Sensitive

e Hidden Power of the Highly Sensitive Person in a Loud, Fast, Too-much World
Copyright © 2023 Jennifer Granneman și Andrew Jacob
Toate drepturile rezervate

Introspectiv este parte a Grupului Editorial Litera

tel.: 0374 82 66 35; 021 319 63 90; 031 425 16 19
e-mail: contact@litera.ro
www.litera.ro

Darul sensibilității
Copyright © 2023 Grup Media Litera
pentru versiunea în limba română
Toate drepturile rezervate

Editor: Vidraşcu şi fiii

Redactor: Gabriela Trășculescu
Corector: Oana Sănițariu
Copertă: Andreea Apostol
Tehnoredactare şi prepress: Codruț Radu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright si este destinat exclusiv utilizării
în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcat. Orice altă utilizare, incluzând
împrumutul, schimbul, reproducerea integrală sau parțială, multiplicarea, închirierea, punerea la
dispoziția publică, prin internet sau prin rețele de calculatoare, stocarea permanentă sau
temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informației, altele decât cele pe
care a fost descărcată, vânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul
editorului, este strict interzisă. Dreptul de folosință al prezentei lucrări nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin
companiei Grup Media Litera SRL.

ISBN 978-606-33-9987-9
ISBN EPUB978-630-319-112-6
 Pentru cei cu su etul
mult mai fragil decât s-ar crede
INTRODUCERE

Povestea începe cu o fată și un băiat. Deși nu s-au întâlnit niciodată, viețile

lor se aseamănă foarte mult. Amândoi s-au născut în Midwest, părinții lor
sunt muncitori și au o situație materială precară. Fiind diferiți de alți copii,
lucru vizibil încă de la o vârstă fragedă, familiile lor nu știu în ce direcție să
îi îndrume.
Uneori, băiatul se comportă normal. Respectă regulile de la grădiniță. E
politicos cu educatorii și su cient de comunicativ, dar în pauze se retrage
în cochilia lui. Pe terenul de joacă se petrece ceva care îl depășește. În loc
să se joace și el cu mingea, leapșa sau să se cațăre pe spalier, stă la distanță.
Fuge de țipete și râsete și se ascunde în singurul loc ferit pe care îl găsește:
o țeavă de scurgere dezafectată.
La început, educatorii nu-și dau seama, indcă întotdeauna revine în sala
de clasă după ce clopoțelul sună. Dar, într-o zi, ia cu el mingea, ca să nu e
singur. În alte circumstanțe, ar părea un gest drăguț, dar niciodată nu sunt
su ciente mingi pe terenul de joacă, iar ceilalți copii se plâng când îl văd
fugind cu ea. Așa a ă de ascunzătoarea lui educatorii și încep să-și facă
griji. Părinții lui nu înțeleg: „De ce te-ai ascuns în conductă? Și ce faci în
ea?“ Răspunsul lui – „că acolo e liniște“ – nu-i lămurește deloc. Trebuie să
învețe să se joace cu ceilalți copii, insistă ei, oricât de zgomotoși și de
hiperactivi ar .
Fata, pe de altă parte, nu fuge. De fapt, ai zice că stă să-i „citească“ pe
ceilalți. Devine liderul grupului ei de prieteni, sesizând cu precizie ce vrea
și ce-i place ecăruia dintre ei. În scurt timp, îi organizează și pune la cale
diverse evenimente sociale: un mic carnaval cu jocuri și premii sau o
vânătoare de fantome pentru Halloween. Îi ia săptămâni întregi să
plani ce totul, dar pregătirea cu meticulozitate a ecărui detaliu o face să
se simtă în largul ei. Însă, când vine ziua cea mare, nu o vezi în mijlocul
acțiunii, așa cum te-ai aștepta, râzând la spectacolul cu marionete sau
alergând de la un joc la altul, ci undeva pe margine. Fiindcă e prea multă
lume, sunt prea multe emoții, râsete, strigăte, victorii și înfrângeri.
Carnavalul pe care ea însăși l-a pregătit o copleșește.
Și nu e singura dată când se simte surescitată. Cere să i se modi ce
hainele, să se decupeze din ele bucăți, ca să nu-i irite pielea (când era
sugar, își amintește mama ei, trebuia să-i taie partea de jos a salopetelor cu
picior). Vara, pleacă entuziasmată într-o tabără de o săptămână, însă
mama ei se vede nevoită să meargă să o ia acasă mai devreme: fetița nu
poate dormi într-o cameră cu multe paturi, și cu atât mai puțin într-una
doldora de emoțiile și con dențele colegelor ei de dormitor. Aceste reacții
îi surprind și îi dezamăgesc pe cei din jur, așa cum și ea este dezamăgită de
reacțiile lor. Pentru părinți, comportamentul ei reprezintă un motiv de
îngrijorare: dacă nu va putea face față lumii reale? Mama își dă toată silința
s-o încurajeze, iar tatăl îi amintește că trebuie să spună cu voce tare ce o
preocupă, nu doar în gând. Problema e că are foarte multe gânduri – o
sumedenie –, iar ceilalți rareori o înțeleg. I se atribuie multe epitete, cum
ar că e „sensibilă“, ceea ce nu e întotdeauna un lucru bun. Dimpotrivă, e
ceva ce trebuie remediat.
Băiatului nu-i spune nimeni că e sensibil. E considerat dotat, pentru că
scrie și citește mai bine decât cei de o seamă cu el, și, în cele din urmă,
primește permisiunea de a-și petrece pauza de prânz în biblioteca școlii –
acolo, este ferit de hărmălaia sălii de mese și nimeni nu-și mai face griji că
se refugiază într-o țeavă de scurgere. Colegii lui, în schimb, îi adresează
alte epitete. Îl fac „ciudat“ sau, mai grav, „fătălău“. Nu-l ajută nici faptul că
nu-și poate ascunde emoțiile intense, că uneori plânge la școală și că nu
suportă hărțuirea, nici măcar atunci când nu el e victima.
Dar, pe măsură ce trec anii, el este victima tot mai des. Ceilalți băieți nu
au nici pic de respect pentru puștiul visător, care preferă o plimbare prin
pădure în locul unui meci de fotbal și care scrie romane în loc să meargă la
petreceri. Pe el, însă, nu-l interesează să e acceptat de aceștia. Și pentru
asta, plătește un preț: e împins când trece pe holuri, ridiculizat la masa de
prânz, iar ora de sport e echivalentă pentru el cu un pluton de execuție. E
considerat atât de moale și de slab, încât o elevă mai mare decât el devine
cel mai aprig hărțuitor al lui, râzând în timp ce-i scrie pe cămașă
obscenități, cu un marker. El nu le poate mărturisi părinților nimic din ce
se întâmplă, mai ales tatălui, care i-a spus că modalitatea prin care tratezi
un hărțuitor e să-i tragi un pumn în nas. Băiatul n-a lovit niciodată pe
nimeni.
În viața aceasta a lor, și fata, și băiatul încep să se simtă singuri pe lume.
Și caută o cale de scăpare. Pentru fată, soluția este retragerea. Ajunsă deja
la liceu, ecare zi i se pare sufocantă, și vine acasă atât de obosită, încât se
închide în camera ei, ferindu-se de prieteni. Deseori, anunță că e bolnavă
și nu se duce la școală, și cu toate că părinții nu o ceartă, ea se întreabă
dacă nu cumva sunt îngrijorați din pricina ei. Pentru băiat, scăparea
înseamnă să învețe să e rece, să dea impresia că nu-i pasă de nimeni, că le
poate face față tuturor. Doar că această atitudine i se potrivește ca nuca-n
perete. Și nici nu are efectul scontat: în loc să înceapă să-l respecte, ceilalți
copii îl evită complet.
În scurt timp, începe să chiulească de la școală și să-și petreacă timpul
într-o gașcă de tineri amatori de droguri – persoane care, la fel ca el, sunt
extrem de sensibile și care nu judecă modul în care percepe el lumea. Fata
se simte acceptată în cadrul unei secte abuzive. Membrii acesteia o asigură
că, pentru ei, ea nu este o ciudată, dimpotrivă, cred că e dotată cu puteri
miraculoase, că are un rost deosebit în lume – toate astea, câtă vreme
respectă ceea ce îi cer ei.
Nimeni însă nu-i spune că e perfect normală. Că e sensibilă. Și că, dacă
va învăța să-și folosească acest dar, va putea face lucruri incredibile.

Trăsătura mea de caracter lipsă

În limbajul de zi cu zi, termenul „sensibil“ poate sugera că o persoană are
emoții intense – plânge de bucurie, e copleșită de afecțiune, i se strânge
inima când e criticată. Sensibilitatea poate însă și de ordin zic: poți
sensibil la temperatură, la mirosuri sau la zgomote. Dovezi științi ce tot
mai numeroase sugerează că aceste două tipuri de sensibilitate sunt cât se
poate de reale și că, de fapt, sunt unul și același lucru. Sensibilitatea
emoțională și cea zică sunt atât de strâns legate între ele, încât, dacă iei
paracetamol pentru a atenua o durere de cap, cercetările arată că, până la
eliminarea medicamentului din organism, vei obține un punctaj mai mic la
un test de empatie.
 Sensibilitatea este o trăsătură umană esențială, dar, așa cum vom vedea,
încă nu e su cient de bine înțeleasă la nivel general, deși este studiată de
comunitatea științi că. Datorită progreselor tehnologice, oamenii de
știință pot să testeze în prezent nivelul de sensibilitate al unei persoane.
Pot detecta prin tehnologia rezonanței magnetice nucleare (RMN)
elementele care diferențiază creierul persoanelor sensibile de al celorlalte
și pot identi ca, în cadrul studiilor științi ce, comportamentul celor
sensibili. Și totuși, majoritatea persoanelor – șe i de la locul de muncă,
părinții, partenerul de viață – percep altfel sensibilitatea, nu ca pe o
trăsătură de caracter cuanti cabilă.
În plus, sensibilitatea are adesea conotații negative. O descurajăm la
copiii noștri („Nu mai plânge!“ sau „Termină cu prostiile astea!“) și o
folosim ca pe o armă împotriva adulților („Reacționezi exagerat“ sau „Ești
prea sensibilă“). Speranța noastră este ca această carte să producă o
schimbare. Dorim să contribuim la crearea unei lumi în care termenul
„sensibil“ să-și găsească locul în conversațiile de zi cu zi, astfel încât o
persoană să poată spune, în cadrul interviului de angajare sau la o primă
întâlnire romantică: „Sunt foarte sensibil“, și să primească în schimb un
surâs încurajator. Știm că va di cil, însă nu imposibil. Și „introvertit“ era
folosit cândva în sens depreciativ, dar azi e cât se poate de resc să te
descrii astfel. Dorim să creăm o lume în care sensibilitatea să poată
privită în același mod, indcă, după părerea noastră, normalizarea acestei
trăsături profund umane le va permite în sfârșit celor sensibili să se
dezvolte pe deplin, iar când acest lucru va posibil, societatea întreagă va
bene cia de pe urma talentelor lor deosebite.
În ultimul deceniu am asistat sau am participat la numeroase dialoguri în
care cineva a a at pentru prima dată ce anume este sensibilitatea cu
adevărat. În momentul respectiv, ceva ce lipsea anterior își găsește locul ca
o piesă într-un puzzle. Persoana în cauză își dă seama brusc cine e de fapt
și de ce face lucrurile pe care le face sau își înțelege în sfârșit copilul,
colegul ori partenerul de viață. De aceea credem că sensibilitatea este de
multe ori o trăsătură de caracter lipsă. Fiindcă nu o regăsim în
conversațiile noastre de ecare zi și în conștiința noastră ca societate.
Lipsește din școli, de la locurile de muncă, din politică, instituții, familii și
relații.
 Iar această lipsă în cunoașterea noastră contează. E cea care îi determină
pe cei sensibili să ascundă cine și cum sunt, ca în exemplul cu băiatul, de
mai sus, sau le dă impresia că sunt diferiți și nu aparțin unei colectivități,
aidoma exemplului cu fata. Poate că această cunoaștere a lipsit și din viața
dumneavoastră. Dacă așa stau lucrurile, sperăm că veți găsi o alinare în
paginile care urmează și că veți reuși să înțelegeți mai bine cine sunteți.

Cui se adresează această carte

Cartea de față a fost scrisă pentru trei tipuri de persoane. În primul rând,
pentru cititorii care știu deja că sunt sensibili și care se identi că, poate, cu
persoanele hipersensibile. Dacă vă numărați printre aceștia, sperăm că veți
găsi utile rândurile care urmează și că veți învăța lucruri noi. Ne-am bazat
pe cele mai recente cercetări în diverse domenii științi ce, pentru a vă
oferi instrumentele cu care să vă puteți gestiona însușirile extraordinare și
să vă protejați de suprastimulare. În plus, sperăm să vă ajutăm în efortul
foarte important de a schimba optica generală privind sensibilitatea. Veți
învăța cum să prosperați într-o lume copleșitoare, cum să schimbați tipare
comportamentale bazate pe sentimentul de rușine și cum să vă a rmați, la
nevoie, ca lider (chiar dacă nu vă simțiți așa). În nal, sperăm că vă veți
simți pregătit și îndemnat să militați pentru zorii unei ere mai bune și mai
sensibile în lumea noastră dură și zgomotoasă.
În al doilea rând, cartea li se adresează celor care nu s-au considerat
niciodată sensibili, dar încep să aibă dubii în acest sens. Poate că v-ați
simțit întotdeauna puțin altfel prin felul în care gândiți și reacționați în
diverse situații. Poate că aveți o sensibilitate profundă, pe care n-o arătați
întotdeauna. Sau poate că începeți doar să recunoașteți, în ceea ce am
descris până aici, o parte a sinelui dumneavoastră. Dacă da, sperăm că veți
găsi câteva răspunsuri în cartea noastră. Poate că veți resimți chiar o pace
interioară a ând că și alții au avut probleme similare cu ale
dumneavoastră, că nu sunteți singurul care aveți astfel de trăiri. Până la
urmă, poate că vă veți simți bine considerându-vă o persoană sensibilă.
Cuvintele, termenii și etichetele poartă o forță în ele, iar cei sensibili știu
deja acest lucru. Deseori, atunci când atribuim un nume unui lucru, îl
înțelegem mai bine, îl acceptăm și îl gestionăm într-un mod pozitiv.
 Al treilea tip de cititor căruia ne adresăm este oaspetele nostru prețuit:
cineva care a primit cartea de față de la un prieten, de la partenerul de
viață, de la copilul lui ori de la un angajat. Dacă vă încadrați în această
categorie înseamnă că există cineva în viața dumneavoastră care știe că e
sensibil și dorește să-l înțelegeți mai bine. E un semn de încredere. Poate
că până acum s-a temut să-și arate sensibilitatea, crezând că ea va
percepută drept o slăbiciune. Sau poate că nu s-a priceput s-o exprime în
cuvinte. Oricare ar adevărul, persoana în cauză speră, probabil, că, citind
aceste rânduri, îi veți înțelege trăirile și nevoile și le veți accepta ca ind
justi cate. Astfel, vă invită să ți de partea sa.

Ce veți găsi în această carte

Prima jumătate a cărții vă oferă o imagine clară a ceea ce înseamnă să i
sensibil și a atuurilor pe care cei sensibili le au în bene ciul lumii întregi.
Vă va ajuta de asemenea să înțelegeți cu ce tipuri de sensibilitate
empatizați și să a ați dacă sunteți sau nu o persoană sensibilă. Vom explica
bazele științi ce ale sensibilității și cele cinci daruri înnăscute ale tuturor
celor sensibili. Vom analiza totodată prețul plătit pentru aceste daruri –
suprastimularea – și modul în care poate depășit, pentru a merge
înainte. În cele din urmă, ne vom concentra asupra unuia dintre cele mai
greșit înțelese daruri – empatia – și asupra modului în care poate
transformat dintr-o sursă de suferință într-o forță capabilă să schimbe
lumea.
În cea de-a doua jumătate a cărții, vom trece la detalii: cum poate
prospera în viață o persoană sensibilă și prin ce diferă nevoile ei de cele ale
persoanelor mai puțin sensibile. Vom analiza sensibilitatea în cadrul
relațiilor romantice și de prietenie, în modul de a crește un copil sensibil,
în construirea unei cariere satisfăcătoare, dar și trăsăturile de caracter ale
liderilor sensibili – deseori, cel mai e cient tip de lider. În nal, vom
contura o imagine a ceea ce urmează: cum să renunțăm să ne mai
ascundem sensibilitatea și să începem s-o prețuim. Deși trăim într-o lume
prea zgomotoasă, alertă și prea obositoare – una din ce în ce mai dură și
mai dezbinată –, suntem convinși că n-a existat niciodată o epocă mai
bună în care să i sensibil. De fapt, cele mai mari provocări ale lumii de
astăzi reprezintă, totodată, cele mai bune prilejuri de a se a rma ale celor
sensibili. Nutrim convingerea că ei sunt liderii, tămăduitorii și vizionarii de
care lumea aceasta are mare nevoie acum, cu condiția să le recunoaștem
atuurile.

Sensibil înseamnă puternic

Nimic nu e ușor în acest demers, așa cum au constatat băiatul și fata din
exemplul nostru. La maturitate, ecare din ei a găsit doar jumătate de
soluție. Băiatul și-a croit o viață independentă, în care mintea îi putea
rătăci liberă – a străbătut Mexicul pe bicicletă și a dormit sub cerul liber,
ca să poată scrie cărți. Era un mod de viață de nitoriu pentru el, și nu
trebuia să-și facă griji în privința suprastimulării. Însă continua să-și nege
sensibilitatea și să-și ascundă emoțiile intense.
Fata știa foarte bine că e sensibilă și că se lasă mereu condusă de
sentimente, dar s-a străduit să-și construiască o viață căreia să-i poată face
față. A trecut de la o relație la alta și de la o carieră la alta – jurnalism,
marketing și educație –, sperând să-și găsească sensul vieții, însă tot ce
făcea îi bombarda mintea sensibilă, până când ajungea acasă confuză.
Simțea că e în pragul epuizării, din nou.
Într-o zi, s-au întâlnit.
Și s-a petrecut ceva ciudat între ei. Fata l-a învățat pe băiat ce înseamnă
să i sensibil, iar el a încetat, în sfârșit, să-și mai ascundă emoțiile. Băiatul a
învățat-o la rândul lui cum să ducă o altă viață, una în care să nu se mai
simtă istovită în ecare clipă din zi. Cei doi au făcut echipă, au conceput
un website și ecare din ei și-a croit o viață fericită, plină de sensibilitate.
Așa au scris împreună această carte.
Acei copii eram noi doi. Jenn s-a retras din rândurile sectei nocive și și-a
construit o viață în care forța îi vine din interior, nu din validarea primită
de la ceilalți. Andre și-a pus la hibernare bicicleta – temporar, susține el –
și a învățat să e mândru de mintea lui sensibilă. Împreună, am în ințat
Sensitive Refuge, cel mai mare website la nivel mondial dedicat
persoanelor sensibile. Fiindcă suntem sensibili și ne mândrim cu asta.
Povestea noastră ilustrează doar una dintre numeroasele modalități prin
care cei sensibili pot puternici. Fiecare persoană sensibilă își poate alege
calea. Dar există un prim pas pe care ecare dintre noi trebuie să-l facă, și
acesta este cel mai di cil: să nu mai privim sensibilitatea ca pe un defect și
să începem s-o percepem ca ind un dar.
CAPITOLUL 1.
Sensibilitatea: stigmat sau superputere?

Nu suport haosul. Detest mediile zgomotoase. Arta mă face să plâng.

Nu, nu sunt nebună; sunt un exemplu tipic de persoană supersensibilă.
A M C

Suntem în anul 1903. Picasso dansează la Moulin Rouge, luminile electrice

strălucesc în cluburile de noapte, iar orașele Europei se lansează cu avânt
într-o eră nouă. Tramcare pline circulă pe străzile înțesate de cabriolete,
rele de telegraf unesc între ele locuri îndepărtate, iar știrile străbat
continente întregi în doar câteva minute. Tehnologia a pătruns și în casele
oamenilor, din fonografe revărsându-se muzica dorită la petreceri.
Melodiile pot preludiul unui lm urmărit la cinematograf, ori poate că
acoperă zgomotul trotuarelor, sparte pentru a face loc canalizării
moderne. Chiar și satele freamătă, fermierii folosind pentru prima dată
utilaje mecanizate. Viața se schimbă, iar progresul – cred mulți – este în
avantajul oamenilor.
Orașul german Dresda nu voia să rămână mai prejos. Autoritățile sale
doreau să-și etaleze pașii făcuți înainte și progresele, comparativ cu alte
localități. Astfel, au fost organizate scrutinuri, s-au format comitete și a
fost anunțată o amplă expoziție la nivel local, împreună cu o serie de
conferințe publice. Printre vorbitori se număra și sociologul Georg
Simmel. Deși prea puțin cunoscut astăzi, Simmel a fost o personalitate
in uentă a epocii sale. Fiind unul dintre primii specialiști care au apelat la
o abordare științi că a interacțiunilor umane, activitatea sa viza toate
aspectele vieții moderne, de la rolul banilor în atingerea fericirii până la
motivele pentru care oamenii irtează. Dar, dacă autoritățile orașului au
sperat ca el să preaslăvească progresul, ei bine, s-au înșelat. Simmel a urcat
pe podium și a lăsat imediat deoparte subiectul pentru care fusese invitat.
Nu se a a acolo ca să vorbească despre minunățiile vieții moderne, ci
despre efectele acesteia asupra su etului omenesc.
Inovațiile1, a susținut el, nu ne-au oferit doar o e ciență sporită, ci au
creat și o lume care suprasolicită creierul uman și capacitatea lui de a le
face față provocărilor. A descris apoi un ux continuu de „stimuli interni și
externi“2, într-o lume alertă, zgomotoasă și supraîncărcată. Cu o
precocitate remarcabilă, a sugerat că omul are o doză limitată de „energie
mentală“3 – iar astăzi știm că acest lucru este mai mult sau mai puțin
adevărat – și că un mediu hiperstimulant consumă o mare parte din ea. O
latură a psihicului nostru, cea edi cată pe baza muncii și a reușitelor, poate
că reușește să țină pasul, a explicat el, însă latura spirituală, emoțională,
este secătuită. Omenirea, susținea Simmel, este prea sensibilă pentru o
astfel de existență.
Sociologul era preocupat mai cu seamă de modalitățile prin care
izbuteau oamenii să țină pasul. Incapabili să reacționeze pertinent la
ecare informație primită, cei suprastimulați riscau să devină „blazați“ sau,
altfel spus, apatici.4 Învățau să-și înăbușe trăirile, să-i trateze pe cei din jur
impersonal, să le pese mai puțin. La urma urmei, erau nevoiți s-o facă.
Erau zilnic bombardați cu știri oribile din lumea întreagă – de pildă,
erupția vulcanului de pe muntele Pelée, care ucisese în Martinica 28 000
de oameni în numai câteva minute, sau ororile petrecute în lagărele
britanice din Africa. În același timp, ocoleau oamenii fără adăpost întâlniți
pe străzi și îi ignorau pe necunoscuții alături de care se înghesuiau în
tramcare. Cum ar fost posibil să simtă empatie față de toți cei pe care îi
întâlneau, sau să le adreseze măcar un gând? În schimb, își închideau
inimile, din nevoie. Lumea exterioară, mereu solicitantă, le-o copleșise pe
cea interioară și, odată cu ea, capacitatea de conexiune interumană.
Simmel a avertizat că, trăind într-o asemenea suprasolicitare, riscăm „să
m doborâți și înghițiți“5. Așa cum era de așteptat, spusele sale au fost
inițial luate în derâdere. Dar, după publicarea lor, au devenit cel mai
dezbătut subiect. Lucrarea a cunoscut rapid o largă răspândire, deoarece
exprima în cuvinte ceea ce mulți simțeau deja în secret: lumea devenise
prea alertă, prea zgomotoasă, prea obositoare.
Asta se întâmpla în urmă cu mai bine de 120 de ani, când viața încă mai
curgea cu viteza cabrioletei trase de cai, înainte de inventarea smartphone-
ului, a internetului și a mediilor de socializare online. Astăzi, viața este și
mai încărcată – muncim ore întregi, avem grijă de copii sau de părinți
vârstnici și neputincioși, iar prieteniile le înghesuim în mesaje scrise între
o cumpărătură și un drum cu mașina. Nu e de mirare că suntem stresați,
epuizați și anxioși. Lumea în sine este, obiectiv vorbind, mai copleșitoare
decât pe vremea lui Simmel. Conform unor estimări6, suntem expuși în
prezent, în ecare zi, la o încărcătură informațională mai mare decât cea
receptată de o persoană din Renaștere în toată viața ei. În 2020, omenirea
producea 2 500 000 000 000 000 000 de biți de informație zilnic.7 În acest
ritm, putem spune că aproximativ 90% din volumul tuturor datelor și
informațiilor din întreaga istorie a omenirii au fost produse în ultimii cinci
ani. Și, teoretic cel puțin, ecare frântură din aceste informații este
direcționată spre creierul cuiva.
Omul, ca ință biologică, nu a fost creat pentru un astfel de aport
nelimitat. Creierul este un instrument sensibil. Cercetătorii care îl studiază
sunt de părere că, așa cum a avertizat Simmel, are o capacitate de
procesare mărginită.8 Împins până la limită, orice individ, indiferent de
tipul său de personalitate sau de rezistența sa, ajunge în cele din urmă la
supraîncărcare. Capacitatea de reacție îi scade, cea decizională are de
suferit, persoana devine irascibilă sau extenuată și, dacă totuși continuă,
clachează. Aceasta este realitatea în cazul unei specii inteligente și
emoționale: la fel ca un motor supraturat, creierul are la un moment dat
nevoie de timp pentru a se relaxa. Omul este, așa cum bine știa Simmel, o
ință sensibilă.
Ceea ce nu știa însă Simmel este faptul că nu toți suntem sensibili în
egală măsură. Există oameni care, prin natura lor, au reacții mai puternice,
zic și emoțional, la stimuli decât alții. Aceștia – oamenii sensibili – resimt
profund realitatea suprasolicitantă a lumii actuale.

Stigmatul sensibilității
Deși citiți această carte, poate că nu doriți să ți considerat sensibil, și cu
atât mai puțin supersensibil. Pentru mulți, „sensibil“ este un cuvânt urât.
Sună a slăbiciune, a recunoaștere a vinovăției sau, mai rău, a insultă. În
vorbirea uzuală, „sensibil“ poate însemna diverse lucruri, cele mai multe
dintre ele având conotații rușinoase:
• Când spunem despre cineva că este sensibil, dăm de înțeles că nu știe de
glumă, că e ușor de jignit, că plânge prea mult, că se lasă prea ușor
afectat sau că nu suportă criticile, observațiile.
• Când spunem despre noi înșine că suntem sensibili, înțelegem de fapt că
obișnuim să reacționăm exagerat.
• Sensibilitatea este asociată cu delicatețea și feminitatea; în general,
bărbații nu vor să e percepuți ca ind sensibili.
• Un subiect sensibil este de obicei unul care îi poate jigni, răni, înfuria sau
stânjeni pe cei prezenți la discuție.
• De asemenea, termenul „sensibil“ este deseori însoțit de un intensi cator
de sens: „Nu prea sensibil! De ce ești atât de sensibil?“
Ținând seama de aceste de niții, nu e de mirare că v-ar putea deranja să
ți considerat sensibil. Iată un exemplu: pe când scriam această carte,
diverși prieteni sau membri ai familiei ne întrebau care este subiectul, la ce
se referă. „La persoanele supersensibile“, răspundeam. Uneori,
interlocutorii reacționau cu entuziasm. „Eu sunt așa!“ ne spuneau,
însu ețiți. „Voi scrieți despre mine!“ Dar, de cele mai multe ori, cei din jur
aveau o părere greșită cu privire la semni cația răspunsului nostru, iar
opiniile lor eronate despre sensibilitate deveneau evidente. Unii credeau că
scriem despre faptul că societatea actuală face exces de corectitudine
politică. Alții bănuiau că oferim sfaturi despre cum să nu te mai simți
jignit din orice (comparația cu un fulg de zăpadă a fost folosită nu o dată).
Cu altă ocazie, am rugat o prietenă scriitoare să citească o primă
variantă a cărții și să ne spună părerea ei. Pe măsură ce citea, și-a dat
seama că ea însăși este sensibilă și că partenerul ei de viață de la acea
vreme se încadra de asemenea în de niția sensibilității. Această constatare
a avut un impact puternic asupra ei. Dar, când a discutat chestiunea cu
partenerul ei, acesta a devenit defensiv. „Dacă cineva ar spune despre mine
că sunt sensibil“, a replicat el, „m-aș simți jignit“.
Prin urmare, sensibilitatea ca dimensiune a personalității umane a
căpătat o reputație nedorită, ind pe nedrept asociată cu slăbiciunea. Este
privită ca un defect care trebuie remediat. Tastați „sensibil“ în motorul de
căutare Google și veți vedea la ce ne referim: în decembrie 2021, primele
trei răspunsuri a șate erau: „suspicios“, „stânjenit“ și „inferior“. Sau tastați
fraza „Sunt prea sensibil“9, și veți găsi articole cu titluri ca acestea: „Sunt
prea sensibil. Cum să devin mai dur?“ și „Cum să nu mai i atât de
sensibil“10. Din cauza concepțiilor greșite cu privire la sensibilitate, chiar și
persoanele sensibile au internalizat un sentiment de rușine pentru felul în
care sunt. De mulți ani, administrăm o comunitate online a persoanelor
sensibile, numită Sensitive Refuge. Deși subiectul tinde să e mai bine
cunoscut, cititorii încă ne întreabă de multe ori: „Cum să fac să nu mai u
atât de sensibil?“
Desigur, răspunsul e să continui să i sensibil, indcă, de fapt, aceste
de niții marcate de sentimente de rușine nu au nicio legătură cu ceea ce
înseamnă în realitate să i sensibil.

Ce înseamnă de fapt să i sensibil

Totul a început cu o observație simplă referitoare la sugari: unii dintre ei
erau deranjați de imaginile și sunetele noi, pe când alții rămâneau în
continuare netulburați.11 În anii 1980, psihologul Jerome Kagan și echipa
lui au efectuat o serie de teste de laborator asupra unui eșantion de circa
500 de sugari. Aceștia țineau în fața bebelușilor carusele muzicale mobile
cu ursulețul Winnie de Pluș, le puneau sub nas tampoane de vată înmuiate
în alcool diluat și proiectau pe un ecran o față umană care părea să
vorbească cu o voce stranie, de sintetizator. Unii dintre sugari abia dacă
reacționau, păstrându-și calmul de-a lungul celor 45 de minute, cât dura
testul. Alții se foiau întruna, dădeau din picioare, se zvârcoleau, voiau să se
ridice sau chiar plângeau. Kagan i-a numit pe aceștia din urmă
„hiperreactivi“12, pe când ceilalți intrau în categoria „hiporeactivilor“ sau se
încadrau undeva la mijloc. Hiperreactivii erau, aparent, mai sensibili la
mediul înconjurător, ind astfel din naștere. Dar aveau să-și păstreze
această trăsătură pe toată durata vieții?
În prezent, știm că răspunsul este unul a rmativ. Kagan și asociații lui i-
au urmărit pe unii dintre copii până după vârsta maturității. Sugarii
hiperreactivi de atunci au astăzi între 30 și 40 de ani și au devenit adulți
hiperreactivi. Încă manifestă reacții intense – recunosc că devin agitați în
mijlocul unor mulțimi mari, despică rul în patru și își fac griji pentru
viitor. Dar, totodată, muncesc din greu și excelează în diverse domenii.
Majoritatea dintre ei au luat note mari la școală13, și-au construit cariere de
succes și și-au făcut prieteni la fel de ușor ca toți ceilalți; mulți duc o
existență prosperă. Și la fel de mulți au povestit cum și-au consolidat
încrederea și echilibrul în viață, păstrându-și concomitent sensibilitatea.
Kagan a asociat acest tip de temperament cu temerile și îngrijorările,
punându-l în relație cu amigdala cerebrală (centrul fricii din creier), însă
astăzi știm că este o trăsătură sănătoasă. Zeci de cercetători au con rmat
această constatare14, și, în primul rând, Elaine Aron15, care poate
considerată fondatoarea domeniului de cercetare a sensibilității. De fapt,
temerile pe care le observase Kagan16 la unii dintre sugarii hiperreactivi
dispăruseră în mare parte până la maturitate. Această caracteristică este
cunoscută astăzi sub multe nume: persoane hipersensibile (PSS),
sensibilitate de procesare senzorială, sensibilitate biologică la context,
susceptibilitate diferențială sau chiar „orhidee și păpădii“, cei sensibili ind
orhideele. Recent, se înregistrează printre specialiști o tendință de a aduce
toate aceste teorii sub un singur concept general acceptat: sensibilitate la
mediu sau, pe scurt, sensibilitate.
Oricum am numi-o, sensibilitatea este de nită ca o capacitate de a
percepe, a procesa și a reacționa intens la mediul înconjurător. Această
capacitate se manifestă la două niveluri: (1) percepția informației primite
de la simțuri și (2) procesarea mentală minuțioasă a acelei informații sau
identi carea a numeroase conexiuni între ea și alte cunoștințe, idei sau
amintiri. Persoanele sensibile acționează mai intens la ambele niveluri. Ele
culeg în mod resc mai multe informații din mediu, le interiorizează
profund și sunt mai puternic modelate de ele. O mare parte a acestor
procesări profunde are loc în mod inconștient, în cazul multor persoane
sensibile. Acest proces se aplică tuturor datelor și informațiilor pe care
persoana sensibilă le absoarbe.
Noi preferăm însă o de niție mai simplă: dacă ești sensibil, totul te
afectează mai puternic, dar, pe de altă parte, extragi mai mult din acest tot.
Un termen de preferat pentru „sensibil“ ar putea „reactiv“. Dacă ești o
persoană sensibilă, corpul și mintea ta reacționează mai puternic la lumea
din jur. Reacționezi mai puternic la durere zică, la durere su etească și la
pierdere, dar, totodată, reacționezi mai puternic și la frumusețe, la idei noi
și la bucurie. Cobori în adânc, în timp ce alții ating doar suprafața.
Continui să te gândești la ceva, când ceilalți deja au renunțat și și-au mutat
atenția în altă parte.
Nu doar artiști și genii
Prin urmare, sensibilitatea este un aspect resc al vieții. Toți oamenii – dar
și animalele – sunt sensibili într-o anumită măsură la mediul lor. Există
momente în care toți plângem, ne simțim lezați sau copleșiți de un
eveniment stresant, și există momente în care toți re ectăm profund,
suntem impresionați de frumusețe și cugetăm la un subiect care ni se pare
fascinant. Dar unele persoane reacționează mai puternic la experiențele și
la mediul din jurul lor, comparativ cu altele. Ele sunt persoanele
supersensibile.
La fel ca alte trăsături, sensibilitatea este un continuum și ecare dintre
noi se încadrează undeva pe o scară valorică, de la sensibilitate scăzută la
medie și până la ridicată. Toate aceste trei categorii sunt considerate
normale. Iar cei sensibili nu sunt singuri: cercetări recente sugerează că
persoanele foarte sensibile constituie aproximativ 30% din totalul
populației.17 (Cei cu sensibilitate scăzută reprezintă încă 30%, iar restul de
40% se încadrează între aceste două extreme.) Altfel spus, sensibilitatea nu
este un accident, ceva rar întâlnit, rezervat doar artiștilor și geniilor. Una
din trei persoane în ecare oraș, la ecare loc de muncă sau în ecare
școală este sensibilă. De asemenea, sensibilitatea este egal întâlnită în
rândul bărbaților și al femeilor. Chiar dacă bărbaților li se spune să nu e
sensibili, acest lucru nu schimbă cu nimic realitatea că sunt.
Mărturii directe: Ce înseamnă pentru tine să i sensibil?
„Sunt sensibil și toată viața am crezut că am un defect, indcă nimeni
dintre cei pe care îi cunoșteam nu era la fel ca mine. Acum îmi privesc
sensibilitatea ca pe un dar. Am o viață interioară foarte bogată și plină
de imaginație. Niciodată nu m-am plictisit. Îmi pare rău pentru unii
dintre prietenii mei, care își trăiesc viața super cial, fără să simtă
vreodată profunda armonizare interioară cu natura, cu artele, cu
universul în întreaga și magni ca sa splendoare. Ei nu-și pun
întrebările fundamentale despre viață și moarte. Vorbesc doar despre
ce au văzut la televizor sau unde vor să meargă duminica viitoare.“ –
Sally
„Pentru unii oameni, cuvântul «sensibil» înseamnă slab sau ușor
iritabil. Dar e un mare avantaj să poți într-un contact emoțional cu
 ceea ce simt ceilalți și cu ceea ce simți tu însuți. Pentru mine,
sensibilitatea este un fel de a respectuos și înțelegător față de tine și
de ceilalți. Este un tip special și important de conștientizare, pe care
nu-l are toată lumea.“ – Todd
„Bărbat ind, masculinitatea toxică înseamnă că atunci când ți se
pune eticheta de «sensibil» este totuna cu a considerat efeminat,
capricios sau ușor iritabil. În realitate, eu nu sunt deloc așa. Sunt
hiperconștient de mine însumi și de ceea ce simt, și știam că etichetele
puse erau neadevărate, dar habar n-am avut ce înseamnă, de fapt, până
când nu am citit întâmplător despre PSS [persoanele supersensibile].“ –
Dave
„Consideram cuvântul «sensibil» ca ind ceva negativ, indcă tata
obișnuia să-mi spună: «Ești prea sensibil!» Acum, îl privesc într-o
lumină cu totul diferită. Mă simt bine știind că sunt sensibil și îmi dau
seama că este o trăsătură pozitivă în lumea de azi, care poate uneori
atât de rece. În general vorbind, nu aș renunța la sensibilitatea mea,
dacă ar posibil. Îmi place că pot să apreciez profund tot ce e în jurul
meu.“ – Renee
„Obișnuiam să consider sensibilitatea o slăbiciune, indcă familia
mea de origine și soțul meu îmi spuneau mereu că trebuie să mă
maturizez sau să îngroș obrazul, și că reacționez exagerat. Eram
mustrată mereu din cauza asta. Acum însă, că ei nu mai fac parte din
viața mea, mă străduiesc s-o văd ca pe un avantaj și m-am întors la
școală pentru un al doilea master, ca să-mi schimb cariera și să devin
terapeut. Așadar, îmi voi folosi sensibilitatea ca să-i ajut pe alții.“ –
Jeannie

Sunteți o persoană sensibilă?

Poate că simțiți aroma de stejar în vinul din pahar înaintea tuturor celor de
la masă. Poate că sunteți puternic mișcat de Simfonia a IX-a a lui
Beethoven sau vă dau lacrimile urmărind lmulețe cu animale salvate. Ori
poate că vă e imposibil să vă concentrați auzind pe cineva care tastează
continuu la computer. Toate acestea pot indicii ale unei sensibilități
sporite; mulți dintre noi suntem mai sensibili decât ne dăm seama.
 Iată deci în cele ce urmează o listă cu cele mai des întâlnite caracteristici
ale unei persoane sensibile. Cu cât bifați mai multe căsuțe, cu atât sunteți
mai sensibil. Nu e necesar să le bifați pe toate – sau să vă regăsiți în toate
argumentele din această carte – pentru a considerat o persoană
sensibilă. Amintiți-vă că sensibilitatea este un continuum și ecare dintre
noi se regăsește undeva în cuprinsul lui.
De asemenea, rețineți că experiența de viață in uențează modul de
exprimare a sensibilității. Dacă ați fost învățat de la o vârstă mică, spre
exemplu, să stabiliți în jur limite sănătoase, poate că nu ați avut niciodată
probleme în a le face pe plac celorlalți sau în încercarea de a evita
con ictele, așa cum li se întâmplă unora dintre cei sensibili. Alte aspecte
ale personalității dumneavoastră vor afecta de asemenea măsura în care vă
veți regăsi sau nu în a rmațiile de mai jos. De exemplu, dacă vă considerați
mai degrabă extrovertit decât introvertit, poate că aveți nevoie de un timp
mai scurt de relaxare doar cu dumneavoastră înșivă decât ar avea un
introvertit sensibil.
Care dintre a rmațiile de mai jos sunt adevărate în cazul
dumneavoastră?

 În general, obișnuiți să vă luați un răgaz înainte de a acționa, pentru a-i

oferi creierului timp să-și facă treaba.
 Observați detalii subtile, cum ar ușoara deosebire de nuanță între
tușele de pensulă dintr-un tablou sau grimasele care apar fugitiv pe
chipul colegului dumneavoastră.
 Resimțiți emoții puternice. Reușiți cu greu să vă alungați emoțiile
intense, ca furia sau îngrijorarea.
 Aveți multă empatie, chiar și față de necunoscuți sau față de
persoanele despre care auziți la știri. Vă puneți cu ușurință în locul
celorlalți.
 Starea de spirit a celorlalți vă afectează în mod real. Absorbiți cu
ușurință emoțiile altora, abordându-le trăirile ca și cum ar ale
dumneavoastră.
 Vă simțiți stresat și obosit în împrejurări zgomotoase și agitate, cum
ar într-un centru comercial aglomerat, o sală de concerte sau un
restaurant plin de lume.
 Aveți nevoie de lungi momente de relaxare pentru a vă menține
nivelul de energie. Vi se întâmplă deseori să vă retrageți din compania
celorlalți pentru a vă calma simțurile și a procesa ideile.
 Reușiți să-i „citiți“ bine pe cei din jur și deduceți cu o acuratețe
surprinzătoare ceea ce gândesc sau simt.
Vă este greu să urmăriți lme violente sau înfricoșătoare ori să vedeți
cruzimi de orice fel la adresa oamenilor sau animalelor.
Detestați să ți grăbit și preferați să faceți lucrurile cu meticulozitate.
Sunteți un perfecționist.
Vă străduiți din greu să vă comportați cât mai bine sub presiune, cum
ar atunci când sunteți evaluați de șef sau când participați la o
competiție.
 Uneori, resimțiți mediul în care vă a ați ca pe un dușman. Un scaun
cu spătarul tare, lumini prea puternice și muzica la un volum prea ridicat
vă dau senzația că e imposibil să vă relaxați sau să vă concentrați.
 Tresăriți cu ușurință la zgomote puternice, de pildă, atunci când
strănută cineva lângă dumneavoastră.
 Sunteți un căutător. Vă gândiți profund la viață în general și vă
întrebați de ce sunt lucrurile așa cum sunt. Poate că v-ați întrebat mereu
de ce nu se arată și ceilalți la fel de captivați ca dumneavoastră de
misterele rii umane și ale universului.
Îmbrăcămintea e foarte importantă pentru dumneavoastră. Țesăturile
aspre sau hainele incomode – de exemplu, pantalonii prea strânși în talie
– vă pot strica ziua.
Aveți un prag al durerii mai scăzut decât alții.
 Lumea dumneavoastră interioară este vie și mereu prezentă. Ați fost
descris ca ind creativ și imaginativ.
Aveți vise (și coșmaruri) vii.
Vă este mai greu să vă adaptați la schimbări, comparativ cu alții.
 S-a spus despre dumneavoastră că aveți trăiri intense, că sunteți
timid, mofturos, dramatic, prea sensibil sau di cil.
 De asemenea, vi s-a spus că sunteți conștiincios, gânditor, înțelept,
perspicace, pasionat sau receptiv.
Evaluați corect atmosfera dintr-o încăpere.
 Sunteți sensibil la schimbările în regimul alimentar și în nivelul
glicemiei. Dacă n-ați mâncat de mult, riscați să deveniți irascibil de
foame.
 Pentru dumneavoastră, o cantitate mică de cafeină sau de alcool are
efecte substanțiale.
Plângeți cu ușurință.
 Căutați armonie în relațiile dumneavoastră, iar con ictul poate
extrem de deranjant, poate chiar până la punctul de a vă provoca
suferință zică. În consecință, tindeți să le faceți celorlalți pe plac sau
depuneți eforturi mari pentru a evita dezacordurile.
 Doriți profunzime și intensitate emoțională în relațiile
dumneavoastră. Conexiunile de tip tranzacțional sau de suprafață nu
sunt su ciente pentru dumneavoastră.
 Mintea dumneavoastră funcționează rapid. De aceea, vă simțiți
deseori defazat față de ceilalți, iar această senzație poate duce la un
profund sentiment de singurătate.
 Cuvintele sunt importante pentru dumneavoastră. Nu puteți trece
ușor peste cele critice sau ofensatoare.
Sunteți introspectiv, vă cunoașteți bine punctele tari și pe cele slabe.
 Sunteți puternic impresionat de artă și de frumos, indiferent dacă e
vorba despre o melodie, o pictură sau doar despre felul în care pătrunde
lumina printre frunzele ruginii.
Sau puteți încerca autoevaluarea de mai jos, cu privire la ceea ce vi se
pare ușor, respectiv di cil de făcut. Dacă sunteți de acord cu cele mai
multe dintre aceste a rmații, probabil că sunteți o persoană sensibilă.

Mi se pare ușor... Mi se pare di cil...

• să descifrez starea de spirit
și intențiile celorlalți.
• să desfășor o activitate lentă
și meticuloasă la standarde
înalte.
• să fac față emoțiilor puternice ale altor
persoane, îndeosebi celor de mânie, stres sau
dezamăgire.
• să lucrez repede sub presiune sau sub privirile
atente ale altora.
• să-mi prioritizez propriile nevoi.
• să observ detalii pe care alții • să ignor mirosurile, texturile sau zgomotele
le ignoră. neplăcute.
• să caut soluții holistice, • să suport o atmosferă extrem de agitată sau
bene ce pentru întregul de aglomerată.
grup. • să petrec timp în medii neplăcute sau dure.
• să găsesc sens și frumusețe • să văd sau să citesc descrieri ale actelor de
în viața de zi cu zi. violență.
• să fac artă, să u creativ sau
să ofer idei deosebite.
• să empatizez cu alții, mai cu
seamă atunci când suferă.
Poate că astfel vă dați seama pentru prima dată în viață că sunteți o
persoană sensibilă. Dacă da, bun-venit în club! Nu sunteți singur. De fapt,
vă a ați într-o companie selectă: mulți dintre cei mai de seamă cărturari,
artiști, conducători și lideri de opinie au fost persoane sensibile. În lipsa
minților cu mare sensibilitate, lumea nu ar avut:
• teoria evoluției;
• teoria germenilor;
• musicalul Poveste din Cartierul de Vest;
• tema muzicală din lmul Războiul stelelor;
• sfârșitul politicii de apartheid;
• studioul de animație Ghibli;
• cartea autobiogra că a Mayei Angelou, Știu de ce cântă pasărea în
colivie;
• Net ix;
• piramida nevoilor, descrisă de Abraham Maslow;
• pictura Sărutul de Gustav Klimt;
• Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii;
• primul jeton nefungibil (NFT);
• romanul Frankenstein de Mary Shelley;
• serialul educativ Mister Rogers’ Neighborhood.*
 Cel mai important lucru pe care trebuie să-l rețineți este acela că, ind
sensibil, nu înseamnă că sunteți „defect“ sau inadecvat. Adevărul este că
aveți o superputere, una pe care specia umană s-a bazat timp de milioane
de ani.

Un avantaj evolutiv
Mai mult decât normală, sensibilitatea este un lucru pozitiv. Oamenii de
știință o consideră un avantaj evolutiv care ajută organismul să
supraviețuiască în diverse medii. Dacă vreți dovezi, este su cient să vă
uitați la numărul mare de specii care au dezvoltat această trăsătură; lista
cuprinde mai mult de o sută, incluzând aici câinii, pisicile, peștii,
rozătoarele, insectele și numeroase primate.18 În plus, cercetătorii au
descoperit că sensibilitatea s-a dezvoltat de mai multe ori pe liații
separate ale primatelor – un indiciu clar că are avantaje sociale și de
supraviețuire.19 Urmărind macacii rhesus, putem vedea aceste avantaje în
acțiune.20 În urma unui studiu, s-a constatat că macacii sensibili, care
avuseseră mame grijulii, au devenit la maturitate indivizi precoce, mai
inteligenți și mai rezistenți la stres. De multe ori au ajuns lideri ai grupului
lor. Sensibilitatea poate observată în întreg regnul animal. Poate că ați
remarcat o veveriță isteață care v-a zădărnicit eforturile de a o ține departe
de grăunțele din căsuța păsărelelor sau poate că aveți un animal de casă de
o inteligență ieșită din comun. (Mattie, una dintre pisicile lui Jenn pe care
noi o considerăm supersensibilă, a învățat să deschidă ușile dulapului.)
În rândul primilor oameni, e posibil ca avantajul sensibilității să fost și
mai categoric, chiar vital, așa cum continuă și astăzi să e. La urma urmei,
capacitatea de a observa tipare și detalii esențiale face ca, deseori,
persoanele sensibile să prevadă cu acuratețe diverse lucruri: au o bună
intuiție. Conexiunea dintre intuiție și sensibilitate este măsurabilă.21 În
cadrul unui studiu, la un joc de noroc, persoanele sensibile au avut
rezultate mai bune decât celelalte. Un alt studiu, în care s-a folosit o
simulare pe computer a selecției naturale, a arătat că, în timp, indivizii
sensibili s-au descurcat mai bine decât cei cu sensibilitate mai scăzută.22
Au petrecut mai puțin timp analizându-și opțiunile și comparându-le cu
rezultatele anterioare, iar această putere de discernământ le-a asigurat în
decursul timpului un surplus de resurse – mai mult decât su cient pentru
a contrabalansa timpul și energia cheltuite suplimentar.
Așadar, conchid specialiștii, este posibil ca persoanele sensibile să
mărească șansele de supraviețuire ale speciei umane. Atunci când vezi și
auzi ceea ce alții ignoră, ai o capacitate mai mare de a evita prădătorii și
alte amenințări sau de a găsi resursele necesare. De asemenea, atunci când
înveți din greșeli, nu le mai faci și a doua oară, ba mai mult, îi ajuți și pe
ceilalți să le evite. Iar când îi „citești“ pe ceilalți e cient – inclusiv ceea ce
nu spun – ești mai bine echipat pentru a forma alianțe și a-i ajuta să
coopereze.
Prin urmare, în tundră sau în junglă, sensibilitatea constituie un avantaj.
Poate că, odinioară, oamenii sensibili făceau previziuni legate de vreme,
dădeau sfaturi în chestiuni spirituale sau găseau urmele animalelor. Dacă
luăm aceeași trăsătură și o aplicăm unui profesor, unui agent bursier sau
unui director de companie, înțelegem că oamenii sensibili sunt mai bine
dotați cu calitățile necesare pentru a prospera în lumea actuală, chiar dacă
societatea, în ansamblul ei, crede altceva.

Lumea de astăzi are nevoie de oameni sensibili și de superputerile lor

Asistenta nu voia să se plângă, însă nu-și putea alunga senzația că ceva nu
e în regulă.23 Ultima ei pacientă, o femeie de vârstă mijlocie, se recupera
după o intervenție chirurgicală la o valvă a inimii. Asistenta își relatase
povestea în cartea e Power of Sensitivity („Puterea sensibilității“) de Ted
Ze , dar voia să rămână anonimă. Îi vom spune deci Anne. Asistentă
canadiană cu peste 20 de ani de experiență, Anne lucra la terapie
intensivă. „Deși sunt genul de asistentă care se simte perfect în tensiunea
și agitația unităților de terapie intensivă, în zilele libere obișnuiesc să stau
pe canapea și să mă uit la lme, ca să-mi revin, după toată acea
hiperstimulare“, povestește ea. „Colegii mă tachinează, indcă momentele
mele de relaxare se deosebesc atât de mult de comportamentul lor «însetat
de adrenalină».“24
Până atunci, pacienta lui Anne se recuperase bine, medicul considerând
că nu are nevoie de îngrijiri suplimentare. Ar fost simplu pentru Anne s-
o scoată de pe lista ei și să lase echipa de la chirurgie să se ocupe de ea mai
departe. Dar ceva din interior o împiedica să facă acest lucru. De ecare
dată când venea s-o veri ce, pacienta părea să se simtă și mai rău. În
primul rând, nu stătea confortabil decât întinsă pe partea dreaptă, lucru
care era neobișnuit.
Anne a ase recent că este o persoană sensibilă, iar în acea zi venise la
serviciu acut conștientă de superputerile ei. În timpul unei pauze pe care
și-a luat-o pentru a procesa cele întâmplate în ziua respectivă, s-a întrebat:
„Dacă [organismul pacientei] ar încerca să-mi spună ceva, ce anume ar
?... Și de ce sunt atât de îngrijorată pentru ea?“25 Poate, sensibilă ind,
sesizase aspecte pe care ceilalți membri ai echipei nu le puteau vedea încă.
De obicei, când i se încheia tura se simțea liniștită, ca și cum putea pleca
acasă știind că ajutase pe cineva. În ziua aceea însă, nu se simțea deloc așa.
Anne s-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă i-ar contrazice pe medici.
Asistentele care își depășesc atribuțiile sunt mustrate sau trimise la
recali care... ind uneori chiar concediate. Pe lângă riscul acesta, Anne nu
voia să-și supere sau să-și vexeze colegii, știind că relațiile tensionate riscau
să afecteze negativ îngrijirea pacienților. Și, mai presus de toate,
recunoștea că-i era puțin teamă de chirurgul-șef, care urmărea cazul
pacientei respective.
În ciuda temerilor, știa însă ce are de făcut: trebuia să vorbească. „Îmi
dădeam seama că aș putea singura ei șansă de a rămâne în viață“26, a
declarat ea. N-a renunțat nici când unul dintre medici i-a respins
îngrijorările, ci s-a adresat altuia. Acesta a crezut-o și a întrebat dacă ar
putea să scaneze inima pacientei cu un ecograf portabil, pentru a vedea
dacă nu cumva se acumulase uid în jurul ei. Anne a acceptat, deși
însemna să efectueze procedura fără acordul chirurgului, ceea ce nu-i
plăcea deloc. Dar scanarea i-a con rmat imediat intuiția: pacienta avea un
cheag mare de sânge în inimă, ind la distanță de numai câteva minute de
un stop cardiac.
Femeia a fost dusă rapid în sala de operații și cheagul a fost înlăturat.
Datorită lui Anne, și-a revenit complet. Mai târziu, lui Anne i s-a spus că,
dacă n-ar procedat așa, pacienta ar murit. „M-am simțit onorată de
faptul că mi-am putut folosi abilitățile de PSS pentru a o ajuta“, a declarat
ea.27 „Acum știu că spiritul meu de observație dezvoltat și forța interioară
mi-au permis să percep situația la niveluri multiple.“ Și, dacă ar nevoie s-
o mai facă vreodată, nu i-ar mai atât de teamă de reacția echipei de
chirurgi. Doar „mi-aș exprima îngrijorările cu blândețe, dar hotărât, știind
că mă pot face auzită“. Când vestea despre intervenția ei s-a răspândit,
Anne a devenit eroina secției.
Anne este doar un exemplu de persoană a cărei sensibilitate îi conferă
avantaje la locul de muncă. Povestea ei arată că sensibilitatea nu este doar
o superputere personală, ci o trăsătură care s-a dezvoltat în avantajul
întregii specii umane. Dacă dumneavoastră sau cineva drag s-ar
îmbolnăvi, Anne este exact tipul de asistentă medicală pe care ați dori-o
alături. Sensibilitatea ei v-ar putea salva viața.

Creierul sensibil procesează în profunzime

Dar cum reușesc cei sensibili, ca Anne, să facă toate acestea? Ce anume le
conferă asemenea superputeri? Răspunsul se regăsește în modul de
funcționare al creierului.
Pentru un neuron, orice tip de aport, de la șuieratul unui tren de marfă
până la zâmbetul de pe fața persoanei iubite, este doar o sumă de date care
trebuie procesate. Unii creieri – ai persoanelor sensibile – procesează mai
îndelung și mai profund decât alții. Unii sunt aidoma unui adolescent
plictisit, care lucrează câteva ore pe zi, ignorând jumătate din ceea ce se
petrece în jurul lui, iar alții sunt ca un avocat care analizează minuțios
ecare detaliu al unui caz. Creierul sensibil este avocatul și, la fel ca un
avocat de succes, nu-și ia timp liber; este construit pentru a minuțios și
profund.
Datele științi ce con rmă aceste deosebiri. În 2010, Jadzia Jagiellowicz și
echipa ei au folosit rezonanța magnetică nucleară funcțională (RMNf )
pentru a studia creierul persoanelor sensibile.28 Au analizat de fapt atât
persoane sensibile, cât și mai puțin sensibile, în timp ce le arătau imagini
alb-negru cu scene din natură, de pildă, o casă cu un gard în jur sau căpițe
de fân pe un câmp. Apoi, imaginile au fost modi cate și arătate din nou
subiecților. La unele, modi cările erau substanțiale, spre exemplu,
adăugarea unui stâlp la gard, iar la altele, schimbările erau minore, de
pildă, mărirea uneia dintre căpițe.
Probabil credeți că știți unde vrem să ajungem. Dar, dacă ați spune că
persoanele foarte sensibile au remarcat deosebirile mai rapid decât
celelalte, ați greși. În realitate, cei mai sensibili subiecți au avut nevoie de
puțin mai mult timp pentru a observa modi cările, mai cu seamă pe cele
minore. La ei a durat mai mult indcă, după spusele cercetătorilor, „ei
analizează mai îndeaproape detaliile subtile ale scenei“29. (Dacă sunteți
atras de jocurile de tip „observă deosebirile“ postate în mediul online și
petreceți un timp îndelungat cu ele, este posibil să ți o persoană
sensibilă.)
Când au studiat imaginile RMN, după test, cercetătorii au remarcat o
altă deosebire. La persoanele foarte sensibile se înregistrase o activitate
semni cativ mai intensă în acele zone ale creierului implicate în
procesarea vizuală și în evaluarea complexităților și a detaliilor, nu doar a
aspectelor super ciale. Mai precis, persoanele foarte sensibile
manifestaseră o activitate sporită în regiunile medială și posterior
parietală, și deopotrivă în regiunile temporală și occipito-temporală.
Aceste diferențe s-au păstrat chiar și atunci când cercetătorii au analizat
alte trăsături, precum nevrotismul** și introversiunea. Altfel spus,
sensibilitatea, nu altceva, era cea care le determina să proceseze în
profunzime.
Iar această procesare profundă nu încetează odată cu sfârșitul
experienței respective; mintea sensibilă continuă să „ruleze“. Știm acest
lucru deoarece Bianca Acevedo, specialistă în neuroștiințe la Universitatea
California, a studiat creierul sensibil în momente de repaus.30 În acest
scop, Acevedo și echipa ei au scanat creierul unor persoane sensibile în
timp ce acestea erau implicate într-o activitate de tip empatic: priveau
imagini și descrieri ale unor evenimente fericite, triste sau neutre, iar apoi
le erau arătate fața partenerului de viață și fețele unor necunoscuți, a șând
emoția provocată de eveniment. Între vizualizările fotogra ilor, li s-a cerut
să numere descrescător, din șapte în șapte, pornind de la un număr mare,
„pentru a elimina efectele resimțirii oricărui tip de emoție“31, explică
Acevedo. De asemenea, subiecții au fost rugați să descrie cum s-au simțit
după vizualizarea ecărei fotogra i și, la nal, li s-a spus să se relaxeze, în
timp ce creierul le era scanat.
Cercetătorii au constatat că, după încheierea ecărui eveniment
emoțional – și după eliminarea prin numărare a emoțiilor rezultate –,
creierul celor sensibili încă procesa profund evenimentul în cauză. Această
profunzime a procesării, susține Acevedo, „este o trăsătură esențială a
sensibilității ridicate“32. Așadar, dacă vi se întâmplă cu regularitate să
re ectați la ceva – la o idee, o întâmplare sau o experiență trăită – mult
timp după ce alții au lăsat episodul în urmă, e posibil să ți o persoană
sensibilă.

Inteligența superioară în tandem cu empatia superioară

Aceste deosebiri cerebrale explică de ce sensibilitatea zică și cea
emoțională sunt de fapt una și aceeași trăsătură: mintea sensibilă petrece
mai mult timp procesând totul – lumina puternică din tavan, surâsul unui
copil sau o nouă teorie științi că. La rândul ei, sensibilitatea se manifestă
în moduri diferite: o inteligență profundă, re exivă și o conștientizare
empatică, la fel de profundă, a celor din jur. Dacă vă regăsiți într-una
dintre aceste fațete mai mult decât în cealaltă nu înseamnă că nu sunteți
sensibil; multe persoane sensibile tind să încline spre una sau spre cealaltă.
Dar sunteți capabil de ambele.
De fapt, acea procesare adâncă a minții sensibile este atât de prețioasă,
încât sensibilitatea este deseori legată de geniu. Linda Silverman,
directoare a Gifted Development Center din Denver, un centru dedicat
persoanelor superdotate, susține că majoritatea indivizilor cu înzestrări
deosebite sunt foarte sensibili – îndeosebi cei a ați în primele două
procente ale populației din punctul de vedere al inteligenței. „Studiile mele
clinice, întinse pe mai mult de 42 de ani și implicând peste 6 500 de copii
evaluați prin teste de inteligență individuale la Gifted Development
Center, sugerează că există o corelație între supradotare și sensibilitate“,
susține ea. „Cu cât o persoană are un IQ mai mare, cu atât crește
probabilitatea ca aceasta să se încadreze în caracteristicile unei PSS.“33
Studiile efectuate asupra unor muzicieni de succes susțin aceste
constatări.34 Psihologa Jennifer O. Grimes a studiat artiști care au cântat la
Ozzfest – unul dintre cele mai mari și mai dezlănțuite festivaluri de
muzică heavy metal din Statele Unite. Ea a constatat că, în afara scenei,
rockerii erau de multe ori sensibili și retrași – la polul opus față de
personajul amboaiant de pe scenă. Iar acest aspect nu este întâlnit doar
în domeniul artelor. A sensibil înseamnă să gândești profund în orice
situație, astfel că supersensibilitatea favorizează inovațiile în știință și
abilitățile de conducere în economie. Cu cât o persoană este mai sensibilă,
cu atât percepe mai multe conexiuni, pe care alții riscă să le ignore. Iar
faptul că poate totodată caldă și empatică nu face decât să-i sporească
atractivitatea.

Ce nu este sensibilitatea
Dacă este important să înțelegem ce este sensibilitatea, la fel de necesar
este să știm și ce anume nu este ea. Sensibilitatea nu e același lucru cu
introversiunea, autismul, tulburarea de procesare senzorială sau trauma.
Nu e di cil să înțelegem de ce introversiunea și sensibilitatea pot
confundate. În ultimii ani, introversiunea a început să e mai puțin
stigmatizată, în parte grație excelentei cărți a lui Susan Cain Quiet.
Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare. Dar sensibilitatea continuă
să e blamată, în ciuda faptului că introvertiții și sensibilii au în comun
anumite caracteristici – de pildă, necesită cu regularitate momente de
relaxare și repaus, gândesc profund și au o lume interioară vie. (Unii
experți, printre care și Elaine Aron35, sunt de părere că Susan Cain se
referea mai degrabă la persoanele supersensibile decât la introvertiți.) E de
la sine înțeles că, dacă ești mai sensibil la mediul din jur, preferi, poate, să
petreci mai puțin timp în compania celorlalți, pentru a reduce stimularea.
Dar există câteva deosebiri importante între introvertiți și cei sensibili.
Introversiunea descrie o orientare socială: o persoană care preferă
compania grupurilor mici și căreia îi place să petreacă un timp singură.
Sensibilitatea, pe de altă parte, descrie o orientare către mediul din jur.
Prin urmare, putem spune că introvertiții se simt obosiți de socializare, pe
când sensibilii sunt obosiți de orice tip de stimulare, pe lângă socializare.
Aron estimează de fapt că, în proporție de aproximativ 30%, persoanele
sensibile sunt extrovertite, restul de 70% ind introvertiți.36 Astfel, e posibil
să ți un sensibil extrovertit, deschis spre exterior și spre relații
interumane, sau puteți un sensibil introvertit, care apreciază liniștea și
singurătatea. (Cu alte cuvinte, nu există o modalitate negativă de a
sensibil.)
În mod similar, persoanele autiste și cele sensibile pot avea câteva
caracteristici în comun, cum ar tendința de a evita anumite mirosuri,
alimente sau texturi ori predispoziția de a copleșiți de unii stimuli. Dar,
în conformitate cu cercetările lui Acevedo, există deosebiri cerebrale între
autiști și cei sensibili. În primul rând, creierul autist și cel sensibil sunt
total opuse din punctul de vedere al modului în care procesează indiciile
emoționale și pe cele sociale. Mai precis, creierul persoanelor sensibile
manifestă niveluri peste normă ale activității în regiuni legate de starea de
calm, de echilibru hormonal, de autocontrol și gândire autore exivă.
Creierul persoanelor autiste, pe de altă parte, manifestă o activitate mai
scăzută în regiunile care guvernează starea de calm, emoțiile și
sociabilitatea. Acest lucru e clar ilustrat de modul în care persoanele cu
autism sunt nevoite să deprindă strategii de interpretare a indiciilor
sociale, în vreme ce persoanele sensibile îi „citesc“ pe ceilalți cu mare
ușurință – mai ușor decât o fac cei care sunt mai puțin sensibili.
Tulburarea de procesare senzorială este confundată uneori cu
sensibilitatea deoarece ambele implică o reacție mai mare la stimuli. Cea
dintâi survine însă atunci când creierul are di cultăți în a recepta și a
reacționa la informațiile primite de la simțuri. Spre exemplu, un copil cu
această tulburare poate să reacționeze în mod exagerat la stimuli, țipând
atunci când este atins, sau poate să nu reacționeze deloc, manifestându-se
cu duritate în joaca alături de ceilalți copii. Deși un anume nivel de
disconfort senzorial este caracteristic pentru sensibilitate, acesta nu
afectează modul de funcționare cotidian, așa cum o face tulburarea de
procesare senzorială. Iar disconfortul senzorial nu este singura
caracteristică a sensibilității. Mai corect spus, sensibilitatea presupune o
procesare mentală neobișnuit de profundă sau de elaborată.
Trauma poate de nită ca orice aport prea intens pentru ca sistemul
nervos să-l poată procesa pe moment. Situații grave, ca abuzul, lipsa de
hrană sau violența, pot provoca traume, la fel ca pierderea cuiva apropiat
(sau a unui animal de casă), o boală sau bullyingul. Trăirea unei traume
transformă fundamental sistemul nervos, iar supraviețuitorul rămâne într-
o stare de hipervigilență sau hiperexcitare. Și persoanele sensibile pot intra
cu ușurință într-o stare de hiperexcitare, ca urmare a procesării profunde
care le caracterizează. Numim această experiență „suprastimulare“ și o
vom discuta în detaliu în capitolul 4. Specialiștii sunt de acord că
persoanele sensibile pot mai ușor traumatizate decât celelalte, deoarece
sunt mai sensibile la toți stimulii, inclusiv la cei traumatizanți.37 Dar
trauma și sensibilitatea nu sunt în mod inerent unul și același lucru38;
Acevedo a constatat că există deosebiri între creierii persoanelor sensibile
și ai celor cu tulburare de stres posttraumatic (PTSD***).
 O ultimă observație: așa cum există persoane ambidextre, la fel e posibil
să i sensibil și să ai, în plus, o altă trăsătură, o altă tulburare sau afecțiune.
De exemplu, poți sensibil și să ai deopotrivă PTSD (sau depresie,
anxietate, tulburare de procesare senzorială etc.). Dar sensibilitatea în sine
nu este o tulburare. Nu poți „diagnosticat“ drept supersensibil, iar
sensibilitatea nu necesită tratament, deși persoanele sensibile pot avea de
câștigat dacă deprind strategii de abordare a suprastimulării și de reglare
emoțională. Unii specialiști au început chiar să privească sensibilitatea ca
ind o formă de neurodiversitate. Teoria neurodiversității stipulează că
deosebirile cerebrale nu trebuie considerate de ciențe, ci variații sănătoase
în spectrul trăsăturilor umane normale. Oamenii sensibili percep lumea în
mod diferit și au nevoi diferite comparativ cu cei mai puțin sensibili. Prin
urmare, sensibilitatea nu este o de ciență sau o imperfecțiune.
Dimpotrivă, contribuie la prosperitatea speciei umane.

