EVUL MEDIU NETERMINAT

A BEFEJEZETLEN KÖZÉPKOR
THE UNFINISHED MIDDLE AGES
 EVUL MEDIU NETERMINAT
A BEFEJEZETLEN KÖZÉPKOR
THE UNFINISHED MIDDLE AGES

Omagiu adus profesorului Adrian Andrei Rusu

cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani
Tanulmányok Adrian Andrei Rusu professzor
köszöntésére 70. születésnapja alkalmából
Studies in honour of professor Adrian Andrei Rusu
on his 70th birthday

Editori:
Gianina-Diana Iegar, Péter Levente Szőcs,
Gabriela Rusu, Florela Vasilescu

Editura MEGA
Cluj‑Napoca
2022
 DTP:
Editura Mega

Copertă:
Radu Oltean

Redactor:
Robert Cincu

© Autorii, 2022

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Evul Mediu neterminat: omagiu adus profesorului Adrian Andrei Rusu cu ocazia împlinirii
vârstei de 70 de ani = A befejezetlen középkor: tanulmányok Adrian Andrei Rusu professzor
köszöntésére 70. születésnapja alkalmából = The unfinished Middle Ages: studies in honour of
professor Adrian Andrei Rusu on his 70th birthday / ed.: Gianina-Diana Iegar, Péter Levente
Szőcs, Gabriela Rusu, Florela Vasilescu. – Cluj-Napoca: Mega, 2022
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-020-533-3
I. Iegar, Gianina-Diana (ed.)
II. Szőcs, Péter Levente (ed.)
III. Rusu, Gabriela (ed.)
IV. Vasilescu, Florela (ed.)
94

Editura Mega | www.edituramega.ro

e‑mail: mega@edituramega.ro
 CUPRINS

Adrian Andrei Rusu – activitatea ştiinţifică (Ioan Drăgan) 9

Bibliografia activității științifice 11

Tabula gratulatoria 31

R E A L I TĂȚ I I ST O R IC E
Zsoldos Attila
II. András ispánságadományai 35

Cosmin Popa‑Gorjanu
Acţiunile colective ale nobililor ardeleni în prima jumătate a secolului al XIV‑lea 49

F. Romhányi Beatrix
A város és vidéke: Várad és a váradi egyházmegye középkori egyházi intézményrendszere 63

Maria Magdalena Székely

Boieri moldoveni la începuturile vieţii de stat 77

Pál Lővei
Monarchical Orders in Medieval Hungary: The Orders of Saint George and The Dragon 95

Ovidiu Cristea
Legitimitate şi uzurpare în relaţiile dintre Ungaria şi Țara Românească (sec. XIV–XV) 115

Ioan Drăgan
Familia Muşina de Densuş / Morsinai de Răchitova – rudele Hunedorenilor 127

Liviu Cîmpeanu
Bătălia inexistentă: Sibiu, 22 martie 1442. O analiză critică a izvoarelor privind bătălia decisivă
dintre Iancu de Hunedoara şi Mezid Beğ 143

Mária Lupescu Makó

În labirintul normelor ecleziastice. Relaţia dintre clerul secular şi dominicanii din Cluj în secolul al
XV‑lea 157

Petrovics István
Megjegyzések a középkori Temesvár kereskedelmi kapcsolataihoz 173

Gianina‑Diana Iegar
Castelania Nyalábului (comitatul Ugocea) între familiile Drágfi şi Perényi 187
Mária Pakucs-Willcocks
Libertăţile oraşului în context: dreptul de depozit şi produsele turceşti în Sibiul premodern 205

Rüsz-Fogarasi Enikő
Câteva consideraţii preliminare asupra prăvăliilor din jurul bisericii Sfântul Mihail din Clujul
premodern 217

SI T U R I D E S C H I SE
Sergiu Musteaţă
Dwellings and Household Annexes in the Carpathian–Danube Regions during the 8th–9th Centuries 229

Aurel Dragotă, Monica‑Elena Popescu, Mihai Blăjan

Graves with Pottery Offerings Discovered within the Alba Iulia–„Izvorul Împăratului” Necropolis
(10th Century) 253

Florela Vasilescu, Cristian C. Roman

Sântuhalm-Ciroane. Repere arheologice ale unui sat recent identificat 283

Viorel Ștefu
O veche piatră de hotar a oraşului Mediaş 317

M O N UM E N T E I ST O R IC E ȘI D E A RTĂ
Dominik Nowakowski
Schlesische Motten als herzogliche Gründungen 331

Laszlovszky József
Két alig ismert vár a tatárjárás után létrehozott dunai védvonalból: a Margitsziget várai 353

Sófalvi András
A vízaknai bazilika és a tatárjárás 367

Mihaela Sanda Salontai

Biserici medievale cu două nave asimetrice din Transilvania 379

Vladimir Agrigoroaei
Un termen de comparaţie grecesc pentru caii pictaţi în sanctuarul bisericii de la Streisângeorgiu 399

Bencze Ünige
The Pauline Order in Medieval Transylvania 415

Feld István
A magyarországi középkori rezidenciák térszervezéséhez 427

Silvija Pisk
Historical Castle Studies. Case Study: Castrum Garig in the Region of Moslavina, Croatia 455

Cristian C. Roman, Paul A. Niţă

Castelul Corvinilor de la Hunedoara. O perspectivă ştiinţifică a datelor şi informaţiilor arheologice (I) 471
Zsuzsanna Kopeczny
Palatul cetăţii de la Timişoara în timpul lui Ioan de Hunedoara 511

Radu Lupescu, Sorin Cociş

Ansamblul fortificat al Porţii Podului din Cluj 533

Ion Tentiuc, Sergiu Musteaţă, Ion Ursu

Capcanele – „gurile de lup” ale castelului Soroca. Preliminarii 583

Sergiu Iosipescu
Radu Popa şi cercetările arheologice din districtul şi de la cetatea Chioarului (1967–1968, 1976–1980) 605

