitului invers faţă de sensul curentului atunci

13
va fi afişată o valoare cu semnul – (minus). Pentru măsurare (funcţionare) ele au
nevoie de o sursă.

4.2 Puterea în curentul continuu

Curentul electric este de fapt un flux de electroni. Electronii efectuează un
lucru mecanic prin eliberarea de energie atunci când parcurg o sarcină. Valoarea
lucrului mecanic este apreciată prin putere (lucrul mecanic efectuat în unitatea de
timp). În curentul continuu puterea este egală cu produsul dintre tensiune şi curent,
cu unitatea de măsură „Volt x Amper” sau watt, reprezentat prin „w”.
P  EI
unde: P = puterea (watt)
E = tensiunea (volt)
I = curentul (amper)
Exemplu: un curent de 8 amperi parcurge o sarcină care este conectată la
bornele unei baterii cu tensiunea la borne de 12 volţi.
P  EI
P  12  8
P  96 watt

14
 5 Măsurarea curentului, tensiunii şi
puterii în curent alternativ (ca)

5.1 Introducere
Direcţia şi amplitudinea curentului alternativ se schimbă în timpul funcţionării.
Dispozitivele care măsoară curentul alternativ nu au poli. Conectarea unui
ampermetru şi a unui voltmetru este prezentată în figura de mai jos.

5.2 Măsurarea puterii în ca

Puterile în curent alternativ
În curent alternativ se disting trei puteri:
- Puterea activă: reprezintă puterea medie (în timp) transferată unei porţiuni
de circuit. Se notează cu P şi se determină cu relaţia P  UI cos , unde cos 
este factorul de putere al circuitului. Unitatea de măsură este watt, pe scurt „w”.
- Puterea reactivă: reprezintă o mărime legată de energia reactivă care se
acumulează în câmpul magnetic al bobinelor şi în câmpul electric al
condensatoarelor. Dacă puterea activă se pierde sub formă de caldură, puterea
reactivă se conservă sub formă de energie a câmpului magnetic sau electric şi poate
fi cedată integral generatorului în alte momente de timp faţă de cele în care s-a
acumulat. Practic puterea reactivă este puterea oscilantă între generator şi sarcină.
Se notează cu Pr şi se determină cu relaţia Pr  UI sin . Unitatea de măsură este
volt amper reactiv, pe scurt „var”.
- Puterea aparentă: reprezintă produsul dintre valoarea efectivă a tensiunii de
la bornele circuitului şi intensitatea efectivă a curentului stabilit în circuit. Se notează
cu S şi se determină cu relaţia S  UI . Unitatea de măsură este volt amper, pe scurt
„VA”.
Relaţia dintre cele trei puteri este:
S  P 2  Pr2
În curentul alternativ de frecvenţă joasă (până la 500Hz) este folosit
„vattmetrul” pentru măsurarea puterii active, „varmetrul” pentru măsurarea puterii
reactive, voltmetrul şi ampermetrul pentru măsurarea puterii aparente. Wattmetrele
şi varmetrele sunt conectate între sursa de curent alternativ şi sarcină, ca în figura
următoare.

15
 Valoarile maxime ale puterii pe care wattmetrul şi varmetrul le pot măsura
sunt scrise pe dispozitive. Măsurarea unei valori mai mari decât cea inscrisă pe
aparat nu este recomadată.
Atunci când nu avem la dispoziţie varmetre şi wattmetre se poate măsura
puterea activă cu ajutorul voltmerului, ampermetrului şi cosfimetrului. Cosfimetrele se
conectează în circuit ca şi wattmetrele. Cu această metodă se efectuează calcule
matematice folosind valorile indicate de aceste trei dispozitive.
Folosind metodele prezentate mai sus, măsurările nu pot fi făcute corect în
curent alternativ atunci când frecvenţa acestuia este peste 500 Hz. În special peste
frecvenţa de 100 KHz, măsurarea corectă a puterii este foarte dificil de realizat.

16
 6 Legile circuitului electric

6.1 Legea lui Ohm

Legea lui Ohm examinează relaţia matematică care există între tensiune,
curent şi rezistenţă în circuitele electrice.
Legea lui Ohm pentru o porțiune de circuit

U
I
R

Legea lui Ohm pentru un circuit întreg

Se presupune că avem o sursă de tensiune electromotoare E care are
rezistența internă r.

E
I
Rr

6.2 Legile lui Kirchhoff

Legea întâi a lui Kirchhoff (pentru curent)

Legea întâi a lui Kirchhoff analizează relaţiile dintre curenţii care se întâlnesc
într-un nod al unui circuit electric.

17
 Se poate formula astfel: suma curenţilor care intră într-un nod (A sau B din
figură) este egală cu suma curenţilor care ies din acel nod (sau, suma algebrică a
curenților care concură într-un nod este nulă).

În figura de mai sus, sarcina circuitului constă din 3 rezistenţe. În circuit,

curentul total care intră intr-un nod trebuie sa fie egal cu curentul care iese din nod.
Deci, în nodul (A):
I  I1  I 2  I 3
Pentru un circuit cu n noduri se pot scrie n-1 relaţii distincte prin utilizarea legii
întâi a lui Kirchhoff.

Legea a doua a lui Kirchhoff

Legea a doua a lui Kirchhoff examinează relaţiile dintre tensiunea la borne si
caderile de tensiune pe o porţiune de circuit electric.
Se poate formula astfel: pentru un ochi de reţea suma algebrică a căderilor de
tensiune pe laturile ochiului este egală cu suma algebrică a tensiunilor
electromotoare din laturile acestuia.

