30 Studii Si Comunicari Arheologie Satu Mare XXX I 2014 PDF

MUZEUL JUDEŢEAN SATU MARE
SATU MARE
STUDII ŞI COMUNICĂRI
seria
ARHEOLOGIE
XXX/I
2014
EDITURA MUZEULUI SĂTMĂREAN

SATU MARE
www.cimec.ro / www.muzeusm.ro
Corecturi: Ciprian ASTALOŞ, Cristian VIRAG
Traduceri: Svyatoslav VASKO, Adriana COSTIN
Referenţi ştiinţifici:
Florin GOGÂLTAN (Cluj Napoca, România)
Horea POP (Zalău, România)
Ioan STANCIU (Cluj Napoca, România)
Zsolt MOLNÁR (Cluj Napoca, România)
COPERTA: Iulian PETRESCU, Aurel CORDEA

(Sigiliul oraşului Satu Mare din secolul al XVIII-lea)
Răspunderea pentru conţinutul ştiinţific al studiilor, formulări şi calitatea textelor în limbi străine revine,
în exclusivitate, autorilor.
The authors are responsible for the presentation of the facts contained in their articles, and for the ac-
curacy of the foreign languages texts.
SATU MARE-STUDII şi COMUNICĂRI
Orice corespondenţă se va trimite pe adresa: MUZEUL JUDEŢEAN

Any mail will be posted to the next address: Piaţa Dr. Vasile Lucaciu, 21
Toute corespondance sera envoyée à l’adresse: 440031 Satu Mare, ROMÂNIA
Richten Sie bitten jedwelche Korrespondenz Tel.: 04/0261/73.75.26
an die Adresse: E-mail: muzeusm@gmail.com
Acest material este publicat în cadrul proiectului „ BREAKING-THROUG COOLture - European values and common
future”, derulat de către Muzeul Judeţean Satu Mare, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin Programul Hungary-
Slovakia-Romania-Ukraine ENPI CBC Programme 2007-2013
© Muzeul Judeţean Satu Mare
Publicaţia sau părţi ale acesteia pot fi reproduse numai cu permisiunea autorilor.
Editor: Muzeul Judeţean Satu Mare
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.”
Hungary-Slovakia-Ukraine-Romania ENPI
Cross-border Cooperation Programme
Joint Technical Secretariat (JTS)

VÁTI Nonprofit Kft.
Gellérthegy u. 30-32.
H-1016 Budapest, HUNGARY
http://www.huskroua-cbc.net
E-mail: info@huskroua-cbc.net
ISSN 2067-6956
TIPOGRAFIA: S.C. TIPOGRAFIA
PRODCOM S.R.L. TÂRGU JIU
ARHEOLOGIE ÎN CONTEXT REGIONAL ŞI
EUROPEAN
RÉGÉSZET REGIONÁLIS ÉS EURÓPAI

KONTEXTUSBAN
АРХЕОЛОГІЯ В РЕГІОНАЛЬНОМУ ТА
ЄВРОПЕЙСЬКОМУ КОНТЕКСТІ
STUDII ÎN ONOAREA LUI NÉMETI JÁNOS LA ANIVERSAREA A 75 DE ANI

TANULMÁNYOK A 75 ÉVES NÉMETI JÁNOS TISZTELETÉRE
СТАТТІ НА ЧЕСТЬ 75-РІЧНОГО ЮВІЛЕЮ НЕЙМЕТ ЯНОША
EDITOR/SZERKESZTŐ/ РЕДАКТОР
ROBERT GINDELE
SATU MARE 2014
Németi János
Tabula Gratulatoria
Gheorghe Lazarovici Cristian Virag

Bakai János-Ludovic László Attila
Ciprian Astaloş Molnár Zsolt
Sanda Băcueţ-Crişan Horváth László
Marius Ardeleanu Németh Péter
Gruia Fazecaş Tankó Károly
Horia Ion Ciugudean Dragoş Măndescu
Călin Ghemiş Dan Pop
Sorin Bulzan Horea Pop
Czajlik Zoltán Maráz Borbála
Wolfgang David Peter Romsauer
Doru Marta Pintye Gábor
Florin Draşovean Tompa György
Ioan Crişan L. Nagy Márta
Doru Marta Mester Andrea
Mariana Egri B. Szöllősi Szilvia
Răzvan Mateescu Scholtz Róbert
Liliana Mateescu-Suciu Valeriu Sârbu
Gelu Florea Ioan Stanciu
Corneliu Gaiu Szabó Miklós
Radu Harhoiu Cornelia-Magda Lazarovici
Diana Iegar Székely Zsolt
Gabriela Gheorghiu Alexandra Anders
Paul Pupeză Szilasi Attila Botond
Kádas Zoltán Raczky Pál
Vjaceslav Kotigorosko Lucian Vaida
SUMAR - CONTENTS - INHALT
Almássy Katalin
Mesaj aniversar 11
Köszöntő levél 12
Attila Nándor Hágó
Descoperiri funerare din culturile Pişcolt şi Szatmár 19
János Dani/Katalin Tóth
Reflections on the Early Bronze Age contact systems on the Great Hungarian Plain in
39
connection with the Panyola burial
Mizsur Anitta-Kinga
A középső bronzkori kerámiaanyag vizsgálata és vizsgálati lehetőségei 67
Botond Rezi
A Lost Dagger from Ernei, Mureş County 85
Liviu Marta
Depuneri de amfore singulare în aşezări de epoca târzie a bronzului din Câmpia
91
Someşană
Carol Kacsó
Date noi cu privire la tezaurul de aur din epoca bronzului de la Căuaş 105
Sándor Berecki/Rita E. Németh
The Bronze Age Settlement from Ernei, Mureş County 125
Aurel Rustoiu
Celţi şi autohtoni în aria răsăriteană a bazinului carpatic. Repere arheologice 147
Almássy Katalin
A Felső-Tisza-vidék (a piskolti temető) LTC1-horizontja 165
Iosif Vasile Ferencz
În legătură cu un obiect din fier descoperit la Ardeu 181
Tiberius Bader/Robert Gindele
Aşezarea din epoca romană (barbară) de la Culciu Mic- Völgyhát/ La siloz 189
Eszter Isvánovits/Valéria Kulcsár
Sarmații și organizarea provinciei Dacia (în oglinda descoperirilor arheologice) 217
Dan Băcueţ-Crişan/Ioan Bejinariu
Vestigii arheologice din epoca migraţiilor descoperite la Bocşa “Dealul bancului” (jud.Sălaj)
227
Romát Sándor/Lakatos Attila
Késő avar településnyom Nagykároly Szennyvíztisztító-telepen 245
Прохненко Ігор/Мойжес Володимир/ Жиленко Марія
ЗОБРАЖЕННЯ ГЕРБА МАТЯША КОРВІНА НА КАХЛЯХ КОРОЛІВСЬКОГО
259
ЗАМКУ
Abrevieri 273
10
Dragă János!
Cu toate că am ajuns departe din vecinătatea ta, te felicit în numele meu și al colegilor mei
prin intermediul acestei scrisori cu ocazia împlinirii a 75 de ani! Încercăm să descoperim la tine
urmele trecerii timpului dar nu reușim, pentru că ai rămas același om interesat de știință, cu gân-
direa proaspătă, mereu deschis spre cei din jur! Deoarece – cu toate că e de necrezut – ai împlinit
75 de ani! Încerc să descopăr urmele acestui fapt, dar nu le găsesc… Ori de câte ori ne întâlnim ești
același om deschis, cu gândirea proaspătă, la fel ca prima dată. Îmi aduc foarte bine aminte că eram
foarte îngrijorată dacă voi corespunde exigențelor exploratorului necropolei de la Pișcolt. Aveam
deja câțiva ani vechime când Németh Péter, directorul meu, mi-a organizat o călătorie de studii în
muzeele din Satu Mare și Maramureș. M-a lăsat în grija șoferului, bun cunoscător al colegilor și al
traseului, iar de la Carei am fost însoțită de către tine. Din „considerente de siguranță” l-ai condus
pe un novice fără experiență – și anume pe mine – la Baia Mare, și, datorită relațiilor tale de acolo,
am reușit să văd un material peste așteptări de bogat. Am fost mereu foarte recunoscătoare pentru
prietenia și ajutorul tău.
Păstrez o amintire vie perioadei în care m-ai invitat la Carei să consult materialul arheo-
logic de acolo și am avut parte inclusiv de găzduirea ta amabilă. Am stat în unicul birou încălzit al
muzeului plin de cutii stivuite și acolo am văzut materialul de la Pișcolt. Tu îmi explicai, îmi puneai
întrebări și îmi sugerai idei. Timpul zbura și bineînțeles nu am avut timp pentru toate. Se învârteau
gândurile în mintea mea. De unde ai avut (și ai) atâta energie pentru profesie, când viața ta este o
luptă continuă cu împrejurările? Cum ai putut organiza săpăturile, îngriji materialul arheologic,
prelucrarea acestuia, când ai ajuns marginalizat? Stă cineva față în față cu mine, nevoit să ducă
lupte grele pentru a-și putea duce mai departe profesia, iar în entuziasmul și cunoștințele sale nu se
vede nici cea mai mică urmă a acestor lupte. Zâmbești amabil, ești plin de energie și planuri. S-a
întâmplat poate cu 20 de ani în urmă.
Cum te-am revăzut mai târziu, au rămas planurile de viitor și munca activă. Ai lucrat
ca arheolog la muzeu în anii de serviciu, și duci mai departe știința ca pensionar, cu dragoste și
apreciere față de materialul descoperit, pe care le transmiți și colegilor mai tineri. Cu căutarea și
urmărirea permanentă a vestigiilor – dacă este necesar – prin săparea siturilor. Prin organiza-
rea de expoziții și cu promovarea rezultatelor cercetărilor științifice. Ți-ai făcut mereu timp pen-
tru publicarea cercetărilor tale, de la prezentări de materiale până la detaliate analize generale.
Ai prezentat rezultatele cercetărilor științifice în cadrul a numeroase conferințe. Putem scoate în
evidență preocupările tale pentru cercetarea epocilor bronzului și a fierului, deoarece, fără siturile
săpate și publicate de la Pișcolt, Sanislău, Carei-Bobald și am mai putea continua, azi nimeni nu
se mai poate ocupa substanțial cu aceste epoci. Dar este mai potrivit dacă spun că nu este nici un
cercetător mai priceput al arheologiei și istoriei județului Satu Mare. Interesele tale nu s-au redus
numai la arheologie după cum o dovedesc nenumăratele inițiative locale din Carei, încoronate în
anul 2011 prin conferirea premiului Pro Urbe.
Aș mai dori să menționez un aspect foarte important al carierei tale profesionale. Faptul că
ai împărtășit cunoștințele tale tinerilor din anturajul tău. Pentru că nu s-a putut să nu înveți de la
Tine, pentru că mereu ai povestit despre ceva, ai explicat ceva sau ai organizat ceva. În mare parte
mulțumită acestui fapt este arheologia patriei tale locale și în zilele noastre în mâini bune.
Dragă János, te felicit în numele tuturor cu ocazia acestei aniversări însemnate! Sper că
prin acest volum omagial să aducem contribuții științifice de o calitate corespunzătoare exigențelor
tale!
Čelákovice, 10 decembrie 2014. Almássy Katalin
11
Kedves János!
Messze kerültem a szomszédságodból, így levélben köszöntelek magam és a kollégák nevé-

ben, mivel – bár hihetetlen – már 75 évet számlálsz! Próbálom ennek nyomait felfedezni, de nem
lelem... Minden találkozásunkkor ugyanazzal a frissen gondolkodó és folyton nyitott, érdeklődő
emberrel hozott össze az élet, mint legelőször. Erre jól emlékszem, mivel ugyancsak aggódtam,
vajon megfelelek-e a piskolti temető feltárója mércéjének. Már néhány éve dolgoztam, amikor
Németh Péter igazgatóm tanulmányutat szervezett nekem a szatmári és máramarosi múzeumok-
ba. A kollégákat és az utat jól ismerő sofőr gondjaira bízott, s Károlyból aztán már nem kettes-
ben mentünk tovább. Mert „a biztonság kedvéért” elkísérted a tapasztalatlan újoncot – engem
– Bányára, s a Te ottani emlékeidnek volt köszönhető, hogy a vártnál jóval több anyagot sikerült
megnéznem. Támogató, segítő barátságodért igen hálás voltam.
Éles emlékképem, amikor meghívtál Károlyba anyagot nézni, és még a vendégszeretet-
etek is élvezhettem. Ott ültünk az egyetlen fűthető kis múzeumi szobában a feltornyozott dobo-
zok, skatulyák között, és ott volt a piskolti anyag. Te magyaráztál és magyaráztál és kérdeztél és
ötleteket vetettél fel. Az idő repült, persze, hogy nem került sor mindenre. Bennem meg csak úgy
kavarogtak a gondolatok. Hogyan volt (és van) ennyi rengeteg energiád a szakmára, amikor az
életed folyamatos küzdelem a külső körülményekkel? Hogyan tudtad megszervezni a feltárásokat,
gondoskodni a leletekről, feldolgozni a nem kis anyagot, miközben partvonalon kívülre küldtek?
Ott ül velem szemben valaki, akinek keményen kellett küzdenie azért, hogy foglalkozhasson a
hivatásával, lelkesedésén, tudásán pedig ennek a legapróbb nyoma sem látszik. Kedvesen mosoly-
ogsz, tele vagy energiával és tervekkel. Mindez talán 20 éve történt.
Ahogy később láttam, a folytonos tervezés, az aktív munka megmaradt. Igazi múzeumi
régészként dolgoztad végig a hivatali időd, s folytatod – úgymond – nyugdíjasként. A leletanyag
szeretetével és tiszteletével, melyet a fiatalabb kollégáknak is tanítasz. A lelőhelyek folyamatos
keresésével és megfigyelésével – ha szükséges – feltárásával. Kiállítások készítésével, a tudományos
eredmények ismeretterjesztéssé formálásával. Neked a folyamatos publikálásra is jutott és jut időd,
az anyagközléstől kezdve egészen a részletes vagy átfogó elemzésekig. Tudományos eredményeidet
pedig számtalan konferencián is bemutattad. Kiemelhetjük szűkebb szakterületed, a bronzkor és
a vaskor vizsgálatát, hiszen nem lehet az általad kiásott és közölt lelőhelyek (Piskolt több pontja,
Szaniszló, Nagykároly-Bobáld és még igen hosszan lehetne a sort folytatni) nélkül ma már ezek-
kel a korszakokkal érdemben foglalkozni. De találóbb azt mondanom, hogy nincs ma nálad a
Szatmár régészetének és történetének értőbb kutatója. Érdeklődésed nem szűkült a régészetre, ah-
ogy azt a számtalan károlyi kezdeményezés, s ennek koronájaként a 2011-ben kapott Pro Urbe
kitüntetés is bizonyítja.
Pályád még egy igen fontos aspektusát szeretném említeni. Azt, ahogy tudásod a melléd
kerülő fiatalokkal megosztottad. Mert Tőled nem lehetett nem tanulni, hiszen valamiről folyton
meséltél, másvalamit megmagyaráztál, megint mást megszerveztél. S részben ennek köszönhetően
szűkebb pátriád régészete ma is jó kezekben van.
Kedves János, mindannyiunk nevében gratulálok a jeles évforduló alkalmából! Remélem, hogy
ezzel a tisztelgő kötettel eredményes munkásságodat is megfelelően igazoljuk a téged megillető
színvonalon!
Čelákovice, 2014. december 10. Almássy Katalin
12
Publicaţiile lui János Németi în domeniul arheologiei
Cărţi
1. Cultura Baden în România, Bucureşti, 1978 (în colaborare cu Petre Roman).
2. Repertoriul arheologic al zonei Careiului, Bibliotheca Thracologica, Bucureşti, 1999.
3. Az érendrédi református egyház rövid története, Oradea, 1998.
4. A tell telepek elterjedése a Nagykárolyi-síkságon és az Ér völgyében, Kolozsvár [Cluj], 2002, (în colaborare
cu Zsolt Molnár).
5. A tell telepek fejlõdése és vége a Nagykárolyi-síkságon és az Ér völgyében, Kolozsvár [Cluj], 2007 (în
colaborare cu Zsolt Molnár).
6. Scurt istoric al Muzeului Municipal Carei, Zalău, 2008 (în colaborare cu Carol Karácsonyi, Nándor
Attila Hágó).
7. Barangolások Szatmárban, Szatmárnémeti, 2009.
8. Bronzkori hatalmi központok Északnyugat-Erdélyben: A Nagykároly-Bobáld-tell, Szeged, 2012 (în
colaborare cu Zsolt Molnár).
Studii, articole
1. Orânduirea comunei primitive, In: Gh. T. Pop (coord.), Pagini din istoria Maramureşului, Baia Mare,
1967, 17–39 + 6 planşe.
2. Descoperiri funerare din sec. V e.n. lângă Carei [Grabfunde des 5 U. Z. aus der Umgebung der Stadt
Carei], AMN IV, 1967, 499–507.
3. Tezaurul monetar de la Hotoan, sec. XV–XVI [Der Münzhort von Hotoan (15–16 Jh.)], In: Bader T.
(ed.), Tezaure monetare din judeţul Satu Mare [Münzhorte aus Kreis Satu Mare], 1968, 61–82 +
planşele X–XVI (în colaborare cu E. Chirilă).
4. Scurt istoric al sigiliilor oraşului Baia Mare [Kurze Geschichte der Stempel der Stadt Baia Mare],
Marmatia I, 1969, 16–21.
5. Descoperiri funerare din epoca bronzului în jurul Careiului, StCom Satu Mare I, 1969, 57–72.
6. Un mormânt din secolul V descoperit la satul Ghenci, comuna Căuaş, StCom Satu Mare I, 1969, 121–
124.
7. Descoperiri dacice din sec. II – IV e.n. din zona Carei [Dakische Funde aus dem II – IV Jahrhundert in
der Zone von Carei], Crisia 1972, 199–213 (în colaborare cu Gh. Lazin).
8. Coiful de la Pişcolt [Bronzhelm von Pişcolt], StCom Satu Mare II, 1972, 113–120.
9. Necropola hallstattiană de la Sanislău [Gräberfeld aus der Hallstattperiode von Sanislău], StCom Satu
Mare II, 1972, 121–149.
10. Descoperiri monetare antice în Transilvania (IX) [Antike Münzfunde in Siebenbürgen (IX)], SibiuStCom
18, 1974, 135–139 +5 planşe (în colaborare cu E. Chirilă, S. Dumitraşcu, I. Emödi, Gh. Lazin, Z.
Nánási, V. Pepelea).
11. Cuptoare de ars ceramică din epoca Latène de la Andrid (jud. Satu Mare)[Fours de potiers de l’époque
Latène d’Andrid (dép. de Satu Mare)], SCIVA 25, 4, 1974, 579–584.
12. Contributions concernant le facies latènien du Nord-Ouest de la Roumanie a la lumière des découvertes
celtiques de Pişcolt, dept. de Satu Mare, Alba Regia XIV, 1975, 187–197.
13. Weitere Angaben über die keltischen Gräberfelger von Ciumeşti und Sanislău (Kreis Satu Mare), Dacia
XIX, 1975, 243–248.
14. Contribuţii la cunoaşterea epocii fierului din nord-vestul R. S. România [în sumar apare: Contribuţii
la problema epocii fierului în NV României][Beiträge zur Kentniss der Eisenzeit in Nordwest
Rumäniens], AMP I, 1977, 47–56.
15. Descoperiri hallstattiene târzii din NV României (Aspecte de cronologie) [Découvertes hallstattiennes
tardives du nord-ouest de la Roumanie (Aspects de chronologie)], AMP I, 1977, 57–62 + 1 planşă.
16. Descoperiri de la sfârşitul epocii bronzului în zona Careiului [Découvertes de la fin de l’époque de
bronze aux environs de Carei], SCIVA 29,2, 1978, 99–122.
13
17. Nord-vestul României de la Hallstattul târziu până la Latène-ul mijlociu, Rezumatul tezei de doctorat,
Cluj-Napoca, 1979
18. Morminte de la începutul epocii bronzului descoperite la Pişcolt (jud Satu Mare) [Die in Pişcolt (Kreis
Satu Mare) Entdeckten Gräber aus der Frühbrozezeit], SCIVA 30, 4, 1979, 527–536.
19. Descoperiri de la începutul Hallstatt-ului în zona Careiului [Entdeckungen von Beginn der Hallstattzeit
in der Gegend um Carei], StCom Satu Mare V–VI, 1981–1982, 45–58.
20. Descoperiri arheologice din hotarul oraşului Carei (Jud. Satu Mare) [Archäologische Endeckungen in
der Ungebung der Stadt Carei (Kreis: Satu Mare)], StCom Satu Mare (jud. Satu Mare) V–VI, 1981–
1982, 167–182.
21. Das späthallstattzeitlichen Gräberfeld von Sanislău, Dacia N.S., XXVI, 1982, 115–144.
22. Neoliticul dezvoltat din nord-vestul României (Sălajul, Sătmarul şi Clujul) [Die Entwickelnte
Jungsteinzeit in Nordwesten Rumänien (Sălaj, Satu Mare und Cluj)], AMP, VII, 1983, 17–60 + 28
planşe (în colaborare cu Gh. Lazarovici).
23. Noi descoperiri din epoca migraţiilor din zona Carei (jud. Satu Mare) [Neue Entdeckungen aus der
Völkerwanderungszeit aus der Carei-Gegend], SCIVA 34, 2, 1983, 134–150.
24. Contribuţii la istoricul Hallstatt-ului târziu din nord-vestul României în lumina noilor descoperiri
arheologice [Beiträge zur Geschichte der Späten Hallstattzeit in Nordwesten Rumäniens in Lichte der
Neuen Archäologischen Entdeckungen], AMP VIII, 1984, 129–146.
25. Unele aspecte ale cronologiei Latène-ului în nord-vestul României [Einige Aspekte der Chronologie der
Latène-Zeit in Nordwesten Rumäniens], AMP X, 1986, 71–82.
26. Descoperiri din perioada timpurie (pre-Otomani) a epocii bronzului în nord-vestul României
[Découvertes de la période ancienne (pré-Otomani) de l’âge du bronze dans le nord-ouest de la
Roumanie], SCIVA 37.3, 1986, 198–232 (în colaborare cu P. Roman).
27. Descoperiri din neoliticul târziu în valea Crasnei [Entdeckungen aus der Späten Jungsteinzeit in der
Zone von Carei (Kreis Satu Mare)], StCom Satu Mare VII–VIII, 1986–1987, 15–61.
28. Descoperiri arheologice de pe teritoriul localităţii Moftinu Mic (jud. Satu Mare) [Archäologische
Entdeckungen auf dem Gebiet des Dorfes Moftinu Mic (Kreis Satu Mare)], StCom Satu Mare, VII–
VIII, 1986–1987, 101–137.
29. Contribuţii la istoricul muzeului careian [Das Museum der Stadt Carei], StCom Satu Mare, VII–VIII,
1986–1987, 478–488 (în colaborare cu N. Iercoşan, C. Karacsonyi).
30. Unele aspecte ale evoluţiei ceramicii din a doua epocă a fierului în nord-vestul R. S. România (Latène
B – C)[Aspekte der Entwicklung der Latènezeitlichen Keramik im Nordwesten Rumäniens (Latène
B–C)], SCIVA 39, 2, 1988, 87–111.
31. Noi descoperiri arheologice din eneoliticul târziu din nord-vestul României [Neue Archäologische
Entdeckungen aus der Hochkupferzeit im Nordwesten Rumäniens], AMP XII, 1988, 121–145.
32. Necropola Latène de la Pişcolt, jud. Satu Mare. I [Das Latènezeitliche Gräberfeld von Pişcolt, Kr. Satu
Mare. I], Thraco–Dacica IX, 1–2, 1988, 49–73.
33. Necropola Latène de la Pişcolt, jud. Satu Mare. II [Das Latènezeitliche Gräberfeld von Pişcolt, Kr. Satu
Mare. II], Thraco–Dacica X, 1–2, 1989, 75–114.
34. Descoperiri de tip Cernavoda III – Boleraz din nord-vestul României, Symp Thrac 7, Tulcea, 1989,
231–232.
35. Die frühbronzezeitlichen Kulturgruppen der Vor Otomani Periode in Nordwest Rumänien, Praehistorica
Internationale Symposium, Univerzita Karlova, Praha, 1989, 243–248 (în colaborare cu P. Roman).
36. Contribuţii la cunoaşterea sfârşitului epocii bronzului din nord-vestul României, SCIVA 41, 1, 1990,
19–47.
37. Date preliminare asupra cercetărilor arheologice de la Carei – ”Bobald” [Einleitende Angaben de
archäologischen Forschungen von Carei – ”Bobald”], Thraco–Dacica XI, 1–2, 1990, 39–47 (în
colaborare cu P. Roman).
38. Epoca bronzului în nord-vestul României, SympThrac 8, Satu Mare–Carei, 1990, 34–41 (în colaborare
cu P. Roman).
39. Problema relaţiilor dintre daci şi celţi în nord-vestul României, în lumina izvoarelor arheologice,
SympThrac, 8, Satu Mare–Carei, 1990, 50–56.
40. La necropoli di Pişcolt, în S. Moscati (coord), I Celti, Bompiani, Milano, 1991, 381.
14
41. Depozitul de bronzuri de la Sărvăzel (jud. Satu Mare) [Dépôt de bronzes à Sărvăzel (dép. de Satu
Mare)], Thraco–Dacica XII, 1–2, 1991, 57–61 (în colaborare cu N. Iercoşan).
42. Importuri greco-elenistice în descoperirile celtice din nord-vestul României, Symp Thrac 9, Bucureşti,
1992, 138–141.
43. Necropola Latène de la Pişcolt, jud. Satu Mare. III [Das Latènezeitliche Gräberfeld von Pişcolt, Kr. Satu
Mare. III], Thraco–Dacica XIII, 1–2, 1992, 59–112.
44. Un mormânt celtic descoperit la Curtuişeni – Dâmbul Ars (jud. Bihor) [Une tombe celtique découverte
a Curtuişeni – Dâmbul Ars (dép. Bihor)], StCom Satu Mare IX–X, 1992–1993, 23–28.
45. Repertoriul arheologic al localităţii Ghenci (com. Căuaş, jud. Satu Mare) [Das Archäologische Repertoire
des Dorfes Ghenci (Gemeinde Căuaş, Kreis Satu Mare], StCom Satu Mare IX–X, 1992–1993, 57–75.
46. Necropola Latène de la Pişcolt, jud. Satu Mare. IV [Das Latènezeitliche Gräberstätte von Pişcolt, Kr.
Satu Mare. IV], Thraco–Dacica XIV, 1–2, 1993, 117–129.
47. Noi descoperiri celtice în judeţul Sălaj [Neue Keltische Entdeckungen im Kreis Salaj], AMP XVII, 1993,
77–90 (în colaborare cu E. Lakó).
48. Epoca bronzului timpuriu din nord-vestul României (Grupul cultural Sanislău) [Die Frühbronzezeit
Nord-West Rumäniens. Die Sanislău – Gruppe], StCom Satu Mare XI–XII, 1994–1995, 25–32 (în
colaborare cu P. Roman).
49. Vas – chiup descoperit la Berea (com. Sanislău, jud. Satu Mare) [A large vessel (dolia) from Berea,
Sanislău village, Satu Mare county], StCom Satu Mare XI–XII, 1994–1995, 33–39.
50. Sondaje arheologice în zona Careiului (1992) [Archäologische Forschungen bei Carei], In: M. Gumă
(red. resp.), Cercetări arheologice în aria nord-tracică, I, Bucureşti, 1995, 55–58 (în colaborare cu
I. Sălcianu).
51. Descoperirile arheologice de la Carei – Bobald (jud. Satu Mare) în anul 1994 [Archaeological researches
in Carei – Bobald, Satu Mare county, year 1994], In: Gumă M. (red. resp.), Cercetări arheologice în
aria nord-tracică, I, Bucureşti 1995, 123–126.
52. Câteva consideraţii privind descoperirile funerare din epoca bronzului din nord-vestul României [Some
Comments on Bronze Age Burials from the North-West of Romania], StCom Satu Mare XIII, 1996,
27–55.
53. Descoperiri arheologice din epoca Latène de la Ciumeşti (com. Sanislău, jud. Satu Mare) [Archaelogical
Discoveries from the Latène period in Ciumesti (Sanislau village, Satu Mare county)], StCom Satu
Mare XIII, 1996, 61–69.
54. Descoperirile arheologice de la Lazuri – Lubi –Tag (jud. Satu Mare) din anii 1995 – 1996. [Archaeological
discoveries from Lazuri–Lubi-Tag (Satu Mare county) in 1995 – 1996], In: Sîrbu V. (redactor şef),
Cercetări arheologice în aria nord-tracă, II, Bucureşti 1997, 78 – 86
55. Câteva consideraţii asupra colecţiei Kovács. [Some appreciations about the Kovács collections], StCom
Satu Mare XIV, 1997, 63–68.
56. Spada descoperită incidental la Ciumeşti (com. Sanislău). [The sword discovered accidentally in
Ciumeşti], StCom Satu Mare XIV, 1997, 111–114.
57. Beiträge zur Geschichte des Careigegend im 2.–4. Jahrhundert n.Chr.[Contribuţii la istoricul zonei
Careiului în secolele II–IV p. Chr.], In: Gudea N.(ed.), Romani şi barbari la frontierele Daciei
Romane. Römer und Barbaren an der Grenzen des Römischen Daciens, AMP XXI, Zalău, 1997,
599–630, 631–703 + planşa XLII (în colaborare cu R. Gindele).
58. Az északnyugat–romániai kelta kutatás rövid áttekintése [Kürzer Überlick Keltenforschungenin
Nordwest Rumanien], DMÉ 1995–1996, Debrecen, 1998, 151–157.
59. Felsőbánya rövid története. Felsőbanyai Kalauz. EMKE Füzetek 15–16, Nagybánya, 1998, 4–15.
60. Aşezarea din epoca romană de la Pişcolt – Lutărie [The Roman Age Settlement from Pişcolt – Lutărie],
StCom Satu Mare XV–XVI, 1998–1999, 75–102 (în colaborare cu R. Gindele).
61. Hallstatt-ul târziu şi epoca Latène din zona Careiului [Late Hallstatt and Latène Epoch in Carei Area],
In: Ciubotă V./ Marina V. (coord.), Relaţii româno – ucrainene – istorie şi contemporaneitate.
Romanian – Ukrainean Relations – History and Present, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare,
1999, 95–100.
62. Cernavodă III – Boleráz finds in North-West Romania, In: Roman P./ Diamandi S. (eds.), Cernavodă
III – Boleráz. Ein vorgeschichtliches phänomen zwischen dem oberrhein und der unteren Donau,
15
Symposium Mangalia/Neptun (18–24 Oktober 1999), (Studia Danubiana. Series Symposia II),
Bucureşti, 2001, 299–329.
63. Roman Age settlement from Pişcolt, Carpatica 13, Ujgorod 2001, 184–208 (în colaborare cu R. Gindele).
64. Probleme der Erforschung der frühen Völkerwanderungszeit im Nordwesten Rumäniens, în E.
Istvánovits, V. Kulcsár (ed.), International connections of the Barbarians of the Carpathian Basin
in the 1st–5th centuries A. D., Aszód – Nyíregyháza, 2001, 285–298 (în colaborare cu R. Gindele).
65. Data about the Beginning of the Tell Settlements from the N–V part of Romania, In: Cosma C./ Tamba
D./Rustoiu A. (ed.), Studia archaeologica et historica Nicolao Gudea dedicata. Omagiu Profesorului
Nicolae Gudea la 60 de ani, Bibliotheca Musei Porolissensis, IV, Zalău, 2001, 67–93 (în colaborare
cu Zs. Molnár).
66. Néhány kora bronzkori sír az Érmellékről (Románia) és a Nyírségből (Magyarország). Adalékok
ÉK-Magyarország és ÉNy-Románia kora bronzkorához [Some Early Bronze Age graves from the
Érmellék (Romania) and Nyírség (Hungary). Some data on the Early Bronze Age of Northeast
Hungary and Northwest Romania], JAMÉ XLIII, 2001, 95–126 (în colaborare cu J. Dani).
67. A mezőfényi (Foieni) Árpád-kori temetőrész rövid áttekintése [Short review of the Árpád Age cemetery
part from Mezöfény (Foieni)], JAMÉ, XLIII, 2001, 225–239.
68. Descoperiri din Latene-ul târziu din judeţul Satu Mare [Die dakische Entdeckungen der Gegend von
Sathmar]. In: Studii de istorie antică. Omagiu Profesorului Ioan Glodariu, Bibliotheca Musei
Napocensis, XX, Cluj Napoca, 2001, 57–70.
69. Mormântul celtic de la Ciumeşti – “Pârâul Sf. Paul”/“Szent Pal pátak” [A celtic grave from Ciumeşti –
“Pârâul Sf. Paul”/“Szent Pal pátak”], Marmatia, 7/1, 2003, 187–199.
70. Contribuţii la cunoaşterea aşezărilor de tip tell din nord-vestul României. Ceramica aparţinând epocii
bronzului de la Dindeşti [The contributions to the Knowledge of the Tell Type Settlements from
North-West Part of Romania. The Bronze Age Pottery from Dindeşti], In: Chiriac A. et al (coord.),
In memoriam Nicolae Chidioşan, Editura Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 2003, 21–46 (în
colaborare cu Zs. Molnár).
71. Tracii şi celţii, în Chiriac A. et al (coord.), In memoriam Nicolae Chidioşan, Editura Muzeului Ţării
Crişurilor, Oradea, 2003, 161–175.
72. Mormântul de incineraţie în urnă descoperit la Carei – Bobald din epoca bronzului timpuriu şi
problematica acestei perioade din nord-vestul Transilvaniei [An Early Bronze Age Cremation Burial
discovered at Carei – Bobald and the Problems of this Period in Nortwestern Transylvania], StCom
Satu Mare – Seria Arheologie, XVII–XXI/I, 2000 – 2004, 31–37.
73. Descoperiri arheologice din epoca bronzului târziu şi epoca fierului mijlociu din hotarele localităţilor
Foieni-Berea-Ciumeşti (judeţul Satu-Mare). Archaeological finds of the late Bronze Age and the
Middle Iron Age from the bounduary of the village of Foieni-Berea-Cumeşti, StCom Satu Mare,
XXV/1 2008, 71-112.
74. Un mormânt celtic descoperit la Moftinu Mic- „Pescărie B”, jud. Satu Mare. Celtic Tomb in the Outskirts
of Moftinu Mic, Satu Mare County. In: Pop, H, Bejinariu, I., Băcueţ- Crişan, S., Băcueţ- Crişan, D.,
(ed.): Identităţi culturale locale şi regionale în context european. In memoriam Alexandri V. Matei,
Cluj- Napoca, 2010, 185-190.
75. The problem of hand-made pottery from La Tène (Celtic) context in North-Western Romania. A
comparasion with neigbouring regions – Tisza Valley and Transyilvania. In: Bereczki, S. (ed.): Iron
Age Communities in the Carpathian Basin. Proceedings of the International Colloquium from Târgu
Mureş, 9–11 October 2009. Bibliotheca Mvsei Marisiensis, Seria Archaeologica II, Cluj-Napoca
2010, 181–215.
76. Archaeological finds belonging to the Late Hallstatt and La Tène period from Cămin/Kálmánd-
Krasznapart, Satu Mare county, Marisia 31, 2011, 121–153.
77. Descoperiri eneolitice de la Carei-Staţia de epurare. Kupferzeitliche Funde aus Carei/Großkarol-
Klärangle, StCom Satu Mare XXVII/1 2011, 61-70.
78. Contribuţii la necropola celtică de la Curtuiuşeni (Érkörtvélyes) – Dâmbul Ars/Égetőhegy jud. Bihor.
Beiträge zur keltischen Nekropole von Curtuiuşeni (Érkörtvélyes) – Égetőhegy, Kreis Bihor,
StCom Satu Mare XXVII/1, 2011, 103-128.
79. Bronzkori vajkészítő edény (köpülő). Broze Age Butter churns, JAMÉ, 2011, 69-82.
16
80. Descoperiri de bronzuri din Sătmar. Bronze findings from Sătmar, StCom Satu Mare XXVII/1 2011,
89-102.
81. Acâs – Râtul lui Vereş (Veres-rét). The Late Bronze Age settlement. In: Marta L. (ed.), The Gáva Culture
in the Tisa Plain and Transylvania. [Die Gáva Culture in der Theißebene und Siebenbürgen.]
Symposium, Satu Mare, 17-18 June/Juni 2011, StCom Satu Mare, XXVIII/I, 2012, 265-318.
82. Észak-nyugat Románia grafitos kerámiájának kérdése és kapcsolatrendszere (The question of grafitic
ceramics from North-western Romania and its network system), In: MOMOƩ VI. Őskoros Kutatók
VI. Összejövetelének konferenicakötete. Nyesanyag és kereskedelem, Kőszeg, 2009, március 19-21.
Szombathely, 2012, 267-279
83. Hozzászólás az Északnyugat-Románia későbronzkor végi problémáihoz, In: Székely Zs. (Szerk.)
Emlékkönyv Székely Zoltán születésének 100. Évfordulójára, Sepsiszentgyörgy, 2012, 128-142, .
84. Celtic Tomb in the Outskirts of Moftinu Mic, Satu Mare County. Marisia 32 (2012) 71–77.
85. Megjegyzések a La Tène (kelta) háztartási edénykészletről / Household vessel sets of the La Tène
(Celtic) period, Ősrégészeti levelek/Prehistoric Newsletters MOMOƩ VII. Őskoros Kutatók VII.
Összejövetelének konferenicakötete 2011. Március 16-18, Százhalombatta, Matrica Múzeum,
2013, 279-289.
86. The Hajdúbagos / Pişcolt–Cehăluţ Group, In: B. Rezi, R. E. Németh, S. Berecki (eds.), Bronze Age Crafts
and Craftsmen in the Carpathian Basin. Proceedings of the International Colloquium from Târgu
Mureş 5-7 October 2012, BiblMusMarisiensis Archaeologica VI, Târgu Mureş, 2013, 203-222.
87. Az Érmellék ősrégészeti, császár- és árpádkori kutatásának története dr. Roska Márton és dr. Andrássy
Ernő barátságának tükrében Archaeological investigations of the Érmellék in the mirror of the
friendship of dr. Roska Márton and dr. Andrássy Ernő and their collective activity, Dolgozatok
az Erdélyi Múyeum érem-és régiségtáróból, Új sorozat, VI-VII. (XVI-XVII) kötet (2011-2012),
2013, 2-26
88. Archeological researches at Pişcolt-Lutărie between 1986-89 (Satu-Mare County, Ro), Acta Terea
Septemcastrensis, 2013, 21-37. (în colaborare cu Hágó A. N.)
89. Cuptoarele de ars ceramică de tip La Tène de la Carei (Spitz)-Ferma avicolă, In: Peregrinări arheologice
între estul şi vestul Europei, Archäologische Wandeungen Zwischen ost-und Westeuropa. Régészeti
Barangolások kelet és nyugat Európa között. Studii în onoarea lui Tiberius Baber la aniversarea
de 75 de ani. Studien Für Tiberius Bader zum 75. Geburstag. Tanulmányok a 75 éves Tiberius
Bader tiszteletére, StcomSM, XXIX/I, 2013, 329-342.
89. Câteva artefacte din piatră, cupru şi bronz din patrimoniul Muzeului Municipal Carei. Some Stone,
Copper and Bronze Artefacts from the Municipal Museum from Carei Patrimony. In: Fazecaş, Gr.
(Coord.), Studii de arheologie in Honorem Doina Ignat, Oradea 2014, 179-186.
Recenzii
1. T. Bader, Die Fibeln in Rumänien, PBF, XIV, 6, München, 1983, SCIVA, 35, 4, 1984, 383 – 384
2. Vjaceslav Kotigorosko, Ţinuturile Tisei Superioare în veacurile III î.e.n. – IV e.n. (perioada Latène şi
romană), Bucureşti, 1995, StCom Satu Mare, XIII, 1996, 457 – 461
Varia
1. Dr. Nicolae Chidioşan, specialistul şi omul, în A. Chiriac et al (coord.), In memoriam Nicolae Chidioşan,
Editura Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 2003, 15 – 16
Întocmit Ciprian ASTALOŞ, HÁGÓ Nándor Attila, Robert GINDELE
17
18
Descoperiri funerare din culturile Pişcolt şi Szatmár
Abstract: Funerary finds from the Pişcolt and Szatmár Cultures.

A great interest from experts and public is visible in archaeological researches in what funeral discoveries
are concerned. The discoveries of graves, regardless their chronological or cultural framing, brought some
consistent pieces of information about the social life and about the human communities. The funeral
discoveries from the North-West of Romania, framed in Pișcolt culture and the Szatmár group were listed
in various articles or archaeological surveys. For some of the discoveries, anthropological examinations
were performed. The aim of this paper is to gather all the mortuary discoveries from the area of the cultures
mentioned above. Using charts and statistics, the aim was to compare the number of graves from different
settlements and to present the ratio of graves with and without inventory, the quantitative distribution of
the objects found in the graves, the distribution features acording to sex. In this study we gathered all the
mortuary features from the Pișcolt culture and Szatmár group area. From 16 sites we have 94 features with
80 individuals from the Hungarian territory and 14 from the Romanian territory. In the actual stage of
the research we do not have information about the graves from East Slovakia or Subcarpathian Ukraine.
With some graves considered special, the majority examined are corresponding to some funeral standards
generally known for central and east European Neolithic. Our approach and aim was to gather and analyze,
according to the information we had, the mortuary features discovered in the Pișcolt culture and Szatmár
group.
Резюме: Похоронні знахідки культури Пішколт та Сатмар.
В археологічному дослідженні завжди існував великий інтерес до похоронних знахідок як з боку
спеціалістів, так і з боку широкої громадськості. Знахідки могил, незалежно від їх хронологічної
та / або культурної класифікації, подали більше інформації про соціальне життя та людські
спільноти. Таким чином, було опубліковано багато наукових робіт про похоронну археологію
з докладними описами про могили різних культур або статті про похорони в епоху неоліту та
енеоліту. На північному заході і суміжних територіях маємо відносно мало знахідок поховання
епохи неоліту і ще менше епохи розвинутого середнього неоліту, який належить культурі
Пішколт і Сатмарській групі. Тим не менше, завдяки масштабним науковим дослідженням
рятувальні розкопки, особливо проведені з причини будівництва автодоріг, останнім часом
збільшилися і багато з досліджень були представлені румунськими та угорськими дослідниками, а
у деяких випадках були опубліковані і результати антропологічного аналізу.Ритуальні похоронні
знахідки північно-західної частини Румунії, які належать культурі Пішколт, були перераховані
у різних статтях або каталогах, а для деяких з них проведені й антропологічні дослідження.У цій
статті ми хочемо зібрати всі поховальні знахідки на території розташування вище згаданої
культури. За допомогою використаних графіків і статистики ми хотіли порівняти кількість
могил в різних населених пунктах і представити співвідношення між могилами з інвентарем та
могилами без інвентаря, кількісний розподіл предметів в могилах, розповсюдження за статевими
групами. У статті ми зібрали всі поховальні комплекси культури Пішколт та Сатмарської
групи. З шістнадцяти стоянок маємо комплекс 94 з 80 осіб на території Угорщини і 14 у Румунії.
Інформації про могили східної Словаччини та Підкарпатської України на нинішньому етапі
досліджень не маємо. Відносно невелика також кількість знахідок на території нашої країни
через відсутність масштабного дослідження (розкопки на великих поверхнях) на території
розташування вище вказаних культур.
Key words: Middle Neolithic, Pişcolt culture, burials, Painted Pottery, Alföld Linear Pottery, grave goods.
Cuvinte cheie: Neolitic mijlociu, Cultura Pişcolt, morminte, ceramică pictată, ceramică liniară Alföld.
Ключові слова: Середній неоліт, культура Пішкольт, могили, розписна кераміка, лінійна кераміка
Алфельд
Introducere
În cercetarea arheologică a existat întotdeauna un interes mare pentru descoperirile funerare atât
Studii în onoarea lui Németi János la 75 de ani. Satu Mare-Studii şi Comunicări, nr. XXX/1, 2014 (19-38).
din partea specialiştilor, cât şi a publicului larg. Descoperirile de morminte, indiferent de încadrarea lor
cronologică şi/sau culturală au adus un plus de informaţii asupra vieţii sociale şi a comunităţilor umane1.
Tot aşa au apărut mai multe articole ştiinţifice care se ocupă cu arheologia funerară, cu descrieri detaliate
a mormintelor unei culturi2 sau articole mai speciale despre înmormântări din epoca neolitică3 dar şi din
epoca cuprului4. De asemenea, în ultimele decenii arheologii au apelat la o colaborare multidisciplinară
cu cercetători din domenii diferite ale științei, pentru a putea avea cât mai multe informaţii despre oasele
umane descoperite. Astfel, după aproape fiecare cercetare arheologică, din care au provenit descoperiri
mortuare, au fost efectuate şi analize antropologice, arheozoologice - pentru oasele de animale descope-
rite în morminte – sau, datorită proiectelor internaționale, analize de C14 şi ADN. Prin aceste analize pe
lângă datele clasice despre oase (originea antropologică, determinarea vârstei, cauza morţii, determina-
rea sexului) s-au putut obţine şi informaţii despre starea de sănătate a defunctului, activităţile din timpul
vieţii, legături familiale în cadrul unei necropole5.
În nord-vestul ţării şi în teritoriile învecinate avem relativ puţine descoperiri mortuare din epoca
neolitică, şi mai puţine din epoca neolitică mijlocie/dezvoltată în care se încadrează cultura Pişcolt și
grupul Szatmár (Planșa I/1-3). Însă datorită cercetărilor de mare amploare (săpăturile preventive, mai
ales cele ocazionate de construirea autostrăzilor), descoperirile s-au înmulţit în ultima vreme, şi o bună
parte din aceste descoperiri au fost prezentate de cercetători români şi maghiari6, în unele cazuri publi-
când şi rezultatul analizelor antropologice7.
În aria de răspândire a culturilor Pişcolt şi Szatmár, chiar dacă avem de-a face cu peste o sută de
situri arheologice într-o arie de răspândire relativ mare, care include teritoriul a patru ţări actuale8, avem
de-a face cu un număr relativ mic de situri arheologice din care avem descoperiri funerare. Din păcate,
în stadiul actual al cercetărilor nu deţinem date despre descoperiri funerare de pe teritoriul Ucrainei
Subcarpatice sau din Slovacia de Est.
Descoperirile funerare din partea nord-vestică a României încadrate în cultura Pişcolt au fost
enumerate în articole diferite9 sau în repertorii10, iar la unele dintre descoperiri au fost efectuate şi
analizele antropologice11. În acest studiu dorim să adunăm toate descoperirile mortuare din aria de răs-
pândire a culturilor mai sus menţionate. Cu ajutorul diagramelor și a statisticilor am dorit să comparăm
numărul mormintelor din așezări diferite și să prezentăm raportul dintre mormintele cu inventar și a
celor fără inventar, distribuția cantitativă a obiectelor în morminte, distribuția pe grupe de sex, modelul
fiind preluat de la C.A. Lazăr 12.
Repertoriu13
Pentru prezentarea descoperirilor funerare din nord-vestul României și estul Ungariei, am ales
repertorierea siturilor în ordine teritorială şi alfabetică. Modelul utilizat la alcătuirea fişelor de sit cuprin-
de următoarele informaţii legate de descoperirea mormintelor:
Prezentarea descoperirilor se va face după următorul model:
Localitatea (sat, comună, judeţ)
1. Locul descoperirii (denumirea punctului arheologic).
2. Reper.
3. Condiţii de descoperire.
4. Descriere.
5. Cronologie.
6. Bibliografie.
7. Loc de păstrare.
1
Astaloş/Virag 2006-2007, 73.
2
Lazăr 2006-2007,27-72; Paluch 2004, 23-52.
3
Piatničková 2011, 201-222.
4
Racky 2013, 65-75.
5
Domboróczky 2009, 111-113.
6
Băcueţ-Crişan 2004; Idem 2005 15-24; Kalicz/Koós 2000, 45-76.
7
Informații Zs. Zoffman; Zoffman 2014, 297-308 a.
8
Jakucs 2010, fig. 1.
9
Iercoşan 1992-1993, 7-22; Astaloş/Virag 2006-2007, 73-94.
10
Németi 1999.
11
Analizele antropologice au fost efectuate în 2012, de către Zs. Zoffmann, căruia îi mulțumim și pe această cale.
12
Lazăr 2006-2007, fig. 9-11.
13
Modelul pentru alcătuirea repertoriul a fost preluat din Astaloş/Virag, 2006-2007, 73.
20
Localitate: denumirea localităţii şi poziţia teritorială (sat, comună, oraş, judeţ, ţară).
Locul descoperirii (sit): localitate şi denumirea punctului de hotar unde se află situl.
Reper: localizarea sitului arheologic faţă de localitate, menţionând distanţa şi direcţia de la un punct de
reper.
Condiţii de descoperire: scurt context al descoperirii, date esenţiale despre cercetare (anul, modul de
cercetare, colectivul de cercetare).
Descriere: scurtă descriere despre mormânt(e), numărul mormintelor, poziţionare, orientarea defunctu-
lui, inventar funerar etc.
Cronologie/Încadrarea culturală: Încadrarea largă în epoca neolitică şi atribuirea culturii pe baza
ceramicii descoperite în mormânt sau sit.
Bibliografie: Sunt citate lucrările ştiinţifice (articole, cataloage, monografii, conferinţe, etc.) în care apar
informaţii referitoare la descoperirea mortuară.
Loc de păstrare: instituţia de cultură (muzeu, instituţia de istorie) unde sunt păstrate descoperirile.
1) Andrid (jud. Satu-Mare, Ro.)

1. Andrid-Păşune
2. Este la stânga şoselei Dindeşti-Andrid, la intrarea în comună.
3. Situl a fost descoperit în anul 1987, cu ocazia lucrărilor de îndiguire, parţial distrus în cadrul acestor
lucrări. Materialul arheologic a fost colectat de către profesorul I. Cearnău de la Școala Generală Din-
deşti. Este păstrat în școala din localitate.
4. Patru morminte de inhumaţie în poziţie chircită, fără inventar(?). Informaţiile provin de la muncitori,
fără a fi precizată orientarea mormintelor.
5. Neoliticul mijlociu, cultura Pişcolt, faza evoluată.
6. Németi 1999, 29; Astaloş/Virag 2006-2007, 74.
7. Nu s-au putut ridica oasele.
2) Căpleni (jud. Satu-Mare, Ro.)

1. Căpleni Reök-tag
2. Prezintă un grind mai întins la cca. 1,5 km spre Cămin de la canalul Poştei.
3. Cercetări de teren efectuate de J. Németi (1982); sondaje efectuate de N. Iercoşan (1986-87).
4. În capătul vestic al secțiunii SII. a fost descoperit la o adâncime de, 1,10 m un mormânt de inhumaţie,
în poziţie chircită, orientarea SSE-NNV, fără inventar (Planșa IV/2).
5. Neoliticul mijlociu, cultura Pişcolt, faza târzie.
6. Iercoşan 1992-1993, 7-22; Németi 1999, 77-78; Astaloş/Virag 2006-2007, p. 75.
7. Muzeul Municipal Carei.
3) Pişcolt (jud. Satu-Mare, Ro.)

1. Pişcolt-Lutărie.
2. Se află pe un grind din albia largă a Ierului Rece, la cca. 200 m spre sat.
3. S-a descoperit cu ocazia exploatării lutului într-o groapă, menajeră J. Németi (1997).
4. Un mormânt de inhumaţie, poziţie chircită, inventarul mormântului constând din resturi menajere:
oase de animale, fragmente ceramice, chirpic (Planșa IV/6a-d).
6. Németi 1999, 45; Astaloş/Virag 2006-2007, 75.
7. Nu s-a putut ridica, oasele fiind distruse de oxizii de fier din argilă.
4) Pişcolt (jud. Satu-Mare, Ro.)

1. Pişcolt-Nisipărie.
2. La o distanţă de cca. 300 de m de la Lutărie, lângă drumul de câmp ce duce spre viile satului, în capătul
unui şir de dune de nisip zburător.
3. Săpături efectuate de J. Németi (1970-77, 1995)
4. Un mormânt de inhumaţie descoperit la o adâncime de 1,9-2 m, scheletul în poziţie chircită (?), vase
ceramice fragmentare (Planșa IV/5a-b).
6. Lazarovici/Németi 1983, 23, fig. 14/3-4; Németi 1999, p. 44; Astaloş/Virag 2006-2007, p. 78, Planşa
I-2/1-2.
7. Nu s-au putut ridica, oasele fiind distruse de oxizii de fier din nisip.
5) Tiream (jud. Satu-Mare, Ro.)

