CURS 6

PLANSEE (II)

Planşeele din beton armat, datorită multiplelor avantaje pe care le prezintă în raport cu
alte tipuri de planşee, au în prezent cea mai mare utilizare. Din punct de vedere constructiv,
aceste planşee se pot realiza din beton armat monolit sau din beton armat prefabricat.

PLANSEE DIN BETON ARMAT MONOLIT

Planşeele din beton armat monolit se caracterizează prin faptul că se toarnă la faţa
locului, la fiecare nivel, în poziţie definitivă, utilizând diverse tipuri de cofraje.
Domeniul de utilizare al planşeelor din beton armat monolit este :
- la clădiri unicat precum şi la clădiri cu forme în plan neregulate şi deschideri variate, la
care nu se pretează utilizarea prefabricatelor;
- la plaşee cu deschideri şi încărcări mari;
- la planşee cu încărcări concentrate şi acţiune dinamică a încărcărilor (vibraţii, şocuri,
trepidaţii);
- la construcţii industriale, unde din considerente tehnologice se impune prevederea unor
goluri de dimensiuni mari;
- la clădiri amplasate în zone seismice.
Planseele din beton armat monolit au o serie de avantaje cum sunt :
- au capacitate de a prelua încărcări mari, statice şi dinamice;
- datorită monolitismului se asigură o foarte bună conlucrare între planşee şi elementele
verticale de rezistenţă ale clădirii;
- comportându-se ca şaibe orizontale rigide, asigură o mare rigiditate de ansamblu a
structurii clădirii şi o foarte bună comportare la preluarea şi repartizarea încărcărilor orizontale
(vânt, seism);
 - au durabilitate ridicată în timp şi costuri reduse de întreţinere;
- pot acoperi practic orice forme geometrice în plan şi cu orice fel de distribuţie a
elementelor portante (stâlpi, pereţi);
- au posibilităţi largi de realizare constructivă şi rezolvări de ordin architectural prin variate
sisteme de dispunere a grinzilor de forme şi dimensiuni diverse.

Dezavantajele planşeelor din beton armat monolit sunt:

- au durata de execuţie şi consumul de manoperă pe şantier mai mari, comparativ cu
planşeele din beton armat prefabricat;
- necesită un consum ridicat de cofraje şi elemente de susţinere;
Exista o mare varietate de tipuri constructive pentru planşeele din beton armat monolit,
respectiv:
- planşee sub formă de plăci plane;
- plansee cu plăci şi grinzi dispuse pe o singură direcţie;
- planşee cu nervuri dese;
- planşee cu plăci, grinzi principale şi grinzi secundare (nervuri);
- planşee pe retele de grinzi (planşee casetate);
- planşee ciuperci;
- planşee – dală.

PLANŞEE SUB FORMĂ DE PLĂCI PLANE

Planşeele cu plăci plane reazemă pe elementele structurale verticale ale clădirii (pereţi
portanţi) sau pe riglele cadrului, situate la distanţe relativ mici de maximum 5 ... 6 m.
Sub acţiunea încărcărilor, placa lucrează la încovoiere cu forţe tăietoare, respectiv planul
median al plăcii se deformează sub forma unei suprafete curbe în spaţiu. Aceasta poate fi o
suprafaţă cilindrică, respectiv cu o singură curbură sau poate fi o suprafaţă cu dublă curbură.

A. PLĂCI PLANE CU O SINGURĂ CURBURĂ

Avem o suprafaţă cu o singură curbură, deci încovoiere cilindrică, în situaţia în care placa,
încărcată cu o sarcină uniform distribuită pe suprafaţa ei, este rezemată doar pe două laturi
opuse, celelalte două laturi fiind libere. În acest caz, placa se curbează pe deschiderea l, egală
cu distanţa dintre cele două reazeme opuse şi rămâne nedeformată pe direcţia paralelă cu
reazemele.
 Datorită acestei particularităţi a deformării plăcii, se poate admite descompunerea ei în
făşii elementare de lăţime unitară (un metru). Deoarece toate făşiile se deformează la fel, este
suficient să se calculeze doar una dintre ele, ca o grindă de secţiune dreptunghiulară având
latura b egală cu 100 cm şi înălţimea egală cu grosimea plăcii (h f).
1. Placă simplu rezemată pe două laturi opuse
a - înainte de deformare; b - după deformare; c - fâşie unitară;d - scheme de calcul.