Mitul durității mentale

Atunci când vă întrebați dacă sunteți o persoană sensibilă –
dumneavoastră sau vreo cunoștință –, rețineți că oamenii sensibili nu
arată întotdeauna așa cum ne-am gândi că trebuie să arate. O persoană
sensibilă poate bărbatul nepriceput la jocul întâlnirilor amoroase din
cauza neobișnuitei lui dorințe de profunzime și intensitate emoțională în
relațiile romantice. Sau tânăra mamă care se întreabă de ce ea nu poate
face față cerințelor maternității așa cum pare că reușesc alte mame. O
persoană sensibilă poate angajata care se simte afectată negativ de
caracterul competitiv al mediului de lucru sau de comportamentul
nepotrivit al șefului ei. O persoană sensibilă poate soldatul a cărui
intuiție veghează în mod repetat la siguranța întregii sale unități. Sau
cercetătoarea ale cărei întrebări agasante îi deschid calea către o
importantă reușită medicală.
Altfel spus, nu e întotdeauna ușor să-i recunoaștem pe cei sensibili. În
numeroase culturi, normele sociale impun să ne ascundem sensibilitatea.
Această atitudine poartă un nume: „mitul durității“. Iar acest mit ne
sugerează că:
• Sensibilitatea este un defect.
• Numai cei puternici supraviețuiesc.
• A șarea emoțiilor este un semn de slăbiciune.
• Dacă ești empatic, alții vor pro ta de tine.
• Cu cât poți îndura mai multe, cu atât e mai bine.
• E rușinos să te oprești sau să ceri ajutor.
În consecință, multe persoane sensibile își disimulează sau își neagă
sensibilitatea. A șează o mască pentru a părea la fel ca majoritatea, deși
știu de la o vârstă fragedă că se deosebesc de ceilalți. Acceptă să meargă la
încă o petrecere obositoare sau să se implice într-un nou proiect solicitant
la muncă, cu toate că trupul îi imploră să se oprească. Se prefac că nu sunt
profund emoționați de o melodie frumoasă ori de un lm captivant. Poate
că plâng, într-adevăr, dar numai în intimitatea casei lor, departe de
privirile iscoditoare.
Bărbații sensibili sunt mai cu seamă ținta vizată de mitul durității
mentale. În multe culturi, sunt învățați încă din copilărie că băieții nu
plâng și că să i bărbat adevărat înseamnă să strângi din dinți și să suporți
durerea zică și emoțională. Fábio Augusto Cunha este un bărbat sensibil
care trăiește în Brazilia, o țară recunoscută pentru valorizarea
machismului, doctrină care pune semn de egalitate între bărbăție, pe de o
parte, și curaj, forță, putere și, uneori, violență, pe de altă parte. „Toată
viața m-am simțit nelalocul meu și mi-a fost greu să mă adaptez la modul
tradițional în care ar trebui să se comporte un bărbat“39, scrie Cunha pe
site-ul nostru, Sensitive Refuge. „N-am putut niciodată să mă încadrez în
atitudinea competitivă din rândul bărbaților. Parcă ceilalți nu simțeau ce
simt eu, parcă nu vedeau lumea așa cum o percepea su etul meu sensibil.
În multe etape ale vieții, și mai ales în adolescență, m-am forțat să mă
adaptez. Aveam un grup de prieteni bărbați și încercam să u «dur» ca ei.
Însă, când rămâneam singur, atunci mă regăseam pe mine și rea mea
sensibilă prin intermediul cărților, al muzicii și al lmelor pe care le
vedeam aproape în secret, ca și când aș avut o identitate ascunsă.“
Și femeile sunt vizate de mitul durității, dar într-un mod diferit – de
pildă, atunci când sunt mustrate pentru că ar „melodramatice“.
Scenarista, regizoarea și producătoarea Nell Scovell, creatoarea serialului
de televiziune Sabrina the Teenage Witch („Sabrina, adolescenta-
vrăjitoare“), s-a confruntat cu acest mit când a lucrat prima dată ca
scenarist de televiziune. „Mi-am zis că, dacă bărbații care îmi sunt colegi
nu vor observa că sunt (în șoaptă) femeie, mă vor accepta printre ei“40,
scria ea într-un eseu. Așa se face că, timp de trei decenii, și-a domolit
emoțiile la locul de muncă: „Ignoram dezamăgirea. Râdeam când eram
hărțuită. Când un șef, bărbat, mi-a explicat de ce i se pare normal să-și
asume el meritele pentru munca mea, zâmbetul pe care l-am a șat mi-a
ascuns bine urletul interior“.
Scovell susține că bărbații – despre care se presupune că ar trebui să e
mai duri – sunt măsurați după un alt standard, unul care acceptă o doză
substanțială de fragilitate, atât timp cât este mascată de furie. După o
ședință dură cu toți cei care făceau parte din rețea, spre exemplu, un coleg
s-a năpustit în încăpere, a înjurat în gura mare și și-a aruncat scenariul pe
masă. „Mi-am dat seama că și furia este o emoție“41, a scris ea. „Dar
nimeni nu l-a considerat «isteric». Atunci când un bărbat iese vijelios
dintr-o încăpere, se spune despre el că e pătimaș. Când o femeie face
același lucru, e considerată instabilă și lipsită de profesionalism.“
Indivizii marginalizați de societate, precum persoanele de culoare și cei
aparținând spectrului LGBTQ+, se confruntă cu două aspecte atunci când
vine vorba despre mitul durității mentale. Fiind deja discriminați și supuși
unor stereotipuri vătămătoare, probabil că refuză să e percepuți ca
sensibili. Termenul „sensibil“ poate părea că le îngustează și mai mult
identitatea, care oricum este deja privită critic din cauza culorii pielii sau a
sexualității lor. Pentru mulți însă, acceptarea propriei sensibilități poate
mobilizatoare. Michael Parise, care a scris pentru LGBT Relationship
Network despre ce înseamnă să i supersensibil, explică astfel: „Faptul că
mi-am înțeles trăsăturile de PSS m-a ajutat să nu mă mai simt o victimă, să
nu mă mai judec și să nu-i mai judec nici pe alții. De asemenea, mi-a dat
libertatea de a homosexualul care sunt, fără să atribui sexualității mele
un bagaj inutil“42.
Persoanele de culoare mai cu seamă susțin adesea că se așteaptă de la ele
să proiecteze o imagine a durității și forței mentale, una lipsită de emoții,
pentru a face față stresului cauzat de rasism.43 Raneisha Price,
colaboratoare la Sensitive Refuge, este o femeie de culoare sensibilă, care a
avut o astfel de experiență. Își amintește cum îi erau aruncate jigniri
rasiste, în copilăria petrecută într-un oraș cu populație predominant albă,
din Kentucky. În loc s-o ajute să înțeleagă situația – „setea ei neostoită de a
ști mai multe“44 –, tatăl îi repeta că trebuie să-și păstreze încrederea în sine
și să nu-și arate emoțiile (și să răspundă la jigniri cu un echivalent al
expresiei „să mă pupe-n fundul meu negru“). „Ca tânără de culoare, ești
învățată că puternic nu trebuie să i, ci chiar ești. Punct. De atâtea ori –
prea multe pentru a le mai ține socoteala –, ceea ce simțeam nu oglindea
ceea ce mi se spusese că trebuie să u“, scria ea. Drept rezultat, Price
începuse să simtă că era ceva în neregulă cu ea. „Dacă mă retrăgeam în
cameră pentru a petrece un moment cu mine însămi, la care jinduia eul
meu sensibil – timpul petrecut în solitudine de care toate PS au nevoie
pentru a-și procesa gândurile și emoțiile –, eram etichetată drept
«ciudată» și «cu toane» sau eram ridiculizată, spunându-mi-se că am o
problemă psihologică nediagnosticată.“ Abia înainte să împlinească 40 de
ani, un terapeut de excepție a ajutat-o să-și accepte sensibilitatea și să se
convingă, în sfârșit, că nu mai trebuie s-o ascundă.
Presiunea continuă de disimulare a sensibilității este în mare parte
invizibilă pentru restul lumii. Obișnuim să lăudăm realizările persoanelor
sensibile – albume muzicale marcante, mișcări decisive pentru drepturile
omului etc. –, dar, în același timp, încercăm să suprimăm sensibilitatea în
sine. „E bine să i un om bun, dar nu prea sentimental; e bine să i
creativ, dar nu mai atât de ciudat. Exprimă-ți sentimentele, dar nu într-
atât încât toți ceilalți să e nevoiți să le ia în serios.“ Altfel spus, mitul
durității mentale ne privează de ceva. Duce la alegeri nocive cu privire la
binele personal, la echilibrul vieții profesionale, la felul în care permitem să
m tratați și în care îi tratăm pe ceilalți. Poate că, așa cum a avertizat
Simmel, când încercăm să m duri într-o lume copleșitoare, ne pierdem
compasiunea.
Așadar, poate că a sosit timpul să încercăm ceva nou.

Calea sensibilității
Să revenim la conferința din Dresda. Simmel vorbea atunci despre o lume
în care cetățenii urbani sunt atât de puternic bombardați cu aporturi
senzoriale, încât devin apatici.45 Astăzi, după 100 de ani, bombardamentul
acesta este și mai intens. Dacă sunteți o persoană sensibilă, sigur resimțiți
profund această lume prea copleșitoare. O resimțiți atunci când căutați
iubirea, când vă educați copiii și când mergeți la serviciu. Resimțiți înaltul
prea înalt și josul prea jos, și deveniți rapid suprastimulat într-un mediu ca
acela pe care l-a descris Simmel.
Prin urmare, persoanele sensibile ne oferă o abordare diferită. Am putea
numi perspectiva lor „calea sensibilității“. Aceasta este convingerea
profundă că mai prețioasă decât realizările pure este calitatea vieții, că mai
mulțumitoare decât dominarea celorlalți este conexiunea umană și că viața
este mai plină de sens atunci când petrecem timp re ectând la
experiențele trăite și acționăm din inimă. Spre deosebire de mitul durității,
calea sensibilității ne arată că:
• Oricine are limite (iar ăsta e un lucru bun).
• Succesul vine din munca împreună.
• Compasiunea dă roade.
• Putem învăța multe de la propriile noastre emoții.
• Atunci când avem grijă de noi înșine, putem face lucruri mai bune și mai
reușite.
• Calmul poate la fel de plăcut ca acțiunea.
Ce s-ar întâmpla dacă am începe să ne ghidăm nu după mitul durității, ci
după calea sensibilității? Ce s-ar întâmpla dacă glasurile celor sensibili ar
începe să se facă auzite? Dacă nu ne-am mai ascunde sensibilitatea și am
începe s-o îmbrățișăm? La urma urmei, autoritățile din Dresda nu i-au
cerut lui Simmel să vorbească despre efectele vieții moderne asupra
su etului omenesc. A făcut-o el, fără permisiune. A rostit pe un ton
curajos, și totuși contemplativ, ceea ce știm cu toții în inima noastră: că
progresul economic e bun, dar și mai bun este cel al fericirii umane.

* Charles Darwin, Girolamo Fracastoro, Jerome Robbins, John Williams, Nelson Mandela, Hayao
Miyazaki, Maya Angelou, Reed Hastings, Abraham Maslow, Gustav Klimt, omas Je erson, Kevin
McCoy, Mary Wollstonecraft Shelley și Fred McFeely Rogers. Nu putem ști cu certitudine dacă toți
aceștia s-au considerat sau nu persoane sensibile, dar ecare dintre ei avea – conform interviurilor,
biogra ilor sau propriilor spuse – trăsături comune indivizilor supersensibili. (n.a.)

** Persoanele cu un nevrotism ridicat tind să resimtă cu frecvență și intensitate mai mare decât
altele emoțiile negative ca anxietatea, mânia, frica, invidia, frustrarea etc. (n.tr.)

*** Posttraumatic Stress Disorder (n.red.)

CAPITOLUL 2.
Efectul de impuls sensibil

Cred că viața întreagă e un proces de interpretare a unor mesaje

transmise în copilărie.
B S

Atunci când are un spectacol, Bruce Springsteen „explodează“ pe scenă. O

adevărată legendă a muzicii rock, e la fel de vulcanic azi, la cei peste 70 de
ani ai săi, ca în tinerețe, oferind spectatorilor ceea ce un critic descrie
astfel: „concerte de trei ore mega-extravagante, incendiare, explozive,
detunătoare, electrizante“46. Această energie e cea care i-a atras
supranumele „ e Boss“, fascinându-i pe fanii săi. Mulți dintre aceștia
provin dintr-un mediu muncitoresc, la fel ca Springsteen însuși, pentru ei
artistul ind un simbol al spiritului american dur, neobosit și rebel, care –
pentru a parafraza titlul uneia dintre melodiile sale – „nu se lasă“. Fanii i-
au atribuit numeroase epitete, dar mai mult ca sigur că „sensibil“ nu
gurează printre primele.
Aceiași fani ar surprinși însă dacă l-ar întâlni pe Springsteen în afara
scenei. În copilărie, era „un puști destul de sensibil și chiar nevrotic,
marcat din plin de anxietate“47, așa cum îi relata el unui reporter. Urla de
spaimă când ploua cu tunete și fulgere, și dădea fuga la surioara lui mai
mică, pentru a o alina atunci când aceasta plângea. „Băiețelul mamei“48,
așa cum el însuși se descrie, era uneori atât de agitat, încât își rodea
încheieturile degetelor și clipea „de sute de ori pe minut“, mărturisește în
cartea sa de memorii, Born to Run („Născut pentru a fugi“). Timiditatea și
sensibilitatea nu l-au făcut deloc mai plăcut în ochii colegilor de clasă, iar
Springsteen scrie că a devenit în scurt timp „un rebel fără voie, un fătălău
ciudat, inadaptat și nedorit... rupt de restul lumii, respingându-i pe ceilalți,
nelalocul lui în lume“. Avea 7 ani pe atunci.
Tatăl lui, Douglas, care a fost sursa de inspirație a unora dintre cele mai
îndrăgite piese ale sale, era un om care aprecia duritatea, forța și
capacitatea de a lupta. Așa cum scrie Springsteen în cartea sa de memorii,
nemulțumirea tatălui față de el lua forma unei distanțări reci, la care se
adăugau seară de seară chelfăneli, alimentate de alcool. (Ulterior, Douglas
Springsteen avea să e diagnosticat cu schizofrenie paranoidă.) Unul
dintre rarele momente în care a manifestat un dram de mândrie paternă a
survenit într-o zi în care Bruce l-a surprins urlând la mama lui. Temându-
se pentru ea (Bruce își adora mama), s-a furișat pe la spatele tatălui, cu o
bâtă de baseball, și i-a ars o lovitură peste umeri. Tatăl s-a răsucit pe
călcâie, cu o privire clocotind de furie, însă, în loc să se repeadă la el, a
izbucnit în râs. Întâmplarea a devenit una dintre poveștile pe care tatăl lui
le repeta deseori: Poate că, totuși, băiatul lui era un dur.
Experiențele lui Springsteen nu sunt rar întâlnite. De multe ori,
sensibilitatea copiilor este considerată un defect. Părinții vor să-i corecteze
sau să-i călească, așa cum vor face ulterior în viață colegii, prietenii și chiar
partenerii romantici. Eforturile lor sunt greșite nu doar indcă
sensibilitatea este un atu, ci și pentru că pur și simplu nu dau roade. Iată
un exemplu: așa cum a constatat Douglas Springsteen, toate răstelile din
lume n-ar reușit să-l transforme pe ul lui într-o persoană mai puțin
sensibilă, indcă, indiferent dacă ești sau nu un vulcan al rockului,
sensibilitatea îți este impregnată în propria identitate.
Și atunci, ce anume ne face să m sensibili? Și cum ne ajută sensibilitatea
în viață? Specialiștii nu știu exact ce anume determină sensibilitatea, însă,
datorită progreselor tehnologice, au reușit să descopere unele indicii
importante.

E scris în gene
Atunci când a fost descoperită, în anii 1990, s-a crezut că versiunea scurtă
a genei transportoare de serotonină (SERT) cauzează depresie. Sau, mai
corect spus, dat ind că depresia este un fenomen complex și, prin
urmare, nu poate explicat printr-o singură genă, oricare ar aceasta, s-a
crezut că mărește riscul de depresie. Dovezile în sprijinul acestei conexiuni
păreau solide: numeroase studii arătaseră că persoanele cu această
versiune a genei erau mai predispuse să devină deprimate sau anxioase, ca
reacție la situațiile di cile.49 Ceea ce părea logic. Varianta scurtă a genei
SERT – care are o secvență mai scurtă din codul genetic, într-o regiune a
ei, comparativ cu versiunea lungă – afectează producția de serotonină,
neurotransmițător cu rol major în reglarea stării de spirit, de bine și de
fericire. Așa se face că numeroși cercetători au acceptat ca reală ideea unei
legături între gena SERT scurtă și depresie. Concluzia nu i s-a părut însă la
fel de logică neurospecialistei Joan Chiao.50 Ea lucrase cu date care sugerau
că la persoanele de origine asiatică – printre care se număra ea însăși –
exista o probabilitate mult mai mare de a avea această versiune a genei.
Probabilitatea era aproape dublă, în comparație cu occidentalii caucazieni.
Chiao își petrecuse însă o mare parte din viață printre asiatici și americani
de origine asiatică, și nu i se păruse că aceștia erau mai deprimați decât
restul populației. Firește, om de știință ind, cercetătoarea nu putea lua
propria experiență ca dovadă concludentă, și a decis să studieze problema:
este într-adevăr rata depresiilor mai mare în regiuni ca Asia de Est, unde
mulți locuitori au versiunea scurtă a genei?
Nu i-a fost ușor să obțină răspunsul. A trebuit să coroboreze numeroase
studii, plus datele primite de la Organizația Mondială a Sănătății, și să le
transpună pe două hărți, pe care le-a publicat apoi într-un articol, în 2010.
O hartă înfățișa zonele în care gena era cel mai des întâlnită, iar cealaltă
prezenta regiunile cu cea mai mare rată a depresiei. Dacă SERT scurtă este
într-adevăr „gena depresiei“, și-a spus Chiao, atunci cele două hărți ar
trebui să e similare. Dar nu erau. De fapt, dacă le așezi una lângă alta, din
unele puncte de vedere sunt chiar opuse. Asia de Est – unde mulți
locuitori au gena scurtă – abia dacă e reprezentată pe harta depresiei. Dar
Statele Unite și unele părți ale Europei – regiuni în care prezența genei în
populație este doar moderată – apar pregnant pe aceeași hartă.
Dacă ar să ne luăm doar după hărți, am putea crede că gena respectivă
reprezintă pentru unele persoane o pavăză împotriva depresiei (dar nu
este așa). Nesigură, Chiao a investigat și alte posibilități. De pildă, dacă nu
cumva depresia este supradiagnosticată în Vest și subdiagnosticată în Asia.
(Posibil, dar probabil nu su cient pentru a explica diferența substanțială.)
Totuși, niciuna dintre pistele cercetate nu a dat rezultate. Și atunci, ce se
întâmpla? De ce nu erau deprimate persoanele cu gena depresiei?
Pentru unii, susținerea socială are efecte considerabile
Chiao nu era singura care își punea această întrebare, iar unii cercetători
găsiseră anumite indicii. Un studiu constatase spre exemplu că persoanele
cu gena SERT scurtă care supraviețuiseră unei experiențe traumatizante
(în acest caz, un uragan) nu aveau un risc mai mare de a suferi de depresie
comparativ cu persoanele cu gena SERT lungă – dacă credeau că au parte
de o solidă susținere socială.51 În caz că erau însă private de ea, riscul de a
deprimate creștea de 4,5 ori. Un alt studiu, care a avut ca țintă
adolescenți plasați în regim de asistență socială, a oferit rezultate
similare.52 Tinerii cu gena SERT scurtă nu comportau un risc de depresie
mai mare, atât timp cât aveau un adult, mentor de încredere, în viața lor.
Doar la cei fără un astfel de mentor riscul de depresie era mai mare.
Treptat, se contura o imagine nouă. Comparând hărțile, Chiao și-a dat
seama că gena scurtă era prezentă mai frecvent în zonele cu o cultură de
tip colectivist, ca țările Asiei de Est. Poate că, în aceste zone, anumite
aspecte ale culturii – de pildă, relațiile de lungă durată și cele familiale
strânse – asigură o mai mare susținere socială, ceea ce previne depresia.
La polul opus se a ă culturile individualiste – ca Statele Unite –, unde
relațiile sunt în general mai uide și mai ușor înlocuite. De asemenea,
poate că persoanele cu varianta scurtă a genei obțin chiar mai mult din
susținerea socială pe care o primesc. Alte studii au constatat, spre
exemplu, că oamenii cu gena SERT scurtă pot descifra, pot prevedea și pot
reacționa mai bine la emoțiile altora, comparativ cu cei cu varianta lungă a
genei. E posibil totodată ca ei să evalueze riscurile cu mai multă acuratețe,
să e mai creativi și mai empatici. Ulterior, în 2010, alți doi oameni de
știință, Baldwin Way și Matthew Lieberman, au ajuns la o concluzie
similară. În cadrul studiului lor, cei doi au dat un nou nume variantei
scurte a genei SERT: gena sensibilității sociale53.

O abordare modernă a genelor

Astăzi, specialiștii nu mai caută o singură genă, ca SERT, pentru a explica
diversele caracteristici umane.54 Majoritatea trăsăturilor ereditare – chiar
și cele aparent directe, cum ar înălțimea și culoarea pielii – sunt
controlate de mai multe gene, nu de una singură. (Acesta este motivul
pentru care nu avem exact aceeași înălțime sau exact aceeași culoare a
părului ca unul din părinți.) Folosind brațe robotice pentru a plasa mostre
de ADN pe suporturi chimic reactive, cercetătorii pot scana astăzi întregul
genom al unei persoane, căutând deodată milioane de versiuni ale genelor.
Dacă acest proces este repetat pe un eșantion su cient de larg – extras din
baze de date ADN ca acelea în care ne putem căuta strămoșii –, specialiștii
pot să identi ce mii de variații genetice implicate într-o singură trăsătură.
Niciuna dintre aceste gene nu este su cientă ea singură pentru a activa sau
a dezactiva o anumită trăsătură, dar toate contribuie în felul lor. Astfel,
sensibilitatea – la fel ca majoritatea celorlalte trăsături – poate percepută
ca un tipar aparent în întregul genom al unei persoane. Cu cât genomul
dumneavoastră respectă mai bine tiparul, cu atât mai sensibil sunteți.
În prezent, studiile în privința sensibilității sunt în curs, tiparul ne ind
încă pe deplin identi cat. Dar gena SERT este, probabil, una dintre cele
implicate. Specialiștii consideră acum că SERT este o genă a plasticității55,
deoarece pare să le confere celor care o au o mai mare deschidere la
mediul lor de viață, ceea ce permite genei să-i modeleze și mai mult.
Printre celelalte gene ale plasticității se numără monoaminoxidaza
(MAOA), dopamina receptor (DRD4) și altele cu rol în sistemul
dopaminei, centrul recompensei din creier. Acest lucru poate sugera că, pe
lângă faptul că percep lumea altfel, persoanele sensibile își și doresc alte
lucruri de la viață.
Până la urmă, caracteristica reactivității ar putea explica legătura cu
depresia. În mod evident, dacă reacționați mai puternic la evenimentele
prin care treceți, cele negative vă pot afecta într-o măsură mai mare.
Pierderea locului de muncă sau a unei relații importante, de exemplu, vă
poate predispune la depresie mai mult decât pe altcineva. Dar reactivitatea
poate explica și lipsa acestei legături, în unele cazuri. Ce se întâmplă, spre
exemplu, când o persoană cu gene ale plasticității primește susținere și
este încurajată? Reacționează puternic la circumstanțe, da, însă de această
dată într-un mod pozitiv – susținerea îi oferă un avantaj asupra celor care
n-o primesc. Am numit acest avantaj „efectul de impuls sensibil“. El le
permite celor sensibili să ajungă mult mai departe decât ceilalți, atunci
când au parte de o susținere elementară. Este ușor de înțeles deci că aceste
persoane se confruntă cu un risc de depresie mai mic, apărate ind de
puternicul efect pozitiv al anturajului, pe când ceilalți nu sunt.
 Cu alte cuvinte, cu cât sunteți mai sensibil, cu atât extrageți mai multe
din orice experiență trăită, e ea bună sau rea – în mare parte datorită
genelor cu care v-ați născut.

Cele trei tipuri de sensibilitate56

Faptul că sensibilitatea nu este determinată de o singură genă explică și
motivele pentru care nu există două persoane sensibile care să e identice.
Până în prezent, specialiștii au identi cat trei moduri principale în care
oamenii se deosebesc între ei din punctul de vedere al sensibilității.
Prag senzorial scăzut: Sunteți sensibil la informațiile pe care le primiți
prin intermediul simțurilor – imaginile, mirosurile, sunetele și texturile.
Sau, așa cum ne place nouă să spunem, sunteți un super-senzor. Acest tip
de sensibilitate determină, pe de o parte, gradul de armonie dintre
dumneavoastră și mediul din jur și, pe de altă parte, cât de rapid ajungeți
să deveniți suprastimulat. E posibil să aveți un prag senzorial scăzut dacă
oricare dintre tendințele de mai jos este valabilă în cazul dumneavoastră:
• Vă simțiți rapid copleșit sau obosit în locuri aglomerate sau pline de
agitație.
• Reacționați puternic la cantități mici de cafeină, alcool, medicamente ori
alte substanțe.
• Vă deranjează tare zgomotele puternice (de exemplu, țipetele sau
soneriile de alarmă), texturile aspre sau inconfortabile (cum ar un
pulover din lână) ori luminile strălucitoare.
• Sunteți sensibil la schimbările ușoare de temperatură, când, de exemplu,
într-o încăpere e puțin prea cald sau puțin prea rece.
Excitare facilă: Reacționați cu ușurință la stimulii emoționali, atât veniți
din interiorul dumneavoastră, cât și de la alții. Sunteți un super-simțitor.
Acest tip de sensibilitate este deseori însoțit de o abilitate înnăscută de a-i
„citi“ pe ceilalți, dar înseamnă totodată că zăboviți asupra detaliilor sau că
emoțiile dureroase vă frământă mai mult. Ați putea avea acest tip de
sensibilitate dacă manifestați următoarele comportamente sau sentimente:
• Absorbiți cu ușurință emoțiile și stările de spirit ale altora.
• Aveți nevoie de mult timp de destindere pentru a vă liniști sistemul
nervos și a vă reface rezervele de energie.
• Vă simțiți stresat sau secătuit când trebuie să faceți multe lucruri într-un
timp scurt.
• Deveniți cu ușurință irascibil atunci când vă e foame.
• Sunteți foarte sensibil la durerea zică (aveți o toleranță scăzută la
durere).
• Vă străduiți asiduu să evitați greșelile.
• Tresăriți cu ușurință (aveți un re ex acut de tresărire).
Sensibilitate estetică: Acordați o atenție sporită detaliilor din mediul
înconjurător, îndeosebi celor de natură artistică. Sunteți un estet, o
persoană care apreciază în mod deosebit arta și frumusețea. Printre
indiciile care sugerează că aveți o sensibilitate estetică se numără:
• Sunteți profund mișcat de muzică, poezie, lucrări de artă, romane, piese,
lme, emisiuni TV, de o încăpere frumos decorată sau de o priveliște
frapantă.
• Apreciați în mare măsură gusturile sau mirosurile delicate (de exemplu,
cele ale unui vin bun).
• Remarcați detalii mărunte, pe care ceilalți nu le observă.
• Știți ce trebuie schimbat pentru a îmbunătăți un mediu inconfortabil.
• Aveți o lume interioară bogată și plină de fantezie.
Dacă sunteți o persoană sensibilă, este posibil să ți puternic reactiv în
toate cele trei tipologii, ori doar într-una sau în două dintre ele. Michael
Pluess, cercetător în sfera comportamentului uman la Universitatea Queen
Mary din Londra și unul dintre cei mai apreciați specialiști în domeniul
sensibilității, subliniază că, pe lângă aceste trei tipuri de sensibilitate, unii
dintre noi sunt din re predispuși să reacționeze mai pregnant la
experiențele negative (o zi proastă, o pierdere, o traumă etc.), pe când alții
răspund mai puternic la cele pozitive (de pildă, vizionarea unui lm
motivațional sau primirea unui compliment din partea șefului). Aceste
deosebiri în privința sensibilității sunt determinate în parte de variațiile
genetice. În capitolul care apare sub semnătura lor, în lucrarea e Highly
Sensitive Brain („Creierul ultrasensibil“), cercetătoarele Corina U. Greven
și Judisth R. Homberg precizează: „Sensibilitatea poate privită ca ind
multifațetată și foarte exibilă, afectată atât de variațiile genetice, cât și de
experiențele de viață, inclusiv de împrejurările din copilărie“57.
 Și astfel ajungem la următoarea cauză a sensibilității: mediul în care v-ați
trăit copilăria, inclusiv primul de care ați avut parte – uterul matern.

Ce putem învăța de la copiii victimelor supraviețuitoare ale atacurilor

din 11 septembrie
În dimineața de 11 septembrie 2001, zeci de mii de oameni își vedeau de
treburile zilnice în zona din jurul World Trade Center.58 Aproximativ 1 700
dintre aceștia erau femei însărcinate, așa cum susține Annie Murphy Paul,
autoarea cărții Origins: How the Nine Months Before Birth Shape the Rest
of Our Lives („Origini: Cum ne afectează viețile cele nouă luni de sarcină“),
despre in uența perioadei prenatale asupra întregii vieți a unei persoane.59
Când turnurile gemene au fost lovite de avioane și s-au prăbușit, aceste
femei au fost prinse în haosul declanșat. Unele dintre ele au încercat să se
salveze, fugind din turnuri înainte ca acestea să cadă. Altele au fost
martore ale ororilor de la ferestrele clădirilor învecinate. Cam jumătate
dintre ele au suferit apoi de PTSD, la fel ca majoritatea supraviețuitorilor.60
Încă mult timp după ziua aceea, trupul lor continua să e convins că e tot
în pericol, deși se a au deja în siguranță. Aveau coșmaruri și atacuri de
panică. Tresăreau puternic la cel mai mic semn de pericol.
În aceeași dimineață, la circa 25 de kilometri distanță, Rachel Yehuda
sosea la lucru, la Centrul Medical pentru Problemele Veteranilor, din
Bronx.61 După ce a găsit un televizor și a privit atrocitățile în desfășurare,
s-a întrebat care vor efectele pe termen lung ale atacurilor asupra
supraviețuitorilor. Cercetătoare în domeniul sindromului posttraumatic,
Rachel lucrase pe parcursul carierei cu veterani ai Războiului din Vietnam
și cu supraviețuitori ai Holocaustului. În 1993, deschisese prima clinică
psihiatrică din lume destinată tratării celor care supraviețuiseră
Holocaustului. Se așteptase atunci la un val de apeluri telefonice din partea
celor care suferiseră în mod direct de pe urma naziștilor, însă ceea ce s-a
întâmplat în realitate a luat-o prin surprindere. Apelurile primite au fost în
majoritate din partea copiilor deja adulți ai supraviețuitorilor, nu din
partea acestora din urmă, raportul ind de aproximativ cinci la unu.
„Mulți dintre acești membri ai generației a doua aveau simptome de
PTSD“62, îi relata Yehuda lui Paul, în cartea ei. Descriau aceleași coșmaruri,
aceeași anxietate și aceeași hipervigilență ca părinții lor, deși ei nu
avuseseră o viață traumatizantă.
Copiii supraviețuitorilor unei traume, susținea teoria prevalentă pe
atunci, erau astfel marcați indcă auziseră prin ce trecuseră părinții lor și
le văzuseră suferințele. Iar această experiență îi făcuse mai temători, mai
anxioși și mai conștienți de pericolele atotprezente ale vieții. Yehuda avea
însă o altă idee. În anii următori, a fost coautoare a mai multor studii care
analizau cum traumele îi afectează pe copiii supraviețuitorilor. Astfel, a
constatat că sugarii celor care supraviețuiseră atacurilor din 11 septembrie
aveau niveluri de cortizol similare cu cele ale mamelor. Nivelul de cortizol
este un element predictiv esențial cu privire la riscul ca o persoană să
dezvolte PTSD sau nu, iar cel mai puternic efect fusese înregistrat în
cazurile în care mama era în al treilea trimestru de sarcină la momentul
atacurilor. Un studiu ulterior a adus un element suplimentar: copiii erau
mai predispuși să dezvolte PTSD dacă mama – nu tatăl – avea și ea
PTSD.63
Dar ce se întâmpla de fapt? Cum acești copii erau prea mici ca să auzit
relatările mamelor cu privire la atacuri și să le înțeles, explicația
prevalentă nu era aplicabilă. Și indcă efectul era mai puternic dacă
trauma survenise în al treilea trimestru de sarcină, nu se putea spune nici
că bebelușii moșteniseră gene care le măriseră riscul de PTSD. Era oare
posibil ca experiența traumatizantă a mamei să e transmisă copilului
înainte ca acesta să vină pe lume?

Mesajele înaintașilor
Yehuda a ase despre ceea ce oamenii de știință numesc astăzi
„epigenetică“ – studiul de dată relativ recentă al modului în care
experiența de viață alterează modul de funcționare a genelor. Și nu doar
experiențele proprii afectează exprimarea genetică, ci și experiențele
înaintașilor noștri. Mai simplu spus, markerii epigenetici opresc și
declanșează exprimarea anumitor gene, permițând speciei să reacționeze
rapid la mediul de viață. Nu toate aceste schimbări au caracter permanent,
iar markerii nu modi că propriu-zis codul ADN.
Să ne imaginăm că genele sunt aidoma unei biblioteci. Fiecare carte
conține instrucțiunile necesare pentru a vă construi pe dumneavoastră așa
cum sunteți. Epigenetica ajută la alegerea cărților care vor citite și a celor
care vor lăsate la locul lor pe raft. Evenimentele traumatice – războiul,
Holocaustul, atacurile de la 11 septembrie etc. – pot schimba modul în
care sunt citite sau exprimate genele, însă și întâmplările obișnuite, de zi
cu zi, îl pot modi ca. Regimul alimentar, exercițiul zic și înaintarea în
vârstă pot schimba modul în care funcționează genele. Epigenetica explică
și motivele pentru care unele persoane sunt sensibile.
Dovezi în sprijinul epigeneticii sunt oferite de un studiu recent asupra
chițcanului de prerie, un animal mic, cafeniu, care seamănă cu un
șoarece.64 În cadrul studiului condus de Jay Belsky și alții, câteva chițcane
gestante au fost puse într-o situație stresantă (introduse în aceeași cușcă
cu un chițcan agresiv), iar altele nu. Puii au fost dați apoi unor părinți
adoptivi. Despre jumătate dintre părinți se știa că sunt grijulii; la chițcani,
părinții grijulii își alăptează, își ling și își curăță puii frecvent. Restul
părinților adoptivi erau cunoscuți ca ind neglijenți. Când puii au ajuns la
maturitate, cercetătorii le-au evaluat nivelul de anxietate.
Rezultatele nu au lăsat loc de îndoieli. Puii mamelor stresate, adoptați de
părinți grijulii, au devenit cei mai puțin anxioși la maturitate – chiar și în
comparație cu puii ale căror mame nu fuseseră stresate. Chițcanii stresați
prenatal și adoptați apoi de părinți neglijenți erau cei mai anxioși dintre
toate animalele incluse în experiment. Ceilalți chițcani, nestresați prenatal,
se încadrau undeva între aceste două extreme, iar nivelul lor de anxietate
nu era afectat de faptul că avuseseră părinți grijulii sau neglijenți.
La prima vedere, aceste rezultate nu par impresionante, dar, în realitate,
sunt extraordinare. Până în acel moment, specialiștii se axaseră doar
asupra dezavantajelor stresului prenatal, ca trauma transmisă generațiilor
ulterioare după atacurile din 11 septembrie. Dar, așa cum astronomii riscă
să e derutați de un singur r de praf, științele sociale pot și ele afectate
de o simplă preconcepție greșită. Uneori, prejudecata e scuzabilă; așa cum
ne-a spus un cercetător în domeniul dezvoltării umane, nimeni nu-ți cere
să-i examinezi copilul atunci când totul e bine. Așa se face că studiul
sensibilității s-a concentrat inițial asupra celor cu probleme. La fel ca
Pluess, Belsky era de altă părere. În mod similar cu gena SERT, poate că
stresul prenatal sporește într-un fel sau altul plasticitatea, transmițându-le
copiilor un „mesaj“ încă dinainte de a se naște. „Fii atent!“, e posibil să le
semnaleze stresul. „E o lume dură aici, afară!“ Mesajul îi pregătește pentru
a reacționa mai bine la mediu după venirea pe lume, sporindu-le
capacitatea de a face față unei lumi uctuante, în comparație cu copiii
supuși unui stres prenatal mai mic – efectul de impuls sensibil.

Cealaltă jumătate a poveștii

În ampla dezbatere cu privire la „moștenit sau dobândit“****, răspunsul
popular este „ambele“. Dar acest lucru este aplicabil îndeosebi persoanelor
sensibile, dat ind că tiparul lor genetic le face să reacționeze mai puternic
la in uențele externe. Uimitor este faptul că oamenii de știință au putut
preciza chiar un raport numeric concret: genele sunt responsabile în
procent de circa 47% pentru nivelul dumneavoastră de sensibilitate.65 Res-
tul de 53% provine din ceea ce specialiștii numesc „in uențe ale mediului“.
(Pluess a determinat această valoare studiind perechi de gemeni care aveau
aceleași gene, dar au obținut scoruri diferite pe scara sensibilității.) În
consecință, in uențe precum cea a familiei, a școlii și a comunității vă pot
face mai sensibil, iar în acest sens ar putea avea un efect mai puternic
decât în privința altor trăsături de caracter.
Cercetătorii consideră că deosebit de importante sunt experiențele din
primii ani de viață, cu toate că nu știu exact care dintre ele ne fac să m
mai mult sau mai puțin sensibili. „Aceasta este una dintre întrebările
importante, care încă își caută răspuns“66, ne-a spus Pluess în cadrul unui
interviu.
Un indiciu este oferit de un recent studiu american condus de Zhi Li și
colegii ei, aceștia examinând modul în care s-a modi cat nivelul de
sensibilitate la copii pe parcursul unui an.67 Într-un laborator decorat astfel
încât să pară o cameră de zi obișnuită, copiii rezolvau puzzle-uri, se jucau,
și, la un moment dat, li s-a testat răbdarea cu dulciuri, cerându-li-se să
aștepte, înainte să le mănânce. Cercetătorii au căutat indicii ale
sensibilității, ca gândirea profundă, creativitatea și perseverența în cazul
solicitărilor mai di cile. Ba chiar au făcut anumite lucruri mai puțin
obișnuite, pentru a vedea cum reacționează cei mici. În cadrul unui
experiment, în încăpere a intrat un necunoscut cu o pungă neagră din
plastic, a zăbovit înăuntru 90 de secunde și apoi a plecat fără să spună
nimic și fără să se uite măcar la copilul respectiv. Obiectivul urmărit era să
vadă dacă micuții sensibili se sperie mai rău decât cei mai puțin sensibili.
(Nu s-au speriat mai rău.) Într-un alt experiment, Li și colegii ei s-au
prefăcut că se lovesc la cap sau la genunchi, țipând de durere. Testau astfel
dacă micuții sensibili manifestă mai multă compasiune. (Manifestau.) Toți
copiii aveau aproximativ 3 ani la prima sesiune a studiului, și, un an mai
târziu, au revenit pentru o a doua sesiune, în care au fost repetate
majoritatea experimentelor.
Cercetătorii erau instruiți pentru a detecta reacții subtile. Știau că în
general copiii sensibili sunt mai deschiși față de stabilirea unor relații
pozitive cu ceilalți, dar tind totodată să e mai rezervați atunci când o fac.
În consecință, echipa lui Li a căutat indicii mărunte – de pildă, dorința
copilului de a-i mulțumi pe cercetători, concretizată în purtarea
politicoasă și respectarea cu atenție a instrucțiunilor primite. Se așteptau
deopotrivă ca toți copiii sensibili să-și monitorizeze propriile performanțe
și să re ecteze la reacțiile de răspuns primite înainte de a lua decizii. În
plus, credeau ei, copiii sensibili aveau să e mai precauți în general și să
depună eforturi mai mari pentru a-și controla emoțiile și impulsurile.
Li a vrut de asemenea să obțină informații despre viața de acasă a
copiilor. Mediul lor de viață era haotic și imprevizibil sau stabil, oferind
senzația de siguranță? Părinții lor erau blânzi, atenți și drepți sau duri,
lipsiți de răbdare și certăreți, țipând la copii atunci când aceștia greșeau
sau se răsfățau? Pentru a evalua acest mediu, cercetătorii au asistat, în
vreme ce mamele vorbeau cu copiii lor despre un moment recent în care
cel mic fusese neastâmpărat. În plus, au evaluat funcționarea cognitivă a
copiilor și eventualele probleme comportamentale, ca depresia, de citul
de atenție și agresivitatea.
După încheierea ultimului experiment și interpretarea rezultatelor,
oamenii de știință au remarcat un tipar interesant: un gra c în formă de U.
Copiii care trăiau în medii extreme – ori foarte încurajatoare, ori
neglijente – au păstrat de la un an la celălalt același nivel de sensibilitate
crescută. Copiii din medii neutre sau a ate la mijlocul intervalului – nici
foarte încurajatoare, nici chiar neglijente – au manifestat o scădere a
nivelului de sensibilitate. Și, la fel ca în studiul asupra chițcanilor de prerie,
copiii sensibili crescuți în medii încurajatoare au obținut cele mai bune
rezultate dintre toți cei incluși în experimente, având cea mai bună funcție
cognitivă și cele mai puține probleme comportamentale.
 De ce? Oamenii de știință nu știu sigur, însă cred că are legătură cu ceea
ce este normal pentru corp din punctul de vedere al utilizării energiei.
Creierul unei persoane sensibile lucrează intens, aceasta putând să
petreacă mai mult timp pentru rezolvarea problemelor, ceea ce înseamnă
un consum de energie mai mare. În medii încurajatoare, copiii au probabil
de câștigat ind sensibili, în ciuda costului în termeni de energie, deoarece
sensibilitatea le permite să învețe și să se descurce mai bine, astfel că își
exploatează la maximum mediul de viață excepțional. Copiii au de câștigat
probabil de pe urma sensibilității și în medii dure, căci acestea îi ajută să
rămână vigilenți în fața amenințărilor și să evalueze atent situațiile, înainte
de a trece la acțiune. Totodată, îi ajută să urmeze cerințele celor care îi
cresc și care ar putea impredictibili, indiferenți la nevoile lor sau duri în
aplicarea disciplinei.
Cât despre copiii crescuți în medii neutre, ei nu devin, probabil, la fel de
sensibili, deoarece sensibilitatea nu le-ar aduce prea multe avantaje. Ar
presupune o risipă de energie, indcă ei au mai puține amenințări pentru
care trebuie să se pregătească, dar și mai puține experiențe de viață
pozitive din care să învețe. Așa cum poate mărturisi orice persoană
sensibilă, reactivitatea crescută la mediul de viață poate istovitoare, un
proces care duce la un consum energetic mare, și deci unul în care nu te
angajezi cu mare lejeritate.
Iată așadar un alt indiciu referitor la cauzele sensibilității. Dacă în primii
ani de viață ați trăit într-un mediu dur și di cil, poate că ați devenit mai
sensibil ca o modalitate de supraviețuire. Dacă ați crescut însă într-un
mediu încurajator, este posibil să devenit mai sensibil pentru a putea
bene cia de absolut toate avantajele acestuia.

Puterea sensibilității favorizante

Dar cât de importante sunt aceste experiențe din primii ani ai vieții?68 De
exemplu, dacă nu ați moștenit decât în mică măsură tiparul genetic al
sensibilității, dar părinții dumneavoastră se certau deseori când erați mic,
ați devenit între timp un adult sensibil? Nu neapărat. Pe de altă parte, dacă
ați moștenit genele sensibilității, dar ați crescut într-un mediu neutru, acel
mediu a anulat exprimarea genelor? Probabil că nu. Se pare că experiențele
din primii ani de viață contribuie la nivelul de sensibilitate, dar e necesar în
primul rând ca tiparul genetic să e prezent. Revenind la studiul asupra
copiilor, cei care obținuseră un scor al sensibilității ridicat nu s-au
schimbat nici pe departe la fel de mult ca restul copiilor, în decurs de un
an, probabil indcă materialul lor genetic le conferise deja sensibilitate.
Copiii care au pornit de la un nivel scăzut al sensibilității au fost cei la care
acest nivel a crescut cel mai mult în medii extreme, datorită adaptării la
ambientul în care au trăit.
Așa cum a menționat Pluess, dacă sensibilitatea ar doar un răspuns la o
traumă ar însemna să e rar întâlnită, dar nu este așa.69 Dimpotrivă,
persoanele sensibile sunt numeroase – circa 30% din totalul populației – și
multe dintre ele au avut o copilărie situată la mijlocul spectrului. Iar
pentru Pluess, asta nu poate însemna decât un singur lucru: sensibilitatea
oferă un avantaj mai mare decât au crezut inițial specialiștii.
Și, reanalizând datele, și-a dat seama care anume era acel avantaj
suplimentar. Dacă balanța se putea înclina mai mult decât crezuseră la
început cercetătorii? Dacă persoanele sensibile sunt de fapt predispuse să
le depășească substanțial pe celelalte, atunci când bene ciază de condițiile
adecvate, chiar și la vârste mai înaintate? Pluess a numit această idee – că
sensibilitatea este o trăsătură adaptativă care maximizează avantajele
oricărui tip de susținere din partea mediului – „sensibilitate favorizantă“.
Pentru a-și testa teoria, Pluess a inițiat el însuși un studiu al depresiei, de
această dată având la bază nu gena SERT, ci scorul obținut de subiecți la
sensibilitate în sine.70 Studiul său a luat în calcul adolescenți, deci persoane
trecute bine de stadiul de dezvoltare al copilăriei mici. Pe lângă vârsta mai
mare, adolescenții trăiau într-una dintre cele mai sărace zone din Anglia.
La nivel statistic, probabilitatea ca ei să aibă un mediu de viață stabil era
mai mică, fapt care îi predispunea la un risc de depresie mai mare. Dar
dacă ideea sensibilității favorizante era corectă, cei mai sensibili
adolescenți ar trebuit să e totodată cei mai capabili să depășească acest
risc.
În vederea studiului, toți adolescenții au fost incluși într-un program
antidepresie cu durata de patru luni, în cadrul căruia au învățat tehnici de
recunoaștere a simptomelor depresiei, pentru a le putea face față. Nivelul
depresiei lor a fost evaluat de mai multe ori, înainte, în timpul și după
încheierea programului, pentru a putea aprecia cât de mult i-a ajutat.
Rezultatele au fost uluitoare. Pentru tinerii în sine, programul părea să
avut un impact abia sesizabil, până când a fost luat în considerare scorul
obținut la un test de sensibilitate. S-a constatat că adolescenții mai puțin
sensibili nu au avut aproape niciun bene ciu în urma programului, pe
când pentru cei sensibili câștigul a fost evident: au scăpat de depresie atât
pe perioada programului, cât și timp de cel puțin un an după încheierea
lui, când cercetătorii au renunțat să-i mai veri ce. Reușita adolescenților
părea să bată obrazul modelelor teoretice anterioare. Iată niște tineri care
avuseseră parte de unul dintre cele mai di cile medii de viață în copilărie,
iar sensibilitatea lor nu doar că îi ajuta să supraviețuiască, ci îi propulsa
dincolo de semenii lor.
Testele au fost repetate, oferind aceleași rezultate, cu persoane sensibile
de alte vârste și a ate în circumstanțe diferite. Adulții sensibili în pragul
divorțului au o probabilitate mai mare de a-și salva căsnicia dacă li se
facilitează o intervenție psihologică pentru relația de cuplu.71 Copiii
sensibili care au parte de o îngrijire de calitate dezvoltă abilități sociale
superioare și iau note mai bune decât copiii mai puțin sensibili, care au
parte de o îngrijire similară; în plus, manifestă niveluri mai mari de
comportament altruist.73 În mod similar, terapeuții susțin că persoanele
sensibile, indiferent de vârstă, par să înregistreze progrese mai mari și să
bene cieze mai mult de pe urma ședințelor de terapie. La maturitate,
persoanele sensibile pot deveni mai rezistente la stres decât celelalte, deși
ne-am aștepta la situația contrară. Se pare deci că sensibilii nu sunt
orhidee delicate, care se o lesc în orice alte condiții cu excepția celor
perfecte. Dimpotrivă, sunt mai degrabă asemenea suculentelor: niciun
strop de hrană nu trece pe lângă ele nefolosit, și continuă să absoarbă tot,
până când în oresc superb.

Persoanele sensibile sunt construite pentru superdezvoltare

Motivul pentru care acest avantaj nu este mereu recunoscut – de oameni
ca tatăl lui Bruce Springsteen și, vreme de mulți ani, de numeroși
specialiști în științele sociale – este acela că pare contraintuitiv. Cum e
posibil ca persoanele care se stresează cel mai rapid să e totodată cele
care îi depășesc pe ceilalți? Problema este însă și una de vocabular. Avem
numeroși termeni pentru a-i descrie pe cei care sunt mai vulnerabili la
lucruri negative, sau, mai precis, pe cei mai bine protejați împotriva lor.
Dar ce cuvânt avem pentru cineva care pro tă de avantaje suplimentare de
pe urma lucrurilor bune? Belsky, autorul studiului asupra chițcanilor de
prerie și totodată mentorul lui Pluess, i-a întrebat chiar și pe unii colegi ai
săi care vorbeau opt limbi dacă știu un astfel de cuvânt. Cel mai sugestiv
pe care au reușit să-l găsească a fost „norocos“.
De aceea au inventat Belsky și Pluess sintagma „sensibilitate favorizantă“
și de aceea propunem noi una mai puțin tehnică: „efectul de impuls
sensibil“. Persoanele sensibile primesc un impuls mai puternic de la
aceleași lucruri care îi ajută pe toți ceilalți: un mentor, un mediu familial
sănătos, un grup de prieteni cu atitudine pozitivă. Impulsul le permite să
realizeze mai multe și să ajungă mai departe dacă li se dă un imbold în
direcția corectă. Persoanele sensibile sunt construite pentru
superdezvoltare.
Ambii termeni ai ecuației sensibilității amintesc de copilăria lui
Springsteen. Pe de o parte, știm că primii ani de viață trăiți alături de un
tată foarte critic și înverșunat reprezintă exact genul de traumă care
sporește sensibilitatea.74 (Într-un fel, e posibil ca încercările tatălui de a-l
face un „dur“ să-i sporit de fapt sensibilitatea.) Mama lui Springsteen,
Adele, era altfel. Lucrând ca secretară în domeniul juridic, ea era cea care
aducea bani în casă, ind totodată forța stabilizatoare în viața altfel haotică
a tânărului Bruce. Adele era, după spusele ului ei, blândă, înțelegătoare și
atentă la sentimentele celorlalți. Și obișnuia să-l încurajeze. Când începuse
să viseze că ar putea deveni un star rock, spre exemplu, mama a strâns
banii necesari pentru a-i închiria prima chitară. Acea primă tentativă a fost
un fals început: Bruce a renunțat la muzică vreme de câțiva ani, după care
și-a găsit un mentor mai bun, dar acela a fost exact tipul de susținere
fermă care scoate tot ce e mai bun din sensibilitate.

Trecutul nu trebuie să ne țină în loc

În cariera sa de 60 de ani, Bruce Springsteen a câștigat un premiu Oscar,
un Tony, 20 de Grammy, plus altele. Revista Rolling Stone a decis că
spectacolul său din pauza nalei Super Bowl, din anul 2009, a fost unul
dintre cele mai impresionante din toate timpurile. Este inclus în
Rock&Roll Hall of Fame, ind unul dintre cei mai apreciați și mai bine
plătiți muzicieni ai lumii.75 Douglas, tatăl lui, a trăit su cient pentru a-l
vedea celebru. În cele din urmă, Bruce a constatat că are în comun cu
părintele său mai mult decât și-ar închipuit. Poate că, în aparență,
Douglas este un tiran, însă în interior „ascundea o blândețe, o timiditate, o
s ală și o nesiguranță contemplative“76. Tatăl lui, și-a dat el seama, era
sensibil de fel, numai că ascundea acest lucru. Toate acestea erau aspecte
pe care tânărul Bruce „le arăta la exterior... Era «moale». Iar el ura
«moliciunea». Sigur fusese crescut să e «moale». Băiețelul mamei, la fel
ca mine“77, scria Bruce în memoriile sale. În vreme ce Douglas își ascundea
sensibilitatea folosindu-se de bere și de bătăi zice, Bruce și-o asumase pe
a lui, iar sensibilitatea a fost cea care l-a dus pe culmi.
În ciuda succesului său extraordinar, o întrebare încă nu-i dă pace: Cine
este el cu adevărat? Nici după atâția ani nu știe. „Bruce Springsteen“,
susține el, „este o «creație», ceva ce continuă să e « uid»“78. În revista
Esquire, spunea: „Ești în căutarea lucrurilor, la fel ca toată lumea.
Identitatea rămâne ceva lunecos, indiferent de cât timp încerci s-o
deslușești“. Mai exact spus, de ce este el așa cum este? Viața îi va
guvernată mereu de ADN?
Poate că, la un moment dat, și dumneavoastră v-ați pus aceleași întrebări
ca Springsteen. De ce sunteți așa cum sunteți? Ca urmare a ADN-ului? A
experiențelor trăite? Acum știm că ambele întrebări au răspuns a rmativ.
Dar mai există încă un răspuns. Springsteen ne-a arătat că nu suntem
blocați în experiențele trecute, asupra cărora nu avem control. Poate că ați
avut o copilărie banală, ori chiar supusă abuzurilor. Acum însă, aveți
puterea de a vă modela așa cum vreți să deveniți – o putere chiar mai
mare decât au persoanele mai puțin sensibile, grație efectului de impuls
sensibil. Springsteen a folosit această putere în mod e cient. După două
reprize de probleme mentale în deceniul al patrulea și al șaptelea de viață,
a apelat la terapie și la autoanaliză. Și a descoperit că, în vreme ce copilăria
l-a pus pe un drum anume, sensibilitatea i-a permis să-l schimbe. Cu alte
cuvinte, sensibilitatea a fost un dar pentru el.

**** Nature versus nurture – dezbatere în psihologie care tinde să determine în ce măsură
anumite trăsături de caracter sunt moștenite genetic sau dobândite după naștere, prin in uențe
externe: educație primită și experiențe de viață trăite. (n.tr.)
CAPITOLUL 3.
Cele cinci daruri ale sensibilității

Dacă ai un talent nu înseamnă că ai primit un cadou. Înseamnă că ai

ceva de dăruit.
I S. T

Când a sosit pentru a intervievată la rețeaua de televiziune PBS în 2014,

ținând în brațe un cimpanzeu din pluș și mângâindu-l, Jane Goodall era
deja o celebritate79: o femeie care, pe lângă deceniile de cercetări
revoluționare, reușise să traseze o punte de legătură între biologie și
imaginația populară. A fost prima persoană care a adus la lumină
incredibilul comportament cvasiuman al cimpanzeilor – și emoțiile lor
similare –, ștergând granița trasată anterior între oameni și animalele „fără
su et“. Dacă ați văzut-o vreodată pe gorila Koko folosind limbajul
semnelor pentru a comunica, acest lucru i se datorează în parte lui Jane
Goodall.80 La fel și dacă vi s-a părut vreodată perfect logic ca oamenii să
evoluat din primate.
Dar dacă ați întreba-o ce anume i-a facilitat această activitate inovatoare,
răspunsul ei nu ar „educația academică“81. Și-a început munca fără să
urmat cursurile unui colegiu, plecând pur și simplu în Africa și respectând
instrucțiunile unui profesor pe care îl contactase anterior. Și nici nu fusese
impulsionată de o pasiune deosebită pentru cimpanzei – cel puțin nu la
început. În copilărie, adorase personaje precum Mowgli, din Cartea
junglei, și avusese chiar un cimpanzeu din pluș, pe care-l botezase Jubilee,
dar a ales să studieze cimpanzeii după ce îl întrebase pe mentorul ei în ce
domeniu și-ar putea aduce o contribuție mai mare. Louis Leakey,
mentorul ei, considera că cimpanzeii ar putea arunca o rază de lumină
asupra rii umane, iar Goodall i-a urmat sugestia.
 Dar ce anume, în lipsa unei pregătiri profesionale riguroase, i-a permis
lui Goodall să exceleze? Răspunsul este personalitatea ei, mai cu seamă
modul cald și înțelegător în care și-a privit subiecții de studiu –
cimpanzeii. Pe atunci, ceilalți oameni de știință dădeau animalelor numere,
însă ea le-a dat nume. „Mi s-a spus că trebuie să le atribui numere ca să-mi
păstrez obiectivitatea ca om de știință“82, a declarat Jane Goodall în cadrul
interviului. „Și că nu trebuie să empatizezi cu subiectul tău. Iar mie mi se
pare că, aici, știința greșește.“ Alți cercetători au păstrat distanța,
rămânând observatori detașați; Goodall a câștigat încrederea cimpanzeilor
și a trăit în mijlocul lor.
Rezultatele au fost spectaculoase. Ceea ce, de la distanță, părea un
comportament lipsit de inteligență pentru găsirea unui culcuș, din punctul
ei de vedere, privind de aproape, semăna mai degrabă cu o sumă de
idiosincrazii umane. O femelă pe care ea a botezat-o Mrs. Maggs și care își
căuta un loc de înnoptat încerca ramurile din vârful unui copac apăsându-
le ușor, înainte de a decide să se așeze pe ele. Goodall a scris că la fel
încearcă oamenii paturile din hoteluri. Nu cumva e prea tare, ori prea
moale, ori cu denivelări? Să ceară mai bine o altă cameră?
Goodall a ajuns chiar să înțeleagă umorul cimpanzeilor. Într-o zi, pe
când pășea pe marginea unei faleze, un cimpanzeu mascul a năvălit asupra
ei, ieșind dintre tu șuri. Orice alt biolog s-ar pregătit de impact, pentru a
evita să e azvârlit în gol, și ar consemnat întâlnirea drept un atac. Dar
Goodall știa că masculul respectiv era un farsor. S-a prefăcut speriată,
cimpanzeul s-a oprit imediat și amândoi au început să „râdă“, ecare în
felul lui. (Râsul cimpanzeilor seamănă pentru urechea umană cu un gâfâit
strident.) Masculul a repetat farsa de încă trei ori, ca un copil de grădiniță
care spune gluma preferată iar și iar. Dar nici măcar o dată n-a atins-o pe
cercetătoare.
Cum nu avea un manual procedural, Goodall a continuat așa cum i s-a
părut resc: cu empatie. Un alt observator neinstruit ar adoptat metoda
uzuală, de identi care a cimpanzeilor prin intermediul descriptorilor zici,
sau ar trăit mai departe cu teama unui nou atac. Alții, tot nepregătiți în
domeniu, poate ar încercat să controleze cimpanzeii prin forță, ceea ce
s-ar soldat cu o altă poveste de groază din istoria științei. Dar
personalitatea lui Goodall găsise o nouă metodă: păstrează o atitudine
caldă și deschisă, lasă-ți timp pentru a înțelege ce simt alții (inclusiv
animalele) și poartă-te cu ceilalți (inclusiv cu cimpanzeii) așa cum ai dori
să se poarte ei cu tine. „Empatia este cu adevărat importantă“83, a precizat
ea. „Nu ne putem atinge întregul potențial decât atunci când creierul
nostru inteligent și inima omenească lucrează împreună.“
În ciuda succesului înregistrat, ar un eufemism să spunem că
abordarea ei a stârnit critici. Pe atunci, antropomor zarea animalelor în
orice fel – chiar și prin a le da nume – era interzisă și putea pune capăt
carierei unui om de știință. Era considerat teribil de greșit să presupui că
un animal, oricare ar fost comportamentul lui, ar putea avea, chiar și
marginal, aceleași trăiri interioare ca un om. Iar îndrăzneala de a aminti de
eroarea contrară – că biologii ar putea trece cu vederea emoțiile reale ale
animalelor – era de neconceput. Până și astăzi, cercetătorii reputați care
continuă munca lui Goodall trebuie să manifeste precauție, așa cum a
menționat primatologul Frans de Waal într-un interviu din anul 2019.
Dacă gâdili un cimpanzeu, explică el, acesta râde, exact așa cum a
constatat Goodall, însă ceilalți cercetători refuză să folosească cuvântul
„râs“, spunând în schimb că animalul emite „un gâfâit vocalizat“84.
Goodall nu înțelegea la ce bun să nege astfel viața interioară a subiecților
ei. Chiar și după criticile primite pentru munca ei de început, tot a
continuat să studieze aspectele emoționale, sociale și uneori cvasiumane
ale primatelor. La urma urmei, și-a spus ea, emoțiile lor sunt reale, pot
observate și documentate. În consecință, empatia și deschiderea nu
contraveneau activității ei științi ce. Dimpotrivă, o susțineau.
Acum știm că abordarea lui Goodall a schimbat istoria științei.
Cercetările ei nu le-au folosit doar primatologilor, ci au in uențat totodată
ecologia și noua știință a ecologismului*****. Și, așa cum a prevăzut
mentorul ei, ne-au ajutat să ne înțelegem moștenirea ca ințe umane.
Puțini sunt oamenii de știință care pot spune că activitatea lor a contribuit
la de nirea mai multor științe, revoluționând concomitent altele; Jane
Goodall o poate face. Și toate aceste contribuții ale ei n-ar putut exista
dacă cineva ar convins-o să nu-i pese atât de mult.
Pe lângă efectul de impuls sensibil, pe care l-am descris în capitolul 2,
sensibilitatea deschide calea către cinci daruri distincte. Goodall este
reprezentativă pentru unul dintre ele: empatia. Celelalte patru sunt:
creativitatea, inteligența senzorială, procesarea profundă și profunzimea
emoțională. Toate aceste daruri au la bază reactivitatea la mediu,
înnăscută în cazul persoanelor sensibile.
Când citiți despre aceste daruri, nu uitați că e posibil să nu vă identi cați
în mod egal cu toate cele cinci. E normal, ca persoană sensibilă, aveți acces
la toate, însă experiența de viață a făcut să le dezvoltați pe unele dintre ele
mai mult decât pe celelalte. Oricum, ecare dar este o comoară în sine și
ecare vă conferă un atu.

Empatia
Cuvântul „empatie“ este o invenție modernă și a apărut în domeniul
esteticii – știința care studiază ce anume face ca arta să e plăcută.85 În
urmă cu un secol, lozo i germani se întrebau cum poate un obiect de
artă să stârnească o emoție, dat ind că e doar o sumă de forme și culori.
Cea mai adecvată teorie susținea că omul „simte“ arta – Einfühlung, sau
empatie – proiectându-și propria perspectivă emoțională în ceea ce vede.
Astfel, atunci când priviți o pictură, vă imaginați emoțiile pe care le-ați
resimți dacă dumneavoastră înșivă ați creat-o – sau dacă v-ați a a în
interiorul ei –, și deci simțiți ceva similar cu ceea ce e posibil să simțit
artistul. Empatia ne arată că emoțiile pot transferate prin intermediul
simțurilor zice, la fel ca orice altă informație. Nu a trecut mult timp până
când acest concept nou a fost preluat și de tânăra știință a psihologiei.
Dacă putem „simți“ o operă de artă, în mod cert putem „simți“ și un alt
om.
Persoanele sensibile au empatie din belșug – atât de multă, încât
diferența este observabilă în scanările creierului. În cadrul unui studiu pe
care l-am discutat în capitolul 189, participanții priveau fotogra i ale unor
persoane care zâmbeau sau păreau triste. Unele fotogra i înfățișau
necunoscuți, dar în altele apărea partenerul de viață al participantului. La
nivel cerebral, toți subiecții au manifestat un anume nivel de reacție
empatică, mai ales la fotogra ile partenerilor triști, dar la cei mai sensibili
dintre participanți s-a înregistrat de ecare dată un nivel mai mare de
activitate cerebrală în regiunile asociate cu empatia, conștientizarea și
relaționarea cu alții – chiar și la fotogra ile unor necunoscuți. Acest lucru
arată că, așa cum ei înșiși susțin deseori, cei sensibili nu pot vedea un
necunoscut suferind fără să simtă dorința puternică de a-l ajuta. Se pare
deci că persoanele sensibile sunt purtătorii de drapel ai empatiei.
Prin empatie își explică Jane Goodall propriul succes.86 Și dacă povestea
ei e remarcabilă, când vine vorba despre puterea indivizilor cu un nivel
ridicat de empatie, exact la ea ar trebui să ne așteptăm. Tot mai mulți
cercetători și-au îndreptat atenția în ultimele decenii asupra acestei
trăsături cândva subestimate, iar activitatea lor s-a dovedit revoluționară.
Empatia, spre exemplu, este moștenită genetic (unele persoane o au în
măsură mai mare decât altele)87 și totodată poate deprinsă (oricine poate
învăța cum să o aibă într-o măsură mai mare).88 Și animalele sunt
empatice. Spre exemplu, conform unui studiu, câinii nu pot auzi un semen
de-al lor suferind fără să-și dorească să-i ofere alinare90; un alt studiu a
constatat că șobolanii sunt dispuși să renunțe la tratația cu bucățele de
ciocolată dacă așa îl pot salva pe unul de-al lor dintr-o capcană91. Dar
poate că cea mai mare descoperire e faptul că empatia se a ă la originea a
două dintre cele mai importante activități umane: ne potențează
moralitatea și impulsionează progresul.

Opusul empatiei
Profesoara de psihologie Abigail Marsh a fost martoră directă a forței
empatiei.92 A început să studieze empatia după ce a fost victima unui
accident de circulație și un necunoscut a străbătut în fugă patru benzi de
autostradă, pe întuneric, pentru a-i salva viața. Douăzeci de ani mai târziu,
lucrând cu o echipă de la Universitatea Georgetown, Marsh a demonstrat
că există o deosebire între creierul persoanelor foarte altruiste – așa cum o
descrie pe cea care a salvat-o – și creierul oamenilor „obișnuiți“,
deosebirea constând, în primul rând, în empatie.93
Dar Marsh nu și-a început cercetările studiind persoanele cu un nivel
ridicat de empatie; dimpotrivă, s-a axat inițial asupra persoanelor lipsite de
empatie.
Știa că un caz extrem de individ cu empatie scăzută ar psihopatul
tipic.94 Ideea nu era o simplă presupunere: psihopații diagnosticați au o
amigdală cerebrală mai mică și mai puțin activă, amigdala ind acea parte
a creierului care recunoaște semnele de frică sau durere la altă persoană și
permite empatiei să se manifeste. Deși psihopații au capacitatea de a
empatiza dacă se concentrează asupra acestui lucru, datele de imagistică
neurală sugerează că sistemul lor empatic este în mod obișnuit pe poziția
„închis“. Situația este la polul opus față de ceilalți indivizi. În vreme ce
majoritatea oamenilor trebuie să facă eforturi susținute pentru a nu
afectați de suferința altuia, psihopații trebuie să depună eforturi pentru a
afectați.
Absența empatiei este unul dintre principalele aspecte înfricoșătoare în
privința psihopaților.95 Aceștia au în general o personalitate rece și le
lipsește dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Deși nu toți psihopații comit crime,
majoritatea adoptă cu ușurință comportamente antisociale, nepăsătoare
sau chiar violente.96 Cazurile întâlnite în tribunale con rmă această idee:
psihopații reprezintă circa 1% din totalul populației în general, dar
constituie 25% din totalul celor a ați în închisori.97
Psihopații formează capătul de jos al scării empatiei. Dar cum arată
capătul opus? Nivelurile înalte de empatie sunt însoțite oare de vreun tip
de tulburare severă? Deloc. Dimpotrivă, persoanele cu cele mai ridicate
niveluri de empatie sunt nu doar sănătoase, ci și capabile de acte de
compasiune extraordinare. Oameni ca acela care a salvat-o pe Marsh sunt
mânați nu doar de idealuri, ci și de o capacitate peste medie de a simți
suferința celorlalți, și totodată de un sentiment puternic de afecțiune. Din
multe puncte de vedere, empatia este totuna cu diferența dintre bine și
rău.
Această calitate ar putea de asemenea trăsătura esențială de care
omenirea are nevoie pentru a supraviețui. Așa cum avertizează profesorii
Paul R. Ehrlich și Robert E. Ornstein98 de la Stanford în cartea lor
Humanity on a Tightrope („Umanitatea pe sârmă)“, civilizația umană nu
va putea rezista decât dacă tot mai mulți oameni vor învăța să se pună în
locul celorlalți. Ei atrag atenția că multe dintre cele mai grave probleme
actuale – de pildă, rasismul, încălzirea globală și războaiele – sunt
alimentate de o periculoasă mentalitate de tip „noi împotriva lor“, care, în
loc să unească oamenii, îi separă. În mod similar, Claire Cain Miller scrie
în New York Times că omenirea trăiește într-un „de cit de empatie“99. „Din
ce în ce mai mult“, susține ea, „trăim ecare în bula sa. Suntem,
majoritatea, înconjurați de oameni care arată ca noi, votează ca noi,
câștigă ca noi, cheltuiesc ca noi, sunt educați ca noi și au aceeași religie ca
noi“. Acest de cit de empatie, sugerează ea, se a ă „la originea multora
dintre cele mai mari probleme ale noastre“. Și aici intervin persoanele
sensibile, cu darul lor de empatie, grație unei părți remarcabil de active a
creierului lor.

Neînțeleșii neuroni-oglindă
Niciuna dintre aceste constatări nu l-ar surprins pe lozoful Adam
Smith, care se întreba în secolul al XVIII-lea ce anume îi determină pe
oameni să acționeze moral. Smith sugera că răspunsul ar putea abilitatea
noastră de a-i imita pe ceilalți.100 Așa cum copiem lucruri pe care le vedem
făcute de alții, explica el, în același mod le putem copia sentimentele,
simulând mental ceea ce trăiește altcineva. Ne folosim de această abilitate
pentru a-i judeca pe ceilalți, în bine sau în rău, dar o putem face și invers:
ne putem imagina cum ne-ar judeca alții pe noi. Prin această abilitate, era
Smith de părere, decidem ce e bine și ce e rău. Acele acțiuni care ar primi
aprobarea unui martor imaginar trebuie să e morale, ne spunem, iar cele
care ar dezaprobate înseamnă că sunt imorale. Astfel, susținea el,
conștiința umană se bazează pe abilitatea noastră de a emula sentimentele
și emoțiile altor oameni. David Hume, contemporan cu Adam Smith, era
de aceeași părere, pe care o rezuma însă mult mai succint: „Mințile
oamenilor sunt o oglindă unele pentru celelalte“101.
Teoria lui Smith a fost controversată în epocă, însă astăzi știm că este în
mare parte corectă.102 Și aici intră în scenă unul dintre cele mai în vogă – și
totuși cel mai des greșit înțelese – concepte: neuronii-oglindă. Aceștia sunt
celule motorii ale creierului, de tipul celor care guvernează mișcările
corpului.103 Ele sunt însă specializate deopotrivă în copierea modului în
care alte persoane se mișcă și, prin extensie, a emoțiilor pe care le exprimă
alți oameni. Mai clar spus, dacă o persoană privește spre stânga, probabil
că veți privi și dumneavoastră într-acolo. Dacă altcineva se încruntă,
probabil că începeți să nu vă mai simțiți în largul dumneavoastră. Aceste
celule cerebrale specializate au fost, în diverse cazuri, citate ca posibilă
explicație pentru limbaj, pentru nașterea civilizației și chiar pentru
puterile parapsihice. (Stephen King a apelat cu succes la această explicație
când a creat personajul Molly din serialul televizat Castle Rock. Abilitățile
empatice ale lui Molly includ viziuni tulburătoare, pe care izbutește cu
greu să le controleze cu ajutorul analgezicelor ilegale.)
 Dar nu trebuie să mergem atât de departe. Din studii reiese clar104 că
persoanele considerate cu un nivel ridicat de empatie au neuroni-oglindă
mai activi, iar dintre ele fac parte și persoanele sensibile105. Așa cum a rma
Smith106, capacitatea noastră de a imita emoții și sentimente este strâns
legată de abilitatea de a imita gesturi zice. Această conexiune reiese
limpede107 din experimentele în care participanților li se cere să țină un
creion în gură, ind astfel împiedicați să imite expresii faciale: imediat, își
pierd mult din abilitatea de a descifra stările emoționale ale celorlalți.
Iar la întrebarea dacă sistemul neuronilor-oglindă se a ă la baza
moralității, răspunsul pare a unul a rmativ. Cercetările lui Marsh au
demonstrat108 că altruiștii care fac eforturi mari pentru a-i ajuta pe alții,
chiar asumându-și ei înșiși riscuri considerabile, sunt în general persoane
cu un grad înalt de empatie. Dacă i-am considera pe psihopați „diavoli“,
atunci ei ar „îngerii“. O sumedenie de studii109 con rmă această legătură,
corelând nivelurile ridicate de empatie în general, sau activitatea
neuronilor-oglindă în mod special, cu comportamente prosociale de cele
mai diverse tipuri. Chiar și noua știință110 a eroismului – studiul motivelor
care îi determină pe oameni să facă acte altruiste de eroism – își spune
cuvântul. Cercetătorii din acest domeniu au constatat că empatia este un
ingredient esențial în ceea ce-i determină pe unii indivizi să-și riște cariera
sau viața pentru a-i ajuta pe alții.