1. Tiream-Drumul Tireamului.
2. La cca. 1,5 km de capătul comunei Tiream, pe partea dreaptă a şoselei Tiream-Vezendiu
21
3. Complexele arheologice (trei gropi menajere şi un mormânt) au fost deranjate prin lucrările din 1977,
executate pentru amenajarea şi lărgirea şoselei, lucrări supravegheate de J. Németi.
4. Un mormânt de inhumaţie, depus în poziţie chircită, material ceramic.
6. Lazarovici/Németi 1983, 24, Pl. XXVII/1-10, fig. 6/B; Németi 1986-87, fig. 2/1-3, fig. 3/1-3; Németi
1999, p. 21; Astaloş/Virag 2006-2007, 80.
7. Nu s-au putut ridica oasele.
6) Urziceni (jud. Satu-Mare, Ro.)

1. Urziceni-Vamă.
2. În zona vămii româno-maghiare, cu extindere în zona liberă între cele două vămi.
3. Complexele arheologice au fost descoperite cu ocazia construirii vămii, precum şi a unor magazine
„duty free” (2001, 2003).
4. Trei morminte:
M1. Prezintă o îngrămădire de oase, fără conexiune anatomică, șlefuitor din os, obsidian.
M2. Parţial deranjat, schelet prost păstrat, depus în poziţie chircită, pe partea dreaptă, orientat SV-NE.
Braţele puternic îndoite, palmele la faţă, fără inventar funerar (Planșa IV/1).
M8. Mormânt de inhumaţie într-o groapă de formă ovală, scheletul bine conservat, depus în poziţie
chircită pe partea stângă, fiind orientat E-V. Materialul de inventar a constat din mărgele de marmură
şi o cupă cu picior.
6. Gindele et al. 2004, 356-358; Virag 2004, 41-76; Astaloş/Virag 2006-07, 80.
7. Muzeul Judeţean Satu-Mare.
7) Săcuieni (jud. Bihor, Ro.)

1. Săcuieni – Horo.
2. La cca. 4 km nord-vest de comuna Săcuieni, pe un deal de nisip, aplatizat în partea de vest.
3. Sondaje arheologice efectuate în anul 1965, I. Ordentlich, Z. Nánási.
4. Un mormânt de inhumaţie, poziţie chircită, brațele îndoite din cot, palmele așezate în dreptul feței,
picioarele puternic chircite, femurele fiind aproape în unghi drept față de coloana vertebrală, orientat
E-V, depus pe un strat de ceramică. Inventarul mormântului consta dintr-un vas (castron) pictat, ma-
terial ceramic, așchie de obsidian, oase de animale bovine (Planșa IV/3).
6. Comşa/Nánási 1971, 363-636.
7. Muzeul Ţării Crişurilor Oradea (?)
8) Porţ (jud. Sălaj, Ro.)

1. Porţ-Corău.
2. Se află la ieşirea Barcăului din trecătoarea de la Marca, la poalele dealului Curatu, pe malul drept al
Barcăului, la 500 m E de acesta.
3. Cercetări de teren în 1973 efectuate de D. Ignat. În anii 2002, 2003 au fost efectuate cercetări preventive
pentru delimitarea sitului, în zonă urmând să se construiască un baraj de acumulare. Cu această ocazie
au fost cercetate numeroase complexe: locuinţe, morminte, gropi aparţinând culturilor Starcevo Criş,
grupului Pişcolt, culturii Zau (grupul Suplacu de Barcău), culturii Coţofeni, epocii bronzului şi epocii
romane. În 2012, cercetările au fost continuate în limita a 2,5 ha, zona care va fi inundată.
4. Două morminte de inhumaţie:
M1: a fost descoperit în apropierea casei L1, scheletul prost păstrat, în poziţie chircită pe partea stângă,
palmele ridicate la faţă, orientrea E-V, inventarul constând din şapte vase pictate în roşu, aşezate în
partea stângă a defunctului.
M2: Mormânt de inhumaţie, depus în poziţie chircită pe partea stângă, palmele ridicate la faţă, ori-
entarea N-S. Defunctul a fost pus pe un strat de ceramică şi acoperit cu fragmente ceramice dintr-un
vas de mari dimensiuni. Inventarul era alcătuit din două râşniţe din piatră, aşezate în zona capului şi
fragmente ceramice pictate cu negru pe fond gălbui (Planşa IV/4a-f).
5. Neolitic mijlociu, cultura Pişcolt, faza evoluată.
6. Matei et al. 2003, 246-248; Lazarovici et al. 2003, 305-309; Băcueţ-Crişan 2004, 73.
7. Muzeul de Istorie şi Artă Zalău.
9) Bükkábrány (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu.)

1. Bükkábrány-Bánya VII. (Vasúti-dülő).
2. Se găsește în apropierea minei, în hotarul comunei.
3. Săpătură preventivă 2011, (Kalli A., Simon L., Turkovits E.)
22
4. Morminte de inhumație: morminte de inhumaţie, poziţia chircită, fără inventar funerar.

5. Neoliticul mijlociu, Cultura AVK14, grup Szatmár.
6. Hajdú 2012, 128; inf. A. Kalli.
7. Hermann Ottó Múzeum Miskolc.
10) Mezőkövesd (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu.)

1. Mezőkövesd-Mocsolyás.
2. Se află în apropierea aşezării pe tronsonul de autostrada M3, pe un grind de dimensiune mijlocie.
3. Săpătură preventivă pe tronsonul autostrăzii M3 (1993-96).
4. Douăzeci şi cinci15 de morminte de inhumaţie16:
M1:mormânt de inhumaţie în poziţie chircită, cu palmele ridicate la faţă, orientare S-N, fără in-
ventar funerar.
M2: mormânt de inhumaţie. Defunctul a fost tăiat în două la nivelul bazinului şi aşezat în două
gropi, partea superioară întins pe spate cu mâinile ridicate la nivelul feţei, partea inferioară aşezată
în poziţie chircită, orientarea mormintelor SSV - NNE, fără material de inventar (Planșa V/2)17.
M3: mormânt de inhumaţie, aşezat în poziţia chircită pe partea dreaptă, cu mâinile ridicate, ori-
entare V-E, fără inventar funerar.
M4: s-a descoperit doar o îngrămădire de oase, orientare V-E, fără inventar funerar.
M5: s-au descoperit doar câteva fragmente de oase, fără inventar funerar.
M6: mormânt de inhumaţie în poziţia chircită pe partea stângă, mâinile ridicate la nivelul capului,
orientara SE-NV. Inventar: 34 de mărgele Spondylus în zona gâtului şi cotului (Planșa V/1).
M7:s-a păstrat doar craniul, orientarea V-E. Inventar: 3 mărgele din lut în zona gâtului.
M8: mormânt de inhumaţie, depus în poziţia chircită pe partea stângă, scheletul s-a păstrat prost,
orientare SE-NV. Inventarul funerar: 5 mărgele Spondylus, în zona capului, coloanei vertebrală şi
la picior.
M9: mormânt de inhumaţie, în poziţia chircită pe partea stângă, scheletul prost păstrat, mâna
stângă ridicată la cap, mâna dreaptă întinsă lângă corp, orientarea SE-NV. Inventarul funerar: 5
mărgele Spondylus în zona corpului.
M10: mormânt de inhumaţie, în poziţie chircită pe partea stângă, mâinile ridicate la cap, orientare
ESE-VNV. Inventar funerar: 8 mărgele Spondylus, amuletă din Spondylus.
M11:mormânt de inhumaţie, în poziţia chircită pe partea stângă, mâinile ridicate la cap, orientare
SE-NV. Invenatarul funerar: ceaşcă în zona capului.
M12: mormânt de inhumaţie, în poziţie chircită pe partea stângă, mâinile ridicate la cap, orienta-
rea SE-NV. Inventar funerar, mărgele Spondylus.
M13: mormânt de inhumaţie, prost păstrat, în poziţia chircită pe partea stângă, cu mâinile ridicate
la cap, orientare SE-NV. Fără inventar funerar.
M14: mormânt de inhumaţie deranjat, orientare SE-NV. 10 bucăţi de perle Spondylus.
M15: mormânt de inhumaţie deranjat, orientare V-E. Fără inventar.
M16: mormânt de inhumaţie, prost păstrat, depus în poziţia chircită cu mâinile ridicate la cap,
orientare SE-NV. Inventarul funerar: 4 mărgele Spondylus în zona mâinii drepte.
M17: mormânt de inhumaţie, prost păstrat, depus în poziţie chircită pe partea stângă cu mâinile
ridicate la cap, orientare SE-NV. Invenatar funerar: brăţară din Spondylus, 13 mărgele Spondylus.
M18: mormânt de inhumaţie, prost păstrat, depus în poziţie chircită cu mâinile ridicate la cap.
Orientare NV-SE. Fără inventar.
M19: mormânt deranjat, orientare SE-NV. Fără inventar.
M20: mormânt de inhumaţie, în poziţia chircită pe partea stângă, partea de sus a gropi era deran-
jată de un complex din epoca fierului. Orientare SE-NV. Inventarul funerar: castronaş ornamentat
cu linii incizate.
M21: mormânt(e) deranjat(e), s-a păstrat câteva fragmente din oasele lungi. Orientare SSE-NNV.
Lângă oasele deranjate a fost depus un craniu de mici dimensiuni. Inventar funerar: castronaş
ornamentat cu linii incizate.
M22: mormânt de inhumaţie puternic deranjat, orientare: ESE-VNV. Fără inventar funerar.
14
Cultura este răspândită la est de Dunăre, pe teritoriul Ungariei pe Câmpia Alföld . Apare în literatura de specialitate ca Al-
földi Vonaldíszes Kerámia (AVK), Ceramica Lineară de tip Alföld sau Alföld Linear Pottery Culture (ALPC). Grupul Szatmár,
aparţine celei mai timpurii faze a acestei culturi, la noi având denumirea de cultura Pişcolt, faza I.
15
Au fost descoperite 25 de morminte, în care au fost identificaţi 28 de indivizi. În aşezare au mai fost descoperite oase umane
în locuinţe, în gropi menajere. Astfel de pe acest sit, avem 34 de indivizi. (inf. Zs. Zoffmann).
16
Datele despre morminte au fost preluate de la Kalicz/Koós, 2000, 45-77.
17
datorită analizelor antropologice efectuate de către Zoffmann Zsuzsanna, s-a dovedit că în cele două gropi au fost depuse
două indivizi (Kalicz/Koós 2014 nota 28.
23
M23: mormânt de inhumaţie, depus în poziţie chircită, cu mâinile ridicate la cap, orientare E-V.
Fără inventar funerar.
M24:mormânt de inhumaţie, prost păstrat, aşezat în poziţie chircită pe partea dreaptă, cu mâinile
ridicate la cap, orientare: E-V. Inventar funerar: hematit, 5 perle Spondylus.
M25: mormânt de inhumaţie, depus în poziţia chircită pe partea dreaptă, cu mâinile ridicate la
cap. Orientare: SE-NV. Fără inventar funerar.
5. Neoliticul mijlociu, Cultura AVK, grup Szatmár.
6. Kalicz/Koós 1997, 28-33; Kalicz/Koós 2000, 45-76; Whittle et al. 2013, 59-61; Kalicz, Koós 2014;
Zoffmann 2014, 297-308.
7. Hermann Ottó Múzeum Miskolc.
11) Füzesabony (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu.)

1. Füzesabony-Gubakút.
2. Este pe tronsonul de autostradă M3, în apropierea localităţii Dormánd.
3. Săpătură preventivă, săpătură sistematică, 1995, 1996 L. Domboróczki.
4. Treisprezece morminte18:
M1: mormânt de inhumație, depus în poziție chircită pe partea stângă, cu mâinile ridicate la cap,
orientare SE-NV. Fără inventar funerar.
orientare E-V. Fără inventar funerar.
M3: mormânt de inhumație, depus în poziția chircită pe partea stângă, cu mâinile ridicate la cap,
orientare SE-NV. Inventar funerar: mărgele Spondylus.
orientare E-V. Inventar funerar: mărgele Spondylus (Planșa V/3).
M5: mormânt de inhumație, depus în poziție chircită, cu mâinile ridicate la cap, orientare SE-NV.
Inventar funerar: mărgele Spondylus.
M6: mormânt deranjat, nu s-a putut stabili poziția scheletului și orientarea. În groapa de mormânt au
fost descoperite mărgele din Spondylus.
M8: mormânt deranjat, nu s-a putut stabili poziția defunctului, orientarea SE-NV. Inventar funerar:
mărgele Spondylus.
M9: mormânt de inhumație, depus în poziție chircită, pe partea stângă, cu mâinile ridicate la cap,
orientare SE-NV. Inventar funerar: mărgele Spondylus.
M10: mormânt de inhumație, depus în poziție chircită, pe partea stângă, cu mâinile ridicate la cap,
M11: mormânt deranjat, nu s-a putut identifica poziția scheletului sau orientarea. În groapa de mor-
mânt au fost descoperite fragmente ceramice care au fost considerate ca fiind inventar funerar.
M12: mormânt deranjat, nu s-a putut identifica poziția scheletului și orientarea. Fără inventar funerar.
M13: mormânt deranjat, nu s-a putut identifica poziția scheletului și orientarea. Inventar funerar:
mărgele Spondylus.
6. Domboróczky 2006, 475-485; Domboróczky 2006a, 50-61; Domboróczky 2009, 75-127; Whittle
et al. 2013, 64-73.
7. Dobó István Vármúzeum Eger.
12) Füzesabony (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu.)

1. Füzesabony-Szikszói berek.
2. Este în hotarul nord-vestic al localităţii, pe partea vestică a pârâului Laskó.
3. Săpătură preventivă, săpătură sistematică, 1997, L. Domboróczki
4. Un mormânt de inhumaţie, depus în groapă în poziție chircită.
6. Domboróczki 2003, 8-9; informații Zs. Zoffmann.
7. Dobó István Vármúzeum Eger.
13) Hejőkeresztúr, (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu)

1. Hejőkeresztúr-Vizsolyi Dániel földje.
2. Nu avem informaţii concrete despre localizarea exactă a sitului.
3. Descoperire întâmplătoare.
4. Un mormânt de inhumație. Nu avem informații privind poziționarea sau orientarea mormântu-
Datele despre morminte au fost preluate de la Whittle et al. 2013, 66.

18
24
lui. Inventarul funerar: patru vase întregi.

5. Cultura Pişcolt I/Cultura AVK, grup Szatmár.
6. Selján, Veres 2008, 25.
7. Hermann Ottó Múzeum Miskolc (?).
14) Polgár (jud. Hajdú-Bihar, Hu)
1. Polgár-Ferenci hát
2. Este în hotarul orașului Polgár
3. Săpătură preventivă 2002, P. Racky
4. Patru morminte de inhumație19:
M1:mormânt de inhumație, așezat în groapă în poziție chiricită pe partea stângă, cu mîinile ridicate
la față, orientare SE-NV. Inventar funerar: mărgele Spondylus, 6 vase de dimensiuni medii, 5 vase
miniaturale, idol zoomorf (centaur).
M2: mormânt de inhumație, așezat în gropă în poziție chircită pe partea stângă, cu mâinile ridicate la
față, orientare SE-NV. Fără informații despre inventar funerar.
M3: mormânt de inhumație, depus în groapă, în poziție chircită pe partea dreaptă, cu mâinile ridicate
la față, orientare E-V. Fără informații despre inventar funerar.
M4:mormânt de inhumație, depus în gropă în poziție chircită pe partea stângă, orientare E-V. Fără
informații despre inventar funerar.
6. Raczky 2004, 257-58; Raczky et al. 2010, fig. 6.5; Whittle et al. 2013, 73-87.
7. Debreceni Déry Múzeum (?).
15) Tiszalúc (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu.)

1. Tiszalúc-Sarkad.
2. Se află la vest de localitate pe terasa pârâului Sarkad.
3. Săpătură sistematică între 1974-1990 P. Patay
4. Nouă morminte de inhumaţie20:
M1: mormânt de inhumaţie, depus în poziţia chircită pe partea stângă cu mâinile ridicate la faţă.
Scheletul era acoperit cu un start de ceramică şi piatră. Orientarea NE-SV. Inventarul funerar: vas
miniatural, fără ornamente.
M2: mormânt deranjat, de inumaţie, depus în poziţia chircită pe partea dreaptă (după poziţia mandi-
bulei, orientarea NE-SV. Fără inventar.
M3: mormânt de inhumaţie, puţin deranjat, depus în poziţia chircită, pe partea stângă, orientarea
SE-NV. Inventarul funerar: vas miniatural ornamentat cu linii incizate, depus în zona capului, care
conţinea ocru roşu, vas miniatural fără ornamente.
M4: mormânt de inhumaţie, puternic deranjat, poziţia mandibulei şi a oaselor lungi indică, că a fost
depus în poziţia chircită. Nu sunt date despre orientare şi despre inventarul funerar.
M5: mormânt de inhumaţie, depus în poziţia chircită pe partea stângă, cu mâinile ridicate la faţă,
orientarea NV-SE. Inventar funerar: ceaşcă în zona feţei, mărgele din lut în zona gâtului.
M6: mormânt deranjat, după poziţia oaselor existente în groapa de mormânt, defunctul a fost depus
în poziţie chircită pe partea stângă, orientare SE-NV. Inventar funerar: fragment de topor din piatră,
mărgele din lut.
M7: mormânt de inhumaţie, păstrat parţial, după poziționarea oaselor lungi, a fost depus în poziţia
chircită, orientare NE-SV. Fără inventar funerar.
M8: mormânt depus într-o groapă menajeră, a fost păstrat doar craniul şi câteva fragmente de oase.
Nu sunt date despre orientarea mormântului. Inventar funerar: vas ornamentat cu linii incizate.
M9: mormânt de inhumaţie, puternic deranjat, depus în poziţie chircită pe partea stângă, orientare
SE-NV. Inventar funerar: lamă de obsidian, mărgele Spondylus, lingură curbată din os, mărgele din
piatră (Planșa V/4).
6. Oravecz 1996, 51-63; Zoffmann 1996, 63-67.
7. Nu deținem informații despre păstrarea oaselor.
16) Vállaj (jud. Szabolcs-Szatmár-Bereg)

1. Valláj-Határátkelő.
2. Se află la cca. 1 km est de localitatea de graniţă de stat cu România
3. Complexele arheologice au fost descoperite cu ocazia construirii vămii, precum şi a unor magazi-
ne „duty free” (2001, 2003).
4. Două morminte de inhumaţie:
M1: mormânt de inhumaţie, aşezat în poziţia chircită, cu mâinile ridicate la faţă. Inventar funerar:
mărgele Spondylus.
M2: mormânt de inhumaţie, defunctul aşezat pe burtă cu picioarele ridicate. Inventar funerar:
19
Datele despre morminte au fost preluate de la Whittle et al. 2013, 77.
20
Datele despre morminte au fost preluate de la Oravecz 1996, 51-63.
25
colier din mărgele, ocru.

6. Makkay, 2003.
7. Muzeul Jósa András Nyíregyháza.
Ritul şi ritualul funerar
În epoca neolitică conform cercetărilor arheologice încă n-au existat cimitire propriu-zise, care
ar fi separate de aşezare. În această perioadă, mormintele apar de cele mai multe ori în aşezare, în apro-
pierea locuinţelor sau în locuinţe. Chiar dacă mormintele sunt în aşezare, putem totuşi să delimităm
o zonă pe teritoriul aşezării, la Mezőkövesd-Mocsolyás, unde „cimitirul” era într-o regiune nefolosită
pentru construcții de locuinţe21, astfel de metode fiind folosite şi la Tiszaluc-Sarkad22. În unele cazuri
mormintele au fost amplasate în apropierea locuințelor, cum este exemplul complexelor nr. 3 şi 5 de la
Mezőkövesd-Mocsolyás23 sau la Füzesabony-Gubakút24. În cazul descoperirilor cu un număr redus de
morminte, nu s-a putut observa vreo „zonă delimitată” pentru complexe mortuare.
Defunctul a fost aşezat în gropi de formă ovală, sau circulară, care erau săpate pentru a servi di-
rect ca mormânt, metodă care devine practicată tot mai des începând cu neoliticul mijlociu25, chiar dacă
se mai păstrează şi depunerea defuctului în gropi menajere întâlnite în mai multe situri26. Un element
important este poziţionarea defunctului în mormânt. În majoritatea cazurilor întâlnite în complexele
funerare cercetate în cultura Pişcolt şi a grupului Szatmár, scheletele apar în poziţie chircită pe partea
stângă, cu mâinile ridicate la faţă, poziționarea pe partea dreaptă fiind întâlnită în cazuri rare. De ase-
menea, avem descoperiri unde mormintele au fost deranjate27 sau au fost distruse de oxizi de fier28, în
aceste cazuri poziţionarea defunctului fiind greu de stabilit. În cele mai multe complexe mortuare a fost
depus un singur defunct, dar avem câteva morminte de la Mezőkövesd-Mocsolyás29 unde într-o singură
gropă de mormânt sunt așezați mai mulţi indivizi, de cele mai multe ori adulţi cu copii. În ceea ce privește
orientarea mormintelor, trebuie să spunem că este destul de variată: E-V, S-N, V-E, SE-NV, NV-SE, NE-
SC, SSV- NNE, SSE-NNV, ESE-VNV, din care cele mai răspândite sunt cele orientate spre SE-NV, care
împreună cu poziţionarea chircită pe partea stângă devin larg răspândite încă din neoliticul timpuriu din
cultura Criş/Körös30.
Un element interesant îl constituie depunerea craniilor în gropi sau în morminte, înmormântările
în locuințe sau depunerea craniilor sub podeaua locuinței. Cel din urmă caz este întâlnit încă din neoli-
ticul timpuriu în așezarea de la Gura-Baciului31. Depunerea craniilor într-o gropă în apropierea casei sau
în casă este un caz relativ des întâlnit nu numai în epoca neolitică32, el apărând și în epoca bronzului33.
Această fapt a avut cel mai probabil un scop ritual; astfel de descoperiri avem de la Mezőkövesd-Moc-
solyás34. Un mormânt special ar fi complexele 75/a şi 103/2 de la Mezőkövesd-Mocsolyás, unde defunctul
a fost tăiat în două, la nivelul bazinului şi depus în două gropi, craniul fiind vopsit cu ocru35 (Planșa V/2).
În mai multe morminte au fost descoperite bucăţi de ocru roşu: Porţ-Corău36, Săcueini-Horo37,
21
Kalicz/Koós 2000, 50.
22
Oravecz 1996 57.
23
Kalicz/Koós, 2000, 51.
24
Domboróczki 1997, 22.
25
Kurucz 1994, 125-127
26
Máthé 1978, 36.
27
Kalicz/Koós 2000, 47-50; Virag 2004, 41-76.
28
Németi 1999, 44.
29
Kalicz/Koós 2000, Zoffman 2014, 297-308 a.
30
Kalicz/Makkay 1977, 73-83; Kurucz 1989, 97-98; Kurucz 1994, 125-134; Paluch 2004; Lazăr 2006-2007, fig.2/a-i; fig.4/a,e;
fig.8/b,c.
31
Lazarovici/Maxim 1995 182, 187; Radovanović 2000, 335.
32
Raczky 1982-83, 5-10.
33
Urák/Marta 2011, 155-162.
34
Zoffmann 2014, 297-308.
35
Kalicz/Koós 2000, 47-48, fig. 4/2.
36
Băcueţ-Crişan 2004, 73.
37
Comşa/Nánási 1971, 633.
26
Mezőkövesd-Mocsolyás38, Tiszalúc-Sarkad39, Füzesabony-Gubakút40, Vállaj-Határátkelő41. Depunerea

ocrului în mormânt apare deja în neoliticul timpuriu şi este folosită în neoliticul mijlociu42 şi târziu43 dar
apare şi în epoca bronzului44. Ea reprezintă un element legat de tratamentul funerar, fiind utilizat de cele
mai multe ori, pentru vopsirea defuncţilor45. Unii autori realizează distincţia între modurile de depunere
a ocrului în morminte: sub formă de bulgări (în acest caz fiind considerat inventar funerar) sau pulbere,
presărată peste corpul defunctului (element de tratament funerar)46. Utilizarea lui simbolizează sângele,
viaţa.
Depunerile de vase în complexele mortuare sunt considerate drept obiecte de inventar funerar,
existând însă câteva cazuri când fragmentele ceramice descoperite în morminte se pot lega mai degrabă
de ritul funerar. Între mormintele analizate de noi există două descoperiri din partea nord-vestică a Ro-
mâniei. La Săcueini-Horo, scheletul era în poziție chiricită pe un „pat” de ceramică, pe oase au fost puse
fragmente ceramice mari pentru al înveli, iar în spațiul dintre cotul drept și genunchi a fost descoperit
un vas pictat de mici dimensiuni47. Un caz similar a fost descoperit la Porț-Corău (M2), unde defunctul a
fost acoperit cu un strat de ceramică care a provenit dintr-un vas de mari dimensiuni48. Un alt caz similar
a fost descoperit la Tiszalúc-Sarkad (M1), unde defunctul era acoperit cu fragmente ceramice49, practică
care apare şi în neoliticul dezvoltat în cultura Zseliz50.
Ofrandele funerare ocupă un rol important în interpretarea complexelor mortuare. Unii autori51
le atribuie inventarului funerar, iar alții le interpretează ca fiind alte bunuri decât cele ce fac parte din
inventarul funerar52, sau fiind o problematică mai complexă53. În mormintele analizate din aria de răs-
pândire a culturii Pișcolt, respectiv a grupului Szatmár, avem puține descoperiri de morminte care conțin
oase de animale54.
Inventarul funerar
În zona nord-vestică a României și pe Câmpia Alföld, pe parcursul neoliticului timpuriu și mij-
lociu inventarul mormintelor este relativ sărac, dar tot din această perioadă avem câteva descoperiri de
morminte cu material funerar bogat (Planșa II/1-7). Avem însă descoperiri din aria de răspândire a LBK,
cu „morminte simbolice (goale)”, fără defunct sau fără obiecte de inventar55. În cele mai multe cazuri,
în groapa de mormânt au fost depuse vase ceramice, ocru, unelte din os sau piatră, lame de obsidian56.
Mărgelele, brățările, amuletele nu sunt considerate drept obiecte de inventar funerar, ele fiind elemente
componente a vestimentației57. În studiul de față o bună parte a mormintelor sunt fără inventar funerar,
dar avem un număr însemnat de complexe mortuare cu obiecte de prestigiu, care reflectă intense legături
comerciale între diferite așezări situate la o distanță relativ mare.
Cel mai frecvent, în mormintele neolitice apar vase ceramice depuse lângă defunct (la cap, la
picioare, la mâini, sau de-alungul corpului). De obicei, vasele sunt de dimensiuni mici sau mijlocii, (stră-
chini sau castroane) rareori fiind întâlnite vase de dimensiuni mari. În cele mai multe cazuri sunt de-
puse 1-2 vase, foarte rare fiind mormintele cu peste 3 vase. Descoperiri cu vase ceramice sunt cele din
38
39
Oravecz 1996, 52
40
Domboróczki 1997, 23.
41
Makkay 2003.
42
Kalicz/Makkay 1977, 83.
43
Kalicz/Raczky, 1987, 23-25.
44
Observaţii pe teren la săpătura arheologică de la Carei-Bobald (Tumul) în 2014.
45
Paluch 2004, 36-37.
46
Paluch 2004, 36-37.
47
Comșa/Nánási 1971, 633.
48
Băcueți-Crișan 2004, 73.
49
Oravecz 1996, 51.
50
Sebők 2013, 249-257.
51
Paluch 2004, 37; Radovanović 2000, 341-342.
52
Sîrbu 2003, 21.
53
Lazăr 2006-2007, nota 75.
54
Pișcolt-Lutărie.
55
Lenneis 2010, 161-166, fig.1
56
Oravecz 2000, 108.
57
27
următoarele așezări: Pișcolt-Lutărie58, Pișcolt-Nisipărie59, Porț-Corău (M1, M2)60 Urziceni-Vamă (M8)61,

Săcueni-Horo62, Mezőkövesd-Mocsolyás (M11, 20, 21)63, Füzesabony-Gubakút64, Tiszalúc-Sarkad65, Pol-
gár-Ferenci hát66. Pe lângă vasele ceramice, în câteva morminte apar și alte obiecte de inventar: mărgele
din lut la Mezőkövesd-Mocsolyás (M7)67, marmură la Urziceni-Vamă (M8)68 și piatră la Tiszlúc-Sarkad
(M9)69, râşniță din piatră70, lingură din os (M9)71. Într-un singur caz apare într-un mormânt de femeie
(complex nr. 728) o figurină zoomorfă („centaur”) la Polgár-Ferenci hát72.
Un loc important îl ocupă în inventarul funerar uneltele din os și piatră sau din silex și obsidian.
În mormintele analizate avem doar câteva morminte cu obiecte din os: linguri curbate din os la Tiszalúc-
Sarkad (M9)73 și lustruitor din os la Urziceni-Vamă (M3)74. Într-un singur caz s-a identificat un fragment
de topor din piatră, este vorba despre cel de la Tiszalúc-Sarkad (M6)75 și doar în două cazuri avem obiec-
te din obsidian: o așchie de la Săcueni-Horo76 și una de la Tiszalúc-Sarkad (M9)77. Datorită analizelor
efectuate asupra obsidianelor și a silexurilor din zona nord-vestică a României și de pe teritoriul Unga-
riei, printr-o analiză non-distructivă (PGAA)78 s-a dovedit că se încadrează foarte bine în tipul Carpatic
II, cu zona de proveniență Tokaj-Eperjes79. Există cea mai mare probabilitate ca obsidianele descoperite
în cele două morminte mai sus menționate să aparțină acestui tip.
Dintre mormintele descoperite la Mezőkövesd-Mocsolyás, Füzesabony-Gubakút şi Tiszalúc-
Sarkad, apar frecvent mărgelele, amulete sau brățări din Spondylus, fapt care reflectă schimburile comer-
ciale între populaţiile din perioada neoliticului mijlociu. Spondylus gaederopus80 este o specie de scoică
care trăieşte în apele mai calde din zona Mării Adriatice şi Egee şi care au fost culese şi consumate pe
parcursul epocii neolitice, ajungând prin relaţii de schimb chiar şi în Bazinul Parizian, unde au fost fo-
losite ca obiecte de prestigiu81. Obiectele confecţionate (mărgele, amulete, brăţări) din acest tip de scoică
apar frecvent în mormintele din epoca neolitică mijlocie şi târzie în Bazinul Carpatic82. Distanţa destul
de mare a sursei de provenienţă a materialului din care au fost confecţionate podoabele ridică două pro-
bleme discutate de mult timp de către specialişti: scoicile provin din zona maritimă, adică au fost con-
temporane, în acest caz putându-se afirma că este vorba de relaţii comerciale, sau au fost folosite fosile
din Miocen, care sunt prezente în centrul şi estul Europei. Datorită cercetărilor efectuate în ultimii 10 ani
asupra obiectelor confecţionate din Spondylus şi a fosilelor s-a concluzionat că în majoritatea cazurilor
au fost folosite materii prime contemporane, în cazuri rare apărând podoabe făcute din scoici fosile83.
Datorită analizelor cantității izotopilor de oxigen prezenți în scoici s-a dovedit că ele provin din
58
Németi 1999, 45.
59
Németi 1999, 44.
60
Băcueț-Crișan 2004, 73
61
Astaloș/Virag 2006-2007, Planşa III-1, 2/1, 2/2.
62
Comșa/Nánási 1971, 633
63
Kalicz/Koós 2000, 48-49.
64
Whittle et al. 2013, 66.
65
Oravecz 1996,51-52.
66
67
68
Virag 2004, 43.
69
Oravecz 1996, 52, 57.
70
71
Oravech 1996, 52-57.
72
Raczky et al. 2010, fig.6.5; Whittle et al. 2013, 73.
73
Oravecz 1996, 52-54, fig. 4/4
74
Virag 2004, 43.
75
Oravecz 1996, 52.
76
Comșa/Nánási 1971, 633.
77
Oravecz 1996, 52-57.
78
Kasztovszky/Težak-Gregl 2009, 190-191
79
Kasztovszky et al. 2012.
80
Siklósi 2004, fig. 1
81
Siklósi 2004, 9; Ifantidis 2006, 3. Vrtelová/Golej 2013, 265-277; Dimitrijević/Tripković, 2006, fig. 10; Tripković, 2006, fig. 3;
John 2011, 39-45.
82
Siklósi/Csengeri, 2011, Fig. 1.
83
Siklósi 2004, 9-10.
28
Marea Egee sau din Marea Adriatică84, însă sunt opinii care consideră că numărul mare de descoperiri
de Spondylus în Bulgaria ar indica o sursă de proveniență din Marea Neagră85. Cercetările efectuate
asupra mostrelor au dovedit că în Marea Neagră, în perioada holocenului datorită condițiilor ecologice
nefavorabile, nu a existat această specie de scoică86. În unele cazuri, în morminte apar mărgele din lut
care sunt imitații a celor confecționate din Spondylus. În opinia lui N. Kalicz și J. Koós, acestea au fost
confecționate fiindcă cele din Spondylus erau rare și aveau o valoare ridicată87.
Analiza antropologică
Din articolele ştiinţifice de specialitate avem date antropologice privind populaţia din neoliticul
mijlociu care a populat această zonă în perioada mai sus menţionată. Astfel, chiar în faza timpurie, în
perioada neoliticului mijlociu, purtătorii culturii ALP şi a grupului Szatmár erau o populaţie heterogenă,
de statură robustă, înaltă, probabil cu origini mezolitice88.
În ultimii douăzeci de ani, în publicările cercetărilor arheologice din aşezări diferite, în acelaşi
volum apar şi analize antropologice ale oaselor, dar şi date despre oasele de animale sau analiza uneltelor
litice descoperite în complexul mortuar. În ceea ce privește analizele antropologice din cultura Pişcolt și
a grupul Szatmár, avem destul de multe informaţii datorită cercetărilor efectuate pe oasele descoperite
de la Mezőkövesd-Mocsolyás89, Füzesabony-Gubakút90, Tiszalúc-Sarkad91, Polgár-Ferenci hát92, Urzice-
ni-Vamă93, sau prin observaţiile arheologilor la Porţ-Corău94, Căpleni-Reök tag95. Datorită analizelor
efectuate de Zs. Zoffmann, avem date antropologice privind sexul, vârsta şi date despre starea de sănătate
a defuncţilor din siturile mai sus menţionate.
Analize antropologice mai detaliate, cu folosirea câtorva metode moderne au fost efectuate asu-
pra celor trei „cimitire” mari descoperite la Mezőkövesd-Mocsolyás, Füzesabony-Gubakút şi Polgár-Fe-
renci hát96, în restul cazurilor numărul mormintelor era prea mic pentru a putea fi realizate analize sau
acestea n-au fost relevante pentru a fi folosite la statistici. Datorită analizelor efectuate asupra oaselor de
la Mezőkövesd-Mocsolyás datele cele mai importante sunt următoarele: scheletele descoperite au fost
păstrate relativ bine și majoritatea au fost bune pentru analiza antropologică. Bărbații erau de talie înaltă
robustă, iar femeile de talie medie/mică gracilă. În nici un caz nu s-au descoperit urme de rupturi pe
oase sau urme de boli; într-o singură situație s-a observat că un individ șchiopăta97. Pe unsprezece in-
divizi au fost efectuate analize de stronţiu, din care a rezultat că s-au născut și au trăit în zona unde au
fost înmormântați98. Numărul relativ redus al bărbaților poate înseamna că aceștia au fost îngropați în
alte locuri (conflicte inter-tribale, vânătoare, etc.)99. Vârsta medie a defuncților descoperiți pe acest sit
este 26-27 de ani100. În ceea ce privește cazurile patologice avem câteva informații: cariile dentare erau
prezente numai la 7 dinți din cei 283 analizaţi101.
Material osteologic suficient calitativ și cantitativ pentru a efectua diferite analize a fost descope-
rit și în cimitirul de la Füzesabony-Gubakút102. Prin cercetarea antropologică „clasică”, a rezultat că sunt
prezente într-un număr destul de redus mormintele de nou-născuți/copii (probabil au fost îngropați
într-un alt loc), de asemenea, vârsta adulților este încadrată în categoria adultus, care sugerează o vârstă
84
Kalicz et al. 2010, 318.
85
Todorova 2000, 425-422.
86
Kalicz et al. 2010, 321; Sümegi 2009, 342.
87
88
Zoffmann 1996, 63-57
89
Zoffmann 2014, 297-308.
90
Zoffmann 2014a, 297-308.
91
Zoffmann 1996, 64-67
92
Whittle et al. 2013, 73-87.
93
Informaţii de la Zs. Zoffmann.
94
Băcueț-Crișan, 2004, 73
95
Iercoșan 1992-93, 7-22.
96
Whittle et al. 2013, 59-87.
97
Informații Zs. Zoffmann.
98
99
Zoffmann 2014, 297-308.
100
Zoffmann 2014, 297-308.
101
Zoffmann 2014, 297-308.
102
Whittle et al. 2013, 66, Table 3.6.
29
medie relativ mică103. Analizele antropologice au reliefat și câteva date patologice: apariția cariilor este
redusă, la 5 dinți din 197, într-un singur caz s-au identificat enamel hypoplasia, inflamație dentară, rup-
turi de claviculă și radius104.
Folosind datele antropologice şi analizând descrierea mormintelor am realizat mai multe diagra-
me privind distribuția pe grupe de sex a indivizilor în siturile cu mai multe morminte şi din toate siturile
cu descoperiri funerare (Planșa III/1-5).
Concluzii
În acest studiu am adunat toate complexele funerare din aria de răspândire a culturii Pișcolt,
respectiv a grupului Szatmár. Din 16 situri avem 94 complexe cu 80 indivizi, de pe teritoriul Ungariei și
14 de pe teritoriul României. În stadiul actual al cercetării nu deținem informații despre mormintele din
Slovacia de Est sau din Ucraina Subcarpatică. Numărul relativ mic a descoperirilor de pe teritoriul țării
noastre se datorează lipsei cercetărilor de mare amploare (săpături pe suprafețe mari) în aria de răspân-
dire a culturilor mai sus menționate.
În majoritatea cazurilor, în complexele mortuare defuncții au fost așezați în gropi având forma
ovală, în poziție chircită pe partea stângă, orientarea cel mai des folosită fiind SE-NV, majoritatea fără
inventar funerar, obiectele care apar în morminte fiind mărgele de Spondylus, vase ceramice, mărgele din
lut și alte obiecte (mărgele din piatră, marmură, râşnițe, obsidian) în proporții mult mai mici. Numărul
mare al mărgelelor de Spondylus apare doar în cimitirele din Mezőkövesd-Mocsolyás (9 morminte) și
Füzesabony-Gubakút (7 morminte) și se datorează poziției geografice a siturilor și importanței lor (pre-
supunem că erau centre de schimb cu importanță ridicată). În același timp podoabele confecționate din
acest tip de scoică lipsesc cu desăvârșire din mormintele descoperite pe teritoriul nord-vestic al Români-
ei.
În ceea ce privește starea de conservare a oaselor descoperite putem afirma că au fost păstrate
relativ bine și au fost bune pentru analizele antropologice. În cazul descoperirilor din cultura Pișcolt au
fost analizate doar descoperirile din situl Urziceni-Vamă105, restul scheletelor neputându-se ridica la lo-
cul descoperirii sau nefiind păstrate din motive diferite.
Majoritatea mormintelor, mai ales din Câmpia Alföld sunt foarte bine documentate, cu
descrierea amănunțită a complexelor mortuare la care se adaugă analizele antropologice, având astfel
date importante despre defunct. Un caz special îl constituie „cimitirele” de la Mezőkövesd-Mocsolyás
și Füzesabony-Gubakút, de unde avem și datări C14 (5620-5470 cal BC) 106, pe baza mostrelor luate din
oase de animale și oase umane, aceste analize lipsind deocamdată din aria de răspândire a culturii Pișcolt.
Cu excepția unor morminte mai „speciale”, marea majoritate a mormintelor analizate corespund
unor standarde funerare general valabile pentru neoliticul central și est european107. Demersul nostru
a fost acela de a aduna și analiza, pe baza datelor pe care le-am avut la dispoziție, complexele mortuare
descoperite în aria de răspândire a culturii Pișcolt și a grupului Szatmár.
Cercetare finanţată prin FONDUL SOCIAL EUROPEAN, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară nr. 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul
creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.5
„Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”, Titlu: „MINERVA – Cooperare pentru
cariera de elită în cercetarea doctorală şi post-doctorală”, Contract: POSDRU 159/1.5/S/137832.
Cercetare finanțată prin Academia Maghiară a Științelor, Programul Bursa Domus Hungarica
Contract: Nr. DM/1C7/2013
List of plates
Pl. I. 1. Chart with the number of burials from the settlements. 2-3. Map of the settlements with burials.
Pl. II. 1-7. Charts with the grave goods from the analyzed burials.
103
Whittle et al. 2013, Fig. 3.12, 3.11.
104
105
Informații Zs. Zoffmann și C. Virag.
106
Domboróczki 2003, 5-76; Domboróczki 2009, 84, fig.6; fig. 20; Domboróczki 2010, fig. 2; Domboróczki 2012, 62;
Dombroróczki 2013, 187; Kalicz/Koós 2000, 68.
107
Astaloș/Virag 2006-2007, 85, nota. 49
30
Pl. III. 1-5. Charts with the sex assessment from different settlements.
Pl. IV. 1. Urziceni-Vamă M2/2003 (after Astaloș/Virag 2006-2007, 90, Planșa III/4; 2. M2/1987,
Căpleni-Reök tag (after Iercoșan 1992-1993, fig); 3. Săcueni-Horo (after Comșa/Nánási 1971, 634,
fig.1) 4. Potsherds from burials from Porț/Corău (after Băcueţ-Crişan 2004, Plate 2; 5. Vessels from
Pișcolt-Nisipărie (after Lazarovici/Németi 1983, fig.14/3-4); 6. Potsherds from M1/1970 Pișcolt-Lutărie.
Pl. V. 1. Mezőkövesd-Mocsolyás M.6 (after Kalicz/Koós 2001, 49.); 2. Mezőkövesd-Mocsolyás M2(after
Kalicz/Koós 2001, 49); 3. Füzesabony-Gubakút M4 (afterWhittle et al. 2013, 65, fig. 4a. Tiszaluc-Sarkad
M9. (after Oravecz1996, 56, fig.4).
Bibliografie
Astaloş/Virag 2006-2007: Astaloş C./Virag C., Descoperiri funerare neolitice din judeţul Satu-Mare, StCom Satu
Mare XXIII-XXIV/1, 2006-2007, 73-94.
Băcueţ-Crişan 2004: Băcueţ Crişan S. Burial Rites in the Neolithic in Northwest Romania, JAMÉ XLVI, 2004, 71-83.
Băcueţ-Crişan 2005: Băcueţ Crişan S, Rituri şi ritualuri funerare în neoliticul din nord-vestul României, Marmatia
8, 2005, 15-24.
Comşa/Nánási 1971: Comşa E./Nánási Z., Mormântul neolitic descoperit la Săcuieni, SCIV 22.4, 1971, 633-636.
Dimitrijević/Tripković, 2006: Dimitrijević V./Tripković B, Spondylus and Glycymeris bracelets trade reflections at
Neolithic Vinča-Belo Brdo, Documenta Praehistorica XXXIII 2006, 237-252.
Domboróczki 1997: Domboróczki L. Füzesabony-Gubakút. Újkőkori falu a Kr. e. VI. Évezredből. In: Raczky P./
Kovács T./Anders Al. (Szerk), Utak a múltba. Az M3-as autópálya régészeti leletmentései, Budapest,
1997, 19, 27, 162-164.
Domboróczki 2003: Domboróczki L, Radiocarbon data from Neolithic Archaeological sites in Heves county (North-
eastern Hungary), Agria XXXIX, 2003, 5-76.
Domboróczki 2006: Domboróczki L, A Füzesabony-Gubakút településtörténeti modell. Új eredmények a Tisza-vidéki
középső neolitikum településtörténeti kutatása terén, Agria XLII, 2006, 475-485.
Domboróczki 2006a: Domboróczki L, A neolitikum kutatásának újabb eredményei Heves megyében (1994-2003),
Füzesabonyi Könyvtárbaráti Társulás Közművelődési Egyesület, Füzesabony 2006, 50-61.
Domboróczky 2009: Domboróczki L. Settlements structures of the Alföld Linear Pottery Culture (ALPC) in Heves
County (North-Eastern Hungary): Development Models and Historical Reconstructions on Micro, Meso
and Macro Levels, In: Kozłowski J. K. (ed.), Interactions between different models of Neolithization
North of the Central European agro-ecological barrier. Kraków, 2009, 75–127. (Prace Komisji
Prehistorii Karpat 5).
Domboróczki 2010: Domboróczki L, Neolithisation in Northeastern Hungary: old theories and new perspectives In:
Gronenborn D./Petrasch J.(eds), Die Neolihsierung Mitteleuropas (The spread of the Neolithic to the
central Europe), 175-189. Mainz: Römisch-Germanisches Zentralmuseum.
Domboróczki 2012: Domboróczki L: A neolitizáció problémaköre Kelet-Magyarország területén. Régi teóriák
és áj adatok – (Előzetes), In: Kolosi B. (ed.), ΜΩΜΟΣ IV. Őskoros kutatók IV. Összejövetelének
konferenciakötete. Debrecen, 2005 március 22-24 Debrecen 2012, 53-86.
Domboróczki 2013: Domboróczki L, The Füzesabony-Gubakút settlement development model. In: Hamon C./ Allard
P./Ilett M. (eds.), International Archäologie. Arbeitsgemeinschaft Symposium tagung Kongress 17. The
Domestic space in LBK settlement, Rahden/Westf. 2013, 183-200
Gindele et al. 2004: Gindele R./Marta L./Astaloș C./Kádas Z., Urziceni-Vamă. In: CCAR, Campania 2003, Cluj-
Napoca, 2004, 356-358.
Hajdú 2012: Hajdú M, A Herman Ottó Múzeum régészeti kutatásai 2011-ben¸ HOMÉ LI, 2012, 127-140.
Iercoşan 1992-1993: Iercoşan I, Săpături în aşezarea neolitică de la Căpleni (jud. Satu-Mare), StCom Satu Mare IX-
X, 1992-1993, 7-22.
John 2011: John J, Status of Spondylus Artifacts within the LBK Grave Goods, In: Ifantidis F./Nikolaidou M.
(eds.), Spondylus in Prehistory: New Data & Approaches – Contributions to the archaeology of shell
technologies, BAR International Series, Oxford, 2011, 39-45.
Ifiartidis 2006: Ifiartidis F, ‘Enigmatic’ notched Spondylus ornaments from the Neolithic: new evidence from the
Aegean, The Archeo+Malacology Group Newsletter, Issue Number 9, March 2006, 3-5.
Jakucs 2010: Jakucs J, A középső neolit festett kermámia kutatása ÉK Magyarországon, Eny Romániában,
K-Szlovákiában és Kárpátalján. Új eredmények és problémák. Szakdolgozat, Szeged, 2010.
Kalicz/Makkay 1977: Kalicz N./Makkay J., Die Linienbankeramik in der Grossen Tiefebene. StudArch 7, Budapest,
1977.
Kalicz/Raczky 1987: Kalicz N./Raczky P., The Late Neolithic of the Tisza Region. A survey of recent archaeological
research. In: Tálas L. (ed.), The Late Neolithic of the Tisa Region, Budapest-Szolnok, 1987, 23-25.
31
Kalicz/Koós 1997: Kalicz N./Koós J., Mezőkövesd-Mocsolyás. Újkőkori telep és és temetkezések a Kr. e. VI. Évezredből.
In: Raczky P./Kovács T./Anders Al. (Szerk), Utak a múltba. Az M3-as autópálya régészeti leletmentései.
Budapest, 1997, 28-33, 164-168.
Kalicz/Koós 2000: Kalicz N./Koós J., Település a legkorábbi újkőkori sírokkal Északkelet Magyarországról. HOMÉ
XXXIX, 2000, 45-76.
Kalicz/Koós 2014: Kalicz N./Koós J: Mezőkövesd-Mocsolyás. A neolitikus Szatmár-csoport (AVK I) települése és
temetője a Kr.e. 6 évezred második feléből. Borsod-Abaúj-Zemplén Megye Régészeti emlékei 9. Miskolc,
2014.
Kalicz et al. 2010: Kalicz N./Siklósi Zs./Schöll-Barna G./Bajnóczi B./Hourmouziadis G. H./Ifatidis F./Apostolika
A., K./Pappa M./Veropoulidou./Ziota C., Aszód – Papi-foldek keső neolitikus lelőhelyen feltárt
kagylóékszerek származási helyenek meghatározása stabilizotóp-geokémiai módszerrel. In: Környezet –
Ember – Kultúra A természettudományok és a régészet párbeszéde Magyar Nemzeti Múzeum Nemzeti
Örökségvédelmi Központ 2010. október 6 – 8-án megrendezett konferenciájának tanulmánykötete,
Budapest, 2012, 317-326.
Kasztovszky/Gregl 2009: Kasztovszky Zs./Težak-Gregl T., Kora-neolitikus radiolit és obszidián kőeszközök vizsgálata,
In: Ilon G.(Szerk.), ΜΩΜΟΣ VI. Őskoros Kutatók VI. Összejövetelének konferenicakötete. Nyersanyag
és kereskedelem. Szombathely 2009, 189-196.
Kasztovszky et al. 2012: Kasztovszky Zs./T. Biró K./Szilágyi V./Marót B./Težak-Greg T./Burić M./Hágó A. N./
Astalos C./Nagy-Korodi I./Berecki S./Hajnal A./Rácz B., Recent Provenance Study of Obsidian
Artefacts Found in Central Europe, 39th International Symposium on Archaeometry 28 May - 1 June
2012 Leuven, Belgium, manuskript
Kurucz 1989: Kurucz K., A Nyíri Mezőség neolitikuma, Nyíregyháza, 1989.
Kurucz 1994: Kurucz K., Újkőkori sírok Tiszavasvári határából. In: Lőrinczy G. (Szerk.), A kőkortól a középkorig.
Tanulmányok Trogmayer Ottó 60. Születésnapjára, Szeged, 1994, 125-134.
Lazarovici/Németi 1983: Lazarovici Gh./Németi J, Neoliticul dezvoltat din nord-vestul României (Sălajul, Sătmarul,
Clujul), AMP VII, 1983, 17-60.
Lazarovici/Maxim 1995: Lazarovici Gh./Maxim Z., Gura Baciului.Monografie arheologică, Cluj-Napoca, 1995.
Lazarovici et al. 2003: Lazarovici Gh./Maxim Z./Rotea M./Ignat D./Vrâncean P./Tatar, A., Şantierul arheologic
Suplacu de Barcău „Corău”, CCAR, Campania 2002, Covasna 2003, 305-309.
Lazăr 2006-2007: Lazăr C. A., Inventarul funerar din mormintele culturii Starčevo-Criș. Studii de caz, StCom Satu
Mare XXIII-XXIV/1, 2006-2007, 73-94.
Lenneis 2010: Lenneis E., Empty graves in LBK cemeteries – indications of special burial practices, Documenta
Praehistorica XXXVII, 2010, 161-166.
Makkay 2003: Makkay J., 2003. Kőkori régiségek a vállaji határban. A Jósa András Múzeum Kiadványai, 50,
Nyíregyháza.
Matei şi colab 2003: Matei Al. V./Bejinariu I./Băcueţ-Crişan S./Pop H./Băcueţ-Crişan D./Andraş M., Şantierul
arheologic Porţ „Corău”, CCAR, Campania 2002, Covasna 2003, 246-248.
Mathé 1978: Mathé M., Újkőkori település Berettyószentmárton-Morotva lelőhelyen, DMÉ 1978, 35-56.
Németi 1999: Németi J., Repertoriul arheologic al zonei Careiului, Bucureşti, 1999.
Oravecz 1996: Oravecz H., Neolithic burials at Tiszalúc-Sarkad. Data to the burial practices of the Alföld Linear
Pottery Culture, FA XLV, 1996, 51-61.
Paluch 2004: Paluch T., A Körös-Starčevo kultúra temetkezései, JAMÉ XLVI, 2004, 23-52.
Piatničková 2011: Piatničková K., K otázke detských pohrebov a postavenia detí v neolite (vychádzajúc z analýzy
vybraných lokalít z územia Slovenska a Maďarska), Child burials and the social position of children in
the Neolithic, Zborník Filoyofickej Fakulty Univerzity Komenského Ročník XXVII Musaica, 2011,
201-222.
Raczky 1982-83: Raczky P, Origins of the custom of burying the dead inside houses in South-East Europe, SzMMÉ
1982-83, 5-10.
Raczky 2004: Raczky P, Polgár-Ferenci hát. Régészeti kutatatások Magyarországon, 2002, 257-258.
Raczky et al. 2010: Raczky P./Sümegi P./Bartosiewicz L./Gál E./Kaczanowska M./Kozłowski J. K./Anders A.,
Ecological barrier versus mental marginal zone? Problems of the northernmost Körös culture settlements
in the Great Hungarian Plain. In: Ronenborn D./Petrasch J.(eds), Die Neolihsierung Mitteleuropas
(The spread of the Neolithic to the central Europe), 143-173. Mainz 2010.
Raczky 2013: Raczky P, Remains of a special personality from the Copper Age of the eastern Carpathian Basin,
Unconformist Archaeology, Papers in honour of Paolo Biagi (Edited by Elisabetta Starnini), BAR
International Series 2528, 2013, 65-75.
Radovanović 2000: Radovanović I., House and burials at Lepenski Vir, European Journal of Archaeology, Vol. 3 (3),
2000, 330-349.
32
Sebők 2013: Sebők K., Two Ceramic-Covered Burials from the Middle Neolithic of the Carpathian Basin. In: Anders
A./Kulcsár G. (eds), Moments in time. Papers Presented to Pál Raczky on His 60th Birthday, Budapest,
2013, 249-259.
Siklósi 2004: Siklósi Zs, Prestige goods in the Neolithic on the Carpathian basin. Material manifestations of social
differentation. ActaArchHung 44, 2004, 1-62.
Siklósi/Csengeri 2011: Siklósi Zs./Csengeri P, Reconsideration of Spondylus usage in the Middle and Late Neolitihic
of the Carpathian Basin. In: Ifantidis F./Nikolaidou M. (eds.), Spondylus in Prehistory: New Data &
Approaches – Contributions to the archaeology of shell technologies, BAR International Series, Oxford,
2011, 47-62.
Sîrbu 2003: Sîrbu V., Arheologia funerară și sacrificiile: o terminologie unitară, Brăila 2003.
Sümegi 2009: Sümegi P., Őskori kultúrák ékszereinek elemzése. Lokális és távolsági anyagok a csiga és kagylóékszerek
között, In: Ilon, G. (Szerk.) ΜΩΜΟΣ III. Őskoros Kutatók III. Országos Összejövetelének
konferenciakötete. Halottkultusz és temetkezés. Bozsok – Szombathely 2002. október 7 – 9. Kulturális
Örökségvédelmi Szakszolgálat és Vas megyei Múzeumok Igazgatósága, Budapest – Szombathely, 335
– 345.
Todorova 2000: Todorova H., Die Spondylus-Problematik heute. In: Hiller, St./Nikolov, V. (Eds.), Karanovo III.
Beiträge um Neolithikum in Südosteuropa. Wien, 2000, 415 – 422.
Tripković 2006 : Tripković B., Marine goods in European prehistory: A new shell in old collection, AB, S.N., Arheologie
– Istorie, XIV.1, 2006, 89-102.
Urák/Marta 2011: Urák M./Marta L, Human Remains of the Late Bronze Age Settlements in the Upper Tisza Area.
New Researches and New Evidence¸In: Berecki S./Németh E. R./Rezi B., Bronze Age rites and rituals
in the Carpathian Basin. Proceedings of the international colloquium from Târgu-Mureș 8-10 october
2010, 155-162.
Virag 2004: Virag C., Cercetări arheologioce la Urziceni-Vamă, AMP XXVI, 2004, 41-76.
Whittle et al. 2013: Whitle Al./Anders A./Bentley A. R./Bickle P./Cramp L./Domboróczki L./Fibinger L./Hamilton
J./Hedges R./Kalicz N./Kovács Zs. E./Marton T./Oross K./Pap I./Razky P., Hungary. In: Whittle Al./
Bickle P. (ed.) An Offprint of The first farmers of central Europe. Diversity in LBK lifeways, Oxford,
2013, 49-100.
Vrtelová/Golej 2013: Vrtelová A.G./Golej M., The necklace from the Strá/nice site in the Hodonín district (Czech
Republic). A contribution on the subject of Spondylus jewellery in the Neolithic, Documenta
Praehistorica XL, 2013, 265-277.
Zoffmann 1996: Zoffmann Zs., Human remains from the Neolithic site at Tiszalúc-Sarkad, FA, XLV, 1996, 63-67.
Zoffmann 2014: Zoffmann Zs: A Szatmár-csoport Mezőkövesd-Mocsolyásról származó embertani leletei. In: Kalicz
N./ Koós J.: Mezőkövesd-Mocsolyás. A neolitikus Szatmár-csoport (AVK I) települése és temetője a
Kr.e. 6 évezred második feléből. Borsod-Abaúj-Zemplén Megye Régészeti emlékei 9. Miskolc, 2014,
297-308.
Zoffman 2014a Zoffmann Zs: Anthropological remains representing the Szatmár ethnic group from the site
Füzesabony-Gubakút (in press).

