Sunteți pe pagina 1din 28

LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL PENTRU COPII CU

DEFICIENTE AUDITIVE- BUZAU

AN ŞCOLAR 2021 - 2022


COMPONENŢA COMISIEI

Responsabil: prof. LEONTE CRISTINA DORINA

Membri: - prof.PARTAL FĂNUȚA


- prof.MOISE MIHAELA PETRUȚA

Secretar -prof. DINU ALEXANDRINA


PLAN DE MĂSURI
COMISIA PENTRU PREVENIREA ŞI ELIMINAREA VIOLENȚEI, FAPTELOR DE CORUPȚIE
ȘI DISCRIMINĂRII ÎN MEDIUL ȘCOLAR ȘI PROMOVAREA INTERCULTURALITĂȚII

AN ŞCOLAR 2021 – 2022

1. DIAGNOZA
Diversificarea formelor de manifestare a delicvenţei juvenile din ultimii ani, în special a infracţiunilor comise cu
violenţă, impune realizarea de eforturi în scopul găsirii celor mai eficiente mijloace de contracarare a efectelor nocive
ale acestui fenomen. Este necesară o implicare şi o colaborare mai strânsă între instituţiile guvernamentale şi
neguvernamentale care se ocupă de educarea şi protecţia minorilor- familie, şcoală, poliţie, autorităţi locale, comunitate
etc.- în vederea creşterii siguranţei acestora, a imprimării unui comportament civilizat şi a unui respect mai mare faţă de
lege.
Din analiza realizată la nivel local, în baza unor interviuri de grup cu reprezentanţi ai cadrelor didactice şi elevi, a
reieşit faptul că, într-un clasament al agresiunilor întâlnite în mediul şcolar, cea mai mare frecvenţă o au cele din relaţia
elev-elev, reprezentate în special de violenţa verbală. Majoritatea incidentelor semnalate (tâlhării, încăierări, ameninţări)
s-au petrecut în zonele adiacente şcolii, după încheierea programului şcolar.
Periodic se realizează la nivelul instituţiilor abilitate, o analiză a fenomenelor de violenţă în care sunt implicate
tinerii, mai ales în mediul şcolar şi familial. Ţinând cont de faptul că în procesul de educaţie sunt implicaţi mai mulţi
factori – familie, şcoală, autorităţi, mass-media- măsurile stabilite îşi propun realizarea unor activităţi concrete la nivelul
şcolii cât şi în plan local, desfăşurate în colaborare cu structuri guvernamentale şi neguvernamentale, cu atribuţii sau
preocupări în domeniul prevenirii delivenţei juvenile, precum şi prin angrenarea nemijlocită a elevilor şi a familiilor
acestora în activităţi educativ- preventive. Astfel se urmăreste cunoaşterea problemelor cu care se cofruntă elevii şi
identificarea unor soluţii adecvate pentru ele, printr-o acţiune comună şi coerentă a părţilor implicate.
2. SCOP

Asigurarea unui mediu de viaţă socială armonios, liniştit, sănătos şi sigur pentru întreaga comunitate, conform
standardelor europene.

3. OBIECTIVE

 Reducerea numărului actelor de violenţă şi a infracţiunilor comise în perimetrul unităţii de învăţământ şi în zonele
adiacente acesteia.
 Analizarea periodică a situaţiei din şcoală, în ceea ce priveşte comiterea actelor de violenţă/ infracţiunilor.
 Pregătirea antiinfracţională şi antivictimă a elevilor în vederea adoptării unui comportament bazat pe respectarea
normelor de convieţuire socială.
 Implicarea elevilor în activităţi de prevenire a criminalităţii.
 Crearea unui sistem de comunicare reală şi eficientă între şcoală, autorităţi şi familie pentru identificarea,
monitorizarea şi prevenirea actelor de violenţă/ infracţiunilor, prin implicarea tuturor factorilor educaţionali.
 Eficientizarea activităţii de combatere a violenţelor şi a altor fapte antisociale comise în zona unităţilor de
învăţământ.

4. REZULTATE AŞTEPTATE

Obiectivul 1 :
 Cunoaşterea permanentă a stării de siguranţă existentă în unitatea şcolară;
 Identificarea formelor de manifestare a comportamentelor antisociale ale elevilor, în special a manifestărilor
agresive.

Obiectivul 2 :
 Cunoaşterea de către elevi a prevederilor legale privind minoritatea şi consecinţele juridice asociate săvârşirii de
infracţiuni sau alte fapte antisociale;
 Cunoaşterea de către elevi a măsurilor de prevenire a criminalităţii în vederea reducerii riscului victimei;
 Reducerea numărului de elevi implicaţi în comiterea de infracţiuni, atât în calitate de victime, cât şi de autori
Obiectivul 3 :
 Formarea, la nivelul şcolii, a unor formatori, din rândul elevilor, care să fie capabili să organizeze şi să
desfăşoare activităţi cu caracter preventiv destinate propriilor colegi.

Obiectivul 4 :
 Monitorizarea situaţiei existente în şcoală din punct de vedere al siguranţei elevilor;
 Schimbul de informaţii cu privire la faptele antisociale care se produc în zona şcolilor;
 Stabilirea unor măsuri comune menite să prevină şi să combată astfel de fapte.

Obiectivul 5 :
 Creşterea gradului de siguranţă în unităţile de învăţământ

5. PERIOADA DE IMPLEMENTARE

Anul şcolar 2021 – 2022

6. LOC DE DESFĂŞURARE

Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiente Auditive- Buzau

7. COORDONATORI

Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței,a faptelor de corupție și discriminării în mediul


școlar și promovarea interculturalității

8. PARTENERI :

Instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, autorităţi locale, mass-media.