Ciprian Firea
Despre patroni şi opţiuni iconografice: câteva gânduri pe marginea polipticului de la Șmig (cca 1515) 613

Ionuţ-Cosmin Codrea
Aspecte din istoria unui monument puţin cunoscut: biserica şi mănăstirea franciscană de la Baia de
Criş în documente din secolul al XVIII‑lea 623

Costică Asăvoaie, Cosmin Niţă, Adriana Miron

Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” din satul Vişan, comuna Bârnova, judeţul Iaşi. Scurtă privire
istorico‑arheologică 651

Nicolae Pepene
Dosar „Cetatea Râşnov” (1989–2008) 663

OBIECTOLOGIE
Ioan Stanciu
Fibule medievale timpurii în formă de monedă – o apariţie curioasă în mediul din nord-vestul
României 687

Vitalie Josanu
Encolpioane inedite descoperite recent în judeţul Neamţ 707

Ana C. Hamat, Ștefan Georgescu

Reutilizări de bijuterii antice în Banatul medieval 725

Iosif Vasile Ferencz

Stili medievali de la Ardeu (jud. Hunedoara) 743

Ștefan S. Gorovei
În jurul unei spade medievale… 753

Szőcs Péter Levente

Cahle cu scena înfrângerii dragonului şi a leului 765

Nyárádi Zsolt
Egy későközépkori családi temető Székelykeresztúron. Udvarhelyszéki párták a 16–17. századból 773

Niculina Dinu
Ceramica otomană descoperită în Bucureşti. Campaniile anilor 2005–2011 805
 EVO C Ă R I
Laudatio (Cătălin Borangic) 815

[Un istoric îndrăzneţ] (Ovidiu Forai) 816

[Mi‑aş fi ales ca profesor] (János Gyöngyössy) 817

Gratitudine (Olimpia Mureșan) 818

Evocatio Magistri (Dumitru Noane) 820

[Un desenator de istorie la întâlnire cu un istoric] (Radu Oltean) 827

Evocare (Floreşti/Cetatea Fetei, 1990) (Horea Pop) 829

Lista abrevierilor 833

 DESPRE PATRONI ŞI OPŢIUNI ICONOGRAFICE:
CÂTEVA GÂNDURI PE MARGINEA
POLIPTICULUI DE LA ȘMIG (CCA 1515)

Ciprian Firea

Polipticul provenit de la Șmig1 (cca 1515), păstrat azi la Muzeul Naţional de Artă al României din
Bucureşti, constituie o operă la care m-am întors de câteva ori2, ultima dată pentru a întreprinde o
cercetare stilistică mai aprofundată, cu mijloace tehnice avansate (fotografie în spectru IR pentru a
putea pune în evidenţă desenul pregătitor). În urma cercetării3, am ajuns la concluzia că polipticul
a fost realizat într‑un atelier sighişorean foarte activ în primele două‑trei decenii ale veacului al
XVI‑lea, ai cărui membri (maestrul şi ajutoarele sale) au produs (sau colaborat la‑) opere precum:
1. Polipticul Coborârii Sf. Duh de la Leliceni, păstrat la Galeria Naţională Maghiară din Budapesta
(datat 1510); 2. Picturile murale (vrejuri, foliaje şi simboluri heraldice) de pe bolta sanctuarului
bisericii reformate din Daia Secuiască (jud. Harghita), databile cca 1505–1510; 3. Amplificarea din
1515 a polipticului de la Biertan (predela poliptic cu Sfintele Neamuri şi coronamentul triptic cu
scene simbolice); 4. Polipticul de la Șmig, păstrat la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti (databil
cca 1515); 5. Predela triptic fix cu Patimi de la Copşa Mare (cunoscută în literatură ca provenind de
la Șaeş) databilă cca 1519/20; 6. Panou central cu Sf. Antonie cel Mare şi Paul Eremitul de la Movile
(databil cca 1520), păstrat la Muzeul Casa Teutsch din Sibiu; 7. Predela cu Plângerea lui Isus ce a
augmentat vechiul poliptic de la Dupuş, databilă cca 1520–1525 (azi păstrat în biserica evanghelică
din Mediaş); 8. predela cu Vir Dolorum ce a augmentat vechiul poliptic de la Cioboteni (databilă cca
1520–1525), păstrată azi la Muzeul de Artă Cluj-Napoca; 9. Colaborare la pictura tavanului casetat
din biserica reformată de la Goganvarolea (cca 1500–1505) păstrat la Galeria Naţională Maghiară
din Budapesta.
În contribuţiile anterioare am încercat aşadar să plasez opera (polipticul de la Șmig) într‑un
context artistic specific (într‑un centru artistic şi în cadrul unui atelier condus de artistul anonim
pe care l-am numit convenţional Maestrul polipticului Coborârii Sf. Duh de la Leliceni, sau, posibil,
Monogramistul GRP), am oferit o datare mai strânsă, bazată pe evoluţia stilistică din seria propusă
de opere, am identificat unele din modelele grafice (cum ar fi detaliul de peisaj din predelă preluat
din celebra gravură a lui Dürer ce îl reprezintă pe Sfântul Eustachius – cca 1501, Bartsch 57) etc.
Un anumit aspect al operei, rămas neelucidat, a continuat să mă intrige şi acest aspect specific va fi
abordat în rândurile care urmează. Ele sunt dedicate unui neobosit cercetător, fost profesor şi coleg,
1
Bibliografie: TEUTSCH 1896, p. 47; ROTH 1916, p. 68–71; HOFFMANN 1937, p. 29; BALOGH 1943, p. 310;
RADOCSAY 1955, p. 425; VĂTĂŞIANU 1959, p. 788–789; KERTESZ 1998, p. 106–107; DOBJANSCHI – CERNEA
– TĂNĂSOIU 2002, p. 53–54; MIHÁLY 2007, p. 55; SARKADI NAGY 2012, p. 133–134.
2
FIREA 2016, p. 305–306; FIREA 2018.
3
Rezumată în articolul FIREA 2019.
614 C i prian Fi rea