Muzeul Orăşenesc Carei, RO
hagoattila@yahoo.com
33
Pl. I. 1. 2-3. Harta siturilor arheologice cu descoperiri de morminte.
34
Pl. II. 1-7. Diagrame privind inventarul funerar în mormintele analizate.
35
Pl. III. 1-5. Diagrame privind distribuţia pe sexe a mormintelor analizate.
36
Pl. IV. 1. Urziceni-Vamă M2/2003 (după Astaloș/Virag 2006-2007, 90, Planșa III/4; 2. M2/1987 Căpleni-
Reök tag (după Iercoșan 1992-1993, fig); 3. Săcueni-Horo (după Comșa, Nánási 1971, 634, fig.1); 4.
Fragmente ceramice de la M2 Porț/Corău (după Băcueţ-Crişan 2004, Plate 2); 5. Pișcolt-Nisipărie (după
Lazarovici/Németi 1983, 14/3-4); 6. Material ceramic din M1/1970 Pișcolt-Lutărie.
37
Pl. V. 1. Mezőkövesd-Mocsolyás M6 (după Kalicz/Koós 2001, 49.); 2. Mezőkövesd-Mocsolyás M2 (după

Kalicz, Koós 2001, 49); 3. Füzesabony-Gubakút M4 (după Whittle et al. 2013, 65, fig. 4.; 4. Tiszaluc-
Sarkad M9 (după Oravecz 1996, 56, fig. 4.).
38
Reflections on the Early Bronze Age contact systems on the Great Hungarian Plain in connection
with the Panyola burial
Rezumat: Reflecţii asupra sistemul de contacte în epoca timpurie a bronzului în Câmpia Panonică
în lumina descoperirii funerare de la Panyola.
În 2003 la Panyola Vásármező-domb a fost cercetat un mormânt de incineraţie în groapă, având patru vase
de ofrandă (complex 138). În afară de mormânt au mai fost cercetate complexe dintr-o aşezare a bronzului
timpuriu. Mormântul poate fi încadrat culturilor din epoca timpurie a bronzului având un aspect special
(diferit de cel „clasic” din arealul culturii), care prin rit şi ritual funerar au legături cu alte spaţii geografice.
Este printre puţinele descoperiri care indică legături spre culturile Nagyrév sau a vaselor campaniforme. Pe
baza analizei inventarului funerar ceramic, vasele sunt de producţie locală, însă cu forme străine pentru
cultura Nyírség (căniţa şi văsciorul), care apar pe teritoriul a mai multor culturi, printre care şi a vaselor
campaniforme. Strachina este însă în mod cert imitaţie după forme din cultura vaselor campaniforme.
Legăturile intensive ale culturii vaselor campaniforme cu fazele timpurii ale culturilor Makó, Somogyvár,
Vinkovci şi mai ales Nagyrév sunt bine cunoscute, cercetările arheologice confirmând deja rolul important
al comerţului în viaţa comunităţilor culturii vaselor campaniforme. Bazele unei reţele de legături extinse
aproape pe întreaga suprafață a Europei au fost foarte probabil schimburile de materii prime folosite în
metalurgie. Cercetările recente au confirmat existenţa acestor legături de schimb către sud-est, spre spaţiul
sud-estic al teritoriul culturii Somogyvár–Vinkovci. Mormântul de la Panyola atestă aceste legături și spre
est, până în Bazinul Tisei Superioare, legături bazate probabil pe accesul la unele materii prime.
Kivonat: Gondolatok az Alföld kora bronzkori kapcsolat rendszerről a panyolai temetkezés tükré-
ben.
Panyola, Vásármező-domb lelőhelyen 2003-ban feltárásra került egy szórthamvasztásos, 4 edénymellékletet
tartalmazó temetkezés (138. objektum). A temetkezés mellett feltárásra kerültek egy gyér kora bronzkori
település objektumai is. A sírt a kora bronzkori kultúrák területén fellépő, a megszokottól (az adott kultúra
vonatkozásában „klasszikusnak” tekinthetőtől) mind rítusuk, mind mellékletadási szokásaik tekintetében
eltérő, egy másik területtel/kultúrával szoros kapcsolatokat mutató temetkezések sorába illeszthetjük be.
Méghozzá azok közé a napjainkban még csak kis számban ismert temetkezések közé, melyeknél a rítus és
a kerámiamellékletek is utalnak a kapcsolatok lehetséges irányaira. Jelen esetben az eddigi adatok alapján a
Nyírség-kultúrára nem jellemző szórthamvas rítus leginkább a Nagyrév- vagy a Harangedény-kultúra felé
mutat. A kerámiamellékletek nyersanyagának vizsgálata alapján minden valószínűség szerint helyi készíté-
sű, de a Nyírség-kultúra kerámiaművességében egyértelműen idegen kerámiaformák egy része (a kis korsó és
a bögre) több kultúrában fellép a tárgyalt időszakban, de megjelennek a Harangedény-kultúra kísérő leletei
között is. A tálat viszont egyértelműen a Harangedény-kultúra jellegzetes táljai utánzatának tarthatjuk. A
Harangedény-kultúra intenzív kapcsolatai a Makó-, a Somogyvár–Vinkovci- és főként a korai Nagyrév-kul-
túrával már jó ideje ismertek. A kutatás régóta hangsúlyozza, hogy a harangedényes népesség életében a ke-
reskedelem kiemelten fontos szerepet játszott. A szinte egész Európát behálózó kapcsolatrendszer hátterében
feltehetően bizonyos nyersanyagok (valószínűleg főként a fémművességhez szükséges nyersanyagok) cseréje,
kereskedelme állhatott. A közelmúlt kutatásai igazolták, hogy ezek a kapcsolatok DK felé a Somogyvár–
Vinkovci-kultúra elterjedési területe DK-i részéig elértek. A panyolai sír pedig azt bizonyítja, hogy a haran-
gedényes népesség kapcsolatrendszere K-felé egészen a Felső-Tisza-vidékig jól követhető, melynek hátterében
feltehetően szintén bizonyos nyersanyagforrások elérése állhatott.
Резюме: Проблеми, пов’язані з системою відносин раннього бронзового віку у Долині
Паннонія, віддзеркалені охоронними знахідками в Паньола.
У 2003 році в Паньола Вашармезе-Домб була досліджена кремаційна могила в ямі, з 4-ма суднами
приношення (комплекс 138). Крім могили були досліджені комплекси в поселенні раннього Бронзового
вікa. Могила може належати культурі раннього бронзового віку, з тим специфічним виглядом (на
відміну від „класичних” в області культури), які за поховальним обрядом та ритуалом, пов’язані
з іншими географічними районами.Він є одним з небагатьох, які вказують на зв’язки до культур

Нодьрейв або дзвоникоподібного посуду.На підставі аналізу похоронного керамічного матеріалу,
посуд є місцевого виробництва, але з іноземними формами для культури Ніршег (чашечка та
мисочка ), які з’являються на території кількох культур, у тому числі дзвоникоподібного
посуду. Чаша очивидно є імітацією, за формою культури дзвоникоподібного посуду. Інтенсивні
зв’язки культури дзвоникоподібного посуду з Мако, Шомодьвар, Вінковці і особливо з раннього
Нодьрейв, були добре відомі, дослідження вже підтвердили важливу роль торгівлі в суспільному
житті культури дзвоникоподібного посуду. Основа великої мережі зв’язків, поширених майже
у всій Європі, швидше за все торгівля сировиною, що використовується в металургії. Недавні
дослідження підтвердили існування цих зв’язків південного сходу до площі південного сходу
території культури Шомодьвар-Вінковці. Могила Паньола підтверджує ці зв’язки на сході, до
басейну Верхньої Тиси, ймовірно на підставі, доступу до певної сировини.
Cuvinte cheie: rețele în epoca timpurie a bronzului, cultura vaselor campaniforme, expansiune estică,
râuri, materii prime
Kulcsszavak: kora bronzkori hálózatok, Harangedény-kultúra, keleti expanzió, folyók, nyesanyagok
Keywords: EBA networks, Bell Beaker, Eastern expansion, rivers, raw materials
Ключові слова: мережа шляхів сполучення епохи ранньої бронзи, культура дзвоноподібного
посуду, східна експансія, річки, сировина
Introduction
In the followings, a short review will be sketched on the nature of the contact systems of the cul-
tures dating to the phases I and II of the Early Bronze Age on the Great Hungarian Plain in connection
with a recently uncovered burial at Panyola.1
The site
Katalin Almássy and Eszter Istvánovits, archaeologists of the Jósa András Museum (Nyíregy-
háza) conducted rescue excavations at Panyola-Vásármező domb on June 10, July 11 and between Au-
gust 25 and October 17, 20032. The site can be found in the part of Ludas-szeg within a specific natural
environment NW of Panyola in Tiszahát in Szatmár (Fig. 7.). It lies on the northern slope of a hill ridge
in an altitude of 113 m above sea level, which rises from the floodplain of three rivers Tisza, Szamos and
Túr (Fig. 1.). The archaeologists conducted field walking in the area and came to the conclusion that the
hill was one of the few places where people could settle in prehistoric times, which must have been sur-
rounded by waterlogged territories when the rivers had flooded. Larger floods had probably covered the
hill itself. This is suggested by the 5-10 cm thick sterile yellow inundation layers that covered the features
of certain periods.
Prior to the beginning of the rescue excavations, about two-thirds of the hill was destroyed and
transported from the W and E sides to the construction of the Panyola embankment. Only an about 40
m broad, only slightly disturbed zone remained in the higher central area, and even there, a thin layer of
the humus had been scraped off (Fig. 2.). Despite erosion, the thickness of the original humus layer must
have been 70-80 cm on top of the hill. The rescue excavations were carried out on this about 14 700 m2
large surface, where 374 features were uncovered. Archaeological phenomenons were unearthed from
the Early (Tiszapolgár culture), the Middle (Hunyadihalom culture) and the Late Copper Age (Baden
culture) and the Early Iron Age (Celtic), and 6 Early and 1 Middle Copper Age burials were found, which
belonged to the joint cemetery of the Tiszapolgár and the Bodrogkeresztúr cultures3. The hill was also
inhabited in the Roman Imperial Period and at the end of the Migration Period, and an Early Bronze Age
burial was also unearthed on the W side (Fig. 3.).
Description of the early Bronze Age burial (feature no. 138)
1
A shorter version of the study was presented at Őskoros Kutatók VI. Összejövetele in Kőszeg on March 21, 2009.
2
Almássy/Istvánovits 2004, 270; JAM Arch. Archive: 2006.16. We are grateful to the archaeologists for allowing us to analyse
the find material.
3
Patay 2006.
40
Reflections on the Early Bronze Age contact systems on the Great Hungarian Plain in connection...
Fig. 1: 1- Location of
the site on the map of
the 2nd Military Sur-
vey; 2- Location of the
site on the EOV map.
(maps were made
by L. Veszprémi,
JAM, Nyíregyháza).
41
The somewhat irregular trapezoid discolouration of rounded corners (about 110 cm x 120cm x
140 cm) marked a shallow grave pit of a relative depth of only 8-10 cm with sometimes vertical, some-
times inwards sloping walls, a more-or-less flat bottom filled in with homogenous black humus (Fig. 4.).
The south-eastern edge was dug over the Middle Copper Age (Hunyadihalom culture) feature no. 126/a.
The vessels of the grave furniture were placed in the N part of the grave (Fig. 4.). A small handled jug
(Fig. 5.) was found inside the lower fragment (Fig. 5.) of a pot (which had probably been damaged dur-
ing the scraping of the humus). Next to the SE wall of the pot, a somewhat larger handled cup (Fig. 5.)
lay in a poor condition. About 15 cm SW of this group of three vessels, a small bowl was placed with the
mouth turned downwards (Fig. 5.). The ashes scattered on the bottom of the pit surrounded the bowl in
the W and continued toward the SE corner of the pit in a 60-70 cm long and no more than 25 cm broad
band. Each a posthole was uncovered in the NW and NE corners of the grave pit. The somewhat larger
NW posthole had vertical walls and a flat bottom (diam: 13 cm, d: 10 cm). The walls of the NE posthole
strongly narrowed toward the pointed bottom (diam: 12 cm, d: 15 cm) (Fig. 3.; Fig. 4: 1).
Grave furniture:4
1. A grey-orange-light brown handled jug of a biconical body, a high, slightly arched, cylindrical
neck and an everted rim. The handle is raised somewhat over the rim from which it starts, and it
sits on the carination that marks the end of the neck. The bottom is flat. Bd: 4.2 cm; belly d: 7.8
cm; md: 6.2 cm; h: 8.7 cm. (Fig. 5: 1)
2. Lower fragment of a very fragmentary, grey and orange, thin-walled vessel (pot?) of worn sur-
faces and a somewhat spherical lower part. Its exact type cannot be determined. Bd: 8.5 cm;
Height of the preserved part: 9.8 cm. (Fig. 5: 3)
3. Light brown-grey handled cup with orange spots. The surfaces are strongly worn, the body is
pressed spherical, the neck is arched and the rim is everted. The band handle starts from under
the rim and sits on the shoulder. The bottom is slightly profiled. Bd: 5.2 cm; belly d: 10 cm; h: 11
cm. (Fig. 5: 2)
4. Orange-light brown-dark grey bowl of strongly worn surfaces, an inverted truncated-cone-
shaped body, slightly arched walls and a broad, horizontal rim. The bottom is flat. It is decorated
with concentric lines composed of stabbed dots following the arch of the rim and in between
them, bunches of three lines made with the same technique run perpendicular to the above ones.
Bd: 5.6 cm; md: 12 cm; h: 5 cm. (Fig. 5: 4)
Attila Kreiter analysed and compared the raw material of the pot, the jug and the cup re-
covered from the grave with that of two ceramic fragments (a pot and a bowl) from the pits of the
EBA settlement. He arrived to the conclusion that the tempering material was medium (0.25–1
mm) and coarse (1–3 mm) crushed ceramic and sand. “Creases” can be observed in their tex-
ture, which suggests that the raw material was not appropriately (not wet enough) mixed. He
holds that (although there are some minor differences in the tempering)5 the components of
both the grave furniture and the settlement ceramics were local products. The raw material of the
pot and the small jug of the grave and the pot fragment of the settlement is identical.6
Morphology, ornaments and analogies of the finds

From the grave furniture, the fragmentary vessel (pot?) is not suitable for a more exact deter-
mination. The bowl of a horizontal rim decorated with round stabs reminds of the ceramics of the Bell
Beaker culture both in its shape, the motives and the ornamental technique. Beside bell beakers, the most
characteristic vessel shapes of the culture are bowls of an inverted truncated-cone shape or a hemispheri-
4
The finds are preserved in the Jósa András Museum (Nyíregyháza) by the inventory nos. 2003.434.1–4. The drawings were
made by Gabriella Beleznai (JAM, Nyíregyháza), we would like to thank for it!
5
Less and smaller quartz grains can be observed in the material of the small jug of the burial, while it contains more crushed
ceramics. The cup was tempered with more and coarser quartz grains.
6
We are grateful for Attila Kreiter’s contribution. Regrettably, the raw material of the bowl of the grave could not be analysed (it
should have been damaged). However, based on visual observation its fabric, quality and tempering seemed similar to the rest
of the grave furniture.
42
Fig. 2: The Site, Panyola-

Vásármező domb and its
vicinity during the excava-
tion works (Photos were
made by Eszter Istváno-
vits), JAM, Nyíregyháza.
43
Fig. 4: Excavation
phases of feature 138
in Panyola-Vásármező
domb. (Photos were
made by Eszter Istváno-
vits, JAM, Nyíregyháza).
44
Fig. 3: Panyola-Vásármező domb: map of the excavated area with the feature 138.
cal body and broad, horizontal rims often decorated with motives stamped with a “comb-like” tool7.
They were found, among others, in the cemetery of Budapest III.-Békásmegyer8 and at the Szigetcsép-
Tangazdaság settlement9. The Panyola bowl is probably not an original Bell Beaker product: it is a locally
prepared poorer quality vessel10. The motives on the rim were not stamped with a “comb-like” tool: they
were stabbed with a thin, pointed tool. Besides, the shape, the ornamental technique and the motives are
alien on the territory of the Nyírség culture. The antecedents can be found in the Bell Beaker culture: it
is a copy of the characteristic Bell Beaker bowls. A bowl rim with incised patterns showing a T-shape in
cross-section is known from the Dunaföldvár-Kálvária settlement of the Nagyrév culture, which is also a
copy of similar Bell Beaker bowls11.
The relatively high handled jugs of slightly arched truncated-cone-shaped or cylindrical necks
and biconical bodies were fairly common in phases I and II of the Early Bronze Age. Rózsa Kalicz-
Schreiber and Nándor Kalicz discussed this vessel type in details, which appeared in the late Vučedol
and the early Somogyvár–Vinkovci cultures. Later it diffused on a large territory in a more-or-less modi-
fied form basically on the effect of the Somogyvár–Vinkovci culture. On our territory, it appeared in the
Somogyvár–Vinkovci culture, in the late phase of the Makó culture, in the early Nagyrév culture and
in the Bell Beaker culture12. Jugs of very similar proportions as the Panyola item are known from the
Kemendollár13, the Vinkovci-Hotel14 and the Börzönce-Temetői dűlő15 sites of the Somogyvár–Vinkovci
7
Schreiber 1973, 20; Endrődi1992, 98.
8
Kalicz-Schreiber 1976a, Abb. 17, Abb. 19; Kalicz-Schreiber/Kalicz 2002, fig. 9. 5.
9
Ecsedy 1988, fig. 9. 1.
10
This vessel wasn’t analysed petrologicaly, because its all fragments were built into the complement of the bowl.
11
Szabó 1992, 79, Plate XXXVIII. 3.
12
Kalicz-Schreiber/Kalicz 1998, 330, Abb. 3; Kalicz-Schreiber-Kalicz 1999, 85.
13
Bóna 1965, 42, Pl. XVI. 1.
14
Dimitrijević 1982, Abb. 7.
15
Bondár 1995, 207, Fig. 16. B/4.
45
culture, the Kecskemét-Csukásér16 and Nagykőrös17 sites of the early Nagyrév culture and the Budapest-
Békásmegyer18 and Budapest, Csepel-Vízmű sites19 of the Bell Beaker culture.
Handled cups of pressed spherical bodies, arched necks and everted rims were not really com-
mon. The best analogues are known from the Tiszakürt-Homoki szőlők20 and the Tiszalúc-Sarkad21 sites
of the Makó culture, the Dunaszekcső-Várhegy22 site of the early Nagyrév culture, the Jánosszállás-Gróf
Árpád földje site23 of the Óbéba–Pitvaros group and the Tököl cemetery24 and the Pilismarót site25 of the
Bell Beaker culture.26
On the whole, the find unit can evidently be dated from phase II of the Early Bronze Age. At
the same time, these ceramic shapes are alien in the ceramics of the Nyírség culture, which lived in NE
Hungary in phase II of the Early Bronze Age. The bowl is a copy of the characteristic bowls of the Bell
Beaker culture having broad, horizontal rims decorated with stamped motives. The antecedent of the
bowl cannot be found in the cultures that lived in the Carpathian Basin before the Bell Beaker culture. It
rarely occurred in the Carpathian Basin even in the contemporary cultures probably in result of contacts
with the Bell Beaker population. The small jug and the cup belong to forms that appeared in a series of
cultures in phase I and especially phase II of the Early Bronze Age. The common jug first appeared in the
late Vučedol and the Somogyvár–Vinkovci cultures, while the less frequent cup, which, nevertheless, oc-
curred in more than one culture, was first met in the Makó culture. However, both appeared among the
accompanying finds of the Bell Beaker culture owing to the cross-cultural contacts.
Evaluation of the burial
In the central and NE part of the investigated territory, a smaller, loose-structured EBA settle-
ment fragment, composed of a few pits, was also uncovered.27 The burial, which was found separately,
somewhat farther to the S, most probably belonged to this settlement.
The gravepit is in clear superposition with an earlier (Middle Copper Age) feature, no. 126/a. It
gives us a stable relative chronological situation: the dating of the Grave 138 is terminus post quem com-
paring with the Feature 126/a, with other words it can be later than the MCA feature.
It is possible that the two postholes unearthed in the NW and NE corners of the grave indicated
a grave structure or marking (although it is not evident that they belonged to the grave). Grave structures
could barely be observed at the burials of phases I and II of the Early Bronze Age in Hungary28. The burial
rite was definitely cremation with scattered ashes. According to Zsuzsanna K. Zoffmann’s determination,
the buried person must have been a gracile female, who died at a young (juv. adultus) age.29
Let us now review the appearance of the rite of scattered ashes in the cultures of phases I and II
of the Early Bronze Age. According to the data we have, this rite was not characteristic of the Nyírség
16
Tóth 1999, 29, fig. 3. 8, fig. 9. 4.
17
Bóna 1963, 13, Pl. VI. 16.
18
Kalicz-Schreiber/Kalicz 2002, fig. 8. 5.
19
Endrődi/Horváth 2002, 30, fig. 2. 6.
20
Csányi 1996, 49, Plate III. 2, Plate XV. 23.
21
Szathmári 1999, 73, Taf. XVII. 2.
22
Ecsedy 1985, 96, Plate 22. 1.
23
Kürti 1974, 48, fig. 41.
24
Schreiber 1975, 189, fig. 13. 1.
25
Patay 1960, Pl. XXXII. 4.
26
A similar shape of a somewhat higher, cylindrical neck and a handle starting from the rim appeared in the Szeghalom-Környe
settlement of the Makó culture (Szénászky 1988, 152, fig. 8. 2). Similar vessels of somewhat broader bodies and cylindrical necks
are also known from the Bell-Beaker culture among others from Budapest-Békásmegyer (Kalicz-Schreiber 1976a, Abb. 20;
Kalicz-Schreiber/Kalicz 2002, fig. 14. 9).
27
Thirteen of the pits can be dated from the early Bronze Age (features nos. 1b and c, 45a and b, 56, 103, 110, 185, 213, 248a and
b, 280 and 322). Most of them contained more or less characteristic finds of the Nyírség culture? (some of them are coarse ware
with “Besenstrich” on their surfaces). Two pits (248a and b) contained a few sherds showing characteristic rather of the Makó
culture. They were not in superposition with the other EBA features.
28
Four post holes were uncovered at the edges of the round grave pit of burial no. 2 with scattered ashes (feature no. 115) at the
Kompolt-Kistér site of the Makó culture (Bánffy et al. 1999, 66), which according to Florin Gogâltan, implied the existence of a
grave structure (Gogâltan 1999, 171).
29
According to the about 200 micro/macro-fragmented bone fragments, the body was medium burnt. We are very grateful for
Zsuzsanna K. Zoffmann’s determination.
46
Fig. 5: Gravegoods of the feature 138, Panyola-Vásármező domb (Drawings were made by Gabriella
Beleznai, Jósa A. Múzeum, Photo: J. Dani).
47
culture. The few known burials were mostly cremation urn graves30, although some inhumation burials
were also documented on the territory of the culture at Hajdúnánás-Fekete-halom31 and more recently
from the vicinity of Konyár32. The only authentically uncovered representative of the rite of scattered
ashes is known from Valalíky-Košťany/Kassamindszent-Csontosfalva33.
Close to three quarters of the graves of the Makó culture the rite of which could be determined
were urn graves and only a few (about one sixth) were graves with scattered ashes. Most of the urn graves
were uncovered in the E part of the occupation territory of the culture, while the majority of the graves
with scattered ashes were uncovered in the W part of the territory. According to the investigation results,
the different burials rites were accompanied by diverse grave furniture34. There are obvious differences
between the urn graves and the ones with scattered ashes regarding the number of the vessels, the fre-
quency of the occurrence of the individual vessel types and the most common vessel groups placed in
the graves. Most of the graves with scattered ashes can be dated from the late phase of the culture based
first of all on vessels (small handled jugs and cups) reflecting the influence of the Somogyvár–Vinkovci
culture35. As the vessels in the urn graves are common pottery types while the ones in the graves with
scattered ashes often differ from the basic types, and they can be connected with the Somogyvár–Vinko-
vci and the Moravian late Corded Ware cultures (Fig. 8.). Gabriella Kulcsár was probably right to suppose
that urn graves represent the classical burial rite of the population while the rite of scattered ashes ap-
peared in the late phase on the influence of foreign elements36. A few inhumation burials37 also appeared
on the territory of the culture, which are dated from the end of phase I and the beginning of phase II of
the Early Bronze Age38 (Fig. 8.). Their cultural affiliation is as yet debated39.
Very few authentically unearthed graves of the Somogyvár–Vinkovci culture have been pub-
lished and so there is no possibility for the comparison of graves of diverse rites. Inhumation (generally
in an extended, sometimes in a crouched position)40 and cremation burials under mounds41 and inhuma-
tion crouched burials, urn graves and ones with scattered ashes without mounds42 also appeared among
the burials43. Burials with scattered ashes dominate in the cemeteries of the early Nagyrév culture, and
urn graves and crouched inhumation burials appear beside them44. The latter ones are generally inter-
preted as the impacts of the Óbéba-Pitvaros group and the early Perjámos culture45. The strictly respected
30
Kalicz 1968, 74; Dani 1997, 57.
31
Dani 2004; Zoffmann 2004.
32
The inhumation grave with 5 typical vessels was excavated by László Szolnoki in 2011. Thanks him for the possibility of its
publication!
33
In grave no. 2 uncovered by D. Gašaj in 1985, the ashes were put in a small heap approximately in the centre of the about 60-
75 cm deep and 125 cm x 85 cm large oval grave pit. A small broomed pot stood in the SE part of the pit. An obsidian fragment
was found close to the pot. The fragments of another (?) vessel was uncovered SE of the ashes with a limnic quartzite fragment
close to them. We must express our thanks to Darius Gašaj for allowing us to use his data.
34
Kulcsár 2009, 75-89.
35
Tóth 2002, 40–45, tables 1–5, figs. 11–13; Kulcsár 2009, 78-84.
36
Kulcsár 2002a, 449, 454, 456; Kulcsár 2009, 87–89.
37
Budapest-Szentmihályi Road (Kalicz 1968, Fo. 71, 80, 82, Taf. III. 3); Ivanka pri Nitre/Nyitraivánka (Vladár 1966, 267, Abb.
28. 1–2); Tarnazsadány (Kalicz 1968, Fo. 70, 80, 82, Taf. III. 2); Debrecen/Nagyhegyes-Elep 25, Lajter K. földje (Kalicz 1968, Fo.
18, 64, Taf. XIII. 10) and Tiszacsege-Homokbánya (Kalicz 1968, Fo. 19, 64, Taf. XIII. 8). The last two sites can be found in the
NE part of the occupation territory of the Makó culture, where the Nyírség culture followed the Makó culture in phase II of the
early Bronze Age.
38
Kalicz-Schreiber 1991, 13; Kalicz-Schreiber 1994, 40; Dani/Kulcsár 2000, 45; Kulcsár 2002a, 455–456, Liste 6, Abb. 4; Tóth
2002, 40, list 6; Dani 2004, 29–30, 33, fig. 5.
39
According to Rózsa Kalicz Schreiber (Kalicz-Schreiber 1991, 13) and János Dani (Dani 2004, 32), the appearance of the
inhumation burials in various parts of the Carpathian Basin can be the first manifestation of changes coming from the south
(probably of a Somogyvár–Vinkovci origin) (migration of smaller communities?) at the turn of the early Bronze Age I-II
(Kulcsár 2009, 87).
40
Tasić 1984, 24–25.
41
Figler 1994, 22, Abb. 9.
42
Kulcsár 2002, 195–200.
43
Kulcsár 2009,269-275.
44
Csányi 1983, 55.
45
Schreiber 1986, 70–71; Csányi 1992, 84.
48
Fig. 6: The find assemblage excavated beside the A1 fireplace in Hódmezővásárhely-Kökénydomb (Pho-
tos were made by Göbölyös Mihály, Tornyai J.Múzeum)
49
crouched inhumation burial rite of the Óbéba-Pitvaros group is fundamentally different from the above
mentioned ones46. A few cremation burials47 also occur on the territory of this population with grave
furniture of Nagyrév features48.
In phase II of the Early Bronze Age, the largest number of graves with scattered ashes appeared in
the cemeteries of the Bell Beaker culture in the region of Budapest, which contained much more graves
than any of the above discussed cultures.49 They contain urn graves, crouched inhumation graves and
ones with scattered ashes, but generally urn graves dominate. The traditions/impacts of the immigrant
population groups and the autochthonous basic populations of the Makó and the Somogyvár–Vinkovci
cultures contributed to the diversity of the rites. Urn graves are probably the manifestations of the Makó
tradition. This is supported by the fact that bell beakers rarely occur in urn graves: they are characteristic
of crouched inhumation graves and ones with scattered ashes50. According to Anna Endrődi, crouched
inhumations can primarily be affiliated with the immigrants51. Rózsa Kalicz-Schreiber and Nándor Ka-
licz stated that the majority of the bell beakers were found in graves with scattered ashes. The vessels of
the inhumation graves show the impacts of the Somogyvár–Vinkovci culture: handled cups of a southern
type often appear among them. They concluded from it that the inhumation burials of the population
cannot be linked with the Bell Beakers of the NW but rather with the influence of the Somogyvár–Vinko-
vci culture52. It seems certain that the characteristic Bell Beakers vessels are connected with crouched
inhumation graves and ones with scattered ashes and not with urn graves but it will be the task of future
investigations to tell which connection is more emphatic53.
The postholes observed in the N part of the gravepit could indicate a kind of wooden construc-
tion connected to the grave. This phenomenon is quite rare in the EBA of the Carpathian Basin, and it is
known yet from the Kompolt Grave 2 of the Makó culture54.
The analysis of the burial rite has revealed that the Panyola grave cannot be fit among the burials
that can be regarded characteristic of the Nyírség culture (dominantly urn graves) either regarding the
grave furniture or the rite (scattered ashes, grave construction). In the discussed period, scattered ashes
occurred in the largest number in the cemeteries of the Bell Beaker culture, they dominate in the early
Nagyrév cemeteries and also occur in the Somogyvár-Vinkovci (in the late phase probably on the influ-
ence of foreign elements) and the Makó cultures.
On the early Bronze Age contact systems in general
In the followings, the data that attest to Early Bronze Age contact systems will be shortly re-
viewed and how the Panyola grave can be fit among them. Research has emphasised for a long time
that metallurgy was the main driving force of the Early Bronze Age contact systems. The characteristic
Bronze Age type metallurgy, which developed in the coastal region of the Black Sea and the Aegean at
46
Bóna 1965, 25–26.
47
Schreiber 1986, 70–71.
48
Similar ones were found in the Mokrin (Girić 1971, 195, 198) and the Szőreg cemeteries (Bóna 1963, 15, Pl. 10. 1–14, Pl. XI.
1–4), but their chronological grouping and connection with the cemetery is debated. According to certain opinions they were
contemporary to the cemeteries (e.g. Schreiber 1986, 70–71), while other specialists think that the Nagyrév graves were older
(early Bronze Age II) than the start of the cemeteries (early Bronze Age III) (Fischl 2000, 79–81; Szabó 2004, 431–432).
49
In the Békásmegyer cemetery, which was the largest one up to recently (regrettably it has not yet been published only
mentioned in various summaries), 154 graves were uncovered between 1960 and 1983 (92 urn graves, 30 inhumation graves,
27 graves with scattered ashes and 3 graves of an unknown rite) (Kalicz- Schreiber–Kalicz 2002, 47). In the past few years,
cemeteries of hundreds of graves were unearthed at Szigetszentmiklós, Felső-Ürgehegyi-dűlő (Patay 2008, 285) and Budakalász
(1070 graves!) (Ottományi 2006; Czene 2008), and so the number of finds has multiplied.
50
Schreiber 1973, 16–17; Kalicz- Schreiber 1997, 184.
51
Endrődi/Horváth 2002, 29.
52
Kalicz-Schreiber/Kalicz 1998, 336–342; Kalicz-Schreiber/Kalicz 2002, 47–48.
53
It needs the systematic analysis of all the Hungarian burials of the population and the grave furniture of the graves of the
different rites, the occurrence of various characteristic Bell Beaker finds (bows of horizontal rims with stamped ornaments, wrist
plates, bone buttons of V-shaped perforations, bone pendants, stone arrowheads, copper daggers, etc.) beside the bell beakers
(Kalicz-Schreiber/Kalicz 2002, 47–48). The recently unearthed cemeteries of many graves can provide an excellent base for it.
54
Kulcsár 2009, 81.
50
the end of the 4th millennium BC started on our territory with the Vučedol culture55. According to István
Ecsedy56, the knowledge of this technology arrived in the Carpathian Basin not so much with population
movements than in result of an intensive contact system bridging over large territories57. The diffusion of
metallurgy created the base for an exchange network between far away territories, in which raw materi-
als, end-products and production technologies were distributed. One of the major driving forces of this
contact system could be the characteristic metallurgical circle – called CMP = Circumpontic Metallurgi-
cal Province by E. Chernych58 -, which produced the shaft-hole axes. It was István Ecsedy who first called
attention to the fact that the intensive cross-cultural contacts led to the appearance of similar shapes on
large territories. Similarly to metallurgical products, many of potteries cannot be regarded “culture spe-
cific” types, which means that they are not characteristic of a single culture instead they can commonly
be found on the territories of Early Bronze Age cultures59.
For example, pedestalled bowls with interior decorations60, vessels wit asymmetrical handles61,
and handled jugs of a southern origin, the ones that appeared in the find material discussed in this study,
are among the ceramic types that were studied in details in the past few years and attest to a large-scale
Early Bronze Age contact system. According to Rózsa Kalicz-Schreiber and Nándor Kalicz, a definite
typological change can be observed in the ceramic material at the beginning of phase II of the Early
Bronze Age, which extended on huge territories. The start of several archaeological cultures (2nd phase
of the Somogyvár–Vinkovci culture, the Bell Beaker culture, the Nyírség culture, the Nagyrév culture,
the Óbéba–Pitvaros group, the Roşia group, the younger Schneckenberg–Glina III culture, the Jigodin
and the Edinetz cultures) can be paralleled with this change. Many typological traits connect the freshly
evolved cultures. They thought that the majority of the changes rooted in an influence radiated from the
territory of the Somogyvár–Vinkovci culture at the end of phase I of the Early Bronze Age, which could
also play a determinant role in the formation of the Nagyrév culture62.
“Imported goods” in the early Bronze Age
It can be derived from the above described facts that similar metal and ceramic types appearing
on a large territory are the best markers of contacts existing between the individual cultures in phases I
and II of the Early Bronze Age. The majority of them could be produced by the populations of the indi-
vidual cultures and they were not passed from one culture to another through commercial contacts (Fig.
9.). The group of objects that were certainly or at least most probably prepared by the population of a
culture and transferred to the population of another one by commercial (or other) contacts (“imported
or prestige goods”) is difficult to determine because of the similar shapes appearing in various cultures.
Direct contacts and their direction are not easy to demonstrate from metal and ceramic finds. It is,
anyhow, improbable that vessels (most of which were probably locally produced) were themselves com-
mercial goods, the objects of exchange in the Early Bronze Age. This can only be supposed in the case of
certain special, unusual shapes. Regarding “alien” ceramics appearing in the individual cultures, it was
probably either the content of the vessel that was the object of exchange (although it cannot be proved)
or it was the property or the product of a person who maintained a contact with another territory/cul-
55
Ecsedy 1995, 14.
56
Ecsedy 1995, 16–17; Ecsedy 1995a, 33.
57
It seemed for a long time that the research agreed that the knowledge of the new technology had arrived in the Carpathian
Basin through the Balkan (Ecsedy 1983, 84–85; Ecsedy 1995, 16–17; Ecsedy 1995a, 33). Recent investigations, however, made
this picture more exact. According to some scholars, one of the Early Bronze Age axe types (the so-called Bányabükk one) was
of an E origin. The earliest items were prepared in the Majkop culture in the Trans-Caucasian Kura-Arax, in the N Caucasus
and in Kuban at the end of the 4th millennium BC. In effect of the Caucasian metallurgical region, it spread N of the Black Sea,
among others to the people of the Pit-grave culture. After all, the production of this axe type started in the Carpathian Basin at
the very end of the Copper Age and at the beginning of the early Bronze Age on the influence of the Pit-grave culture (Bátora
2003; Dani 2013).
58
Chernykh 1992, 140-162; Černych 2003.
59 Ecsedy 1995, 16–17.
60
Burger 1980; Kulcsár 1999.
61
Kalicz-Schreiber 1991.
62
Kalicz-Schreiber/Kalicz 1998, 330, Abb. 3; Kalicz-Schreiber/Kalicz 1999, 85.
51
Fig. 7: Distribution map of the Bell Beaker culture in the Carpathian Basin with the Panyola site.
ture. Without aiming at completeness, the following ones can be mentioned from among the finds that
appeared in the cultures of phases I and II of the Early Bronze Age and that indicate strong links with
another territory/culture (ones that can perhaps really be interpreted as “imported goods”).
Characteristic finds of the Nyírség culture, which can relatively easily be differentiated from
the materials of contemporary cultures by the specific ornamental technique and motives63, and ones
that evidently mirror Nyírség impacts appear at the early sites of the Nagyrév culture64 (Fig. 9.). At the
sameime, finds attesting to a strong Nagyrév influence65 also appear on the territory of the Nyírség cu
63
Dani 2001, 134–135.
64
In a grave at Szolnok-Szőlőhalom, a two-handled suspension vessel standing on a perforated cylindrical pedestal was found
with incised-encrusted Nyírség ornament on its belly (Bóna 1963, 12–13, 20, Pl. V. 4, 4a). The shape and the incised-encrusted
ornament of a handled jug from the region of Vác also attest to a strong Nyírség impact (Bóna 1963, 17, 22, Pl. XIII. 11). At
Tószeg-Laposhalom, a suspension vessel standing on an angular foot and decorated with incised-encrusted Nyírség motives
(Kalicz-Schreiber 1984, 156, Taf. XLVI. 3) and the neck fragment of a Nyírség jug (Schalk 1981, 85: form no. 105, 89, Taf. 27.
104) were uncovered. A suspension vessel with two small handles standing on a round, perforated pedestal and decorated with
Nyírség ornaments was found in grave C/2 at Nagyrév-Zsidóhalom (Csányi 1992, 85, Abb. 50; Csányi/Tárnoki 1992, 203, Kat.
385; Csányi 2003, 505–505, Abb. 4. 1, Abb. 6).
65
They include handled jugs of spherical bellies, conical, arched necks, arched, everted rims and polished surfaces from Gáva,
an unknown site in Szabolcs county, Paszab, Vencsellő, Ibrány-Apárta, pit A at Tiszabercel-Ráctemető, level 5 of Bakonszeg-
Kádárdomb (Kalicz 1968, 74, No. 1/a; 91, No. 1; Taf. XIII. 2, 4, XV. 5–8, XX. 18; Máthé 1988, Pl. 20. 20). The vertical rib ornament,
which is frequent in the Nagyrév culture, appeared in the Ibrány-Apárta find material similarly to a rim fragment with the
butt of a handle, on which two small ribs start downwards from the handle (Kalicz 1968, Taf. XXIV. 18, 22). A bowl fragment
of Nagyrév features and a fragment with vertical ribs are known from Tiszavasvári-Keresztfal (Kalicz 1968, 67, Taf. XXIV.
52
ture66 (Fig. 9.).

