INTERFERENTA

LOCALIZATA
Elev: Ursu Emanuel
 • Interferența reprezintă fenomenul de
suprapunere a două sau mai multe unde
care se întâlnesc într-un punct din spațiu.
Pentru a obține un fenomen de
interferență staționar, undele trebuie să
aibă aceeași frecvență și să fie coerente,
Interferența adică să aibă o diferență de fază
constantă. În acest caz, în anumite
puncte din spațiu se vor forma zone cu
aceeași valoare a intensității rezultante
numite franje de interferență. Franjele
pot fi de minim sau de maxim, în funcție
de valoarea amplitudinii rezultante.
 LAMA CU FETE PLAN-
PARALELE

• Franjele apar sub forma unor cercuri

concentrice întunecate și luminate ce
alternează între ele, în planul focal al
lentilei, numite inelele lui Heidinger. Daca
observația se face în lumina albă, în locul
inelelor întunecate.
• Daca pe o lama transparentă cu fețele
plan - paralele cade un fascicul de
radiații monocromatice, se constată că
o parte vor fi reflectate, iar o parte
refractate. Întrucât undele incidente
sunt paralele și undele reflectate vor fi
paralele. Franjele apar sub forma unor
cercuri concentrice întunecate și
luminate ce alternează între ele, în
planul focal al lentilei, numite inelele
lui Heidinger. Daca observația se face
în lumina albă, în locul inelelor
întunecate și luminate ce alternează
între ele, se obțin inele ce conțin
culorile spectrului. Daca lama este
groasă nu obținem franje de
interferență.
 • Pana optică reprezintă un mediu optic
semitransparent cu feţe plane şi de
grosime variabilă, cu ajutorul căruia se
obţin franje de interferenţă în reflexie
sau în transmisie. Pentru variaţii mici
ale grosimii penei şi pentru incidenţe
Pana optică ale radiaţiei apropiate incidenţei
normale, franjele sunt localizate pe faţa
penei şi se numesc franje de egală
grosime sau franjele lui Fizeau.
Optica albastră
• Se poate observa că obiectivele unor aparate de fotografiat de foarte
bună calitate prezintă o irizație albăstruie . Această irizație nu este
întâmplătoare, ea purtând denumirea de „optica albastră”. Pentru a
înțelege rostul acestei tehnici trebuie să analizăm trecerea luminii
printr-un bloc paralelipipedic de lumină (lama plan-paralelă reală).
• Pe lângă imaginea fenomenelor de reflexie și de refracție se vede o scădere a
intensității luminoase pe măsură ce lumina suferă tot mai multe reflexii și
refracții. Din cauză că și pentru unda luminoasă din fascicul trebuie să se
conserve energia putem să scriem că suma intensităților undei reflectate
(Irefl), refractate (Irefr) și absorbite de sticla (Iabs) este constantă și egală cu
intensitatea undei incidente(I0) Dacă se împart ambii termeni din relația de
mai sus cu I0 obținem: 1 = R + T + A unde termenii R, T și A reprezintă
coeficientul de reflexie, coeficientul de transmisie și respectiv coeficientul de
absorbție, valorile lor numerice fiind cuprinse între 0 și 1). Această relație ne
spune că dacă reflexia este mare atunci transmisia este mică și reciproc.
Pentru un aparat de fotografiat este important ca în aparat să intre (prin
obiectiv) cât mai multă lumină, deci ca lentila obiectiv să fie căt mai
transparentă, dar această transparență depinde de indicele de refracție al
aerului (n1) și indicele de refracție alsticlei (n2) după o formulă stabilită de
Augustin Fresnel: De aici rezultă un lucru interesant și neasteptat la prima
vedere: chiar dacă sticla este perfectă și nu absoarbe lumină, lumina care trece
prin ea este mai puțin intensă din cauza fenomenului de reflexie. Raportul
indicilor de refracție ai celor doua medii este cel care dicteaza intensitatea
luminii transmise. Dacă n21=n1/n2 este 1, coeficientul de reflexie este 0,
reflexia este 100%, deci nu se mai transmite nimic. Acesta este cazul oglinzilor
metalice. Se poate îmbunătăți transmisia dacă interpunem între aer și sticla
un strat subțire dielectric, neabsorbant, care să aibă un indice de refracție (n)
între cele două valori n1 și n2.

This Photo by Unknown author is licensed under CC BY-SA-NC.

Inelele lui Newton

• Inelele lui Newton sunt franje circulare concentrice,

alternativ luminoase şi întunecoase, obţinute ca rezultat al
fenomenului de interferenţă. Considerăm un dispozitiv
alcătuit dintr-o lamă de sticlă cu feţe plan-paralele pe care
este aşezată o lentilă plan-convexă (fig. 1). Faţa convexă,
în contact cu lama de sticlă, are raza de curbură foarte
mare (de ordinul metrilor). Între lentilă şi suport se
realizează astfel o pană de aer cu simetrie cilindrică în
raport cu perpendiculara ridicată în punctul de contact la
planul lamei, panta acestei pene de aer fiind continuu
crescătoare începând din vecinătatea punctului de contact
L până la cercul de intersecţie dintre faţa sferică şi faţa
plană a lentilei.
• Să presupunem că asupra lentilei cade un fascicul de lumină plan monocromatic, cu lungimea de
undă λ, şi să urmărim mersul unei raze de lumină A din fascicul. Aceasta, după ce se refractă în
punctul B ajunge în C: o parte a razei se reflectă şi apoi paraseşte lentila prin punctul B' iar cealaltă
parte iese prin lentilă, traversează pana de aer dintre lentilă și lamă, se reflectă pe aceasta din urmă
apoi emerge prin punctul B". Raza de curbură a lentilei fiind foarte mare, putem considera punctele C
si C" ca aflându-se pe aceeaşi verticală la placă, şi implicit razele CB'A' ca fiind paralele. Razele A' şi
A" vor interfera la infinit, iar rezultatul depinde de diferenţa de drum dintre ele, care trebuie să fie
multiplu par de semilungimea de undă pentru obţinerea unui maxim luminos sau un multiplu impar
pentru minim întunecat.
INTERFRANJA

• Interfranja reprezintă
distanţa dintre două
maxime, respectiv, două
minime consecutive de
interferenţă şi este dată
de o relatie.