2. Placă încastrată pe două laturi opuse (dublu încastrată)

a - înainte de deformare; b - după deformare; c - schema de calcul.

a) b) c)
3. Placă încastrată pe o latură şi simplu rezemată pe latura opusă
a - înainte de deformare; b - după deformare; c - schema de calcul.

a) b) c)

4. Placă în consolă
a- înainte de deformare; b- după deformare; c- schema de calcul.

a) b) c)
 De menţionat că în toate aceste situaţii, deschiderea de calcul este întotdeauna cea în
lungul căreia se produce curbarea plăcii, adică direcţia perpendiculară pe laturile legate (simplu
rezemate sau încastrate după caz – a se vedea cele patru cazuri prezentate mai sus).
Armătura de rezistenţă se dispune perpendicular pe laturile rezemate.
Raportul dintre laturile plăcii nu influenţează în nici un fel fenomenul de încovoiere
cilindrică şi în consecinţă valoarea lui nu interesează şi nu intervine în calcul.

B. PLĂCI PLANE CU ÎNCOVOIERE PE DOUĂ DIRECŢII (DUBLĂ CURBURĂ)

Este cazul frecvent întălnit în practică respectiv, plăcilor rezemate pe două laturi
adiacente, pe trei laturi sau pe toate laturile.
În acest caz planul median se curbează pe ambele direcţii, încovoierea nu mai este
cilindrică şi deci se vor produce momente încovoietoare pe ambele direcţii paralele cu laturile
plăcii – a se vedea figura de mai jos.
Deformarea plăcii dreptunghiulare pe două direcţii

În această situaţie prin analizarea pentru două fâşii unitare cu deschiderile l x respectiv ly a
modului de transmitere a solicitărilor la reazemele aferente s-a constatat că fâşiile de pe direcţia
scurtă sunt mai încărcate decât cele de pe direcţia lungă, adică incarcarea se transportă la
reazeme, pe drumul cel mai scurt, direct proportional cu rigiditatea, pe direcţia laturii celei mai
mici.
 Se poate deci concluziona că, pe măsură ce o placă este mai lungă, incarcarea ce se
repartizează pe direcţia laturii scurte creşte, iar cea care se transmite pe direcţia lungă scade.
Astfel, când raportul dintre cele două laturi este egal cu 2, pe direcţia scurtă se repartizează circa
94% din incarcarea q, iar pe direcţia lungă doar circa 6%.
Rezultă aşadar că în cazul plăcile care sunt supuse la încovoiere pe două direcţii
raportul dintre cele două laturi are importanţă şi influenţează calculul acestor plăci.
Avem astfel două situaţii :
a. Cazul plăcilor la care raportul dintre latura mare şi latura mică are valoare mai mare
decât 2, respectiv: l2 / l1 > 2.
Este cazul plăcilor calculate şi armate pe o direcţie. În această situaţie deschiderea
de calcul este deschiderea mică.
Momentele încovoietoare ce apar totuşi pe cealaltă direcţie se vor prelua prin călăreţi de
capăt şi prin armătura de repartiţie ce se dispune constructiv.
b. Cazul plăcilor la care raportul dintre latura mare şi latura mică are valoare egală sau
mai mică decât 2, respectiv: l2 / l1 ≤ 2.
Este cazul plăcilor calculate şi armate pe două direcţii, transportul de incarcari pe cele
două direcţii fiind comparabil.
Plăcile care îndeplinesc condiţiile pentru armare pe două direcţii, cu solicitări mici şi cu
raportul laturilor apropiat de doi, se pot calcula ca plăci armate pe o singură direcţie cu armături
de repartiţie dispuse paralel cu laturile lungi.

