Perioada interbelică a fost marcată de confruntarea latentă sau deschisă

dintre statele învingătoare în Primul Război Mondial (în special, Franţa şi

Anglia), care doreau menţinerea hotărârilor Congresului de pace de la

Paris şi statele învinse (în special, Germania) care doreau revizuirea acelor
tratate, de aici ele vor purta şi numele de state revizioniste1. Astfel, putem
spune că, Primul Război Mondial şi pacea care i-a urmat cu ceea ce a
impus aceasta au determinat întregul sistem de relaţii internaţionale de
după 1918. Primul Război Mondial a avut o importanţă aparte, care este
mai puţin pusă în lumină. Astfel el a fost, din punct de vedere militar: -
primul război european care devine mondial (ceea ce ilustrează caracterul
global al sistemului internaţional, precum şi faptul că Europa ocupa locul
central în cadrul acestuia); - primul război mondial industrial (şocul celor 10
milioane de morţi şi apariţia relaţiilor internaţionale ca domeniu distinct de
investigaţie ştiinţifică); de aici decurge faptul că, pentru prima oară, nu mai
este un război între armate, ci între societăţi, ca distincţia dintre civili şi
militari tinde să dispară atât pentru că toți sunt înhămaţi la carul războiului
şi constituie ţinta atacurilor inamicului, cât şi pentru că dimensiunile
câmpului de bătălie se extind extrem de mult. - un război cu dublu caracter:
static în Vest şi dinamic în Est (primul aspect ilustrează gripajul încleştării
unor mari puteri într-un spaţiu îngust, iar cel de-al doilea a pus bazele
manevrei din cel de-al doilea Război Mondial); - primul război în care
cuceririle ştiinţei aplicate la domeniul militar devin mijloace de luptă utilizate
efectiv (tancurile, aviaţia, pistolul mitralieră, gazele de luptă, metodele
matematice de lovire a submarinelor în imersiune, etc.) În ce priveşte
consecinţele politice, acestea au fost: - afirmarea principiului naţional (vezi
Cele 14 puncte ale lui Wilson), care - odată acceptat - a schimba
t bazele organizării teritoriale a Europei; - dispariţia imperiilor în Europa
(începutul procesului de lichidare a imperiilor în general); - reglementările
de pace devin astfel baza noului status-quo teritorial pe continent, valabil,
în linii generale până astăzi (vezi apariţia Poloniei, a Cehoslovaciei, a
statelor din fosta Iugoslavie, precum şi desăvârşirea unităţii noastre
naţionale); este de remarcat ca, în prezent, s-ar părea că asistăm la
încercările de recuperare "modernă" a teritoriilor pierdute în primul Război
Mondial (în care principalul "pierzător" a fost Austro-Ungaria, şi nu
Germania). Cu toate încercările Societăţii Naţiunilor, de a rezolva
neînţelegerile dintre state pe cale diplomatică şi nu cea militară, nu s-a
putut evita apariţia unor stări conflictuale şi ale unor acţiuni agresive. Tot
pentru menţinerea păcii s-a încheiat în anul 1928, pactul Briand-Kellog la
care au aderat numeroase state, inclusiv România, scopul acestui pact
fiind pacea mondială, excluderea războiului ca mijloc de rezolvare a
diferendelor dintre state.

