Este clar că Guvernul României nu poate să asigure necesarul de energie pentru cetățeni.

An de an dispar capacități de producție de energie electrică securitară, transformând

România într-un importator net de energie. Importul de energie înseamnă alinierea la
prețurile UE, ceea ce face ca UAT-urile să poată cu greu să-și acopere necesarul energetic.
De asemenea este greu de acoperit și necesarul de energie termică la prețuri acceptabile
pentru UAT-uri (unități administrativ teritoriale, adică primării și consilii județene), instituții și
cetățenii vulnerabili, care nici până astăzi nu sunt definiți.

Problema este că în consumul general de energie consumul casnic este mai mare decât
oricare ramură a economiei.

Fig. 1 – Consumul final de energie în România (sursa: Dumitru Chisaliță)

Media națională a consumurilor energetice în gospodării arată că 48% din gospodării se
încălzesc cu lemne de foc, 30% cu gaze și 20% sunt legate la un sistem centralizat de
alimentare cu energie termică, acestea din urmă fiind amplasate în marile aglomerări urbane.

Într-o gospodărie cel mai mare consum este pentru asigurarea energiei termice. De aici
rezultă că energia termică este o problemă de securitate națională și socială pe care statul
nu reușeste să o rezolve.
 Fig.
2 – Sursa de încălzire și ponderea consumurilor energetice în gospodării (sursa: Dumitru Chisaliță)
Acum 20 de ani existau peste 200 de sisteme centralizate de alimentare cu energie termică.
Au mai rămas 46. Cel mai mare se află în București și acesta asigură cu energie termică mai
mult de 12% din totalul gospodăriilor. Cu câteva excepții toate aceste sisteme au probleme
cu randamentele din producție și cu pierderile din transportul și distribuția de agent termic.
Cum majoritatea SACET-urilor au avut instalații care produceau împreună energie electrică
și termică, înseamnă că au dispărut și capacități de producție de energie electrică. (Vă
reamintesc că în ministerul de resort nu există nicio structură care să se ocupe de energia
termică.)

Dacă analizăm cu atenție, cea mai mare cantitate de energie din mixul primar este
consumată pentru energia termică casnică, aproximativ 35%, după care urmează
transporturile cu 27% și mai apoi industria cu 21%. Cu alte cuvinte cantitatea de energie
elecrică necesară este mai mică decât energia termică consumată. Dar și producția de
energie electrică are probleme.

Astfel distribuția geografică a capacităților de producție de energie electrică este

debalansată, Moldova și Transilvania suferind de sărăcie energetică.

Fig. 3 – Distribuția georgafică a capacităților de producție de energie electrică – securitară și

regenerabilă (sursa: Cosmin Păcuraru)
Dacă împarțim pe regiuni Muntenia, vom constata că estul, adică județele Ialomița, Călărași,
Brăila Buzău, la care putem adăuga Vrancea, Galațiul și Vasluiul nu au nici o capacitate
semnificativă de producție de energie securitară.
Cu alte cuvinte UAT-urile din aceste zone au o sarcină grea, cea de a asigura necesarul de
energie și a nu se lasă la mâna guvernului și idiocrației din ministerul de specialitate.

Există regenerabile și pentru încălzire!

Este clar că o localitate din sud nu are aceleași nevoi energetice ca una din nord, cum o
localitate de câmpie (sau podiș) nu are aceleași nevoi energetice cu una de munte. Fiecare
comună are resurse diferite, fiecare județ are resurse diferite, fiecare regiune are resurse
difertite. Deci există soluții diferite pentru a acoperi măcar parțial necesitățile energetice
locale.

Să ne gândim la o localitate mică din sud, unde necesarul de energie este mai mic deoarece
temperaturile sunt mai ridicate, unde potențialul solar este mai mare, unde se practică
agricultura intensiva. Pentru o comuna – maxim 5000 de locuitori (sau aproximativ 1500 de
gospodării) necesarul de energie electrică poate fi acoperit într-un procent semnificativ cu
panouri fotovoltaice care pot fi în regim de prosumator sau care pot avea mici capacități de
stocare. Măcar pentru energia electrică putem creea autosuficiența energetică a unei
gospodării.

Uitându-mă la proiectul „Energie pentru viață„, inițiat de Asociația Energie Inteligentă, prin
care cu un panou fotovoltaic și o baterie, o gospodărie aflată în vârf de munte își asigură
minimul necesar pentru iluminat, un frigider, un televizor, un telefon și un laptop. Și instituțiile
pe care le coordonează un UAT pot să-și asigure măcar o parte din autosuficiența
energetică. Numai să ne uităm ce s-a întâmplat la Ciugud din județul Alba sau ce vrea să
facă Blajul cu un mic teren pe care îl are și care îi poate conferi 80% din necesar. (Știu,
există problema stocării!)