Reguli generale de alcătuire

Determinarea grosimii plăcilor din beton armat
Dimensionarea grosimii plăcilor trebuie să asigure:
- realizarea unui procent mediu de armare sub 0,5% la plăcile armate pe două direcţii şi
sub 0,8% la cele armate pe o direcţie;
- deformaţii (săgeţi) în limitele admise (condiţia de rigiditate);
- masa necesară pentru asigurarea izolării la foc şi la zgomotele din aer;
Grosimea minimă a plăcilor din condiţia de rigiditate (deformaţii-săgeţi) se va lua după
cum urmează:
a) La plăci armate pe o direcţie (l2 / l1 > 2):
l1 / 30 – când placa este simplu rezemată pe tot conturul;
l1 / 35 – când placa este încastrată pe tot conturul;
 l1 / 25 – când placa este simplu rezemată pe două laturi paralele;
l1 / 30 – când placa este încastrată elastic pe două laturi paralele;
l1 / 12 – când placa este în consolă;
b) La plăci armate pe două direcţii (l2 / l1 < 2):
l1 / 40 – când placa este simplu rezemată pe tot conturul;
l1 / 45 – când placa este încastrată elastic pe tot conturul;
Tot din condiţii de rigiditate grosimea plăcii (hf) se va considera conform următoarei relaţii:
hf = (P / 180) + 20 mm, unde P este perimetrul plăcii în mm.
Aşa cum am precizat mai sus înafara condiţiei de rigiditate la determinarea grosimii
plăcilor se vor avea în vedere neapărat şi condiţiile privind rezistenţa la foc, respectiv limita de
rezistenţă la foc a unui element, adică durata până la care acesta îşi epuizează capacitatea de
rezistenţă la acţiunea unui incendiu. Rezistenţa la foc (R) se exprimă în minute.
Rezistenţa la foc se obţine în funcţie de tipul elementului şi de gradul de rezistenţă la
foc.
Gradul de rezistenţă la foc se determină de către arhitecţi în colaborare cu specialişti în
domeniu, în funcţie de destinaţia clădirii şi de riscul de incendiu.
O construcţie sau un compartiment de incendiu (porţiunile din clădire separate prin pereţi
antifoc) se încadrează în cinci grade de rezistenţă la foc (I; II; III; IV şi V).
Construcţiile înalte sau cu o înălţime medie, spitale sau săli aglomerate se pot realiza cu
gradul I şi II de rezistenţă la foc; la grădiniţe, biblioteci este nevoie de un grad de rezistenţă la foc
de cel puţin III. Dacă se utilizează materiale incombustibile (CO) sau greu combustibile (C1, C2)
gradul de rezistenţă la foc al clădirii se consideră mai mare (I sau II); cu materiale combustibile
(C3, C4) numai clădiri cu gradul de rezistenţă IV sau V se pot executa.
Gradul de rezistenţă la foc se precizează obligatoriu în documentaţia de arhitectură, de
unde inginerul proiectant poate stabili în funcţie de tipul elementului rezistenţa la foc.
Din condiţia de izolare fonică, grosimea plăcii trebuie să fie de cel puţin 13 cm.
Pentru a îndeplini rolul de diafragmă orizontală pentru încărcările aplicate în planul lor,
plăcile de beton armat trebuie să aibă grosimi de cel puţin 80 mm.
Grosimea plăcilor monolite variază din 10 în 10 mm.