Bazele progresului omenesc

Puternică ind, empatia nu se limitează la impulsionarea moralității. Din
multe puncte de vedere, este esențială pentru reușitele umane, deoarece
inovația este în principal o activitate de grup – necesită un schimb de idei,
iar empatia este catalizatorul acestui schimb. Pentru a vedea acest efect în
acțiune111, e su cient să ne gândim la Biblioteca din Alexandria. Cei mai
mulți dintre noi știu despre ea că era o colecție impresionantă de cărți,
care a ars în Antichitate. Mai rar menționat este însă faptul că nu era doar
o simplă bibliotecă, ci și un grup de re ecție care reunea minți de excepție
din cele mai variate culturi. Iar rezultatele au fost spectaculoase. Până în
secolul al II-lea î.Hr., cărturarii Bibliotecii din Alexandria inventaseră
dispozitive pneumatice, construiseră un chelner robotizat care turna vin,
calculaseră corect circumferința Pământului (despre care spuneau că este
rotund, nu plat), creaseră cel mai precis ceas al epocii, construiseră un
dispozitiv de calcul al rădăcinii cubice și inventaseră un algoritm de găsire
a numerelor prime, generând bitcoini înainte de vreme, am putea spune.
Această reunire a unor perspective multiple a fost cea care a permis
realizările sus-menționate, și ea a necesitat empatie.
În cele din urmă, romanii au cucerit orașul Alexandria, și cărturarii ei s-
au dispersat: ecare patrician bogat voia un geniu din Alexandria care să-i
mediteze copiii. Cărturarii și-au continuat cercetările, dar, în lipsa
contactului cu alte puncte de vedere, rata noilor invenții și descoperiri a
scăzut dramatic.
Se pare că empatia alimentează succesul. Această legătură dintre
empatie, progres și succes este o parte a motivului pentru care Simon
Baron-Cohen, cercetător la Cambridge și văr cu celebrul actor Sacha
Baron-Cohen, crede că empatia este „solventul universal“112. Ea
îmbunătățește rezultatele oricărei situații, susține cercetătorul, deoarece
„orice problemă cufundată în empatie devine solvabilă“. Astfel, persoanele
sensibile sunt prin natura lor menite să lase o amprentă substanțială
asupra lumii – dacă învață să-și folosească empatia e cient.

Creativitatea
Ideea artistului sensibil a devenit un clișeu dintr-un anumit motiv: e
fundamentată pe un adevăr. O minte care observă mai multe detalii,
stabilește mai multe conexiuni și simte emoțiile acut este aproape perfect
construită pentru creativitate. Asta nu înseamnă că toate persoanele
sensibile sunt creative, dar mulți oameni creativi sunt totodată sensibili,
așa cum pot atesta toți cei care lucrează cu ei.
Nina Volf, cercetătoare113 în cadrul Academiei de Științe Medicale din
Rusia, a decis să testeze validitatea acestei idei. Ea a alcătuit un set de teste
de diverse tipuri, menite să evalueze creativitatea vizuală și pe cea verbală,
cu accent pe originalitatea ideilor unei persoane, nu doar pe numărul lor.
Participanților li s-au dat, spre exemplu, seturi de desene incomplete și li
s-a cerut să le transforme în imagini unice. Volf a folosit atât criterii
cantitative, „grele“ (cât de des se întâmplase ca alte persoane din cadrul
studiului să ofere răspunsuri similare?), cât și impresii subiective, „ușoare“
(cum evaluase juriul format din trei persoane originalitatea desenului?). A
administrat apoi acest test riguros unui număr de 60 de persoane, pentru
care a făcut apoi o eșantionare ADN. Rezultatul? Persoanele cu gena SERT
a sensibilității s-au dovedit mai creative la toate tipurile de măsurători.
Întrebarea cea mai interesantă este de ce, iar răspunsul are legătură cu
modul în care apare creativitatea la nivel cognitiv. Într-adevăr, creativitatea
este di cil de de nit, mai multe teorii încercând să-i explice modul de
funcționare. Toate admit că inteligența joacă un rol și toate apreciază
originalitatea în aceeași măsură ca talentul sau abilitatea; altfel spus, o
copie perfect executată a picturii altcuiva nu este considerată creativă.
Una dintre principalele teorii vehiculate de specialiști114 a pornit de la
scriitorul și jurnalistul Arthur Koestler, în anii 1960. Acesta era de părere
că adevărata creativitate apare atunci când combini două sau mai multe
cadre de referință. Acest principiu este reliefat în orice metaforă sau în
panseuri ca „Suntem alcătuiți din praf de stele“115 – un adevăr științi c și
totodată un imbold către un destin mai înalt. Koestler cunoștea din
experiență forța acestei schimbări de perspectivă, indcă așa își trăise
viața. Născut la Budapesta116, își făcuse educația în Austria și devenise
cetățean al Marii Britanii; în tinerețe, fusese un comunist fervent, pentru
ca ulterior să scrie propagandă antisovietică. Și rește că a observat ce
efect au avut atâtea peregrinări – geogra ce, dar și pe tărâmul
convingerilor – asupra abilității sale de a genera noi idei originale.
Experiența lui poate explica de ce atâția mari creatori au o poveste de viață
multiculturală, la fel ca el, iar alții călătoresc și se stabilesc în alte țări. Cu
cât te implici în mai multe perspective pe parcursul vieții, cu atât te poți
inspira din ele, combinându-le și creând ceva nou.
Teoria lui Koestler explică totodată conexiunea dintre sensibilitate și
creativitate. Pregătită pentru a face conexiuni între concepte mult diferite
între ele, mintea sensibilă poate îmbina cadre de referință fără ca persoana
să-și părăsească vreodată căminul. Sensibilii sunt, poate, enciclopediști
prin de niție, gândind nu în termenii științei, sau ai poeziei, sau ai
experienței de viață, sau ai visurilor și speranțelor, ci în termenii temelor
care le subsumează pe toate. Multe persoane sensibile vorbesc astfel,
folosind metafore și interconectând subiecte diferite pentru a argumenta
ceva. O astfel de exprimare îi poate deconcerta pe puriști, însă este
obișnuită nu doar la marii artiști, ci și la oameni de știință geniali, precum
Carl Sagan, autorul butadei cu „praful de stele“, de mai sus.
 Dacă sunteți o persoană sensibilă, poate că lucrați într-un domeniu
creativ sau poate că nu; poate că aveți preocupări „creative“ sau poate că
nu. Dar dispuneți de elementele brute pentru a o face. (Elizabeth, o
persoană sensibilă, ne-a povestit la un moment dat: „N-am crezut
niciodată că sunt mai creativă decât alți oameni, până când mulți dintre
prieteni mi-au spus că n-au idee cum de-mi pot imagina atâtea lucruri.
Nu-mi trecuse prin minte că ei nu pot face asta“.) Această creativitate nu
funcționează de una singură, ci e fundamentată pe celelalte trei daruri ale
sensibilității – inteligența senzorială, procesarea profundă și profunzimea
emoțională – care, împreună, de nesc mintea creativă.
Mărturii directe: Care este cel mai mare atu al tău ca persoană
sensibilă?
„Profesor de liceu ind, pot să stau în mijlocul elevilor mei, chiar și
fără să u întors cu fața spre toți, și simt starea lor emoțională.
Întotdeauna se petrec multe când vine vorba despre adolescenți! Știu
ce să spun și ce să nu spun pentru ca ecare dintre ei să se simtă
confortabil la orele mele.“ – Corine
„Eu sunt medic și am sesizat detalii pe care medicii la care fuseseră
anterior pacienții mei nu le observaseră, ceea ce a dus la o
diagnosticare mai precisă și la o gestionare mai bună a sănătății lor. Îmi
pasă cu adevărat de pacienții mei, iar ei au spus că simt asta și că
apreciază.“ – Joyce
„Cele mai mari atuuri ale mele sunt empatia și compasiunea. Am
observat că pot alături de cei care suferă fără să-mi distrug propria
capacitate energetică. Îmi folosesc aceste abilități ca scriitor, consilier și
instructor.“ – Lori
„Am un simț intuitiv în privința grupurilor de oameni: cine deține
puterea, în ce rezidă dinamica grupului, când renunță ceilalți la o idee
și ce vor persoanele individuale versus ce vrea grupul. Datorită acestei
«superputeri», la locul de muncă eram întotdeauna cu câțiva pași
înaintea deciziilor sau acțiunilor companiei, ceea ce m-a ajutat să urc
pe scara ierarhică.“ – Tori
„Fiind sensibilă, sunt mereu foarte conștientă de factorii stresanți și
iritanți din mediul în care mă a u și sunt totodată bine acordată la
emoțiile celor din jur, așa că îmi dau seama când cineva e deranjat de
 un lucru. Prin urmare, mă străduiesc întotdeauna ca ambientul meu să
e cald, confortabil și primitor – și mi s-a spus că așa e și
personalitatea mea. Oamenii se simt în largul lor în preajma mea;
deseori îmi vorbesc deschis, deși nu fac același lucru cu altcineva.
Chiar și necunoscuții de la magazin ajung să-mi împărtășească
poveștile lor de viață, durerile și grijile lor.“ – Stephanie
„Darul meu este acela că, uneori, frumusețea și bunătatea din lume
mă mișcă până la lacrimi.“ – Sherry
„Sunt o artistă. Eu nu doar privesc un apus, ci îl simt!“ – Lisa

Inteligența senzorială
Inteligența senzorială se traduce prin a conștient de mediul nostru și a
obține mai multe din această conștientizare. Poate că acordați o atenție
mai mare detaliilor senzoriale în sine (cum ar textura unei picturi sau
lipsa unui caracter într-o linie de cod) ori implicațiilor acestora (a plouat
ieri, de pildă, așa că va noroi când voi ieși la plimbare). Oricine poate
observa asemenea lucruri, dar cei sensibili le observă mai rapid, în diverse
situații – o trăsătură pe care am putea s-o numim „acordaj“. (O persoană
sensibilă ne-a spus că se percepe pe sine ca ind „un cablu viu“, care
percepe orice semnal.) Aceste percepții pot varia de la unele banale până la
altele marcante. Nu o singură dată s-a întâmplat ca un angajat sensibil să-
și salveze compania de la un dezastru indcă a acordat atenție unui detaliu
agasant.
În unele cazuri, această abilitate pare că frizează misticul. Să ne gândim,
spre exemplu, la spadasinul Zatoichi, din lmul japonez omonim. Zatoichi
e orb, și totuși știe de ecare dată când cineva încearcă să trișeze la
jocurile de noroc, indcă aude când zarurile cad altfel (iar datorită
simțurilor sale superioare, câștigă întotdeauna duelul care are loc apoi).
Filmul e o cțiune, rește; în realitate, orbii nu au un auz supraomenesc;
doar își folosesc creierul în mod diferit, acordând atenție acelorași sunete
pe care văzătorii le aud și ei, dar le ignoră. Într-o anumită măsură,
persoanele sensibile fac același lucru cu toate cele cinci simțuri.
Uneori, acest nivel de sensibilitate devine o povară117 – nimeni nu vrea să
sesizeze ecare damf n de parfum dintr-un birou –, dar poate duce la
rezultate uluitoare, așa cum a constatat pe propria piele Sanita Lazdauska,
din Irlanda. Într-o dimineață, s-a trezit indcă a remarcat o schimbare în
respirația soțului ei; bărbatul sforăia întotdeauna, dar în ziua aceea
sforăitul părea altfel. Când s-a uitat la el, a constatat că devenise vânăt la
față: suferise un stop cardiac. Lazdauska i-a făcut manevre de resuscitare
timp de 30 de minute, până la sosirea ambulanței. Puțini oameni sunt
su cient de sensibili încât să se trezească din cauza unei schimbări în
ritmul respirației. Dacă n-ar fost „acordată“ la sunetele obișnuite ale
soțului ei în somn – sau dacă ar ignorat zgomotul diferit în dimineața
aceea –, acesta ar murit în somn. Inteligența ei senzorială nă i-a salvat
acestuia viața.
Un asemenea tip aparte de inteligență este reversul suprastimulării. În
medii aglomerate sau foarte dinamice, persoanele sensibile se pot simți
prea solicitate, indcă absorb atât de mult din mediul din jur. Dar, de cele
mai multe ori, în loc să provoace suprasolicitare, atenția lor acută
constituie un avantaj, mai cu seamă dacă persoana în cauză ia de la
început măsuri de evitare a suprastimulării – aspect despre care vom
discuta în capitolul 4.
Inteligența senzorială este un atu în surprinzător de multe domenii. În
cel militar, spre exemplu118, intră sub umbrela sintagmei „conștientizare
situațională“ – capacitatea de a recunoaște și a înțelege ce se întâmplă în
jurul tău –, care este esențială pentru supraviețuirea ta și a unității din care
faci parte. Conștientizarea situațională este utilă în orice profesie care
implică probleme de siguranță: ea permite în mare măsură ca avioanele să
nu se prăbușească119, reactoarele nucleare să nu explodeze120, iar
infracțiunile să e soluționate121. Din păcate, opusul este deopotrivă
adevărat. Lipsa conștientizării situaționale122 s-a dovedit a principala
cauză a accidentelor datorate erorii umane, precum acela în care într-un
spital i se administrează anticoagulante altui pacient decât celui care are
nevoie123. (Acest lucru chiar s-a întâmplat, iar cazul este citat în literatura
medicală de pregătire a personalului spitalicesc pentru îmbunătățirea
conștientizării situaționale. Din fericire, pacientul cu pricina și-a revenit.)
În domeniul sportiv, pe de altă parte124, inteligența senzorială e numită
„imagine de ansamblu a terenului“ și de nește capacitatea de a
conștientiza tot ce se întâmplă pe întregul teren de joc și de a „citi“ partida
așa cum „citesc“ maeștrii șahiști piesele de pe tablă. Imaginea de ansamblu
face diferența nu doar între jucătorii buni și cei excepționali, ci și între
antrenorii mediocri și cei legendari. Cercetătorii au constatat că antrenorii
începători se concentrează îndeosebi asupra abilităților tehnice, ca pasele
în fotbal sau aruncările la coșul de baschet. Antrenorii experimentați, pe
de altă parte, pun preț pe imaginea de ansamblu, deoarece aceasta e cea
care le permite jucătorilor să paseze coechipierului potrivit sau să se
plaseze în cel mai bun loc pentru o lovitură. Altfel spus, un antrenor bun
le dezvoltă sportivilor mai puțin sensibili o abilitate pe care cei sensibili o
au din naștere.
Ați văzut imaginea de ansamblu în acțiune dacă l-ați urmărit vreodată
pe teren pe fostul mare jucător de hochei Wayne Gretzky.125 Supranumit
„cel Mare“126, Gretzky s-a retras din activitate în 1999, dar a rămas până
astăzi jucătorul cu cele mai multe puncte înscrise și cu cele mai multe pase
de gol din istoria acestui sport. Și totuși, nu se încadra nicidecum în
pro lul normal al jucătorului de hochei profesionist. Era scund, slab, lent,
deloc agresiv, și se unduia ca o ramură de salcie, când era lovit. Dar când
ieșea pe gheață, putea „vedea“ unde urmează să se a e ecare jucător, cinci
secunde mai târziu. „Simt“, explica el, „unde va un anumit coechipier. De
multe ori pot să mă răsucesc și să pasez fără să mă uit“127. Gretzky avea o
imagine de ansamblu a terenului sau, cum am spune noi, inteligență
senzorială. Iar datorită acestui lucru, era atât de valoros, încât un coleg de
echipă acționa ca un bodyguard neo cial al lui pe gheață, ținându-i la
distanță pe adversari pentru ca Gretzky să poată trimite pucul exact acolo
unde trebuia.
Într-o situație similară era fundașul din liga națională americană de
fotbal, Tom Brady.128 Nu avea viteză în alergare, dar ceilalți colegi spuneau
despre el că are „ochi de șopârlă“, indcă juca de parcă ar văzut și în
lateral, și în spate. Atât de sensibil, încât plângea când vorbea despre ziua
în care fusese recrutat129, Brady și-a condus echipele către șapte victorii în
Super Bowl, ind considerat cel mai bun fundaș din istoria fotbalului
american.
Gretzky și Brady au devenit sportivi de marcă în două dintre cele mai
rapide și mai brutale sporturi din lume indcă exact aceste caracteristici îi
favorizează pe jucătorii sensibili. De fapt, inteligența senzorială dă roade în
aproape orice domeniu de activitate, de la cele care par evident sensibile,
ca arta sau îngrijirea bolnavilor și a copiilor, până la cele dure, ca sportul
sau munca în poliție. Inteligența senzorială este deseori subestimată de cei
care nu o au, dar dacă sunteți sensibil înseamnă că aveți în structura
dumneavoastră un radar care altora le lipsește.

Procesarea profundă
Pe lângă faptul că absorb mai multă informație, persoanele sensibile
reușesc să o și exploateze în mai mare măsură. Am văzut în capitolul 1
modul în care creierul sensibil procesează informațiile mai detaliat, dar n-
am abordat și felul în care procesarea profundă îi marchează pe cei
sensibili. Să ne imaginăm doi contabili care lucrează la calculul taxelor.
Primul strânge datele, veri că totalul, ca să corespundă, și le trimite
scului. Cel de-al doilea merge mai departe de atât. Veri că documentele
relevante, pentru a se asigura că nu a scăpat nimic. Vă prezintă modalități
suplimentare de a face economii. Trece în revistă totul, pentru a identi ca
eventuale probleme care riscă să atragă după ele un audit. Deci, pe care
din cei doi l-ați alege pentru a vă calcula taxele?
Dacă l-ați ales pe cel de-al doilea înseamnă că înțelegeți valoarea
procesării cognitive aprofundate. Firește, oricine poate meticulos dacă se
concentrează asupra unui lucru, dar – la fel ca inteligența senzorială –
procesarea profundă este modul de lucru implicit al creierului sensibil.
Această capacitate se manifestă în diverse moduri:
• Decizii adoptate mai precaut și deseori mai bune.
• Gândire minuțioasă și de amplă anvergură.
• Interconexiuni creative între subiecte și idei diferite.
• Preferința pentru idei și activități complexe și semni cative.
• Aprofundarea unei idei în locul unei analize super ciale.
• Idei și perspective originale, chiar surprinzătoare.
• Frecvent, abilitatea de a prezice cu acuratețe cum se va desfășura o
activitate sau ce efect va avea o decizie.
Procesarea profundă nu se aplică doar activităților complexe și de lungă
durată precum calculul taxelor (din fericire!). Atât la oameni, cât și la
maimuțe130, indivizii cu genele sensibilității îi depășesc pe ceilalți atunci
când se implică în diverse activități mentale. În cadrul unui studiu, spre
exemplu, maimuțele au fost antrenate pentru a lucra pe ecrane tactile,
bând apă atunci când tastau și primind fructe și alte recompense, dacă se
descurcau bine – cam ca un copil care folosește o aplicație educativă. În
foarte scurt timp, maimuțele și-au dat seama cum să facă pentru a primi
cele mai multe recompense posibile – obținând rezultate bune la o serie de
teste precum evaluarea probabilității, observarea tiparelor care se
schimbă, și ind su cient de atente pentru a nu rata nici măcar cele mai
mărunte victorii. Astfel, a devenit rapid limpede că sensibilitatea constituie
un avantaj în îndeplinirea acestor sarcini mentale. Maimuțele mai sensibile
nu doar că se descurcau mai bine și primeau cele mai multe recompense,
dar între creierul lor și al celorlalte se înregistrau aceleași deosebiri ca în
cazul oamenilor sensibili.
Prin urmare, procesarea profundă poate duce la adoptarea unor decizii
mai bune, în special când sunt implicate riscuri și probabilități. Acest dar
este neprețuit la locul de muncă, în relațiile interumane și când se pune
problema unor alegeri majore în viață. Poate că persoanele mai puțin
sensibile devin nerăbdătoare când dumneavoastră simțiți nevoia să
re ectați înainte de a lua o decizie, dar probabil că ar trebui să învețe să
aștepte; acel scurt răgaz e necesar pentru ca mintea dumneavoastră să
aprofundeze situația. Din unele puncte de vedere, persoanele sensibile
gândesc asemenea strategilor militari, luând în considerare toate
perspectivele pentru maximizarea șanselor de victorie. Această tendință
poate duce la rezultate extraordinare și explică, în parte, de ce oamenii
sensibili sunt lideri excelenți. (Dar mai multe despre acest lucru în
capitolul 9.)
Firește, astfel de instincte nu au nimic magic în ele, și o persoană
sensibilă poate greși la fel ca oricine altcineva. Numai că ele folosesc mult
mai multe resurse mentale pentru a evita greșelile.

Profunzimea emoțională
Poate că profunzimea emoțională este cel mai puțin înțeles dintre darurile
sensibilității. În medie, persoanele sensibile au reacții mai puternice decât
celelalte. Și poate că nu le percepeți ca pe un dar: dacă resimțiți de obicei
emoții puternice, mânia, tristețea și durerea su etească pot constitui
pentru dumneavoastră experiențe intense. Uneori vă pot copleși chiar. Dar
emoțiile profunde și puternice vă ajută să vă exprimați uent într-o limbă
pe care ceilalți cu greu o pot vorbi. Aceasta este cheia universală a
spiritului uman.
Sursa acestui dar al profunzimii emoționale ar putea o mică regiune a
creierului, numită „cortex prefrontal ventromedial“ (CPV).131 Situat la
câțiva centimetri în spatele frunții și având aproximativ dimensiunea
limbii, CPV este un nod care strânge la un loc informațiile despre emoții,
valori și date senzoriale. Dacă orile ni se par romantice, nu doar niște
verdețuri colorate, „vinovatul“ este CPV.
Acesta este sediul unei activități intense în creierul oricui, dar în cel al
persoanelor sensibile este mai ceva decât un furnicar. Activitatea sa
efervescentă conferă lumii un plus de profunzime, ceea ce face ca
persoanele sensibile să perceapă viața într-o paletă emoțională mai
strălucitoare – strălucire care poate deranjantă uneori. (Ridicați mâna
dacă vă doriți cumva o experiență mai intensă a tristeții. Amatori?) Dar ea
oferă totodată și o serie de avantaje, mai cu seamă în termenii inteligenței
și ai stării de bine mentale. Încă din anii 1960, psihiatrul Kazimierz
Dąbrowski a presupus că există o legătură între intensitatea emoțională și
potențialul unor realizări deosebite.132 În cercetările sale, el a arătat că
persoanele talentate tind să e „hiperexcitabile“ sau sensibile în diverse
moduri, inclusiv zic și emoțional. Copiii supradotați sunt deseori acuzați
că reacționează în mod exagerat, însă ei sunt de fapt doar mai acut
conștienți de propriile lor simțiri, susținea Dąbrowski. Mulți dintre ei, a
constatat cercetătorul, poartă ample dialoguri interioare cu privire la ceea
ce simt – un lucru pe care nu-l face toată lumea – și sunt atât de
preocupați de compasiune și de conexiunile umane, încât emoțiile sunt
mult mai importante pentru ei. Dąbrowski credea chiar că intensitatea
emoțională este esențială pentru atingerea unor niveluri superioare de
dezvoltare personală – ceea ce am numi astăzi „auto-actualizare“.
Cadrele didactice care lucrează cu elevi foarte dotați sunt martori direcți
ai acestei intensități emoționale, multe dintre ele ind de părere că
persoanele cu o viață intelectuală profundă au totodată și o viață
emoțională intensă.133 Una dintre explicațiile posibile ale acestei corelații
este legată de memorie134: un eveniment trăit cu o mare intensitate
emoțională are o probabilitate superioară de a rememorat mai târziu,
astfel că persoanele cu cea mai mare vivacitate emoțională – cele sensibile
– au mai multe șanse de a absorbi și integra informații noi.
 În societatea actuală, tindem să ne concentrăm atenția asupra unui alt
tip de agerime: inteligența emoțională.135 Trebuie să precizăm că
inteligența emoțională este o abilitate, nu o capacitate înnăscută. Așa cum
faptul de a înalt nu înseamnă în mod automat că un om este un bun
baschetbalist, sensibilitatea nu conferă de la sine inteligență emoțională.
Dar, la fel ca înălțimea jucătorilor din nala unui campionat, în mod sigur
este de ajutor. Fiindcă inteligența emoțională include mai multe
componente, care sunt de fapt atuuri ale persoanelor sensibile.136 Spre
exemplu, cei sensibili au în general un nivel mai ridicat de conștientizare
de sine137; își sesizează emoțiile și le acordă atenție, își iau răgaz pentru a se
gândi la ceea ce simt atât pe moment, cât și după aceea. Și de asemenea
descifrează și înțeleg cu ușurință emoțiile altora, astfel că nu trebuie să
depună eforturi mari pentru a avea o înaltă inteligență emoțională. Iar
acele eforturi nu prea mari pot da roade bune: s-a dovedit că inteligența
emoțională contribuie la asigurarea unei bune sănătăți mintale138, la
performanțe superioare în muncă139 și la abilități de lider peste medie140.
Dacă știți s-o controlați, emotivitatea vă poate duce pe culmi înalte.
Dar emoțiile puternice oferă și alte avantaje. În primul rând, adaugă un
plus de profunzime relațiilor interumane. De asemenea, vă pot oferi o
modalitate e cientă de in uențare a celorlalți. Dacă sunteți sensibil,
datorită intensității emoționale, sunteți un foarte bun ascultător, oamenii
au încredere în dumneavoastră și sunteți, probabil, con dentul „de
serviciu“ ori de câte ori cineva din grupul dumneavoastră are nevoie de un
sfat. Prin exersare, profunzimea emoțională vă va oferi posibilitatea de a-i
ralia pe ceilalți în jurul unui ideal – esența tuturor mișcărilor sociale.
(Despre Martin Luther King Jr., spre exemplu, se crede că ar fost o
persoană sensibilă.141)
La nivel personal, profunzimea emoțională vă permite să vă bucurați de
viață din plin. În cadrul unor studii de evaluare a răspunsului emoțional s-
a constatat că persoanele sensibile reacționează mai puternic la cele mai
variate tipuri de experiențe, atât pozitive, cât și negative. Din fericire, de
obicei, experiențele pozitive le stârnesc cele mai puternice reacții. Acest
fapt ar putea motivul pentru care cei sensibili au deseori idealuri înalte,
stabilesc legături strânse cu ceilalți și resimt mai multă bucurie din
lucrurile mărunte ale vieții, îndeosebi din cele frumoase, cum ar un
covor de frunze pe alee într-o dimineață însorită de toamnă sau acordurile
unui chitarist cântând la un colț de stradă.
Deși predispoziția la emoții puternice are provocările sale, ea este cea
care vă conferă un caracter excepțional. Un producător muzical nu foarte
sensibil, care a dorit să-și păstreze anonimatul, nutrește aproape o
venerație față de muzicienii sensibili. Pentru el, emoțiile constituie „o lume
invizibilă“, și le recunoaște efectele în activitatea sa: ceva se schimbă în
lumea invizibilă și, în mod inexplicabil, o tranzacție eșuează, dar el nu
poate identi ca relația de tip cauză–efect, nu poate prevedea ce înrâurire
emoțională va avea o anumită acțiune. (Muzicienii sensibili cu care
lucrează pot privi în lumea aceea invizibilă, susține el, aproape ca niște
clarvăzători.) Din cauza neputinței sale de a descifra emoțiile,
producătorul respectiv, la fel ca o mare parte din restul omenirii, se simte
la mila emoțiilor. Persoanele sensibile sunt excepția în acest sens: ele văd
invizibilul.
Să revenim la Bruce Springsteen, despre care am vorbit în capitolul 2, și
vom avea în față un exemplu al darurilor sensibilității în acțiune. Putem
regăsi empatie, creativitate și profunzime emoțională în muzica lui, dar și
în versurile lui calde despre perdanți și despre cei singuri. Ascultați piesa
„ under Road“, despre un bărbat „deloc erou“ care agață o femeie „nici ea
chiar tânără“, pentru o ultimă aventură, și veți simți dumneavoastră înșivă.
Springsteen aude muzica altfel decât majoritatea celor care o ascultă, și o
procesează adânc. În copilărie, piesele lui preferate erau cele în care
interpreții păreau fericiți și triști în același timp. „Muzica aceea era
încărcată de un dor adânc“, spune el, „de un spirit transcendent, o
resemnare matură și... speranță... speranță pentru fata aceea, pentru locul
acela, pentru noaptea aceea în care totul se schimbă, viața ți se dezvăluie,
iar tu, la rândul tău, te dezvălui“.142 Pentru el, cântecele nu constau doar în
ritm și melodie, ci și în tonuri conceptuale, zugrăvind o lume întreagă.
Mulți muzicieni îi înțeleg spusele, indcă aceștia sunt în general persoane
sensibile. Ei ascultă altfel – cu mai multă profunzime – decât noi, ceilalți.
Springsteen își folosește profunzimea și inteligența senzorială deopotrivă
în modul în care își înțelege fanii. Pe când era membru al uneia dintre
primele sale formații, e Castiles, la un moment dat a schimbat lista
pieselor, când a văzut că spectatorii erau toți motocicliști hârșiți, îmbrăcați
în piele. „Ingredientele secrete143 au fost doo-wop, soul și Motown******“,
își amintește el. „Asta era muzica aptă să încălzească inimile celor în geacă
de piele.“ Springsteen le-a „citit“ întreaga viață – visurile lor, problemele și
di cultățile – și și-a adaptat muzica pentru ei.
Această abordare atentă și perspicace este caracteristică pentru întreaga
lui carieră. Folosind procesarea profundă și asupra sa, Springsteen susține
că a știut încă de foarte tânăr ce are de oferit: faptul că nu era nici cel mai
bun solist, nici cel mai bun chitarist, dar a crezut că își poate clădi o
carieră grație forței compozițiilor sale. Apoi, încercând să nu se piardă, așa
cum s-a întâmplat cu unii dintre idolii săi muzicali atunci când au atins un
anumit nivel de celebritate, a continuat să rămână aproape de rădăcinile
sale, locuind împreună cu familia la o fermă de cai din New Jersey. „Îmi
plăcea cine sunt, când eram acolo... am vrut să rămân cu picioarele pe
pământ“144, declara el într-un interviu. Această conștiință de sine trează
este cea care l-a ajutat nu doar să devină un muzician recunoscut, ci și să
aleagă un mod de viață potrivit pentru el însuși.
Eroul omului de rând, se pare, este unul sensibil.

***** Spre deosebire de ecologie, care studiază relațiile dintre organisme și mediul lor de viață,
ecologismul se preocupă de conservarea mediului și păstrarea sănătății acestuia, îndeosebi prin
controlul poluării și al factorilor poluanți. (n.tr.)

****** Genuri muzicale apărute în America în anii 1940–1960, în general în cadrul comunității
afro-americane. (n.tr.)
CAPITOLUL 4.
Prea mult, prea zgomotos, prea repede

Am deplâns adesea faptul că nu ne putem închide urechile cu aceeași

ușurință cu care închidem ochii.
S R S , Eseul nr. 148

Niciun dar nu vine fără un cost anume. Dacă sunteți o persoană sensibilă,
costul pentru dumneavoastră este reversul aceleiași minți apte de
procesare profundă care v-a dăruit superputerile. Așa cum ați văzut deja,
creierul sensibil e un mare consumator de energie mentală; lucrează
furibund mai tot timpul și, în consecință, are nevoie des de odihnă. În
plus, are nevoie și de spațiu. Pretinde puțin timp în plus, răbdare în plus,
liniște și tihnă în plus. Dacă are parte de ele, darurile sensibilității pot
funcționa perfect, iar mintea sensibilă devine genială, procesând deplin
ecare frântură de informație.
Dar, în lipsa acestor condiții – când e grăbită, presată și suprasolicitată –,
mintea nu mai poate procesa tot ce primește. Aportul zic și emoțional o
copleșește, ca pe o mașină de spălat supraîncărcată. Suprastimularea, prin
urmare, este unul dintre costurile plătite de cei care reacționează intens la
mediul înconjurător și una dintre marile provocări cu care se confruntă
toți cei sensibili.
Ce e de făcut când constatați că sunteți o persoană sensibilă într-o lume
nu la fel de sensibilă? Cum faceți față spațiilor prea pline, termenelor prea
strânse și locurilor prea zgomotoase? Cum procedați când aveți
numeroase daruri, dar societatea consideră că nevoile dumneavoastră ca
persoană sensibilă sunt un inconvenient? Când vreți să vă folosiți aceste
daruri ca să-i ajutați pe ceilalți, dar aveți nevoie de calm, de liniște și de
răgaz pentru a o face?
Nu există cale de scăpare
Alicia Davies145 tocmai trecuse printr-o despărțire când se apropia de
nalizarea unui program de masterat, „unul marcat de termene-limită,
program încărcat și presiuni permanente“146, scrie ea pe site-ul Sensitive
Refuge. Și, de parcă nu ar fost su cient, avea o lună la dispoziție pentru a
decide unde va locui și ce va face cu viața ei după nalizarea programului
cu durata de un an. Perioada ar fost una solicitantă pentru oricine,
rește, numai că Alicia nu este oricine – e o persoană sensibilă. Și are
nevoie de perioade foarte lungi de pauză și relaxare pentru a asimila tot ce
i se întâmplă. Mai mult decât oricând, trebuia să petreacă timp în
sanctuarul ei: „dormitorul ei mic și drăguț“147, care îi amintește de
copilărie, cu fotoliul din pluș verde și cu o sumedenie de plante, cărți și
lumânărele pe rafturile din lemn. Acest spațiu personal era esențial pentru
starea ei de bine, deoarece evoca senzația de calm și siguranță.
Din păcate, proprietarul clădirii avea alte idei: alesese exact acea vară
pentru a face renovări. Asta însemna „huruit, hârșâit și bocănituri în
ecare zi a săptămânii, de dimineața devreme până spre seară“148, chiar
dincolo de pereții dormitorului ei. Muncitorii vorbeau tare, ascultau
muzică la volum maxim și circulau peste tot. Ori de câte ori avea treabă
într-o altă zonă a casei, trebuia să se strecoare, cerându-și scuze, printre ei
și materialele lor. În scurt timp, muncitorii au început să glumească,
spunând că ea le stă lor în cale. În aceste condiții, îi era imposibil să se
poată relaxa și să aibă parte de intimitate.
Firește că stresul i-a ajuns la cote maxime. În mintea ei, treburi mărunte
au devenit misiuni extraordinare. La un moment dat, și-a dat ea seama,
nici nu mai putea să alcătuiască fraze simple: „Orice fel de conversație mi
se părea dureroasă – ca atunci când asculți prea mult la căști ceva și simți
nevoia să te oprești. Aveam senzația că simțurile mele se încordau și se
crispau în semn de autoapărare, și că uitaseră cum să se relaxeze;
clocoteam din cauza suprastimulării“149. Iar a doua zi, haosul și gălăgia
reîncepeau.
Alicia avea nevoie de o cale de scăpare. S-a dus la o cafenea din zonă,
însă n-a găsit nici acolo refugiul dorit. După ce și-a comandat o cafea, în
local a început să răsune o muzică ritmată. Un copil mic a izbucnit în
plâns. Asta fusese ultima picătură: „Îmi venea și mie să plâng, mai tare
decât bebelușul, ca să acopăr toate celelalte sunete din lume“150.
În plină stare de suprasolicitare, a ieșit din cafenea fremătând de
frustrare și a pornit la pas pe stradă. Bombănea în sinea ei la toți cei care
făceau vreun zgomot în jur. A înjurat chiar și când uscătorul de mâini de la
toaleta publică a huruit prea tare. Furia pe care o resimțea nu era una
rațională, știa asta, dar rațională nu era nici suprasarcina senzorială.
Din fericire, în drum, a dat peste o galerie de artă. A intrat și, dintr-
odată, a fost învăluită în liniște. S-a plimbat, oprindu-se și zăbovind în fața
ecărui exponat, și a avut impresia pentru prima dată în ziua aceea că
simțurile i se relaxează încet, că se destinde și revine la viață. Iată că mai
exista un loc în lume pentru ea – unul vast, plin de frumusețe și tăcere. O
altă femeie – tot singură – a intrat în sală, aducând cu ea o energie plăcută.
Alicia a simțit-o imediat apropiată, de parcă necunoscuta i-ar înțeles
nevoia ei de singurătate. Iar când privirile li s-au întâlnit întâmplător,
Alicia și-a dat seama că zâmbește.
Desigur, vizita ei la galeria de artă n-a marcat sfârșitul de nitiv al
suprastimulării. Era doar începutul acestui sfârșit, o atenuare a
simptomelor, ca și când simțurile ei ar fost încă fragile, gata să se frângă
din nou la cea mai mică atingere. Pe parcursul zilelor următoare, Alicia a
identi cat câteva tehnici cu ajutorul cărora să-și revină pe deplin, deși
echipa de muncitori continua să-și vadă de renovare în casă. A ascultat
muzică la un volum care să acopere în parte zgomotul, ajutând-o să-și
calmeze gândurile frenetice. Și a petrecut mai mult timp afară, ascultând
păsările și respirând aer curat. În cele din urmă, și-a regăsit pacea.
Mărturii directe: Cum este resimțită suprastimularea?
„Când sunt suprastimulată, mă simt încolțită, anxioasă, și mă
copleșește nevoia de singurătate. Dacă nu mă pot eschiva sau retrage,
devin parcă năucă sau aeriană, deși mintea îmi funcționează pe deplin.
Lumea din jur mă întreabă: «Te simți bine? Ești cam tăcută» sau «Te
distrezi?» Dacă suprastimularea survine brusc sau pe neașteptate,
pentru scurt timp, am senzația că m-am decorporalizat, că trupul îmi
devine complet necunoscut. Singurul lucru care mă ajută când sunt
suprastimulată este să mă retrag într-un loc plăcut, liniștit și
confortabil.“ – Jessi
 „Mi se pare că se acumulează în timp. Orice confort zic începe să
dispară. Totul devine enervant. Conversațiile devin iritante. Obișnuiam
să alerg de colo-colo, încercând să alung orice iritare, dar nu reușeam,
și mă umpleam de mânie și frustrare. Acum, știu că sunt obosit și am
nevoie de timp ca să-mi refac energia sau să plâng din tot su etul.“ –
Matthew
„Pentru mine, suprastimularea îmi dă impresia că sunt înghiontită de
o tonă de persoane în același timp. E ca un fel de presiune ușoară care
mi se acumulează în tot corpul și nu mă mai simt confortabil.“ – Aly

Cauzele obișnuite ale suprastimulării

Experiența prin care a trecut Alicia nu este una rar întâlnită la persoanele
sensibile; poate că și dumneavoastră ați trecut prin ceva similar. Dacă da,
nu sunteți singur și nu e nimic în neregulă cu dumneavoastră. Toate
persoanele sensibile se confruntă la un moment dat cu suprastimularea și,
foarte probabil, vor avea de-a face cu ea în mod regulat la serviciu, când își
cresc copiii sau când socializează. Iată în continuare câteva dintre cele mai
obișnuite cauze ale suprastimulării la cei sensibili. Lista de mai jos nu este
completă; poate că pentru dumneavoastră sunt suprastimulante lucruri pe
care nu le veți vedea amintite aici. Dar dintre emoțiile și situațiile de mai
jos, care v-au stârnit la un moment dat senzația de supraexcitare?
• Stimulii excesivi, puternici sau perturbatori (mulțimi, muzică la volum
ridicat, sunete repetitive și neregulate, temperatură, mirosuri, lumini
puternice)
• Griji, anxietate sau gânduri recurente
• Emoții percepute din partea altora, îndeosebi judecăți critice, stres sau
mânie
• Emoțiile dumneavoastră
• Socializarea și o sumă de lucruri plani cate
• Termenele-limită strânse, programul încărcat sau nevoia de a trece în
grabă de la o activitate la alta
• Supraîncărcarea informațională sau informațiile tulburătoare (de
exemplu, vizionarea știrilor, mai ales negative)
• Schimbările (uneori chiar și cele pozitive, cum ar obținerea postului
mult visat sau nașterea mult dorită a unui copil)
• Noutățile, surprizele și incertitudinea
• Un program haotic sau ieșirea forțată din rutina familiară
• Aglomerarea în preajma dumneavoastră (de exemplu, o cameră sau un
birou în dezordine)
• Faptul că trebuie să faceți ceva – chiar și activități obișnuite – sub
privirile altora (să lucrați în fața șefului, să concurați într-un sport, să
tastați la computer când cineva se uită peste umărul dumneavoastră, să
rostiți un discurs sau chiar să participați la propria nuntă)
• Prea multe lucruri care necesită atenția dumneavoastră simultan

De ce apare suprastimularea?
Situațiile din lista de mai sus au potențial suprastimulant pentru oricine,
sensibil sau nu, mai cu seamă dacă survin două sau mai multe dintre ele
concomitent, dar persoanele sensibile se vor simți mai repede copleșite, și
mai profund. De ce? „Să ne închipuim că ecare dintre noi poartă cu sine
o găleată invizibilă. Unii au o găleată mare, iar alții – cei sensibili – au una
mai mică. Nimeni nu poate alege dimensiunea propriei găleți; venim pe
lume cu un sistem nervos deosebit de al celorlalți și cu o capacitate diferită
de a face față stimulilor externi. Dar, indiferent de mărimea găleții, ecare
sunet, ecare emoție și ecare miros o mai umple puțin“151, spune Larissa
Geleris, specialistă în terapie ocupațională, care lucrează cu copiii și adulții
cu di cultăți de procesare senzorială.
Dacă găleata dumneavoastră e goală, vă simțiți plictisit, agitat sau chiar
deprimat. Și, odată ce e plină și dă pe afară, vă simțiți stresat, obosit și
copleșit – poate chiar panicat, înfuriat și vi se pare că ați pierdut controlul.
Prin urmare, ecare persoană are un anumit prag al stimulilor și încearcă
să-și umple găleata până la nivelul potrivit pentru sine, astfel încât să nu e
nici mai mult, nici mai puțin stimulat. Un copil cu ADHD (tulburare de
de cit de atenție și hiperactivitate), spre exemplu, are tot timpul impresia
că găleata lui e goală, așa că bate darabana cu degetele pe bancă sau se
ridică de la locul lui, în efortul de a stimulat. Pentru dumneavoastră, ca
persoană sensibilă, situația este exact invers: găleata dumneavoastră se
umple rapid, doar în urma activităților de zi cu zi, la serviciu sau acasă,
având grijă de copii. „Și, odată ce e plină“, explică Geleris, „găleata dă pe
dinafară și avem de-a face cu suprastimulare sau cu dezechilibru
emoțional. În esență, sistemul dumneavoastră senzorial spune: «Gata,
destul! Am procesat su cient, am ltrat su cient, sunt istovit și nu pot
duce mai mult»“152.
Pentru Geleris, analogia cu găleata e mai mult decât o simplă teorie, dat
ind că ea însăși este o persoană sensibilă („Așa zice terapeuta mea“153, a
glumit ea în timp ce discutam pe Zoom). Și, deseori, constată că găleata îi
este prea plină. Ultima dată i s-a întâmplat când îi schimba scutecul icei
sale de trei luni. Fetița plângea, podeaua era plină de jucării și, așa cum știe
foarte bine orice părinte, mizeria din scutec se întinsese. Geleris a început
să se simtă copleșită, iar emoțiile i-au scăpat de sub control: „Simțeam că
mă străduiesc din toate puterile“154, povestește ea. Parcă pentru a înrăutăți
situația, cu puțin timp în urmă, se lovise la picior. Din cauza rănii, avea
di cultăți zice și mentale în încercarea de a se descurca în spațiul
aglomerat, astfel că se simțea aproape imobilizată lângă masa de înfășat.
„M-am întors, am văzut harababura din jur și jucăriile și am început să
plâng“155, își amintește ea. Senzația de panică a dispărut abia atunci când a
venit soțul ei, îndepărtând jucăriile și ajutând-o să scape de
bombardamentul senzorial.
Mărturii directe: Ce anume îți dă senzația de suprasti-mulare?
„Pentru mine, suprastimularea este o stare mentală în care alunec cu
ușurință. Uneori, pentru a o declanșa, e su cient și ceva simplu, cum ar
o întârziere de cinci minute. Trebuie să am foarte mare grijă să nu-mi
descarc emoțiile asupra celor la care țin cel mai mult.“ – Joseph
„Deseori, mi se întâmplă atunci când parcă toți oamenii și toate
lucrurile din jurul meu (treburi de făcut, alerte pe telefonul mobil,
zgomotul tra cului, gălăgia vecinilor etc.) îmi solicită atenția și nu am
cum să scap.“ – Jana
„Pot să fac față aeroporturilor și concertelor zgomotoase, de obicei
indcă sunt activități deja plani cate, pentru care m-am pregătit
mental. Pot dezechilibrată însă de lucruri mai simple și oarecum
inofensive. Fiul meu cel mic scoate un sunet anume, și știe că nu-l
suport, dar e copil și îmi încearcă limitele. Tot corpul mi se tensionează
și am impresia că ecare nerv îmi zbârnâie. Dacă nu mă pot retrage, și
deseori nu am cum, apar mânia, furia, în timp ce încerc să fac față
factorului perturbator.“ – Tanja
 „Cel mai tare mă simt suprastimulată atunci când în jurul meu se
manifestă prea multe emoții, e că mă a u în mulțime sau în compania
unei singure persoane. O baie erbinte cu săruri plăcut mirositoare sau
retragerea într-o cameră, în întuneric și liniște, singură sau cu pisica
mea, mă ajută să mă calmez.“ – Jessica

Cele opt sisteme senzoriale ale corpului

Dar ce se întâmplă mai exact în corp atunci când găleata se revarsă? Să
examinăm mai îndeaproape sistemele senzoriale ale corpului uman. Deși
știm că avem cinci simțuri156, organismul are de fapt opt sisteme
senzoriale:
1. Vizual: văzul
2. Auditiv: auzul
3. Olfactiv: mirosul
4. Tactil: pipăitul
5. Gustativ: gustul
6. Vestibular: simțul echilibrului și al mișcărilor capului; situat în urechea
internă.
7. Proprioceptiv: simțul mișcărilor corpului; detectează și controlează
forța și presiunea; situat în mușchi și articulații.
8. Interoceptiv: un sistem de monitorizare a activităților din interiorul
corpului, cum ar respirația, foamea și setea; situat în tot corpul: în
organe, mușchi, oase și piele.
Sistemele senzoriale lucrează ziua întreagă, atât separat, cât și împreună,
pentru a vă menține în siguranță, în echilibru și în activitate. Ne referim
aici la lucrurile complexe, precum realizarea unui proiect la serviciu, dar și
la cele mărunte, de care probabil că nici nu sunteți conștient. Să luăm un
exemplu: în această dimineață, când v-ați îmbrăcat, creierul a trebuit să
decidă dacă materialul care vă atingea brațul este sigur sau periculos.
Cămașa? E sigură. Creierul trimite corpului semnalul s-o ignore. Dar dacă
ar fost un țânțar? Periculos. Creierul trimite corpului semnalul de a-l
alunga. Acest proces de recunoaștere a unui stimul, de interpretare a lui și
de răspuns la el se petrece instantaneu. Când tăiați legumele pentru a
prepara mâncarea, creierul ajustează presiunea pe care trebuie s-o aplicați
cuțitului, pentru a nu vă răni. Chiar și acum, în timp ce citiți această frază,
creierul dumneavoastră lucrează pentru a vă focaliza privirea și a descifra
sensul semnelor de pe pagină. „Nu există niciun moment, pe durata unei
zile, în care să nu ne folosim această capacitate de procesare senzorială“157,
precizează Geleris.
Pe scurt, asta înseamnă opt uxuri continue de informație care converg
în creier în ecare secundă a ecărei zile. Adăugați orice emoție pe care o
resimțiți sau orice activitate solicitantă pe care o întreprindeți, și aportul
va crește rapid. Așa cum am văzut, sistemul nervos al persoanelor
sensibile reacționează mai puternic la anumiți stimuli158, îndeosebi la
aportul senzorial adus de sunete și de atingeri, subliniază Geleris. Așa cum
brațele vă obosesc când faceți otări, simțurile obosesc și ele. Spre
deosebire de brațe însă, care pot lua o pauză, sistemele senzoriale sunt
permanent în funcțiune.

Amenințare, Imbold, Calmare

Când sunteți suprastimulat, puteți avea senzația că organismul vă este
atacat. Vă confruntați, poate, cu gânduri ce nu vă dau pace, cu tensiuni
musculare, senzații intense de panică sau furie și o dorință copleșitoare de
a ieși din situația respectivă. Psihologul clinician Paul Gilbert numește
această stare modul „Amenințare“159. Gilbert a studiat pe întreg parcursul
carierei sale mecanismele care stau la baza motivațiilor și emoțiilor
umane. Fiind unul dintre cei mai des citați cercetători din lume, a obținut
progrese științi ce atât de mari, încât a primit din partea reginei Elisabeta
a II-a Ordinul Imperiului Britanic, una dintre cele mai prestigioase
distincții pe care le poate primi un britanic. Gilbert este de părere că,
pentru a ne gestiona emoțiile, dispunem de trei sisteme de bază:
Amenințare, Imbold și Calmare*******. Dacă învățăm să recunoaștem ce
sistem emoțional folosim într-o situație dată, avem mai multe șanse să-l
putem ține sub control.
Primul, modul Amenințare – sau sistemul de identi care a pericolelor –,
este cel mai puternic, indcă are cea mai mare capacitate de a prelua
controlul asupra creierului. Obiectivul său este să ne mențină în viață, iar
deviza sa e: „Paza bună trece primejdia rea“. Chiar și animalele îl folosesc,
de pildă, atunci când înfruntă un prădător; mârâie sau își zburlesc blana
pentru a părea mai mari decât sunt de fapt. Asociat cu reacția de luptă sau
fugă, ori ceea ce psihologul și scriitorul Daniel Goleman numește
„deturnarea amigdalei cerebrale“160, sistemul Amenințare este permanent
activ, cercetând mediul înconjurător în căutarea eventualelor pericole,
indiferent că e vorba despre un autobuz care vine în viteză spre noi ori o
persoană dragă care nu ne răspunde la mesaje. Reacționând atât la
amenințări reale, cât și la cele doar percepute, exagerează de multe ori.
Spre exemplu, comentariul sarcastic al partenerului de viață sau o criză de
furie a celui mic nu constituie pericole reale la adresa vieții
dumneavoastră, dar modul Amenințare poate da impresia că de fapt sunt.
Atunci când resimțiți teamă, mânie sau anxietate, ați intrat deja în modul
Amenințare. Atitudinea autocritică este și ea parte a acestui mod de
reacție; în cazul ei, corpul crede că dumneavoastră înșivă sunteți pericolul.
Dacă primul sistem ne ține în viață, următorul ne ajută să „obținem mai
mult“. Numit modul Imbold – sau sistemul de stabilire a obiectivelor –, ne
face să ne simțim bine atunci când obținem resurse și atingem obiective.
Suntem în modul Imbold în momentul în care bifăm elemente de pe lista
de activități, cerem o mărire de salariu, ne cumpărăm o mașină sau o casă
nouă, ieșim împreună cu prietenii sau căutăm pro luri în aplicațiile de
întâlniri romantice. Animalele folosesc acest mod când își construiesc
cuiburi sau vizuini, își atrag perechea și își fac provizii de hrană pentru
iarnă. Atunci când este contrabalansat de celelalte două sisteme, modul
Imbold „ne oferă acea senzație efervescentă de bucurie și plăcere“161, spune
Gilbert. Dar, dacă scapă de sub control, așa cum se întâmplă deseori în
cultura actuală a excesului, riscă să se transforme într-o goană continuă
după „mereu mai mult“. Când se întâmplă acest lucru, remarcă Gilbert,
„oamenii devin complet obsedați să reușească, să aibă, să facă și să dețină
tot mai mult, ajungând să se considere niște ratați dacă nu pot“162. Să ne
gândim la dependența de jocuri de noroc, de mâncare sau de droguri și la
lăcomie. Un bun exemplu al acestei atitudini este lmul artistic Lupul de
pe Wall Street, care redă povestea adevărată a delictelor comise de agentul
de bursă Jordan Belfort. Avem un exemplu clar al modului Imbold în
următoarea replică a lui Belfort: „Când am împlinit 26 de ani, ind șeful
propriei rme de brokeraj, am făcut 49 de milioane de dolari, ceea ce m-a
scos teribil din sărite, indcă mi-au lipsit trei milioane ca să ajung la un
milion pe săptămână“.
 Ca urmare a forței intrinseci a modurilor Amenințare și Imbold, suntem
cei mai fericiți atunci când le ținem sub control, folosindu-le doar când și
când. Din păcate, chiar fără să ne dăm seama, cei mai mulți dintre noi
suntem aproape tot timpul cantonați în aceste două sisteme (și ni se pare
resc, indcă, la urma urmei, asta ne impune mitul durității). Ambele pot
contribui la senzația de suprastimulare pe care o resimt persoanele
sensibile.
Dar există și un antidot al suprastimulării: cel de-al treilea sistem, numit
Calmare – sau sistemul de autoliniștire –, care intră în acțiune în mod
natural atunci când nu există o amenințare de care să ne apărăm și niciun
obiectiv pe care să-l urmărim. Alți specialiști au ales pentru el un alt
nume: „tihnă și odihnă“, pentru că atunci când suntem în acest mod, ne
simțim bine, confortabil, mulțumiți, ca un copil în brațele unui părinte sau
ca un pisoi cuibărit la căldură lângă mama lui. Modul Calmare, prezent la
toate mamiferele, ne permite să ne relaxăm, să încetinim ritmul și să ne
bucurăm de ceea ce facem în momentul respectiv. Probabil că sunteți în
acest mod atunci când vă delectați cu cafeaua de dimineață, când vi se face
un masaj sau când admirați orile răsărite în grădina dumneavoastră.
Acest sistem ne permite să ne deschidem în fața altor oameni și să-i
privim cu compasiune, nu ca pe un pericol potențial. Atunci când vă
simțiți în siguranță, fericit, calm și ocrotit înseamnă că ați intrat în modul
Calmare.
Deși este cel mai plăcut dintre cele trei sisteme, modul Calmare este și
cel mai ușor de ignorat. La mulți dintre noi, el este prea puțin utilizat sau
chiar blocat complet din cauza traumelor ori a copilăriei di cile. Dacă
persoanele sensibile învață cum anume să-l activeze, viața lor se poate
schimba mult în bine; ceva mai departe în cuprinsul acestui capitol vom
prezenta și tehnicile prin care vor putea face acest lucru.

Deosebirea dintre suprastimularea ocazională și cea cronică

Din fericire, alunecarea din când în când în modul Amenințare nu este un
pericol în sine și nu afectează negativ starea de sănătate. Așa cum a
constatat Alicia, îndată ce și-a găsit refugiu într-un loc liniștit (galeria de
artă), stresul și mânia au început să i se disipeze. „În mod fericit pentru
mine (și pentru cei din jurul meu)“, scria ea, „am constatat că
suprastimularea este doar temporară. Cu ajutorul tehnicilor potrivite,
dispare și abia dacă lasă o urmă“163.
Dar situația este cu totul diferită în privința suprastimulării cronice.
Aceasta survine atunci când corpul funcționează constant în modul
Amenințare din cauza unor situații permanente, imposibil de evitat. Poate
că un coleg creează o atmosferă toxică la birou, sau poate că sunteți un
părinte singur, cu copii mici. Ori poate că lucrați într-un post
suprasolicitant prin însăși natura sa. Dacă v-ați plâns vreodată că sunteți
epuizat sau că nu mai rezistați, probabil că erați într-o stare de
suprastimulare cronică. Oboseala este un alt semn de suprastimulare
cronică; dacă vă simțiți tot timpul obosit – chiar și după ce v-ați odihnit –
e posibil ca sistemul dumneavoastră nervos să e surescitat. Știți cum se
spune – e genul acela de oboseală pe care somnul n-o poate remedia. Alte
indicii în acest sens sunt faptul că plângeți cu mare ușurință (uneori fără
un motiv concret) sau chiar simptome de ordin zic – mici dureri
musculare, migrene sau probleme digestive – fără nicio cauză organică
evidentă. Dacă din accesele ocazionale de suprastimulare vă puteți reveni,
suprastimularea cronică este o problemă mult mai gravă, care vă poate
afecta în cele din urmă performanțele profesionale, relațiile personale,
sănătatea zică și mentală și fericirea în general.
Dacă suferiți din cauza suprastimulării cronice, trebuie să faceți un pas
în spate și să vă evaluați situația cu atenție. Ce anume declanșează
suprastimularea? Anumite persoane, activități, zgomote sau altceva? Ce
puteți face pentru a evita sau a minimiza acești factori declanșatori? Puteți
petrece mai puțin timp împreună cu persoana în cauză, comunicând cu ea
doar prin e-mail, nu față în față? Aveți posibilitatea să purtați căști pentru
a acoperi zgomotele deranjante, să faceți pauze mai dese, să reduceți
programul de lucru, să vă delegați unele dintre responsabilități sau să
cereți ajutorul cuiva? Uneori, singura cale de a scăpa de suprastimularea
cronică este să vă retrageți din situația, relația sau slujba respectivă.
Retragerea nu este un pas ușor de făcut, dar, dacă este într-adevăr necesar,
acordați-vă permisiunea de a-l face.

Trusa de lucru pentru atenuarea suprastimulării

Esențial atunci când vă confruntați cu suprastimularea, deopotrivă
ocazională și cronică, este să vă creați un stil de viață adecvat sensibilității
dumneavoastră, nu contrar ei. În primul rând, aveți nevoie de moduri
e ciente de activare a sistemului Calmare și de a pune capăt imediat
suprastimulării. Apoi, vă trebuie metode realiste de creare a unui mod de
viață pe termen lung, care să vă susțină rea sensibilă.
Faptul că veți face acest lucru nu înseamnă că nu veți mai avea niciodată
parte de suprastimulare sau că nu veți mai suferi vreodată de
supraîncărcare senzorială. Chiar și Lama Lodro Zangmo, o călugăriță
budistă sensibilă, care a petrecut unsprezece ani în izolare aproape
continuă, constată uneori că devine suprastimulată ca urmare a practicilor
de rugăciune și meditație din mănăstire. Conform propriilor spuse,
suprastimularea îi dă „senzația unui fulger interior“164. Dacă vorbește cu
alte persoane, senzația devine mai intensă, iar până la nalul zilei, se simte
copleșită. Cu timpul, a învățat să se simtă bine în prezența acestei energii
deoarece a înțeles că este o parte rească din ea însăși și a renunțat să mai
încerce s-o controleze sau să o facă să dispară. Așa cum explică ea: „Dacă
păstram tăcerea, era ca și când aș lăsat vântul să se domolească, iar apoi
mă simțeam confortabil cu ceea ce se petrecea în interiorul meu“165.
Tom Falkenstein, autorul cărții e Highly Sensitive Man („Bărbatul
supersensibil“), despre bărbații supersensibili, formulează ideea altfel:
„Tendința de a deveni suprastimulat nu poate complet evitată, deoarece
e imposibil să ne ferim de toate situațiile potențial tulburătoare – e că
sunt într-un supermarket aglomerat, la petrecerea aniversară a fratelui, la
o prezentare susținută în fața colegilor de serviciu, prinși cu organizarea
sau rezervarea viitoarei vacanțe sau înainte de ședința cu părinții pentru a
discuta rezultatele școlare ale celui mic“166. În plus, subliniază el, dacă ne-
am structura viața astfel încât să evităm orice posibilitate de apariție a
suprastimulării, probabil că am sfârși prin a duce o existență... ei bine,
foarte plictisitoare. Persoanele sensibile trebuie să-și accepte propensiunea
către suprastimulare ocazională și să apeleze la instrumentele disponibile
pentru atenuarea ei.
Așa cum am văzut, suprastimularea poate surveni pe mai multe căi și,
prin urmare, nu există o singură tehnică aplicabilă tuturor situațiilor. De
aceea, recomandăm o abordare de tip trusă de lucru: o diversitate de
strategii a ate la dispoziția dumneavoastră, dintre care s-o alegeți pe cea
mai folositoare în momentul respectiv. Esențial este faptul că toate
instrumentele din trusă implică un tip sau altul de autocalmare. Nu uitați,
ideea este să treceți din modul Amenințare sau Imbold în cel de Calmare,
nu să respectați un anumit scenariu. De aceea, sunteți liber să
personalizați ecare instrument după nevoile dumneavoastră. Singurul
lucru pe care nu trebuie să-l schimbați este obișnuința de a le folosi rapid
și des.

Dezvoltați-vă un sistem de avertizare timpurie în privința

suprastimulării
Înainte să răciți, probabil că simțiți o usturime în gât sau o stare generală
mai neplăcută – simptome care indică din timp o viroză sau o gripă. În
mod similar, înainte de a ajunge în starea de totală suprastimulare, corpul
vă va oferi din vreme câteva semne de avertizare. Cu cât deveniți mai
conștient de prezența lor, cu atât vă va mai ușor să parați
suprastimularea înainte să devină copleșitoare. De aceea, veri cați-vă pe
tot parcursul zilei. Puneți-vă următoarele întrebări:
• Cum mă simt în acest moment?
• Ce gânduri sau imagini îmi vin în minte?
• Unde resimt aceste emoții în corp?
• Ce simte corpul meu, zic vorbind?
Dacă sunteți agitat, încordat, distras sau iritat, dacă resimțiți nevoia să vă
acoperiți ochii sau urechile pentru a vă feri de aportul senzorial ori dacă
simțiți tensiuni musculare, senzația de gheară în piept, durere de cap sau
de stomac, probabil sunteți în pragul suprastimulării.

Dacă e posibil, luați o pauză

Când se instalează suprastimularea, cel mai bun lucru pe care-l puteți face
este să vă îndepărtați de cauza ei, indiferent dacă este un zgomot sau o
conversație, spre exemplu. Luați o pauză. Închideți o ușă. Ieșiți la o scurtă
plimbare. Retrageți-vă într-o toaletă. Dacă trebuie să plecați din locul
respectiv, aveți grijă să le spuneți celor din jur ce se întâmplă. Încercați
astfel: „Sunt suprastimulat. Am nevoie de un scurt răgaz pentru a mă
liniști“. Sau, într-un stil mai profesionist: „Am nevoie de cinci minute ca
să-mi pun ordine în gânduri, și, după aceea, voi ști cum să-mi fac treaba
cel mai bine. Revin în cinci minute“.
Cel mai di cil în privința unei pauze nu este să vă dați seama când
anume aveți nevoie de una, ci să vă oferiți permisiunea de a o lua. Însă
pauzele sunt esențiale pentru întreruperea suprastimulării. Rețineți, dacă
nu vreți să dați explicații, toaleta este întotdeauna o soluție incontestabilă.
(Așa cum spunea cândva o persoană sensibilă: „Un alt nume pentru
toaletă este «refugiu»“.)
Atunci când luați o pauză, concentrați-vă atenția asupra corpului
dumneavoastră. Recunoașteți faptul că nu sunteți cu adevărat atacat, deși
așa vă simțiți. „Pe moment, atunci când ești suprastimulat, te simți
neajutorat“167, spune Geleris. „Cred că acesta e cel mai important lucru pe
care trebuie să-l recunoaștem. Poate că vă simțiți neajutorat, dar nu
sunteți. Sistemul dumneavoastră nervos vă atrage atenția: «Hei, suntem în
pericol», însă în realitate nu-i așa. Reamintiți-vă acest lucru.“

Oferiți-vă un aport senzorial calmant

De cele mai multe ori nu putem eluda situația suprastimulantă, caz în care
avem nevoie de alte instrumente de atenuare a surescitării. Când se
activează modul Amenințare, trebuie să întrerupem răspunsul zic al
organismului ( indcă modul Amenințare este în esență o reacție zică a
corpului). Iar metoda de a-l întrerupe este tot una de ordin zic. Spre
exemplu, vă puteți lipi cu spatele de un perete și să-l presați puternic. Sau
întindeți-vă cu fața în sus pe podea. Faceți mini- otări pe marginea
biroului sau a blatului din bucătărie. Strângeți-vă brațele în jurul corpului
și îmbrățișați-vă singur (sau dacă nu este inadecvat, rugați pe altcineva să
vă îmbrățișeze). Aportul proprioceptiv168 – senzația pe care o aveți atunci
când mișcările corpului întâmpină rezistență – este cel mai calmant tip de
aport senzorial, susține Geleris. Cel mai mare avantaj al acestuia e faptul
că-l puteți declanșa oriunde și oricând, de unul singur, fără ca altcineva să
știe. (Aportul proprioceptiv este de asemenea motivul pentru care ne plac
păturile grele.)

Limitați mișcările capului

Sistemul vestibular este acel sistem senzorial care, printre altele, urmărește
poziția capului în spațiu. Când întoarceți capul, creierul este inundat de
activitate electrică și toate celelalte simțuri devin mai ascuțite – fapt care
poate contribui la suprastimulare. De aceea, adoptați o poziție care să
reducă mișcările necesare ale capului. Dacă gătiți, de exemplu, luați tot ce
vă trebuie din dulap de la început, ca să nu e nevoie să oscilați între el și
blatul de lucru în mod repetat. Dacă vă a ați la o petrecere, așezați-vă în
capul mesei, ca să-i puteți vedea pe toți ceilalți dintr-o privire. Preferabil,
stați cu spatele spre un perete, pentru a nu avea nevoie să ltrați aport
senzorial venit din spate; astfel, modul Amenințare este redus, deoarece
„prădătorii“ nu vă pot lua prin surprindere. (Acesta este și motivul pentru
care ne plac locurile intime, ferite, și preferăm, la restaurant sau într-o sală
de conferințe, scaunele a ate la perete.)

Alinați-vă așa cum ați alina un copil

După cum știe orice părinte, copiii devin ușor suprastimulați deoarece
creierul lor învață și procesează tot timpul volume mari de informații.
Arătați-vă dumneavoastră înșivă aceeași înțelegere pe care ați arăta-o unui
copil suprastimulat. „Copil ind, nu v-ați liniști și nu v-ați opri din plâns
dacă părinții ar striga la dumneavoastră, v-ar critica sau v-ar lăsa singur în
cameră să vă potoliți“169, scrie Falkenstein. „Prin urmare, este esențial ca în
momentele di cile să puteți apela la reglarea emoțională pentru a vă alina,
în loc să vă criticați predispoziția la suprastimulare și la emoții intense (de
tipul «Hai, că iar mă apucă!»). Acest lucru nu ar face decât să vă sporească
tensiunea și surescitarea și nu v-ar ajuta să vă liniștiți mai repede.“ Puteți
încerca să vă închipuiți că sunteți un copilaș și să-i adresați micuțului
cuvinte mângâietoare: „Știu că nu ți-e ușor“; „Îmi dau seama că suferi“;
„Nu ești singur, sunt aici, cu tine“; „Spune-mi ce s-a întâmplat“.

Activați-vă creierul cognitiv

Se poate a rma că avem două creiere: unul cognitiv și altul emoțional.
Persoanele sensibile au activat mai mult timp creierul emoțional, susține
psihoterapeuta Julie Bjelland, specialistă în supersensibilitate. „Când este
activat creierul emoțional, creierul cognitiv [cel rațional, gânditor] trage
un pui de somn“170, explică ea. (Dacă vi s-a părut vreodată că nu mai puteți
gândi limpede atunci când sunteți stresat sau furios, trebuie să știți că, în
acele momente, creierul emoțional a preluat controlul, în detrimentul celui
cognitiv.) Așa cum modul Amenințare și modul Calmare nu pot active
concomitent, în mod similar nici creierul emoțional nu poate funcționa
simultan cu cel cognitiv. Activarea acestuia din urmă va reduce
intensitatea emoțiilor pe care le resimțiți când sunteți suprastimulat.
Bjelland sugerează ca, în această situație, să luați o foaie de hârtie și să
scrieți emoția sau emoțiile care vă afectează, dar și ceea ce numește ea
„câteva elemente cognitive“. În acest caz, elementele cognitive sunt
observații care contracarează mesajul emoțiilor. Spre exemplu, emoțiile vă
transmit: „Am ratat prezentarea și m-am făcut de râs“. Iată câteva
elemente cognitive care pot contracara acest mesaj:
• M-am descurcat la nivelul standardelor mele personale.
• Colegii mi-au spus că am făcut o treabă bună.
• Șeful nu mi-ar cerut să susțin prezentarea dacă n-ar crezut că mă voi
descurca.
Scrieți cel puțin câte trei elemente cognitive pentru ecare dintre
emoțiile resimțite171, recomandă Bjelland. Deoarece creierul cognitiv este
responsabil pentru limbaj, simplul proces de transpunere a emoțiilor în
cuvinte constituie o modalitate de a-l activa.

