1.

Prin oscilatie ARMONICA intelegem acea oscilatie descrisa de functii

armonice.
Exemple
miscarea limbii unui ceas cu pendul;
miscarea unui corp atarnat de un resort (daca NU se depaseste limita alungirilor
elastice ale resortului);
etc.
Astfel de miscari se caracterizeaza prin aceea ca se repeta in mod identic dupa
intervale egale de timp. Deci, aceste miscari sunt miscari PERIODICE. Marimile
definite (la modul general) pentru ORICE miscare periodica, sunt valabile si in
cazul miscarilor oscilatorii armonice.
Perioada ( T ) unei miscari oscilatorii armonice este o marime fizica scalara
numeric egala cu timpul in care se executa o oscilatie completa.
< T > = s.
Secunda este unitate fundamentala in S. I.
Frecventa unei miscari oscilatorii armonice ( ν ) este o marime fizica scalara
numeric egala cu numarul de oscilatii complete efectuate in unitatea de timp.
Perioada si frecventa sunt marimi inverse, deci:
T · ν = 1, de unde, pentru relatia de definitie a frecventei:

, de unde, pentru unitatea de masura a frecventei:

.
Sa definim aceasta unitate de masura (1 Hz = Hertz).
1 Hz este frecventa acelei miscari periodice in cadrul careia se efectueaza cate o
miscare completa in fiecare secunda
Acestea sunt marimi caracteristice nu numai oscilatiilor, ci ORICARUI TIP DE
MISCARE PERIODICA.
Miscarea oscilatorie armonica este descrisa de un model specific, numit modelul
oscilatorului liniar

2. Unele acțiuni acțiunile forțelor de frecare şi de rezistență conduc la micşorarea

energiei sistemului oscilatoriu și, ca rezultat, la atenuarea oscilațiilor în timp. Acest
proces numeşte amortizare a oscilațiilor. Amortizarea oscilațiilor se mai produce și
în urma excitării în mediul înconjurător de către sistemul oscilatoriu undelor
mecanice . Oscilațiile electrice se amortizează datorită parcurse de curent; procesul
de iradiere a undelor electromagnetice; datorate histerezisului dielectric şi a celui
magnetic ş.a. La studiul sistemelor oscilatorii cu amortizare se pot evidenția două
cazuri:
1. Parametrii caracterizează proprietățile cum fi, de exemplu, frecvența ciclică a
oscilațiilor proprii w, ş.a., nu variază pe parcursul procesului oscilatoriu. Astfel de
sisteme se numesc liniare, iar procesele oscilatorii ce decurg în ele, după cum v-om
vedea în urmează, se descriu cu ajutorul unor ecuații diferențiale liniare. De
exemplu, circuit electric poate fi considerat ca un sistem liniar, dacă rezistența lui
electrică R, capacitatea electrică C şi inductanța L nu depind de intensitatea
curentului din circuit.
2. Parametrii ce caracterizează proprietățile sistemului oscilatoriu variază pe
parcursul acestuia. Astfel de sisteme se numesc neliniare, iar procesele oscilatorii
ce decurg în ele se descriu cu ajutorul unor ecuații diferențiale neliniare. De
exemplu, un circuit electric se va considera neliniar, dacă măcar una din mărimile
R, C sau L depinde de intensitatea curentului din circuit.
3. Formula fundamentală a teoriei cinetico- moleculare a gazului ideal:
p = 1/3×n×mv²=2/3×n×mv²/2=2/3nε tr, unde p-presiunea gazului ideal, n-
concentratia, ε tr-energia cinetica medie a unei molecule in miscare de translatie
4. În fizică, cantitatea de căldură, simbolizată prin Q, este energia transferată între
un sistem termodinamic și mediul înconjurător, între două sisteme termodinamice
sau între diferite părți ale aceluiași sistem termodinamic, în cursul
unei transformări termodinamice în care parametrii externi rămân
constanți. [1] Transferul de căldură are loc sub influența unei diferențe
de temperatură. Principiul al doilea al termodinamicii stipulează că acest transfer
se face de la sine doar de la temperatura mai înaltă la temperatura mai joasă.
Căldura este cantitatea de energie care trece de la un obiect mai cald la unul mai
rece.[2] În general, căldura provine din multe modificări la scară microscopică ale
obiectelor și poate fi definită ca fiind cantitatea de energie transferată, excluzând
atât lucrul mecanic macroscopic, cât și transferul unei părți a obiectului în sine.[3]
[4]
 Transferul de energie sub formă de căldură poate apărea prin contact sau printr-
un perete comun care este impermeabil la materie, între sursă și corpul de
destinație, ca și conducția; sau prin radiații între corpuri la distanță; sau prin
intermediul unui corp fluid intermediar, ca și în circulația convectivă; sau printr-o
combinație a acestora.[5][6] În termodinamică, căldura este deseori contrară lucrului
mecanic: căldura se aplică particulelor individuale (cum ar fi atomi sau molecule),
lucrul mecanic se aplică obiectelor (sau a unui sistem ca întreg). Căldura implică
mișcarea stohastică (sau aleatorie) distribuită în mod egal între toate gradele de
libertate, în timp ce lucrul mecanic este direcțional, limitat la unul sau mai multe
grade specifice de libertate.
Capacitate termică , raport decăldură absorbită de un material
la schimbarea temperaturii . De obicei, este exprimat ca calorii pe grad în ceea ce
privește cantitatea reală de material considerată, cel mai frecvent un mol
( greutatea moleculară în grame). Capacitatea de căldură înse numește calorii pe
gramcăldură specifică . Definiția caloriilor se bazează pe căldura specifică a apei ,
definită ca o calorie pe grad Celsius. La temperaturi suficient de ridicate,
capacitatea de căldură per atom tinde să fie aceeași pentru toate elementele. Pentru
metalele cu greutate atomică mai mare , această aproximare este deja bună la
temperatura camerei, dând naștere legii Dulong și Petit (a se vedea legea Dulong-
Petit ). Pentru alte materiale, capacitatea de căldură și variația temperaturii sale
depind de diferențele de niveluri de energie pentru atomi
( stări cuantice disponibile ). Capacitățile de căldură sunt măsurate cu o varietate
de calorimetre și, folosind formularea celei de-a treia legi a termodinamicii ,
măsurătorile de căldură au devenit importante ca mijloc de determinare
aentropii de diverse materiale.

