37. Tipuri de îmbinări: îmbinări simple.

Imbinările pot fi simple, semi-continue sau continue.

Pentru categoria îmbinărilor simple, sunt utilizate trei tipuri de îmbinări grindă-stâlp sau
grindă-grindă. Acestea sunt:

- Îmbinări cu placă de capăt redusă (flexibilă)

Placa se prinde în fabrică sau atelier, prin sudare cu cordoane de sudură de colţ de capătul
grinzii. Imbinarea de montaj, pe şantier, se realizează cu una sau două rânduri verticale duble de
şuruburi. Înălţimea sa nu depăşeşte înălţimea grinzii.

Este o soluţie ieftină, simplu de executat la fabricaţie, dar ridică dificultăţi la montaj datorită
toleranţelor mici dintre gabaritul grinzii şi distanţa dintre stâlpi.

Dacă aceste toleranţe sunt mari, este obligatorie introducerea unor plăci de adaos pentru
compensare. Deşi se practică utilizarea unor plăci de capăt extinse pe întreaga înălţime a grinzii, nu
este insă necesar ca placa să fie sudată de tălpile grinzii.

Verificarea nodului include verificarea inimii grinzii la forfecare şi, respectiv, a sudurii plăcii de
capăt de grindă, care fiind neductilă, trebuie să dispună de suprarezistenţa necesară.

Criteriile de proiectare pentru aceste tipuri de îmbinări sunt următoarele:

1. Capacitatea portantă la forfecare a şuruburilor

2. Rezistenţa la forfecare şi compresiune a plăcii de capăt
3. Rezistenţa la forfecare a inimii grinzii
4. Rezistenţa cordoanelor de sudură care prind placa de inima grinzii
5. Rezistenţa la forfecare şi compresiune locală a inimii stâlpului
6. Condiţii pentru asigurarea integrităţii structurale
 - Îmbinări cu placă (eclisă) de inimă

In acest caz, inima grinzii se prinde cu unul sau două rânduri duble de şuruburi de o eclisă
dreptunghiulară, prevăzută cu găuri pentru şuruburi, sudată pe talpa sau inima stâlpului.

Funcţia principală a acestui sistem de prindere este de a transfera stâlpului reacţiunea de la

capătul grinzii. Este o soluţie simplă, economică şi eficace. Se poate aplica şi la prinderea grinzilor
secundare de grinda principală.

Toleranţa largă între capetele grinzii care se prinde, faţă de stâlpii sau grinzile de care se
prinde, permite un montaj foarte uşor. Debitarea şi găurirea eclisei cu burghiul sau prin ştanţare,
respectiv sudarea de elementul suport sunt operaţiuni care se execută în atelier sau în fabrică.

Există două modele posibile de a determina linia de actiune a fortei taietoare la jonctiunea
dintre grinda si stalp:

-forţa tăietoare acţionează la faţa stâlpului

- forţa tăietoare acţionează după axa verticală a grupului de şuruburi care prind eclisa de
inima grinzii.

Sursele flexibilităţii la rotire a îmbinării sunt deformarea din forfecare a şuruburilor şi

găurilor, respectiv încovoierea laterală a eclisei.

Criteriile de proiectare pentru aceste tipuri de îmbinări sunt următoarele: (valabile si pt

urmatoarea categorie)

1. Capacitatea portantă a şuruburilor

2. Rezistenţa guseului la rupere în secţiunea netă
3. Rezistenţa grinzii în secţiunea netă
4. Rezistenţa cordoanelor de sudură
5. Verificarea inimii stâlpului la forfecare locală
6. Rezistenţa la flambaj a guseului
7. Robusteţea şi integritatea structurii
 - Îmbinări cu corniere de inimă

Aceasta soluţie constructivă are avantajul că, atunci când există toleranţe de 2 mm între
diametrul şuruburilor şi al găurilor, montajul structurii poate fi realizat cu uşurinţă. De regulă, se
folosesc câte două corniere, dar, pentru îmbinările mai slab solicitate poate fi folosită şi una singură.
Un calcul simplu bazat pe asigurarea condiţiei de echilibru static, poate furniza forţele de calcul ale
unei asemenea îmbinări.

Linia de acţiune, în raport cu care se realizează transferul forţei tăietoare in îmbinare se

consideră conţinută în planul feţei stâlpului.

Prin urmare, şuruburile care se folosesc la prinderea cornierelor de inima grinzii se vor
calcula nu numai la acţiunea forţei tăietoare, ci şi la aceea a momentului încovoietor produs de
aceasta ca urmare a excentricităţii.