care a arătat de‑a lungul timpului un interes deosebit tocmai manifestării materiale şi în plan vizual
a elitelor transilvănene din perioada medievală. Fiindcă paragrafele care urmează încearcă să desco‑
pere o legătură între nişte membri marcanţi ai acelei elite şi obiectele (în egală măsură opere de artă
şi acte de pietate) pe care le‑au comandat, plătit şi patronat.
În lucrarea publicată pe baza lucrării de doctorat, în legătură cu iconografia piesei observam
că: „Partea festivă a retablului etalează o iconografie legată de Fecioara Maria şi teologia Întrupării.
Scrinul central, îngust şi înalt, adăposteşte o Madona cu Pruncul, sculptură de bună calitate în tradi‑
ţie gotic-târzie. Cele patru panouri ale voleţilor reprezintă clasicele scene ale Bunei Vestiri, Vizitaţiei,
Naşterii lui Isus şi Adorării Magilor. Câmpurile înguste ale Vierer-ului4 pictat conţin patru reprezen‑
tări iconice de sfinţi: Sf. Ana Întreită, Sf. Margareta, Sf. Mihail5 şi Sf. Ștefan Rege. Alegerea acestora
nu are o explicaţie evidentă. Dacă Sf. Ana cu Maria şi Isus aduce referinţe privitoare la originea
Fecioarei, iar Sf. Margareta este una dintre Fecioarele martire, subiecte reprezentate adesea în com‑
pania Mariei, nu acelaşi lucru se poate spune despre sfinţii masculini de pe panourile inferioare.
Includerea lor trebuie să fi fost o opţiune a comanditarului, ale cărei raţiuni nu pot fi însă elucidate din
lipsa oricărui reper documentar”6.
Să notăm, mai întâi de toate, că, atunci când se păstrează, Vierer-ul polipticelor medievale transil‑
vănene are o iconografie coerentă şi uşor de descifrat: Virgines capitales7 (Sfinte Fecioare) sau Îngeri
muzicanţi8 mărginesc de cele mai multe ori imagini centrale cu Fecioara cu Pruncul (Glorificată);
Îngeri cu Arma Christi (Instrumentele Pătimirilor) apar în jurul unui Vir Dolorum9; Cei Patru
Evanghelişti apar uneori10 pentru a ocupa cele patru panouri pictate etc.11 Aşadar, opţiunea ico‑
nografică prezentă la Șmig atrage atenţia tocmai prin faptul că este lipsită de coerenţa majorităţii
cazurilor. În studiul de faţă voi încerca aşadar să ofer nişte explicaţii la această particularitate icono‑
grafică, explicaţii care provin, după cum s-a anticipat, din sfera patronajului.
Mai întâi de toate să observăm că polipticul de la Șmig, spre deosebire de multe alte piese de epocă
din aceeaşi clasă şi, cu precădere, spre deosebire de majoritatea operelor atribuite Maestrului /ateli-
erului polipticului Coborârii Sf. Duh de la Leliceni, nu poartă niciun însemn evident de patronaj. Nu
apare nicio stemă, inscripţie sau chip de donator care să ne sugereze, sau de‑a dreptul să ne releve
cine sunt patronii. În schimb, polipticul de la Leliceni12, predelele de la Biertan13, Cioboteni14, Copşa
Mare15 şi, mai cu seamă, bolta pictată de la Daia Secuiască16 şi tavanul casetat de la Goganvarolea17
(care sunt adevărate panoplii heraldice) toate au astfel de însemne, în speţă steme şi uneori inscrip‑

4
Vierer este termenul tehnic pentru cele patru reprezentări (fie sculpturi sau reliefuri, fie panouri pictate) care măr‑
ginesc imaginea centrală (pictată sau sculptată) a polipticelor medievale transilvănene. În cazul când avem panouri
pictate sau în relief, acestea se mai pot numi „panouri intermediare” (între imaginea centrală şi voleţi).
5
Eronat. De fapt este Sf. Gheorghe.
6
FIREA 2016, p. 305.
7
Ex: la Mălâncrav pictate, la Jimbor sculptate.
8
La Târnava.
9
La Dupuş.
10
La Fişer.
11
Vezi şi FIREA 2004–2005, p. 131.
12
Stema „fiilor lui Czako” şi stema regelui Vladislav al II‑lea.
13
Stema preotului Johannes (patronul reconstrucţiei bisericii şi al augmentării retablului) şi stema Celor Două Scaune.
14
Stema Secuilor şi stema regelui Ludovic al II‑lea.
15
Scutul cu monograma lui Lazarus, decretorum doctor (patronul retablului), şi, probabil, stema pictorului
(Monogramistul GRP?).
16
Despre bolta pictată, vezi BALOGH 1943, p. 298–301; NAGY 2001; JENEI 2013, p. 48–51, 87, n. 384–85 etc. Despre
programul heraldic, vezi SZEKERES 2017.
17
Despre tavanul casetat de la Goganvarolea, vezi JENEI 2013, p. 48–50.
 Despre patroni şi opţiuni iconografice: câteva gânduri pe marginea polipticului de la Șmig (cca 1515) 615