În figura de mai sus, sarcina circuitului este reprezentată de trei rezistenţe

conectate în serie. Suma tensiunilor de pe fiecare rezistenţă este egală cu tensiunea
de la bornele circuitului. Conform acesteia:
E  U1  U 2  U 3
Pentru un circuit cu l laturi şi n noduri se pot scrie l-n+1relaţii distincte prin
utilizarea legii a doua a lui Kirchhoff.

18
 7. Studiul rezistenţelor

7.1 Conectarea rezistenţelor

Atunci când nu se poate găsi o rezistenţă de o anumită valoare, valoarea
dorită se poate obţine folosind o combinaţie de mai multe rezistenţe.
Indiferent ce tip de combinaţie (conexiune de rezistenţe) se foloseşte, puterea
pe care o oferă sursa este egală cu puterea disipată în rezistenţe.
Se pot întâlni trei tipuri de conexiuni: serie, paralel sau combinată.

a) Conectarea serie

Rezistența echivalentă a conexiunii serie se determină cu relația:

R  R1  R2    Rn

Exemplu: într-un circuit, există două rezistenţe conectate în serie cu valorile

R1  30 şi R2  90 şi tensiunea în sursa de alimentare U=240V.
1) Să se găsească rezistenţa totală a circuitului.
2) Să se găsească valoarea curentului în circuit.
3) Să se găsească valoarea tensiunii pe fiecare rezistenţă.

Soluţie:
RT  R1  R2
1) RT  30  90
RT  120

E 240
2) I   2A
RT 120

E1  I  R1
3) E1  2  30
E1  60V

19
 E2  I  R2
E2  2  90
E2  180V

b) Conectarea paralelă
Dacă o rezistenţă nu are putere suficientă, problema se poate rezolva dacă se
foloseşte o conectare paralelă a rezistenţelor. În conectarea paralelă, fiecare
rezistenţă are un pin conectat la un nod de reţea iar celălalt pin la alt nod de reţea.

Valoarea relaţia rezistenţei totale a conexiunii paralele se determină cu

relația
1 1 1 1
  
R R1 R2 Rn

Exemplu: într-un circuit, sunt două rezistenţe conectate în paralel cu valorile

R1  30 şi R2  90 iar tensiunea în circuit este egală cu 240V.
1) Să se găsească rezistenţa totală a circuitului.
2) Să se găsească valoarea curentului în circuit.
3) Să se găsească valoarea curentului prin fiecare rezistenţă.

Soluţie:

1 1 1 1 1 2 1 3
      
RT R1 R2 30 60 60 60 60
60
1) RT   20 R
3
R R 30  60 1800
RT  1 2    20 R
R1  R2 30  60 90

20
 E 240
2) I1    12 A
RT 20

E 240
I1    8A
R1 30
3)
E 240
I2    4A
R2 60

c) Conectarea combinată
Într-un circuit pot exista atât conexiuni serie cât şi paralel. Aceasta se numeşte
conexiune combinată.

În figură ‘ R2 ’ şi ‘ R3 ’ sunt conectate în paralel iar ‘ R1 ’ şi ‘ R4 ’ sunt conectate în

serie cu acestea. Când se lucrează cu un astfel de circuit se folosesc legile lui
Kirchhoff şi legea lui Ohm. În prima etapă circuitul este rezolvat ca şi când am avea
doar conexiunile serie:
E  E1  E2  E4 sau E  E1  E3  E4
Curentul este:
I  I1  I 2  I3  I 4
Apoi cu ajutorul legii lui Ohm, pot fi aflate curentul şi tensiunea.
Exemplu: Să se găsească tensiunea şi curenţii pe (prin) rezistenţele din
figura următoare.

Prima dată se determină rezistenţa totală a conexiunii paralele ‘ R2 ’ şi ‘ R3 ’,

care se notează cu ‘ R A ’.

21
 R2  R3 15  30 450
RA     10
R2  R3 15  30 45
Circuitul devine:

Rezistenţa totală a circuitului este:

RT  R1  RA  R4
RT  5  10  15
RT  30 R
Curentul prin circuit este:
E 270
I   9A
RT 30
Căderile de tensiune pe rezistenţe sunt:
E1  I  R1  9  5  45V
E A  E2  E3  I  RA  9  10  90V
E4  I  R4  9  15  135V
Curentul din circuit care trece prin ‘ R1 ’ şi ‘ R4 ’:

I1  I 4  9 A
Tensiunea pe ‘ R2 ’ şi ‘ R3 ’ este ‘ E A  90V ’. Curentul prin aceste rezistenţe
este:
E A 90
I2    6A
R2 15
E A 90
I3    3A
R3 30

7.2 Dependenţa rezistenţei de temperatură

Toate materialele prin care trece un curent electric, folosesc o parte din acea
energie electrică ca şi energie termică. Această energie termică este nefolositoare şi
reduce energia de la ieşirea sistemului. Cu cât timpul de folosire creşte cu atât creşte
şi energia disipată.

