Sunteți pe pagina 1din 23

Conferinta cu Parinetele Singurov.

Postul, rugaciunea, gandul si respiratia in lupta cu parazitii din noi, adevarata forma si natura a
demonilor ancestrali! La sfarsit ne vom ruga impreuna prima serie din Bogorodișnaia.
1 https://www.facebook.com/gheorghe.trifu.1/videos/2260705994170088/
2https://www.facebook.com/gheorghe.trifu.1/videos/2260786364162051/UzpfSTEwMDAwNjkyMTI4MTYxNDoyMTQwNjU2MTI5NTg3NDk1/?
hc_ref=ARQ7DP7IS-INMKYrrMV_CCQJ_F9lquX6U6BbEu6E0-itZMNDZQlHjlEZYvvGUUKSDm8

Partea 1

Tot ceea ce vedem, tot ceea ce putem cuprinde cu puterea minții, dar mă refer și la aspectul
virtual, mă refer la spațiile din fizica cuantică fără să dăm detalii, să mă refer la aspectul teoretic,
așa cum sunt particulele teoretice care sunt doar calculate matematic, că știu că există încă
nedescoperite, dar se știe că există, urmează să fie descoperite și fizic în laboratoare în condiții
speciale, așa mă refer, chiar și acele zone virtuale există la nivel individual, în lumea noastră. Asta
au spus-o și sfinții părinți, au spus-o și filozofii antici, s-a știut dintotdeauna. Problema e că noi
trebuie să conștientizăm, să actualizăm aceste informații.
De aceea am obișnuit pe toți să nu mai gândim polarizat, să nu mai gândim de-o parte sau de
alta a unei frontiere imaginare, să fim contra sau pro, pentru ceva sau pentru cineva.
Polarizarea minții ne induce stări inferioare de conștiință și de vibrație.
Trebuie să fim deasupra polarității. Asta în anii 50 a spus-o Basarab Nicolescu în fantastica
lucrare ”Logica terțului inclus”.
* Deci, vorbim de o gândire TRIvalentă,
* însă există și un aparat logic PLURIvalent.
* Și, peste această gândire multivalentă există așa numita concepție non-dual mind, concepția
holistică integrativă, pe care o putem regăsi în: Talmud, Vede – e un ciclu, sunt 4 Vrde, 4
Evanghelii.
Vedele reprezentau monoteismul (uniteismul) pentru că strămoșii brahmanilor erau monoteiști.
Monoteism găsim și în Egipt la Akhenaton, găsim și acum în zona Indiei, la cele peste 50 de
milioane de vlahi din Punjabi, care vorbesc o limbă aproape ca a noastră, vlaha veche.
https://www.libertatea.ro/stiri/in-asia-80000000-de-oameni-vorbesc-limba-romana-468369
Zona acea era Dacia Bahtrica (?). Acolo au rămas enclave ale popoarelor ramanice, care s-au
strămutat din zona noastră. Există o altă enclavă, un grup de credincioși care au păstrat religia
monoteistă de acum 8000 de ani - în regiunea Punjabi, religia Sic.
Deci, în religiile karmice, din care fac parte: brahmanismul, jainismul, șivaismul, au ca sursă
religia originală pedantă – să știți că există această religie sic, care sunt monoteiști, cred într-un
singur D-zeu și în Sf. Treime, precum noi, pentru că la începuturi:
* religia era unitară,
* omenirea era o entitate,
* era o conștiință colectivă,
* o limbă comună,
* un singur D-zeu,
* un singur om.
Apoi, omul a coborât în frecvență, în conștiință...

Min 5 – Sistemul limfatic se bazează pe un organ care nici nu se știa că există până acum câteva
luni de zile: interstițiul. Este un organ, așa cum e ficatul.
Vezi și conf 20.10.2018
Un nod al limfei care se găsește în stomac.
- Există o cisternă lunguiață de-a lungul duodenului și în ea se acumuează multă limfă.
Problema este că, timp de o zi inima pompează 20 litri de sânge, atâta avem noi tot. Dar se întorc
doar 17. 3 litri râmân permanent în INTERSTIȚIU (care nu e spațiu interstițial, este un organ,
descoperit mai de curând, ce traversează tot corpul uman).
Interstițiul cuprinde în cavitatea lui hematii, plasmă și limfă. Iar limfa aceasta poate să se
îngroașe. Dacă devine plină de reziduuri (paraziți, bacterii, celule moarte, etc), la un moment-dat se
blochează canalizarea iar noi ne îmbolnăvim. Și există mai multe puncte din acelea.

Nu se știa că există animale care au inimi spenice, care au motoare circulare ale sistemului
limfatic. De ex:
* Leneșul, are o inimă splenică, sistem motor circulator pentru sistemul limfatic.
* Ratonul are niște inimi situate pe sistemul llimfatic și trăiește în simbioză cu un parazit numit
viermele cilindric care acolo e imun dar intră în alte animale, le mănâncă creierul și apoi ratonul le
ia foarte ușor. E ca un fel de venin. Este periculos pentru că poate migra și la oameni – lucru ce s-a
întâmplat în urmă cu câțiva ani în zona Canadei – a intrat în creierul unui copil de câțiva anișori, care
a orbit și viermele a fost detectat după aproape un an. După un tratament de un an au reușit să-i
anihileze parazitul iar creierul, culmea, s-a regenerat... cu mare greutate, într-adevăr.

Min 8:14 – S-a descoperit de un an jumate (oficial de câteva luni) o cetate Sântana (Arad) cu vechime
de 3400 ani îHr, considerată la acea vreme, capitala Europei, mai precis capitala agatârșilor sau
capitala Geto-Daciei. http://stiri.tvr.ro/la-santana--in-arad--a-fost-descoperita-o-cetate-veche-de-3-
400-de-ani--considerata-de-speciali--ti-troia-carpatilor_834442.html#view
E o cetate uriașă, 90 ha, are zidurile în afara centurii Aradului, deci e mai mare decât Aradul.

S-a descoperit o cetate subterană la Deva (Hunedoara), de sute de hectare care excela ca un vârf al
iceberg-ului unde e Sarmizegetusa de acum, vâtful iceberg-ului adevăratei cetăți Sarmizegetusa,
cea subterană.

Toate acestea fac parte dintr-un fel de aparat logic pe care trebuie să-l deținem noi.
Istoria comparată legată de evoluția biologică a vieții pe Pământ ca să putem să înțelegem
fenomenele acestea trebuie să avem niște cunoștințe minime.

Min 10:20 – Paraziții trăiesc pe Pământ de 2,5 miliarde de ani și au evoluat în forme mult mai
avansate decât ce este omul acum.
Fizic sunt mici, microscopici, forma văzută, dar asta e doar vârful inceberg-ului.
Ei fac parte dintr-o conștiință planetară. Au ajuns la nivelul acesta încă de la Hristos încoace, și
reprezintă ”fiara din adâncuri care iese și împreună cu balaurul cel din vechime va stăpâni
lumea” din Apocalipsă.
Balaurul din vechime, întruchiparea dragonilor pe care-i vedem peste tot forme statuare în toate
capitalele europene, în heraldica familiilor aristocratice, regale.
Într-o mănăstire din Italia niște artefacte, oseminte ale unor reptile mari – unii spun că-s
crocodili. Cum să fie crocodili în Munții Alpi. E vorba de capul și scheletul unui dragon, cu coarne și
aripi, dargoni care scoteau flăcări.
Tot dragoni găsim în Athos. Sf. Paisie cel Mare vorbea despre ei într-o carte care se află pe lista
cărților interzise ”Marii inițiați ai Indiei și cuviosul Paisie” Dyonysios Farasiotis,
https://archive.org/details/DyonysiosFarasiotis-MariiInitiatiAiIndieiSiParintelePaisie-
Alte cărți interzise:
* ”Cabala și Masoneria” lui Paulescu (că de aici i s-a și refuzat Premiul Nobel),
* ”Nostalgia Paradisului” a lui Crainic (aproape toate lucrările lui Crainic sunt interzise),
* Sandu Tudor care a preluat de la ruși ”Rugul aprins” – lucrarea tainică a Maicii Domnului, a
Rugului Aprins. Și cărțile lui sunt interzise.
Foarte multe cărți sunt interzise la noi în țară. Nu sunt publice, dar sunt foarte periculoase.
Min 13:30 – Există 4 cărți absolut interzise în toată lumea ale lui Lev Tolstoi, care reprezintă cărți
de căpătâi. Mulți savanți, academicieni, profesori, lingviști, istorici, i-au ținut partea la vremea
respectivă lui Lev Tolstoi. Nepotul său, Nicolai Tolstoi, în 2001 a făcut un memoriu bisericii,
președinției și parlamentului să fie reabilitat numele străbunicului lui, care a fost excomunicat de
Biserica Rusă și considerat eretic – dar a fost refuzat total. Biserica încă se mai teme de lucrările lui.
Tolstoi i-a influențat pe Mahatma Gandhi și Martin Luther.
Mișcările Tolstoistă se desfășura la Iasna Poleana unde a avut el un fel de falanster, de școală
unde studiau.
Tolstoismul a fost inițial o mișcare culturală, dar ulterior a fost o pepinieră pentru bolșevicii evrei
care au preluat aceste idei spre a forma comunismul de mai târziu.
Deci, un singur om a reușit să deturneze istoria. Comunismul s-a dus în China... s-a dus în toată
lumea. Comunismul de acolo este foarte puternic în America acum, dar este un comunism mascat.

Ideile forță pot genera mișcări politice, pot schimba destine planetare.
* De aceea filozofii din vechime au fost omorâți. Socrate, Platon... toți au avut probleme. Au fost
otrăviți pentru că ideile lor (Platon a creat Akademos, Aristotel Lyceum). Ei erau foarte temuți.
* Stareții greci din Athos sunt foarte monitorizați și considerați periculoși pentru că prim-ministrul
Greciei este evreu sionist.

Sionismul s-a născut la Focșani, nu la Bahten, și cu 10 ani mai devreme. Aici a fost patria
bolșevismului.
Aici s-a născut sionismul, de la evrei khazari, care nu sunt evrei, sunt triburi turcice (unglice?)
care s-au convertit la iudaism într-un mod forțat, pentru a fi între:
* mahomedanismul, islamismul (venit din partea tătarilor)
* și creștinismul bizantin (care la vremea respectivă se impunea cu sabia, cu forța). Atunci dacă
încercai să ai o gândire liberă riscai să-ți pierzi viața. E vremea în care s-au dat Canoanele, Sinoadele
care au fost convocate de împărați cu forța militară. Președintele Primului Sinod Ecumenic de la
Niceea, Atanasie a fost omorât pe holurile palatului, întrucât acesta a înțeles că Sinodul a fost
provocat politic și avea alte scopuri și resorturi.

E o minciună, cam tot ce știm din istorie, economie, geografie – nu mai spunde Piri Reis, de Teoria
Pământului Plat, care este oarecum posibilă și reală din multe puncte de vedere, dar ținând cont că
nu există linii drepte în univers, nu poate exista un Pământ plat.
Putem spune că e multi-dimensional. E cu totul altceva. Că sunt mai multe universuri ale
planetei defazate la câțiva mm – pentru asta avem o dovadă.
Înainte de 1992 a fost un exercițiu militar comun NATO-Rusia în Marea Neagră unde un
crucișător și niște corvete rusești trebuiau să doboare o țintă propusă de NATO. Aceștia s-au enervat
întrucât nu puteau doborâ ținta, muniția trecea prin ea și nu înțelegeau cum e posibil.
Tehnologia disponibilă în 1992 permitea deplasarea unui obiect fizic din lumea reală cu câțiva
metri în timp și în spațiu (translocare), astfel încât să fie vizibil (oarecum, translucid) dar să nu fie
fizic pe de-a-ntregul acolo.
Practic, un glonte ar trece prin tine fără să te atingă, dacă tu ești un pic defazat. Tehnologia
există. Sunt costume pe care le îmbraci, apeși pe un buton și ești aici dar un pic și dincolo, foarte
puțin. Astfel poate trage în tine și cu tancul și cu tunul și cu rachete, cu orice - te vede dar nu te
atinge.
Acesta a fost un exercițiu făcut pe perioada rușilor care pe vremea aceea considerau că au
tehnologie superioară americanilor, dar chestia asta i-a dezamăgit.
Străinu, care mi-e prietem mi-a spus că a fost personal în Zona 51 (singurul român care a fost
vreodată acolo) – tehnologia de acolo devansează cu 400 de ani ce cunoaștem noi. Noi nici nu ne-o
putem imagina.

Min 22:30 – Noi suntem ființe veșnice și infinite. Ce altfel de ființe există, e irelevant.
Legea este una singură:
* a infinitului,
* a monoteismului și
* a identificării noastre cu identitatea din microcosmos. De aceea trebuie smerenie. Doar în
smerenie te poți identifica cu Hristosul din tine.
* Ieșirea din logică, din polaritate.

E irelevant că e Dragnea sau Băsescu – !!!!! Ce căutăm aici?


Aceste lucruri într-o secundă au dispărut. În fața venșiciei (așa cum suntem noi ființe veșnice)
problemele la care trebuie să ne raportăm sunt cu toul altele.
Chiar dacă ar fi un milion de civilizații ET, e irelevant pentru credința noastră.