Pentru plăcile armate după două direcţii, suprafaţa acestora nu trebuie să depăseasca
25…30 m2, iar pentru plăcile armate după o direcţie, deschiderea de calcul se limitează la
2,5…3,0m2.
 Alegerea materialului
Calitatea betonului, respectiv clasa de rezistenţă se alege în funcţie de clasele de
expunere a construcţiei în condiţiile de mediu.
În SR EN 1992-1-1:2004, sunt precizate clasele de expunere si clasele de rezistenţă a
betonului în funcţie de clasele de expunere.
Armarea plăcilor se realizează cu armătură de rezistenţă şi armătură derepartiţie. Oţelul
folosit la armarea plăcilor este OB 37, PC52, PC60, STNB (sârmă trasă netedă), STBP (sârma
trasă profilată pt. beton) sau oţel din import.
 PLANŞEE DIN BETON CU GRINZI DISPUSE PE O DIRECŢIE
Când suprafaţa plăcilor depăşeşte 25…30 m2 sau când deschiderile sunt mai mari de 5,0
…6,0 m se prevăd pe deschiderea scurtă grinzi din beton armat ca reazeme intermediare care,
împreună cu pereţii portanţi, constituie reazemele planşeelor.
Dispunerea în plan a grinzilor trebuie să ţină seama de diverse cerinţe tehnico-economice,
estetice şi funcţionale.
Astfel la clădirile cu pereţii portanţi longitudinali din zidărie se realizează planşee cu plăci
şi grinzi transversale dispuse la 3 …5 m, care reazemă pe zidărie prin intermediul centurilor din
beton armat pe stălpişori de beton armat.
Această soluţie de planşeu poate fi utilizată şi la clădirile cu pereţi portanţi din beton armat
(diafragme tip celular), dispuşi la distanţe mari (8…10 m), delimitând conturul unei unităţi
funcţionale (de exmplu o sală de clasă, un apartament etc).
Soluţia de planşeu cu plăci şi grinzi dispuse după o singură direcţie se poate utiliza şi în
cazul construcţiilor având structura de rezistenţă cu schelet (cadre) de beton armat.
 În toate situaţiile, grinzile de beton armat împreună cu pereţii portanţi (când este cazul)
subîmpart planşeul în plăci armate pe una sau două direcţii, după cum raportul laturilor este mai
mare sau mai mic decât 2.
Distanţa dintre grinzi (l) se stabileşte în funcţie de mărimea încărcării, astfel încât sa
rezulte o armare raţională a plăcii (cu procente optime de armare), directia grinzilor fiind paralela
cu latura scurta.
De regulă, secţiunea transversală a grinzilor de planşeu este în formă de T deoarece prin
încovoiere este antrenată de o parte sau de ambele părţi ale grinzii şi o anumită zonă din placă.
Grinzile sunt solicitate de încarcarea ce le revine de pe deschiderile învecinate:
P2 = p1 (l/2 + l/2), unde p1 este încarcarea pe placa (în daN/m2), P2 fiind incarcarea pe
grinda (în daN/m).
Inaltimea grinzilor depinde de mărimea încărcării, distanţa dintre grinzi si deschiderea lor,
în mod obişnuit fiind de (1/10…1/15) L, (L fiind deschiderea), iar latimea de cca ½ din inaltime.
Grinzile se execută din beton armat, de regulă de aceeşi clasă de beton ca şi a
planşeului.