Creați-vă un sanctuar al sensibilității

Aranjați-vă mediul zic în așa fel încât să vă susțină sensibilitatea. Nu este
întotdeauna posibil să vă simțiți calm într-un spațiu deschis de birouri sau
într-o sală de clasă, dar ar trebui să aveți cel puțin un loc care să vă
faciliteze o calmare imediată. Aici intervine sanctuarul sensibilității.
Acesta poate o încăpere sau orice alt loc care vă aparține doar
dumneavoastră. În el, vă detensionați și vă izolați de zgomotul lumii. Dacă
nu e posibil să aveți o încăpere proprie, începeți cu un scaun confortabil,
cu biroul propriu sau cu un colțișor liniștit. Decorați-l în culori liniștitoare
sau cu ce vă place dumneavoastră. Confortul zic este esențial, așa că
includeți pernuțe, suprafețe moi, iluminat blând și mobilier comod.
Aduceți în el lucrurile care vă oferă cea mai mare bucurie – cărți, jurnale,
lumânări, obiecte religioase, muzică lină și gustările preferate. Detaliile nu
contează atât de mult cât ideea că acela este spațiul dumneavoastră,
aranjat într-un mod care vă permite să vă procesați emoțiile și să vă
calmați.
Și, foarte important, aveți grijă să le spuneți celorlalți membri ai familiei
sau colegilor de apartament despre sanctuarul dumneavoastră. Subliniați
că timpul petrecut singur în interiorul lui este important pentru sănătatea
dumneavoastră zică și mentală. Multe persoane sensibile își creează
instinctiv un astfel de sanctuar, dar, dacă nu stabilesc limite clare în
privința spațiului propriu-zis și a modului în care poate folosit, alții riscă
să pătrundă în el, să întrerupă momentele de retragere în solitudine sau
chiar să-l acapareze. Rețineți: ideea că ar putea cineva să aibă nevoie de un
loc personal, special, în care să stea pur și simplu, fără a face nimic – sau
să se relaxeze – este un concept străin pentru mulți dintre noi. Spre
exemplu, dacă pentru dumneavoastră e important ca nimeni să nu
aranjeze altfel obiectele din sanctuar sau să nu vă întrerupă când vă
savurați ceaiul, aveți grijă să le comunicați celorlalți aceste preferințe cât se
poate de clar.

Stabiliți limite sănătoase

Vorbind despre limite, suprastimularea cronică survine adesea indcă
limitele noastre au goluri în ele – locuri cu privire la care nu am stabilit
sau nu le-am trasat celorlalți niște granițe ferme. (Să ridice mâna cei care
sunt sensibili și detestă să stabilească limite indcă nu vor să-i rănească
sau să-i dezamăgească pe alții!) Uneori ni se poate părea că limitele
contravin empatiei rești a persoanelor sensibile. Totuși, nu trebuie ca
limitele pe care le stabiliți să e aidoma unor ziduri sau bariere; ele sunt
doar o serie personală de lucruri care vă convin sau nu. Iată, pentru cei
sensibili, câteva exemple de limite sănătoase:
• „Nu pot participa la evenimentul de săptămâna asta.“
• „Nu pot să rămân decât o oră.“
• „Mie nu-mi convine asta.“
• „N-o să fac așa ceva.“
• „Mi-ar plăcea, dar nu pot să vin fără să u anunțat în prealabil. Ce altă
oră v-ar conveni?“
• „Îmi pare rău indcă vă este atât de di cil. Mi-aș dori să vă ajut, dar ar
însemna să-mi asum prea multe dacă aș___. Altceva ce pot face?“
• „Înțeleg că este un subiect important, dar acum nu pot discuta despre el.“
• „Când îți spun ce gândesc, iar tu mă critici, mă închid în mine însumi.
Nu pot să vorbesc cu tine decât dacă-mi răspunzi respectuos.“
• „Mi-e greu și am nevoie să vorbesc cu cineva. Ai posibilitatea să mă
asculți acum?“
• „Am nevoie de puțin timp pentru mine. Vrei tu să iei copiii pentru câteva
ore?“
• „Mă simt obosită. Trebuie să mă odihnesc.“

Ascultați mesajul pe care vi-l transmit emoțiile

Când sunteți copleșit de emoții intense172, amintiți-vă că nu ele în sine sunt
problematice, ne sfătuiește Steven C. Haynes, coautor al cărții Get Out of
Your Mind and Into Your Life („Ieși din mintea și intră în viața ta“). La fel
ca o alertă pe telefon sau o carte poștală de la un prieten, emoțiile sunt
doar niște simpli mesageri. Și din acest motiv, nu e cazul să acționăm la
apariția ecărei emoții, însă mesajele trebuie să e ascultate. Uneori
emoțiile ne arată când a fost încălcată o limită importantă, când e timpul
să facem ceva sau când nevoile noastre în cadrul unei relații nu sunt
satisfăcute. Deseori ne transmit anumite învățăminte și ne indică
oportunități de a ne schimba. Deși poate tentant să vă spuneți că
reacționați în mod exagerat – la urma urmei, probabil că toată viața ați
auzit acest lucru de la alții –, nu vă ignorați emoțiile sau senzațiile de
suprastimulare. Nu e cazul să vă agățați de ele, dar nici să le evitați. „Rolul
lor este să apară și să dispară, să curgă prin ința dumneavoastră în ritmul
lor propriu“173, explică Haynes. „Conțin indicii importante pentru
momentele în care lucrurile nu decurg cum trebuie și daruri minunate
atunci când situația revine pe făgașul normal.“ Când survin emoții
puternice, el recomandă să luăm o pauză și să re ectăm la următoarele
întrebări: „Ce îmi cere această emoție să fac?“ și „Ce anume sugerează că-
mi doresc?“

Alocați-vă timp să râdeți și să vă jucați

Fredonați melodia de la radioul din mașină, săriți într-un picior pe coridor,
jucați-vă cu mingea împreună cu câinele dumneavoastră, luați bicicleta și
porniți la drum fără o destinație anume sau luați una dintre jucăriile
preferate ale copilului și jucați-vă cu el. Căutați partea amuzantă în orice
situație. Psihologii numesc această focalizare asupra ludicului și
disponibilitatea de a vă angaja în el „etica jocului“.174 În esență, presupune
să vă acceptați copilul interior și să vă faceți timp pentru distracție. Așa
cum scrie terapeuta Carolyn Cole pe site-ul Sensitive Refuge, deseori
latura ludică „este acoperită în decursul anilor de teama de inadecvare, de
focalizarea exagerată asupra responsabilităților și de senzația că pur și
simplu nu mai aveți timp pentru acest aspect al propriei ințe“175. În
consecință, ea le recomandă tuturor clienților cultivarea unei etici a
jocului, și cu atât mai mult celor sensibili, pentru a domoli suprastimularea
înainte chiar de a surveni. Umorul, mai cu seamă, necesită utilizarea
cortexului prefrontal – acea parte a creierului care se opune
suprastimulării emoționale. Cu alte cuvinte, e imposibil să vă amuzați de
ceva și să vă simțiți în același timp copleșit.

Acordați-vă timp
Când sunteți suprastimulat, emoțiile par copleșitoare, iar corpul vă este
inundat de anxietate sau stres, astfel că devine di cil să vă amintiți să
apelați la unul dintre instrumentele prezentate mai sus. Geleris însăși
recunoaște că, atunci când s-a simțit suprastimulată schimbând scutecele
copilului, toate tehnicile i-au dispărut din minte, deși este expertă în
procesarea senzorială și îi învață pe alții cum să folosească tehnicile
respective. Prin urmare, poate că sfatul cel mai important în privința
suprastimulării este să vă acordați pur și simplu puțin timp. „Dacă puteți,
lăsați-vă dus de val o vreme, și, când valul începe să scadă, atunci e
momentul să folosiți instrumentele de care dispuneți“, precizează ea.
„Fiindcă va trece. Pare că nu, însă va trece.“176
Trebuie să acceptăm și faptul că, uneori, chiar nu putem evita
suprastimularea. Nu uitați că aceasta este sinonimă cu ceea ce știe să facă
mai bine creierul dumneavoastră: să proceseze adânc. În momentele în
care apare, faceți tot posibilul și apelați la trusa de instrumente, dar ți
blând cu dumneavoastră înșivă dacă rezultatele obținute nu sunt perfecte.
Știți cum se spune: „Toate trec“.

******* În engleză, reat, Drive și Soothe (n.tr.)

CAPITOLUL 5.
Durerea empatiei

Uneori mi se pare că am nevoie de o inimă în plus ca să pot duce tot ce

simt.
S K , „Spare Heart“, în A ousand Flamingos

Rachel Horne avea probleme.177 Se străduise din răsputeri să e admisă

într-un prestigios program universitar dedicat artei de a administra
organizații caritabile globale. Din păcate, piața locurilor de muncă pentru
cei care vor să schimbe ceva în lume este în cel mai bun caz competitivă.
La un an după absolvire, era înglodată în datorii și căuta cu disperare orice
loc de muncă. A găsit un post de manager într-un centru de îngrijiri
paliative pentru vârstnicii afectați de demență. Și-a spus că acolo va avea
posibilitatea de a-i ajuta pe alții, deși nu era genul de slujbă la care visase
inițial. Dar poate că era un domeniu care i se potrivea, sensibilă ind.
Îngrijirea vârstnicilor este o activitate importantă, însă pentru Horne s-a
transformat într-o carieră marcată de suferință. De dimineața până seara
era prinsă într-un noian de îngrijiri, logistică și decizii de viață și de
moarte – și pe toate trebuia să le ducă la capăt cu zâmbetul pe buze.
„Biroul“ ei era lipit de dulapul cu furnituri, maldăre de echipamente
amenințau să i se reverse peste computer, iar prin pereții subțiri se auzea
bipăitul monitoarelor clinice. Existau și momente frumoase, desigur, clipe
în care izbutea să intre în mintea unui pacient pierdut în ceața demenței și
să-i ofere o rază de bucurie. Odată, i-a pus unui vârstnic muzică, deși
colegii ei insistau că-și pierde timpul, indcă mintea omului era mult prea
rătăcită. Și apoi, într-o zi, vârstnicul s-a întors spre ea și a îngânat un vers
din cântecul respectiv. Era pentru prima dată când îl auzea vorbind, și, în
ziua aceea, a înțeles că într-adevăr putea schimba ceva.
 Numai că aceste momente erau rare, în parte indcă ritmul de lucru mai
lent, de care era nevoie pentru a asigura astfel de momente, îi întârzia pe
toți ceilalți. În plus, existau și clipe marcate de pierdere. Nu rareori se
întâmpla ca un membru al personalului să stabilească o conexiune cu un
pacient într-o zi, pentru a-l găsi decedat în ziua următoare. Horne nu
putea înțelege cum reușeau colegii ei să meargă mai departe ca și cum
nimic nu s-ar întâmplat; atitudinea lor părea tulburător de rece și de
nepăsătoare. „Mie îmi era imposibil să pun o distanță profesională între
mine și suferințele pacientului“178, ne-a mărturisit ea. „Nu-mi puteam zice:
«Bun, e ora cinci, a venit timpul să închid ușa în urma mea și să ies în oraș
cu prietenii». Eu mai degrabă exclamam: «Cineva tocmai a murit. Ce fac
acum?»“
Alteori, oameni a ați în pragul morții își deschideau inima în fața ei și îi
împărtășeau sentimentele lor, regretele și chiar secrete de familie pe care
nu voiau să le ia cu ei în mormânt. Sensibilă ind, Horne putea să asculte
fără să critice și, astfel, să le ofere o anume alinare. Dar tot acest efort
emoțional și-a pus amprenta asupra ei. „Îmi puteam păstra controlul în
fața celor care aveau nevoie să mă vadă astfel“, relatează ea, „dar imediat ce
urcam în mașina mea și închideam portiera, izbucneam în plâns“179.
În teorie, Horne și activitatea ei aveau un impact pozitiv, însă ea nu
apuca să doarmă su cient și deseori pleca seara acasă plângând, pentru ca
a doua zi să înceapă lucrul tot în lacrimi. După numai cinci luni de
activitate ca manager, ajunsese la limită, zic și emoțional, și avea nevoie
de o schimbare.
Atunci l-a întâlnit pe Florian, un francez.180 Privirea lui caldă și
atitudinea dezinvoltă îi aminteau de ea însăși pe vremea în care încă mai
avea spațiu liber în viață. Florian avea spațiu din belșug: călătorea în jurul
lumii făcând autostopul. Abia campase pe proprietatea unui prieten al ei,
urmând să rămână timp de câteva nopți acolo, înainte de a porni mai
departe la drum. Fără întâlniri și ședințe la care să se ducă și fără decese
tragice pe care să le „gestioneze“ ca pe coloanele de cifre dintr-un bilanț
contabil, viața lui părea o întruchipare a calmului și seninătății.
În seara aceea, Horne și Florian au vorbit până la ore târzii, ea
adresându-i o întrebare după alta, iar el răspunzându-i răbdător la ecare.
Nu, nu era bogat. Nu, nu se simțea în nesiguranță. Nu, nimeni nu se
răstise la el vreodată, când își instala cortul. Da, era fericit… ea nu?
Treptat, Horne a recunoscut că-l invidia. Cei mai mulți oameni ar spune
că n-ar putea face în ruptul capului ce făcea Florian, însă ea începuse să
creadă că o călătorie ca a lui putea o alternativă viabilă, chiar preferabilă,
la serviciul ei.
A doua zi, Horne luase o hotărâre. Avea să-și încheie activitatea la
centrul pentru vârstnici, iar Florian va veni la apartamentul ei cu un cort și
un rucsac pregătite. Cu ajutorul lui, urma să facă ceea ce ecare părinte
speră să nu facă vreodată copilul lui: să plece în lumea largă împreună cu
un necunoscut. Știa că putea să piardă totul, să rămână fără bani, să ajungă
chiar într-o situație extrem de periculoasă. Dar se simțea deja mult mai
ușoară. Pentru prima dată după mulți ani, bombardamentul constant al
nevoilor și emoțiilor altor oameni părea ceva îndepărtat.

Latura întunecată a empatiei

Deși este unul dintre cele mai de preț daruri ale persoanelor sensibile,
empatia poate resimțită uneori ca un blestem. Fiindcă poate dureroasă.
Empatia presupune să absorbim simțămintele altei persoane, să le trăim
împreună cu ea, dar în propriul nostru corp. La fel ca în cazul oricărei
emoții, această experiență poate uneori copleșitoare și totodată tulbure.
Prin urmare, empatia are și câteva efecte secundare.
Unul dintre acestea este povara internalizării celor mai neplăcute
momente din existența lumii – e urmărindu-le la știri, e trăindu-le noi
înșine. Un alt efect secundar este așa-numita „extenuare a generosului“,
cunoscută și ca „oboseala din compasiune“ – ceea ce se întâmplă atunci
când efortul constant pe care-l presupune preocuparea pentru ceilalți
devine prea istovitor. Exact asta a resimțit Horne: extenuarea generosului.
Cadrele didactice, asistentele medicale, terapeuții și părinții care renunță
la serviciu pentru a-și crește copiii sunt supuși și ei acestui risc. Iată un
exemplu181: în 2021, în timpul pandemiei, extenuarea a fost principalul
motiv pentru care atât de mulți angajați din domeniul sănătății au
demisionat. Chiar și în 2022, unul din cinci medici și două din cinci
asistente declarau că intenționează să renunțe la serviciu în decurs de doi
ani – conform Asociației Medicale Americane. O altă treime dintre ei
doreau să-și reducă programul de lucru.
 Întrebați orice persoană sensibilă, și vă va spune că unul dintre cele mai
des întâlnite efecte secundare ale empatiei crescute este absorbirea
emoțiilor nedorite. Pentru unii dintre cei sensibili, emoțiile constituie o
prezență aproape tangibilă în jurul lor, rezultatul ind senzația că, brusc,
sunt invadați de simțăminte care par să vină de nicăieri. Acum te bucuri
de o cafea, și, în clipa următoare, devii surescitat și temător, privind în jur
și întrebându-te de ce. Așa cum ne-a spus la un moment dat o persoană
sensibilă, ea pare să simtă emoțiile mamei ei, de pildă, anxietatea, chiar și
atunci când nu e zic aproape de ea, spre exemplu când fac cumpărături în
zone diferite ale unui magazin.
Pentru o persoană mai puțin sensibilă, latura întunecată a empatiei are o
soluție simplă: atenueaz-o. Cei sensibili au auzit acest sfat de nenumărate
ori. Dar nu-și pot bloca empatia, așa cum nu-și pot bloca simțurile zice
sau gândirea profundă.
Mărturii directe: Cum vă afectează emoțiile altor persoane?
„Când intru într-o încăpere, primul lucru pe care-l fac este să observ
vizual ecare persoană prezentă. Toate simțurile mi se orientează către
emoțiile lor. Cele pozitive îmi susțin energia, iar cele negative mă
secătuiesc. Uneori am impresia că simt și emoțiile animalelor de casă.“
– Jackie
„Pentru mine e o provocare să fac față emoțiilor altor persoane.
Teoretic, bărbații nu ar trebui să remarce asemenea chestii. De fapt, am
deprins moduri subtile de a ignora privirile, tonul vocii, limbajul
corporal, felul de a vorbi și alte aspecte ale celorlalți, pentru a micșora
volumul stărilor lor emoționale. Persoanele furioase ori cu intenții rele
îmi pot afecta sistemul nervos vreme de zile întregi, dacă sunt nevoit să
interacționez cu ele, și uneori chiar îmi provoacă o reacție traumatică.
După multe eforturi, de obicei pot distinge acum care dintre emoții îmi
aparțin și care nu.“ – Trent
„Pot simți și chiar vizualiza emoțiile celorlalți. Deseori mi-e di cil să-
mi dau seama unde se termină emoțiile lor și încep ale mele. Cel mai
rău e când mă a u într-o încăpere plină de persoane necunoscute,
indcă nu am nicio motivare pentru emoțiile prezente și de multe ori
cred că îmi aparțin. Dacă sunt suprastimulat, emoțiile celorlalți mă
împing într-un spațiu mental negativ. Dacă nu sunt suprastimulat,
 adesea le pot folosi ca pe niște indicii pentru a-i ajuta pe ceilalți. Însă
chiar și atunci trebuie să am foarte mare grijă să nu absorb prea multe.“
– Matthew
„Absorb totul! Mă străduiesc să gestionez situația, dar sunt aidoma
unui termostat uman – pot sesiza «temperatura» unei persoane și
chiar pe cea a unei întregi încăperi.“ – Kay

Contagiunea emoțională
Așa cum știu foarte bine cei sensibili, emoțiile sunt molipsitoare – se
răspândesc de la o persoană la alta cu aceeași ușurință ca o viroză.
Psihologii nu numesc de fapt „empatie“ această diseminare a emoțiilor, ci
se referă la ea cu sintagma „contagiune emoțională“; ecare dintre noi se
molipsește de emoții într-o măsură mai mică sau mai mare, e că suntem
sensibili, e că nu. Și nu doar emoțiile negative, ca stresul și mânia, se
răspândesc: însăși ideea centrală a unei petreceri este aceea de a absorbi
simțirile pozitive ale prietenilor prin intermediul zâmbetelor, al râsului și
al dansului. Molipsirea de sentimentele celorlalți este un aspect esențial
pentru devenirea noastră ca ințe umane și, la fel ca sensibilitatea,
contribuie la supraviețuirea speciei. Când inspirația se răspândește în
interiorul unui grup, membrii lui cooperează pentru a împlini un scop
comun. Când frica este cea care se propagă în grup, ei se mobilizează
împotriva amenințării și reacționează prompt la apariția pericolului.
Răspândirea emoțiilor este posibilă, în parte, prin ceea ce specialiștii
numesc „efectul cameleonului“182. Așa cum un cameleon se confundă cu
mediul în care se a ă, și noi copiem în mod inconștient idiosincraziile,
expresiile faciale și alte comportamente ale celor din jur, pentru a ne
încadra cât mai bine în mediul social. Spre exemplu, dacă un coleg vă
zâmbește când vă întâlniți pe coridor, probabil că îi zâmbiți și
dumneavoastră, în mod automat. Acest răspuns social este util: când
oglindim comportamentul altcuiva, persoana aceea nutrește sentimente
pozitive în privința noastră. Efectul cameleonului explică de asemenea de
ce prietenii din cadrul unui grup dezvoltă moduri similare de a vorbi și de
a glumi, dar ne arată și cum putem stabili o legătură cu un necunoscut în
răstimp de numai câteva secunde, „întorcându-i“ emoțiile. Cercetările
sugerează că persoanele cu un grad ridicat de empatie – așa cum sunt cele
sensibile – manifestă efectul cameleonului într-o măsură mai mare decât
celelalte. Acest lucru explică deopotrivă un aspect deseori menționat de
persoanele sensibile: că necunoscuții nu au rețineri în a le relata povestea
vieții lor (așa cum făceau pacienții lui Horne). Chiar fără să-și da seama,
cei sensibili tind să oglindească emoțiile celorlalți, lucru care contribuie la
consolidarea încrederii.
Acest proces biologic de molipsire și replicare a emoțiilor se produce în
trei stadii observabile.183 Primul stadiu este efectul cameleonului, când
imitați semnalele celuilalt – e un zâmbet, e o încruntătură. Urmează
stadiul al doilea, bucla de feedback. Odată ce corpul adoptă aparența unei
emoții, mintea începe să simtă respectiva emoție – e bucurie, e
îngrijorare. În ultimul stadiu, cealaltă persoană poate începe să vorbească
despre ce simte sau ce i s-a întâmplat. În mod ideal, din cuvintele rostite,
a ați ce anume i-a provocat sentimentul de bucurie sau îngrijorarea, și,
prin extensie, de ce simțiți și dumneavoastră același lucru. Acest stadiu
poate util mai cu seamă când aveți de-a face cu emoții dureroase, indcă
vă permite să puneți emoțiile respective în context și să înțelegeți de ce
simțiți în felul acela. Dar, totodată, acest ultim stadiu poate consolida bucla
de feedback. Fiind deja sincronizat cu celălalt, încruntarea dumneavoastră
de la început devine acum o tulburare reală. Mai grav însă, dacă cele două
persoane nu comunică între ele – poate că ați perceput emoțiile cuiva care
nu vrea să se destăinuie, de pildă –, incertitudinea și anxietatea se adaugă
la restul emoțiilor. Imaginați-vă, spre exemplu, că o colegă este chemată în
biroul șefului și, când iese, e în pragul lacrimilor, își strânge lucrurile și
pleacă. Este su cient de stresant să absorbiți teama și tristețea colegei
(chiar dacă știți de ce a fost concediată), dar când le asimilați fără să aveți o
explicație, nu puteți decât să vă întrebați dacă nu cumva urmați
dumneavoastră.
În cazul în care nu vă considerați o persoană sensibilă, poate că începeți
acum să înțelegeți motivele pentru care cei sensibili vorbesc atât de mult
despre emoțiile lor – indcă repetă tot timpul acest ciclu: empatia îi poate
face să poarte pe umeri stresul tuturor celor din jur. Împărtășirea emoțiilor
altcuiva poate minunată, dar, atunci când e continuă, riscă să devină și o
sursă de suferință.

Cei mai puternici diseminatori

Una e să absorbim emoțiile unei persoane necunoscute și cu totul altceva
e să le absorbim pe ale celor dragi nouă. Cercetările sugerează că emoțiile
sunt mult mai contagioase atunci când vin din partea unei persoane iubite.
În cadrul unui studiu s-a constatat că partenerii de viață își in uențează
reciproc nivelul de stres, într-o mare măsură.184 Prin urmare, acest stres
împărtășit deține un rol important în satisfacția cuplului (sau în lipsa ei).
Așa cum ne-a mărturisit la un moment dat o doamnă sensibilă, atunci
când soțul ei înjură sau devine agitat – chiar și în situațiile în care
problema nu are legătură cu ea –, corpul ei manifestă imediat o reacție
zică și emoțională, de pildă, stare de panică sau chiar plâns. Soțul nu
înțelege însă de ce faptul că își varsă el nervii e „chiar așa o mare
nenorocire“. (Un cercetător a descoperit că, în comparație cu bărbații,
femeile sunt mai susceptibile la contagiunea emoțională și, mai cu seamă,
la molipsirea de stres și atitudini negative.185 Motivul ar putea acela că
femeile sunt mai puternic condiționate să răspundă la nevoile emoționale
ale celor din jur.) Într-un alt studiu s-a constatat că depresia la unul din
soți determină instalarea depresiei și la celălalt186; la fel se întâmplă între
părinți și copii, și chiar între persoane care locuiesc împreună, de exemplu,
la cei care sunt colegi de apartament.
Sigur, nu ne este de ajutor faptul că emoțiile negative se răspândesc mai
ușor decât cele pozitive. Într-un studiu, li s-a cerut observatorilor să
privească o persoană nevoită să susțină pe nepregătite un discurs și să
efectueze calcule aritmetice mentale în fața unui public.187 Stresul acesteia
a fost atât de contagios, încât observatorii au manifestat creșteri
măsurabile ale nivelului de cortizol (hormonul stresului), cu toate că
priveau printr-un geam cu oglindă transparentă – chiar și atunci când
urmăreau doar un clip video, ei a ându-se într-o altă incintă. Nu e de
mirare că multe persoane sensibile susțin că nu suportă să vadă anumite
lme sau emisiuni de televiziune pline de violență și suspans.
Aceste constatări arată cât este de important să vă alegeți cu înțelepciune
prietenii și cunoștințele apropiate. E de dorit să-i evitați pe cei care se
plâng în mod constant, persoanele toxice și mereu negativiste și pe cele
care exprimă emoții și sentimente intense, dar sunt indiferente la stresul
emoțional al celorlalți. Aceștia sunt superdiseminatorii emoționali188, cei
care transmit în mai mare măsură emoțiile negative, așa cum căminele de
bătrâni și restaurantele răspândesc rapid virusurile în perioada unei
pandemii.
Empatia, pe care am putea-o rezuma prin sintagma „suferința ta în inima
mea“, poate uneori copleșitoare. Dar, dacă facem un pas în spate și ne
gândim bine, pentru a-i ajuta pe cei care suferă, nu e necesar să simțim și
noi ce simt ei. Firește, ecare dintre noi vrea să știe că persoanele dragi ne
susțin și înțeleg di cultățile prin care trecem, iar persoanele sensibile au
un dar aparte de a le oferi celorlalți spațiul emoțional necesar. Dar atunci
când devenim copleșiți, acest răspuns este contraproductiv – ca și cum am
auzi un copil plângând și am reacționa plângând și noi. În cazul în care
emoțiile sunt foarte puternice, riscăm să ne îndepărtăm de cel care suferă.
Dacă ați schimbat vreodată postul la televizor când erau difuzate clipuri cu
animale abuzate, probabil că înțelegeți la ce ne referim.
Dar cum se poate ca empatia să e atât de problematică? Cum e posibil
ca empatia – baza moralității și stimulul progresului uman, așa cum am
văzut în capitolul 3 – să nu ducă în mod necesar la ajutorarea semenilor?
Ei bine, putem spune că empatia este ca o bifurcație a drumului; poate
duce la suferință și epuizare. Cu exercițiu însă, poate duce deopotrivă la
ceva mult mai bun, ceva ce vă va ajuta și pe dumneavoastră, și pe cel care
suferă.189
Acel ceva este compasiunea.

Dincolo de empatie
„Cel mai fericit om din lume“190 nu are un venit, nici casă și nici mașină.
Iarna se izolează într-o mică sihăstrie din Nepal, lipsită de toate atributele
confortului, inclusiv de o sursă de încălzire pentru a combate frigul. Omul
la care ne referim se numește Matthieu Ricard și este un fost biolog
francez, devenit călugăr budist.
Ricard se simte oarecum stânjenit de sintagma care a ajuns să-l
de nească, născocită de un ziar britanic în urmă cu peste zece ani, și
susține că e doar publicitate mediatică. Dar ceva adevăr există în ea.
Ricard a participat la un studiu al meditației întins pe durata a 12 ani, care
a presupus scanări repetate ale creierului, iar acestea au arătat ceva cu
totul neobișnuit: în zonele asociate cu emoțiile pozitive, creierul lui
înregistra un nivel de activitate nemaivăzut de comunitatea științi că.
Altfel spus, Ricard era exuberant de fericit.
În cadrul studiului, Ricard era la un moment dat într-un scaner RMN
funcțional la Institutul Max Planck din Germania, unde îi erau arătate
imagini cu oameni suferinzi. I s-a spus să accepte experiența prin care
trecea și durerea pe care i-o stârnea vederea altor oameni suferinzi. (Cu
alte cuvinte, i s-a cerut să-și acceseze empatia.) După un timp, se zice că i-
ar implorat pe cercetători: „Vă rog, putem trece la practicarea
compasiunii? Deja devine prea greu de suportat“191. Uluitor este faptul că,
odată ce a completat empatia cu compasiunea, a constatat că poate privi la
nesfârșit reprezentări ale suferinței umane, fără o supraîncărcare
emoțională.

Puterea transformatoare a compasiunii

Aceasta e magia compasiunii192 – un sentiment înrudit cu empatia, dar cu
anumite deosebiri subtile. Dacă empatia presupune oglindirea stării
emoționale a altei persoane, trăind-o împreună cu ea, compasiunea
implică o reacție de preocupare, afecțiune sau tandrețe. Compasiunea
include totodată o acțiune; empatia poate ceva simplu – compătimești
pe cineva și treci mai departe, dar compasiunea presupune dorința de a
ajuta persoana respectivă sau de a acționa în numele ei. Astfel, ne trece
dintr-o stare de stres și supraîncărcare emoțională într-una de afecțiune și
iubire. Compasiunea ne determină să m activi, nu pasivi; devenim mâna
care ajută, nu buretele care absoarbe durerea.
Când trecem la compasiune, însăși chimia creierului se schimbă. Tania
Singer, cercetătoare în domeniul compasiunii193, a descoperit că atunci
când împărtășim durerea cuiva se activează alte zone cerebrale,
comparativ cu situația în care vrem să răspundem cu căldură su etească la
suferința cuiva (compasiune). Ritmul cardiac scade, în sânge se eliberează
oxitocina (hormonul conexiunii umane) și devin active ariile cerebrale ale
plăcerii și ocrotirii. Odată ce compasiunea intră în scenă, nu trăim și noi în
mod necesar suferințele celorlalți alături de ei, explică Singer, însă
resimțim preocupare pentru ei și dorința puternică de a-i ajuta. În loc să
ne îndepărteze de ceilalți, compasiunea ne determină să creăm legături
mai puternice, consolidând astfel conexiunile sociale.
 Firește, empatia este, în sine, excelentă – o superputere pe care o au toți
cei sensibili. Însă, de una singură, poate deveni împovărătoare. Și aici intră
în scenă compasiunea. Ea e cea care ne permite să ne folosim empatia
pentru a schimba ceva.
SĂ ÎNȚELEGEM EMPATIA ȘI COMPASIUNEA
Empatie Compasiune
Trăim aceeași emoție pe care o trăiește Nu trăim în mod necesar aceeași
altcineva. emoție.
Focalizare interioară (către propriile Focalizare exterioară (dorința de a
sentimente sau conceptualizări) stabili o legătură cu celălalt și de a
acționa în sprijinul lui)
Poate duce la suferință sau tulburare Activitatea cerebrală și hormonii
emoțională; ne poate face să ne eliberați ne pregătesc pentru a ajuta,
retragem, pentru a diminua durerea a stabili o conexiune și a ocroti.
resimțită la suferințele altcuiva.
Acțiunile și expresiile faciale indică Acțiunile și expresiile faciale indică
deseori tulburare emoțională, suferință angajamentul față de cealaltă
sau grijă (plâns, gesturi protectoare, persoană (ușoară aplecare spre ea,
precum mâna dusă la inimă pentru a ne apropiere zică, contact vizual,
arăta compasiunea, expresie șocată sau atingeri delicate, exprimare a
îngrijorată). interesului autentic).
Puls crescut și stare de tensiune Puls scăzut și stare de calm
Activitate cerebrală asociată cu emoțiile Activitate cerebrală asociată cu
negative emoțiile pozitive
Poate duce la conexiuni și ocrotire sau la Însoțită întotdeauna de motivația de
suferință și evitare. a ajuta sau de a alături
Răspuns biologic de bază; poate Necesită efort; compasiunea nu e
automat, fără să necesite pregătire. ușor de declanșat în lipsa unei
intenții sau a exercițiului.
Iar trecerea de la empatie la compasiune chiar schimbă ceva în lumea
noastră preaplină. Putem recunoaște impactul acestei tranziții dacă ne
gândim la toți cei care, zi de zi, răspund la tragedie cu compasiune194,
precum Susan Retik, al cărei soț a fost ucis în atentatele din 11 septembrie
2001. Viața i-a fost distrusă, dar a înțeles în mod direct cât de mult a
ajutat-o ampla susținere publică pentru femeile care au rămas văduve în
urma atentatelor. Apoi a văzut și cum s-au descurcat alte femei, care nu au
primit aceeași susținere: văduve de război afgane, în țara unde se
antrenaseră ucigașii soțului ei. În lipsa soților, aceste femei au căzut pradă
sărăciei sau și-au pierdut chiar copiii. Așa se face că, într-o perioadă în
care mulți alți americani au cedat în fața islamofobiei și a altor forme de
ură socială, Retik și-a deschis inima, simțind că, departe de a dușmani,
ea și femeile afgane aveau ceva în comun. A început să strângă fonduri și a
creat o punte între cele două națiuni inamice, pentru a da o mână de
ajutor. În foarte scurt timp, a devenit cofondatoare a unei organizații de
ajutorare internațională, menită să le ajute pe femeile afgane să
dobândească abilitățile necesare pentru a-și câștiga singure existența.
Ulterior, Retik a primit Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă
distincție nonmilitară din SUA; ea susține însă că totul a început de la un
obiectiv modest – acela de a-i oferi e și unei singure femei afgane același
nivel de sprijin pe care îl primise ea în cel mai dureros moment al vieții ei.
Retik nu constituie o excepție – cel puțin nu și dacă ne referim la
standardele persoanelor cu grad ridicat de empatie. Ea poate servi totodată
ca studiu de caz pentru a demonstra că empatia, un atu înnăscut al celor
sensibili, nu este doar o calitate de admirat, ci și una dintre cele mai
importante superputeri ale semenilor noștri. Sau măcar poate , atunci
când persoanele sensibile învață să treacă de la contagiunea emoțională la
empatia însoțită de compasiune.
Dar întrebarea e: cum facem acest lucru?

Cum să trecem de la empatie la compasiune?

Răspunsul ni-l oferă neuroștiințele, dar și meditația: prin direcționarea
atenției. Atenția este aidoma unui re ector, iluminând anumite obiecte și
lăsându-le pe altele în penumbră. Lucrurile asupra cărora se îndreaptă
devin mai vii în mintea noastră și le internalizăm – devin gândurile și
emoțiile proprii. Amintiți-vă, spre exemplu, ultima dumneavoastră
evaluare la locul de muncă. Poate că, în urma ei, ați fost lăudat pentru
cinci lucruri și criticat pentru unul singur, dar, dacă v-ați îndreptat atenția
asupra acelui unic neajuns, ați ieșit de la evaluare cu capul plecat. Dacă, pe
de altă parte, v-ați concentrat pe numeroasele aspecte pe care șeful le-a
apreciat la dumneavoastră, v-ați simțit în mod cert mai calm și mai
echilibrat.
Prin urmare, pentru a cultiva compasiunea, trebuie să ne refocalizăm
atenția, îndreptând-o nu spre propriile simțiri și reacții, ci către cealaltă
persoană. „În lipsa solicitudinii și a compasiunii, empatia este o experiență
focalizată asupra sinelui“196, explică neurologul Richard Davidson.
„Devenim noi înșine angoasați și ne străduim să facem față propriei reacții.
Compasiunea se a ă la polul opus. Nu ne lăsăm absorbiți de propriile
emoții și reacții. Animată de solicitudine și de motivația de a ajuta, atenția
noastră se îndreaptă spre cealaltă persoană. Compasiunea este
întotdeauna, prin de niție, centrată asupra celuilalt.“ Cu alte cuvinte,
compasiunea spune: „Ceea ce simt eu nu este relevant. În această clipă,
important ești tu“.
Pe moment, activarea compasiunii poate di cilă, dar, prin exercițiu,
devine mai ușoară. Nici măcar nu e nevoie să generăm emoții plăcute și
delicate față de celălalt; tot ce trebuie să facem este să ne schimbăm
atitudinea sau „orientarea“197, pentru a-l cita pe Davidson, și să oferim
ajutor, dacă putem. Compasiunea se poate reduce la un gest mărunt, de
pildă, un mesaj în care veri căm că un prieten se simte bine sau
disponibilitatea de a ajuta un vecin să ducă sacoșele grele. Alteori,
compasiunea înseamnă să ne opunem hărțuitorilor, să corectăm
nedreptățile și să ne implicăm în rezolvarea problemelor grave ale
omenirii.

Meditație pentru compasiune

Una dintre modalitățile de dirijare a atenției195, cu e cacitate veri cată,
este meditația pentru compasiune. Există numeroase variații ale acestui tip
de meditație, cunoscute sub numele generic de „practică a bunăvoinței“,
care au origini budiste, dar și altele cu caracter laic complet; rezultatele
sunt similare însă. Puteți găsi îndrumări audio privind meditația pentru
compasiune online sau în aplicații digitale. Preferata noastră este „Wishing
Your Loved Ones Well: Seated Practice“ („Urări de bine celor dragi:
exerciții în șezut“)198, o meditație în limba engleză creată de organizația
nonpro t a lui Davidson, Healthy Minds Innovation. Este disponibilă
gratuit în aplicația Healthy Minds Program, sau o puteți asculta gratis pe
SoundCloud199.
Acest tip de meditație presupune mai întâi focalizarea compasiunii
asupra propriei persoane și apoi extinderea ei către cei în suferință, iar, în
cele din urmă, către restul lumii. Puteți repeta sau re ecta la fraze ca
acestea: „Să întâmpini cât mai puține di cultăți în viață“ sau „Să i fericit,
puternic și sănătos, să trăiești în siguranță“200. Aceste simple a rmații, luate
ca atare, nu au puterea de a schimba vieți, însă vă pregătesc mintea pentru
a reacționa altfel atunci când e nevoie de compasiune. Scopul meditației
este acela de a vă ajuta să rămâneți toată ziua într-o stare de spirit calmă și
generoasă – o atitudine grație căreia veți putea reacționa adecvat atunci
când alții suferă. Dacă veți practica această meditație cu regularitate,
atitudinea respectivă va deveni cu timpul automată.
Ricard, francezul considerat cel mai fericit om din lume201, folosește
practici similare și are aceeași abordare în privința compasiunii ca
Davidson. Dacă gândul la suferința altora nu face decât să ne intensi ce
starea de angoasă, „atunci cred că ar trebui s-o privim altfel“202, a rmă el.
Ideea este „să nu ne focalizăm prea mult asupra noastră înșine“203. Când
apelăm la compasiune, explică Ricard, ne sporim curajul. Și exact de curaj
au nevoie cei sensibili, pentru a aduce o schimbare în lumea noastră
împovărătoare, deoarece curajul ne permite să rămânem puternici în fața
suferinței.
Când persoanele sensibile dovedesc compasiune, pe lângă faptul că
aceasta le oferă o direcție în mijlocul furtunii, le transformă într-un colac
de salvare pentru alții. Aproape nimic nu are un efect liniștitor mai
puternic decât prezența unei persoane care manifestă ferm compasiune.
Fiindcă îi pasă, dar nu intră în panică: vorbește, dar nu poruncește.
Compasiunea este o limbă pe care oricine o înțelege, iar cei sensibili o
vorbesc uent. Și, atunci când o fac, radiază încredere și loialitate, atenție
și autenticitate – exact atributele de care are lumea nevoie în prezent.

Noi modalități de a diminua suferința provocată de empatie

Iată alte lucruri pe care le puteți face pentru a vă consolida compasiunea și
a diminua suferința provocată de empatie.
 Puneți pe primul plan compasiunea față de propria persoană. Unii
cercetători au sugerat că angoasa cauzată de empatie joacă un rol
protector important în viață: apare pentru a ne împiedica să dăm prea
mult și, astfel, să m secătuiți.204 Înțelegând acest lucru, vă puteți satisface
propriile nevoi fără să vă simțiți egoist. Grija și compasiunea față de sine
sunt modalități veri cate de a vă asigura că aveți resursele mentale
necesare pentru a-i trata pe ceilalți cu compasiune. Încercați să
recunoașteți momentul în care începeți să vă simțiți copleșit de emoțiile
altora și oferiți-vă permisiunea de a lua o pauză de la ele. Renunțați să mai
urmăriți știrile sau închideți telefonul. Stabiliți limite în relația cu
persoanele care vă obosesc în mod constant, cu stresul și negativitatea lor.
Asta nu înseamnă că sunteți indiferent la suferința lor sau că nu aveți
empatie față de ele, ci că manifestați compasiune față de dumneavoastră
înșivă și că stabiliți limite sănătoase când vine vorba de a dărui. Sau, altfel
spus: „Ocrotitorule, ocrotește-te pe tine însuți“.
Identi cați pași mici, ușor de făcut. Studiile au demonstrat că oamenii
sunt mai puțin predispuși să arate compasiune205 și au o probabilitate mai
mare de a simți angoasa empatiei atunci când cred că nu pot face nimic
pentru a schimba situația – de exemplu, când auzim știri despre război,
violențe și alte suferințe umane. Astfel, identi carea unor pași mici,
abordabili, poate avea rezultate pozitive considerabile atât pentru
dumneavoastră, cât și pentru cei în nevoie. Când ideea de a ajuta pare
nefezabilă sau împovărătoare, căutați modalități de a o diviza în „porții“
mai mici și mai ușor de pus în practică. Spre exemplu, dacă vă îndurerează
numărul mare de animale abandonate care ajung să e eutanasiate, poate
că nu veți găsi un adăpost care să le țină pe toate în viață, nici nu aveți cum
să faceți voluntariat la unul, și cu atât mai puțin să le adoptați
dumneavoastră pe toate. Dar poate că aveți posibilitatea să donați bani
unui adăpost sau să găzduiți temporar un câine ori o pisică, până când i se
va găsi o casă permanentă. Sau puteți publica pro lul animalului în
mediile de socializare, pentru a vă încuraja prietenii și cunoștințele să
adopte.
Concentrați-vă pe emoțiile pozitive. Ori de câte ori puteți, cultivați
euforia empatică. Pentru aceasta, sporiți-vă eforturile în privința empatiei,
dar în sens opus: focalizați-vă pe încercarea de a absorbi bucuria celorlalți.
Cercetările arată că, atunci când ne bucurăm pentru binele și reușita altor
persoane, activăm sistemul de recompensă al propriului creier; această
activare ne sporește starea de bine, ne oferă o mai mare mulțumire în
această viață și ne asigură relații mai fericite.206 De asemenea, este asociată
cu o dorință mai puternică de a-i ajuta pe alții și o disponibilitate mai mare
de a o face (compasiune). Există mai multe modalități prin care vă puteți
molipsi de bucuria celorlalți: îi lăsați să vă împărtășească reușitele și
momentele importante din viața lor, le recunoașteți și le apreciați calități
precum bunătatea su etească și umorul sau pur și simplu priviți un copil
ori un animal jucându-se. O altă modalitate este să vă concentrați asupra
efectelor pozitive ale eforturilor dumneavoastră de a ajuta. Atunci când
tristețea vă copleșește, spre exemplu, amintiți-vă cât bine ați făcut, în loc
să vă gândiți în mod excesiv la cei a ați în nevoie.
Practicați starea de mindfulness********. Brooke Nielsen, terapeută și
fondatoarea erapeutic Center for Highly Sensitive People, a conceput o
practică mindfulness simplă, care ne ajută să identi căm contagiunea
emoțională. Ea recomandă să zăbovim o clipă și să ne întrebăm: „Emoția
asta oare este a mea sau aparține altcuiva?“207 Răspunsul poate unul
evident sau poate necesita o clipă de analiză a ceea ce simțim. Dacă ne
dăm seama că resimțim o emoție anume după ce interacționăm cu cineva,
e posibil ca emoția să provină de la acea persoană. Fiți atent la emoțiile
parșive, care lasă impresia că vă aparțin. Spre exemplu, să spunem că vă
simțiți demoralizat după ce stați la o cafea cu o prietenă. La nivel profund,
emoția a provenit de la altcineva – prietena era nefericită indcă s-a
despărțit de iubit, iar dumneavoastră i-ați absorbit nefericirea. Dacă
emoția nu este a dumneavoastră, trebuie s-o etichetați ca atare. Imaginați-
vă că aveți în față două găleți, una pe care scrie „Ce-i al meu“ și alta
etichetată cu „Ce nu-i al meu“. Luați emoțiile și puneți-le mental în găleata
„Ce nu-i al meu“, iar apoi închipuiți-vă că i-o dați proprietarului; acum,
emoțiile respective îi aparțin în mod o cial, să și le rezolve. Cum emoțiile
au tendința de a aderente, puteți duce vizualizarea chiar mai departe.
Seara, Nielsen își imaginează că folosește un aspirator ca să se curețe de
tot stresul și de toate trăirile culese în mod inutil pe parcursul zilei. Acest
ritual o ajută să scape de emoțiile contagioase pe care le-a absorbit fără să-
și dea seama și stabilește o limită mentală clară, care îi dă de știre că s-a
debarasat de ele.
 Dați dovadă de curiozitate. E ușor să remarcăm emoțiile celorlalți și să
credem că le înțelegem. La urma urmei, persoanele sensibile excelează în
interpretarea limbajului corporal și a altor indicii similare. Doar că
observațiile noastre nu sunt întotdeauna corecte și nici nu conturează
întreaga imagine, deoarece nimeni nu poate ști cu adevărat ce se petrece în
mintea altcuiva. Se poate ca o persoană care pare în culmea furiei să nu e
de fapt mânioasă, ci doar obosită, din cauza lipsei de somn, sau
dezamăgită dintr-un motiv diferit. De aceea, dovediți curiozitate și
întrebați-o ce s-a întâmplat. Chiar și atunci când presupunerile noastre
sunt corecte, celorlalți le place să e ascultați și, înțelegându-le mai bine
situația, aveți mai multe șanse de a vă feri propriile emoții și sentimente de
contagiune. Dacă persoana în cauză exprimă emoții foarte puternice,
concentrați-vă pe analizarea lor, fără să le absorbiți. Iată o modalitate de a
face acest lucru: imaginați-vă că între dumneavoastră și persoana
respectivă se a ă un perete din sticlă. Astfel, puteți martor la emoțiile
celuilalt, dar ele nu pot trece prin sticlă; în schimb, se re ectă înapoi la
persoana respectivă.

Viața la marginea lumii

Primul indiciu că Rachel Horne era depășită de evenimente fusese sfatul
primit de la localnici: „Sper că ți-ai luat în bagaj ceva călduros“208.
Străbătea alături de Florian zona de coastă a Scoției și nu avea la ea decât
un sac de dormit subțire și două pulovere din lână, care nu puteau să facă
față vânturilor aspre dinspre Marea Nordului. Teoretic, era vară, dar
Horne a petrecut multe nopți tremurând în întuneric, uneori ajungând
chiar în pragul șocului termic. Doar Florian și pătura lui de rezervă au
ținut-o departe de serviciile medicale de urgență.
Nici alimentația nu era cu mult mai bună. Petrecând săptămâni întregi
pe insule nelocuite, fuseseră nevoiți să-și ia cu ei alimente ușoare, cu un
conținut ridicat de calorii și simplu de gătit. În cea mai mare parte, asta
însemna paste erte. Disperată după un adaos de aromă, Horne a învățat
să adune alge, așa cum făceau scoțienii din zonă de secole întregi. Uneori,
pornea la cules pe vreme bună; alteori era potopită de ploaie și vânt. Așa
cum a mărturisit, aceea a fost cea mai di cilă perioadă din viața ei.
 Totodată însă, a fost și cea mai bună. Își petrecea zilele plimbându-se pe
plaje întinse, făcând drumeții sau șezând pe buza unei faleze, ca să
privească cerul nesfârșit. Vulturii planau deasupra ei, iar del nii se
zbenguiau în apa mării. Uneori, compunea versuri; alteori, se bucura doar
de locul în care se a a. Iar mintea ei sensibilă putea funcționa liberă, fără
restricții. Ne-a relatat experiența ei în cadrul unui interviu:
Pentru prima dată în viață, aveam timpul și spațiul necesare pentru a
mă vindeca. Fără mediile de socializare care să mă îndemne să beau
ceai detoxi ant ca să slăbesc, fără publicitate care să-mi spună că
golul din mine poate umplut cu niște panto eleganți și lenjerie de
corp nouă. Fără piuitul mașinii de spălat, al telefonului și al casei de
marcat de la supermarket. Luasem o pauză de la goana vieții
moderne, de la avalanșa de emoții transmise de zeci și zeci de
persoane în cursul unei zile. Mă retrăsesem complet din existența
convențională, și acesta era cel mai de preț dar pe care mi l-aș putut
oferi vreodată.209
După trei luni de colindat pe diverse insule, ea și Florian au trecut la un
alt nivel. Au reparat o furgonetă veche și au transformat-o într-un mic
spațiu mobil de locuit. Parcau în munți sau pe plaje izolate din Franța, și
nu reveneau în civilizație decât pentru a-și cumpăra mâncare sau a vizita
câte un prieten. În aceste călătorii, Horne a cunoscut o sumedenie de
oameni incredibili, oameni care voiau să schimbe ceva în lume, la fel ca ea:
persoane care trăiau în afara societății, care se hrăneau din ceea ce
culegeau sau cultivau pământul organic, și așa mai departe. Iar oamenii
aceia, ne-a spus ea, au inspirat-o „să se oprească din alergare“210. S-a
căsătorit cu Florian și s-au stabilit amândoi într-o căsuță în Franța, unde
cultivă acum o grădină regenerativă. Are chiar și un serviciu nou, unul
care e mai blând cu rea ei sensibilă, și totuși îi permite să lase ceva în
urma ei: este documentarist cu normă întreagă la o organizație caritabilă
internațională.
Horne ar prima care v-ar spune că viața neconvențională nu este
potrivită pentru orice persoană sensibilă. În cazul ei însă, a fost exact
lucrul de care a avut nevoie pentru a întrerupe uxul de emoții care o
copleșeau. Această pauză i-a oferit șansa de a-și construi o viață potrivită
cu rea ei sensibilă, nu contrară ei – una care îi permite să-și acceseze
rezervele bogate de empatie într-un mod diferit.
„Persoanele sensibile procesează totul foarte profund“, scrie ea, „și nu se
vor mulțumi să-și îngroape emoțiile autentice și să trăiască așa cum li se
spune că trebuie s-o facă. Nu contează dacă visul tău este să-ți duci viața
pe drumuri sau într-un conac. Important este să ai curajul de a te întreba
ce vrei cu adevărat de la viață și apoi să pășești spre visurile tale cu
încredere și curaj“211.

******** Termenul, care nu are un echivalent consacrat în limba română, de nește acea stare în
care suntem pe deplin ancorați în momentul prezent, observându-ne cu detașare gândurile și
emoțiile, fără a le judeca și a le considera bune sau rele. (n.tr.)
CAPITOLUL 6.
Dragoste din toată inima

Există relații care oferă o fericire imensă, aproape insuportabilă, însă

nu pot surveni decât între ri foarte dăruite... nu pot uni decât două
lumi individuale vaste și profunde.
R M R

Când Brian și Sarah s-au întâlnit, n-a fost tocmai dragoste la prima vedere.
„Eu eram doar puștanul enervant cu care se împrietenise fratele ei“212,
mărturisește Brian râzând. Deși se știau de pe băncile liceului, abia decenii
mai târziu au stabilit o conexiune reală, când au început să facă schimb de
mesaje pe Facebook.213 Pe atunci, Sarah își creștea singură cei doi copii
mici. Pentru a-l cita pe Brian, familia ei nu „privise cu ochi buni“ faptul că
divorțase.
Dar Brian era altfel decât ceilalți cunoscuți ai ei. Era amabil. Și
binevoitor. Era dispus s-o asculte fără s-o judece și s-o susțină când avea
di cultăți. În scurt timp, vorbeau între ei ore întregi în ecare zi și se
vedeau din două în două weekenduri. Discutând cu noi de acasă, din
Michigan, Brian își alegea cu grijă cuvintele și se întrerupea adesea pentru
a re ecta la ce avea de spus. „Poate că nu sunt cel mai romantic tip când
vine vorba de a face gesturi mari“, ne-a mărturisit el, „dar pot s-o ascult și
să-i u alături emoțional“214. Sarah s-a îndrăgostit de el, nu în ciuda
sensibilității lui, ci datorită ei, susține Brian.
Nu a trecut mult timp, și amândoi au fost gata să facă pasul următor.
După numai opt luni, s-au căsătorit într-o sală de recepții locală, în
prezența familiilor și a prietenilor. Brian, Sarah și cei doi copii ai ei s-au
mutat împreună, în aceeași casă; a fost „o familie la minut“215, spune ea.
Brian a devenit tată vitreg, împărtășind cu cei doi băieți pasiunea pentru
baseball. Spre deosebire de alți bărbați, avea răbdare cu copiii, chiar și
atunci când greșeau sau erau neastâmpărați.
În curând însă, lucrurile au luat-o razna. Viața de familie – și tot stresul
pe care-l implică creșterea copiilor – se deosebea mult de existența lui
liniștită, anterioară căsătoriei. Cei doi soți au început să se certe tot mai
des, iar disputele nu făceau decât să exacerbeze deosebirile de
personalitate dintre ei. „Ea e genul de persoană care vrea să rezolve totul
imediat“216, ne-a povestit Brian. „Eu sunt genul care trebuie să facă un pas
în spate și să re ecteze mai întâi.“ Sarah știa că erau „cu totul diferiți“217 în
privința modului în care abordau dezacordurile și că Brian suporta greu
faptul că ea era „atât de directă“.
Din motive pe care nu le înțelegea și deci nu i le putea explica, pe el
certurile îl afectau serios. Tot ce știa era că, după ce se certau, simțea o
nevoie imperioasă de a se distanța de familie pe perioade îndelungate.
Stătea pe canapea uitându-se la televizor sau ieșea să se plimbe singur.
Uneori treceau chiar și trei sau patru zile până când se simțea în stare să
vorbească din nou cu Sarah. Și momentele de după certuri nu erau
singurele în care își dorea să e singur. Constata că se retrage în sine după
o zi mai grea la muncă sau în serile de sâmbătă, în care întreaga familie
apuca în sfârșit să se relaxeze, iar Sarah își dorea să iasă împreună în oraș
sau să se întâlnească cu prietenii.
Pentru ea, aceste izolări ale lui erau de neînțeles. I se părea că Brian e
melodramatic și egoist, iar faptul că evita să discute despre cauzele
certurilor o enerva și mai mult. Mai grav încă, avea impresia că lui nu-i
mai plăcea să-și petreacă timpul cu ea.
Pe fondul mariajului în prag de destrămare, Brian simțea că a eșuat nu
numai ca soț, ci și ca bărbat, și a intrat într-o depresie severă. „Bărbații nu
ar trebui să e sensibili“218, ne-a spus el. „Societatea nu agreează acest
lucru la bărbați.“ La un moment dat, Sarah a cerut divorțul, iar el a fost de
acord. Mai târziu în aceeași după-amiază, amândoi și-au dat seama că nu
vor să trăiască departe unul de celălalt și s-au răzgândit. Dar ceva trebuia
să se schimbe – nu doar pentru binele lor, ci și pentru al copiilor. Brian
părea pe punctul de a-și pierde iubirea vieții.

Dilema relațională a celor sensibili

Așa cum am văzut, persoanele sensibile tind să e acut conștiente de ele
însele și au niveluri ridicate de empatie; astfel, am putea crede că le este
resc să întrețină relații solide și sănătoase, de prietenie sau de iubire.
Numai că, de foarte multe ori, cei sensibili susțin contrariul: relațiile
constituie una dintre marile provocări ale vieții lor. Iată mai jos câteva
aspecte pe care persoanele sensibile le menționează ca ind di cile în
cadrul căsniciei și al prieteniilor. Dumneavoastră câte recunoașteți?
• Aveți nevoie de mai mult timp de relaxare cu dumneavoastră înșivă,
comparativ cu partenerul de viață și prietenii, pentru a vă reveni după
stimulare.
• Vă simțiți mai rapid copleșit de certuri, glasuri răstite sau alte exprimări
ale dezamăgirii și mâniei (de pildă, o ușă trântită) și aveți nevoie de mai
mult timp decât alții pentru a vă reveni după con ictele cu cei dragi.
• Puneți pe primul plan nevoile partenerului, ale copiilor sau ale
prietenilor, până în pragul extenuării sau al pierderii conexiunii reale cu
dumneavoastră înșivă.
• Îi „citiți“ pe ceilalți atât de bine, încât nu-și pot ascunde emoțiile în fața
dumneavoastră, și le luați cu titlu personal.
• Sunteți dominat de personalitățile mai puternice, mai zgomotoase și mai
agresive și, în consecință, aveți resentimente, vă simțiți rănit sau aveți
impresia că se pro tă de dumneavoastră.
• Sunteți ținta narcisiștilor sau a altor persoane toxice sau dependente de
control.
• Resimțiți profund impactul cuvintelor rostite de ceilalți, îndeosebi al
criticilor și învinovățirilor.
• Vă obosesc bârfele, melodramatismul și conversațiile de complezență.
• Vă simțiți neînțeles de alții întrucât, ca urmare a sensibilității, percepeți
lumea altfel decât ei.
• Jinduiți la o conexiune mentală, emoțională și sexuală mai profundă
decât pot oferi mulți.
• Doriți să-i găsiți pe „ai dumneavoastră“ – cei care vă înțeleg și care nu
doar vă respectă, ci vă și prețuiesc sensibilitatea.
Repetăm, dacă vă recunoașteți în oricare dintre a rmațiile de mai sus nu
înseamnă că e ceva în neregulă cu dumneavoastră, și în niciun caz nu
sunteți singur, ci pur și simplu o persoană sensibilă într-o lume nu prea
sensibilă. Elaine Aron, expertă în sensibilitate219, merge chiar până la a
spune că oamenii sensibili au în general relații mai puțin fericite decât
ceilalți. La această concluzie a ajuns după o serie de studii în care a
comparat persoane căsătorite sensibile cu altele mai puțin sensibile. Cele
sensibile relatau mai des că sunt „plictisite“ și că „stagnează“220 în căsnicie;
aceste sentimente sunt elemente predictive esențiale ale unei relații
nefericite în viitor. Pentru a a a de ce, Aron le-a adresat întrebări precum:
„Atunci când ești plictisit într-o relație cu cineva apropiat, motivul de
obicei e acela că îți dorești o conversație mai profundă sau mai
semni cativă în plan personal?“221 și „Îți place să petreci timp re ectând
sau gândindu-te la semni cația experienței prin care treci?“ Deloc
surprinzător, persoanele sensibile au răspuns a rmativ la ambele întrebări.
Mărturii directe: Ce anume vi se pare o provocare în cadrul
relațiilor?
„Dau întotdeauna prioritate nevoilor partenerului meu, în
detrimentul nevoilor mele. Din această cauză, uneori ignor semnele
clasice ale istovirii. Există momente în care încep să mă simt trecută cu
vederea, neglijată, subapreciată, revărsându-mi iubirea hipersensibilă
fără să simt din partea celuilalt că ar face un efort similar.“ – Raneisha
„Cea mai mare provocare a mea este să găsesc oameni cu care chiar
să pot stabili o conexiune, care mă înțeleg și mă ascultă – «oamenii
mei». Uneori mi se pare că mă atașez de oameni nepotriviți, oameni
care îmi forțează limitele și îmi exploatează unele dintre slăbiciunile
personale: iritabilitatea, dorința de evitare a con ictelor și cea de a-mi
apăra principiile. În iubire, sunt un romantic incurabil, un visător la
dragostea perfectă, un idealist cu așteptări înalte, deseori temperate de
realitate.“ – William
„Sunt acut conștientă de schimbările subtile de expresie ale soțului
meu, de exemplu, atunci când ceva nu-l impresionează. Deși el crede
că disimulează, eu văd, reacționez și mă simt jignită. Apoi întreb de ce
simte așa și insist să a u.“ – Emma
„Cred că lucrul cel mai rău este să nu u înțeleasă de soțul meu și să
nu putem purta discuții profunde la orice oră din zi. El e capabil de
conversații pline de miez, dar dacă eu încerc ceva și mai profund, el ori
 nu înțelege, ori nu vrea să mai discute. Gândește foarte logic și ia totul
literal, așa că uneori e di cil să mă fac auzită și înțeleasă.“ – Laura
Dar din ce alte motive ar putea persoanele sensibile să aibă relații mai
puțin fericite? Există mai multe variante, și nu toate se vor regăsi în mod
egal în ecare relație sau la ecare persoană sensibilă. Unul dintre motive
este acela că persoanele sensibile percep lumea altfel și au nevoi diferite.
Deseori, stabilesc relații cu persoane mai puțin sensibile, și, în general,
acesta e un lucru bun: un prieten mai puțin sensibil poate deschide
drumul spre o nouă aventură; un partener de viață mai puțin sensibil poate
interveni atunci când perechea sa se simte copleșită. Dar atunci când
contrariile se atrag, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Brian și Sarah, sigur
vor apărea neînțelegeri.
Așa cum trupul unei persoane sensibile are o reacție mai puternică la,
spre exemplu, rigiditatea unei perechi de blugi noi, în mod similar inima
lor reacționează mai puternic la un comentariu critic. În plus, cei sensibili
– chiar și extrovertiții – au nevoie de mai mult timp de relaxare cu ei
înșiși. Dar partenerul sau prietenul mai puțin sensibil se poate simți lezat
de această nevoie sau o poate considera greșită. O doamnă sensibilă ne-a
spus că predispoziția ei de a se simți copleșită în situații sociale îi creează
tensiuni în căsnicie. La petrecerile cu mulți invitați sau în restaurantele cu
atmosferă zgomotoasă, obosește repede. Devine iritabilă și distantă și nu
își dorește decât să plece acasă, în timp ce soțul ei vrea să mai rămână și să
se bucure de eveniment. În acest caz, nici unul din cei doi nu este vinovat
pentru propria reacție; pur și simplu, ei se inserează în lume în moduri
diferite. Dar dacă neînțelegerile nu sunt abordate, cei sensibili riscă să se
simtă singuri și izolați.
Stresul este un alt factor care intervine. Așa cum am văzut, creierul celor
sensibili procesează informațiile în profunzime, și de aceea ei sunt
predispuși să resimtă stres și anxietate mai rapid decât prietenii sau decât
partenerul mai puțin sensibil. Lui Brian, spre exemplu, îi era di cil să se
adapteze la viața haotică și zgomotoasă inerentă familiilor cu copii mici.
Alte persoane sensibile constată că este stresant să împartă spațiul de
locuit cu alți membri ai familiei sau cu colegi de apartament. După cum
am văzut în capitolul 4, ei ajung mai rapid la suprastimulare și au nevoie
de un loc liniștit în care să se retragă, deși găsirea unui astfel de sanctuar se
poate dovedi imposibilă atunci când ești înconjurat de oameni care nu te
înțeleg.

Nevoia de ceva în plus

Unul dintre factori este însă mai presus de ceilalți – un lucru pe care cei
sensibili ni-l spun iar și iar: pentru a mulțumiți, ei au nevoie de mai
multă profunzime în relații. În lipsa acestei profunzimi, vor simți mereu că
le lipsește ceva anume. Așa i se întâmplă lui Jen, o femeie sensibilă, care nu
găsește cu ușurință persoane dornice de același nivel de autenticitate și
vulnerabilitate ca ea. „Discuțiile despre di cultăți personale și despre
probleme delicate, profunde, li se par multora inconfortabile, ba chiar
înspăimântătoare“, ne-a mărturisit ea. Iar conversațiile de complezență nu-
i sunt su ciente. În consecință, a devenit mai selectivă cu privire la
persoanele cu care relaționează și, din păcate, n-a avut niciodată un
prieten sau o prietenă foarte bună.
Jen nu este o excentrică. De fapt, încercarea de a stabili relații pline de
miez devine, măsurabil, din ce în ce mai di cilă. În conformitate cu cel mai
recent sondaj American Perspectives222, care explorează opiniile și
sentimentele populației SUA în diverse domenii ale vieții, americanii au
mai puțini prieteni apropiați decât înainte, vorbesc cu prietenii lor mai rar
și se bazează mai puțin pe sprijinul lor. Acest de cit relațional este chiar
mai pronunțat în rândul bărbaților. De asemenea, americanii se căsătoresc
la vârste mai înaintate decât odinioară și se mută cu locuința mai des –
două tendințe strâns asociate cu singurătatea și izolarea. Indiferent pe cine
am da vina – pe mediile de socializare, orașele în sine, familia nucleară,
cultura automobilului sau pur și simplu lumea noastră sufocantă –, tot mai
puțini oameni își văd satisfăcute nevoile de conexiune umană.
Dar, în această privință, putem învăța ceva de la cei sensibili. Pe fondul
de citului relațional extins la nivelul societății, persoanele sensibile se
străduiesc să ne apropie unii de ceilalți. Ele își doresc mai mult de la
relațiile interumane – mai multă profunzime, mai multă conectare, mai
multă intimitate – decât majoritatea. Iar această tendință instinctuală se
dovedește a una pozitivă: relațiile solide aduc cu ele numeroase avantaje
– ne ajută să trăim mai mult223 și să ne revenim mai ușor după o boală224,
să m mai mulțumiți225 și mai productivi la locul de muncă. Specialiștii de
la Harvard Medical School susțin chiar că relațiile și conexiunile sociale
sunt la fel de importante pentru sănătate ca somnul bun, dieta sănătoasă și
evitarea fumatului.226 Un alt studiu a conchis că relațiile constituie cel mai
de preț bun al vieții noastre227: când ne simțim iubiți și acceptați de ceilalți,
punem un preț mai mic pe posesiunile materiale. Ne concentrăm mai
puțin pe ceea ce deținem, probabil deoarece relațiile semni cative ne oferă
o senzație de confort, de siguranță și de protecție.
Și totuși, așa cum am văzut, mulți oameni – îndeosebi cei sensibili – sunt
nemulțumiți de relațiile lor. În acest caz, ce ar trebui să facă o persoană
sensibilă? Putem avea cu adevărat genul de relații pe care ni le dorim?
Răspunsul este că nu... și totuși da.
Nu este un secret faptul că scopul căsătoriei sau al altor parteneriate pe
termen lung s-a schimbat în decursul timpului. Mariajele aveau la bază
înainte nu dragostea, ci siguranța economică – poate sub forma zestrei, a
unei bucăți de pământ sau pur și simplu prin unirea a două familii care
practicau aceeași activitate economică. Istoricii susțin că acest tipar
funcționa nu doar în rândul celor sus-puși și avuți, ci și printre oamenii de
rând, și chiar în grupurile de vânători-culegători din zorii civilizației.
Căsătoria era o modalitate de reunire a resurselor, de împărțire a
îndatoririlor și muncii, construind legături între familii. În unele regiuni
ale lumii, așa se întâmplă și astăzi. În Sudanul de Sud228, spre exemplu,
orice căsătorie presupune oferirea de vite ca zestre. Mărimea zestrei scade
dacă între cei doi soți există sentimente calde, însă nunta poate avea loc și
în lipsa acestora; dragostea este mai degrabă un bonus decât o necesitate.
Obsesia noastră pentru iubirea profundă, între su ete-pereche, este de
dată recentă și exclusiv occidentală.
Dar, în conformitate cu spusele psihologului Eli Finkel229, în lumea de
astăzi nici măcar dragostea nu mai este su cientă. Urmărind așteptările în
schimbare cu privire la căsnicie, Finkel susține că multe cupluri actuale
speră ca relația lor să contribuie la sporirea sentimentului de împlinire și
dezvoltare personală. Firește, încă ne dorim atracție sexuală, dar totodată
vrem pe cineva care să ne ajute să devenim cea mai bună versiune a
noastră și să ne atingem întregul potențial. Sigur că o asemenea așteptare
pune o presiune considerabilă asupra căsniciei, majoritatea nereușind să se
ridice la nivelul ei. De fapt, este de părere Finkel, în medie, căsniciile de
astăzi sunt mai slabe din punctul de vedere al satisfacției personale și al
ratei divorțurilor, comparativ cu cele din trecut. Însă datele culese au arătat
și altceva: cele mai bune căsnicii din prezent sunt mult mai solide decât
cele mai bune mariaje din trecut – sunt chiar cele mai puternice din
istorie. Este evident, prin urmare, că o relație foarte fericită nu e imposibil
de atins. Numai că necesită multă muncă.
Finkel ar primul care să susțină că acest tip de relație nu e pentru
oricine (ceea ce este perfect acceptabil), indcă necesită un efort continuu,
cât se poate de incomod: depășirea propriilor limite emoționale. Și îl
compară cu o scenă din lmul Sideways, în care personajul interpretat de
Paul Giamatti, un cunoscător în domeniul vinurilor, re ectează la
di cultatea de a cultiva struguri din soiul Pinot:
Are coajă subțire, e temperamental, pârguire timpurie. E... știi tu, nu e
un supraviețuitor precum Cabernetul, care poate crește oriunde și îi
merge bine chiar dacă e neglijat. Nu. Pinotul are nevoie de îngrijire și
atenție permanent. Și de fapt nu poate crește decât în câteva colțuri
ferite, aparte, ale lumii. Doar cei mai răbdători și minuțioși crescători
îi pot face față. Doar cineva care are cu adevărat răbdare să înțeleagă
potențialul Pinotului îl poate aduce la deplina sa exprimare. Iar
atunci, o, aromele lui sunt cele mai fascinante, cele mai strălucite, mai
subtile și mai vechi de pe planetă.230
Cu alte cuvinte, un Pinot bun – sau o poveste de dragoste clădită pe
împlinirea profundă – e un lucru rar și minunat, dar e rar dintr-un motiv
cert: indcă e di cil de cultivat. În această privință, Finkel aduce o rază de
speranță. La fel ca strugurii Pinot, e nevoie de timp, de efort și de un
anumit tip de persoană pentru a clădi o relație profundă și semni cativă.
Ce tip de persoană? Finkel e de părere că trebuie să dovedească implicare
emoțională, empatie și spirit de autoanaliză; altfel spus, să bifeze lista
calităților unei persoane sensibile. În concluzie, cei sensibili nu doar că
savurează un Pinot bun, ci sunt cei mai recomandați cultivatori.
Mărturii directe: Ce bagaj de valori aduceți în relațiile
dumneavoastră?
„Faptul că sunt sensibilă îmi permite, cred eu, să u o prietenă și o
soție mai bună. Pot empatiza cu cei apropiați mie la nivel celular! Nu
am abilitatea de a oferi «felicitări» super ciale – mă umplu cu o fericire
 reală din bucuria altora. Și pot alături de ai mei, oferindu-le sprijin,
atunci când trec printr-o situație di cilă sau problematică. Faptul că
pot să u un refugiu pentru soțul meu și pentru prieteni constituie o
experiență deosebită pentru mine.“ – Raneisha
„Sensibilitatea mă ajută să u mai puțin egoistă, astfel încât, atunci
când iau decizii, încerc să fac așa cum e cel mai bine pentru toți, nu
doar pentru mine.“ – Jen
„Forța mea ca persoană sensibilă este aceea că îmi dau seama când
cineva resimte emoții dureroase. Chiar dacă persoana respectivă spune
că e bine, eu tot simt când ceva nu e în regulă. Încrederea în propriile
instincte îmi e de folos în toate domeniile vieții și în relațiile mele.“ –
Vicki
„Mulți prieteni mi-au spus că sunt una dintre cele mai blânde și mai
amabile persoane pe care ei le cunosc. Cea mai bună prietenă a mea e
încântată de faptul că putem discuta profund despre orice, fără judecăți
critice.“ – Phyllis
Ce să faceți pentru ca relațiile dumneavoastră să capete greutate
Cum reușesc mai exact persoanele sensibile să-și exploateze atuurile
pentru a construi relațiile de tip Pinot pe care și le doresc? După părerea
lui Finkel, cele mai reușite parteneriate sunt acelea în care partenerii intră
în relație având așteptări ridicate și apoi investesc în ea su cient de mult
pentru a facilita împlinirea lor. În acest scop, cei doi se concentrează pe
punctele tari ale căsniciei – aspectele în privința cărora sunt compatibili –
și reduc presiunea (sau își diminuează așteptările) în domeniile în care
sunt mai puțin compatibili. Să ne gândim, de pildă, la o femeie care se
simte suprastimulată în restaurante sau la petreceri. Finkel ar putea
recomanda ca ea și soțul ei să reducă presiunea acceptând pur și simplu
faptul că, din acest punct de vedere, sunt deosebiți unul de celălalt. În loc
ca ea să-și calce pe inimă și să meargă la astfel de evenimente – simțindu-
se apoi secătuită –, soțul ar putea accepta să ia parte la ele singur sau cu un
prieten, ea însoțindu-l doar la cele mai importante ocazii. Apoi, soții s-ar
putea concentra pe o altă activitate, pe care o agreează amândoi – de
pildă, să călătorească sau să urmărească împreună anumite lme.
 Spre deosebire de acest cuplu, poate că aveți o relație cu cineva la fel de
sensibil ca dumneavoastră, sau chiar mai sensibil. Viața în doi împreună cu
o persoană sensibilă poate minunată; probabil că sunteți amândoi
scrupuloși și atenți, favorizând profunzimea în conversații și preocupări.
Nutriți probabil o dorință asiduă de a apropiați unul de celălalt și
preferați un ritm al vieții mai lent și mai simplu. Dar faptul că ambii
parteneri sunt sensibili nu garantează că relația va decurge lin sau că va
extrem de relevantă. Din unele puncte de vedere, un astfel de parteneriat
poate foarte di cil. De exemplu, poate că evitați amândoi con ictele sau
vă simțiți rapid suprastimulați de viața de zi cu zi. Sau poate că sunteți
sensibili în moduri diferite – unul dintre dumneavoastră este, să spunem,
deranjat de neorânduiala din jur, pe când celălalt nu e afectat de dezordine,
dar e sensibil la zgomote. În acest caz, trebuie ca ecare dintre
dumneavoastră să respecte sensibilitățile celuilalt și să caute compromisuri
care să nu vă copleșească sau să vă împingă dincolo de limite.
Iată în continuare câteva modalități de consolidare a relației pentru cei
sensibili. Vom aborda de asemenea unele obiceiuri și obișnuințe care pot
afecta profunzimea unei relații. Aceste strategii se vor dovedi utile
indiferent dacă cealaltă persoană este sensibilă, ca dumneavoastră, sau nu.