Perhaps one of the best example of the communication between the Nagyrév, respectively the
Nyírség cultures is an interesting assemblage from the site Hódmezővásárhely-Kökénydomb (Fig. 6.).
This special find assemblage, which was situated beside the „A 1” fireplace, consists of a richly decorated
little Nyírség handled cup and 4 miniature Nagyrév jars.67 We can maybe interpret it as a special depot
of drinking cups…
The small Nyírség jug found in a pit of the Oszlár-Nyárfaszög settlement of the Makó culture
provided immense help in the clarification of the relative chronological place of the Makó culture in NE
Hungary68 (Fig. 9.).
The characteristic finds of the Bell Beaker culture are also relatively easy to determine in the
materials of the contemporary cultures (in phase II of the Early Bronze Age, only the stamped vessels
of the Bell Beaker culture and their fragments on our territory) 69. Some of the wrist plates found on the
territories of the Óbéba-Pitvaros group, the Somogyvár-Vinkovci and the Nagyrév cultures show Bell
Beaker contacts. A wrist plate was found beside Óbéba-Pitvaros type finds in grave no. 66 of a male in
a crouched position70 in the small family cemetery of the Óbéba-Pitvaros group uncovered at Szeged-
Kiskundorozsma, Hosszúhát-halom71. Another wrist plate was uncovered in the settlement fragment of
the Somogyvár Vinkovci culture at Kaposújlak-Várdomb dűlő (SOMOGYI 2004, 167). Wrist plates were
found at several sites of the Nagyrév culture: in an urn grave at Tiszainoka72, in settlements at Tószeg73
and Soltvadkert-Felsőcsábor74 and at an unidentified site probably in the region of Kiskunfélegyháza75.
As wrist plates were used during the entire life-span of the Nagyrév culture76, it seems probable that the
Nagyrév population adopted the use and the production of this object type. After the arriving of the
first prototypes, the use of this object had become widespread as a general trend over and beyond these
cultures77.
Sometimes bell beaker fragments and fragments of characteristic Bell Beaker ceramics appear
in the settlements of the late Makó, Nagyrév and Somogyvár-Vinkovci settlements (Fig. 7.). Bell beaker
fragments were found in the settlement part of the Makó culture at Budapest, XIth district, Kőérberek,
Tóváros-Lakópark. It means that similarly to the Slovakian territories78, NE Hungary79 and the Pest
plains80, the survival of the Makó culture can be expected in certain parts of NE Transdanubia in phase
II of the Early Bronze Age81.
1–15; Dani 2001, 135), fragments with rib ornaments are known from Tiszavasvári-Keresztfal and Dombrád-Homokbánya
(Kalicz1968, 67, Taf. XXIV. 1–15; Dani 2001, 135), pots of conical necks and arched, everted rims and rim fragments of storage
jars were found at the Ibrány-Rákóczi Tsz site (Dani 2001, 135, Plate II. 1, Plate III. 1–3, Plate IV. 3, Plate V. 2–3). The small
cups of pressed lower parts (pear-shaped), everted rims and handles starting from the rim found in the find materials of Ibrány-
Rákóczi Tsz and Dombrád-Homokbánya (Dani 1997a, 71. t. 2; Kalicz 1968, Taf. XXIV. 14) probably also become common in
the Nyírség culture on a Nagyrév impact.
66
Dani 2001, 135.
67
It was excavated by János Banner in 1941 and published earlier by Gyula Gazdapusztai (Gazdapusztai 1957, 80, 82, 1.kép: a-b;
XIX. t. :5).
68
Koós 1998, 10, Abb. 13. 1.
69
Naturally, it is not valid for the accompanying ceramics.
70
The archaeologists determined the object as a compressed oval whetstone, which was used for dagger sharpening. The rite of
the grave exactly matched the one that was common in the cemeteries of the Óbéba-Pitvaros group and the Perjámos culture
(Bende/Lőrinczy 2002, 80, 84, fig. 8. 5).
71
Bende/Lőrinczy 2002, 80, 84–85, fig. 7. 4–6, fig. 8. 1–5; Heyd 2007, 94-95.
72
Csányi 1983, 40, fig. 9. 5.
73
Patay 1938, 32–33, pl. III. 4; Banner et alii. 1957, 108, Abb. 13. 2a–b, 3a–b, 4a–b.
74
Tóth 1998, 60, fig. 10. 2–3.
75
Tóth 1998, 60, fig. 7. 2.
76
Csányi 1983, 57–58.
77
A few wrist-plates still appear in the burials of the early phase of the middle Bronze Age Vatya culture: Kulcs graves A and
51, Dunaújváros grave no. 178, Újhartyán-Vatya, Bölcske-Szentandráspuszta (Bóna 1975, 51, Taf. 16. 11, Taf. 19. 18, Taf. 26. 5).
78
Bóna 1992, 16; Kalicz-Schreiber 1994, 42.
79
Koós 1998, 10.
80
Kőváry/Patay 2005, 125.
81
Horváth et al. 2005, 149–150. According to Gabriella Kulcsár, the Veresegyház-Ivacsok site, where finds of the Bell Beaker
culture also occurred, belongs to the latest settlements of the Makó culture (dated from phase II of early Bronze Age). It is also
53
A real bell beaker fragment and some fragments from characteristic Bell Beaker forms are known
from the Mezőkomárom settlement of the early Nagyrév culture82, and a rim fragment of a T-shaped
cross-section and a stamped ornament was found from a bowl at Dunaföldvár-Kálvária83. A vessel of an
inverted truncated-cone-shaped body, a short, impressed neck and a broad, horizontal rim decorated
with an impressed zigzag line and a row of stabbed dots along it, standing on three legs was found at
Sövényháza-Kőtörés (Dóc) during earth movement in 190384. It is not known if it came from a grave or
a settlement but it probably also shows Bell Beaker contacts85.
Finds indicating contacts with the Bell Beaker culture also appear in the ceramic material of the
Kaposújlak-Várdomb dűlő settlement of the Somogyvár-Vinkovci culture (under analysis)86. A few scat-
tered finds of the culture occur along the Danube near the route that the arriving Bell Beaker population
supposedly followed87: a copper dagger at a site in the region of Győr88, a bowl of a broad horizontal rim
decorated with incised ornaments, standing on 8 low legs and a cup at Almásfüzítő89 and the above-men-
tioned handled cup at Pilismarót, the shape of which is similar to the Panyola one90. In 2000, Gábor Ilon
uncovered a settlement fragment with 3 pits, a well and a post-structure house that probably belonged to
the same settlement at the Szombathely, Bogácai-ér site, where two characteristic bell beaker fragments
were also uncovered. He interpreted them in the first short preliminary publication of the settlement
part as the first settlement trace (impact?) of the Bell Beaker culture in Vas county91. Gábor Ilon also
uncovered other settlement part of the culture at Bucsu, Hosszú Aszú-dűlő site in 2004, which contained
5 barque-shaped post-structure houses and a few pits92.
The southernmost find materials, that can be linked with the Bell Beaker culture were uncov-
ered South of the Drava (Fig. 7.): Bell Beaker fragments and polished wrist plates were unearthed in an
Early Bronze Age settlement (more accurate in a part of a settlement) on the territory of Petrovaradin
(Serbia)93, some typical rich decorated beaker fragments from the Id layer of Đula-Ostrikovac tell94, and
the fragment of a bowl showing Bell Beaker influeces was found in urn grave no. T2 at Selci-Đakovački
Kaznica-Rutak (Croatia)95.
At the same time, further to the East, some scholars have refered to EBA sites with Bell Beaker
elements from the territory of Romania (eg.: from Leliceni site of the Jigodin culture in SE Transylvania;
from Feldioara-Marienburg etc.)96.
The characteristic finds of the Bell Beaker culture are easy to recognise and identify in the mate-
rials of contemporary cultures while there are many common forms in the so-called accompanying ce-
ramics of the culture, which appear in other Early Bronze Age cultures as well. Most of the morphological
elements belong here except for the bell beakers and ceramics decorated with Bell Beaker technology.
possible, however, that separate settlements of the Makó and the Bell Beaker cultures were found at the site (MRT 9, site no.
37/2, 549; Kulcsár 2002, 147, 280).
82
Kalicz-Schreiber 1976, 73, Abb. 3. 5.
83
Szabó 1992, 79, Pl. XIX. 2, Pl. XXXVIII. 5, 8.
84
Reizner 1903, 384–385; Tömörkény 1904, 417, fig. 2; Banner 1950, 108–109, fig. 1; Bóna 1963, 21.
85
Ágnes Somogyvári expressed a different opinion: the shapes of the legs and the handle, the ornaments and the finds found
close to the provenance of the vessel affiliate it with the “Zók culture” (Makó culture) (Somogyvári 1978, 99–100). We do not
completely agree with her. We think that the vessel, which has no exact analogues, is a nice example of the mutual influence
of the local early Bronze Age (Makó and early Nagyrév) and the Bell Beaker ceramics similarly to the pedestalled bowls with
interior decoration from the Tököl cemetery of the Bell Beaker culture, which unifies the characteristic traits of the Makó and
the Bell Beaker ceramics (Schreiber 1975, 200, fig. 9).
86
We are grateful to Gabriella Kulcsár for her kind information.
87
Endrődi 1992, 99, 107, fig. 1.
88
Patay 1938, 20; Patay 1960, 195.
89
Patay 1960, 195, Pl. XXXII. 1–2, fig. 2.
90
Patay 1960, 195, Pl. XXXII. 4.
91
Ilon 2003, 213; Ilon 2004, 46–47, figs 34–36, Plate XXV. 2, 6.
92
Ilon 2005, 179.
93
Koledin 2008, Sl. 3-6, 8; Koledin 2012.
94
Stojić 1996, Pl. VII.11.; Heyd 2007, 100; Koledin 2008, 34, Sl. 1; Turek 2013, 12-14, Fig.7.
95
Kalafatić/Hršak 2007, Fig. 1-2, Pl. 2: 2.
96
Heyd 2007, 99-100, Pl. XXa; Turek 2013, 14.
54
Despite the fact that it is an immigrant population, the impacts of the local autochthonous popula-
tion (Makó and Somogyvár–Vinkovci cultures) and contemporary cultures (mainly the Nagyrév and the
Somogyvár-Vinkovci cultures) are emphatically present in the ceramics. Most of them cannot, however,
be regarded as “imported goods”. The fragment of a small, two-handled flask of a cylindrical body from
a pit of the settlement of Budapest XXIth district, Csepel-Hollandi Road is perhaps one of the rare excep-
tions. It is a leading find of the Somogyvár-Vinkovci culture, which only sporadically occurs outside the
occupation zone of the culture97. The Bell Beaker population maintained intensive contacts with the local
population and got relatively quickly assimilated98.
We can say in summary that although the appearance of similar metal and ceramic types mark
intensive contacts between the cultures, relatively few finds prove commercial or other contacts or can
certainly or with a great probability be interpreted as “imported or prestige goods” (metal and ceramic
objects). The best basis for the determination of the definite directions of commercial contacts is pro-
vided by the determination of the raw material provenances of the stone tools even in the Early Bronze
Age (beside the as yet problematic determination of the provenances of the copper raw material and
the components of its alloys). In this respect, however, we have only minimal data as opposed to earlier
prehistoric periods partly because very few stone tools have been uncovered at the settlements and the
cemeteries and partly because no analyses have been made.
We know the most about the stone tools and raw materials of the Bell Beaker culture. Éva Cson-
grádiné Balogh determined 66 stone tools from the Szigetszentmiklós-Üdülősor settlement, which is the
largest series from this period. She found that Upper Triassic hornstone of Buda dominated among the
raw materials: 37.9 % of the stone tools were prepared from it99. The stone tools show similarities from
typological aspects and the raw material to the stone material from the settlement fragment of Csepel-
Hollandi Road100, the stone material of which was analysed by Katalin T. Biró101. Katalin T Biró demon-
strated from the depot of flakes and blades of Buda hornstone found in pit no. 12 of the settlement uncov-
ered by Anna Endrődi at Budapest XXIth district Csepel, II. Rákóczi Ferenc Road and the depot find of 22
flakes and blades from Buda hornstone found in a jug with a band handle in pit no. 1014 of the settlement
also uncovered by Anna Endrődi at Budapest XIth district Albertfalva in 2001 that quarrying, processing
and refining (heat treatment) Buda hornstone was a common feature, a part of the daily activities in the
settlements of the Bell Beaker culture. The latter site can be found next to the Farkasrét-Denevér Street
site, where a multi-period prehistoric mine worked. The first significant period was in the middle Palaeo-
lithic, then it was used in the late Copper Age and the Early Bronze Age102. The dominant raw material
of the Baden and Early Bronze Age stone tool find units was Buda hornstone. The same is supported by
the preliminary results of the analysis of the especially rich stone find material of the Albertfalva site,
according to which the proportion of Buda hornstone was 70 % in stone material of the settlement (81 %
of the chipped stone tools)103. At the latter site, a few smaller and larger, probably roofed pits of economic
functions furnished with hearths were uncovered (workshops) in which, according to the large number
of chipped stone tools, the heat treatment of stone tools could be carried out104.
Further investigations are necessary to tell if the Bell Beaker population traded the yielded and
probably improved raw material (or the tools prepared from it) with the neighbouring contemporary
cultures and if so in what quantities. To date, we have too few data regarding the stone tools and the raw
97
Kalicz-Schreiber 1976, 75, Abb. 3. 1.
98
Csányi 1983, 58; Ecsedy 1988, 16–17; Endrődi 1992, 100.
99
Besides quartzite pebbles used as hammer stones (13.6 %), radiolarite from Szentgál and the Carpathians (9.1 %), andesite
probably from the Börzsöny (4.5 %), Carpathian I (Slovakian) obsidian (3 %), sandstone (3 %) and green schist (3 %) can be found
in smaller quantities, and a few items represent Jurassic Cracow flint (1.5 %), jasper from the Mátra (1.5 %) chalcedony from
Szurdokpüspöki (1.5 %), siliceous schist (1.5 %) lyddite (1.5 %), limestone (1.5 %) and other macroscopically indeterminable
raw materials (6.1 %) (Csongrádiné 1992, 205).
100
Csongrádiné 1992.
101
Bíró 1991, 87–96.
102
Bíró 2002, 131–132.
103
Bíró 2002.
104
Endrődi 2002, 83–85; Endrődi/Reményi 2007, 130–131.
55
materials of these cultures, and they do not afford us to draw significant conclusions105.
“Alien style objects” in the burials
Beside similar metal and ceramic objects appearing on large territories and in various cultures,
imported and prestige goods and the provenances of raw materials, there is another, yet vaguely deter-
minable phenomenon that attests to the existence of contact systems between the Early Bronze Age cul-
tures. In several cultures of phases I and II of the Early Bronze Age there appear burials that differ from
the (“classical”) burial rites characteristic of the given population in their rite and/or grave furniture. It
was first noted at the Nagyrév culture. Crouched inhumation burials appeared beside cremation burials
(mostly with scattered ashes and rarely in urns), the characteristic rite of the population106, which Mari-
etta Csányi and Rózsa Kalicz-Schreiber interpreted as the influence of the early Perjámos culture107. The
Óbéba-Pitvaros type grave furniture found in a few crouched Nagyrév inhumation burials attest to the
contacts108.
In the 1980’s, Rózsa Kalicz Schreiber called attention to the fact that the appearance of inhuma-
tion rite on the Nagyrév territory can reflect the movement of individuals or small family units beside
the exchange of goods109. In this respect, János Dani recently suggested that the contacts between the
Óbéba-Pitvaros group and the early Perjámos culture do not necessarily explain the earliest inhumation
burials of the Nagyrév culture, since they are older than the appearance of the Óbéba-Pitvaros group.
He proposed, instead, that the earliest inhumation burials of the Nagyrév culture should be attributed to
the impacts associated with the Somogyvár-Vinkovci culture110. Perhaps the same is implied by the fact
that only a few burials of the Nagyrév inhumation burials contain Óbéba-Pitvaros type grave furniture.
It makes us cautious, at the same time, that the effects of the Somogyvár-Vinkovci culture cannot as yet
be demonstrated in the grave furniture of the early Nagyrév crouched inhumation burials.
According to recent investigations, a similar phenomenon seems to be outlined in relation to
the Makó culture and the Somogyvár-Vinkovci and the Corded Ware cultures. As it has already been
mentioned, the object types that can be associated with the Somogyvár-Vinkovci culture are frequent
in burials with scattered ashes of the Makó culture, the grave furniture of which is also significantly dif-
ferent from the one of the urn graves111. Beside the regularly appearing finds reflecting the influence of
105
The raw material of the stone blade from Csongrád-Sertéstelep (Tóth 2001, 117, 125, fig. 19. 3) and the stone blade from
the settlement of Hódmezővásárhely-Barci-rét (Kulcsár 1997, 22, Pl. VII. 7) is evidently radiolarite from the Mecsek. The raw
material of the shaft-hole stone axe fragment found in pit no. 5605 (the one that contained the mould depot) of the settlement
of the late Makó culture at Üllő site no. 5 was diabase, the closest provenance of which is in the Bükk mountains. The raw
material of the polisher from the same pit is phonolite. The only provenance of this material in the Carpathian Basin is in the
Mecsek region. The raw material of the stone fragments found under the moulds is andesite probably from the Cserhát or the
Mátra (Kővári/Patay 2005, 92–93, 122, Fig. 16. 1–2, Fig. 23. 1–2). An obsidian flake is known from feature no. H1 from the
Ibrány, Esbó halom site of the Makó culture, and the fragment of an obsidian borer was found in feature no. 12 of the Kismarja-
Nagymarjai-dűlő site (Dani 2005, 126). The population of the Polgár-Kengyel-közi settlement of the Nyírség culture obtained
the majority of the stone raw material from the Tokaj-Zemplén mountains. The only exceptions are quartzite probably from
the Bükk and micaceous schist from the foothill region of the Alps (Dani 1999, 67–68, Pl. 40. 1–3; Dani 2005, 159, 190). The
population preferred obsidian for tool making especially as the raw material of blades. An obsidian blade was found at Paszab-
Szőlőhomoka (Kalicz 1968, Taf. XX. 2; Dani 2005, 190), a quartzite (?) blade and the fragment of a tool prepared from a river
pebble (quartzite?) were found in pit ‘A’ of Tiszabercel-Ráctemető (Kalicz 1968, Taf. XX. 2; Dani 2005, 190), the proximal
fragment of hydroquartzite blade (feature no. 30), a hydroquartzite technical flake (feature no. 69/B), the proximal fragment of
a limnic quartzite blade (feature no. 143) and a stone tool flaked from rhyolite (?) (feature no. 143) came from Nyíregyháza-
Császárszállás, a quartzite (?) scraper is known from Tiszaeszlár-Bashalom, Csengőspart (Dani 2005, 190, Pl. 162. 9, Pl. 167. 10,
Pl. 204. 7, Pl. 175. 8). Some of the stone tools collected on the surface at Bia-Öreghegy probably on the territory of a settlement
of the Nyírség culture were prepared from Triassic hornstone from Buda (Csongrádiné 2002, 17–18, fig. 4. 1–12).
106
Csányi 1983, 55.
107
Schreiber 1986, 70–71; Csányi 1992, 84.
108
A two-handled spherical jug and a deep, round-bellied, four-handled bowl in grave no. 54 uncovered at Nagyrév-Zsidóhalom
(Csányi 1992, 84, 87). An Óbéba-Pitvaros type gold breast-plate of a punched decoration was found (beside a small bowl and a
bronze pin) in one of the burials (grave no. 391) of the early Nagyrév grave group uncovered at Dunakeszi-Székes dűlő in 200,
in which a woman lay crouched on the left side in a N-S orientation (Horváth et alii. 2003, 6–7; Endrődi/Pásztor 2006, 13, 16,
Fig. 6. 4).
109
Schreiber 1986, 70–71.
110
Dani 2004, 32.
111
Grave furniture reflecting the influence of the Somogyvár-Vinkovci culture appeared in the following Makó burials: The
56
Fig. 8: Distribution of the graves of the Makó culture with “alien” pottery forms or with unusual burial
rite (inhumation graves).
the Somogyvár-Vinkovci culture, these burials also suggest that very strong contacts were maintained
between the two populations in the late Makó period. The mutual influences of the burial rites, perhaps
the appearance of a different rite indicates, beside similar ceramic shapes, the intensive contacts112. It can
also reflect the migration of individuals or smaller family units113.
Zoja Benkovsky-Pivovarová recently collected and analysed the yet moderate finds that came
from inhumation burials on the occupation territory of the Makó culture and from the cremation burials
of the Makó culture, which can be associated with the late Corded Ware culture of Moravia (Fig. 8.). She
grouped three of the already mentioned inhumation burials dated from the End of phase I/Beginning of
phase II of the Early Bronze Age (Budapest-Szentmihályi Road, Ivanka pri Nitre/Nyitraivánka and Tar-
nazsadány) to the Corded Ware culture114 based on the vessels of the grave furniture especially because
Kunpeszér-Sinai hegy as yet unpublished cremation burial contained a characteristic Somogyvár-Vinkovci flask (Kalicz 1968,
Fo. 26, 78; Horváth 1984, 5; Horváth 1988, 18–19; Tóth 1998a, 4, fig. 1). There were biconical handled jugs of high necks in
cremation burial no. 2 with scattered ashes (feature no. 115) at Kompolt-Kistér (1 item) (Bánffy et alii. 1999, 66, fig. 23; Gogâltan
1999, 171, Pl. VII. 1–2, Pl. VIII. 5, Pl. 17. 3–5, 7–8), in the cremation burial uncovered at the site Békéscsaba, Alvégi-legelő,
Majorok (1 item) (Nikolin 1991, 73–75, fig. 2; MRT 10. 1998, site no. 2/189, 211–212, fig. 41), in cremation burials with
scattered ashes at Budapest III.-Aranyhegyi Road (6 items) (Kalicz-Schreiber 1994, 39–40, Abb. 2–3), in the grave with scattered
ashes unearthed at Jászdózsa-Kápolnahalom (1 item) (Dani/Kulcsár 2000) and in the cremation burial with scattered ashes
uncovered at Tata-Tófarok (4 items) (Vadász/Vékony 1979, 59–60, Pl. II. 1–4; Kalicz-Schreiber 1991, 11, fig. 4). At Kajárpéc-
Pokolfadomb, in grave no. 1 with scattered ashes (of an uncertain cultural affiliation) 5 one-handled cups of cylindrical bodies
were found beside 2 handled jugs (Figler1994, 22–23, 28, Abb. 10), while in grave no. 3 with scattered ashes, 6 one-handled cups
of cylindrical bodies were uncovered beside a jug (Figler 1996, 10, Pl. III. 1–8). The cremation burial uncovered at Schwechat-
„Brauerei” contained 2 handled cups (Ruttkay 1995).
112
This can be implied by the Somogyvár-Vinkovci finds that were probably found beside skeletons at an insufficiently
documented and unauthentically uncovered site in the southern part of the Danube-Tisza Interfluve, which were formerly
affiliated with the Ada group (Horváth 1984, 10, 15, Tab. I. 1–2, Tab. V).
113
Tóth 2003, 89.
114
Benkovsky-Pivovarová 2004, 139–140; Benkovsky-Pivovarová 2005, 133–143, Abb. 5. 1–2, 7–8.
57
Fig. 9: Distribution map of the Early Bronze Age II in the Eastern part of the Carpathian Basin.
58
the rite also matches the rite commonly used by the Corded Ware culture115.
On the occupation territory of the Nyírség culture, 7 crouched inhumation burials uncovered
at Hajdúnánás, Fekete-halom belong among burials with uncommon burial rites. Six of them did not
contain grave furniture, while one contained the characteristic finds of the Nyírség culture. János Dani
interpreted them within the frames of the impact system of the N-S directed ethnic migration at the end
of phase I and in phase II of the Early Bronze Age that was first outlined by István Bóna116 and then by
Rózsa Kalicz-Schreiber117 and influences associated with the Somogyvár-Vinkovci culture118.
Uncommon burial rites and especially “alien” ceramics in the graves of uncommon burial rites
appearing on the territories of various cultures can refer to the strong contact of the deceased with anoth-
er territory/culture (perhaps his/her origin from there). They can indicate the migration of individuals
(e.g. tradesmen or artisans, perhaps women “marrying to another region”) or smaller communities (e.g.
families), although it was probably not a mass migration, and it certainly attests to contacts between the
Early Bronze Age cultures. The many similar metal and ceramic types appearing in various cultures and
the numerous common elements manifested in the material culture probably root in such contacts. As
fairly few authentically uncovered and published graves are known from the population groups of phases
I and II of the Early Bronze Age apart from the Bell Beaker culture and since, partly because of this, no
comparative analysis has been carried out of burials of various rites in the individual cultures, except for
the Makó culture, the exact outlining of these contacts and the determination of their direction is rarely
possible, uncertain and often debated.
Anthropological analyses can contribute to the demonstration of eventual contacts, but we have
only a few data. The reason is partly the insufficiency of the investigations (only a few analysed burials)
but mainly the character of a large proportion of burials: cremation rite was exclusively or dominantly
used in many cultures of phases I and II of the Early Bronze Age, and the remains of the cremation buri-
als offer only limited possibilities. To determine the build of a person, the skulls (Penrose-analysis) could
provide a sufficient base beside the skeletal bones. Genetic analysis can help in the future to determine
the origin and mobility of the individuals.
Summary
The burial with scattered ashes found at Panyola on the occupation territory of the Nyírség cul-
ture next to a settlement of the culture can be dated to the phase II of the Early Bronze Age. The grave
can be grouped among Early Bronze Age burials the rite and the grave furniture of which are different
from the ones (“classical” regarding the given culture) common on the territory of the culture, and which
show strong contacts with another territory/culture. It belongs among the few burials that indicate the
possible direction of the contacts both in the rite and the grave furniture. In this case, the scattered ashes,
which are not characteristic of the Nyírség culture, point to the Nagyrév or the Bell Beaker culture. The
ceramics were most probably locally prepared according to the analysis of the raw material but certain of
the ceramic shapes, which are evidently alien in the ceramics of the Nyírség culture, appeared in several
cultures in the discussed period (the small jug and the cup) and also among the accompanying finds of
the Bell Beaker culture. The bowl, however, can undoubtedly be considered to be an import or an imita-
tion of the characteristic bowls of the Bell Beaker culture.
The intensive contacts of the Bell Beaker culture with the Makó, the Somogyvár-Vinkovci and
115
She holds that the grave furniture of the cremation burials of the Makó culture can exclusively be attributed to the Corded
Ware culture in the cremation burial with scattered ashes uncovered at Šaľa/Vágsellye and in urn grave no 53 at site Kál-Legelő-
III (Benkovsky-Pivovarová 2005, 136, 141, 143, Abb. 34, Abb. 6. 4–5). Both Corded Ware and Carpathian Basin (Makó) type
grave furniture appear in burial no. 3 (described as of “mixed rites”) and in grave no. 8 with scattered ashes at Čaka/Cseke, in
a burial without ashes unearthed at Hódmezővásárhely-Gorzsa, Kovács Tanya and in the Oros grave (Benkovsky-Pivovarová
2005, 133–135, 141, 143, Abb. 1–2, Abb. 5. 3–6). We think that the latter two burials cannot be linked with the Corded Ware
culture. At the same time, Gábor Vékony, who first reported about the find, linked the vessel decorated with a characteristic
plastic rib unearthed in a (yet unpublished) urn grave in Lábatlan-Rózsa Ferenc Street with the Moravian Corded Ware culture
(Vékony 1970, 9).
116
Bóna 1965, 17, 38–39, 61–63.
117
Kalicz-Schreiber 1991, 13–14.
118
Dani 2004, 29–32.
59
especially with the early Nagyrév cultures have long been known. It has been emphasised that trading
played an eminent role in the life of the Bell Beaker culture. Probably the exchange, the trading of certain
raw materials (mostly ones necessary for metallurgy) stood in the background of the contact system,
which encompassed nearly the whole of Europe119. Recent investigations have corroborated that these
contacts extended in a SE direction until the SE part of the occupation territory of the Somogyvár-Vink-
ovci culture. At the same time, having a look on the distribution map becomes easily recognizable, that
behind this network “the transfer medium”, “the connecting link” or with other word the routes were the
main rivers, the Danube and the Tisza120. This may be true even though there are only a few direct finds
known till now underlining the river routes121.
The Panyola grave proves that the contact system of the Bell Beaker population can be traced
until the Upper Tisza region in the East, and its purpose must have been to get in touch with certain raw
material provenances.
Appendix (Lists to the maps Fig. 8-9)
Nyírség imports and imitations in the Nagyrév culture (Fig. 9.)

1. Szolnok-Szőlőhalom Grave
2. Vác környéke (strayfind)
3. Tószeg-Laposhalom (strayfind)
4. Nagyrév-Zsidóhalom Grave C/2
5. Hódmezővásárhely-Kökénydomb beside „A 1” fireplace
Nyírség import in the settlement of the late Makó culture (Fig. 9.)
1. Oszlár-Nyárfaszög
Nagyrév imports and imitations in Nyírség sites (Fig. 9.)

1. Tiszavasvári-Keresztfal
2. Gáva
3. Vencsellő
4. Tiszabercel-Ráctemető
5. Paszab
6. Ibrány-Apárta
7. Ibrány-Rákóczi Tsz
8. Dombrád-Homokbánya
9. Bakonszeg-Kádárdomb
Scattered & uncertain cremation graves of the Makó culture with Somogyvár-Vinkovci elements
(Fig. 8.)
1. Kunpeszér-Sinai hegy
2. Kompolt-Kistér 2. sír
3. Békéscsaba, Alvégi-legelő, majorok
4. Budapest III.-Aranyhegyi út
5. Jászdózsa-kápolnahalom
6. Tata-Tófarok
7. Kajárpéc-Pokolfadomb 1. és 3. sír
8. Schwechat-„Brauerei”
119
Poroszlai 2003, 142; Kulcsár 2011, 203-204; Turek 2013, 21.
120
Viktória Kiss has reached the same conclusion after the examinatin of the connections of the Transdanubian Incrusted
Pottery (Kiss 2011, 225-226, Fig.6)
121
Szathmárí 2007, 21-25; Kiss 2011, 231-233.
60
Cremation graves of the Makó culture with Corded Ware elements (Fig. 8.)
(after Z. Benkovsky-Pivovarová 2005)
1. Šal’a / Vágsellye
2. Čaka / Cseke 5. és 8. sírok
3. Kál-Legelő III, 53.sír
Inhumation burials on the territory of the Makó culture related to the Corded Ware culture (Fig.
8.) (after Z. Benkovsky-Pivovarová 2004)
1. Ivanka pri Nitre/Nyítraivánka
2. Budapest, Szt. Mihályi út
3. Tarnazsadány
Bibliography
Almássy/Istvánovits 2004: Almássy K./Istvánovits E., 308. Panyola, Vásármező-domb (Szabolcs-Szatmár-Bereg

megye), Régészeti kutatások Magyarországon 2003. Archaeological Investigations in Hungary 2003
(2004), 270.
Banner 1950: Banner J., Ismeretlen adat a „harangalakú edények-kultúrájának” magyarországi elterjedéséhez. —
Some unknown Data Concerning the Spread of the Bell-Beaker Culture, AÉ 77, 1950, 107–109.
Banner et al. 1957: Banner J./Bóna I./Márton L., Die Ausgrabungen von L. Márton in Tószeg, ActaArchHung 10,
1957, 1–140.
Bánffy et al. 1999: Bánffy E./Gogâltan, F./Horváth F./Nagy A./Vaday A.: Régészeti objektum- és anyagleírások.
In: Petercsák T./Szabó J. J. (szerk.), Kompolt-Kistér. Újkőkori, bronzkori, szarmata és avar lelőhely.
Leletmentő ásatás az M3-as autópálya nyomvonalán. — A Neolithic, Bronze Age, Sarmatian and Avar
site. Rescue excavation at the M3 motorway. Heves megyei Régészeti Közlemények, Eger 1999, 13–128.
Bátora 2003: Bátora, J., Kupferne Schaftlochäxte in Mittel-, Ost- und Südosteuropa. (Zu Kulturkontakten und
Datierung – Äneolithikum/Frühbronzezeit.) — Medené sekerky s jedným ostrím v strednej, východnej
a juhovýchodnej Európe. (Kultúrnym kontaktom a datovaniu – eneolit/včasná doba bronzová.),
SlovArch LI, 2003, 1–38.
Bende/Lőrinczy 2002: Bende L./Lőrinczy G., Kora bronzkori temető és település a kiskundorozsmai Hosszúhát-
Halmon. Ein Gräberfeld und eine Siedlung aus der Frühbronzezeit auf dem Hosszúhát-Hügel in
Kiskundorozsma, MFMÉ–StudArch 8, 2002, 77–107.
Benkovsky-Pivovarová 2004: Benkovsky-Pivovarová Z., Zum äneolithischen Körpergrab von Ivanka pri Nitre. In:
Bátora J./Furmánek V./Veliačik L. (Hrsg.): Einflüsse und Kontakte alteuropäischer Kulturen. Festschrift
für Jozef Vladár zum 70. Geburtstag, Nitra, 139–140.
Benkovsky-Pivovarová 2005: Benkovsky-Pivovarová Z., Zur Grabkeramik der Kosihy–Čaka/Makó-Kultur, ArchAus
89, 2005, 133–143.
Bíró 1991: T. Bíró K., Bell-Beaker Culture lithic implements from Hungary, ActaArchCarp XXX, 1991, 87–96.
Bíró 2002: T. Bíró K., New data on the utilisation of Buda hornstone in the Early Bronze Age. — Új adatok a budai
szarukő korabronzkori hasznosításáról, BudRég XXXVI, 2002, 131–143.
Bondár 1995: Bondár M., Early Bronze Age settlement patterns in South-West Transdanubia, Antaeus 22 1995, 197–
268.
Bóna 1963: Bóna I., The Cemeteries of the Nagyrév Culture, AlbaRegia 2–3, (1961–62) 1963, 11–23.
Bóna 1965: Bóna, I., The Peoples of Southern Origin of the Early Bronze Age in Hungary I–II, AlbaRegia 4–5, (1963–
64) 1965, 17–63.
Bóna 1975: Bóna I., Die mittlere Bronzezeit Ungarns und ihre südöstlichen Beziehungen, ArchHung 49, Budapest
1975.
Bóna 1992: Bóna I., Bronzezeitliche Tell-Kulturen in Ungarn. In: Meier-Arendt W. (Hrsg.), Bronzezeit in Ungarn.
Forschungen in Tell-Siedlungen an Donau und Theiss, Frankfurt am Main 1992, 9–41.
Burger 1980: Burger I., Die chronologische Stellung der Fussschalen in den endneolithischen Kulturgruppen Mittel-
und Südosteuropas. In: Spindler K.(Hrsg.),Vorzeit zwischen Main und Donau. Erlanger Forschungen,
Reihe A 26, 1980, 11–45.
Csányi 1983: Csányi M., A nagyrévi kultúra leletei a Közép-Tiszavidékről. Finds of the Nagyrév Culture in the Middle
Tisza Region, SZMMÉ 1982–83 (1983), 33–65.
Csányi 1992: Csányi M., Bestattungen, Kult und sakral Symbole der Nagyrév-Kultur. In: Meier-Arendt W.(Hrsg.):
Bronzezeit in Ungarn. Forschungen in Tell-Siedlungen an Donau und Theiss, Frankfurt am Main 1992,
83–87.
61
Csányi 1996: Csányi M., Újabb adat kelet-magyarországi kora bronzkorunkhoz (Teleprészlet Tiszakürt határában). —
New data to the Early Bronze Age of East Hungary, Tisicum 9, 1996, 45–75.
Csányi 2003: Csányi M., Zwei Gräber aus dem frühbronzezeitlichen Gräberfeld von Nagyrév-Zsidóhalom. In: Jerem
E./ Raczky P. (Hrsg.), Morgenrot der Kulturen. Frühe Etappen der Menschheitsgeschichte in Mittel- und
Südosteuropa. Festschrift für Nándor Kalicz zum 75. Geburtstag. Archaeolingua 15, Budapest 2003,
497–512.
Csányi/Tárnoki 1992: Csányi M./Tárnoki J., Katalog der ausgestellten Funde. In: Meier-Arendt W. (Hrsg.): Bronzezeit
in Ungarn. Forschungen in Tell-Siedlungen an Donau und Theiss. Frankfurt am Main 1992, 175–210.
Csongrádiné 1992: Csongrádiné Balogh É., Szigetszentmiklós-Üdülősor bronzkori telepének kőeszközvizsgálata. —
Investigation of lithic artifacts from the Early Bronze Age settlement of Szigetszentmiklós-Üdülősor. In:
Havassy P./Selmeczi L. (Szerk.), Régészeti kutatások az M0 autópálya nyomvonalán I, BTM Műhely 5,
Budapest 1992, 201–209.
Csongrádiné 2002: Csongrádiné Balogh É., Kora bronzkori települések nyomai Bia-Öreg-hegy és Biatorbágy-
Budapark lelőhelyen. Spuren von Siedlungen aus der frühen Bronzezeit an den Fundorten Bia-Öreg-
hegy und Biatorbány-Budapark. In: Horváth I./Palovics L. (Szerk.), Biatorbágy „ezer” éve. Helytörténeti
olvasókönyv I, Biatorbágy 2002, 13–19.
Czene 2008: Czene, A.: Harangedények Budakalászon. Bellbeakers at Budakalász. In: Ottományi K.atalin (ed.): Képek
a múltból. Az elmúlt évek ásatásaiból Pest Megyében. Perspectives on the Past. Major Excavations in
County Pest, Szentendre 2008, 32-33.
Dani 1997: Dani J., Neue Beiträge zu den Bestattungen der Nyírség-Kultur. — Újabb adatok a Nyírség kultúra
temetkezéséhez, JAMÉ 37–38, (1995–96) 1997, 51–71.
Dani 1997a: Dani J., A Nyírség-kultúra a Felső-Tiszavidéken. Szakdolgozat. ELTE Régészettudományi Intézet,
Budapest 1997, Kézirat.
Dani 1999: Dani J., A kora bronzkori Nyrség-kultúra települései Polgár határában. –– Siedlungen der
frühbronzezeitlichen Nyírség Kultur in der Umgebung von Polgár, DMÉ (1997–1998) 1999, 49–128.
Dani 2001: Dani J., A Kárpát-medence ÉK-i részének kulturális és kronológiai kérdései a kora bronzkor időszakában.
Cultural and chronological questions concerning the N-E part of the Carpathian Basin in the Early
Bronze Age. In: Dani J./Hajdú Zs./Nagy E. Gy./Selmeczi L., (Szerk.): ΜΩΜΟΣ I. „Fiatal Őskoros
Kutatók” I. Összejövetelének konferenciakötete. Debrecen 1997. november 10–13, Debrecen 2001,
129–161.
Dani 2004: Dani J., A Nyírség-kultúra temetkezései Hajdúnánás-Fekete-halom lelőhelyről, ŐL 6, 2004, 27–36.
Dani 2005: Dani J., A Felső-Tisza-vidék kora bronzkora a tell-kultúrákat megelőző időszakban. PhD-értekezés (ELTE
BTK), Budapest 2005, Kézirat.
Dani 2013: Dani J., The Significance of Metallurgy at the Beginning of the Third Millennium BC in the Carpathian Basin.
In: Heyd V./Kulcsár G./Szeverényi V. (eds.):Transitions to the Bronze Age. Interregional Interaction
and Socio-Cultural Change in the Third Millennium BC Carpathian Basin and Neighbouring Regions,
Archaeolingua, Budapest 2013, 203-231.
Dani/Kulcsár 2000: Dani J./Kulcsár G., Kora bronzkori temetkezés Jászdózsa-Kápolnahalomról, ŐL 2, 2000, 44–48.
Dimitrijević 1982: Dimitrijević S., Zu einigen chronologischen Fragen des pannonischen Äneolithikums, Germania
60, 1982, 425–458.
Ecsedy 1983: Ecsedy I., Ásatások Zók-Várhegyen (1977–1982). (Előzetes jelentés.) — Excavations at Zók-Várhegy
(1977–1982). (Preliminary Report.), JPMÉ 27 (1982) 1983, 59–105.
Ecsedy 1985: Ecsedy I., Őskori leletek Dunaszekcső-Várhegyről. — Praehistoric finds from Dunaszekcső-Várhegy,
JPMÉ 29, (1984) 1985, 89–125.
Ecsedy 1988: Ecsedy I., Ásatások Szigetcsép-Tangazdaság lelőhelyen II. A korabronzkori település leletei. — Excavations
at Szigetcsép-Tangazdaság II. The Early Bronze Age Settlement, ComArchHung 1988, 5–18.
Ecsedy 1995: Ecsedy I., A bronzkor kezdete. In: Maráz B. (Szerk.), A bronzkor kincsei Magyarországon. Időszakos
kiállítás katalógusa. Janus Pannonius Múzeum 1995. május 12 – október 15, Pécs 1995, 14–18.
Ecsedy 1995/a: Ecsedy I., Rézkori hagyományok és a bronzkori technika kezdetei. In: Maráz B. (Szerk.), A bronzkor
kincsei Magyarországon. Időszakos kiállítás katalógusa. Janus Pannonius Múzeum 1995. május 12 –
október 15, Pécs 1995, 31 – 37.
Endrődi 1992: Endrődi A., A korabronzkori Harangedény kultúra telepe és temetője Szigetszentmiklós határában. —
The settlement and cemetery of the Bell-Beaker Culture in the district of Szigetszentmiklós. In: Havassy
P./Selmeczi L. (Szerk.), Régészeti kutatások az M0 autópálya nyomvonalán I. BTM Műhely 5, Budapest
1992, 83–200.
Endrődi 2002: Endrődi A., Korabronzkori telepfeltárás Budapest-Albertfalván. (Budapest, XI. ker., Hunyadi János út,
Hrsz.: 43573). The excavation of an Early Bronze Age settlement at Budapest-Albertfalva. (Budapest XI,
Hunyadi János Road, Lrn.: 43573), Aquincumi füzetek 8, 2002, 81–91.
62
Endrődi/Horváth 2002: Endrődi A./ Horváth M. A., Kora bronzkori és avar kori sírok Budapest, Csepel-szigeten. —
Early Bronze Age and Avar graves at Budapest, Csepel-Island, Régészeti kutatások Magyarországon
1999 . Archaeological Investigations in Hungary 1999, Budapest 2002, 27–45.
Endrődi/Pásztor 2006: Endrődi, A./Pásztor, E., Symbolism and traditions in the society of the Bell Beaker–Csepel
Group. A szimbolizmus és a tradíciók szerepe a Harangedény–Csepel-csoport társadalmában, AÉ 131,
2006, 7–25.
Endrődi/Reményi 2007: Endrődi A./Reményi L., Kora bronzkori ház- és településrekonstrukció a Harangedény–
Csepel-csoport Budapest (XI. kerület)-Albertfalva lelőhelyén. — Reconstruction of an Early Bronze Age
house and settlement at the Budapest-Albertfalva site of the Bell Beaker–Csepel group, ŐL 7, (2005)
2007, 128–134.
Figler 1994: Figler A., Die Fragen der Frühbronzezeit in Nordwest-Transdanubien. — Északnyugat-Dunántúl korai
bronzkorának kérdései, ZM 5, 1994, 21–38.
Figler 1996: Figler A., Adatok Győr környékének bronzkorához. Bronzkori kultúrák Győr környékén. Angaben zur
Bronzezeit in der Umgebung von Győr. Bronzezeitliche Kulturen in der Umgebung von Győr, Acta
Musei Papensis 6, 1996, 7–29.
Fischl 2000: Pusztainé Fischl Kl., A Perjámos-kultúra és a Dél-Alföld koszideri korszaka, Doktori értekezés, Budapest
2000, Manuscript.
Gazdapusztai 1957: Gazdapusztai Gy., Néhány Tiszamenti bronzkori lelet. Einige frühbronzezeitliche Funde aus dem
Theissgebiet, MFMÉ 1957, 79–92.
Girić 1971: Girić M., Mokrin, nekropola ranog bronzanog doba. Mokrin, the Early Bronze Age Necropolis.
Dissertationes et monographie 11, Beograd 1971.
Gogâltan 1999: Gogâltan F., A bronzkori lelőhely értékelése. In: Petercsák T./Szabó J. J.(szerk.), Kompolt-Kistér.
Újkőkori, bronzkori, szarmata és avar lelőhely. Leletmentő ásatás az M3-as autópálya nyomvonalán.
— A Neolithic, Bronze Age, Sarmatian and Avar site. Rescue excavation at the M3 motorway, Heves
megyei Régészeti Közlemények, Eger 1999, 171–177.
Heyd 2007: Heyd, V., When the West meets the East: The Eastern Periphery of the Bell Beaker Phenomenon and
its Relation with the Aegean Early Bronze Age. In: Galanaki I./Galanakis I./Tomas H./Laffineur R.
(eds.), Between the Aegean and Baltic Seas:Prehistory across Borders. Proceedings of the International
Conference ‘Bronze and Early Iron Age Interconnections and Contemporary Developments between the
Aegean and the Region of the Balkan Peninsula, Central and Northern Europe’, University of Zagreb/
Croatia, 10–14 April 2005. Aegaeum 27 (Liège) 2007, 91-107.
Horváth 1984: Horváth A., Régészeti kutatások a Kiskunság északi peremvidékén az őskortól az államalapításig
(Eredmények és feladatok), MKBKM 1984, 3–9.
Horváth 1988: Horváth A., Őskor. In.: H. Tóth E. (Szerk.), Elődeink a Duna-Tisza közén. A Kiskunság és környéke a
régészeti leletek tükrében, Kecskemét 1988, 7–29.
Horváth 1984: Horváth F., Ada-type artifacts of the Early Bronze Age in the Southern Alföld. — Kora bronzkori, adai
típusú leletek a Dél-Alföldön, MFMÉ 1980–81 (1984), 7–30.
Horváth et al. 2005: Horváth L. A./Korom A./Terei Gy./Szilas G./Reményi L., Előzetes jelentés az épülő Kőérberek,
Tóváros-Lakópark területén folyó régészeti feltárásról (Budapest, XI. ker., Kőérberek, Tóváros-Lakópark).
Preliminary report on the archaeological excavation conducted parallel to the construction on the
territory of the Kőérberek, Tóváros Residential District (Budapest, XI, Kőérberek, Tóváros-Residential
District), Aquincumi füzetek 11, 2005, 137–167.
Horváth et al. 2003: Horváth L. A./Szilas G./Endrődi A./ Horváth M. A., Előzetes jelentés a Dunakeszi, Székes-
dűlőn végzett őskori telepásatásról. — Vorbericht über die Ausgrabung der urzeitlichen Siedlungen von
Dunakeszi, Székes-dűlő, Régészeti kutatások Magyarországon 2000. Archaeological Investigations in
Hungary 2000, Budapest, 5–17.
Ilon 2003: Ilon G., 346. Szombathely, Bogácai-ér (Vas megye). Régészeti kutatások Magyarországon 2000
Archaeological Investigations in Hungary 2000, Budapest, 213.
Ilon 2004: Ilon G., Szombathely őskori településtörténetének vázlata. Avagy, a római kor előtt is volt élet. Outline of the
pre-historic settlement of Szombathely, or life before the Roman Age, Őskorunk 2, Szombathely 2004.
Ilon 2005: Ilon G., 51. Bucsu, Hosszú Aszú-dűlő (Vas megye), Régészeti kutatások Magyarországon 2004
Archaeological Investigations in Hungary 2004, Budapest 2005, 179.
Kalafatić/Hršak 2008: Kalafatić H./Hršak T., Žarni grob ranog brončanog doba s lokaliteta Selci-Đakovački -
Kaznica: zvonasti pehari na jugu Karpatske kotline? — Early Bronze Age urn grave from the Site of
Selci-Đakovački – Kaznica: Bell Beaker on the South of the Carpathian Basin? Prilozi Instituta za
Arheologiju u Zagrebu 24.1, 2007, 41–47.
Kalicz 1968: Kalicz, N., Die Frühbronzezeit in Nordostungarn, ArchHung 45, Budapest 1968.
Kalicz-Schreiber 1976: Kalicz-Schreiber R., Transdanubien und die slawonische Vinkovci-Gruppe. — Transdanubia
i slavonska Vinkovci Grupa, Istraživanja 5, 1976, 73–75.
63
Kalicz-Schreiber 1976a: Kalicz-Schreiber R., Die Probleme der Glockenbecherkultur in Ungarn. In:
Glockenbechersymposion Oberried 1974, Bossum/Haarlem 1976, 183–215.
Kalicz-Schreiber 1984: Kalicz-Schreiber R., Komplex der Nagyrév-Kultur. In: Tasić N. (Hrsg.), Kulturen der
Frühbronzezeit das Karpatenbeckens und Nordbalkans, Beograd 1984, 133–190.
Kalicz-Schreiber 1991: Kalicz-Schreiber R., A Somogyvár–Vinkovci kultúra dél-északi irányú közvetítő szerepe a
korabronzkorban. — Die Vermittlungsrolle in süd-nord Richtung der Somogyvár-Vinkovci-Kultur in
der frühen Bronzezeit, BudRég XXVIII, 1991, 9–43.
Kalicz-Schreiber 1994: Kalicz-Schreiber R., Siedlungsfunde und ein Brandgrab der Frühbronzezeitlichen Makó-
Kultúr in Budapest. — A korabronzkori makói kultúra telepleletei és hamvasztásos sírja Budapesten,
ZM 5, 1994, 39–59.
Kalicz-Schreiber 1997: Kalicz-Schreiber R., Kora bronzkori temetkezések a Csepel-sziget keleti partján.
Frühbronzezeitliche Bestattungen am östlichen Ufer der Csepel-Insel bei Budapest, BudRég XXXI,
1997, 177–197.
Kalicz-Schreiber/Kalicz 1998: Kalicz-Schreiber R./Kalicz N., Die Somogyvár-Vinkovci Kultur und die Glockenbecher
in Ungarn. In: Dobiat C./Leidorf K. (Hrsg.), Tradition und Innovation. Prähistorische Archäologie
als historische Wissenschaft. Festschrift für Christian Strahm. Internationale Archäologie, Studia
Honoraria 3, Verlag Marie Leidorf Gmbh, Rahden/Westf. 1998, 325–347.
Kalicz-Schreiber/Kalicz 1999: Kalicz-Schreiber R./Kalicz N., A Somogyvár-Vinkovci kultúra és a Harangedény-
Csepel csoport Budapest kora bronzkorában. — Die Somogyvár-Vinkovci-Kultur und die Glockenbecher
in der Frühbronzezeit von Budapest, Savaria 24/3, (1998–1999) 1999, 83–114.
Kalicz-Schreiber/Kalicz 2002: Kalicz-Schreiber R./Kalicz N., A harangedények szerepe a Budapest környéki kora
bronzkor társadalmi viszonyainak megjelenítésében. –– The role of bell beakers in reflecting social
relations in the Early Bronze Age of Budapest, AÉ 125, (1998/2000) 2002, 45–78.
Kiss 2011: Kiss V., The role of The Danube in the Early and Middle Bronze Age of the Carpathian Basin. In: Kovács
Gy./Kulcsár G. (eds.): Ten thousand years along the Middle Danube. Life and Early Communities from
Prehistory to History. VAH XXVI, Budapest, Archaeolingua 2011, 211-239.
Koledin 2008: Koledin J., Prilog poznavanju rasprostranjenosti zvonastih pehara. A contribution to the familiar
distribution of Bell Beakers, Rad Muzeja Vojvodine 50, 2008, 33–59.
Koledin 2012: Koledin J., Prilog Poznavanju tipologije Petrovaradinske Grupe Kulture Zvonastih pehara. Contribution
to the familiar typology of Petrovaradin Group Culture Belle-Beaker. Godišnjak Muzeja Grada Novog
Sada 5-6, 2009-2010, 11-22.
Koós 1998: Koós: J., Grabungen auf neueren Fundstellen der Makó-kultur in Nordostungarn. In: Ciugudean H./
Gogâltan Fl. (eds.), The Early and Middle Bronze Age in the Carpathian Basin. Proceedings of the
International Symposium in Alba Iulia, 24–28 September 1997, BMA 8. 1998, 7–30.
Kővári/Patay 2005: Kővári K./Patay R., A Settlement of the Makó Culture at Üllő. New Evidence for Early Bronze Age
Metalworking. Appendix: Andrea Kőrösi: The Animal Bones from the Early Bronze Age Site at Üllő,
ComArchHung 2005, 83–142.
Kulcsár 1997: Kulcsár G., Adatok a Dél-Alföld kora bronzkori történetéhez (Hódmezővásárhely-Barci rét kora
bronzkori települése 1.). In.: Havassy P. (Szerk.), Látták Trója kapuit. Bronzkori leletek a Közép-Tisza
vidékéről, Gyulai Katalógusok 3, Gyula 1997, 13–56.
Kulcsár 1999: Kulcsár G., Kora bronzkori belső díszes talpas tálak a Dunántúlon. — The Early Bronze Age internally
decorated bowls from the Transdanubia, Savaria 24/3, (1998–1999) 1999, 115–139.
Kulcsár 2002: Kulcsár G., A Kárpát-medence kora bronzkori problémái a Makó–Kosihy–Čaka- és a Somogyvár–
Vinkovci-kultúra időszakában, Doktori disszertáció, Budapest 2002, Kézirat.
Kulcsár 2002a: Kulcsár G., Die Makó–Kosihy–Čaka Kultur im Spiegel einiger Bestattungen, Antaeus 25, 2002, 441–
475.
Kulcsár 2009: Kulcsár G., The beginnings of the Bronze Age in the Carpathian Basin. The Makó–Kosihy–Čaka and the
Somogyvár–Vinkovci Cultures in Hungary, VAH XXIII, Archaeolingua, Budapest.
Kulcsár 2011: Kulcsár G., Untangling the Early Bronze Age in the Middle Danube Valley. In: Kovács Gy./Kulcsár G.
(eds.): Ten thousand years along the Middle Danube. Life and Early Communities from Prehistory to
History. VAH XXVI, Budapest, Archaeolingua 2011, 179-210.
Kürti 1974: ifj. Kürti B., Újabb adatok a Dél-Alföld kora-bronzkorához. — Neuere Angaben zur Frühbronzezeit der
Süd-Tiefebene, MFMÉ 1971/2 (1974), 29–52.
Máthé 1988: Sz. Máthé M., Bronze Age Tells in the Berettyó-Valley. In: Bronze Age Tell-Settlements of the Great
Hungarian Plain I. IPH 1, 1988, 27–122.
MRT 9: Dinnyés I./Kővári K./Kvassay J./Miklós Zs./Tettamanti S./Torma I., Pest megye régészeti topográfiája XIII/2.
A szobi és a váci járás. Magyarország Régészeti Topográfiája 9. Budapest 1993.
MRT 10: Jankovich B. D./Medgyesi P./Nikolin E./Szathmári I./Torma I., Békés megye régészeti topográfiája IV/3.
Békés és Békéscsaba környéke. Magyarország Régészeti Topográfiája 10. Budapest 1998.
64
Nikolin 1991: Nikolin E., Őskor. In: Jankovich B. D./Erdmann Gy. (Szerk.), Békéscsaba története I. A kezdetektől
1848-ig, Békéscsaba 1991, 63–88.
Ottományi 2006: Ottományi K., Budakalász, Csajerszke (Pest megye), Régészeti kutatások Magyarországon 2005.
Archaeological Investigations in Hungary 2005, Budapest 2006, 188–190.
Patay 1938: Patay P., A korai bronzkori kultúrák Magyarországon. — Frühbronzezeitliche Kulturen in Ungarn.
DissPan II/13, 1938.
Patay 1960: Patay P., A harangedény kultúra lelete Almásfüzitőn. — Памятник культуры колоколовидных кубков
в Алмашфюзитё. — A Find the Bell-Beaker Culture at Almásfüzitő, AÉ 87, 1960, 194–198.
Patay 2006: Patay R., Kora és középső rézkori sírok Panyolán. –– Früh- und mittelkupferzeitliche Gräber aus Panyola,
JAMÉ XLVIII, 2006, 61–88.
Patay 2008: Patay R., 337. Szigetszentmiklós, Felső-Ürge-hegyi-dűlő (Pest megye). Régészeti kutatások Magyarországon
2007. Archaeological Investigations in Hungary 2007, Budapest 2008, 285.
Poroszlai 2003: Poroszlai I., A kora- és a középső bronzkori tell-kultúrák. In: Magyar régészet az ezredfordulón.
Budapest 2003, 142–143.
Reizner 1903: Reizner J., A rivó-dűlői ásatásokról és a kőtörési leletekről, AÉ 23, 1903, 378–387.
Somogyvári 1978: Somogyvári Á., Egy korabronzkori edény kultúrába sorolásának problémái, Acta Universitatis
Szegediensis Acta Iuvenum. Sectio Historica I. Szeged 1978, 93–102.
Ruttkay 1995: Ruttkay E., Ein Brandgrab der Kosihy-Čaka/Makó-Gruppe und die „Meßbecher” der Wieselburger
Kultur von Schwechat in Niederösterreich, Fundberichte aus Österreich 33, (1994) 1995, 353–356.
Schalk 1981: Schalk E., Die frühbronzezeitliche Tellsiedlung bei Tószeg, Ostungarn, mit Fundmaterial aus der
Sammlung Groningen (Niederlande) und Cambridge (Grossbritannien), Dacia 25, 1981, 63–129.
Schreiber 1973: Schreiber R., A harangedények népe Budapesten. Die Glockenbecherkultur in Budapest, Budapest
1973.
Schreiber 1975: Schreiber R., A tököli korabronzkori temetők. Frühbronzezeitliche Gräberfelder von Tököl, AÉ 102,
1975, 187–203.
Schreiber 1986: Schreiber R., Korai bronzkori csontvázas sír a Csepel-szigeten. — Frühbronzezeitliches Skelettgrab
auf der Csepel-Insel, AÉ 113, 1986, 69–75.
Somogyi 2004: Somogyi K., Előzetes jelentés a Kaposvár – 61-es elkerülő út 29. számú lelőhelyén, Kaposújlak-
Várdomb-dűlőben 2002-ben végzett megelőző feltárásról. — Preliminary report on the preceding
excavation of site number 27. of the Route 61. encircling Kaposvár, SMK XVI, 2004, 165–178.
Stojić 1996: Stojić M., L’Énéolithique final dans le centre des Balkans. In: Nikolova L. (ed.), Early Bronze Age settlement
patterns in the Balkans (ca. 3500–2000 B.C., calibrated dates). Parts 2-3. Reports of Prehistoric Research
Project Vol.1/2–4, Prehistoric Foundation and Agatho Publishers, Sofia 1996, 353-372.
Szabó 1992: Szabó G., A Dunaföldvár-Kálvária tell-település kora bronzkori rétegsora. — Die Schichtenreihe der
Tellsiedlung von Dunaföldvár-Kálvária zur frühen Bronzezeit (Resume), WMMÉ 17, 1992, 35–182.
Szabó 2004: Szabó G., Wosinszky Mór és Móra Ferenc ásatása a két névadó lelőhelyen: Gerjen és Szőreg – elméletek és
a valóság. — Die Ausgrabungen von Mór Wosinszky und Ferenc Móra auf den beiden namengebenden
Fundorten: Gerjen und Szőreg – Theorien und die Wirklichkeit. In: Ilon G. (Szerk.), ΜΩΜΟΣ III.
„Őskoros Kutatók” III. Összejövetelének konferenciakötete, Szombathely 2004, 421–440.
Szathmári 1999: Szathmári I., Beiträge zur frühbronzezeitlichen Geschichte von Nordostungarn – Siedlungsspuren der
Makó- und Nyírség-Kultur in Tiszalúc-Sarkad (Kom. Borsod-Abaúj-Zemplén). — Adatok Északkelet-
Magyarország kora bronzkori történetéhez. A Makó- és a Nyírség-kultúra településnyomai Tiszalúc-
Sarkadon, JAMÉ LXI, 1999, 141–152.
Szathmári 2007: Szathmári I., Úton útfélen. Az emberi és kereskedelmi kapcsolatok eszközei az őskorban. In: Hoppál
É. (Szerk.): Végtelen utazás…Utak térben és időben. Kiállítás a Magyar Nemzeti Múzeumban 2007.
október 6.-2008. január 6, Budapest, 20-28.
Szénászky 1988: G. Szénászky J., Korai bronzkori leletek Békés megyéből. Frühbronzezeitliche Funde aus dem Komitat
Békés, AÉ 114–115, (1987–88) 1988, 141–155.
Tasić 1984: Tasić N., Die Vinkovci Kultur. In: Tasić N. (Hrsg.), Kulturen der Frühbronzezeit das Karpatenbeckens und
Nordbalkans, Beograd 1984, 15–32.
Tóth 1998: Tóth K., Kora bronzkori leletek Bács-Kiskun megyéből. Frühbronzezeitliche Funde im Komitat Bács-
Kiskun, MFMÉ–StudArch 4, 1998, 55–80.
Tóth 1998a: Tóth K., A bronzkor évszázadai a Duna-Tisza közén. Die Jahrhunderten der Bronzezeit auf dem Donau-
Theiβ-Zwischenstromland, Thorma János Múzeum füzetei 1. Kiskunhalas 1998.
Tóth 1999: Tóth K., Kora bronzkori edénylelet Kecskemét-Csukáséren. Ein frühbronzezeitliches Gefässdepot auf dem
Fundort Kecskemét-Csukásér, MFMÉ–StudArch 5, 1999, 27–49.
Tóth 2001: Tóth K., Kora bronzkori településrészlet Csongrád határában. Ein frühbronzezeitliches Siedlungsdetail in
der Gemarkung von Csongrád, MFMÉ–StudArch 7, 2001, 115–160.
65
Tóth 2002: Tóth K., Kora bronzkori temetkezések Szeged-Kiskundorozsma határában. Frühbronzezeitliche
Bestattungen in der Gemarkung von Szeged-Kiskundorozsma, MFMÉ–StudArch 8, 2002, 31–75.
Tóth 2003: Tóth K., A kora bronzkor kutatásának helyzete Magyarországon. Die Lage der Frühbronzezeitforschung in
Ungarn, JAMÉ 45, 2003, 65–111.
Tömörkény 1904: Tömörkény I., Kőtörési leletekről, AÉ 24, 1904, 414–417.
Turek 2013: Turek J., Echoes and Traditions of the Bell Beaker Phenomenon. In: Bartelheim M./Peška J./Turek J.(Hrsg.),
From Copper to BronzeCultural and Social Transformations at the Turn of the 3rd/2nd Millennia B.C.
in Central Europe gewidmet PhDr. Václav Moucha, CSc. anlässlich seines 80. Geburtstages. Beiträge
zur Ur- und Frühgeschichte Mitteleuropas 74. Langenweissbach 2013, 9-23.
Vadász/Vékony 1979: V. Vadász É./Vékony G., Tata története a jégkorszak végétől a római honfoglalásig. In: Bíró E.
(Szerk.), Tata története I. (Az őskortól 1727-ig), Tata 1979, 51–97.
Vékony 1970: Vékony G., Lábatlan-Rózsa Ferenc utca /Komárom m., dorogi j./. Az 1969. év régészeti kutatásai, RF
Ser. I. No. 23,1970, 9.
Vladár 1966: Vladár J., Zur Problematik der Kosihy-Čaka-Gruppe in der Slowakei, SlovArch 14, 1966, 245–336.
Zoffmann 2004: K. Zoffmann Zs., A Nyírség-kultúra Hajdúnánás-Feketehalom lelőhelyen feltárt csontvázleletei, ŐL
6, 2004, 37–39.
Dani János
Déri Múzeum, Debrecen, HU
drdanij@gmail.com
Tóth Katalin
Tornyai János Múzeum, Hódmezővásárhely, HU
toth.katalin@tjm.hu
66
A középső bronzkori kerámiaanyag vizsgálata és vizsgálati lehetőségei
Mizsur Anitta-Kinga
Rezumat: Analiza şi posibilităţile de analiză a materialului ceramic din epoca mijlocie a bronzului.
Cea mai mare parte a materialului arheologic descoperit în săpătură este ceramica, indiferent de epoca
studiată, ea fiind prezentă din preistorie până astăzi. Materialul ceramic studiat de noi provine din tell-ul de
la Bobald-Carei (jud. Satu-Mare), recoltat în săpăturile din anii 1966, 1988-1990, 1994, 1995, 1997 și 2000-
2002. În partea introductivă a studiului este prezentată succint metodologia cercetării materialului ceramic,
metodologie schimbată de-a lungul timpului, datorită creșterii masive a cantității recoltate, cât și datorită
metodele tehnice de analiză și cercetare care sunt într-o continuă evoluție. În cadrul parcursului metodolog-
ic sunt expuse modalități de analiză a materialului ceramic dar și analize contextuale și funcționale. Datele
obținute au fost introduse în Microsoft Access, fiind creată o bază de date alcătuită din 23 de câmpuri.
Analizele au fost făcute sub formă macroscopică, fiind completate cu o serie de analize chimice, întocmite
de Marcel Benea (Facultatea de Biologie-Chimie Cluj-Napoca). Analizele și cercetarea de față au ca subiect
ceramica epocii bronzului mijlociu, dar metodologia aplicată poate fi transpusă în cadrul oricărei analize
a materialului ceramic, indiferent de epoca avută în vedere. Mulțumită cercetărilor etnografice, etnoar-
heologice și arheometrice realizate, am reușit să coroborăm rezultatele analizelor materialului ceramic cu
aceste domenii de cercetare, obținând un rezultat promițător. Este necesară o perspectivă multiplă în analiza
ceramicii, deoarece trebuie ținut cont de tehnologia fabricării, de degrasant, de pastă, de ardere și nu în
ultimul rând de motivistica decorativă. Datorită folosirii unor metode non-invazive de cercetare, în special
prospecțiunile geo-magnetice și fotografia aeriană, am putut observa faptul că tell-ul este înconjurat de 3
sanțuri. Articolul se concentrează prin urmare în prima parte asupra tell-ului de la Bobald, într-o manieră
generală, a doua parte tratează metodologia folosită în abordarea cercetării materialului ceramic, iar în
ultima parte sunt prezentate rezultatele prezente, cercetarea continuând și în momentul de față.
Abstract: Pottery analysis and the possibilities of analyzing pottery material from the Middle Bronze
Age
The largest part of the archaeological finds is the pottery, so we find this type of artefacts most often, it doesn’t
depend which archaeological period we research. Pottery is present from the ancient times to the present
days. The notional and the cognitive root of the most common archaeological finds category are coeval with
the evolving human high cultures. The Middle Bronze Age pottery sherds that we analyze are from the Carei/
Nagykároly-Bobáld tell settlement. In the recent years we conducted a series of research around the settel-
ment, thanks to the modern international, interdisciplinar research (aerial photos, geophysics, magnetome-
ter, field survey). We noticed that the tell is surrounded with a triple ditch system. In this paper we analyse
the pottery from the following years of excavation: 1966, 1988-1990, 1994, 1995, 1997, 2000-2002. In our
research and particulary in this paper we put the accent on the Middle Bronze Age pottery analyses but the
submitted method - modified accordance with the pottery from the studied period – can be used for a varied
type of pottery indifferently of the archaeological period. In this paper I will present the methods that can be
used on pottery analyses, because thanks to the new research methods the analyses of the pottery evoluate,
hence we are able to get new information about the raw materials, provenience and chemical compositions.
We combine the results with ethnoarchaeological, etnoarchaeometric, archaeometric and etnographic rese-
arch. But when we work with the pottery we need to take into consideration the technology, the degreasing,
the paste, the firing, the temperature of the firing and of course the circumstances of the firing. About this
methods I will speak in the following pages. In the first part of the article I will present the Bobáld tell and
the pottery of the settlement, after that I will show the research and the analyses methods and in the final
part I will present the results that we have by now, the research being in progress.
Резюме: Аналіз керамічного матеріалу і його можливості у епоху середньої бронзи.
Більшість археологічного матеріалу, виявленого внаслідок розкопок, є кераміка. Незалежно від
досліджуваної епохи, вона представлена від доісторичного часу по сьогодення. Досліджений нами
керамічний матеріал походить з «телл.» з Бобалд-Карей (повіт Сату Маре), зібраний внаслідок
розкопок 1966, 1988-1990, 1994, 1995, 1997 та 2000-2002 років. У вступній частині дослідження
викладена коротка методологія дослідження керамічного матеріалу. Вона змінювалася впродовж
часу, завдяки збільшенню об’єму кількості зібраного матеріалу та завдяки технічним методам
Mizsur Anitta-Kinga
аналізу дослідження, яке постійно розвивається. У межах застосованої методології викладені