Şuruburile care fixează cornierele de talpa stâlpului, în schimb, se verifică numai la forţa
tăietoare. În practică, dimensiunile cornierelor se aleg în aşa fel încât acestea să nu constituie
componenta critică a îmbinării; de aceea, criteriul de dimensionare este dat de capacitatea portantă
la presiune pe gaură a inimii grinzii – se presupune că şuruburile se aleg astfel încât forfecarea tijei să
fie evitată întotdeauna, acest tip de cedare fiind neductil.

Capacitatea de rotire a acestei îmbinări este influentata în cea mai mare parte de
deformabilitatea cornierelor şi într-o măsură mai mica, de alunecările dintre piesele interconectate.

Pentru a mări flexibiltatea îmbinării, cornierele vor avea grosimea minim admisă, iar
distanţele dintre şuruburi vor fi cât mai mari posibil.

38. Îmbinări care preiau moment încovoietor.

În general nodurile grindă-stâlp care preiau momente încovoietoare sunt proiectate pe principiul
formării articulaţiei plastice în grindă sau îmbinare, evitându-se plastificarea stâlpului.

Pentru acest scop există mai multe abordări de concepere a unei îmbinări, prin varierea
diverselor componente ale acesteia. Deşi există numeroase soluţii tehnice de îmbinări rezistente la
momente încovoietoare, sunt folosite cu precădere următoarele tipologii care îmbină grinzile de
stâlpi, ambele elemente structurale având secţiuni din profile I sau H:

- îmbinări cu placă de capăt şi şuruburi;

- îmbinări cu prindere sudată a grinzii de stâlp;

- îmbinări cu corniere.

Îmbinarea are două funcțiuni principale:

-să transmită încărcările între elementele îmbinate

-să confere rigiditate.

 Imbinări cu placă de capăt şi şuruburi

Caracteristicile îmbinării (momentul capabil şi rigiditatea) depind în acest caz de componente şi

de variaţia acestora. Principalele componente care pot schimba comportamentul şi caracteristicile
acestui tip de îmbinare sunt:

- tipul plăcii de capăt folosite: exacta sau extinsă cu rigidizări.

- grosimea plăcii de capăt;

- diametrul şuruburilor;

- rigidizările de compresiune/întindere pe panoul de inimă al stâlpului;

- rigidizarea la forfecare a panoului de inimă al stâlpului.

Placa de capăt extinsă este folosită de obicei atunci când se doreşte o rezistenţă sporită la
momente încovoietoare, iar rezistenţa nodului să fie apropiată de cea a grinzii metalice.

Pentru sporirea rezistenţei se pot folosi rigidizări orizontale pe panoul de inimă al stâlpului, în
dreptul tălpilor grinzii. Acestea preiau eforturile din zonele întinse induse de rândurile de şuruburi din
partea superioară a îmbinării, respectiv eforturile de compresiune provenite din talpa inferioară a
grinzii.

O soluţie de asemenea eficace de creştere a rezistenţei este prin intervenţia în partea extinsă a
plăcii de capăt prin dispunerea unor rigidizări sudate pe placa de capăt şi talpa grinzii.

Forţele de forfecare care trebuie transmise de la grindă la stâlp se transmit prin intermediul
şuruburilor, iar calculul la forfecare se face prin considerarea uneia din situaţiile de mai jos:

- eforturile de forfecare sunt distribuite uniform

- eforturile de forfecare sunt distribuite doar în zona comprimată a îmbinării.

 O soluţie foarte simplă de îmbinare este prin placă de capăt exactă.

Deşi din această tipologie pot rezulta foarte greu îmbinări total rezistente şi rigide, în multe
cazuri acest tip de îmbinare conduce la rezistenţe suficiente pentru eforturile structurale rezultate.

Îmbinări sudate

Îmbinările sudate pe şantier conferă un grad ridicat de rezistenţă şi rigiditate.

In urma unor experimente si numeroase cutremure, s-a demonstrat vulnerabilitatea

îmbinărilor sudate, care se manifestă prin cedarea fragilă şi lipsa ductilităţii. Prin urmare, au fost
recomandate diverse tipologii de îmbinare care să îndepărteze articulaţia plastică de sudură.

!! O soluţie de îndepărtare a concentrării deformaţiilor plastice în grindă se poate realiza

prin reducerea secţiunii grinzii ca în Figura 6. 5.

Reducerea secţiunii grinzii se face prin înlăturarea unei porţiuni a tălpii grinzii. În acest mod
se forţează apariţia articulaţiei plastice într-o locaţie specificată, care posedă ductilitate înaltă.
Geometria grinzii şi a secţiunii reduse trebuie să fie proiectată astfel încât capacitatea de rezistenţă la
moment încovoietor să fie depăşită mai întâi în secţiunea redusă şi apoi în secţiunea de la faţa
stâlpului.
 Îmbinări cu corniere

Îmbinările cu corniere pe tălpile grinzii şi cea a stâlpului preiau eforturile de întindere şi cele
de compresiune prin intermediul cornierelor prinse cu şuruburi pe talpa grinzii şi cea a stâlpului.

