CATALOGAREA DOCUMENTELOR

MAI 2021

1
 CATALOGAREA DOCUMENTELOR

Prin catalogare se înţelege activitatea de elaborare şi redactare a notiţelor catalografice,

precum şi ţinerea la zi a cataloagelor de bibliotecă, aceasta fiind o ramură a biblioteconomiei.
Catalogarea, având ca obiect stabilirea regulilor catalografice, urmăreşte realizarea unui sistem de
cataloage, care să permită regăsirea documentului catalogat pornind de la oricare din elementele
componente ce alcătuiesc notiţa catalografică: autor, coautor, titlu, editură, an de apariţie etc.
A. Structura descrierii bibliografice a documentelor

Catalogarea constă în:

 descrierea bibliografică a documentului după reguli şi norme prestabilite;
 stabilirea elementelor specifice, care dau intrarea în catalog: vedeta, indicele de clasificare,
cota etc.
 determinarea elementelor de identificare a documentului prin mijloace specifice cerute de
procesul de automatizare: descriptori, coduri etc.
Documentele ce alcătuiesc colecţiile unei biblioteci sunt descrise printr-o serie de elemente
caracteristice, numite date, elemente bibliografice sau notiţe catalografice, elemente care determină
individualizarea acestora.
Descrierea unui document se face în conformitate cu normele metodologice de aplicare:
-ISBD(M) pentru lucrările monografice;

- ISBD(S) pentru seriale, a altor prevederi sau practici impuse de standardizarea din
domeniul biblioteconomiei şi al ştiinţei informării

ISBD – International Standard Bibliographic Descriptioneste este descrierea bibliografică a

documentelor, conform unui complex de reguli şi norme referitoare la redactarea fişei de catalog
(notiţei bibliografice).
 elementele descrierii bibliografice cuprinde:
 vedeta;
 corpul descrierii;
 elementele de acces (altele decât vedeta);
 elementele de codificare.
B. Tipuri de descriere:
I. Descrierea principală.
II. Descrierea auxiliară (complementară).
III. Descrierea analitică.
2
 Vedeta - este prima şi cea mai importantă parte a descrierii; constituind elementul principal
de care se ţine seama la stabilirea ordinei de intrare a fişelor în catalogul alfabetic şi la identificarea
documentului respectiv. Vedeta descrierii devine al doilea element de ordonare în cazul catalogului
sistematic, topografic etc., situaţii în care intrarea în sistem va fi dată de indicele zecimal, de cotă,
cuvântul cheie etc. În aceste situaţii organizarea fişelor care vor purta acelaşi indice, descriptor etc.
se va face în ordinea alfabetică a vedetelor. Datorită ordinii alfabetice a catalogului, vedeta trebuie
să aibă întotdeauna forma unei succesiuni de litere aparţinând aceluiaşi alfabet (de regulă alfabetul
latin).
Vedeta, pentru a constitui element de ordine, trebuie să aibă o formă unică, uniformă, dată
de numele sau forma numelui ori de titlul care figurează cel mai des în ediţiile operelor antume, în
referirile la autor, în cataloagele de documente, enciclopedii, etc.
Vedeta poate fi definită ca fiind: un cuvânt, un grup de cuvinte, un simbol sau un grup de
simboluri scoase în evidenţă în descriere, pentru a servi la orânduirea acestora după un anumit
sistem (ordinea alfabetică, în cazul numelui de autor-persoană fizică, autor- colectiv şi titluri).

Vedeta de autor-persoană fizică -alcătuită în general din:

Nume, care poate fi simplu sau compus din două sau mai multe părţi separate sau legate
între ele prin liniuţă sau particulă gramaticală. Vedeta, în cazul autorului-:persoană fizică, poate fi
considerat numele real (Densusianu, Ovid), pseudonimul (Ervin), numele personal sub care a
semnat cel mai frecvent (Tudor Arghezi, Ion Barbu, Gala Galaction), titlul nobiliar, etc. Există
câteva grupe de nume de autori stabilire în funcţie de limbă şi de naţionalitate:
a) Nume de autori din ţări de limbi romanice (română, franceză, italiană, spaniolă,
portugheză, retoromană, catalană, sardă, dalmată, provensală) prezintă dificultate la alegerea vedetei
uniforme în cazul autorilor cu nume compuse, nume cu prefix, nume cu prefix stabil sau atributiv.
-numele romanice compuse sunt formate, în general, din combinarea numelui de familie
patern cu cel matern sau din combinarea numelui cu locul de naştere sau de origine.
b) Nume de autori anglo-saxoni (englezi, scoţiem, irlandezi, nord-americani) prezintă două
particularităţi:
- nume cu prefixe
- nume compuse: - legate prin liniuţă Cecil Day-Lewis în vedetă DA Y -LEWIS, Cecil.
-nu sunt legate, se scoate în vedetă numai ultima parte a numelui: John
Stuart Mill, MILL, John Stuart
c) Nume de autori din ţări de limbi germanice - în a căror compunere intră prefixe, se scot, în
general, în vedetă rară acestea: Carol de Geer (GEER, Carol de). Sunt însă cazuri când prefixul Am,
In, Zum, Zur, Von fac parte componentă din nume: Paul von Hage în vedetă VON HAGE, Paul;

3
Karl Zur Megede în vedetă ZUR MEGEDE. Numele compuse, legate prin liniuţă, se scot în vedetă,
de regulă, ambele nume: Wilhelm Meyer-Lubke în vedetă MEYER-LUBKE, Wilhelm.
d) Nume de autori slavi - se scot în vedetă în forma transliterată din alfabetul chirilic în
alfabet latin, după normele din Standardul U03, nr.5309/1970: Lev Tolstoi, în vedetă TOLSTOI,
Lev; Maksim Gorki în vedetă GORKI, Maksim.
e) Nume de autori maghiari şi orientali - se vor reda în forma întâlnită pe carte: Petofi
Săndor în vedetă PETOFI, Săndor. Nu se inversează în situaţiile în care autorii de origine maghiară
sunt menţionaţi pe carte în forma prenume-nume, se va proceda la inversarea acestora după regula
generală. În cazul autorilor orientali, stabilirea vedetei se va face în urma consultării lucrărilor de
referinţă, particularităţile fiind foarte diferite. Când acestea lipsesc se va adopta forma tradusă în
limba română.
f) Nume de autori antici şi medievali - autorii antici greci, se recomandă adoptarea formei
latine a numelor: HOMERUS, AESCHYLUS, în cazul bibliotecilor ştiinţifice, iar în cazul
bibliotecilor mici, la noi se va folosi forma actuală consacrată în traduceri.
Vedeta de autor colectiv.
Autor-colectiv (în scopurile catalogării) se numeşte orice colectivitate (instituţie, organizaţie
sau grup de persoane) care este cunoscută sub o denumire colectivă, și se manifestă ca o entitate de
sine stătătoare, îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul unui document, rezultat al gândirii sau
activităţii comune( rapoarte oficiale, programe, statute, regulamente, etc.).Se vor descrie la
autorcolectiv lucrări de tipul: statute ale unor partide politice, organizaţii de masă sau obşteşti;
manifeste, programe, proclamaţii, hotărâri ale unor partide sau organe de stat; materiale legislative
(Constituţii, legi, hotărâri); tratate, declaraţii.