методи аналізу керамічного матеріалу, а також контекстуальний та функціональний аналіз.
Отримані дані були введені у Microsoft Access, цим самим було створено інформативну базу,
яка включає в себе 23 поля. Аналіз було проведено у макроскопічній формі, будучи доповненим
рядом хімічних аналізів, занотованих Марчелом Беня (хіміко-біологічний факультет, Клуж-
Напока). Даний аналіз і дослідження висвітлюють тематику кераміки епохи середньої бронзи,
але застосована методологія може використовуватися для аналізу будь-якого іншого керамічного
матеріалу, незалежно від епохи. Завдяки етнографічним, етноархеологічним та археометричним
дослідженням, ми зуміли підтвердити результати аналізу керамічного матеріалу даної галузі
дослідження, отримавши багатообіцяючий результат. Потрібна різнопланова перспектива в
аналізі кераміки, оскільки слід пам’ятати про технологію виробництва: обезжирення, пасту,
обпалювання і, не в останню чергу, вмотивованість розпису. Завдяки використанню деяких
методів неагресивного дослідження, зокрема геомагнетичного проспектування та повітряної
зйомки, ми зуміли виявити, що «телл.» оточений трьома канавами.Таким чином стаття в першій
частині висвітлює в загальній манері «телл.» з Бобалду, друга частина містить використану
методологію в дослідженні керамічного матеріалу, а в останній частині представлені існуючі
результати, дослідження яких триває і надалі.
Cuvinte cheie: Cultura Otomani, tell, material ceramic, analize macroscopice, degresant, analiză statistică,
analize chimice.
Key words: Otomani Culture, tell, pottery, macroscopic analysis, degreaser, statistical analysis, chemical
analysis.
Ключові слова: культура Отомані, курган, керамічний матеріал, макроскопічний аналіз,
знежирювач, статистичний аналіз, хімічний аналіз.
Bevezetés
A kerámia képezi a régészeti anyag legnagyobb részét, így ezzel a lelettípussal találkozunk leg-
többször, régészeti korszaktól függetlenül. A kerámia ősidők óta jelen van az emberiség mindennapja-
iban, a tárgyi- és a hitvilágának szerves része. A régészeti feltárások leggyakoribb leletkategóriájának
fogalmi kognitív gyökerei egyidősek a kialakuló emberi magas kultúrákkal.
A kerámia és agyag fontosságára mutat rá, hogy az hogy az egyiptomi mitológiában a világ al-
kotója, Num/Ptah a Nílus agyagából alkotta meg az embert. A görög mitológiában Pandóra is agyagból
készült. A két kultúra kerámia anyagában - egyiptomi és görög - két dolgot fedezhetünk fel, az elsőben a
hasznosságot, míg a másodikban a formák tökéletességét1. Az Afrikában élő törzsek anyagi kultúráját és
hitüket kutató, Nicholas David, Judy Sterner és Kodzo Gavua2 tanulmányaiból kiderült, hogy ezen cso-
portok hitvilágában az embereket szintén agyagból készítették, ebből az okból kifolyólag ők az edényeiket
a személyekkel, emberekkel azonosítják3. Olivier P. Gosselain4 kutatásaiban 102 afrikai csoport kerámia
anyagát elemezte és kérdezte meg őket a technológiai folyamatokról, hitvilágukról. Ehhez hasonló kuta-
tásokat végzett Ian Hodder5 is. Az edényeket kezdetben nem korongon készítették, hanem agyaghurká-
kat vagy agyaglapokat tettek egymásra6. Az első korongon készített edények Mezopotámiában jelentek
meg i.e. 3400 után. Majd a díszítés és a száradás után földbe ásott gödrökben, az égetési hőmérséklet
szabályozása nélkül égetették ki őket. Az első szándékos kiégetéssel készült műtárgy a Dolni Vestonice
néven ismert mintegy 10 cm-es Vénusz szobor, amely mintegy 30 ezer évvel ezelőtt készült, felső paleolit
korú7.
A kerámia minden ásatáson különböző kérdéseket vet fel, az adott társadalommal, háztartás-
1
Jervis 1911, 16sq.
2
David et al 1988, 365 sqq.
3
A kerámiák is ugyanolyan tulajdonságokkal rendelkeznek, mint az emberek, birtokolják a létezésük. A legtöbb kerámia megvan
személyesítve ezeknél a törzseknél, David et al 1988, 366sq.
4
Gosselain 1999, 205sqq.
5
Hodder 1982, 37sqq.
6
Renfrew-Bahn 1999, 321.
7
Kovács 2008, 49.
68
Kerámiaanyag vizsgálata és vizsgálati lehetőségei. A középső bronzkori kerámiaanyag...
1. Kép. A Bobáld I jelöli az általunk kutatott régészeti lelőhelyet. Készítette: Imecs Zoltán.
sal, mindennapi élettel kapcsolatban. Az klasszikus és modern elemzéseknek köszönhetően, egyre több
információ birtokába jutunk a az edénykészítés technológiát, formai jellegzetességét, funkcionalitását,
illetve a díszítő elemeket illetően. A vizsgálatok során a kérdésekre nem minden esetben kapjuk meg a
választ, de mindig akad egy hipotézis melyet követhetünk és ezek alapján analógiákat kereshetünk.
Kutatási módszer
Az általunk vizsgált középső bronzkori kerámiatöredékek a már a XIX. század végén ismert és
több évtizedes tervszerű kutatásokra visszatekintő Nagykároly-Bobáld8 tellen9 kerültek elő (1.-2. Kép).
Az elmúlt években számos modern, nemzetközi, interdiszciplináris (légifotó, geofizikai, magnetométeres
felmésérek kutatást is végeztünk ezen a lelőhelyen, melyek kimutatták, hogy a tell-t egy többszörös árok-
rendszer vette körül (2.- 3. Kép)10. Ebben a tanulmányban az 1966, 1988-1990, 1994, 1995, 1997, 2000-
2002 között előkerült leletanyagot vizsgáljuk11. Kutatásunkban a Bobáldon előkerült középső bronzkori
régészeti anyagra koncentrálunk, viszont az elkövetkezőkben bemutatásra kerülő metodológia – a ke-
rámia anyag időbeni besorolásának megfelelően módosítva – felhasználható bármilyen korú kerámia
anyag vizsgálatára.
Az itt előkerült régészeti leletanyag legkorábbi leletei a késő/fejlett neolitikumba míg a legfiata-
labb leletek a kora újkorba sorolhatók. Jelen tanulmányban azonban csak a középső bronzkorba sorol-
ható Otomani kultúra12 kerámia anyagának vizsgálatára szeretnénk kitérni. A már feldolgozott kerámia
anyag alapján megpróbáljuk rekonstruálni egy középső bronzkori társadalom használati tárgyait, a la-
kóház belsejét, edénykészletét; általuk választ kaphatunk az illető közösség társadalmi kapcsolataira is,
melyek többek között az eszközök kiválasztásában és használatukban is megmutatkozik.
A modern kutatási módszereknek köszönhetően a kerámia vizsgálata sokat fejlődött így különböző in-
formációkhoz juthatunk a nyersanyag (agyag), illetve a provenienciáját13, kémiai összetételét illetően14.
8
Németi-Roman 1990, 39; Németi 1999, Németi-Dani 2001; Németi-Molnár 2002, Németi-Molnár 2012
9
A tell (arab: ‫„ ّلت‬domb”, héber: ‫)לת‬, mint régészeti szakkifejezés régi telepóléseket rejtő törmelékhalmot, településdombot
jelöl. Bogucki-Crabtree 2004, 96; Németi-Molnár 2002, 34; Németi-Molnár 2012.
10
Németi/Molnár 2002, 35sq.
11
A kerámia anyag feldolgozása része a Bobald Archeological Project elnevezésű kutatási programnak.
12
Az Otomani kultúra a középső bronzkorban alakult ki, nevét az Otomani nevű faluról kapta mely Bihar megyében található.
Haimovici 1987, 37.
13
T. Bíró 2009, Havancsák et al. 2009, Szilágyi et al. 2011, Garrigós et al. 2003, Ionescu-Ghergari 2004, Ionescu et al. 2007,
Davidson 1981.
14
Garrigós et al. 2003, Häusler 2004, Ferrari-Gualtieri 2006, Ionescu et al. 2011, Papadopoulou et al. 2004, Ionescu/Ghergari
69
Mizsur Anitta-Kinga
2. Kép. Légifotó: Nagykároly-Bobáld tell telep (Apai Emese, Molnár Zsolt).
Ezeket az eredményeket archeometria-15, néprajzi-16, etnoarcheometriai-17 és etnoarcheológiai18 vizs-

gálatokkal kaphatjuk. A leletek feldolgozásánál több szempontot kell figyelembe vennünk, a készítési
technológiát, ezek jellemzőit a soványító anyagot, gyurmát, égetést és a különböző vizsgálati módszerek
lehetőségeit. Ki szeretnék térni, hogy milyen módszerekkel és hogyan lehet vizsgálni a kerámia anyagot.
Amint azt már a fentiekben említettük a kerámia képezi a régészeti anyag tetemes részét és vizs-
gálatának köszönhetően betekintést nyerhetünk egy népcsoport mindennapjaiba, megvizsgálhatjuk
használati tárgyait, fejlődésüket, technikai szintjüket, társadalmi berendezkedésük, ízlésük akár a hitvi-
lágukról is információkat szerezhetünk a különböző „kultikus” tárgyak vizsgálatai során. Elemzéseink
kiterjednek a kerámia díszítő elemeire, forma jellegzetességeikre, funkcionalitásukra - melyeket fázi-
sonként is vizsgálhatunk - illetve arra is, hogy beszélhetünk-e „luxuskerámiáról” vagy sem. Kutatásunk
során vizsgálni, szeretnénk azt hogy a régészeti anyag mennyire töredékes, illetve mekorra az ép edény,
vagy a restaurálható töredékek száma (egy zárt objektumon belül). Mindezek után fejlődési fázisonként
vizsgálhatjuk az ép és restaurált edényeket különböző szempontokból (formák, funkció, díszítés, funkció
váltás, stb). Ugyanakkor szeretnénk lokalizálni a településeket, mivel a terepbejárás anyagának vizsgála-
tából kiderült, hogy az általunk kutatott tell körül szatelit telepek helyezkednek el.
A középső bronzkori kerámia feldolgozása
2001-ben a Bobáld tellen egy nagy felületű régészeti ásatásra került sor, melynek során különbö-
ző régészeti objektumokat tártak fel a szakemberek. Az egyik szemétgödör leletanyaga között egy teljes
(háztartási) edénykészlet (fazekak, tálak, bögrék) került elő, melyeknek jelentős része túlégett volt. Fel-
merül a kérdés, hogy miért és mi is történhetett, hogy miért hagyták ott? A lelőhely elemzése és a lelő-
hely anyagi kulturájának vizsgálatával a bronzkor átmeneti kérdéseit szeretnénk tisztázni, megvizsgálni a
társadalmat, a lakóházakat és ezek elhelyezkedését illetve ezek anyagát is. A gödrök anyagát feldolgozva
választ kaphatunk kérdéseinkre, ezekben a gödrökben a kultúra mindegyik fázisából találunk kerámiát
ezért az anyagfeldolgozás során ezeknek a gödröknek az anyagát választottuk. A kerámia eszközként
szolgálhat megérteni a kulturális folyamatokat19.
A leletanyag kiválasztásában nem válogattuk a töredékeket, edényeket, a szórvány leleteket is
2007, Varga et al. 1988.

15
Gherdán 2009, Barca et al. 2010,Fabbri et al. 2009, Hoeck et al. 2009, Roberts et al. 2008, Gherdán et al. 2002.
16
Hodder 1982, Hodder 1977, Arthur 2003, Gosselain 1999, David et al. 1988, David/Kramer 2001, Gosselain et al. 2012.
17
Az archeometriai megközelítéseket etnoarcheológiai esetekre vetítették. Lásd Garrigós et al. 2003, 1.
18
Miriam 1991.
19
Wily et al. 2008, 295.
70
3. Kép. Nagykároly- Bobáld tell és a környező telepek. Készítette: Imecs Zoltán.

bevezettük az általunk készített adatbázisba. Tanulmányomban a már feldolgozott kerámia anyagot sze-
retném bemutatni, ez a publikált és a közöletlen leletanyagot is tartalmazza. Bár az elvégzett kutatás
nem léphet fel a teljesség igényével, a régészeti feltárások során előkerült nagy mennyiségű leletek miatt,
megpróbáltunk minnél teljesebb képet adni az Otomani műveltség kerámiájáról. A feldolgozás során a
bronzkori kerámia töredékek formai jellegzetességeit20 figyeltük meg majd ezt követve a készítési techni-
ka vizsgálata, kerámia minnél részletesebb leírása21 valamint a rajzolás.22
A kerámia rekonstrukció gazdag módszertani szakirodalmából a C. Orton féle módszert hasz-
náltuk . Az edény rekonstrukciójával kapcsolatban kérdések lépnek fel, hogy hogyan rekonstruáljuk
23
papíron az edény hiányzó részeit24. A töredékek vizsgálatánál figyelembe kell vennünk mikor két nagyon
hasonló töredékkel állunk szemben egy csoportba helyezzük őket, osztályozásukkal kapcsolatban több
módszer is létezik25: a típus-sorozat, erről akkor beszélhetünk mikor a vizsgált töredékek ugyanabból
a szelvényből, mélységből kerültek elő; a másik módszer a mérés alapú meghatározás, típusokat hatá-
roz meg az arányok fő dimenzióinak szempontjából: geometriai forma: az edények meghatározhatóak
geometriai formák segítségével, például: ovális, ellipszis, henger, kúp stb. Ezzel szemben a tipológia is
osztályozás, viszont ebben az esetben meg kell határozzuk az adott kerámia funkcióját is, mivel a funkci-
onalitás fontos szerepet játszik abban, hogy megértsünk a közösség életét.26 A kerámiát funkciói szerint
három nagy részre lehet osztani: tárolóedények, főzésre valamint felszolgálásra használt edények.27
A kerámia anyag makroszkopikus vizsgálata által begyűjtött információkat egy adatbázisba ve-
20
Eredetileg az edényeket formájuk alapján osztályoztuk, de funkcionalitásuk is meg lett vizsgálva, amelyeknél a töredék
nagysága ezt megengedte. Több töredéknél is megállapítható volt a forma a funkcionalitás, de volt ahol csak a főbb jellemezőket
tudtuk meghatározni.
21
Az edényformák meghatározását leírását megkönnyíti a matematikai összehasonlítás, egy adott töredék vastagsága, a perem
és alj átmérője – így az adott töredékeket össze tudjuk majd hasonlítani; Orton 1993, 76sqq.
22
A kerámia anyag vizsgálatánál a töredékeket, edényeket lerajzoljuk, mely egy egyszerűbb összehasonlításra, valamint a
töredékek lerajzolása által rekonstrukcióra ad lehetőséget. Mikor díszítéssel kerülünk a töredék felülnézetéből egy kiterített
gömbfelületen mutatjuk be.
23
Orton 1993, 80sqq.
24
Orton 1993, 87sqq.
25
Lásd Orton 1993, 152sqq.
26
Horejs 2010, 10sq.
27
Orton 1993, 217sq.
71
Mizsur Anitta-Kinga
4. Kép. Az ásatás általános felszínrajza, mely tartalmazza az 1966-tól végzett feltárásokat (Molnár Zsolt).
zettük. Adatbázisunk Microsoft Access-ben készült, 23 mezőt tartalmaz28 és segít a részletesebb kutatás-
A 23 mező a következő: Leltári szám, Lelőhely, Előkerülési hely, Évszám, Mélység, Objektum, Kerámia állapota, Darabszám,
28
Égetés, Gyurma, Soványító anyag, Tipológia, Atipikus töredék, Perem töredék, Alj töredék, Fül töredék, Díszítés tipológia,
Funkcionalitás, Átmérő, Méret, Készítési technika, Négyzetháló, Stb., Rajzolni. A „Stb.” mező egy a megjegyzéseknek szánt mező
az adatbázisunkban.
72
ban, a mélyre hatóbb vizsgálatokban és lehetővé teszi a sok szempontú vizsgálatot.
5. Kép. Geofizikai felmérések (ELTE szakemberei által, felméréseket végezte: Pethe Mihály).
73
Mizsur Anitta-Kinga
Első lépésben a töredékeket makroszkopikusan29 vizsgáltuk meg, ezeket az elemzéseket kibővít-

jük az edények formájának30, funkciójának feljegyzésével. Az anyag makroszkopikus vizsgálatának eseté-
ben a különböző soványító anyagok31 számára kódokat készítettünk melyek megkönnyítették a későbbi
lekérdezéseket. A leggyakrabban előforduló soványítóanyag a különböző típusú és durvaságú homok.
Az általunk vizsgált kerámia anyagban megfigyelhetjük, hogy mindhárom típusú soványító
anyag jelen van a finom-, félfinom-, és durvahomok is. Ezeket fontos megvizsgálni mivel a nem plasz-
tikus elemek jelenléte a kerámia anyagban visszatükrözi a technológia választást a chaîne opératoire-on
belül32.
A kerámia anyag vizsgálatára a kódokat a következő táblázatban foglaltuk össze:
IV. jelöli azt a
I. jelöli azt a soványító II. jelöli azt a soványító
III. jelöli azt a soványító anyagot soványító anyagot
anyagot melyben anyagot melyben
melyben túlynomórészt finom melyben kalcit, kvarc,
túlnypmórészt durva homok túlnyomőrészt közepes
szemcsézetű homok van. vasoxid, pirit és szerves
tallható. szemcsézetű homok van.
anyagok vannak.
közepes szemcsézetű finom szemcsézetű
I.A durva homok II.A III.A IV.A kalcit
homok homok
durva homok, kerámia
I.B II.B homok, kerámia III.B homok, kerámia IV.B kvarc
zúzalék
zúzalék zúzalék
durva homok, kerámia
I.C II.C homok, kerámia III.C homok, kerámia IV.C vasoxid
zúzalék, csillám
zúzalék, csillám zúzalék, csillám
durva kerámia,
I.D II.D homok, kerámia III.D homok, kerámia IV.D pirit
kerámia zúzalék, kalcit
zúzalék, kalcit zúzalék, kalcit
homok, kerámia homok, kerámia Szerves
I.E durva homok, csillám II.E III.E IV.E
zúzalék, csillám, zúzalék, csillám, anyagok
kalcit kalcit
durva homok, csillám, közepes szemcsézetű finom szemcsézetű
I.F II.F III.F
kalcit homok, kalcit homok, csillám
II.G III.G
homok, csillám homok, kalcit

II.H homok, csillám, III.H homok, csillám,
kalcit kalcit
Meg kell jegyeznünk, hogy a soványító anyag célja, hogy az agyag képlékenységének csökkentése árán
egyéb előnyökre tegyünk szert (gyors száríthatóság, kevesebb selejt kerámia égetésénél). Ebből az követ-
kezik, hogy a mennyiség a döntő kérdés. Ha egy edényben 3-4 db bármilyen szemcse van, akkor az vél-
hetően szennyezés. A soványítóanyagnak olyan mennyiségűnek kell lennie, ami vélhetően befolyásolja
az agyag tulajdonságait. A kalcit mészkukac nevű hibát okoz ha (oxidáló atmoszférával) vörösre égetjük
a kerámiát. Sárga és barna égetésnél ,,csak” kb. 50% az esély. Nem szokott hibát okozni szürke és fekete
égetésnél. Azt, hogy egy fehér szemcse kalcit-e, azt szemre nehéz eldönteni. Lehet dolomit (ez soha nem
csinál mészkukacot), lehet csont, lehet egy sor fehér színű kőzet vagy ásvány. Ahhoz, hogy biztosak le-
29
Látjuk az anyagát, égési módját, díszítő motivisztikáját, a soványító anyagot. A makroszkopikus vizsgálat tehát, megnéztük az
égetési módját, hogy oxidáns környezetben vagy inoxidáns (reduktáns) környezetben égett ki, a soványító anyagot melynek több
fajtáját különböztetjük meg: finom homok, félfinom homok, durva homok, összetört kerámia, csillám mely a töredéken látszik,
az anyag minősége mely lehet finom, félfinom vagy durva. A makroszkopikus vizsgálathoz meg kell jegyeznem, hogy ez alapján
határoztuk meg ha több töredék egy edényt alkotott és ezeket megfelelő módon összeillesztettük és ragasztottuk, az adatbázisban
ezeket jelöltük, bizonyos esetekben meghatározhatóak voltak az edények melyek megengedik, hogy lássuk hogy hány edényről
is beszélhetünk pontosan a feldolgozott kerámia anyagban.
30
Mikor restaurált vagy ép edényt vezettünk be az adatbázisba formai szempontból is megvizsgáltuk. a formájának megfelelő
kódot írtunk be, sok esetben a töredékek nagyságának köszönhetően meg tudtuk állapítani, hogy milyen edényből származik.
31
Szakmány 2008, 54.
32
Minnél nagyobb az agyagban lévő soványítóanyag száma annál soványabb az agyag, a soványító anyag mérete, mennyisége és
típusa befolyással van a kerámia tulajdonságaira. Általában a kisebb szemcsézetű soványítóanyag erősíti míg a nagyobb gyengíti
az edényt. Lásd Szakmány 2008, 54.
74
gyünk benne, anyagvizsgálat kell33.

A töredékek bevezetése az adatbázisba bizonyos kritériumok szerint történik34. Az elemzés során
két nagy kategóriát határoztunk meg a töredékes kerámia anyagban a tipikus35 és az atipikus36 töredéke-
ket. Az adatbázisba való bevezetés után, következett a lekérdezés, ennek eredményeit grafikus módon
diagramákkal jelentettük meg, ami egy releváns alapot ad egy adott kontextusban és időben a formai
jellegzetességek és funkcionalitás összehasonlító vizsgálatának. A töredékek vizsgálata által az is megál-
lapítható, hogy az adott tellen mennyire töredékes a kerámia anyag de egy elhagyás vagy utólagos elha-
gyás is megállapítható akárcsak a különböző helyek használatának jellegei (pl. gödör, szemétgödör, ház).
De meghatározható egy gödör kerámia anyagának vizsgálata által, hogy milyen edények jelennek meg
különböző objektumokban. Amennyiben minden fázis kerámia anyagát megtaláljuk, ebben ez esetben
meghatározható az edény funkcionalitásának változása, formai változás, motivisztika változása, techno-
lógia változás.
Az adatbázisba vezetett össztöredékek száma több, mint 17.000 darab amit az arányosság miatt
csökkentenünk kellett, mivel az eddigi diagrammjaink nem adtak jó képet az általunk feldolgozott le-
letkről37. A különböző statisztikai jellegű kerámia elemzéseket kiegészítik más vizsgálatok, így például a
kémiai analízis38 mivel a kerámia kémiai összetételét tudván sok kérdésre választ tudunk adni39. A kémiai
vizsgálatok mellett meg kell említenünk a petrográfiai elemzéseket40 is, mivel statisztikai vizsgálatainkat
kibővítettük kémiai analízisekkel. A kémiai vizsgálat Szatmár megye hat különböző helységéből szár-
mazó leletanyagok összetételének a szerkezeti vizsgálatából állt41. A kémiai elemzések értelmezésénél
a nagyszámú szakirodalmot42 vettük alapul. A kémiai vizsgálatokhoz tartoztak a származáshely (prove-
niencia) 43 vizsgálatok is, melyek által próbáltuk meghatározni, hogy milyen agyagtípusok használtak
a kerámiakészításáhez és ezek milyen területre jellemzőek. A régészeti leletek nyersanyagának eredét
provenienciáját nehéz meghatározni, a szármzási helyet az anyagi minőség alapján lehet beazonosíta-
ni44. A tárgyak ontogenézise – élete - lehatárolható mivel születnek (készülnek), meghalnak (eldobják
őket). Ezek mellett különböző fázisokon is keresztül mennek a használat során mivel esetenként újítják
is őket. Az agens – a cselekvő ember – irányítja a tárgy mozgását, mivel a tárgy élete kötődhet egyetlen
személyhez is aki megszerezte, feldolgozta, használta, elrejtette vagy magával vitte a túlvilágra. Ez azon-
ban a ritkább eset, mivel a tárgy „életében” többször is gazdát cserélhet, gondoljunk csak a beszerző
vagy készítő közvetlen környezetére: család, de lehet ezen túlmutató is. A proveniencia vizsgálatok, T.
Bíró szerint, igazolják, hogy a megszerzett javak egy része a reguláris kapcsolati rendszeren („kultúrán”,
„törzsterületen”) túl is eljutott az adott „agens” közvetítésével. Ennek formája lehet önkéntes vagy éppen
elvárt, kölcsönös vagy agresszió eredménye: vitte, vette, kapta, lopta. A javak mozgását a régészeti anyag
tükrözi vagy tükrözheti.45 Viszont a nyersanyag felhasználásról elmondhatjuk, hogy a korabeli fazekasok
valószínűleg, olyan nyersanyag forrásokat használtak melyek közel voltak hozzájuk46.
Az edények technológiai vizsgálatánál kitértünk az égetés elemzésére, mivel különböző edényformák kü-
lönböző égetési hőmérsékletet igényelnek.47 A technológiai tradíció kapcsolódik a társadalmi rendszer-
hez és a technikai folyamathoz, egy metafóraként szolgálnak, hogy megmagyarázhassuk a társadalom
aspektusát/aspektusait. A kulturális tradíciók nagy szerepet játszanak az első döntéstől - hogy készítik
33
Véninger Péter szóbeli közlése. Péter Véninger <keramikus@gmail.com> (www.mutargymasolatok.hu).
34
Lásd 31. Lábjegyzet.
35
Tipikus töredékek: azok a töredékek amelyek formai vagy díszítő motivisztikai információval szolgálnak.
36
Atipikus töredékek: ezeknek a daraboknak a vizsgálatakor csupán az anyag jellemzőit tudjuk figyelembe venni.
37
A csökkentés lépései a következők voltak, az adatbázist megszűrtük, hogy csak azok az elemek maradjanak benne melyek az
Otomani kultúra különböző fázisainak az anyagi kultúráját képezik.
38
Goffer 2007, 232sqq.
39
Peacock 1970, 375sqq.
40
Gherdán 2009, 27sq.
41
A vizsgálatokat a Babeș-Bolyai Tudományegyetem, Biológia és Geológia Karának, Geológiai Tanszékére kutatójaja Marcel
Benea végezte. A kiválasztott anyagok hat különböző helyről voltak: Érendréd-Bikadomb, Börvely-Vár, Nagykároly-Bobald,
Szilágypér-Vár, Mezőterem-“Movila Cânepii”, Kaplony-Vár. A töredékek egy kivételével az Otomani kultúrába tartoznak.
42
Garrigós et al. 2003, Hausler 2004, Ferrari-Gaultieri 2006, Ionescu et al. 2011, Papadapulou et al. 2004.
43
T. Bíró 2009, Havancsák et al. 2009, Szilágyi et al. 2011, Garrigós et al. 2003, Ionescu/Ghergari 2004.
44
T. Bíró 2009, 417sqq.
45
T. Bíró 2009, 418sqq.
46
T. Bíró 2009, Wily et al. 2008, 295sqq.
47
Kreiter 2005, 186sqq.
75
Mizsur Anitta-Kinga
el az edényt48 - egészen a késői használatukig.49 Az edénykészítés egy fontos fázisa tehát az égetés, agyag
formázás, formai jelleg és díszítés. Ezeknek értelmezésében a néprajzi kutatások adtak támaszpontot szá-
munkra 50. Mint ahogy már említettük a kerámia anyag töredékes nehéz meghatározni a formai jellegét
és a funkcionalitását. A néprajzi kutatásoknak és a kísérleti régészetnek51 köszönhetően ezek az elemzé-
sek könnyebbé váltak. Mindezek mellett a háztartásrégészet52 (household archaeology) tanulmányozá-
sa könnyebbé teszi a kerámia anyag elhelyezését térben és megérteni az adott társadalmat, társadalom
választását, mivel elemzéseink során az őskori közösségek házatartását vizsgáljuk és rekonstruáljuk. A
háztartás közzépontjában a lakóház áll melynek belső struktúráját vizsgáljuk53, mivel az anyagi (ma-
teriális) vizsgálatban először meg kell határozzuk a lakóház egyes részeinek funkcióit. A térhasználat
vizsgálatában segítenek a beépített elemek, mint a tűzhely, kemence, belső gödör, stb.54, amelyek mi is
alapul vettünk elemzéseink során, hogy rávilágítsunk arra, hogy ez a középső bronzkori kultúra, hogyan
használta ki a tellen a teret. A térhasználat mellett a tárolásra is hangsúlyt kell fektetni és a tárolóedények
vizsgálatára. Mindemellett a háztartási edények és eszközök vizsgálata is kiemelt jelentőséggel bír, mivel
ezek által kapunk egy képet a háztartás jelentőségéről. A háztartásrégészet egyik szerepe, ahogy azt Kalla
meghatározza az, hogy megkülönböztesse a mindennapi és a különleges fogyasztási struktúrákat mely-
ben az archeometriai vizsgálatok vannak segítségére. Viszont a háztartásnak egy szimbolikus aspektusa is
van, melynek szimbolikus aspektusának fontos részét a rituálék jelentik. Lényeges viszont meghatározni
elsősorban az adott kultúra átlagos háztartását, hogy kapjunk egy viszonyítási alapot, amihez majd han-
sonlítani tudjuk az elemzett kerámia anyagot55. Elmondhatjuk, hogy vannak olyan házak és háztartásaik
melyeket csak „ünnepre” használtak majd leégették.56 Szakemberek véleménye szerint megállapíthatók
az ilyen „ünnep” jelei57. Vannak azonban olyan szerencsés esetekmelyekben az egész háztartást rekonst-
ruálhatjuk 58.
Töredékek kémiai vizsgálatának bemutatása
Pásztázó elektronmikroszkóppal (SEM) való vizsgálat során következtetni lehet a morfológiai sa-
játosságokra, fázisátalkulásra illetve a porozitásra, amely információt nyújthat az égetési hőmérsékletről.
Röntgendiffrakciós vizsgálat mely vizsgálat során az összetételről kapunk adatokat. Infravörös spektro-
szkópiás vizsgálat használatával lehetővé válik ismeretlen vegyületek szerkezetének a felderítése vagy
éppen feltételezett szerkezetű minták bizonyítása59.
A kerámia soványításakor kerülhet a gyurmába szerves anyag is, így ha valamilyen szerves anyag
48
Készítési technika lehet hurka technika mely több változatban létezik. Ezen a néven egy modern technikát takar, ugyanis
úgy tűnik, hogy agyaghurkák helyett leginkább szalagokból készültek a régi edények. (Persze ez koronként változó lehet).
A változatai: szalagból vagy agyaghurkából készül. Az edény ,,soronként” gyűrűkből épül fel, vagy spirálban haladt. Az
összedolgozásnál mindig fentről lefelé dolgozza össze, vagy esetleg az egyik oldalon (mondjuk bent) fentről lefelé, de a másik
oldalon ellenkező módon (tehát kint lentről felfelé). Ez már tűnhet szőrözésnek, de van jelentősége. Lehetséges az is, hogy az
edény formáját ,,szabásminta” alapján készítik, néhány egy félköríves, vastagabb szalagra emlékeztető forma kivágásával, és
összerakásával.Kézzel formált edények készülhettek (de ezt lehet, hogy csak a fazekasok feltételezik) marokedény technikával.
Ez azt jelenti, hogy egy félgömb formát alakít ki egy tömör agyaggolyóból fokozatosan. Véninger Péter szóbeli közlése. Péter
Véninger <keramikus@gmail.com>.
49
A Kreiter által végzett elemzés a technológia fontosságával kezd. Vagyis meg kell vizsgálnunk az őskori fazekasok technológiai
választását, mivel a kerámia technológiában megfigyelhető változatosság egy választás jelenlétét mutatja. A kerámia készítésnél
a fazekas egy olyan választást fog tenni, mely köthető a kulturális háttérhez. Az égetésre szánt agyag mennyisége függ az edény
nagyságától, az edény falának vastagságától. Az agyagok különböző anyagok kompozíciói mely anyagok mindegyikének más a hő
hatásra való kiterjesztési/kiterjedési rátája/értéke. Hogy az edény ne repedjen meg úgy az agyagnak, mint a hozzáadott anyagnak
esetleg anyagonak hasonló kell legyen a hő hatására kialakult tágulása/terjeszkedése. Azzal, hogy a fazekas manipulálja az edény
formáját, méretét és a hozzáadott anyagot milyenségét ezzel növelheti az edény fizikai ellenálló képességét. A kerámia törmelék/
zúzalék használata, mint soványító anyag a kerámiában csökkenti annak esélyét, hogy megrepedjen az edény a száradás és
az égetés ideje alatt. Azt is bizonyították a szakember elemzései, hogy a technológia választást részben meghatározza a széles
szociális alkalmazások/gyakorlatok. Azok a döntések melyeket a fazekas tett valószínűleg a technológiai tradíció diktálta. Tehát
ezek a választások idő és hely specifikusak és bizonyos, hogy egy adott csoport egy adott időben végzi. Az etnográfiai vizsgálatok/
tanulmányok azt mutatják, hogy a tradíció egy fontos forrás amellyel a társadalmak „rajzolva” értelmezték az „itt és most”-ot
és előreterjesztették a jövőt, amire rávilágít David et al. és Gosselain is. Lásd Kreiter 2005, David et al. 1988, Gosselain 1999.
50
Davit el al. 1988, Hodder 1977, Hodder 1982, Gosselain 1999, Arthur 2013.
51
Gucsi 2001, 195 sqq.
52
Kalla 2013, 10.
53
Patay 1960, 7.
54
Kalla 2013, 11.
55
Kalla 2013, 15sqq.
56
Nyíri 2013, 163sqq.
57
Kalla et al. 2013, 11sqq.
58
Csányi/Tárnoki 2013, 707sqq.
59
Nagy et al. 2012.
76
lenne az általunk feldolgozott kerámia anyag soványítóanyagában akkor akár 14C-es vizsgálatokat is vé-
gezhetnénk, mely sokban hozzá járulna az Otomani III. fázisának pontosabb datálásához. Mivel elvileg
bármilyen 14C tartalmú szerves- vagy szervetlen anyag alkalmas a radiokarbon meghatározás céljaira:
fa, faszén, tőzeg, csont, nád, magvak, textiliák, bőr, haj, papír, agancs, fog, tojáshéj, kagyló, karbonátos
lerakódások sőt ma már az igen kevés szenet tartalmazó kerámia és vas keltezésével is foglalkoznak60. A
radiokarbon bomlás alapelvei: a természetben előforduló többi elemhez hasonlóan a szén sem csak egy
izotóp formájában létezik. A 14C-es izotóp az atmoszféra felső rétegeiben keletkezik. Minden radioak-
tív bomláshoz hasonlóan a folyamat mindeféle környezeti behatástól függetlenül zajlik. Az időtartamot,
amely alatt a radioaktív izotóp atomjainak száma a felére bomlik, felezési időnek nevezzük. A felezési
idő alatt az atomok száma a felére csökken, két felezési idő elteltével az eredeti izotóp mennyiségnek már
csak egynegyede marad és így tovább. A radiokarbonatomok (14C) esetében a felezési idő átalánosan
elfogadott értéke 5730 év.61
Az általunk használt terminológia magába foglalja a kerámia feldolgozás lépéseit is. Munkánk
során olyan szakkifejezéseket használtunk mint:. Kvantifikáció62, Soványító anyag63, Tipológia, Égetési
mód, az anyag minősége, Tipikus töredékek, Atipikus töredékek, Motivisztika64.
A fent említett terminus technikusok értelmezését megtaláljuk a szakirodalomban.65 Magunk
részéről nem tértünk el a bevett értelmezésektől.
Vizsgálati eredmények
Elsősorban be szeretném mutatni a Marcel Benea által végzett elemzések eredményeit. A makro-
szkopikus leírásokból kiderül, hogy a vizsgált minták színben - két minta kivételével – a szürkétől fekete
árnyalatig mozognak, melyek inoxidáns égetésre utalnak. A minták egyike szendvics szerkezetű, míg
másik kettő színe barnás-pirostól a barnás-sárgásig variál, amely oxidáns égetésre utal. A próbák többsé-
gében a mátrixok relatív homogének, a mátrixok anyaga - akárcsak a fentebb említett kerámia elemzések
leírásában – finom, félfinom és durva. A mikroszkopikus vizsgálatok kiegésztik a makroszkopikus vizs-
gálatokat és meghatározzák a mátrixokban lévő ásványokat, az elkészítésnél használt soványító anyagokat
és az égetési hőmérsékletet. Marcel Benea vizsgálati eredményeit felhasználva és erre építve Nagy Emőke,
Kocsis Beáta és mások66 szintén elemzik a kerámia anyagot.
A SEM felvételek vizsgálatának alapján három csoportba osztották a felhasznált mintákat, az
első csoportban lévők (I. és III. minta) alacsonyabb kiégetésre utalnak, a második csoportban lévő (IV.
minta) az elsőtől eltérően, a szemcséknek összeolvadása figyelhető meg, melyeket piros körökkel jelöltek
(6.Kép), ami arra utal véleményük szerint, hogy ezek már magasabb hőmérsékleten égtek ki; a harmadik
csoportban lévő kiégetési hőmérséklete eltér az előző két csoportétól mivel itt a szemcsék összesülése
6. Kép. Megfigyelhető a szemcsék összeolvadása, melyeket piros körökkel jelöltek.
60
László 2008, 26.
61
Renfrew-Bahn 2005, 131.
62
Kvantifikáció: az első kérdés melyre a felelet az, hogy hány darab kerámiával van dolgunk, hiszen feldolgozáskor tudnunk kell
az anyag mennyiségét meghatározni. Lásd: Orton 1993, 166.
63
Soványító anyag: a másodlagos lelőhelyű agyagok, vagyis azok amelyeket nem keletkezési helyükön találunk, ezek
szennyeződéseket tartalmaznak melyek nehezebbé teszik az agyag formálhatóságát, ezeket a más természetű hordalékanyagokat
nevezzük soványító anyagnak, ezek használatára az agyag könnyebb formálhatósága miatt volt szükség. Lásd Csupor/Angyal
1998, 20.
64
Motivisztika: az edényeken/töredékek található díszítőelemek összessége.
65
Orton 1993, 166, Csupor/Angyal 1998, 20, Renfrew-Bahn 1999, 114, Makkay/Tulok 2006, 268, 235.
66
Nagy et al. 2012, 191 sqq.
77
Mizsur Anitta-Kinga
figyelhető meg ami arra utal, hogy az égetési hőmérséklet magas volt67.
A leletek komponenseinek tömegszázalékos összetételéről táblázatot készítettek:

Komponensek Tömegszázalékos összetétel
I. Minta (%) II. Minta (%) III. Minta (%) IV. Minta (%)
C 3.78 6.3 3.57 2.54
O 36.49 37.85 40.44 34.27
Na 0.49 0.51 0.2 1.03
Mg 1.36 0.46 0.45 1.93
Al 13 4.9 4.27 10.6
Si 32.44 44.46 46.74 37.7
P 1.78 1.49 0.48 -
K 2.65 0.91 0.72 4.21
Ca 1.88 0.76 0.51 1.14
Ti 0.66 - - 0.35
Fe 5.46 1.49 1.72 5.62

