1.

Alcătuirea grinzilor cu inimă plină solicitate la încovoiere

Barele încovoiate sunt în general sub formă de grinzi cu inima plină acătuite din două
tălpi egale între ele cu o inimă formând o sectiune dublu T.

Dimensionarea secțiunii grinzilor trebuie să aibă în vedere optimizarea raportului

rezistență-preț.

Secțiunile solicitate la încovoiere sunt în general mai eficiente cand materialul este mai
concentrat în cele două tălpi și este dispus cât mai departe de axa neutră a secțiunii transversale. În
acest caz inima are un aport redus la determinarea rezistenței, din această cauză este indicat să se
execute cu grosime mai mică.
Alcă tuirea secțiunii transversale a grinzilor se face în funcție de:

 destinația grinzii
 mă rimea solicită rii
 condițiile tehnologice de exploatare și întreținere etc.
În funcție de aceasta, grinzile cu inima plină se pot alcă tui sub formă d e:
- grinzi din profilelaminate
-grinzi cu secțiune transversala compusă (nituite sau sudate).

1. Grinzi din europrofile:

2. Profile ajurate
3. Grinzi obținute din table sudate

4. Secțiuni obținute prin nituire

5. Secțiuni compuse prin sudarea profilelor

6. Profile din tablă de oțel obținute prin formare la rece

2. Principii de proiectare a grinzilor cu inima plina solicitate la încovoiere.

Sectiunile transversale ale elementelor se incadreaza in 4 clase de sectiuni.

3. Rezistența unei bare solicitate la încovoiere. Stadii de lucru.
Metodele de calcul in domeniul elastic nu valorifica in intregime capacitatea
portanta a unei constructii metalice. Studiind comportarea unei grinzi sub acțiunea
încărcărilor exterioare se constată următoarele:

-în momentul în care într-o fibră se atinge deformația liniară elastică εy, tensiunea
corespunzătoare va fi fy și nu poate să mai crescă peste această valoare în domeniul
inelastic;

-fibrele se vor plastifica succesiv, dinspre exterior spre axa neutră până cand
întreaga secțiune se va plasticiza.

Fig.1 Distributia tensiunilor si deformatiilor pe sectiunea dreptulghiulara

incovoiata in diferite stadii de comportare a materialului

Rezervele de capacitate portanta neevidentiate in calculul elastic, datorita

ignorarii fenomenului de adaptare pe sectiune si pe structura, reprezinta 5...30% din
valoarea capacitatii corespunzatoare stadiului limita de comportare elastica.

Relatia curbura-moment incovoietor pentru bare solicitate la incovoierepura

Momentul plastic pentru sectiuni de clasa 1 si 2 se determina cu relatia:

= =

-
Wpl=2Sy - pentru o sectiune bisimetrica
-
Wpl=0,5A(h1+h2) - pentru o sectiune monosimetrica in raport cu planul
de incarcare.
-
Sy - momentul static al unei jumătăți de secțiune în raport cu axa neutră
 plastică de încovoire,
-
A - aria secțiuni transversale a grinzii,
-
h1, h2 - distantele de la centrul de greutate al zonei întinse, respectiv comprimate
în starea limită ultimă de încovoiere plastică și axa neutră plastică deîncovoiere.

Pentru sectiuni laminate la cald I si H, factorul de forma Wpl/Wel = 1,1...1,24

Pentru sectiuni dreptunghiulare Wpl/Wel=1,5 →capacitatea portanta a sectiunii
dreptunghiulare in domeniul postelastic se dubleaza.

Pentru sectiuni de clasa 3, rezistenta sectionala este limitata de momentul elastic :

Mel=Wel fy
Pentru sectiuni de clasa 4, rezistenta sectionala este limitata de momentul elastic :
Mel=Weff fy

4 Verificarea grinzilor la încovoiere și încovoiere cu forta taietoare

1. Verificarea secțiunii grinzilor solicitate la încovoiere

Momentul incovoietor cu valoare de calcul (MEd) trebuie sa indeplineasca

conditia:
 Pentru încovoierea biaxială poate fi utilizat urmatorul criteriu:

α şi β - constante care pot fi luate egale cu unitatea

5 Pane: tipuri de pane, rolul tiranților, scheme statice.

Panele sunt elemente ale constructiilor care se dispun paralel cu lungimea lor ,avand rolul de a prelua
greutatea invelitorii si incarcarile aferente pe care le transmite grinzilor/fermelor.
Clasificare
Tipuri de pane
Rolul tiranţilor
Scheme statice

Clasificare
Dupa pozitia in planul acoperisului
-pana de coama
-pana curenta(cea mai solicitata)
-pana de streasina
Dupa schema static
-simplu rezemate
-continue
Dupa forma si sectiunea trasnversala
-cu sectiune plina
-cu contrafise intinse
-cu zabrele
-cu dispunere alternative
-ajurate

Panele se aseaza in nodurile fermelor. Panele executate din profile laminate sau cu sectiune plina se dispun
normal fata de inclinarea invelitorii, iar panele de coama si de la baza iluminatoarelor se dispun vertical
Tirantii reduc deschiderea panei in planul invelitorii. Acestia pot lipsi sau au rol de aliniere doar atunci cand
invelitoarea este realizata si prinsa in asa fel incat sa realizeze o saiba rigida.

Schemele statice ale panelor pot fi:

- grinda simplu rezemata,
- grinda gerber(in consola),
- gr. Continua,
- gr. Continua pe 3 deschideri.
 Innadirea se face prin eclisare in zona de moment redus sau zero.
În cazul folosirii sectiunilor din profile subtiri formate la rece(tip Z, C, Σ) acestea se pot suprapune pe reazeme pentru
creșterea capacitatii portante.
 6 Pane: încărcări, eforturi condiții de verificare

Incarcari
-permanente: -greutate pana
-greutate instalatii electrice
-greutate tiranti
-greutate invelitoare
-greutate CV
-variabile:
-vant(succtiune)
-zapada
-praf industrial

Tirantul constituie un reazem

elsatic. l1=1,3*l/3 (pentru 1 tirant)
l1=1,3*l/3 (pt 2 tiranti)
Pana cu contrafise
-sistemul este format din pane cu sectiune plina, prevazute la fiecare deschidere cu cate doua contrafise comprimate,
dispuse intre talpa inferioara a fermelor sau riglelor cadrului si talpa inferioara a grinzilor principale, contrafisele sunt
solicitate la intindere.
-pana-rezemata articulat pe ferme si elastic in dreptul prinderii de contrafisa
Pana cu zabrele
-se utilizeaza cand treveele sunt mari (12-18m)
-grinzi simplu rezemate, invelitoarea reazema continuu pe talpa lor superioara, pe langa efort axial de compresiune va
aparea si moment incovoietor.
-intre talpa inferioara a panelor cu zabrele si a fermelor se pot prevedea contrafise capabile sa preia numai eforturi de
intindere.
7 Calculul la stabilitate al grinzilor incovoiate. Etape de calcul.

Stabilitatea generala a grinzilor

Barele incovoiate in raport cu axa de inertie principala isi pierd
stabilitatea prinflambaj lateral prin incovoiere – rasucire. Pierderea de stabilitate
generala se produce prin flambajul lateral al talpiicomprimate insotita de rasucire.
Momentul pentru care bara isi pierde stabilitatea prin incovoiere – rasucirese
numeste moment critic elastic.

Fenomenul de flambaj este influentat de:

-
Rigiditatea la incovoiere ( G * Iz) in raport cu axa secundara
-
Rigiditatea la rasucire libera ( G * It) unde G = ;

G - modulul de rigiditate transversal

E - modulul de rigiditate longitudinal
It - momentul de inertie la rasucire libera

-
Rigiditatea la rasucire impiedicata ( E * Iw)

Etape de calcul

1. Stabilirea sistemului static si a deschiderilor de calcul.

2. Stabilirea incarcarilor si a coeficientilor de calcul.
3. Calculul solicitarilor maxime (moment incovietor, forta taietoare). In cazul unei
grinzi static nedeterminate solicitarile finale se obtin dupa configurarea
geometriei grinzii.
4. Alcatuirea sectiunilor transversale.
5. Sectiunea grinzii si variatia ei depind de:
-
Tipul aplicatiei
-
Conditii constructive specifice
-
Indeplinirea conditiei de rigiditate
-
Optimizarea consumului de otel
6. Verificarea sectiunii ( indeplinirea conditiilor de rezistenta) SLU.
7. Verificarea rigiditatii grinzii sau SLS ( se verifica sageata).
8. Verificarea stabilitatii generale.
9. Verificarea stabilitatii locale a talpii si inimii. Aceste verificari se fac tinand
seama de posibilitatea distribuirii rigidizarilor.
10. Stabilirea imbinarilor de continuitate si de capat. (Calculul si verificarea
reazemelor)
 8 Verificarea la flambaj lateral din incovoiere - cu ră sucire a barelor incovoiate

Momentul pentru care bara isi pierde stabilitatea prin încovoiere- răsucire se
numeste moment critic elastic.
Pentru o grinda simplu rezemata cu sectiune dublu simetrica, solicitata de un moment
incovoietor constant, cu rotirea libera dupa axa minima de inertie si deplasare libera pe
reazeme, momentul critic elastic de flambaj prin incovoiere rasucire are expresia:

-
It momentul de inertie la rasucire sau constanta de rasucire libera
-
Iw momentul de inertie sectorial sau constanta de rasucire impiedicata
-
EIz rigiditatea la incovoiere
-
GIt rigiditatea la rasucire libera
-
EIw rigiditatea la rasucire impiedicata
-
LLT distanta dintre legaturile transversale ale grinzii.

Prezența concomitentă în ecuație a rigiditații la încovoiere și a rigidității la răsucire este

o consecință a modului de deformare a barei prin cele două componente:

a) deplasare

laterală b)răsucire.

Pentru o grinda simplu rezemata cu sectiune dublu simetrica solicitata la moment incovoietor constant,
momentul critic elastic are expresia:

Rezultatele experimentale arată că:

 pentru zvelteti relative mici , bara scurta încovoiata nu-și pierde

stabilitatea și se verifica numai d.p.d.v. a rezistenței în domeniul plastic;
 barele de lungimi intermediare flambează în domeniul elastoplastic, fiind
sensibile la efectul imperfecțiunilor;
 barele lungi, flambeaza în domeniul elastic, fiind mai putin influentate

de imperfecțiuni.

Efectul modului de rasucire si a conditiilor de rezemare

Relatia generala de calcul a momentului critic depinde de: coeficientii C 1, C2 si C3, forma diagramei de
moment de pe bara respectiva, posibilitatea rotirii sau nu a sectiunii transversale pe reazem dupa axa minima de
inertie, posibilitatea deplasarii sectiunii transversale.

Proiectantul trebuie sa aiba in vedere relatia dintre modul de alcatuire a detaliilor structurale si alegerea

coeficientilor lungimii de flambaj.

Verificarea la flambaj lateral prin incovoiere rasucire a barelor incovoiate conform SR EN
1993-1-1
O grinda care nu este fixata lateral si este supusa la incovoiere dupa axa de inertie
principala, trebuie verificata astfel:

χLT este factorul de reducere pentru flambaj prin incovoiere rasucire a barelor cu sectiune
transversala constanta. Poate fi calculat prin doua metode:

 Metoda generala poate fi aplicata oricarui tip de sectiune transversala

 Metoda alternativa care poate fi aplicata barelor avand sectiuni dublu T din profile
laminate la cald sau sudate

A. Metoda generala de calcul

 9Metoda simplificata de calcul a grinzilor incovoiate cu legaturi
transversale.

 Imbunatatirea comportarii la flambaj a barelor incovoiate se poate face prin

introducerea unor legaturi in lungul barei incovoiate, care sa fixeze zona
comprimata a sectiunii transversale de alte puncte din structura
 Aceasta poate fi fixata in anumite puncte pentru a impiedica deplasarile
orizontale transversale in directia perpendiculara pe directia axei grinzii prin:
a) prevederea unor rigidizari transversale pe inima grinzii principale, in
dreptul grinzilor secundare
b) prevederea unor contrafise care sa lege talpa inferioara a grinzii
principale de grinzile secundare (pane)

 se considera ca la nivelul fiecarei prinderi a talpii inferioare actioneaza cate o

forta orizontala transversala egala cu 0,02 Atfy
 aceasta forta trebuie sa fie transmisa panelor

Barele incovoiate a caror talpa comprimata e prevazuta cu legaturi transversale discrete, nu trebuie
verificate la stabilitate generala daca este satisfacuta conditia:
Daca zveltetea talpii comprimate depaseste limida data in relatia de mai sus, atunci momentul capabil al barei
incovoiate pentru flambaj prin incovoiere-rasucire poate fi calculat astfel:

X- este factorul de reducere pentru talpa comprimata echivalenta, determinat in functie de

zveltetea acesteia

 pentru aplicarea relatiei de mai sus se considera urmatoarele curbe de flambaj:

curba d pentru sectiuni sudate cu conditai h/tf≤44ε
curba c pentru toate celelalte sectiuni.
 la verificarea stabilitatii barelor incovoiate este necesar sa se tina cont de efectul
urmatoarelor imperfectiuni:
- deplasari laterale initiale
- rasuciri initiale
- excentricitatea incarcarilor relativ la pozitia centrului
de forfecare a sectiunii transversale
- rensiuni reziduale.

10 Metode pentru imbunatatirea capacitatii elementelor incovoiate

Prezenta concomitenta in ecuatia de calcul a momentului critic elastic, a

rigiditatii la incovoiere EIz si a rigiditatii la rasucire GIt, Eiw, este o consecinta a modului
de deformare a barei prin cele doua componente: deplasare laterala si rasucire.
Importanta acestei rigiditati in valoarea momentului critic este data de forma
sectiuniitransversale.

Sectiunea I cu rigiditate sporita la rasucire.

 Comparatie intre momentele critice elastice ale sectiunilor IPE si HEB

- datorita tensiunilor reziduale induse de sudura, barele incovoiate realizate prin

sudare se comporta mai slab decat cele laminate
 11, Stabilitatea locala a inimii grinzilor solicitate la forfecare
a)Cedarea inimii grinzii la forfecare pura
Începutul voalarii unei placi cu marginile rezemate nu are ca efect distrugera ei. Cercetari experimentale au
demonstrate ca se poate tine seama de rezerva de rezistenta post-critica a placi.