PLANŞEE CU GRINZI PRINCIPALE SI SECUNDARE

 Planşeele cu grinzi principale şi secundare se utilizează pentru imbunatatirea capacitatii
portante a planseului la încărcări mari.
Sunt formate din următoarele elemente:
- grinzi principale dispuse pe direcţia scurtă a încăperii cu deschiderea de 6- 12 m, ce
reazemă pe pereţi portanţi sau stâlpi din beton armat; Distanţa l dintre grinzile principale este
curpinsă între 3,5…6,0 m.
- grinzile secundare (care se mai numesc nervuri), sunt dispuse în sens longitudinal şi
reazemă pe grinzile principale. Distanţa dintre nervuri (l2) – care corespunde cu deschiderile
plăcii este de 1,5 – 2,5 m.
- placa continuă reazemă pe grinzile secundare şi lucreaza după o direcţie (paralelă cu
grinzile principale).
Din condiţii de rigiditate se impune înălţimea grinzilor să fie h > 1/15 din deschidere pentru
grinzile principale şi h > 1/20 pentru grinzile secundare, iar lălţimea lor b = (0,30 – 0,50) h.

PLANŞEE CU NERVURI DESE

 Se utilizează la acelaşi tip de încăperi ca şi planşeele cu grinzi pe o direcţie, cu diferenţa
ca în loc să se dispună grinzi rare şi cu secţiuni mari, se prevăd grinzi dese (numite nervuri) cu
secţiuni transversale mai mici.
Distanţa dintre nervuri, (l - interax) este de max. 1,0 m.
Tavanul poate fi cu nervurile aparente sau neted, prin realizarea unui tavan suspendat
sau prin folosirea corpurilor de umplutură care se înglobează între nervuri la turnarea betonului.
 PLANŞEE PE REŢELE DE GRINZI (PLANŞEE CASETATE)
Sunt planşee alcătuite din placă plană continuă de aceeaşi grosime şi o reţea de grinzi de
aceeaşi secţiune, dispuse după două direcţii, prin încrucişarea lor rezultând o reţea de casete.

Lumina casetelor l1 şi l2 se recomandă a fi de 1,5…3,0 m din condiţia dimensionării

economice a structurii planşeului (reţea de grinzi, plăci). Din considerente arhitecturale şi
estetice, lumina casetelor se poate lua şi mai mică de 1,5 m, respectiv la limită 0,70 m.
Sunt două soluţii de realizarea a acestor tipuri de planşee:
- cu dispunerea reţelei de grinzi paralel cu laturile de rezemare (a);
- cu dispunerea reţelei de grinzi în diagonală (b).
Reteaua cu grinzile paralele cu reazemele planşeului lucrează după ambele direcţii numai
când raportul laturilor l1 / l2 este mai mic sau egal cu 1,5.
Raportul laturilor este cuprins între 1 ...1,5 (l1 > l2).
Deschiderea încăperii (L2) poate fi de 6-12 m, iar lungimea (L1) de max. 1,5 L2.
La un raport mai mare de 1,5 reţeaua lucrează nefavorabil, întrucât grinzile mai scurte
(dispuse după latura l2) având rigidităţi mult mai mari la încovoiere, se comportă ca reazeme (rol
de grinzi principale) pentru grinzile dispuse după latura l1 (rol de grinzi secundare), deci se pierde
efectul de conlucrare pe două direcţii şi structura devine neeconomică; în asemenea condiţii se
recomandă dispunerea oblică a reţelei de grinzi, respectiv grinzile se dispun la 45 grade faţă de
laturile încăperii (b), acestea lucreaza favorabil pentru raportul l2 / l1 <= 3.
Rezemarea planşeelor casetate pe pereţii portanţi se asigură prin centuri din beton armat
care monolitizează capetele grinzilor şi placa.
Aceste tipuri de planşee sunt utilizate în general la următoarele tipuri de clădiri:
- clădiri cu cerinţe privind arhitectura tavanului;
- la încăperi cu suprafeţe şi înălţimi mari, condiţie care asigură realizarea efectului estetic;
- în general, la clădiri social-culturale, la clădiri comerciale, holuri mari etc.
Avantajele planşeelor casetate sunt :
- aspectul architectural este superior celorlalte tipuri de planşee;
- poziţia pereţilor despărţitori autoportanţi şi a încărcărilor concentrate este necondiţionată;
- se comportă ca diafragme orizontale rigide pe ambele direcţii;
- descărcarea este aproximativ uniformă pe elementele de susţinere ale planşeului;
Dezavantajele acestor tipuri de planşee sunt :
- au consum ridicat de beton ;
- greutate proprie mare ;
- manopera este mai ridicată şi consumul de cofraje este mai mare decât la alte tipuri de
planşee.
Consumul de cofraje se poate reduce prin utilizarea cofrajelor de inventar din metal,
materiale plastice armate etc., de forma unor cutii întoarse, cu colţuri rotunjite.
Acest sistem de cofrare conduce la economii de material lemnos şi totodată obţinerea
unor suprafeţe suficient de netede pentru execuţia unor lucrări de finisaj simple (zugrăveli,
vopsitorii etc.).
Casetele pot avea formă pătrată (l1 = l2) sau dreptunghiulară (l1 ≠ l2).
Placa este continuă pe două direcţii, avînd grosimea minimă de 7 cm pentru construcţii
civile şi 8 cm pentru construcţii industriale.

