Sunteți pe pagina 1din 2

Câteva precizări privind tehnoredactarea lucrărilor de seminar și de licență

Aceste rânduri prezintă câteva indicaţii de care trebuie să ţineţi cont pe parcursul pregătirii textului licenței dumneavoastră. Scopul
meu este acela de a vă pune la dispoziţie informaţiile necesare pentru ca lucrarea de diplomă pe care-o veţi preda la Secretariat (până la data
de 1 mai a.c.) să poată fi încununată de succes. De asemenea, autorii licențelor trebuie să parcurgă (în legătură nemijlocită cu Îndrumătorul)
câteva faze de pregătire: stabilirea sau alegerea unei teme din listă, elaborarea unui plan de redactare, concretizarea unei bibliografii,
elaborarea unui capitol și apoi trecerea la altul (predarea spre corectură, efectuată de Îndrumător, mai întâi a primei părți din teză la
începutul vacanței de Crăciun, apoi a celei de a doua, la începutul vacanței de Paști). Teza întreagă (în format electronic) va fi predată
Îndrumătorului pentru corectura finală la data de 1 aprilie, iar la data de 1 mai aceasta va fi depusă la Secretariatul facultății. Depunerea va fi
făcută după ce, în prealabil, autorul aduce 1 exemplar copertat spre avizare la Îndrumător, apoi îi lasă și acestuia un exemplar legat cu arc.
 Lucrarea de licență trebuie să aibă minimum 60 de pagini, cu cel puțin 50 de titluri citate la note și bibliografie. TOȚI
AUTORII citați în notele de subsol trebuie să apară și în Bibliografia finală. Lucrarea de seminar: aprox. 10 pagini!
 Prima pagină a lucrării trebuie să includă (ca și coperta lucării) instituțiile organizatoare de licență, titlul licenței așezat pe
mijlocul paginii și scris cu fonturi Times NR de 14 și Bold, numele autorului și a îndrumătorului lucrării. Aceasta nu se numerotează.
 Se folosește fontul: Times New Roman, size: 12. Alinierea numai a textului lucrării se face cu Alignement Justified.
 Dimensiuni paginii. Paper: A4; Margins: top/bottom și left/right = 2 cm
 Spațiul între rânduri = un rând și jumătate; First line = 1,27 cm (alineatele);
 Se introduc „footnotes” (note de subsolul paginii) din programul Microsoft Office Word, apoi Insert-reference-footnote (în
mod automat), iar paginația acestor note se face astfel: se dă același font Times NR, la mărimea 10 și la un rând, iar first line = 1,27 cm
 dacă folositi şi alte fonturi, vă rugăm să le scrieți corect.
 În textul tezei se folosesc cuvintele limbii române, adică cu diacritice (ș, ț, î, ă, â etc.). O atenţie specială trebuie acordată
cuvintelor sau expresiilor cu fonturile în greacă, slavonă etc.).
 Toate citatele din reviste, cărți, enciclopedii, ziare etc. vor fi date între ghilimele în forma respectivă, adică cea pe care a
utilizat-o autorul la data scrierii studiului sau a cărții.
 În textul care vă aparține se pot folosi ghilimelele pentru o expresie, un cuvânt sau pentru sublinierea unei idei, dar cel mai
bine este ca să folosiți scrisul italic atunci când vreți să scoateți în evidență ceva.
 Nu se întrebuinţează în text dvs. sublinierea cuvintelor sau a frazei (underline).
 Autorii licenței NU vor proceda la despărţiri manuale în text.
 Fotografiile, figurile, graficele şi tabelele se numerotează cu un Font Size mai mic decât cel din textul de bază al lucrării
(deci, 10). Figurile şi fotografiile trebuie însoţite de legendă, care se plasează sub acestea, iar tabelele de un titlu care se poziţionează deasupra,
centrat, sub numărul tabelului. Trimiterea din text la figuri şi tabele se face astfel: fig. 1 sau fig. 1 şi 2 sau fig. 1-3; tabelul 1 (scris drept). Pentru
