Cerinta: demonstrati ca o poezie studiata din perioada interbelica apartine traditionalismului.

Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factura traditionalista, inclusa in ciclul Trecutul viu, care face parte impreuna cu ciclul Florica, din volumul Pe Arges in sus aparut in 1923. Poezia apartine traditionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar si prin tema timpului trecator fugit irreparabile tempus. Poezia este o medatatie nostalgica pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociata cu repetabilitatea destinului uman / ciclicitatea vietii. Comunicarea poetica se realizeaza in doua registre: lirismul obiectiv cu elemente de narativitate simbolica si meditatie cu caracter general-uman si lirismul subiectiv cu prezenta eului liric si comunicarea directa a trairilor si a sentimentelor, la persoana I singular. Titlul fixeaza cadrul spatio-temporal al iubirii ce va fi evocata prin indicii de spatiu (adverbul de loc, cu forma regionala aci), de timp (locutiune adverbiala de timp pe vremuri) si forma verbala de perfect simplu sosi. Aci este elementul semantic definitor in raport cu eul liric vazut din perspectiva timpului:ieri acum. Compozitional poezia este alcatuita din distihuri si un vers final, liber, avand rolul de laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate in mai multe secvente poetice: incipitul, evocarea iubirii de ieri a bunicilor, meditatia asupra efemeritatii conditiei umane, iubirea de acum, epilogul poemului. Cele doua planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) si prezentul (distihurile XII-XIX) sunt redate succesiv, ceea ce accentueaza ideea de ciclicitate a vietii si a iubirii. Primele doua distihuri reprezinta incipitul poeziei si fixeaza, prin intermediul unei metafore casa amintirii, spatiul rememorarii nostalgice a trecutului. Elementele asociate casei obloane, pridvor, paienjeni, poarta, zavor si versul Paienjeni zabrelira si poarta si zavor sugereaza trecerea timpului, degradarea, starea de parasire a locuintei stramosilor, dar si ideea de spatiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmasului, care poate reinvia trecutul in amintire. Trecutul capata o aura legendara, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc / De cand luptara-n codru si poteri si haiduc. Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocarii iubirii bunicilor. In poezia lui Ion Pillat, natura devine solidara cu omul, fiind marcata de semnele senectutii, ca si fiinta umana: In drumul lor spre zare imbatranira plopii. In versul Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi este reluat titlul poeziei si este evocata imaginea din tinerete a bunicii cu nume mitologic: Calyopi Caliope (Kalliope) muza poeziei epice si a elocintei in mitologia greaca. Intalnirea bunicilor, indragostitii de altadata, respecta un ceremonial: bunicul asteapta sosirea berlinei, din care coboara o tanara imbracata dupa moda timpului in larga crinolina. In distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparatii, se realizeaza o paralela trecut-prezent si se produce trecerea la planul prezent: Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trasura ta statu. Ca intr-un ritual, nepotii repeta gesturile bunicilor peste timp. Diferentele tin de moda vremii. Din portretul fizic al iubitei se retine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri ochi de peruzea, acum ochi de ametist. Un alt element comun celor doua secvente poetice, construite pe opozitia prezent-trecut, este simbolul berzei, pasare de bun augur, simbol de pietate filiala, dar si simbol al fidelitatii, al devotiunii. Sunetul clopotelului insoteste din nou momentul intalnirii indragostitilor si sugereaza repetabilitatea existentei umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentueaza trecerea iremediabila a timpului: De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat. La nivel morfosintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut si planul prezent evocate in poezie. Verbele la timpul prezent, fie ilustreaza permanenta sentimentului de iubire 1

(vii, calci, tragi), fie insotesc meditatia pe tema trecerii timpului (te vezi, te recunosti, uita, nu poti). Verbele la perfect simplu (sosi, sari, spuse) au rolul de a reda rapiditatea gesturilor, iar verbele la alte timpuri trecute sustin narativitatea iubirii. O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor cu tenta arhaica si regionala, in evocarea trecutului: haiduc, potera, berlina, crinolina, aievea, pridvor. Din punct de vedere stilistic, la nivel structural, se utilizeaza paralelismul, simetria, antiteza, iar dintre tropi, se foloseste cu precadere metafora casa amintirii, ochi de peruzea, ochi de ametist si comparatia care sustine ideea repetabilitatii existentei umane: Ca ieri sosi bunica.. si vii acuma tu.