F - 0.88 0.89 0.6
A táblázatban összefoglaltakat elemezték is: az I. minta legnagyobb mértékben szilíciumot, oxi-

gént és alumíniumot tartalmaz, ezeknek tömegszázalékos aránya 10% fölötti. Továbbá közepes mérték-
ben (3-10%-ig) tartalmaz vasat (általában oxidos formában), illetve szenet. Főkomponensekhez képest
igen csekély mértékben (0-3%-ig) tartalmaz káliumot, kalciumot, foszfort, magnéziumot, titánt és ná-
triumot. A IV. Minta tartalma hasonló az elsőhöz, azonban eltérés mutatkozik a közepes tartalomban (3-
10 %-ig), melyben kálium és vas található, valamint egyáltalán nem tartalmaz foszfort, a többi mintától
eltérően.
A II. és III. minta összetétele az elemeket vizsgálva ugyanazokat tartalmazza, csupán más tömeg-
százalékban, de a pásztázó elektronmikroszkópiás felvételek alapján szerkezetükben eltérnek egymástól,
mely utal a kiégetés körülményeire. Ez a különbség abban mutatkozik, hogy a II. minta szendvics
szerkezetű, azaz falának külső rétege világos barna, közepe pedig fekete. Ez azzal magyarázható, hogy
oxidatív atmoszférában történő kiégetéskor a kerámia vöröses színű, oxigén hiányában pedig szürke-
fekete árnyalatú. Az eddigi mérések eredményei alapján feltételezhető, hogy mind a négy minta nyersan-
yaga ugyanazon alapanyagokból származtatható, attól függetlenül, hogy kismértékű eltérések mutat-
koznak abban, hogy az érendrédi, a szilágypéri mintával míg a nagykárolyi pedig a börvelyi mintával
mutat hasonlóságot. Összegzésként a vizsgálati eredményekről megállapították, hogy az analízisnek
alávetett négy minta (érendrédi, börvelyi, nagykárolyi, szilágypéri) azonos nyersanyagból származik,
viszont megfigyelhetők kis mértékű eltérések melyeket az az elektronsugaras mikroanalízis eredményeiv-
el támasztanak alá. Véleményük szerint a négy viszgált minta eltérést is mutat amely az égetési
hőmésékletben jelentkezik, mivel ezek különböző hőmérsékleten voltak kiégetve, melyet az FT-IR spe-
ktrumok és a pásztázó elektronmikroszkópiás felvételek bizonyítanak, habár kiégetési hőmérsékletük
mind a négy esetben 600 oC fölé tehető68. Marcel Benea mérési eredményei szerint anyag porózússága a
készítési technológiával függ össze, vagyis nagy valószínűséggel ezeket az anyagokat hajlítással készítet-
ték. A töredékek vizsgálatának eredményeképpen azt is megállapítja, hogy a vizsgált anyagok égetési
67
Nagy et al. 2012.
68
Nagy et al. 2012.
78
hőmérséklete 800-900˚C között történhetett69. A kerámia anyag elemzése során több vizsgálati módsz-
erre is támaszkodtunk. A szakmai specializációt és a telepen belüli kerámia készítési szokások megha-
tározásakor az etnoarcheológiai70 kutatásokat vettük alapul. Próbáltuk végig követni a kerámia útját, va-
lamint a háztartási hulladék együtesekben előforduló kerámia milyenségét úgy formai jelleg mind funk-
cionalitás szempontjából.a feldolgozott anyagban a már közölt és közöleltlen kerámia anyagot is elemez-
tük és a szórvány leletekről szerzett információkat is értelmezük. Az általunk kutatott tell telep valószínó-
leg egy központi település. A terepbejárás anyagát elemezve arra következtetünk, hogy ez lehetett a köz-
ponti tell míg a körülötte lévők a szatelik telepek melyeket a későbbiekben lokalizálni szeretnénk. Geo-
fizikai felméréseket is végeztünk az ELTE munkatársaival közösen71 . A felmérésekből kiderült, hogy a
tell-t egy hármas árokrendszerrel vette körül, melyekről nem tudjuk, hogy egyszerre vagy különbőző
fázisokban jöttek létre. Az árokrendszer már a légifotókból is kirajzolódott de a felmérések igazolták
ezeket a megfigyeléseinket. A kerámia elemzés során több kérdésre is választ kaptunk, több észrevételt
tettünk és tágabb értelmezést adott számunkra úgy a Nagykároly-Bobáldon lévő őskori társadalomról
mind a háztartásukról és mindennapjaikról. A háztartás elemzéséhez elengedthetetlen a ház elemzése, a
szelvényekben felfedezett cölöplyukak elemzése által. A kerámia vizsgálat során betekintést kapunk egy
őskori házba, háztartásba, megvizsgálhatjuk használati tárgyaikat, eszközeiket, életmódjukat és megha-
tározhatóvá válnak ezáltal a fogyasztási minták is. Ugyanakkor betekintést kapunk a “hitvilágukba” ami
több faktortól is függ. Nem minden esetben jelenti egy jobb, kölönlegesebb megmunkálású régészeti
anyagg hogy az adott közösség kultikus tárgyainak része lett volna. Jelen tanulmányban csak az általunk
vizsgált anyagban is jelen lévőkről72 szeretnénk beszélni és bemutatni néhány elméletet. Ezeknek a tárg-
yaknban a vizsgálata (kocsi/szekér modellekről , kerékmodellekről) számtalan különböző véleményt erd-
ményezett a témával foglalkozó szakemberek körében73 ezek funkcionalitás szempontjából is (kultikus
tárgy vagy játék)74. A kerámia makroszkopikus vizsgálatának köszönhetően és a metodológiában felso-
rolt különböző elemzési lehetőségek felhasználása által megállapíthatjuk, hogy az arányosítás szempon-
tjából végzett szűrést követően az anyag megoszlása fázisonként sokkal jobban értelmezhető. A töredékes
anyag dominál, célunk az volt, hogy megvizsgáljuk, hogy mennyire töredékes a kerámia. Ha ilyen mér-
tékben töredékes anyaggal állunk szemben akkor az valószínűleg háztartási hulladék, mert deponálások,
felajánlások esetén ép edényeket találunk, melyek meghatározott sorrendben egy gödörbe vagy más ob-
jektum közelében helyeztek el. Az anyag jellegét fázisonként illetően a IIIa fázist kivéve mindegyik fázis-
ból ismerünk ép edényt. Mindegyik fázisban jelen vannak olyan töredékek melyek restauráltak vagy es-
etleg restaurálhatóak. A kerámiák színét tekintve meghatározhatunk monokróm és polikróm töredékeket
is, viszont megkülönböztethetünk “semleges színű” töredékeket is melyek arra utalnak, hogy egy nagyon
gyenge oxidációs égés mehetett végbe vagy esetleg a hozzá értő szakember aki a kerámia égetést felügy-
elte nem volt teljesen ura a hőmérsékletnek és az égetési környzetnek. Égésmód szempontjából, az inox-
idáns égetés dominál. Ami arra enged következtetni, hogy a hozzá értő szakember (fazekas?) gödörben
égethette ki az edényeket. Ez a technológia jellemzően a középső bronzkori kultúrák kerámia égetésére.
Jelen vannak a kemencék is, viszont egy kemence segítségével a szakember már olyan mértékben tudja
kontrollálni a tüzet és az égetést, hogy előállíthat akármilyen minőségű kerámiát. Az elmúlt évek kutatá-
sainak következtében nem találtunk kerámia égető kemencét, ebből az okból kifolyólag a gödörben való
égetés tűnik a legvalószínűbbnek. A kemencék segítségével a hozzá értők olyan minőségi kerámiát is elő
tudtak állítani melyeket gödörben nem (házi kerámiákat), hiszen a különböző funkciót ellátó edények
más-más égetési technológiát követeltek. Az anyag minőségét tekintve a finom és durva kerámia ugyano-
lyan számban van jelen míg a félfinom kerámiából van a legkevesebb. A durva kerámia (főzésre, sütésre,
tálalásra szolgáló edények) ellenállóképessége miatt az agyagot durva homokkal soványították, hogy az
edény terherbírása nagyobb legyen és ne repedjen meg, ne törjön el, mig az étkezésre és a finom kerámia
készítésénél a soványítóanyag kisebb szemcséjű homok volt, hiszen ezeket nem használták napi rend-
szereséggeé. Vizsgálatainkbül azt is megállapítottuk, hogy a durva kerámiára főképp az oxidáns égetés
69
Buletin de analiză mineralogică şi petrografică nr. 11 / 2012.
70
Gosselain 1999, Hodder 1977, Hodder 1982, David/Kramer 2001, David et al. 1988.
71
A méréseket Pethe Mihály végezte.
72
Az általunk feldolgozott kerámia anyag tartalmaz miniatűr edényeket, kocsimodeleket és kerékmodeleket is.
73
Schuster 1966, Chidiosan/Ordentlich 1975, Piggot 1987, Bondár 1992.
74
Ilon 2008, 113sqq.
79
Mizsur Anitta-Kinga
7. Kép. Megfigyelhető a szemcsék összeolvadása, melyeket piros körökkel jelöltek. A 3-as próba képe (A
Marcel Benea által végzett kémiai vizsgálat 4 oldalán található kép. Buletin de analiză mineralogică şi
petrografică nr. 11 / 2012)
jellemző míg a finom kerámiára az inoxidáns, ezeknek funkcionális okai lehettek. Oxidáns égetés esetén
az agyag oxigént kap a benne lévő ásványi anyagok másképp égnek ki, másféle kötések alakulnak ki
mlyek maguk után vonják azt, is hogy ellenállóbbak lesznek. Ezzel ellentétben inoxidáns égetés során a
kerámia színe fekete lesz melynek nem csak a funkcionalitásbeli de esztétikai okai is lehettek. A néprajzi
kutatásoknak köszönhetően felfigyeltünk arra, hogy több társadalomban is a fekete szín az ősök színe,
ezzel is tisztelhetik az őket. Akár az ősöket tisztelik ezzel a színnel akár a rituálékban kapnak szerepet az
ilyen edényekről elmondhajtuk azt is, hogy a mindennapi életben is használták őket, mivel több ilyen
edénytípuson felfedeztünk használatra utaló nyomot és másodlagos égést is. A kerámia minőségét
fázisonként vizsgálva észrevehetjük, hogy mindegyikben a finom kerámia dominál, mégis a finom
kerámiából a legtöbb, a kultúra első fázisából ismeret, így kijelenthetjük, hogy az inoxidáns égetésű fi-
nom kerámia leginkább az Otomani I fázisára jellemző. A soványító anyagot hasonló elemzésekor
feltűnik, hogy a finom homok és csillám kombinációja dominál az első fázisban, míg a második fázisában
a kultúrának a durva homok és kerámia törmelék van jelen gyakrabban míg az utolsó fázisban úgy a fi-
nom- mind a durva homok nagyszámban jelenvan, akárcsak a kerámia törmelék is. A fentiekben már
említett 2001-ben feltárt 6-os számú objektum edényösszetétele, több kérdést is felvett. Funkcionalitás
szempontjából egy teljes edény készletet figyelhetünk meg, melyek a fazéktól egészen a minatűr edényig
terjednek. Jelen vannak a sekély- és mélytálak, fazekak, csészék, hordó formájú és amphora típusú edé-
nyek, miniatűr edények. A többféle edénytípus jelenléte felvetheti azt a próblémát, hogy ez az objektum
nem egy egyszerű háztartási hulladékgödör, hanem egy kultikus gödör ami akár egy lakomát követően is
létrejöhetett. Ennek megállapítása érdekében készítettük el a diagrammot mely megmutatja a rétegen-
kénti elhelyezkedését az edényeknek, ennek köszönhetően láthatjuk, hogy 1,2-1,9 méter mélységek
között találjuk a legtöbb edényt ami azt mutatja, hogy valószínűleg különböző periódusokban nyitották
meg a gödröt és dobták be az edényeik melyeket már nem használtak. Amennyiben fázisonként elemez-
zük a kerámia anyagot láthatjuk, hogy 96%-ban az utolsó fázis kerámia anyagával találkozunk a gödör-
ben és alacsony számban van jelen az I-II-IIIa-fázis anyaga. Valószínűleg belekeveredhetett az előző
fázisokra jellemző anyag, esetleg tovább élt az adott tárgy a kultúra előző fázisaiból. A gödör anyagában
is túlynomórészt a finom kerámia dominál és az ezekre jellemző inoxidáns égetés. A formai változatosság
azzal magyarázható, hogy akárcsak a mai világban akkor sem volt egy egységes ízlés. Mindenki a saját
80
8. Kép. A 6-os próba képe (A Marcel Benea által végzett kémiai vizsgálat 4 oldalán található kép. Bule-
tin de analiză mineralogică şi petrografică nr. 11 / 2012)
magának legmegfelelőbb formát válaszototta. Ízlés alatt itt nem a díszítő motivisztikát értjük hanem az
ételek tálalására és tárolására szolgáló edénytípusok formai jellegzetességeit, mivel az étrend változásával
a formák is változtak aszerint, hogy melyik a legmegfelelőbb az étel elkészítésére és tálalására. A kultúra
különböző fázisaiban a formavilág nem teljesen egységes mivel, vannak olyan formák melyek mindegyik
fázisban jelen vannak, ezek azok az edények melyek a mindennapi életben létftosságu szerepet játszanak
mint, (a fazakak, tálak, bögrék) vagyis amelyeket étkezésre és ivásra használtak. A kultúra következő
fáazisaiban megfigyelhetünk olyan funkcionális kategóriákat melyek a kultúra mindegyik fázisában jelen
vannak azonos formai jellegzetességel csask a díszítő motivisztika változott. Viszont megfigyelhetünk
olyan formákat melyek egy-egy fázisból hiányoznak, majd újra megjelennek, de új formák is jelent-
keznek. A kémiai vizsgálatok eredményeképpen elmondhajtuk azok a töredékek melyek elemezve lettek
800-900˚C-on lettek kiégetve, mely hőt egy gödörben is elérhettek a hozzá értő szakemberek. A vizsgála-
tok alapján elmondható, hogy az Otomani kultúra hordózóinak kerámia készítéshez értő szakemberei az
Otomani IIIb fázisban, kedvelték a házi kerámiák készítését melyből arra lehet következtetni, hogy
elsődlegesnek tekintették a főző- és tárolóedények készítését. Soványító anyagként durva homokot,
összetört kerámiát használtak melyet az edények fizikai bíróképessége miatt választottak, a díszítés nem
maradt el, amint már említettem ez az eljárás megnehezítette a kerámia formálhatóságát, elkészítését. A
kerámia készítés nem történhetett házilag, nem tartjuk valószínűnek, hogy minden ház „rendelkezett”
egy kemencével/kerámia égető gödörrel esetleg, hogy minden házban lehetett volna egy szakember aki
ismeri a kerámia készítés technikáját és technológiáját. Valószínűbb, hogy az edényeket egy/több
hozzáértő szakember készítette el.
Elemzéseinknek célja létrehozni egy egységes tipológiát, mivel az Otomani kultúra kerámia any-
agára ilyen nem létezik vagy legalábbis amelyik megtalálható nem teljes. A tipológiai táblák melyeket
felhasználtunk Németi János és Molnár Zsolt készítették az általuk feldolgozott kerámia anyagát fel-
használva. A táblákat ki lehet majd bővíteni, analógiákat keresni, megvizsgálni a többi Otomani kultúrára
jellemző tell kerámia anyagát, készítési technikáját, formai jellegzetességét. A tipológiát temészetesen ki
lehet bővíteni a díszítő motivisztika vizsgálatával is akár fázisonként és megvizsgálni a fejlődését, hogy
hogyan változik a kultúra különböző fázisaiban és, hogy melyik milyen edénytípusra jellemző.
A kerámia kutatás fejlődésének és a néprajzi párhuzamoknak köszönhetően ma már az őskori kerámiákra
is kielégítő vizsgálatokat tudunk végezni. Így tehát megállapíthajtuk, hogy az Otomani kultúra első
fázisára a finom, inoxidáns égetésű kerámia a jellemző, a második fázisra a félfinom, míg a kultúra utolsó
fázisára a finom oxidáns kerámia és a nagyszámú házi kerámiák jelenléte jellemző.
81
Mizsur Anitta-Kinga
List of plates
Pl. 1. The Bobáld I point is marking the tell we are researching. Map made by Imecs Zoltán.
Pl. 2. Aerial photo: Bobáld tell settlement (Apai Emese, Molnár Zsolt).
Pl. 3. Bobáld tell and the vecinity settlements.
Pl. 4. Geophysical survey made by Pethe Mihály from the Eötvös Lóránd University Budapest.
Pl. 5. The plan of the excavation since 1966 to 2013.
Pl. 6. We can see the fusion of the particles marked with the red circles.
Pl. 7. The photo of the example 3 (This photo is from the 4. Page on the chemical analyses made by
Marcel Benea)
Pl. 8. The photo of the example 6 (This photo is from the 4. Page on the chemical analyses made by
Marcel Benea)
Könyvészet
A bronzkor kincsei… 1995: Ecsedy I./Kemenczei T. (Szerk.), A bronzkor kincsei Magyarországon. Janus Pannonius
Múzeum időszakos kiállításának évkönyve, Pécs 1995.
Arthur 2013: Arthur, J. W., Ethnoarchaeology, pottery and technology: bridging etnoghraphic and archaeological
approaches, Reviews in Antropology 32, 2003.
Barca et al 2010: Barca D./Russa M.F. La /Crise M.F. La, Technological and geochemical study of two red-figured vases
of unknown provenance by various analytical techniques., Appl Phys. A, 100, 2010.
Bogucki/Crabtree 2004: Bogucki P./Crabtree P.J., Ancient Europe 8000 B.C. – A. D. 1000 Ecyclopedia of the Barbarian
world, New York 2004.
Bondár M., Korabronzkori kocsimodell Börzöncéről, ZM 4, 1992, 113-127.
Chidioşan/Ordentlich 1975: I. Chidioşan, N./ Ordentlich, I., Un templu-megaron din Epoca Bronzului descoperit
la Sălăcea. Crisia 5, 1975, 15-27.
Csányi/Tárnoki 2013: Csányi M./Tárnoki J., A Dinner Set from a Bronze Age House in Level2 of Túrkeve-Terehalom
Settlement, Ősrégészeti Tanulmányok I, Moments in Time, L’Harmattan, Budapest 2013.
Csupor/Angyal 1998: Csupor I./Angyal Zs., Fazekaskönyv, Budapest 1998.
David et al 1988: David N./Sterner J./Gavua K., Why pots are decorated, Current Anthropology, 29, Number 3, June,
1988.
David/Kramer 2001: David N./Kramer C., Ethnoarchaeology in action, Cambridge 2001.
Davidson 1981: Davidson, T. E., Pottery manufacture and trade at the prehistoric site of tell Aqab, Syria, Journal of
Field Archaeology 8, 1981.
Duffy 2010: Duffy P. R., Complexity and autonomy in Bronz Age Europe: assesing cultural developments in eastern
Hungary, Dissertation, University of Michigan 2010.
Fabbri et al 2009: Fabbri B./Gligor M./Gualtieri S./Varvara S., Archaeometric comparison between the Neolithic
pottery of different cultures at the archaeological site of Alba Iulia (Transylvania, Romania), Studia
Universitatis Babeş-Bolyai- Geologia 54 (1), 2009, 23 – 26.
Ferrari/Gualtieri 2006: Ferrari S./Gualtieri A. F., The use of illitic clays in the production of stoneware tile ceramics,
Applied Clay Science 32, 2006, 73–81. (wwww.sciencedirect.com)
Garrigos et al 2003: Garrigós J. B. I./ Ontiveros M. A. C./Kilikoglou V., Chemical variability in clays and pottery from
a traditional cooking pot production village: testing assumptions in Pereruela, Archaeometry 45/1,
2003, Oxford 2003.
Gherdán 2009: Gherdán K., 7000 év kerámiái- Vörs, Máriaasszony-sziget őskori kerámia leleteinek archeometriai
összehasonlító vizsgálata területi kitekintéssel, Budapest 2009.
Gherdán et al. 2002: Gherdán K./Szakmány Gy./Ilon G., Petrological investigation of bronze and iron age ceramics
from west Hungary: Vaskeresztes, Velem, Sé, Gór. Modern Trends in Scietific Studies of Ancient
Ceramics, BAR International Series 1011, Oxford 2002.
Goffer 2007: Goffer Z., Archaeological Chemistry, New Jersey 2007.
Gogâltan 1999: Gogâltan Fl., Bronzul timpuriu şi mijlociu în Banatul românesc şi pe cursul inferior al Mureşului,
Timişoara 1999.
Gosselain 1999: Gosselain, O.P., In Pots We Trust, Journal of Material Culture 4(2), London, Thousand Oaks, CA
and New Delhi 1999.
82
Gosselain et al 2012: Gosselain O./ Livingstone A., A century of ceramic studies in Africa, OUP. First Proof, 2012.
<https://www.academia.edu/4930250/A_century_of_ceramic_studies_in_Africa>
Gucsi 2001: Gucsi L., A bronzkori speciális házikerámiák használatának kérdése, In: Dani J./Hajdú Zs./Nagy E./
Selmeczi L. (Szerk.), Fiatal Őskoros Kutatók I. Összejövetelének konferenciakötete, ΜΩΜΟΣ I,
Debrecen 2001, 195-197.
Haimovici 1987: Haimovici S., Studiul Paleofaunei din aşezarea eponimă a culturii Otomani- Epoca Bronzului,
Crisia 17, 1987.
Häusler 2004: Häusler W., Firing of Clays Studied by X-ray Diffraction and Mössbauer Spectroscopy, Hyperfine
Interactions, 154: 121–141, Kluwer 2004.
Havancsák et al 2009: Havancsák I./Bajnóczi B./Szakmány Gy./Kreiter A./Szöllősi Sz./Gáti Cs., A petrográfiai
vizsgálatok jelentősége a kelta kerámiák grafitos soványítóanyagának proveniencia meghatározásában,
Archeometriai Műhely 4, 2009 (http://www.ace.hu/am/).
Havassy 1997: Havassy P. (Szerk.), Látták Trója kapuit. Gyulai Katalógusok 3. Kulcsár G./ V. Szabó G., Kronológia,
Gyula 1997.
Hodder 1977: Hodder I., The distribution of material culture items in the Baringo District, Western Kenya, Man, New
Series, Vol. 12, No. 2, Royal Anthropological Institute, 1977.
Hodder 1982: Hodder, I., Symbols in Action. Ethnoarchaeological studies of material culture, Cambridge 1982.
Hoeck et al 2009: Hoeck V./Ionescu C./Ghergari L./Precup C., Towards mineralogical and geochemical reference
groups for some Bronze Age ceramics from Transylvania (Romania), Studia Universitatis Babeş-Bolyai,
Geologia 54 (2), 2009, 41 – 51.
Horejs 2010: Horejs B., Analysing pottery: processing- classification- publication, Bratislava, 2010.
Ilon 2008: Ilon G., A napbárka és a Napisten a bronzkori Kárpát-medencében in Régészeti Nyomozások
Magyarországon. Martin Opitz Kiadó, 2008, Budapest.
Ionescu/Ghergari 2004: Ionescu C./Ghergari L., Vinca ceramics (Middle Neolithic) in Transylvania: petrographical
and geoarchaeological features, In: Pavlides S.B./ Kilias A.A. (eds.) 5th International Symposium on
Eastern Mediterraneum Geology, Thessaloniki 2004.
Ionescu/Ghergari 2007: Ionescu C./ Ghergari L., Caracteristici mineralogice și petrografice ale ceramicii romane din
Napoca in Ceramica romană de la Napoca, Cluj-Napoca 2007.
Ionescu et al 2011: Ionescu C./ Hoeck V./ Ghergari L., Electron microprobe analysis of ancient ceramics: A case study
from Romania, Applied Clay Science 53, 2011.
Jervis 1911: Jervis W.P., A Pottery Primer, New York 1911.
Kalla et al 2003: Kalla G./Kertész R./Kulcsár G. (Szerk.), ŐL 5, Reményi L., Megjegyzések a Kárpát-medence középső
bronzkori „virágkorának” kérdéséhez. Budapest 2003.
Kalla et al 2013: Kalla G./ Raczky P./ V. Szabó G., Ünnep és lakoma a régészetben és az írásos forrásokban. Az
őskori Európa és Mezopotámia példái alapján, Convivium, az ELTE, BTK, 2012-es vallástudományi
konferencia előadásai. Vallástudományi Központ, Budapest 2013.
Kreiter 2005: Kreiter A., Preliminary report of middle bronze age ceramic analyses from Százhalombatta. In: Poroszlai,
I./Vicze, M. (Szerk), Százhalombatta Archaeological Expedition (SAX), Report 2, 2005, 187-194.
László 2008: László A., Keltezés a régészetben, A radiokarbon kormeghatározás, Kolozsvár 2008.
Makkay/Tulok 2006: Makkay J./Tulok M., Régészeti kifejezések szótára, Budapest 2006.
Miriam 1991: Miriam T. S., Ceramic change in ethnoarchaeological perspective: a kalinga case study, Asian Perspectil
Jes, Vol. 30, no. 2, Hawaii 1991.
Nagy et al 2012: Nagy E./Kocsis B., Régészeti kerámiák anyagvizsgálata, Bitay E.,(szerk) Műszaki Tudományos
Füzetek. Fiatal Műszakiak Tudományos Ülésszaka XVII., Erdélyi Múzeum-Egyesület kiadványa,
2012, Kolozsvár, 191-194.
Németi 1999: Németi J., Repertoriul arheologic al zonei Careiului, Bucureşti 1999.
Németi/Dani 2001: Németi J./ Dani J., Néhány kora bronzkori sír az Érmellékről /Románia/ és a Nyírségből /
Magyarország, JAMÉ, 43, 2001, 95-126.
Németi/Molnár 2007: Németi J./ Molnár Zs., A tell telepek elterjedése a nagykárolyi- síkságon és az Ér völgyében,
Kolozsvár2007.
Németi/Molnár 2012: Németi J./Molnár Zs., Bronzkori hatalmi központok Északnyugat-Erdélyben: a Nagykároly-
Bobáld-tell, Szeged 2012.
Németi/Roman 1990: Németi J./ Roman, P., Date preliminare asupra cercetărilor arheologice de la Carei-”Bobald”,
Thraco-Dacica, XI, 1990, 39-47.
Nyíri 2013: Nyíri B., Domb tetején kicsi ház – egy kora bronzkori házbelső edénykészletének vizsgálata Dunaújváros-
Rácdomb tell-telepéről, In: Anders A./Kalla G./Kiss V./ Kulcsár G./V.Szabó G. (Szerk.) Ősrégészeti
Levelek, ΜΩΜΟΣ VII, Budapest, 2013.
Orton 1993: Orton, C., Pottery in archaeology, Cambridge 1993.
83
Mizsur Anitta-Kinga
Papadapulou et al 2004: Papadopoulou D. N./Zachariadis G. A./Anthemidis A. N./Tsirliganis N.C./Stratis J.A.,

Comparison of a portable micro-X-ray fluorescence spectrometry with inductively coupled plasma
atomic emission spectrometry for the ancient ceramics analysis, Spectrochimica Acta Part B 59, 1877–
1884, 2004.
Patay 1960: Patay P., A bronzkorszak népei, Budapest 1960.
Peacock 1970: Peacock D.P.S., The scientific analysis of ancient ceramics: a review, World Archaeology, Vol. 1, No. 3.
Piggot 1987: Piggot, S., Az európai civilizáció kezdetei. Az őskori Európa az első fölművelőktől a klasszikus ókorig.
Gondolat Kiadó, 1987, Budapest.
Renfrew/Bahn 1999: Renfrew C./Bahn P., Régészet elmélet, módszer, gyakorlat, Budapest 1999.
Roberts et al 2008: Roberts S./Sofaer J./Kiss V., Characterization and textural analysis of Middle Bronze Age
Transdanubian inlaid wares of the Encrusted Pottery Culture. Hungary: a preliminary study, Journal of
Archaeological Science 35, 2008, 322-330.
Schuster 1996: Schuster, C., Despre cărucioarele de lut ars din Epoca bronzului de pe teritoriul României, Thraco-
Dacica. TOMUL XVII 1-2, Editura Academiei Românie, 1996, București.
Szakmány 2008: Szakmány Gy., Kerámia nyersanyagok, kerámiák a mai Magyarország területén a neolitikumtól a
XVIII. Század végéig, In: Dr. Kovács F., (szerk) A Miskolci Egyetem Közleménye. A sorozat, Bányászat,
74. Kötet, Miskolc, 2008.
Szilágyi et al 2011: Szilágyi V./Szakmány Gy./T. Bíró K./Taubald, H./Tóth M./Balázs R./Leno, V./Zöldföldi J./
Csengeri P., Előtanulmányok a kerámia nyersanyag mintavételezés stratégiájának kidolgozásához a
középső neolitikus bükki kultúra finomkerámiájának archeometriai vizsgálata kapcsán, Archeometriai
Műhely 1, 2011 (http://www.ace.hu/am).
T. Bíró 2009: T. Bíró K., Vittem, vettem, kaptam – loptam? Gondolatok a proveniencia vizsgálatok eredményeinek
értelmezésének köréből. In: Nagy E.Gy./ Dani J./ Hajdú Zs. (Szerk) ΜΩΜΟΣ VI, Szombathely, 2009.
Varga et al 1988: Varga I./ Süvegh G./ Czakó I., Egy későbronzkori kerámia komplett vizsgálata, Pápai Múzeumi
Értesítő 1, 1988.
Wily et al 2008: Willy S. K. B./Matsumura K./Nakai I., Firing technologies and raw materials of typical early and
middle bronze age pottery from Kaman-Kalehöyük: a statistical and chemical analysis, Anatolian
Archaeological Studies, vol. XVIII, Isebu CO, 2008, Japan.(http://www.jiaakaman.org/pdfs/aas_17/
AAS_17_front_matter.pdf).
Mizsur Anitta-Kinga
mizsuranitta@yahoo.com
84
A Lost Dagger from Ernei, Mureş County
Botond Rezi
Rezumat: Pumnalul pierdut de la Ernei, jud. Mureş.

Deoarece pumnalul de bronz descoperit în timpul săpăturilor de la Ernei (jud. Mureș) s-a pierdut între timp,
o examinare concretă și detaliată a piesei nu se poate face. Totodată situația stratigrafică a piesei este de
asemenea incertă. Analogiile citate indică o datare grosso modo între Bronzul Timpuriu și Bronzul Mijlociu.
Luând în considerare totuși caracteristicile strict formale, o datare mai strânsă în cea de a doua perioadă
pare mai probabilă. Nu prezintă o formă atât de evoluată precum pumnalele din Bronzul Târziu, totodată
piesa nu se poate lega nici de cele câteva materiale răzlețe Noua descoperite în timpul săpăturilor. Cele mai
bune analogii arată de asemenea o pătrundere a formei dinspre est.
Abstract: A Lost Dagger from Ernei, Mureş County.
Because the dagger discovered during the archaeological excavations from Ernei (Mureș County) disappeared,
a detailed examination of the artefact could not be accomplished. At the same time the stratigraphical
situation of the bronze item is not secure either. The presented analogies indicate a dating roughly between
the Early and Middle Bronze Age. Taking into consideration the rigorous typological characteristics, a more
precise dating to the second period seems more plausible. It doesn’t have an evolved outline as the Late
Bronze Age daggers, and the artefact cannot be linked to the very scarce Noua material either, which was
unearthed at the site. The best analogies show a penetration of the form from the east.
Резюме: Втрачений кинджал з Ерней, повіт Муреш.
Оскільки бронзовий кинджал, виявлений під час розкопок в Ерней (повіт Муреш), згодом був
втрачений, то провести конкретне і детальне дослідження предмету немає можливості. Також
і стратиграфія предмету є невизначена. Аналогічні цитати вказують, по великому рахунку,
на період ранньої та середньої бронзи. Беручи до уваги суто формальні характеристики, більш
ймовірним є датування другим періодом. Не маючи розвинутої форми, на відміну від кинджалів
періоду пізньої бронзи, водночас предмет не може бути пов’язаний з тими кількома відмінними
матеріалами Нового відкриття під час розкопок. Найкращі аналогії вказують на проникнення
форми зі сходу.
Keywords: eastern dagger, Middle Bronze Age, import.

Cuvinte cheie: pumnal estic, epoca mijlocie a bronzului, import.
Ключові слова: Східний кинджал, епоха середньої бронзи, імпорт .
The following short paper presents a Bronze Age dagger from the settlement researched in Ernei
(Mureș County), excavations presented by S. Berecki and R. E. Németh in this same volume.1
From the upper ploughing layer, beside pottery fragments from the Bronze Age, Early Iron Age and
Migration Period, a broken bronze object came to light, which lacks its tip. Unfortunately the artefact was
lost right after the excavation, which is the reason we do not have the possibility to perform a detailed
documentations, with measuring or cross section drawings. There is one single picture at our disposal,
which was made shortly after the excavations (Fig. 1). The artefact had a length of 8 cm, with a maximum
width of 2.7 cm. The hypothetical reconstruction of the piece gave us a length closely around 12 cm (Fig.
1). Taking into consideration the general outline of the artefact, we believe that it can be listed within the
category of the bronze/copper daggers, with leaf shaped blade, with two cutting edges, lenticular cross
section, without a middle strengthening rib, with slightly rounded shoulders and tanged hilt.2
The analogies referenced below, will focus only on those daggers which are lacking the middle
strengthening rib on the blade, and the hilt having a tanged ending, rectangular in shape. An early dagger,
listed within the b1d variant by P. Roman, came to light at Băile Herculane–Peştera Hoţilor (Caraş-
Severin County), and was assigned to the Coţofeni culture, phase III.3 In an inhumation grave, under a
1
Berecki/Németh 2014, Plate 5/1.
2
Regarding the terminology of the daggers see: Băjenaru/Popescu 2012, 365–366, with earlier literature.
3
Roman 1976, 17, Pl. 8/26.
Botond Rezi
barrow, at Vârghiş-Crăciuneşti (Harghita County) another similar copper dagger was discovered, which
was listed within the category of spearheads, and dated to the middle of the Early Bronze Age.4 From
typological point of view the artefact from Vârghiş-Crăciuneşti can be listed within the category of daggers
with two edges, and tanged hilt, instead of the spearheads.5 In the outer Carpathian Region, at Mihai
Viteazu (Constanţa County), from a barrow disturbed by ducting works, a leaf shaped copper dagger
was unearthed, dated roughly to the transition period to the Bronze Age.6 At Odaia Turcului (Dâmbovița
County), from a Glina III layer, a fragmented dagger was found, having a flat (double convex) cross
section, but with an almost rectangular blade.7 The dagger from Târpeşti (Neamț County) is assigned
to the Noua culture, but in the settlement, affected by later earthworks, important Early Bronze Age
remains were also noticeable, to which the dagger most probably can be linked.8
From the Middle Bronze Age two similar pieces were discovered at Sighişoara-Dealul Turcului
(Mureș County), and were initially dated to the beginning of the Bronze Age, being regarded as the
transitory shapes from the copper daggers,9 later the same artefacts were dated to the Middle Bronze
Age.10 The piece from Cândeşti (Vrancea County) is characteristic for the Monteoru culture phase Ic3,
and has also a similar dimension like the dagger from Ernei.11 At Odobești (Vrancea County), within a
Monteoru settlement, a bronze hoard came to light, which contained also a Griffangeldolch type copper
dagger, with a flange between the hilt and the blade.12 The vessel of the hoard was dated to the Monteoru Ia
or IIa phase.13 We can also name the isolated find from Coslogeni (Călăraşi County), typologically being
situated very close to the dagger from Odobeşti, with leaf shaped blade, and with the hilt widened at the
end.14 An almost identical dagger was discovered at Roseti (Călăraşi County), but it is much larger than
the one from Ernei.15 The bronze dagger from Baraolt (Covasna County), assigned to the Wietenberg
culture, unfortunately cannot be listed within the analogue finds due to the very superficial publication.16
From the Late Bronze Age we can hardly find similar artefacts, with short blades missing the
middle rib, and the tanged hilt without the flange or ring at the base of the hilt. The dagger from Ulmi-
Liteni (Iaşi County) can be listed here, assigned to the Noua culture, with a leaf shaped blade, and a barely
visible strengthening rib on one side of the blade.17 At Năeni (Buzău County) a similar dagger, with a
wider hilt was discovered, in layer 1 at the settlement, beside Late Bronze Age material and scalloped
scapulaes.18 From Gârbovăţ-Zaharasca (Galaţi County) comes an early dagger, from the I phase of the
Noua culture.19
Towards west we can find similar but not identical daggers in Hungary at Dunaföldvár,20
Tiszapolgár–Basatanya, Szeged–Bilisics and Aszód21 in Bodrogkeresztúr contexts, in Boemia at Slaný,
in uncertain find circumstances,22 and in Poland at Strzyżów, from an inhumation grave, dated to the
4
Székely 1955, 9–10, Fig. 2/5; Székely 1997, Pl. XCI/7. It has to be mentioned that the dagger from Vârghiş-Crăciuneşti was sold
in 1949 by Adalbert Borbáth to the Szekler National Museum (See Székely 1955, 9). The exact find circumstances are unknown,
and the affirmation of Zs. Székely that the piece was recovered from secure stratigraphical conditions cannot be sustained (see:
Székely 1997, 67).
5
Regarding the general forms of the spearheads characteristic for the Early and Middle Bronze Age see: Bader 2006, Taf. 1 and 2.
6
Irimia 1981, 347–348, Fig. 2/2.
7
Băjenaru/Popescu 2012, 376/20, fig. 6/8.
8
Băjenaru/Popescu 2012, 379/28, 389, fig. 6/9.
9
Horedt 1960, 129, Abb. 13/4–5.
10
Boroffka 1994, 235, places the artefact in the B and C evolution phases of the culture, mentioning that the dagger might be
dated to an earlier period as well. See also Andriţoiu/Rustoiu 1997, 32, Fig. 21/1.
11
Florescu 1978, 113, Fig. 10/4, 6.
12
Soroceanu 2012, 135–137, Taf. 53/4. Like the dagger from Ernei this piece had a similar dark green patina as well, with lighter
spots.
13
Vulpe 1964, 132, footnote 8.
14
Culică 1975, 521, fig. 2/3.
15
Culica 1975, 521, fig. 2/2.
16
Székely 1962, 329, Fig. 4/3.
17
Florescu 1960, 120, fig. 4/11.
18
Băjenaru/Popescu 2012, 389, fig. 9/5.
19
Florescu 1991, Fig. 109/23.
20
Patay 1938, Taf. 1/12.
21
Băjenaru/Popescu 2012, 381.
22
Moucha 2007, Taf. 129/8.
86
transition period from the Copper to the Bronze Age,

with antecedents from the regions of Volga River and Ural
Mountains.23 In a large number similar artefacts came to light
east from the Carpathians, out of which we name those from
Căuşeni and Hlinaia, from the Republic of Moldova.24 They
are considered imports from the Volga and Ural regions as
well.25
The deficiency of the documentation of the
dagger from Ernei is rendered more difficult by the find
circumstances. The artefact was discovered in the upper layer
of the settlement which was highly affected by ploughing, with
mixed Bronze Age, Gáva and Migration Period pottery. Thus
linking directly the dagger to the Wietenberg C material26 is
not possible. In the Bronze Age layer two artefacts typical for
the Noua culture were also unearthed: a handle with a button
and a scalloped scapula. The nature of the dagger points
towards an eastern origin, thus the presence of the Noua
elements is not surprising. But strictly from stratigraphical
point of view the dagger from Ernei cannot be linked to
the Noua artefacts either, due to the disturbed condition of
the upper layer, and due to the fact that Noua elements are
missing from this layer.
Based on the analogies presented above, and lacking
an appropriate documentation, a narrow dating of the dagger
is not possible. Thus the already mentioned dating seem very
probable, and namely somewhere around the Middle Bronze
Age.27 V. Leahu suggest the end of the Eneolithic Period for
the first daggers made of copper from the Lower Danube
Basin, and for the more evolved pieces the end of the Middle Fig. 1. The dagger from Ernei.
or even the Late Bronze Age.28 The daggers listed within the
Jamnaja type are dated to the Early Bronze Age, being linked to the Jamnaja type burials, and the Costişa
type daggers, amongst which we can find the best parallels, are dated roughly to the Middle Bronze Age,
being linked to the Costişa, Monteoru Ic3-Ic2, Tei and Wietenberg cultures.29 Throughout its simple
outline, without the middle strengthening rib of the blade and small dimension, the dagger from Ernei
presents a different form than the well formed daggers, with two edges and middle rib, like the ones from
Tiream (Otomani II layer)30 and Carei (Otomani III layer),31 or the ones with ring at the base of the hilt
from the Late Bronze Age.32 Even so, regarding its hilt, the curve of the shoulders and the shape of the
blade, it shows great similarities with the Middle Bronze Aged daggers from the north-west of Romania.
The slightly long and rectangular handle and the well formed shoulder differentiates it from the Early
Bronze Age examples, and the lack of the middle rib and ring at the base of the hilt places it in a period
prior to the ‘classical’ Noua daggers. The dagger from Cut, having a small dimension, like the one from
Ernei, but with a flange at the bottom of the blade and with a middle rib, it is not synchronized with the
23
Gedl 1976, 40–41, Taf. 11/70.
24
Dergačev 2002, Taf. 18/J (Căuşeni), Taf. 18/U (Hlinaia). Listed within Variant A, with two edges, with a leaf shaped or rhombic
blade.
25
Dergačev 2002, 101–102. For their eastern connections see also: Băjenaru/Popescu 2012, 399–403.
26
For the detailed description and analysis of the material see: Berecki/Németh 2014, in this same volume.
27
Boroffka 1994, 242, the shape is listed within the MO1 type; Andriţoiu/Rustoiu 1997, 32; Székely 1997, 67.
28
Leahu 2003, 90–91
29
Băjenaru, Popescu 2012, 390, 395–396. The Costişa type is seen as a continuation of the Jamnaja type, becoming only larger
in size.
30
Bader 1978, LXXXVIII/16.
31
Bader 1996, 275, Abb. 4/8.
32
Regarding the problematic of the late eastern daggers with two edges See Popa 1999, 17–28, Fig. 2; Dergačev 2002, 125–131.
87
Botond Rezi
Wietenberg III material from the Cut–Fața Dârgului findspot, but it is placed in the following evolution
phase, at the horizon of the Noua finds.33 The many eastern analogies and almost the total lack of similar
artefacts from Central and Northern Europe, even more the geographical situation of the settlement
from Ernei at the periphery of the distribution area of the type, lets us to see in the dagger from Ernei
an eastern import item, most probably in a Wietenberg setting. The very scares Noua finds from the
settlement, the impossibility to link the dagger stratigraphically to these finds, and the earlier form of the
dagger as the Late Bronze Age ones assigned to the Noua culture, confirms our believes. Due to the fact
that most of the parallels were found within Middle Bronze Age artefacts, we believe that the dagger from
Ernei can be dated somewhere at the end of this period, but before the well evolved two edged daggers
from the Late Bronze Age, so characteristic for the Noua culture. The relatively high number of such
artefacts within burials and settlements, like the one from Ernei, only confirms this assumption, the later
ones being present in a significant amount in the structure of bronze hoards.
Bibliography
Andriţoiu/Rustoiu 1997: Andriţoiu I./Rustoiu A., Sighişoara-Witenberg. Descoperirile preistorice şi aşezarea dacică,
BT, XXIII, Bucuresti 1997.
Bader 1978: Bader T., Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei. Cultura pretracică şi tracică [Die Bronzezeit in
Nordwestsiebenbürgen], Bucureşti 1978.
Bader 1996: Bader T., Neue Bronzefunde in Nordwestrumänien, In: T. Kovács (Hrsg.), Studien zur Metallindustrieim
Karpatenbecken und den benachbarten Regionen. Festschrift für Amália Mozsolics zum 85. Geburtstag,
Budapest 1996, 265-301.
Bader 2006: Bader T., Lanzenspitzen – eine vernachlässigte Fundgattung, In: J. Kobal’ (Hrsg.), Bronzezeitliche
Depotfunde – Problem der Interpretation. Materialien der Festkonferenz für Tivodor Lehoczky zum
175. Geburtstag, Ushhorod, 5-6. Oktober, 2005, Uzgorod 2006, 247-272.
Băjenaru/Popescu 2012: Băjenaru R./Popescu A. D., Pumnalele de metal cu limbă la mâner din bronzul timpuriu şi
mijlociu din spaţiul carpato-dunărean [Poignards métalliques à languette au manche datant du Bronze
ancien et moyen dans l’espace carpato-danubien], In: SîrbuV./Matei S.(eds.), Un monument din
Carpaţii Orientali cu reprezentări din preistorie şi evul mediu – Nucu-„Fundu Peşterii“, judeţul Buzău.
Un monument des Carpates Orientales avec des représentations de la préhistoire et du moyen áge -
Nucu-«Fundu Peşterii», département de Buzău, Biblioteca Mousaios, V, Brăila-Buzău 2012, 363-433.
Berecki/Németh 2014: Berecki S./Németh R. E., The Bronze Age settlement from Ernei, Mureș County, (in this
volume).
Boroffka 1994: Boroffka N., Die Wietenberg-Kultur. Ein Beitrag zur Erforschung der Bronzezeit in Südosteuropa,
UPA 19, Bonn 1994.
Culică 1975: Culică V., Contribuţii la cunoaşterea epocii bronzului în judeţul Ialomiţa, SCIVA 26.4, 1975, 521-527.
Dergačev 2002-V. Dergačev, Die äneolithischen und bronzezeitlichen Metallfunde aus Moldavien, PBF XX, 9,
Stuttgart 2002.
Florescu 1960: Florescu M., Depozitul de obiecte de bronz de la Ulmi-Liteni (r. Hîrlău, reg. Iaşi) [Le depot d’objets en
bronze d’Ulmi-Liteni (distr. De Hîrlău, rég. De Jassy)], ArhMold I, 1960, 115-127.
Florescu 1978: Florescu M., Câteva observaţii referitoare la ritul şi ritualurile practicate de purtătorii culturii
Monteoru în lumina săpăturilor de la Cândeşti (jud. Vrancea) [Quelles observations concernant le rite
et les rituélles funéraires des communautes tribales Monteoru, á la lumiére des fouilles de Cândeşti-Dep.
Vrancea], Carpica X, 1978, 97-136.
Florescu 1991: Florescu A. C., Repertoriul culturii Noua-Coslogeni din România. Aşezări şi necropole, Călăraşi 1991.
Gedl 1976: Gedl M., Die Dolche und Stabdolche in Polen, PBF VI, 4, München 1976.
Horedt 1960: Horedt K., Die Wietenbergkultur, Dacia N.S. IV, 1960, 107-137.
Irimia 1981: Irimia M., Observaţii privind epoca bronzului în Dobrogea în lumina unor cercetări recente [Bemerkungen
betreffend die Bronzezeit in der Dobrudscha im Lichte der neueren Forschungen], SCIVA 32.3, 1981,
347-369.
Leahu 2003: Leahu V., Cultura Tei. Grupul cultural Fundenii Doamnei, Probleme ale epocii bronzului în Muntenia,
BiblThrac, XXXVIII, Bucureşti 2003.
Moucha 2007: Moucha V., Hortfunde der frühen Bronzezeit in Böhmen, Praga 2007.
Patay 1938: Patay P., Frühbronzezeitliche Kulturen in Ungarn, DissPann II, 13, Budapest 1938.
Popa 1999: Popa C. I., Un pumnal de tip răsăritean de la Cut (jud. Alba) [Un poignard de type oriental provenant de
Cut (dep. Alba)], Carpica XXVIII, 1999, 17-30.
33
Popa 1999, 28, Fig. 1.
88
Roman 1976: Roman P., Cultura Coţofeni, Bucureşti 1976.

Soroceanu 2012: Soroceanu T., Die Kupfer- und Bronzedepots der frühen und mittleren Bronzezeit in Rumänien.
Depozitele de obiecte din cupru și bronz din România. Epoca timpurie și mijlocie a bronzului,
Archaeologica Romanica, V, Cluj-Napoca–Bistrița 2012.
Székely 1955: Székely Z., Raport despre cercetările arheologice executate de Muzeul Regional din Sf. Gheorghe între
anii 1945-1953, Almanah Muzeul Regional Sf. Gheorghe, 1879-1954 (1955), 7-47.
Székely 1962: Székely Z., Sondajele executate de Muzeul Regional din Sf. Gheorghe [Les sondages faits par le Musee
Regional de Sf. Gheorghe], Materiale VIII, 1962, 325-340.
Székely 1997: Székely Zs., Perioada timpurie şi începutul celei mijlocii a epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei,
Bucureşti 1997.
Vulpe 1964: Vulpe Al., Cu privire la unele topoare de aramă şi bronz din Moldova [Sur un certain type de haches en
cuivre et en bronze de Moldavie], ArhMold II-III, 1964, 127-141.
Botond Rezi
Mureş County Museum, Târgu Mureş, RO
reziboti@yahoo.com
89
90
Depuneri de amfore singulare în aşezări de epoca târzie a bronzului din Câmpia Someşană
Liviu Marta
Abstract: Single amphorae depositions in settlements of the Late Bronze Age in the Someș Plain.
The amphorae deposition phenomenon during the Bronze Age was assigned to a wide territory of the Eu-
ropean continent. This phenomenon was outlined within the Late Bronze Age in the Middle Tisa Basin, a
culturally kindred area with the Someş Plain, of which six finds are to be presented here. The vessels belong
to different phases of the Suciu de Sus and Gáva cultures. In order to establish the arguments for which
the amphorae were buried is important to consider them as dishes used for serving liquids. Finding them
in positions that do not allow the keeping of the content (inclined, laid with the mouth to the ground, or
recumbent) suggest that they were not buried as containers for organic offerings. More likely seems to be the
assumption of their burial to represent, as in the case of buried dishes sets/ drinking sets, a coming out of use
of the containers used in some ceremonies with a potentially important sacred value.
Резюме: Поховання амфор у поселеннях епохи пізньої бронзи Рівнини Сомеш
В епоху пізньої бронзи звичай поховання амфори можна розглядати як явище, специфічне для
більшої частини. Це явище вже спостерігалося в епоху пізньої бронзи на території середньої
Тиси і представлене, для цього періоду, шістьма знахідками, описаними у нашій статті. Посуд
може бути віднесений до різних етапів культур Сучіу де Сус Гава. Представлені аргументи
припускають те, що поховані амфори використовувалися для подання рідини. Виходячи з того,
що положення, в якому вони були поховані, не дозволяло зберігати іншу їжу (похилені вниз головою
або як фрагменти судин), підтверджує, що вони не були поховані як упакування для поховання
органічної продукції. Декілька факторів дозволяють припустити, що їх захоронення, як і у
випадку поховання столових сервізів / сервізів для напоїв, є видаленням з використання посуду,
який використовувався в церемоніях, де посуд наповнювався священними реліквіями.
Key words: Late Bronze Age, Upper Tisa Basin, vessel depositions, ceremonies.
Cuvinte cheie: Epoca târzie a bronzului, Bazinul Tisei superioare, depuneri de vase, ceremonii.
Ключові слова: епоха пізньої бронзи, басейн Верхньої Тиси, складування посуду, обряди.
Îngroparea în pământ a unui singur vas mare pântecos, frumos decorat, din specia ceramicii de masă
- aşa numitele amfore sau vase amforoidale – poate fi considerat un obicei în cadrul depozitelor de
vase ceramice din epoca bronzului. El a putut fi sesizat pe o zonă largă a Europei.1 Acest obicei a putut
fi observat însă şi în Câmpia Tisei, fiind considerat şi aici un tip aparte de depozit ceramic2. Câteva
exemplare de amfore descoperite fie în săpături arheologice, fie incidental, reliefează existenţa acestui
tip depoziţional şi în sectorul nordic al Câmpiei Tisei din România, reprezentat de Câmpia Someşană
(Pl. 1/ I).
Prezentarea descoperirilor:
1.Dorolţ–amforetă (Pl. 2). Descoperită întâmplător de către Arnold şi József Péter în punctul
Nagy Homok/ (Pescărie), în primăvara anului 2003. A fost găsită în malul lacului săpat pe cursul unei
mici văi secate. Amfora a fost observată la baza terasei văii, apele lacului amenajat cu un an înainte
spălând o parte din ea. Descoperitorii ei au degajat pământul din jurul vasului, observând că acesta era
întreg, aşezat în poziţie verticală, cu gura în sus.
În zona în care a fost descoperit vasul, la baza terasei, cu un an înainte, au fost realizate mai multe
sondaje arheologice în vederea salvării zonei în care urma să se amenajeze heleşteul. Au fost găsite doar
fragmente ceramice scurse din aşezarea de pe terasă, nefiind surprinsă existenţa nici unui complex arhe-
ologic. De asemenea a fost cercetată o suprafaţă lângă buza terasei, în zona aşezării. Aici au fost săpate o
groapă şi o porţiune dintr-o locuinţă de suprafaţă, ambele aparţinând orizontului cultural Lăpuş II- Gáva
1
Stapel 1999, 104-106.
2
V. Szabó 2004, 86.
Liviu Marta
I. Însă, atât în sondajele de la baza terasei cât şi în acelea de pe terasă, de la suprafaţă şi din săpătură au
fost culese un mare număr de fragmente ceramice cu decor incizat, de tip Suciu I.
Amfora, de culoare brun-închisă cu pete brun-deschise, are buza îngustă şi evazată, gâtul uşor
arcuit prevăzut cu două toarte, iar corpul bombat are în partea de sus două rânduri de proeminenţe re-
alizate printr-o uşoară împingere în afară a pereţilor vasului. Partea inferioară a corpului se îngustează
oblic spre fundul plat al vasului. Decorul este realizat din linii adânc incizate şi mici suprafeţe excizate de
formă triunghiulară.
2. Petea–Complexul 4 din suprafaţa 10 (Pl. 3)3. Amforă a cărei fragmente din gât, dislocate
din vas de utilajele agricole, au început să fie surprinse din stratul de cultură, de la adâncimea de 88 cm.
Vasul s-a păstrat întreg de la baza gâtului, ce se afla la adâncimea de 94 cm. La limita de jos a stratului de
cultură, la adâncimea de un metru, s-a delimitat conturul gropii în care a fost depus vasul. Ea avea o gură
uşor ovală (70 x 80 cm), pereţii drepţi (înalţi de 13 cm) şi fundul plat. Amfora a fost îngropată vertical,
astfel încât partea sa de jos să fie aşezată pe fundul gropii. Deoarece fragmentele din partea de sus a va-
sului apăreau la câţiva centimetri sub stratul agricol este foarte probabil ca vasul să fi fost depus întreg,
iar ruperea părţi sale superioare să se datoreze plugurilor.
Forma amforei este una specifică culturii Suciu de Sus. Gura, deşi nu s-a păstrat, era fără îndoială
evazată, gâtul arcuit, iar corpul bombat puternic, este prevăzut cu două rânduri de câte patru butoni,
aşezaţi intercalaţi. Primul rînd de butoni este situat la nivelul umărului, în timp ce al doilea se află sub
nivelul diametrului maxim. Decorul realizat prin excizarea unor suprafeţe sau prin incizarea adâncă a
unor linii duble, este format din două registre majore, unul fiind desfăşurat pe gât iar celălalt pe corp.
3. Petea–Supraf. 5 groapa 3 (Pl. 5/ I)4 . Partea inferioară a unei amfore păstrată până la nivelul
rândului de jos de butoni. Ea a fost îngropată în stratul de cultură cu fundul în jos, fără ca în jurul ei să
poată fi sesizată existenţa unei gropi. Marginea de sus a părţii păstrate din amforă se afla imediat sub stra-
tul arabil, fiind evident că cel puţin o parte din amforă a fost distrusă de către lucrările agricole. Forma
părţii inferioare a amforei este tronconică, în partea de sus cu proeminenţe realizate prin împingerea în
afară, iar fundul este plat. Decorul este realizat prin excizarea unor spaţii triunghiulare şi prin incizarea
adâncă în canal lat a unor linii curbe.
4. Lazuri-Lubi Tag. Groapa 48a (Pl. 4). Fragmente ceramice care reconstituie aproape în în-
tregime o amforă, lipsindu-i doar câteva cioburi din zona gurii, gâtului şi a corpului. Fragmentele din
amforă au fost depuse grupat, pe o suprafaţă de 60-80 cm, la adâncimea de 1,05 m într-un complex
(cx.48) adâncit de mari dimensiuni (Cx. 48). Acesta a fost săpat doar parţial pe o lungime de 6,70 m
şi o lăţime de 5,80 m. Fundul său relativ plat se afla la adâncimea de 1,30 cm, fragmentele din amforă
fiind depuse, la acelaşi nivel cu 20-25 cm deasupra sa. Nici în grund, nici în profilul din apropiere nu
s-a observat existenţa unei gropi care să ateste că fragmentele de amforă au fost îngropate ulterior în
complex adâncit. În complexul 48 au fost descoperite fragmente ceramice ce susţin o atribuire a sa unei
perioade corespunzătoare aceleea din care datează şi amfora. În lipsa urmelor unei gropi ulterioare, cea
mai probabilă situaţie ne apare aceea în care fragmentele de amforă să fi fost aşezate grupat, într-o zonă
restrâsă dintr-o groapă de mari dimensiuni. Vasul avea o buză lată, gâtul este aproape cilindric, prevăzut
cu două torţi. Umărul vasului puternic bombat are patru proeminenţe hipertrofiate, iar corpul este
tronconic. Decorul amforei este format din caneluri late orizontale şi arcuite.
5. Dindeşti–amforă. (Pl. 1 / II). A descoperită în anul 2001 în punctul Vii, într-o săpătură de
salvare ce urmărea cercetarea complexelor arheologice atinse de săparea unui şanţ pentru cablu optic.
Amforă descoperită întreagă, depusă în poziţie oblică, gura fiindu-i la adâncimea de 60 cm iar fundul la
adâncimea de 97 de cm. Marginile gropii nu au putut fi surprinse, aceasta fiind săpată într-o altă groapă
largă şi adâncă cu o umplutură asemănătoare, ce conţinea materiale specifice culturii Baden. Amfora este
de culoare neagră lucioasă (lustruită) la exterior şi cafenie pe faţa interioară. Partea superioară a vasului
are o formă de pâlnie, iar corpul vasului este puternic bombat având aspect globular.
6. Satu Mare-Drumul spre Dorolţ. (Pl. 5/ II). Cu ocazia efectuării unui sondaj geologic (cu
suprafaţa de aprox 1m²) în anii 1970 au fost descoperite 304 fragmente ceramice, negre-lucioase pe faţa
exterioară şi cărămizii-roşiatice pe faţa interioară. Locul în care s-a desfăşurat sondajul se afla în zona
3
Complexul apare publicat la Marta 2009: 47, 115, fig. 3/6.
4
Complexul apare publicat la Marta 2009, 47, 106, fig. 3/ 4.
92
dintre kilometrul 5 şi kilometrul 6 ai şoselei Satu Mare-Dorolţ, la o distanţă de aprox. 100 m nord-est
de aceasta. După informaţiile participanţilor ele formau un vas, ce a fost observat imediat sub stratul
de pământ arat. Vasul nu a putut fi reconstituit în întregime, însă o treime dintre fragmentele ceramice
se lipesc între ele. Date fiind informaţiile referitoare la descoperire există indicii pentru a considera că
vasul reprezintă o îngropare de amforă într-o aşezare5. Vasul apare ca fiind de foarte mari dimensiuni:
diametrul fundului este de 12 cm, diametrul maxim reconstituit de 81 cm, iar înălţimea reconstituită a
părţii păstrate este de 66 cm. Vasul este nedecorat pe cea mai mare parte a corpului, doar trei caneluri
orizontale fiind păstrate în zona umărului. Canelura de jos este punctată cu mici butoni plastici, din care
s-au păstrat doi, dar care probabil erau în număr de 4.
Atribuirea culturală şi datarea

