Începuturile

7. Arta pe care a întâlnit-o creștinismul la începuturile sale era rodul matur al

lumii clasice, îi exprima canoanele estetice și în același timp îi vehicula
valorile. Ca și în domeniul vieții și al gândirii, și în cel al artei, credința
impunea creștinilor, un discernământ care nu-i permitea acceptarea automată
a acestui patrimoniu. Astfel, arta de inspirație creștină a început în surdină,
strâns legată de necesitatea credincioșilor de a elabora semne prin care să
exprime, pe baza Scripturii, misterele credinței, și în același timp un „cod
simbolic” prin care să se recunoască și să se identifice mai ales în timpurile
dificile ale persecuțiilor. Cine nu-și amintește de acele simboluri care au fost și
primele indicii ale unei arte pictoricești și plastice? Peștele, pâinile, păstorul
evocau misterul devenind, aproape pe nesimțite, schițele unei arte noi.

Atunci când, prin Edictul lui Constantin, li s-a permis creștinilor să se exprime
în libertate deplină, arta a devenit un canal privilegiat de manifestare a
credinței. Spațiul a început să fie împânzit cu bazilici mărețe, în care
canoanele arhitectonice ale vechiului păgânism erau reluate și în același timp
adaptate la cerințele noului cult. Oare cum să nu ne amintim cel puțin de
vechea bazilică „San Pietro” și de „Sfântul Ioan din Lateran”, construite cu
cheltuiala lui Constantin însuși? Sau, datorită splendorilor de artă bizantină,
de Haghia Sophia din voința lui Iustinian?
În timp ce arhitectura desena spațiul sacru, încetul cu încetul, nevoia de a
contempla misterul și de a-l propune în mod imediat celor simpli a îmboldit
spre expresii inițiale de artă pictoricească și sculpturală. În același timp
apăreau și primele schițări ale unei arte a cuvântului și a sunetului și, dacă
Augustin, printre multele teme ale operei sale, includea și un De musica, Ilarie
din Nazianz, Paulin de Nola, pentru a nu cita decât câteva nume, deveneau
promotorii unei poezii creștine care adesea atinge o înaltă valoare nu numai
teologică, dar și literară. Programul lor poetic valorifica formele moștenite de
la clasici, dar se inspira din seva curată a Evangheliei, așa cum foarte bine