Oscilații amortizate

Câ nd oscilatorul nu este izolat de mediul exterior, forțele de frecare

determină transformarea unei pă rți din energia mecanică a oscilatorului în
că ldură .

În acest caz energia mecanică a oscilatorului nu se mai conservă și

amplitudinea oscilației scade în timp pâ nă la zero.

Oscilațiile amortizate sunt oscilațiile în care amplitudinea oscilatorului

scade în timp pâ nă la extincție, datorită forțelor de frecare.

Amortizarea oscilațiilor se poate studia în două cazuri:

1. Când forțele disipative sunt mici (de exemplu la oscilația în aer),

amplitudinea scade, poziția de echilibru ră mâ ne aceeași, iar perioada
se modifică foarte puțin, ră mâ nâ nd aproximativ constantă .
Amortizarea se produce într-un timp foarte lung, iar perioada, numită
pseudoperioadă poate fi considerată constantă și se poate aproxima
cu perioada proprie a oscilatorului.

Pseudoperioada (T) este ceva mai mică decâ t perioada proprie a

oscilatorului (T0).

Pulsația oscilatorului amortizat (ωʹ) este ceva mai mică decît pulsația
oscilatorul neamortizat.

Amplitudinea oscilatorului descrește exponențial în timp și nu mai este

constantă ca la oscilatorul neamortizat:

A = A0e-βt
Legea mișcării oscilatorului slab amortizat este:

y(t) = A0e^-βtsinωʹt

A0 = amplitudinea inițială a oscilației

β = coeficient de amortizare (mă surat în s-1)

ωʹ = pulsația oscilatorului amortizat

2. În cazul unor forțe disipative mari, mișcarea este aperiodică. De

exemplu câ nd oscilatorul se mișcă într-un mediu mult mai dens decît
aerul (apă , ulei alimentar etc.) mișcarea este de tipul undă de șoc.

Câ nd oscilatorul se mișcă într-un mediu foarte dens (melasă , ulei de motor

etc.), resortul nu va oscila deloc, datorită forțelor de frecare foarte mari și
vorbim de regim critic.