Tensiunile tangentiale maxime τ pot fi descompuse dupa cele 2 directii principale ,in tensiuni pricipale de
intindere σ1 si σ2 egale ca intensitate cu fata de axa longitudinala a grinzii.Dupa producerea fenomenului de
voalare ,tensiunile de compresiune σ2 nu mai cresc,in schimb creste valoare tensiunilor de intindere
σ1 ,fomandu-se astfel o banda (camp) de intindere ,care lucreaza asemanator cu diagonalele dintr-o grinda cu
zabrele cu diagonal intinse ,montanti comprimati(nervurile de rigidizare) si talpi . Cand tensiunile depasesc
valoare critica data de relatia (5.81),inima voaleaza ,dar continua sa preai eforturi in stadiul de membrane.

Mecanismul de cedare tine cont intr-o oarecare masura si de modul real in care are
loc cedarea propriu-zisa prin fenomenul de voalare si dupa aceea se dezvolta asa numitul
camp diagonal care lucreaza la intindere. Inima nu mai constituie un rezem pentru talpi
care cedeaza in plan vertical ,formand articulatii plastice. Existenta unor talpi rigide
mareste capacitatea portanta a grinzii in domeniul post elastic.
a) Verificarea inimii grinzii la pierderea stabilitatii prin forfecare
Modelul “campului rotit de tensiuni “ : Talpile dispun de o rigiditate corespunzatoare ,
astfel incat sunt capabile sa contribuie la asigurarea capacitatii portante a panoului de inima .

V V V  η * f y * hw
b,Rd bw,Rd bf ,Rd *t w
3 *γ M 1
 Vbw,Rd efort rezistent la fofecare al inimii grinzii;

Vbf ,Rd efort rezistent la forfecare a talpilor grinzii;

hw, tw- inaltimea, respectiv grosimea inimii

η - forfecare ce depinde de marca de otel ;

fy - limita de curgere a oțelului
γM1 =1,1 coeficient partial de siguranta

b) Contributia inimii
Rezistenta de calcul la flambaj prin fofecare a inimii se determina conform relatiei:

c) Zveltetea relativa a inimii

d) Contributia talpilor

Se poate tine cont de contributia talpilor atunci cand rezistenta acestora nu este utilizata in
totalitate pentru rezistenta la moment incovoiere:

Cedarea are loc prin formarea articulatiilor plastice in talpi.

 12. Verificarea inimii grinzilor la intereactiunea dintre incovoiere si forfecare
In cazul in care talpile sunt capabile sa preia singure (fara contributia inimii) momentul
incovoietor care solicita elementul,rezistenta la forfecare a inimii nu va fii redusa.

Aceasta inseamna indeplinirea urmatorelor conditii:

MEd≤Mf,Rd

Vbw,Rd-contributia inimii la flambaj prin forfecare

Mf,Rd-momentul rezistent plastic al talpilor

Daca una dintre conditiile date in relatia de mai sus nu este indeplinita, participarea inimii la
preluarea momentului incovoietor se reduce.Se admite verificarea cu relatia de interactiune:

MPl,Rd-momentul rezistent plastic al intregii sectiuni

,

Rigidizari transversale curente ale inimii grinzii

In vederea cresterii rigiditatii,inimile grinzilor se intaresc in plan transversal cu ajutorul
rigidizarilor

Rigidizarile sunt necesare:

 In dreptul fortelor concentrate pe grinda

 In dreptul reazemelor grinzii
 In dreptul rezemarii pe grinda a unor grinzi secundare

Sudarea rigidizarilor transversal introduce tensiuni reziduale ,dezavantajoase pentru

comportarea grinzilor sudate.Din acest motiv trebuie evitata sudarea rigidizarilor de talpile
intinse ale grinzilor supuse la solicitari variabile,dinamice.

Dimensiuni minime ale rigidizarilor

 Pentru ca rigidizarea sa poata fii considerate rigida,trebuie ca momentul de inertie fata de
axa de care trece prin planul inimii sa respecte conditia:

Momentul de inertie Ist al sectiunii rigidizarii se determina cu relatia:

Verificarea stabilitatii la flambaj prin incovoiere

Rigidizarile lucrand ca montanti comprimati,sunt solicitate la un efort de compresiune Nst

λw-zveltetea relative a panoului inimii grinzii

hw,tw-inaltimea,respectiv grosimea inimii grinzii

VEd-forta taietoare de calcul

Rigidizarile transversale se verifica la flambaj:

Nst,Ed≤Nb,st,Rd

Nb,st,Rd-valoarea de calcul a fortei rezistente la flambaj a rigidizarii

13.Deplasǎri si deformații admisibile

Săgețile verticale ale elementelor metalice trebuie să se încadreze în limitele stabilite cu

beneficiarul, în conformitate cu confortul utilizatorilor sau cu buna func ționare a structurii, a
finisajelor sau a materialelor depozitate.

Valori limita ultime recomandate pentru sageti maxime

 Acoperisuri in general (accesibile doar pentru intretinere)
Wmax<l/200 cu W2<l/250

 Plansee in general, acoperisuri circulabile

Wmax<l/250 cu W2<l/300

 Plansee care sustin stalpi

Wmax<l/400 cu W2<l/500
 Wmax=sageata totala in stadiul final: Wmax= W1 +W2- W0
W0-contrasageata data grinzii de montaj
W1-sageata sub actiunea incarcarilor permanente imediat dupa punerea sub
incapere W2-sageata sub actiunea incarcarilor variabile

Vibratiile si oscilatiile planseelor trebuie sa fie limitate pentru a inlatura inconfortul utilizatorilor.
Acceleratiile si frecventele nu trebuie sa depaseasca valroile recomandate:
-pt plansee pe care se circula normal: frecventa proprie de minim 3 cicluri pe secunda(f>3Hz)
-pt plansee puternic circulate, pe care se danseaza, se sare, se deplaseaza in cadenta: frecventa
proprie de minim 5 cicluri pe secunda(f>5Hz)

Valoarea săgeții efective sub acțiunea încărcărilor pentru diverse scheme

staticeeste redată mai jos:
14. Principii generale de alcatuire a halelor industriale cu structura metalica

Prin structuri în cadre din oţel se înţeleg structurile care au ca elemente principale stâlpi şi
rigle din oţel.
Prin element structural se înţelege o parte componentă a structurii (stâlp, riglă,
contravântuire, pană), care are rolul de a prelua încărcările şi a le transmite altor elemente.

Forma şi alcătuirea de ansamblu

La stabilirea formei şi alcătuirii de ansamblu a halelor uşoare cu structură metalică se

recomandă forme cu contururi regulate în plan, cu una sau mai multe travei de regulă egale.
În vederea conformării antiseismice a construcţiei, la alegerea formei în plan trebuie

avute în vedere următoarele criterii:

e) forme în plan pe cât posibil compacte şi simetrice cu distribuţii cât mai uniforme ale maselor
şi rigidităţilor pentru a evita solicitările puternice de torsiune.

f) la structurile cu mai multe deschideri şi înălţimi diferite se recomandă ca variaţiile de

înălţime de la o deschidere la alta să nu depăşească 40% ;
 g) dacă forma în plan nu respectă condiţiile de la punctul a) se vor introduce rosturi de
separaţie, astfel încât să se realizeze o distribuţie avantajoasă a maselor şi rigidităţilor ;

h) introducerea de sisteme de izolare şi disipatori de energie care să realizeze protecţia la

şocuri şi vibraţii. Aceste sisteme fac obiectul unui alt normativ. Forma în plan a structurilor parter va
respecta prevederile normelor în vigoare.

La proiectarea halelor şi a altor construcţii de tip parter, trebuie avute în vedere următoarele:

a) asigurarea iluminării naturale (ferestre laterale, luminatoare);

b) ventilaţia (naturală, artificială, climatizare);

c) caracteristicile terenului de fundare (presiuni convenţionale, tasări);

d) alegerea sistemului static şi a materialelor;

e) acoperişul (panta minimă, scurgerea apelor).

O structură trebuie să răspundă la următoarele cerinţe principale:

a) să fie aptă de a fi utilizată potrivit scopului pentru care a fost prevăzută, ţinând seama

de durata ei de viaţă şi cheltuielile antrenate;

b) să reziste la efectele tuturor acţiunilor în timpul execuţiei şi exploatării şi să aibă o durabilitate

corespunzătoare;

c) să nu fie grav avariată sau distrusă de evenimente ca explozii, şocuri, seism sau consecinţe ale
erorilor umane. În acest sens trebuie avute în vedere următoarele:

• eliminarea, evitarea sau reducerea degradărilor potenţiale la care poate fi expusă construcţia;

• alegerea unui tip de structură puţin sensibilă la pericole potenţiale ;

• adoptarea unor legături adecvate între elementele structurii.

Stâlpi, grinzi şi noduri

Se recomandă ca distribuţia stâlpilor în planul construcţiei să fie cât mai uniformă. În situaţia
în care, din considerente funcţionale, este necesară eliminarea unui stâlp, se recomandă amplasarea
unor grinzi de susţinere care să asigure continuitatea structurii.

Stâlpii se realizează cu secţiune constantă sau variabilă pe înălţime, folosindu-se : profile

laminate, secţiuni compuse prin sudare, ajurate, sau profile cu pereţi subţiri formate la rece.

Riglele se realizează ca grinzi cu inimă plină care pot fi alcătuite din profile laminate prevăzute
cu vute în zonele momentelor încovoietoare mari, secţiuni dublu T sudate, omogene sau hibride, cu
tălpi paralele sau oblice, grinzi ajurate, profile cu pereţi subţiri formate la rece.

La riglele prevăzute cu vute se recomandă ca în secţiunea transversală de la capătul vutei să se

prevadă o rigidizare transversală care să se sudeze de inima şi de ambele tălpi ale riglei. Dacă
structura acoperişului conţine şi pane, atunci rigidizarea transversală susmenţionată trebuie să fie în
dreptul inimii unei pane.
Prinderea riglelor de stâlpi se realizează prin legături articulate sau rigide.

Stâlpii se prind de fundaţie prin legături articulate (în special în cazul stâlpilor cu secţiune variabilă)
sau rigide (încastrări).

Învelitori şi pane

La stabilirea formei şi a tipului de învelitoare folosită, trebuie sa se ţină seama de funcţiile

principale ale acesteia şi anume : protecţia împotriva pătrunderii apei din precipitaţii, protecţia
împotriva condensului interior, protecţia împotriva variaţiilor de temperatură. Criteriul tehnic
principal la alegerea tipului de învelitoare este greutatea proprie cât mai redusă. La realizarea
învelitorilor se recomandă folosirea tablelor cutate din oţel sau aluminiu, a panourilor sandwich sau
a altor soluţii agrementate.

Din punct de vedere al rigidităţii în planul lor se pot alcătui învelitori rigide, care realizează efectul de
diafragmă şi învelitori flexibile, la care este permisă o deplasare a panourilor între ele.

Tablele cutate realizează efectul de diafragmă dacă fixarea lor de pane se face cu şuruburi şi acest efect
este verificat prin calcul, iar panele sunt fixate rigid de grinzi. De asemenea, este necesar ca
producătorul să garanteze o bună comportare în timp a prinderii. În caz contrar, învelitoarea se
consideră flexibilă şi sunt necesare contravântuiri în planul acoperişului.
Pentru asigurarea unei diafragme suficient de rigide realizată din panourile de învelitoare împreună
cu sistemul de contravântuiri, se recomandă eliminarea luminatoarelor din traveile în care sunt
prevăzute contravântuiri transversale. În măsura în care este posibil se recomandă ca panele să facă
parte din sistemul de contravântuiri al acoperişului.
Se recomandă folosirea panelor alcătuite din profile cu pereţi subţiri de tip Z sau a celor din profile C,
care pot fi cuplate câte două în zonele de eforturi maxime (de obicei pe reazemele intermediare). În
anumite situaţii, o structură fără pane (cu învelitoarea prinsă direct de riglele cadrelor) poate
reprezenta o alternativă raţională.

15. Principii de calcul si alcatuire a grinzilor de sustinere a cailor de rulare

Din punct de vedere a modului de legare a grinzilor de rulare de structura de

rezistenta, instalatiile de ridicat se impart in:

a. Instalatii de ridicat si transportat de capacitate mica- a caror grinzi de rulare

sunt suspendate de structura de rezistenta a constructiei respective
 Poduri de rulare suspendate- se deplaseaza in lungul/transversal constructiei
 Grinzi de rulare suspendate destinate monoraiurilor

b. Poduri rulante instalatii de ridicat si trasport in interiorul halelor -a caror grinzi

de rulare sunt fixate pe stalpii structurii de rezistenta a constructiei sau pe stalpii
special introdusi in afara celor care reprezinta structura de rezistenta a acesteia.
 monogrinda
 bigrinda
 Principii de calcul
 În afara de calculul la stari limita de rezistenta, de stabilitate si de deformatii, la
elementele ansamblului cailor de rulare pentru podurile din grupele de functionare III,
IV, si V se va face calculul si la starea limita de oboseala. În acest scop se reiau toate
verificarile de rezistenta si se multiplica rezistentele de calcul cu coeficientul
determinat.
 La calculul grinzilor de franare cu inima plina sau cu zabrele se vor lua in considerare
atat solicitarile care apar din actiunea podurilor rulante, cat si incovoierea produsa de
incarcarile vertical de pe platform de circulatie.
 Indiferent daca grinda de franare se executa cu inima plina sau cu zabrele, la calculul
momentelor, trebuie sa se tina seama de continuitatea talpi superioare, de efectul
deplasarilor verticale ale nodurilor acestei talpi, precum si de efectul unor eventuale
prinderi excentrice ale zabrelelor in nodurile talpii superioare, prevazute prin proiect.

Principii generale de alcatuire

Podul rulant se deplaseaza pe sine de rulare, asezate pe grinzi e rulare rezemate

pe stalpii structurii halelor sau ai unor estacade.