Noi nu vorbim de un Iisus Hristos un personaj istoric. Vorbim de Creatorul Universului, de omul
care se identifică – Adam Kadmon asta a fost Hristos - refacerea întregului univers de la zero.
Creația care o știm noi a fost resetată de la zero în momentul în care Hristos a venit pe Pământ.
Din acest motiv istoria se măsoară înainte sau după Hristos.

Min 24:30 – Cine suntem noi și ce avem de făcut?... fiindcă problemele sunt extrem de grave și
trebuie să vedem cum să vi le spunem, fiindcă mulți oameni s-au speriat.

Paraziții au legătură cu Demonii – îi putem numi: Pirații mântuirii corăbiei noastre.


Ei au conștiință colectivă, ceea ce am avut și noi ca oameni cândva, dar am pierdut-o. Mesia
reprezintă conștiință colectivă, nu e o persoană.
Este un artificiu, inventat de cineva și indus omenirii spre a tot aștepta pe cineva să vină s-o
salveze. Este cea mai mare prostie și rătăcre.
Ce ați fost învățați sunt polaritate – tot ce e polarizat e minciună. Adevărul dv poate fi minciuna
altuia sau invers, sau binele tău poate fi răul altuia.
Acesta este Adevărul pe care-l percepem noi la nivelul pe care ne aflăm. E întotdeauna polarizat.
Pentru a ieși și a găsi Adevărul suprem, realitatea la care trebuie să ne raportăm permanent,
veșnicia...

Min 26:40 – Abia în sec VIII au apărut reprezentări ale demonilor. Până atunci nu existau demoni
în lumea creștină.

Inițial, Hristos a primit puterea de la D-zeu: ”Datumi-s-a toată puterea în cer și pe Pământ”.
Puterea a fost dată apostolilor și mai departe episcopilor, ulterior cardinalilor (cu armate
personale, cu bani, cu forță, cu orgoliu infatuat, cu ispita puterii lumii)
În acel moment s-a terminat cu Mesajul lui Hristos (creștinismul a coborât în conștiință), dar
vrând-nevrând aveau puterea de-a lega și dezlega.
Din această cauză, Dumnezeu le-a diminuat accesul la această putere, că făceau prăpăd,
distrugeau tot. Atunci au apărut și reprezentările demonilor în creștinism.

În Biserica Primară nu exista manifestarea răului. Lumina era orbitoare, iubirea și bucuria erau
atât de puternice încât răul nu-și găsea FORMĂ, nu era vizibil, nu era reprezentat nicăieri.
Cuvântul ”PĂCAT” nu exista în scrierile inițiale ale Evangheliilor. Oamenii nu păcătuiau, ei trăiau
în har. Harul era o energie divină necreată care era totuși perceptibilă prin efectele ei.
Oamenii aveau un nivel de conștiință extrem de înalt. Erau la fel cu Îngerii. Vorbeau cu îngerii.
Era ca la începutul creației, pe timpul lui Noe, când erau îngeri printre oameni. La fel se
întâmpla și în perioada Bisericii Primare.

Însă a apărut ispita asupra celor care conduceau biserica pe atunci, și care au picat acest
examen, nu puteau controla puterile ce le erau conferite și atuunci, li s-a retras puterea, au
coborât în conștiință.
Psalmul 48 la capitolul 12 și 21: ”Omul în cinste fiind n-a priceput, alăturatu-s-a dobitoacelor
celor fără de minte și s-a asemănat lor.”
Mesajul e încifrat și criptic, o subliniere a unui fenomen, coborârea în frecvență a omului.
Este singurul verset care se repetă – ca să înțeleagă omul că alăturarea dobitoacelor înseamnă un
nivel de conștiință, o frecvență, o energie, o manifestare a conștiinței omului, a creierului și în final, la
nivel specializat înțelegând exact ce este în creier (materie cenușie, celule) - că există un creier și în
sistemul limfatic – ganglionii au un cortex.

Min 30:30 – Nu există boală.


Somatoidele sunt polimorfe și timp de 2 ani migrează (aceeași entitate) în 16 stadii (microbi,
bacterii, viruși etc) de evoluție și apar boli.
Gaston Naessens a fost omorât pentru că a descoperit asta folosind somatoscopul.
Somatoidele sunt cărămizi ale vieții care pot lua orice formă în funcție de conștiința omului, de
nivelul lui de percepție și de asimilare a informației și a cunoașterii care există în univers sub formă
unui câmp de energie.

Gogu Constantinescu care a luat Premiul Nobel, pentru ”Teoria Câmpurilor Sonice” dar în
Marea Britanie, fiindcă România l-a exclus. Greu veți găsi referire la asta, că a secretizat-o guvernul
britanic.
Tesla avea niște manuscrise, care au fost furate de CIA după ce l-a omorât, în care se vorbea de
transmiterea energiei la distanță wireless. Dar Gogu Constantinescu avea o teorie mult mai
evoluată.
Min 32:40 – Informația este un câmp vectorial care are o cuantă care se numește infron, așa cum
gravitonul aparține câmpului gravitațional, iar electronul câmpului electro-magnetic.
Și acest câmp vectorial se manifestă, se mișcă, este definit prin ”Teoria câmpurilor sonice”:
informația e transmisă în sunet de o anumită frecvență, inclusiv energia, la distanță, fără să se
piardă. Sunet de o anumită frecvență. Teoria câmpurilor sonice...
...noi nici măcar nu știm ce-n-seamnă sunet. Sunetul este lumină.

Ca idee, isihaștii noștri rosteau sunete din inimă.


Prima dată din minte, apoi laringe (se auzeau), apoi altă frecvență în inimă. Este o cutie de
rezonanță acolo în inimă, se transmit aceste sunete care sunt unde scalare multidimensionale, și
de acolo oamenii vorbeau, așa-numita glosolalie – daruri dumnezeiești (siddhis-uri) pe care le-au avut
apostolii de a vorbi în limbile tuturor națiunilor.
E ca și cum eu aș vorbi acum româna dar sunt 20 de reprezentanți străini și fiecare înțelege pe
limba lui ceea ce spun eu. Deci, informația se transmitea nu prin sunetul clasic, ci prin acest sunet
despre care vă vorbesc eu, și face parte din Teoria sono-luminiscenței.
Prin bio-fotonică și sono-luminiscență se poate explica 99% din toate fenomenele biblice și din
toată dogmatica și credința creștină. Asta este veriga de legătură.

Min 35:20 - Pierzând din conștiință și din înțelegerea noastră, care este nepolarizată la acest nivel
de cunoaștere (nepolarizat), coborând în polaritate, coborând în vibrație, coborând în conștiință,
adică devenind animale, progresiv – omul a ajuns un animal: omul e un canibal (mănâncă porc)....,
distruge suflete prin sunet, omoară suflete și inimi prin sunet și informație, e un criminal,
Ne-am împietrit, oamenii au devenit numai trup și de aceea li s-a redus viața la 70 de ani, viață
care e mai mult durere și suspin. Un fel de limitator genetic impus omenirii.

Coborârea omului în conștiință afectează în primul rând aceste somatoide care devin boli, prin
somatizarea greșelii omului, adică devierea de la adevărata credință...
Adevărata credință nu are nevoie de canoane, de dogme, de nimic. La acel nivel tu ești
îndumnezeit așa cum erau marii sfinți părinți, nu trebuia să-și explice trăirea lor prin dogme.
Dogmele și anatemele date ulterior au fost date de oameni coborâți în animalic (frecvențe joase).
Aveau nevoie de justificarea credinței și au apărut canoanele.

Min 38:20 – Există o doctrină oficială ortodoxă.


Până în 1352 nu a existat o doctrină oficială a ortodoxiei. Nu apăruse încă separarea între răsărit
și apus. Biserica creștină era formată din pentarhie: cele 5 Patriarhii oficiale istorice: Constantinopol,
Roma, Ierusalim, Antiohia, Alexandria după cele 5 litere ale numelulu lui Iisus: Yosua, YHWH - yōd
(‫)י‬, hē (‫ )ה‬și vāv (waw) hē (‫ – )ה‬adevărata scriere a numelui lui Iisus, care înseamnă D-zeu Tatăl
întrupat.
Yoshua este numele lui D-zeu tatăl în interiorul căruia s-a inserat cuvântul carne-trup.
Min 39:30 – La Constantinopol există această sală unde sunt 5 jilțuri, scaune de domnie ale
patriarhilor și în spatele fiecărui scaun există gravat această literă a lui D-zeu, numele lui
Dumnezeu, Iisus din Tetragrammaton.

Credința adevărată, religia, a fost dintotdeauna conștiință și dintotdeauna a reprezentat conștiința


omului îndumnezeită la acel nivel.
Coborârea omului l-a îndobitocit și a făcut separări, cuanta.

Sf. Grigore Palama a prezidat acest Sinod timp de 10 ani de zile.


Tomosul Constantinopolitan este uriaș, dar chintesența lui ar fi: ortodoxia este reprezentată de
trăirea nemijlocită (directă) a energiilor divine necreate, a luminii taborice. Asta înseamnă
îndumnezeire.

Ori, când noi acuma separăm și vorbim că ce-i cuantă, ce-i energie – nu există energii la D-zeu și
la Sfinții Părinți. Acei oameni sunt pe un nivel de conștiință, pe primele trepte ale scării lui Ioan
Scărarul – energii divine necreate.

Frica este un păcat foarte grav. Fricile vin din sistemul limbic.

Au existat 3 intervenții asupra creierului uman de-a lungul timpului. Avem 3 creiere (reptilian,
limbic, neurocortex).
* Toți avem creier reptilian la bază.
* Apoi avem sistemul limbic (acela cu INSTINCTELE), o intervenție ulterioară asupra ființei umane,
de către cineva inteligent. Nu s-a-ntâmplat în natură.
Dacă era evoluție firească naturală, se făcea progresiv, nu cu 3 creiere, care înseamnă toate 3
simultan. Dacă ar fi fost să se atrofieze un simț, un organ, se atrofia și unul era activ. Dar dacă
funcționează toate 3 și sunt distincte și total diferite (și în structură și în logică și în formatul lor), au
cu totul alte structuri.
* Al 3-lea e neurocotex: conștiință și structuri neuronale cu viteze foarte înalte. Există micro-tubuli
la nivelul axonilor și există un laser biologic care ajunge la 750.000 km/sec – care n-are nimic în
comun cu lumina fizică.

Aceste fenomene în regăsim în cortexul creierului dar și în cortexul tuturor celor 600 de ganglioni
limfatici din interiorul corpului uman.
Bolile apar EXCLUSIV prin sistemul limfatic.
Relația între sistemul neuro-vegetativ, parasimpatic și cel limfatic este intrinsec. Este unul și
același lucru.
Căderea noastră în frecvență ne slăbește sistemul limfatic, bine, indirect, prin celulele sistemul
vegetativ.

Proteinele receptoare și cele efectoare sunt niște cili care recepționează frecvență-energie. Acea
energie care hrănește în mod real celula, nu nutrienții.
* Nutrienții ajung la mitocondrii, dar celula,
* membrana (care este creierul celulei) este hrănită cu energie care este recepționată direct prin cili,
prin frecvență. Iar în interiorul ganglionilor intră într-adevăr plasmă, prin hil.
Hilul este o poartă de intrare în cortex, cortex care învelește ganglionii limfatici, chiar așa se
cheamă: cortex ganglionar. Hilul e o portiță pe care circulă (intră și iese) plasma.
Acest cortex, compus din 500-600 de ganglioni din corpul omului, este interconectat prin niște
fibre exact cum sunt axoni: rețele neuronale.
Deci, noi avem un creier limfaric, vă puteți imagina asta? Iar INTERSTIȚIUL este un nou organ
care gestionează cei 3 litri de plasmă care întotdeauna lipsesc.
Prin sistemul sanguin circulă în medie 20 litri sânge/zi. Dar numai 17 se întorc. 3 rămân
întotdeauna în sistemul limfatic drenat prin capilare.

Și se-ntorc pe-aici (vezi foto) – sunt două vene care sunt la nivelul umerilor, apoi prin vena jugulară.
Acolo e poarta de reintrare a plasmei în sânge.
Bine... e foarte complex... sunt cistenele (?lei) în zona abdomenului și toate au corespondență
energetică în anatomia ezoterică a corpului uman. Toate sunt legate de chacre și de cele 20 de
meridiane.
Un medic din sistemul chinezesc se uită cu milă a un medic din sistemul alopat european.
În China se studiază 10 ani medicina. Nu există să nu știe să ia pulsul.

Cum făceau medicii noștri români, empiric înainte?


Luau pulsul cu 3 degete așa cum fac chinezii, se uitau la globii oculari, la culoarea pomeților, la
culoarea pielii și în câteva secunde îți spuneau toate bolile pe care le ai. Asta era medicina
românească veche.