Procedați astfel încât con ictele să e benigne

Așa cum a constatat Brian, certurile cu partenerul de viață îi pot afecta
incredibil de mult pe cei sensibili. Cercetătorii au descoperit că disputele
în cuplu231 au același efect psihologic ca stresul posttraumatic – ritm
cardiac accelerat, agitație, percepții incorecte ale informațiilor receptate și,
desigur, modul Amenințare. Scriind pentru Sensitive Refuge, Megan
Gri th explică: „Atunci când am un dezacord cu soțul meu232, nu mă pot
concentra asupra subiectului pe seama căruia ne certăm. Mă las absorbită
de sentimentele lui – și de ale mele – și totul devine atât de copleșitor,
încât ori mă închid în mine însămi, ori încep pur și simplu să plâng“. Multe
persoane sensibile resimt acest stres posttraumatic al con ictului chiar
mai intens, așa încât nu e de mirare că majoritatea declară că tind să-l
evite. Sau, la fel ca Brian, au nevoie de perioade mai lungi de relaxare, în
liniște, după o ceartă, pentru a-și calma sistemul nervos surescitat.
 Pe de altă parte, evitarea con ictelor233 este o metodă sigură de a limita
profunzimea oricărei relații, susține April Snow, terapeută de consiliere în
cuplu, specializată în lucrul cu persoanele sensibile. Firește, orice relație
necesită momente de compromis, dar această abordare nu trebuie să
devină obișnuință. Trebuie să vă spuneți părerea atunci când cineva
încalcă o limită importantă. Iar când altcineva inițiază con ictul, nu e
neapărat treaba dumneavoastră să-l liniștiți pe celălalt și nu trebuie să vă
disimulați reacțiile pentru a menține situația calmă. Deși pe termen scurt
poate că vor reuși să diminueze intensitatea dezacordului și să vă reducă
suprastimularea, aceste tactici vor provoca în cele din urmă mai multă
mânie, mai multe resentimente sau alte tipuri de acumulări emoționale.
Atunci când evitați con ictul, „cealaltă persoană nu poate să vă cunoască
așa cum sunteți dumneavoastră cu adevărat, pe deplin“234, explică Snow.
Cei apropiați nu pot a a ce gândiți, ce anume vă deranjează sau cum vă
simțiți de fapt. Deși pare contraintuitiv, con ictul poate consolida o relație,
susține ea, deoarece „învățați cum să vă rezolvați problemele și să vă
susțineți reciproc în momente di cile“235.
O modalitate prin care vă puteți asigura că dezacordurile sunt benigne
este să eliminați din relație țipetele, trântitul ușilor, datul ochilor peste cap,
insultele, umilirile, intimidările și orice alte expresii acute ale mâniei și
dezamăgirii. Dacă dumneavoastră sau partenerul resimțiți emoții
puternice în timpul unui con ict, îndepărtați-vă unul de altul până când
intensitatea emoțiilor respective scade. Într-un cuplu, cei doi parteneri,
ambii sensibili, ambii îndrăgostiți, au stabilit un cod – „avertizare de
furtună“ –, pe care oricare din ei îl putea invoca oricând. Dacă unul din ei
rostește cuvintele-cod, ambii știu că trebuie să încheie imediat discuția, să
se uite la ceas și să ia o pauză de 30 de minute. În acest răstimp, ecare își
găsește ceva de făcut pentru a se calma – să scrie în jurnalul personal, să
iasă la o plimbare sau să se ocupe de un proiect creativ. Apoi, după o
jumătate de oră, reiau discuția sau stabilesc un alt moment pentru a o
relua, în decurs de 24 de ore. Datorită acestei tehnici, știu că problemele
nu vor ignorate și că ecare va avea răgazul de a-și analiza gândurile,
înainte de a reacționa. Când revin asupra problemei, o pot face într-un
mod mai productiv și mai puțin încărcat emoțional.
Snow le recomandă de asemenea celor sensibili să abordeze con ictul
într-un mod conștient. În erbințeala unei dispute, spune ea, e ușor să
dăm frâu liber imaginației și să ne lăsăm copleșiți de anxietate. Pentru a
contracara această tendință, reveniți cu mintea în momentul și locul
prezent, folosindu-vă de simțuri. Respirați conștient, simțiți solul sub tălpi,
găsiți un obiect asupra căruia să vă concentrați sau folosiți orice altă
strategie din trusa dumneavoastră de combatere a suprastimulării.
Încercați să rămâneți conectat la ceea ce simțiți dumneavoastră, în loc să
vă lăsați absorbit de emoțiile celuilalt. În acest scop, puteți întrerupe din
când în când contactul vizual observa în tăcere ce se petrece în interiorul
dumneavoastră – propriile sentimente și senzații corporale. Reamintiți-vă
că este resc să vă simțiți inconfortabil în timpul unui con ict și că, în
același timp, sentimentele și nevoile dumneavoastră sunt la fel de
importante ca ale celuilalt.
Dar dacă aveți de-a face cu o persoană con ictuală, cineva care se
răstește deseori, care răstălmăcește adevărul sau vă învinovățește pe
nedrept? Bill Eddy, de la High Con ict Institute236, de nește astfel
persoanele con ictuale: „cei cu un tipar comportamental care sporește
con ictul în loc să-l diminueze sau să-l anihileze“. Acești oameni îi
învinovățesc pe ceilalți pentru problemele pe care ei înșiși le creează, au
opinii de tip totul sau nimic, nu-și controlează emoțiile și au reacții
extreme. Nu puteți controla dumneavoastră ce face o persoană
con ictuală, dar puteți învăța să vă controlați reacțiile (și să decideți în ce
măsură acceptați comportamentele sale în viața dumneavoastră). Dacă un
prieten sau partenerul de viață este o persoană con ictuală, vă
recomandăm să vă familiarizați cu strategiile de reacție speci ce. Le puteți
a a din cărțile lui Bill Eddy sau din podcastul cu acces gratuit al High
Con ict Institute.

Cereți ceea ce vă doriți

Bazându-se pe experiența sa de 30 de ani237 ca psiholog clinician care
lucrează cu cuplurile, Lisa Firestone și-a dat seama că majoritatea
oamenilor știu să sublinieze ce anume nu doresc într-o relație – altfel spus,
defectele partenerului –, dar le este mai di cil să ceară ce-și doresc de fapt.
Persoanele sensibile nu fac excepție și, mai mult decât atât, le este deseori
și mai greu să vorbească în acest sens. Reticența lor are la bază de obicei
intenții bune: cei sensibili sunt în general acut conștienți de sine și nu vor
să-i stânjenească sau să-i deranjeze pe ceilalți. Dar această tendință îi
privează de satisfacerea propriilor nevoi, ceea ce poate eroda profunzimea
oricărei relații. Pe de altă parte, exprimarea propriilor dorințe consolidează
intimitatea emoțională. Așa cum explică Firestone: „Când vorbești cu
sinceritate, direct, dintr-o perspectivă adultă, despre ceea ce vrei,
partenerul tău devine predispus să se arate și el deschis, cordial și
apropiat“238.
Cei sensibili riscă de asemenea să cadă în capcana de a crede că toți
ceilalți le pot citi gândurile și anticipa nevoile. Și nu e greu să înțelegem de
ce: persoanele sensibile au din re un talent deosebit de a-i „citi“ pe ceilalți
și nevoile lor. Dacă dumneavoastră înșivă sunteți sensibil, trebuie să vă
obișnuiți să ți direct, poate mai direct decât ați vrea, și cu atât mai mult
dacă partenerul dumneavoastră este mai puțin sensibil. Nu vă așteptați ca
alții să vă poată „citi“ la fel de bine cum îi „citiți“ dumneavoastră pe ei.
Amintiți-vă că sunteți diferit și că majoritatea celor cu care interacționați
nu au superputerile dumneavoastră.
Dacă sunteți sensibil, poate că aveți un respect de sine scăzut, poate că
vă simțiți defect, imperfect din cauza sensibilității. Poate nu sunteți
convins nici măcar că meritați să cereți ceea ce doriți. Vă rog să
conștientizați că toate nevoile și dorințele dumneavoastră sunt la fel de
importante ca ale celorlalți. Nu i-ați spune niciodată unei prietene că nu
merită să se odihnească atunci când e obosită sau să apeleze la cineva când
are nevoie de ajutor! Deseori, îi învățăm pe copii Regula de Aur: „Poartă-te
cu ceilalți așa cum vrei să se poarte și ei cu tine“. Persoanele sensibile
trebuie să aplice Regula de Aur invers: să se poarte cu ele însele așa cum se
poartă cu ceilalți.
Atunci când cereți ceea ce vă doriți, evitați să folosiți un limbaj
victimizant. „Cuvintele pe care le rostiți trebuie să vă exprime cu adevărat
dorința“239, explică Firestone, „nu să e o cerere imperativă sau o
revendicare a unui drept“. De asemenea, evitați formulările care acuză sau
învinovățesc. Iată în continuare trei exemple ale modului corect în care
puteți cere ceea ce doriți de la o relație, desprinse din experiența lui
Firestone:
• În loc de „Nu mai pari la fel de bucuros să mă vezi, ca înainte“, încercați:
„Aș vrea să simt că mă dorești“.
• În loc de „Întotdeauna ești cu mintea în altă parte“, încercați: „Aș vrea să
i atent la mine“.
• În loc de „Niciodată nu mă ajuți“, încercați: „Mă simt mult mai relaxat
când știu că am parte de ajutor“.

Acceptați să deveniți vulnerabil

Vulnerabilitatea este tot mai des obiect de studiu al cercetătorilor240, unul
dintre aceștia ind sociologa Brené Brown, autoarea cărții de succes
Daring Greatly („Curajul de a vulnerabil“). Ea a constatat că
vulnerabilitatea sănătoasă într-o relație sporește nivelul de încredere și de
conexiune cu ceilalți. De asemenea, poate facilita conversațiile mai
profunde și relevante din punct de vedere personal, la care aspiră cei
sensibili. Vulnerabilitatea sănătoasă presupune să ne deschidem inima și să
ne arătăm „cusururile și imperfecțiunile omenești“241, așa cum se exprima
la un moment dat scriitorul și specialistul în terapia cuplurilor Robert
Glover. Persoanele sensibile își arată în mod resc vulnerabilitatea, dar
cândva în viață li s-a dat de înțeles că nu trebuie s-o facă. Societatea
percepe în general vulnerabilitatea ca pe o slăbiciune, consecință a mitului
durității.
Artiștii știu deopotrivă că, pentru a-și împărtăși arta cu alții, trebuie să
e vulnerabili. Altfel nu se poate: expun în văzul tuturor ceva ieșit din
inima și din su etul lor și, odată expus, acel ceva e judecat, interpretat și
criticat. Dar arta este mijlocul prin care împărtășim sensuri și semni cații.
În cartea sa ilustrată pentru adulți V Is for Vulnerable: Life Outside the
Confort Zone („V de la «vulnerabil»: viața în afara zonei de confort“), Seth
Godin explică astfel:
Atunci când împărtășim arta pe care am creat-o, nu putem să ne
simțim altfel decât vulnerabili. Atunci când o împărtășim, când
stabilim o conexiune, renunțăm la orice putere și ne arătăm goi în fața
celui căruia i-am dăruit arta noastră. Nu avem scuze, nu avem un
manual la care să apelăm și nici vreo procedură standard care să ne
protejeze. Iar asta face parte din darul nostru.242
Vulnerabilitatea nu înseamnă totuși să dezvăluim prea multe aspecte ale
propriei vieți sau să m dureros de direcți ori de duri. Și nici nu e o
strategie de lucru; vulnerabilitatea n-ar trebui folosită pentru a-i blama, a-i
controla ori a-i manipula pe alții. Iată câteva moduri sănătoase de a aduce
un plus de vulnerabilitate în relațiile dumneavoastră:
• Recunoașteți deschis atunci când ceva vi se pare di cil, frustrant sau
înspăimântător.
• Atunci când admirați sau respectați pe cineva, când vă simțiți atras sau
iubiți pe cineva, spuneți-i acest lucru.
• Fiți dispus să împărtășiți povești din propriul trecut, indiferent dacă
experiențele respective au fost pozitive sau negative.
• Spuneți-le celorlalți atunci când v-au jignit sau rănit.
• Exprimați-vă sentimentele și emoțiile sincere, chiar și pe cele negative, în
loc să le ascundeți de dragul politeții (tristețe, frustrare, dezamăgire,
stânjeneală etc.).
• Împărtășiți-vă părerile, chiar și atunci când vă gândiți că poate ceilalți nu
sunt de acord cu ele.
• Cereți ajutor atunci când aveți nevoie de el.
• Cereți ceea ce vă doriți.

Feriți-vă de narcisiști și de alte persoane toxice ori dependente de

control
Dacă sunteți prins într-o relație cu un narcisist (sau cu un alt tip de
persoană abuzivă ori tiranică), poate că nu știți să exprimați concret ceea
ce simțiți, dar aveți o senzație persistentă că există ceva care nu e cum
trebuie. Narcisiștii se cred superiori tuturor celorlalți, însă această
convingere a lor se poate manifesta în moduri subtile. Pot ignora, de
exemplu, recomandările specialiștilor sau pot exagerat de critici la adresa
servirii într-un restaurant. Narcisiștilor le lipsește empatia – chiar și față
de prieteni și familie – și cred că au dreptul la atenție, la reușită și la
tratamente speciale. „Întrebați orice persoană sensibilă și vă va spune că,
într-un moment sau altul din viața ei, a avut o relație cu un narcisist“ 243,
susține Deborah Ward, autoarea cărții Sense and Sensitivity („Rațiune și
sensibilitate“). „Cei mai mulți nu și-au dat seama la momentul respectiv,
dar, cu timpul, au început să simtă că sunt folosiți, că se pro tă de ei, și s-
au întrebat cum anume să se elibereze.“ Deși aveți poate o conexiune
strânsă cu această persoană – mai cu seamă la început –, relația cu un
narcisist este intrinsec lipsită de substanță și de o intimitate reală.
Inițial, persoana poate fermecătoare, amuzantă și pe deplin interesată
de dumneavoastră, dar, odată cu trecerea timpului, vă simțiți din ce în ce
mai istovit, mai controlat, mai manipulat sau mai derutat. Și apoi, cu cât
vă străduiți mai asiduu să reparați relația, cu atât situația devine mai gravă.
Cei sensibili nu aleg în mod conștient acest tip de parteneriate ori de
prietenii, dar sunt preponderent expuși riscului, ca urmare a empatiei lor.
Persoanele sensibile sunt acut conștiente de emoțiile celorlalți. Deseori
încearcă în mod conștient (sau inconștient) să-i facă pe ceilalți să se simtă
confortabil, iar narcisiștii adoră să e subiectul acestei atenții și
preocupări. Când împărtășesc detalii despre traume sau suferințe din
copilărie, cei sensibili vor să-i ajute – inclusiv să-și proceseze emoțiile
reprimate, iar narcisiștii au multe astfel de emoții refulate. Din punctul lor
de vedere, relația este una de aur pentru ei.
Limitele sănătoase constituie un element important al oricărei relații, dar
devin esențiale când aveți de-a face cu un narcisist sau cu un alt tip de
persoană tiranică. Mai întâi trebuie să știți foarte clar ce vă doriți să se
întâmple sau ce tip de limită vreți să impuneți243, explică Sharon Martin,
psihoterapeută specializată în a-i ajuta pe ceilalți să aibă relații sănătoase.
Narcisiștii mai cu seamă vor încerca să vă dezechilibreze și să vă deruteze,
folosind minciuni, amăgiri sau alte tactici manipulatorii. Notați-vă limitele
dorite, ca să nu pierdeți din vedere ce acceptați să se întâmple. Apoi,
comunicați-le clar, calm și perseverent. Limitați-vă la lucruri concrete, nu
învinovățiți, nu oferiți explicații repetate și nu deveniți defensiv nici chiar
atunci când narcisistul se enervează și aruncă grenade emoționale, adică
tentative de a vă atrage în con ict.
Din păcate, de cele mai multe ori, persoanele tiranice nu vă vor respecta
limitele – asta e ceea ce le face să e tiranice, la urma urmei. Iar atunci,
vine momentul să vă reconsiderați opțiunile, spune Martin. Este limita
respectivă negociabilă? Unele sunt mai importante decât altele, așa că
decideți ce comportament sunteți dispus să acceptați și ce considerați
inadmisibil. Compromisul și exibilitatea sunt bune dacă și celălalt este
dispus să facă anumite schimbări. Dar dacă vă încalcă în mod repetat cele
mai importante limite, trebuie să vă gândiți cât timp mai sunteți dispus să
închideți ochii la asemenea transgresiuni. „Am văzut oameni care acceptă
ani întregi lipsa de respect și abuzurile, sperând că persoana toxică se va
schimba, dar ajung să privească în cele din urmă înapoi și să înțeleagă că
respectivul n-a avut niciodată intenția nici să se schimbe, nici să le
respecte limitele“244, subliniază Martin. Într-o astfel de situație245, trebuie să
alegeți: ori acceptați purtarea celuilalt așa cum e ea, ori vă retrageți din
relație.
Eforturile de a-i forța pe ceilalți să se schimbe nu dau roade niciodată.
De folos în acest caz poate o practică numită „detașare afectuoasă“.
Atunci când vă detașați, decideți în mod conștient să încetați orice
încercare de a-l schimba pe celălalt sau de a controla situația. Detașarea nu
înseamnă că nu vă pasă de celălalt, ci că alegeți să vă dovediți realist cu
privire la relație și să manifestați compasiune față de dumneavoastră
înșivă. Martin este de părere că puteți practica astfel detașarea afectuoasă:
• Permiteți-le să facă propriile alegeri și să se confrunte cu consecințele
acțiunilor lor.
• Reacționând în mod diferit, de pildă, ridicând din umeri la o remarcă
grosolană sau glumind pe seama ei (în loc s-o luați cu titlu personal),
schimbați dinamica interacțiunii.
• Decideți să nu vă implicați în aceleași vechi dispute sau să luați o pauză
de la o discuție neproductivă.
• Refuzați invitațiile lor de a petrece timpul împreună.
• Retrageți-vă dintr-o situație incomodă sau periculoasă.
Iar dacă aveți chiar și cea mai ravă bănuială că vă confruntați cu un
narcisist, găsiți câteva persoane de încredere cu care să vorbiți – prieteni,
un terapeut sau membrii unui grup de sprijin. „Persoanele narcisiste și cele
«toxice»246 se pricep să ne determine să ne îndoim de noi înșine și de
propria intuiție“, avertizează Martin. „În consecință, mulți pierd timp
încercând să-și dea seama dacă respectivul e cu adevărat toxic sau dacă nu
cumva ei înșiși reacționează exagerat ori îl determină să se comporte
inadecvat.“ Deși îi descifrează ușor pe ceilalți – și au o bună intuiție –, e
posibil ca persoanele sensibile să fost condiționate treptat să nu se
încreadă în instinctul lor, indcă mitul durității susține că emoțiile sunt
semn de slăbiciune. Narcisiștilor, mai cu seamă, le place să se joace cu
mintea dumneavoastră și să încerce să vă submineze intuiția. De aceea este
foarte important să vă creați o rețea de susținere, care să vă ajute să
percepeți lucrurile așa cum sunt ele cu adevărat.
Întotdeauna aveți de ales atunci când vine vorba despre narcisiști și alte
persoane tiranice (chiar dacă ele vor să vă convingă că nu e așa). Uneori,
singura modalitate de a vă proteja este să nu mai petreceți timp împreună
cu ei. Atunci când hotărâți să vă limitați contactele cu ei (sau să puneți
capăt de nitiv relației) nu înseamnă că-i pedepsiți, ci că manifestați
compasiune față de propria persoană. Dacă cineva vă rănește, zic sau
emoțional, vă datorați dumneavoastră înșivă să vă distanțați de
respectivul.

Un nal fericit
Brian nu-și amintește momentul exact, dar situația începuse să se
schimbe. Căsnicia lui cu Sarah devenea tot mai solidă. Făcând terapie,
dăduse peste o informație crucială: a ase că este o persoană foarte
sensibilă.
Pentru că e poziționat, după spusele lui, la „capătul extrem“247 al scării
sensibilității, el are nevoie de mai mult timp de relaxare și calmare decât
Sarah și, în plus, ia cuvintele ei cu titlu personal atunci când au un
dezacord. Și-a dat seama că principala lui problemă vizează perfecțiunea –
o di cultate întâlnită la mai toate persoanele sensibile. Când Sarah pare să
insinueze că el greșește cu ceva, observațiile ei îl rănesc, indcă își dorește
să e un soț perfect. Acum, învață amândoi să abordeze con ictul în mod
diferit și să ajungă la un compromis în privința altor chestiuni. „Nu trebuie
să schimb ceea ce sunt, dar trebuie să mă întâlnesc cu ea undeva la
mijloc“248, spune Brian.
Chiar dacă i-a creat unele di cultăți în căsnicie, sensibilitatea a fost
totodată cea care i-a salvat relația, susține el. Faptul că e o persoană
sensibilă i-a permis să re ecteze adânc asupra mariajului și să analizeze
modurile în care s-ar putea schimba dinamica dintre el și soția lui. În
condițiile unei asemenea presiuni, o persoană mai puțin sensibilă ar
renunțat înainte de a găsi soluția sau poate că n-ar avut autocunoașterea
necesară pentru a schimba ceva în mod pozitiv. Brian însă a re ectat la
atuurile și la slăbiciunile sale și a învățat să le exploateze pe cele dintâi – de
pildă, capacitatea de a emoțional alături de Sarah, de a-i descifra
semnalele și de a-i arăta că îi pasă cu adevărat. Acum, după opt ani de
căsnicie, Brian spune că dragostea lor este chiar mai puternică decât era
când s-au cunoscut.
Și are un sfat pentru toți cei care au pe cineva sensibil în viața lor: „Nu
este un defect de caracter; nu încercăm noi să m di cili. Cred că asta și-a
închipuit soția mea pentru o vreme. Sensibilitatea este o trăsătură de
personalitate. Sper ca aceia care nu sunt supersensibili să-și acorde un
răgaz pentru a înțelege că relația cu o persoană sensibilă poate di cilă,
însă este și foarte bene că“.
Sfatul lui Brian este aplicabil nu doar adulților din viața noastră, ci și
copiilor. La fel ca adulții, copiii sensibili vin „la pachet“ cu propriile lor
provocări și avantaje, pe care le vom analiza în capitolul următor.
CAPITOLUL 7.
Creșterea unei generații de copii sensibili

Când erai copil... priveai viața printr-o fereastră perfect curată. Una
mică, rește, dar strălucitoare. Și apoi, ce s-a întâmplat? Știi foarte
bine. Adulții au început să te doteze cu jaluzele.
D .S

Totul a început în primele ore, chiar în primele minute de viață ale

copilului. Când medicul i-a ațintit o lumină în ochi, Sophie a plâns. Când
ați strănutat zgomotos, a plâns din nou, de parcă ar durut-o zic. Mai
târziu, după ce a trecut din brațele unei rude în brațele alteia, și ecare a
ținut-o la piept, admirându-i perfecțiunea, a părut prea agitată pentru a
mai putea dormi. Firește, oricare nou-născut plânge și are uneori
probleme cu somnul, dar Sophie părea altfel decât ceilalți copii ai
dumneavoastră, când erau de vârsta ei. Medicul v-a asigurat că nu are
nimic din punct de vedere zic; așa e personalitatea ei. Alți adulți au
folosit termeni precum „mofturoasă“, „solicitantă“, ba chiar „di cilă“.
Crescând, Sophie era din multe puncte de vedere un copil obișnuit, însă
din altele, ieșea în evidență. Era isteață și creativă; v-ați întrebat chiar dacă
nu cumva e supradotată. După ce a început să vorbească, repeta cuvinte
complicate după ce le auzea doar o dată sau de două ori, și vă surprindea
cu ideile ei, părând să înțeleagă concepte aparent prea complexe pentru
vârsta ei. Din felul în care se juca, v-ați dat seama că are o imaginație
bogată. Și un spirit de observație ascuțit. Într-o zi, a zărit un avion a at la
mare altitudine, care arăta doar ca un punct pe cerul dimineții; la
grădiniță, întotdeauna remarca atunci când educatoarea ei purta cercei
noi.
 Dar suprastimularea era o amenințare permanentă, iar în momentele în
care nu-i mai putea face față, percepțiile ei acute păreau să pălească. Și se
simțea copleșită după o zi agitată, sau chiar după activități plăcute, ca
petrecerile aniversare sau joaca într-un loc aglomerat. În momentele
respective, era predispusă la teribile crize de nervi și accese de furie.
Aproape toți copiii mici au astfel de episoade, însă ale Sophiei erau mai
intense și surveneau mai des. Uneori, devenea agitată de la o problemă
măruntă – de pildă, o pietricică în pantof sau o macaroană care, după
părerea ei, nu avea forma corectă. Alteori, factorii declanșatori erau
aproape existențiali: într-o zi, a venit acasă plângând, după ce văzuse cum
un alt copil e agresat, cu toate că ea nu avusese nicio legătură cu ce se
întâmplase. Când a mai crescut, a refuzat să mai mănânce hamburgeri
după ce a a at de unde provine carnea.
Pe lângă crizele de nervi, avea și emoții intense. Dansa atunci când era
bucuroasă. Își îngropa fața în pieptul dumneavoastră și plângea în hohote
când era tristă. Deși emoțiile și sentimentele o copleșeau uneori, era
surprinzător de conștientă de starea ei de spirit și de emoțiile celorlalți. În
consecință, părea că știe când ascundeați ceva de ea sau când veneați
acasă după o zi grea – lucruri care fraților și surorilor ei mai mari le
scăpau. Solicitudinea o ajuta să-și facă prieteni cu ușurință, deși era timidă
când se a a într-un grup numeros de copii și devenea agitată când trebuia
să evolueze în fața lor, de pildă, să vorbească sau să concureze într-o probă
sportivă. Având abilitatea de a citi printre rânduri și de a înțelege intuitiv
ce așteptau profesorii de la ea, îi putea mulțumi ușor și lua note bune. De
fapt, la un moment dat, v-ați temut că e puțin prea amabilă și prea corectă.
Uneori, perfecționismul o aducea în pragul lacrimilor.
Sophie mai avea și alte bizarerii, pe care ați învățat să le acceptați. Încă
din adolescență, atât de rău o deranjau unele texturi și arome, încât nu
mânca anumite alimente. Chiar și unele mirosuri o tulburau, precum acela
de transpirație din vestiarul sălii de sport, în care refuza să intre. Ori de
câte ori viața lua o turnură neașteptată, spre exemplu, dacă murea un
animal de casă ori o prietenă se muta din oraș, Sophie era zdrobită de
durere și continua să sufere timp îndelungat. Până și schimbările pozitive
din viață îi stârneau anxietate, indcă implicau situații noi de abordat și
tipare noi de învățat. Uneori petrecea ore întregi pregătindu-se mental și
repetând pentru aceste evenimente.
 În decursul timpului, ați încercat s-o ajutați să-și extindă zona de confort
și să creați un spațiu su cient pentru emoțiile ei. Dar n-a fost deloc ușor s-
o creșteți. Uneori vi se părea că nu știți de ce are nevoie sau cum ați putea
s-o ajutați. Poate ați a at de la alți părinți că această frustrare este frecvent
resimțită, mai ales de cei cu copii sensibili.

Copilul dumneavoastră este sensibil?

Sophie nu este o fetiță reală, însă portretul ei are la bază numeroase
exemple de copii sensibili. Dar nu toți copiii sensibili sunt exact ca Sophie.
Așa cum sensibilitatea diferă de la un adult la altul, la fel se întâmplă și în
cazul copiilor. Iată mai jos o serie de trăsături tipice pentru copiii sensibili.
Nu este necesar ca al dumneavoastră să bifeze toate căsuțele pentru a
considerat astfel, dar cu cât bifează mai multe, cu atât înseamnă că este
mai sensibil.
COPILUL MEU

Învață rapid lucruri noi.

Manifestă emoții puternice.
Îi „citește“ bine pe cei din jur.
Are di cultăți în a face față schimbărilor.
Detestă surprizele mari sau alterarea rutinei pe care o știe.
 Răspunde mai bine la corijarea blândă decât la metodele aspre de
disciplinare.
Plânge sau se retrage în sine când e certat sau vă răstiți la el.
Adoarme cu greu după o zi agitată sau surescitantă.
Tresare la zgomote sau la atingeri neașteptate.
 Se plânge când ceva nu e cum trebuie (așternuturi aspre, un guler
iritant, pantaloni prea strânși în talie etc.).
 Refuză să mănânce anumite alimente din cauza mirosului ori a
texturii lor.
Are un simț al umorului original.
Pune multe întrebări.
 Face comentarii avizate și pare mai înțelept decât alți copii de vârsta
lui.
Ar vrea să salveze tot ce poate, de la un câine rătăcit pe stradă până la
un coleg de clasă agresat de colegi.
Ține să facă totul perfect.
Se stresează din cauza notelor și a termenelor pentru temele de casă.
Vrea să-i mulțumească pe adulții din viața lui.
 A fost terorizat de colegi (acest lucru e valabil mai cu seamă în cazul
băieților sensibili).
 Evită anumite locuri (sălile de sport, de exemplu, sau raioanele de
parfumerie) din cauza mirosurilor puternice.
Detestă locurile zgomotoase.
Remarcă atunci când altcineva e necăjit sau suferind.
Gândește înainte să vorbească sau să acționeze – „se uită bine înainte
să sară“.
Își face multe griji.
Evită să-și asume riscuri dacă nu s-a pregătit temeinic din vreme.
Resimte intens durerea zică.
 Observă lucrurile noi, de pildă, o nouă ținută a învățătoarei sau o
piesă de mobilier mutată din loc.
Tot nu sunteți sigur dacă aveți sau nu un copil sensibil? Iată cum își
descriu unii părinți copiii sensibili. Găsiți cumva similarități între ei și al
dumneavoastră?
Mărturii directe: Care sunt cele mai mari atuuri și di cultăți ale
copilului dumneavoastră?
Jenny, mama unui băiat de 7 ani: „Fiul meu este foarte conectat la
emoțiile sale, dar și la ale altora. Îi place să înțeleagă cum funcționează
lucrurile. Iubește animalele și natura și știe că trebuie să avem grijă de
planetă. Fiului meu nu-i place să stea singur (i se pare o pedeapsă);
nevoia lui constantă de a împreună cu cineva pune uneori presiune
asupra întregii familii. Se descurcă greu în grupuri și nu-i place să-și
asume riscuri sau să încerce lucruri noi (un sport nou sau să meargă cu
bicicleta) înainte de a le observa în mod repetat. Ca urmare a acestor
tendințe, uneori se simte exclus din activitățile cu prietenii lui“.
 Sarah M., mama unei fetițe de 9 ani: „Școala e uneori stresantă și
copleșitoare pentru ica mea sensibilă. Poate foarte severă cu ea
însăși și reacționează puternic la indiciile subtile ale celor din jur. E
deranjată de cuvintele dure sau de tonul aspru, chiar și când nu ea este
ținta lor (de exemplu, atunci când profesorii li se adresează altor elevi).
În afara casei, își zăgăzuiește emoțiile puternice și apoi le dă drumul
acasă, unde se simte în siguranță. În zilele mai rele, se închide în ea
însăși și se îndoiește de rostul ei în lume, dar are o inimă largă și
rezerve uriașe de iubire pe care să le dăruiască. E selectivă în privința
celor la care ține, dar când iubește, o face din tot su etul. Gândește
profund și oferă comentarii foarte perspicace“.
Sarah B.H., mama unei fetițe de 5 ani: „Copilul meu sensibil
remarcă ecare detaliu și manifestă o incredibilă pasiune pentru
învățat. Compasiunea pentru celelalte creaturi e o mărturie a inimii ei
de aur. E foarte deșteaptă pentru vârsta ei și atentă cu ceilalți. Dar, așa
cum Superman are kriptonita lui – călcâiul lui Ahile –, ica mea știe că
su etul și corpul ei au nevoie de pauze suplimentare. A fost di cil să
învețe să-și controleze emoțiile (mai cu seamă atunci când senzația de
preaplin se dezlănțuie prin crize de furie). Deși are o trusă plină de
tactici menite s-o calmeze, suprastimularea o afectează uneori atât de
puternic și de rapid, încât e imposibil de oprit. De obicei devine
suprastimulată când e scoasă din programul ei, când nu poate face
unele lucruri pe care și-ar dori să le facă și, de cele mai multe ori, când
e constrânsă de timp“.
Maureen, mama a doi băieți sensibili, de 6 și 9 ani: „Una dintre
cele mai mari provocări pentru băieții mei sensibili este gestionarea
emoțiilor intense, îndeosebi a furiei. Eu și soțul meu am avut
întotdeauna grijă să le spunem că e în regulă să-și dea voie să simtă
intens, dar, pe măsură ce cresc, facem eforturi mari pentru a le oferi
modalități de a ține totul sub control. În plus, nu se înțeleg mereu cu
ceilalți băieți, indcă nu sunt interesați de sporturi. Ne-am străduit
mult să-i ajutăm să lege prietenii cu copii care au aceleași preocupări,
oferindu-le numeroase oportunități de a se întâlni și a se juca față în
față. Când au mai crescut, au reușit să-și facă prieteni buni, dar a fost
nevoie de multe încurajări și de ajutor din partea noastră, pentru a
dezvolta aceste legături“.
 Olivia, mama unui băiat de 16 ani: „Când era mai mic, se dovedea
a incredibil de atent și de grijuliu. Când a murit soțul unei vecine, el
avea 8 ani, și i-a scris o scrisoare lungă. Odată, a lăsat bani pentru Zâna
Măseluță, în semn de mulțumire că îi lua dințișorii. Adolescența, și mai
ales perioada de liceu, i-a mai atenuat din vulnerabilitate, dar e în
continuare anxios. Remarc de asemenea la el o sumedenie de tactici de
evitare. I-a mai rămas un an de școală și sper ca, pe măsură ce crește,
să se simtă mai confortabil în pielea lui“.
Vicky, mama unei fete de 18 ani: „Când era mică, deseori părea
copleșită și disperată indcă nu putea schimba lumea în bine,
rezolvându-i problemele. Acum, că s-a maturizat, își poate gestiona și
chiar aprecia mai bine sensibilitatea. Uitându-ne în urmă, râdem de
di cultăți, în loc să plângem. Sunt extrem de mândră de ea“.

Concepții greșite despre copiii sensibili

Așa cum am văzut, adulții sensibili nu par întotdeauna așa, iar acest lucru
este valabil și pentru copii. Una dintre greșelile des întâlnite este ideea că
toți copiii sensibili sunt timizi. Deși unii dintre ei sunt într-adevăr așa,
eticheta nu este aplicabilă tuturor. (Și, ca să m sinceri, nouă, autorilor, nu
ne place acest epitet, „timid“; o modalitate mai corectă de a-i descrie pe
mulți dintre copiii sensibili este să spunem că „se uită de două ori înainte
de a sări“ sau că au nevoie de timp pentru a-și încălzi motoarele.) Ahlia
este o fată sensibilă de 15 ani, sociabilă și extrovertită. Mama ei ne-a spus
că ica era pasionată de actorie încă de la o vârstă fragedă și a jucat în
musicaluri de anvergură. Recent, a avut de interpretat o scenă în care
trebuia să pară tristă în fața colegilor. Din acest punct de vedere,
sensibilitatea ei este un lucru bun: exploatându-și marile rezerve
emoționale, a plâns exact când a trebuit și și-a impresionat profesorul.
Înainte, era stânjenită de ușurința cu care începea să plângă, însă acum,
situația s-a schimbat.
O altă concepție greșită este aceea că un copil sensibil este pasiv, supus
sau chiar slab. Deși mulți copii sensibili pot descriși ca ind blânzi și
calmi, despre alții se poate spune că au o personalitate puternică. Maria,
spre exemplu, este o fetiță sensibilă, ambițioasă și hotărâtă. Când era
sugar, plângea uneori chiar și mai mult de o oră și nu se liniștea decât în
anumite moduri, de pildă, cu ajutorul unei suzete, de care avea nevoie
aproape tot timpul. Când a mai crescut puțin, avea zilnic izbucniri
extreme. „Mi-am dat seama că era sensibilă pur și simplu la contactul cu
lumea“, ne-a povestit mama ei. Acum, la vârsta de 6 ani, Maria
reacționează încă puternic la mediu, dar are totodată ceea ce părinții ei
descriu drept o personalitate de tip A: extrem de inteligentă, un lider
înnăscut. E ordonată, riguroasă și își aranjează jucăriile într-un mod bine
de nit – după culoare, dimensiuni ori înălțime. Când era mai mică, a
învățat să citească singură, începând cu subtitrarea de la televizor.
O ultimă idee greșită este aceea că băieții nu trebuie să e sensibili – sau
că băieții sensibili nu sunt „masculini“ în sensul heteronormativ al
cuvântului. Așa cum am văzut, sensibilitatea este întâlnită la ambele sexe
deopotrivă, constituind un avantaj în multe activități considerate, în mod
tradițional, masculine, ca sporturile și serviciul militar. Și totuși, încă de la
o vârstă fragedă, băieții resimt presiunea de a-și ascunde sensibilitatea, din
cauza mitului durității. Cercetătoarea Elaine Aron a constatat că, ajunși la
vârsta adolescenței, băieții obțin un punctaj mai scăzut la testul pentru
sensibilitate conceput de ea. Motivul acestei discrepanțe este unul evident,
susține Aron: „În cultura noastră, este foarte di cil să i supersensibil dacă
ești bărbat. Așa se face că majoritatea băieților și bărbaților sensibili
încearcă să-și ascundă sensibilitatea. Deseori, nici măcar nu-și dau seama
că se străduiesc s-o disimuleze. Însă ultimul lucru pe care doresc să-l facă
este să răspundă la o serie de întrebări ce par să scoată la lumină un
anumit aspect din ința lor, care, se tem ei, nu este masculin“249. În loc să
încercăm să-i „asprim“ pe băieții sensibili sau să-i schimbăm pentru a în
mai mare măsură la fel ca alți copii, trebuie să le oferim mai mult în
termeni de dragoste, de afecțiune, de acceptare a lor așa cum sunt.

Avantajul secret al copilului sensibil

Există o trăsătură care îi unește pe toți copiii sensibili și care, de fapt,
de nește însăși sensibilitatea. Pentru ei, mediul din jur chiar contează.
Așa cum am văzut, persoanele sensibile se resimt mai tare decât altele în
medii toxice și, în general, negative250: acuză niveluri mai ridicate de stres,
durere, suferință, anxietate, depresie, tulburări de panică etc. Pe de altă
parte, pro tă mai mult decât alții de pe urma unui mediu încurajator și, în
general, pozitiv; acesta este efectul de impuls sensibil. Când se a ă în
mediul potrivit, persoanele sensibile manifestă mai multă creativitate,
empatie, vigilență și deschidere, comparativ cu cele mai puțin sensibile; se
bucură totodată de o bună sănătate mintală și zică, sunt mai fericite și au
relații interumane mai solide. Darurile lor – capacitatea de a-l asculta pe
celălalt, de a iubi, de a tămădui, de a crea frumusețe și artă – se pot
exprima liber. Efectul de impuls este mai puternic la copiii sensibili, așa
cum o atestă numeroase cercetări.
Ca să exempli căm251, să apelăm la un studiu efectuat în Khayelitsha, una
dintre cele mai sărace regiuni din Africa de Sud. Cei mai mulți locuitori de
acolo trăiesc în colibe încropite din lemn, carton și tablă; mulți sunt
nevoiți să străbată chiar și câteva sute de metri pentru a avea acces la apă
potabilă. Aproximativ jumătate dintre ei sunt șomeri, iar lipsurile
alimentare sunt la ordinea zilei în multe familii. Într-un astfel de mediu,
oricărui copil, sensibil sau nu, îi este greu să se dezvolte. O echipă
internațională de cercetători a vrut să a e însă ce efect are personalitatea
unui copil asupra modului în care acesta reacționează la o intervenție.
Pentru a a a, membrii echipei au colaborat cu o organizație nonpro t din
zonă, care ajuta femeile gravide să-și aducă pe lume copiii într-un mediu
sănătos din punct de vedere emoțional. Profesioniști locali din domeniul
sănătății lucrau cu viitoarele mame în ultimul trimestru de sarcină și apoi
în primele șase luni de viață ale copilului. În acest răstimp, veneau acasă la
ele și le învățau cum să interpreteze semnalele bebelușului și să răspundă
la nevoile lui – abilități di cil de stăpânit pentru orice tânăr părinte. Pe
măsură ce deveneau mai atente la necesitățile copiilor, sperau cei implicați,
mamele aveau să stabilească un așa-numit „atașament securizant“. Acesta
din urmă, care se traduce prin sentimentul de siguranță, este foarte greu
de atins într-un mediu instabil ca acela din Khayelitsha, însă e cu adevărat
prețios, pentru că îi permite copilului să obțină rezultate mai bune la
școală, să evite comportamentele violente, să treacă netraumatizat peste
greutățile vieții și să stabilească relații sănătoase la maturitate.
Concentrându-se pe atașamentul securizant, organizația nonpro t și-a
folosit resursele limitate pentru a le oferi copiilor din regiune un ajutor
pentru viața întreagă.
Sau cel puțin așa au sperat. Și, într-adevăr, copiii ale căror mame au
bene ciat de intervenția organizației au fost mult mai predispuși să
dezvolte un atașament securizant până la vârsta de 18 luni, și mulți dintre
ei – dar nu toți – încă manifestau efecte pozitive la vârsta de 13 ani, când
au fost monitorizați din nou. În acest punct și-au intrat cercetătorii în rol.
În cadrul monitorizării, au recoltat mostre de ADN de la copii pentru a
vedea câți dintre ei aveau gena SERT scurtă – varianta descrisă în capitolul
2, asociată cu sensibilitatea. În urma acestei analize, s-a conturat un tipar
remarcabil. Copiii cu gena SERT scurtă au fost de peste 2,5 ori mai
predispuși să bene cieze de pe urma programului și să dezvolte un
atașament securizant de durată. Pe de altă parte, copiii care aveau
versiunea genei asociată cu o sensibilitate scăzută n-au obținut niciun
avantaj de pe urma susținerii oferite de organizația nonpro t – ca și când
nu l-ar primit.
Alte studii au ajuns la concluzii similare:
• Cercetător în domeniul sensibilității, Michael Pluess a constatat că băieții
cu amigdala stângă mai mare (amigdala este o zonă cerebrală asociată cu
procesarea emoțiilor) erau mai sensibili la mediul din primii lor ani de
viață și aveau mai mult de câștigat sau de pierdut de pe urma lui.252 Mai
exact, dacă erau crescuți într-un mediu defectuos sau de citar, ajungeau
să aibă mai multe probleme comportamentale decât băieții mai puțin
sensibili. Însă cei crescuți într-un mediu superior calitativ aveau cele mai
puține probleme comportamentale raportat la toți băieții incluși în
studiu, iar profesorii îi evidențiau ca manifestând un comportament
prosocial model.
• În urma unui studiu efectuat la Universitatea din Michigan253 s-a
constatat că nou-născuții „di cili“ (care plâng mult și sunt greu de
calmat) sunt mai sensibili decât ceilalți la calitatea îngrijirilor primite din
partea părinților. Dacă aceștia din urmă sunt reactivi – adică răspund la
semnalele lor și îi alină atunci când plâng –, nou-născuții lor au mai
multe șanse decât ceilalți să devină copii sociabili, interesați de mediul
lor. Pe de altă parte, dacă părinții nu sunt reactivi față de sugarii sensibili,
aceștia dezvoltă un risc mai mare de a deveni mai târziu copii retrași,
închiși în ei.
• Pediatrul W. omas Boyce254, autorul lucrării e Orchid and the
Dandelion („Orhideea și păpădia“), a constatat că, atunci când trăiesc
într-un mediu stresant, copiii sensibili se rănesc și se îmbolnăvesc mai
 des decât ceilalți, iar în medii caracterizate de un nivel scăzut de stres,
rănirile și îmbolnăvirile sunt mai rare în rândul lor.
Dacă sunteți bunicul sau părintele unui copil sensibil, ori dacă aveți unul
în grijă, toate aceste constatări ar trebui să vă ofere un plus de speranță:
dețineți o putere mai mare de a modela viitorul copilului dumneavoastră,
mai mare decât dacă el ar avea o sensibilitate mai scăzută. Dragostea,
răbdarea și oportunitățile de a învăța pe care i le asigurați își vor arăta
roadele. Da, creșterea unui copil sensibil poate di cilă uneori și, într-
adevăr, cel mic va avea mai multă nevoie de dumneavoastră decât alți
copii. Însă e un copil care poate realiza lucruri deosebite. Iar
dumneavoastră, mai mult decât oricine altcineva în viața lui, aveți puterea
de a activa acel efect de impuls sensibil și de a-l propulsa spre o viață plină
de realizări neașteptate. Oferiți-i acceptare și aprobare, și nu va doar un
copil „obișnuit“. În comparație cu cei de vârsta lui, e capabil să ia note mai
bune la școală, să dobândească abilități emoționale și sociale superioare,
să-și dezvolte un simț moral mai solid și să contribuie semni cativ la
progresul general al omenirii. Fiți consecvent în abordarea dumneavoastră
și, cu timpul, veți vedea cum copilul va începe să stăpânească darurile
sensibilității. Se va simți împăcat cu gândurile și emoțiile sale, va evita
suprasolicitarea și își va transforma talentele în succese. Iată mai departe
câteva modalități prin care îl puteți ajuta în acest sens.

Acceptați copiii sensibili așa cum sunt

Deseori, fără să vrea, adulții se poartă în așa fel încât copilul are impresia
că e ceva în neregulă cu el. Când vine vorba despre sensibilitate, poate că
percep emoțiile lui intense sau ușurința cu care devine copleșit de
evenimente ca ind greșite. Chiar și părinții sau tutorii care sunt ei înșiși
sensibili riscă uneori să aibă, inconștient, prejudecăți legate de
sensibilitate, ca urmare a mesajelor negative pe care le-au primit în acest
sens când erau mici. (Gândiți-vă la tatăl lui Bruce Springsteen, care își
dorea ca băiatul lui să devină mai dur, deși s-a dovedit că el însuși era
„moale“.) În loc să percepeți sensibilitatea copilului ca pe o slăbiciune,
decideți în mod conștient s-o considerați un avantaj. Când dumneavoastră
manifestați dragoste și acceptare față de sensibilitatea celui mic, îl ajutați și
pe el să-și iubească și să-și accepte această latură a propriei personalități.
 O modalitate de a înțelege – și deci de a accepta – sensibilitatea copilului
este aceea de a vă arăta curios cu privire la lumea lui. Străduiți-vă să-l
observați în circumstanțe diferite și în momente variate, în cursul unei
zile. Rezervați-vă timp pentru a vorbi și a vă juca împreună cu el, în doi,
separat de frații și surorile lui. Puneți-i întrebări deschise. O întrebare de
tipul „Ce anume ți s-a părut mai di cil azi?“, spre exemplu, va deschide
calea către un dialog mult mai bine decât „Ai avut o zi grea?“ Fiți receptiv,
încercați să înțelegeți ce simte copilul dumneavoastră sensibil la nivel
organic și prin intermediul celor cinci simțuri. Răspunsurile ar putea să vă
surprindă.
Uneori, acceptarea și ajutorul la care ne referim va presupune să militați
pentru copil – să le oferiți celorlalți membri ai familiei extinse și altor
părinți articole și cărți despre sensibilitate, sau să le explicați ce presupune
aceasta cu propriile cuvinte. Un loc foarte important în care e bine să vă
susțineți copilul este la școală. Abordați subiectul sensibilității lui la
începerea anului școlar, când vă întâlniți cu profesorii, pentru a evita orice
potențiale neînțelegeri.
Copilul va remarca faptul că vorbiți în numele lui și poate că, într-o zi, în
viitor, își va da seama cât de mult l-ați ajutat în acest fel. Spuneți-i de pe
acum că sunteți mândri de el și împărtășiți-i mândria pe care o resimțiți
pentru diverse lucruri pe care le-a făcut recent; poate că și-a folosit în mod
pozitiv imaginația, emoțiile, capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți sau alte
daruri ale sensibilității. Cuvintele frumoase, mângâietoare contează pentru
o inimă sensibilă. Iar această alinare se va dovedi utilă și în alte situații, de
pildă, când va trebui să-i corectați un anumit comportament.

Disciplinarea blândă este cea potrivită

Faptul că acceptați sensibilitatea copilului nu înseamnă că nu-l veți
disciplina și nu-l veți ajuta să se maturizeze. Fiecare dintre noi își dorește
ca ul sau ica lui să aibă succes în viață, iar pentru asta e necesar să-i
îndrumați în direcțiile adecvate. Disciplina este parte a procesului de
învățare, dar atunci când copilul este sensibil, metodele contează foarte
mult. Deoarece copiii sensibili simt mai intens decât ceilalți, sentimentele
lor sunt mai ușor de rănit și le este di cil să nu ia disciplinarea cu titlu
personal.
 O mustrare severă din partea profesorului, un părinte răstindu-se într-o
clipă de frustrare, faptul că sunt trimiși în camera lor – cei mai mulți
dintre noi își amintesc că au trecut prin astfel de momente în copilărie.
Poate că le considerăm aspecte normale ale procesului de creștere, râzând
de ele cu duioșie la maturitate. Dar pentru mulți copii sensibili, situațiile
care implică o pedeapsă, chiar una ce pare ușoară, pot avea un caracter
debilitant. Amintirea momentului în care s-au simțit inadecvați poate dura
ani întregi, uneori persistând chiar și în perioada maturității. Astfel de
amintiri pot însoțite de rușine și de teama de pedeapsă, alimentate de
temerile că nu sunt su cient de buni.
În unele cazuri, aceste forme de pedeapsă nu fac decât să augmenteze
emoțiile oricum intense ale copilului, astfel că-i va și mai greu să se
liniștească. Maureen Gaspari, scriitoare și autoarea blogului e Highly
Sensitive Child, a constatat că, atunci când își trimitea băieții sensibili în
camera lor drept pedeapsă, situația ducea la și mai multe țipete – atât ale
copiilor, cât și ale ei. „Le era greu să se liniștească singuri și deveneau mai
surescitați“ 255, explică ea. „Când mă duceam să le ridic pedeapsa, aveau
nevoie de atât de mult ajutor pentru a se calma, încât aproape că nici nu
mai conta motivul inițial al pedepsei.“
Ca părinte sau tutore al unui copil sensibil, poate că deja v-ați dat seama
că un nivel „normal“ de disciplinare este prea mult pentru cel mic, care
face mereu tot posibilul să vă e pe plac și rareori face rele în mod
intenționat. În comparație cu alți copii, cel sensibil se va învinovăți mai des
pe sine însuși pentru situațiile problematice. Analizând studiile asupra
sensibilității în medii parentale și educative256, Monika Baryła-Matejczuk,
cercetător în domeniul psihologiei educaționale, a constatat la copiii
sensibili o conștientizare acută a criticilor din partea celorlalți și
probabilitatea ridicată de a se autocritica sever. Acești copii tind să evite
situațiile care atrag după sine dezaprobări (notele slabe la școală, de
exemplu) sau care implică sentimentul că au făcut ceva rău (de pildă,
încălcarea unei reguli). Sunt instincte nobile, rește, însă când sunt
însoțite de sentimente de rușine, această predispoziție poate duce la
consecințe mai puțin dorite: copiii sensibili vor deveni rapid frustrați când
trebuie să încerce un lucru nou sau vor evita în totalitate situațiile noi.
În plus, copiii sensibili dezvoltă un risc mai mare, comparativ cu ceilalți,
de a avea un respect de sine scăzut, susține Baryła-Matejczuk. Această
subapreciere personală derivă din conștientizarea acută a criticilor și din
tendința de autocritică – doi factori care pot afecta respectul de sine.
Copilul poate începe chiar să anticipeze răspunsuri negative la acțiunile
lui, devenind excesiv de perfecționist și anxios, ca o modalitate de a evita
orice acțiune sau orice gest perceput ca ind greșit.
Așa cum știți deja probabil, copilul sensibil are o busolă morală solidă.
Dacă știe că e posibil să făcut ceva rău, înainte de a-i con rmată
bănuiala sau de a pedepsit, probabil că deja s-a pedepsit singur, în
interiorul său. Scriitoarea Amanda Van Mulligen, care are un băiat
sensibil, conchide în mod sugestiv: „[Acești copii] tind să acționeze ca
propriii lor agenți de disciplinare; deseori, sentimentul rușinii se manifestă
atât de puternic, încât se pedepsesc singuri mental pentru ce au făcut și se
simt îngrozitor, fără ca vreun adult să le adreseze o vorbă rea“257. Copiii
sensibili sunt atât de receptivi la un ton sever, încât se pot simți rușinați
chiar și atunci când un alt copil este disciplinat – de pildă, când profesorul
ceartă alți elevi în clasă.
Ca reacție la un glas ridicat sau la orice altă acțiune pe care ei o percep
ca ind o pedeapsă, copilul sensibil poate izbucni în lacrimi, se poate
închide în sine sau poate prezenta semne de anxietate disproporționat de
intense. De aceea, Baryła-Matejczuk le recomandă părinților și
educatorilor să nu-l pună pe copil în situații în care ar putea simți
rușine.258 Formele blânde de corijare funcționează cel mai bine pentru
copiii sensibili; astfel, primesc siguranța că sunt iubiți și că rea lor
sensibilă nu trebuie blamată pentru nicio greșeală. De asemenea, ei pot
procesa o corijare blândă cu o atitudine calmă, în locul unor stimuli și
emoții intense. În plus, disciplinarea blândă transmite mesajul că greșelile
fac parte din viață, că sunt un prilej de a învăța din ele și deci nu trebuie
evitate cu orice preț.

Cum să practicați disciplinarea cu blândețe

Disciplinarea blândă presupune să ți atent la ceea ce spuneți și la felul în
care o spuneți. Glasul ridicat poate să destabilizeze rapid o persoană
sensibilă. În loc să aibă efectul dorit, vorbele răstite riscă să ducă la cel
contrar: copilul blochează tot ce spuneți, corpul său intrând în modul
Amenințare. Cel mai bine este să vorbiți pe un ton calm, cu o voce scăzută
și egală. Copilul sensibil va ține minte de asemenea cuvintele pe care le-ați
folosit, pe când cele dure – sarcasmul, jignirile, ironiile – îl vor răni adânc.
Pe lângă ton, copilul va remarca și limbajul dumneavoastră corporal,
încordarea vizibilă din privire și alte indicii ale dezaprobării sau
dezamăgirii. Deși poate di cil, atunci când sunteți nervos sau mânios pe
copilul dumneavoastră, străduiți-vă să-i vorbiți calm și să comunicați
limpede.
Atingerea este și ea un instrument e cient de disciplinare blândă. O
mână așezată ușor pe brațul sau pe umărul copilului îi poate atrage atenția,
fără să e nevoie să ridicați glasul. Desigur, unii copii sensibili resimt
extrem de acut stimulii zici; de aceea, și în această privință trebuie să vă
adaptați gesturile la speci cul copilului dumneavoastră.
Iată alte câteva recomandări privind disciplinarea blândă:
• Corectați copilul sensibil într-un loc liniștit, departe de alte persoane.
Altfel, jena resimțită de ceilalți copii sau adulți știind că ul sau ica
dumneavoastră „are probleme“ îl va face să se simtă și mai rău. Dacă
sunteți în vizită la cineva sau în oraș cu treburi, așteptați să ajungeți
acasă și abia apoi discutați problema cu copilul.
• Evitați formulările care îl pot face să se rușineze. Nu spuneți, spre
exemplu: „Cum ai putut să faci așa ceva?!“ sau „Ești prea sensibil!“ ori
„Nu mai plânge!“
• În loc să-l trimiteți în camera lui, încercați să creați un „loc de relaxare“ –
propriul lui sanctuar al sensibilității: un spațiu în care să se poată retrage
dacă nu reușește să-și controleze emoțiile. Aduceți în locul respectiv
animale de pluș, o păturică, jucării sau alte obiecte care îi dau o stare de
bine.
• După ce problema s-a rezolvat, îmbrățișați-l, asigurați-l din nou că îl
iubiți și subliniați lucrurile pe care le face bine. Copiii sensibili își
analizează profund experiențele și, fără aceste asigurări, după ce i-ați
disciplinat, riscă să ajungă la concluzia că nu-i mai iubiți.
• Acordați atenție propriului dumneavoastră nivel de stres. Dacă sunteți
surescitat sau suprastimulat, vă va mai greu să folosiți metode blânde
de disciplinare. Aveți grijă de emoțiile dumneavoastră și permiteți-vă
câte o pauză.
Stabiliți din timp anumite așteptări
Dacă veți înțelege trăsăturile comune ale copiilor sensibili, veți constata că
nevoia de disciplinare scade. Spre exemplu, deoarece persoanele sensibile
necesită timp pentru a gândi profund, veți vedea că, stabilind din vreme
diverse așteptări, veți evita mai târziu con ictele de putere. Puteți face
ușor acest lucru, spunând de pildă: „Azi vom merge la căminul de bătrâni
ca s-o vedem pe mătușa Joanne. Înăuntru, trebuie să vorbim încet și să m
liniștiți, indcă unele persoane de acolo nu se simt bine“. Astfel, înțelegând
ce se așteaptă de la el, copilul are în față o alegere: știe ce se va întâmpla
dacă se poartă conform așteptărilor și știe la fel de bine că, în caz contrar,
vor exista consecințe.
Tranzițiile pot di cile pentru copiii sensibili, care se lasă în general
absorbiți profund de activitățile pe care le desfășoară, și îndeosebi de cele
care le plac. Când vine timpul să înceteze una dintre ele – de pildă, să
plece de pe terenul de joacă –, atenționați-i cu zece, cu cinci și apoi cu un
minut înainte de ora stabilită pentru plecare. Această avertizare poate de
ajutor pentru orice copil, dar mai ales pentru cei sensibili, care se descurcă
cel mai bine atunci când au timp su cient pentru a-și procesa gândurile și
a se pregăti mental pentru ceva nou.
În cele din urmă, monitorizați copilul pentru eventualele semne de
suprastimulare; în acest fel, veți reduce nevoia de disciplinare. Iată câteva
dintre indiciile care sugerează că cel mic devine suprastimulat: dă impresia
că e obosit, iritabil sau necăjit; cooperează mai puțin în privința
solicitărilor dumneavoastră; plânge, se poartă stângaci sau se agață de
dumneavoastră; face o criză de nervi. Oferiți-i copilului timp su cient
pentru relaxare, chiar dacă asta înseamnă să refuzați alte invitații sau
activități.
Rețineți că nu veți reuși întotdeauna să aplicați la perfecție disciplinarea
blândă, și nu e nicio tragedie în acest lucru. Uneori vă veți pierde
stăpânirea de sine sau veți spune cuvinte pe care le veți regreta. Deși copiii
sensibili sunt mai puternic afectați de vorbele și acțiunile dumneavoastră
decât alții, asta nu înseamnă că au nevoie de părinți perfecți pentru a se
dezvolta armonios. Gaspari și-a dedicat întreaga carieră copiilor sensibili,
însă chiar și ea recunoaște că mai greșește cu băieții ei sensibili și nu pune
întotdeauna în aplicare corect sfaturile pe care le oferă altor părinți. „Nu
sunt perfectă“259, spune ea. „Dați-mi voie să vă asigur că e în regulă dacă și
dumneavoastră aveți probleme în a vă disciplina copilul sensibil.“ Atunci
când greșiți, folosiți momentul ca pe o oportunitate de a învăța și a-i arăta
celui mic că și adulții fac uneori greșeli.
Poate că, la început, alți părinți sau unii membri ai familiei nu vă vor
înțelege abordarea blândă în privința disciplinării. Probabil că vi se va
spune că sunteți prea delicat sau că-i „lăsați să scape prea ușor“. Nu uitați,
copiii sensibili nu sunt răi, sunt doar copleșiți. Disciplinarea blândă poate
părea prea moale pentru părinții ai căror copii nu sunt receptivi la formele
mai ușoare de corijare, dar ți convins că dumneavoastră vă cunoașteți
copilul cel mai bine. Cercetările arată că disciplinarea blândă este ideală
pentru a-i ajuta pe copiii sensibili să se dezvolte și să devină adulți sensibili
de succes. Poate că restul lumii nu le sesizează rea sensibilă, însă părinții
și educatorii care o fac vor cei mai buni susținători ai lor și le vor
deschide calea către reușita în viață.

Când să le extindeți limitele zonei de confort

Disciplinarea lentă nu înseamnă în mod automat că nu veți lansa niciodată
copilului diverse provocări, și nici că el n-ar trebui s-o facă. În realitate,
dacă dați dovadă de grijă și compasiune, ajutorul oferit copilului pentru a-
și extinde granițele zonei de confort este unul dintre cele mai utile daruri
pe care i le puteți oferi. Esențial este să începeți prin a-i învăța să-și
stabilească limite sănătoase. Acest lucru îi permite copilului sensibil să
evolueze într-un mod pe care-l percepe ca ind sigur. Ajutați-l să-și
conștientizeze limitele și să recunoască momentul în care are nevoie de o
pauză. Spre exemplu, vă puteți duce copilul la o petrecere aniversară,
plecând imediat ce el vă dă semnalul prestabilit că începe să se simtă
suprastimulat.
Pentru mulți copii, teama este răspunsul obișnuit față de situațiile noi,
însă ea poate lua proporții mai mari la cei sensibili, dat ind că sunt în
general excesiv de precauți și detestă riscurile. Deprinderea modului de a-
și gestiona teama este o parte importantă a procesului de extindere a zonei
de confort. Și aveți grijă să nu vă lăsați dumneavoastră înșivă blocat de
propria teamă. La un moment dat pe parcursul unui eveniment sau al unei
activități, copilului i se va face foame, se va simți obosit sau poate chiar va
izbucni într-o criză emoțională, dar nu permiteți ca temerile în acest sens
să vă împiedice să încercați lucruri noi împreună cu el. Dacă este su cient
de mare, învățați-l cum să rezolve singur anumite probleme (de pildă, să-și
împacheteze fără ajutor o mică gustare), pentru a-l ajuta să-și dezvolte
capacitatea de adaptare.
De asemenea, înaintați cu pași mici. Dacă vreți, spre exemplu, ca ul
dumneavoastră să învețe să joace baschet, mai întâi urmăriți împreună un
lm despre baschet sau mergeți la un meci. Apoi, stabilind obiective pe
care le va putea atinge cu ușurință, îi veți permite să-și dezvolte încrederea
în propriile puteri. De pildă, nu vă puteți aștepta să se deprindă cu
driblingul într-o singură zi. Începeți cu pași mărunți: învățați-l să-și
folosească doar degetele, nu toată palma, pentru a bate mingea. Păstrați-vă
dumneavoastră înșivă exibilitatea și ți gata să schimbați planul inițial,
dacă vedeți că un anume lucru nu funcționează. Încercați să procedați
astfel încât noua activitate să rămână plăcută și nu vă impuneți propriile
obiective. Dacă-l împingeți prea tare, copilul ar putea hotărî că nu vrea să
încerce din nou. Și, mai important chiar, celebrarea ecărui succes este o
altă modalitate de a-l ajuta să-și dezvolte încrederea în sine și în noile
abilități pe care le deprinde. Îmbrățișați-l, lăudați-l, povestiți-le celorlalți
despre reușitele lui, lăsați-l pe el să aleagă când vrea să mănânce la masa de
seară sau oferiți-i orice dovadă că sunteți mândri de el.
Iată alte câteva sfaturi care vă vor ajuta să extindeți cu delicatețe zona de
confort a copilului:
• Dacă e posibil, însoțiți copilul la noua activitate – de pildă, stați în sală la
antrenamentele de baschet sau așteptați în mașină, în parcare. Nu ți o
prezență sufocantă, dar rămâneți în apropiere.
• Discutați cu copilul despre lucrurile la care ar trebui să se aștepte în noua
situație. Nu porniți de la presupunerea că știe cum decurge un
antrenament de baschet (sau participarea la o nuntă, vizita la un muzeu,
activitatea la un club extrașcolar etc.). Ați putea chiar să organizați o
mică repetiție pentru evenimentele și dialogurile importante, vizitând
curtea școlii, spre exemplu, sau vorbind cu profesorii lui înaintea primei
zile de curs.
• Discutați cu el despre propriile-i temeri, fără a critic. „De ce anume ți-e
teamă când trebuie să mergem la doctor?“ Nu-i minimalizați sau ignorați
 sentimentele, chiar dacă fricile lui vi se par nefondate.
• Validați-i emoțiile: „Chiar pare ceva de speriat!“ sau „Și mie mi-e frică
atunci când trebuie să mi se ia sânge“. Dar nu exagerați în acest sens,
indcă riscați să îi consolidați impresia că îl așteaptă ceva periculos sau
înspăimântător. Mai bine începeți imediat să schițați împreună un plan
care îl va ajuta să abordeze noua situație cu mai mult curaj.
• Oferiți-i copilului un anumit nivel de control asupra situațiilor
înfricoșătoare, cerându-i să vă spună ce crede el că l-ar putea ajuta: „Ce
anume putem face ca să-ți e mai bine când ajungem la doctor?“
• Stabiliți limite de timp pentru activitățile suprastimulante (ca petrecerile
aniversare) și oferiți-i copilului permisiunea de a se retrage atunci când
se simte obosit sau copleșit. Ușurați-i misiunea: „Dacă n-o să-ți placă,
putem pleca, și gata“.
• Atrageți-i atenția asupra succeselor înregistrate: „Ți-era frică să intri în
bazin, dar uite ce bine te distrezi acum!“
Abordarea blândă în privința extinderii zonei de confort va lăsa spațiu de
manifestare pentru emoțiile lor intense și-i va ajuta pe copiii sensibili să
facă față celor inconfortabile, iar acesta este un aspect esențial al
procesului de reglare emoțională.