Grinzile cailor de rulare, denumite si grinzi de

rulare, se alcatuiesc de regula cu sectiune plina, de
forma dublu T. Unele grinzi cu deschidere mare care
sustin poduri rulante cu capacitate mare de ridicare, se
proiecteaza cu doi pereti tip cheson.
 Actiunile podurilor rulante se exercita sub forma de forte verticale si orizontale, astfel:

- forte verticale (transmise prin presiunea verticala exercitata de rotile podului

rulant asupra sinelor de rulare)
- forte orizontale (transmise de roti aplicate la fata superioara a sinelor de rulare,
fie in lungul, fie transversal sinei)

Actiuni datorate podului rulant:

- verticale – sub roata caruciorului;
 sunt preluate de grinda de rulare si sunt transmise stalpilor

- orizontale transversale – datorate franarea caruciorului

 sunt preluate de grinda de franare
- orizontale longitudinale – cauzate de franarea podului
 sunt preluate de portalul de franar
Proiectarea grinzilor de rulare şi a detaliilor aferente necesită din partea
proiectantului de rezistenţă o anumită experienţă în alcătuirea elementelor supuse la
solicitări dinamice care elemente să satisfacă şi cerinţele fenomenului de oboseală.
Cunoaşterea corectă a normelor respective este tot atât de importantă ca buna
percepere a forţelor în mişcare.

Sistemul static al grinzii de rulare poate fi ales între o grindă cu o singura

deschidere, cu două sau mai multe deschideri. Comparând aceste variante vom avea:
 grinzi cu o deschidere -au cele mai mari momente încovoietoare şi de
aceea necesită cel mai mult material. Avantaje: nu sunt sensibile la tasări
diferenţiate şi se montează cel mai uşor
 grinzile cu două deschideri se pot fabrica dintr-o singură bucată (
laminatele pot ajunge la 18m lungime). Această variantă este in cazurile
uzuale o soluţie economică. Dezavantaj: încărcările pe reazemele
învecinate sunt mult diferite.
 grinda continuă pe mai multe deschideri- necesită mai multe înnădiri
rezistente la momente încovoietoare, fapt ce constituie o ridicare a
preţului. Avantaj: la sectiunile mai mici, cosnumul de material etse mai
redus, rigiditatea ansamblului este sporita iar sagetile sunt mai mici iar
prinderile de stalp sunt relativ mai simple.
 Sectiunea grinzii de rulare variaza în funcţie de mărimea încărcărilor verticale şi
orizontale, de deschiderea între reazeme, dar şi de regimul de funcţionare.
Grinzile cailor de rulare se alcătuiesc de regula cu sec țiune plină, de formă dublu T.
Solicitările suplimentare din forțe orizontale și necesitățile legate de prinderea șinelor, cer de
regulă ca talpa superioară să se prevadă mai dezvoltată decât talpa inferioară.

Eforturile din grinzile de rulare se determină cu ajutorul liniilor de influentă.

Grinda de franare:
Grinda de franare este alcatuita de regula dintr-o tabla cu grosimea de 8- 10 mm.,
striata pentru ca eventuala circulatie pe aceasta in scopul mentenantei sa nu prezinte riscul
alunecarii. Aceasta are rolul de a prelua incarcarile orizontale transmise de franarea si
accelerarea caruciorului si de a le transmite elementului de rezemare (stalpului de sustinere a
ansamblului).
Modul de prindere al grinzi de franare de grinda de rulare este deosebit de
important deoarece transmiterea eforturilor trebuie sa fie cat mai directa, astfel o prindere a
grinzii de franare de inima grinzii de rulare reprezinta un caz total nefericit, deoarece acest mod
de prindere supune grinda de rulare la solicitari suplimentare. Prinderea grinzii de franare de
talpa superioara a grinzi de rulare constituie modul cel mai adecvat de realizare al ansamblului,
astfel se realizeaza si transmiterea directa a eforturilor.

16.Forțe produse de frâ narea și demararea podurilor rulante,

respectiv a că ruciorului

Forte orizontale
-longitudinale HL,i
-transversale HT,i
Forța orizontala HL,i - acționează in lungul grinzii de rulare
- produsa de frânarea șidemararea podului rulant

HL,i=φ5K (1/nr)

nr –numărul grinzilor de rulare

K -forță de acționare
φ5 – coeficient dinamic(cu valori intre 1 si 3)

i – indicele de identificare al grinzii de rulare

Acestea se manifestă la nivelul suprafeței de contact dintre șină și roata motoare. Momentul
M produs de forțele de antrenare, care acționează în centrul de greutate, se găsește în echilibru cu
forțele orizontale HT,1 și HT,2, ce acționează transversal față de calea de rulare.
 Forta orizontala HT,3 produsa de franarea sau demararea caruciorului rulant

Se considera ca forta HT,3 produsa de demararea sau frânarea căruciorului rulat sau a
caruciorului suspendat este acoperita de forta de tamponare HB,2 generata de miscarea
caruciorului rulant.

Fortele de tamponare HB,2 generate de miscarea caruciorului rulant reprezinta 10% din
suma dintre sarcina ridicata si greutatea caruciorului rulant sau rescpectiv greutatea caruciorului
suspendat.
HT,3=1/10(Qh+Qcr) * 1/n

 Nu se recomandă combinarea încărcărilor orizontale date de PR cu încărcările seismice

Eforturile în grinzile de rulare se determină cu ajutorul liniilor de influen ță. În cazul

grinzilor continue se determină eforturile maxime în câmpuri, pe reazeme și în secțiunile de
îmbinare. În fiecare secțiune se determină momentul maxim și forța tăietoare corespunzătoare.
În unele secțiuni este necesarăși determinarea forței tăietoare maxime cu momentul încovoietor
corespunzător.

17. Alegerea secțiunii grinzilor de rulare și a grinzilor de

frâ nare.

Ținând seama de condițile de lucru si de încărcările la care pot fi supuse grinzile de rulare
putem afirma că forma grinzilor de rulare este influențată de mărimea , direcția și de sensul
încărcărilor.
 In funcție de aceste precizări poate fi definită și forma grinzii de rulare.
Asupra grinzii de rulare acționează:
- Fortele verticale
- Fortele orizontale longitudinale
- Fortele orizontale transversale

Pentru alcatuirea grinzii de rulare se disting mai multe forme principale:

a. Grinzi dublu T realizate din tabla sudata cu 2 axe de simetrie.
Aceste sisteme de grinzi se comporta foarte bine la preluarea încărcărilor
verticale care au o capacitate redusă la preluarea forțelor orizontale transversale, forte
care acționează în special la talpa superioară.
-Pentru poduri rulante cu capacitate mica (3-5 tf.) și deschideri ale grinzii de
rulare ≤ 6m se pot utiliza grinzi de rulare realizate din profile laminate I sau dublu T
consolidate cu profile U la talpa superioară.(Fig.3)
-Pentru încărcări mai mari și deschideri mai mari ale grinzi de rulare se
recomandă grinzi de rulare realizate din tablă groasă sudată simple(Fig.1) sau
consolidate cu platbande.
 Fig.1
b. Grinzi dublu T cu talpa superioara mai dezvoltata

Fig.2

c. Grinzi cu profil dublu T consolidate cu profil U a talpa superioară.

(Fig.3)
d) Pentru produri rulante de mare capacitate și deschideri mari ale grinzilor de rulare s-a constatat că
introducerea unei tălpi superior mai dezvoltat nu este suficientă. S-a realizat în acest sens introducerea în
zona tălpii superioare a grinzii de rulare a unei grinzi orizontale denumite grindă de frănare.(Fig.4)

Fig.4

Pentru încărcări mai mari și poduri mai mari se pot realiza grinzi de rulare cu secțiune
compuse realizate din profile laminate și tablă groasă asamblate prin nituire sau prin
sudare.

e) Grinda cheson – pentru poduri de capacitate mare

Pentru poduri rulante care depășeste capacitatea de 50 tf.
18 Calculul grinzilor de rulare. Determinarea eforturilor secționale maxime.

Acțiunile datorate podurilor de rulare depind de greutatea podului și a căruciorului,de

suspensie și de sistemul de frânare (demolare și de frânare).

În faza de efectuarea calculului grinzii de rulare, se consideră că avem stabilite

secțiunea și forma care să confere o exploatare normala a întregului sistem constructiv.

Etapa următoare constă în stabilirea solicitărilor ce se dezvoltă în grinda de rulare,

ținând cont că se cunosc încărcările ca direcție, mărime și sens.

Ca și schema statică, grinda de rulare poate fi simplu rezemată sau continuă.

Solicitările verticale datorate încărcărilor transmise de presiunea roților pe calea de

rulare le putem calcula cu ajutorul liniilor de influență.

Linia de influență
 Mmax, HT=ΣQmax,i*ηi*L

Vmax,HT=ΣQmax,i*ηi

Acțiunile produse de podurile rulante sunt mobile, și trebuie stabilită poziția cea mai
defavorabilă a convoiului. Pentru calculul solicitărilor datorită ac țiunilor forței orizontale
transversală HT, grinda de rulare se va considera cu aceeași schema statica, și încărcată cu
convoiul de sarcini corespunzător HT în aceeași punct de acțiune ca forțele verticale.

Mmax, HT=ΣHT*ηi*L

Vmax,HT=ΣHT*ηi

Pentru forța orizontală longitudinală.

În ceea ce privește forța de frânare longitudinală H L, aceasta se deduce în raport cu

centrul de greutate al secțiunii grinzii verticale, la o forță axială orizontală și la un moment
încovoietor local.

MH,L=HL*L

NH,L=HL

După determinarea solicitărilor maxime din secțiunile grinzii, se face verificarea

grinzii de rulare și a grinzii de frânare.
19. Verificarea secțiunii grinzilor de rulare (incovoiere, eforta axial, si forta taietoare)
a) Incadrarea in clase de sectiuni(1-4)
b) Verificarea la încovoiere cu efort axial
Verificările se vor efectua în secțiunile cu eforturi maxime.

Relația de verificare pentru forță axială și momente încovoietoare biaxiale este:

c) Verificarea la forta taietoare

d) Verificarea la forte locale de compresiune

Verificarea rezistenței inimii grinzii la forțe transversale locale.

Incarcarea este aplicata in felul urmator:

-printr-o talpa, incarcarea fiind echilibrata de eforturile de forfecare din inima (a)
-printr-o talpa, incarcarea fiind tranmisa intermediului inimii, direct la cealalta talpa(b)

-printr-o talpa, in vecinatatea unui capat nerigidizat(c)

20. Verificarea rezistentei inimii grinzii la forte transversale locale.
 Rezistenta de calcul ainimii grinzilor laminate si a grinzilor sudate este determinata in
conformitate cu conditia ca talpa comprimata sa fie impiedicata la deplasari laterale.
Incarcarea este aplicata in felul urmator:
- Printr-o talpa, incarcarea fiind echilibrata de eforturile de forfecare din inima.
- Printr-o talpa, incarcarea fiind transmisa prin intermediul inimii, direct la
talpa.
- Printr-o talpa in vecinatatea unui capat nerigidizat.
In cazul grinzilor chesonate cu inimi inclinate, se verifica atat rezistenta inimii cat si a talpilor.
Eforturile luate in considerare sunt proiectiile incarcarilor exterioare in planul inimii si
respectiv al talpii.

21.Necesitatea realizării îmbinărilor. Caracteristici principale ale unui nod.

Elementele de construcții se alcătuiesc ca elementele prefabricate(preuzinate)

parțial sau chiar integral în uzine de specialitate. Aceste elemente de construcții
prefabricate, denumite ansamblu, pot fi:

- Stâlpi metalici
- Grinzi cu inima plină sau grinzi ajurate
- Fermele de acoperiș
- Pane
- Grinzi cu zabrele

Toate aceste elemente trebuie sa fie legate între ele astfel încât sa se poate realiza
o structura conform proiectului tehnic și sa corespunda din punct de vedere tehnologic.

Alegerea tipului de imbinare se face pe baza creteriilor de satisfacere a cerintelor de proiectare

fundamentale impuse de metoda starilor limita, a conditiilor de solicitare si exploatare ale
constructiei, de eventualele limitari de spatiu in zona de imbinare, de costul total al
operatiunilor de imbinare.

La innadirele barelor metalice trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele principii:

- Aria elementelor de imbinare sa fie egala sau mai mare decat a elementelor de
imbinat
- Innadirea sa se realizeze pentru fiecare componenta in parte a barei,
evitandu- se trecerea ocolita a eforturilor peste rostul imbinarii;
- Centrul de greutate al elementelor cu care se realizeaza imbinarea sa
corespunda pe cat posibil, cu centrul de greutate al sectiunii elementelor
imbinate;
- Innadirea sa fie plasata in zonele cu solicitari minime, sectiunea barei cat si a
elementelor de imbinare sa fie cat mai putin slabita;
- Numărul de îmbinări să fie minim, pentru a evita consumul suplimentar de material
și manoperă;
- Imbinarea sa fie simpla, usor de executat, sa se poata controla si intretine pe
parcusul exploatari
 i.

Conexiunile între toate profilele metalice care participă la realizarea secțiunilor

elementelor de construcții se face prin diverse mijloace de asamblare, care pot fi:
îmbinări cu conectori mecanici sau tije (șuruburi, buloane, bolțuri, nituri) , îmbinări cu
sudură.
 Definitii si generalitati

Nodurile se pot definii ca fiind ansamblu unor componente, care facilitează interconectarea elementelor
astfel încât eforturile relevante(N, V sau M) să fie transmise de la un element la altul.

Caracteristicile principale ale unui nod sunt:

-rezistenta

-rigiditatea la rotire

-ductilitate
22.Clasificarea nodurilor după rigiditate. Clasificarea nodurilor după rezistenta si rigiditate

Clasificarea nodurilor după rigiditate

În functie de rigiditatea la rotire a nodului, acesta poate fi clasificat ca rigid, nominal
S
articulat sau semi-rigid, prin comparatia rigiditătii initiale la rotire j,ini cu anumite valori limită care
depind de rigiditatea grinzii care este îmbinată si de tipul cadrului din care face parte.

Clasificarea nodurilor după rigiditate si valorile limită ale clasificărilor sunt reprezentate
în figura:

zona 1 - Rigid, daca Sj,ini > kbEIb/Lb

zona 2 - Semi-Rigid, daca 0.5 EIb/Lb < Sj,ini < kbEIb/Lb
zona 3 - Articulat, daca Sj,ini < 0.5 EIb/Lb

Ib - momentul de inertie al ariei unei grinzi

Ic - momentul de inertie al ariei unui stâlp
Lb - deschiderea grinzii (din ax în axul stâlpului)
Lc - înăltimea de etaj a stâlpului.