5. De la sursă până la ecran lumina se propagă (trece) prin aer în linie dreaptă,
aerul fiind un mediu transparent.

Într-un mediu transparent şi omogen (mediu care are aceleaşi proprietăţi în toate

punctele lui) lumina se propagă în linie dreaptă.

În vid şi în aer lumina se propagă cu viteza de 300.000 km/s. În alte medii

viteza de propagare a luminii este mai mică. Direcţia de propagare a luminii poate
fi reprezentată printr-o rază de lumină.

6. Optica este acea ramură a fizicii care studiază lumina şi fenomenele luminoase.
Optica areurmătoarele ramuri: optica ondulatorie, optica fotonică si optica
geometrică.Optica geometrică studiază propagarea luminii prin diferite medii sau
prin suprafeţele deseparare ale acestora, fără a lua în considerare natura ondulatorie
sau corpusculară a luminii.

Lentile convexe

O lentilă convexă este mai groasă la mijloc decât la marginea exterioară. Ca

urmare a faptului că mijlocul este partea cea mai groasă, lumina care călătorește
prin lentilă se converg într-un singur punct. Razele de lumină paralele se unesc
într-un singur punct dincolo de lentile. Cum apare o imagine într-o lentilă convexă
depinde de distanța și poziția obiectului vizionat.

Obiectiv concave

Lentilele concave sunt mai groase la capete și mai subțiri la mijloc. Acestea
deturnează razele de lumină de la un punct focal și creează doar imagini virtuale
sau mai mici.

Oglinda cu avion

O oglindă plană este o oglindă plană care trimite lumina din sine în mai multe
direcții. Lumina este emisă fie prin reflexie, fie prin emisie. Punctul în care se
intersectează fasciculele de lumină reflectată este locul în care este formată
imaginea. Imaginea formată dintr-o oglindă plană va avea întotdeauna aceeași
dimensiune cu obiectul original.

Oglinda convexă

O oglindă convexă funcționează ca o lentilă concavă. Curba lumina departe de

mijlocul ei, ca porțiunea exterioară a unui bol. Acest tip de oglindă va produce
doar imagini mai mici și virtuale.

Oglinda concavă

O oglindă concavă funcționează la fel ca o lentilă convexă. Se îndoaie lumină mai

departe în mijloc, mai mult ca interiorul unui bol. Cum apar imaginile depinde de
apropierea obiectelor de oglindă. La anumite distanțe, obiectele vor apărea virtuale,
în timp ce alte locații vor face ca o imagine să apară mai mare, inversată, reală sau
erectă.
7.
7.