PLANŞEE FARA GRINZI

 Din această categorie fac parte planşeele-ciuperci şi planşeele dala.

a. Planseele – ciuperci sunt alcatuite din placi de beton armat rezemate pe stalpi fără
intermediul grinzilor. Evazarea stălpilor la partea superioară sub formă de capiteluri a condus la
denumirea de planşee ciuperci (fig. a, b, c, d).
Capitelurile asigură rezistenţa plăcii la străpungere şi măresc rigiditatea legăturii stâlpului
cu placa.
Pe contur plăcile reazemă pe pereti portanti sau grinzi marginale, iar placa poate fi scoasă
în consolă.
Planseele-ciuperci se folosesc mai mult la clădiri industriale cu încărcări utile pe planşee
foarte mari (peste 500 daN/m2), iar la clădiri civile numai atunci când forma capitelurilor şi reţeaua
de stâlpi nu ridică probleme de ordin estetic şi funcţional. Grosimea plăcii rezultă în funcţie de
încărcare şi distanţa dintre stălpi, grosimea minima din condiţii de rigiditate fiind 1/30 din
deschiderea maximă, dar cel puţin 15cm, iar secţiunea stâlpilor minim 30 x 30cm.
Trama maximă obişnuită 6,0 m x 6,0 m.
Pentru încărcări mari pe planşeu cuprinse între 1000 – 3000 daN/m2, grosimea plăcii este
de 15 – 18 cm.
Sistemul de armare folosit la planseele ciuperci este dupa doua directii. In panoul din
campul placii, armaturile dupa cele doua directii sunt asezate la partea inferioara, iar in panourile
situate deasupra stalpilor, armatura se aseaza la partea superioara.
 b. Planseele – dala sunt folosite la clădiri de locuit, administrative, precum şi la construcţii
industriale cu încărcari mari.
Planseele sunt alcatuite din placi de beton armat monolit avand grosimea de 15…22 cm
care reazema direct pe stalpi.
Armarea planşeelor – dala se execută cu bare independente sau cu plase sudate. In
zonele de rezemare ale plăcilor pe stălpi, pentru a preveni forfecarea (străpungerea) plăcilor,
armătura se execută sub forma unei reţele duble, evitarea îngroşării plăcilor, necesară numai din
aceste condiţii se obţine prin fixarea unor piese metalice (juguri) din profile laminate în zonele de
rezemare a plăcilor pe stalpi.
 PLANŞEE PREFABRICATE DIN BETON ARMAT
Planşeele prefabricate au următoarele avantaje:
- prin utilizarea lor se reduce manopera pe şantier, se scurtează durata de execuţie, se
elimină cofrajele şi sunt necesare lucrări reduse de finisaj pe şantier.
Au însă şi unele dezavantaje cum sunt:
- se pierde parţial avantajul monolitismului şi al rigidităţii orizontale şi de ansamblu a
clădirii, comparativ cu planşeele din beton armat monolit.
- necesită lucrări de volum mic pe şantier, dar mai pretenţioase ca precizie şi calitate
privind pozarea, fixarea, monolitizarea etc;
- uneori ridică dificultăţi la transport şi montaj;
- necesită spaţiu de manipulare şi depozitare pe şantier;
- domeniul de utilizare este condiţionat de producţia prefabricatelor, deci planşeele
prefabricate se pot utiliza numai la clădiri modulate ca deschideri;