Nodurile articulate trebuie să fie capabile să transmită eforturile interne fără o dezvoltare
semnificativă a momentelor încovoietoare care să afecteze elementele structurale îmbinate sau
întreaga structură. Un nod articulat trebuie să preia rotirile rezultate din aplicarea eforturilor
calculate.
Nodurile rigide trebuie să posede suficientă rigiditate la rotire pentru a putea justifica
analiza bazată pe noduri continue.
Nodurile semi-rigide sunt nodurile care nu îndeplinesc criteriile pentru noduri rigide sau
cele articulate. Nodurile semi-rigide oferă un anumit grad de interactiune al elementelor
îmbinate,în functie de caracteristicile componentelor. Nodurile semi-rigide trebuie să fie capabile să
transmită eforturile interne si momentele rezultate din analizele statice.
 Clasificarea nodurilor după rezistenta si rigiditate
- noduri total rezistente si rigide;
- noduri total rezistente si semi-rigide;
- noduri partial rezistente si rigide;
- noduri partial rezistente si semi-rigide;
- noduri articulate si semi-rigide
-noduri articulate

23. Clasificarea nodurilor dupa rezistenta. Modelarea nodurilor.

În funcţie de rezistenţa pe care un nod o poate dezvolta la momente încovoietoare, acesta poate fi clasificat ca
articulat, total rezistent sau parţial rezistent.
Rezistenţa unui nod metalic reprezintă momentul capabil de calcul (Mj,Rd) pe acesta care îl poate dezvolta, ţinând
cont de toate componentele acesteia. Componentele caracteristice joacă un rol esenţial în proiectarea structurală, iar o
dimensionare deficientă a nodurilor poate duce la cedări structurale premature.
Încadrarea intr-una din categorii rezultă prin compararea simplă a momentului capabil cu cel al elementelor
îmbinate.
Un nod este clasificat ca fiind cu rezistenţă totală dacă îndeplineşte criteriile din Figura 3. 7.

Practic aceste condiţii conduc la plastificarea celui mai slab element îmbinat înaintea nodului. Momentul capabil al
stâlpului este dublat în cazul nodului intermediar datorită prezenţei a două elemente de stâlp în nod (ramura
superioară respectiv cea inferioară) care doar plastificându-se împreună pot conduce la un mecanism de nod.
Un nod reprezintă o articulaţie formală dacă momentul său de calcul rezistent Mj,Rd nu este mai mare decât 0,25
ori momentul de calcul rezistent pentru o îmbinare de totală rezistenţă.
Un nod care nu îndeplineşte criteriile pentru un nod de rezistenţă totală dar nici pe cele de articulaţie formală
reprezintă un nod cu rezistenţă parţială.

Modelarea nodurilor
Nodurile pot fi de tip continue, semi-continue respectiv simple.
• Tipul continuu acoperă doar cazul nodurilor total rezistente şi rigide. În cazul nodurilor continue, rotirea
relativă dintre elementele îmbinate este relativ mică, dacă momentul încovoietor aplicat este mai mic decât momentul
rezistent al nodului;
• Tipul de noduri semi-continuu se referă la cazurile nodurilor rigide / parţial rezistente, semi-rigide / total
rezistente şi semi-rigide / parţial rezistente. În acest caz rigiditatea nodurilor poate influenţa răspunsul structural
(distribuţia eforturilor interne şi a deformaţiilor) şi există posibilitatea ca nodul să cedeze înaintea elementelor
îmbinate. În acest caz este de preferat ca ductilitatea nodului să fie suficientă pentru a permite redistribuirea
eforturilor în structură;
•Nodurile simple acoperă cazul nodurilor articulate atât în privinţa rigidităţii cât şi a momentului transmis.
Acest tip de noduri nu pot prelua momente încovoietoare şi pot asigura doar transferul forţelor tăietoare între
elementele îmbinate.
! Continuitatea se referă la transferul complet al eforturilor de legătură dar în contextul relaţiei momentrotire,
care caracterizează nodurile structurale care pot prelua şi transmite moment încovoietor, între 2 elemente
interconectate în nod spre exemplu. Această continuitate se referă la momentul încovoietor şi la rotirea
corespunzătoare. Un nod semi-continuu transferă doar parţial momentul încovoietor, fiind cazul îmbinărilor semi-
rigide şi/sau parţial rezistente.
Interpretarea care trebuie dată acestor trei concepte depinde primordial de tipul de analiză care este efectuată:
• în cazul unei analize elastice globale doar proprietatea de rigiditate este semnificativă pentru modelarea
nodurilor structurale;
• în cazul unei analize de tip rigid-plastic, principala caracteristică a nodului este rezistenţa;
• în toate celelalte cazuri, maniera în care nodurile sunt modelate depinde atât de rezistenţă cât şi de rigiditate.

Prin urmare, calculul articulat se bazează pe ipoteza că grinzile sunt simplu rezemate şi implică o prindere
suficient de flexibilă pentru a nu dezvolta momente în noduri. Dacă este folosit acest concept, nodurile sunt clasificate
ca nominal articulate, indiferent de metoda de analiză globală.
Dacă este adoptat conceptul continuu, tipurile de noduri folosite depind de metoda de analiză globală. Dacă
este folosită analiza elastică, nodul trebuie clasificat în funcţie de rigiditate şi se vor utiliza îmbinări rigide. Dacă este
folosită o metodă plastică, nodurile vor fi clasificate în funcţie de rezistenţă şi vor fi folosite îmbinări total rezistente.
Dacă metoda globală de analiză folosită este de tip elastic-plastic, atunci nodurile trebuie clasificate atât după rigiditate
cât şi după rezistenţă. Se vor folosi noduri rigide şi total rezistente. Acestea trebuie să fie capabile să preia momentul
încovoietor de calcul, forţa de forfecare şi forţa axială, cu menţinerea rigidităţii globale a nodului.
Metoda semi-continuă acceptă faptul că cele mai multe din nodurile reale dezvoltă o valoare intermediară a
rigidităţii, iar momentul capabil al nodului este limitat. În cazul în care este folosită analiza elastică, vor fi
folosite nodurile semi-rigide. Dacă este folosită analiza globală de tip rigid-plastic, nodurile sunt clasificate
numai în funcţie de rezistenţă.

24. Îmbină ri cu șuruburi: domeniu de utilizare, caracteristici geometrice

și mecanice ale șuruburilor

Pentru alcatuirea elementelor si structurilor metalice sunt necesare imbinari ale

produselor laminate si ale elementelor din otel.Alegerea tipului de imbinare se face pe baza
criteriilor de satisfacere a cerintelor de proiectare fundamentale impuse de metoda starilor
limita, a conditiilor de solicitare si exploatare ale constructiei ,de eventualele limitary de
spatiu in zona imbinarii, de costultotal al operatiilor de imbinare.

Imbinariile utilizate la realizarea structuriilor din otel sunt grupate dupa tipul
conectorului astfel: imbinari cu conectori mecanici sau tije (suruburi ,nituri si bolturi)
,imbinari prin sudura si imbinari prin lipire .
Caracteristici geometrice

Pentru conceperea si realizarea imbinarilor cu suruburi este necesara cunoasterea

mai multor caracteristici geometrice ale acestora >Suruburile au o tija cilindrica ,partial
filetata ,terminate la capatul nefiletat cu un cap hexagonal ,iar la capatul filetat se poate
insuruba cu o piulita hexagonal .Intre piulite si piesele de imbinat se prevad saibe care
permit o asezare mai buna a piulitei si fac ca partea filetata a tijei sa nu patrunda prea mult
in grosimea pieselor .
Pentru realizarea imbinarilor ,piulitele suruburilor obisnuite se strang pana cand in
tijele acestora se dezvolta tensiuni de ordinal a catorva zeci de N/mm2 .Strangerea are
rolul de a asigura alipirea corecta a pieselor si de a evita desurubarea lejera a piulitelor.

Desfacerea piulitelor poate fi impiedicata prin :

 -utilizarea rondelelor arcuite (Grower) ,a piulitelor duble ,a piulitelor cu
autoblocare sau cu flansa automobile ,a splinturilor
-prinderea piulitelor cu puncte de sudura
-strivirea filetului prin lovire
 Caracteristici mecanice

Clasa mecanica a surubului este definite prin doua cifre X.Y in care prima cifra este
fyb=10XY ,iar a doua este fub=100X ,ambele exprimate in N/mm2 .

Suruburile obisnuite pot fi de doua categorii:

-suruburi brute care au partea filetata a tijei uzinata restul tijei cilindrice fiind in stare
bruta ;se pozitioneaza in gauri cu un joc ce variaza intre 1 si 3mm
-suruburi precise sau calibrate care au tija perfect cilindrica si uzinata ;se pozitioneaza in
gauri cu un joc de 0.2 mm(se utilzeaza atunci cand se doreste limitarea deformatiilor
imbinarii)
Cu exceptia gaurilor pentru suruburi precise ,a celor care permit joc mic sau a celor
supradimensionate ,gaurile standardizate vor avea un joc nominal de :
-1 mm pentru suruburile M12 si M14
-2 mm pentru suruburile M16÷M24
-3mm pentru suruburi >M27

25. Categorii de îmbinări cu șuruburi conform normelor

 Concepția și calculul îmbinărilor cu șuruburi ia în considerare solicitările

Categorii de îmbinări cu șuruburi care lucrează la forfecare

Categoria îmbinării Criteriul de Observații

verificare

A: Fv,Ed ≤ Fv,Rd Pretensionare nu este necesară

Îmbinări ce lucrează Fv,Ed ≤ Fb,Rd

la forfecare
Fv,Ed ≤ Nu,Rd

B: Fv,Ed,ser ≤ Fs,Rd,ser Se vor folosi șuruburi pretensionate

Lunecarea împiedicată la Fv,Ed ≤ Fv,Rd

starea limita de
exploatare normală Fv,Ed ≤ Fb,Rd

C: Fv,Ed ≤ Fs,Rd Pentru îmbinărilecare sunt supuse la

întindere, se verifică suplimentar
Lunecarea împiedicată la Fv,Ed ≤ Fv,Rd rezistența plastică de calcul în secțiunea
starea limită ultimă
Fv,Ed ≤ Fb,Rd netă la găurile pentru șuruburi

Nnet, Rd ,la starea limită ultimă.

Categorii de îmbinări la care șuruburile sunt solicitate la întindere

D: Ft,Ed ≤ Ft,Rd Nu este necesară pretensionarea

nepretensionate Ft,Ed ≤ Bb, Rd

E: Ft,Ed ≤ Ft,Rd Trebuie utilizate șuruburi pretensionate

pretensionate Ft,Ed ≤ Bb, Rd

26.Modul de lucru al șuruburilor ținând cont de transmiterea eforturilor

Îmbinările reprezintă puncte mai slabe ale construcţiilor, ele conducând în

general la o reducere a secţiunii active a elementelor. Sunt cunoscute multe accidente şi
avarii la construcțiile metalice, datorită realizării incorecte sau poziţionării incorecte a
îmbinărilor. Îmbinările pot fi realizate în atelier sau pe şantier (îmbinări de montaj).
Prin strângerea piuliţei în tija şurubului se dezvoltă un efort de întindere de
câţiva zeci de daN, asigurându-se astfel o bună alipire a pieselor. Sub acțiunea
solicitărilor exterioare din planul îmbinării, eforturile învingând frecările dintre piese,
acestea se deplasează, astfel că şuruburile lucrează prin contactul tijei cu peretele găurii,
îmbinarea cedând prin forfecarea tijei sau prin strivirea peretelui găurii. În cazul
şuruburilor obişnuite, diametrul găurilor fiind mai mare decât diametrul tijei, se
produc deplasări mari şi o repartizare neuniformă a solicitărilor între şuruburile
îmbinării. Din această cauză nu se indică aceste şuruburi pentru îmbinări ce lucrează la
forfecare, fiind indicate pentru îmbinări la care şurubul este solicitat la
întindere(îmbinări solicitate normal pe planul îmbinării).

În funcție de solicitare, transmiterea eforturilor între elemente, prin intermediul

ecliselor, are loc astfel:
-daca solicitarea de transmis este un moment încovoietor, deplasarea relativă a
ecliselor în raport cu axa orizontală a sec țiunii grinzii este o rotație care produce o
lunecare plană în interfața eclisă-inimă;
-dacă solicitarea de transmis este o forță tăietoare, deplasarea relativă a ecliselor
în raport cu inima este o rotație care produce o lunecare plană în interfața eclisă-inimă;
-dacă solicitarea de transmis este un efort normal, deplasarea relativă a ecliselor
în raport cu inima este o lunecare plană în interfața eclisă-inimă.
Deoarece, pentru transmiterea eforturilor în exemplele de mai sus, se produce o
lunecare plană în interfața eclisă -inimă, la acest nivel apar tensiuni de forfecare care vor
trebui preluate de șuruburi.
Șuruburile utilizate pentru îmbinare trebuie să preia forfecarea datorită lunecării
dar și eforturile de întindere, pentru evitarea depărtării plăcii de la capătul riglei de
stâlp.
Generalizând exemplele date, în funcție de natura efortului din elementele de
îmbinat, șuruburile trebuie să aibă rezistență la forfecare, rezistență la întin dere și
rezistență la interacțiunea forfecare-întindere.
 Modul de lucru al șuruburilor de înaltă rezistență pretensionate. (SIRP)
Prin strângerea puternică a piuliței, în tija șurubului se introduce un important
efort de întindere, a cărui valoare este de cca.70-75% din limita de curgere a
materialului din care se confecţionează şurubul, pe suprafeţele în contact ale pieselor
exercitându-se presiuni pe o zonă în jurul şurubului. Datorită acestui fapt, piesele ce se
îmbină sunt strânse foarte puternic, astfel încât, sub acţiunea unui efort normal pe tija
şurubului, deplasarea relativă a pieselor este împiedicată de forţele de frecare ce se
produc pe suprafeţele în contact.

Spre deosebire de îmbinările cu nituri şi şuruburi obişnuite, îmbinările cu

şuruburi de înaltă rezistenţă supuse la solicitări exterioare vor rezista prin frecarea dintre
piese.
Valoarea forţelor de frecare depinde de presiunile ce se exercită pe piese,
deci implicit de efortul de preîntindere(pretensionare) din tija şurubului şi de
coeficientul de frecare.

27.Rezistenţe de calcul a îmbinărilor cu şuruburi obişnuite solicitate la forfecare.