În plus, eforturile de forfecare din grindă pot fi si ele transmise tot prin intermediul
cornierelor prinse între inima grinzii şi talpa stâlpului. Principalele probleme înregistrate în folosirea
acestor tipuri de îmbinări sunt legate de alunecarea şuruburilor în găurile din tălpi şi corniere şi
solicitarea la încovoiere a profilului de cornier.

39. Metoda componentelor; prezentare generală. Componentele de bază ale unui nod cu
secțiunea H sau I. Solicitări la care sunt supuse.

Prezentare generală

Calculul caracteristicilor nodurilor grindă-stâlp, grindă-grindă, stâlp-stâlp, stâlp-cuzinet din beton

armat se va face pe baza metodei componentelor.

Pentru a calcula o astfel de îmbinare, sunt necesari următorii paşi:

-Se determină traseul eforturilor din îmbinare

 -Se calculeaza eforturile din fiecare componentă a îmbinării aflată pe acest traseu

-Rigiditatea îmbinării depinde de deformaţiile componentelor de pe traseul pe care îl

urmează eforturile. Deformaţia fiecărei componente determină rigiditatea îmbinării.

-A treia caracteristică mecanică importantă a unei îmbinări este capacitatea ei de deformare-

produsa de deformatiile plastice ale componentelor

Conform acestui model, fiecare nod este împărţit în trei zone care sunt solicitate diferit:

- zona solicitată la întindere;

- zona solicitată la compresiune;

- zona solicitată la forfecare.

În principiu, pentru a putea aplica metoda componentelor la noduri trebuie urmăriţi următorii
trei paşi pentru o anumită tipologie de îmbinare:

- identificarea componentelor active;

- caracterizarea răspunsului fiecărei componente printr-un model de tip resort F-∆ (rezistenţă-
deformaţie);

- asamblarea elementelor active într-un model mecanic realizat din resorturi liniare şi elemente
rigide. Prin asamblarea componentelor rezultă un singur element echivalent, în care caracteristicile F-
∆ sunt folosite pentru generarea unei curbe globale M-Φ a nodului.

Pentru calculul rezistenţei şi a rigidităţii sunt considerate următoarele componente:

- panoul de inimă al stâlpului la forfecare;

- inima stâlpului la compresiune;

- elementele de întindere pentru fiecare rând de şuruburi:

- talpa stâlpului la încovoiere;

- placa de capăt la încovoiere

- şuruburile la întindere;
 - inima stâlpului la întindere si compresiune;

- inima grinzii la întindere – pentru şuruburile nerigidizate.

Componentele individuale sunt apoi asamblate (prin legare în serie sau în paralel)
pentru a rezulta o singură componentă cu o lege de răspuns M-Φ.

40. *Șuruburi de ancoraj solicitate la întindere.

Funcţional, un şurub de ancoraj este alcătuit din:

• partea inferioară, înglobată în beton şi având o dimensiune necesară şi suficientă fixării ferme a
şurubului de ancoraj la oricare dintre solicitările posibile ale piesei şi, simultan, suficientă
nedeteriorării în timp a conlucrării dintre parte înglobată şi betonul în care este ancorată.

• tija șurubului, înglobată parțial în beton la un capăt şi filetată la celălalt.

• partea superioară, reprezentată de piese ce permit fixarea poziției relative dintre capătul
filetat al tijei șurubului şi capătul inferior al elementului metalic structural. Fixarea este făcută astfel
încât să fie evitată deteriorarea în exploatare a elementelor metalice aflate în contact.

Elementele componente tuturor tipurilor de şuruburi de ancoraj sunt:tija şurubului, zona

filetată, şaiba şi piuliţa. Pentru a preveni desfacerea subsarcină a prinderii se dispune o a doua
piuliţă, numită contrapiuliţă.

Rezistența de calcul a tijelor de ancoraj se ia cu valoarea cea mai mica dintre:

- Rezistența de calcul la întindere a tijei de ancoraj

- Rezistența de calcul la smulgere a tijei din blocul de beton.

Șuruburile de ancoraj vor fi proiectate la efortul maxim de întindere rezultat din combinația de
încărcări care include acțiunea seismică.