Deoarece amforele fac parte din specia ceramicii de masă ele sunt confecţionate şi decorate con-
form unor canoane specifice mediilor culturale din care provin. Astfel că atribuirea culturală a vaselor
descrise mai sus nu întâmpină probleme deosebite. Amforele de la Dorolţ şi Petea prin formă şi decorul
excizat aparţin culturii Suciu de Sus. La prima vedere nu pare dificilă nici includerea lor în fazele de
evoluţie ale acestei culturi, dată fiind prezenţa tehnicii de ornare prin excizie, criteriu principal luat în
considerare în stabilirea fazelor culturii Suciu de Sus. Pentru Câmpia Sătmăreană decorul excizat este
utilizat pe parcursul fazelor Culciu Mic (Suciu II) şi Culciu Mare (Suciu III) conform schemei evolutive
întocmite de T. Bader6, sau în faza Suciu II în schema propusă de C. Kacsó7. În această zonă nu este luată
în calcul o rămânere în folosinţă a decorului excizat pe parcursul unor faze ulterioare: într-o etapă de
tranziţie între cultura Suciu şi grupul Lăpuş8 sau în cadrul primei faze a grupului Lăpuş9.
În cazul amforelor Suciu din aşezarea de la Petea, formele şi decorul lor sunt unele obişnuite fazei
evoluate a culturii Suciu (Suciu III după Bader, sau faza Suciu II după Kacsó)10. Printre puţinele amfore
Suciu publicate, analogia cea mai apropiată a vasului din S10 C4, este întâlnită la Beregovo11. Pentru o
încadrare în faza evoluată a culturii Suciu a amforelor de la Petea pledează şi celelalte materiale descope-
rite în aşezare. Formele de vase ce ţin de cultura Suciu de Sus descoperite în partea estică a aşezării fac
trimitere la vasele de la Culciu Mare şi din alte aşezări din faza evoluată a culturii12. Atât un depozit de
bronzuri descoperit în aşezarea de la Petea13, dar şi descoperirile din alte situri arheologice14, trimit la o
datare a locuirii Suciu de aici într-o perioadă ce atinge etapa Bz D. În ce priveşte datarea amforetei de la
Dorolţ, chiar dacă şi pe ea apar motive excizate, există mai multe elemente care pledează pentru o datare
a sa mai devreme decât aceea a vaselor din Petea. În primul rând trebuie luat în calcul faptul că în aşeza-
rea la marginea căreia a fost găsită există numeroase fragmente incizate cu analogii în ceramica aşezărilor
din prima fază a culturii Suciu sau cu aceea din aşezările de la Culciu Mic şi Boineşti.
Descoperirile din aceste două situri sunt considerate de T. Bader că ar fi definitorii pentru faza a
doua a culturii Suciu de Sus, adică o fază de tranziţie în care, concomitent cu păstrarea motivelor decora-
tive mai vechi, încep să apară şi motivele realizate prin tehnica exciziei15. În schimb C. Kacsó nu susţine
această părere, considerând că aşezările de la Boineşti şi Culciu Mic încep în prima fază a culturii Suciu şi
se continuă în a doua (faza clasică în care este folosit decorul excizat)16. Schema evolutivă a culturii Suciu
propusă de T. Bader, poate fi criticată deoarece elementele ce diferenţiază faza a II–a de faza a III-a sunt
foarte vag schiţate, însă renunţarea la o împărţire în trei faze aduce un mare inconvenient: descoperirile
ce conţin ceramică excizată nu mai pot fi departajate, în aceeaşi fază a culturii Suciu (II, după Kacsó)
5
Împreună cu R. Gindele, în toamna anului 2007, în zona de descoperire a vasului am descoperit urmele unei aşezări.
6
Bader 1978, 74-75.
7
Kacsó 1987.
8
Gogâltan 2001.
9
Kacsó 1975.
10
Bader 1978, pl. LII/ 2.
11
Balaguri 1975, Ris. 2/ 4.
12
Marta 2009, 48-53.
13
Marta 2005.
14
Bader 1978. Folosind noile descoperiri, evaluări recente asupra continuării evoluţiei fazei târzii a culturii Suciu pe parcursul
fazei Bz. D la Fl. Gogâltan (2001) şi C. Kacsó (2001).
15
Bader 1978, 75.
16
Kacsó 1987, 67-68; Kacsó 1995.
93
Liviu Marta
intrând materiale arheologice ce pot fi datate din fazele Bz. B1(finală) până în Bz D17. Aceasta în condi-
ţiile în care pot fi sesizate anumite elemente ce diferenţiază loturile de ceramică ce conţin vase cu decor
excizat din unele aşezări ale culturii Suciu. Trecerea la folosirea pe scară largă a exciziei apare ca fiind un
proces, care în ceramică se reflectă nu doar în schimbarea tehnicii decorative ci şi a numeroase motive
şi , totodată, la renunţarea treptată la unele forme de vase dar şi adoptarea altora. Poate fi observată şi
maniera timidă în care începe să fie aplicată noua tehnică de ornare prin excizie, suprafeţele la început
superficial scobite sunt reprezentate în primul rând de spaţii mici triunghiulare. Ele apar însă împreună
cu un număr mare de vase pe care aceste spaţii triunghiulare sunt umplute cu linii incizate paralele18,
într-o manieră specifică primei faze a culturii19.
În cazul amforetei de la Dorolţ, alături de suprafeţele mici superficial excizate realizate într-o
manieră asemănătoare vaselor de la Boineşti, pot fi aduse în discuţie şi alte câteva elemente remanente:
buza îngustă şi arcuită20, motivul arcadelor realizat prin incizie fină de pe faţa sa superioară sau unele
linii din banda decorativă de sub buză ce sunt realizate în maniera impresiunilor în bob de grâu. În ge-
neral decorul amforei, atât în registrul de pe gât cât şi de pe corp, se bazează pe linii incizate duble sau
simple, din care pornesc mici spaţii scobite triunghiulare21, acelea din zona umărului având câte un mic
disc în centru22. Ca urmare elementele hibride, noi şi vechi, sugerează posibilitatea de a lega amforeta
de la Dorolţ de aşezarea la marginea căreia a fost descoperită. Această aşezare, în care apar fragmente
ceramice decorate cu incizie dar şi cu excizie, ne apare ca fiind una de tranziţie asemănătoare cu acelea
de la Boineşti şi Culciu Mic. Segmentul cronologic în care au funcţionat aceste aşezări, ilustrat prin piese
ce ţin de metalurgia specifică depozitelor de bronzuri Koszider, poate fi un indiciu asupra datării aşezării
şi a amforetei de la Dorolţ. Dată fiind însă cantitatea mică de materiale de care dispunem, acest palier
cronologic poate fi considerat ca fiind limita cea mai timpurie posibilă pentru datarea lor. Luând în calcul
analogiile cu aşezarea de la Oarţa de Jos-Vâlceaua Rusului23 sau Bicaz - Igoaie24 este posibil ca amfora de
la Dorolţ să dateze şi ceva mai târziu. Dat fiind că în aceste două aşezări sunt prezente piese de bronz ce
nu mai ajung să fie depuse în depozitele de tip Uriu - Ópály se poate considera că ar putea data dintr-o
fază anterioară perioadei de îngropare a acestui tip de depozite25. Pornind de la asocierea în unele aşezări
a unor piese metalice cu o datare anterioară depozitelor de tip Uriu – Ópály cu loturi ceramice ce conţin
elemente de formă, respectiv ornamente, ce pot fi considerante ca fiind elemente incipiente ale fazei Su-
ciu de Sus II împreună cu elemente ceramice de tip Suciu de Sus, a fost propusă atribuirea acestora unei
subfaze Suciu de Sus IIa26, subfază căreia considerăm că îi aparţine amfora de la Dorolţ.
Luând în discuţie amfora din Lazuri, este de menţionat că vasele cu proeminenţe hipertrofiate,
aşezate pe un singur rând şi decorate cu caneluri, sunt considerate ca reprezentând una dintre formele
caracteristice culturii Gáva, însă apar şi în alte medii culturale27. Acest tip de vas a fost descoperit în ba-
zinul superior al Tisei împreună cu piese de bronz caracteristice orizonturilor Kurd – Cincu-Suseni sau
17
C. Kacsó 1987, 68 sqq.
18
Bader 1978, pl.: XLV/ 2, 8, 12; XLVI/ 8; XLIII/ 17; XLIX/ 2, 9.
19
Bader 1978, pl. XLIV/ 7, 10, 11, 19; Kacsó 1995, pl.VIII/ 10; IX/ 5; Kobal’1997 Pl.: III/ 8; IV/ 1, 7; V/ 6, 7; Vasiliev et al. 2002,
pl.: 35/ 1; 42/ 3, 4, 9; Marta 2004, pl. II/ 7.
20
Asemănătoare cu amfora de la Culciu Mic (Bader 1978, pl. XLVI/ 8). O buză îngustă are şi o amforă de la Oarţa de Jos-
Vâlceaua Rusului (Kacsó 2004, Abb. 4/ 2), care într-o manieră obişnuită fazelor timpurii ale culturii, are banda de linii incizate
plasată pe cantul buzei, şi nu sub buză cum este specific ceramicii din aşezările târzii ale culturii. De remarcat că în această
aşezare pe lângă vase specifice fazei târzii ale culturii Suciu, apare şi ceramica hibridă ( Abb. 2/ 1, 3, 4, 5, 6; 3, 9 ), cu forme şi
decoruri ce au analogii în aşezările de la Culciu Mic şi Boineşti, şi care nu mai apar în unele aşezări din faza târzie.
21
Boineşti (Bader 1978, pl. XLVII/ 13)
22
Chiar dacă acest motiv decorativ se menţine şi în faza târzie a culturii Suciu el este bine reprezentat şi la Boineşti, chiar pe
forme specifice încă primei faze a culturii (Bader 1978, XLVII/ 14, 15, 32)
23
Materialul din aşezare este atribuit fazei târzii a culturii Suciu (Kacsó 2004, 339). Deşi este publicată doar o selecţie de material,
prezenţa vaselor cu aspect mai timpuriu (vezi nota 17) aduce în discuţie o datare mai timpurie cel puţin a începutului acestei
aşezări, comparativ cu alte aşezări din faza târzie a culturii Suciu (Petea, Lazuri). Dat fiind faptul că aşezarea Suciu de la Oarţa
de Jos suprapune o locuire Wietenberg (Kacsó 2004, 339) acest fapt are o importanţă deosebită în aprecierea raporturilor dintre
cele două culturi.
24
Kacsó 2005.
25
Kacsó 2004, 339, fig. 7/15; Kacsó 2005, 52-53.
26
Marta 2009, 49-53, 94-98.
27
Metzner-Nebelsick 2012, 70-72.
94
cu ceramică specifică acestei perioade şi uneori cu piese ce pot fi legate de tipul de depozite Uriu28. Vasele
din faza timpurie au câteva elemente structurale şi ornamentale ce sunt de natură să asigure o datare a
amforelor într-o perioadă corespunzătoare primei faze a culturii Gáva29. Mai rar, proemineţele hiper-
trofiate canelate continuă să fie prezente şi pe vase dintr-o fază mai recentă a culturii Gáva30. Prin mo-
dul în care sunt răspândite amforele cu proeminenţe hipertrofiate acestea pot fi considerate ca o formă
ceramică timpurie, emblematică pentru mediul cultural din nordul Transilvaniei (Depresiunea Lăpuş)
şi până în zona Nyír-ului, în mediile Lăpuş II şi Gáva I31. Compararea materialelor grupului Lăpuş II cu
materiale atribuite fazei incipiente a culturii Gáva din zona Carei32 sau Satu Mare arată o similitudine
mare a repertoriului ceramic, ce trimite spre o reevaluare a raporturilor Lăpuş II – Gáva I33. Ceramica de
tip Lăpuş II - Gáva I este utilizată în vest până în zona Nyírului, unde deja începe să apară împreună cu
ceramică specifică regiunii Tisei Mijlocii34.
Amfora de la Dindeşti, cu corpul bombat şi gâtul lărgindu-se spre margine (în formă de pâlnie)
este o formă de vas des întâlnită în ceramica culturii Gáva35. Vasele de acest tip sunt atestate în faza evo-
luată/recentă a culturii (Ha A2-B1) 36, încadrare ce pentru amfora de la Dindeşti nu vine în contradicţie
cu materialele descoperite în aşezare. Vasul de la Satu Mare de formă bitronconică şi cu un registru de
caneluri orizontale pe gât are analogii printre vasele descoperite la Taktabáy37 şi Somotor38. Deşi la aceste
vase nu apar micile proeminenţe prezente pe vasul de la Satu Mare, acest decor apare pe umerii altor
două amfore din necropola de la Taktabáy39 . Perioada de funcţionare a necropolei de la Taktabáy în etapa
Ha A2-B1, pare să fie un sprijin şi pentru datarea amforei de la Satu Mare.
Fenomenul îngropării amforelor singulare.

O primă caracteristică specifică tuturor descoperirilor descrise mai sus este aceea că ele sunt
amfore, formă de vas ce se încadrează în categoria ceramicii de masă. Au fost confecţionate din pastă
fină şi au beneficiat de ardere îngrijită. Suprafaţa lor exterioară fie a fost prevăzută cu un decor bogat, fie
are o culoarea neagră-lustruită specifică ceramicii de masă din culturile epocii târzii a bronzului şi din
perioada timpurie a epocii hallstattiene. Necesită a fi remarcat de asemenea că toate aceste vase au fost
îngropate singure, fără a avea în interiorul lor sau lângă ele obiecte însoţitoare. O altă observaţie comună
ce poate fi făcută în cazul acestor îngropări de vase este că locul în care au fost depuse în pământ se află
pe suprafaţa unor aşezări ce datează din aceeaşi perioadă cu ele40. Diferenţe apar însă în modul în care
ele au fost îngropate: o parte a lor au fost depuse întregi iar unele au fost îngropate fragmentate, bucăţile
din vas fiind însă aşezate grupat.
Dintre amforele depuse întregi, cel mai clar este cazul amforei din compl. 5/ supraf. 10 de la
Petea. Deşi diametrul gropii depăşeşte bine diametrul maxim al amforei41, faptul că vasul a fost aşezat
28
Kemenczei 1984, 65; Mozsolics 1985, 78 ( fragmentele ce provin de la vasul din depozitul de la Vajdácska) ; Demeterová 1986,
130-13,1; Nagy 2012, pl. 1/A, 2/3, 6/1 , 8/2.
29
Vasiliev 2008, 9.
30
Vasiliev et al. 1991, 81-82, fig. 29/ 13, 14, 18; László, 1994, 78, fig. 29/ 7; Pankau 2004, 161. Însă în aceste cazuri ele sunt apariţii
izolate, uneori pe tipuri de vase târzii.
31
Metzner-Nebelsick 2012, 72.
32
Németi 1990.
33
Marta 2009, 87-93,101-103.
34
Relevantă este în acest sens chiar situaţia amforelor din aşezarea Nyíregyháza - Mega park, unde alături de vase specifice
zonei Tisei superioare se simte prezenţa unor elemente sudice, reprezentate de canelurile în ghirlandă de pe gâtul vaselor şi de
amplasarea proeminenţelor pe două rânduri (L. Nagy 2012: Taf. 1/B, 2/1, 3/ 2, 6,7, 5/1,3, 7/A2,B1, 8/A1).
35
Kemenczei 1984, Taf.: CLVIII, 9; Kemenczei/Genito 1990, fig. 4/ 2,3, 5/ 2-3; Vasiliev et al. 1991, fig. 29/ 28; Laszló 1994, fig.:
26/ 1; 27/ 4-5; 28, 1-3; Szabó 1996, 31 kép, 1.
36
Kemenczei/Genito 1990, 120-121. În acelaşi interval de timp este încadrat şi vasul ce păstrează proeminenţe hipertrofiate
din primul nivel de la Teleac (Vasiliev/Aldea/Ciugudean 1990, 98, 105-118) şi vasul din groapa V, ca şi întregul materialul din
aşezarea de la Hódmezővásárhely-Kopáncs XI. dűlő (Szabó 1996, 39).
37
Kemenczei 1984, Taf.: CLVIII/ 11, CLIX/ 1, CLX/ 9, CLXI/12. La toate aceste vase diametrul maxim se află sub jumătatea
înălţimii. Această formă poate fi acceptată şi pentru reconstituirea grafică a vasului de la Satu Mare.
38
Demeterová 1986, Tab.II/2.
39
Kemenczei 1984 Taf. CLXI/ 9, 13.
40
O situaţie aparte o are doar amfora de la Dorolţ care apare ca fiind îngropată la marginea unei aşezări, zona locuită începând
de la buza terasei, adică la aprox. 20 m de locul în care a fost găsită amfora.
41
Observaţia că gropile ce conţin câte o amforă din Câmpia Tisei sunt de dimensiuni mici şi medii (V. Szabó, 2004, 86) este
95
Liviu Marta
vertical, cu partea inferioară poziţionată în centrul fundului gropii, sugerează posibilitatea ca groapa să
fi fost săpată tocmai în vederea depunerii vasului. Marginile gropii nu au mai putut fi observate în cazul
amforei de la Petea identificată ca fiind complexul 3 din suprafaţa 5, dat fiind că fundul ei nu se adâncea
decât până la baza stratului de cultură. Poziţia verticală în care a fost aşezată şi această amforă atrage
atenţia asupra posibilităţii ca ea să reprezinte, de asemenea, rămăşiţele unei amfore ce a fost depusă
întreagă. Dat fiind că partea rămasă din vas s-a păstrat imediat sub nivelul stratului răscolit de lucrările
agricole arată că distrugerea părţii superioare a vasului se datorează arăturilor succesive. Distrugerea
unei părţi mai mari ale sale se poate explica prin îngroparea mai puţin adâncă decât în cazul amforei din
suprafaţa 10 de la Petea. Un caz de depunere similară, vas întreg aşezat în pământ cu gura în sus, pare să
fie şi acela al amforetei de la Dorolţ. Descoperitorii ei afirmă că au găsit vasul întreg, poziţionat vertical,
cu fundul în jos. Tot întreagă, însă într-o poziţie oblică, a fost descoperită amfora din aşezarea Gáva de
la Dindeşti „Vii”.
Îngroparea singulară a unor vase ceramice întregi în aşezări începe să capete aspectul unui tip de
complex arheologic bine definit, ce poate fi inclus în cadrul mai larg al aşa numitelor „depuneri de vase”.
Cauzele îngropării lor, destul de greu de stabilit, pot fi diferite, fiind luate în calcul atât cauze profane
cât şi rituale. Prezenţa sau absenţa materialelor organice în ele sau în gropile de depunere, poziţia sau
funcţionalitatea vaselor sunt folosite ca indicii pentru a sugera motivele îngropării lor. În cazul unor vase
din pastă grosieră (oale, vase de provizii), este mai uşor de presupus o îngropare a lor ce are la bază cauze
profane, cum ar fi de exemplu păstrarea unor alimente în gropi de provizii. Pentru amfore, vase ce sunt
folosite la servirea unor lichide42, este propusă mai degrabă o îngropare a lor, ce pare a fi legată de ritu-
aluri în care sunt manipulate lichide. Se consideră că probabil amforele au fost îngropate în pământ fie
pentru a depune în ele ofrande43, fie, mai degrabă, îngroparea lor este considerată o scoatere din folosinţă
a vaselor ce au servit la anumite ceremonialuri în care, cu ajutorul lor erau manipulate/servite pentru
consum anumite lichide.44 Pentru perioada HaA utilizarea amforelor pentru manipularea unor lichide
în cadrul unor ceremonii este bine ilustrată de numărul mare de astfel de depuneri descoperit în aşeza-
rea de la Nyíregyháza – Mega Park45. Pentru utilizarea amforelor la servirea unor lichide sau la oferirea
unor lichide ca jertfe relevante sunt asocierea amforelor cu ceşti în unele complexe din acest sit 46. Pentru
cultura Gáva depunerea unor amfore întregi sau fragmentate este un fapt obişnuit, fiind considerat un fe-
nomen specific perioadei Ha A2-HaB147. Amfora de la Dindeşti se înscrie în această perioadă, în schimb
amfora din Cx. 48a de la Lazuri ţine mai degrabă de orizontul Ha A1. Mai mult, depunerile de amfore
în mediul culturii Suciu de Sus, par a sugera că şi în zona Tisei superioare acest fenomen este de atribuit
unui spectru cronologic mai larg, aşa cum se întâmplă şi în alte zone ale Europei48.
În cazul amforelor fragmentate, dar şi în cazul amforei de la Dindeşti, găsită în poziţie oblică nu
poate fi vorba de folosirea acestor vase ca ambalaj, pentru ofrande ce se aflau în ele. Ca urmare este mai
probabilă posibilitatea ca îngroparea amforelor să reprezinte o scoatere din folosinţă a unor recipiente
folosite în cadrul unor ceremonialuri. Pentru perioada Ha A2- Ha B1 îngropările de amfore au fost puse
în legătură cu depunerile singulare de situle din bronz49. Faptul că amforele sunt considerate a fi o formă
de vas din categoria veselei de masă folosită la servirea unor lichide50, sugerează că şi natura ritualurilor la
care au fost folosite înainte de a fi scoase din uz presupunea manipularea/consumarea unui lichid special.
Acest lucru se bazează şi pe prezenţa câte unei amfore (sau a unui număr mic) în depunerile de servicii
valabilă şi în cazul amforelor de la Petea.

42
Lindinger 1999, 83-85.
43
Horst 1977; Lindinger 1999, 84; Palátova/Salaš 2002, 145-148.
44
Czyborra 1997, 90-91; Bauzek 1996, 421; Stapel 1999, 139-141; Palátova/Salaš 2002, 148-149; V. Szabó 2002, 88-90.
45
L. Nagy 2012, 261-268.
46
L. Nagy 2012, complexele 793, 1194 şi 2518.
47
V. Szabó 2004, aducând ca exemple descoperirile de la Hódmezővásarhely şi Tiszaladány dar şi descoperirile mai vechi de la
Biharugra şi Bodrogkeresztúr (Kemenczei 1984, Taf. CXXV/ 23, CXXXII/ 14). O amforă a mai fost găsită în aşezarea Gáva de
Mediaş (Nestor/Zaharia 1961, 174; fig.1).
48
Stapel 1999, 104-106.
49
V. Szabó 2004, 89. Dintr-o aşezare Gáva este şi situla de la Remetea Mare-Gomila lui Pituţ apreciată a fi o depunere votivă
(Medeleţ 1974). Gropile cu câte o situlă aşezată cu gura în sus sunt considerate de T. Soroceanu un tip de depunere pentru vasele
de bronz (Soroceanu 2005, 392).
50
Lindinger 1999, 83-85.
96
de masă, alături de un număr mare de ceşti51. S-a considerat că prezenţa unor amfore cu proeminenţe
în unele contexte funerare sugerează că acestea ar putea fi încărcate cu valenţe religioase şi ar putea fi
utilizate ca simboluri în sistemul complex al credinţelor52.
Pe baza unor descoperiri arheologice şi a unor surse literare antice, s-a sugerat posibilitatea ca
lichidul folosit în ceremonialurile ce au dus la îngroparea amforelor din Câmpia Tisei să fie identificat cu
berea53. În aşezările din Lazuri şi de la Petea-Csengersima a fost surprins un tip de complex arheologic,
ce apare şi în alte aşezări din epoca târzie a bronzului, despre care există indicii pentru a fi considerat o
depunere cu obiecte a căror funcţionalitate fac trimitere la etapele de fabricare a berii54. Folosirea amfo-
relor Suciu de Sus la servirea unor lichide, este ilustrată de amfora descoperită împreună cu 14 ceşti în
serviciul de băut de la Nyírmada55. În acest context necesită a fi remarcat indiciul pe care îl oferă şi con-
textele funerare referitor la importanţa acordată folosirii lichidelor. Printre puţinele obiecte ce însoţesc
urnele din mormintele culturii Suciu, ceaşca apare ca fiind una dintre cele mai frecvente apariţii. Faptul
că în urnă, peste oasele defunctului este pusă câte o ceaşcă, cu fundul în sus, denotă o importanţă specială
acordată acestor recipiente de băut56. Alături de poziţia privilegiată a ceştilor în morminte şi compoziţia
ceştilor din serviciile de băut sugerează cu tot mai mare claritate că ceştile erau obiecte personale ce
aveau o valoare simbolică deosebită, legată de identitatea de grup şi de statutul social. Aceste elemente
identitare erau exprimate prin volumul şi ornamentul ceştilor, a căror diferenţiere apare vizibilă în cazul
serviciilor de băut îngropate după încheierea unor ceremonii comunitare57. În depozitele de vase din spa-
ţiul carpatic, considerarea vasului mai mare ca element principal al depunerii şi eventuala conexiune a
sa cu un personaj de vază este sugerată cu mare acurateţe de poziţionarea vaselor din depozitul de
la Nyíregyháza-Oros: vasul mai mare era aşezat în centru, cu gura în jos, în opoziţie cu poziţia inversă a
celorlalte vase ce îl înconjurau. Rolul special în depunere a vasului mare este atestat şi de faptul ca acesta
este singurul recipient care avea depusă în zona gurii, o ceaşcă (probabil ceaşca având rol de vas de baut
sau de facut libaţii)58. Aranjamentul în cerc, cu un vas central la mijloc, şi compoziţia - vase mari de servit
lichide împreuna cu o ceaşcă care, dupa modul în care a fost pusă în gura vasului central, era folosită la
băut lichidul din amfore59 - susţine utilizarea amforelor la utilizarea unor lichide în context ceremonial60.
La fel ca şi depunerile de servicii de masă/ de băut, sau descoperirile funerare, gropile cu câte o
amforă par a face trimitere tot la folosirea/consumul unor lichide în anumite momente speciale. Chiar
dacă acest tip de descoperire poate fi apreciată doar ca un indiciu în acest sens, apare însă tot mai sigur
că în epoca târzie a bronzului gropile cu amfore din aşezări se conturează ca tip de complex arheologic
de natură a reliefa un tip depoziţional aparte.
List of plates
Plate I. Amphorae depositions in the Someş Plain (I). The amphora from Dindeşti (II).
Plate II. The amphora from Dorolţ
Plate III. The amphora from feature 4, trench 10, from Petea - Csengesima
Plate IV. The amphora from 48 feature from Lazuri.
PlateV. The amphora from feature 3, trench 5 from Petea - Csengesima(I). The amphora from Satu Mare –
Drumul Dorolţului (II).
51
Stapel 1999, 104-106, Szabó 2004, 86-87; Tóth/Marta 2005.
52
Metzner-Nebelsick 2012, 72.
53
Szabó 2004, 89, nota 36.
54
Marta 2006.
55
Tóth/Marta 2005.
56
O situaţie deosebită o reprezintă tumulul de la Nyirkarasz-Gyulaháza în care, cu toate că avea un inventar special format din
arme şi podoabe din bronz şi aur, în cutia de lemn ce conţinea oasele defunctului, erau puse doar fragmentele unei ceşti (Jósa
1968, 39-40; Aranyak 1997, 19-23).
57
Marta 2013, 208-213.
58
L. Nagy 2012, 256-257, 267-268, pl. 2-3 (complexul 793).
59
Modelul depoziţional reprezentat de vase de servit lichide, format din amfore si un număr limitat de ceşti/polonice, demult
observat la vasele de bronz hallstattiene(ex. Kossak 1964), a fost transpus şi epocii bronzului din spaţiul carpatic (Marta 2008,
118 şi nota 46; Marta 2009, planşa tipologică 8). Mai recent, legat de acest tip de depunere pot fi puse gropile 793 si 1194 din
aşezarea de la Nyíregyháza-Oros (L. Nagy 2012, pl. 2, 3, 5).
60
Relevante sunt în acest sens reprezentările de pe situlele istorizante sau descrierile unor ceremonii de servire a mesei la traci
sau celţi (Athenaios, Ospăţul înţelepţilor, cartea IV, 35, 36).
97
Liviu Marta
Bibliografie
Aranyak 1997: Almássy K./Istvánovits E./Kurucz K., Aranyak a Jósa András Múzeumban, Nyíregyháza 1997.
Bader 1978: Bader T., Epoca Bronzului în nord vestul Transilvaniei, Bucureşti 1978.
Balaguri 1975: E. A Balaguri, Исследования археологических памятников Закарпатья за годы советской
власти, SlovArch XXIII-2, 1975, 263-282.
Bouzek 1996: J. Bouzek, European Bronze Age hoards and their Mediterranian paralells. In: Kovács T. (Hrsg.),
Studien zur Metallindustrie im Karpatenbecken und den benachbarten Regionen. Festschrift für Amália
Mozsolics zum 85. Geburtstag. Budapest 1996, 421-422.
Czyborra 1997: Czyborra I., Gefäßdeponierungen – Speise und Trank für Götter und Menschen, In: A. şi B. Hänsel
(ed.), Gaben an die Götter. Schätze der Bronzezeit Europas. Museum für Vor- und Frühgeschichte.
Bestandkataloge 4, Berlin 1997, 87- 92.
Demeterová 1986: Demeterová S., Počiatky gávskej kúlturz na východonom Slovensku. [Die Anfänge der Gáva-Kultur
in der Estslowakei], SlovArch XXXIV-1, 1986, 97-131.
Gogâltan/Isac 1995: Gogâltan Fl. / Isac A.: Die spätbronzezeitliche Siedlung von Căşeiu, EphNap V, 1995, 5-26.
Gogâltan 2001: Gogâltan Fl., The Settlement of Căşeiu and some Problems concerning the Late Bronze Age in the
Center and Northern Transylvania, In Kacsó C. (ed.), Der nordkarpatische Raum in der Bronzezeit.
Symposium Baia Mare 7-10 Oktomber 1998. BiblMarmatia 1, Baia Mare, 191-215.
Horst 1977: F. Horst, Bronzezeitliche Speiseopfer in Gefässen. In: B. Gediga (Hrsg.), Geneza Kultury łuzickiej na
terenie Nadodrza, Wrocław 1977, 109-148.
Kacsó 1975: Kacsó C., Contributions à la connaisance de la culture Suciu de Sus à la lumière des recherches faites à
Lăpuş, Dacia, N. S. 19, 1975, 45-68.
Kacsó 1987: Kacsó C., Beträge zur Kenntnis des Verbreiterungsgebietes und der Chronologie der Suciu de Sus-Kultur,
Dacia N. S. 31, 51-75.
Kacsó 1995: Kacsó C., Noi date cu privire la prima fază a culturii Suciu de Sus. Neue Angaben zum Anfang der Suciu
de Sus Kultur, Apulum XXXII, 83- 99.
Kacsó 2001: Kacsó C., Zur chronologischen und kulturallen Stellung des Hügelgräberfeldes von Lăpuş, In Kacsó
C. (ed.), Der nordkarpatische Raum in der Bronzezeit. Symposium Baia Mare 7-10 Oktomber 1998.
BiblMarmatia 1, Baia Mare, 231-278.
Kacsó 2003: Kacsó C., Noi descoperiri Suciu de Sus şi Lăpuş în nordul Transilvanei. (Neue Suciu de Sus und Lăpuş-
Funde im Norden Siebenbürgens), Marmatia 7/1, 105-181.
Kacsó 2004: Kacsó C., Zu den Problemen der Suciu de Sus-Kultur in Siebenbürgen. In: Bátora J./Furmánek V./
Veliačik L. (Hrsg.), Einflüsse und kontakte alteuropäischer kulturen. Festschrift für Jozef Vladár zum
70. Geburstag, Nitra 2004, 327-340.
Kacsó 2005: Kacsó C., Contribuţii la cunoaşterea bronzului târziu din nordul Transilvaniei. Cercetările de la Bicaz –
Igoaie, RevBistriţei XIX, 2005, 51-70.
Kemenczei 1984: Kemenczei T., Die Spätbronzezeit Nordostungarns, Budapest 1984.
Kemenczei/Genito 1990: Kemenczei T./Genito B., The Late Bronze Age vessels from Gyoma 133 s.e. Hungary,
ComArchHung 1990, 113-125.
Kobal‘ 1997: Kobal‘ J., Preliminary report on the rezultats of archaeological research on the multi-level fortified
settlement of „Chitattia“ (near Solotvino/Aknaszlatina, Transcarpathian region, Ukraine) by the
Expedition of the Transcarpathian Museum of Local History, JAMÉ XXXVII-XXXVIII, 1997, 115-151.
Kossack 1964: Kossak G., Trinkgeschirr als Kultgerät der Hallsttzeit, In: Varia Archaeologica: Wilhelm Unverzagt
zum 70. Geburtstag, Schriften der Sektion für Vor-u. Frügeschichte 16, 96-105. Berlin: Akademie-
Verlag.
László 1994: László A., Începuturile epocii fierului la est de Carpaţi. Culturile Gáva-Holihrady şi Corlăteni-Chişinău
pe teritoriul Moldovei. Die Anfänge der Eisenzeit im Ostkarpatenraum. Die Gáva-Holihrady- und
Chişinău-Corlăteni- Kultur auf dem Gebiet der Moldau, Bucureşti 1994.
Lindinger 1999: Lindinger V., Mittelbronzezeitliche Gefäβdeponierung von Zwerndorf an der March, NÖ. In: Krenn-
Leeb A./Neugebauer J. W. (Hrsg.), Depotfunde der Bronzezeit im mittleren Donauraum, ArchÖst
9/10, (1998/1999) 1999, 46–68.
Marta 2004: Marta L., Un complex arheologic din epoca mijlocie a bronzului de la Halmeu. A Middle Bronze Age
Dwelling Discovered at Halmeu, StCom Satu Mare XVII-XIX/1, 2004, 39-46.
Marta 2005: Marta L., Der bronzene Nadeldepotfund von Petea, Kr. Satu Mare. [Depozitul de ace din bronz descoperit
la Petea, jud. Satu Mare.]. In: Soroceanu T. (Hrsg.) Bronzefunde aus Rumänien II. [Descoperiri de
bronzuri din România.] Bistriţa – Cluj-Napoca 2005, 75–94.
Marta 2006: Marta L., Groapa 154 din aşezarea de la Lazuri Lubi-Tag. O depunere de piese legată de fabricarea berii
preistorice? Pit 154 from the Bronze Age settlement in Lazuri. Objects deposition related to the making
of prehistoric beer? StCom Satu Mare XXIII-XIV/1, 111-130.
98
Marta 2009: Marta L., The Late Bronze Age Settlements of Petea–Csengersima. Satu Mare 2009.
Marta 2013: Marta L., The deposition of cups from Medieşu Aurit. Expressions of identity in the Carpathian area in
the Late Bronze Age/Depunerea de cupe de la Medieşu Aurit. Exprimări identitare în bronzul târziu
carpatic. In: Peregrinări arheologice între estul şi vestul Europei/ Archäologische wanderungen zwischen
ost – und westeuropa/ Régészeti barangolások kelet és nyugat Európa között (Studii in onoarea lui
Tiberius Bader la aniversarea de 75 de ani. Studien für Tiberius Bader zum 75. Geburstag. Tanulmányok
a 75 éves Bader Tibor tiszteletére, StCom Satu Mare, XXIX/I, 2013, 199-220..
Marta et al. 2002: Marta L./Astalos C./Virag C., 85. Dindeşti , com. Andrid, jud. Satu Mare. Punct: Vii. CCAR,
Campania 2001, Buziaş 2002.
Medeleţ 1974: Medeleţ Fl., Die Bronzesitula von Remetea Mare (kreis Timiş). Dacia 18, 1974, 95-102.
Metzner-Nebelsick 2012: Metzner-Nebelsick C., Channelled pottery in Transylvania and beyond – ritual and
chronological aspects. In: Marta L. (ed.), The Gáva Culture in the Tisa Plain and Transylvania. [Die
Gáva Culture in der Theißebene und Siebenbürgen.] Symposium, Satu Mare, 17-18 June/Juni 2011,
StCom Satu Mare XXVIII/I, 2012, 65-81.
Mozsolics 1985: Mozsolics A., Bronzefunde aus Ungarn. Depotfundhorizonte von Aranyos, Kurd und Gyemely,
Budapest 1985.
L. Nagy 2012: L. Nagy M., Neue Beiträge zu spätbronzezeitlichen Gefäßdeponierungssitten im Oberen Theisgebiet.
In: Marta L. (ed.), The Gáva Culture in the Tisa Plain and Transylvania. [Die Gáva Culture in der
Theißebene und Siebenbürgen.] Symposium, Satu Mare, 17-18 June/Juni 2011, StCom Satu Mare,
XXVIII/I, 2012, 255-280.
Németi 1990: I. Németi Contribuţii la cunoaşterea sfârşitului epocii bronzului din nord-vestul României, SCIVA 41,
1, 19-54.
Nestor/Zaharia 1961: Nestor I./ Zaharia E., Săpăturile de la Medias, Materiale VII, 1961, 171-178.
Palátova/Salaš 2002: Palátova H./Salaš M., Depoty keramických nádob doby bronzové na Morave a v sousedních zemích.
– Bronzezeitliche Gefässdepotfunde in Mären und benachbarten Gebieten, Pravek Supplementum 9,
Brno 2002, 148-149.
Pankau 2004: Pankau C., Die älterhallstattzeitliche Keramik aus Medias /Siebenbürgen, Bonn 2004.
Patay 1966: Patay P., Der Bronzegefäße in Ungarn (mit einem Anhang von Éva. F. Petres), PBF II 10, München 1990.
Pop 2005: Pop D., Câteva consideraţii privind stadiul cercetării culturii Suciu de Sus şi a grupului Lăpuş. Some
considerations about the research stage of the Suciu de Sus culture and the Lapus group, StCom Satu
Mare (seria Arheologie) XXII/1, 61-92.
Stapel 1999: Stapel A., Bronzezeitliche Deponierungen im Siedlungsbereich Altdorf-Römerfeld und Altheim, Landkreis
Landshut. Tübinger Schriften zur Ur- und Frühgeschichtlichen Archäologie 3. Waxmann Münster-
NewYork-München-Berlin 1999.
Soroceanu 2005: Soroceanu T., Zu den Fundumständen der Metallgefäße bis in das 8. Jh.v. Chr. - Ein Beitrag zu deren
religionsgeschichtlicher Deutung. In: Soroceanu T. (ed.), Bronzefunde aus Rumänien/ Descoperiri de
bronzuri din România II . Bistriţa – Cluj-Napoca 2005, 387- 428.
Szabó 1996: Szabó V. G., A Csorva csoport és a Gáva kultúra kutatásának problémái néhány Csongrad medyei
leletgyüttes alapjan. Forschungsprobleme der Csorva-Gruppe und Gáva-Kultur auf grund einiger
Fundverbände aus der Komitat Csongrád, MFMÉ-StudiaArch II, 9-109.
V. Szabó 2004: V. Szabó G., A tiszacsegei edénydepó. Újabb adatok a Tisza-vidéki késő bronzkori edénydeponálás
szokásához. [Das Gefäßdepot von Tiszacsege. Neue Angaben zur Sitte der spätbronzezeitlichen
Gefäßdeponierung in der Theißgegend.], MFMÉ–StudArch X, 2004, 81–113.
Tóth/Marta 2005: Tóth K./Marta L., Gefäßdepotfund der Felsőszőcs/Suciu de Sus-Kultur in Nyírmada-Vályogvető
(A Felsőszőcs/ Suciu de Sus-kultúra edénylelete Nyírmada-Vályogvető), JAMÉ XLVII, 2005,
107-143Vasiliev 2008: Vasiliev V., Bemerkungen zu den bitronkonischen Gefässen, die für die Gáva-
Kultur Kennzeichnend sind, EphNap XVI-XVII, 2006–2007, 7-16.
Vasiliev et al. 1991: Vasiliev V./Aldea A./Ciugudean H., Civilizaţia dacică timpurie în aria intracarpatică a României.
Contribuţii arheologice: aşezarea fortificată de la Teleac, Cluj-Napoca 1991.
Vasiliev et al. 2002: Vasiliev V./Rustoiu A./Balaguri E. A./Cosma C., Solotvino -“Cetate”(Ucraina Transcarpatică).
Aşezările din epoca bronzului, a doua vârstă a fierului şi din Evul Mediu, BiblThrac XXXIII, Cluj-
Napoca 2002.
Liviu Marta
Muzeul Judeţean Satu Mare, RO
livimarta@yahoo.com
99
Liviu Marta
Pl. I. Depuneri de amfore în Câmpia Someşană (I). Amfora de la Dindeşti (II).
100
Planşa II. Amfora de la Dorolţ.
101
Liviu Marta
Planşa III. Amfora din complexul 4 supraf.10 de la Petea - Csengesima Vamă.
102
Planşa IV. Amfora din complexul 48 din Lazuri.
103
Liviu Marta
Planşa V. Amfora din complexul 3 supraf. 5 de la Petea - Csengesima (I). Amfora de la Satu Mare –
Drumul Dorolţului (II).
104
Date noi cu privire la tezaurul de aur din epoca bronzului de la Căuaş
Carol Kacsó
Zusamenfassung: Neue Daten bezüglich des bronzezeitlichen Goldfundes von Căuaş

Im Herbst des Jahres 1965 kam beim Pflügen in Căuaş, in der Flur Unghiura Molnăreştilor, in einer Tiefe
von 0,35-0,40 m, ein spätbronzezeitlicher Goldfund zum Vorschein. Der Fund, besteht aus vier offenen
Armringen mit rhombischem Querschnitt, davon zwei Stücke von Entdeckern fragmentiert wurden,
wurde von den Behörden beschlagnahmt und gelangte in das Numismatische Kabinett der Bibliothek
der Rumänischen Akademie, später ins Nationalmuseum in Bukarest. 1967 wurde in Căuaş ein anderer
goldener Armring gefunden, der ebenfalls von den Behörden beschlagnahmt wurde, dessen Schicksal aber
unbekannt bleibt. Es ist offensichtlich, dass das Stück nicht in eine öffentliche Sammlung gelangte. Als
noch der Armring sich in Verwahrung der Polizei in Baia Mare befand, hatte ich die Möglichkeit ihn zu
zeichnen und messen. Der offene Armring hatte eine asymmetrische Form, rhombischen Querschnitt und
verjüngte Enden, die vor der Deponierung geschnitten wurden (inn. Dm. 9,2 cm, D. 1,0 cm, Gew. 158
g). Erst kürzlich habe ich erfahren, dass der 1967 aufgetauchte Armring ebenfalls in der Flur Unghiura
Molnăreştilor gefunden wurde (frdl. Mitteilung Liviu Marta). Heute ist es unmöglich gewiss festzustellen, ob
dieses Stück zum 1965 entdeckten Goldfund gehört. Die identische Fundstelle und die Form der Fundstücke
sprechen für die Zugehörigkeit der fünf Armringe zu einem einheitlichen Fund. Es gibt Informationen, dass
in der Flur Unghiura Molnăreştilor nach 1967 noch ein goldener Armring vorkam. Ein durch die Form
und Dimensionen ähnliches Stück jenem von Căuaş stammt aus dem Goldfund von Hodiş (Gew. 158,77
g). Sowohl dieses Stück als die Armringe von Căuaş wurden nicht als Schmuck benutzt; sie dienten als
Barren, eventuell auch als Tauschmitteln. Das Problem, ob ein Teil der goldenen Ringe und Armringe mit
rhombischem Querschnitt zu einem monetären Struktur gehörten, sollte noch erörtern. Es scheint trotzdem,
dass die Zahl 6,50 g als Grundmaß für die Gewichte dieser Goldstücke akzeptiert werden kann.Die goldenen
Ringe und Armringe mit rhombischem Querschnitt stellen Erzeugnisse der spätbronzezeitlichen Metallurgie
besonders in Siebenbürgen und im Obertheissgebiet in einer längeren Zeitspanne dar. Da es im Fund von
Căuaş keine Vergesellschaftung von Gegenständen gibt, kann ihn nicht zweifellos einer bestimmten Periode
zugeschrieben werden. Da seine Fundstelle sich in der Nähe einer befestigen Gáva-Siedlung befindet, scheint
es am wahrscheinlichsten, dass der Goldfund in die Spätbronzezeit 3 (ältere Urnenfelderzeit, bzw. Hallstatt
A) datiert. Es ist dennoch zu bemerken, dass in Căuaş vier frühere Bronzefunde, alle vom Typ Uriu-
Ópályi, sowie zwei Nackenscheibenäxte vom Typ B3, Variante Cehăluţ entdeckt wurden. Es wäre also nicht
ausgeschlossen, dass der Godfund mit diesen Funden zeitgleich war.
Резюме: Нові дані щодо золотого скарбу епохи бронзи з Кауаш
IВосени 1965, під час оранки, вийшов на поверхню у Кауаш, на межі Унгіура Молнарештілор,
на глибині 0,35-0,40 м, золотий скарб пізньої Бронзи. Знахідка, яка складається з чотирьох
відкритих браслетів з ромбовидними елементами, з яких два були фрагментовані відкривачами,
була конфіскована владою і принесена в нумізматичний кабінет Академічної Бібліотеки, пізніше
у Бухарестський Національний музей. У 1967 році був виявлений у Кауаш інший золотий браслет,
який також був конфіскований владою, доля якого залишається невідомою. Однак явно, що предмет
не потрапив до публічної колекції. Тоді, коли браслет знаходився ще на зберіганні у відділі міліції
Бая Маре, я мав можливість змалювати його і виміряти. Відкритим браслет мав асиметричну
форму, у розрізі ромбоподібний елемент та кінці витончені, які були прирізані перед їх покладанням
(внутрішній діаметр 9,2 см, товщина 1 см, вага 158 г).. Недавно, з’ясувалося, що браслет, який
з’явився у 1967 році, також був знайдений на межі Унгіура Молнарештілор (інформація Лівіу
Марта). Зараз не представляється можливим встановити з впевненістю чи належить цей
предмет скарбу, який був знайденим у 1965 році. Місце знахідки ідентичне і форма браслету
тяготіє до приналежності до тих п’ятьох предметів, знайдених разом. Існує інформація, що у
точці межі Унгіура Молнарештілор після 1967 року з’явився ще один золотий браслет. Подібний
предмет за формою та вагою з тим, що з Кауаш, походить із золотого скарбу з Нодіш. Маючи вагу
158,77 г. Цей предмет, як і браслет із Кауаш, були не прикрасами, а злитками і відповідно засобами
обміну. Проблема, якщо частина із цих браслетів і золотих кілець ромбоподібної форми належали
якійсь монетній структурі, ще потрібно обговорити. Можливо, що 6,50 г, як базова одиниця для
Carol Kacsó
Fig. 1. Căuaş. Togul Molnăreştilor (Foto Liviu Marta).
ваги цих предметів, може бути прийнятною. Браслети та золоті кільця, ромбоподібні у розрізі,
представляють вироби металургії пізньої бронзи, зокрема, у Трансільванії і теренах Верхнього
Потисся впродовж тривалого часу. Оскільки у знахідці з Кауаш не існує спільності предметів,
вона не може бути з впевненістю віднесена до якогось певного періоду, оскільки місце знахідки було
неподалік від фортифікованого поселення Ґава, найімовірніше, що вона датована періодом пізньої
бронзи ІІІ (ältere Urnenfelderzeit, respectiv Hallstatt A). Слід відмітити, що в Кауаш було знайдено
4 депозити бронзи більш раннього періоду, всі типу Уріу-Опалій, а також дві сокири з диском та
шипом типу В3, варіант Чехалуц. Отже, не виключено, що золотий скарб міг бути однолітком
з цими знахідками.
Cuvinte cheie: Căuaş, tezaur de aur, brăţară cu secţiunea rombică, Bronz târziu
Schlüsselwörter: Căuaş, Goldfund, Armring mit rhombischem Querschnitt, Spätbronzezeit
Ключові слова: Кауаш, золота спадщина, браслети та золоті кільця ромбоподібні у розрізі, пізня
бронза.
În toamna anului 1965, cu prilejul unor lucrări agricole, a fost descoperit pe teritoriul localităţii
Căuaş (jud. Satu Mare), pe atunci aparţinând administrativ raionului Carei, regiunea Maramureş, un
tezaur de aur din epoca bronzului. Descoperitorii au împărţit între ei piesele tezaurului, după care au
încercat să le valorifice la un bijutier. De la acesta, piesele au fost confiscate de organele de miliţie în
cursul anului 1966. Ele au fost aduse la Baia Mare, la Direcţia Miliţiei Regiunii Maramureş, în vederea
efectuării unor cercetări în legătură cu împrejurările în care s-a făcut descoperirea şi cu încercarea de
valorificare. S-a cerut Muzeului Regional Maramureş o expertiză cu privire la vechimea şi valoarea
pieselor. Ea a fost făcută de mine împreună cu Mircea Zdroba, amândoi arheologi la menţionatul muzeu.
Cu acest prilej am fost informaţi că tezaurul, care era format din patru brăţări de aur, dintre care două au
fost fragmentate de către descoperitori, a fost găsit pe tarlaua Unghiura, ce aparţinea CAP-ului Căuaş, la
o adâncime de 0,35-0,40 m. Ni s-a permis fotografierea pieselor şi măsurarea lor, iar Nicolae Reisfeld, de
106
Fig. 2. Căuaş. Harta localităţii cu locurile de descoperire Togul Molnăreştilor şi Sighetiu.