9. ACTIVITĂŢI
ÎN CADRUL PLANULUI DE MĂSURI
AN ŞCOLAR 2021 – 2022
COORDONEAZĂ/
OBIECTIVUL ACTIVITATEA / ACŢIUNEA / MĂSURA EVALUEAZĂ EXECUT TERMEN OBS.
Ă
1. Analizarea Elaborarea periodică de analize criminologice în scopul Responsabil Comisie
situaţiei din unitatea cunoaşterii situaţiei reale cu privire la actele de violenţă pentru prevenirea şi Membrii semestrial
de învăţământ, în comise în zona localului şcolii: tipuri de infracţiuni, combaterea comisiei,
special în ceea ce frecvenţa comiterii, moduri de operare, categorii de victime violenţei în
priveşte violenţa şi autori. Concluziile desprinse vor fi communicate mediul şcolar
structurilor operative şi autorităţilor locale.

2. Pregătirea Instruirea diriginţilor şi învăţătorilor astfel încât să poată Responsabil com


antiinfracţională şi desfăşura activităţi educativ-preventive în şcoală cu elevii Reprezentanţi ai Membrii 1.10.2021 –
antivictimală a CMV şi SPOP comisiei, 15.11.2021
elevilor în vederea Organizarea de întâlniri cu elevii în şcoală în scopul: Responsabil com.
adoptării unui  Identificării problemelor cu care se confruntă
comportament bazat aceştia şi găsirii unor mijloace de soluţionare; Permanent
pe respectarea  Prezentării unor teme cu caracter educativ-
normelor de preventiv referitoare la siguranţa personală şi la
convieţuire socială. consecinţele săvârşirii de infracţiuni, în special a celor cu
violenţă;
Analizării unor cazuri concrete cu victime şi/sau
autori din rândul elevilor
Elaborarea de materiale de susţinere (pliante, broşuri, afişe) Responsabil com
pentru a fi folosite în cadrul activităţilor desfăşurate Permanent
3. Atragerea şi Participarea elevilor la activităţi preventive alături de
implicarea elevilor în poliţişti
organizarea şi Responsabil com Diriginţi Permanent
desfăşurarea Învăţători
activităţilor de
prevenire a violenţei Derularea unor proiecte educativ-preventive, în colaborare Responsabil com Diriginţi
cu organizaţii neguvernamentale, în care să fie cooptaţi Învăţători
voluntari din rândul elevilor Coord. de proiecte si Permanent
programe ed.
Editarea la nivelul şcolii( în funcţie de posibilităţi), a unor Responsabil com
buletine informative periodice care să conţină materiale Diriginţi
elaborate de elevi pe tema siguranţei în şcoli Coord. de proiecte si Învăţători Semestrial
programe ed

4. Crearea unui Colaborarea cu reprezentanţii Comisiei Judeţene de Responsabil com


sistem de comunicare Monitorizare a Violenţei care monitorizează activitatea
reală şi eficientă între Comisiei pentru prevenirea şi combaterea violenţei în
şcoală, autorităţi şi mediul şcolar din şcoală în vederea identificării măsurilor Director Membrii
familie pentru concrete ce se impun pentru prevenirea faptelor antisociale; comisiei, Permanent
identificarea, stabilirea unui sistem de comunicare în vederea intervenţiei
monitorizarea şi rapide pentru aplanarea sau soluţionarea stărilor conflictuale
prevenirea actelor de ori a actelor de violenţă.
violenţă/ infracţiunilor, Acordarea de sprijin de specialitate conducerii şcolii pentru Responsabil com
prin implicarea tuturor asigurarea pazei, în concordanţă cu prevederile legii nr.
factorilor educaţionali 333/2003 şi identificarea unor soluţii eficiente de organizare Director SPOP Permanent
a controlului.

Responsabil com
Participarea periodică a ofiţerilor de prevenire şi a CAPC Permanent
politiştilor de proximitate la şedinţele cu părinţii. Director SPOP

Organizarea de întâlniri cu părinţii ai căror copii au Responsabil com Diriginţi


probleme de comportament şi cu diriginţii claselor în care Învăţători
aceştia îşi desfaşoară activitatea, în vederea discutării Director Permanent
modalităţilor de prevenire a victimizării elevilor şi a
implicării lor în fapte antisociale
Realizarea unor activităţi extraşcolare (artistice, sportive, Responsabil com Diriginţi
culturale) care să stimuleze spiritul de echipă şi counicarea Învăţători
între elevi şi care să constituie alternative educative de Permanent
petrecere a timpului liber

Identificarea familiilor în cadrul cărora elevii (minori) sunt Responsabil com Diriginţi
supuşi la abuzuri şi luarea raidă a măsurilor ce se impun Director Învăţători
Permanent
Cooptarea institutiilor guvernamentale şi Responsabil com
neguvernamentale care pot acorda asistenţă psihologică şi Membrii
sprijin elevilor cu situaţii materiale precare, cauzate de alte comisiei,
situaţii familiale grave(lipsa unui părinte, părinţi bolnavi Director Permanent
etc.), în derularea de programe de prevenire a victimizării CAPC
copiilor.
Angrenarea cadrelor didactice şi a psiho-pedagogilor în Responsabil com Membrii
activităţi de prevenire destinate elevilor. Director comisiei,
SPOP Permanent

5. Eficientizarea Constituirea unei mape a şcolii care să conţină informaţii


activităţii de privind : actele de violenţă înregistrate recent, situaţia
combatere a şcolară şi familială a elevilor implicaţi în astfel de Responsabil com Membrii
violenţelor şi a altor evenimente, modul de soluţionare a incidentelor, cauzele şi comisiei,
fapte antisociale condiţiile care au generat sau favorizat astfel de fapte, Permanent
comise în zona şcolii activităţi de prevenire desfăşurate , măsurile de securitate
adoptate de conducerea unităţii de învăţământ.
Identificarea, monitorizarea şi descurajarea acelor personae
sau grupuri de persoane cu comportament deviant care Responsabil com. Membrii
tulbură procesul de învăţământ, agresează cadrele didactice comisiei Permanent
ori elevii, produc distrugeri de bunuri.
Popularizarea sistemului de intervenţie-112 şi 113pentru
apelarea acestuia în cazuri de încălcare a normelor de Responsabil com Diriginţi Permanent
conduită privitoare la siguranţa publică în şcoală. Învăţători