Fiți antrenorul emoțional al copilului dumneavoastră

Reglarea emoțională de nește capacitatea de a ne controla propria stare
emoțională, modul în care o percepem și în care acționăm (sau nu) asupra
ei. Deși nu putem controla întotdeauna felul în care ne simțim – de
exemplu, furioși –, îl putem controla pe cel în care reacționăm: dacă ne
răstim sau ne păstrăm calmul, dacă ne gândim la situația respectivă în
termeni extremi sau o privim în perspectivă și, foarte important, ce vorbe
rostim când cădem pradă emoției.
O abilitate esențială pentru orice copil, reglarea emoțională este cu atât
mai semni cativă în cazul copiilor sensibili. Ceea ce nu este surprinzător,
dat ind că, așa cum știm, persoanele sensibile au emoții intense și petrec
mult timp gândindu-se la ele. Un studiu a constatat chiar că persoanele
sensibile își reglează emoțiile într-o măsură mai mică decât celelalte.260
Pentru că au trăiri puternice, riscă uneori să creadă că emoțiile negative nu
se vor stinge sau că vor persista foarte mult și că, prin urmare, nu pot face
nimic pentru a se simți mai bine. Aceste convingeri sunt un indicator tipic
al faptului că persoanele respective nu dispun de strategii de gestionare
emoțională. Emoțiile par să le copleșească, ind prea intense pentru a le
putea face față. Dar cercetătorii au constatat că, atunci când persoanele
sensibile folosesc strategii de reglare emoțională, reușesc să reducă
riscurile de anxietate și deprimare – cele două mari probleme despre care
mulți adulți se tem că le vor afecta copilul sensibil.
Și aici intervine rolul dumneavoastră ca părinte. Deja l-ați familiarizat zi
de zi cu abilitățile de reglare emoțională, arătându-i cum vă gestionați
dumneavoastră emoțiile – e stresul propriu, e accesele emoționale ale
copilului. Și cu cât exempli cați acest lucru în mod conștient, intenționat,
cu atât exemplul oferit va unul mai e cient. În general, părinții reactivi,
care acceptă emoțiile celui mic, îl ajută să e mai încrezător în sine, să
obțină rezultate mai bune la școală, să aibă reacții mai echilibrate la
emoțiile intense și să-și construiască un sistem nervos central mai calm.
Toate aceste rezultate pozitive sunt cu atât mai ușor de obținut cu cât
părintele vorbește mai mult despre emoții cu copilul lui. Discuțiile
frecvente de acest tip îl ajută să-și identi ce emoțiile atunci când apar,
eliminându-i senzația că acestea răsar de nicăieri.
În conformitate cu psihologul John Gottman261, părinții exempli că
reglarea emoțională folosind unul din două stiluri posibile: antrenamentul
emoțional și desconsiderarea. Fiecare stil este o altă modalitate în care
părinții pot reacționa la emoțiile copilului, și ambele pot folosite de
părinții bine intenționați. Dar toți copiii – și mai cu seamă cei sensibili –
au nevoie de un „antrenor“ emoțional care să-i învețe cum să-și gestioneze
emoțiile într-un mod sănătos.
Antrenorul emoțional înțelege că e normal ca un copil (și un adult, de
altfel) să aibă o gamă diversi cată de emoții, și le percepe ca pe o
oportunitate de învățare, de calmare și de consolidare a conexiunii. Știe
intuitiv când e cel mai bine să exploreze emoțiile copilului împreună cu
acesta și când e preferabil să-l lase să și le analizeze singur. Antrenamentul
emoțional presupune totodată să-l învățați pe cel mic să nu se cramponeze
de o singură reacție emoțională. Spre exemplu, îi puteți sugera că noaptea
e un sfetnic bun și că, după ce se va culca, va vedea, a doua zi, dacă și în ce
fel i s-a schimbat starea emoțională.
 Dacă ideea de a un model de reglare emoțională pentru copil vi se pare
di cilă, este în regulă: respirați adânc. (Sau, eventual, reglați-vă
dumneavoastră înșivă.) Nu trebuie să vă descurcați perfect ca să ți un
exemplu bun pentru copilul dumneavoastră. De fapt, un aspect important
al eforturilor de a-l învăța să-și regleze emoțiile este să vorbiți cu el așa
cum părinții noștri nu au făcut-o pentru mulți dintre noi. Asta înseamnă
să-l ascultați atunci când e tulburat și să-l ajutați să exploreze ceea ce
simte, să rezolve problema și, posibil, să treacă la acțiune în mod
constructiv. Oricine poate adopta această abordare, chiar și aceia dintre
noi care se străduiesc și astăzi să-și regleze propriile emoții, fără să și le
văzut vreodată înțelese și acceptate.

Pericolele desconsiderării emoțiilor

Cealaltă față a monedei e reprezentată de părinții care adoptă stilul de
desconsiderare sau de neglijare a emoțiilor. Poate că, inconștient sau nu, au
căzut în capcana mitului durității: consideră că emoțiile sunt un semn de
slăbiciune sau că îi distrag de la gestionarea problemei în cauză și cred că
își ajută copilul ignorându-i sentimentele sau cerându-i să nu mai plângă.
Atunci când cel mic își exprimă frica și nervozitatea în privința primei zile
de școală, acești părinți răspund: „Ei, nu-i mare lucru!“ sau „Lasă, c-o să e
bine!“ Pentru copilul sensibil, aceste replici declanșează sentimentul de
rușine, care apare atunci când i se spune că are emoții exagerate sau că e
prea sensibil. Și totodată induce în mintea lui o lecție periculoasă: că nu
trebuie să ceară ajutor pentru a-și domoli sentimentele neplăcute – ceea ce
nu face decât să înrăutățească situația. În realitate, cu toții avem nevoie de
alți oameni care să ne ajute să procesăm emoțiile copleșitoare; trebuie să
vorbim cu ei și ei să ne asculte.
Deloc surprinzător, neglijarea emoțiilor în copilărie este punctul de
pornire al lipsei de reglare emoțională. În comparație cu copiii care au la
îndemână antrenori emoționali, cei ai căror părinți adoptă
desconsiderarea nu învață să-și regleze emoțiile și să reacționeze la ele.
Stresul și trăirile intense continuă să-i copleșească, astfel că riscă să
apeleze la comportamente sau tipare mentale distructive – de pildă, țin
sentimentele în ei până când ceva se rupe. Nu învață să-și identi ce
emoțiile și nu conștientizează că orice emoție e acceptabilă, astfel că se vor
simți în continuare stingheriți sau rușinați de intensitatea propriilor trăiri.
Neglijarea emoțională poate avea efecte pe termen lung. La maturitate,
poate persista sub forma vinovăției inutile, a detestării de sine, a încrederii
scăzute în forțele proprii sau a convingerii că e ceva profund greșit la nivel
personal.
Interesant este că rolurile de gen au o mare importanță în acest sens.
Părinții tind să exempli ce emoțiile în mod diferit pentru băieți și pentru
fete, în loc să includă și pentru ei, și pentru ele gama întreagă de emoții.
Fetele învață în general că anumite emoții nu vor acceptate, așa că fac
față la acest lucru înlocuind emoțiile inacceptabile cu unele
„acceptabile“262. Spre exemplu, mimează o expresie de cățeluș neajutorat în
loc să solicite ferm ceea ce vor sau a șează tristețe în loc de mânie. Băieții,
pe de altă parte, învață că nu trebuie să a șeze nicio emoție, de niciun fel,
așa încât nu pot învăța să și le regleze. Astfel putem înțelege mai bine așa-
numita „furie masculină“: furia este, probabil, emoția cel mai di cil de
reprimat.
În plus, părinții își arată fațete diferite băieților, respectiv fetelor. Datele
de care dispunem sugerează că atât mamele, cât și tații vorbesc mai mult
despre emoții cu icele decât cu ii lor.263 De asemenea, folosesc mai mulți
termeni referitori la emoții în dialogurile cu fetele și nu ezită să-și
împărtășească tristețea cu icele lor264. Băieții sunt mai des ținta unui stil
punitiv de educație parentală265 și, cu excepția izbucnirilor de mânie ale
părinților, au parte de foarte puține discuții pe teme emoționale. Toți copiii
sunt în mod negativ afectați de această abordare desconsiderantă266, însă
cercetătorii au constatat că băieții sunt chiar mai vulnerabili la neglijarea
emoțională.
Vă puteți ajuta copilul să se dezvolte emoțional concentrându-vă asupra
tehnicilor de reglare emoțională. Cercetătorii au identi cat trei astfel de
tehnici esențiale: observarea emoțiilor, controlul intensității emoțiilor și
gestionarea lor.267 Aceste abilități pot utile oricui pentru a reacționa
adecvat la emoțiile intense, iar părinții, ca antrenori emoționali, îi pot ajuta
pe cei mici să pună tehnicile în practică.

Observarea și identi carea emoțiilor

Abilitatea de a observa, a numi și a înțelege intensitatea emoțiilor îi poate
ajuta pe copii să conștientizeze mai bine ceea ce simt. Această tehnică este
indispensabilă pentru reglarea emoțională. Spre exemplu, copiii de 2–3 ani
care știu să folosească su ciente cuvinte pentru a descrie ce simt se pot
autoregla emoțional în momentele di cile, vorbind cu ei înșiși pentru a
depăși situația sau apelând la cineva care îi poate ajuta să-și proceseze
emoțiile.
O modalitate de a face acest lucru este să folosiți „check-inul emoțional“,
pentru a-i învăța să recunoască în mod regulat emoțiile pe care le simt. O
astfel de veri care poate presupune o simplă întrebare de tipul „Cum te
simți acum?“ Încurajați-l pe cel mic să folosească mereu cuvinte speci ce,
descriptive; în loc de „Mă simt rău“, poate spune că e obosit, că îl doare
ceva, că e dezamăgit, necăjit sau copleșit. (Găsiți online numeroase liste
gratuite cu termeni descriptivi ai emoțiilor, pentru a vă ajuta copilul să-și
dezvolte vocabularul în acest sens.) Și, pornind de la răspunsul lui, puteți
face un pas mai departe, învățându-l cum să controleze intensitatea
emoțiilor pe care le-a numit.

Controlul intensității emoțiilor

Un copil care nu deprinde reglarea emoțională va avea mari di cultăți în
a-și domoli emoțiile intense înainte ca acestea să-l copleșească. Lăsate
libere, ele se pot transpune în diverse gesturi: lovituri cu pumnii și
picioarele, țipete, accese de furie, retragere în sine sau alte comportamente
distructive. Dar deprinderea de a sesiza intensitatea unei emoții îi va
permite copilului sensibil să rămână conectat la emoțiile sale și să le
gestioneze în mod sănătos. O modalitate simplă în care îl puteți ajuta să
facă acest lucru este să-i spuneți, atunci când observați ceva schimbat la el:
„Îmi pari puțin cam tăcut“ sau „Azi n-ai vrut să te joci cu prietenii tăi“.
Rugați-l apoi să vă explice motivul. Dacă credeți că-l știți, aduceți vorba
despre el în mod delicat: „Poate că ești trist indcă prietenul tău se mută
departe“. Astfel, îl învățați să-și identi ce emoțiile înainte ca acestea să
devină copleșitoare.
Puteți, de asemenea, să apelați la un „termometru al emoțiilor“ și să-i
cereți copilului să vă arate unde se poziționează emoțiile lui pe scala
acestuia – de la rece, adică liniștit și calm, până la erbinte, corespunzător
emoțiilor intense. Imaginea îl ajută pe cel mic să-și vizualizeze emoțiile,
oferindu-i totodată o modalitate simplă de a le descrie. (Există online,
gratuit, și acest tip de termometre printabile; de asemenea, puteți
confecționa singur unul.) La fel ca check-inul emoțional, termometrul îi
permite copilului să-și monitorizeze starea, pentru a putea rămâne mai
ușor în control.

Gestionarea emoțiilor
După recunoașterea emoțiilor și reducerea intensității lor, pasul nal este
dezvoltarea unor instrumente de gestionare a lor. Copiii sensibili au reacții
emoționale intense în multe aspecte ale vieții, astfel că deprinderea de a le
gestiona este extrem de utilă și trebuie începută cât mai devreme posibil.
Există numeroase strategii pe care le puteți aplica pentru a vă învăța
copilul să păstreze controlul și să-și depășească emoțiile – spre exemplu,
să respire adânc și să-și imagineze că face un pas în spate, îndepărtându-se
de ceea ce-l tulbură. Își pot închipui de asemenea că au deasupra capului o
umbrelă invizibilă, care îi apără de situațiile sau cuvintele deranjante.
(Strategiile prezentate în capitolul 4 pentru cazurile de suprastimulare la
adulți pot adaptate și pentru copii.)
Toate aceste instrumente își pot dovedi e cacitatea încă de la vârste
mici. În perioada grădiniței și a școlii, copiii încep să înțeleagă mai bine
expresiile emoționale și regulile de nite cultural, care le guvernează. Spre
exemplu, pot învăța că, dacă par mai necăjiți decât sunt în realitate,
primesc mai multă atenție și compasiune din partea celor din jur. Pe de
altă parte, pot învăța de asemenea să a șeze un zâmbet chiar dacă nu sunt
veseli, sau să-și ascundă emoțiile re ectate pe chip. Copiii mici a ă rapid
că expresiile emoționale pe care le a șează nu trebuie să corespundă
întotdeauna cu ceea ce simt de fapt. Această tendință devine mai
puternică în adolescență, băieții ind mai predispuși să-și suprime
tristețea, iar fetele, să-și disimuleze mânia. Până în anii pubertății, copiii
devin mai acut conștienți de părerile celorlalți cu privire la emoții. Ca
părinte, vă puteți ajuta copilul sensibil să deprindă gestionarea și
exprimarea în mod sănătos a emoțiilor în această perioadă a vieții, prin
antrenamentul emoțional continuu și aplicarea tehnicilor de reglare
emoțională.
Păstrați-vă speranța
Mediul de viață poate avea un impact mai mare asupra unui copil sensibil
decât asupra unuia mai puțin sensibil, însă acest lucru vă conferă o putere
sporită de a-l ajuta să-și construiască o viață împlinită. Pe măsură ce se
maturizează, veți vedea că eforturile și răbdarea dumneavoastră dau roade
și, mai important, veți martorul sensibilității în cea mai bună formă a ei.
Căminul iubitor și ocrotitor pe care vă străduiți să i-l oferiți acum îl va
ajuta să atingă în viitor succesul și fericirea dorite.
CAPITOLUL 8.
Mai mult decât un simplu salariu

O minte cu adevărat creativă în orice domeniu nu e nimic mai mult

decât o ință umană care s-a născut anormal, inuman de sensibilă.
P S. B

Dacă priviți cu atenție, probabil că îi recunoașteți pe angajații sensibili.

Poate sunt cei care, după salutul de dimineață, se retrag la birourile lor. Sau
cei care, în mijlocul unei zile de muncă stresante, își înghit lacrimile,
străduindu-se să facă față situației. Dacă ar să-i întrebați de ce sunt
mâhniți, răspunsul lor v-ar putea surprinde: poate că o teleconferință a
fost atât de solicitantă emoțional, încât li se pare imposibil să se
concentreze asupra altor activități. Sau poate că o remarcă a șefului cu
privire la harababura de pe biroul lor – deși spusă în glumă – i-a rănit
adânc; pentru ei, dezordinea este o re ectare a faptului că se simt copleșiți.
Sau ar putea epuizați de apelurile și mesajele telefonice neîncetate, dar se
simt vinovați indcă toți ceilalți par să suporte situația mai bine decât ei.
Ori poate că vinovatul este un scaun incomod, un coleg care bate constant
în birou sau luminile uorescente prea puternice.
Persoanele sensibile știu de asemenea că plecarea acasă nu le va rezolva
toate problemele. Emoțiile pe care le resimt la birou îi urmăresc aidoma
unei umbre și persistă ca un gând într-un ungher îndepărtat al minții, care
trebuie procesat înainte de a reuși să-l îndepărteze. Problemele se
exacerbează dacă persoana sensibilă nu-și poate lua pauze în cursul zilei,
pentru a se recupera și a re ecta asupra celor trăite, e că lucrează într-un
birou, într-o sală de clasă ori într-un magazin.
Și totuși, pe lângă tot acest stres pe care cei sensibili îl resimt la muncă,
există și un revers. Poate că ei sunt cei care izbutesc să comunice în mod
autentic cu un elev cu probleme, acolo unde alții au eșuat. Cei care fac un
efort în plus pentru a atrage un client, pentru a transforma o oră banală de
curs într-o lecție captivantă sau cei care analizează datele în profunzime.
Poate că ei sunt cei care „pur și simplu știu“ când ceva nu e cum trebuie și
sesizează micile suri înainte ca lucrurile să se frângă. Acești oameni aduc
rmei economii în timp și bani sau, în circumstanțe medicale, salvează
viața unui pacient. Concomitent, stăpânesc la perfecție arta de a anticipa
nevoile celor din jur, nevoi deseori invizibile pentru cei din eșaloanele
superioare. Spre exemplu, un angajat sensibil poate citi printre rânduri,
recunoscând momentul în care colegii lui sunt istoviți sau un client
important e nemulțumit. Deseori, ceilalți angajați se simt atrași în sfera
unuia sensibil, deoarece simt că pot vorbi despre frustrările, temerile și
insecuritățile lor fără teama de a judecați.
Ca lideri și manageri, persoanele sensibile pot spori armonia la locul de
muncă și pot crea condiții pentru ca toți ceilalți să prospere. Ca inovatori,
investitori și antreprenori, sesizează tendințele și nișele prețioase de pe
piață. Mai simplu spus, angajatul sensibil ar putea unul dintre cei mai
valoroși membri ai personalului. În loc să e neîncrezători sau sceptici cu
privire la angajații „prea sensibili“, patronii și managerii ar trebui să-i caute.
Dacă acest portret al angajatului sensibil vi se pare contradictoriu,
motivul este acela că deseori ei au de-a face cu contradicții la locul de
muncă. Deși înregistrează performanțe deosebite în activitate, resimt
totodată niveluri ridicate de stres și extenuare la locul de muncă. În urma
unui sondaj, s-a constatat chiar că persoanele sensibile obțin cele mai bune
rezultate în muncă, deși resimt mai mult stres.268 Sondajul a fost efectuat
de Bhavini Shrivastava, absolventă de psihologie organizațională care a
studiat persoanele sensibile la locul de muncă, inclusiv angajați ai unei
mari companii de IT din Mumbai, India. Combinând rapoartele primite de
la manageri și autoevaluările angajaților, ea a constatat că persoanele
identi cate în urma testării ca ind sensibile erau considerate de către
angajatori ca ind mai competente, în comparație cu colegii mai puțin
sensibili. Pe de altă parte, cei sensibili acuzau niveluri mai ridicate de stres
și înregistrau niveluri mai scăzute ale stării de bine în general. Aceste
rezultate nu sunt surprinzătoare, dacă luăm în calcul ceea ce știm despre
efectul de impuls sensibil.
 Sondajul a arătat că mulți profesioniști buni în domeniul IT, caracterizați
de o sensibilitate accentuată, și-au părăsit locul de muncă din cauza
stresului, însă compania i-ar putut păstra dacă le-ar modi cat puțin
rolul sau mediul de lucru. Așa cum am văzut în capitolul precedent, la fel
ca în cazul copiilor sensibili, mediul în care se lucrează este cu adevărat
important pentru angajații sensibili. În funcție de condițiile de lucru, ei pot
deveni principalul atu al companiei, altfel, stresul îi poate secătui.
Mărturii directe: Puteți enumera câteva dintre avantajele pe care
le aduceți la locul de muncă, dar și factorii stresanți pentru
dumneavoastră?
„Unii dintre studenții mei mi-au spus că n-ar putut încheia
semestrul dacă nu le-aș fost eu profesor. Mi-au mărturisit că
apreciază faptul că am un nivel de empatie și de înțelegere pe care nu
le-au primit din partea altor profesori atunci când au avut nevoie.
Dezavantajul e că îmi pasă probabil prea mult de situațiile di cile care
apar în viața lor. Devin foarte emoțional și mă îngrijorez când unul
dintre ei îmi spune că are probleme în viața personală.“ – Shelby,
profesor la colegiu
„Am lucrat timp de doisprezece ani în vânzări și am avut rezultate
foarte bune. Dar mi-am petrecut cea mai mare parte a acestor ani
simțindu-mă istovită și secătuită. Atuurile mele sunt abilitățile de
interrelaționare. Pot stabili rapid o conexiune, imaginându-mi cum se
simte clientul. Sunt de asemenea foarte conștiincioasă și nu ratez
niciodată un termen-limită. Dar ajung mereu să u extenuată,
comunicând cu alții toată ziua. Telefonul sună, mesajele abundă, lumea
circulă… tot timpul e multă agitație.“ – Emma, agent de vânzări și
recrutare
„Am constatat că pot crea un spațiu sigur care le permite clienților să
vorbească deschis despre problemele lor. Avantajul e că acest lucru ne
permite să identi căm mai rapid cauzele di cultăților prin care trec și
să le oferim rezultate pozitive de durată. Mi se pare de asemenea că
sensibilitatea mă ajută să identi c cea mai potrivită abordare pentru
ecare individ. Cel mai greu pentru mine e faptul că pacienții clinicii
sunt programați unul după altul continuu, fără pauze care să-mi
permită să-mi reîncarc bateriile. Iar atunci când trebuie să lucrez în
 ritm accelerat fără întreruperi, sunt mult mai predispusă să absorb
emoțiile celorlalți și să devin secătuită mental și emoțional.“ – Daphne,
consilier pentru probleme de sănătate
„Cred că avantajul cel mai mare al sensibilității mele e capacitatea de
a procesa și analiza datele la nivel profund. Cel mai mare neajuns al
meu e faptul că devin cu ușurință copleșită, mai ales atunci când am
multe termene-limită de respectat și nu pot să ltrez stimulii exteriori
dacă lucrez la birou (spre deosebire de munca de acasă, în liniște). Din
această cauză îmi e extrem de di cil să mă concentrez și să-mi fac
treaba.“ – Traci, agent de asigurări de răspundere comercială

Mediul zic adecvat pentru angajații sensibili

Cum pot companiile să creeze mediul de lucru potrivit pentru angajații
sensibili? Cum pot evita să piardă oameni care au potențialul de a deveni
profesioniști de excepție? Două aspecte trebuie luate în considerare în
acest sens la locul de muncă: mediul zic și mediul emoțional.
Așa cum am văzut, persoanele sensibile se descurcă în general cel mai
bine în medii cu atmosferă calmă. La locul de muncă, ele au nevoie de un
nivel de stimulare care să nu le sufoce capacitatea de a lucra e cient și
confortabil. Zgomotul de fundal, activitatea colegilor, luminile puternice și
scaunele rigide sunt exemple de factori pe care cei sensibili nu-i pot ignora
cu ușurință. Lucruri care altora le pot părea nesemni cative, precum
parfumul intens al unui coleg, pot pune o persoană sensibilă în
imposibilitatea de a se concentra. Nu uitați: cei sensibili nu vor să e
di cili atunci când cer anumite schimbări în mediul de lucru; pur și
simplu, creierul lor funcționează altfel decât cel al majorității persoanelor
din jur.
Crearea unui mediu adecvat pentru ei poate problematică, deoarece
locurile de muncă obișnuite nu au fost amenajate ținând cont de sistemul
nervos al celor sensibili, dar există modalități de a-l face mai primitor
pentru ei. Metodele elementare menite să reducă stresul resimțit de orice
angajat vor da rezultate și mai bune pentru cei sensibili. Desigur, ambianța
variază în funcție de domeniul de activitate și de funcția deținută. Spre
exemplu, dacă lucrați de acasă, puteți supus la tot atâtea potențiale surse
de distragere a atenției ca și când ați munci alături de colegi și alte
persoane, de pildă, într-un birou ori într-un call-center.
Dacă sunteți o persoană sensibilă, următoarele practici vă pot de
ajutor:
• Reduceți sau eliminați dezordinea vizuală în mediul de lucru (sau în casă,
dacă lucrați la domiciliu).
• Folosiți din plin ușa biroului (dacă există) pentru a bloca zgomotele
înconjurătoare.
• Investiți într-o pereche calitativă de căști antifonice.
• Folosiți un puri cator de aer pentru a elimina alergenii și a împrospăta
atmosfera.
• Decorați-vă sau mobilați-vă spațiul de lucru (dacă vă e permis) într-un
mod plăcut, liniștitor sau care să vă inspire.
• Faceți în mod regulat pauze ca să vă întindeți mușchii, să beți un pahar
de apă, să luați o gustare sau să vă plimbați puțin.
Dacă lucrați de acasă, aveți mai multă libertate pentru a vă crea un
mediu zic adecvat nevoilor dumneavoastră. Puteți asculta muzică
instrumentală, liniștitoare, sau zgomot alb, ori chiar să instalați panouri
fonoizolante în birou. De ajutor poate și stabilirea, împreună cu familia
sau colegii de apartament, a unor intervale orare de liniște – o perioadă în
care toată lumea acceptă să reducă zgomotele, să nu-i întrerupă pe ceilalți
și așa mai departe.
Persoanele sensibile au de asemenea nevoie de colegi, sau cel puțin de
manageri, care să le înțeleagă cerințele în privința mediului zic. Dacă
aveți persoane sensibile în rândul angajaților, regula este simplă: oferiți-le
un control cât mai extins posibil asupra spațiului lor de lucru. Asta ar
putea însemna să le permiteți să lucreze într-un colț mai liniștit al biroului,
să vină mai devreme sau să rămână mai târziu la muncă, astfel încât să
aibă în jur mai puține persoane, ori să lucreze de acasă timp de câteva zile
pe săptămână.
Comunicarea deschisă este un alt element important. Persoanele
sensibile sunt de obicei preocupate de sentimentele celorlalți, astfel că
evită să vorbească despre propriile nevoi, ca să nu-i stânjenească sau să-i
împovăreze pe alții. Angajatul sensibil riscă să se simtă prizonier în mediul
lui de lucru, dacă ezită să solicite modi cările dorite. De aceea, întrebați-
vă toți angajații, la intervale de timp regulate, dacă au nevoie de ceva
pentru a lucra mai e cient, și evitați să criticați orice solicitare care vi se
pare neobișnuită. Grație acestor consultări frecvente, angajaților sensibili
le va mai ușor să e sinceri cu privire la aspectele care îi stresează și-i
împiedică să lucreze la întreaga lor capacitate.

Mediul emoțional adecvat pentru angajații sensibili

Oamenii și relațiile interumane constituie principala provocare cu care se
confruntă persoanele sensibile la locul de muncă. Spre deosebire de
interferențele de ordin zic, care deseori pot blocate, e imposibil să
împiedicăm manifestarea emoțiilor și a atitudinilor celor din jur. Dacă
mediul de lucru are o cultură toxică, atmosfera emoțională devine
extenuantă. Gestionarea diverselor tipuri de personalitate, a solicitărilor și
nivelurilor de energie diferite este di cilă pentru oricine, însă riscă să aibă
un impact mult mai puternic asupra sănătății mintale a persoanelor
sensibile. Mediul emoțional poate face diferența între o zi de muncă
obositoare, care le oferă totuși sentimentul de împlinire, și epuizarea
frecventă indcă energia și solicitările slujbei sunt prea mari pentru a le
face față continuu. Dacă se adaugă și un mediu zic zgomotos și stresant,
cu termene strânse și o presiune constantă, angajatul sensibil riscă să se
simtă în foarte scurt timp secătuit.
În plus, dacă sunteți o persoană sensibilă, absorbiți cu mai multă
ușurință emoțiile celor din jur. La locul de muncă vă a ați de obicei în
prezența altor angajați timp de aproximativ opt ore pe zi (dacă nu și mai
mult). Acești angajați sunt deseori stresați, îngrijorați pentru respectarea
termenelor și animați de o largă varietate de emoții, atât pozitive, cât și
negative. Iar când absorbiți aceste emoții, vă este greu să vă concentrați
asupra propriei activități. Mai mult decât atât, dacă le luați cu
dumneavoastră acasă, povara lor mentală și psihologică își poate pune
amprenta negativă asupra relațiilor din familie, afectându-vă calitatea
vieții. În mod similar, indcă persoanele sensibile sunt în general
conștiincioase și doresc să-i mulțumească pe ceilalți, riscați să deveniți
tracasat din cauza continuei oscilări între nevoile dumneavoastră și
dorințele colegilor.
 Prin urmare, pe lângă mediul zic adecvat, persoanele sensibile au
nevoie și de un mediu emoțional corespunzător. În acest scop, trebuie să
stabiliți limite sănătoase și să vă comunicați nevoile. Deși nimănui nu-i
place – și cu atât mai puțin celor sensibili – să e persoana arătată cu
degetul la birou, comunicarea directă este cea mai bună modalitate de a-i
ajuta pe ceilalți să vă înțeleagă nevoile. Iată câteva exemple pe care le
puteți folosi pentru a stabili limite la locul de muncă:
• „Am nevoie de puțin timp ca să mă gândesc la întrebarea ta. Revin cât de
curând.“
• „Mă simt copleșit acum și mi-e greu să mă concentrez la propunerea ta.
Aș avea nevoie de o scurtă pauză.“
• „Aș vrea să te ajut, dar nu pot lucra o tură suplimentară în acest
weekend.“
• „Pare un proiect interesant, însă n-aș putea să-i acord timpul necesar.“
• „Înțeleg importanța proiectului, dar lucrez deja la X, Y și Z. Pe care
dintre ele vrei să-l întrerup?“
• „Știu că e puțin stânjenitor, și mă îndoiesc că asta a fost intenția ta, dar
m-am simțit neplăcut când ai spus/ai făcut X.“
Nu uitați că și dumneavoastră sunteți la fel de valoros ca toți colegii mai
puțin sensibili. Nu există nimic de remediat sau de reparat la o persoană
sensibilă. De fapt, dacă dumneavoastră înșivă credeți că aveți o problemă
sau un defect, ceilalți vor percepe și ei situația în același mod și vă vor trata
ca atare269, susține Linda Binns, consilier în carieră pentru persoanele
sensibile. Dimpotrivă, trebuie să vă recunoașteți numeroasele daruri pe
care le aveți ca persoană sensibilă. „Atunci când vă veți vedea în această
lumină“270, explică Binns, „deveniți mai încrezător, vă dați seama mai bine
de ce aveți nevoie și știți să cereți, dar și să stabiliți limitele necesare.
Ceilalți vor începe în mod resc să reacționeze pozitiv la dorințele și
nevoile dumneavoastră, ceea ce vă va spori și mai mult încrederea“. Iar la
rândul ei, această încredere vă va ajuta să militați pentru mediul de care
aveți nevoie, astfel încât să dați cel mai bun randament profesional.

Dorința de a face o activitate semni cativă

Pe lângă mediul de lucru adecvat, persoanele sensibile au nevoie să simtă
că activitatea lor e importantă. Pe lângă încasarea unui salariu, ele doresc
să știe că eforturile lor sunt utile pentru cineva și că pot contribui la binele
general. Firește că nimeni, sensibil sau mai puțin sensibil, nu vrea să creadă
că lucrurile pe care le face sunt fără rost, însă mulți dintre cei sensibili simt
o nevoie atât de intensă ca activitatea lor să e cu adevărat semni cativă,
încât își organizează întreaga viață în jurul acestui țel. Ca să o cităm pe
Anna Marie Crosthwaite, scriitoare și persoană sensibilă ea însăși:
„[Persoanele sensibile] sunt deseori animate de o căutare interioară a
sensului și menirii lor, și dacă ceva nu li se pare semni cativ, n-o pot face
doar de dragul de a o face“ 271.
O carieră plină de sens este cheia unei vieți fericite pentru cei sensibili.
Dar ce înseamnă, mai exact, o muncă semni cativă? Răspunsul variază de
la o persoană la alta, dar în general munca are un rost și un sens atunci
când recunoaștem existența unei conexiuni reale între activitatea pe care o
desfășurăm și un scop mai înalt, care depășește limitele propriei persoane.
Acest scop mai înalt poate salvarea unei vieți, combaterea schimbării
climei sau pur și simplu atenuarea asperităților în calea cuiva, într-o zi sau
alta.
Sentimentul muncii semni cative oferă satisfacție, dar e valoros și dintr-
un alt motiv: contribuie la bunăstarea noastră personală și la succesul
companiei pentru care lucrăm. În conformitate cu studiile efectuate de
rma de consultanță în management McKinsey272, angajații care au un
puternic sentiment al semni cației muncii lor sunt mai sănătoși și mai
energici. Și, deloc surprinzător, sunt mai mulțumiți de profesia și funcția
lor. Între satisfacția în muncă și productivitatea crescută există o relație
directă: conform unei estimări în Statele Unite273, activitatea semni cativă
generează un plus de 9 087 de dolari pe an, pentru ecare angajat. De
asemenea, companiile îi pot păstra mai mult timp pe angajații mulțumiți,
economisind în medie 6,43 milioane de dolari în costuri legate de
uctuația forței de muncă pe an, pentru ecare 10 000 de angajați. Iată
încă un domeniu în care avem de învățat de la persoanele sensibile, care
cunosc foarte bine valoarea unei activități semni cative.274
Și totuși, în ciuda tuturor acestor avantaje, mulți dintre cei sensibili spun
că activitatea lor la locul de muncă nu li se pare importantă sau valoroasă.
Hai să analizăm deci câteva modalități prin care dumneavoastră, persoană
sensibilă, puteți conferi mai mult sens activității pe care o desfășurați.

Locuri de muncă ideale pentru persoanele sensibile

Cititorii site-ului nostru, Sensitive Refuge, ne întreabă deseori care sunt
joburile ideale pentru cei sensibili. Iată-le, mai jos, în ordine:
• Orice
• Activitate
• Pe
• Care
• Vreți
• Să o
• Desfășurați
Asta e. Nu există o listă magică de activități profesionale care vă vor
transforma în mod automat munca în ceva semni cativ pentru
dumneavoastră ca persoană sensibilă. Cei sensibili pot excela în orice
funcție și meserie, de la director la muncitor în construcții.
Există însă anumite profesii către care persoanele sensibile se simt mai
puternic atrase, și, de cele mai multe ori, acestea sunt activități care le
solicită empatia, creativitatea și atenția la detaliu. Mulți excelează în
profesii ca terapeut, profesor, medic, asistent medical, preot, educator,
îngrijitor de bătrâni, maseur sau consilier de dezvoltare personală. Aleshia
este o persoană sensibilă care lucrează la un spital, ca specialist în terapii
recreaționale în cadrul secției de sănătate comportamentală. Faptul că este
sensibilă îi permite să reacționeze mai e cient la nevoile emoționale ale
pacienților: „Mi s-a întâmplat de multe ori să intru într-o sală pregătită
pentru o anume intervenție terapeutică, dar s-o schimb complet în ultimul
moment, în funcție de sentimentele grupului de pacienți“, ne-a povestit ea.
Și totuși, profesiile care presupun acordarea de îngrijiri medicale nu sunt
potrivite pentru orice persoană sensibilă, deoarece acestea vin de obicei la
pachet cu niveluri ridicate de stres și cu emoții preluate de la ceilalți.
Aleshia ne-a mărturisit că secătuirea emoțională inerentă activității pe
care o face constituie o problemă serioasă pentru ea: „Este extenuant să i
hipervigilent la nevoile celorlalți. Fiecare zi de muncă mă istovește, până
seara. Sunt o mamă singură, a doi adolescenți, și, din păcate, când vin de la
serviciu nu pot să le ofer tot ce am eu mai bun“.
Persoanele sensibile se descurcă de asemenea excelent în profesii
creative – scrisul, muzica și artele. De fapt, unii dintre cei mai apreciați
artiști sunt oameni sensibili. Să ne gândim, spre exemplu, la actrița Nicole
Kidman, de mai multe ori laureată a premiilor Emmy și Golden Globe. Ea
recunoaște că este o persoană sensibilă și că „majoritatea actorilor sunt
oameni supersensibili“275, deși trebuie să-și „îngroașe pielea“ ca să poată
face față criticilor aduse constant vieții și activității lor. Printre celelalte
personalități creative care se declară sensibile se numără Dolly Parton276,
Lorde277, Elton John278, Yo Yo Ma279, Alanis Morissette280 și, desigur, Bruce
Springsteen281. Persoanele creative sunt de multe ori caracterizate de
trăsături aparent contradictorii: sunt sensibile, dar totodată deschise la idei
și experiențe noi, remarca renumitul psiholog Mihaly Csikszentmihaly.
Această dualitate explică faptul că sunt vulnerabile emoțional și se lasă
copleșite ușor, ind în același timp carismatice și remarcabile.
„Sensibilitatea și rea lor deschisă îi expune deseori pe cei creativi la
durere și suferință, dar și la numeroase satisfacții“283, subliniază
Csikszentmihaly.
Ocupațiile care necesită atenție la detaliu – e că este vorba despre
oameni, împrejurimi sau cifre – pot de asemenea potrivite pentru
persoanele sensibile. Acest tip de activitate este întâlnit în domenii ca
organizarea de evenimente, contabilitate, cercetare, nanțe, știință,
arhitectură, grădinărit și peisagistică, dezvoltare IT. O femeie sensibilă,
care se descrie ca ind o re socială, emoțională și artistică, ne-a spus că a
ales în mod intenționat o activitate a ată la polul opus față de aceste
trăsături: analist de sisteme nanciare. Faptul că lucrează ziua întreagă cu
cifre o calmează și îi permite să se detașeze de latura ei emoțională.
Activitatea ideală pentru o persoană sensibilă ar putea să nu presupună
totuși o slujbă propriu-zisă. Barrie Jaeger, autoare a cărții Making Work for
the Highly Sensitive Person („Crearea de locuri de muncă pentru
persoanele hipersensibile“), le recomandă celor sensibili să lucreze pe cont
propriu, deoarece mulți dintre clienții ei sensibili declară că sunt mai
mulțumiți astfel, decât dacă ar avea un loc de muncă tradițional. 284 Iată
câteva exemple de activități care pot desfășurate ca liber-profesionist:
design, fotogra e, videogra e, restaurare de mobilă, managementul
rețelelor de socializare, construirea unei afaceri, consultanță sau freelancer.
Avantajul muncii pe cont propriu este controlul pe care îl dețineți asupra
programului și mediului de lucru, ceea ce reduce riscul de suprastimulare.
Există, desigur, și dezavantaje, cum ar lipsa unui salariu regulat și, în
unele cazuri, nevoia de a căuta piață de desfacere și de stabilire și
menținere a relațiilor de lucru, ceea ce poate istovitor. Prin urmare, la fel
ca în cazul tuturor celorlalte tipuri de activități, nici cea pe cont propriu nu
este adecvată pentru toate persoanele sensibile.
Dar, repetăm, cei sensibili pot presta orice tip de activitate profesională
dorită, inclusiv pe cele care nu au fost menționate aici. Atunci când vă
alegeți însă cariera, sunt unele lucruri pe care trebuie în mod cert să le
evitați, indcă vă vor solicita puternic sistemul nervos și vor duce la
suprastimulare și secătuire. Mai mult decât atât, vor contraproductive,
ținând seama de nevoia dumneavoastră, ca persoană sensibilă, de a găsi un
sens și un rost în munca pe care o prestați. De aceea, vă recomandăm să
evitați orice activitate care implică în doze mari următoarele:
• Con ict sau ostilitate
• Competiție, mize ridicate sau riscuri extreme
• Mediu zgomotos sau agitat
• Interacțiune aproape continuă cu alte persoane, cu puține pauze
• Activități repetitive care nu au o legătură evidentă cu o misiune mai
amplă
• Toxicitate în cultura companiei sau stiluri manageriale nesănătoase
• Necesitatea de a vă ignora principiile pentru a face bani
Din păcate, probabil că mai devreme sau mai târziu, și în orice activitate
profesională, vă veți confrunta cu unele dintre aceste elemente (sau chiar
cu toate). Ideea este să evitați locurile de muncă în care aceste lucruri se
întâmplă în mod constant, nu doar într-o zi mai di cilă (sau într-o
perioadă mai di cilă). Îndreptați-vă atenția spre dumneavoastră înșivă!
Emoțiile și intuiția vă vor spune dacă suprastimularea survine doar
ocazional sau este cronică. Una e să ți obosit și secătuit mental la sfârșitul
unei zile grele, mai ales dacă sunteți o persoană sensibilă, și cu totul
altceva e să suportați suprastimularea cronică la locul de muncă. De
asemenea, acordați atenție senzațiilor zice pe care le resimțiți. Aveți în
mod regulat dureri și tensiuni musculare, tulburări stomacale, senzație de
apăsare în piept, probleme cu somnul sau stare de oboseală? Dacă aceste
simptome nu au o cauză zică bine de nită (de exemplu, o boală sau o
infecție), probabil că sunt modalitatea prin care corpul încearcă să
comunice cu dumneavoastră.

Munca profundă și productivitatea lentă

Dintr-un motiv sau altul, nu ne putem alege întotdeauna slujba perfectă.
Oportunitățile în acest sens pot limitate de locul în care trăiți ori de
pregătirea și nivelul dumneavoastră de educație profesională. Ori poate că
sunteți legat pentru o anumită perioadă prin termenii unui contract. Sau,
ca urmare a altor factori, nu e practic să vă schimbați acum locul de
muncă. Construirea unei cariere semni cative necesită timp – uneori, o
viață întreagă – și mulți dintre noi acceptă temporar slujbe nu tocmai
ideale, pentru că au facturi de plătit. Chiar și noi doi, autorii, am acceptat
diverse slujbe doar pentru a ne putea câștiga existența: Jenn a fost femeie
de serviciu, iar Andre a lucrat ca ajutor de bucătar. Dacă decideți să
rămâneți la actualul loc de muncă, indiferent de motive, trebuie să știți că
există moduri de a vă face activitatea mai semni cativă și mai puțin
suprastimulantă.
O metodă pe care cei sensibili o pot folosi este să-și creeze mai mult
spațiu – îndeosebi spațiu mental. Acesta le permite să se concentreze
asupra unei activități fără întreruperi sau interferențe. Oricine muncește
mai bine astfel, dar persoanele sensibile au nevoie de acest spațiu mental
pentru procesarea profundă care le ajută să aibă cele mai bune rezultate
atunci când se simt confortabil și sunt liniștite. Spațiul mental are
înțelesuri diferite, în funcție de tipul de activitate. Pentru un analist de
sistem, presupune concentrarea tăcută într-un mediu retras, fără
întreruperi sub forma mesajelor e-mail sau a ședințelor. Pentru un
mecanic auto, poate implica o muzică de fond cu sonorul su cient de
ridicat încât să acopere celelalte activități din atelier, astfel încât el să se
poată concentra pe mașina la care lucrează.
Din nefericire, în spațiile de birouri moderne, spațiul mental poate
uneori foarte di cil de asigurat. Motivul, în conformitate cu opinia
scriitorului și cercetătorului Cal Newport, se rezumă la instinctele
noastre.285 Ca ințe umane, simțim întotdeauna nevoia de a realiza ceva și
de a duce treburile la capăt; proiectele încheiate cu bine constituie una
dintre cele mai mari surse de satisfacție în muncă. Însă pentru mulți dintre
cei care au o muncă de birou, unele tipuri de activități nu se încheie
niciodată. Gândiți-vă la inboxul care nu se golește niciodată, la mesajele
care vă piuie constant în telefon și, da, la exasperantul calendar plin de
ședințe și întâlniri de lucru cu o utilitate îndoielnică. E plăcut să mai tăiați
câte unele de pe listă – să constatați, de pildă, că ați răspuns la toate e-
mailurile sosite – numai că, peste doar câteva secunde, apar altele.
Creierul nostru de vânători-culegători286, explică Newport, începe s-o ia
razna: „N-am încheiat vânătoarea! N-am strâns toată recolta! Oamenii se
bazează pe noi!“ Dar vânătoarea nu se încheie niciodată, iar partea
ancestrală a creierului nu știe că toată anxietatea aceea nu are niciun rost,
așa că strigă în continuare în capul nostru, iar noi ne repezim de la e-
mailuri la mesaje și înapoi, astfel încât spațiul mental necesar dispare…
chiar și într-un birou personal, cu ușa închisă.
Newport numește acest stil de lucru „mintea de stup hiperactivă“287,
indcă la nivel teoretic este o modalitate prin care lucrătorii pot colabora
(și doar pentru asta vin toate aceste e-mailuri și SMS-uri, nu-i așa?). În
realitate, susține el, „este un dezastru288. Ne obosește, nu mai putem gândi
clar și ne simțim oribil“. Pentru cei sensibili, mintea de stup e și mai
vătămătoare, și nu doar din cauza suprastimulării. „Este mult mai rea
pentru persoanele sensibile“289, precizează Newport, „ indcă, din
perspectiva empatiei, intrați în contact cu numeroși oameni, iar aceștia vă
cer diverse lucruri de care nu vă puteți ocupa în momentul respectiv.
Chiar dacă știți în mod logic că e-mailurile respective nu sunt urgente,
undeva în adâncul creierului ceva se frământă. Fiindcă sunteți conștient că
acei oameni au nevoie de dumneavoastră“. Și ecare e-mail la care nu ați
răspuns vă dă senzația că ați dezamăgit pe cineva.
Iar Newport știe despre ce vorbește, deoarece și-a construit întreaga
carieră pe obișnuința de a analiza în profunzime, învățându-i și pe alții să
procedeze la fel și eliminând pe cât posibil orice activitate „super cială“ și
copleșitoare. (Spre exemplu, în locul unui formular de contact, pe site-ul
său apare o listă de opțiuni care dirijează solicitările către diverși colegi, și
căsuțe poștale fără opțiune de răspuns, pentru a se putea concentra cât
mai bine asupra activităților importante. Și-a făcut timp pentru noi, a ținut
să ne spună, indcă este el însuși o persoană sensibilă, acesta ind, după
părerea lui, motivul succesului său ca scriitor.)
Newport susține însă că mintea de stup hiperactivă nu este necesară
pentru rezultate bune în activitate – nici măcar în cazul muncii de birou
sau în contextul unei economii înalt tehnologizate. De fapt, deoarece acest
tip de abordare subminează în mod activ productivitatea, mintea de stup
hiperactivă este la fel de dăunătoare și pentru sănătatea dumneavoastră
mintală, și pentru angajator. Majoritatea organizațiilor, consideră
Newport, nu doresc ca angajații lor să-și consume timpul cu activități
lipsite de valoare, cum ar participarea la ședințe repetate sau
preocuparea continuă pentru căsuța de e-mail. Dar oamenii se lasă
acaparați de ele în virtutea inerției, indcă mulți dintre ei au doar obiective
vagi și sunt lipsiți de o direcție clară.
O posibilă alternativă este ceea ce el numește „productivitate lentă“: arta
de a face mai puține lucruri, dar de a le face mai bine. În vreme ce mintea
de stup ne reduce spațiul mental, productivitatea lentă îl cultivă. Acesta
este modelul ideal pentru persoanele sensibile, indcă depinde de
plani carea atentă, de un proces decizional bine gândit și de standarde
înalte de calitate – lucruri la care cei sensibili se pricep cel mai bine.
Concret, productivitatea lentă favorizează ceea ce Newport a numit
„munca profundă“ – perioade îndelungi de lucru concentrat și neîntrerupt
asupra unor activități cu valoare ridicată. Atunci când vă goliți inboxul,
faceți o muncă super cială, care vă trage înapoi, la mintea de stup. Dar
când, timp de o oră, blocați orice întrerupere, închideți telefonul și
terminați ce aveți de lucru, se poate spune că faceți o muncă profundă.

Cum pot persoanele sensibile să lucreze mai mult în modul „muncă

profundă“
Newport sugerează că ecare dintre noi are o mai mare autonomie în
privința stilului de a munci decât am putea crede. Vă puteți asuma o
anume doză de productivitate lentă fără să cereți permisiunea cuiva, fără
să discutați despre aceasta cu șeful dumneavoastră. Newport recomandă
de asemenea să începeți cu schimbări care nu vor afecta pe nimeni
altcineva în mod direct – de pildă, să vă programați în cadrul zilei de lucru
o perioadă de o oră de muncă profundă, timp în care nu vă veți veri ca
mesajele și nici apelurile telefonice, sau să decideți că vă veți veri ca e-
mailul doar de două ori pe zi. De fapt, Newport vă sfătuiește să nici nu le
spuneți colegilor despre aceste schimbări; probabil că oricum nu vor
observa și, în plus, puteți evita orice suspiciune că, astfel, îi veți încărca pe
ei.
De asemenea, precizează Newport, dacă vorbiți cu șeful dumneavoastră
despre schimbări aduse stilului de lucru, formulați-vă spusele ca pe o
decizie cu privire la care îi solicitați părerea și ți explicit referitor la
reciprocitatea implicată. Iată mai jos o sugestie privind o formulare
adecvată:
Aș vrea să vă vorbesc despre cât de mult ar trebui să lucrez în modul
„muncă profundă“, comparativ cu munca super cială. Munca profundă
presupune să duc la bun sfârșit partea mea din proiect sau să-mi
termin planul de lucru. Munca super cială se rezumă la lucruri ca
răspunsul la e-mailuri și participarea la ședințe. Ambele sunt
importante, dar care anume e raportul ideal pentru munca mea?
Veți începe astfel o conversație mult diferită de cea pe care ați avea-o
dacă ați spune că primiți prea multe e-mailuri sau sunteți chemat la prea
multe ședințe (multe dintre ele ind solicitate chiar de șeful
dumneavoastră). În acest fel, vă concentrați asupra obiectivelor apreciate
de superiorul dumneavoastră și veți constata, probabil, că veți primi o
susținere considerabil mai mare decât v-ați așteptat. Iar în acest caz, veți
avea cale liberă pentru a declina participarea la unele ședințe sau a vă
retrage undeva unde puteți închide ușa, pentru a munci profund. Sugestia
de mai sus nu are doar un caracter teoretic: când le-a recomandat
cititorilor să discute astfel cu șe i lor, Newport a primit numeroase
răspunsuri în care aceștia se arătau surprinși de schimbările produse, chiar
și în ceea ce ei credeau a o cultură corporatistă solidă și rigidă. În multe
cazuri, managerii înșiși au preluat ideea și au pus-o în practică, stabilind
raporturi pentru membrii echipei și permițându-le să e „inabordabili“
timp de jumătate din ziua de lucru, pentru a se putea concentra. „Se vor
întâmpla lucruri pe care le-ați crezut imposibile“290, susține Newport. „Și
nu au nevoie de fapt decât de un număr și de o explicație.“ Facilitarea
acestui tip de modi cări ale stilului și locului de muncă valori că totodată
abilitățile înnăscute de modelator de job******** ale persoanelor sensibile.

Modelatori de job înnăscuți

Când a vrut să a e ce anume conferă sens și semni cație unei activități
profesionale, cercetătoarea Amy Wrzesniewski291 a hotărât să discute cu
persoane care lucrau într-unul dintre cele mai puțin fascinante posturi
posibile: om de serviciu la spital. Se aștepta ca acestea să e nemulțumite
de slujba lor, care e murdară, de rutină și, deseori, ingrată. Și, într-adevăr, a
întâlnit mulți oameni de serviciu care se plângeau de munca lor, dar și
unele excepții de la regulă; câțiva i-au vorbit în termeni elogioși despre
activitatea lor. Se descriau ca ambasadori ai spitalului sau chiar
tămăduitori, pentru că mențineau o igienă perfectă, astfel încât pacienții
să se poată însănătoși. Oamenii aceia nu doar că se bucurau de munca lor,
ci se simțeau totodată împliniți făcând-o.
Intrigată de aceștia, Wrzesniewski i-a urmărit pentru a a a ce anume îi
deosebea de ceilalți. A constatat că făceau aceeași activitate ca toți ceilalți
oameni de serviciu, dar se străduiau să se ocupe și de alte lucruri, deseori
cu aspecte semni cative. Unii țineau să vorbească cu pacienții și zăboveau
mai mult alături de cei pe care nu-i vizita nimeni (unul dintre ei chiar a
întreținut o corespondență cu ei, mult timp după externarea lor). Pentru a
nu înrăutăți starea vreunuia dintre bolnavi, nu ezitau să studieze felul în
care chimicalele i-ar putut afecta pe pacienți. Unul dintre ei chiar a
schimbat tablourile expuse pe pereți în salonul pacienților în comă,
sperând că schimbarea le-ar putut stimula creierul. Toate aceste
activități se situau în afara îndatoririlor care le reveneau conform postului,
ind sarcini suplimentare. Dar eforturile lor nu făceau decât să sublinieze
faptul că ei se a au cu adevărat în slujba celor bolnavi și deci munca lor
conta. Îngrijitorii aceia erau dovada vie că semni cația reală nu depinde
doar de munca pe care o facem, ci și de modul în care o facem.
În lumina acestui fapt și a altor cercetări, Wrzesniewski a conceput ceea
ce ea numește „modelarea jobului“292: arta de a-ți transforma slujba anostă
într-una cu adevărat semni cativă. Modelarea jobului, explică ea, este o
modalitate de a-ți aborda activitatea profesională astfel încât să te pui pe
tine însuți la conducere. De atunci, nenumărate studii au demonstrat că
modelarea jobului chiar funcționează, indiferent de tipul slujbei, de la cele
slab cali cate până la cele de înalt profesionalism, și chiar la funcțiile
stresante de directori generali.293
Modelarea jobului este e cientă în mare parte indcă, la fel ca munca
profundă, nu are nevoie de permisiunea superiorilor.294 (Aprobarea
primită din partea șefului vă va oferi mai multe opțiuni, rește, dar poate
veni și mai târziu.) De fapt, dat ind că îmbunătățește performanțele la
lucru, șe i care observă schimbările de obicei le încurajează. Iar
persoanele sensibile excelează în modelarea jobului.295 Când au comparat
succesul înregistrat de modelarea jobului cu trăsăturile de personalitate,
cercetătorii au constatat că există o corelație cu trăsături ca empatia,
inteligența emoțională, afabilitatea și conștiinciozitatea – toate ind tipice
pentru cei sensibili.296 Din acest motiv, multe persoane sensibile sunt
modelatori de job înnăscuți.

Căi de a vă modela jobul

Modelarea jobului presupune, în parte, să vă schimbați percepția asupra
activităților pe care le faceți și să identi cați conexiunea lor cu un obiectiv
semni cativ.297 Dacă vi se pare că acest lucru aduce cu un arti ciu mental
– un fel de a vă determina singur să vă placă slujba actuală în loc să căutați
alta – aveți dreptate, însă doar parțial. Desigur, modul în care vă percepeți
munca vă in uențează considerabil părerea despre ea, dar și modelarea
jobului oferă rezultate autentice. Deseori, această schimbare cognitivă –
care vă oferă o imagine mai amplă asupra muncii dumneavoastră și a ceea
ce puteți face în cadrul ei – vă permite să vă transformați rolul în decursul
timpului. Această transformare înseamnă o schimbare reală în ceea ce
faceți zi de zi și, potențial, mai multe oportunități pentru viitor – de pildă,
promovări și progres în carieră.
Acest aspect al modelării jobului, numit „modelare cognitivă“, implică
două mutații mentale.298 În primul rând, vă extindeți viziunea cu privire la
propria putere. Asta înseamnă să acceptați că aveți puterea de a modi ca
limitele propriei dumneavoastră activități. (Acest pas presupune, dintr-un
punct de vedere, să vă acordați permisiunea de a vă modela jobul.) În al
doilea rând, vă extindeți viziunea cu privire la propriul rol. Mulți dintre
noi consideră că slujba lor se rezumă la un set de sarcini de lucru
prede nite – ceea ce nu este surprinzător, dat ind că asta scrie în șa
postului. Dar dacă gândiți astfel înseamnă că posibilitatea de a face o
muncă semni cativă este limitată de șa postului. În realitate, aveți
puterea de a vă pune o amprentă asupra rezultatelor muncii mult peste
ceea ce prevăd îndatoririle dumneavoastră o ciale, și exact aceste rezultate
ample sunt cele pe care ar trebui să le folosiți pentru a vă de ni jobul.
Spre exemplu, slujba unei asistente medicale299 poate părea semni cativă
în sine, dar când ne focalizăm pe sarcinile mărunte din șa postului – cele
care țin de abilitățile tehnice, ca introducerea unui cateter, sau cele de
rutină, precum completarea unei șe medicale –, ea își pierde obiectivul
superior, acela de vindecare a oamenilor. O asistentă medicală care are o
viziune mai amplă asupra aceleiași slujbe ar putea spune: „Fac parte dintr-
o echipă care oferă îngrijiri medicale complete“ sau, mai simplu: „Asigur
ecărui pacient premisa de a obține cele mai bune rezultate posibile“. Dacă
vă descrieți rolul folosind astfel de imagini de ansamblu, constatați dintr-
odată că aveți datoria de a merge mai departe decât simplele prevederi din
șa postului. Ați putea veri ca simptome care nu apar în șă, i-ați putea
pune pacientului întrebări, l-ați putea ajuta să rezolve probleme care nu au
legătură directă cu îngrijirile medicale sau i-ați putea susține cauza. Cu
alte cuvinte, ați deveni acea persoană pe care oricine și-o dorește alături
atunci când are nevoie de îngrijiri. Iar acest tipar poate aplicat în orice
profesie – de exemplu, ajutorul de bucătar, pentru care slujba lui înseamnă
să pregătească preparate hrănitoare, sau vicepreședintele, care consideră
că rolul lui este acela de a crea un produs capabil să schimbe vieți.
Toate acestea nu înseamnă că nu veți întâlni obstacole în modelarea
jobului, indiferent care ar acesta. (Pentru a cita cuvintele unui maestru
bucătar îndrăgostit de meseria lui, „ ecare slujbă are rahaturile ei“.) Dar
modelarea jobului vă permite să ocoliți obstacolele respective. Iată mai jos
alte moduri în care vă puteți modela jobul.

Ajustați activitățile pe care le faceți și modul în care le faceți

În cadrul acestui pas, numit „modelarea activității“300, puteți include din
proprie inițiativă sarcini noi pe care să le îndepliniți ori – dacă e posibil –
puteți renunța la altele. De asemenea, puteți modi ca felul în care faceți o
activitate sau puteți ajusta timpii și atenția pe care le acordați diverselor
responsabilități care vă revin. Spre exemplu, un vânzător care acordă o
atenție deosebită aranjării unei vitrine poate rugat să aranjeze toate
vitrinele și să-și folosească astfel creativitatea. Sau unui profesor care își
adaptează procedura de încheiere a cursului i se poate cere să găsească noi
modalități de îmbunătățire a acesteia în întreaga școală. Uneori veți avea
nevoie de aprobarea unui superior ierarhic pentru a pune în practică
aceste idei, dar de cele mai multe ori puteți începe în mod neo cial, fără să
mai așteptați permisiunea șefului.

Modi cați-vă interacțiunile

Cercetările arată că unul dintre cei mai importanți factori care asigură
satisfacția la locul de muncă – mai important chiar decât mediul de lucru
sau activitățile propriu-zise – este menținerea unor relații interumane
semni cative.301 În cadrul unui studiu, angajații care aveau prieteni și
susținere emoțională în rândul colegilor au raportat un nivel de mulțumire
mai mare la locul de muncă. Poate că vă amintiți și dumneavoastră de o
perioadă în care ați păstrat o slujbă di cilă sau mai slab plătită indcă vă
plăceau oamenii cu care colaborați; ei bine, acest studiu explică de ce. Și
totuși, când vine vorba despre modelarea jobului, ideea nu e să deveniți
prieten cu toată lumea, ci să vă gândiți cu cine vă petreceți timpul și de ce.
Acest proces de a vă structura în mod intenționat relațiile de muncă se
numește „modelare relațională“302. Omul de serviciu de la spital făcea
modelare relațională atunci când vorbea cu pacienții pe care nu-i vizita
nimeni, indcă alegea să le acorde un timp mai îndelungat celor care s-ar
putut simți singuri. În mod similar, puteți face și dumneavoastră un efort
de a vă cunoaște clienții sau pacienții obișnuiți și să vă gândiți la ei.
Comportați-vă ca și cum ar treaba dumneavoastră să le oferiți cele mai
bune condiții, chiar dacă acest lucru nu e înscris în șa postului. Discutați
cu colegii despre problemele comune și faceți-o într-un mod orientat spre
soluții. Gândiți-vă la oamenii cu care nu interacționați mult, deși ar trebui.
Ar putea oamenii pe care-i respectați pentru cunoștințele lor sau
persoane a căror muncă implică unul dintre interesele sau atuurile
dumneavoastră. În mod similar, întrebați-i pe colegii noi dacă au nevoie de
ajutor și dați-le de înțeles că sunteți disponibil pentru a li-l oferi. Pe de altă
parte, identi cați-i pe colegii sau clienții care vă secătuiesc de energie și
ridicați limite sănătoase în jurul interacțiunilor cu ei.

Modelarea jobului indiferent de nivelul funcției

Va trebui să vă adaptați abordarea în funcție de statutul dumneavoastră în
rmă303, deoarece persoanele a ate la niveluri diferite pe scara ierarhică se
confruntă cu alte tipuri de bariere, care le împiedică să aibă o activitate
semni cativă. Dacă nu aveți o funcție de conducere, probabil că trebuie să
respectați un set precis de sarcini, ceea ce înseamnă că pricipala
dumneavoastră barieră este autonomia. În acest caz, vă puteți concentra
pe corectarea proceselor ine ciente, pe construirea unor relații solide și a
încrederii grație performanțelor în muncă, astfel încât superiorii ierarhici
să e deschiși la solicitările și sugestiile dumneavoastră. Dacă dețineți o
funcție de nivel înalt, modelarea jobului va arăta altfel, indcă probabil
dispuneți de mai multă libertate în privința modului în care vă folosiți
timpul. Pe de altă parte, sunteți condiționat de un set de obiective sau de
rezultate pe care trebuie să le atingeți (deseori cu mize mari, de pildă,
lansarea la termen a unui produs nou). Astfel, principalele bariere care vă
stau în cale sunt timpul limitat și nevoia de a obține susținerea celorlalți
lideri. Prin urmare, puteți delega activitățile de rutină pentru a câștiga
timp sau puteți testa o versiune pilot, la scară mică, a unui proiect
inovator, prezentând apoi rezultatele în următoarea ședință a conducerii.

Dobândiți abilități rare și prețioase

Conform spuselor lui Cal Newport304, slujbele care oferă un grad mai mare
de autonomie și necesită abilități mai ra nate sunt, prin însăși natura lor,
mai pline de semni cație. Nu orice activitate se încadrează în această
categorie și rareori pot întâlnite la nivelurile ierarhice de bază. Totuși,
Newport susține că lipsa de autonomie nu ar trebui să vă îngrijoreze, ci să
vă ofere un plan de bătaie. Dacă vreți să aveți o activitate mai plină de
semni cație – care să includă și posibilitatea de a lua decizii singur –,
trebuie să dobândiți și să ra nați acele abilități care le lipsesc majorității
celorlalți din domeniul respectiv. Sigur, acest lucru poate presupune
obținerea unei diplome universitare, dar nu numai. Am discutat, spre
exemplu, cu o dezvoltatoare de web care inițial lucra pentru orice client îi
apărea în cale – era talentată, fără a se deosebi totuși de ceilalți
dezvoltatori. Dar i s-a ivit un proiect în care trebuia să creeze un website
accesibil și persoanelor cu dizabilități. Cum misiunea i s-a părut
fascinantă, și-a petrecut tot mai mult timp deprinzând și ra nând cele mai
bune practici în acest scop. Mai mult decât atât, și-a dat seama că foarte
puțini dezvoltatori erau astfel specializați. Astăzi, pe lângă faptul că își
poate alege clienții pentru care lucrează, este plătită mai bine și face o
activitate care îi oferă mulțumirea că ajută alți oameni. Un alt exemplu este
cel al constructorului care a început prin a face lucrări de construcție
obișnuite, dar a devenit interesat de restaurarea caselor vechi. Această
nouă specializare i-a impus să învețe diverse meșteșuguri aproape
dispărute, printre care tâmplărie complexă și tencuieli so sticate. Faptul
că-și folosește aceste abilități pentru a transforma o casă îi oferă o
profundă satisfacție și, mai mult decât atât, poate lucra acolo unde vrea,
când vrea și cum vrea.
Operând aceste modi cări în viața dumneavoastră profesională, reduceți
riscurile de a deveni secătuit de energie și cultivați un mediu în care puteți
să excelați. O astfel de traiectorie nu duce doar la succes material,
recunoaștere și promovări, ci vă satisface și nevoile individuale ca
persoană sensibilă. La urma urmei, cei sensibili se pot descurca excelent și
pot prospera aproape în orice profesie. Gândiți-vă la oamenii de serviciu
de la spital care le-au scris scrisori pacienților sau au decorat pereții cu
tablouri frumoase. Organizându-vă mediul de lucru și modelându-vă jobul
din mers, puteți avea o carieră semni cativă pentru un su et sensibil, fără
să vă secătuiască de forțe. Puteți deveni un performer de vârf, fără stresul
aferent. Și puteți reuși în viață.

******** Sintagma job crafter din limba engleză desemnează un angajat care aplică la locul de
muncă principiile job crafting-ului, acesta ind o sumă de strategii proactive, adoptate la inițiativa
angajatului și menite să modi ce caracteristicile postului sau funcției sale, astfel încât acestea să se
plieze mai bine pe nevoile, aptitudinile și obiectivele sale. Reproiectarea în acest mod a postului sau
funcției se face din inițiativa angajatului, fără a negociată cu managerul și, uneori, chiar fără ca
acesta s-o remarce. (n.tr.)
CAPITOLUL 9.
Revoluția sensibilității

Artiștii sunt utili pentru societate indcă sunt atât de sensibili. Sunt
supersensibili. Și atunci când o societate e în pericol iminent, noi suntem
cei care dăm semnalul de alarmă.
K V

Astăzi, când ne gândim la Marea Criză economică din 1929, ni se pare că

a fost un eveniment singular. La momentul respectiv, însă, a reprezentat
doar ultimul dintr-un șir lung de dezastre nanciare întinse pe durata unui
secol. Unul dintre cele mai grave305, Panica din 1837********, a lăsat o
întreagă generație de americani malnutriți și, în consecință, măsurabil mai
scunzi decât ceilalți. Un altul, Criza Lungă306********, a declanșat în Statele
Unite violente lupte armate între muncitorii greviști ai căilor ferate și
trupele federale. Un muncitor i-a declarat unui ziarist că nu mai are nimic
de pierdut și „mai degrabă mor de glonț decât să mă sting încet, încet de
foame“307. Situația s-a îmbunătățit abia 20 de ani mai târziu.
Reacția obișnuită la crizele nanciare se rezuma la strângerea curelei,
protejarea băncilor și speranța că doar cei puternici vor supraviețui. Dar, în
1933, Statele Unite erau gata pentru o altfel de soluție. O prea puțin
cunoscută activistă308 pentru drepturile muncitorilor, pe nume Frances
Perkins, a fost numită secretar de stat la Departamentul Muncii, devenind
prima femeie deținătoare a unui post în cabinet din istoria Statelor Unite.
Numirea ei s-a dovedit a o alegere inteligentă; Perkins își începuse
cariera făcând voluntariat în centrele de asistență socială din Chicago,
muncind cot la cot cu săracii și cu șomerii. Misiunea ei a ajuns la un punct
de cotitură în 1911, ziua în care un incendiu a devastat o fabrică de bluze
pentru femei din New York, Triangle Shirtwaist Company. Îngrozită, a
văzut atunci cum muncitorii rămași prizonieri în fabrică săreau pe
geamuri pentru a scăpa de foc. Nimeni în Statele Unite nu era mai hotărât
să-i ajute pe cei care munceau decât Frances Perkins.
Dar a pus o condiție pentru a accepta postul oferit în guvern.309 Avea să
e de acord cu numirea ca secretar al Muncii dacă președintele Franklin
D. Roosevelt promitea să-i susțină politicile: abolirea muncii în rândul
copiilor, instituirea săptămânii de lucru de 40 de ore, stabilirea unui salariu
minim, salarii compensatorii în caz de accident sau boală profesională,
ajutor de șomaj de la nivel federal, asigurări sociale și altele. Abordarea ei,
pe care am numi-o acum „plasă de siguranță socială“, era opusul soluției de
strângere a curelei.
Președintele Roosevelt i-a acceptat propunerile310 și, pe durata
mandatului său, Perkins i-a înaintat spre aprobare o serie de politici care
aveau să deschidă punga guvernului american într-una dintre cele mai
di cile perioade ale istoriei sale. Aceste politici dirijau resursele către cei
care aveau cea mai mare nevoie de ele: muncitori, artiști, tineri, familii, și
chiar către cei care nu aveau să mai contribuie vreodată la dezvoltarea
economică – persoanele cu dizabilități și vârstnicii. Președintele și-a
respectat promisiunea și i-a susținut toate măsurile. În foarte scurt timp,
oamenii au început să bene cieze de un salariu minim, de o durată
maximă a săptămânii de lucru, de fonduri pentru școli, drumuri și poștă.
Singura modi care pe care a adus-o Roosevelt politicilor ei a fost să le dea
un nume mai percutant: New Deal – „Noua înțelegere“.
Era Perkins o persoană sensibilă? E imposibil să știm cu certitudine,
indcă a murit în 1965, cu mult înainte ca sensibilitatea să capete
recunoaștere o cială. Dar preocuparea ei pentru binele celorlalți
întruchipează, într-adevăr, unul dintre cele mai mari daruri ale
sensibilității: empatia. Nepotul ei, Tomlin Perkins Coggeshall311, fondatorul
Centrului Frances Perkins, ne-a povestit că bunica lui voia să ajute pe toată
lumea, astfel că a lucrat la un pachet legislativ care să sporească
bunăstarea cât mai multor oameni. Această dorință de a-i ajuta pe ceilalți
răzbate și din opiniile ei cu privire la guvern. În ultima parte a vieții,
re ectând la impactul New Deal asupra Statelor Unite, a rostit o frază ce
avea să rămână celebră: „Oamenii sunt importanți pentru guvern, iar
scopul guvernului ar trebui să e acela de a le oferi tuturor celor a ați sub
oblăduirea sa cea mai bună viață posibilă“312.
 Astăzi știm că, pe lângă faptul că a atras după sine nalul Marii Crize
economice, setul de măsuri New Deal a marcat spiritul națiunii americane
vreme de peste o generație.313 Departe de a ceva iluzoriu, programul a
readus în câmpul muncii opt milioane de oameni, a injectat stimulente
nanciare într-o economie grav șubrezită și a protejat banii populației
pentru eventualitatea unui alt crah bancar. Totodată, a întrerupt ciclul de
creștere și descreștere economică. Timp de aproape un secol, Statele Unite
au evitat o altă criză de dimensiunile celei izbucnite în 1929. Astfel, simplu
spus, politicile sensibile sunt politici inteligente.