Min 48:30 – Abia acum ne trezim. Informațiile erau știute doar de unii și nu s-a dorit să se afle că s-
ar fi făcut conexiunile pe care le facem acum legate de.... comparată, religie, geografie, toate sunt
legate între ele.
Există o entitate care are interesul să ne țină pe noi jos. Problema este extrem de serioasă. Nu
mai e atât de simplu să te rogi și să meditezi, odată ce am coborât în frecvență suntem în zona de
”porc”, manele, mici. De 2000 de ani suntem aici: porcul de crăciun, mielul de paști.
Sfântul Ignat se perpelește acolo unde este: Doamne de ce mi-am asociat numele de crimele din
postul crăciunului. Și a devenit un ritual. Mai important e porcul decât nașterea lui Hristos.

Acuma dă o colegă de-a noastră din Danemarca doctoratul cu profesorul Stănciulescu. Ne-a
invitat la o conferință acolo, pe tema: ”Pregătirea românului în fața morții”.
Ea spune că ”afară”, odată ce a murit cineva este un leș, adică nu se mai ține cont de nimic, de
lumea de dincolo, de ritualuri față de morți, pe care noi încă le moștenim.

***

Vezi și https://www.youtube.com/watch?v=guNE_NaGdhc Conferinta Adrian Singurov Parazitii


din Noi partea II
Min 46:05 - Există 3 aspecte ale sufletului. Care sunt legate de LOGHI. LOGI sunt capacități (loghi
ousia, loghi dynamis, loghi energhia) de la Maxim Mărturisitorul.
Aceste lucruri au fost date prin revelație, dar și unui sfânt cu o educație incredibilă, fabuloasă.
Aceste LOGHI sunt ideile, este proiectul sufletului care provine din veșnicie, rațiunea divină.
Din veșnicie a fost proiectat omul, din trecut (minus infinit) și s-a întrupat la un moment-dat.
Aceste capacități sunt din veșnicie.
Însă, sufletul omului intră îmbrăcat în acest câmp morfo-genetic în care există informațiile
tuturor strămoșilor.
De aceea, sufletul este veșnic, este o singură dată întrupat, însă informațiile acestea ale
câmpurilor morfogenetice, într-adevăr pot cuprinde și pot accesa, cât că din akasha (din inconștientul
colectiv, din mentalul colectiv al omenirii), imagini trăite, senzații de oriunde și de oricând, nu
neapărat fiind ale tale, fiind amintiri amprentate din câmpul morfogenetic al tău.
Așa cum oricine, de la o anumită frecvență în sus poate să acceseze orice informație despre
orice, nu înseamnă că el a fost vreun savant, nu.
Odată ce savantul a plecat din această dimendiune, amintirile lui sunt o moștenire, un
testament. Tot ce a muncit și a învățat el nu ia cu el. El ia o copie, își ia un stick cu el. Însă
originalul rămâne aici, aparține omenirii.
Deci, ce-ai adunat tu, ți-ai instruit mintea și sufletul, când ai plecat, ce ai acumulat, lași aici. Iar
ceea ce el lasă aici va putea fi folosit de oricine. Aceasta este o orânduială divină perfectă și foarte
bine gândită. Nimeni nu pleacă cu nimic. Practic, tu de la cine ai învățat. Ai învățat de la oameni, acea
învățătură aparține omenirii. E ca și cum ai face îmbunătățiri la o locuință de chirie. Când pleci nu
iei îmbunătățirile cu tine.
Astfel, tu în momentul în care afli anumite lucruri, trăiești anumite senzații, vezi anumite lucruri,
nu sunt ale sufletului tău, sunt ale omenirii întregi.

***

Min 51:05 – Alt subiect teribil este ce se întâmplă cu sufletul nostru, cu energia care însoțește
sufletul (care nu este același lucru), după moarte, de ce se tot întoarce aici?
Această teorie a metempsihozei dpdv bisericesc nu există, adică nu ar trebui să fie. De ce totuși, se
întorc oamenii, cine-i atrage înapoi, greșelile sau păcatele? Nu! Există o entitate care ne-a făcut
sclavi.
Doamne sunt informații teribile, nici nu știu cum să vi le dau... să nu vă șochez.
După moarte suntem trași înapoi.

Min 52 - Să vă dau ceva ce puteți verifica... În sistemul acela milenar al Cabalei se știe că omul are 3
corpuri (trupul, sufletul și duhul).
Apostolul Pavel era cabalist, un profesionist al cabalei.
Evanghelile au fost scrise de oameni pregătiți. Majoritatea erau ucenici lui Ioan Botezătorul și
erau proveniți din esenieni.
Esenienii aveau la bază o știință a Cabalei foarte originală ferită de influențele ”mișcării REZIST de
atunci”. Diaspora evreiasă, voia să-și refacă țara și se-ntorcea de fiecare dată cu idei originale și tot
modificau Tora. Talmudul de la o carte a ajuns la 70 de cărți.
Esenienii au păstrat esența credinței lor și de aceea nu s-au amestecat cu ceilalți.
Ucenicii lui Ioan Botezătorul proveneau dintre esenieni. Ucenicii lui Iisus în majoritate erau
dintre ucenicii lui Ioan Botezătorul. Deci, toți erau formați la o școală a cabalei originale. Ei
înțelegeau perfect parabolele lui Iisus, iar fiecare apostol, conform tradiției, scria obligatoriu câte o
Evanghelie. Evanghelia însemna Testament, Mărturisire. Și episcopii de acum, după ce se
hirotonisesc fac imediat un testament al credinței lor.
Au existat 70 de Evanghelii. Cine a îndrăznit să-și ia autoritatea de-a spune că unele erau bune și
altele nu? După care criterii? Să spună că unii apostoli erau eretici... având ca reper ce? Atunci, poți
spune că și Hristos a fost eretic. Hristos nu s-a botezat în biserică ci într-un râu. Erezie, aia nu-i
Taină validă, nu? Dacă ar fi după biserica de acum...
Sunt elemente dureroase...

https://www.trezireainteligentei.ro/sufletul-dupa-moarte-in-kabbala/
În știința cabalistică avem 3 corpuri:
* Habal de Garmin corpul care este legat de oase – înainte de moarte se cheamă Nephesch – Nefesh
este manifestarea energetică a trupului, câmp eteric
* Ruach este mișcarea (manifestarea) energetică a sufletului în zona inimii
* Neschamah este manifestarea energetică a spiritului.

Toate acestea au corespondențe la Sfinții părinți.


Maxim Mărturisitorul spune despre suflet: Există 3 loghi loghi ousia, loghi dynamis, loghi
energhia, care sunt corespondente celor 3 aspecte ale energiilor sufletești. Asta înseamnă dogmatica
ortodoxă nu cea făcută pe genunchi sau cei care nu au capacitatea de a asimila informațiile cu
inteligența inimii.
Sunt de zeci de mii de ori mai rapide conexiunile neuronale la nivelul inimii decât cele de la nivelul
creierului.
De aceea, dacă vrei să înțelegi rațional anumite lucruri și simți că ai un BLOCAJ, coboară imediat
informația la nivelul inimii și atunci vei înțelege altfel, prin intuiție.
Mie mi s-a-ntâmplat la Florin Colceag când ne-a prezentat un aparat logic teribil.
El predă la o facultate din SUA, o matematică specială. A fost amenințat de foarte multe ori,
întrucât prin acel sistem matematic al lui, putea să calculeze cu o precizie extraordinară orice
criză socială din viitor, model matematic.
În momentul în care și-a dat seama că nu se poate ascunde, Florin Colceag a făcut publice pe
toate serverele, descoperirile sale. Astfel, informația a devenit publică, iar el nu mai putea fi
amenințat. Așa a scăpat, iar acum predă această cunoaștere.
Și mă uitam pe prezentarea grafică a acelui algoritm fără să înțeleg nimic. El se străduia să-mi
explice, vorbea rar și i-am zis: nu vă forțați, vorbiți ca și cum v-ați vorbi dvs. înșivă. Mi-ar fi trebuit cel
puțin 10 ani de matematici speciale ca să înțeleg ce voia el să spună. Mi-am oprit mintea și în câteva
minunte am reușit să înțeleg perfect tot ceea ce spunea el.

Fenomen identic, unii s-au trezit vorbind perfect în engleză (sau în altă limbă), fără să o fi
studiat în această viață – așa, într-un moment de reverie, sau au înțeles perfect ce spunea cineva,
într-o limbă necunoscută de ei.
Asta înseamnă să captezi, să asimilezi, să sintetizezi informația la nivelul inimii. Înțelegi
instantaneu ceea ce vrea să spună celălalt – nu forțat rațional. Fiindcă, la nivelul creierului, noi
avem induse programe și blocaje de către sistem, spre a nu putea ieși din Matrix.
Deci, evitați aceste blocaje. Noi avem și alte zone de unde putem folosi creierul. Avem încă 2 creiere.

Min 59:20 – După ce se dizolvă structura fizică, sufletul rămâne legat totuși prin STRINGURI
energetice de oseminte. Vedeți că se pune acum un mare accent: să nu fii incinerat, să ai oasele
acolo, trupul întreg, dacă se poate.
La egipteni erau făcute mumii perfect, păstrând corpul cât mai perfect, până la celulă. Păi stai, nu
vrei să eliberezi spiritul? Îl îngropi cu toate lucrurile personale să fie cât mai legat, să nu poată să
se ridice. Este împotriva logicii...
Noi după ce murim, ne ”întoarcem ACASĂ”. În aceste condiții nu mai vrei să ai de-a face cu ceea
ce-ai fost, cu această închisoare a minții și a sufletului.
De ce să rămâi aici? Oare ce instituție, ce entități, ce ființe au interesul să te țină aici legat, sub
diferite forme, ritualuri?
Min 1:00:55 – Evreii au descoperit că există așa-numitul Habal de Garmin, extensia formei Nefesh,
duhul oaselor, câmp morfogenetic, care învelește osul și el persistă chiar și după deteriorarea osului
în diferite stadii, dar se prelungește până... are legătură cu spiritul, acolo unde este el. De aceea
sunt foarte eficiente vrăjile făcute la mormânt, cu pământ de la mormânt... E o știință, să știți.
Se accesează acest câmp morfo-genetic și tragi sufletul înapoi (ca la lansetă), îl încarcerezi într-
un câmp gen Cușcă Faraday, iar apoi îl programezi.

Noi suntem harduri de computer. Ce suntem programați, asta devenim.


La fel și sufletul, întors înapoi, programat, învățat și... faci ce vrei cu el.
Există tehnologie pentru asta. Dacă oamenii pot face asta, darămite cei care au inventat
aceste ritualuri de au spus că e religie și că să nu cumva să fii incinerat.
Păi ce faci? Asta-i vampirizare. Încalci libertatea acelei ființe care a plecat. Nu contează că e
sfânt. E sfânt și vrea să te ajute, păi vine prin icoană, nu trebuie să te duci la moaștele lui să-i
tulburi liniștea. E alegerea acelui sfânt. El dacă vrea să vină, vine fără să-l chemi tu.
Chiar și această rugăciune la sfinți e o impietate la adresa spiritului uman, pentru că toți suntem
conștiință colectivă.

Ce spune Hristos, care fusese întrebat: A cui femeie va fi? Că au murit frații succesiv și nevasta
aia a fost la toți. La final, a cui nevastă va fi? Iar el le-a răspuns: Nepricepuților, nu știți oare că în
ceruri toți suntem ca îngerii, unde nu există nici bărbat nici femeie, nici cununat, nici divorțat.
A fost un sinod la catolici în care s-a dezbătut problema sexului la îngeri. Până la asta s-a ajuns.
Păi Hristos spune clar: acolo nu există bărbat și femeie, deci nu au sex.

Îngerii, ca și spirite sunt o conștiință colectivă.


Noi toți suntem o conștiință colectivă, suntem infinit. Conform unei matematici simple, infinitul
este atotcuprinzător, nu există mai multe infinituri, decât unul singur. Deci, toți suntem cuprinși în
același infinit.

Min 1:05:10 – V-am recomandat, nu folosiți rațiunea, că se blochează.


Undeva e o greșală.
* Ori este o iluzie (un mare vis) tot ceea ce vedem, trăim, experimentăm, și atunci infinitul este al
unei ființe care doarme și visează lucrurile acestea într-un vis al unui uriaș, gigant cât universul și
visează că sunt mai multe ființe.
* Dacă ești infinit nu trebuie să ai limite ale gândirii, cuprinzi totul și, la nivelul acela, la frecvența
aceea, suntem toți o singură ființă. Nu mai există limite în a raționa, fiindcă ești SUPRA-conștiință
(nu simplă conștiință).

Aici trebuie să ne întoarcem ca să înviem înainte de a muri.


Dacă am murit neînțelegând ce v-am spus eu acum, riscând să murim morți. Dar avem șansa de
a fi vii înainte de a muri și atunci nu vom mai muri niciodată.
Odată accesată accesată conștiința colectivă rămâi ființă veșnică, nu mai ai cum să mori.

Deci și ideea cu îngroparea și întoarcerea sufletelor face parte dintr-un plan.


Omenirea a fost dintotdeauna sursă de hrană și de energie pentru... cum să-i numești, fiindcă au
fost diferite interpretări:
* Sf. Dionisie Areopagitul, care a fost ucenicul Apostolului Pavel îi numea archoni,
* Maxim Mărturisitorul, archoni,
* Ioan Damaschinul vorbea despre archoni,
* de curând Părintele Argatu vorbea de archoni... nimeni nu înțelegea ce sunt aceia archoni. Sunt
demoni teologi, cunosc foarte bine scriptura și fac parte din acei demoni care se roagă și postesc,
dar sunt demoni.