Efortul rezistent de calcul al şuruburilor de ancoraj solicitate la întindere

Efortul rezistent de calcul al tijelor de ancoraj este cea mai mică valoare dintre
efortul rezistent de calcul la întindere a tijei de ancoraj şi efortul rezistent de calcul la
smulgere a tijei din blocul de beton:

FT,3,Rd=min { Ftb,Rd , FT,bond,Rd }

Efortul rezistent de calcul la întindere pentru un şurub se determină cu relaţia:

Ftb,Rd=0,9·As·fub/γM2

Unde

As – aria netă în porţiunea filetată

fub –rezistenţa la întindere a oţelului din şurub

 Efortul rezistent de calcul la smulgere al tijei pentru condiţii de aderenţă
satisfăcătoare, se determină cu relaţia:
𝛱·𝑑·𝑙𝑏 ·𝑓𝑏𝑑
FT,bond,Rd= 2,25
În care
fbd – rezistenţa de calcul de aderenţă a betonului
fbd=2,25·ŋ2·fctd

fctd - rezistenţa de calcul la intindere a betonului

fctd=αct ·fctk,0,05/γc (γc=1,5)

αct –coeficient ce ţine seama de efectele de lungă durată asupra rezistenţei la

întindere şi de efectele nefavorabie ce rezultă din modul de aplicare al încărcării, αct=1

ŋ2 este legat de diametrul tijei:

lb,eq=lungime de ancorare a tijei, măsurată de la partea inferioară a fundaţiei.

Şuruburi de ancoraj solicitate la întindere

Şuruburile de ancoraj se amplasează, astfel încât să reziste efectelor date de

forţele considerate în calcul.

La calculul eforturilor interne de întindere datorate momentelor încovoietoare,

braţul de pârghie nu trebuie luat mai mare decât distanţa dintre centrul de greutate al
zonei comprimate din suprafaţa de rezemare şi centrul de greutate al tijei de ancoraj din
zona întinsă.

Rezistenţa de calcul a tijelor de ancoraj se ia ca valoarea cea mai mică dintre

rezistenţa de calcul la întindere a tijei de ancoraj şi rezistenţa de calcul la smulgere a tijei
din blocul de beton.

Pentru a ancora tija in blocul de fundatie se foloseste una din urmatoarele metode:

-cu carlig

-placa tip saiba

-alte tipuri de elemente de distributie a incarcarii inglobate in beton

-alte tipuri de fixari testate si aprobate

Suruburile de ancoraj se amplaseaza astfel incat sa reziste efectelor date de fortele considerate
in calcul.

La calculul eforturilor interne de intindere datorate momentelor incovoietoare, bratul de

parghie nu trebuie luat mai mare decat distanta dintre centrul de greutate al zonei comprimate din
suprafata de rezemare si centrul de greutate al tijei de ancoraj din zona intinsa.
 In cazul tijei cu carlig, lungimea de ancoraj se ia astfel incat curgerea tijei sa se produca inainte de
smulgere din blocul de beton. Acest tip de ancorare nu se foloseste pentru tije cu rezistenta de
curgere fyb mai mare de 300 N/mm2

În cazul tijelor prevăzute cu placă tip şaibă sau alte elemente de distribuţie a
încărcării, nu se ţine seama de rezistenţa la smulgere. Întreaga forţă trebuie să se
transmită prin elementele de distribuţie.

41. Șuruburi de ancoraj solicitate la forfecare. Caiet

Pe lângă eforturile de întindere, șuruburile de ancoraj au si rolul de preluare a forței tăietoare de

la baza stâlpului.

Dacă placa de bază nu este prevăzută cu elemente speciale pentru preluarea eforturilor de
forfecare(conectori de forfecare) se verifică efortul capabil la frecare a plăcii de bază sau efortul
capabil la forfecare a șuruburilor de ancoraj când găurile nu sunt supradimensionate.

Astfel forța capabilă la forfecare la nivelul plăcii de bază a stâlpului se determină cu relația:

Fv,Rd=Ff,Rd+n·Fvb,Rd
n - numărul total de șuruburi de ancoraj

Efortul capabil de calcul la frecare între placa de bază și mortarul de poză Ff,Rd se determină cu
relația:

Ff,Rd=Cf,d·Nc,Ed
Cf,d -coeficientul de frecare între placa de bază și stratul de mortar
Nc,Ed - efortul de calcul la compresiune normală a stâlpului

Efortul capabil la forfecare Fvb,Rd se consideră:

Fvb,Rd=min(F1,vb,Rd;F2,vb,Rd)

F1,vb,Rd este efortul capabil la presiunea diametrală a unui șurub de ancoraj;

F2,vb,Rd este efortul capabil la forfecare a unei șurub de ancoraj.