22
 Dacă temperatura sistemului creşte, energia disipată deasemenea creşte.
Deci energia de la ieşirea sistemului poate fi crescută prin reducerea temperaturii
sistemului. Calculatoarele, sursele de putere, amplificatoarele de sunet au în interior
dispozitive pentru a reduce temperatura, adică aceste dispozitive de răcire cresc
energia de la ieşirea sistemului.
În general rezistenţa metalelor creşte cu creşterea temperaturii. Această
modificare poate fi formulată astfel:
Rt  R0 1   t 
unde: Rt = rezistenţa la t°C (Ohm)
R0 = rezistenţa la 0°C (Ohm)
α = coeficientul de variaţie cu temperatura al rezistenţei

t = temperatura (grade Celsius)

“ α” reprezintă creşterea valorii rezistenţei de la 0° C la 1° C pentru un
conductor de 1 cm, cu o sectiune de 1 cm 2. Această constantă poate fi găsită în
manualul de utilizare al conductorului. Există materiale cu constanta de temperatură
negativă. Carbonul este un exemplu de material de acest fel, adică rezistenţa
carbonului este invers proporţională cu temperatura.
Prin combinarea materialelor cu constante de temperatură pozitive şi
negative, se pot obţine materiale noi cu coeficientul de dependenţă al rezistenţei de
temperatură mic.

7.3 Rezistenţa conductorilor liniari

Într-un circuit electric toată puterea se doreşte a se consuma pe sarcină.
Conductorii din circuit consumă putere chiar dacă această putere este mică. Puterea
care se pierde pe rezistenţa unui conductor este văzută ca şi caldură iar tensiunea
pe sarcină scade. În special acolo unde se lucrează cu curenţi foarte mari pierderile
de putere pe conductor nu pot fi ignorate. Atunci când se face un transport de
energie electrică este de dorit ca rezistenţa conductorilor să fie cât mai mică. De
aceea se încearcă obţinerea de superconductori cu rezistenţa zero.
Rezistenţa conductorilor este influenţată trei factori. Pierderile de putere pot fi
minimizate dacă conductorii sunt aleşi în funcţie de aceşti factori:
1 - lungimea conductorului: de-a lungul conductorului vor circula electronii.
Rezistenţa este direct proporţională cu lungimea lui.
2 - suprafaţa secţiunii transversale: suprafaţa care este perpendiculară pe
fluxul de electroni este numită suprafaţa secţiunii transversale a conductorului, adică
este grosimea căii de transport. Dacă această grosime creste, numărul de coliziuni
scade. Deci, conductorii cu o grosime mai mare se încalzesc mai greu când curentul
circula prin ei, deci au o capacitate mai mare de a transporta mai mult curent.
Rezistenţa conductorului este invers proporţională cu suprafaţa secţiunii
transversale, adică dacă aria secţiunii transversale a unui conductor este mai mare
el are o rezistenţă mai mică.
3 - tipul de conductor: materialele opun rezistenţă în mod diferit la fluxul de
electroni. După cum ştim, conductorii au rezistenţa diferită chiar dacă au aceiaşi
lungime şi aceiaşi arie a secţiunii transversale. Această proprietate este cunoscută
ca “rezistivitate”. Rezistivitatea este rezistenţa unui conductor care are 1 metru
lungime şi o arie a secţiunii transversale de 1 mm la o temperatură de 20°C.

23
Rezistivitatea este reprezentată prin litera “ρ” (ro) şi are ca unitate de măsură „Ωm”
(ohm*m). Inversul rezistivităţii este “conductibilitatea”.
Conductibilitatea este reprezentată prin litera “G” şi are ca unitate de măsură
“(Ωm)-1”.
1
G

Ecuaţia rezistenţei, temperatura camerei este presupusă a fi intre 18°C şi 20°
C, este:
L
R
A
unde
R : rezistenţa (Ω)
ρ: rezistivitatea (Ωm)
L: lungimea conductorului (m)
A: area secţiunii transversale a conductorului (m2)
Rezistivitatea unui conductor este specificată în tabele.
Rezistenţa conductorilor în curent continuu nu este aşa de importantă, insa în
curent alternativ aceasta este importantă.
În curent alternativ rezistenţa totală este numită ‘rezistenţa efectivă’ sau
‘rezistenţa ca’. Rezistenţa efectivă este determinată de 4 factori:
1 - efectul invelişului: în curent continuu densitatea de electroni este
uniformă de-a lungul secţiunii transversale. În curent alternativ însă densitatea este
mai mică în centrul conductorului. Datorită acestui lucru, centrul conductorului este
slab folosit, făcând ca folosirea secţiunii transversale să fie scazută şi atunci când
secţiunea e mică să avem o rezistenţă mare.
2 - pierderea de curent cauzată de mişcarea electronilor: la trecerea
curentului alternativ câmpul magnetic din conductor induce curent în conductorii
alăturaţi. Acest curent se numeşte curent Foucault. Acesta reduce energia electrică
a conductorului. Această pierdere de energie este modelată de o altă ecuaţie, adică
rezistenţa conductorului creşte.
3 - pierderea în dielectric: schimbarea instantanee din curentul alternativ
afectează partea de izolaţie a conductorului şi duce la apariţia unei energii termice în
aceasta. Energia termică cauzează pierdere de energie electrică. Această pierdere
de energie este modelată de o altă ecuaţie, adică rezistenţa conductorului creşte.
Rezistenţa cauzată de dielectric este mică.
4 - pierderea prin histerezis: schimbarea de direcţie în curentul alternativ
cauzează o schimbare în direcţia câmpului magnetic. Aceasta face ca materialele
magnetice din jur să se comporte ca nişte magneţi. Polii acestor magneţi se schimbă
la fiecare alternare. Această schimbare rapidă de poli face ca milioane de electroni şi
molecule să işi schimbe direcţia.
Această mişcare de masă determină coliziunea şi frecarea electonilor şi
moleculelor între ele. Deci conductorul devine mai cald. Energia termică este
pierderea de energie efectivă. Această pierdere este modelată de o altă ecuaţie,
adică rezistenţa conductorului creşte. Pierderile prin histerezis pot fi reduse folosind
anumite materiale speciale cum ar fi siliciul.