Min 1:08:15 - Iisus l-a intrebat pe demonizatul din Ținutul Gherghesilor – e de aici din Brăila, nu
există așa ceva în Israel – e un loc dintre Galați și Brăila care se scufundă mereu și acolo va deveni
cândva o mare. Se tot scufundă și apropie de ce a fost inițial, Marea Gherghesilor. Acolo porcii în
care au intrat demonii din tânărul demonizat au fost întrebați de hristos care este numele lor, și au
spus: LEGIUNE, adică mulțime, conștiință colectivă, de care vorbesc, paraziții.
Paraziții sau demonii nu sunt ființe gigantice, sunt microscopice.
Proiecția lor endoplasmatică e ”umbra de pe pereții” peșterii lui Platon.
Ei parazitează tot ce este viu în natură (plante, animale, oameni).
Acești paraziți nu sunt întotdeauna răi. Se ceartă între ei, au făcut alianțe. Unii sunt ”benefici” =
bacterii prietenoase... ca și cum... Dumnezeu a creat un om neterminat, care să aibă neapărat
nevoie de bacterii pentru a se hrăni.
De-a lungul timpului ei au devenit sistemici, au intrat în corp și sistemul genetic s-a modificat.
Mitocondriile au fost inițial celule procariote, exterioare, iar acum fac parte din celula omului.
Există ADN mitocondrial care e diferit de ADN-ul uman, dar stă în celula omului. Omul îi dă
nutrimenți, iar ele îi dau energie.

De fapt... celula umană se hrănește cu energie direct.


Min 1:10:15 – În urma conectării se refac celulele la nivel de ADN.
ADN-ul omului se reface în urma postului negru.
În spatele tuturor vectorilor istorici, politici, pe șevaletul istoriei, în afară de sfinți (prin care a vorbit
D-zeu), prin tot restul a vorbit și a lucrat această conștiință colectivă a paraziților.

Deci, legiunea de demoni care a intrat în porci, l-au rugat pe Hristos: D-ne știm că tu ești Fiul lui
D-zeu, dă-ne voie să intrăm în porc – l-au rugat, deci se roagă dracii. Dracii țin post, au răbdare,
sunt calități pe care mulți dintre creștini nu le au.
Există manifestări demonice care au chipul Maicii Domnului, cum ar fi manifestările de la
Medjugorje, care n-au nicio legătură cu adevărurile credinței.

Nicio minune, nicio lucrare a lui D-zeu adevărată, autentică, în lume (deci în planul acesta
vizibil), nu are ca scop vindecarea. Niciodată!
Întotdeauna, adevărata lucrare a lui D-zeu este MÂNTUIREA omului. Poate să aibă ca efect
secundar vindecarea, dar de obicei, nu.
Sfinții Părinți din trecut, în momentul când vedeau că nu au ispite, dureri și erau liniștiți, relaxați și
făceau minuni, se speriau și strigau: Doamne m-ai părăsit, dă-mi înapoi ispitele!
Deci, ideea vindecării nu prea are legătură cu mântuirea și cu Voia lui D-zeu.
Sigur că D-zeu vrea ca noi să fim prosperi, sănătoși, bucuroși, fericiți, dar dacă noi am fi așa, ne-
am mai gândi vreo clipă la D-zeu.
De aceea, de-a lungul istoriei, cei care au făcut vindecări, chiar dacă în numele lui D-zeu, și oamenii
aceia s-au vindecat și au dobândit ce au vrut ei (mașină, serviiciu, casă etc), Doamne mulțumesc! Bun,
și sufletul?
Min 1:14:10 – Hristos a fost Neo din ”Matrix”. A spart un zid, a creat o breșă, a lăsat o ușă
întredeschisă. Breșa a fost făcută într-o zgură care închisese tot Pământul.
În jur totul era beznă și toate sufletele de pe Pământ aparțineau acestui demon: Iarlabauc (?) sau
Demonul Samsarei, al realităților sau polilor care au o singură entitate sub mai multe manifestări,
așa-zis demoni – care deformează realitatea, crează proiecții mentale pe care noi le luăm drept
lucruri reale, deformează realitatea (asta înseamnă Matrix), iar Hristos a venit cu scopul de a sparge
acestui vis comun (pe care-l visăm toți) și a creat breșa prin care noi ne putem strecura spre a ieși din
acest vis. ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!”, ”E strâmtă ușa, cine se nevoiește să intre prin ea,
se mântuiește!” E o breșă îngustă.
Este o formă de a-ți restructura și reconfigura gândurile că, MENTAL te eliberezi de aici. După
minte iese și sufletul, energiile, structurile.
Deci, mântuirea în asta constă: focalizarea noastră.

Mai este o tehnică: vacuum spiritual = smerenie = chenoză = ceea ce a făcut Iisus, deșertare de
slavă – adică:
* din infinit a luat formă vizibilă, limitată, omenească,
* a renunțat la starea lui veșnică, manifestarea divinității.
Deci, asta-i forma absoută a smereniei.
Noi, la rândul nostru, pentru a accesa divinitatea din fiecare, hristul lăuntric trebuie să avem
acces la vacuum spiritual, care înseamnă smerenie.
Asta este tot o tehnică mentală care te ajută în lupta împotriva demonilor. Când nu ai nici
ciucurei, nu mai poți nici să miști limba în somn, e paralizată, vezi în somn o formă ectoplasmatică
neagră care te sufocă, nu poți să respiri și atunci, ce ciucurei să mai faci? Singurul lucru rămâne
GÂNDUL. Smerenia accesează infinitul. Cum să faci?
Ca tu să fii CINEVA trebuie să devii NIMIC, trebuie să te conectezi cu infinitul ca să fii infinit,
să te micșorezi la infinitul dinlăuntru, nu dinafară...
* dinafară înseamnă moarte, disipare, diluare, disoluție, până la infinit, adică moarte definitivă.
* Invers, înseamnă concentrare până la infinit, care e sursa luminii. Asta înseamnă smerenie. Te
smerești în inima ta, îl chemi pe Hristos, îi faci loc micșorându-te tu. Atunci vine Hristos și
dispare atacul.
Niciun demon, niciun atac, nicio manifestarea demonică de niciun fel, de nicăieri nu a rezistat
smereniei. E singurul lucru de care orice demon, orice boală (că, boala este o formă demonică,
orice fel de boală) nu rezistă smereniei.
Boala, dacă s-a somatizat, nu va dispare așa repede cum credem noi, că ea a venit în 2 ani – cam
atât este modificarea formelor lui Gaston Naessens, a somatoidelor.
Când a luat o formă de boală, s-au materializat într-o anumită formă, nu mai poți într-o clipă să
dizolvi acea formă și să te eliberezi.
Min 1:19:00 – Revenirea este destul de anevoioasă. E ușor să cazi, ridicarea este dificilă.
Noi avem limitări ale bolii noastre. Că de aici pornești.
Revenirea noastră în lumină se face întotdeauna numai cu egoul nostru.
Egoul este o formă de întuneric. Este asimilat energiei întunecate, materiei întunecate sau
materiei hadronice.
Sfinții Părinți: Arsenie Boca, Nil Dorobanțu, sfinți recenți, Luca al Crimeei ca și Spiridon și
Nectarie sunt sfinți care se materializează și vin când îi chemi.
Acești sfinți în timpul vieții lor, spre finalul vieții și desăvârșirea sfințeniei, nu aveau umbră ziua în
amiaza mare, fiindcă nu mai aveau ego. Lumina trecea prin ei ca prin sticlă.

Egoul dă masă, greutate, limitare, formă.


Există arta. O statuetă este FORMĂ finită a ego-ului. De aceea în tradiția bizantină nu se folosesc
statui, ci icoane, icoane transcedentale.
Statuia e limitativă. E o formă artistică, e adevărat, e minunată, e frumoasă, dar este Ego, e
principiu satanic... ”Satanic” aici e un principiu științific, vectorul INERȚIAL, care dă forme,
limitează. Nu e ceva rău, dar impune o limită.
Fără această limită nu s-ar mai expanda universul, deci am muri cu toții. Deci este o formă a
infinitului pe care noi însă, trebuie să o depășim.
Este cea ce i se impune unui sportiv de performanță, acele obstacole necesare evoluției. Nu e
ceva dăunător. Noi trebuie să FOLOSIM obstacole pentru a le depăși. Asta înseamnă: forma
limitativă, principiu satanic, dar științific vorbind... vi s-au indus niște algoritmi, deci niște blocaje.
Aceste informații greșite pe care le-am primit cu toții de-a lungul timpului, datorită lor asociem:
diavolul, satan, pentru că am pierdut esența lor.
Ele n-au fost dintotdeauna ceva rău. Erau principii științifice.
Să zicem că, dacă peste 1000 de ani cădem din nou în bezna obscurantismului medieval să
ajungem spunem: atomul este de la diavol!
https://intelligence.sri.ro/fereastra-overton-manipulare-la-nivel-inalt/
Se poate ca prin Fereastră Overton să se inducă în mentalul colectiv să se inducă anumite
semantici, cuvinte, semnificații ale unor lucruri banale și să devină foarte periculoase pentru
mentalul colectiv. Așa ni s-au indus. Astea sunt meme.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Meme meme este simbolic vorbind o genă informațională mentală,
o purtătoare specifică de informație culturală. Altfel spus:
* dacă gena este o unitate replicativă la nivel biologic
* și mema este tot o unitate replicativă, însă la nivel cultural.
Min 1:23:15 – Deci, nu vă speriați când auziți că Satana este un principiu științific. Este. S-a pierdut
esența lui originală.

Ca elemente ajutătoare... Într-o biserică atunci când vezi o icoană, nu te gândești că acolo este o
ființă. Este o fereastră TOFE (?) este elementul transcedental care te ajută să alchimizezi.
Ce este rugăciunea? E o alchimizare a energiilor sufletești. De aceea icoana este mult mai
eficientă ca factor, ca și catalizator a acestei alchimii, decât o statuie.
* Statuia te limitează, te blochează. Te duce cu gândul acolo și te-a închis. Ești închis într-o formă. E
o capcană pentru suflet, chiar foarte periculoasă, statuia, chiar dacă este un sfânt sau Maica
Domnului – fiindcă este capcană energetică, spirituală, de suflet. Îți blochează sufletul acolo.
* Icoana îți deschide o fereastră.
Astfel trebuie să înțelegem noi lucrarea acestei entități, acestui egregor malefic, conștiință colectivă
a paraziților.

Min 1:25:00 – Deci, demonii au intrat în porci, au murit, iar această entitate supraviețuiește. De ce
în porci și nu în alte animale?
Porcul este un animal necurat, modificat genetic.
Singurul animal de la care se poate face fără probleme transplant de ficat și de alte organe este
porcul. Suntem perfect compatibili genetic. O genă și niște cromozomi diferă de la porc la om.
Nu e natural. În evoluția animalelor pe planetă porcul nu e natural – a fost la un moment-dat
modificat genetic, așa cum și asupra omului s-au făcut 3 intervenții genetice.

Asta trebuie să avem ca bază în lupta noastră. Până vei ajunge să fii deasupra luptei trebuie să
transcenzi vibrația luptei.
Deocamdată ne certăm toți cu toți. Așa se manifestă frecvența lumii în care suntem noi acum.
Ca să ieși de-aici, tot cu luptă ieși. Luptând cu ce? Cu aceste entități negative.
Toate gândurile negative pe care le avem, toate emoțiile negative de orice fel, haosul gândurilor
(într-o gândire eolitică? trebuie să fii focusat).

Haosul acesta este întotdeauna indus artificial de acești paraziți.


Sunt neurotoxine introduse prin nervul vag, care ajunge la stomac.
Acești paraziți au reușit să secrete chiar și hormoni – ai durerii și plăcerii, prin care ne dresează
pe noi. Astfel, acești paraziți devin stăpâni ai corpului nostru. Ei hotărăsc ce vei face tu în viață.
De fapt conștiința lor este cea care conduce planeta. Ăla este demonul care l-a ispitit pe Hristos.
”Toată această lume îmi aparține mie. Dacă mi te vei închina, toate ți le voi da ție.”
Min 1:28:15 - Ăsta este Iarda Haot (?) numele acestei conștiințe colective a paraziților.

Sigur că există forme vizibile și extensii ale acestei conștiințe în plan vizibil, material. Sunt acești
paraziți, ăștia pe care-i știm noi. Dar, în realitate, inteligența, conștiința lor se află în afara corpului
lor vizibil. Un purice este unul dintre miliardele ce corpuri ale acesteia.
Trebuie să înțelegeți cu cine avem de-a face, cine ne conduce.
Ei sunt interconectați.
Fiecare dintre paraziți au denumiri specifice.
Ei deja au împărțit pe categorii oamenii. Noi suntem ferme și ei ne cultivă, se hrănesc cu noi.
Ei sunt Archonii - sunt ierarhii, iar formele superioare ale acestei conștiințe colective se cheamă
archoni.
Ei vin și hotărăsc: care ferme, care zone, care națiuni au energia mai hrănitoare. Cred că fac și
comerț între ei. Eu îți vând un lot de 1000 de oameni cu energie de categoria cutare, ce-mi dai în
schimb? Sunt convins că se întâmplă asta fiindcă și în interiorul corpului nostru se întâmplă la
fel. Sunt colonii de paraziți care își dispută teritorii, din sistemul digestiv, din ficat, din creier.