Problema majoră este asigurarea energiei termice. Fără discuție că alimentarea cu gaze este
cea mai simplă soluție. Dar doar 35% din localități sunt acoperite de rețelele de distribuție cu
gaz natural – în general nu s-au tras conducte de alimentare în zonele cu populație mică
deoarece nu este rentabil pentru operatorii de distribuție, existând și zone extrem de sărace,
unde populația nu are bani pentru a investi în cei câțiva metri de țeavă și în centrala
individuală, populație care preferă să se încălzească cu diverse materiale lemnoase
procurate fără acte, deci mult mai ieftine.

Mai sus am amintit de captarea energiei solare. Energia solară se poate converti în energie
electrică prin panouri fotovoltaice și în energie termică prin instalații termo-solare aflate pe
acoperișurile caselor care încalzesc apa menajeră.

Trebuie să amintim că deja există multe gospodării care au adaugat sistemului de panouri
fotovoltaice, un sistem minimal de stocare de energie electrică și o pompă de căldură.
Probabil este cea mai eficientă soluție de a produce energie termică pentru o gospodărie.
Încă aceste instalații sunt scumpe și puține gospodării și le-ar putea permite. Ar putea exista
la Agenția Fondului de Mediu un astfel de program în vederea implementării unei astfel de
soluții.

Să revenim la comuna din sud. Câmpie, zonă agricolă cu destul de multe gospodării ce
practică agricultura de subzistență și ferme cu suprafețe mari. Zilele trecute au apărut câteva
articole cu diverși cetățeni care povestesc cum se încâlzesc cu agrobiomasa rămasă pe
câmp după recoltă și pe care o adună și o folosesc.

România are un potențial energetic deloc exploatat, de care „specialiștii”din ministerul

agriculturii sau al energiei se fac că nu există. România are aproximativ 12 milioane de
hectare de teren arabil. Doar 9 milioane și ceva de hectare se cultivă. De pe fiecare hectar
rămân minim cinci tone de agrobiomasă. Dacă măcar jumătate ar fi valorificată nu am mai
avea probleme majore cu energia.
Arderea în sine este un proces cu randament mic, deci din coceni, resturile din culturile de
floarea soarelui, grâu sau de porumb nu se obține chiar așa de multă energie termică. Există
peleți și centrale pe peleți. Peteții, obtinuți din fel de fel de deșeuri lemnoase, au o energie
înmagazinată mult mai mare decât lemnul sau paiele sau tulpinile de floarea soarelui sau
porumb iar centralele pe peleți au un randament mult mai mare decât o sobă.

Aceste „deșeuri”, adică agrobiomasa, se pot transforma în motorină sintetică, kerosen, uleiuri
și parafine care pot furniza energie termică, energie ce este „regenerabilă” deoarece
carbonul nu provine din combustibili fosili. Procedeul „Fischer-Tropsch” a fost inventat în anii
’20 și dezvoltat ulterior pentru alte materii prime ce conțin suficient carbon și hidrogen. O
astfel de instalație poate deservi o arie de 10.000 hectare și poate asigura energie pentru
multe sute de gospodării. Nefiind o instalație complicată, costurile investiției și de operare
sunt mici. Se poate ajunge și la gazeificare, unde randamentele sunt mai mari și produsul
final este un gaz de sinteză ce poate produce energie electrică și energie termică.
Rezolvarea e simpla: ori UAT-ul, ori o fermă mai mare (de fapt o societate comercială) poate
să inițieze o astfel de investiție care după calculele unor specialiști se poate amortiza în
câțiva ani. Cei care dețin terenuri se pot duce la „fabrica de motorină” pentru a-și procesa
agrobiomasa disponibilă.

Un UAT aflat într-o zonă cu potențial hidro poate să-și instaleze o micro-hidrocentrala. Dacă
intrați pe site-ul ANRE veți afla că în România sunt câteva sute. Nici aici investiția nu este
mare. (Să nu uităm și alte avantaje aduse de sistematizarea unui râu!)

În România există zone cu potențial geotermal. Zona de vest, Călimănești – Căciulata și

regiunea de nord a Bucureștiului.

Fig. 4 – Potențialul geotermal al României (sursa: Revista Construcțiilor)

Știm că Beiușul este mica aglomerare urbană (103 blocuri) care se încălzește exclusiv din
resursa geotermală locală. Și Oradea a făcut câțiva pași, astfel în 2024 va ajunge ca 25%
din necesarul de energie termică să fie acoperită din geotermal. Urmează marirea
capacităților din Tășnad, Livada și Săcueni. În câteva zile se va finaliza noua strategie
termoenergetică a Bucureștiului care va genera studii de fezabilitate pentru încălzirea cu
energie geotermală. … Dar despre acest subiect voi scrie într-un articol viitor.