Verificarea rezistentei (determinarea efortului capabil) a unui șurub obișnuit

presupune determinarea rezistenței la forfecare a șurubului dar și a capacității pieselor de
îmbinare de a echilibra presiunea diametrală (presiunea pe gaură).

a) Efort capabil la forfecare

FV,Rd – efort capabil la forfecare a unui șurub pentru un plan de forfecare

αv = 0,5-0,6
As – aria netă a şurubului
fu,b – rezistenţa ultimă a şurubului
γM2 – coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă la nivelul găurilor de şuruburi,
şuruburilor, sudurilor şi plăcilor supuse la presiune pe gaură; este egal cu 1,25.
 b) Efort capabil la presiunea pe gaur ă

∗ ∗ ∗ ∗
, =

Fb,Rd – efort capabil la presiunea pe gaură a unui şurub

k1 – coeficient ce ţine seama de geometria îmbinării
αb – coeficient ce ţine seama de geometria îmbinării
d – diametrul şurubului
t – grosimea piesei pe care se execută presiunea pe gaură
fu - rezistenţa la tracţiune a oţelului din piesele îmbinate
γM2 - coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă la nivelul găurilor de şuruburi,
şuruburilor, sudurilor şi plăcilor supuse la presiune pe gaură; este egal cu 1,25.

Verificarea presiunii pe gaură în piesele asamblate se bazează pe ipoteza că

presiunea de contact este repartizată uniform pe înălțimea piesei, lucru care în realitate nu
se produce.

In starea limită ultimă, efortul de forfecare, FV,Ed, aplicat unui şurub, trebuie săîndeplinească condiţia:
FV,Ed ≤( FV,Rd, Fb,Rd)

Fig. 1 Solicitarea la forfecare a unui șurub obișnuit

28.Șuruburi de înaltă rezistență pretensionate:parametrii de calcul, efortul de
pretensionare, rezistența de calcul la lunecare.

Pentru Categoria C: Îmbinări rezistente la lunecare la starea limită ultimă, se utilizează șuruburi din clasele de
calitate (grupele) 8.8 şi 10.9, iar lunecarea nu trebuie să se producă la starea limită ultimă.
Forța de forfecare de calcul ultimă nu trebuie să depășească rezistența de calcul la lunecare şi rezistența la
presiune pe gaură. Pentru îmbinările solicitate la întindere se verifică suplimentar rezistența plastică de calcul în
secțiunea netă la găurile pentru șuruburi , la starea limită ultimă NRd.net.

În cazul îmbinărilor cu şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate, care lucrează prin frecare, piesele care se
îmbină sunt strânse între ele ca urmare a forţei de întindere introdusă în şurub printr-o strângere controlată.
Transferul forţelor de legătură se realizează prin efectul de frecare ce ia naştere între feţele pieselor în contact.
Forţa capabilă a unui şurub depinde de coeficientul de frecare dintre suprafeţele în contact μ, şi de forţa de
strângere indusă în şurub Fp.C.

Eficacitatea îmbinării cu șuruburi de înaltă rezistență depinde de următorii parametrii:

a. Forța de pretensionare
b. Starea suprafețelor în contact
c. Forma și dimensiunile găurii
d. Numărul de planuri de contact între piesele îmbinate.

A. Forța de pretensionare se determina cu relația:

Metodele de verificare și control a strângerilor de pretensionare a șuruburilorsunt:

-metoda rotirii piuliței cu controlul cuplului de strângere(strângerea piuliței se face cu chei
dinamometrice care dau valoarea momentului de strângere M sau permit măsurarea rotirii
piuliței)
e. metoda ”rotirii piuliței cu un unghi dat sauutilizarea rondelelor de măsură.

B. Starea suprafețelor pieselor in contact

Nota: Protecția prin vopsire nu trebuie aplicata pe fetele in contact ale unei îmbinări
care lucrează prin frecare, întrucât reduce coeficientul de frecare, ceea ce are ca efect
diminuarea capacitații portante.
29.Rezistența de calcul a îmbină rilor cu șuruburi obișnuite
solicitate la întindere.
Șuruburile sunt elemente de realizare a îmbinărilor ce înlocuiesc la ora actuala
niturile. În funcție de caracteristicile lor mecanice ele sunt împărțite in mai multe clase.

Simbolul clasei de calitate se compune din doua grupuri de cifre care reprezintă:

– primul grup reprezintă a suta parte din valoarea rezistentei la tracțiune a șurubului
(fyb) in N/mm2;

– al doilea grup reprezintă valoarea raportului dintre fyb/fub multiplicata de zece ori

Produsul celor doua grupe de cifre reprezintă a zecea parte din valoarea limitei de
curgere.

Se va exemplifica pentru grupa 4.6:

primul grup de cifre este 4 = fub/100 = 400/100;
al doilea grup este 6 = 10×fyb/fub = 10×(240/400);
produsul lor 4×6 = 24 = fyb/10

Surubul este alcatuit dintr-un capobisnuit hexagonal, otija care este integral filetata
sau filetata doar spre capatul liber si o piulita care se insurubeazape tija filetata (piulita
joaca rolul celui de-al doilea cap).

Exista cinci categorii de îmbinări cu șuruburi, iar șuruburile obișnuite

(nepretensionate) fac parte din categoria D de îmbinări:

IMBINARI SOLICITATE LA INTINDERE

D Ft,Ed ≤ Ft,Rd

Nepretensionate Ft,Ed ≤ Bp,Rd

Cedarea unei astfel de îmbinări se produce prin ruperea șuruburilor din întindere
sau prin poansonarea (străpungerea) pieselor în contact cu capul sau piulița șuruburilor.
 Pentru un șurub obișnuit solicitat la întindere partea cea mai solicitată este
partea filetată, adică secțiunea As din zona filetată a tijei. Efortul admis va fi:

Ft,Rd=k2 AS fub/γM2

k2- având valoarea 0,9 sau 0,63 pentru șuruburi cu cap înecat. Deci efortul de
întindere a uni șurub va fi :

Ft,Rd=0,9 AS fub/γM2
30.Interacțiunea forfecare-întindere la îmbinările cu șuruburi
Șuruburi normale
Dispunerea pieselor în îmbinare sau tipul de solicitare ce trebuie
transmisă prin îmbinare produce simultan forfecare și întindere în șurub.
Relația de verificare a îmbinării cu șuruburi obișnuite are expresia:

Unde:
-
Fv,Ed este efortul de forfecare de calcul al unui șurub;
-
Fv,Rd este efortul capabil la forfecare al unui șurub;
-
Ft,Ed este efortul de întindere de calcul al unui șurub;
-
Ft,Rd este efortul capabil la întindere al unui șurub;
-

1. SIRP
Pentru îmbinările cu șuruburi de înaltă rezistență pretensionate, verificarea se
face ținând seama de starea limită astfel:

31.Efortul capabil la ruperea prin forfecare în bloc.

Pentru un grup simetric de suruburi solicitat la o incarcare centrica, valoarea
efortuluicapabil la ruperea in bloc se determina astfel:

Pentru un grup de suruburi solicitat la o incarcare excentrica, valoarea

efortului capabilla ruperea in bloc este:
32. Îmbinări sudate. Principalele procedee de sudare
Aspecte generale
Sudarea este o metodă de îmbinare nedemontabila a două sau mai multe piese
metalice, la care legătura dintre piese se realizează in urma solidificării unei topituri rezultate
din metalele de sudat, cu sau fără material de adaos, sau prin presarea pieselor aduse in
prealabil in stare plastică în zona îmbinării.
Îmbinările realizate prin sudură prezintă o serie de avantaje față de cele nituite,
permițând realizarea unor economii de metal de 15-20%, economii de manoperă, condiții de
lucru mai ușoare. În comparație cu piesele realizate prin turnare, construcțiile sudate sunt mai
ușoare cu până la 40%, au rezistente mecanice superioare și forme constructive mai ra ționale.
Prin sudare se pot realiza piese de dimensiuni foarte mari.
Ca dezavantaje ale procedeului de sudare se reamintesc:
- apariția tensiunilor interne ce diminuează portanța;
- modificări structurale din zona îmbinării;
- influenta multiplilor factori asupra calității îmbinării (natura materialelor de baza,
a materialului de adaos, condițiile de sudare, calificarea sudorului etc.).

Principalele procedee de sudare

Toate procedeele de sudare se împart în două grupe:
-sudarea prin topire atunci când îmbinările se formează cu metalul adus în starea topită
fără să se aplice forțe exterioare
-sudarea prin presiune atunci când îmbinarea se realizează în starea plastică, cu ajutorul
unor forțe exterioare care se aplică în procesul sudării.

1. Sudarea prin topire cu material de adaos

a) Sudarea manuala cu arc electric
Procedeele de sudare prin topire folosesc pentru topirea materialului căldura produsă
de un arc electric format între electrod și metalul de bază, ca urmare a trecerii unui curent
electric de intensitate mare. Prin acest procedeu se pot suda elemente din oțel cu conținut
redus sau mediu de carbon, oțelurile slab aliate sau unele oțeluri bogate aliate. De asemenea,
se folosește la cordoane de sudură așezate în plan orizontal, cordoane orizontale pe plan
vertical, cusături verticale sau daca este cazul cusături ”deasupra capului”.
 b) Sudarea automata cu arc electric sub strat de flux
Sudarea automată sub flux a elementelor de construcții prezintă o serie de avantaje
față de procedeul manual. Aceste avantaje sunt: productivitate mare, calitatea superioară a
îmbinării sudate, economie de electrozi comparativ cu sudarea manuală, economia de energie
electrică și avantaje în exploatare.

c) Sudarea cu arc electric sub strat de gaze protectoare

La sudarea în atmosferă de gaz protector se ob ține o protecție foarte bună a băii și a
metalului încălzit, printr-un curent de gaz inert care acoperă arcul format între piesă și
electrod. În principiu sunt două procedee de sudură sub atmosferă protectoare: sudarea cu
electrod nefuzibil și sudarea cu electrod fuzibil.
Procedeul cu electrod fuzibil din sârmă din același material cu metalul de bază poartă
denumirea de procedeul MIG(Metal Gas Inert). Procedeul care folose ște electrod refractar de
tungsten sau wolfram utilizând ca metal de adaos sârmă din același metal cu metalul de bază
se denumește TIG (Tungsten Inert Gas) sau WIG(Metal Inert Gas).
Procedeul cu gaz activ (ex. CO2) se numește MAG (Metal Activ Gas).

d) Sudarea prin puncte

Procedeul se folosește la sudarea pieselor suprapuse, atunci când piesa superioară are
o grosime mai mare (peste 5mm) se pot da găuri care ulterior se va adaugă materialul de
adaos.

2. Sudarea prin rezistenta electrica fără material de adaos

Sudarea prin puncte
Se folosește în special pentru îmbinarea elementelor din profile cu pereți subți ri.
Sudarea prin puncte poate fi folosită pentru sudarea simultană a mai multor piese, în pachet,
dar rezultatele optime se obțin la sudarea a dou ă piese. Avantajele acestui procedeu sunt:
productivitate ridicată a procesului, care depinde de tipul și puterea mașinii, de tipul de oțel,
de regimul sudării și de proprietățile mecanice uniforme ale îmbinărilor. Uniformitatea
proprietăților mecanice se realizează prin folosirea de mașini la care reglarea procesului de
sudare se face automat.
 Sudarea prin rezistență, în linie
Acest procedeu este extrem de productiv, dar grosimea maximă a pachetului de piese,
care poate fi sudat este mică. Sudarea în linie se folosește larg realizarea rezervoarelor
metalice.

Sudarea prin presiune cu gaz

Sudarea prin presiune cu gaz este o metodă semiautomată de îmbinare, cu încălzirea
locală până în stare plastică și cu aplicarea unei presiuni exterioare. Acest procedeu se pot
realiza îmbinări cap la cap. Sudarea prin presiune cu gaz se poate folosi rațional pentru
îmbinări de bare cu secțiunea transversală rotundă sau dreptunghiulară, țevi cu diametre mici
și mijlocii și alte asemenea piese.

În afară de procedeele de sudare enumerate pot exista și alte procedee care se folosesc
numai în cazuri speciale. Specialiștii în construcții care studiază și proiectează construcții
metalice sudate

Sudarea cu laser
Sudarea cu laser este o metodă specifică de sudare care se realizează prin asamblarea
nedemontabilă a două materiale, prin topirea marginilor, cu ajutorul energiei optice. Energia
necesară topirii este obținută prin concentrarea cu ajutorul unor lentile optice a fascicolului
laser la suprafața de separație a celor două materiale de sudat.
Sudarea cu laser poate fi urmată de un tratament termic de detensionare datorat
acțiunii unui alt fascicul laser, la care energia luminoasă este dispersată pe toată suprafa ța
cordonului de sudură obținut în urma trecerii fascicolului de sudare.
Astfel prin acțiune succesivă se va obține o îmbinare cu caracteristi ci mecanice
superioare metodei clasice de sudare.
Zona influențată termic (ZIT) la sudarea cu laser este foarte mică, datorită concentrării
energiei luminoase pe o suprafață punctiformă, mult mai mică în comparație cu cea obținută
în urma operației de sudare prin metode clasice.
33. Imbinari sudate. Tipuri de suduri. Dimensiunile geometrice ale cordoanelor de sudură.
Normele se referă în general la alcătuirea și calculul sudurilor de colț, a sudurilor cap la
cap, a sudurilor în găuri și a sudurilor de colț în concavitatea format ă de piesa plană și o piesă
cu muchie rotunjită.
Suduri de colț
Se poate realiza în cazul pieselor cu margini suprapuse a căror fe țe supuse îmbinării
formează între ele unghiuri cuprinse între 600 și 1200. Forma secțiunii transversale a
cordonului de sudură poate fi normală, caz în care se consideră în calcul conven țional un
triunghi isoscel, cusături convexe și cusături concave.
Cordoanele convexe nu sunt ra ționale nici din punct de vedere tehnic și nici economic.
Pentru astfel de cordoane se consumă mai mult material de adaos și provoacă o concentrare a
tensiunilor. De aceea nu se recomandă folosirea lor. Concavitatea cusăturilor se realizează de
obicei prin prelucrare mecanică; la cusăturile concave, racordarea lină dintre metalul depus și
metalul de bază este rațional dar, din cauza costului considerabil al prelucră rilor mecanice,
cordoanele de acest gen se folosesc relativ rar.