24
 În figura de mai sus este prezentată în mod sugestiv rezistenţa în curent
alternativ, unde:
A - rezistenţa datorată de efectului de inveliş
B - rezistenţa datorată curentului de mişcare al electronilor
C - rezistenţa datorată pierderilor din dielectric
D - rezistenţa dată de pierderea prin hysterezis.

25
 8. Studiul inductanţelor

8.1 Introducere
Bobinele sunt elemente care opun rezistenţă în mod diferit în curent alternativ
şi în curent continuu. Ele sunt caracterizate atit de rezistență electrică cât şi de
inductanţă. Sunt folosite de obicei în circuitele de curent alternativ pentru a controla
curentul alternativ şi pentru a face diferenţa între curentul continuu şi cel alternativ.
Deasemenea, când curentul electric parcurge bobinele, ele formează un câmp
magnetic în jurul lor. Datorită acestui lucru, sunt folosite pe scară largă în maşinile
electrice (motoare, transformatoare etc.). Bobinele sunt deasemenea folosite în
dispozitivele electrice bazate pe electromagneţi cum ar fi relee, contactoare, etc.
Când trece curentul continuu prin bobine, bobina opune o rezistenţă mare la
început, în intervalul de timp în care curentul creşte de la valoarea zero la o valoare
maximă. După ce curentul atinge valoarea normală nu va mai fi nici o schimbare în
valoarea curentului în timpul funcţionării. Singura rezistenţă este rezistenţa
conductorilor.
Când curentul alternativ parcurge aceeaşi bobină, acesta induce o tensiune
electromotoare negativă (tem) pe bobină în timpul functionarii. Figura de mai jos
arată tem negativă de la începutul alternanţei până la punctul unde îşi atinge
maximul.

Tem negativă se manifestă ca o rezistenţă la curentul alternativ. Datorită

acesteia, rezistenţa bobinei este mai mare când se utilizează în curent alternativ
decât atunci când se utilizează în curent continuu.
După ce atinge punctul maxim (când curentul bobinei scade la zero), tem
negativă din bobină încearcă să menţină curentul la această valoare.
Figura următoare arată efectul tem negative.

26
 Rezultă că bobinele sunt elemente care stochează energia electrică în câmpul
electromagnetic.
Capacitatea bobinei de a stoca energie electrică şi de a opune rezistenţă
curentului este strâns legată de valoarea inductanţei bobinei. Inductanţele sunt
simbolizate prin litera „L” iar unitatea de măsură este „Henry”. Henry este notat
prescurtat prin litera „H”.
„1 Henry este valoarea unei inductanţe care are o viteză de creştere a
curentului de 1 amper pe secundă dacă la capatele ei se aplică o tensiune de 1
volt”.
Henry reprezintă o valoare foarte mare, de aceea se urilizează mai mult
siubmultiplii săi, prezentaţi în tabelul de mai jos.
Unitatea principală
(H) Henry
de măsură
(mH) mili Henry 1000 mh =1H
Submultipli
(µH) micro Henry 1000 µH = 1mH

În general, bobinele cu o inductanţă mare sunt folosite în electricitate iar

bobinele cu inductanţă mică sunt folosite în electronică. În circuitele de frecvenţă
joasă (pana la 20 Hz) şi în curent continuu, inductanţele bobinelor sunt mari.
Bobinele cu inductanţă mare au un număr mare de înfăşurări iar miezul are o
permeabilitate magnetică mare. Miezurile cresc inductanţa bobinelor direct
proporțional cu permeabilitatea lor. Permeabilitatea se reprezintă prin litera µ (miu). µ
(miu) este în general mic.
Metalele au permeabilitatea magnetică mică. Materialele cu permeabilitate
mare sunt obţinute pe cale experimentală.
De exemplu: Fero-ferite ( Fe3O4 ), cupru-fero-ferite ( CuFe2O4 ) şi combinatiile de
fier au rezistivitatea în jur de 108 şi permeabilitatea între 100 şi 200 H/m. Feritele
sunt nemetale cu permeabilitate magnetică mare. Ele au o permeabilitate situată
între 10 şi 200 H/m.
Miezul în bobine trebuie să aibă un curent de inducţie mic, adică pierderi mici.
De exemplu, dacă fierul este folosit pe post de miez într-o bobină, în fier apare
curentul de inducţie şi aceasta duce la pierderi. Pierderile prin curent de inducţie
încălzesc miezul şi aceasta duce la pierdere de energie electrică. Pierderile prin
curent de inducţie pot fi reduse folosind o combinaţie de fier şi siliciu. Conductivitatea

27
miezului poate fi facută zero folosind izolatori, ceea ce reduce pierderile prin curent
de inducţie.
Bobine cu diferite tipuri de miez au simboluri de reprezentare diferite. Aceste
simboluri sunt prezentate în figura de mai jos.