Pentru evitarea ruperii fragile, se recomandă ca detaliul de prindere a stâlpilor în infrastructură

să asigure o zonă de deformație liberă a șuruburilor de ancoraj deminim 5d, unde d este diametrul
tijei șurubului.

Se recomandă ca transmiterea forțelor orizontale de la infrastructură la suprastructură să nu se

realizeze prin intermediul șuruburilor de ancoraj. Pentru aceasta, se poate aplica una din
următoarele condiții constructive:

- înglobarea bazei stâlpului într-o suprabetonare armată pe o înălțime egală cu cel puțin 40 cm
sau 0,5 din înălțimea secțiunii stâlpului;

- prevederea unor elemente sudate sub placa de bază a stâlpului, care vor fi înglobate în goluri
special executate în fundatii, odată cu sub-betonarea bazei. Aceste elemente vor fi dimensionate
astfel încât să poată transmite forța tăietoare de la baza stâlpului la fundație.

-înglobarea stâlpului în infrastructură pe o înălțime care să îi asigure ancorarea directă, fără a fi

necesare șuruburi de ancoraj.

42. Momentul încovoietor capabil al nodurilor grindă-stâlp și de continuitate. VI.16(rez la

mom incov)

Momentul de calcul aplicat Mj,Ed trebuie să satisfacă:

MjRd este momentul capabil al îmbinării, fără a lua in considerare forța axiala;

Rezistenţa la încovoiere a nodurilor (sau momentul încovoietor capabil) este derivată din
rezistenţa la tracţiune a componentelor întinse şi este evaluată prin intermediul formulei

Ftr,Rd - forţa capabilă de întindere a şurubului pentru rândul r de şuruburi;

hr - distanţa de la centrul de compresiune la rândul r de şuruburi;

r - numărul rândului de şuruburi. Rândul 1 se consideră ca fiind rândul cel mai îndepărtat de centrul
de compresiune.
 Pentru fiecare rând de şuruburi întinse, rezistenţa la tracţiune a rândului de şuruburi reprezintă
rezistenţa minimă a componentelor legate în serie, pe principiul verigii slabe dintr-un lanţ.

Practic, forţa capabilă de întindere Ftr,Rd a rândului r, luată ca pentru un rând de şuruburi
individual, se ia egală cu valoarea cea mai mică a forţei capabile de întindere pentru un rând de
şuruburi individual a următoarelor componente de bază:

- inima stâlpului supusă la întindere Ft,wc,Rd

- talpa stâlpului supusă la încovoiere Ft,fc,Rd

- placa de capăt supusă la încovoiere Ft,ep,Rd

- inima grinzii supusă la întindere Ft,wb,Rd

În cazul forţei axiale nule, suma eforturilor de tracţiune trebuie echilibrată de eforturile de
compresiune. Prin urmare, suma rezistenţelor de întindere ∑Ft,rd trebuie să fie inferioară sau cel
mult egală cu rezistenţa minimă la compresiune a următoarelor componente:

-forţa capabilă de compresiune a inimii stâlpului (nerigidizate) Fc,wc,Rd

-forţa capabilă de compresiune a tălpii şi inimii grinzii Fc,fb,Rd

O altă limitare a sumei forţelor de întindere se face faţă de rezistenţa la forfecare a panoului de
inimă al stâlpului:

Vwp,Rd - forţa plastică capabilă la forfecare a panoului de inimă nerigidizat la forfecare

β - parametrul de transformare;

43. Elementul T echivalent solicitat la întindere. VI.26

Un element T echivalent solicitat la întindere poate fi folosit pentru modelarea rezistenţei de

calcul a următoarelor componente de bază prinse prin intermediul şuruburilor:

- talpa stâlpului solicitată la încovoiere;

- placa de capăt solicitată la încovoiere;

- talpă de cornier solicitată la încovoiere;

 - placă de bază solicitată la încovoiere datorită efectului de tracţiune.

Elementul echivalent T poate avea trei moduri posibile de cedare a tălpii (caracteristice unui
singur rând de şuruburi sau unui grup de rânduri de şuruburi). Lungimea efectivă totală Σℓeff a unui
element T echivalent se alege astfel încât rezistenţa de calcul a tălpii elementului T echivalent să fie
egală cu cea a componentei de bază pe care o reprezintă.