ţii18. Este de mirare aşadar că un pictor ce manifesta o preferinţă pentru heraldică nu a găsit de cuvi‑
inţă să facă uz de acest cod de comunicare vizuală şi în cazul polipticului din Șmig. O primă expli‑
caţie care ne poate veni în minte este aceea că patronajul polipticului nu era suficient de prestigios
sau că patronii nu deţineau astfel de însemne, acest din urmă fapt fiind puţin probabil în condiţiile
în care avem probe tot mai numeroase că însemnele proprii erau larg folosite în Transilvania epocii.
Apoi, merită subliniat faptul că, într‑adevăr, clasa retablului (poate mai mult ca alte obiecte) era la
modul predilect îmbogăţită cu însemne individuale sau de patronaj. Retablurile semnalau vizual
locul memoriei şi al liturghiei (altarul), aminteau opera de caritate (fondarea misei şi a altarului,
înfrumuseţarea Casei lui Dumnezeu) şi identificau pe fondatori sau patroni astfel încât comunita‑
tea să se roage pentru aceştia (oferind astfel o răsplată spirituală la „investiţia” patronală19). Cei ce
asistau la liturghie vedeau imaginile sacre, dar şi însemnele de patronaj, fiind astfel invitaţi să se
roage pentru cei care au fondat biserica, altarul, misa, şi au comandat retablul20. Aşadar, nu întâm‑
plător, retablul purta adeseori mărci de patronaj: blazoane, inscripţii, portrete de donatori. Atunci
când nu descoperim însemne explicite de patronaj, acesta putea fi disimulat în iconografie.
Iconografia retablului de la Șmig se leagă în aspectele sale generale de două coordonate prin‑
cipale. În primul rând, partea festivă (etalată de poliptic în poziţia deschisă), exceptând cele patru
panouri intermediare în discuţie, face referire la dedicaţia marianică, cunoscută documentar21, a
bisericii. Statuia Fecioarei cu Pruncul este înconjurată de cele patru episoade menţionate din Ciclul
Naşterii. Episoadele de pe verso, din Ciclul Pătimirilor lui Christos (începând cu Cina de Taină şi
sfârşind cu Învierea) sunt, de asemenea, foarte des întâlnite într‑o taxonomie a polipticelor medie‑
val-târzii (şi mai ales a celor din Transilvania22) ele făcând trimitere la cel de‑al doilea aspect prin‑
cipal al iconografiei piesei în discuţie: cultul Corpus Domini, Euharistia şi ritualul de la altar. S-a
subliniat că acest conţinut euharistic cu (de obicei) opt scene din Pătimiri (uneori completate de o
a noua scenă de pe predelă) este specific mai ales polipticelor de altar principal (sau al celor legate
de Corpus Christi). Aşadar, cel mai probabil, piesa de la Șmig (azi relocată în muzeu) a fost iniţial
destinată altarului principal al bisericii parohiale, argumente fiind atât iconografia generală trecută
în revistă, cât şi dimensiunile retablului, care se încadra în spaţiul gotic-târziu (destul de modest, dar
nu lipsit de coerenţă arhitecturală) al sanctuarului bisericii (catolică la origine, apoi luterană, iar azi
aproape desacralizată).
În ultimul cca un deceniu, restauratorii au adus la lumină un valoros ciclu de picturi murale23,
care restituie într‑o anumită măsură cadrul vizual iniţial al monumentului de arhitectură, în care
fusese amplasat cândva şi retablul. Pictura murală, încă scoasă doar parţial de sub tencuieli, aco‑
peră o suprafaţă considerabilă a zidului nordic al navei, şi apare şi în sanctuar, în zona sediliei.
Picturile din navă se desfăşoară pe patru registre, din care cel superior este dedicat (ca de multe ori
în Transilvania24) Legendei Sf. Rege Ladislau, cele două registre mediane conţin Viaţa şi pătimirea
Sf. Ecaterina25 (cu scene precum Distrugerea idolilor, Disputa cu filosofii, Martiriul celor convertiţi,
Sf. Ecaterina şi roata), iar registrul inferior are probabil părţi ale unei Judecăţi de Apoi (doar parţial
scoasă la lumină: Arhanghelul Mihail cântărind sufletele, parte dintr‑o Fecioara cu mantia ocroti-
18
Vezi, de ex. la Leliceni, explicaţiile stemelor: Insignia Filiorum Czako, respectiv Insignia Domini Regis Ungarie.
19
Vezi, de ex., VAN BUEREN 2005.
20
Un foarte sugestiv exemplu pentru răspunsul prin rugăciuni la opera vizuală îmbogăţită (vitralii) cu simboluri heral‑
dice, în aceeaşi epocă, vezi la SCHLEIF – SCHIER 2009.
21
Parochialis ecclesie beatae Mariae virginis de Somogion (1390): MonVatHung, I/III, p. 117).
22
Vezi, de ex., CRĂCIUN 2004–2007.
23
KISS 2013.
24
Ghelinţa, Mugeni, Dârjiu etc.
25
GAYLHOFFER-KOVÁCS 2013.
616 C i prian Fi rea