Bobinele cu inductanţă mare pot fi obţinute folosind miezuri de diferite forme.

Bobina din figura A este numita „trio coil” şi este folosită în circuitele de tip
sursă de tensiune de tip switch. Bobina din figura B este numită bobină de tip
transformator şi este folosită în transformatoare şi filtre.

8.2 Măsurarea şi codificarea valorilor inductanţei

Valorile inductanţei unei bobine pot fi codificate prin două metode. Ambele
metode folosesc ca unitate de măsură microHenry (µH).
În prima metodă, sunt folosite numere formate din trei cifre. Prima şi a doua
cifră reprezintă cele mai semnificative cifre ale valorii, a treia cifră fiind
multiplicatorul. De exemplu, dacă pe bobină este scris numărul 124, inductanţa
bobinei este:
L=120000µH= 120 mH
A doua metodă este la fel ca la rezistenţele ce folosesc codul culorilor cu 4
benzi de culoare. De exemplu culorile de pe o bobină sunt galben, violet, roşu şi
auriu. Atunci bobina are inductanţa:
L=4700µH cu toleranta de 5%.
Unele bobine au o inductanţă mare, de aproximativ 100H. Aceste inductanţe
sunt scrise direct cu unitatea de măsură precizată în clar.
Inductanţa se măsoară cu ajutorul multimetrului. Multimetrul generează un
curent mic de frecvenţă1kHz în bobină. Rezistenţa ohmică a bobinei este măsurată
cu un ohmmetru.

28
 În afară de inductanţă, pentru bobine mai sunt importante curentul şi
frecvenţa la care lucrează. În circuitele electrice, de obicei curentul este mare şi
frecvenţa este joasă. Conductorii bobinei trebuie să fie suficient de subţiri pentru
curenţii de frecvenţă mare. În circuitele electronice, curentul de obicei este scăzut şi
frecvenţa este mare. În aceste circuite, miezul trebuie sa fie ales în concordanţă cu
aceste frecvenţe.

8.3 Reactanţa inductivă

Rezistenţa totală a unui circuit de curent alternativ poartă numele de
impedanţă. Dacă acesta este format doar din rezistenţe, impedanţa circuitului este
egală cu rezistenţa din curentul continuu. Dacă o bobină este conectată la o sursă
de curent alternativ există o altă rezistenţă, alta decat rezistenţa ohmică. Rezistenţa
suplimentară faţă de cea de curent continuu, pe care o are bobina în curent
alternativ (datorată inductanţei sale) se numeşte reactanţă inductivă. Unitatea de
masură a reactanţei inductive este ohm-ul. Reactanţa inductivă este direct
proporţională cu inductanţa bobinei şi cu frecvenţa curentului (tensiunii) din circuit.
Ecuaţia reactanţei inductive este:

X L  2   f  L
unde: X L  reactanţa inductivă (Ohm)
f = frecvenţa (Hertz)
L = inductanţa bobinei (Henri)
π = constantă (3,14)
Exemplu:
O bobină cu o inductanţa de 1500 mH este conectată la o sursă de curent
alternativ de 220V şi 50Hz. Să se calculeze reactanţa inductivă şi curentul din
circuit.
Solutie:
X L  2   f  L
X L  2  3,14  50 1,5  471
E 220
I   0, 46 A
X L 471
Impedanţa bobinei este suma vectorială a reactanţei inductive şi a rezistenţei
ohmice a bobinei.

Z  R 2  X L2

29
 8.4 Conectarea inductanţelor
Bobinele pot fi conectate în serie sau în paralel în circuitele electrice.
Deoarece inductanţa bobinelor este rezistenţa în curent alternativ, inductanţa
echivalentă se calculează după aceleaşi reguli ca la rezistenţe.
Conexiunea serie: prin conectarea în serie valoarea inductanţei creşte.
Figura de mai jos arată un exemplu de conectare serie a trei bobine.

În conexiunea serie, inductanţa totală (echivalentă) este suma inductanţelor.

LL L L
1 2 3

Reactanţa unei bobine (notată X L ) se defineşte ca fiind produsul dintre

pulsaţia curentului (  ) şi inductanţa bobinei.

X L    L  2   f  L
În conexiunea serie reactanţa inductivă totală este suma tuturor reactanţelor
inductive.

X L  X L1  X L2  X L3
Curentul în circuit se determină folosind legea lui Ohm.

E
I
XL
Exemplu:
Doua bobine ideale, una cu o inductanţă de 2H şi un curent maxim de 2A, şi
cealaltă cu o inductanţă de 3H şi un curent maxim de 0,5A sunt legate în serie la o
sursă de energie electrică de 220V şi 50Hz.

A - Să se găsească inductanţa totală.

B - Să se găsească reactanţa inductivă totală.

30
 C - Să se găsească curentul prin circuit.
D - Să se găsească tensiunea pe bobină.
E - Să se găsească curentul maxim care poate trece prin circuit.
Soluţie:
A) LL L1 2

L  2  3  5H
B) X1  2    f  L1
X1  2  3.14  50  2
X 1  628
X 2  2    f  L2
X 2  2  3.14  50  3
X 2  942
X  X1  X 2
X  698  942
X  1570
E 220
C) I   0,14 A
X 1570

D) E1  I  X1
E1  0.14  628
E1  87,9V
E2  I  X 2
E2  0.14  942
E2  131,9V
Tensiunea circuitului este de 220V. Diferenţa care apare este datorată erorilor
de calcul.
E) Deoarece curentul maxim este egal cu curentul prin bobina cu cel mai mic
curent:
I  0,5 A

Conectarea paralelă: Conectarea paralelă este folosită pentru a creşte

capacitatea curentului circuitului. Figura de mai jos arată conectarea în paralel a trei
bobine.