Există paraziți vânduți pe internet pentru terapii și există clinici, deci medici cu licență care fac așa
ceva. Îți dă un anumit parazit, numit ”vierme cu cârlig” pe care ți-l administrează spre a scăpa de
boli autoimune. Paraziții pe care ți-i dă luptă cu paraziții din corpul tău și te ajută să scapi de astm
bronșic, de ex. Și acești paraziți rămân în tine, îi controlezi și ai scăpat definitiv de alergii. Ca să
înțelegeți lupta dintre ei.

Min 1:31:00 – Există metode de a scăpa.


Fisura creată de Hristos în Matrix e încă valabilă. E deschisă ușa aia. Așa trebuie privită ușa aia.
Eliberarea noastră din Matrix, din această turnură pe care a luat-o istoria omenirii de crimă colectivă.
Putem scăpa de ei urmând indicațiile date de Hristos. E ca o hartă pe care o ai într-o zonă
întunecată și o luminiță mică pe unde e Hristos și-ți arată: pe aici mergi! Așa trebuie gândit.
Tot ceea ce este în jurul nostru, în realitate, sunt proiecții.
Totul îți este ostil atâta timp cât te scoate de la concentrare, de la a-ți conștientiza permanent
structurile energetice, natura ta luminoasă, divină.
Progresiv începi s-o faci din ce în ce mai mult. Să urci să vezi. Acolo când ajungi, foarte încet
cobori, dar și când ajungi jos, foarte greu urci. De aceea revenirea este dificilă.

Partea a 2-a

Maxim Mărturisitorul, pentru că n-a fost de acord să-i fie folosit numele pentru a face politica
oficială a imperiului a fost surghiunit, apoi judecat. Nu a vrut să accepte ereziile respective, impuse
de împărat și a murit în drum spre Georgia cu mâna dreaptă și cu limba tăiate, în chinuri cumplite.
Moaștele se află în Georgia într-o biserică ce-i poartă numele, Maxim Mărturisitorul.
Cea mai simplă și mai concisă definiție a răului absolut: necunoașterea cauzei lucrurilor.
Dacă nu știi anumite lucruri se crează un efect de domino, o avalanșă a prostiei tale, care-i
contaminează pe ceilalți și oamenii se ceartă între ei, apar războaie, conflicte în familii, divorțuri,
discuții în partide, în societate, în lume, în univers – de la prostie. Și nimeni nu va putea vreodată să
contrazică acest lucru.
Necunoașterea cauzei lucrurilor crează măcel în univers.
Veți spune că necunoașterea unor cauze a lucrurilor însemnă prostie. E adevărat. Însă în
momentul în care ți se oferă posiblitatea să înțelegi și tu refuzi să înțelegi, atunci e prostie. A nu ști
un lucru nu înseamnă prostie. Nu ești informat. Te informezi și vei înțelege. Dacă refuzi să înțelegi
atunci este prostie, și acesta este un păcat. Asta înseamnă să te situezi tu în afara conștiinței și
împotriva lui Dumnezeu, împotriva logicii de creație.

Adrian Bejan, plecat din Galați în SUA, are 4 doctorate și a luat Premiul Nobel pentru Teoria
Constructală, în care el arată cum curge energia în univers, însă ca și protoconștiință cum are loc
nașterea inteligenței pe pământ sau a omului.

Maxim Mărturisitorul în Ambigua într-un capitol despre suflet, spunea că există Proiectul
Omului (al unui Creator, al lui D-zeu) - nu înseamnă neapărat că a venit cineva și a început să facă
inginere genetică în laborator să creeze un om, nu.
Într-adevăr, materia s-a format în urma acestui proiect din anumite energii (noi putem spune
”îngeri specializați”), în care materia se organizează în mod spontan astfel încât să reconfigureze
structura genomului uman în câteva clipe.

Asta se întâmplă în univers în urma unor resetări cuantice.


Din când în când se întâmplă așa-numita fluctuație cuantică, când apar și dispar dintr-o
dimensiune într-alta trec cantități imense de masă atomică prin Punțile Einstein-Rosen, care pot
apare prin hiper-comunicare sau hiper găuri de vierme în nano-secunde. Nici nu apuci să înțelegi
ce se întâmplă când se crează această punte și dispare un univers întreg, o planetă – mase mari de
materie.

Min 4:25 - Sunt multe fenomene. De ex. numai în București sunt fluctuații ale înălțimii solului care
sunt la nivel de metri/sec, nici nu-ți dai seama (și prin faptul că toți odată ne mișcăm, nu ai repere și
nu amețești), așa cum puțini știu că noi ca planetă ne deplasăm cu sute de mii de km/sec în univers în
jurul centrului galaxiei. Ne mișcăm cu o viteză fantastică dar nu amețim, pentru că nu există reper,
ne mișcăm toți odată.
La fel și solul cum este în București. În București, vibrația solului este mai mare decât în alte zone,
frecvența este mai înaltă. Acuma nu stăm să spunem de ce aici, ce cetate dacică, ce locuri sunt
dedesubt... Sunt vreo 7 etaje care sunt create, caverne uriașe în care încap de 7 ori Casa Poporului.
Sunt cavități de rezonantă, sunt tehnologii foarte avansate, portaluri de acces, tehnologii care au
fost furate recent, acum vreo 2 luni de cineva... cam cu câteva zile înainte de a fi demisă Koveși... atât
putem spune... Tehnologia aia fabuoasă a fost furată din București un fel de portal pe care-l aveau
unii și știau să-l folosească.
Min 6:15 – Astea sunt lucruri care se-ntâmplă lângă noi și sunt legate de etajul minus 7 de la
Cartierul General al armatei care se află lângă Marriott. Acolo sunt niște domni foarte bine pregătiți
într-un domeniu de care noi nici nu știm că există.

Min 7 – Vom face și rugăciunea obligatorie, ne vom ruga acum pentru SUA. Voi căuta să vă fac să
înțelegeți de ce este important.
Există un fel de poartă către strămoșii noștri AGATÂRȘI.
Nu vorbim de Shambala. Shambala nu este atât de pozitivă pe cât credem noi, însă Agartha...
agatârșii, strămoșii noștri au fost ”băieții buni”.
Poarta către lumea lor, care nu e neapărat intraterestră, e în altă dimensiune. V-am spus de
defazările astea de câțiva mm... în altă dimensiune, lângă noi.
Poarta de acces nu este fixă, se mișcă. Cândva, demult, a fost în Bucegi la noi, apoi s-a plimbat
prin diverse locuri din țară. În ultimul timp e prin SUA și acolo este un război teribil între:
* cei care pot schimba, pot aduce o contribuție la schimbarea în bine a întregii omeniri
* și cei care tot acolo s-au adunat, ”ăia răi”, care vor să declanșeze sfârșitul lumii.
De aceea au mare nevoie de ajutorul nostru.
Acolo se produce o luptă teribilă și acolo trebuie să ne concentrăm atenția, e foarte important.

Min 8:50 - În ființa umană – mitocondriile degajă 20 TeraWatt, cât 5 centrale atomo-electrice, o
mitocondrie, iar condriozomul, care e suma mitocondriilor, reprezintă miliarde de asemenea celule.
Practic, noi putem face 10 sori (în jurul cărora orbitează Pământul) – îi avem în interiorul
nostru ca energie.
Dacă am ști să folosim această putere, care ne este accesibilă tuturor, am crea hipercomunicație
– dacă am face-o la nivel de cosmos, ce lucruri extraordinare am putea crea, am putea evita orice
boală, distruge orice lucru rău, am face ca un singur om să proiecteze o realitate benefică pentru toți,
în câteva secunde. Un singur om... dar dacă am fi mai mulți? Vă dați seama că n-ar avea nicio șansă
niciun parazit.

Dar și ei au putere și posedă, exact ca și posesiile demonice.


Există în istorie Legenda calului Troian. Să știți că acești Cai troieni se află în fiecare dintre noi
prin paraziți, care aflați în corp pot prelua controlul omului.
Dacă aceștia care pot fi controlați sunt președinți de stat, de ex. vă dați seama că această
conștiință planetară, care este extrem de inteligentă poate face multe lucruri împotriva omenirii.

Ea că știe că acum tranzităm o bandă de energie, Centura Fotonică, lucru care este un factor
catalizator pentru creșterea conștiinței noastre.
Min 11:45 – Aceste benzi sunt ca o Bandă Medius răsucite în forma infinitului, venind din centrul
galaxiei. Din acel sistem de sori în jurul unei stele gigantice Alcyone (care este de fapt, centrul,
nucleul galaxiei). De acolo pornește o bandă orbitoare de energie – corespunde Îngerilor cei mari,
sfinții, cam de unde provenim noi ca și suflete și... cam atât putem vorbi despre suflete... subiectul
ăsta este foarte avansat și poate șoca pe mulți...
De acolo pornesc aceste benzi de energie.
Sistemul nostru solar traversează tocmai acum aceste benzi de energie, frecvențe care
influențează, nu direct planeta, fiindcă noi avem niște învelișuri care ne protejază. Peste stratosferă se
află acea radiație ionizantă al unui înveliș energetic al pământului. El ne protejază însă, Soarele este
cel direct vizat.
Deci noi suntem indirect afectați prin dereglarea ciclurilor solare care inițial erau la 11,5 ani.
Așa era. Orice minister al agriculturii din orice țară știa asta și în funcție de aceste explozii solare
care aveau loc la 11,5 ani, metronom, precis – până în 80-82, și frecvența Schumann era exact 7,83
Hz, precis metronom, nici mai sus nici mai jos. Începând cu acel an, ciclurile solare s-au deformat.

Min 14 – Nu uitați de cantitățile care v-am spus, 5,75g Ag pentru că ele corespundeau jumătății
siclului sfânt.
Siclul Sfânt era 11,5g, exact cât ciclul solar.
De aceea acel argint era dat la templu de către evrei, se spune ”ca preț de răscumpărare pentru
sufletele voastre”.
De ce? Pentru că exista un plus al sinusoidei 11,5 și în jos, la jumatea distanței, la 5,75, era an de
minim de explozii solare, cele mai liniștite perioade fertile pe Pământ și care erau direct legate de
spiritualitate.
În acea perioadă de 5,75 se nășteau genii, oameni celebri, afaceri prospere, creație fantastică etc.
Cu cât creștea frecvența, apropiindu-se de maximul exploziilor solare, pe Pământ apăreau:
conflicte, războaie, cutremure, inundații, arșiță – toate erau conectate între ele.
Deci, spiritualitatea omului, păcatele, nenorocirile (cele climatice și cele sociale), erau legate și de
aceea oamenii erau sfătuiți să dea Ag la emplu, astfel încât, prin rezonanță radionică să fie transmis
efectul celor 5,75 g argint sfânt – sfânt pentru că era fractalic. Acea masă de argint trimitea un fel
de frecvență a greutății lui, era ca un mesaj, un semn pentru Îngerii lui D-zeu (mă rog, dpdv religios) –
științific era un fel de câmp de energie care avea frecvență și învelea omul purtător al acelei cantități
de argint, încât să nu fie vătămat. Influența malefică, geopatogenă a acestor frecvențe de maxim de
explozii solare nu afecta omul.

Problema e că din anii 80-82, frecvența Schumann a început să fluctueze.


Foarte puțini zic acest lucru: ciclurile solare... la 11,5 ani, axa Soarelui se inversa. Este un
fenomen cosmic colosal. Nu știu de ce nu s-a spus. Sunt lucruri teribile și e simplu.
Vă dați seama ce cataclisme se întâmplă în soare la schimbarea polilor magnetici. Influențele
respective ajung până pe Pământ.
Fiind lucruri cunoscute la nivel de minister al agriculturii în toate țările, în anii 60 și noi am
dezvoltate teoria unor rachete cu ioni de argint, pentru a influența fluctuațiile climatice, ca la anti-
grindină, anti-ploi sau să aducă ploaia.
Deci, această tehnologie era de foarte mult timp. De ce, fiindcă era legat de aceste cicluri solare. Ei
știau că atunci când apar anii respectivi vor fi inundații și pregăteau saci cu nisip – așa cum era
cândva, nu ce se întâmplă acum...

În acest moment, nu mai pot fi făcute predicții.


Ziua se scurtează, ne apropiem de timpul, de ora zero, căci se comprimă timpul și se va ajunge
ca o zi să dureze o secundă. Acum ziua durează 16 ore.
Când se va ajunge la câteva minute se resetează timpul și atunci se vor inversa și polii magnetici
și axa magnetică a planetei noastre. Este un fenomen obligatoriu, n-ai cum să-l oprești, se va
întâmpla vrând-nevrând. Deci, trebuie să ne așteptăm la așa ceva. Este un lucru natural, este ceva ce
se întâmplă.
Dar până atunci, în această perioadă, noi suntem favorizați de această bandă de energie care,
într-adevăr dereglează Soarele și ne influențează indirect:
* ne crește nivelul de conștiință
* dar ne și polarizează.
Crește tot, și binele și răul, amplifică, scoate la lumină toate cele ascunse, neștiute, nespuse,
până acum. Observați cum aflăm diferite lucruri care nu le știam înainte.
Acesta e efectul direct al acestor frecvențe și energii. Nimeni nu se poate feri de ele.