toare) precum şi alte reprezentări (Crucificarea Sf. Petru). Pe zidul dorsal al sediliei sunt pictaţi Regii
Sfinţi Ștefan şi Ladislau.
Aşadar, exceptându-l pe Sf. Rege Ștefan care se repetă pe zidul sediliei, celelalte componente ico‑
nografice de pe panourile intermediare (Sf. Ana Întreită, Sf. Gheorghe şi Sf. Margareta) nu sunt anti‑
cipate în decorul mural (databil probabil în primele două decenii ale veacului al XV‑lea) şi deci nu
indică vreo preferinţă de cult sau iconografică. Sf. Ecaterina, cu o amplă legendă murală, este „înlo‑
cuită” pe panoul pictat de Vierer de o reprezentare iconică a Sf. Margareta.
După cum s-a menţionat în primele rânduri, pentru un program iconografic atât de specific pre‑
cum este cel de pe panourile intermediare, merită făcută o anchetă asupra patronajului, chiar dacă
însemnele explicite de patronaj lipsesc.
Într‑un document inedit26, din păcate păstrat doar parţial, şi care se datează în deceniul care
precedă crearea polipticului, am identificat (probabil nu întâmplător), toate numele purtate de sfin‑
ţii patroni de pe panourile intermediare. La 1505, când se datează documentul, satul Șmig (sau cel
puţin o parte semnificativă a acestuia) se afla în posesiunea nobililor din familia Thabiassy de Aţel,
iar urmaşii de parte bărbătească şi femeiască ai lui Georgius, „întemeietorul” liniei Thabiassy, îşi
disputau părţi ale moştenirii.
Despre nobilii Thabiassy de Aţel27, care în parte îşi împletesc istoria şi cu saşii transilvăneni, a
scris şi cel sărbătorit28 prin volumul de faţă, ei fiind consideraţi importanţi membri ai elitei transil‑
vănene medievale, dar care, din păcate, ne sunt cunoscuţi mai bine documentar decât arheologic29.
Totuşi, în măsura în care polipticul de la Șmig poate fi legat de familia Thabiassy de Aţel (iar cerce‑
tările pe care le‑am întreprins pentru acest studiu mă apropie tot mai mult de o certitudine) va face
ca tocmai această piesă să devină o sursă (desigur, mai mult iconografică decât arheologică) pentru
familia Thabiassy. Oricum, polipticul constituie una dintre sursele privilegiate de Adrian Andrei
Rusu în a oglindi viaţa materială a elitelor transilvane medievale30.
Funcţia grebială/grebională a ajuns în familia Thabiassy, după cum s-a remarcat31, prin căsăto‑
ria cu moştenitoare pe linie feminină din Aţelul săsesc, pe când Thabiassy înşişi proveneau de pe
pământurile nobiliare situate în imediata vecinătate, la nord de Târnava Mare. Georgius este fon‑
datorul ramurii greavilor şi ai ascensiunii acesteia până către 1530. L-am identificat în izvoare mai
timpurii decât cele cunoscute până în prezent32, şi nu este „sas”, ci face parte din descendenţa acelui
Symon Banus, iertat pentru răzvrătire şi dăruit de regele Carol Robert cu moşiile Alma, Dârlos şi

26
DL 30.251: 1505.XII.05 ...nobilis domina Anna, filia quondam Georgii Thabiassy de Eczel et quondam domina
Margaretha filia olim Davidis de prefata Eczel.... contra nobiles Thobiam et Stephanum filios quondam Georgii
Thabiassy de Eczel predicta... (în anul 1500)... ipsi de universis et totalibus possessionibus annotatorum Johannis Pethky
ac Georgii Thabiassy et dominae Annae, Almas, Somogyon, Szenaveres, Darlacz, Deesfalva, Posthelke, Kis Saros,
Koesard, Gyulas, Bord, Bobahalma, Beunye, Gyakos, Zenthivan, Domald in de Kykelleu, ac Hydegvyz, ultraque Bolya,
Saldorf, Mihalfalva, Vezzeud, Ivanfalva, Byrkes, Kevesd, Valdorf, Keuken, Kiralhalma et Galacz in Albensi ac Bobocz
vocatis in de Doboka comitatibus existente... nunc apud manus prefatarum Thobie et Stephani filiorum dicti quondam
Georgii Thabiassy habitis de illis scilicet quo jus femineum veluti masculini concernentes portiones congruentes... quar-
tam puellarum etc.... Ulterior (între 1500–1505) ...pregatus Thobias ab hac luce decessisset quo mortuo causa presens
in nobiles Petrum et Georgium, filios eiusdem... causa contra annotatos Stephanum, Petrum et Georgium Thabiassy...
Datum Thorde in profesto Beati Nicolai (5 dec.) 1505. (DL 30.251).
27
THEIL 1901; MÜLLER 1931; NÓGRÁDY 2009, p. 246–247, n. 62–64; CÎMPEANU 2010.
28
De ex., RUSU 2019, p. 83, 91–94, 326, 348 etc.
29
Ibidem, p. 92.
30
Ibidem, passim.
31
Ex., Ibidem, p. 92.
32
1448.VIII.05: Petrus aut Nicolaus de Somogyon, vel Georgius de Tabaas să fie prezenţi la o introducere în posesiune
(la ordinul lui Johannes de Hwnyad) (DL 29.796).
 Despre patroni şi opţiuni iconografice: câteva gânduri pe marginea polipticului de la Șmig (cca 1515) 617

Șmig la 131733. Din cei şase urmaşi direcţi ai lui Simon, în timp au rezultat ramuri ataşate diferite‑
lor posesiuni familiale: nobilii de Chendu, de Țigmandru, de Dârlos, de Alma şi Șmig sau chiar de
Kemer din comitatul Zala din Ungaria, urmaşi care uneori şi‑au disputat moştenirile ancestrale34.
Un document inedit relevă cât de amplă era pe la 1450 spiţa lui Simon Banul35, în aceasta putând fi
identificat şi Georgius (frate cu Michael), fiul lui Valentinus de Somogyon. Este acelaşi Valentinus de
Almas care este cunoscut din sursele edite ca fiind tatăl lui Georgius Thabiassy36, deoarece satele Șmig
şi Alma aparţineau aceleiaşi ramuri.
Prin dobândirea funcţiei greviale (prin căsătoria cu Margaretha37, numită în alte documente
Magdalena38, fiica greavului David de Aţel), prin servicii aduse mai întâi lui Ioan de Hunedoara39 şi ceva
mai târziu regelui Matia, Georgius a dobândit şi funcţia de iudex regius pentru Două Scaune40 sau (în
disputele cu Morgondai) pentru scaunul Cincu, funcţie deţinută împreună cu fii săi, şi pe care ar fi dorit
să o perpetueze41. Fii săi au fost Ladislaus, care a urmat o carieră ecleziastică, dar a devenit şi membru al
cancelariei regale42, Thobias şi Stephanus. După moartea lui Georgius (1478), posesiunile ajunse în mâna
fiilor includeau şi părţi din Alma, Dârlos, sau, ce ne interesează cel mai mult aici, Șmig43.
Documentul menţionat la începutul acestui mic periplu al surselor scrise ne vorbeşte despre rea‑
lităţile legate de familie din jurul anilor 1501–1505. Atunci, Anna, fiica lui Georgius şi a Margaretei,