În ceea ce priveşte consecinţele asupra sistemului internaţional în

ansamblul său, se cuvine a fi menţionate următoarele: - faptul că
Germania, devenită prea puternică pentru Europa, nu mai putea fi
controlată/învinsă, decât prin contribuţia puterilor extra-europene (S.U.A.); -
aceasta atrage o sporire a relevanţei şi în ce priveşte şi alte centre de
putere pe plan mondial (S.U.A., Japonia), care nu reuşesc însă să
"detroneze" Europa din locul central pe care îl ocupă în ansamblul
sistemului internaţional; - în condiţiile retragerii Rusiei şi S.U.A. din sistemul
european după terminarea războiului, sarcina controlării şi împiedicării
Germaniei de a reveni este preluată de Franţa 3 şi Marea Britanie.
Germania - principalul stat revizionist rămas izolat şi ostil sistemului/
tratatului de la Versailles se va apropia de U.R.S.S izolată şi ea din cauza
regimului comunist şi la fel de ostilă Conferinței de la Paris. Colaborarea
dintre cele două state va duce la semnarea tratatului de la Rapallo în 1922
conform căruia Germania primea permisiunea să-si instruiască soldaţii pe
teritoriul sovietic, ocolind abil, astfel, prevederile tratatului de la Versailles,
care prevedeau limitări de ordin militar pentru germani; - de altfel, după
instaurarea nazismului în Germania, o dată cu urcarea în funcţia de
cancelar a lui Adolf Hitler în 1933, statul german va renunţa la revizionismul
discret şi va îmbrăţişa revizionismul extrem încălcând în repetate rânduri
prevederile tratatelor de la Versailles şi Locarno: în 1933 - Germania
părăseşte Societatea Naţiunilor, în 1935 - se reintroduce serviciul militar
obligatoriu, 1936 - Germania ocupă şi remilitarizează zona renana, în 1937
Germania se aliază cu Italia şi Japonia, punând bazele axei Berlin-Roma-
Tokio. Profitând de politica de conciliere promovată de Franţa şi Anglia faţă
de Germania, Hitler va anexa Austria, în septembrie 1938, (Anschluss-ul),
iar prin acordul de la Munchen, semnat de Germania, Italia, Anglia şi
Franţa, Hitler va anexa regiunea sudetă care aparţinea Cehoslovaciei. -
garanţii statu-quo-ului astfel rezultat - şi care, au urmărit, pe de o parte,
limitarea pretenţiilor teritoriale ale Germaniei spre est, iar, pe de altă parte,
au încercat să împiedice crearea "masei critice" determinate de apropierea
Germaniei şi Rusiei (amândouă puterile fiind "proscrise" din cauza iniţierii
primului război şi a revoluţiei bolşevice); - instituţionalizarea sistemului s-a
făcut prin crearea Ligii (Societăţii) Naţiunilor, amintită mai devreme, (care a
marcat o etapă nouă în modalităţile de reglementare a situaţiei după crize
majore/războaie); la început au fost Congresele (Viena-1815, Paris-1856,
Berlin- 1878), apoi Liga (permanentizarea metodei congreselor), urmată
fiind, după al II – lea război mondial de O.N.U., căreia, în prezent, au
început să i se adauge şi Conferinţele internaţionale – echivalentul
congreselor de odinioară); În ceea ce o priveşte, România a încercat să
ducă atât o politică europeană, cât şi subregionala, locală. Ordinea de
prioritate de mai sus a fost consfinţită prin constituirea statului naţional
unitar român, dupa primul Război Mondial. Până atunci, prioritatea o
constituia, din motive obiective, politica locală, care nu era

lipsită totuşi de o anumită perspectiva europeană, adesea chiar însemnată.

În perioada la care ne referim, politica europeană a constat, pe de o parte,
din sprijinul total acordat sistemului Ligii Naţiunilor, iar pe de alta, din
încercarea de contrabalansare a pericolului din Est prin relaţii privilegiate
cu vestul, iar, în interiorul politicii occidentale, din încercarea de
contrabalansare a puterii Germaniei prin contacte preponderent economice
cu aceasta şi politico-militare cu adversarii tradiţionali ai Berlinului, Franţa
şi Marea Britanie. Local, România a fost iniţiatoarea sistemului de alianţe al
Micii Antante (cu Cehoslovacia şi Iugoslavia vizând Ungaria) şi al Antantei
Balcanice (cu Iugoslavia, Grecia şi Turcia vizând Bulgaria). În acest
context, apropierea germano-rusă din 1939 a avut efecte catastrofale
pentru Europa. Pe de o parte, blocând Vestul prin mâna liberă acordată
Germaniei (dispariţia temerii luptei pe doua fronturi), permitea înghiţirea
spaţiului din Est dintre cele două puteri, spaţiu în care ne aflăm şi noi
(pactul Ribbentrop-Molotov); pe acest temei, Ungaria, de pildă, care şi
atunci reprezenta, în valoare absolută, doar 1/2 din potenţialul românesc,
şi-a putut atinge ţelurile revizioniste (după cum la fel a profitat şi Bulgaria)
în 1940. Cel de-al doilea Război Mondial - izbucnit inevitabil în condiţiile
practicării unei politici a puterii nelimitate - a determinat: - integrarea şi mai
mare a sistemului internaţional, prin amploarea spaţiului de desfăşurare a
operaţiunilor militare şi atragerea celorlalte centre de putere (S.U.A.,
Japonia), precum şi a întregului sistem colonial, ceea ce a şi dus apoi la
prăbuşirea acestuia în ansamblu; - apariţia unei noi ierarhii politico-militare,
mult mai restrânse, la baza căreia s-a aflat în mod primordial posesia armei
nucleare. Evenimente Societatea Natiunilor si politica securitatii colective
La 28 iunie 1919 in cadrul Conferintei de pace de la Paris s-a semnat
Pactul Societatii Natiunilor care introducea principiul securitatii colective ce
trebuie sa stea la baza relatiilor internationale. -

Perioada 1929-1924 este marcata de tensiunile franco-germane: noiembrie

1920, a avut loc prima sedinta a Societatii Natiunilor la Geneva; noiembrie
1921-februarie 1922, a avut loc Conferinta de la Washington pentru
dezarmarea maritime si mentinerea statu-quo-ului in Oceanul Pacific; 1925,
Adunarea Generala a Societatii Natiunilor a infiintat Comisia Dezarmarilor
11 ianuarie 1923, Franta a ocupat regiunea Ruhr, puternic industrializata,
pentru a obliga Germania sa plateasca reparatiile de razboi; 1923, Tratatul
de la Rapallo intre Germania si URSS a determinat o apropiere intre cele
doua state.

