ESEU FILOSOFIE

Filosofia și știința. Deși au fost și sunt legate prin multiple și complexe

fire una de cealaltă, amândouă caracterizandu-se prin cunoaștere, filosofia și
știința nu se suprapun, nu se confunda și nu se pot înlocui una cu cealaltă.
Principalele deosebiri dintre ele, privind obiectul și procedeele folosite în
construcțiile teoretice (metodologice) pot fi structurate astfel:
a) dacă filosofia studiaza existența în ansamblu sau
ipostaze ale acesteia în mod totalizator, știința cercetează un anumit domeniu
al existenței și își păstrează caracterul particular chiar atunci când își propune
un studiu exhaustiv asupra unor componente ale universului. „Aria unei
probleme filosofice, afirma Lucian Blaga, o constituie totdeauna, fie explicit, fie
implicit, totul existenței (lumea), iar zarea interioară unei probleme filosofice
rămâne totdeauna într-un mare grad nedeterminată; din contrã, o problema
autentificare totdeauna o arie circumscrisă și o zare interiorcomplex
determinatã"
b) filosofia exprimă noțiuni cu grad ridicat său maxim de generalitate,
pe când stiintele particulare au propriile lor noțiuni specifice, care serves
necesitätilor teoretice sau practice ale fiecăreia.
Limbajul științific presupune interpretări univoce, este precis, exact,
riguros, neinterpretabil, în timp ce limbajul filosofic implicã o justificare în
raport cu o scaräde valori, suscitand mai multe interpretări filosofice, fiecare
cu propria ei valoare teoretică.
"În filosofie, afirma Blaga, oricât de avansat ar fi momentul istoric pe
care l-am lua în considerare, problemele se constituie în jurul unor idei
propulsive, pe care ușor le identificăm printre categoriile abstracte ale
inteligenței: în jurul conceptului de „existentã" la Parmenide, în jurul
conceptelor de „existentã" și „devenire" la Platon, în jurul conceptului de
indeterminat" la Plotin, în jurul conceptului de substanta la Spinoza, în jurul
conceptului de „act" la Fichte."
c) în timp ce filosofia raporteaza întreaga sa problematică la condiția
umană, implicând personalitatea omului sub toate aspectele sale, stinta tinde
sa excludă structurile afective si volitionale ale individului uman, solicitând
intens pe cele raționale logice.
d) filosofia se folosește de mijloace de convingere justificandu-si ideile
cu ajutorul valorilor și construind o viziune asupra lumii, care propune idealuri
și normele viatã. Orice filosofie defineste o atitudine și se defineste ca
atitudine, spre deosebire de stinta, care nu depășește sfera demonstrației
riguroase și a tehnicilor de investigare specifice fiecărei discipline.
 Cunoașterea de tip științific tinde așadar sa fie cât mai adecvat
obiectului pe care-l vizează, urmarind-o de obiectivizare a demersului cognitiv,
o detașare de tot ceea ce ar putea perturba procesul de explicare a realului.
Modalitatea filosofică de cunoaștere formulează determinațiile existenței,
luate în totalitatea ei, constituind în același timp modele teoretice referitoare la
ce ar trebui si cumar trebui să fie omul.
Scopul ei este conștientizarea statutului existențial al acestuia, prin
raportare la tot ceea ce i este exterior, la lume.
Știința și filosofia s-au aflat de-a lungul timpului în raporturi atât de
diferite, încât în anumite perioade istorice filosofia includea elementele
domeniului științific, în care conturat (perioada de început a elaborarilor
teoretice) sau era situată deasupra stiintelor(sec. XVII), pentru ca în altele, să
fie considerată de către unii teoreticieni inutilă raport cu valoarea sfintei, sau
cel mult capabilä sa completeze stiinta (sfärsitul sec. XIX, începutul
sec. XX).
O analiza pertinenta relațiilor dintre aceste doua importante forme ale
culturii presupune luarea în considerare a puternicelor legături dintre ele, fãrã
a nega distincțiile de esentã amintite anterior. Astfel, orice filosofie trebuie să
fie compatibilă ou spiritul științific al unei epoci, folosindu-se în același timp de
metodele și mijloacele de investigare ale stintei. Chiar dacã ea teoretizează
modele de viață și oferă omului criterii de valoare, realismul proiectelor
axiologice depinde de gradul de stiintificitate încorporat on premise.
Descoperirile științifice reprezintă pentru filosof pretextul unor interpretări de
amploare care generalizeazã noile date științifice, fără se opri n
sala ele. Saltul la universalul filosofic se realizeaza prin raportarea explicită
statutul ontologic al omului și la posibilele modificări ale acestuia.
Filosofia la rândul ei, fără sa dea soluții directe diverselor probleme
stintifice, cautăsaîntretinaun climat favorabil gasirii
acestora, oferind deseori demersului cognitiv orientarea metodologica
generală.
Mai mult decât atât, în condițiile în care știința nu mai poate fi
consideratädoar un mijloc de producere a cunoștințelor, ci trebuie privită ca un
fenomen social cultural, cu un impact puternic asupra omului și a vieții sociale,
ea are o profundă nevoie de filosofie. Uriașele cuceriri științifice sunt rodul
unei munci colective din ce în ce mai diversificate, ele tinzând progresiv sã
devinã opera întregii umanități. Marele lor risc este acela de a crea noi
constrângeri, care fac să fie uitat omul. Aici intervine în cea mai mare măsură
rolul filosofiei. Rezultatele întregului demers științific, cu marea sa varietate și
diversitate de mijloace, metode și tehnici, trebuie să stea la baza modului de
concepere, analiza și situare a omului în structura societății, cu scopul
emancipării lui de servituțile interne și externe.

CARTE: Dincolo de bine si de rau -Prolog la o filozofie