31
 În conectarea paralelă, inductanţa echivalentă este calculată cu ecuaţia de
mai jos. Inductanţa echivalentă e mai mică decât inductanţa bobinei cu cea mai mică
inductanţă.

1 1 1 1
  
L L1 L2 L3
În circuitele conectate paralel, reactanţa totală este calculată folosind
următoarea ecuatie:

1 1 1 1
  
X X1 X 2 X 3
Exemplu:
Două bobine, una cu o inductanţă de 3H şi un curent maxim de 2A şi alta cu o
inductanţă de 6H şi un curent de 5A, sunt conectate în paralel la o sursă de curent
alternativ cu o tensiune de 220V şi frecvenţa 50Hz.
A - Să se calculeze inductanţa totală a circuitului.
B - Să se calculeze reactanţa inductivă echivalentă a circuitului.
C - Să se calculeze curentul prin circuit.
D - Să se calculeze curentul prin fiecare bobină.
E - Să se calculeze curentul maxim care poate trece prin circuit.

Soluţie:
1 1 1
A)  
L L1 L2
1 1 1
 
L 3 6

32
 1 3

L 6
6
L
3
L  2H

B) X 1  2    f  L1

X 1  6, 28  50  3

X1  942

X 2  2    f  L2

X 1  6, 28  50  6

X1  1884
1 1 1
 
X X1 X2

1 1 1
 
X 942 1884
1 3

X 1884
X 1  628

E 220
C) I   0,35 A
X 628

E 220
D) I1    0, 23 A
X 1 924
E 220
I2    0,12 A
X 2 1884

E) Imax  2  5  7A

33
 9. Analiza comportării bobinelor în
curent alternativ

9.1 Introducere

În figura de mai sus când întrerupatorul S este închis, tensiunea este aplicată
bobinei. Curentul bobinei creşte gradual şi atinge valoarea normală. Analizând
diagramele de variaţie în timp ale curentului prin bobină şi ale tensiunii la bornele
acesteia se observă că curentul este decalat în urma tensiunii cu 90º.

Se consideră T perioada de oscilaţie a tensiunii alternative aplicate bobinei

( T  1 / f ).
La momentul zero, când circuitul este închis, tensiunea este la nivelul maxim
şi curentul este zero.
După un sfert de perioadă în timp ce tensiunea scade şi ajunge la zero,
curentul instantaneu creşte şi atinge valoarea maximă pozitivă.
Pe următorul sfert de perioadă în timp ce tensiunea instantanee creşte spre
valori negative până la valoarea negativă maximă, curentul instantaneu descreşte
spre zero. Când tensiunea este la nivel negativ maxim curentul este zero.
Între t  T / 2 şi t  3T / 4 tensiunea instantanee creşte spre zero, curentul
instantaneu creşte spre valoarea maximă în directia negativă. La t  3T / 4 tensiunea
este zero şi curentul este la maximul negativ.

34
 Între t  3T / 4 şi t  T în timp ce tensiunea instantanee creşte în direcţie
pozitivă, curentul instantaneu scade spre zero.
Figura de mai jos arată diagrama fazorială a acestui tip de circuit.

Dacă tensiunea este defazată inaintea curentului atunci circuitul este numit
circuit inductiv. Ca exemplu avem: motoarele electrice, transformatoarele şi
electromagneţii.
Pentru un circuit de curent alternativ care conţine numai o bobină ideală (a
cărei rezistenţă este nulă) tensiunea este defazată inaintea curentului cu 90º sau
 / 2 radiani. Pentru acest tip de circuit, ecuaţiile tensiunii instantanee şi a curentului
sunt prezentate mai jos.
Considerând curentul ca referintă:
i  I max  sin t
e  Emax  sin t   2 
Iar dacă tensiunea este referinţa:

e  Emax  sin t
i  I max  sin t   2 
În discutiile anterioare, rezistenţa ohmică a bobinei a fost ignorată, dar acest
lucru nu se poate face în toate cazurile. Rezistenţa ohmică a bobinelor este numită
rezistenţa internă sau rezistenţa de curent continuu. Rezistenţa internă este
modelată ca o conectare serie cu inductanţa acesteia, conducâd la scăderea
curentului prin bobină. Această pierdere de energie pe rezistenţa bobinei se mai
numeşte şi pierdere în cupru. În afara de pierderea în cupru în bobine mai există şi
alte tipuri de pierderi ca pierderea prin curent de inducţie, pierderile în dielectric şi
pierderile prin efect de hysterezis. Acestea sunt modelate ca o rezistenţă conectată
în paralel cu bobina.

35
 Figura de mai sus arată pierderile dintr-o bobină. Pierderile prin inducţie, în
dielectric şi hysterezis cauzează pierderi de energie în circuit. Pierderile de energie
sunt în general mici. Pierderea în cupru scade valoarea curentului care parcurge
bobina. Pierderea în cupru este destul de mare pentru a nu fi ignorată, fiind cea mai
semnificativă pierdere de energie.