trimiterile din text la autori (obişnuitele note de subsol) şi bibliografie se va folosi următoarea modalitate de notare: în cadrul textului sau
înainte de orice semn de punctuaţie se va pune: (nume autor anul, xx-yy), unde xx -yy= numărul de pagin(i)ă.
 Lucrarea de diplomă trebuie să aibă: Introducerea, câteva capitole, concluzii, Bibliografia finală, Curriculum Vitae,
Declarația de conformitate și Cuprinsul. Introducerea nu trebuie să depășească 2-3 pagini. Capitolele lucrării trebuie redactate având fiecare
câteva subcapitole, nu în mod dezechilibrat, ci aprox. același număr. Titlul capitolului se scrie centrat, pe pagină nouă, de sus, pe prima linie
a cursorului din programul Word cu care lucrați, apoi se lasă un rând liber și se scrie, tot centrat, titlul primului subcapitol. Textul lucrării
începe pe linia următoare a paginii, lăsând alineatul respectiv (first line-ul de 1,27 cm). Rândurile următoare se vor alinea automat
(Alignement Justified) până la următorul paragraf care va fi lăsăt tot cu first line de 1,27 cm. Începerea unui text cu paragraf înseamnă
abordarea unei idei noi în text, scrierea despre o altă problematică etc. Dacă un subcapitol al lucrării s-a încheiat pe o pagină nouă (sus, la
mijloc sau jos), atunci nu se lasă pagina goală, ci se scrie imediat celălalt subcapitol, lăsând un rând liber, iar sub titlul subcapitolului se
începe imediat cu alineat. În cazul în care subcapitolul s-a încheiat în josul paginii și calculatorul nu așează automat titlul subcapitolului și
primul rând din text chiar pe ultima linie a paginii, atunci treceți tot textul (titlul subcapitolului și, desigur, textul) pe pagină nouă.
 Capitolele se scriu pe pagină nouă, centrat, lăsat liber un rând, apoi titlul subcapitolului, iar dedesupt se începe textul cu
alineat. Textul capitolului poate fi scris cu litere mari și bold. Textul subcapitolului trebuie scris cu bold și italic.
 La Biblioigrafia finală se vor urmări: textul trebuie scris de pe pagină nouă și aranjat pe secțiuni:
I. Izvoare
A. Biblice
B. Patristice
C. Cărți bisericești
II. Lucrări auxiliare
III. Studii și articole
IV. Dicționare și anciclopedii
V. Surse internet
VI. Planșe, fotografii etc.
 FOARTE IMPORTANT: Întreaga bibliografie va fi aranjată în ordine alfabetică. Autorul menționat în scrierea patristică
respectivă sau teologul, romancierul etc. trebuie să apară aici menționat cu numele de familie, apoi titulatura exactă din cartea sau studiul
respectiv și apoi celelalte date (titlul lucrării scris italic, între virgule, editura, loc, anul apariției, tomuri dacă sunt, paginile folosite din
lucrare). Pentru articolelel sau studiile folosite din reviste se oferă la bibliografie și paginile între care este tipărit matgerialul respectiv.
Pentru exactitate ar trebui făcut același lucru și cu un material folosit dintr-o carte (de obicei se folosește un capitol sau un subcapitol și nu
toată cartea!). Sfiții Părinți citați cu o operă sau mai multe se scriu la litera „S” din „I. Izvoare”, iar dacă are consacrată o altă titulatură,
atunci se așează (tot alfabetic) în dreptul literii cu care-i începe numele.
Exemple: a se vedea notele și bibliografia din lucrarea Pr. Adrian Dinu, Fecioara Maria în teologia Sfinților Părinți, Trinitas, Iași,
2004. Mai multe exemple le veţi găsi la adresa: http://www.chicagomanualofstyle.org/tools_citationguide.html sau pe site-uri asemănătoare.
Lucrarea trebuie să arate foarte bine ca fond și ca formă. Succes!

S-ar putea să vă placă și