Persoanele sensibile ar trebui să se simtă îndreptățite să conducă

Să revenim la calea sensibilității, despre care am discutat în capitolul 1. Ea
presupune acceptarea deplină a sensibilității, nicidecum ascunderea ei: să
ne folosim din plin darurile – așa cum a făcut Perkins –, în loc să ne
rușinăm de trăsătura de caracter care ni le-a oferit. Mai mult decât atât,
calea sensibilității ne impune să încetinim puțin și să re ectăm, să
conducem cu empatie și compasiune și să exprimăm hotărât întreaga
gamă a emoțiilor umane. În acest fel, calea sensibilității este un antidot al
mitului durității: exact ce-i trebuie cu disperare lumii noastre divizate,
grăbite și mult prea încărcate.
Dar, în ciuda numeroaselor învățături pe care cei sensibili le pot oferi
lumii întregi, mulți dintre ei susțin că nu simt câtuși de puțin că ar putea
lideri sau îndrumători. De fapt, fără să e conștiente de acest lucru,
numeroase persoane sensibile se plasează pe o poziție inferioară în
interacțiunile cu ceilalți. Statutul social nu este determinat în mod necesar
de banii pe care îi avem sau de funcția pe care o deținem (deși aceste
elemente au importanța lor), ci se traduce prin felul în care ne prezentăm
în lume, incluzând aici postura, modul în care vorbim și cel în care arătăm.
Iar în acest caz, statutul social înseamnă in uență, autoritate sau putere.
Antagonismul dintre nivelurile de jos și cele de sus ale statutului social a
apărut la nivel conceptual în comedia de improvizație.314 Dramaturgul
Keith Johnstone315 și-a dat seama că actorii într-o piesă transmit
informație nonverbală prin semnalarea statutului lor relativ, unii față de
ceilalți. Atunci când i-a învățat să-și comunice statutul prin acțiuni zice
pe scenă, momentele mai anoste ale piesei prindeau viață. Interpreții
personajelor cu statut superior, spre exemplu, au fost instruiți să adopte o
postură corporală deschisă, să meargă în linie dreaptă și să nu tresară când
un alt actor se apropia de ei sau îi atingea. Cei care interpretau roluri cu
statut de nivel inferior au fost învățați să procedeze invers. Astfel, unele
dintre cele mai interesante scene au devenit acelea în care interacționau
două personaje a ate la poli opuși ai statutului, de pildă, o regină și
majordomul ei. Râsul era stârnit atunci când personajele se comportau
contrar statutului lor – când regina începea să-l slujească pe majordom,
spre exemplu.
În viața reală, nu e întotdeauna ușor să decelăm diferența între statutul
superior și cel inferior. Într-un grup de prieteni, persoana cu statut înalt
poate cea care se ridică prima de la masă și decide ce va face grupul mai
departe. O persoană cu statut inferior ar putea cea care solicită sfaturi și
ascultă. Fiecare dintre noi își modi că statutul în funcție de împrejurări,
iar psihologii consideră că relațiile cele mai bune sunt acelea care oferă
prilejuri frecvente de inversare a statutelor personale.316 Dacă o persoană
rămâne mereu la un statut inferior, relația respectivă nu are cum să e una
sănătoasă ori mulțumitoare.
Dar statutul inferior nu trebuie neapărat evitat. Așa cum cel superior are
anumite avantaje (ca autoritatea și respectul celorlalți), nici cel inferior nu
este lipsit de ele. Persoanele cu un statut inferior par mai de încredere, mai
abordabile și mai plăcute; consultanții în domeniul afacerilor le recomandă
deseori factorilor de putere – directorilor generali, de pildă – să-și
dezvolte trăsături caracteristice statutului inferior. Persoanele care aleg
întotdeauna statutul superior riscă să pară arogante, amenințătoare și
despotice, adesea simțindu-se singure, indcă relația cu ele este mai puțin
plăcută pentru ceilalți. În general ne e mai confortabil un rol sau celălalt,
astfel că unul dintre ele devine cel implicit. Femeile și introvertiții, remarcă
scriitoarea Susan Cain, comunică de obicei în moduri asociate cu statutul
inferior.317 La fel fac și persoanele sensibile, care nu-și doresc să e
dominante sau să exercite putere asupra celorlalți.
Nu e nimic greșit în a avea un statut superior sau inferior. Dar unele
persoane sensibile riscă să rămână prizoniere ale statutului inferior chiar și
atunci când nu vor asta. Poate că au un nivel scăzut al respectului de sine
după ce au tot primit mesaje că sensibilitatea este un defect. Oamenii
sensibili trebuie să se simtă îndreptățiți să-și asume un statut înalt atunci
când vor s-o facă. În realitate, exact asta ne cere calea sensibilității: să
tindem spre un statut mai înalt. Și să ieșim în față, să ne spunem părerea.
Ne cere să ne folosim darurile în moduri care să nu ne e bene ce doar
nouă înșine, ci și celorlalți. Acest îndemn la extinderea statutului propriu
nu înseamnă că persoanele sensibile trebuie să schimbe cine sunt ele cu
adevărat și să încerce să-i domine pe cei din jur. Înseamnă că acestea
trebuie să se simtă îndreptățite să conducă în felul lor propriu.

Avantajul unei conduceri sensibile

Pentru a înțelege ce efecte practice poate avea personalitatea unui lider,
scriitorul și psihologul Daniel Goleman și alți cercetători și-au îndreptat
atenția asupra unui spital din Boston în care doi medici concurau pentru
funcția de director executiv și deci pentru a conduce spitalul.318
Cercetătorii i-au numit dr. Burke și dr. Humboldt, deși nu acestea erau
numele lor reale. „Ambii mai conduseseră departamente, ambii erau
medici excepționali și publicaseră numeroase articole științi ce în
publicații medicale prestigioase“319, explică cercetătorii. „Însă aveau
personalități substanțial diferite.“ Burke era descris ca ind impersonal,
focalizat pe activitățile propriu-zise și mereu perfecționist. Stilul său
combativ îi determina pe subalternii lui să e extrem de precauți.
Humboldt, pe de altă parte, deși la fel de pretențios față de cei din
subordinea lui, era mai abordabil, mai prietenos, chiar ludic uneori.
Cercetătorii au remarcat că angajații din subordinea lui Humboldt păreau
mult mai relaxați, zâmbind și tachinându-se reciproc prietenește. Și, mai
important, simțeau că au libertatea de a-și exprima părerea. Drept
rezultat, angajații foarte performanți erau atrași către echipa lui
Humboldt, părăsind însă departamentul lui Burke. N-ar trebui deci să ne
mire că spitalul l-a ales pe Humboldt ca nou director executiv.
Întruchipând unele dintre atuurile liderilor sensibili – precum inteligența
emoțională –, acesta a creat un mediu de lucru primitor pentru
colaboratorii săi.
Cei mai mulți dintre noi își doresc, probabil, să lucreze pentru cineva ca
Humboldt, și nu pentru un șef ca Burke. Așa cum subliniază Goleman și
colegul său de studiu, specialistul în psihologie comportamentală Richard
E. Boyatzis, „conducerea e cientă presupune nu atât controlul situațiilor –
sau chiar stăpânirea unui set de abilități sociale –, cât mai degrabă
dezvoltarea unui interes autentic și a talentului de a induce emoții pozitive
celor de a căror cooperare și susținere ai nevoie“320. Iar acesta este
domeniul în care persoanele sensibile se remarcă, e că se a ă în fruntea
unei corporații, a unei mișcări sociale sau a grupului de prieteni ori a
familiei. Dacă sunteți o persoană sensibilă, probabil că nu aveți su cientă
încredere în dumneavoastră înșivă la capitolul leadership. Deși, foarte
posibil, ați un lider mai bun decât vă închipuiți.
Persoanele sensibile au, din re, multe dintre calitățile tipice unui lider
bun, spre exemplu, empatia. Așa cum am văzut în capitolul 3, cei sensibili
excelează în privința empatiei, fapt care le permite să-i înțeleagă mai bine
pe cei din jur. Iar abilitatea de a se conecta la trăirile celorlalți le oferă
liderilor avantaje considerabile. În conformitate cu rezultatele unui studiu,
liderii empatici facilitează niveluri mai ridicate de inovație, angajament și
cooperare la locul de muncă.321 Atunci când factorii de conducere includ și
empatia în procesul decizional, angajații sunt încurajați să le preia
exemplul – empatia atrage după sine empatie – și au șanse mai mari să
rămână în cadrul echipei. În mod similar, liderii empatici contribuie la
crearea și menținerea unui mediu profesional mai incluziv, dat ind că
înțeleg trăirile altor oameni și le susțin.
Pe lângă faptul că sunt mai empatici, liderii sensibili descifrează rapid
atmosfera într-o încăpere și stabilesc în scurt timp o conexiune cu
ceilalți.322 Aceste abilități sunt bene ce în numeroase contexte, deoarece
cheia pentru a descătușa potențialul celorlalți este să le înțelegi emoțiile.
Un șef intuitiv emoțional sesizează rapid ceea ce simt subalternii și
problemele cu care se confruntă aceștia, determinând apoi cea mai
potrivită cale de a-i ajuta. Același lucru este valabil pentru un părinte, un
educator sau un terapeut cu intuiție emoțională. Pe scurt, dat ind că
persoanele sensibile își alocă timp pentru a înțelege trăirile celorlalți și
pentru a construi relații solide, leadershipul sensibil are un efect
considerabil asupra stării de bine și loialității celor din jur.
Euny Hong, o ziaristă americană de origine coreeană323, numește această
capacitate nunchi. În Coreea, precizează ea, nunchi denotă arta de a simți
ce gândesc sau simt ceilalți, și este considerată secretul fericirii și al
succesului. „Copiii coreeni cunosc cuvântul încă de la vârsta de 3 ani“324,
explică Hong. „De obicei îl învață din experiențe negative; dacă toată
lumea stă pe partea dreaptă a scării rulante și copilul pășește pe partea
stângă, părintele îl va admonesta: «Tu chiar n-ai nunchi deloc?» În parte,
înseamnă să nu i nepoliticos, dar și ceva de genul: «De ce nu ești mai
conectat la mediul din care faci parte?»“ La nivel practic, nunchi înseamnă
să „citești“ atmosfera încăperii, să observi cine vorbește, cine ascultă, cine
se încruntă și cine nu este atent. Cei care au nunchi din re, sau sunt mai
„rapizi“, așa cum îl numesc coreenii, stabilesc mai multe conexiuni, par
mai competenți, negociază mai e cient și ajung mai departe în viață.
De asemenea, persoanele sensibile proiectează căldură su etească, motiv
pentru care cei pe care îi conduc au încredere în ele. Când Amy Cuddy și
echipa ei de la Harvard Business School au analizat e cacitatea unor tipuri
diferite de lideri, au constatat că aceia care proiectează căldură umană (ca
dr. Humboldt) sunt mai e cienți decât cei care au un aer inabordabil.325
Unul dintre motive este încrederea. Oamenilor le este mai ușor să-i
abordeze și să se încreadă în liderii sensibili, astfel că aceștia din urmă pot
clădi relații mai solide și mai sincere. Dovedind deschidere față de diverse
perspective și experiențe și creând în mod activ un spațiu în care toți
ceilalți să-și poată împărtăși valorile și convingerile, acești lideri
promovează o cultură a onestității și autenticității. În loc să-i perceapă pe
toți membrii echipei ca ind similari, un grup omogen, liderul sensibil îi va
privi ca pe niște persoane individuale distincte, înțelegându-le nevoile și
veghind la binele lor.
În ultimul rând, liderii sensibili sunt în general ri re exive. Sunt mai
predispuși să analizeze ecare detaliu, pentru a determina ce funcționează
și ce nu, adaptându-se și progresând conform nevoilor.326 Mai mult decât
atât, au o intuiție nă și simt când ceva nu pare în regulă. Faptul că sunt
creativi și inovativi le permite să analizeze problemele din diverse unghiuri
și să ofere păreri și soluții noi. Dacă unii conducători își subliniază doar
succesele, multe persoane sensibile încearcă să învețe din eșecuri, pentru a
evita să mai greșească în viitor. Fiindcă sunt puternic afectați de critici, vor
avea grijă să-i critice la rândul lor în mod constructiv pe alții, menținând,
atât pentru sine, cât și pentru echipa lor, un standard ridicat de
autoperfecționare.
Mărturii directe: Care sunt atuurile dumneavoastră ca lider
sensibil?
 „În prezent conduc un proiect tehnologic de înalt nivel. Am constatat
că sensibilitatea mă ajută în mai multe feluri. Am un ochi bun pentru
detalii și îmi dau seama cum se potrivesc între ele diversele elemente
ale proiectului – o abilitate care mă menține pe drumul corect. Fiindcă
înțeleg (sau cel puțin încerc să înțeleg) punctele de vedere ale celorlalți,
lucrez bine cu colegii în diverse roluri. Această abilitate îmi e utilă
atunci când trebuie să colaborez cu persoane din alte echipe, care ar
putea avea puncte de vedere și priorități diferite de ale mele.“ – Bruce
„Simt ce vor managerii mei doar din tonul vocii lor. Pot umple eu
golurile atunci când ei sunt slabi. Mai important, con ictul îmi
stârnește atât de mult disconfort, încât mi-am luat masteratul în
soluționarea con ictelor și am devenit mediator certi cat. De atunci,
mi-am folosit abilitățile pentru a-mi învăța colegii – și copiii – cum să
comunice mai bine, cum să asculte și să colaboreze.“ – Wendy
„Faptul că sunt sensibilă îmi permite să recunosc dinamica echipei și
nevoile celorlalți mai rapid și mai corect decât managerii de la
nivelurile superioare. Datorită acestui lucru, pot aborda mai bine
respectivele probleme.“ – Frankie
„Deseori constat că sunt singura dintre prietenii mei care preia
conducerea. În parte, la mijloc sunt trăsăturile mele de persoană
sensibilă; procesez situațiile rapid și în profunzime, ceea ce înseamnă
că pot sintetiza volume mari de informații, e că sunt păreri despre ce
joc să alegem sau cum să procedăm în privința unei probleme. Apoi
dirijez conversația de la dialoguri fără rost la găsirea unor soluții
practice.“ – Julie

Lăsați-vă intuiția să deschidă calea

Nu uitați, a lider nu înseamnă neapărat să preluați conducerea unei mari
corporații (deși am discutat cu mai mulți directori executivi, care ne-au
spus că sensibilitatea lor este un atu chiar și în această funcție). Există
numeroase moduri de a conduce, e că vă a ați în fruntea unei echipe de
vânzări sau plani cați un eveniment social împreună cu prietenii sau
familia. Calitatea de lider se poate reduce la ceva atât de simplu ca
remarcarea problemelor pe care alții le trec cu vederea și discutarea lor.
Spre exemplu, la o petrecere aniversară în familie, leadershipul sensibil se
poate rezuma la o observație de tipul: „Copiii încep să obosească; ar trebui
să deschidem cadourile acum, înainte să devină istoviți și să nu se mai
bucure de ele“. Sau, la serviciu: „Formularul acesta ar putea derutant
pentru potențialii clienți, care riscă să devină frustrați și să renunțe la el,
așa că propun unul mai simplu“. Persoanele sensibile remarcă deseori
aceste lucruri, dar indcă au fost condiționate să nu se încreadă în propria
intuiție, de multe ori ezită să vorbească, deși observațiile lor ar bene ce
pentru întregul grup.
Astfel, pentru a un lider sensibil și puternic, trebuie să începeți prin a
vă asculta intuiția, acea voce din minte și inimă pe care poate ați înăbușit-o
înainte, ați desconsiderat-o sau ați ignorat-o. Această voce remarcă
lipsurile, semnele de alertă, problemele sau situațiile în care ceva nu pare
chiar cum trebuie. Și face predicții – de multe ori corecte – cu privire la
ceea ce s-ar putea întâmpla mai departe sau la modul în care ar putea
evolua o situație. Ca persoană sensibilă, dețineți cunoștințe secrete. Știți
lucruri pe care alții nu le știu. Veți constata, probabil, că persoanele mai
puțin sensibile nu sunt nici măcar conștiente de aceste aspecte, și nu
indcă aspectele respective nu ar importante sau semni cative. Atunci
când observați ceva, spuneți acest lucru cu delicatețe și curaj. Anne,
asistenta medicală sensibilă despre care am amintit în capitolul 1, exact
asta a făcut, iar acțiunile ei au salvat o viață.
Și dumneavoastră puteți conduce prin propriul exemplu, de pildă,
vorbind atunci când remarcați o nedreptate. Într-un orășel din Vestul
Mijlociu, spre exemplu, șoferul unui autobuz școlar îi hărțuia pe elevii
somalezi pe care îi transporta. Profesorii și ceilalți membri ai comunității
au ignorat acuzațiile de discriminare rasială ale respectivilor elevi. O
profesoară sensibilă i-a crezut însă, și-a spus părerea și a cerut companiei
care administra autobuzul să pună capăt hărțuielii – chiar dacă mulți
dintre colegii ei au avertizat-o că, astfel, își periclita ea însăși cariera,
riscând represalii din partea conducerii școlii. „Nu puteam să nu fac
nimic“, ne-a mărturisit profesoara, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
„Copiii erau abuzați și discriminați, ceea ce le afecta sever viața și
educația.“ Deși niciodată nu se considerase un lider, ea a devenit unul
atunci când și-a ascultat intuiția și a vorbit în numele elevilor.
Persoanele sensibile sunt liderii de care lumea noastră are nevoie. Dar,
înainte de a-și asuma acest rol, trebuie să învețe să-și accepte sensibilitatea
și să pună capăt cercului vicios al rușinii.

Eliberarea din cercul vicios al rușinii

Atunci când discutăm cu oamenii despre ce înseamnă să i sensibil, auzim
mereu replica: „Eu sunt așa!“ Multe persoane sensibile au propriile povești
pe care să le destăinuie, de obicei legate de anii copilăriei: cum au plâns
când au găsit o pasăre moartă în grădină sau cum le-au tot repetat adulții
să înceteze cu emoțiile intense și să „treacă peste“. Atunci când ne spun
aceste povești, la conferințe, la petreceri și chiar în toaletele publice,
coboară glasul până la nivelul unei șoapte, de parcă lucrurile prin care au
trecut ar un secret murdar. Mulți se rușinează de sensibilitatea lor sau de
sentimentul că sunt „defecți“ într-un fel.
Iar această recunoaștere a rușinii nu ne miră – așa cum am văzut, mitul
durității insistă că însăși rea noastră, a celor sensibili, e ceva ce trebuie
schimbat. În consecință, ne îndoim de modul în care interacționăm cu
lumea din jur. De la faptul că avem nevoie de mai mult timp pentru a scrie
un e-mail sau de o pauză de masă pentru a ne menține constant nivelul
glicemiei, devenim deseori condiționați să acționăm cu precauție în viață.
Deși nu-i nimic rău în a precauți, problema este sentimentul acela că
trebuie să ne ascundem adevărata natură de restul lumii.
Antidotul este schimbarea modului în care ne privim pe noi înșine în
contextul societății. O modalitate de a face acest lucru este să încetăm să
ne mai cerem scuze pentru ceea ce nu merită. Persoanele sensibile n-ar
trebui să se scuze indcă au nevoie de timp pentru relaxare, indcă spun
„nu“, indcă pleacă devreme de la un eveniment suprastimulant, indcă
plâng sau au emoții profunde ori indcă au alte nevoi legate de rea lor
sensibilă. Deși hotărârea de a nu vă mai cere scuze poate capătul unui
drum lung, acesta începe aici – începe cu dumneavoastră și cu noi, ceilalți.
Toți, împreună, putem declanșa o schimbare a mentalității colective și o
deplasare a ei către normalizarea sensibilității. În loc să e un secret
stânjenitor sau o serie stângace de explicații, sensibilitatea ar trebui
recunoscută drept ceea ce este: o trăsătură normală, sănătoasă, pe care o
avem cu toții, într-o măsură mai mică sau mai mare. Și nu doar că este
normală, dar poate deveni un motiv de mândrie, o caracteristică pe care să
o apreciem și de care să ne bucurăm.
 Așa cum unii oameni sunt din re mai sportivi, mai vorbăreți sau mai
înalți, unii dintre noi sunt din re mai sensibili. Și nu există aici nimic de
ajustat: pur și simplu, asta suntem. Conform acestei mentalități, nu aveți
motive să vă cereți scuze sau să vă stresați indcă, poate, nu faceți față
unor lucruri pe care alții le suportă. (Iar când vă scuzați cu privire la
sensibilitatea dumneavoastră, ceilalți vor mai predispuși s-o perceapă ca
pe un defect.) Puteți alege să considerați că sensibilitatea este cel mai mare
atu al dumneavoastră (și așa este), iar această atitudine îi va determina și
pe cei din jur să gândească la fel. Nu uitați: sensibilitatea este genetică,
sănătoasă, înrudită chiar cu supradotarea.
În aceste condiții, întrebarea care se pune în mod resc este următoarea:
Cum puteți schimba modul în care vă percepeți sensibilitatea? Cum puteți
renunța s-o mai considerați un defect și, schimbându-vă perspectiva, s-o
priviți ca pe un atu?

Familiarizați-vă cu atuurile dumneavoastră (și chiar memorați-le)

În școli, la locurile de muncă și în alte medii au fost în mod tradițional
favorizate persoanele care nu manifestă trăsături sensibile. Motivul este
însă doar acela că societatea a trecut cu vederea domeniile în care cei
sensibili excelează – situații în care profunzimea, empatia, înțelegerea,
intuiția și conexiunea cu ceilalți sunt necesare. Sentimentele sunt și au fost
întotdeauna importante. Chiar mai importantă este însă capacitatea de a le
recunoaște validitatea, de a le exprima și de a ști că sunt auzite și
acceptate. Prezența insu cientă a acestor abilități așa-zis „soft“******** este
doar una dintre breșele pe care cei sensibili le pot umple cu e ciență; stă în
rea noastră să simțim emoțiile celorlalți și să ne folosim empatia pentru a
stabili cu ei o conexiune. Stă de asemenea în rea noastră să procesăm
profund și să oferim soluții noi și neașteptate.
Familiarizați-vă cu atuurile pe care le aduceți la „masa de joc“. Rezervați-
vă câteva momente pentru a alcătui o listă cu trăsăturile sensibile care vă
sunt de ajutor dumneavoastră sau celorlalți. Apoi, memorați lista și
gândiți-vă la ea atunci când interacționați cu alții sau când discutați despre
sensibilitate. Dacă aveți nevoie de o sursă de inspirație, iată în continuare
câteva aspecte ale sensibilității care oferă avantaje reale lumii din jur. (Nu
uitați: aceste a rmații nu sunt laudă de sine; reprezintă un discurs
motivațional intrinsec.)
• „Îi ajut pe cei din jur să se simtă auziți și înțeleși.“
• „Sesizez detalii importante pe care alții le pot rata, în activitatea
profesională, în relațiile mele și în alte domenii ale vieții.“
• „Îmi dau seama rapid când îmi scade nivelul de energie sau când devin
obosit. Această conștientizare îmi permite să evit pragul de secătuire la
care alții riscă să ajungă.“
• „Mintea mea nu acceptă răspunsurile super ciale. Privește situația de
ansamblu, dar și detaliile, și continuă să lucreze până când obține un
progres. Această profunzime mă ajută să găsesc soluții pe care alții nu le
văd.“
• „Fiindcă simt atât de intens, tot ce fac sau creez poartă în sine această
intensitate care îmi marchează valorile, proiectele, munca, arta, relațiile
și nu numai atât.“
• „Plâng ușor (sau îmi manifest în alte moduri emoțiile intense) indcă
viața însăși mă impresionează cu ușurință, și nu oricine percepe
frumusețea din jur în acest mod.“
• „Observ conexiunile dintre informații care altora li se par disparate. Și,
când urmez aceste conexiuni, sesizez cu ușurință adevăruri pe care alții
nu le recunosc. Asta îmi conferă creativitate și, prin exercițiu,
înțelepciune.“
• „Tind să analizez și să privesc problema din toate unghiurile mai mult
decât alții. Această tendință mă ajută să evit greșelile, să remarc
problemele mărunte înainte de a se agrava și să u în general mai bine
pregătit pentru viață.“
• „Intuiția îmi arată calea spre înainte. Deseori detectez o modalitate unică
de a soluționa o problemă sau de a atinge un obiectiv. Ceilalți oameni
bene ciază de puterea mea de pătrundere, de sfaturile și de îndrumările
mele, indcă ofer o perspectivă la care persoanele mai puțin sensibile nu
au acces.“
• „Empatia mă ajută să analizez nevoile și perspectivele celorlalți. Mă ajută
de asemenea să iau decizii morale, etice, altruiste și pline de compasiune.
Fac ușor deosebirea dintre bine și rău, sănătos și nesănătos, adevărat și
fals.“
 Elaine Aron, cercetătoarea care a lansat sintagma „persoană
supersensibilă“, spune: „V-ați născut pentru a unul dintre gânditori și
sfătuitori, liderii spirituali și morali ai societății noastre. Aveți toate
motivele să ți mândri 327.

Cum să vă acceptați sensibilitatea

Nu uitați ca, pe parcursul zilei, să remarcați bene ciile pe care vi le oferă
propria sensibilitate. Chiar dacă vă simțiți frustrat de ceva legat de
sensibilitatea dumneavoastră – de exemplu, dacă deveniți istovit după o zi
de alergătură cu treburi –, reamintiți-vă să luați o pauză și să reevaluați
situația. Îndemnați-vă mintea să remarce aspectele pozitive. V-ați putea
spune: „Mă bucur că sunt atât de conștient de mine însumi, încât să
observ când mă simt obosit și trebuie să mă întorc acasă“ sau „Datorită
sensibilității mele, am remarcat lucrurile frumoase din jur, cum ar
culorile bogate ale cerului la apus“.
Schimbarea nu se va produce, probabil, peste noapte; e posibil să aveți
nevoie de luni sau chiar ani pentru a vă accepta pe deplin sensibilitatea.
Dar asta e bine: o lungă perioadă de tranziție e ceva normal. Aveți ani și
ani de practică în a face față unei societăți care, din multe puncte de
vedere, nu înțelege sensibilitatea. Acordați-vă timp și începeți cu pași mici,
astfel încât să nu aveți rețineri în a vă dezvălui sensibilitatea. Astfel, veți
un deschizător de drumuri pentru ca toți cei sensibili, de acum și din
viitor, să se accepte pe sine și să facă schimbările de care lumea noastră are
nevoie.

Cum să vorbiți despre sensibilitate astfel încât ceilalți să vă asculte

Pe lângă recunoașterea atuurilor pe care le aveți ca persoană sensibilă,
trebuie totodată să schimbați modul în care le vorbiți celorlalți despre
sensibilitate. Puteți să priviți acest lucru ca pe o activitate de relații publice
în numele sensibilității, doar că faceți în același timp și ceva mult mai
profund. Vă exprimați autentic și sincer cu privire la cine sunteți cu
adevărat. Vă asumați propria sensibilitate. Și o faceți într-un mod
încrezător, limpede și indiscutabil. Iată câteva modele care vă vor ajuta să
le explicați celor din jur ce înseamnă sensibilitatea:
• „În psihologie, a sensibil înseamnă să procesezi foarte profund atât
experiențele proprii, cât și mediul în care te a i. Așa sunt eu. Îmi oferă
multe avantaje, dar și unele provocări. Îmi asum ambele aspecte și sunt
mândră de asta.“
• „Nu vreau să schimb faptul că sunt sensibil. E un lucru bun și n-aș
renunța niciodată la el.“
• „Știi, sunt o persoană foarte sensibilă, și cred că asta este una dintre cele
mai mari calități ale mele. De aceea sunt creativ/idealist/priceput în
munca mea/atât de conectat la cei din jurul meu. Aș vrea ca mai mulți
oameni să accepte sensibilitatea.“
• „Aproape una din trei persoane se naște cu o sensibilitate ușor crescută,
atât la nivel zic, cât și emoțional. Creierul nostru e astfel structurat
încât să proceseze informațiile foarte profund. În esență, noi ne gândim
mai mult la diverse lucruri, simțim mai intens și facem conexiuni care
altora le scapă. Deși deseori greșit înțeleasă, e o trăsătură sănătoasă.“
Veți constata că e considerabil mai di cil să le explicați despre
sensibilitate celor care au această trăsătură în mai mică măsură – cei care
nu percep viața la fel de intens și de profund ca dumneavoastră. De multe
ori vă veți lovi de ideile greșite cu privire la ce este – și ce nu este –
sensibilitatea. Brittany Blount, autoare de cărți pe tema sănătății mintale și
persoană sensibilă, și-a dorit ca tatăl ei, mai puțin sensibil, să înțeleagă
prin ce trece ea. „La fel ca mulți dintre noi, tata a crescut cu ideea că
sensibilitatea e un semn de slăbiciune, ceva care trebuie evitat“328, a scris ea
pe site-ul Sensitive Refuge. „Una dintre cele mai mari di cultăți în
încercarea de a explica sensibilitatea crescută este să-i convingi pe alții să
ia în calcul, pentru prima dată în viața lor, că este de fapt o forță, a ată la
polul opus față de ce am fost noi învățați că e.“ După câteva tentative
eșuate de a-l face să înțeleagă, a ales s-o compare cu supereroul lui
preferat:
Știi că Superman poate auzi și sunetul celui mai n ac care cade la
mare depărtare? E aproape ca și când ai avea simțuri de supererou,
fără superviteză și fără puterea de a zbura. Când ești supersensibil, tot
ce simți și percepi se intensi că. Observi chiar și cele mai mărunte
schimbări. Sunete abia sesizabile, ca ticăitul unui ceas, devin foarte
 sonore. Parfumul pe care îl poartă o persoană ți se poate părea ție de
trei ori mai puternic și mai amețitor, deși pentru alții e plăcut. Iar
când vorbesc cu cineva… uneori știu despre acea persoană lucruri care
altora le scapă. Nu citesc gândurile, dar îmi dau seama când cineva
mă minte sau se preface fericit, deși nu e. Văd dincolo de măștile pe
care le poartă unele persoane. Le cunosc intențiile, sentimentele,
temerile. Și nu există niciun motiv pentru care știu toate astea, pur și
simplu se întâmplă de la sine.329
La început, tatăl ei n-a spus nimic, dar Brittany a remarcat o ușoară
schimbare în postura lui corporală. Se gândea la cuvintele ei. Câteva
momente mai târziu, a ridicat privirea și a înclinat din cap, încet. „Te
cred“330, a replicat, recunoscând și acceptând în sfârșit o parte importantă
a inței ei, una pe care de mult timp spera ea s-o poată înțelege.

„Ești prea sensibil“ e doar manipulare

Un alt pas în acceptarea propriei sensibilități este acela de a recunoaște o
acuzație de tipul „Ești prea sensibil“ drept ceea ce este: praf în ochi. Prin
intermediul acestui tip de manipulare, cealaltă persoană încearcă să
determine să vă îndoiți de dumneavoastră înșivă și de realitatea pe care o
percepeți, și să vă bazați pe versiunea ei cu privire la ceea ce se întâmplă.
Termenul folosit în limba engleză, gaslighting331, este foarte sugestiv și este
inspirat din piesa de teatru britanică Gas Light – Lumină de gaz – din
1938, în care un bărbat nesincer își aduce soția în pragul nebuniei
convingând-o că își imaginează diverse lucruri: că aude zgomote în pod
sau că lumina lămpilor cu gaz din casă scade. În realitate, el făcea toate
acestea pe ascuns, în încercarea de a fura bijuteriile familiei ei. Iată alte
câteva fraze frecvent folosite pentru a le arunca praf în ochi și a-i
manipula pe cei sensibili:
• „Reacționezi exagerat.“
• „Trebuie să i mai tare.“
• „Îngroașă și tu obrazul!“
• „De ce nu poți lăsa lucrurile așa cum sunt?“
• „Prea iei totul cu titlu personal!“
 Astfel de comentarii devin și mai vătămătoare dacă v-au fost adresate în
copilărie, de părinți sau de un alt adult cu rol în educația dumneavoastră.
Poate ați ajuns chiar să credeți că există un nivel bun al sensibilității și unul
greșit. În consecință, probabil că ani de-a rândul v-ați simțit rușinat indcă
sunteți atât de simțitor și ușor de rănit. Remarcile critice de acest gen pot
răni la fel de dureros atunci când sunt rostite de un prieten, de partenerul
de viață sau de un coleg. Faptul că vi se spune că reacționați exagerat când
sunteți victimizat este una dintre cele mai des întâlnite forme de
manipulare pe care le folosesc narcisiștii și alte tipuri de abuzatori332,
explică Julie L. Hall, autoarea cărții e Narcissist in Your Life
(„Narcisistul din viața ta“). O spun pentru a vă discredita și a vă
minimaliza sau ignora sentimentele, astfel încât să nu e ei nevoiți să-și
asume responsabilitatea pentru lucrurile dureroase pe care le-au rostit sau
le-au făcut. Acuze precum „Reacționezi exagerat“ le permit narcisiștilor să
vă arate pe dumneavoastră cu degetul ca ind cel irațional sau
hiperemotiv. Și, dacă le reușește încercarea de a vă face să vă îndoiți de
dumneavoastră înșivă – „Poate că are dreptate; poate că spusele lui n-au
fost răutăcioase și sunt eu prea sensibil“ –, le veți accepta abuzul. Însă
narcisiștii sunt cei cu adevărat hipersensibili și tulburați emoțional. Atunci
când vă acuză că sunteți prea sensibil, e o formă clasică de proiecție
psihologică: vă atribuie dumneavoastră propriile lor simțiri.
Dar nu toți cei care fac acest tip de acuzații sunt narcisiști. Unele
persoane poate chiar cred – în mod eronat, rește – că vă ajută,
spunându-vă un lucru pe care nu-l știați despre dumneavoastră. Indiferent
însă de intențiile celuilalt, aceste fraze rănesc și n-ar trebui folosite
niciodată împotriva cuiva sensibil – și, de fapt, împotriva nimănui. Iată
câteva lucruri pe care le puteți face atunci când cineva vă spune că sunteți
prea sensibil:
• Nu mușcați momeala. Când vi se spune așa ceva, e tentant să vă apărați
sau să insultați la rândul dumneavoastră, mai ales dacă sunteți de mult
timp ținta atacurilor333, explică Hall. Dar această reacție nu face decât să
escaladeze con ictul, în loc să-l atenueze, așa că ar cel mai bine să vă
stăpâniți emoțiile. Lăsați un spațiu gol în conversație, întorcând cuvintele
către cel care le-a rostit: „Înțeleg ce vrei să spui. Deci, după părerea ta,
sunt prea sensibil. Așa e?“
• Concentrați-vă pe darurile sensibilității. Replicați ceva de genul:
„Învăț să-mi placă faptul că sunt sensibil. De fapt, cred că este una dintre
cele mai mari calități ale mele“ sau „Îmi place că sunt atât de sensibil.
Cred că am exact nivelul potrivit de sensibilitate“. Și dați-i câteva
exemple despre avantajele pe care vi le oferă sensibilitatea în viață sau în
relația cu persoana în cauză.
• Luați în calcul limitarea sau întreruperea contactului cu
respectivul. Dacă celălalt nu pricepe mesajul și continuă să vă critice
sau să vă discrediteze din cauza sensibilității, probabil că nu e o persoană
pe care să v-o doriți aproape. Cu timpul, această manipulare vă va eroda
părerea despre dumneavoastră înșivă și vă va transforma într-o persoană
nesigură, rușinată de propria sensibilitate. O relație sănătoasă, pe de altă
parte, vă ajută să ți mulțumit de dumneavoastră. În măsura posibilității,
petreceți cât mai puțin timp, sau chiar deloc, cu persoana respectivă; iar
dacă e imposibil (poate sunteți colegi de serviciu sau aveți un copil
împreună), stabiliți limite clare în privința interacțiunilor cu ea.
• Concentrați-vă pe propria persoană. Nu uitați, manipulatorii vor să vă
îndoiți de ceea ce simțiți și trăiți, pentru a continua să vă controleze și să
vă abuzeze. Ei țintesc în general persoane deja nesigure pe ele însele, ori
prin limitele compromise și un scăzut respect de sine, ori prin
sentimentul de detașare de corpul sau de emoțiile proprii. Persoanele
sensibile au o intuiție nă, dar, așa cum am văzut, deseori au fost
condiționate să o pună la îndoială, indcă mitul durității susține că
emoțiile sunt semn de slăbiciune. Examinați-vă limitele și vedeți dacă
vreuna dintre ele necesită consolidare. Ascultați-vă și recunoașteți
valoarea sentimentelor și a intuiției dumneavoastră. Nu uitați, orice
emoție este justi cată; dacă sunteți necăjit înseamnă că aveți motive.
Dacă ați fost sau sunteți victima abuzurilor unui narcisist, apelați la
ajutorul unui terapeut și a ați mai multe despre traumele care pot apărea
în urma lor.
• Cultivați relații sănătoase. Atunci când cineva ține cu adevărat la
dumneavoastră, nu vă ignoră sau ridiculizează emoțiile, chiar dacă
pentru el sunt stânjenitoare. Și nu vă va tolera pur și simplu
sensibilitatea, ci o va accepta și o va prețui ca pe o parte importantă a
personalității dumneavoastră.
Revoluția sensibilității este bene că tuturor
Atunci când ne acceptăm sensibilitatea cu inima deschisă – alegând calea
sensibilității în locul mitului durității –, plantăm sâmburii unei revoluții
care va afecta societatea la toate nivelurile ei. În școli, calea sensibilității
presupune asigurarea unor spații liniștite, în care elevii să se poată
deconecta, în loc să e încontinuu stimulați. Presupune de asemenea ca
directorii și profesorii să deprindă tehnici delicate de disciplinare și ca
părinții să știe că pot susține drepturile copiilor lor sensibili. Presupune
totodată ca elevii să învețe că nu-i nimic rău în a sensibil și că e în regulă
să-și aloce un timp mai îndelungat pentru a face un anumit lucru. În loc de
„băieții nu plâng“, copiii vor învăța că toate emoțiile sunt normale și
sănătoase și că exprimarea lor e parte din ceea ce înseamnă să i om.
Presupune în ultimul rând ca ecare școală să includă în programă
informații despre dezvoltarea socială și emoțională, astfel încât elevii să
aibă modele de comportament mental sănătos și să poată prelua controlul
asupra propriei stări de bine. Aceste schimbări nu vor bene ce doar
pentru cei sensibili, ci vor oferi o șansă mai bună tuturor copiilor.
La locul de muncă, alegeți calea sensibilității pentru a le spori încrederea
celor subapreciați. Totul începe cu prețuirea abilităților „soft“, ca
inteligența emoțională, atunci când se pune problema angajărilor și a
promovărilor. În mod similar, a venit timpul ca managerii să e instruiți
pentru a înțelege nevoile emoționale ale angajaților și pentru a-și exercita
funcția cu compasiune. Calea sensibilității înseamnă mai puține discuții
despre cum să devii mai dur, despre rapiditate de dragul rapidității, despre
a i-o lua înainte celui de lângă tine sau de a avea mai multă dreptate decât
el. Iar pentru afacerile care vor cu adevărat să prospere, înseamnă să
investească în rezultate pe termen lung prin crearea unui mediu zic și
emoțional adecvat, sănătos pentru psihic și productiv pentru toți angajații.
Desigur, dacă toate acestea par cam prea mult, companiile pot adopta o
scurtătură simplă: puneți persoane sensibile în posturile de conducere și
veți vedea cum problemele se vor rezolva de la sine.
Aceeași abordare este valabilă și pentru domeniul vieții personale. Calea
sensibilității ne reorientează spre interacțiuni sănătoase și semni cative cu
ceilalți. Recunoaște faptul că petrecerile, concertele și reuniunile
zgomotoase nu sunt unica modalitate de a socializa, prețuind ocaziile mai
liniștite și experiențele mai intime. Calea sensibilității le oferă de asemenea
tuturor oamenilor posibilitatea de a-și respecta limitele și de a pune pe
primul plan confortul mental și emoțional. Creează o cultură în care este
acceptabil din punct de vedere social să refuzi o invitație indcă simți
nevoia să stai acasă și să te detensionezi sau să pleci mai devreme de la un
eveniment fără să i sâcâit cu întrebări. Și elimină orice judecată critică
sau rea-voință percepută dintr-o replică precum: „Am nevoie de puțin
timp pentru mine însumi“ sau „Am nevoie de timp să mă gândesc la asta“.
Imaginați-vă cum ar putea schimba calea sensibilității sistemul politic
actual. În loc să ne răstim la „ceilalți“, să-i insultăm și să-i demonizăm pe
cei care nu gândesc la fel ca noi, am putea purta discuții mai empatice.
Într-o lume care acceptă sensibilitatea față de nevoile și emoțiile altora –
chiar și ale celor care sunt altfel decât noi –, vom putea aborda problemele
politice cu deschidere mentală și ne vom putea percepe unii pe alții ca
semeni, nu ca oponenți. Astfel, programele de știri nu-i vor mai avea în
prim-plan pe candidații cei mai vocali și mai turbulenți.
În lumea noastră zgomotoasă, rapidă și supraîncărcată, trebuie să ne
îndreptăm atenția asupra celor sensibili, indcă de la ei putem învăța. Ei
ne arată valoarea unui ritm mai lent al vieții, al conexiunilor profunde, al
unui plus de semni cație în viața noastră de zi cu zi. Mai mult decât atât,
cei sensibili sunt totodată liderii empatici de care lumea are nevoie. Ei sunt
cei mai potriviți pentru a aborda unele dintre cele mai grave probleme ale
societății.
Romancierul Kurt Vonnegut spunea la un moment dat că lumea are
nevoie de artiști sensibili pentru că ei sunt un fel de canari ai societății
umane; în minele de cărbuni, atunci când sunt emanații de gaze toxice, ei
se prăbușesc „cu mult înainte ca aceia mai robuști să-și dea măcar seama
că e un pericol“334. Noi preferăm să-i percepem altfel pe cei sensibili.
Canarii, la urma urmei, trăiesc în colivii și își transmit mesajul
sacri cându-se. Persoanele sensibile și-au asumat destul până acum acest
rol. A venit vremea să deschidem colivia în care cei sensibili au fost
prizonieri de prea mult timp. În loc să considerăm sensibilitatea o
slăbiciune, trebuie să începem s-o percepem drept ceea ce este cu
adevărat: o forță. A sosit timpul să acceptăm și să adoptăm sensibilitatea și
tot ce are ea de oferit.
 ******** O gravă criză nanciară care a afectat Statele Unite ale Americii până la mijlocul
deceniului următor; șomajul a atins cote alarmante, salariile și pro turile au scăzut dramatic, iar
expansiunea spre vest a fost temporar oprită. (n.tr.)

******** O perioadă de recesiune economică mondială care a început în 1873 și a durat în unele
țări ale lumii până în 1896, afectând cel mai sever America de Nord și Europa de Vest. (n.tr.)

******** Abilitățile soft sunt cele nontehnice, de nind în general modul în care o persoană
lucrează și interacționează cu celelalte. (n.tr.)
MULȚUMIRI

Agentului nostru, Todd Schuster, cu adevărat cel mai înțelept și mai

energic aliat pe care și l-ar putea dori un scriitor: îți mulțumim pentru că
ai crezut în cartea noastră. Georgiei Frances King, extraordinara
colaboratoare a lui Todd, și întregii echipe de la Aevitas: vă mulțumim.
Ne-ați ajutat să trecem de niște obstacole di cile și v-ați păstrat mereu
încrederea în noi.
Lui Marnie Cochran: niciun scriitor n-ar putea spera la un redactor mai
bun. Ne-ai oferit nenumărate idei, soluții neașteptate și reformulări,
întotdeauna ind convinsă că, astfel, cartea noastră va deveni mai bună. În
repetate rânduri, opiniile tale (și răbdarea) au îmbunătățit rezultatul. Îți
mulțumim.
Dianei Baroni: am discutat o singură dată, dar cuvintele tale ne-au dat
certitudinea că Harmony este căminul nostru. Ne-ai înțeles încă de la
început viziunea despre Darul sensibilității.
Întregii echipe de la Harmony: nu vom ști niciodată câte ore ați petrecut
pentru ca această carte să e perfectă. Vă mulțumim.
Lydiei Yadi și echipei de la Penguin Random House UK: vă mulțumim
pentru efortul colectiv de a face ca Darul sensibilității să se poată adresa
unui public internațional.
Lui Rachel Livsey și Je Leeson: ați sesizat potențialul acestei cărți încă
de când era doar o idee în fașă (fără exagerare!). Vă mulțumim pentru
îndrumările și sfaturile voastre.
Lui Elaine Aron, care a fost supranumită, pe drept, „nașa cea bună a
persoanelor supersensibile“: această carte n-ar existat în lipsa
cercetărilor, viziunii și eforturilor pe care le-ai depus de-a lungul anilor.
Lui Michael Pluess: îți mulțumim indcă ne-ai oferit atât de mult din
timpul tău, pentru că întotdeauna ai fost dispus să ne răspunzi la încă o
întrebare și pentru că ai împărtășit cu noi cercetările și ideile tale. Îți
mulțumim de asemenea pentru munca pe care o faci și pentru hotărârea
de a arăta lumii latura pozitivă a sensibilității.
Lui Cal Newport, Paul Gilbert, Ron Siegel, Larissei Geleris, lui Tomlin
Perkins Goggeshall, Lindei Silverman, lui Sharon Martin, Julie Bjelland,
Brian Johnston, Aliciei Davies, lui Brooke Nielsen, Rachel Horne, Bret
Devereaux, Dimitri van der Linden, Suzanne Ouellette, Conrado Silva
Miranda, Aninditei Balslev și tuturor celorlalte persoane care ne-au
împărtășit cunoștințele și opiniile lor: nu am putut include în carte toate
cuvintele voastre, dar ne-ați ajutat cu conținutul ei, îmbunătățindu-l în
diverse moduri. Vă mulțumim pentru că ne-ați oferit o parte din timpul și
ideile voastre.
Lui BT Newberg: niciun scriitor n-a avut vreodată un documentarist mai
bun. Abilitatea ta de a cerceta cu meticulozitate – și uneori de a te opune
– ne-a ajutat să ne îndreptăm în direcții noi și fascinante.
Lui Lauren Valko, asistenta noastră de încredere: îți mulțumim pentru că
ne-ai ajutat să schițăm și să înțelegem atât de multe, într-un timp atât de
scurt.
Lui Christine Utz: îți mulțumim pentru că ai fost a doua noastră pereche
de ochi și ne-ai ajutat să ne lămurim unele lucruri.
Grupului nostru de scriitori, Elizabeth, Paul și John: ei, cât de mult ați
citit din ce am scris noi? Mai credeați că vom termina vreodată această
carte? Vă mulțumim nu doar pentru opinii și sugestii, ci și pentru timpul și
încurajările masive pe care ni le-ați oferit.
Echipei noastre de la Sensitive Refuge și Introvert, Dear: vă mulțumim
pentru că ați menținut corabia pe linia de plutire în lipsa noastră, astfel că
ne-am putut concentra pe această carte. V-ați descurcat de minune.
Membrilor grupului Sensitive Refuge de pe Facebook: vă mulțumim
pentru disponibilitatea de a împărtăși cu noi gândurile și experiențele
voastre, care alcătuiesc segmentele cu titlul „Mărturii directe“ din această
carte. Suntem convinși că spusele voastre vor o lumină călăuzitoare
pentru alte persoane sensibile. Singurul nostru regret este acela că nu am
reușit să includem în text mai multe dintre răspunsurile voastre.
Lui Amy, Agatei, lui Matthew, Trent, Paul și Elizabeth, care au fost
cititorii noștri beta și ne-au oferit numeroase idei și sugestii utile.
 Lui Dawn: îți mulțumim pentru că ai creat un spațiu în care scriitorii,
redactorii și editorii se pot întâlni pentru a se cunoaște reciproc. Iar lui
David: îți mulțumim pentru că ai remarcat în acel spațiu două persoane
stinghere și sensibile și ai decis că-ți vor prieteni. Această carte n-ar
prins viață fără voi doi.
Lui Daryl: îți mulțumim pentru glasul calm și afectuos din perioadele
stresante.
Lui Apollo, care s-a născut într-o zi cu zăpadă, în timp ce scriam această
carte: ne-ai îngreunat la nesfârșit tentativele de a o termina, însă a meritat.
Te iubim, ule.
Părinților lui Jenn, Marge și Steve Granneman, care au avut grijă de
micul Apollo când noi eram în lipsă cronică de somn și aveam nevoie de
perioade neîntrerupte pentru a scrie: vă mulțumim.

Jenn ar dori să adauge…

Mamei: îți mulțumesc pentru că mi-ai încurajat întotdeauna sensibilitatea
și că mi-ai consemnat povestioarele aiurite înainte ca eu să pot ține
creionul în mână.
Tatei: îți mulțumesc pentru că mi-ai încurajat interesul pentru știință,
lucru care mi-a conturat cariera de scriitor. Totul a început cu acele vase
de laborator pe care le-ai adus acasă de la muncă și cu mostrele pe care le-
ai luat apoi de la pisicile și cățeii din cartier.
Prietenelor mele, Amber, Amy, Bethany și Dawn: vă mulțumesc pentru
că mi-ați ascultat răbufnirile și că m-ați susținut în cele mai di cile
momente ale nalizării acestei cărți. Și acum, hai să bem împreună un
pahar de vin!
Din nou, lui Elaine Aron: cu ani în urmă, după ce ți-am citit cartea e
Highly Sensitive Person („Persoanele hipersensibile“), am plâns, indcă în
sfârșit reușisem să mă înțeleg mai bine. Munca ta mi-a schimbat viața și
m-a pus pe calea cea bună pentru a-mi accepta sensibilitatea. Îți
mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru cei sensibili.
Tuturor profesorilor și adulților care m-au încurajat să scriu când eram
mică: vă mulțumesc pentru că ați crezut în visul meu.
Lui Mattie și Colmes, pisicile mele, care au murit în timp ce scriam
această carte: v-ați dus la distanță de o săptămână una de cealaltă,
con rmând ceea ce am știut dintotdeauna – era menirea voastră să ți
împreună. Mi-e dor de voi.
Tuturor persoanelor sensibile care ne-au împărtășit poveștile lor ca
material pentru scrierea acestei cărți (și deseori au făcut-o în șoaptă): vă
mulțumesc pentru disponibilitatea de a vă deschide inima și o fereastră
către viața voastră. Sper să vină ziua în care noi, cei sensibili, să nu mai
simțim nevoia să vorbim în șoaptă.

Andre ar dori să adauge…

Este un clișeu să le mulțumești părinților tăi, dar voi o meritați din plin.
Tată, ai explicat odată relația dintre noi spunând că tu ești un mecanic, iar
ul tău, un poet. L-ai crescut bine pe acest poet, tată. Poate că nu-ți
amintești, dar când ai a at că vreau să devin scriitor, mi-ai adus un
exemplar al unei cărți cu coperta albastră, intitulată If You Want to Write
(„Dacă vrei să scrii“) de Brenda Ueland. Nu mai văzusem niciodată așa o
carte și m-a captivat din cale-afară. Am umplut-o de notițe personale, mi-
am restructurat modul de a gândi și n-am uitat-o niciodată. Îți mulțumesc,
tată.
Mamă, tu m-ai învățat să iubesc cărțile și sunt sigur că tu mi-ai insu at
acest microb. Aveai o regulă când eram mic, anume că, atât timp cât
citeam, nu avea importanță dacă îmi trecuse ora de culcare. Foarte bună
regula, mamă. Îți mulțumesc că ți-ai folosit cunoștințele de absolventă a
limbii și literaturii engleze – și răbdarea – citind unele dintre cele mai
jenante, mai răsu ate și mai slabe romane pe care le putea scrie un copil
de 12 ani.
Lui Frederick Dobke, oriunde ai , mi-ai fost mai mult decât un profesor.
M-ai încurajat și m-ai provocat simultan. Nu sunt sigur că m-aș luat în
serios dacă n-ai fost tu. Și ai avut dreptate, chiar îmi plac Simon &
Garfunkel.
Redactorului care mi-a trimis prima (și cea mai amabilă) scrisoare de
respingere când aveam 14 ani: îți mulțumesc. Înțeleg acum ce înseamnă
programul unui redactor care evaluează manuscrise și nu voi uita
niciodată mesajul pentru scrierea căruia ți-ai rupt din timpul tău.
Surorii mele, Zangmo (Juju): ești cea mai bună prietenă pe care o poate
avea un frate. Cum naiba s-au ales mama și tata cu noi doi?
 Saumyei și lui Urban: Urban, ești o stâncă. Îți mulțumesc, frate. Saumya,
ești opusul unei stânci – tu mă faci să plutesc. Vă iubesc, dragilor.
Brandon, îți mulțumesc pentru dragostea, acceptarea și prietenia ta
necondiționată. Îți mulțumesc pentru că mi-ai ascultat perorațiile. Îți
mulțumesc pentru „Notele de luni“ și pentru atâtea altele. Îți mulțumesc
pentru că ești cine ești.
Persoanelor care au crezut în mine și m-au inspirat: Ben, Cole, Beth,
Ken, Manda, Arianna, „Good“ Andrea, Amber și grupul Oak Street
Writers din New Orleans, Liz, Cintain, Kevin (vom termina noi căsuța
aceea în copac, nu-i așa?), Blake (odihnește-te în pace!), Damien (tu să te
odihnești în pijama!), toți cei care mi-au citit blogul, doamnele Burrant,
Lenart și Hallenbeck, John Longeway, Aaron Snyder, John Boatman, Matt
Langdon, Ari Kohen, necunoscuții amabili din călătoriile mele și toți cei
pe care sunt prea uituc pentru a mi-i aminti, dar care mi-au dat un imbold.
(Și, Jessica, cred că ai avut dreptate: până la urmă, tot îi dau de capăt.)
Tuturor celor care nu credeau că sunt deloc sensibili, care s-au mirat
când le-am explicat despre ce scriu, care au pus întrebări peste întrebări
ori n-au spus nimic și au întors ideea pe toate fețele – și apoi au început să
vadă o altă latură a propriei persoane (și uneori chiar s-o recunoască): am
fost și eu ca voi. Vă descurcați perfect. Rămâneți deli eului vostru sensibil
(secret sau nu).
Și divinului, oriunde ar : te văd. Înțeleg ce-ai făcut aici. Îți mulțumesc.

Cititorilor noștri
În ultimul rând, dorim amândoi să ne exprimăm recunoștința cititorilor și
admiratorilor celor două site-uri ale noastre, Sensitive Refuge și Introvert,
Dear. Această carte n-ar ceea ce este dacă n-ați fost voi. Mulți ne-ați
citit scrierile de ani buni, iar susținerea și entuziasmul vostru ne-au
impresionat profund. Vă mulțumim, su ete tăcute și sensibile.
SENSIBILITATEA PE SCURT

• Sensibilitatea este profunzimea cu care percepeți și reacționați la lumea

din jur – la mediul zic și la cel emoțional deopotrivă. Cu cât creierul
procesează informațiile mai adânc, cu atât sunteți mai sensibil. Un
termen mai corect pentru „sensibil“ ar putea „reactiv“.
• Sensibilitatea este o trăsătură umană fundamentală. Fiecare dintre
noi este sensibil într-o anumită măsură, unii ind mai sensibili decât
alții. Circa 30% din totalul populației sunt persoane supersensibile.
• Sensibilitatea este deopotrivă genetică și modelată de experiențele
proprii. Dacă sunteți sensibil, probabil că așa v-ați născut. Este posibil
ca anumite experiențe din copilăria mică – ori susținerea asiduă, ori
neglijarea – să vă sporit nivelul de sensibilitate.
• Sensibilitatea este parte din ceea ce sunteți. Persoanele sensibile nu
pot să nu mai e sensibile, și nici n-ar trebui să încerce. Societatea ar
trebui să recunoască multiplele daruri inerente ale sensibilității, cum ar
creativitatea, gândirea profundă, empatia și atenția pentru detalii. Aceste
caracteristici constituie avantaje în știință, în afaceri, artă, în mediul
academic, în cel de conducere și în toate celelalte domenii ale vieții care
apreciază o minte precaută și ageră.
• Persoanele sensibile sunt conectate atât la cei din jur, cât și la
mediul lor. Ele remarcă senzații subtile, detalii mărunte și schimbări pe
care alții le ratează. Și indcă sesizează mai multe semnale sociale și
emoționale, îi „citesc“ corect pe ceilalți și nutresc o empatie puternică,
chiar și față de necunoscuți.
• Sensibilitatea are un preț: suprastimularea. Persoanele sensibile nu se
simt bine în medii haotice, zgomotoase ori aglomerate, mai ales dacă
sunt presate să realizeze mai mult și mai repede. Fiindcă creierul
 persoanelor sensibile procesează adânc toate informațiile, mediul sau
agenda aglomerată îl suprasolicită.
• În ciuda concepțiilor greșite ale societății, sensibilitatea este o
trăsătură de personalitate sănătoasă. Sensibilitatea nu este o
afecțiune, nu necesită diagnosticare sau tratament și nu are legătură cu
introversiunea, autismul, tulburarea de procesare senzorială sau
traumele.
• Persoanele sensibile au un avantaj: efectul de impuls sensibil.
Deoarece sunt mai puternic afectate de orice tip de experiență, ele
bene ciază în măsură mai mare decât persoanele mai puțin sensibile de
pe urma susținerii, a instruirii și a încurajărilor. Acest lucru declanșează
un efect de impuls care îi ajută pe cei sensibili să-i depășească pe ceilalți
și să realizeze mai multe, dacă li se asigură condițiile potrivite.
SURSE BIBLIOGRAFICE ȘI LECTURI
SUPLIMENTARE

Elaine Aron, e Highly Sensitive Person: How to rive When the World
Over whelms You (New York: Carol Publishing Group, 1996)
Tom Falkenstein, e Highly Sensitive Man: Finding Strength in
Sensitivity (New York: Citadel Press/Kensington Publishing, 2019)
Sharon Martin, e Better Boundaries Workbook: A CBT-Based Program
to Help You Set Limits, Express Your Needs, and Create Healthy
Relationships (Oakland, CA: New Harbinger Publications, 2021)
Website-ul nostru, Sensitive Refuge, sensitiverefuge.com
Blogul lui Maureen Gaspari, thehighlysensitivechild.com, care oferă sfaturi
pentru creșterea copiilor sensibili, incluzând numeroase resurse
gratuite, plus liste și tabele printabile.
Website-ul lui Michael Pluess, sensitivityresearch.com, care oferă
publicului informații științi ce despre sensibilitate.
Website-ul terapeutei Julie Bjelland, juliebjelland.com, care oferă
numeroase resurse pentru persoanele sensibile; include un blog și un
podcast gratuite, dar și cursuri plătite.
April Snow, Find Your Strength: A Workbook for the Highly Sensitive
Person (New York: Well eet Press, 2022)
Brian R. Johnston, It’s Okay to Fail: A Story for Highly Sensitive Children,
publicat pe cont propriu, 2018
Bill Eddy, It’s All Your Fault! 12 Tips for Managing People Who Blame
Others for Everything (High Con ict Institute Press, 2008) și alte
resurse oferite de High Con ict Institute, highcon ictinstitute.com
Shahida Arabi, e Highly Sensitive Person’s Guide to Dealing with Toxic
People: How to Reclaim Your Power from Narcissists and Other
 Manipulators (California: New Harbinger Publications, 2020)
Aplicația Human Improvement Project’s Happy Child,
humanimprovement.org/the-happy-child-app, care nu se adresează în
mod special persoanelor sensibile, dar oferă sfaturi susținute științi c,
care îi pot ajuta pe părinți să stabilească relații apropiate și sănătoase cu
copiii lor.
e Healthy Minds Program, aplicație gratuită de meditație și mindfulness
oferită de organizația nonpro t a neurospecialistului Richard
Davidson, Healthy Minds Innovation, hminnovations.org.
Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson, e Whole-Brain Child: 12
Revolutionary Strategies to Nurture Your Child’s Developing Mind
(New York: Bantam, 2012), care le oferă părinților sfaturi utile pentru
a-i învăța pe copii despre reglarea emoțională.
NOTE

Capitolul 1: Sensibilitatea: stigmat sau superputere?

1 Inovațiile, a susținut el: Articolul lui Georg Simmel „ e Metropolis and Mental Life“ a avut
diverse interpretări, iar el oferă numeroase idei pe care nu le-am inclus aici. Pentru o analiză
specializată, vezi Dietmar Jazbinsek, „ e Metropolis and the Mental Life of Georg Simmel“,
Journal of Urban History 30, nr. 1 (2003): 102–25, https://doi.org/10.1177/0096144203258342.
Pentru cititorul amator este su cient acest rezumat, publicat inițial online de Yale University’s
Modernism Lab: Matthew Wilsey, „ e Metropolis and Mental Life“, Campuspress, Yale
University, n.d., https://campuspress.yale.edu/modernismlab/the-metropolis-and-mental-life.
Pentru întregul eseu al lui Simmel, vezi Georg Simmel, e Sociology of Georg Simmel, trad.
Kurt Wol (New York: Free Press, 1950), 409–24.
2 „stimuli interni și externi“: Simmel, Sociology of Georg Simmel.
3 „energie mentală“: Simmel, Sociology of Georg Simmel.
4 „blazați“ sau, altfel spus: Simmel, Sociology of Georg Simmel.
5 „să m doborâți și înghițiți“: Georg Simmel, „Die Großstädte und das Geistesleben“, în Die
Großstadt: Vorträge und Aufsätze zur Städteausstellung, vol. 9, ed. T. Petermann, traducere
independentă (Dresda: Zahn & Jaensch, 1903), 186–206.
6 Conform unor estimări: Rick Smolan și Jennifer Erwitt, e Human Face of Big Data (Sausalito,
CA: Against All Odds Productions, 2012); și Susan Karlin, „Earth’s Nervous System: Looking at
Humanity rough Big Data“, Fast Company, 28 noi. 2012,
https://www.fastcompany.com/1681986/earth-s-nervous-system-looking-at-humanity-through-
big-data.
7 În 2020, omenirea producea: Irfan Ahmad, „How Much Data Is Generated Every Minute?
[Infogra c]“, Social Media Today, 15 iun. 2018, https://www.socialmediatoday.com/news/how-
much-data-is-generated-every-minute-infographic-1/525692/.
8 Cercetătorii care îl studiază: Leo Goldberger și Shlomo Breznitz, Handbook of Stress, ed. a II-a
(New York: Free Press, 1993).
9 „Sunt prea sensibil“: Mariella Frostrup, „I’m Too Sensitive. How Can I Toughen Up?“,
Guardian, 26 ian. 2014, https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2014/jan/26/im-too-
sensitive-want-to-toughen-up-mariella-frostrup.
10 „Cum să nu mai i atât de sensibil“: „How to Stop Being So Sensitive“, JB Coaches, 3 feb. 2020,
https://jbcoaches.com/how-to-stop-being-so-sensitive/.
11 Totul a început cu o observație simplă: Robin Marantz-Henig, „Understanding the Anxious
Mind“, New York Times Magazine, 29 sept. 2009,
https://www.nytimes.com/2009/10/04/magazine/04an xiety-t.html.
12 „hiperreactivi“: Marantz-Henig, „Understanding the Anxious Mind“.
13 Majoritatea au luat note mari: Marantz-Henig, „Understanding the Anxious Mind“.
14 Zeci de cercetători au con rmat: Vezi, de exemplu, Corina U. Greven, Francesca Lionetti,
Charlotte Booth, Elaine N. Aron, Elaine Fox, Haline E. Schendan, Michael Pluess, Hilgo
Bruining, Bianca Acevedo, Patricia Bijttebier și Judith Homberg, „Sensory Processing Sensitivity
in the Context of Environmental Sensitivity: A Critical Review and Development of Research
Agenda“, Neuroscience & Biobehavioral Reviews 98 (martie 2019), 287–305,
https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2019.01.009.
15 în primul rând Elaine Aron: Aron a inventat sintagma „persoană supersensibilă“ și a făcut-o
cunoscută publicului în cartea ei, e Highly Sensitive Person: How to rive When the World
Overwhelms You (New York: Broadway Books, 1998).
16 temerile pe care le observase Kagan: Marantz-Henig, „Understanding the Anxious Mind“.
17 cercetări recente sugerează că persoanele foarte sensibile: La adulți, spre exemplu, vezi
Francesca Lionetti, Arthur Aron, Elaine N. Aron, G. Leonard Burns, Jadzia Jagiellowicz și
Michael Pluess, „Dandelions, Tulips and Orchids: Evidence for the Existence of Low-Sensitive,
Medium-Sensitive and High-Sensitive Individuals“, Translational Psychiatry 8, nr. 24 (2018),
https://doi.org/10.1038/s41398-017-0090-6. La copii, vezi Michael Pluess, Elham Assary,
Francesca Lionetti, Kathryn J. Lester, Eva Krapohl, Elaine N. Aron și Arthur Aron,
„Environmental Sensitivity in Children: Development of the Highly Sensitive Child Scale and
Identi cation of Sensitivity Groups“, Developmental Psychology 54, nr. 1 (2018), 51–70, doi:
https://doi.org/10.1037/dev0000406. Iar pentru o privire generală asupra unui număr mare de
studii, vezi Michael Pluess, Francesca Lionetti, Elaine Aron și Arthur Aron, „People Di er in
eir Sensitivity to the Environment: An Integrated eory and Empirical Evidence“, (2020),
10.31234/osf.io/w53yc.
18 Dacă vreți dovezi, este su cient: Aron, Highly Sensitive Person.
19 În plus, cercetătorii au descoperit: Emily Deans, „On the Evolution of the Serotonin
Transporter Gene“, Psychology Today, 4 sept. 2017,
https://www.psychologytoday.com/us/blog/evolutionary-psychiatry/201709/the-evolution-the-
serotonin-transporter-gene.
20 Urmărind macacii rhesus: S. J. Suomi, „Early Determinants of Behaviour: Evidence from
Primate Studies“, British Medical Bulletin 53, nr. 1 (1997): 170–84,
doi:10.1093/oxfordjournals.bmb.a011598; și S. J. Suomi, „Up-Tight and Laid-Back Monkeys:
Individual Di erences in the Response to Social Challenges“, în Plasticity of Development,
editori S. Brauth, W. Hall și R. Dooling (Cambridge, MA: MIT, 1991), 27–56.
21 Conexiunea dintre intuiție și: Jonathan P. Roiser, Robert D. Rogers, Lynnette J. Cook și
Barbara J. Sahakian, „ e E ect of Polymorphism at the Serotonin Transporter Gene on
Decision-Making, Memory and Executive Function in Ecstasy Users and Controls“,
Psychopharmacology 188, nr. 2 (2006): 213–27, https://doi.org/10.1007/s00213-006-0495-z.
22 Un alt studiu, în care s-a folosit: M. Wolf, G. S. van Doorn și F. J. Weissin, „Evolutionary
Emergence of Responsive and Unresponsive Personalities“, Proceedings of the National
Academy of Sciences 105, nr. 41 (2008): 15,825–30, https://doi.org/10.1073/pnas.0805473105.
23 Asistenta nu voia să se plângă: Ted Ze și Elaine Aron, e Power of Sensitivity: Success
Stories by Highly Sensitive People riving in a Non-Sensitive World (San Ramon, CA: Prana
Publishing, 2015).
24 „Deși sunt genul de asistentă“: Ze , Power of Sensitivity.
25 „Dacă [organismul pacientei] ar“: Ze , Power of Sensitivity.
26 „Îmi dădeam seama că aș putea “: Ze , Power of Sensitivity.
27 „M-am simțit onorată de faptul“: Ze , Power of Sensitivity.
28 În 2010, Jadzia: Jadzia Jagiellowicz, Xiaomeng Xu, Arthur Aron, Elaine Aron, Guikang Cao,
Tingyong Feng și Xuchu Weng, „ e Trait of Sensory Processing Sensitivity and Neural
Responses to Changes in Visual Scenes“, Social Cognitive and A ective Neuroscience 6, nr. 1
(2011): 38–47, https://doi.org/10.1093/scan/nsq001.
29 „ei analizează mai îndeaproape“: Jagiellowicz et al., „Sensory Processing Sensitivity“.
30 Știm acest lucru deoarece: Bianca Acevedo, T. Santander, R. Mar-henke, Arthur Aron și Elaine
Aron, „Sensory Processing Sensitivity Predicts Individual Di erences in Resting-State
Functional Connectivity Associated with Depth of Processing“, Neuropsychobiology 80 (2021):
185–200, https://doi.org/10.1159/000513527.
31 „pentru a elimina efectele“: University of California, Santa Barbara, „ e Sensitive Brain at
Rest: Research Uncovers Patterns in the Resting Brains of Highly Sensitive People“,
ScienceDaily, 4 mai, 2021, https://www.sciencedaily.com/releases/2021/05/210504135725.htm.
32 este o trăsătură esențială“: University of California, Santa Barbara, „Sensitive Brain at Rest“.
33 „Studiile mele clinice“: Linda Silverman, corespondență pe e-mail cu autorii, 7 ian. 2022.
34 Studiile efectuate asupra unor muzicieni: Scott Barry Kaufman, „After the Show: e Many
Faces of the Creative Performer“, Scienti c American, 19 iun. 2013,
https://blogs.scienti camerican.com/beautiful-minds/after-the-show-the-many-faces-of-the-
creative-performer/.
35 Unii experți, printre care și Elaine Aron: Elaine Aron, „Time Magazine: ‘ e Power of
(Shyness)’ and High Sensitivity“, Psychology Today, 2 feb. 2012,
https://www.psychologytoday.com/us/blog/attending-the-undervalued-self/201202/time-
magazine-the-power-shyness-and-high-sensitivity.
36 Aron estimează de fapt că: Aron, „Time Magazine“.
37 Specialiștii sunt de acord că: Elaine Aron, „HSPs and Trauma“, e Highly Sensitive Person, 28
noi. 2007, https://hsperson.com/hsps-and-trauma/.
38 Dar trauma și sensibilitatea: Acevedo et al., „Functional Highly Sensitive Brain“.
39 „Toată viața m-am simțit“: Fábio Augusto Cunha, „ e Challenges of Being a Highly Sensitive
Man“, Highly Sensitive Refuge, 12 mai 2021, https://highlysensitiverefuge.com/the-challenges-
of-being-a-highly -sensitive-man/.
40 „Mi-am zis că, dacă colegii mei bărbați“: Nell Scovell, „For Any Woman Who’s Ever Been
Told She’s Too ‘Emotional’ at Work...“ Oprah.com, n.d., https://www.oprah.com/inspiration/for-
any-woman-whos-ever-been-told-shes-too-emotional-at-work.
41 „Mi-am dat seama că“: Scovell, „For Any Woman“.
42 „Faptul că mi-am înțeles trăsăturile“: Michael Parise, „Being Highly Sensitive and Gay“,
LGBT Relationship Network, n.d., https://lgbtrelationshipnetwork.org/highly-sensitive-gay/.
43 Persoanele de culoare mai cu seamă: Kara Mankel, „Does Being a ‘Superwoman’ Protect
African American Women’s Health?“ Berkeley News, 30 sept. 2019,
https://news.berkeley.edu/2019/09/30/does-being-a-superwoman-protect-african-american-
womens-health/.
44 „setea ei neostoită“: Raneisha Price, „Here’s What No One Told Me About Being a Highly
Sensitive Black Woman“, Highly Sensitive Refuge, 16 oct. 2020,
https://highlysensitiverefuge.com/highly-sensitive-black-woman/.
45 Simmel vorbea atunci despre: Simmel, Sociology of Georg Simmel.

