Clasa a XII -a Pristanda: Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu!
”
Limbă și comunicare
Punctuația și justificările ei sintactice și stilistice
FIȘIER TEORETIC
▪ Semnele de punctuație sunt niște forme grafice convenionale care
marcheazã segmentarea textului în unitãți sintactice. În afara acestei funcii,
ele dobândesc în texte, mai ales în cele literare, valoare stilisticã.
● Punctele de suspensie [...] pot îndeplini mai multe roluri:
a) marcheazã întreruperea intenționatã / neintenționatã a vorbirii.
Exemplu: „Ce de peripețiuni!... Ies pe fereastrã și pornesc pe dibuite peschele!
Mã țiu binișor de zid și ajung în capãtul binalii... Destinul mã persecutã
implacabil... Schelele se-nfundã; nici o scarã... Cocoana perfidã mã indusese în
eroare... Vreau sã mã-ntorc și d-odatã auz pe inimici venind în fața mea pe schele.
O iau înapoi fãrã sã știu unde merg; mã împiedic de un butoi cu țiment... O
inspirațiune... – eu ca poet am totdeauna inspirațiuni! –m-ascunz în butoi!”
(I. L. Caragiale, O noapte furtunoasã)
b) indicã lipsa verbului la mod predicativ, suplinind linia de pauzã sau virgula.
Exemplu: „mititelul... al dumneavoastrã?” (I. L. Caragiale, Dl Goe...)
c)pot marca o vorbire incoerentã.
Exemplu:
„Tipãtescu: (terminând de citit o frazã din jurnal) «... Rușine pentru
orașul nostru sã tremure în fața unui om!... Rușine pentru guvernul vitreg, care dã
unul din cele mai frumoase județe ale României pradã în ghearele unui vampir!...»
(indignat.) Eu vampir, 'ai?... Caraghioz!
Pristanda: (asemenea) Curat caraghioz!... Pardon, sã iertaþi, coane Fãnicã, cã
întreb: bampir... ce-i aia, bampir?
Tipãtescu: Unul... unul care suge sângele poporului... Eu sug sângele poporului!...
(I.L. Caragiale, O scrisoare pierdutã)
d) marcheazã omisiunile care nu aparþin autorului, în acest caz recomandându-se
folosirea lor între paranteze drepte sau rotunde.
Exemplu: „Mi-era teamã sã nu mã întrebe de ce plângeam... Dar mi se pãru
straniu, din punctul lui de vedere, cã nu mã întreabã totuși [...] noi eram însã cam
la cincizeci de pași din drum.”
(Camil Petrescu, Patul lui Procust)
▪ Din punct de vedere stilistic, punctele de suspensie marcheazã pauzã
psihologicã, transmit o stare de indecizie sau de emoþie a vorbitorului. Pot
semnifica tãcerea, pauza, lipsa, indecizia, absența sau lasã, prin
întreruperea enunțului, posibilitatea unei interpretãri noi care sã aparținã
cititorului.
▪
● Linia de pauzã [ – ] se utilizeazã în interiorul propoziției sau al frazei
pentru a delimita cuvintele, construcțiile incidente sau apozițiile
explicative. Exemplu: „– Te aștept oricât vrei, citesc ceva – și brusc,
ca și când ar fi cãlcat strâmb – sau poate trebuie sã vie cineva...”
(Camil Petrescu, Patul lui Procust)
▪ Uneori marcheazã lipsa predicatului sau a verbului copulativ.
▪
Exemplu: O ceasuri verticale, frunți târzii!
Cer simplu, timpul. Dimensiunea, douã;
Iar sufletul impur, în calorii,
Și ochiul, unghi și lumea-aceasta – nouã.
(Ion Barbu, Mod)

▪ Stilistic, linia de pauzã contribuie, prin delimitarea unor fragmente
deenunþul întreg, la dinamizarea discursului dar și la fragmenterea lui sau,
în cazul unor precizãri suplimentare, la sporirea semnificațiilor și a
trimiterilor.
● Semnul întrebãrii [? ] marcheazã intonația enunțurilor interogative.
Exemplu: „— Hei, hei! zise Spânul în sine, tremurând de ciudã: nu te-am știut eu
cã-mi ești de aceștia, cã de mult îți fãceam felul!... Dar trãind și nemurind, te-oi
sluji eu, mãi badeo!...” (Ion Creangã, Povestea lui Harap-Alb)
▪ Uneori semnul exclamãrii și cel al întrebãrii pot apãrea simultan, indicând
o intonație specialã, în care strãbate o atitudine confuzã a vorbitorului:
uimire, neînțelegere, surprizã, neîncredere etc.

Exemplu: „– Nu e nimic pe lume, nu pot face nimic ca sã mã poți iubipuțin? E cu ▪ Stilistic, folosirea împreunã a celor douã semne de punctuaþie contribuie
adevãrat imposibil?” (Camil Petrescu, Patul lui Procust) la sporirea expresivitãții textului și mãrește încãrcãtura afectivã a
mesajului, prin sugerarea unor stãri și atitudini complexe, imprecise,
nuanțate ale vorbitorului.
▪ Este un semn de punctuație distinctiv pentru interogația retoricã.
Exerciții
1. Comentează rolul stilistic al liniei de pauză și al punctelor de suspensie în
Exemplu: Lumina ce-o simt situațiile de mai jos:
nãvãlindu-mi în piept când te vãd, a.) Toamna rupe afișe i flori,
oare nu e un strop din lumina E mai trist departe-n prãpãstii –
creatã în ziua dintâi, Sã faceți foc pe zi de mai multe ori;
din lumina aceea-nsetatã adânc de viațã? O, trebuie sã fie trist departe-n
(Lucian Blaga, Lumina) prãpãstii...
Fulgi de zãpadã rãtãcitori...
● Semnul exclamãrii [!] marcheazã grafic intonația enunțurilor exclamative (G. Bacovia, Frig)
b) Lucruri mici,
sau imperative. lucruri mari,
lucruri sãlbatice – omorâți-mi inima!
Exemplu: Nimicul zãcea-n agonie (Lucian Blaga, Din cer a venit
când singur plutea-ntuneric și dat-a un cântec de lebãdã)
un semn Nepãtrunsul: c) Am crescut? Suntem oameni maturi?
„Sã fie luminã!” Câte mii de nuanțe putrezesc
(Lucian Blaga, Lumina) o culoare...
(Ana Blandiana, Am crescut?)
▪ Se utilizeazã și în interiorul enunțurilor, dupã interjecții și dupã vocative
exclamative. 2. Analizează din punct de vedere stilistic rolul semnelor de punctuație din
fragmentul de mai jos:
 „— Hei, hei! zise Spânul în sine, tremurând de ciudã: nu te-am știut eu cã-
mi ești de aceștia, cã de mult îți fãceam felul!... Dar trãind și nemurind, te-oi sluji
eu, mãi badeo!... Paloșul ista are sã-ți știe de știre... Ei, vedeți, moșule și cinstiți
meseni, cum hrãnești pe dracul, fãrã sã știi cu cine ai de-a face? Dacã nu-s și eu
un puișor de om în felul meu, dar tot m-a tras Harap-Alb pe sfoarã! Bine-a zis
cine-a zis: «Cã unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul rãzboi mai puternic».”
(Ion Creangã, Povestea lui Harap-Alb)