În practică se folosesc cordoane de sudură cu forma normală. Lungime perpendicularei

coborâte din vârful unghiului drept asupra ipotenuzei poartă denumirea de grosimea de
calcul a cordonului de sudură. La cusături în formă de triunghi isoscel cu cateta egală cu h,
grosimea
de calcul este = = 0,7 , asftel ≤ 0,7 .
√

De asemenea grosimea minimă este de 3mm(fac excepție profilele cu pereți subțiri).

La locurile de amorsare și de întrerupere a arcului, proprietățile mecanice ale
cusăturilor sunt înrăutățite și de aceea lungimea minim ă de calcul a cordoanelor de rezistență
lw este limitată la 30mm sau 6aw. Cordoanele de dimensiuni mai mici se folosesc numai pentru
îmbinări care nu sunt supuse la sarcini.
Suduri de colț întrerupte
O restricție importantă a normelor este ca acest tip de sudură nu se folosesc în medii
corozive. Pe traseul unei suduri întrerupte se prevăd întotdeauna suduri la extremitățile
pieselor îmbinate.
 Suduri în crestătură
Pentru a se realiza astfel de suduri într-unul din elementele îmbinate se taie o gaură
circulară sau alungită. Astfel de tipuri de suduri se folosesc pentru a transmite forțe tăietoare
sau pentru a prevenii flambarea sau deplasarea relativă a pieselor. Capetele găurilor alungite
sunt semicirculare, cu excepția celor care se extind până la marginea pieselor îmbinate.
Pentru a reduce slăbirea prin gaura creată se recomandă ca acest gen de îmbinare să
fie folosit împreună cu cordoane de colț.

Suduri cap la cap sau în adâncime

Sudurile în adâncime pot fi cu pătrundere totală sau cu pătrundere par țială. Sudura se
numește cu pătrundere totală daca fuziunea metalului de adaos și a metalului de bază are loc
pe toată grosimea îmbinării, în caz contrar sudura este cu pătrundere parțială.
Prelucrarea marginilor depinde de grosimea elementelor ce urmează a fi îmbinate.
Pentru elemente cu grosimea egală sau mai mică de 15 mm inclusiv, marginile nu se
prelucrează. Cordoanele de sudură se execută pe ambele părți sau dintr-o singură parte,
executându-se sudura de completare la rădăcină. În cazul când cusătura se face pe ambele
părți, elementele sunt așezate alăturat, fără joc, iar în cazul când cordonul se face într -o
singură parte cu completarea rădăcinii, se lasă un luft de circa 3mm.
 Suduri în gauri
Se folosesc pentru transmiterea forței tăietoare, pentru a preveni flambarea sau
depărtarea pieselor suprapuse sau pentru asamblarea unor bare cu secțiuni compuse.
Diametrele găurilor circulare sau lățimile găurilor alungite sunt cu cel puțin 8mm mai
mari decât grosimea pieselor în care sunt efectuate.
Calculul îmbinării sudurii în găuri se face la forfecare. Tensiunile de forfecare apar în
planurile de contact între metalul depus și metalul de bază.
Suduri între fețe rotunjite
Se întâlnește la realizarea îmbinărilor cu sudură a profilelor cu secțiune închisă.
Grosimea cordonului de sudură utilizat în calculele de rezisten ță trebuie determinată prin
studii preliminare pentru fiecare tip de alcătuire constructivă.
Suduri cu eclise
Când două piese, asamblate prin sudură, sunt separate de eclise cu o grosime mică
decât distanța de la baza rostului sudurii sunt necesare pentru transmiterea efortului,
lungimea sudurii se mărește pe partea necesară, cu o valoarea egală cu grosimea eclisei.

34.Rezistenţa de calcul a sudurilor de colţ

Lungimea sudurilor

Lungimea efectivă a unei suduri de colţ l eff se consideră egală cu lungimea pe care sudura are
o grosime constantă. In acest sens ea poate fi luată egală cu lungimea reală a sudurii, din care se
scade de două ori grosimeasudurii a. Dacă se asigură o grosime constantă pe toată lungimea sudurii,
inclusiv începutul şi sfârşitul acesteia, nu este necesară reducerea lungimii reale a sudurii.

O sudură de colţ cu o lungime efectivă mai mică decât 30 mm sau mai mică de 6 ori grosimea
acesteia, nu poatefi considerată sudură de rezistenţă.

Grosimea sudurilor de colţ

Grosimea reală efectivă a unei suduri de colţ a, se ia egală cu înălţimea celui mai mare triunghi
(cu laturi egale sau inegale) care poate fi înscris în secţiunea transversală a sudurii, măsurată
perpendicular pe latura exterioară a acestuia.
Grosimea reală efectivă a unei suduri de colţ nu este mai mică de 3 mm.

Rezistenta unui cordon de sudura depinde de diectia sa in raport cu eforturile din piesele
asamblate. Relatiilede calcul sunt de 2 tipuri:
1. Relatii generale de interactiune care tin seama de starea complexa de solicitare – Metoda directionala.
2. Relatii simple care considera ca ruperea se produce in sectiunea de grosime
minima datorita eforturilor de forfecare- Metoda simplificata.

Metoda direcţională
In această metodă forţele transmise pe unitatea de lungime a sudurii de colţ
sunt descompuse în componente paralele şi componente perpendiculare în
raport cu axa sudurii.
 Aria de calcul a sudurii, Aw, trebuie luată egală cu:

Rezistenta de calcul a unei suduri de colţ trebuie să satisfacă următoarele două condiţii:

unde:
fu -este valoarea nominală a rezistenţei de rupere la tracţiune a materialului piesei mai slabe din îmbinare

este coeficientul de corelare

Metoda simplificată de determinare a rezistenţei sudurilor de colţ

Alternativ cu metoda directionala, rezistenţa de calcul a sudurilor de colţ poate fi
considerată corespunzătoare, dacă în orice punct din lungul sudurii, rezultanta tuturor eforturilor

transmise pe unitatea de lungime a acesteia, satisface următoarea condiţie:

Independent de orientarea planului ariei de calcul a sudurii faţă de forţa aplicată, forţacapabilă
pe unitatea de lungime Fw,Rd trebuie determinată cu ajutorul relaţiei:

Rezistenţa de calcul la forfecare a sudurii se determină cu ajutorul relaţiei:

35.Rezistența de calcul a sudurilor cap la cap

Sudura este mijlocul de îmbinare a două piese metalice cu ajutorul căldurii realizate
de obicei de arcul electric stabilit prin intermediul unui electrod care prin topire formează
material de adaos. Sub efectul temperaturii foarte ridicate materialul de bază al piesei se
topeşte şi formează cu materialul de adaos cordonul de sudură. Dacă cordonul de sudură se
execută în grosimea pieselor sudura este în adâncime iar dacă se execută la marginea piesei
sudura este în relief.

În funcţie de mărimea şi forma îmbinării, sistemele de realizare a forţelor de presare

sunt foarte diferite, electrozii putând fi acţionati de dispozitive mecanice, pneumatice,
hidraulice sau electrice, comandate manual, mecanizat sau mixt.

În funcţie de poziţia pieselor îmbinate, principalele îmbinări sudate pot fi:

1. îmbinări cap la cap, realizate cu suduri în adâncime;

2. îmbinări prin suprapunere, realizate cu suduri de colţ;

3. îmbinări în T sau în cruce, realizate fie prin suduri de colţ, fie prin suduri în adâncime.

Sudarea cap la cap

Sudarea electrică prin presiune cap la cap constă în realizarea îmbinării în stare plastică sau
topită, sub acţiunea unei forţe. Încălzirea se realizează prin rezistenţa de contact a părţilor
frontale ale pieselor de îmbinat, prinse între două dispozitive de strângere prin care se
transmite atât curentul electric de la secundarul transformatorului de sudare cât şi forţa
necesară pentru realizarea îmbinării.
La îmbinările cap la cap grosimea cordonului de sudură este egală cu grosimea pieselor, dacă
acestea au grosimi egale. Marginile pieselor se prelucrează cel mai des in V şi X pentru a permite o
pătrundere adecvată a materialului de adaos.

Calculul îmbinărilor sudate cap la cap: dimensiuni geometrice

Lungimea de calcul a unui cordon de sudură este lungimea sa reală redusă cu de două ori
grosimea teoretica (cratere finale) pentru a ține cont de faptul că extremitățile cordonului au
în general o penetrare și o secțiune diferită de restul cusăturii.

Lungimea de calcul se ia egală cu lungimea efectivă atunci când ambele extremită ți sunt

realizate cu piese de prelungire. Lungimea cusăturii: lw=l-2a

Calculul îmbinărilor sudate cap la cap: rezistența

Rezistența de calcul a sudurilor cap la cap, se stabileşte după cum sunt cusăturile: cu
pătrundere completă sau parţială.

Sudurile cu pătrundere completă asigură cantitatea metalului din piese pe toată

grosimea acestora. Dacă metalul de adaos din cordonul de sudură are aceleași caracteristici
mecanice cu metalul de bază, nu mai este necesară verificarea rezistenței deoarece
secțiunea piesei este reconstituita în dreptul cusăturii. Rezistența unei cusături cap la cap cu
pătrundere parțială se determină ca în cazul unei suduri de colț cu penetrație mare,
adoptând pentru grosimea sudurii valoare nominală redusă cu 2 mm.
36. Recomandari privind realizarea si controlul imbinarilor sudate.

Controlul execuției structurilor metalice se face în baza normelor în vigoare, în special pe baza norme SR EN 1090
Partea 1 si Partea 2.

Realizarea îmbinărilor sudate se va face cu respectarea claselor de execuție ( EXC1, EXC2, EXC3, EXC4) cerute prin
proiect. În cadrul etapei de uzinare se va elabora un program de sudare ce trebuie sa includă:

- Specificațiile procedurii de sudare;

- Masurile ce trebuie luate pentru a evita deformațiile în timpul și după sudare;

- Secvența de sudare cu eventualele restricții sau amplasările accesibile pentru pozițiile de începere și pornire a
cordoanelor de sudură;

- Cerințe cu privire la verificările intermediare;

- Măsuri ce trebuie luate pentru evitarea destrămării liniare, etc.

Constructiv, se recomandă să se aibă în vedere următoarele observații:

- Evitarea pe cât posibil a îmbinărilor sudate de montaj la elementele solicitate dinamic și amplasarea lor în
secțiuni cu solicitări cât mai reduse;

- La grinzile cu inimă plină la care înnădirea se face în aceeași secțiune, atât pe inimă cât și pe tălpi se recomandă ca
tălpile să fie consolidate cu eclise;

- Îmbinările sudate nu se execută la temperaturi mai mici de -5 0C; în cazul executării sudurilor la temperaturi
cuprinse între -150C și -50C se recomandă preîncălzirea materialului de bază;

- La sudurile executate ”peste cap”, normele recomandă reducerea capacității portante a sudurii cu 20-25%, iar în
cazuri speciale se recomandă efectuarea de teste;

- Sudurile de colț executate sub un unghi mai mic de 60% nu sunt luate în considerare ca suduri de rezistență;

- Îmbinările prin sudură trebuie să fie amplasate în zone ușor accesibile atât din punct de vedere al execuției cât și
al urmăriri comportării în timp.

Documentația tehnică elaborată de proiectanți trebuie să cuprindă următoarele detalii și condiții de calitate:

Mărci, clase de calitate și standarde ale oțelurilor;

Dimensiuni pieselor care se îmbină

Detalii de trasare

Modul de prelucrare finală a îmbinărilor sudate

Categoria de execuție a elementelor

Marcarea pe desene a îmbinărilor de montaj.

37. Tipuri de îmbinări: îmbinări simple.

Imbinările pot fi simple, semi-continue sau continue.

Pentru categoria îmbinărilor simple, sunt utilizate trei tipuri de îmbinări grindă-stâlp sau grindă-grindă.
Acestea sunt:
- Îmbinări cu placă de capăt redusă (flexibilă)
Soluţia de principiu pentru o îmbinare cu placă de capăt flexibilă, cu prindere pe talpă şi, respectiv, inima
stâlpului se arată în fugura.
 Placa se prinde în fabrică sau atelier, prin sudare cu cordoane de sudură de colţ de capătul grinzii. Imbinarea de
montaj, pe şantier, se realizează cu una sau două rânduri verticale duble de şuruburi. Înălţimea sa nu depăşeşte
înălţimea grinzii.
Este o soluţie ieftină, simplu de executat la fabricaţie, dar ridică dificultăţi la montaj datorită toleranţelor mici
dintre gabaritul grinzii şi distanţa dintre stâlpi. Dacă aceste toleranţe sunt mari este obligatorie introducerea unor
plăci de adaos pentru compensare. Deşi se practică utilizarea unor plăci de capăt extinse pe întreaga înălţime a grinzii,
nu este insă necesar ca placa să fie sudată de tălpile grinzii.
Există însă situaţii în care soluţia cu placă extinsă pe întreaga înălţime a grinzii şi sudată de tălpile acesteia se
practică pentru a stabiliza cadrele în timpul montajului, fără a se mai utiliza contravântuiri temporare. Pentru a se
asigura flexibilitatea îmbinării în acest caz, se contează pe flexibilitatea plăcii de capăt, care trebuie să fie cât mai
subţire, precum şi pe mărirea la maximum a distanţei dintre şuruburi. Spre exemplu, o placă de 8 mm şi şuruburi
situate la o distanţă interax de 90 mm asigură capacitatea de rotire necesară pentru o grindă cu înălţimea de 450 mm;
pentru grinda de 533 mm înălţime, va fi necesară o placă de capăt de 10 mm şi şuruburi distanţate la 140 mm.
Verificarea nodului include verificarea inimii grinzii la forfecare şi, respectiv, a sudurii plăcii de capăt de grindă, care
fiind neductilă, trebuie să dispună de suprarezistenţa necesară.
Criteriile de proiectare pentru aceste tipuri de îmbinări sunt următoarele:
1. Capacitatea portantă la forfecare a şuruburilor
2. Rezistenţa la forfecare şi compresiune a plăcii de capăt
3. Rezistenţa la forfecare a inimii grinzii
4. Rezistenţa cordoanelor de sudură care prind placa de inima grinzii
5. Rezistenţa la forfecare şi compresiune locală a inimii stâlpului
6. Condiţii pentru asigurarea integrităţii structurale