PLANUL OPERAŢIONAL
PRIVIND REDUCEREA FENOMENULUI VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR
AN ŞCOLAR 2021 - 2022
STRATEGIA EDUCAŢIONALĂ
RESPONSABILI TERMENE
MĂSURI / ŞI DE
OBIECTIVUL ACTIVITĂŢI INSTITUŢII REALIZARE OBS.
FORMA DE CU CARE SAU
VIOLENŢĂ SE COLABOREAZĂ APLICARE

I. Violenţa I. Prevenirea şi I.1. Includerea obligatorie în cadrul - Responsabilitatile revin în -Termen de


exercitată asupra combaterea agresiunilor Regulamentului Şcolar de ordine conformitate cu Art.6, includere in
mediului şcolar fizice, verbale sau de interioară al Şcolii a unor alin.(2) si (3)din cadrul Regulamentul
( elevi, cadre altă natură care se pot reglementari referitoare la accesul Regulamentului de intern –
didactice, exercita asupra elevilor, persoanelor străine în incinta şi in organizare şi funcţionare 13.09.2021
personalul cadrelor didactice sau interiorul unităţii şcolare a unităţilor de
didactic auxiliar altor categorii de învăţământ - Termen de
şi nedidactic) de personal din cadrul preuniversitar aplicare –
către personae unităţii şcolare, Permanent
străine de mediul provenite din partea
şcolar, găşti de unor presoane străine
cartier etc. de mediul şcolar (prin
măsura / activitatea
I.1. , I.2. , I.3.)

I.2. Asigurarea eficientă a pazei şi - Consiliul de administraţie


securităţii unităţii şcolare. al şcolii pe baza colaborării
Aplicarea şi respectarea Ordinului cu instituţiile abilitate - Permanent,
Comun şi a planului de măsuri (Poliţia, Jandarmeria)
elaborate de MECT şi MIRA;
Realizarea unui sistem de depistare
şi informare cu privire la cazurile
de agresivitate/violenţă din
preajma, incinta şi interiorul
unităţii şcolare

I.3. Întâlniri ale elevilor şi cadrelor - Comisia de prevenire şi - Conform unui


didactice cu reprezentanţi ai combatere a violenţei în grafic stabilit de
Poliţiei, Jandarmeriei, magistraţi, în mediul şcolar Comisia de
vederea realizării unor dezbateri pe prevenire şi
teme referitoare la fenomenul - Director, coordonator de combatere a
violenţei în general, a violenţei în programe educative, violenţei în
şcoală, în particular. diriginţi, învăţători mediul şcolar

II. A, B, C II.1. A,B - Coord. de proiecte şi -Conform


II. Violenţa în Prevenirea şi Includerea obligatorie în fiecare programe educative- planificării
interiorul combaterea agresiunilor semestru , în cadrul orelor de tematice anuale
mediului şcolar fizice, verbale sau de consiliere şi orientare a unei teme Profesorii diriginţi. şi semestriale a
altă natură care se pot care să pună în dezbatere problema orelor de
A. Violenţa între manifesta: între elevi, în violenţei între elevi şi a relaţiilor dirigenţie şi a
elevi relaţiile dintre elevi şi dintre elevi – cadre didactice, activităţilor
cadrele didactice, între personalul didactic auxiliar şi extraşcolare
B. Violenţa în elevi şi alte categorii de nedidactic
relaţiile dintre personal din cadrul
elevi – cadre unităţii şcolare; II.2. A,B,C Coord. de proiecte şi -Conform
didactice, prevenirea şi Includerea obligatorie în cadrul programe educative- planificării
personalul combaterea formelor de tematicii şedintelor cu părinţii a tematice anuale
didactic auxiliar violenţă manifestate de unei teme (lectorat) care să pună în şi semestriale a
şi nedidactic părinţi în şcoală. dezbatere problema violenţei în şedinţelor
Obiectivul general mediul familial, a violenţei între Profesorii diriginţi (lectoratelor) cu
C. Violenta in II. A, B, C include elevi, a relaţiilor dintre elevi – părinţii
relatiile dintre subobiectivele : cadre didactice, personalul didactic
parinti si elevi,  Conştientizarea auxiliar şi nedidactic, precum şi a -Conform
parinti si existenţei problemei comportamentului părinţilor în planificării
profesori violenţei în mediul şcoală. tematice anuale
şcolar de către elevi, şi semestriale a
părinţi şi cadre orelor de
didactice prin crearea dirigenţie
unui cadru formal de
dezbatere a acestei II.3. A,B Coord. de proiecte şi
probleme la nivelul Participarea elevilor şcolii la programe educative, -Permanent
şcolii ( prin măsura/ activităţi extraşcolare artistice, învăţători, profesori,
activitatea II.1.A, B şi sportive, civice (în beneficiul diriginţi
II.2.A, B, C) comunităţii) în cadrul cluburilor, a
palatului copiilor, al unor programe
civice;
 Oferirea de Participarea la concursuri şcolare;
alternative educaţionale Iniţierea de proiecte şi programe
multiple şi atractive ale consiliului elevilor pe o
pentru petrecerea problematic’ vizând prevenirea şi
timpului liber prin combaterea violenţei la nivelul şcolii
participarea la activităţi
extracurriculare (prin II.4. A,B - Profesorii diriginţi -Permanent
măsura/ activitatea Consilierea psihopedagogică a
II.3.A, B) elevilor care prezintă forme
accentuate de manifestare violentă, - Consilierul
agresiva în relaţiile cu colegii şi psihopedagogic al scolii
cadrele didactice.