- necesită măsuri speciale de monolitizare a planşeelor prin suprabetonări, centuri etc, în
cazul construcţiilor amplasate în zone seismice.
Din punct de vedere constructiv, planşeele prefabricate pot fi din fâşii prefabricate,
panouri mari, grinzi prefabricate, corpuri de umplutură, grinzi alăturate etc.
 PLANŞEE DIN FÂŞII PREFABRICATE CU GOLURI ROTUNDE
Sunt planşee integral prefabricate, alcătuite dintr-un singur tip de elemente aşezate
alăturat şi solidarizate între ele şi elementele pe care reazemă (grinzi sau pereţi). Până la
deschideri de circa 2,0 m fâşiile pot fi plăci din beton armat cu secţiunea plină. Pentru deschideri
de aproximativ 2…6 m, fâşiile se realizează cu goluri longitudinale de formă circulară.
Aceste planşee se realizează prin dispunerea alăturată a fâşiilor după latura scurtă a
încăperilor, acestea fiind simplu rezemate pe pereţii portanţi ai clădirii, pe grinzi sau pe riglele
cadrelor (fig.)
Făşiile prefabricate cu goluri longitudinale sunt tipizate în funcţie de deschidere şi
încărcare astfel:
a. pentru clădirile civile cu încărcări până la 300 daN/m2 se utilizează fâşii înguste cu
lăţimea nominală de 40 sau 60 cm (lăţimea de fabricaţie fiind mai mică cu 0,5 cm) şi lungimi
nominale de 2,10; 3,00; 3,60; 4,20 şi 5,10 m, lungimile de fabricaţie fiind mai scurte cu 8 cm.
Grosimea fâşiilor este de 14 cm pentru lungimi mai mici sau egale cu 3.90m, respectiv de
19cm pentru celelalte lungimi
 b. la clădiri social-administrative şi industriale cu încărcări mai mari de 300 daN/m2 şi
deschideri care depăşesc 5,00 m se utilizează făşii din beton precomprimat cu lăţimea de 1,00 m
şi lungimea nominală de 6,00 m, grosimea fiind de 22 cm pentru încărcări de 500-750 daN/m2,
respectiv 26 cm, pentru încărcări de 1000-1500 daN/m2.
Pentru realizarea golurilor pentru instalaţii, precum şi în cazul când pe o tramă nu intră un
număr întreg de faşii, se prevăd faşii monolite dispuse, după caz, lângă pereţii structurali sau în
câmpul tramei. Se admit goluri realizate prin spargerea făşiilor dar numai dacă acestea nu
depăşesc diametrul unui gol longitudinal din făşie (care este mai mic cu 5 cm faţă de grosimea
făşiei).
 Spargerea şi în acest caz se realizează numai în zona golurilor din făşii.
Pereţii de compartimentare din cărămidă plină pe cant (muchie) de 7,5cm sau pe lat (de
12,5 cm), precum şi alte tipuri de pereţi cu grosimi şi greutăţi similare, reazemă direct pe făşii, cu
precizarea că în cazul pereţilor de 12,5 cm din cărămidă plină sau alte materiale dar similari ca şi
greutate, dispuşi paraleli cu făşiile, se prevăd făşii monolite sub pereţi.
Pentru clădiri de locuit, din considerente economice, pentru aceleaşi dimensiuni
geometrice fâşiile sunt tipizate în tipul F - fasii intarite şi FU - fasii usoare.
Făşiile uşoare FU se utilizează când pe planşeu nu intervin încărcări din pereţi despărţitori
purtaţi.