Câ nd oscilatorul nu este izolat de mediul exterior, forțele de frecare
determină transformarea unei pă rți din energia mecanică a oscilatorului în că ldură .
În acest caz energia mecanică a oscilatorului nu se mai conservă și
amplitudinea oscilației scade în timp pâ nă la zero.
Oscilațiile amortizate sunt oscilațiile în care amplitudinea oscilatorului
scade în timp pâ nă la extincție, datorită forțelor de frecare.
Amortizarea oscilațiilor se poate studia în două cazuri:
1. Când forțele disipative sunt mici (de exemplu la oscilația în aer),
amplitudinea scade, poziția de echilibru ră mâ ne aceeași, iar perioada se modifică foarte puțin, ră mâ nâ nd aproximativ constantă . Amortizarea se produce într-un timp foarte lung, iar perioada, numită pseudoperioadă poate fi considerată constantă și se poate aproxima cu perioada proprie a oscilatorului.
Pseudoperioada (T) este ceva mai mică decâ t perioada proprie a
oscilatorului (T0).
Pulsația oscilatorului amortizat (ωʹ) este ceva mai mică decît pulsația oscilatorul neamortizat.
Amplitudinea oscilatorului descrește exponențial în timp și nu mai este
constantă ca la oscilatorul neamortizat:
A = A0e-βt Legea mișcării oscilatorului slab amortizat este:
y(t) = A0e^-βtsinωʹt
A0 = amplitudinea inițială a oscilației
β = coeficient de amortizare (mă surat în s-1)
ωʹ = pulsația oscilatorului amortizat
2. În cazul unor forțe disipative mari, mișcarea este aperiodică. De
exemplu câ nd oscilatorul se mișcă într-un mediu mult mai dens decît aerul (apă , ulei alimentar etc.) mișcarea este de tipul undă de șoc.
Câ nd oscilatorul se mișcă într-un mediu foarte dens (melasă , ulei de motor
etc.), resortul nu va oscila deloc, datorită forțelor de frecare foarte mari și vorbim de regim critic.