33
Ukb, I, doc. 349.
34
Vezi şi studiul PINTILIE – PINTILIE 2014.
35
1451.II.26: „Ladislaus filius Johannis, filii Jacobi, filii qundam Symonis Bani de Cykmanthor, pro se personaliter at
pro Demetrio filio suo ac Michael filius Andree filii Valentini de eadem pro se et pro eadem Andree patre suo ac Petro
filio dicti Valentini, item Petrus et Nicolaus filii Sigismundi filii Michaelis de Somogyon, item Petrus pro Johanne et
Phylippo filiis suis, ipse vero Nicolaus pro Petro filio suo necnon Michael et Georgius filii Valentini filii Michaelis de
dicta Somogyon modo simili pro se ipsis, item antefatus Georgius pro Ladislao filio suo, item Franciscus filius Petri filii
Dominici filii Balad de Kend consimiliter pro se personaliter, ac pro Georgio et Michaelie carnalibus, necnon Thoma filio
Thome filii Stephani de dicta Kend condivisionalis fratribus… super cunctis hereditatibus… ab una parte, vero ab alia
Nicolaus filius Stephani filii Georgii de Kemer (Nicolaus pro Emericus filius) ac Johanne filio Thome, filii dicti Stephani,
etc…. în posesiunile Zenthmarton, Kyslad, Zedege, Cyneghefewlde, alio nominee Wenecze, Bykalya, Janoch, Perenye,
Chornaha, Boffalwa, Egres, Bekes et Serethe in comitatu Zaladiensy existentibus ad presens apud manus alienas… să
se dividă în trei părţi predictos nobiles de Cykmanthor ac Somogyon et Kend, iar cea de a patra să rămână celor de
Kemer…” Să se moştenească unii pe alţii în caz de stingere a descendenţei (DF 97.225).
36
1457.VII.09: Giorgius Thabias de Eczel filius quondam Valentini de Almas (cumpără împreună cu Petrus de Roşia nişte
sesii din Răvaş) (Ukb. V, doc. 3.080).
37
1505: …domina Margaretha filia olim Davidis de prefata Eczel genita (DL 30.251).
38
1501: ex nobili domine Magdalene filie olim Davidis Gereb de eadem Eczel (DL 30.953).
39
De exemplu, Georgius Thobiae de Almas este trimis de Ioan de Hunedoara (1454.XII.28) la punerea în posesie a lui
Conradus Lapicida cu moşia Șercaia (Ukb. V, doc. 2.949). Ne putem întreba dacă Conradus nu a executat lucrări de
arhitectură şi pentru Georgius Thabiassy.
40
1466.IX.2: Georgius Thabiassy de Eczel iudex regius duarum sedium Transsilvanarum (Ukb. VI, doc. 3.482).
41
1467.IX.22. Mathias Rex... quod nos attentis et consideratis fidelitate et fidelibus servitiis antefatorum Georgius Thabiassi
de Eczel ac Ladislai et Thobiae filiorum eiusdem per eos iuxta eorum possibilitatis exigentiam nobis exhibitis, iudicatum
nostrum regium sedis Senk, quem ante illud tempus Johannes de Morgondal tenuisse dicebatur ...idem iudicatus ad nos-
tram collationem devolutus fuisset, de nostris manibus regiis antefatis Georgio Thabiassi ac Ladislao et Thobiae filiis suis
…dedissemus et contulissemus... (Ukb. VI, doc. 3.548).
42
Vezi, scurtă biografie (cu trimiteri şi spre patronajul artistic) la SARKADI NAGY 2012, p. 72.
43
Referindu-se la fapte întâmplate în 1474, se trec în revistă unele din posesiunile familiei din comitatul Târnava: 1478.
IX.12: Mathias rex… Dicitur nobis in persona fidelis nostri Ladislai filii condam Georgii Thabyasy de Eczel, quomodo in
anno domini millesimo quadringentesimo septuagesimo quarto praeterito magnificus Blasius Magyar, tunc vaivoda nos-
ter Transsilvanus in ipsis partibus Transsilvanis personaliter existens transmissis et destinatis nonnullis suis familiaribus
armatis et potentiariis manibus more exercitantium ad possessiones praefati exponentis Kyssaros, Babahalma, Kochard,
Byrges, Almas, Somogyon, Darlacz et Desfalwa appellatas omnino in comitatu de Kykellew adiacentes… (Ukb. VII, doc.
4.275).
618 C i prian Fi rea