S-au incheiat si aliante regionale; - 1921, Mica Intelegere, la care au aderat

Cehoslovacia, Iugoslavia, Romania (initiata de Take Ionescu). - 1934,
Intelegerea Balcanica formata din Grecia, Iugoslavia, Romania, Turcia.
(initiata de Nicolae Titulescu) -
Perioada 1924-1930, destinderea relatiilor internationale: 1924, la
Conferinta de la Londra a fost adoptat Planul Dawes pentru reesalonarea
datoriilor de razboi ale Germaniei; Franta a evacuat regiunea Ruhr iar SUA
a imprumutat capital Germaniei pentru a-si plati datoriile; Conferinta de la
Locarno, Germania a garantat granitele Frantei si Belgiei ceea ce a dus la
o imbunatatire a relatiilor dintre Germania si Franta; Germania a fost
primita in Societatea Natiunilor; 1928, Pactul Briand-Kellog, semnat de 63
de state ce se obligau sa renunte la razboi si sa-si rezolve litigiile pe cale
pasnica; 1929, Pactul Young, prevedea micsorarea datoriei Germaniei;
1930, trupele franceze, engleze si belgiene au parasit zona demilitarizata
renana.

Perioada 1931-1939, crize politico-diplomatice: S-au manifestat tot mai

intens pretentiile revizioniste ale statelor invinse in razboi (Ungaria, Austria,
Germania, Bulgaria) dar si ale statelor invingatoare ce se considerau
nedreptatite (Italia). In Extremul Orient, Japonia a manifestat tendinte
expansioniste in China. Actiunile Societatii Natiunilor impotriva acestora a
dus la falimentul acestei organizatii de mentinere a pacii. - septembrie
1931, Japonia a atacat China si a ocupat Manciuria (NE Chinei); Manciuria
si-a proclamat independenta si a creat statul-marioneta Manciuko. - iulie
1932, la Conferinta de la Lousanne aliatii, sub presiunea SUA, au renuntat
la reparatiile de razboi germane; - februarie 1932, a inceput Conferinta de
la Geneva pentru dezarmare la care au participat 62 de state, printre care
si URSS; - 17 martie 1933, retragerea Japoniei din Societatea Natiunilor; -
14 octombrie 1933, retragerea Germaniei de la Conferinta de la Lousanne
si din Societatea Ntiunilor: - Ianuarie 1935, printr-un plebiscit, Germania a
obtinut regiunea Saar; - Martie 1935, Germania a reintrodus serviciul militar
obligatoriu si a fost create armata germana (Wermacht); - Octombrie 1935,
agresiunea Italiei in Africa; Italia, care detinea Somalia si ocupase Eritreea,
a atacat statul liber si membru al Societatii Natiunilor, Etiopia, pe care l-a
cucerit; sanctiunile aplicate de Societatea Natiunilor nu au avut efect; -
Martie 1936, armata germana a ocupat Renania, zona demilitarizata prin
tratatele de pace:

- Octombrie 1936, s-a creat Axa Berlin – Roma prin semnarea unui tratat
de prietenie intre Germania si Italia; - 25 noiembrie 1936, s-a semnat
Pactul Anti-Comintern intre Germania si Japonia, indreptat impotriva
comunismului; - 6 noiembrie 1937, Italia a aderat la Pactul Anti-Comintern;
s-a format Axa Berlin –Roma-Tokio, alianta politico-militara; - Decembrie
1937, Italia s-a retras din Societatea Natiunilor; - 13 martie 1938, Germania
a anexat Austria, proclamand printr-o lege speciala, unirea (Anschluss-ul)
Germaniei cu Austria; - 29 septembrie 1938, la Conferinta de la Munchen,
Hitler a revendicat regiunea sudeta din Cehoslovacia, cu o populatie
majoritara germana: Marile Puteri au cedat sub pretextul salvarii pacii: - 30
septembrie 1938, Acordul de la Munchen recunostea anexarea regiunii
sudete din Cehoslovacia de catre Germania: - 2 noiembrie 1938, primul
Dictat de la Viena, Ungaria a ocupat teritorii din Slovacia si Rutenia, iar
Polonia a anexat zona orasului Tesin; - 14 martie 1939, Slovacia s-a
desprins de Cehia si si-a proclamat independenta: - 15 martie 1939,
armata germanaa ocupat Boemia si Moravia, restul teritoriului ceh fiind
preluat de Ungaria: Cehia a disparut de pe harta: - 4 aprilie 1939, Italia a
atacat Albania. - 23 august 1939, s-a semnat la Moscova, Pactul de
neagresiune germanosovietic (Pactul Ribbentrop-Molotov) prin care cele
doua Mari Puteri se angajau san nu se atace reciproc: s-a semnat si un act
aditional secret prin care isi imparteau Europa de Est (printre care,
Basarabia urmand sa fie anexata, la momentul potrivit, URSS) acest act a
permis Germaniei sa atace Polonia.