II.5. A,B -Coord. de proiecte şi - permanent


Consilierea pedagogică a cadrelor programe educative
didactice pe problematica
prevenirii şi combaterii violenţei în
mediul şcolar; participarea
cadrelor didactice la activităţi de
formare privind managementul/ -Colaborează cu consilierul
rezolvarea conflictelor şi psihopedagogic care
managementul clasei,organizate în răspunde de şcoală
 Consilierea cadrul şcolii sau la CCD, CJRAE,
psihologicăa şi sau activităţi organizate la nivelul
pedagogică a elevilor şi ISJ etc.
profesorilor; Modul în care se realizează - Directorului şcolii - Octombrie
participarea cadrelor respectarea, promovarea şi garantarea Coord. de proiecte şi 2021
didactice la cursuri de drepturilor copilului stabilite prin programe educative
formare privind Legea 272, la nivelul şcolii, va
managementul clasei si constitui o parte a raportului general - Directorului şcolii
managementul privind starea şi calitatea Coord. de proiecte şi
conflicteror ( prin învăţământului din şcoală. programe educative în
măsura/ activitatea cadrul raportului general
II.4.A, B si II.5.A, B) privind starea şi calitatea - data la care se
învăţământului din şcoală, prezintă
le revine sarcina realizării raportul general
capitolului privind modul privind starea şi
în care se realizează calitatea
promovarea şi garantarea învăţământului
drepturilor copilului din şcoală.
stabilite prin Legea 272, la
nivelul şcolii

 Cunoaşterea şi
aplicarea prevederilor -Comisia de prevenire şi
Legii 272/2004 privind combatere a violenţei în
protecţia şi promovarea mediul şcolar are
drepturilor copilului de responsabilitatea de a
către profesori( ( prin monitoriza modul în care la
măsura / activitatea nivelul unităţii şcolare se - permanent
II.6. B ) respectă se promovează şi
se garantează drepturile
copilului stabilite prin
Legea nr. 272 din
21/06/2004.
Planul managerial

Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței,a faptelor de


corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității

Anul şcolar 2021-2022

I. OBIECTIVE

 Identificarea unor strategii de ameliorare a comportamentului şcolar şi comunitar al elevilor,


în vederea diminuării punctelor slabe legate de traseul lor educativ: note scăzute la purtare,
absenteism, violenţă verbală şi fizică, etc.;
 Atragerea Comisiei diriginţilor şi implicit a elevilor în activităţi şi programe de socializare şi
culturalizare;
 Elaborarea de parteneriate cu factorii decizionali locali şi cu familia, în vederea evitării
abandonului şcolar, precum şi pentru monitorizarea şi oferirea de consiliere elevilor proveniţi din
mediu familial dezorganizat sau mono-parental;
 Implicarea elevilor în proiecte de anvergură, bazate pe joc dramatic şi secvenţe de
autocunoaştere, în colaborare cu profesorii ariilor curriculare „Limba şi comunicare” şi „Om şi
societate”;
 Atragerea de proiecte desfăşurate la nivel local şi regional;
 Continuarea demersului de atragere a parteneriatelor şi a schimburilor de experienţă cu alte
şcoli;
 Prezentarea ppt a unui material intitulat „Să lăsăm corigentă violenţa în şcoală” şi organizarea unui
concurs intitulat „Aspecte pozitive şi negative în comportametul colegilor mei!”ce constă în vizionarea
elevilor a unor imagini însoţite de citate şi proverbe, comentarea lor de către elevi, alcătuirea de
compuneri , desene şi caricaturi referitoare la aceasta temă;
 Prezentarea referatelor: „Violenţa în familie”;
 Desfăşurarea activităţii „Despre prietenie” ce are ca scop antrenarea elevilor în dezbateri pe
această temă;
 Realizarea activităţii: „Să cunoaştem elevul” şi urmărirea desfăşurării acestui proiect ce are ca
scop cunoaşterea problemelor elevilor, care de data aceasta va putea raspunde liber prin
chestionare anonime, teste, fişe, pliante la fiecare temă propusă.
II.ACŢIUNI PRELIMINARE DE PROIECTARE ŞI ORGANIZARE

Nr. ACTIVITĂŢI Resurse umane şi Colaboratori Termen


Crt. instituţionale
1 Constituirea Comisiei Consiliul de Membrii consiliului septembrie
diriginţilor şi desemnarea administraţie de administraţie
responsabililor pe nivel de Direcţiune
studiu Comisia pentru
prevenirea și eliminarea
violenței,a faptelor de
corupție și discriminării
în mediul școlar și
promovarea
interculturalității

2 Întocmirea planificărilor Consiliul de Direcţiune septembrie-


semestriale în conformitate administraţie Comisia octombrie
cu noile reglementari ale Diriginţi
ariei curriculare Învăţători
„Consiliere şi orientare”

3 Pregătirea documentaţiei Diriginţi Responsabili de arii octombrie


pentru dosarul ariei Învăţători curriculare
curriculare (mapa
dirigintelui)
4 Elaborarea unui proiect de Coord. de proiecte şi Diriginţi octombrie
monitorizare a diriginţilor, programe ed. Învăţători
oferirea de suporturi Responsabil com. Comisia
informaţionale, Comb. violenţei
interasistenţe, realizarea
unui grafic de derulare a
unor ore demonstrative
5 Organizarea Consiliului Comisia diriginţilor Direcţiune octombrie
elevilor şi implicarea Consiliul de Comisia
acestuia în aspectele administratie
decizionale ale şcolii
6 Constituirea Comitetelor Diriginţi Părinţi octombrie
de părinţi la clasele I-XII Învăţători Direcţiune
7 Realizarea activităţii Diriginţi Comisia pentru permanent
educative:”Să cunoaştem Învăţători prevenirea și
eliminarea violenței,a
elevul” ce are ca obiectiv Elevi faptelor de corupție și
principal cunoaşterea discriminării în
problemelor elevului,acesta mediul școlar și
putând să-şi spună opinia promovarea
prin chestionare anonime, interculturalității
fişe,teste,pliante etc.
8 Propunerea de proiecte Comisia diriginţilor Direcţiune permanent
educative din partea Comisia
diriginţilor şi selectarea lor
în şedinţa deschisă a
Consiliului profesoral
III.ASPECTE PRIVIND IMPLEMENTAREA ACTIVITĂŢILOR
PROPUSE