Astfel, pentru talpa stâlpului sau placa de capăt la încovoiere, rezistenţa unui anumit rând de
şuruburi la întindere este calculată ca fiind cea mai mică valoare dintre trei tipuri de cedări posibile:

Modul 1 de cedare –plastifierea completa prin linii de articulatii

Modul 2 de cedare – cedarea plastica combinata a talpii stalpului sau a placii de capat la
incovoiere, impreuna cu cedarea la tractiune a suruburilor

Modul 3 de cedare – cedarea suruburilor la tractiune

Ft,Rd=min (Ft,1,Rd, Ft,2,Rd , Ft,3,Rd) –conditia sa nu apara forta de parghie

Ft,1-2,Rd=min (Ft,1-2,Rd, Ft,3,Rd)

Ft,Rd -forţa capabilă de întindere a tălpii elementului T

Q - forţa de pârghie

Mpl1,Rd - momentul plastic de calcul pentru placa de capăt sau talpa stâlpului, relativ la primul
mod de cedare

Mpl2,Rd momentul plastic de calcul pentru placa de capăt sau talpa stâlpului, relativ la cel de-al
doilea mod de cedare

Ft,Rd este forţa capabilă de întindere a unui şurub

ΣFt,Rd este suma forţelor capabile Ft,Rd pentru toate şuruburile din elementul T echivalent;
 44. Elementul T echivalent solicitat la compresiune. VI.31

Acțiunea unei forțe de compresiune asupra unui stâlp a cărui inimă este nerigidizată poate
produce flambajul local al inimii stâlpului.

Elementul T echivalent solicitat la compresiune este folosit pentru modelarea nodurilor dintre
elementele metalice şi beton:

- placa de bază metalică solicitată la încovoiere datorită presiunii asupra fundaţiei,

- betonul şi/sau mortarul de egalizare.

Forţa capabilă la compresiune a tălpii elementului T echivalent, FC,Rd este dată de:

beff este lăţimea efectivă a tălpii elementului T

leff este lungimea efectivă a tălpii elementului T

fjd este rezistenţa de calcul la presiune a nodului

Lăţimea şi lungimea efectivă a tălpii elementului T echivalent solicitat la compresiune depinde de

tipul proiecţiei lungimii fizice a componentei de bază a nodului. Dacă proiecţia lungimii fizice a
componentei de bază a nodului, reprezentată de elementul T, depăşeşte valoarea c pe fiecare parte,
porţiunea proiecţiei suplimentare peste lăţimea c se neglijează.

+caiet

45. Efortul capabil al bazei stâlpului. Pag VI.153, mai jos la calculul mom capabil, plus
pag IV.115

CALCULUL MOMENTULUI CAPABIL

Momentul capabil rezultă din cuplul de forţe ce se formează prin:

- eforturile de întindere din tijele buloanelor de ancoraj

- eforturile de compresiune din partea comprimată a plăcii de capăt

 !!! Eforturile de întindere şi cele de compresiune trebuie să fie în echilibru, astfel încât
momentul capabil rezultă din considerarea celei mai mici valori.

Calculul bazei stâlpilor metalici

1. Calculul bazei stâlpului solicitat la efort axial
Forța capabilă Nj,Rd a unei plăci de bază solicitată la eforturi axiale de compresiune
aplicate centric se poate determina însumând forțele capabile individuale FC,Rd ale celor
trei tronsoane T prezentate în figură (două tronsoane T sub tălpi și un tronson T sub
inima stâlpului). Calculul se va face conform recomandărilor date în cazul unui element
T echivalent solicitat la compresiune dintre elementele metalice și beton.

Eurocod 3 partea 1.8.

În practica de proiectare, modelul de placă flexibilă este înlocuit cu o placă rigidă

echivalentă, formată din secțiunea stâlpului și o zonă efectivă de lâțime c, perimetrală
secțiunii stâlpului.

Momentul rezistent de calcul la încovoiere, pe o lățime unitară a plăcii de bază în stadiul

ultim se poate determina cu relația:
1
MRd=6·𝑡 2 ·𝑓𝑦𝑑

Momentul dat de presiunea reactivă, pe o lățime unitară a plăcii de bază, pentru grinda
în consolă de lungime c, este dat de relația:
1
M’=2·𝑓𝑗𝑑 · 𝑐 2

fjd – rezistenta mortarului dintre placa de bază și fundație

fjd=fck/γc(γc=1,5)
fck – rezistența caracteristică la compresiune a unui cilindru din beton;

fck,cub – rezistența caracteristică la compresiune pe un cub din beton;

fcdb – rezistența de calcul la compresiune pe cilindru:

fcdb=fck/Ɣc (Ɣc=1,5);

2. Verificarea plăcii de bază solicitată compresiune

Pe baza ipotezei că presiunile se repartizează uniform pe suprafața echivalentă
rigidă, efortul rezistent la compresiune se determină cu realația:
Fc,Rd=fjd ·Aeff
Astfel relația de verificare a plăcii de bază solicitată la compresiune devine:

NEd≤Fc,Rd

3. Calculul bazei stâlpului solicitat la moment încovoitor și efort axial

In cazul prinderii incastrate a stalpului in fundatie, in sectiunea de prindere a stalpului, in

afara de forta axiala NEd si de forta transversala VEd intervine si un moment incovoietor MEd.