9.2 Factorul de calitate

Rezistenţa ohmică a bobinelor scade eficienţa în special în circuitele de
curent alternativ de frecvenţă joasă. Factorul de calitate reprezintă gradul de
eficienţă al bobinei. Se simbolizează prin litera „Q”. Relaţia sa este:
XL
Q
R

unde: Q = factorul de calitate

X L = reactanţa inductivă (Ohm)
R = rezistenţa ohmică (Ohm)
Rezistenţa ohmică a unei bobine este rezistenţa în curent continuu. Ea este
fixă pentru o bobină. Reactanţa inductivă creşte cu creşterea frecvenţei. Dacă
factorul de calitate este mare, valoarea inductanţei este mai mare decat rezistenţa
ohmică. Factorul de calitate este direct proporţional cu frecvenţa.
Exemplu:
Să se calculeze factorul de calitate al bobinei cu rezistenţa ohmică de 100Ω şi
o inductanţă de 2H intr-un circuit alimentat de la o sursă cu o frecvenţa de 500Hz.
Soluţie:
X L  2   f  L
X L  2  3,14  500  2
X L  6280
XL
Q
R
6280
Q  62,8
100
În circuitele de frecvenţă înaltă, inductanţa bobinei este de obicei mică.
Datorită acestui lucru ele au un numar restrâns de înfăşurări. Rezistenţa ohmică este
ignorată în acest tip de bobine. În circuitele de curent alternativ rezistenţa ohmică
este ignorată, legea lui Ohm este aplicată folosind reactanţa inductivă în loc de
impedanţă.

36
 E
I
XL
E  I  XL
E
XL 
I

9.3 Puterea în circuitele de curent alternativ cu

bobine
Pentru un circuit de curent alternativ cu inductanţe curentul este deafazat în
urma tensiunii cu 90º. Factorul de putere (cosφ) este zero deoarece cosinus de 90º
este zero. Puterea activă a circuitului este zero.

P  E  I  cos 
  90
cos90  0
P0
Aparatele de masură ale curentului masoară şi puterea reală. Teoretic,
sarcina care constă doar din inductanţe nu consumă putere. Este rău pentru
furnizorii de electricitate. Deoarece factorul de putere trebuie să se apropie de „1”
folosind componente adiţionale. Puterea acestui tip de circuit este calculată ca
putere reactivă (Q).

Q  E  I  sin 
 90
sin 901
Q  E  I Var
Figura următoare prezintă modul de variaţie în timp a semnalelor circuitului
realizat din bobine ideale.

Bobinele pot stoca energie electrică. Când curentul şi tensiunea sunt în

regiunea pozitivă sau negativă, adica ambele au acelaşi semn, energia electrică

37
este stocată în câmpul magnetic al bobinei. Când tensiunea şi curentul au semne
diferite, energia din circuit este dată de sursa de curent alternativ.

Figura de mai sus arată sensul puterii într-un circuit de curent alternativ. Dacă
alternanţa curbei puterii este pozitivă, puterea instantanee este pozitivă. Dacă
alternanţa curbei puterii este negativă, aceasta putere instantanee este negativă.
Într-un circuit de curent alternativ dacă aria de sub curbă este zero, puterea totală
este zero.
Bobinele au o rezistenţa internă. Datorită aceasteia ele consumă putere reală.

38
 10 Condensatorul

10.1 Introducere
Condensatorul este un element pasiv ce înmagazinează energie sub forma
unui câmp electric. Condensatoarele sunt realizate prin plasarea unui material
izolator între o pereche de conductori. Conductorii se numesc armături, iar izolatorul
dintre armături poartă denumirea de „dielectric”.

În figura de mai sus este prezentată structura unui condensator. În armaturi

există un număr mare de electroni de valenţă. În armaturi electronii de valenţă pot să
părăsească nucleul atomului foarte uşor. În dielectric electronii sunt legaţi de atomi
cu o forţă mare. În situatii obişnuite electronii care se găsesc pe armături se învart în
jurul atomilor proprii.

În figura de deasupra condensatorul este legat direct la o sursă de curent continuu.

Electronii care sunt separaţi de polul negativ al sursei de curent continuu se mişcă
spre polul pozitiv al sursei. Această situaţie continuă până când diferenţa de
tensiune între cele două armături este egală cu tensiunea curentului continuu.
Diferenţa de tensiune dintre cele două armături va modifica orbita electronilor
atomilor din dielectric şi îi va pune pe o orbită eliptică.
Dacă condensatorul este legat la o sursă de tensiune înaltă electronii din
dielectric se desprind de atomii de care sunt ataşaţi. În acest moment proprietatea
de izolator a dielectricului dispare şi sarcina electrică dispare. Un dielectric care este
expus la o astfel de situatie nu mai poate fi recuperat. Dacă dielectricul unui
condensator este distrus, condensatorul nu mai poate fi folosit.

39
 În figura de mai sus la un condensator încarcat este legată o rezistenţă.
Electronii care vin de la armătura cu exces de electroni trec prin rezistenţă către
armătura cu un număr scăzut de electroni. Fluxul de electroni va continua pâna când
armăturile au aceeaşi sarcină electrică. Acest fenomen poartă numele de descărcare
a condensatorului. Un condensator descărcat are o sarcină electrică nulă.
Electronii materialului dielectric al unui condensator descărcat au o orbita
circulară normală.