- Îmbinări cu placă (eclisă) de inimă

Această soluţie constructivă, aplicată în Australia şi SUA s-a introdus mai recent în practica europeană. Funcţia
principală a acestui sistem de prindere, prin care inima grinzii se prinde cu unul sau două rânduri duble de şuruburi de
o eclisă dreptunghiulară, prevăzută cu găuri pentru şuruburi, sudată pe talpa sau inima stâlpului (Figura 4.9: Îmbinare
cu placă (eclisă) de inimă), este de a transfera stâlpului reacţiunea de la capătul grinzii. Este o soluţie simplă,
economică şi eficace. Se poate aplica şi la prinderea grinzilor secundare de grinda principală. Toleranţa largă existentă
între capetele grinzii care se prinde, faţă de stâlpii sau grinzile de care se prinde, permite un montaj foarte uşor.
Debitarea şi găurirea eclisei cu burghiul sau prin ştanţare, respectiv sudarea de elementul suport sunt operaţiuni care
se execută în atelier sau în fabrică.
O problemă a cărei rezolvare a necesitat investigaţii aprofundate a fost aceea de a determina corect linia de
acţiune a forţei tăietoare la joncţiunea dintre grindă şi stâlp. Există două modele posibile şi anume, forţa tăietoare
acţionează la faţa stâlpului sau după axa verticală a grupului de şuruburi care prind eclisa de inima grinzii. Din acest
motiv, momentul încovoietor, care apare datorită excentricităţii dintre cele doua axe, după care poate fi considerată
acţiunea forţei tăietoare, trebuie considerat împreună cu forţa tăietoare, la verificarea acestei prinderi. Această
metodologie de calcul a fost validată prin încercări experimentale. Totodată, încercările experimentale au pus în
evidenţă faptul că dacă se folosesc eclise lungi acestea au tendinţa de instabilitate prin răsucire şi încovoiere în afara
planului. Sursele flexibilităţii la rotire a îmbinării sunt deformarea din forfecare a şuruburilor şi găurilor, respectiv
încovoierea laterală a eclisei.
Criteriile de proiectare pentru aceste tipuri de îmbinări sunt următoarele: (valabile si pt urmatoarea categorie)
1. Capacitatea portantă a şuruburilor
2. Rezistenţa guseului la rupere în secţiunea netă
3. Rezistenţa grinzii în secţiunea netă
4. Rezistenţa cordoanelor de sudură
5. Verificarea inimii stâlpului la forfecare locală
6. Rezistenţa la flambaj a guseului
7. Robusteţea şi integritatea structurii

- Îmbinări cu corniere de inimă

38. Îmbinări care preiau moment încovoietor.
În general nodurile grindă-stâlp care preiau momente încovoietoare sunt proiectate pe
principiul formării articulaţiei plastice în grindă sau îmbinare, evitându-se plastificarea
stâlpului. Pentru acest scop există mai multe abordări de concepere a unei îmbinări, prin
varierea diverselor componente ale acesteia. Deşi există numeroase soluţii tehnice de
îmbinări rezistente la momente încovoietoare, sunt folosite cu precădere următoarele
tipologii care îmbină grinzile de stâlpi, ambele elemente structurale având secţiuni din
profile I sau H:
- îmbinări cu placă de capăt şi şuruburi;
- îmbinări cu prindere sudată a grinzii de stâlp;
- îmbinări cu corniere.

Îmbinări cu placă de capăt şi şuruburi

Caracteristicile îmbinării (momentul capabil şi rigiditatea) depind în acest caz de
componente şi de variaţia acestora. O listă cu principalele componente care pot schimba
comportamentul şi caracteristicile acestui tip de îmbinare este dată mai jos: - tipul plăcii de
capăt folosite: de tip exact, extinsă sau extinsă cu rigidizări. Aceste tipuri de îmbinare sunt
figurate în Figura 6. 1 respectiv Figura 6. 2; - grosimea plăcii de capăt; - diametrul
şuruburilor; - rigidizările de compresiune/întindere pe panoul de inimă al stâlpului; -
rigidizarea la forfecare a panoului de inimă al stâlpului.

Îmbinări sudate
Îmbinările sudate pe şantier conferă un grad ridicat de rezistenţă şi rigiditate. Prin
asigurarea unei suduri cu o rezistenţă cel puţin egală cu cea a materialului de bază, acest
tip de îmbinare poate fi considerată de rezistenţă egală cu cea a grinzii îmbinate (cedarea
grinzii devine componenta minimă). Rigiditatea însă este dictată de flexibilitatea panoului
de inimă a stâlpului şi implicit de grosimea acestuia. Şi în acest caz se poate obţine o
rigiditate mai mare prin dispunerea unor plăcuţe de rigidizare a panoului stâlpului la
forfecare.
Îmbinări cu corniere
Îmbinările cu corniere pe tălpile grinzii şi cea a stâlpului preiau eforturile de întindere şi
cele de compresiune prin intermediul cornierelor prinse cu şuruburi pe talpa grinzii şi cea a
stâlpului. În plus, eforturile de forfecare din grindă pot fi si ele transmise tot prin
intermediul cornierelor prinse între inima grinzii şi talpa stâlpului. Principalele probleme
înregistrate în folosirea acestor tipuri de îmbinări sunt legate de alunecarea şuruburilor în
găurile din tălpi şi corniere şi solicitarea la încovoiere a profilului de cornier .

39. Metoda componentelor; prezentare generală. Componentele de bază

ale unui nod cu secțiunea H sau I. Solicitări la care sunt supuse.

Calculul caracteristicilor nodurilor grindă-stâlp prezentat în Eurocode 3 se face pe baza

metodei componentelor. Conform acestui model, fiecare nod este împărţit în trei zone care
sunt solicitate diferit:
- zona solicitată la întindere;
- zona solicitată la compresiune;
- zona solicitată la forfecare.
În principiu, pentru a putea aplica metoda componentelor la noduri trebuie urmăriţi
următorii trei paşi pentru o anumită tipologie de îmbinare: - identificarea componentelor
active; - caracterizarea răspunsului fiecărei componente printr-un model de tip resort F-∆
(rezistenţă-deformaţie); - asamblarea elementelor active într-un model mecanic realizat din
resorturi liniare şi elemente rigide. Prin asamblarea componentelor rezultă un singur
element echivalent, în care caracteristicile F-∆ sunt folosite pentru generarea unei curbe
globale M-Φ a nodului.

Componentele de bază ale îmbinărilor sunt modelate prin intermediul unui resort liniar, cu
caracteristici elastic-plastice. Practic, răspunsul complex al unui resort este simplificat
printr-o relaţie biliniară elastică-perfect plastică, ca în Figura 6. 14. Cele două caracteristici
care permit modelarea comportamentului resortului sunt rigiditatea axială – K respectiv
rezistenţa plastică. În cazul modelării, caracteristicile componentelor sunt: - rigiditatea
secantă la întindere/compresiune ke/h; - rezistenţa plastică la întindere/compresiune FRd;
unde ke reprezintă rigiditatea iniţială a componentei iar h este un coeficient de modificare
a rigidităţii.

40. Șuruburi de ancoraj solicitate la întindere.

Funcţional, un şurub de ancoraj este alcătuit din:

• partea inferioară, înglobată în beton şi având o dimensiune necesară şi suficientă fixării ferme a
şurubului de ancoraj la oricare dintre solicitările posibile ale piesei şi, simultan, suficientă nedeteriorării în
timp a conlucrării dintre parte înglobată şi betonul în care este ancorată.
• tija șurubului, înglobată parțial în beton la un capăt şi filet ată la celălalt.
• partea superioară, reprezentată de piese ce permit fixarea poziției relative dintre capătul filetat al tijei
șurubului şi capătul inferior al elementului metalic structural. Fixarea este făcută astfel încât să fie evitată
deteriorarea în exploatare a elementelor metalice aflate în contact.
În practica inginerească se folosesc mai multe tipuri de șuruburi de ancoraj. Mai jos sunt prezentate
câteva tipuri de ansambluri de carcase cu buloane folosite în practica curentă.
Elementele componente tuturor tipurilor de şuruburi de ancoraj sunt:tija şurubului, zona filetată, şaiba şi
piuliţa. Pentru a preveni desfacerea subsarcină a prinderii se dispune o a doua piuliţă, numită contrapiuliţă.
Rezistența de calcul a tijelor de ancoraj se ia cu valoarea cea mai mica dintre: - Rezistența de calcul la
întindere a tijei de ancoraj - Rezistența de calcul la smulgere a tijei din blocul de beton.
Șuruburile de ancoraj vor fi proiectate la efortul maxim de întindere rezultatdin combinația de încărcări
care include acțiunea seismică.
Șuruburi de ancoraj solicitate la întindere
40. Șuruburi de ancoraj solicitate la forfecare.

Pe lângă eforturile de întindere, șuruburile de ancoraj au si rolul de preluare a forței tăietoare de la baza
stâlpului.
Dacă placa de bază nu este prevăzută cu elemente speciale pentru preluarea eforturilor de
forfecare(conectori de forfecare) se verifică efortul capabil la frecare a plăcii de bază sau efortul capabil la
forfecare a șuruburilor de ancoraj când găurile nu sunt supradimensionate.
Astfel forța capabilă la forfecare la nivelul plăcii de bază a stâlpului se determină cu relația:
Fv,Rd=Ff,Rd+n·Fvb,Rd
n - numărul total de șuruburi de ancoraj
Efortul capabil de calcul la frecare între placa de bază și mortarul de poză Ff,Rd se determină cu relația:
Ff,Rd=Cf,d·Nc,Ed
Cf,d -coeficientul de frecare între placa de bază și stratul de mortar
Nc,Ed - efortul de calcul la compresiune normală a stâlpului
Efortul capabil la forfecare Fvb,Rd se consideră:
Fvb,Rd=min(F1,vb,Rd;F2,vb,Rd)
F1,vb,Rd este efortul capabil la presiunea diametrală a unui șurub de ancoraj;
F2,vb,Rd este efortul capabil la forfecare a unei șurub de ancoraj.
Pentru evitarea ruperii fragile, se recomandă ca detaliul de prindere a stâlpilor în infrastructură să
asigure o zonă de deformație liberă a șuruburilor de ancoraj deminim 5d, unde d este diametrul tijei
șurubului.
Se recomandă ca transmiterea forțelor orizontale de la infrastructură la suprastructură să nu se realizeze
prin intermediul șuruburilor de ancoraj. Pentru aceasta, se poate aplica una din următoarele condiții
constructive:
- înglobarea bazei stâlpului într-o suprabetonare armată pe o înălțime egală cu cel puțin 40 cm sau 0,5
din înălțimea secțiunii stâlpului;
- prevederea unor elemente sudate sub placa de bază a stâlpului, care vor fi înglobate în goluri special
executate în fundacii, odată cu sub-betonarea bazei. Aceste elemente vor fi dimensionate astfel încât să poată
transmite forța tăietoarede la baza stâlpului la fundație.
-înglobarea stâlpului în infrastructură pe o înălțime care să îi asigure ancorarea directă, fără a fi necesare
șuruburi de ancoraj.

42. Momentul încovoietor capabil al nodurilor grindă-stâlp și de continuitate.

Momentul de calcul aplicat Mj,Ed trebuie să satisfacă:

MjRd este momentul capabil al îmbinării, fără a lua in considerare forța axiala;
Rezistenţa la încovoiere a nodurilor (sau momentul încovoietor capabil) este derivată din rezistenţa
la tracţiune a componentelor întinse şi este evaluată prin intermediul formulei

Ftr,Rd - forţa capabilă de întindere a şurubului pentru rândul r de şuruburi;

hr - distanţa de la centrul de compresiune la rândul r de şuruburi;
r - numărul rândului de şuruburi. Rândul 1 se consideră ca fiind rândul cel mai îndepărtat de centrul de
compresiune.
 Pentru fiecare rând de şuruburi întinse, rezistenţa la tracţiune a rândului de şuruburi reprezintă
rezistenţa minimă a componentelor legate în serie, pe principiul verigii slabe dintr-un lanţ.
Practic, forţa capabilă de întindere Ftr,Rd a rândului r, luată ca pentru un rând de şuruburi individual, se
ia egală cu valoarea cea mai mică a forţei capabile de întindere pentru un rând de şuruburi individual a
următoarelor componente de bază:
- inima stâlpului supusă la întindere Ft,wc,Rd
- talpa stâlpului supusă la încovoiere Ft,fc,Rd
- placa de capăt supusă la încovoiere Ft,ep,Rd
- inima grinzii supusă la întindere Ft,wb,Rd
Dacă se adoptă soluţia de îmbinare cu corniere prinse cu şuruburi pe talpa grinzii şi a stâlpului, atunci în
locul componentei placa de capăt la încovoiere se consideră componenta corniere de îmbinare a tălpilor
solicitate la încovoiere.
În cazul forţei axiale nule, suma eforturilor de tracţiune trebuie echilibrată de eforturile de compresiune.
Prin urmare, suma rezistenţelor de întindere ∑Ft,rd trebuie să fie inferioară sau cel mult egală cu rezistenţa
minimă la compresiune a următoarelor componente:
-forţa capabilă de compresiune a inimii stâlpului (nerigidizate) F c,wc,Rd
-forţa capabilă de compresiune a tălpii şi inimii grinzii Fc,fb,Rd
O altă limitare a sumei forţelor de întindere se face faţă de rezistenţa la forfecare a panoului de inimă al
stâlpului:

Vwp,Rd - forţa plastică capabilă la forfecare a panoului de inimă nerigidizat la forfecare

β - parametrul de transformare;

43.Elementul T echivalent solicitat la întindere.