Au încercat prin chemtrails să izoleze planeta, creând o peliculă care să diminueze frecvențele.
N-au nicio șansă, fiindcă nu e vorba de energii pe care le cunoaștem noi (IR etc), sunt energii scalare,
care sunt de altă natură și tranzitează dimensiunile, n-ai cum să le acoperi. Acestea trec prin orice,
nu se pot crea blindaje contra tahionilor.

Min 20:15 – Apoi, au încercat să devieze aceste particule creând la Cern un câmp de energie care,
pe lângă particulele deversate în atmosferă prin chemtrails să poată devia aceste frecvențe, fiindcă
sunt unii oameni întunecați, plini de paraziți (cei care conduc planeta), ce au o conștiință întunecată și
care nu rezistă la frecvențele Centurii Fotonice.

Vă voi ruga să verificați umbra dumneavoastră după o săptămână de post negru, sau măcar 3
zile. În aia în care nu vă inflamați ego-ul ci stați în smerenie – umbra devine translucidă.

Cine a stat la soare și s-a ars în ultimii ani, datorită radiațiilor foarte mari, dar să vedeți că încet-
încet vă adaptați.
Eu am făcut un experiment, în iulie, la orele cele mai teribile și fără nicio protecție, nu m-am
ars. Știam că sunt radații, nu numai luminoase vara...
Mental mi-am dus cumva vibrația... să intru în armonicele acelei frecvențe și să mă armonizez
cu acele vibrații. Și mental, am captat lumina soarelui și am difuzat-o spre întreg corpul.
Vreau să spun că nu m-am ars deloc. Se poate mental să absorbi acea lumină fără să te ardă.
Este ceva ce vă recomand la toți. Toți puteți face asta. Captali lumina, energia aia care credeți că vă
arde și o să vă rog să înțelegeți, ce puteți voi face, nu pot face acei întunecați care ne conduc
planeta, ei sunt omorâți de aceste frecvențe. De aceea ei se protejază: cu chemtrails, cu nori
artificiali, cu câmpuri făcute la nuștiuce aparatură, fiindcă ei nu rezistă la asemenea vibrații foarte
mari.

Hulda Clark a creat în urmă cu 70-80 de ani ”Tratamentul tuturor formelor de cancer” – a luat
premiul Nobel pentru asta, și cartea ei face parte din lista cărților interzise.
Ea dă o rețetă foarte simplă din: nuc negru, cuișoare și pelin pentru eliminarea paraziților care
declanșază cancerul.
Dar a observat că nu e suficient să omori doar paraziții și ouăle lor, ci trebuie să lupți cu
conștiința lor colectivă, care înconjoară corpul omului. Iar acea conștiință colectivă are o energie de
o anumită frecvență și a inventat acest Zapper, care este un generator de frecvențe care intră în
rezonanță cu această conștiință și întrerupe comunicațiile dintre paraziții din corpul nostru și
”cartierul general” (inteligența lor), care este o conștiință colectivă de natură energetică, în afara
corpului.
Min 26:15 – Metastază = aglomerare de celule în jurul ganglionilor limfatici = sistemul limfatic
blocat.
Metastaza e un proces natural de drenare a celulelor reziduale din sistemul limfatic, din
interstițiu. A, metastază blocată, e altceva. Nu e un termen medical, ca să înțelegeți. Vedeți cum s-a
deformat semantica cuvintelor... așa cum se spune: ai cancer.
Cancer, celule canceroase, celule reziduale le avem toți.
Dacă nu reușim să drenăm sistemul limfatic, ele se blochează, rămân acolo, sufocă ganglionii. Și
de aici apar toate problemele.
Nu există vreo boală care să nu fie legată de ganglionii limfatici. Toate bolile de aici vin.
Mișcarea ajută la drenajul limfatic.
De ce călugării mănâncă frunze și fac 1000 de metanii? Ei reușesc să dreneze sistemul limfatic.
Sunt lucruri naturale pe care le-au descoperit fără a avea atâtea cunoștințe câte avem noi. Dar noi
avem nevoie de explicații, de dovezi, altfel nu credem. Ei au înțeles asta intuitiv.

Min 27:50 – Hulda Clark, în acest Zapper a identificat două frecvențe care erau induse oscilant și
care reușeau să taie comunicația paraziților. Nu-i ucidea, tăia paraziților comunicația cu inteligența
lor, astfel că ei dispăreau, se uscau...
Acest fenomen însemna să-i și elimini și atunci au apărut aceste substanțe naturale, extrem de
eficiente, pentru distrugerea paraziților: nuc negru, pelin, cuișoare.

Cu ce putem înlocui Zapper-ul?


Așa cum am reușit să accesăm lumina prin rugăciune – eram pe plajă si s-a petrecut un fenomen
foarte ciudat: efectiv lumina soarelui era modulată funcție de cum duceam gândul pe corp și era într-
o parte mai ars și în alta mai puțin ars. Deci, poți face asta cu corpul tău.
Poți înlocuit Zapper-ul prin frecvențele emise de creierul tău propriu. Pentru aceasta noi am găsit
rugăciuni care se spun ritmic la anumite ore, un număr de rugăciuni, contează și acesta întrucât
fonemele sunt niște sunete care crează niște energii specifice.
Limbajul unui popor înseamnă niște conexiuni cu câmpul morfic al pâmântului (care conține
anumite minerale, aur, etc), care are de asemenea anumite frecvențe. Deci, câmpul morfic
influențează limbajul. De aceea moldovenii au un anumit limbaj, iar cei din ardeal un altul. Diferă
datorită influenței pământului pe care sunt. Chiar dacă tu n-ai niciun vecin, te muți în Ardeal și stai
singur cuc, după 10 ani vei vorbi precum restul ardelenilor. Deci nu te influențează oamenii, ci
pământul, subsolul.
Ca frecvență a aurului... zona Brașovului este dată ca reper a limbii literare, cu acuratețea cea
mai mare. Din 1521, Scrisoarea lui Neacșu, reper lingvistic.
În zona Brașov-Bucegi era un podiș, care era un templu uriaș care era folosit ca și portal, ca și
cosmodrom, loc de unde plecau și unde veneau NAVE acum milioane de ani. Încă mai există
fenomene recesive ale acestor evenimente de atunci.
Există porți care se deschid la anumite perioade ale anului, pe unde poți vedea alte peisaje decât
cele care sunt în mod normal.
Sunt copii de ciobani care știu acele locuri, le evită, când vine o ceață foarte deasă, un nor foarte
atipic... norii care sunt pe pământ au forme cubice... Acea bucată de nor acoperă niște portale de
genul acesta și cei care au intrat în acel nor au găsit o potecă (aparent potecă), ce-i ducea în alte
zone... știți, cum există guri de rai, există și guri de iad. Pe acea potecă auzeau o muzică, își pierdeau
mințile și cădeau într-o prăpastie sau dispăreau în altă lume.
Apropos de nori care păzesc aceste portaluri, nu sunt accesible oricui, dar dacă totuși ajungi
acolo, și ai inima curată, vei reuși să vezi, prin acele portaluri, care au niște forme așa... baroce...
cum se văd clar alte lumi, alte peisaje, alți munți și câmpi, care n-au legătură cu lumea noastră.

Min 32:20 – În timpul rugăciunii, cea mai înaltă vibrație o are Tatăl Nostru – e indicat să spui de 40
de ori Tatăl Nostru în orice perioadă a zilei, întrucât reconfigurează ADN-ul.
În caz de acumulare de argint viu (mercur) – informația metalului poate fi indusă de la distanță
și apare metalul în corpul tău. Tehnologia asta are 80 de ani, fiind folosită de mult timp în industria
militară.
Medicina cuantică în biorezonanță se bazează exact pe același principiu.
Apa în celula corpului uman intră la nivel de informație.
* Molecula de apă e mai mare decât receptorii celulelor corpului, iar accesul se face printr-o poartă
minusculă ce are dimensiuni cât jumătate din molecula de apă,
* iar pe minut intră și ies dintr-o celulă a corpului uman miliarde de molecule de apă, ceea ce este
imposibil.
Și atunci s-a descoperit faptul că există Punți de HiperComunicație, prin care intră informația
apei, deci pachetul de unde. Apa se transformă în informație, iar informația intră în celula corpului
uman.
Acest lucru îi învață pe studenții săi, Mihaela Ghiorghiu la Facultatea de Medicină Gh. Davila
București.

Se mai știe că există o limită, 7 kilodaltoni:


* sub ea e energie (3/4 din corpul uman),
* iar peste această valoare e materie: proteinele și celulele mari. Din acest motiv nu putem exclude
medicina alopată (chimia), ea se adresează materiei. Dar, nici nu poți administra aspirină energiei.
Energia se tratează doar cu energie.
Deci, există limita de 7 kilodaltoni care diferențiază cele 2 lumi în care suntem noi simultan:
materie și energie.

Min 35:15 - De obicei noi avem afecțiuni fizice, boli, atunci când gândim greșit, când o perioadă
mai lungă (min 2 ani, cât durează somatizarea bolii), am mers după reguli greșite.
Îmbolnăvirea este efectul imediat. Noi îi spunem păcat. Putem să spunem, devieri de
comportament sau deconectări de la frecvențele cosmice.
Frecvențele și energiile la nivelul acesta se calează pe energie de formă, exact cum e piramida.
Energiile de formă sunt date și de comportament. Există un egregor al unor deviații sexuale
care crează o energie de frecvență specifică, ce poate fi măsurată cu aparate. Această energie e dată
de un grup de oameni cu deviațiii comportamentale.
Există tehnologia care poate regla acea frecvență, să le schimbi acestora frecvența, însănătoșindu-
i în 24 de ore. A 2-a zi nu vor mai avea deviație de comportament. Există tehnologia... trebuie să
existe și voința pentru asta.

Există tehnologia și e la îndemâna oricui. Există un site de unde poți lua aparatele.
Conțin o bobină Kerr foarte mare, care produce mlioane de electronivolți – unii ați văzut cum
arată un Generator Van de Graaff, e foarte mare. Ați văzut că există spectacole în cluburi, ce folosesc
Bobine Tesla, foarte mari și care fac scântei prin aer.
Jucăriile de acest gen au o antenă. Dacă o conectezi la o stație psihotronică și reglezi frecvența
care trebuie și dirijezi antena spre un grup (oraș) tu poți schimba orice în câteva clipe în mintea
acelor oameni. Poți să le dai boli (pandemie generală) sau le poți induce stări de conștiință
modificată. Toți de-odată vor vrea să iasă în stradă să strige ceva. Apeși pe alt buton și de-odată
aceia se simt relaxați și vor să se uite la un meci de fotbal.
Există tehnologia, cunoașterea, aparatura, tot, tot, tot...
Tehnologia asta nici măcar nu e foarte costisitoare. Poate fi îndreptată și spre poze sau lucruri
amprentate auric.

În presă, cu 20 de ani se vorbea despre tehnologiile HAARP, tehnologie climatică. Poți ataca
oriunde pe planetă la distanță, poți produce cutremure. Sunt exact ca bombele neutronice, rămâne
totul intact (nu e atinsă nici măcar o apărătoare de ploaie), doar că dispar ființele vii în câteva
secunde.
Așa se întâmplă și aici: apeși pe buton și i-ai făcut pe toți zombie.

Min 40 – Au folosit 2 fotografii. Pe una era un exercițiu militar al Franței Atolul mururoa,
amplasamentul francez de testare nucleară din Pacific, care a existat cândva ca insulă și apoi a
dispărut în urma unor explozii atomice.
Au declanșat o bombă atomică acolo să vadă ce se îtâmplă și a dispărut insula.
Explozia aceea a fost filmată, fotografiată, se analiza ani de zile să vadă...
E... fotografia aceea de înaltă rezoluție a fost pusă pe o jucărie de genul ăsta, care e foarte simplu
de făcut (numai că diferența, ca la curent, între tensiune și intensitate, poți să ai câțiva volți dar
intensitatea mare sau să ai foarte mulți volți, cum sunt astea pentru câini, mii de volți, dar doar să te
ciupască, să te scuture, nu te omoară).
La fel și cu jucăriile astea. Ele au informația dar puterea și eficiența e dată de mărimea
antenei, acolo e secretul.
De aceea sunt acele antene HAARP în Alaska, pe sute de ha, care ele dau puterea, că jucăria care
generează informația e cât un laptop. Antenele sunt secretul.

Și au construit aparate asemeni cu HAARP-ul, au generat o frecvență de microunde în stratosferă,


(pe care au folosit-o ca oglindă), și au ajuns în apropierea unui insule. Erau niște pescari acolo.
Experimentul a fost filmat...
Apa a început să fiarbă, a luat foc insula, s-a văzut așa din senin o tornadă de foc (cum a fost de
curând în Grecia), și de-o dată apa a luat foc și toți peștii erau cu burta-n sus (de la peștii mici până la
rechinii foarte mari), iar cei 2 pescari de pe malul insulei erau arși și totul fără să ardă vreun copac.
Acest test s-a făcut pe o fotografie.

