Tribunalului, misterul revelației lui Dumnezeu Trinitar, care în Euharistie se

face tovarășul omului și proiectează lumină asupra întrebărilor și așteptărilor

inteligenței omenești. De aici, din măreața bazilică dedicată principelui
apostolilor, din colonada care se separă de ea ca două brațe deschise pentru a
primi omenirea, vorbesc un Bramante, un Bernini, un Borromini, un
Maderno, pentru a nu cita decât pe cei mai mari, dând în mod plastic sens
misterului care face din Biserică o comunitate universală, ospitalieră, mamă și
tovarășă de călătorie pentru orice om în căutarea lui Dumnezeu.

Arta sacră a găsit, în acest ansamblu extraordinar, o expresie de o excepțională

putere, atingând niveluri de o nepieritoare valoare, simultan estetică și
religioasă. Ceea ce o caracterizează din ce în ce mai mult, sub imboldul
Umanismului și al Renașterii, și apoi al următoarelor tendințe ale culturii și
ale științei, este un interes crescând pentru om, lume și realitatea istoriei. În
sine, această atenție, nu este de fapt un pericol pentru credința creștină, axată
pe misterul Întrupării și prin urmare pe valorificarea omului din partea lui
Dumnezeu. Tocmai cei mai mari artiști menționați mai sus demonstrează
aceasta. Ar fi suficient să ne gândim la modul în care Michelangelo exprimă, în
picturile și sculpturile sale, frumusețea trupului omenesc[16].
De altfel, chiar și în noul climat al ultimelor secole, în care o parte din
societate pare să fi devenit indiferentă față de credință, arta religioasă nu și-a
întrerupt drumul său. Constatarea crește în amploare dacă de pe versantul
artelor figurative trecem să luăm în considerare marea dezvoltare pe care,
chiar în arcul acesta de timp, a avut-o muzica sacră, compusă pentru
exigențele liturgice, sau chiar numai legată de temele religioase.