Un element T echivalent solicitat la întindere poate fi folosit pentru modelarea rezistenţei de calcul a
următoarelor componente de bază prinse prin intermediul şuruburilor:
- talpa stâlpului solicitată la încovoiere;
- placa de capăt solicitată la încovoiere;
- talpă de cornier solicitată la încovoiere;
- placă de bază solicitată la încovoiere datorită efectului de tracţiune.
Elementul echivalent T poate avea trei moduri posibile de cedare a tălpii (caracteristice unui singur rând
de şuruburi sau unui grup de rânduri de şuruburi). Lungimea efectivă totală Σℓeff a unui element T
echivalent se alege astfel încât rezistenţa de calcul a tălpii elementului T echivalent să fie egală cu cea a
componentei de bază pe care o reprezintă.
Astfel, pentru talpa stâlpului sau placa de capăt la încovoiere, rezistenţa unui anumit rând de şuruburi la
întindere este calculată ca fiind cea mai mică valoare dintre trei tipuri de cedări posibile:
Modul 1 de cedare –plastifierea completa prin linii de articulatii

Modul 2 de cedare – cedarea plastica combinata a talpii stalpului sau a placii de capat la incovoiere,
impreuna cu cedarea la tractiune a suruburilor
 Modul 3 de cedare – cedarea suruburilor la tractiune

Ft,Rd=min (Ft,1,Rd, Ft,2,Rd , Ft,3,Rd) –conditia sa nu apara forta de parghie

Ft,1-2,Rd=min (Ft,1-2,Rd, Ft,3,Rd)

Ft,Rd este forţa capabilă de întindere a tălpii elementului T
Q este forţa de pârghie
Mpl1,Rd momentul plastic de calcul pentru placa de capăt sau talpa stâlpului, relativ la primul mod de
cedare
Mpl2,Rd momentul plastic de calcul pentru placa de capăt sau talpa stâlpului, relativ la cel de-al doilea
mod de cedare
Ft,Rd este forţa capabilă de întindere a unui şurub
ΣFt,Rd este suma forţelor capabile Ft,Rd pentru toate şuruburile din elementul T echivalent;

44.Elementul T echivalent solicitat la compresiune.

Acțiunea unei forțe de compresiune asupra unui stâlp a cărui inimă este nerigidizată poate produce
flambajul local al inimii stâlpului.
Elementul T echivalent solicitat la compresiune este folosit pentru modelarea nodurilor dintre
elementele metalice şi beton:
- placa de bază metalică solicitată la încovoiere datorită presiunii asupra fundaţiei,
- betonul şi/sau mortarul de egalizare.

Forţa capabilă la compresiune a tălpii elementului T echivalent, F C,Rd este dată de:

beff este lăţimea efectivă a tălpii elementului T

leff este lungimea efectivă a tălpii elementului T
fjd este rezistenţa de calcul la presiune a nodului
Lăţimea şi lungimea efectivă a tălpii elementului T echivalent solicitat la compresiune depinde de tipul
proiecţiei lungimii fizice a componentei de bază a nodului. Dacă proiecţia lungimii fizice a componentei de
bază a nodului, reprezentată de elementul T, depăşeşte valoarea c pe fiecare parte, porţiunea proiecţiei
suplimentare peste lăţimea c se neglijează.
45.Efortul capabil al bazei stâlpului.

In cazul prinderii incastrate a stalpului in fundatie, in sectiunea de prindere a stalpului, in afara de

forta axiala NEd si de forta transversala VEd intervine si un moment incovoietor MEd.
Daca valoarea raportului e= MEd/ NEd este mai mica decat L/6, prin placa de baza, pe toata
suprafata eo, vor fi exercitate presiuni de compresiune pe blocul de fundatie.
Daca e>L/6, numai pe o parte din suprafata placii de baza vor fi exercitate presiuni pe blocul de
fundatie, cealalta parte a placii fiind solicitata la intindere, fiind deci necesare suruburi de ancoraj.

Prinderea stâlpului la bază

CALCULUL MOMENTULUI CAPABIL

Momentul capabil rezultă din cuplul de forţe ce se formează prin:
- eforturile de întindere din tijele buloanelor de ancoraj
- eforturile de compresiune din partea comprimată a plăcii de capăt
Notă: Eforturile de întindere şi cele de compresiune trebuie să fie în echilibru, astfel încât momentul
capabil rezultă din considerarea celei mai mici valori.
 Pentru zona întinsă – calculul se face identic cu cel al unei plăci de capăt la încovoiere.
Pentru zona comprimată – se vor calcula următoarele componente:
- rezistenţa plăcii de bază la compresiune
- talpa şi inima stâlpului solicitate la compresiune

46. Tipuri de îmbinări grindă-stâlp.

47.Îmbinări de continuitate la elementele metalice

Îmbinare de continuitate la grinzi

Prezinta o imbinare rigida a grinzilor capabila sa transmita toate solicitarile Med Ved, Ned de la un
element la altul. Se poate realiza cu suruburi obisnuite cat si cu suruburi pretensionat. Se recomanda
tolerante de 5mm-10mm intre elementele de imbinat.
O dimensionare adecvata implica respectarea urmatoarelor etape:
1. Stabilirea repartitiei eforturilor de calcul in inima si in talpi corespunzatoare
sectiunii de innadire.
Momentul incovoietor de calcul este preluat de catre inbinarea inimii si talpilor
proportional cu rigiditatile acestora; fortele taietoare si forta axiala va fi preluata in
totalitate de imbinarea de pe inima.

2. Dimensionarea ecliselor inimii

3. Propune diametrul surubului, numarul si distribuirea acestora.

Cand suruburile lucreaza la preluarea unui moment incovoietor, nu se poate calcula direct
numarul de suruburi necesare. Se adopta constructiv un umar de suruburi, cu respectarea
distantelor minime si maxime admisibile si cu considerarea a minim doua coloane de
suruburi pe semi-eclisa si ulterior se va verifica efortul in surubul cel mai solicitat.

4. Stabilirea reparitiei eforturilor de calcul in surubul cel mai solicitat

5. Verificarea suruburilor de pe inima grinzii

-propune clasa surubului
-pt suruburi obisnuite: determina efortul la forfecare
-pt uruburi de inalta rezistente: determina efortul la lunecare.

48.Grinzi cu zăbrele. Elemente generale.

Domenii de utilizare a grinzilor cu zăbrele

CCIA – grinda pentru susţinerea acoperişului unei hale industriale;
CFDP – grinda principală in alcătuirea unui pasaj pietonal.
Grinzile cu zabrele sunt alcătuite din 2 tipuri de bare: Barele de contur, care mărginesc structura, si se
numesc tălpi (inferioara / superioara), si cele interioare, care leagă tălpile intre ele si se numesc zăbrele,
(cele normale la axa grinzii, verticale – montanţi, iar cele înclinate – diagonale).
Punctele de intersecţie ale barelor se numesc noduri, iar intervalul dintre doua noduri se numeşte panou.

Principii de alcătuire a unei grinzii cu zăbrele

- cel mai simplu ansamblu;
- prinderea elementelor se considera articulată;
o ipoteza falsă in cazul îmbinării elementelor cu secţiuni puternice si lungimi relativi mici
(rigiditate mare la încovoiere) (valabila datorita faptului ca lungimea barelor este mult mai mare decât
dimensiunile secţiunii transversale);
o prinderea se realizează cu sudură , nituri sau şuruburi (practic nu se realizează o articulaţie
perfectă);
o axele elementelor prinse intr-un nod trebuie sa fie concurente in acelaşi punct, fără a introduce
excentricităţi accidentale. Sau cu alte cuvinte, centrarea barelor la grinzile cu zabrele trebuie sa se facă
 după linia centrelor de greutate, pentru îmbinarea sudata) sau linia centrelor de greutate (tălpile) fie
linia niturilor sau şuruburilor (zăbrelele) (in cazul îmbinării cu nituri/şuruburi).
- încărcările se aplică doar in nodurile structurii;
o prin intermediul panelor de acoperiş, in cazul acoperişurilor (CCIA);
o prin intermediul antretoazelor, in cazul podurilor (CCIA).
- se obţine prin alăturarea de triunghiuri indeformabile. Indeformabilitatea geometrică = isi păstrează
forma si după deformare.
Forma grinzii cu zăbrele
Scop: consum redus de otel si volum minim de manoperă
Forma (conturul) se alege in concordanţă cu legea de variaţie a solicitărilor produse de încărcări. O
formă ce corespunde in bună măsură cerinţei amintite este cea bitrapezoidală.
Înclinaţia tălpii (i %), numită si pantă, se stabileşte in funcţie de tipul de învelitoare utilizat (asigure
scurgerea apelor meteorice).
La acoperişuri cu pante mari se folosesc grinzile cu zăbrele triunghiulare.
Când eforturile nu sunt prea mari sau nu variază prea mult in lungul deschiderii, grinzile cu zăbrele se
pot realiza cu tălpi paralele.
Grinzile cu zăbrele se pot realiza:
- cu un perete – formate dintr-un profil cu secţiune unitară (laminat sau sudat) sau din două pofile
laminate aşezate apropiat;
- cu doi pereţi – barele sunt alcătuite din secţiuni compuse, formate din două profile aşezate depărtat si
legate intre ele prin plăcuţe sau zăbreluţe. In mod obişnuit au o alcătuire simetrica.
ACOPERISURI
Cel mai vechi sistem folosit este cel triunghiular a si c, deschideri mici 10 – 12m, pana in max. 15m,
învelitori ce necesitau pante mari (peste 25%), la hale cu degajări mari de gaze. Inaltimea 1/2 -1/4 L.
Grinzile poligonale sunt cele mai folosite pentru deschideri 20-25 m pentru pante 4 – 15% pentru
învelitori din tabla cutata sau beton.
Acoperişuri in dinţi de fierăstrău pentru hale ce necesita o foarte buna iluminare (industria uşoara).
Deschideri mari, cu distantele intre noduri mai mari de 3 m se folosesc ferme cu împărţire interioara
suplimentare h.
Deschideri peste 24 m , 30 m se recomanda o contrasăgeata i.

49. Tipuri de grinzi cu zăbrele.

1. După forma grinzii cu zăbrele:

-Triunghiul
-Trapezoidale
-Dreptunghiulare
-Cu talpă parabolică
2. După forma secţiunii transversale:

- Grinzi plane
- Grinzi spaţiale (pot prelua şi forţe orizontale).
3. După rezemare:

-Cu rezemare la nivelul tălpii superioare

-Cu rezemare la nivelul tălpii inferioare
4. După forma secţiunii transversale:

-Grinzi plane (cu rigiditate mare in planul lor)

-Grinzi spaţiale (pot prelua şi forţe orizontale).
5. După modul de zăbrelire:

-Numai cu tălpi şi diagonale: rar folosite şi numai pentru grinzi secundare (A).
-Cu tălpi, diagonale şi montanţi:
-Diagonale descendente: bare întinse - ferme de oţel (B)
-Diagonale ascendente: bare comprimate - ferme de lemn (C)
-Diagonale alternante: bare întinse şi comprimate.
 6. După modul de zăbrelire:
-Pentru grinzile înalte se mai folosesc şi următoarele tipuri de zăbrelire:
-Zăbrelire în K (A):
-Zăbrelire în X (B)
-Sisteme secundare de zăbrelire dacă grinda preia şi forţe intermediare (C).

Alegerea tipului de grindă cu zăbrele care va fi folosită într-un anumit context se face luând în
considerare mai mulţi factori:
-Funcţionalitatea
-Estetica
-Deschiderea grinzii
-Economicitate
-Sistemul de încărcare.

50.Calculul eforturilor în barele grinzilor cu zăbrele. Verificarea barelor grinzilor cu

zăbrele.

Calculul static al grinzilor cu zabrele

Forțele care determină solicitările în barele grinzilor cu zăbrele provin din acțiunile permanente,
variabile și accidentale, grupate conform stărilor limită în care se face calculul sau verificarea.
In bare apar doar eforturi axiale de întindere (+) sau compresiune (-), a căror valoare
se calculează utilizând:
- Metoda izolării nodurilor;
- Metoda secţiunilor;
- Calculul automat
Schematizarea calculului grinzilor cu zăbrele se bazează pe următoarele ipoteze:
- barele sunt perfect articulate în noduri
- axele barelor concurente în nod se intersectează în nodul teoretic
-încărcările se aplică numai în noduri sub formă de forțe concentrate.

Calculul încărcărilor
- Stabilirea ipotezelor de încărcare (acţiuni in construcţii);
o Permanentă; ƒ
-Greutatea învelitorii; ƒ
-Greutatea panelor;
-Greutatea luminatorului; ƒ
-Greutatea proprie a fermei;
- Greutatea depunerilor de praf industrial.
o Tehnologică; ƒ
- Greutatea elementelor de instalaţii suspendate.
 o Climaterice;
-Vânt; ƒ
-Zăpadă; ƒ
-Variaţii de temperatură – etc.
Stabilirea combinaţiilor de calcul SLS (starea limita de serviciu sau a exploatării normale), SLU (starea limita
ultima: de rezistenta sau stabilitate)

51.Alcătuiri constructive ale nodurilor. Detalii. Calculul îmbinărilor la nodurile a

barelor grinzilor cu zăbrele.

Prinderea zabrelelor in noduri se face in general cu ajutorul unor placute plane din otel numite gusee.
Geseele au rolul de a echilibra solicitarile din barele grinzilor cu zabrele. Alcatuirea si stabilirea
dimensiunilor si a formei guseelor se face cu foarte mare atentie.
Alegerea dimensiunii guseelor se face in functie de efortul axial maxim din zabrelele grinzii, diametrul
nitului folosit, grosimea cusaturii de sudura, etc. Grosimea guseelor este in general aceeasi pentru toate
nodurile.

Realizarea si calculul prinderilor in noduri

Soluţii de realizare:
- Îmbinare cu şuruburi sau nituri;
- Îmbinare cu ajutorul cordoanelor de sudura:
o Prin intermediul guseelor;
o Prinderea directa.
-Prindere directa fara guseu
- Prindere sudata cu ajutorul unui guseului
-Prindere cu şuruburi

Calculul imbinarii
Modul de realizare al guseului si calculul:
Guseul trebuie sa rezulte cu o forma cat mai simpla – se va căuta ca cel puţin doua laturi sa fie
paralele. Dimensiunile se iau multiplu de 5mm.
Prinderea guseelor de tălpi se calculează la rezultanta eforturilor din zăbrelele concurente in nod /
a eforturilor dintre cele doua porţiuni de talpa si încărcarea in nod.

Inădirea barelor tălpilor

Centrarea se face după axa mediana a celor doua axe ce trec prin centrul de greutate, aceasta va face
ca tălpile sa fie aliniate la partea superioara. Inădirea se poate face cu eclise si şuruburi sau sudat.

52.Rezemarea grinzilor cu zăbrele pe stâlpi.

- Rezemare pe capul stâlpului

- Rezemarea la baza stâlpului