Daca valoarea raportului e˂L/6, prin placa de baza, pe toata suprafata ei, vor fi exercitate
presiuni de compresiune pe blocul de fundatie.

Daca e>L/6, numai pe o parte din suprafata placii de baza vor fi exercitate presiuni pe blocul
de fundatie, cealalta parte a placii fiind solicitata la intindere, fiind deci necesare suruburi de ancoraj.

e= MEd/ NEd
 3.1 Rezistența de calcul la încovoiere a plăcii de bază

Verificarea plăcii de bază se face cu relația:

MEd≤Mj,Rd

Mj,Rd este momentul de calcul rezistent al bazei stâlpului.

Momentul rezistent al bazei se determină din echilibrul forțelor. Eforturile rezistente ale
componenetelor solicitate la întindere FT,Rd și a celor solicitate la compresiune FC,Rd se
determină separat.

Pentru zona întinsă – calculul se face identic cu cel al unei plăci de capăt la încovoiere.
 Pentru zona comprimată – se vor calcula următoarele componente:

- rezistenţa plăcii de bază la compresiune

- talpa şi inima stâlpului solicitate la compresiune

Cazuri caiet

46. *Tipuri de îmbinări grindă-stâlp. Toate exemplele din exemple de calcul VI.33
Tipuri de îmbinări sudate grindă-stâlp
 47. Îmbinări de continuitate la elementele metalice. Caiet, pag VI.136, 142

Scriu pe foaie

48. Grinzi cu zăbrele. Elemente generale.

Domenii de utilizare a grinzilor cu zăbrele

Grinzile cu zabrele sunt alcătuite din 2 tipuri de bare: Barele de contur, care mărginesc
structura, si se numesc tălpi (inferioara / superioara), si cele interioare, care leagă tălpile intre ele si
se numesc zăbrele, (cele normale la axa grinzii, verticale – montanţi, iar cele înclinate – diagonale).
 Punctele de intersecţie ale barelor se numesc noduri, iar intervalul dintre doua noduri se
numeşte panou.

Principii de alcătuire a unei grinzi cu zăbrele

- cel mai simplu ansamblu;

- prinderea elementelor se considera articulată;

o ipoteza falsă in cazul îmbinării elementelor cu secţiuni puternice si lungimi relative mici
(rigiditate mare la încovoiere) (valabila datorita faptului ca lungimea barelor este mult mai mare
decât dimensiunile secţiunii transversale);

o prinderea se realizează cu sudură , nituri sau şuruburi (practic nu se realizează o

articulaţie perfectă);

o axele elementelor prinse intr-un nod trebuie sa fie concurente in acelaşi punct, fără a
introduce excentricităţi accidentale. Sau cu alte cuvinte, centrarea barelor la grinzile cu zabrele
trebuie sa se facă după linia centrelor de greutate (pentru îmbinarea sudata) sau linia niturilor
sau şuruburilor (zăbrelele) (in cazul îmbinării cu nituri/şuruburi).

Indeformabilitatea geometrică = isi păstrează forma si după deformare.

Forma grinzii cu zăbrele

Scop: consum redus de otel si volum minim de manoperă

Forma (conturul) se alege in concordanţă cu legea de variaţie a solicitărilor produse de încărcări.

O formă ce corespunde in bună măsură cerinţei amintite este cea bitrapezoidală.

Înclinaţia tălpii (i %), numită si pantă, se stabileşte in funcţie de tipul de învelitoare utilizat
(asigura scurgerea apelor meteorice).

La acoperişuri cu pante mari se folosesc grinzile cu zăbrele triunghiulare.

Când eforturile nu sunt prea mari sau nu variază prea mult in lungul deschiderii, grinzile cu
zăbrele se pot realiza cu tălpi paralele.

Grinzile cu zăbrele se pot realiza:

- cu un perete – formate dintr-un profil cu secţiune unitară (laminat sau sudat) sau din două
pofile laminate aşezate apropiat;

- cu doi pereţi – barele sunt alcătuite din secţiuni compuse, formate din două profile aşezate
depărtat si legate intre ele prin plăcuţe sau zăbreluţe. In mod obişnuit au o alcătuire simetrica.

ACOPERISURI

Cel mai vechi sistem folosit este cel triunghiular cu deschideri mici 10 – 12m, pana in max. 15m,
învelitori ce necesitau pante mari (peste 25%), la hale cu degajări mari de gaze. Inaltimea 1/2 -1/4 L.