şi sora lui Stephanus44 (n. b. sunt cei patru sfinţi de pe panourile intermediare de pe polipticul de la
Șmig), îşi disputa pătrimea cuvenită din moştenire, inclusiv din moşia Șmig. Trebuie spus că această
potrivire perfectă dintre iconografie şi istoria familiei nu mai este la fel de actuală la 1515, momentul
creării operei. Atunci activi erau pe de o parte urmaşii lui Thobias, între care trebuie să‑i menţionăm
pe Petrus Thabiassy, practic ultimul greav de Aţel (†1528), Georgius, fratele său (cel care a urmat o
carieră ecleziastică, a ajuns decretorum doctor45 al Universităţii din Viena şi decan al capitlului de
Sibiu46 †1554) şi Clara, cea care a devenit soţia lui Johannes Lulay47 între 1514–1521, iar apoi a lui
Marcus Pempflinger (1521–1524), doi dintre cei mai marcanţi membri ai Universităţii săseşti. Iar pe
de altă parte se activau urmaşii lui Stephanus Thabiassy, anume Johannes (care apare în surse până
spre 1558), Mathias şi Margaretha, despre care nu ştim mare lucru. La 1515 Stephanus era deja dece‑
dat de câţiva ani (1507), iar cel mai marcant membru al familiei era nepotul său dinspre frate, Petrus.
Georgius, viitorul doctor în decrete, probabil că făcea şcoală la Viena în jurul acelei date. Dar dacă
Georgius poate fi identificat în iconografie sub patronimul sfântului militar, îmbrăcat în armură şi cu
spada ridicată (trimiţând mai degrabă spre talentele bunicului, acel Georgius Thabiassy de Eczel care
şi‑a datorat ridicarea şi talentelor sale militare) şi de asemenea verişoara sa Margaretha (care purta
numele bunicii paterne48), Petrus în schimb nu se vede pe Vierer. El este, totuşi, figurat, ca primul
dintre apostoli pe predela aceluiaşi poliptic, în scena Despărţirii lui Iisus de cele trei Marii. Soţia sa a
fost Anna Hodosi49, cu sfânta ocrotitoare figurată pe panoul intermediar.
Deşi realităţile sugerate de patronaj din jurul anilor 1515 nu mai par atât de coerent legate de
iconografia polipticului precum cele din 1505, totuşi rămân suficiente sugestii care trimit spre fami‑
lia Thabiassy de Aţel ca fiind responsabilă pentru comanda operei la unul din importanţii artişti ai
Sighişoarei din primele două decenii ale veacului XVI. Patronajul în cazul acestei interesante opere
a fost aşadar disimulat în iconografie. Unul din fructele acestui patronaj, polipticul de la Șmig, a
fost folosit adesea de Adrian Andrei Rusu în demonstraţiile sale de Realienkunde. Totuşi, aş observa
faptul că nu trebuie supraestimată capacitatea acestor opere de a transmite sau documenta realităţi
locale, transilvănene. Atât de admiratul castel din fundalul predelei politicului de la Șmig (acolo
unde apare şi Petrus cu cheile, trimiţând poate, către Petrus Thabiassy) nu este altceva decât o copie
fidelă (extrem de fidelă) a castelului imaginat de Albrecht Dürer în gravura cu Sf. Eustachius.

Abrevieri şi bibliografie
BALOGH 1943
J. BALOGH, Az Erdélyi Renaissance (1460–1541), Kolozsvár, 1943.
VAN BUEREN 2005
T. VAN BUEREN (ed.), Care for the Here and the Hereafter. Memoria, Art and Ritual in the Middle Ages,
Turnhout, 2005.

44
Thobias murise ante 1505, iar Ladislaus cca 1490.
45
Ex. de autograf: 1526.VI.19: ...in causa… dominorum Johannes Nigri baccalaurei de Novavilla et Simonis Trapoldiani
arcium magistri de Burpreck plebanorum… ego Georgius Thabiassi dd plebanus in Hommersdorff de manu propria
subscripsi... (Prot. Cap. Cibin. I, f. 86v. -87r. / p. 172–173).
46
1538.VII.03: Johannes Rex… venerabili magistro Georgio doctori plebano in Homerstorff decano Cibiniensi (Arh. Cap.
Cib., doc. 115).
47
În care calitate a fost (foarte probabil) pictată pe predela polipticului din Sibiu sub chipul Mariei Magdalena.
48
Dacă numele acestei fiice a greavului David de Aţel era Margareta, iar nu Magdalena.
49
1526.V.22: dominas Anna (consors) nobilis Petri Thabyasy de Eczel ac Catherina... filias nobilis olim Simonis Hodosy
de eadem Hodos ex nobili quondam domina Agatha consorte sua filia videlicet nobilis olim Alberti Samsony de eadem
Samson procreatas (DL 36.405_394).
 Despre patroni şi opţiuni iconografice: câteva gânduri pe marginea polipticului de la Șmig (cca 1515) 619