Nr. ACTIVITĂŢI Resurse umane Colaboratori Termen


Crt. şi instituţionale
1 Desfăşurarea orelor de dirigenţie Diriginţii- Direcţiune săptămânal
conform noii programe gradinita, cl. 0-
XII
Elevi
2 Acţiuni de prevenire a factorilor Diriginţii- Psiholog şcolar În cadrul
de risc asupra comportamentului gradinita, cl.0-XII Asistenţi sociali orelor de
şcolar şi comunitar al elevilor Medici dirigentie
(consum de droguri, deteriorări de Poliţie, Primărie
bunuri,violenţă)
3 Oferirea de consiliere educativă şi Diriginţii- Direcţiunea semestrial
psihologică pentru elevii cu devieri gradinita, cl.0-XII
comportamentale sau a celor cu
probleme sociale ori materiale
4 Marcarea prin activităţi culturale Profesori Direcţiune permanent
a evenimentelor importante la Diriginţii- Comisia
nivel european, naţional şi gradinita, cl.0-XII
regional: 1 Decembrie, momente Elevi
marcante în istoria UE, sărbători
religioase, comemorări
5 Organizarea şi derularea Diriginţii- Poliţie permanent
activitătilor de tradiţie gradinita, cl.0- Biserică
Săptămâna cărţii, Zilele Şcolii, XII, Comisia
cercuri tematice, etc. Profesori
Elevi

6 Implicarea elevilor cu iniţiativă în Diriginţii – Comisia pentru săptămânal


proiecte menite să stimuleze gradinita,cl.0-XII prevenirea și
eliminarea
procesul de dezvoltare personală Profesori violenței,a faptelor
şi calitatea stilului de viaţă Elevi de corupție și
discriminării în
mediul școlar și
promovarea
interculturalității

7 Oferirea de consiliere legată de Profesori permanent


tehnicile de învăţare şi de Diriginţi
managementul informaţiilor, Comisia
pentru evitarea eşecului şcolar
8 Organizarea de activităţi Diriginţii- Profesori bi -semestrial
educative bazate pe sistemul gradinita, cl.0-XII Comisia
informatizat, derularea unor Profesori
activităţi de tip e-learning
9 Prezentarea ppt a unui material Diriginţii – Diriginti semestrul II
intitulat „Să lăsăm corigentă gradinita,cl.0-XII Profesori
violenţa în şcoală ” ce constă în Elevi Elevi
vizionarea unor imagini însoţite de Comisia
citate celebre.
Concurs: alcătuirea de compuneri
de desene şi caricaturi: „Aspecte
pozitive şi negative în
comportametul colegilor mei!”.
10 Expozeuri tematice din partea Diriginţii- Direcţiune semestrial
elevilor, privind aspecte legate de gradinita, cl.0-XII Comisia
probleme specifice vârstei Elevi

11 Prezentarea referatelor: Diriginţii- Comisia Semestrial


„Conflicte în clasele de elevi”, gradinita, cl.0-XII (lectorate cu
„Violenţa în familie”, „Formarea Părinţi părinţii şi
comportamentului moral civic la elevii)
şcolari” etc.
IV.ASPECTE CE PRIVESC CONTROLUL ŞI EVALUAREA
PROGRAMELOR EDUCATIVE
Nr. ACTIVITĂŢI Resurse umane şi Colaboratori Termen
Crt. instituţionale
1 Organizarea unui calendar de Diriginţii-gradinita, Comisia octombrie
pregătire şi desfăşurare a unor ore cl.0-XII
demonstrative pe fiecare nivel de
studiu
2 Asistenţe la orele de orientare şi Poliţie Direcţiune bi -semestrial
consiliere, monitorizare Comisia

3 Aplicarea unor seturi de teste şi Diriginţii- Comisia pentru lunar


chestionare în vederea ameliorării gradinita,cl.0-XII prevenirea și
eliminarea
procesului instructiv-educativ la violenței,a faptelor
şcoala noastră, interpretarea de corupție și
reyultatelor şi conceperea unei discriminării în
strategii de ameliorare şi mediul școlar și
eficientizare, de prevenire prin promovarea
interculturalității
consiliere educaţională şi
psihologică a unor posibile situaţii
conflictuale
4 Întruniri periodice ale Comisiei Diriginţii cl.0-XII Direcţiune bi -semestrial
Diriginţilor cu consilierul educativ Comisia
pentru găsirea soluţiilor optime
ale diferitelor aspecte legate de
educaţia elevilor
5 Prezentarea de rapoarte specifice: Diriginţii-gradinita, Direcţiune bi-semestrial
raport al dirigintelui/învăţătorului cl.0-XII Comisia
la sfârşit de semestru, privitor la
starea disciplinară a clasei,
documente din care să reiasă
măsurile de sancţionare în cazul
nerespectării ROI, obiective şi
acţiuni educative derulate, procese
verbale ale lectoratelor cu părinţii
CALENDARUL
de pregătire şi desfăşurare a unor ore demonstrative pe problematica
prevenirii şi combaterii violenţei în mediul şcolar

SEM I
Nr.
Crt. TEMA ACTIVITĂŢII DIRIGINTI CLASA DATA
1 “ Să prevenim actele de violenţă” Bordei Gradinita Sept.2021
Anca

2 “Aşa da, aşa nu! ” Alexandru Oana Clasa o Sept..2021

3 “ Cum evităm actele de violenţă? ” Botnariuc Adriana I Oct.2021

4 “ Puterea pumnului sau puterea minţii? ” Leonte Cristina- II Oct.2021


Dorina

5 “ De la violenţa în familie la violenţa în Sarivan Anamaria III Oct. 2021


şcoală ”