Capitolul 2: Efectul de impuls sensibil

46 „concerte de trei ore“: Richard Ford, „Richard Ford Reviews Bruce Springsteen’s Memoir“, New
York Times, 22 sept. 2016, https://www.nytimes.com/2016/09/25/books/review/bruce-
springsteen-born-to-run-richard-ford.html.
47 „un puști destul de sensibil“: Bruce Springsteen, „Bruce Springsteen: On Jersey, Masculinity
and Wishing to Be His Stage Persona“, interviu de Terry Gross, Fresh Air, NPR, 5 oct. 2016,
https://www.npr.org/2016/10/05/496639696/bruce-springsteen-on-jersey-masculinity-and-
wishing-to-be-his-stage-persona.
48 „Băiețelul mamei“: Bruce Springsteen, Born to Run (New York: Simon & Schuster, 2017).
49 numeroase studii arătaseră că: Joan Y. Chiao și Katherine D. Blizinsky, „Culture-Gene
Coevolution of Individualism-Collectivism and the Serotonin Transporter Gene“, Proceedings
Biological Sciences 277, nr. 1681 (2010): 529–37, https://doi.org/10.1098/rspb.2009.1650.
50 Concluzia nu i s-a părut însă: Chiao și Blizinsky, „Culture-Gene Coevolution“.
51 Un studiu constatase spre exemplu: Dean G. Kilpatrick, Karestan C. Koenen, Kenneth J.
Ruggiero, Ron Acierno, Sandro Galea, Heidi S. Resnick, John Roitzsch, John Boyle și Joel
Gelernter, „ e Serotonin Transporter Genotype and Social Support and Moderation of
Posttraumatic Stress Disorder and Depression in Hurricane-Exposed Adults“, American Journal
of Psychiatry 164, nr. 11 (2007): 1693–99, https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2007.06122007.
52 Un alt studiu care a avut ca țintă adolescenți: David Dobbs, „ e Depression Map: Genes,
Culture, Serotonin, and a Side of Pathogens“, Wired, 14 sept. 2010,
https://www.wired.com/2010/09/the-depression-map-genes-culture-serotonin-and-a-side-of-
pathogens/.
53 gena sensibilității sociale: Baldwin M. Way și Matthew D. Lieberman, „Is ere a Genetic
Contribution to Cultural Di erences? Collectivism, Individualism and Genetic Markers of
Social Sensitivity“, Social Cognitive and A ective Neuroscience 2–3 (2010): 203–11,
https://doi.org/10.1093/scan/nsq059.
54 Astăzi, specialiștii nu mai caută: J. Belsky, C. Jonassaint, Michael Pluess, M. Stanton, B.
Brummett și R. Williams, „Vulnerability Genes or Plasticity Genes?“, Molecular Psychiatry 14,
nr. 8 (2009): 746–54, https://doi.org/10.1038/mp.2009.44.
55 genă a plasticității: Belsky et al., „Vulnerability Genes or Plasticity Genes?“
56 Cele trei tipuri de sensibilitate: Hanne Listou Grimen și Åge Diseth, „Sensory Processing
Sensitivity: Factors of the Highly Sensitive Person Scale and eir Relationships to Personality
and Subjective Health Complaints“, Comprehensive Psychology (2016),
https://doi.org/10.1177/2165222816660077; Michael Pluess, interviu cu autorii pe Zoom, 23 noi.
2021; și Kathy A. Smolewska, Scott B. McCabe și Erik Z. Woody, „A Psychometric Evaluation of
 the Highly Sensitive Person Scale: e Components of Sensory-Processing Sensitivity and eir
Relation to the BIS/BAS and ‘Big Five’“, Personality and Individual Di erences (2006),
https://doi.org/10.1016/j.paid.2005.09.022.
57 „Sensibilitatea poate privită“: Corina U. Greven și Judith R. Hornberg, „Sensory Processing
Sensitivity: For Better or Worse? eory, Evidence, and Societal Implications“, cap. 3 în e
Highly Sensitive Brain: Research, Assessment, and Treatment of Sensory Processing Sensitivity,
ed. Bianca Acevedo (San Diego: Academic Press, 2020).
58 În dimineața de 11 septembrie: Annie Murphy Paul, „How Did 9/11 and the Holocaust A ect
Pregnant Women and eir Children?“, Discover Magazine, 14 oct. 2010,
https://www.discovermagazine.com/health/how-did-9-11-and-the-holocaust-a ect-pregnant-
women-and-their-children.
59 Aproximativ 1 700 dintre: Annie Murphy Paul, Origins: How the Nine Months Before Birth
Shape the Rest of Our Lives (New York: Free Press, 2011).
60 Cam jumătate dintre ele: Danielle Bra , „Moms Who Were Pregnant During 9/11 Share eir
Stories“, Chicago Tribune, 7 sept. 2016, https://www.chicagotribune.com/lifestyles/sc-911-
moms-family-0906-20160911-story.html.
61 În aceeași dimineață: Rachel Yehuda, Stephanie Mulherin Engel, Sarah R. Brand, Jonathan
Seckl, Sue M. Marcus și Gertrud S. Berkowitz, „Transgenerational E ects of Posttraumatic
Stress Disorder in Babies of Mothers Exposed to the World Trade Center Attacks During
Pregnancy“, Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism 90, nr. 7 (2005): 4115–18,
https://doi.org/10.1210/jc.2005-0550.
62 „Mulți dintre acești membri“: Yehuda et al., „Transgenerational E ects“.
63 Un studiu ulterior a adus: Yehuda et al., „Transgenerational E ects“,
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2612639/ și
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2612639/.
64 un studiu recent asupra chițcanului de prerie: Sarah Hartman, Sara M. Freeman, Karen L.
Bales și Jay Belsky, „Prenatal Stress as a Risk and an Opportunity-Factor“, Psychological Science
29, nr. 4 (2018): 572–80, https://doi.org/10.1177/0956797617739983.
65 genele sunt responsabile în procent de circa 47%: Elham Assary, Helena M. S. Zavos, Eva
Krapohl, Robert Keers și Michael Pluess, „Genetic Architecture of Environmental Sensitivity
Re ects Multiple Heritable Components: A Twin Study with Adolescents“, Molecular
Psychiatry 26 (2021): 4896–4904, https://doi.org/10.1038/s41380-020-0783-8.
66 „Aceasta este una dintre“: Pluess, interviu.
67 nivelul de sensibilitate la copii: Z. Li, M. Sturge-Apple, H. Jones-Gordils și P. Davies, „Sensory
Processing Sensitivity Behavior Moderates the Association Between Environmental Harshness,
Unpredictability, and Child Socioemotional Functioning“, Development and Psychopathology
(2022): 1–14, https://doi.org/10.1017/S0954579421001188.
68 Dar cât de importante sunt aceste: Pluess, interviu.
69 Așa cum a menționat Pluess: Pluess, interviu.
70 Pentru a-și testa teoria: Michael Pluess și Ilona Boniwell, „Sensory-Processing Sensitivity
Predicts Treatment Response to a School-Based Depression Prevention Program: Evidence of
Vantage Sensitivity“, Personality and Individual Di erences 82 (2015): 40–45,
https://doi.org/10.1016/j.paid.2015.03.011.
71 Adulții sensibili în pragul divorțului: Michael Pluess, Galena Rhoades, Rob Keers, Kayla
Knopp, Jay Belsky, Howard Markman și Scott Stanley, „Genetic Sensitivity Predicts Long-Term
Psychological Bene ts of a Relationship Education Program for Married Couples“, Journal of
Consulting and Clinical Psychology 90, nr. 2 (2022): 195–207,
https://doi.org/10.1037/ccp0000715.
72 Copiii sensibili care au parte de o îngrijire: Grazyna Kochanska, Nazan Aksan și Mary E. Joy,
„Children’s Fearfulness as a Moderator of Parenting in Early Socialization: Two Longitudinal
Studies“, Developmental Psychology 43, nr. 1 (2007): 222–37, https://doi.org/10.1037/0012-
1649.43.1.222.
73 niveluri mai mari de comportament altruist: Paul G. Ramchandani, Marinus van IJzendoorn
și Marian J. Bakermans-Kranenburg, „Di erential Susceptibility to Fathers’ Care and
Involvement: e Moderating E ect of Infant Reactivity“, Family Science 1, nr. 2 (2010): 93–101,
https://doi.org/10.1080/19424621003599835.
74 trăiți alături de un tată foarte critic: Springsteen, Born to Run.
75 mai bine plătiți muzicieni: „World’s Highest-Paid Musicians 2014“, Forbes, 10 dec. 2014,
https://www.forbes.com/pictures/eeel45fdddi/5-bruce-springsteen-81-million/?sh =
1f66bd816d71.
76 „ascundea o blândețe“: Springsteen, Born to Run.
77 „le arăta la exterior“: Springsteen, Born to Run.
78 „o creație“: Michael Hainey, „Beneath the Surface of Bruce Springsteen“, Esquire, 27 noi. 2018,
https://www.esquire.com/entertainment/a25133821/bruce-springsteen-interview-net ix-
broadway-2018/.

Capitolul 3: Cele cinci daruri ale sensibilității

79 Jane Goodall era deja: „Being with Jane Goodall“, în e Secret Life of Scientists and Engineers,
sezonul 2015, episodul 1, 12 ian. 2015, PBS, https://www.pbs.org/video/secret-life-scientists-
being-jane-goodall/.
80 Dacă ați văzut-o vreodată pe gorila Koko: Allen și Beatrix Gardner, primii oameni de știință
care au învățat o gorilă să folosească limbajul semnelor, s-au inspirat parțial din activitatea lui
Jane Goodall. Vezi Roger Fouts și Erin McKenna, „Chimpanzees and Sign Language: Darwinian
Realities Versus Cartesian Delusions“, Pluralist 6, nr. 3 (2011): 19,
https://doi.org/10.5406/pluralist.6.3.0019.
81 Dar dacă ați întreba-o: Maria Popova, „How a Dream Came True: Young Jane Goodall’s
Exuberant Letters and Diary Entries from Africa“, Marginalian, 14 iul. 2015,
https://www.themarginalian.org/2015/07/14/jane-goodall-africa-in-my-blood-letters/.
82 „Mi s-a spus că trebuie să le atribui numere“: e Secret Life of Scientists, „Being with Jane
Goodall“.
83 „Empatia este cu adevărat importantă“: e Secret Life of Scientists, „Being with Jane
Goodall“.
84 „un gâfâit vocalizat“: Frans de Waal, „Sex, Empathy, Jealousy: How Emotions and Behavior of
Other Primates Mirror Our Own“, interviu de Terry Gross, Fresh Air, NPR, 19 mar. 2019,
https://www.npr.org/transcripts/704763681.
85 Cuvântul „empatie“ este: Karsten Stueber, „Empathy“, în e Stanford Encyclopedia of
Philosophy, ed. Edward N. Zalta, revizuit 27 iun. 2019,
 https://plato.stanford.edu/archives/fall2019/entries/empathy/; și Gustav Jahoda, „ eodor Lipps
and the Shift from ‘Sympathy’ to ‘Empathy?’“, Journal of the History of the Behavioral Sciences
41, nr. 2 (2005): 151–63, https://doi.org/10.1002/jhbs.20080.
86 Prin empatie își explică Jane Goodall: e Secret Life of Scientists, „Being with Jane Goodall“.
87 Empatia, spre exemplu, este moștenită genetic: Helen Riess, „ e Science of Empathy“,
Journal of Patient Experience 4, nr. 2 (2017): 74–77, https://doi.org/10.1177/2374373517699267;
și V. Warrier, R. Toro, B. Chakrabarti, et al., „Genome-Wide Analyses of Self-Reported Empathy:
Correlations with Autism, Schizophrenia, and Anorexia Nervosa“, Translational Psychiatry 8,
nr. 35 (2018), https://doi.org/10.1038/s41398-017-0082-6.
88 totodată poate deprinsă: Riess, „Science of Empathy“; F. Diane Barth, „Can Empathy Be
Taught?“, Psychology Today, 18 oct. 2018, https://www.psychologytoday.com/us/blog/the-
couch/201810/can-empathy-be-taught; și Vivian Manning-Scha el, „What Is Empathy and How
Do You Cultivate It?“, NBC News, 29 mai 2018, https://www.nbcnews.com/better/pop-
culture/can-empathy-be-taught-ncna878211.
89 unui studiu pe care l-am discutat în capitolul 1: Bianca Acevedo, T. Santander, R. Marhenke,
Arthur Aron și Elaine Aron, „Sensory Processing Sensitivity Predicts Individual Di erences in
Resting-State Functional Connectivity Associated with Depth of Processing“,
Neuropsychobiology 80 (2021): 185–200, https://doi.org/10.1159/000513527.
90 conform unui studiu, câinii: Mylene Quervel-Chaumette, Viola Faerber, Tamás Faragó, Sarah
Marshall-Pescini și Friederike Range, „Investigating Empathy-Like Responding to Conspeci cs’
Distress in Pet Dogs“, PLOS ONE 11, nr. 4 (2016), https://doi.org/10.1371/journal.pone.0152920.
91 alt studiu a constatat că șobolanii: Inbal Ben-Ami Bartal, Jean Decety și Peggy Mason,
„Empathy and Pro-Social Behavior in Rats“, Science 334, nr. 6061 (2011): 1427–30,
https://doi.org/10.1126/science.1210789.
92 Profesoara de psihologie Abigail Marsh: Abigail Marsh, „Abigail Marsh: Are We Wired to Be
Altruistic?“, interviu de Guy Raz, TED Radio Hour, NPR, 26 mai 2017,
https://www.npr.org/transcripts/529957471; și Abigail Marsh, „Why Some People Are More
Altruistic an Others“, video, TEDSummit, iunie 2016,
https://www.ted.com/talks/abigail_marsh_why_some_people_are_more_altruistic_than_others
?language = en.
93 Douăzeci de ani mai târziu: Kristen Milstead, „New Research May Support the Existence of
Empaths“, PsychCentral, 30 iul. 2018, https://psychcentral.com/blog/new-research-may-
support-the-existence-of-empaths #1.
94 un caz extrem de individ: Marsh, „Are We Wired to Be Altruistic?“; și Marsh, „Why Some
People Are More Altruistic“.
95 Absența empatiei este unul: Simon Baron-Cohen, e Science of Evil: On Empathy and the
Origins of Cruelty (New York: Basic Books, 2012), cap. 3.
96 Deși nu toți psihopații: Tori DeAngelis, „A Broader View of Psychopathy: New Findings Show
at People with Psychopathy Have Varying Degrees and Types of the Condition“, American
Psychological Association 53, nr. 2 (2022): 46, https://www.apa.org/monitor/2022/03/ce-corner-
psychopathy.
97 Cazurile întâlnite în tribunale: Kent A. Kiehl și Morris B Ho man, „ e Criminal Psychopath:
History, Neuroscience, Treatment, and Economics“, Jurimetrics 51 (2011): 355–97; și Wynne
Parry, „How to Spot Psychopaths: Speech Patterns Give em Away“, Live Science, 20 oct. 2011,
https://www.livescience.com/16585-psychopaths-speech-language.html.
98 Așa cum avertizează profesorii: Paul R. Ehrlich și Robert E Ornstein, Humanity on a
Tightrope: oughts on Empathy, Family and Big Changes for a Viable Future (Lanham, MD:
Rowman & Little eld, 2010).
99 „de cit de empatie“: Claire Cain Miller, „How to Be More Empathetic“, New York Times, n.d.,
https://www.nytimes.com/guides/year-of-living-better/how-to-be-more-empathetic.
100 Smith sugera că răspunsul: Adam Smith, e eory of Moral Sentiments, ed. D. D. Raphael
și A. L. Mac e (Indianapolis: Liberty Fund, 1982), partea I, secțiunea I, cap. III–V,
https://www.econlib.org/library/Smith/smMS.html ?chapter_num = 2 #book-reader; și Stueber,
„Empathy“.
101 David Hume, contemporan cu: David Hume, A Treatise of Human Nature (Oxford: Oxford
University Press, 1978), 365.
102 astăzi știm că este în mare: Lynne L. Kiesling, „Mirror Neuron Research and Adam Smith’s
Concept of Sympathy: ree Points of Correspondence“, Review of Austrian Economics (2012),
https://doi.org/10.2139/ssrn.1687343.
103 Aceștia sunt celule motorii: Kiesling, „Mirror Neuron Research“; și Antonella Corradini și
Alessandro Antonietti, „Mirror Neurons and eir Function in Cognitively Understood
Empathy“, Consciousness and Cognition 22, nr. 3 (2013): 1152–61,
https://doi.org/10.1016/j.concog.2013.03.003.
104 Din studii reiese clar: Valeria Gazzola, Lisa Aziz-Zadeh și Christian Keysers, „Empathy and
the Somatotopic Auditory Mirror System in Humans“, Current Biology 16, nr. 18 (2006): 1824–
29, https://doi.org/10.1016/j.cub.2006.07.072; și Mbema Jabbi, Marte Swart și Christian Keysers,
„Empathy for Positive and Negative Emotions in the Gustatory Cortex“, NeuroImage 34, nr. 4
(2007): 1744–53, https://doi.org/10.1016/j.neuroimage.2006.10.032.
105 dintre ele fac parte și persoanele sensibile: Bianca P. Acevedo, Elaine N. Aron, Arthur Aron,
Matthew-Donald Sangster, Nancy Collins și Lucy L. Brown, „ e Highly Sensitive Brain: An
fMRI Study of Sensory Processing Sensitivity and Response to Others’ Emotions“, Brain and
Behavior 4, nr. 4 (2014): 580–94, https://doi.org/10.1002/brb3.242.
106 Așa cum a rma Smith: Corradini și Antonietti, „Mirror Neurons“.
107 Această conexiune reiese limpede: Paula M. Niedenthal, Lawrence W. Barsalou, Piotr
Winkielman, Silvia Krauth-Gruber și François Ric, „Embodiment in Attitudes, Social
Perception, and Emotion“, Personality and Social Psychology Review 9, nr. 3 (2005): 184–211,
https://doi.org/10.1207/s15327957pspr0903_1.
108 Cercetările lui Marsh au demonstrat: Abigail Marsh, „Neural, Cognitive, and Evolutionary
Foundations of Human Altruism“, Wiley Interdisciplinary Reviews: Cognitive Science 7, nr. 1
(2015): 59–71, https://doi.org/10.1002/wcs.1377; Marsh, „Why Some People Are More
Altruistic“.
109 O sumedenie de studii: Vezi spre exemplu, Patricia L. Lockwood, Ana Seara-Cardoso și Essi
Viding, „Emotion Regulation Moderates the Association Between Empathy and Prosocial
Behavior“, PLoS ONE 9, nr. 5 (2014): e96555, https://doi.org/10.1371/journal.pone.0096555; Jean
Decety și William Ickes, „Empathy, Morality, and Social Convention“, în e Social Neuroscience
of Empathy, ed. Jean Decety și William Ickes (Cambridge, MA: MIT Press, 2009); Baron-Cohen,
Science of Evil; și Leigh Hopper, „Mirror Neuron Activity Predicts People’s Decision-Making in
Moral Dilemmas, UCLA Study Finds“, University of California, Los Angeles, 4 ian. 2018,
https://newsroom.ucla.edu/releases/mirror-neurons-in-brain-nature-of-morality-iacoboni.
110 Chiar și noua știință: Ari Kohen, Matt Langdon și Brian R. Riches, „ e Making of a Hero:
Cultivating Empathy, Altruism, and Heroic Imagination“, Journal of Humanistic Psychology 59,
nr. 4 (2017): 617–33, https://doi.org/10.1177/0022167817708064.
111 Pentru a vedea acest efect în acțiune: Lucio Russo, e Forgotten Revolution: How Science
Was Born in 300 BC and Why It Had to Be Reborn (New York: Springer, 2004).
112 „solventul universal“: Baron-Cohen, Science of Evil, 194.
113 Nina Volf, cercetătoare: Nina V. Volf, Alexander V. Kulikov, Cyril U. Bortsov și Nina K.
Popova, „Association of Verbal and Figural Creative Achievement with Polymorphism in the
Human Serotonin Transporter Gene“, Neuroscience Letters 463, nr. 2 (2009): 154–57,
https://doi.org/10.1016/j.neulet.2009.07.070.
114 Una dintre principalele teorii vehiculate: Maria Popova, „ e Role of ‘Ripeness’ in Creativity
and Discovery: Arthur Koestler’s Seminal 1964 eory of the Creative Process“, Marginalian, 8
aug. 2012, https://www.themarginalian.org/2012/08/08/koestler-the-act-of-creation/; Maria
Popova, „How Creativity in Humor, Art, and Science Works: Arthur Koestler’s eory of
Bisociation“, Marginalian, 20 mai 2013, https://www.themarginalian.org/2013/05/20/arthur-
koestler-creativity-bisociation/; și Brian Birdsell, „Creative Cognition: Conceptual Blending and
Expansion in a Generative Exemplar Task“, IAFOR Journal of Psychology & the Behavioral
Sciences 5, SI (2019): 43–62, https://doi.org/10.22492/ijpbs.5.si.03.
115 „Suntem alcătuiți din“: Carl Sagan, Carl Sagan’s Cosmic Connection: An Extraterrestrial
Perspective (Cambridge: Cambridge University Press, 2000), 190.
116 Născut la Budapesta: Wikipedia, s.v. „Arthur Koestler“, actualizat 21 iun. 2020,
https://en.wikipedia.org/wiki/Arthur_Koestler.
117 Uneori, acest nivel de sensibilitate: Kawter, „Heroic Wife Brings Husband back to Life One
Hour after His ‘Death’“, Goalcast, 5 aug. 2020, https://www.goalcast.com/wife-brings-husband-
back-to-life-one-hour-after-his-death/.
118 În cel militar, spre exemplu: National Research Council, Tactical Display for Soldiers:
Human Factors Considerations (Washington, DC: National Academies Press, 1997).
119 în mare măsură ca avioanele: Mica R. Endsley, „Situation Awareness and Human Error:
Designing to Support Human Performance“, lucrare prezentată la Proceedings of the High
Consequence Systems Surety Conference, Albuquerque, NM, 1999,
https://www.researchgate.net/publication/252848339_Situation_Awareness_and_Human_Error
_Designing_to_Support_Human_Performance.
120 reactoarele nucleare să nu explodeze: Maggie Kirkwood, „Designing for Situation Awareness
in the Main Control Room of a Small Modular Reactor“, Proceedings of the Human Factors and
Ergonomics Society Annual Meeting 63, nr. 1 (2019): 2185–89,
https://doi.org/10.1177/1071181319631154.
121 infracțiunile să e soluționate: T. F. Sanquist, B. R. Brisbois și M. P. Baucum, „Attention and
Situational Awareness in First Responder Operations Guidance for the Design and Use of
Wearable and Mobile Technologies“, raport pregătit pentru Departamentul de Energie al SUA,
Richland, WA, 2016.
122 Lipsa conștientizării situaționale: Endsley, „Situation Awareness and Human Error“.
123 într-un spital i se administrează: Jeanne M. Farnan, „Situational Awareness and Patient
Safety“, Patient Safety Network, 1 apr. 2016, https://psnet.ahrq.gov/web-mm/situational-
awareness-and-patient-safety.

Î
124 În domeniul sportiv, pe de altă parte: Craig Pulling, Philip Kearney, David Eldridge și Matt
Dicks, „Football Coaches’ Perceptions of the Introduction, Delivery and Evaluation of Visual
Exploratory Activity“, Psychology of Sport and Exercise 39 (2018): 81–89,
https://doi.org/10.1016/j.psychsport.2018.08.001.
125 Ați văzut imaginea de ansamblu: Wikipedia, s.v. „Wayne Gretzky“, actualizat 19 mar. 2019,
https://en.wikipedia.org/wiki/Wayne_Gretzky.
126 „Cel Mare“: Wikipedia, s.v. „Wayne Gretzky“.
127 „Simt“, explica el, „unde“: Wikipedia, s.v. „Wayne Gretzky“.
128 fundașul din liga națională americană: Wikipedia, s.v. „Tom Brady“, actualizat 25 feb. 2019,
https://en.wikipedia.org/wiki/Tom_Brady.
129 Atât de sensibil, încât plângea: TeaMoe Oliver, „Tom Brady Cried on National Television,
and at’s Why He’s Great“, Bleacher Report, 12 apr. 2011,
https://bleacherreport.com/articles/659535-tom-brady-cried-on-national-television-and-thats-
why-hes-great.
130 Atât la oameni, cât și la maimuțe: H. P. Jedema, P. J. Gianaros, P. J. Greer, D. D. Kerr, S. Liu, J.
D. Higley, S. J. Suomi, A. S. Olsen, J. N. Porter, B. J. Lopresti, A. R. Hariri și C. W. Bradberry,
„Cognitive Impact of Genetic Variation of the Serotonin Transporter in Primates Is Associated
with Di erences in Brain Morphology Rather an Serotonin Neurotransmission“, Molecular
Psychiatry 15, nr. 5 (2009): 512–22, https://doi.org/10.1038/mp.2009.90.
131 Sursa acestui dar: R. M. Todd, M. R. Ehlers, D. J. Muller, A. Robertson, D. J. Palombo, N.
Freeman, B. Levine și A. K. Anderson, „Neurogenetic Variations in Norepinephrine Availability
Enhance Perceptual Vividness“, Journal of Neuroscience 35, nr. 16 (2015): 6506–16,
https://doi.org/10.1523/jneurosci.4489-14.2015.
132 Încă din anii 1960: Sharon Lind, „Overexcitability and the Gifted“, SENG—Supporting
Emotional Needs of the Gifted, 14 sept. 2011, https://www.sengifted.org/post/overexcitability-
and-the-gifted.
133 Cadrele didactice care lucrează: Lind, „Overexcitability and the Gifted“; D. R. Gere, S. C.
Capps, D. W. Mitchell și E. Grubbs, „Sensory Sensitivities of Gifted Children“, American Journal
of Occupational erapy 63, nr. 3 (2009): 288–95, https://doi.org/10.5014/ajot.63.3.288; și Linda
Silverman, „What We Have Learned About Gifted Children 1979–2009“, raport pregătit de
Gifted Development Center, 2009, https://www.gifteddevelopment.org/s/What-We-Have-
Learned-2009.pdf.
134 Una dintre explicațiile posibile: Jennifer M. Talarico, Kevin S. LaBar și David C. Rubin,
„Emotional Intensity Predicts Autobiographical Memory Experience“, Memory & Cognition 32,
nr. 7 (2004): 1118–32, https://doi.org/10.3758/bf03196886; și Olga Megalakaki, Ugo Ballenghein
și ierry Baccino, „E ects of Valence and Emotional Intensity on the Comprehension and
Memorization of Texts“, Frontiers in Psychology 10 (2019),
https://doi.org/10.3389/fpsyg.2019.00179.
135 În societatea actuală, tindem: Heather Craig, „ e eories of Emotional Intelligence
Explained“, PositivePsychology.com, august 2019, https://positivepsychology.com/emotional-
intelligence-theories/.
136 Fiindcă inteligența emoțională include: John D. Mayer, Richard D. Roberts și Sigal G.
Barsade, „Human Abilities: Emotional Intelligence“, Annual Review of Psychology 59, nr. 1
(2008): 507–36, https://doi.org/10.1146/annurev.psych.59.103006.093646.
137 Spre exemplu, cei sensibili au: J. D. Mayer, P. Salovey și D. R. Caruso, „Emotional Intelligence:
New Ability or Eclectic Traits?“, American Psychologist 63, nr. 6 (2008): 503–17,
https://doi.org/10.1037/0003-066x.63.6.503.
138 unei bune sănătăți mintale: Hassan Farrahi, Seyed Mousa Ka , Tamjid Karimi și Robabeh
Delazar, „Emotional Intelligence and Its Relationship with General Health Among the Students
of University of Guilan, Iran“, Iranian Journal of Psychiatry and Behavioral Sciences 9, nr. 3
(2015), https://doi.org/10.17795/ijpbs-1582.
139 performanțe superioare în muncă: Dana L. Joseph, Jing Jin, Daniel A. Newman și Ernest H.
O’Boyle, „Why Does Self-Reported Emotional Intelligence Predict Job Performance? A Meta-
Analytic Investigation of Mixed EI“, Journal of Applied Psychology 100, nr. 2 (2015): 298–342,
https://doi.org/10.1037/a0037681.
140 abilități de lider: Robert Kerr, John Garvin, Norma Heaton și Emily Boyle, „Emotional
Intelligence and Leadership E ectiveness“, Leadership & Organization Development Journal 27,
nr. 4 (2006): 265–79, https://doi.org/10.1108/01437730610666028.
141 Despre Martin Luther King Jr.: Kelly C. Bass, „Was Dr. Martin Luther King Jr. a Highly
Sensitive Person?“, Highly Sensitive Refuge, 4 feb. 2022, https://highlysensitiverefuge.com/was-
dr-martin-luther-king-jr-a-highly-sensitive-person/.
142 „Muzica aceea era încărcată“: Bruce Springsteen, Born to Run (New York: Simon & Schuster,
2017).
143 „Ingredientele secrete“: Springsteen, Born to Run.
144 „Îmi plăcea cine sunt“: Bruce Springsteen, „Bruce Springsteen: On Jersey, Masculinity and
Wishing to Be His Stage Persona“, interviu de Terry Gross, Fresh Air, NPR, 5 oct. 2016,
https://www.npr.org/2016/10/05/496639696/bruce-springsteen-on-jersey-masculinity-and-
wishing-to-be-his-stage-persona.

Capitolul 4: Prea mult, prea zgomotos, prea repede

145 Alicia Davies: Alicia Davies, corespondență pe e-mail cu autorii, 13 mar. 2022.
146 „unul marcat de termene-limită“: Alicia Davies, „ is Is What Overstimulation Feels Like for
HSPs“, Highly Sensitive Refuge, 14 oct. 2019, https://highlysensitiverefuge.com/what-
overstimulation-feels-like/.
147 „dormitorul ei mic și drăguț“: Davies, „What Overstimulation Feels Like“.
148 „huruit, hârșâit“,: Davies, „What Overstimulation Feels Like“.
149 „Orice fel de conversație“: Davies, „What Overstimulation Feels Like“.
150 „Îmi venea și mie să plâng“: Davies, „What Overstimulation Feels Like“.
151 Dar, indiferent de mărimea: Larissa Geleris, interviu cu autorii pe Zoom, 28 iun. 2021.
152 „Și, odată ce e plină“: Geleris, interviu.
153 „Așa zice terapeuta mea“: Geleris, interviu.
154 „Simțeam că mă străduiesc“: Geleris, interviu.
155 „M-am întors“: Geleris, interviu.
156 Deși știm că avem: Geleris, interviu.
157 „Nu există niciun moment“: Geleris, interviu.
158 sistemul nervos al persoanelor sensibile: Geleris, interviu.
159 modul „Amenințare“: Paul Gilbert, interviu cu autorii pe Zoom, 14 iul. 2021.
160 „deturnarea amigdalei“: Daniel Goleman, Emotional Intelligence (New York: Bantam Books,
2005).
161 „ne oferă acea senzație efervescentă“: Gilbert, interviu.
162 „oamenii devin complet obsedați“: Gilbert, interviu.
163 „În mod fericit pentru mine“: Davies, corespondență pe e-mail.
164 „senzația unui fulger interior“: Lama Lodro Zangmo, corespondență pe e-mail cu autorii, 15
apr. 2022.
165 „Dacă păstram tăcerea“: Zangmo, corespondență pe e-mail.
166 „Tendința de a deveni“: Tom Falkenstein, Elaine Aron și Ben Fergusson, e Highly Sensitive
Man: Finding Strength in Sensitivity (New York: Citadel Press, 2019).
167 „Pe moment, atunci“: Geleris, interviu.
168 Aportul proprioceptiv: Geleris, interviu.
169 „Copil ind, nu v-ați liniști“: Falkenstein, Aron și Fergusson, Highly Sensitive Man.
170 „Când este activat creierul emoțional“: Julie Bjelland, „ is Simple Mental Trick Has Helped
ousands of HSPs Stop Emotional Overload“, Highly Sensitive Refuge, 12 dec. 2018,
https://highlysensitiverefuge.com/highly-sensitive-people-trick-bypass-emotional-overload/.
171 Scrieți cel puțin câte trei: Bjelland, „ is Simple Mental Trick“.
172 Când sunteți copleșit: Stephen C. Hayes și Spencer Xavier Smith, Get Out of Your Mind and
Into Your Life: e New Acceptance & Commitment erapy (Oakland, CA: New Harbinger
Publications, 2005).
173 „Rolul lor este să apară“: Steven C. Hayes, „ e Shortest Guide to Dealing with Emotions:
People Often Avoid Emotions Instead of Confronting em“, Psychology Today, 13 apr. 2021,
https://www.psychologytoday.com/us/blog/get-out-your-mind/202104/the-shortest-guide-
dealing-emotions.
174 Psihologii numesc această focalizare asupra ludicului: Carolyn Cole, „How to Embrace
Your ‘Play Ethic’ as a Highly Sensitive Person“, Highly Sensitive Refuge, 14 iun. 2021,
https://highlysensitiverefuge.com/how-to-embrace-your-play-ethic-as-a-highly-sensitive-
person/.
175 „este acoperită în decursul anilor“: Cole, „Embrace Your ‘Play Ethic’“.
176 „Dacă puteți, lăsați-vă dus de val“: Geleris, interviu.

Capitolul 5: Durerea empatiei

177 Rachel Horne avea: Rachel Horne, „Sensitive and Burned Out? You Might Be Ready for the
Nomad Life“, Highly Sensitive Refuge, 19 oct. 2020, https://highlysensitiverefuge.com/ready-for-
the-nomad-life/.
178 „Mie îmi era imposibil“: Rachel Horne, interviu cu autorii pe Zoom, 11 iun. 2021.
179 „Îmi puteam păstra controlul“: Horne, interviu.
180 Atunci l-a întâlnit: Rachel Horne, „As an HSP, the Hermit’s Life Is the Best Life for Me“,
Highly Sensitive Refuge, 26 iul. 2021, https://highlysensitiverefuge.com/as-an-hsp-the-hermits-
life-is-the-best-life-for-me/.
181 Iată un exemplu: în 2021: Qing Yang și Kevin Parker, „Health Matters: Turnover in the Health
Care Workforce and Its E ects on Patients“, State Journal-Register, 14 mar. 2022,
https://www.sj-r.com/story/news/healthcare/2022/03/14/turnover-health-care-workforce-and-
its-e ects-patients/7001765001/.
182 „efectul cameleonului“: T. L. Chartrand și J. A. Bargh, „ e Chameleon E ect: e
Perception-Behavior Link and Social Interaction“, Journal of Personality and Social Psychology
76, nr. 6 (1999): 893–910, https://doi.org/10.1037//0022–3514.76.6.893.
183 Acest proces biologic: Gary W. Lewandowski Jr., „Is a Bad Mood Contagious?“, Scienti c
American Mind 23, nr. 3 (2012): 72, https://doi.org/10.1038/scienti camericanmind0712-72a.
184 partenerii de viață își in uențează: Sherrie Bourg Carter, „Emotions Are Contagious:
Choose Your Company Wisely“, Psychology Today, 20 oct. 2012,
https://www.psychologytoday.com/us/blog/high-octane-women/201210/emotions-are-
contagious-choose-your-company-wisely.
185 femeile sunt mai susceptibile: Elaine Hat eld, John T. Cacioppo și Richard L. Rapson,
Emotional Contagion (Cambridge: Cambridge University Press, 2003).
186 depresia la unul dintre soți: Bourg Carter, „Emotions Are Contagious“.
187 să privească o persoană nevoită: Bourg Carter, „Emotions Are Contagious“.
188 superdiseminatorii emoționali: Hat eld, Cacioppo și Rapson, Emotional Contagion.
189 poate duce deopotrivă: Kelly McGonigal, „How to Overcome Stress by Seeing Other People’s
Joy“, Greater Good, 15 iul. 2017,
https://greatergood.berkeley.edu/article/item/how_to_overcome_stress_by_seeing_other_peopl
es_joy.
190 „Cel mai fericit om din lume“: Ronald Siegel, interviu cu autorii pe Zoom, 3 iun. 2021.
191 „Vă rog, putem trece“: Ronald Siegel, „Overcoming Burnout: Moving from Empathy to
Compassion“, Praxis, 3 iul. 2019, https://www.praxiscet.com/posts/overcoming-burnout-
moving-from-empathy-to-compassion/.
192 Aceasta e magia: Siegel, „Overcoming Burnout“.
193 Tania Singer, cercetătoare în domeniul compasiunii: Tania Singer și Olga M. Klimecki,
„Empathy and Compassion“, Current Biology 24, nr. 18 (2014): R875–78,
https://doi.org/10.1016/j.cub.2014.06.054.
194 Putem recunoaște impactul: Denise Lavoie, „Two 9/11 Widows Raise Funds to Help
Bereaved Afghan Women“, Boston.com, 4 aug. 2010,
http://archive.boston.com/news/local/massachusetts/articles/
2010/08/04/two_911_widows_raise_funds_to_help_bereaved_afghan_women/.
195 Una dintre modalitățile de dirijare: Antoine Lutz, Julie Brefczynski-Lewis, Tom Johnstone și
Richard J. Davidson, „Regulation of the Neural Circuitry of Emotion by Compassion Meditation:
E ects of Meditative Expertise“, PLoS ONE 3, nr. 3 (2008): e1897,
https://doi.org/10.1371/journal.pone.0001897.
196 „În lipsa solicitudinii și a compasiunii“: Richard Davidson, „Tuesday Tip: Shift from
Empathy to Compassion“, Healthy Minds Innovations, 8 dec. 2020,
https://hminnovations.org/blog/learn-practice/tuesday-tip-shift-from-empathy-to-compassion.
197 să ne schimbăm atitudinea sau „orientarea“: Davidson, „Tuesday Tip“.
198 „Wishing Your Loved Ones“: Richard Davidson, Healthy Minds Program app, Healthy Minds
Innovations, https://hminnovations.org/meditation-app.
199 o puteți asculta gratis: Healthy Minds Innovations, „Wishing Your Loved Ones Well: Seated
Practice“, SoundCloud, 2021, https://soundcloud.com/user-984650879/wishing-your-loved-
ones-well-seated-practice.
200 „Să întâmpini cât mai puține di cultăți“: Healthy Minds Innovations, „Wishing Your Loved
Ones Well“.
201 Ricard, francezul considerat cel mai fericit: Matthieu Ricard, „Interview with Matthieu
Ricard“, interviu la Taking Charge of Your Health & Wellbeing, University of Minnesota, 2016,
https://www.takingcharge.csh.umn.edu/interview-matthieu-ricard.
202 „atunci cred că ar trebui“: Ricard, interviu.
203 „să nu ne focalizăm prea mult“: Ricard, interviu.
204 Unii cercetători au sugerat că angoasa: Dorian Peters și Rafael Calvo, „Compassion vs.
Empathy“, Interactions 21, nr. 5 (2014): 48–53, https://doi.org/10.1145/2647087; și Jennifer L.
Goetz, Dacher Keltner și Emiliana Simon- omas, „Compassion: An Evolutionary Analysis and
Empirical Review“, Psychological Bulletin 136, nr. 3 (2010): 351–74,
https://doi.org/10.1037/a0018807.
205 oamenii sunt mai puțin predispuși să arate compasiune: Peters și Calvo, „Compassion vs.
Empathy“; și Goetz et al., „Compassion“.
206 Cercetările arată că, atunci când: McGonigal, „Seeing Other People’s Joy“.
207 „Emoția asta oare este a mea“: Brooke Nielsen, interviu cu autorii pe Zoom, 4 iun. 2021.
208 „Sper că ți-ai luat în bagaj“: Horne, interviu.
209 Pentru prima dată: Horne, interviu.
210 „se oprească din alergare“: Horne, interviu.
211 „Persoanele foarte sensibile procesează totul“: Horne, „Sensitive and Burned Out?“

Capitolul 6: Dragoste din toată inima

212 „Eu eram doar puștanul enervant“: Brian R. Johnston și Sarah Johnston, interviu cu autorii
pe Zoom, 12 aug. 2021.
213 Deși se știau: Brian R. Johnston, „My High Sensitivity Saved My Marriage. But First, It Almost
Ruined It“, Highly Sensitive Refuge, 4 noi. 2020, https://highlysensitiverefuge.com/my-high-
sensitivity-saved-my-marriage/.
214 „Poate că nu sunt cel“: Johnston și Johnston, interviu.
215 „o familie la minut“: Johnston și Johnston, interviu.
216 „Ea e genul de persoană“: Johnston și Johnston, interviu.
217 „cu totul diferiți“: Johnston și Johnston, interviu.
218 „Bărbații nu ar trebui“: Johnston și Johnston, interviu.
219 Elaine Aron, expertă în sensibilitate: Elain Aron, e Highly Sensitive Person in Love:
Understanding and Managing Relationships When the World Overwhelms You (New York:
Harmony Books, 2016).
220 sunt „plictisite“ și că „stagnează“: Aron, Highly Sensitive Person in Love.
221 „Atunci când ești plictisit“: Aron, Highly Sensitive Person in Love.
222 sondaj American Perspectives: Daniel A. Cox, „ e State of American Friendship: Change,
Challenges, and Loss“, Survey Center on American Life, 8 iun. 2021,
 https://www.americansurveycenter.org/research/the-state-of-american-friendship-change-
challenges-and-loss/.
223 ne ajută să trăim mai mult: Julianne Holt-Lunstad, Timothy B. Smith și J. Bradley Layton,
„Social Relationships and Mortality Risk: A Meta-Analytic Review“, PLoS Medicine 7, nr. 7
(2010), https://doi.org/10.1371/journal.pmed.1000316.
224 să ne revenim mai ușor după o boală: O ce of Public A airs, „Seven Reasons Why Loving
Relationships Are Good for You“, University of Utah, 14 feb. 2017,
https://healthcare.utah.edu/healthfeed/postings/2017/02/relationships.php.
225 să m mai mulțumiți: Johnny Wood, „Why Workplace Friendships Can Make You Happier
and More Productive“, World Economic Forum, 22 noi. 2019,
https://www.weforum.org/agenda/2019/11/friends-relationships-work-productivity-career/.
226 Harvard Medical School susțin: „ e Health Bene ts of Strong Relationships“, Harvard
Health Publishing, 22 noi. 2010, https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/the-health-
bene ts-of-strong-relationships.
227 cel mai de preț bun al vieții noastre: Margaret S. Clark, Aaron Greenberg, Emily Hill,
Edward P. Lemay, Elizabeth Clark-Polner și David Roosth, „Heightened Interpersonal Security
Diminishes the Monetary Value of Possessions“, Journal of Experimental Social Psychology 47,
nr. 2 (2011): 359–64, https://doi.org/10.1016/j.jesp.2010.08.001.
228 În Sudanul de Sud: „War and Peace and Cows“, prezentat de Noel King și Gregory Warner,
Planet Money, NPR, 15 noi. 2017, https://www.npr.org/transcripts/563787988.
229 Dar în conformitate cu spusele: Eli J. Finkel. e All-or-Nothing Marriage: How the Best
Marriages Work (New York: Dutton, 2017); și Eli J. Finkel, „ e All-or-Nothing Marriage“, New
York Times, 14 feb. 2014, https://www.nytimes.com/2014/02/15/opinion/sunday/the-all-or-
nothing-marriage.html.
230 Are coajă subțire: Sideways, regizat de Alexander Payne (Fox Searchlight Pictures, 2004),
DVD.
231 Cercetătorii au descoperit că disputele în cuplu: John Gottman, e Marriage Clinic: A
Scienti cally-Based Marital erapy (New York: Norton, 1999); și B. J. Atkinson, Emotional
Intelligence in Couples erapy: Advances in Neurobiology and the Science of Intimate
Relationships (New York: Norton, 2005).
232 „Atunci când am un dezacord cu soțul meu“: Megan Gri th, „How to Survive a Fight with
Your Partner When You’re the Sensitive One“, Highly Sensitive Refuge, 19 feb. 2020,
https://highlysensitiverefuge.com/how-to-survive-a- ght-with-your-partner-when-youre-the-
sensitive-one/.
233 Pe de altă parte, evitarea con ictelor: April Snow, corespondență pe e-mail cu autorii, 1
sept. 2021.
234 „cealaltă persoană nu are cum“: Snow, corespondență pe e-mail.
235 „Învățați cum să vă rezolvați“: Snow, corespondență pe e-mail.
236 Bill Eddy de la: William A. Eddy, It’s All Your Fault!: 12 Tips for Managing People Who Blame
Others for Everything (San Diego: High Con ict Institute Press, 2008).
237 Bazându-se pe experiența sa de 30: Lisa Firestone, „4 Ways to Say (and Get) What You Want
in Your Relationship“, Psychology Today, 11 dec. 2015,
https://www.psychologytoday.com/us/blog/compassion-matters/201512/4-ways-say-and-get-
what-you-want-in-your-relationship.
238 „Când vorbești cu sinceritate“: Firestone, „4 Ways to Say“.
239 Cuvintele pe care le rostiți trebuie: Firestone, „4 Ways to Say“.
240 Vulnerabilitatea este tot mai des: Brené Brown, Daring Greatly: How the Courage to Be
Vulnerable Transforms the Way We Live, Love, Parent, and Lead (New York: Gotham Books,
2012).
241 „cusururile și imperfecțiunile“: Robert Glover, No More Mr. Nice Guy: A Proven Plan for
Getting What You Want in Love, Sex, and Life (Philadelphia: Running Press, 2017).
242 Atunci când împărtășim arta: Seth Godin și Hugh MacLeod, V Is for Vulnerable: Life
Outside the Comfort Zone (New York: Penguin, 2012).
243 „Întrebați orice persoană“: Deborah Ward, „ e HSP Relationship Dilemma: Are You Too
Sensitive or Are You Neglecting Yourself?“, Psychology Today, 2 feb. 2018,
https://www.psychologytoday.com/us/blog/sense-and-sensitivity/201802/the-hsp-relationship-
dilemma.
243 Mai întâi, trebuie să știți: Sharon Martin, „How to Set Boundaries with Toxic People“, Live
Well with Sharon Martin, 14 dec. 2017, https://www.livewellwithsharonmartin.com/set-
boundaries-toxic-people/.
244 „Am văzut oameni care acceptă“: Sharon Martin, corespondență pe e-mail cu autorii, 3 apr.
2022.
245 Într-o astfel de situație: Martin, „Boundaries with Toxic People“.
246 „Persoanele narcisiste și cele «toxice»: Martin, corespondență pe e-mail.
247 „capătul extrem“: Johnston și Johnston, interviu.
248 „Nu trebuie să schimb ceea ce“: Johnston și Johnston, interviu.„Nu este un defect de
caracter“: Johnston și Johnston, interviu.

Capitolul 7: Creșterea unei generații de copii sensibili

249 „În cultura noastră, este foarte di cil“: Elaine Aron, „For Highly Sensitive Teenagers“, partea
1, „Feeling Di erent“, e Highly Sensitive Person, 28 feb. 2008, https://hsperson.com/for-
highly-sensitive-teenagers-feeling-di erent/.
250 persoanele sensibile se resimt mai tare: Bianca Acevedo, e Highly Sensitive Brain:
Research, Assessment, and Treatment of Sensory Processing Sensitivity (San Diego: Academic
Press, 2020).
251 Ca să exempli căm: Barak Morgan, Robert Kumsta, Pasco Fearon, Dirk Moser, Sarah Skeen,
Peter Cooper, Lynne Murray, Greg Moran și Mark Tomlinson, „Serotonin Transporter Gene
(SLC6A4) Polymorphism and Susceptibility to a Home-Visiting Maternal-Infant Attachment
Intervention Delivered by Community Health Workers in South Africa: Reanalysis of a
Randomized Controlled Trial“, PLOS Medicine 14, nr. 2 (2017): e1002237,
https://doi.org/10.1371/journal.pmed.1002237.
252 Michael Pluess a constatat: Michael Pluess, Stephanie A. De Brito, Alice Jones Bartoli,
Eamon McCrory, Essi Viding, „Individual Di erences in Sensitivity to the Early Environment as
a Function of Amygdala and Hippocampus Volumes: An Exploratory Analysis in 12-Year-Old
Boys“, Development and Psychopathology (2020): 1–10,
https://doi.org/10.1017/S0954579420001698.

Î
253 În urma unui studiu efectuat: Brandi Stupica, Laura J. Sherman și Jude Cassidy, „Newborn
Irritability Moderates the Association Between Infant Attachment Security and Toddler
Exploration and Sociability“, Child Development 82, nr. 5 (2011): 1381–89,
https://doi.org/10.1111/j.1467-8624.2011.01638.x.
254 Pediatrul W. omas Boyce: W. omas Boyce, e Orchid and the Dandelion: Why Some
Children Struggle and How All Can rive (New York: Alfred A. Knopf, 2019).
255 „Le era greu să se liniștească“: Maureen Gaspari, „Discipline Strategies for the Sensitive
Child“, e Highly Sensitive Child, 28 aug. 2018,
https://www.thehighlysensitivechild.com/discipline-strategies-for-the-sensitive-child/.
256 Analizând studiile asupra: Monika Baryła-Matejczuk, Małgorzata Artymiak, Rosario Ferrer-
Cascales și Moises Betancort, „ e Highly Sensitive Child as a Challenge for Education:
Introduction to the Concept“, Problemy Wczesnej Edukacji 48, nr. 1 (2020): 51–62,
https://doi.org/10.26881/pwe.2020.48.05.
257 „tind să acționeze ca propriii“: Amanda Van Mulligen, „Why Gentle Discipline Works Best
with the Highly Sensitive Child“, Highly Sensitive Refuge, 27 mar. 2019,
https://highlysensitiverefuge.com/highly-sensitive-child-gentle-discipline/.
258 De aceea, Baryla-Matejczuk: Baryła-Matejczuk, „Challenge for Education“.
259 „Nu sunt perfectă“: Gaspari, „Discipline Strategies“.
260 Un studiu a constatat chiar: Kimberley Brindle, Richard Moulding, Kaitlyn Bakker și Maja
Nedeljkovic, „Is the Relationship Between Sensory-Processing Sensitivity and Negative A ect
Mediated by Emotional Regulation?“, Australian Journal of Psychology 67, nr. 4 (2015): 214–21,
https://doi.org/10.1111/ajpy.12084.
261 În conformitate cu psihologul: John Gottman, Lynn Fainsilber Katz și Carole Hooven, Meta-
Emotion: How Families Communicate Emotionally (New York: Routledge, 2013).
262 Fetele învață în general: G. Young și J. Zeman, „Emotional Expression Management and
Social Acceptance in Childhood“, poster prezentat la Society for Research in Child
Development, Tampa, FL, apr. 2003.
263 Datele de care dispunem sugerează: Susan Adams, Janet Kuebli, Patricia A. Boyle și Robyn
Fivush, „Gender Di erences in Parent-Child Conversations About Past Emotions: A
Longitudinal Investigation“, Sex Roles 33 (1995): 309–23,
https://link.springer.com/article/10.1007/BF01954572.
264 nu ezită să-și împărtășească tristețea: Robyn Fivush, „Exploring Sex Di erences in the
Emotional Context of Mother-Child Conversations About the Past“, Sex Roles 20 (1989): 675–
91, https://link.springer.com/article/10.1007/BF00288079.
265 Băieții sunt mai des ținta: Susanne A. Denham, Susan Renwick-DeBardi și Susan Hewes,
„A ective Communication Between Mothers and Preschoolers: Relations with Social Emotional
Competence“, Merrill-Palmer Quarterly 40 (1994): 488–508, www.jstor.org/stable/23087919.
266 Toți copiii sunt în mod negativ afectați: Young și Zeman, „Emotional Expression
Management“; Adams et al., „Gender Di erences in Parent-Child Conversations“; Fivush,
„Exploring Sex Di erences“; și Denham et al., „Mothers and Preschoolers“.
267 Cercetătorii au identi cat: Peter A. Wyman, Wendi Cross, C. Hendricks Brown, Qin Yu, Xin
Tu și Shirley Eberly, „Intervention to Strengthen Emotional Self-Regulation in Children with
Emerging Mental Health Problems: Proximal Impact on School Behavior“, Journal of Abnormal
Child Psychology 38, nr. 5 (2010): 707–20, https://doi.org/10.1007/s10802-010-9398-x.
Capitolul 8: Mai mult decât un simplu salariu
268 În urma unui sondaj s-a constatat chiar: Bhavini Shrivastava, „Identify and Unleash Your
Talent“, BCS, e Chartered Institute for IT, 24 iul. 2019, https://www.bcs.org/articles-opinion-
and-research/identify-and-unleash-your-talent/.
269 De fapt, dacă dumneavoastră înșivă credeți: Linda Binns, „Why Your Workplace Doesn’t
Value HSPs—and How to Change at“, Highly Sensitive Refuge, 11 oct. 2021,
https://highlysensitiverefuge.com/why-your-workplace-doesnt-value-hsps-and-how-to-change-
that/.
270 „Atunci când vă veți vedea“: Binns, „Workplace Doesn’t Value HSPs“.
271 „Sunt deseori animați“: Anne Marie Crosthwaite, „I Am a Highly Sensitive Person. Here’s
What I Wish More People Knew About HSPs“, MindBodyGreen, 4 aug. 2017,
https://www.mindbodygreen.com/articles/i-am-a-highly-sensitive-person-heres-what-i-wish-
more-people-knew-about-hsps/.
272 În conformitate cu studiile efectuate de rma: Naina Dhingra, Andrew Samo, Bill
Schaninger și Matt Schrimper, „Help Your Employees Find Purpose—or Watch em Leave“,
McKinsey & Company, 5 apr. 2021, https://www.mckinsey.com/business-functions/people-and-
organizational-performance/our-insights/help-your-employees- nd-purpose-or-watch-them-
leave.
273 conform unei estimări: Shawn Achor, Andrew Reece, Gabriella Kellerman și Alexi Robichaux,
„9 out of 10 People Are Willing to Earn Less Money to Do More-Meaningful Work“, Harvard
Business Review, 6 noi. 2018, https://hbr.org/2018/11/9-out-of-10-people-are-willing-to-earn-
less-money-to-do-more-meaningful-work.
274 De asemenea, companiile îi pot păstra: Reece, „Meaning and Purpose at Work“.
275 „majoritatea actorilor sunt“: Jennifer Aniston, „Nicole Kidman Steps into Spring“, Harper’s
Bazaar, 5 ian. 2011, https://www.harpersbazaar.com/celebrity/latest/news/a643/nicole-kidman-
interview-0211/.
276 Dolly Parton: Lauren E ron, „Dolly Parton Opens Up About Song Inspirations, Being ‘Aunt
Dolly’ to Female Country Artists and ose Tattoos“, ABC News, 11 noi. 2019,
https://abcnews.go.com/Entertainment/dolly-parton-opens-song-inspirations-aunt-dolly-
female/story ?id = 66801989.
277 Lorde: Rob Haskell, „Good Lorde! Behind the Blissed-Out Comeback of a Pop Iconoclast“,
Vogue, 8 sept. 2021, https://www.vogue.com/article/lorde-cover-october-2021.
278 Elton John: Tatiana Siegel, „‘Rocketman’ Takes Flight: Inside Taron Egerton’s Transformation
into Elton John (and, He Hopes, a Major Star)“, Hollywood Reporter, 6 mai 2019,
https://www.hollywoodreporter.com/movies/movie-features/rocketman-takes-taron-egertons-
transformation-elton-john-1207544/.
279 Yo-Yo Ma: Carolyn Gregoire, „Why So Many Artists Are Highly Sensitive People“, Hu Post, 28
dec. 2015, https://www.hu post.com/entry/artists-sensitive-
creative_n_567f02dee4b0b958f6598764 ?u4ohia4i=.
280 Alanis Morissette: Sensitive: e Untold Story, regizat de Will Harper (Global Touch Group,
Inc., 2015), DVD.
281 Bruce Springsteen: Bruce Springsteen, „Bruce Springsteen: On Jersey, Masculinity and
Wishing to Be His Stage Persona“, interviu de Terry Gross, Fresh Air, NPR, 5 oct. 2016,
 https://www.npr.org/2016/10/05/496639696/bruce-springsteen-on-jersey-masculinity-and-
wishing-to-be-his-stage-persona.
282 Persoanele creative sunt de multe ori: Scott Barry și Carolyn Gregoire, Wired to Create:
Unraveling the Mysteries of the Creative Mind (New York: TarcherPerigee, 2016).
283 „Sensibilitatea și rea lor deschisă“: Barry și Gregoire, Wired to Create.
284 Barrie Jaeger, autoare a cărții: Barrie Jaeger, Making Work Work for the Highly Sensitive
Person (New York: McGraw-Hill, 2004).
285 Motivul, în conformitate cu opinia: Cal Newport, interviu cu autorii pe Zoom, 29 apr. 2021.
286 Creierul nostru de vânători-culegători: Newport, interviu.
287 „mintea de stup hiperactivă“: Newport, interviu.
288 „Este un dezastru“: Newport, interviu.
289 „Este mult mai rea“: Newport, interviu.
290 „Se vor întâmpla lucruri pe care“: Newport, interviu.
291 cercetătoarea Amy Wrzesniewski a hotărât: David Zax, „Want to Be Happier at Work?
Learn How from ese ‘Job Crafters’“, Fast Company, 3 iun. 2013,
https://www.fastcompany.com/3011081/want-to-be-happier-at-work-learn-how-from-these-
job-crafters.
292 Wrzesniewski a conceput ceea ce ea numește: Amy Wrzesniewski și Jane E. Dutton,
„Crafting a Job: Revisioning Employees as Active Crafters of eir Work“, Academy of
Management Review 26, nr. 2 (2001): 179–201, https://doi.org/10.5465/amr.2001.4378011; și
Justin M. Berg, Jane E. Dutton și Amy Wrzesniewski, „Job Crafting and Meaningful Work“, în
Purpose and Meaning in the Workplace, ed. Bryan J. Dik, Zinta S. Byrne și Michael F. Steger
(Washington, DC: American Psychological Association, 2013).
293 De atunci, nenumărate studii: Rebecca Fraser- ill, „ e 5 Biggest Myths About Meaningful
Work“, Forbes, 7 aug. 2019, https://www.forbes.com/sites/rebeccafraserthill/2019/08/07/the-5-
biggest-myths-about-meaningful-work/?sh=7cda524770b8; Catherine Bailey, „What Makes
Work Meaningful—or Meaningless“, MIT Sloan Management Review, 1 iun. 2016,
https://sloanreview.mit.edu/article/what-makes-work-meaningful-or-meaningless/; Amy
Wrzesniewski, Nicholas LoBuglio, Jane E. Dutton și Justin M. Berg, „Job Crafting and
Cultivating Positive Meaning and Identity in Work“, Advances in Positive Organizational
Psychology (2013): 281–302, https://doi.org/10.1108/s2046-410x(2013)0000001015;
Wrzesniewski și Dutton, „Crafting a Job“; și Justin M. Berg, Amy Wrzesniewski și Jane E.
Dutton, „Perceiving and Responding to Challenges in Job Crafting at Di erent Ranks: When
Proactivity Requires Adaptivity“, Journal of Organizational Behavior 31, nr. 2–3 (2010): 158–86,
https://doi.org/10.1002/job.645.
de la cele slab cali cate: Berg et al., „Challenges in Job Crafting“.
294 Modelarea jobului este e cientă: Tom Rath, „Job Crafting from the Outside In“, Harvard
Business Review, 24 mar. 2020, https://hbr.org/2020/03/job-crafting-from-the-outside-in; și
Wrzesniewski și Dutton, „Crafting a Job“, 187, 193–194.
295 De fapt, dat ind că îmbunătățește: Cort W. Rudolph, Ian M. Katz, Kristi N. Lavigne și
Hannes Zacher, „Job Crafting: A Meta-Analysis of Relationships with Individual Di erences, Job
Characteristics, and Work Outcomes“, Journal of Vocational Behavior 102 (2017): 112–38,
https://doi.org/10.1016/j.jvb.2017.05.008.
296 Când au comparat succesul: Alessio Gori, Alessandro Arcioni, Eleonora Topino, Letizia
Palazzeschi și Annamaria Di Fabio, „Constructing Well-Being in Organizations: First Empirical
Results on Job Crafting, Personality Traits, and Insight“, International Journal of Environmental
Research and Public Health 18, nr. 12 (2021): 6661, https://doi.org/10.3390/ijerph18126661.
297 Modelarea jobului presupune, în parte: Wrzesniewski și Dutton, „Crafting a Job“; și Berg et
al., „Job Crafting and Meaningful Work“.
298 Acest aspect al modelării jobului: Wrzesniewski și Dutton, „Crafting a Job“; și Berg et al.,
„Job Crafting and Meaningful Work“, 89–92.
299 Spre exemplu, slujba unei asistente medicale: Wrzesniewski și Dutton, „Crafting a Job“,
185–86.
300 „modelarea activității“: Wrzesniewski și Dutton, „Crafting a Job“; and Berg et al., „Job
Crafting and Meaningful Work“, 86–87.
301 Cercetările arată că unul dintre cei mai importanți: L. Meyers, „Social Relationships Matter
in Job Satisfaction“, American Psychological Association 38, nr. 4 (2007),
https://www.apa.org/monitor/apr07/social.
302 „modelare relațională“: Wrzesniewski și Dutton, „Crafting a Job“; și Berg et al., „Job Crafting
and Meaningful Work“, 87–89.
303 să vă adaptați abordarea: Berg et al., „Challenges in Job Crafting“.
304 Conform spuselor lui Cal Newport: Newport, interviu.

Capitolul 9: Revoluția sensibilității

305 Unul dintre cele mai grave: „ e Bank War“, prezentat de Jacob Goldstein și Robert Smith,
Planet Money, NPR, 24 mar., 2017, https://www.npr.org/transcripts/521436839; și Martin A.
Armstrong, „Panic of 1837“, Armstrong Economics, Princeton Economic Institute, n.d.,
https://www.armstrongeconomics.com/panic-of-1837/.
306 Un altul, Criza Lungă: Wikipedia, s.v. „Long Depression“, actualizat pe 13 dec. 2020,
https://en.wikipedia.org/wiki/Long_Depression.
307 „mai degrabă mor de glonț“: Departamentul de Interne al SUA, National Park Service, „ e
Baltimore and Ohio Railroad Martinsburg Shops“, National Historical Landmark Nomination
document, 31 iul. 2003, 41, https://npgallery.nps.gov/pdfhost/docs/NHLS/Text/03001045.pdf.
308 O prea puțin cunoscută activistă: „Her Life: e Woman Behind the New Deal“, Frances
Perkins Center, 2022, http://francesperkinscenter.org/life-new/.
309 Dar a pus o condiție: „Her Life“.
310 Președintele Roosevelt i-a acceptat: „Her Life“.
311 Nepotul ei, Tomlin: Tomlin Perkins Coggeshall, fondator al Frances Perkins Center, interviu
cu autorii pe Zoom, 16 sept. 2021.
312 „Oamenii sunt importanți“: Frances Perkins și J. Paul St. Sure, Two Views of American Labor
(Los Angeles: Institute of Industrial Relations, University of California, 1965), 2.
313 setul de măsuri New Deal a marcat: Brian Dunleavy, „Did New Deal Programs Help End the
Great Depression?“, History, 10 sept. 2018, https://www.history.com/.amp/news/new-deal-
e ects-great-depression.
314 Antagonismul dintre nivelurile de jos: Keith Johnstone și Irving Wardle, Impro:
Improvisation and the eatre (New York: Bloomsbury Academic, 2019).
315 Dramaturgul Keith Johnstone: Johnstone, Impro.
316 Fiecare dintre noi își modi că statutul: Assael Romanelli, „ e Key to Unlocking the Power
Dynamic in Your Life“, Psychology Today, 27 noi. 2019,
https://www.psychologytoday.com/us/blog/the-other-side-relationships/201911/the-key-
unlocking-the-power-dynamic-in-your-life.
317 Femeile și introvertiții: Susan Cain, „7 Tips to Improve Communi-cation Skills“, 20 apr. 2015,
https://susancain.net/7-ways-to-use-powerless-communication/#.
318 și-au îndreptat atenția asupra unui spital din Boston: Daniel Goleman și Richard E.
Boyatzis, „Social Intelligence and the Biology of Leadership“, Harvard Business Review, 31 oct.
2016, https://hbr.org/2008/09/social-intelligence-and-the-biology-of-leadership.
319 „Ambii mai conduseseră“: Goleman și Boyatzis, „Social Intelligence“.
320 „Conducerea e cientă presupune“: Goleman și Boyatzis, „Social Intelligence“.
321, În conformitate cu rezultatele unui studiu: Tracy Brower, „Empathy Is the Most Important
Leadership Skill According to Research“, Forbes, 19 sept. 2021,
https://www.forbes.com/sites/tracybrower/2021/09/19/empathy-is-the-most-important-
leadership-skill-according-to-research/?sh = 15d7a3453dc5.
322 Pe lângă faptul că sunt: Eric Owens, „Why Highly Sensitive People Make the Best Leaders“,
Highly Sensitive Refuge, 4 mar. 2020, https://highlysensitiverefuge.com/why-highly-sensitive-
people-make-the-best-leaders/.
323 Euny Hong, o ziaristă americană de origine coreeană: Adrienne Matei, „What Is ‘Nunchi,’
the Korean Secret to Happiness?“, Guardian, 11 noi. 2019,
https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2019/nov/11/what-is-nunchi-the-korean-secret-to-
happiness.
324 „Copiii coreeni cunosc“: Matei, „What Is ‘Nunchi’?“
325 Când Amy Cuddy: Emma Seppälä, „ e Hard Data on Being a Nice Boss“, Harvard Business
Review, 24 noi., 2014, https://hbr.org/2014/11/the-hard-data-on-being-a-nice-boss.
326 Sunt mai predispuși să analizeze: Owens, „Make the Best Leaders“.
327 „V-ați născut pentru a “: Elaine Aron, e Highly Sensitive Person: How to rive When the
World Overwhelms You (New York: Broadway Books, 1998).
328 „La fel ca mulți dintre noi, tata“: Brittany Blount, „Being an HSP Is a Superpower—but It’s
Almost Impossible to Explain It“, Highly Sensitive Refuge, 4 mar. 2019,
https://highlysensitiverefuge.com/highly-sensitive-person-hsp-superpower/.
329 „Știi că Superman poate“: Blount, „Being an HSP Is a Superpower“.
330 „Te cred“: Blount, „Being an HSP Is a Superpower“.
331 Termenul folosit în limba engleză, gaslighting: Brian Duignan, „Gaslighting“, Encyclopedia
Britannica, n.d., https://www.britannica.com/topic/gaslighting.
332 Faptul că vi se spune că reacționați exagerat: Julie L. Hall, „When Narcissists and Enablers
Say You’re Too Sensitive“, Psychology Today, 21 feb. 2021,
https://www.psychologytoday.com/us/blog/the-narcissist-in-your-life/202102/when-narcissists-
and-enablers-say-youre-too-sensitive.
333 Când vi se spune așa ceva: Hall, „Narcissists and Enablers“.
334 „cu mult înainte ca aceia mai robuști“: Kurt Vonnegut, „Physicist, Heal yself “, Chicago
Tribune, 22 iun. 1969.
DESPRE AUTORI

Jenn Granneman și Andre Sólo sunt creatorii celui mai mare website
dedicat persoanelor sensibile Sensitive Refuge. Ambii scriu cu regularitate
în revistele Psychology Today și Forbes.
Granneman este fondatoarea și redactorul-șef al cele mai mari
comunități online a persoanelor introvertite, Introvert, Dear. Educatoare,
ziaristă și autoarea cărții e Secret Lives of Introverts („Viața secretă a
introvertiților“), a avut apariții în Hu Post, Washington Post, la BBC,
Oprah Daily, BuzzFeed, Glamour și altele, dar și în numeroase podcasturi.
De când și-a acceptat propria sensibilitate, citește multe cărți de
dezvoltare personală și duce o viață plăcut de plictisitoare în Saint Paul,
Minnesotta.
Sólo este cofondator și redactor-șef al Sensitive Refuge. Este scriitor,
cercetător și conferențiar internațional, deținând titlul de Chief Make-It-
Happen O cer la Introvert, Dear. A fost intervievat și a avut apariții la
Hu Post, Washington Post, MSNBC, Telegraph, Vogue și altele, dar și în
numeroase podcasturi. Își împarte timpul între New Orleans și Saint-Paul,
Minnesotta, unde se împrietenește cu neadaptați, își udă în mod exagerat
plantele din casă și are prostul obicei de a aborda imposibilul.
Sensitiverefuge.com
@sensitiverefuge
Introvertdear.com
@introvertdear