Grinzile poligonale sunt cele mai folosite pentru deschideri 20-25 m pentru pante 4 – 15% pentru
învelitori din tabla cutata sau beton.
 Acoperişuri in dinţi de fierăstrău pentru hale ce necesita o foarte buna iluminare (industria
uşoara).

Deschideri mari, cu distantele intre noduri mai mari de 3 m se folosesc ferme cu împărţire
interioara suplimentare h.

Deschideri peste 24 m , 30 m se recomanda o contrasăgeata i.

49. Tipuri de grinzi cu zăbrele.

Sisteme de grinzi in funcţie de împărţirea interioară:

- Triunghiular;

- Diagonale alternante si montanţi;

- Diagonale descendente si montanţi;

- Diagonale ascendente si montanţi;

- Diagonale încrucişate si montanţi;

- Montanţi si diagonale in K;

- Rombic;

- Rombic cu montanţi.
 Clasificare dupa destinatie

-c-tii industriale

-poduri rulante

-poduri de sosea

Poduri de cale ferata

 50. Calculul eforturilor în barele grinzilor cu zăbrele. Verificarea barelor grinzilor cu
zăbrele. Pag 13 Gr. Zabrele, pct 10 / verificarea ca la proiect, e si in caiet, e si la pag
21 incolo

!!!!! Metode manuale: -met. Sectiunilor, met. Izolarii nodurilor

-cu ajutorul unui program de calcul

Sunt structuri alcătuite din bare drepte, articulate la noduri. Pot fi atât static determinate cat si
static nedeterminate.

Calculul încărcărilor

- Stabilirea ipotezelor de încărcare (acţiuni in construcţii);

o Permanentă; ƒ

-Greutatea învelitorii; ƒ

-Greutatea panelor;

-Greutatea luminatorului; ƒ

-Greutatea proprie a fermei;

- Greutatea depunerilor de praf industrial.

o Tehnologică; ƒ

- Greutatea elementelor de instalaţii suspendate.

o Climaterice;

-Vânt; ƒ

-Zăpadă; ƒ

-Variaţii de temperatură – etc.

Stabilirea combinaţiilor de calcul SLS (starea limita de serviciu sau a exploatării normale), SLU
(starea limita ultima: de rezistenta sau stabilitate)+caiet
 51. Alcătuiri constructive ale nodurilor. Detalii. Calculul îmbinărilor la nodurile a barelor
grinzilor cu zăbrele. Pag 34, gr.zabrele/ caiet si pag 34 pct 13 gr.zabrele

Realizarea si calculul prinderilor in noduri

Soluţii de realizare:

- Îmbinare cu şuruburi sau nituri;

- Îmbinare cu ajutorul cordoanelor de sudura:

o Prin intermediul guseelor;

o Prinderea directa.

-Prindere directa fara guseu

- Prindere sudata cu ajutorul unui guseului

-Prindere cu şuruburi

Calculul îmbinării (formule caiet)

-Imbinare cu suruburi

-Imbinare cu sudura

Barele grinzilor cu zabrele sunt conectate in noduri direct sau prin intermediul guseelor.
 Prinderea zabrelelor in noduri se face in general cu ajutorul unor placute plane
din otel numite gusee. Geseele au rolul de a echilibra solicitarile din barele grinzilor cu
zabrele. Alcatuirea si stabilirea dimensiunilor si a formei guseelor se face cu foarte mare
atentie.

Alegerea dimensiunii guseelor se face in functie de efortul axial maxim din

zabrelele grinzii, diametrul nitului folosit, grosimea cusaturii de sudura, etc. Grosimea
guseelor este in general aceeasi pentru toate nodurile.

Distanţele între profilele puţin depărtate – grosimea guseului

-D – efortul maxim din zăbrele (montanţi, diagonale) (de compresiune)

 Grinzi nituite

D≤150 KN => tg=(8…10)mm

D=(150…250)KN => tg=(10…12)mm

D=(250…350)KN => tg=(12…14)mm

D≥350KN => tg=(14…20)mm

 Grinzi sudate

D≤150 KN => tg=(6…8)mm

D=(150…250)KN => tg=(8…10)mm

D=(250…350)KN => tg=(10…12)mm

 D≥350KN => tg=(12…18)mm

Solidarizarea elementelor întinse sau comprimate (puţin depărtate sau

depărtate):

 Elemente comprimate l1≤(40-50)i

 Elemente întinse l1≤80i

52. Rezemarea grinzilor cu zăbrele pe stâlpi. Caiet si pag 45

Rezemarea la baza stâlpului