6 “ Cum afectează violenţa copiii? ” Vlăgea Silvia IV Oct.2021

7 “ Să spunem NU violenţei ” Partal Fănuța VA Nov.2021

8 “ Diferenţele – surse de conflict? Botiță Mihaela VB Nov.2021

” Forme ale violenței”


9. Panait Gabriela VC Nov.2021
10. VI A Nov.2021
”Conflicte în colectivul de elevi ” Dumitrache Claudia
11. “Violența în familie” Marin Nicoleta VI B Nov.2021

12. ”De la violența verbală, la violența fizică” Zaharia Carmen VII Dec.2021

13. ” Violența verbală în rândul elevilor “ Hîncu Mariana VIII Dec.2021

14. “ Atitudini pozitive și negative față de sine” Pană Rodica XA Ian.2022

15. ”Cum combatem violența?’’ Păun Elena XB Ian.2022

16. ” Deficiențe de comunicare’’ Cosma Lavinia XI Ian. 2022

17. “ Învăţăm unii de la alţii nonviolenţa ” Moise Mihaela XII Ian. 2022
SEM II
Nr.
Crt. TEMA ACTIVITĂŢII DIRIGINTI CLASA DATA
1. “ Metode de disciplinare nonviolente” Gradinita Febr.2021
Tudorancea
Nicoleta
2. “ Oferă un exemplu bun!” Clasa o Febr.2021
Popoace Alexandra
3. “ Puterea exemplului din familie” Ion Sorina I Mar.2021

4. II Apr.2021
“ Ce faci când ești victima unui atac de Sumanariu Mihaela
violență“

5. III Apr. 2021


“ Cine este vinovatul? “ Scăunaș Cristina
6. “ Pauzele dintre orele de curs și violența” Vrabie Alina IV Mai.2021

7. Isfache Diana VA Iunie.2021


“ Cum promovează televizorul violența “
8. ” Violență și armonie” Gornățeanu Delia VI A Febr.2021

” Clasificarea conflictelor. Negocierea- mod


9. de aplanare a conflictelor” Matache Alexandra VI B Mar.2021
10. VII Mar.2021
“ Diferențele- surse de conflict?” Dumitrescu Jana
11. “ Rolul negativ al violenței în familie asupra Tudorache VIII Apr.2021
elevilor” Alexandra

12. “ Cum rezolvăm conflictele din familie?” Pană Rodica XA Apr.2021

13. “ Violența în imagini” Diallo Olivia XB Mai.2021

14. ” Ridiculizarea actelor de violență- caricaturi Cosma Lavinia XI Iun.2022


realizare de elevi”

15. ”Fapte sub lupă’’ Moise Mihaela XII Iun.2022


TIPURILE DE VIOLENŢĂ
CARE FAC OBIECTUL SISTEMULUI DE INDICATORI

Categorie TIP COD


A. Atac la Violenţe fizice fără arme A01
persoană Violenţe fizice cu arme(albe, de foc etc.) A02
Insulte A03
Ameninţări A04
Hărţuiri A05
Intimidări A06
Şantaj A07
Violenţe fizice cu caracter sexual A08
Viol A09
B.Atentat la Introducerea unor persoane străine în incinta şcolii B01
securitatea Tentativă de incendiu B02
unităţii Port armă B03
şcolare Alarmă falsă B04
C. Atentat la Furt sau tentativă de furt C01
bunuri Distrugerea bunurilor colegilor/profesorilor C02
Distrugerea bunurilor şcolii C03
Incendii C04
D. Alte fapte Consum de stupefiante D01
de violenţă Consum de alte substanţe interzise (alcool, ţigări etc) D02
sau atentate
la securitate Trafic cu stupefiante D03
Trafic cu alte substanţe interzise D04
Tentative de suicid D05
Suicid D06
FIŞĂ DE ÎNREGISTRARE A UNUI CAZ DE VIOLENŢĂ

A. Date generale ale unităţii de învătământ

Cod şcoala /Cod SIRUES


Localitate/judeţ Buzau- Buzau
Mediul de rezidentă :Rural/urban Urban
Localizare:Centru/periferie Centru
Tip unitate:Şcoală generală ,Liceu /Grup Şcolar
Număr de elevi:Total /cicluri de învăţământ
Coordonate şcoală :tel/fax/e-mail Tel/fax:0238-725706/0238-723001/speciala2buzau@yahoo.com

B. Date generale caz semnalat

Data semnalării actului de violenţă

Funcţia persoanei care semnalează


incidentul:Profesor/Diriginte/Elev /Părinte/Alte
persoane
Rol în incident :Martor /Victimă /Agresor

Tipul actului de violenţă: COD (vezi lista specifică


pentru Categorie/Tip )
Momentul incidentului: În timpul orelor de
curs/pauză/în afara orelor de curs
Locul incidentului: În sala de clasă , în alte spaţii
şcolare , în zona de proximitate a şcolii

C. Date generale despre autor/autori şi victime

AUTOR VICTIMĂ
SEX M/F M/F
Nume /clasa Unul/Multipli (în acest caz se Unul/Multipli (în acest caz se
completează informaţii separat în baza completeaza informaţii separat în baza
de date despre fiecare persoană) de date despre fiecare persoana)

Statut Elev/profesor/Părinte /Persoană din Elev/profesor/Părinte /Persoană din


afara şcolii /Alt autor afara şcolii /Alt autor

Vârsta în ani impliniţi


Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței,a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea
interculturalității

D. Date despre consecinţe şi modalităţi de intervenţie

Prejudicii rezultate NU
-Dacă da, de ce tip? DA:materiale/financiare/medicale(număr de zile spitalizare, daca
este cazul)

Instituţii implicate în soluţionarea incidentului Şcolare:Consiliu


administraţie/Elevi/Părinţi ,ISJ,CJRAE,CJAPP,MECTS (sau o
Agenţie Naţională subordonată)