CÎMPEANU 2010
L. CÎMPEANU, Greavii, nobilimea germană din Transilvania medievală, in Alt‑Schaessburg. Istorie.
Patrimoniu, 3, 2010, p. 33–42.
CRĂCIUN 2004–2007
M. CRĂCIUN, Attitudes to Religious Art and the Confessional Identity of the Saxon Community. Passion
Cycles in the Context of Lenten Observance and Easter Celebrations in Late Medieval and Early Modern
Transylvania in Yearbook of the New Europe College. Getty NEC Program, 2004–2007, p. 13–70.
DOBJANSCHI – CERNEA – TĂNĂSOIU 2002
A. DOBJANSCHI – E. CERNEA – C. TĂNĂSOIU, The Guide of the Gallery of the National Museum of
Art of Romania. Romanian Medieval Art, Bucharest, 2002.
FIREA 2004–2005
C. FIREA, Altar sau retablu? Pentru o nouă abordare a artei polipticelor medievale din Transilvania, in
Ars Transsilvaniae, XIV–XV, 2004–2005, p. 121–142.
FIREA 2016
C. FIREA, Polipticele medievale din Transilvania: artă, liturghie, patronaj, Cluj-Napoca, 2016.
FIREA 2018
C. FIREA, Renaşterea în pictura pe panou din Transilvania în secolele XVI–XVII, in vol. R. Theodorescu
– M. Porumb (coord.), Arta din România. Din preistorie în contemporaneitate, I, Bucureşti – Cluj-
Napoca, 2018, p. 625–636.
FIREA 2019
C. Firea, Ochiul „connoisseur”-ului sau senzorul camerei? Investigaţii ştiinţifice şi de istoria artei asupra
polipticului de la Șmig (MNAR) şi nu numai, in vol. Dana Jenei (coord.), In honorem Răzvan Theodo-
rescu. Profesorul la 80 de ani, Bucureşti, 2019, p. 141–148.
GAYLHOFFER-KOVÁCS 2013
G. GAYLHOFFER-KOVÁCS, Alexandriai Szent Katalin legendája három szászföldi freskón. Somogyom,
Homoróddaróc, Darlac, in vol. T. Kollár (ed.), A szórvány emlékei, Budapest, 2013, p. 287–322.
HOFFMANN 1937
E. HOFFMANN, Jegyzetek a régi magyar táblaképfestészethez, in AÉ, L, 1937, p. 1–30.
JENEI 2013
D. JENEI, Renaşterea transilvăneană – identitate cultural în context european, Bucureşti, 2013.
KERTESZ 1998
A. KERTESZ, Pictura germanilor din sudul Transilvaniei până la 1800, Teză de doctorat (mss.), Univer‑
sitatea „Babeş-Bolyai”, 1998.
KISS 2013
L. KISS, Falképek kutatása és helyreállítása az erdélyi szász evangélikus templomokban, in Certamen, 1,
2013, p. 385–389; 533–540.
MIHÁLY 2007
F. MIHÁLY, Adatok az erdélyi középkori oltárművészeti kutatásához. Készítéstechnikai, restaurálás
történeti megfigyelések, in Művészettörténeti Értesitő, 56, 2007, p. 49–73.
MonVatHung
Monumenta Vaticana historiam regni Hungariae illustrantia, I/III, Bullae Bonifacii IX. P.M. 1389–1396,
Budapest, 1888.
MÜLLER 1931
G. E. MÜLLER, Die Gräven des Siebenbürger Sachsenlandes, in vol. Festschrift Dr. Friedrich Teutsch,
Hermannstadt, 1931, p. 103–178.
NAGY 2001
E. NAGY, Green Chamber Iconography from Saxony to Székelydálya (Daia Secuiască): A Case Study, in
Annual of Medieval Studies at CEU, 7, 2001, p. 39–64.
NÓGRÁDY 2009
Á. NÓGRÁDY, Mennyit ér a kegyelemlevél?, in vol. T. Neumann – Gy. Rácz (ed.), Honoris causa.
Tanulmányok Engel Pál tiszteletére, Budapest, 2009, p. 235–251.
620 C i prian Fi rea

PINTILIE – PINTILIE 2014

D. PINTILIE – M. Pintilie, Comuna Alma: studiu monografic complex, Cluj-Napoca, 2014.
RADOCSAY 1955
D. RADOCSAY, A középkori Magyarország táblaképei, Budapest, 1955.
ROTH 1916
V. ROTH, Siebenbürgische Altäre, Strassburg, 1916.
RUSU 2019
A. A. RUSU, Castelul şi spada. Cultura materială a elitelor din Transilvania în Evul Mediu târziu, Cluj-
Napoca, 2019
SARKADI NAGY 2012
E. SARKADI NAGY, Local Workshops – Foreign Connections. Late Medieval Altarpieces from Transyl-
vania, Studia Jagellonica Lipsiensia 9, Ostfildern, 2012.
SCHLEIF – SCHIER 2009
C. SCHLEIF – V. SCHIER, Katerina’s Windows: Donation and Devotion, Art and Music, As Heard and
Seen Through the Writings of a Birgittine Nun, Pennsylvania State University Press, University Park,
2009.
SZEKERES 2017
A. I. SZEKERES, The Coats of Arms of the Calvinist Church in Daia Secuiască/ Székelydálya, in Acta
Terrae Fogarasiensis, VI, 2017, p. 175–190.
TEUTSCH 1896
Fr. TEUTSCH, Die Bilder und Altäre in den evangelischen sächsischen Kirchen, in Korrespondenzblatt
des Vereins für siebenbürgische Landeskunde, XIX, 1896, p. 41–48.
THEIL 1901
R. THEIL, Die Hetzeldorfer Erbgrafen, in Archiv des Vereins für siebenbürgische Landeskunde, 30, 1901,
p. 431–463.
VĂTĂŞIANU 1959
V. VĂTĂŞIANU, Istoria artei feudale în ţările romîne, Bucureşti, 1959.

On Art Patronage and Iconographic Choices: Some Thoughts

about the Altarpiece from Șmig (ca 1515)
Abstract

This study concentrates on an iconographic peculiarity of the altarpiece from Șmig (Germ. Schmiegen;
Hung. Somogyom), dating ca 1515, and now on display at the National Art Museum in Bucharest.
Specifically, it addresses the iconography of the so‑called Vierer, the four painted panels which frame the
central shrine. On the panels there are representations of St. Anne, The Holy King Stephen, St. George,
and St. Margaret of Antioch. The study attempts to demonstrate that this choice was not random, but is
was based on the specific configuration of Thabiassy family at the beginning of the 16th century. Thus, the
research implies that the patrons or the commissioners of the altarpiece have been the members of this
important noble family from Transylvania. In this specific case, the iconography played a similar role as
the heraldry on other medieval altarpieces (a “hidden”, or “disguised” heraldry).
 Despre patroni şi opţiuni iconografice: câteva gânduri pe marginea polipticului de la Șmig (cca 1515) 621

Fig. 1. Polipticul de la Șmig (Muzeul Naţional de Artă al României), partea festivă (foto: Ciprian Firea)