Noi vorbim nu de fenomene geo-climatice ci de motivări, de stări de conștiință, de frecvențe și de


starea noastră interioară.
Există confuzie între:
* stările de conștiință naturale – ale pe care ți le dă conștiința în urma unor greșeli și-ți dă semnalul
că ai greșit. Nu are nimeni dintre noi nevoie neapărat de un mentor sau duhovnic.
Toți știm cu o precizie extraordinară exact ce am greșit, pe cine am nenorocit, din cauza cui ni se
întâmplă, dar conștiința ne cenzurează aceste informații ca nu cumva să ne trezim și să ne
îndreptăm, să ne reparăm greșala și să ne eliberăm (ca un balon de oxigen ținut la fundul oceanului,
care se ridică dintr-o dată la suprafață).
Când afli ce s-a-ntâmplat și de ce ți s-a-ntâmplat, de-o dată te eliberezi – apropos de exorcizare.
Și eu fac exorcizări. În aparență mă lupt cu dracul și-i spun ”Te blestem!” că n-am nicio treabă
cu dracul, că eu știu că nu există așa ceva. Există forme ectoplasmatice create de mintea omului și
că adevăratul demon este în om.
Rezolvă cauza și dracul pleacă singur, că n-are timp să-și piardă cu toți proștii...
Trebuie să înțelegem asta: cauza stă în noi.

Ce facem cu armele?...
20 TeraWatt – fiecare avem puterea să spulberăm toate antenele de pe Pământ și să schimbăm
și mintea acelor scelerați care se joacă cu așa ceva. Trebuie să fim conștienți de puterea noastră.
Avem o putere incredibilă de a ne reforma ADN-ul, a ne reface creierul acela original spre a
funcționa cu creierul spiritual – nu a funcționa pe sistemul limbic, care conține complexul
Amigdala, unde sunt VICIILE...
Fiecare glandă, fiecare centimetru cub din corpul omului are corespondent pe frecvență.
Și complexul Amigdala (din mijlocul creierului) are o frecvență.
Cine știe acea frecvență (a Complexului Amigdala) apasă un buton, o antenă mică cât un
telefon mobil, pune spre tine și tu paralizezi de frică, cazi în atac de panică, mergi la doctor și-ți dă
pastile.

Știți câte nenorociri poate produe panica într-o mega-metropolă? Nici dacă ar da o bombă
atomică n-ar fi atât de multe pierderi omenești cum sunt cele create de panică.
Min 46:25 – Apropos de ce s-a-ntâmplat anul trecut (2017) cu acele furtuni tropicale, acel uragan
pe țărmul american.
În Florida, erau blocuri de 50 de etaje, făcute în grabă și n-aveau subsol amenajat. Oamenii
erau disperați că n-aveau unde să se ascundă. Au plecat și au rămas blocați în mijlocul autostrăzii
că benzinăriile nu mai funcționau, au lăsat mașina acolo, mulți au murit înecați și nu s-a spus
public, aproape 200.000 de morți au fost, nu de la furtună ci din panică.
S-au omorât unii pe alții, au fost tâlhării, nenorociri, s-au aruncat de nebuni de pe blocuri... mai
departe știți povestea... au ieșit foarte mulți și s-au rugat în disperare pe malul apei și brusc
uraganul și-a schimbat direcția.
Deci se poate dar până să-și dea seama că decât să fugă mai bine să se roage, panica a ucis
200.000 de oameni.

Min 48:15 – Când aveți frici, localizați: e Amigdala (în creier). Căutați sursa, de unde vine, de ce să-
ți fie frică?... Frica e artificială.
De multe ori, în urma unor reacții chimice, dar de foarte multe ori, mai ales acum în anii noștri,
provine de la aparatură, e indusă artificial de oameni nebuni.
Deci, fricile nu există. E ceva ce nu există, Eliminați-le imediat.

Mai nou în domeniul militar sunt antrenați oamenii spre a li se inhiba în mod artificial, total,
Complexul Amigdala din creier.
E adevărat... cei care-și inhibă acest complex devin oameni fără frică, dar neridicându-și nivelul
de conștiință devin criminalii perfecți. N-au nicio problemă să facă orice, chiar și în domeniul
terorismului. Elimini Amigdala și devii cel mai bun terorist. Omul acela e un calculator, dacă-i
programezi mintea, face orice atrocitate fără nicio reținere. Și vorbim de niște cifre: complexul
Amigdala (frecvența).

Min 49:30 – Există niște coduri ale unui savant rus Grabovoi.
Să știți că totul este matematică în jur. Totul este pe cifre.
Există un anumit algoritm de cifre pe care dacă le vizualizezi, sau chiar dacă le scrii și le pui în
anumite locuri – ex. le pui la o plantă, ea în 24 de ore face boboci, sau se poate usca. Depinde ce cifre
scrii, e vorba de matematică și de frecvențe. E vorba de fizică cuantică.
Vă voi da un cod pe care să-l scrieți ca să puteți elimina smogul, mizeria din aer. Noi cu asta ne
luptăm.

Omul are suficient de multe structuri de protecție. E foarte greu să distrugi un om. Și atunci ei și-
au dat seama că nu merge doar cu frecvențele astea, trebuie să aibă ceva în interior.
Știți, acea substanță de contrast ceea ce se dă înainte de o analiză medicală cu raze și datorită ei
apare imaginea clară și contrastul pe radiografie. La fel fac și ei.
Ca să aibă acces la structurile vii ale omului, ți se dă să inhalezi anumite nano-particule
aruncate din aer.
Cei de la CIA au ajuns la un cinism fantastic, au spus că chemtrails sunt pentru a proteja
planeta de radiațiile nocive ale soarelui. Însă, ei vor să reducă populația Pământului și atunci, din
acele avioane se aruncă și alte lucruri. Dacă erau așa de OK de ce nu s-a dat compoziția norului
aruncat, de ce se pune pe avioane civile, nici piloții nu știu că sunt dispozitive montate pe avioanele
respective cu activare automată când intră într-un spațiu anumit, deci nu în orice țară.
Dacă e ceva nevinovat și nepericulos, de ce nu spui public ce se-ntâmplă.
Nano-particulele pulverizate ajung în plămânii noștri. Din alveole ajung în hematii, apoi în
plasmă, în sânge și-n tot corpul.
Suntem infestați cu niște nano-particule. Ele sunt ca niște roboți minusculi, care pot fi activați
prin micro-unde prin mod-control, la distanță și, în mod normal omul are sisteme de protecție
fantastice, dar dacă ai în interiorul tău aceste particule, mai ai și paraziți, sistemul tău de protecție
colapsează și devii zombie.

Pentru a contracara ne folosim și noi de lucruri similare tehnologiei lor.


Există acest savant Grabovoi, care a găsit codul pentru anihilarea chemtrails și a smogului. Îl
scrieți pe o hârtiuță: 3 194 217.
Ca să-i amplifice rezonanța folosiți culoarea violet, sau așezați-l în spatele unei lămpi de sare cu
bec în ea, unei candele, ceva care să-i amplifice puterea, deci o lumină, nu doar așa pe perete, sau
puneți-l pe geam când e lumină afară.
Trebuie să treacă lumina pe hârtia impregnată cu aceste cifre.
Sigur, dacă avem o stație radionică sau un difuzor orgonic, ar fi ideal.
Este un cod foarte eficient în purificarea aerului din camera în care dvs. dormiți.

Min 54:45 – Dacă n-avem Zapper...


Dacă aveți mercur (argintul viu): sarea sfințită, lighian cu apă caldă, seara 90 de ori Tatăl
Nostru, apoi acea apă să n-o dați la un copac că se uscă. O puteți arunca la toaletă.
Dacă n-aveți metale grele o puteți arunca la un copac, ca la aghiazmă sau apa de botez.

Dacă aveți metale grele – aflați făcându-vă analizele.


Prin biorezonanța e mai ușor, în 5 minute au aflat tot ce-i în corpul tău. Sigur că și starea ta
poate influența aparatul de biorezonanță, asta-i singura problemă. Dar, la ora actuală, laboratorul
clasic de analize e mult mai improbabil decât aparatul de biorezonanță, întrucât nu mai sunt serioși
oamenii fiind foarte motivați să dea analize proaste, să crezi că ești bolnav și să cumperi
medicamente.
Dacă faceți analize la aparatul de biorezonanță vă recomand să stați cât mai liniștiți, cât mai
neutri, fără panică, frici, supărări sau bucurii.

În mod normal paraziții se pot elimina (similar cu frecvența unui Zapper): 40 de ori Tatăl Nostru,
apă caldă, sare sfințită la picioare și în timpul ăsta te rogi, dar te rogi, nu citești ziarul și, în timp te
obișnuiești cu această rugăciune și la a 2-a și a 3-a zi vei vedea efectul. Te focusezi mai atent, se
structurează, se aliniază structurile energetice ale corpului, devii mai limpede, mai clar, mai
eficient în gândire, în limbaj, în tot.
Acesta este efectul diminuării cantității de paraziți din corp.
Noi ducem în corpul nostru între 1385g (care este greutatea medie a creierului) și 7 kg de paraziți
– în cazul unui om sănătos. Printre acești paraziți, jumătate sunt aceia prietenoși.
Min 58: 30 – Glanda Pineală
Există kitt-uri de deparazitare. Să știți că nu e niciun interes personal aici. Aceste kitt-uri le
facem noi pentru că rețeta Huldei Clark dă un gramaj: 350 mg pelin și 500 mg la cuișoare.
Capsulele din comerț conțin doar jumătate din această cantitate iar restul sunt aditivi alimentari,
antiaglomeranți și antimucegai (care sunt cerute de normele europene). Deci jumătate sunt otravă și
nu sunt eficiente.
Nucul negru este specific din America de Nord și Canada – un copăcel mic cu nuci mari și ciudate,
iar tinctura distruge acei paraziți TREMATOD, care declanșază diabetul.
De larve scăpăm cu cuișoare și pelin. De aceea durează 18 zile.
Dar ei fiind în exterior, informațional, se refac. De aceea trebuie folosit și Zapper-ul.
Nu ai Zapper, folosește sarea sfințită și spuneți rugăciuni ca să vă ridicați frecvența.

Min 1:01:20 – Paraziții pot fi distruși mental, ridicându-ți frecvența.


Paraziții = demoni = draci = duhuri = Archoni

Cel mai periculos dintre paraziți și care încă n-a fost activat contra corpului uman sunt
tardigradele. Ei sunt între 0,5m și 1,5 mm și cam așa arată – se cheamă și ”Ursul de apă”.
Sunt indestructibili, rezistă la 3000 de grade, presiune 600 mega pascali, sub plăcile tectonice
rezistă 20 de ani fără apă și oxigen, nu pot fi distruși de vreun virus, bacterie sau substanță chimică,
frecvență. Trăiesc în lavă și rezistă și la temperatura zero absolut (minus 273 grade Celsius).
Dacă se simt amenințați crează o structură de sticlă în jurul corpului.

Anul acesta în ianuarie 2018 s-a făcut un congres mondial de medici, în secret, ca să-i
distrugă. De ce e secret, fiindcă inteligența lor e colectivă și dacă dai informație află.
Abia în 2007 au început să apară informații, deși sunt de 2,5 miliarde de ani pe planetă.
Din 82-83 când am început să intrăm în acele radiații ale Centurii Fotonice omenirea a început să
afle tot felul de secrete.
Paraziții sunt dușmanii planetei. Au o inteligență incredibilă. Se hrănesc cu viciile tale, cu
sexualitatea exacerbată.
Min 1:06:00 – Ei se simt foarte bine în zona inferoară a piramidei conștiinței a lui Hawkins: rușine,
vină, apatie – date și de bisericile vechi, catedrale construite de arhitecți într-un anumit fel, având
acea de formă, ce să genereze obediență și care să te facă să te prosternezi în genunchi, nu în fața
lui D-zeu.
D-zeu este cunoaștere și apoi iubire. Când nu știi și ești ținut în prostie, în tâmpenie, ți-e frică.
Există aparate care folosesc această scală.
200 pe piramidă corespunde la 40 Hz, frecvențe care sunt emise de condriozomi, deci vibrează
mitocondriile și emit semnale.
Paraziții secretă neurotoxine și-ți induc stări modificate de conștiință. Te apucă nebunia.
În sistemul juridic american au salvat oameni de la scaunul electric doar folosind așa-numita
”stare de nebunie temporară” = nu mă regăsesc, nu am fost eu. Nu a fost el, i s-a indus asta.
Nebunia omului, demența, Alsaimer sunt toxine eliberate de acești paraziți care se hrănesc cu
materie cenușie.

Min 1:08:30 – Am vorbit cu un directot marketing de la o companie de medicamente și a spus: noi


avem injecții și medicamente pentru orice boală 80.000 $. Ți-ai luat aia și a 2-a zi nu mai ai SIDA,
cancer etc.