Non-scolare:Consiliul Local,Politia Comunitara /Jandarmerie


/Judecatorie/Alte institutii

A fost depusă o plângere? NU


-Dacă da, de cine? DA:Isj/Poliţia Comunitară/Jandarmerie/Judecătorie/Alte instituţii

E . Alte informaţii relevante

Categorii de sancţiuni iniţiate Mustrare/Avertisment/ Scăderea notei la purtare/ Exmatriculare/


Altele

Activităţi de asistenţă victimă Consiliere psihologică/Alte tipuri de intervenţie în partenriat cu


familia/Alte tipuri de intervenţie în parteneriat cu alte instituţii

Activităţi de asistenţă agresor Consiliere psihologică/Atragere în activităţi extraşcolare


relevante /Alte tipuri de intervenţie în partenriat cu familia/Alte
tipuri de intervenţie în parteneriat cu alte instituţii
Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței,a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea
interculturalității

MINISTERUL AFACERILOR MINISTERUL EDUCAŢIEI


INTERNE
INSPECTORATUL DE POLIŢIE
JUDEŢEAN BUZAU
POLIŢIA MUNICIPIULUI BUZAU
COMPARTIMENT POLIŢIE PROXIMITATE Nr. .............. din ....................
Nr.........................din.....................................

P R O T O C O L D E C OOPERARE
pentru prevenirea și eliminarea violenței,a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și
promovarea interculturalității

Încheiat între Politia Buzau, cu sediul în Buzau, Strada Chiristigii,Nr.3-5, judeţul Buzau şi Liceul
Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiente Auditive, cu sediul in Buzau,Strada Horticolei, Nr. 52,
Judetul Buzau.
Având în vedere activităţile comune desfăşurate de către cele două instituţii pe linia prevenirii şi
combaterii violenţei în mediul şcolar şi a faptelor antisociale comise de minori, prevenirea victimizării celor
care fac parte din această categorie socială, pentru eficientizarea activităţilor se impune incheierea unui plan
de cooperare, având în vedere prevederile Ordinului comun al M.A.I. – M.E.C.T.S. nr. 349/20.11.2002
(5016/16.11.2002), Ordinul Prefectului judeţului Buzau nr. 753/19.12.2005, Regulamentului Cadru privind
activităţile de ordine publică şi creşterea siguranţei civice al şcolii şi Legea nr. 272/21.06.2004 privind
protectia şi promovarea drepturilor copilului.

1. SCOP
Desfăşurarea de activităţi comune pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, pentru
prevenirea victimizării elevilor şi prevenirea săvârşirii de infracţiuni şi contravenţii.

2. OBIECTIVE
- prevenirea şi combaterea agresiunilor fizice, verbale sau de altă natură ce se pot exercita asupra elevilor
sau personalului didactic;
- prevenirea şi combaterea agresiunilor fizice, verbale sau de altă natură ce se pot manifesta între elevi, în
relaţiile dintre elevi şi cadrele didactice cât şi a formelor de violenţă manifestate de părinţi în şcoală;
- prevenirea faptelor antisociale comise de minori;
- prevenirea victimizării acestei categorii sociale;
- participarea la lecţii deschise, prelegeri, seminarii, ateliere de lucru, ore de consiliere şi orientare, ocazii
cu care vor fi prezentate unele teme educative;
- prevenirea consumului de tutun, alcool şi a traficului illicit de droguri;
- formarea unei concepţii sănătoase despre familie, şcoală şi societate;
- prezentarea instituţiilor sociale, a legislaţiei şi a unui mod normal de comportare în societate.

3. GRUPURI ŢINTĂ
A. Elevii claselor I-XII din cadrul instituţiei de învăţământ;
B. Părinţii acestor elevi şi în special părinţii elevilor problemă;
C. Cadrele didactice ale unităţii de învăţământ şi în special profesorii diriginţi şi conducerea şcolii.
4. OBLIGAŢII CE REVIN PĂRŢILOR

A. POLIŢIA
- să ţină permanent legătura cu conducerea unităţii de învăţământ şi responsabilul Comisiei pentru
prevenirea și eliminarea violenței,a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea
interculturalității;
- să participe la orele de consiliere şi orientare şi la şedinţele cu părinţii şi să prezinte materiale cu caracter
preventive educativ;
- să intervină la solicitarea factorilor de decizie;
- să ia măsurile legate faţă de cei care încalcă normele de convieţuire socială;
- să consilieze potenţialele victime din rândul elevilor;
- să consilieze elevii cu comportament deviant, datorită anturajului sau mediului familial, şi elevii
predispuşi la abandonul scolar;
- să constituie grupe de sprijin formate din cadre didactice şi elevi din anul terminal;
- să instruiască elevii în vederea sesizării oricăror fapte de natură să aducă atingere normelor de convieţuire
socială.

B. UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT
- să sesizeze de îndată poliţiştii de proximitate cu privire la abaterile comise de elevi;
- să informeze poliţia cu privire la săvârşirea unor fapte de natură penală, contravenţională sau intenţia de
săvârşire a unor asemenea fapte de către elevi sau de catre elevi împreună cu persoane din afara unităţii
de învăţământ;
- să nu tolereze actele de indisciplină, comportamentul indecent faţă de personalul didactic şi nedidactic şi
faţă de colegi şi să sesizeze instituţiile abilitate, în funcţie de natura acestor acte sau să ia măsuri proprii,
conform competenţelor conferite de lege;
- organizarea de întâlniri cu elevii, participări la orele de consiliere şi orientare unde se vor susţine de către
poliţiştii de proximitate teme preventive;

5. ALTE PREVEDERI
Locul de desfăşurare a activităţilor va fi în general la sediul unităţii de învăţământ.
Se vor întocmi pliante şi broşuri educative, cu sprijinul ambelor instituţii.
Activităţile se vor desfăşura lunar sau ori de câte ori este necesar.
Din partea I.P.J. Buzău de îndeplinirea prezentului Plan de Cooperare vor răspunde poliţiştii de
proximitate în a căror zonă de competenţă se află unitatea de învăţământ :
- Comisar sef si Ag. Şef principal Din partea unităţii de
învăţământ răspunderea revine conducerii şcolii reprezentată de doamna directoare Marinov Antoanela şi
doamnei prof.Leonte Cristina-Dorina , responsabilul Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței,a
faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității
.
Durata planului de cooperare va fi până la încheierea anului şcolar 2021-2022, începând de la
semnarea de către ambele părţi.
Prezentul plan va fi completat ori de cate ori este nevoie, putând fi reinnoit de comun acord, fiind
întocmit în două exemplare, respectiv câte unul pentru fiecare din cele două părţi semnatare.