În figura de mai sus este prezentat modul în care sunt încărcate armăturile
unui condensator precum şi structura unui atom din dielectric.
Capacitatea de stocare a energiei electrice a unui condensator este direct
proporţională cu suprafaţa armăturilor şi invers proporţională cu distanţa dintre
armaturi. De asemenea tipul de dielectric folosit influenţează capacitatea de stocare.
În circuitele de curent continuu condensatoarele sunt folosite ca dispozitive de
stocare a energiei pe când în convertoarele curent alternativ/curent continuu sunt
folosite cu rol de filtre.
În circuitele de curent alternativ condensatoarele se comportă ca nişte
conductoare. Datorită acestei proprietăţi în curent alternativ condensatoarele sunt de
obicei folosite pentru a realiza legături (conductor) şi comutare (scurtcircuit).
Conductanţa unui condensator este direct proporţională cu frecvenţa circuitului de
curent alternativ.

10.2 Reactanţa capacitivă

Un condensator se comportă în curent alternativ ca o rezistenţă. Rezistenţa

opusă de un condensator la trecerea curentului electric alternativ se numeşte
reactanţă capacitivă. Unitatea de masură a reactanţei capacitive este ohm-ul.
Reactanţa capacitivă este invers proporţională cu capacitatea condensatorului şi cu
frecvenţa curentului (tensiunii) din circuit. Ecuaţia reactanţei capacitive este:

40
 1
XC 
2   f  C
unde: X C  reactanţa capacitivă (Ohm)
f = frecvenţa (Hertz)
C = capacitatea condensatorului (Farad)
π = constantă (3,14)

10.3 Conectarea condensatoarelor

Conectarea serie

Relaţia dintre capacitatea echivalentă a conexiunii serie şi valorile capacităţilor

condensatoarelor este următoarea:
1 1 1 1
  
C C1 C2 C3
Relaţia dintre reactanţa capacitivă echivalentă a conexiunii serie şi reactanţele
condensatoarelor este următoarea:
1 1 1 1
  
X C X C1 X C2 X C3
Conectarea în paralel

Relaţia dintre capacitatea echivalentă a conexiunii paralel şi valorile

capacităţilor condensatoarelor este următoarea:
C  C1  C2  C3
Relaţia dintre reactanţa capacitivă echivalentă a conexiunii şi reactanţele
condensatoarelor conectate în paralel este următoarea:

X C  X C1  X C2  X C3

41
 11 Studiul circuitelor RLC în
curent alternativ

11.1 Circuit RLC serie în curent alternativ

Schema circuitului este prezentată în figura următoare.

Tensiunile la bornele celor trei elemente de circuit sunt:

1
U R  RI , U L  X L I , U C  X C I , unde X L  L , X C  .
C
Defazarea  dintre dintre tensiunea aplicată U şi intensitatea I a curentului
electric se determină din relațiile:

U L UC X L  X C
tg  
UR R

Impedanța circuitului RLC serie, notată Z, se obține cu relația:

Z  R 2  X L  X C 
2

Legea lui Ohm devine U=ZI.

Rezonanța tensiunilor

1
Se obține atunci când X L  X C , adică pulsația de rezonanță  0  ,
LC
1
frecvența de rezonanță  0  .
2 LC

La rezonanță:
Z=R=minim

U
I =maxim
R

tg 0  0

42
 Puterea in circuitul RLC serie

Puterea activă P  U R I  RI 2 (se măsoară în w=watt).

Putereare activă Pr  U L  U C I   X L  X C I 2 (se măsoară în var= volt

amper reactiv).

Putereare aparentă S  UI  ZI 2 (se măsoară în VA= volt amper).

Factorul de putere se defineşte prin relaţiile următoare:

P R
cos  
S Z

Este de dorit ca acesta sa aibă o valoare cât mai apropiată de 1.

11.2 Circuit RLC paralel în curent alternativ

Schema circuitului este prezentată în figura următoare.

Intensităţile curenţilor prin fiecare ramură au expresiile următoare:

U U U
IR  , IL  , IC 
R XL XC

Impedanța circuitului RLC paralel se obține cu relația:

2
1 1  1 1 
 2
   
Z R  L
X X C 

Defazajul curentului faţă de tensiune este dat de relaţiile următoare:

IC  I L  1 1 
tg   R  
IR  XC XL 

Rezonanţa curenţilor
Dacă în circuit, curentul prin bobină este egal cu cel prin condensator rezultă:

43
I L  IC

XL  XC

Z=R=maxim

U
I =minim.
R

44
 11. Bibliografie

1. Yildirim Elektronik - Başic Electricity Electronics Training Set

2. http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=20&ve
d=0ahUKEwiM4arC8-
rOAhWLVhoKHWd0D0w4ChAWCFkwCQ&url=http%3A%2F%2Fwww.ph
ys.utcluj.ro%2FPersonalFile%2FCursuri%2FCuleaCurs%2FCurs%25207.
pdf&usg=AFQjCNEf9OTRbkzPsO9EvVhlHfEMFCoY-Q, Cap. VII
Electrostatică
3. https://udristioiuflorina.wordpress.com/2013/06/09/132/, Circuite de
curent electric serie si paralel
4. http://msabau.xhost.ro/?Fizic%E3:Curentul_alternativ:Circuit_R-L-C_serie
5. http://msabau.xhost.ro/?Fizic%E3:Curentul_alternativ:Circuit_R-L-
C_paralel

45