În 2015, Laurențiu Mircea Popescu, directorul Institutului de cercetări Victor Babeș,


conducătorul echipei de savanți, este omorât la un an după ce află de telocite care sunt foarte lungi,
din cap până-n vârgul piciorelor. E un organ recent descoperit, precum e și interstițiul.
Conțin niște cisterne în care se aglomerează celule stem.

Celulele stem în sine nu pot regenera de capul lor structuri.


De ex. conform ADN-ului fantomă, sau câmpul morfogenetic: un braț tăiat poate fi regenerat
exact cum era el.
După tehnologia lui L.M.Popescu, folosind celulelel stem din abdomenul omului, este tehnologia
în București.
Împreună cu telocitele este o proteină care se activează și care face legătura (interfață):
telocitele (care sunt această celulă lungă striată, care umblă prin corp), ia celula stem și o duce
unde trebuie. Deci, creierul (inginerul) este telocita, iar cărămida este celula stem.
Telocitele sunt cele inteligente care reconstruiesc un organ de la zero. Deci, noi putem fi
sănătoși mii de ani. Se pot regenera inclusiv celulele creierului.

Problema nu e sănătatea omului că, și un demon te poate face sănătos, problema e morală: ești
sănătos ca să ce? Să persiști în răutate? Tu fiind permanent sănătos, puternic și rău. De aceea noi ne
îmbolnăvim, ca să nu se perpetueze răutatea.

Min 1:11:30 – Dacă scapi de aceste frecvențe joase, te ridici în conștiință iar paraziții dispar pe
rând. Prin post și rugăciune omenii se pot vindeca rapid.

Această entitate care guvernează planeta se hrănește din noi, chiar și după ce murim.
Sufletele sunt aduse înapoi prin osemintele care sunt în pământ și se hrănesc la nesfârșit cu
energia sufletului nostru.

Tot răul de pe Pământ este creat artificial ca acești paraziți să prospere.


În momentul în care omenirea devine conștientă că nu există indivizi ci o singură conștiință, s-a
terminat cu ei. De asta se tem. Când înțelegem că toți suntem una, nu mai există conflicte de niciun
fel, te înțelegi instantaneu cu toată lumea, empatizezi, nu mai există probleme, invidii, gelozii. Când
nivelul de conștiință este atât de ridicat, mor paraziții, nu-i mai hrănim.
Ei n-au niciun interes ca noi să ajungem la nivele superioare de conștiință și să evoluăm ca
frecvență. Ei trebuie să ne creeze nouă tensiuni, războaie, frici, anxietate, toate aceste emoții
negative.
Castaneda a numit această entitate Volador, cel care zboară – țopăie prin aer. A fost și
fotografiată, se spune că arată ca un fum negru și cenușiu pe margine, care te învăluie.
Dacă începi să te rogi, dispare fumul.
El poate intra de la un om la altul.

Apostolul Pavel spunea: Purtați-vă sarcinile (karmice) unii altora.


Prin rugăciuni dislocăm întunericul din noi cu lumină. Poate s-o facă și altul pentru noi, de-
asta suntem o conștiință colectivă.
Min 1:14:50 – Am făcut un experiment, cred că pe 23 august, în Piața Victoriei și am făcut
Rugăciunea Bogorodișnaia. Era Lună Plină, a cântat un maestru de la Chișinău Ave Maria tradus în
română și... din clipa aceea n-au mai ieșit #Rezist în Piața Victoriei, doar câția așa... 2-3.
Concomitent cu rugăciunea noastră, în Oradea a explodat ceva, s-a făcut scrum, Palatul
Arhiepiscopiei Romano-Catolice, unde se fac ritualuri de magie neagră cu sacrificii umane (copii),
pentru ruperea Ardealului etc.
Iredentismul maghiar a fost potențat și finanțat de Vatican de pe atunci.

Biserica adevărată este oriunde, dacă te rogi în duh și-n adevăr.


Există și biserici cu forme benefice, care au inteligența lor, pot să te ajute. Dar multe biserici au
fost construite în scopuri negative.
Biserica trebuie să fie întotdeauna orientată spre nord nu spre răsărit, cum s-a schimbat în timp.
Dacă dormiți cu capul spre nord se refac structurile ADN și vă veți odihni mult mai bine.
Ale musulmanilor sunt spre răsărit. Capul la Mecca.

Trebuie să știm toate acestea înainte de a începe acest proces de eliberare. Trebuie să scăpați, să
vă elberați.
Suntem cu toții prinși în lațurile acestor paraziți din corpurile noastre și care ne dictează destinul.
Dacă scăpați de ei veți vedea cum vi se îmbunătățește calitatea vieții. Vi se deschid ochii și veți
vedea altceva decât ați văzut înainte.
Acești paraziți secretă neurotoxine, un fel de drog care vă induc o realitate deformată a vieții
înconjurătoare.

Min 1:18:20 – În 2012 Proiectul MetaHit, Joshua Lederberg, vorbește despre microbiom. Cele 3
entero-tipuri de colonii de bacterii sunt: ruminococcus, prevotella, bacteroides.
Omenirea se împarte în 3 categorii nu după cele 8 grupe sanguine (incluzând Rh-ul).
În SUA se administrează medicamente funcție de ce tipuri de paraziți ai în tine.
Acești paraziți nu mai au nicio problemă că noi știm despre ei, sunt relaxați, din contră ni se
dezvăluie, simțindu-se stăpâni.

Acești paraziți sunt cauza pentru care divorțăm, considerăm că sunte incompatibili.
Niciun om nu e incompatibil cu nimeni. Suntem ființe infinite și suntem compatibile cu orice
din acest univers. Paraziții mei sunt incompatibili cu paraziții tăi, nu eu cu tine.
Simți fluturi la stomac, pentru că paraziții tăi sunt prieteni cu paraziții celui care ți-a atras
atenția.
Sunt găști, se ceartă între ei pe zone de influență. Scapi de alergii băgând în tine alți paraziți. Vrei
să ajungi la greutatea ideală, mergi și dai mii de euro la o clinică specializată în Pacific și-ți dă niște
viermișori pe care să-i înghiți. Sunt prietenoși aceia...

Ce credeți că înghițiți când cumpărați din farmacie PRO-BIOTICE? Fecale... prietenoase. Deci iei
din colon și bagi în stomac. Ați înțeles aberația lor.
Cine le-a dat gândul acesta, ei au doctorat. Li se dă scurt-circuit și paraziții au drept de veto în
mintea omului. Dau un shut down la neuro-cortex și cobori pe creieru limbic, instinctele sau reptila,
la bază și devii sălbatic, violent. Sau vrei să-ți impui nuștiu ce concept medical ”Nu e, că așa știu
eu!”, nu mai vorbești tu. Vorbesc ăia în locul tău.

Asta este adevărata provocare, nu dragonii, demonii, dracii.


Cel ce vede un demon mare cât galaxia, are mintea mică, cât un atom. Dacă pui un șoricel în fața
unei lumânări, pe perete apare un monstru. Demonul ăla mare cât galaxia este microscopic.
Min 1:23:30 – Așa ceva nu va apare niciodată pe canale media, fiindcă-i afectează pe ăștia care
stăpânesc planeta.

Mai există fenomenul de combustie spontană.


Există niște paraziți în noi care declanșază niște energii teribile, activează mitocondriile care
fiecare cu 20 tera Watt te incendiază și în câteva secunde devii cenușă. Hainele rămân intacte.

Apoi, DEMODEX poate ucide cu un venin secretat de ei și mori tot în câteva secunnde.

Deci, ei pot oricând ucide întreaga populație a Terrei în câteva secunde. Dar nu vor asta, pentru că
se hrănesc cu noi. Suntem culturi pentru ei.

Min 1:25:15 – Pe mulți nu-i deranjază, câtă vreme le permite să se distreze...


S-a ajuns la nivel de colaborare a guvernelor cu acești paraziți.
Așa cum s-a făcut o înțelegere a guvernului lui Ceaușescu, există un document ce a stat secret 50
de ani și acum s-a clasificat, cu o civilizație a TURBOLIȚILOR, civilizația pietrelor vii, care sunt
ocolite de Transfăgărășan. Sunt vii, se mișcă foarte încet, milioane de ani, dar e ca și cum, noi pentru
ei n-am exista. Dar au ajuns să comunice și ne-au transmis: nu o luați pe-acolo, că dispăreți. Acolo
suntem noi.
Asemeni Turboliților, și acești paraziți numai că, Turboliții nu ne deranjază, de multe ori îi ajută pe
oameni, demult... oamenii chiar se închinau la pietre.
Sunt spirite foarte vechi, neutre, de multe ori ne ajută dar se pot și răzbuna.
Au existat oameni inconștienți care au folosit trovanți în construcții. Trovanții sunt ființe vii și sunt
fierbinți. Acei oameni au murit într-un cutremur, doar acolo, s-a scufundat casa aia cu totul.
Există Trovanți de Argeș și Trovanți de Buzău (Țara Luanei).

Min 1:27:25 – Există posibilitatea să ieșim din Matrix însă nu în masă foarte mare că ne facem
probleme – individual. Dacă am crea un fenomen de masă nu ne-ar lăsa și, să știți că lucrurile sunt
extrem de serioase.
Vedeți exemplul lor, au făcut congresul acesta secret cu tardigradele, n-a aflat nimeni. Au aflat
după și au fost niște filmulețe, atât, o curiozitate, dar nu că a fost un congres în care vârfurile
medicinii și oameni de știință s-au dus acolo să vadă ce-i cu proteina aia și ce-i cu acest parazit,
care este în natură și de ce a fost creat acum 500.000 de ani – ca să-l distrugă pe om. În caz de ceva,
natura îl activează imediat și nu mai poate să-l oprească nimeni și nimic.
Este imun și la radiațiile bombei atomice.

Așa că nu ne propunem: hai acum să omorâm toți paraziții, nu.


Ia încercați numai să omorâți gândacii de bucătărie: Nu pot fi distruși. Modificați, da.
Înainte au fost cei mici... acum au apărut gândaci de 20-30 cm. S-au modificat genetic. Orice
otravă în aparență îi distruge, dar vor reapare peste un an, modificați genetic, mult mai mari și
rezistenți la ce le-ai dat.

Așa că, ne eliberăm fiecare pe cine putem...


Să-i înțelegeți pe cei care au reacții ciudate, nu sunt ei.
De când am înțeles lucrul acesta, eu nu mă mai lupt cu nimeni.
De ex. Mișcarea ”#Rezist”. Ei pot fi activați prin buton. Ei sunt perfect sinceri cu ceea ce cred ei
sau ceea ce spun ei. Ei cred că este bine, dar sunt două lucruri:
* factori externi, ăștia care sunt la butoane, dar în spatele celor de la butoane sunt tot paraziți.
* și paraziții din ei
Deci, ei sunt influențați din două părți.
Min 1:29:50 – Nu știu să se roage, nu știu nici de D-zeu, n-au nicio șansă – ”carne de tun”.
De asta, nu insistați, nu vă intrigați, nu reacționați. Lăsați-i în pace, că nu ai ce să le faci. Nu sunt
ei de vină.

Procesul de detoxifiere și de deparazitare să știți că durează mult. Și nu-i ușor... și, nu-i suficient
Hulda Clark.
Și au evoluat și ei. Află că vrei să-l omori și... a fost cazul unei femei care mergea spre tramvai și a
căzut leșinată-n drum. Se poate întâmpla ca în a 2-a sau a 3-a zi să ți se facă foarte rău. Și atunci a
venit Cristian Iacob cu o rețetă făcută din ghimbir, hrean, miere, lămâie, scorțișoară.
Reacția paraziților când se simt amenințați este să-ți distrugă metabolismul.

Există un echilibru termodinamic (homeostază) care este dat nu de cele 7 sisteme vii din corp
(circulator, nervos etc), ci de coloniile de paraziți. Ei dau echilibrul. E foarte curios.
Și în momentul în care dezechilibrezi această înțelegere a coloniilor paraziților ei distrug
metabolismul, și elimină imediat în afară elemente de bază (calciu, potasiu etc) și ai dintr-o dată o
cădere de calciu... riscând să mori în 2 ore.
Cu ajutorul rețetei lui Cristian Iacob eviți această problemă.

Este bine să te rogi în timp ce răzuiești hreanul, astfel nu va scădea foarte mult în greutate.
Hreanului i se spune ”plantă de vrajă, plantă magică”. Hreanul știe să selecteze și să-ți pună la
loc elementele pierdute, constitutive ale metabolismului (calciu, potasiu, magneziu, ale care le pierzi)
și îți hrănește organismul dar nu hrănește și paraziți. El știe să facă asta... pe lângă ghimbir și
celelalte. Asta ajută ca substanțele de la Hulda Clark să omoare paraziții, dar voi să rămâneți în
echilibru. Lucrurile trebuie făcute cu inteligență.
E de preferat să te rogi: 7 ori Tatăl Nostru la răsărit și 9 ori Tatăl Nostru la apus sau la ore fixe.
Dar să vedeți numai dacă veți putea respecta ora. Mereu va interveni ceva care să vă bruieze. De
aceea v-am dat un canon foarte scurt. Ca să vedeți cu cine aveți de-a face. Este o inteligență foarte
puternică.

S-ar putea să vă placă și