ŞEF POLITIE, ŞEF COMISIE,


Comisar șef, Prof. Leonte Cristina-Dorina

DIRECTOR,
Prof. Marinov Antoanela
CHESTIONAR

Acest chestionar se adreseaza elevilor in scopul identificarii formelor de agresivitate in scoala, a cauzelor care o
determina si a masurilor ce se pot lua.
Te rugam sa completezi cu maxima sinceritate acest chestionar. Raspunsurile tale vor fi confidentiale si ne vor ajuta in
elaborarea unui program de prevenire si combatere a agresivitatii in scoala.
La intrebarile cu semnul “M”, puteti alege mai multe variante de raspuns.
1. Prin “agresivitate” intelegi:
a) menintari/ intimidari;
b) loviri; (M)
c) injurii;
d) altceva si anume
_____________________________________________________________________________________

2. Exista manifestari agresive in scoala ta?


a) foarte des;
b) Des;
c) Uneori;
d) Deloc.
Pentru cei care au dat raspunsul “deloc” , urmatoarea intrebare este cea cu nr. 5.
3. Aceste situatii apar cel mai frecvent intre:
a) elevi;
b) elevi si profesori;
c) elevi si persoane din afara scolii;
d) parinti si profesori.

4. Tipurile de agresivitate pe care le observati se manifesta:


a) in orele de curs;
b) in timpul pauzelor;
c) in afara programului scolar.

5. Ai fost victima vreunui comportament agresiv?


a) DA
b) NU
Daca raspunsul la aceata intrebare a fost “NU”, urmatoarea intrebare este cea cu nr. 7.
6. Cun ai reactionat in aceasta situatie?
a) am raspuns cu agresivitate;
b) am reclamat faptul;
c) altfel, si anume
_________________________________________________________________________________________________
_____
7. Daca ai asista la un act de agresiune, cum ai reactiona?
a) as incerca sa aplanez situatia;
b) m-as implica de o parte sau de alta;
c) nu m-as implica;
d) as anunta un cadru didactic

8. La cine ai apela daca ai fi agresat fizic in incinta scolii?


a) parinti;
b) profesori;
c) conducerea scolii;
d) alte persoane, si anume
_________________________________________________________________________________
9. Prin agresivitate se dobandeste:
a) autoritate;
b) admiratie;
c) respingere;
d) altele, si anume
________________________________________________________________________________________
10. Cauzele agresivitatii sunt:
a) neintelegeri cu colegii;
b) influenta anturajului;
c) relatii conflictuale in familie; (M)
d) dorinta de a se impune;
e) influenta mass-media (TV, internet, reviste, etc.)
f) altele, si anume
_______________________________________________________________________________________

11. Preocuparea ta principala in timpul liber este:


a) televizorul;
b) computerul;
c) lectura;
d) sportul;
e) altele, si anume
_______________________________________________________________________________________

12. Ai imitat scene de agredivitate?


a) DA
b) NU

13. Daca da, de unde te-ai inspirat?


a) TV;
b) internet;
c) familie;
d) scoala; anturaj;
e) altele, si anume
______________________________________________________________________________________

14. In general, cand nu-ti convine ceva la scoala, cum reationezi?


a) exprimandu-ti punctul de vedere cu calm;
b) ridicand tonul pentru a-ti impune opinia;
c) devenind violent;
d) abandonand sarcinile fara nici o explicatie;
e) altfel, si anume
_______________________________________________________________________________________

15. Ce anume te poate face sa-ti pierzi controlul?


a) jignirile unui coleg;
b) bataile de la parinti;
c) amenintarile unui profesor;
d) o evaluare incorecta;
e) altceva, si anume
_____________________________________________________________________________________

16. Ce anume te retine sa actionezi agresiv?


a) bunul simt/ educatia;
b) teama de urmari la nivelul scolii;
c) pedeapsa din partea parintilor;
d) nimic
17. Cum crezi ca pot fi prevenite manifestarile agresive?
a) discutii la ora de dirigentie;
b) mai multe activitati extrascolare;
c) supraveghere mai atenta din partea profesorilor;
d) discutii cu psihologul/ consilierul scolar;
e) Implicarea politistului de proximitate;
f) altfel, si anume
______________________________________________________________________________________

18. Ce masuri concrete s-au luat in scoala ta pentru diminuarea nivelului agresivitatii?
_________________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________
__________________
19. Ce masuri propui tu pentru prevenirea si combatere agresivitatii in scoala ta?
_________________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________
________________________

20.Te simti in siguranta in scoala?


a) DA
b) NU
NUMELE SI PRENUMELE:___________________________________________________
VARSTA: ___________
CLASA: _____________
TIPUL DE FAMILIE: (legal constituita, monoparentala, etc.) _____________________________________________
LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL pentru COPII cu DEFICIENȚE
AUDITIVE-BUZĂU

Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței,a faptelor de


corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea
interculturalității

actele de violenţă înregistrate


situaţia şcolară şi familială a elevilor implicaţi în astfel de evenimente
modul de soluţionare a incidentelor, cauzele şi condiţiile care au generat sau
favorizat astfel de fapte
măsurile de securitate adoptate de conducerea unităţii de învăţământ

S-ar putea să vă placă și