Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pilda Semanatorului
Pilda Semanatorului
Primul pas pentru intrarea in Imparatie este marcat deci de primirea cuvantului
dumnezeiesc, zamislitor de viata duhovniceasca. "Cuvintele pe care vi le-am spus sunt
duh si sunt viata" (Ioan 6, 63), va spune Iisus cu alt prilej.
Dupa chiar talmacirea Mantuitorului, cuvantul este semanat in inima (Matei 13, 19)
adica in acel centru metafizic din om care, dupa cum subliniaza Evdokimov, integreaza
toate facultatile umane. Primirea acestuia nu implica deci numai un proces de ordin
intelectual, ci o adeziune totala, care presupune o adanca prefacere launtrica. Totusi,
intelegerea, asimilarea lucida a cuvantului, este o conditie esentiala pentru ca acesta sa
incolteasca in inima. Mantuitorul spune ca, daca cineva aude cuvantul si nu-l intelege,
vine cel viclean si il rapeste din inima sa. Intelegerea este deci neaparat necesara. De
aceea Hristos va starui in repetate randuri asupra obligatiei de a auzi si de a intelege:
"Luati seama deci cum auziti" (Luca 8, 18), spune El, iar alteori, certandu-i pe iudei, va
sublinia din nou: "De ce nu intelegeti vorbirea Mea? Fiindca nu puteti sa dati ascultare
cuvantului Meu" (Ioan 8, 43). Cuvantul nu trebuie deci numai sa fie semanat, ci si
primit, adica inteles in adanca sa semnificatie, caci altminteri el nu va putea rodi.
Exegeza si critica, straine de adevaratul duh al lui Hristos, nu percep adevaratul sens al
evenimentelor din Evanghelie tocmai fiindca nu pot sa auda, nici sa inteleaga, fiind
departe de El. Este aici o dialectica subtila: numai cel care este in comuniune cu Hristos
primeste cuvantul si il intelege, iar intelegerea acestuia il preface in ucenic adevarat.
Principala piedica pusa in calea rodirii cuvantului divin este actiunea dusmanoasa a
satanei, pe care Iisus il numeste aici "cel viclean". Interventia acestei forte personale si
raufacatoare tinde sa-l impiedice pe om de a se preface in fiu al Imparatiei. Dar omul
insusi, datorita libertatii cu care este inzestrat, are tristul privilegiu de a putea inabusi
cresterea semintei in inima sa.
Printre cauzele enumerate de Iisus care contribuie la uscarea semintei apare lipsa de
radacina, semn al absentei unei adevarate chemari. Ea duce, in clipele de incercari
inerente acestei vieti, la sminteli, adica la forme variate de renegare a cuvantului. Grija
de cele lumesti si mirajul avutiei si al placerilor impiedica cresterea cuvantului in
sufletele celor robiti acestor patimi si in cele din urma il inabusa.
Numai aceia care, dupa cuvantul lui Luca, au "inima curata si buna" aud cuvantul, il
pastreaza si "rodesc intru rabdare" (Luca 8, 15). Trebuie asadar ca inima in care a fost
semanat cuvantul sa posede anumite insusiri pentru ca el sa poata incolti si rodi. Este
semnificativa si precizarea proprie numai lui Luca "a rodi intru rabdare". Ea
sugereaza ca cresterea cuvantului in suflet merge simultan cu indurarea incercarilor si
presupune renuntari nestiute si necunoscute de ceilalti, care fac posibila deplina
incorporare la Imparatie, caci aceasta este, in ultima instanta, rodirea mentionata de
parabola, prefacerea omului intr-un fiu al Imparatiei.
Dupa cum darurile sunt diferite, tot astfel si capacitatea de rodire va varia de la om la
om; de aceea la unul samanta face o suta de boabe, la altul saizeci si la altul treizeci.
Este aici o profunda intelegere a insusirii proprii fiecarui suflet de a-si asimila cuvantul
si de a-l face sa rodeasca dupa masura sa.