la Laboratorul de restaurare al muzeului, a realizat copii în ghips ale celor două brăţări întregi1.
După terminarea cercetărilor penale, piesele au fost depuse, conform legislaţiei de atunci, la
Banca Naţională a României, sucursala Baia Mare, apoi au ajuns, în primăvara anului 1967, în colecţia
Cabinetului numismatic al Bibliotecii Academiei din Bucureşti, iar ulterior la Muzeul Naţional de Istorie
a României (în continuare MNIR).
Descoperirea a fost pentru prima dată prezentată în literatura de specialitate de către Octavian
Iliescu2, apoi ea a fost repertoriată în catalogul descoperirilor de aur transilvănene realizat de Mircea Rusu,
aici fiind ilustrată în desen una dintre brăţări3. Tezaurul a fost menţionat şi de către Amália Mozsolics4.
O discuţie mai amplă cu privire la brăţările de la Căuaş a fost publicată în studiul lui Dorin Popescu5.
În niciuna dintre amintitele lucrări nu este precizat punctul de hotar în care au ieşit la iveală piesele. O
informaţie, totuşi vagă, cu privire la acest punct a fost furnizată de Tiberiu Bader, care, descriind pe scurt
tezaurul, spunea că locul său de descoperire se află în apropiere de punctul Sighetiu, unde au fost puse în
evidenţă urme ale unei „aşezări deschise hallstattiene”6. János Németi afirma, într-o lucrare publicată în
1982, că tezaurul a fost descoperit în punctul Tarlaua Unghiura, din vecinătatea punctului Sighetiu7, iar
într-o lucrare mai recentă, din 1999, că locul de descoperire se numeşte, potrivit informaţiilor primite
încă în 1967, Unghiura lui Tomuţ8. Distanţa mică dintre punctul unde se găseşte aşezarea fortificată şi cel
1
Aceste copii au ajuns la muzeul din Satu Mare. Informaţie Liviu Marta.
2
Iliescu 1968.
3
Rusu 1972, 45, nr. 17, pl. II, 2 („Căuaş IV).
4
Mozsolics 1973, 193.
5
Popescu 1975, 43 sqq., pl. VII.
6
Bader 1978, 122, nr. 20, pl. LXXXXIX, 3-4 . Despre o aşezare deschisă relata şi János Németi (1982, 48). De fapt, este vorba de
o aşezare fortificată, vezi Marta et al. 2010, 131 sq., fig. 9, fig. 11-12; Marta et al. 2012; Kienlin, Marta 2014, 382 sqq.
7
Németi 1982, 48 („Căuaş IV).
8
Németi 1999, 18. Informaţii similare cu privire la denumirea locului de descoperire a tezaurului au fost furnizate de acelaşi
autor într-o carte de popularizare a descoperirilor arheologice din judeţul Satu Mare, în care se vorbeşte însă de doar trei brăţări
de aur care ar fi apărut la Căuaş, vezi Németi 2009, 62.
107
Carol Kacsó
Fig. 3. Căuaş. Tezaur de aur. Piese găsite în 1965.
108
Fig. 4. Brăţări de aur. 1. Căuaş. 2. Hodiş.
109
Carol Kacsó
în care a apărut tezaurul a fost menţionată şi în studiul referitor la măsurătorile geomagnetice efectuate
la Căuaş9.
Potrivit informaţiilor primite de la Liviu Marta, locul de descoperire a tezaurului se numeşte
Unghiura Molnăreştilor (fig. 1), aflat la cca 300 m est de punctul de hotar Sighetiu, care este plasat la 3,5
km nord-vest de localitate, în apropiere de confluenţa pârâului Cubic cu Canalul Eriu (fig. 2)10.
Descrierea pieselor: 1. Brăţară deschisă, capetele subţiate şi suprapuse, secţiunea rombică. Diam.
ext. 5,80/6,60 cm, diam. int. 4,0/4,7 cm, gros. max. 1,1 cm, greut. 137,10 g, titlul aurului 900 ‰11. Nr.
inv. P. 23475 (fig. 3, 1a. 1b). 2. Brăţară asemănătoare cu aceeaşi secţiune, capetele deschise şi apropiate.
Diam. ext. 6,67/7,55 cm, diam. int. 5,12/5,80 cm, gros. max. 1,0 cm, greut. 136,45 g, titlul aurului 900 ‰.
Nr. inv. P. 23474 (fig. 3, 2a. 2b). Pe ambele piese sunt vizibile urme de lovire şi zgârieturi, care par să fie
recente. 3. Capăt subţiat de la o brăţară cu secţiunea rombică. Greut. 21,98 g. Nr. inv. P. 23477 (fig. 3, 3).
4. Fragment din bara unei brăţări cu aceeaşi secţiune. Greut. 34,65 g. Nr. inv. P. 23476 (fig. 3, 4). 5. Capăt
uşor subţiat de la o brăţară cu aceeaşi secţiune. Greut. 25,70 g. Nr. inv. P. 23748 (fig. 3, 5). 6. Fragment
din bara unei brăţări cu aceeaşi secţiune. Greut. 13,85 g. Nr. inv. P. 23479. Pe toate fragmentele sunt
vizibile urmele cleştelui folosit la tăierea recentă a pieselor. Fragmentele recuperate nu permit stabilirea
exactă a numărului brăţărilor din care provin. Faptul că ele au aparţinut la două brăţări rezultă doar din
declaraţiile descoperitorilor, respectiv ale anchetatorilor.
În iunie 1967 a fost descoperită o altă piesă de aur la Căuaş. Şi această piesă a ajuns la Direcţia
Miliţiei Regiunii Maramureş, iar eu am fost din nou solicitat să o expertizez. Pe lângă informaţia cu
privire la data descoperirii, am aflat doar că descoperitorul se numeşte Teofil Podină, iar locul în care
a apărut este „tarlaua CAP însămânţată cu sfeclă”. Am desenat şi am măsurat piesa. Despre soarta sa
ulterioară nu am niciun fel de date.
Piesa, care se pare că n-a ajuns într-o colecţie publică, a rămas până în prezent inedită, aceasta
şi datorită lipsei unor informaţii cu privire la locul său exact de descoperire. De abia recent, în urma
investigaţiilor făcute de Liviu Marta, s-a aflat că ea a fost descoperită tot în punctul Unghiura Molnăreştilor,
această informaţie fiind primită chiar de la descoperitor.
Descrierea piesei: Brăţară deschisă din bară cu secţiunea rombică, îndoită asimetric, capetele
subţiate şi retezate. Diam. ext. 11,2 cm, diam. int. 9,2 cm, deschizătura la capete 4,5 cm, gros. max. 1,0
cm, greut. 158 g (fig. 4, 1).
În prezent nu se mai poate stabili cu toată certitudinea dacă piesa mai sus descrisă aparţine sau
nu tezaurului descoperit în 1965. Locul identic de descoperire şi aspectul lor pledează pentru apartenenţa
celor cinci brăţări la o descoperire unitară. Este posibil ca acestui tezaur să-i fi aparţinut încă o brăţară
de aur, despre care există informaţii că ar fi fost descoperită, la o dată după 1967, tot în punctul Unghiura
Molnăreştilor12.
Brăţările de aur de la Căuaş nu au avut, în mod aproape cert, funcţia de podoabă, diametrul lor
mic nepermiţând purtarea lor pe braţe sau, eventual, pe picioare13. Cel mai probabil, aceste piese au fost
lingouri destinate prelucrării ulterioare.
O parte a brăţărilor şi verigilor cu secţiunea rombică, respectiv fragmente de piese de acest fel
au putut însă reprezenta mijloace de plată în cadrul unui sistem premonetar. Standardele de greutate
sau unităţile de măsură ale unui astfel de sistem, presupunând că acestea erau stabile pe perioade mai
lungi sau mai scurte într-o anumită arie culturală, sunt însă greu de determinat, chiar dacă baza de date
care fundamentează aceste determinări a devenit, prin publicarea unor noi descoperiri, mai relevantă.
O încercare recentă în acest sens a fost făcută pentru o parte a descoperirilor transilvănene de către
Horia Ciugudean, punctul de plecare fiind analiza greutăţii pieselor de aur din depozitul I de la Cugir14.
9
Marta et al. 2010, 131; Kienlin, Marta 2014, 384.
10
Liviu Marta crede că denumirea amintită de János Németi în lucrarea din 1999 şi cea furnizată de el indică acelaşi punct de
hotar.
11
Titlul aurului menţionat aici, preluat din Registrul de inventar al Tezaurului MNIR, este uşor deosebit de cel precizat în
studiile lui Octavian Iliescu şi Dorin Popescu. Anumite diferenţe sunt şi între dimensiunile pieselor precizate în cele două studii
şi cele măsurate de mine.
12
Informaţie Liviu Marta.
13
Desigur, nu poate fi exclusă cu totul posibilitatea ca astfel de piese să fi fost purtate altfel decât trase pe membre, de exemplu
să fi fost agăţate în păr, pe îmbrăcăminte etc., ne lipsesc însă dovezile arheologice certe în acest sens.
14
Ciugudean 2010.
110
Compararea greutăţii verigilor de la Cugir cu cele ale fragmentelor de la Căuaş15 este însă lipsită de
utilitate, întrucât fragmentarea acestora din urmă este de dată recentă16.
Brăţara de dimensiuni mai mari de la Căuaş poate fi însă comparată cu o piesă ce provine din
tezaurul de aur de la Hodiş (jud. Bihor, România), care se păstrează la MNIR. Este vorba tot de brăţară
deschisă din bară cu secţiunea rombică, îndoită oval, capetele subţiate şi tăiate drept. Brăţara prezintă
urme de lovituri, ce par să fie recente. Diam. ext. 8,60/10,26 cm, diam. int. 6,68/8,58 cm, deschizătura
la capete 2,2 cm, gros. max. 0,90 cm, greut. 158,77 g, titlul aurului 750 ‰. Nr. inv. B. 70 şi 22515 (fig. 4,
2). În compoziţia tezaurului se mai află, pe lângă alte piese, două brăţări mai mici cu secţiunea rombică.
Tezaurul de la Hodiş, descoperit, în 1970, cu prilejul unor lucrări agricole, a rămas în bună
parte inedit. Piesele sale au fost menţionate de către Mircea Rusu17 şi au fost descrise pe scurt de către
Ştefan Burda, care a publicat şi două imagini fotografice ale uneia dintre brăţările cu capetele bispiralice,
precum şi desenele celor două brăţări de acest tip18. Aceleaşi brăţări au fost reproduse fotografic şi în
catalogul unei recente expoziţii, localitatea de descoperire fiind totuşi menţionată cu semnul întrebării19.
Brăţările mai mari de la Căuaş şi Hodiş sunt foarte asemănătoare ca aspect, iar greutatea lor
este aproape identică. Pare destul de probabil că această identitate nu este întâmplătoare, iar retezarea
capetelor brăţării de la Căuaş a fost făcută tocmai pentru a se obţine o greutate similară piesei de la
Hodiş. O trecere în revistă a celorlalte descoperiri de brăţări de aur cu secţiunea rombică ne arată însă că
cele două piese sunt totuşi singulare prin dimensiunile lor.
Astfel de descoperiri sunt numeroase în Bazinul Carpatic. Ele sunt fie componente ale unor
tezaure de aur, fie se află în asociere cu piese de bronz în cadrul unor depuneri, în care acestea din urmă
reprezintă de regulă majoritatea. Există şi un număr redus de descoperiri izolate, precum şi câteva care
au apărut în ansambluri funerare.
Fără pretenţia de a fi repertoriat întregul ansamblu de verigi şi brăţări cu secţiunea rombică de
aur din Bazinul Carpatic, menţionez următoarele descoperiri de acest fel:
A. Tezaure şi descoperiri izolate de aur:
Aggtelek, Baradla-barlang (peştera Baradla), Borsod-Abaúj-Zemplén m., Ungaria. Verigă (11,43 g),
fragment de verigă. Aparţin unui tezaur (28 de piese) găsit într-o nişă a peşterii. Piese conexe: verigi cu
secţiunea rotundă, tuburi spiralate. Magyar Nemzeti Múzeum din Budapesta (în continuare MNM). Lit.:
Tompa 1937a, pl. 51, 15-19; Tompa 1937b, 53, fig. 13; Kemenczei 1984, 144, nr. 1, b.
Aiud, jud. Alba, România. Două brăţări (greut. 29,96 g, 29,43 g). Au fost descoperite, se pare, pe teritoriul
localităţii. MNM (nr. inv. 57/1896/1-2). Lit.: Hampel 1896, 443; Roska 1942, 188, nr. 25; Mozsolics 1973,
200; Moga, Ciugudean (red.) 1995, 25, nr. 20.
Alba Iulia, jud. Alba, România. Trei verigi (greut. 2,50 g, 3,10 g, 3,15 g), trei verigi înlănţuite (greut.
16,15 g), brăţară mică (greut. 12,25 g). Componente ale unui tezaur descoperit în 1867. Iniţial au fost
21 de obiecte, dintre care 10 au ajuns la muzeul din Cluj (nr. inv. P. 81602, P. 81603 a-c, P. 81605, P.
81608, P. 81609). Piese conexe: fragment de brăţară deschisă cu secţiunea rotundă, decorată cu crestături
dese, verigi din sârmă subţire. Lit.: Roska 1942, 102, nr. 23; Rusu 1972, 43, nr. 320; Mozsolics 1973, 19521;
Catalog 1994, 124.
Armeniş, jud. Caraş-Severin, România. Verigă (greut. 11,34 g). Descoperire izolată, la 7 august 1851, pe
un loc mai ridicat. Naturhistorisches Museum din Viena (în continuare NHM). Lit.: Téglás 1892, 408;
Pink 1928, 3, nr. 6b; Roska 1942, 218, nr. 82; Rusu 1972, 44, nr. 6; Mozsolics 1973, 203.
Aşchileu Mare, jud. Cluj, România. Lanţ format din şase verigi (greut. verigilor interioare 42,77 g, greut.
15
Vezi Ciugudean 2010, 34 sq.
16
Constatarea aceasta nu se doreşte a fi o observaţie critică adresată autorului. Cei mai mulţi dintre cercetătorii care s-au
ocupat de tezaurul de la Căuaş nu au precizat momentul producerii fragmentării pieselor, doar Tiberiu Bader (1978, 122, nr. 20)
menţiona despre fragmentele de brăţări că au fost „tăiate ulterior”.
17
Rusu 1972, 46, nr. 32.
18
Burda 1979, 65, nr. 14, fig. 44; Burda 1983.
19
Ţârlea, Popescu 2013, fotografie color pe p. 55.
20
Sunt menţionate două piese cu secţiunea rombică.
21
Sunt menţionate „Ringgeld” din sârmă cu secţiunea cvadrangulară.
111
Carol Kacsó
următoarelor verigi 28,79 g, greut. verigilor mărginaşe 41,88 g). A aparţinut unui tezaur descoperit în
vara anului 1867. Piese conexe: plăcuţă de aur, bară cu capetele subţiate, îndoită (greut. 41,88 g), spirală
îndoită în formă de disc. A fost salvată o singură verigă, care a ajuns la MNM. Lit.: Rómer 1868, 187, nr.
1001; Goos 1876, 220 („Eskül”); Téglás 1887, 304, nr. 333; Pink 1928, 3, nr. 7; Mitrea 1941, 157, nr. 36;
Roska 1942, 192, nr. 29; Popescu 1956, 228; Rusu 1972, 44, nr. 7; Crişan et al. 1992, 39.
Balažer, r. Beregovo, Ucraina Transcarpatică. Verigă (greut. 14,65 g), două verigi mai mici, o verigă
mai mare şi una mai mică, înlănţuite (greut. 27 g). Probabil componente ale unui tezaur. MNM (nr. inv.
21/1912/1-3 şi 37/1927). Lit.: Mozsolics 1973, 190 („Balazsér, Blažijevo, ehem. Kom. Bereg, KU”).
Biharkeresztes, Hajdú-Bihar m., Ungaria. Cinci brăţări (greut. 42,03 g, 45,13 g, 45,51 g, 45,70 g, 48,51 g).
Aparţin unui tezaur. Piesă conexă: brăţară cu capete bispiralice. MNM (nr. inv. 31/1932/1-5). Lit.: Tompa
1937a, pl. 50, 16-21; Mozsolics 1973, 190; Kemenczei 1984, 124, nr. 3; Catalog 2000, nr. 42.
Birchiş, jud. Arad, România. Cinci bare cu capetele subţiate (brăţări ?), parţial deformate (greut. totală
245 g). Provin, foarte probabil, dintr-un tezaur, descoperit cu prilejul unor lucrări agricole, care a ajuns
la Viena. Lit.: Téglás 1892, 408; Hampel 1892, 15; Pink 1928, 2, nr. 2; Mitrea 1941, 154, nr. 2; Roska 1942,
157, nr. 8322; Popescu 1956, 228; Rusu 1972, 44, nr. 10; Mozsolics 1973, 199; Repertoriu Arad, 44 sq.
Căuaş, jud. Satu Mare, România. Cinci brăţări, eventual încă o brăţară. Tezaur. Vezi supra.
Cetea, jud. Alba, România. Brăţară (greut. 42,50 g). Descoperire izolată. MNIR (transfer de la Muzeul
Naţional de Antichităţi Bucureşti). Lit.: Popescu 1956, 212, fig. 140, 2; Moga, Ciugudean (red.) 1995, 71,
nr. 1.
Coruia, jud. Maramureş, România. Lanţ din 17 verigi, dintre care două, una mai mare şi una mai mică,
au secţiunea rombică, celelalte au secţiunea rotundă şi sunt decorate cu crestături. Tezaur descoperit
înainte de 1814. Piesă conexă: pandantiv semilunar. NHM (nr. inv. 51291). Lit.: Pink 1928, 4, nr. 11;
Mitrea 1941, 156, nr. 23; Foltiny 1968, 704, pl. 2; Rusu 1972, 45, nr. 22; Mozsolics 1973, 197; Kacsό 2011,
477, fig. 261 (şi cu alte date bibliografice).
Csorvás, Békés m., Ungaria. Brăţară (greut. 132,05 g). Descoperire izolată ? MNM (nr. inv. 103/1879/1).
Lit.: Mozsolics 1973, 192 sq.
Erdőhorváti, Borsod-Abaúj-Zemplén m., Ungaria. Două brăţări (greut. 84,21 g, 85,42 g). Aparţin unui
tezaur descoperit înainte de 1899. MNM (nr. inv. 5/1899/1-2). Lit.: Hampel 1899, 377; Mozsolics 1973,
193.
Firiteaz, jud. Arad, România. Brăţară decorată cu linii şi puncte (greut. 54,80 g), două brăţări cu canturile
crestate din loc în loc (greut. 35,76 g, 53,94 g), brăţară decorată cu linii orizontale (greut. 39,49 g), două
brăţări nedecorate (greut. 50,10 g, 34,09 g), brăţară mică (greut. 6,31 g). Componente ale unui tezaur
descoperit, în 1905, la mică adâncime în pământ. Piese conexe: patru brăţări cu capetele spiralice, trei
brăţări cu capetele bispiralice, două ghemotocuri de sârmă. MNM (nr. inv. 79/1905/1-16). Lit.: Márton
1907; Pink 1928, 4, nr. 9; Mitrea 1941, 154, nr. 2; Popescu 1956, 212 sqq., fig. 128-129; Rusu 1972, 46,
nr. 2923; Mozsolics 1973, 194, pl. 78-79, pl. 80, 1-5; Repertoriu Arad, 69 sq. (şi cu alte date bibliografice);
Catalog 2000, nr. 50.
Getinja, r. Čepa, Ucraina Transcarpatică. Brăţară (greut. 105 g). Tezaur descoperit, în 1869, cu prilejul
unor lucrări agricole. Piese conexe: lanţ format din mai multe verigi de diferite dimensiuni, crestate
sau neornamentate. Locul de păstrare neprecizat. Lit.: Lehoczky 1892, 80 sq.; Bernjakovič 1960, 366;
Gyula, împrejurimi, Békés m., Ungaria. Două brăţări (greut. 45,92 g, 47,18 g). Tezaur descoperit în 1788.
MNM (nr. inv. 8/1963/I). Lit.: Mozsolics 1973, 195.
Hajdúszoboszló, Hajdú-Bihar m., Ungaria. Brăţară (greut. 25,40 g). Tezaur descoperit înainte de 1897.
Piesă conexă: brăţară cu capetele bispiralice. MNM (nr. inv. 124/1897/1-2). Lit.: Mozsolics 1973, 195, pl.
100, 2 (brăţara cu capetele bispiralice); Kemenczei 1984, 124, nr. 12; Catalog 2000, nr. 44.
Hete, Szabolcs-Szatmár-Bereg m., Ungaria. Brăţară de dimensiuni mari. Tezaur descoperit în apropiere
de Tisa, în primăvara anului 1869. Piese conexe: lanţ format din verigi nedecorate şi verigi crestate. Nu
sunt date cu privire la soarta descoperirii. Lit.: Lehoczky 1892, 80 sq.; Bernjakovič 1960, 366, nr. 109.
Hodiş, jud. Bihor, România. Trei brăţări. Tezaur. Piese conexe: două brăţări cu capetele bispiralice,
brăţară cu secţiunea rotundă, decorată cu crestături, patru inele cilindrice, şase obiecte frunziforme. Vezi
22
Sunt menţionate patru piese. Acelaşi număr apare în lucrările lui Amália Mozsolics şi Mircea Rusu.
23
Sunt menţionate 18 piese.
112
supra alte date cu privire la tezaur.

Hunedoara, jud. Brăţară deschisă, capetele subţiate şi suprapuse (greut. 60,40 g). Muzeul Naţional de
Istorie a Transilvaniei din Cluj (în continuare MNIT) (nr. inv. P. 81622). Inedită. Informaţii Mihai Rotea.
Košická Polianka, okr. Košice, Slovacia. Patru verigi (greut. 26,30 g, 24,70, 12,30 g, 12,90 g), trimise la
muzeul din Budapesta pentru expertiză. Locul actual de păstrare necunoscut. Lit.: Lengyelfalvi aranylelet,
AÉ X, 1890, 94; Mozsolics 1973, 197 („Lengyelfalva, Pol’an, Polánka, ehem. Kom. Abaúj, Sl”).
Kučany, okr. Michalovce, Slovacia. Brăţară (greut. 31,68 g), două brăţări mai mici. Tezaur descoperit în
1850. MNM (inv. nr. 17/1852). Lit.: Hampel 1892, 102 sq.; Pink 1928, 4, nr. 13; Mitrea 1941, 157, nr. 27;
Lunca, jud. Hunedoara, România. Verigă (greut. 20,3405 g). Tezaur găsit cu prilejul unor lucrări agricole.
Piese conexe: opt verigi (lipsesc informaţiile cu privire la tipul lor). Muzeul Deva. Lit.: Téglás 1887, 60, nr.
12; Téglás 1889, 62, nr. 19 („Füzesd”); Mitrea 1941, 155, nr. 6; Roska 1942, 205, nr. 1; Rusu 1972, 46, nr.
37; Mozsolics 1973, 201; Andriţoiu 2007, 58.
Maramureş, fostul comitat. 42 de verigi (se mai păstrează 18 [16] verigi, greut. 9,86 g, 9,89 g, 9,95 g,
10,26 g, 10,26 g, 10,34 g, 10,46 g, 10,69 g, 10,68 g, 10,74 g, 10,83 g, 11,46 g, 11,25 g, 11,61 g, 11,84 g,
20,57 g, 21,74 g, 21,83 g24). Aparţin unui tezaur, ale cărui piese au fost pentru prima dată oferite spre
achiziţionare pentru o colecţie publică în 1879. Piese conexe: opt verigi crestate, verigă nedecorată cu
secţiunea rotundă, verigă cu secţiunea octogonală. MNM. Lit.: Hampel 1881; Hampel 1892, 81 sqq.;
Pink 1928, 4, nr. 12; Mitrea 1941, 156, nr. 25; Roska 1942, 256, nr. 36; Popescu 1956, 227, fig. 137, 1. 3-4;
Mozsolics 1966, 23; Rusu 1972, 47, nr. 39, pl. I, 3. 5, pl. III, 4; Mozsolics 1973, 198 sq.; Kacsó 2011, 392
sqq. (şi cu alte date bibliografice).
Marghita, jud. Bihor, România. Verigă (greut. 7,62 g). Descoperire izolată. A fost într-o colecţie
particulară. Lit.: Roska 1942, 157, nr. 78; Rusu 1972, 47, nr. 38; Mozsolics 1973, 199.
Măgura-Topliţa, jud. Hunedoara, România. Brăţară. Descoperire izolată, deasupra unui izvor aflat la
poalele unei înălţimi din Munţii Metaliferi (Csetrás). Muzeul Deva (nr. inv. 11203). Lit.: Téglás 1887, 60,
nr. 13; Téglás 1889, 61, nr. 18; Roska 1942, 148, nr. 8; Andriţoiu 2007, 58, fig. 2, 4.
Meseşenii de Sus, jud. Sălaj, România. Trei brăţări (greut. 28,75 g, 31,49 g, 35,95 g), brăţară fragmentară
cu un capăt torsionat (greut. 29,13 g). Aparţin unui tezaur descoperit în 1868. Piese conexe: zece brăţări
decorate cu crestături dese. MNM (nr. inv. 22/1868/1-14). Lit.: Gooss 1976, 242; Hampel 1892, 106; Pink
1928, 4, nr. 14; Mitrea 1941, 157, nr. 34; Roska 1942, 208, nr. 21; Popescu 1956, 228; Mozsolics 1966, 23;
Rusu 1972, 47, nr. 41; Mozsolics 1973, 203.
Nyíregyháza, Szabolcs-Szatmár-Bereg m., Ungaria. Brăţară puternic turtită cu capetele retezate (greut.
104,25 g). Piesă dintr-un tezaur depus, se pare, într-un vas de lut, găsit la adâncimea de 1,30-1,40 m, cu
ocazia construirii unei case, în 1963. Piese conexe: inel de buclă, fragment de inel de buclă, tijă de ac,
fragment de placă, diademă. MNM (nr. inv. 64.50.1-6). Lit.: Mozsolics 1966, 15, fig. 1-3; Mozsolics 1973,
201 sq.; Kemenczei 1984, 124, nr. 21; Catalog 2000, nr. 39.
Oradea, jud. Bihor, România. 20 de verigi (greut. 66,79 g, 38,60 g, 34,475 g, 35,085 g, 43,73 g, 44,91 g,
49,20 g, 46,53 g, 45,70 g, 44,10 g, 44,055 g, 36,935 g, 36,74 g, 35,95 g, 29,155 g, 29,035 g, 27,88 g, 27,59 g,
17,62 g, 16,255 g). Aparţin unui tezaur. Piese conexe: patru brăţări cu capetele bispiralice. MNM (nr. inv.
43/1911/1-24). Lit.: Roska 1942, 198, nr. 88; Mozsolics 1950, pl. XVII, 1-24, pl. XVIII, 1-4; Rusu 1972, 47,
nr. 4325, Mozsolics 1973, 200 sq., pl. 83-86, 4-9; Catalog 2000, nr. 51.
Pianu de Sus, jud. Alba, România. Brăţară (greut. 31,60 g). Descoperire izolată. MNIT (nr. inv. P. 81628
[nr. vechi de inv. 1871]). Lit.: Téglás 1892, 408; Roska 1942, 209, nr. 30; Mozsolics 1973, 203; Moga,
Ciugudean (red.) 1995, 145, nr. 2. Informaţii suplimentare Mihai Rotea.
Romočevica, r. Beregovo, Ucraina Transcarpatică. Opt brăţări (greut. 23 g, 23 g, 23,70 g, 21 g, 9,50 g, 10
g, 11 g, 11,50 g). Tezaur descoperit în 1885. Pierdut. Lit.: Lehocky 1886; Lehocky 1892, 124; Hampel 1892,
127 sq., Bernjakovič 1960, 360, nr. 65; Mozsolics 1973, 204; Kobal’ 2000, 94, nr. 118.
Sacoşu Mare, jud. Timiş, România. Şapte brăţări (greut. 38,85 g, 42,43 g, 46,10 g, 62,87 g, 72,90 g, 75,12
24
Două dintre verigi nu aparţin tezaurului, nominalizarea acestora este însă în prezent imposibilă. Greutatea verigilor pierdute
nu poate fi stabilită cu certitudine, întrucât, cu ocazia primei publicări a tezaurului, greutăţile pieselor nu au fost comunicate
după tipul de verigă căruia îi aparţineau, ci după dimensiunea lor metrică.
25
Sunt menţionate patru verigi crestate şi un fragment de inel de buclă care nu figurează la Márton Roska şi Amália Mozsolics
ca aparţinând acestui tezaur.
113
Carol Kacsó
g, 75,21 g), şase brăţări îndoite în formă de spirală, una decorată cu o linie în val incizată (greut. 45,10 g,
67,10 g, 74,07 g, 75,20 g, 75,85 g, 77,30 g), două fragmente de bară (probabil fragmente de brăţări; greut.
12,88 g, 12,76 g). Piesele aparţin unui tezaur descoperit în 1961. Piese conexe: trei brăţări cu capetele
bispiralice, două brăţări cu capetele spiralice, verigă decorată cu trei rânduri de bobiţe în relief, două
pandantive în formă de spirală dublă, patru fragmente de sârmă spiralată. MNIR (nr. inv. P. 23245-
23263). Lit.: Rusu 1972, 48, nr. 50; Mozsolics 1973, 198; Popescu 1975, 41 sqq., pl. III-VI; pl. VIII; Catalog
1994, 134 sq.
Sarasău, jud. Maramureş, România. Verigă de dimensiuni mai mari. S-a aflat în tezaurul ieşit la iveală
în 1847, din care cele mai multe piese au dispărut imediat după descoperire. Piese conexe26: 12 (sau 13)
discuri spiralice, două plăci terminale de la discuri spiralice, trei pandantive din placă, 94 de verigi crestate,
o verigă de dimensiuni mai mari (secţiunea ?), două brăţări masive, 616 perle. MNM (nr. inv. 16/1948)
şi colecţia Mihályi în Sighetu Marmaţiei (o parte a pieselor menţionate în literatură este pierdută; veriga
cu secţiunea rombică este în prezent neidentificabilă). Lit.: Rόmer 1865, 37 sqq.; Gooss 1877, 491, 493,
pl. 9, 8; Hampel 1892, 137 sqq., Pârvan 1926, 327, 329, 440 sq. etc, fig. 212-216; Roska 1942, 256, nr. 36;
Mozsolics 1950, 39; Popescu 1956, 198, 228, fig. 141; Mozsolics 1966, 15 sqq., fig. 4-8; Rusu 1972, 48, nr.
52, pl. II, 1, pl. III, 1; Mozsolics 1973, 206, pl. 91-92; Kacsό 1981, 371 sqq., fig. 1-4; Catalog 2000, nr. 54;
Kacsό 2011, 467 sqq., fig. 244-245 (şi cu alte date bibliografice).
Sárazsadány (fost Bodrogzsadány), Borsod-Abaúj-Zemplén m., Ungaria. 34 de verigi şi fragmente de
verigi (sunt precizate greutăţile a 13 piese: 53,80 g, 66,65 g, 62,45 g, 27,78 g, 55,06 g, 34,48 g, 9,87 g, 5,79 g,
21,27 g, 31,09 g, 10,25 g, 16,93 g, 13,41 g). Aparţin tezaurului de cca 12-13 kg depus într-un vas de bronz,
găsit în 1934 (majoritatea pieselor s-a pierdut după descoperire; greutatea pieselor salvate 1800 g). Piese
conexe: verigi şi brăţări întregi şi fragmentare cu secţiunea rotundă, fragment de verigă crestată, ghemuri
de sârmă, turte întregi şi fragmentare. MNM (nr. inv. 21.1944.1-55). Lit.: Tompa 1937b, 54 sq.; Mozsolics
1950, 29 sqq., pl. X-XII; Mozsolics 1973, 205; Kemenczei 1984, 183, nr. 56, b; Catalog 2000, nr. 46.
Sibiu, jud. Sibiu, România. Două brăţări (greut. 24,80 g, 26,10 g), verigă (greut. 11,80 g). Cele trei piese
aparţin, probabil, unui tezaur găsit mai demult pe teritoriul oraşului. MNIT (nr. inv. P. 81636-81638,
nr. vechi inv. I 4757-4759). Lit.: Roska 1942, 197, nr. 78; Rusu 1972, 48, nr. 4427; Luca et al. 2003, 192.
Informaţii suplimentare Mihai Rotea.
Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş, România. 11 verigi cu secţiunea rombică şi şase verigi crestate,
înlănţuite. Deşi înregistrate ca descoperite la Sighet, ele aparţin, foarte probabil, tezaurului provenit din
Maramureş, comitat (vezi mai sus), la rândul său parte, după unii cercetători, a tezaurului de la Sarasău.
NHM (nr. inv. 4731). Lit.: Foltiny 1968, 303 sq., pl. I; Rusu 1972, 49, nr. 56; Mozsolics 1973, 199; Kacsό
2011, 501 sq., fig. 275 (şi cu alte date bibliografice).
Slatina Timiş, jud. Caraş Severin, România. Nouă fragmente de brăţări sau verigi (greut. 22 g, 14,50 g,
12 g, 11,50 g, 10 g, 10 g, 7,50 g, 7,50 g, 5 g). Tezaur descoperit, la 7 iulie 1855, în locul numit Dosu. Piesele
au fost găsite înlănţuite. NHM (nr. inv. 51297). Lit.: Hampel 1892, 158; Pink 1928, 3, nr. 6a; Mitrea 1941,
154, nr. 3; Roska 1942, 281, nr. 34; Popescu 1956, 228, fig. 139, 7; Foltiny 1968, 704, pl. 3, 6-9; Rusu 1972,
49, nr. 60; Mozsolics 1973, 208; Luca 2005, 347.
Szögliget, Julcsa-barlang (peştera Julcsa), Borsod-Abaúj-Zemplén m., Ungaria. Două brăţări deschise.
În peşteră au mai fost descoperite alte 10 piese de aur: cinci brăţări deschise cu secţiunea rotundă, o
verigă cu secţiunea rotundă, o spirală, două inele de buclă, două piese înlănţuite (un fragment de verigă
torsionată şi o verigă din sârmă). Primele piese arheologice, inclusiv o brăţară deschisă de aur, au fost
găsite, în anii 1990, de un arheolog amator. Prima cercetare a peşterii de către specialişti a fost efectuată
în februarie 2000, prilej cu care au fost descoperite noi artefacte, inclusiv câteva piese de aur. Ea a fost
urmată, în august 2001, de săpături arheologice, rezultatul acestora fiind identificarea, printre altele,
a altor piese de aur. Caracterul, încadrarea culturală şi datarea descoperirilor nu pot fi precizate cu
certitudine, întrucât piesele au fost găsite în poziţie secundară, stratul de cultură, în care au apărut urme
Piliny şi Kyjatice, fiind puternic răvăşit. MNM. Lit.: Furmánek 2003.
Şmig, jud. Sibiu, România. Brăţară. Apartenenţa sa la tezaurul din Bronzul mijlociu, găsit în 1880 în
Salvate sau despre care există informaţii în literatură.

26
27
Nu există informaţii care să certifice apartenenţa unei alte piese, aflate în colecţia Societăţii de Ştiinţele Naturii din Sibiu, la o
descoperire comună cu piesele din colecţia muzeului din Cluj.
114
punctul Corbuj, este pusă sub semnul întrebării de Amália Mozsolics şi de Dorin Popescu. Piesele de
aur şi argint ale tezaurului (falere, inele de tâmplă, inele torsionate, saltaleoni, perle etc) s-au aflat într-
un vas de bronz depus într-un vas de lut. Diferenţa cronologică dintre vasul de bronz şi piesele pe care
le conţinea a fost explicată prin refolosirea şi depunerea acestora din urmă într-o perioadă mult mai
recentă decât perioada în care ele au fost confecţionate. Brăţara şi alte opt piese se află la muzeul din
Sibiu (nr. inv. 731-739), celelalte piese ale tezaurului la MNM (nr. inv. 180/1880/1-29) şi la MNIT (nr. inv.
1908-1911). Lit.: Pulszky 1881; Pârvan 1926, 329, 392 etc.; Roska 1942, 249 sq., nr. 76, fig. 310; Horedt
1944, 100; Horedt 1947, 42 sq.; Popescu 1956, 209, fig. 124; Mozsolics 1968, 27, 52 sq., pl. 13-17, 5; Rusu
1972, 49 sq., nr. 66; Popescu 1975, 46; Soroceanu 1998, 239 sq., nr. 7; Hänsel, Weihermann 2000, 24, Lista
1, nr. 26; Luca et al. 2003, 216, nr. 224; Kacsό 2006, 77; Soroceanu 2008, 209 sqq., nr. 147 (şi cu alte date
bibliografice).
Târgu Mureş, jud. Mureş, România. Şapte verigi (greut. totală 600 g). Au fost găsite în împrejurimile
localităţii şi au fost oferite spre vânzare în 1876. Lit.: Gooss 1876, 253; Téglás 1887, 306; Pink 1928, 5, nr.
17; Mitrea 1941, 156, nr. 18; Roska 1942, 167, nr. 21; Popescu 1956, 228; Rusu 1972, 50, nr. 68; Mozsolics
1973, 199; Lazăr 1995, 256, p28.
Toteşti, jud. Hunedoara, România. Lanţ format din 14 verigi (greut. 100 g, 102 g, 100 g, 111 g, 107,60 g,
102,40 g, 101,30 g, 99,30 g, 110 g, 108,20 g, 99,90 g, 101,50 g, 109,70 g, 108,50 g; total 1467 g), descoperit,
în 1854, în punctul Grediştoare sau Grediştoara Mică (alte denumiri în literatură Váracska, Gredistyova,
Klein-Várhely, Klein-Gredistoare) cu ocazia unor lucrări agricole. Cumpărat de Cabinetul de Antichităţi
din Viena. Lit.: Téglás 1889, 56 sq., nr. 3; Pink 1928, 5, nr. 16, Mitrea 1941, 154-155 („Vălioara”); Roska
1942, 292, nr. 76, fig. 351; Popescu 1956, 227, fig. 139, 8; Mozsolics 1973, 208; Rusu 1972, 50, nr. 69;
Andriţoiu 2007, 58 („Vălioara”).
„Transilvania”. Brăţară (greut. 94,80 g). Descoperire izolată. MNIT (nr.inv. P. 81649, nr. vechi inv. 1875).
Informaţie Mihai Rotea.
Turda, jud. Cluj, România. Verigă (greut. 8,03 g). Descoperire izolată. MNIT (nr. inv. P. 81645, nr. vechi
inv. IV. 5231). Lit.: Roska 1942, 283, nr. 61; Mozsolics 1973, 208. Informaţii suplimentare Mihai Rotea.
Văleni, jud. Cluj, România. Verigă (greut. 20 g). MNM. Lit.: Roska 1942, 155, nr. 64; Popescu 1956, 228;
Crişan et al. 1992, 421, nr. 2.
Viss, Borsod-Abaúj-Zemplén m., Ungaria. Patru verigi (greut. 14,80 g, 7,70 g, 7,60 g, 6 g). Aparţin unui
tezaur depus într-un vas de lut, descoperit la 25 august 1893. Piese conexe: verigă cu secţiunea rotundă,
verigă spiralată, verigă din sârmă, fragment de verigă asemănătoare. Muzeul Nyíregyháza (nr. inv. 61.196,
1-8). Mozsolics 1973, 210; Kemenczei 1984, 124, nr. 36; Almássy et al. (red.) 1997, 42 sqq.
Depozite de bronzuri cu piese de aur, tezaure de aur cu piese de bronz
Alsódobzsa, Borsod-Abaúj-Zemplén m., Ungaria. Cinci brăţări (greut. 25,50 g, 13,80 g, 6,90 g, 51,50
g, 6,10 g). Depozit descoperit în 1970. Piese conexe: celturi, seceri, spade, vârfuri de lance, ace, sârmă
spiralată, sulă, lame de ferăstrău, brici, apărătoare de braţ, nasturi, tub spiralat, pandantiv, cui de nit,
fragment de placă, bare, turte (bronz), cinci brăţări crestate, fragment de brăţară (aur). Muzeul Miskolc
(nr. inv. 71.2.1-48). Lit.: Kemenczei 1984, 112 sqq., pl. XLI-XLII; Mozsolics 1985, 85 sq., pl. 166-168;
Kacsό 2006, 84.
Bătarci, jud. Satu Mare, România. Verigă (greut. 6,10 g). Depozit depus într-un vas de lut, descoperit,
în 1952, în punctul Valea Gâştii. Piese conexe: topoare cu disc şi spin, topoare cu gaura de înmănuşare
transversală, vârf de lance, pumnal, fragment de topor cu aripioare, celturi, seceri, brăţări, verigă de
picior, bară de bronz, turte (bronz), trei verigi crestate (aur). MNIR, muzeele din Baia Mare şi Satu Mare.
Lit.: Macrea, Kacsó 1972; Petrescu-Dîmboviţa 1977, 52 sq., pl. 24, 4-13,pl. 25-27, 1-4; Bader 1978, 120,
nr. 9, pl. LXXV; Kacsó 2006, 81 (şi cu alte date bibliografice).
Bodrogkeresztúr, Borsod-Abaúj-Zemplén m., Ungaria. 13 brăţări (greut. 112,22 g, 116 g, 42,47 g, 52,73
g, 61,40 g, 54,77 g, 54,59 g, 37,24 g, 61,70 g, 62,12 g, 41,08 g, 40,32 g, 85,48 g), două verigi (greut. 31,06 g,
21,10 g). Tezaur. Piese conexe: brăţară cu capetele bispiralice (aur), brăţară decorată cu crestături (bronz).
MNM (nr. inv. 44/1919/1-17). Lit.: Mozsolics 1950, 36, pl. XV; Mozsolics 1973, 191, pl. 86, 1-3, pl. 87-88;
28
Nu există informaţii care să permită concluzia, formulată de autor, dar şi de Mircea Rusu, că acestei descoperiri îi aparţin şi
alte piese.
115
Carol Kacsó
Catalog 2000, nr. 47; Kacsó 2006, 84.

Borşa, jud. Maramureş, România. Trei sau patru verigi. Depozit descoperit, în 1855, în apropiere de râul
Vişeu. Piese conexe: topor cu disc şi spin, celt, spirală din sârmă, fragment de disc din placă (bronz),
două verigi masive (brăţări ?), cercel de tip Tarpa, două fragmente de lanţuri din verigi (secţiunea ?),
verigă (aur). Piesele de bronz au ajuns în colecţia Graffenried, un inel de aur în colecţia protopopului
greco-catolic Elek Anderko. Nu există date despre soarta ulterioară a pieselor. Lit.: Seidl 1856, 316 sq.;
Kenner 1863, 303; Gooss 1877, 474, 489; Hampel 1892, 18; Pârvan 1926, 343, 443, 760; Pink 1928, 3, nr.
4; Mitrea 1941, 156, nr. 24; Popescu 1956, 227, fig. 139, 1-4; Rusu 1972, 44, nr. 14; Mozsolics 1973, 123
sq.; Petrescu-Dîmboviţa 1977, 86; Mozsolics 1989, 171 sq., fig. 4, 4-7; Kacsó 2006, 81; Kacsó 2011, 280 (şi
cu alte date bibliografice).
Cugir, jud. Alba, România. 24 de brăţări şi verigi (30,93 g, 5,19 g, 5,81, 12,93 g, 20,49 g, 22,76 g, 23,92 g,
19,47 g, 13,47 g, 13,21 g, 12,77 g, 12,77 g, 12,87 g, 12,90 g, 11,89 g, 9,13 g, 6,80 g, 6,78 g, 6,53 g, 3,43 g, 5,87
g, 5,70 g, 3,15 g, 6,46 g). Depozit descoperit, în 1973, în punctul Pârâul Bugului, la o adâncime de cca 3
m (depozit I). Piesele au fost depuse în trei vase de lut (în vasul de dimensiuni mai mici se aflau piesele
de aur; despre poziţia celor de bronz nu există informaţii). Piese conexe: celturi, seceri, brăţări, lame de
ferăstrău, cuţite, fibule, zăbală fragmentară, fragmente de placă de bronz, bare, turte, resturi de turnare
etc., în total 298 de piese (bronz). Muzeul Alba Iulia (nr. inv. P. 6038-P. 6065). Lit.: Petrescu-Dîmboviţa
1977, 91, pl. 134, 15-25, pl. 135, 1-23; Moga, Ciugudean (red.) 1995, 87, nr. 8; Ciugudean, Aldea 1997;
Ciugudean, Aldea 2005; Kacsó 2006, 84, fig. 13-26; Soroceanu 2008, 246 sq., nr. 254-268, pl. 65, 254-268
(şi cu alte date bibliografice); Ciugudean 2010.
Fejércse (Hetefejércse), Szabolcs-Szatmár-Bereg m., Ungaria. Brăţară. Depozit descoperit în 1830. Piese
conexe: celt, celt fără tortiţă, topor cu aripioare, fragment de topor, discuri cu şi fără tortiţă, două bucăţi
de bronz brut (bronz), verigi (aur). NHM (se păstrează o parte din descoperire). Lit.: Hampel 1892,
34; Lehoczky 1892, 75 sq.; Pink 1928, 4, nr. 8; Mozsolics 1973, 193 sq.; Kacsó 2006, 86 (şi cu alte date
bibliografice).
Fodora, jud. Sălaj, România. Două verigi (greut. 9 g; 13,40 g). Depozit descoperit înainte de 1876. Piese
conexe: celt, daltă cu toc, daltă, cinci seceri (bronz). MNIT (nr. inv. 1642-1651). Lit.: Gooss 1876, 242;
Hampel 1892, 106; Téglás 1892, 408; Mitrea 1941, 156, nr. 22; Roska 1942, 207, nr. 16; Popescu 1956, 228;
Rusu 1972, 46, nr. 31; Mozsolics 1973, 163; Petrescu-Dîmboviţa 1977, 59 sq., pl. 47, 9-13; Kacsó 2006, 81.
Gemzse, Szabolcs-Szatmár-Bereg m., Ungaria. Lanţ (greut. 36,38 g) din şapte verigi cu secţiunea rombică
şi două cu secţiunea rotundă (una dintre acestea torsionată). Depozit descoperit în punctul de hotar
Égetterdő, în 1921, piesele fiind depuse într-un vas de lut. Piese conexe: fragment de topor de tip Drajna,
celturi, fragment de topor cu aripioare, vârf de lance, seceri, brăţări, ace, disc din placă, bucăţi de bronz
etc., în total 32 de piese (bronz). Muzeul Nyíregyháza (nr. inv. 58.19.1-20; 61, 187.1). Lit.: Mozsolics 1966,
26, fig. 10-1129; Mozsolics 1973, 138 sq., pl. 33, pl. 66, 7; Almássy et al. (red.) 1997, 25 sqq., fig. 13-16;
Kacsó 2006, 82, fig. 7-9.
Jánkmajtis, Szabolcs-Szatmár-Bereg m., Ungaria. Trei brăţări (greut. 36,40 g, 17,90 g, 17,70 g). Depozit
descoperit în 1961, format din brăţări de bronz şi de aur, depuse într-un vas de lut, piesele de aur în
partea inferioară a recipientului, cele de bronz deasupra lor. Piese conexe: 13 brăţări (bronz), brăţară cu
secţiunea rotundă, nedecorată, verigă torsionată (aur). Muzeul Nyíregyháza (nr. inv. 61.185.1-2, 62.254.1-
13, 63, 185. 1-2). Lit.: Mozsolics 1973, 196 sq., pl. 64-66, 1-6; Kemenczei 1984, 124, nr. 13; Almássy et al.
(red.) 1997, 30 sqq., fig. 17-20; Kacsó 2006, 82, fig. 5-6.
Napkor, Szabolcs-Szatmár-Bereg m., Ungaria. Verigă (greut. 14,24 g), fragment de verigă (greut. 4,94
g), verigă (greut. 1,25 g). Depozit într-un vas de lut, descoperit, în 1964, în locul de hotar Piripucpuszta.
Cele şase mici obiecte de aur s-au aflat, împreună cu o pietricică şi cu mică bucată de piatră, în tocul de
înmănuşare al unui celt. Piese conexe: celturi, seceri, daltă cu toc, vârfuri de lance, fragmente de spadă,
cuţite, brăţări etc., în total 56 de piese (bronz), spirală din sârmă, ghemotoc din două sârme, bucată de
aur. Muzeul Nyíregyháza (nr. inv. 64.996.1-6, 67. 194. 1-46). Lit.: Kemenczei 1967; Kemenczei 1984, 178
sq., pl. CLXXXIII-CLXXXIV; Mozsolics 1985, 158 sq.; Almássy et al. (red.) 1997, 47 sqq., fig. 35-40;
Kacsó 2006, 85, fig. 10-12.
Tákos, Szabolcs-Szatmár-Bereg m., Ungaria. Verigă deformată ? (greut. 7,12 g). Depozit aflat la marginea
Se afirmă că iniţial depozitul conţinea 51 de piese.

29
116
unei aşezări din epoca bronzului (depozit II). Piese conexe: celturi, seceri, brăţări, pandantive semilunare,
bucăţi de bronz, resturi de turnare (bronz). MNM (nr. inv. 65.12.1-12, 65.31.1-5). Lit.: Mozsolics 1966,
28, fig. 13; Mozsolics 1973, 181; Kemenczei 1984, 184 sq., nr. 61; Mozsolics 1985, 199 sq., pl. 211; Kacsó
2006, 85.
Volovec, r. Volovec, Ucraina Transcarpatică. Trei verigi (greut. 19,40 g, 19,30 g, 5,80 g). Depozit
descoperit, în 1930, în punctul Pod Kilicou. Piesele de bronz împreună cu câteva verigi mici de aur au
fost găsite grupate, la adâncimea de 40 cm. La 50 cm de acest grupaj, a fost găsit un mic vas de lut, în care
se afla un lanţ format din şase verigi de aur. Piese conexe: topor cu disc şi spin, celturi, apărătoare de braţ,
brăţări (bronz), şase verigi crestate (aur). O parte a pieselor s-a pierdut, restul se păstrează la muzeul din
Užgorod (B 3-25/1-31) şi la Muzeul Metalului Preţios din Kiev. Lit.: Bernjakovič 1960, 353, nr. 19; Mozsolics
1973, 188 sq.; Kobal’ 2000, 99 sq., nr. 153, pl. 12-14, A; Kacsó 2006, 83.
O mică verigă de aur cu secţiunea rombică (greut. 1,60 g) a fost găsită în tumulul 26 de la Lăpuş
(jud. Maramureş, România)30. Tot dintr-o descoperire funerară provin cele trei verigi cu aceeaşi secţiune
(la una fiind ataşat un fragment de verigă similară) (greut. 10,65 g, 10,25 g, 16,43 g) găsite, împreună
cu alte piese de aur, în 1882, la Sântana (jud. Arad, România)31. În vecinătatea Bazinului Carpatic, la
Dunărea de Jos, o astfel de brăţară (greut. 92,10 g) este prezentă în tezaurul de la Hinova (jud. Mehedinţi,
România)32.
În ordine crescătoare, greutăţile în grame ale brăţărilor şi verigilor repertoriate sunt următoarele:
1,25 – Napkor, 1,60 – Lăpuş, 2,50 – Alba Iulia, 3,10 – Alba Iulia, 3,15 – Alba Iulia, 3,15 – Cugir, 3,43 –
Cugir, 4,94 – Napkor, 5 – Slatina Timiş, 5,19 – Cugir, 5,70 – Cugir, 5,79 – Sárazsadány, 5,80 – Volovec,
5,81 – Cugir, 5,87 – Cugir, 6,10 – Alsódobzsa, 6,10 – Bătarci, 6,31 – Firiteaz, 6,46 – Cugir, 6,53 – Cugir,
6,78 – Cugir, 6,80 – Cugir, 6,90 – Alsódobzsa, 7,12 – Tákos, 7,50 – Slatina Timiş, 7,50 – Slatina Timiş,
7,60 – Viss, 7,70 – Viss, 7,62 – Marghita, 8,03 – Turda, 9 – Fodora, 9,13 – Cugir, 9,50 – Romočevica, 9,86
– Maramureş, 9,87 – Sárazsadány, 9,89 – Maramureş, 9,95 – Maramureş, 10 – Romočevica, 10 – Slatina
Timiş, 10 – Slatina Timiş, 10,25 – Sárazsadány, 10,25 – Sântana, 10,26 – Maramureş, 10,26 – Maramureş,
10,34 – Maramureş, 10,46 – Maramureş, 10,65 – Sântana, 10,69 – Maramureş, 10,68 – Maramureş,
10,74 – Maramureş, 10,83 – Maramureş, 11 – Romočevica, 11,25 – Maramureş, 11,34 – Armeniş, 11,46
– Maramureş, 11,50 – Romočevica, 11,50 – Slatina Timiş, 11,61 – Maramureş, 11,80 – Sibiu, 11,84 –
Maramureş, 11,89 – Cugir, 12 - Slatina Timiş, 12,30 - Košická Polianka, 12,76 – Sacoşu Mare, 12,88 –
Sacoşu Mare, 12,90 - Košická Polianka, 12,77 – Cugir, 12,87 – Cugir, 12,90 – Cugir, 12,93 – Cugir, 13,21
– Cugir, 13,40 – Fodora, 13,41 – Sárazsadány, 13,47 – Cugir, 13,80 – Alsódobzsa, 14,24 – Napkor, 14,50 –
Slatina Timiş, 14,65 – Balažer, 14,80 – Viss, 16,255 – Oradea, 16,43 – Sântana, 16,93 – Sárazsadány, 17,62
– Oradea, 17,70 – Jánkmajtis, 17,90 – Jánkmajtis, 19,30 – Volovec, 19,40 – Volovec, 19,47 – Cugir, 20 –
Văleni, 20,3405 – Lunca, 20,49 – Cugir, 20,57 – Maramureş, 21 – Romočevica, 21,10 – Bodrogkeresztúr,
21,27 – Sárazsadány, 21,74 – Maramureş, 21,83 – Maramureş, 22 – Slatina Timiş, 22,76 – Cugir, 23
– Romočevica, 23 – Romočevica, 23,70 – Romočevica, 23,92 – Cugir, 24,70 - Košická Polianka, 24,80
– Sibiu, 25,40 – Hajdúszoboszló, 25,50 – Alsódobzsa, 26,10 – Sibiu, 26,30 - Košická Polianka, 27,59
– Oradea, 27,78 – Sárazsadány, 27,88 – Oradea, 28,75 – Meseşenii de Sus, 29,035 – Oradea, 29,13 -
Meseşenii de Sus, 29,155 – Oradea, 29,43 – Aiud, 29,96 – Aiud, 30,93 – Cugir, 31,06 – Bodrogkeresztúr,
31,09 – Sárazsadány, 31,49 - Meseşenii de Sus, 31,60 – Pianu de Sus, 31,68 – Kučany, 34,475 – Oradea,
34,48 – Sárazsadány, 35,085 – Oradea, 35,76 – Firiteaz, 35,95 - Meseşenii de Sus, 35,95 – Oradea, 36,40
– Jánkmajtis, 36,74 – Oradea, 36,935 – Oradea, 37,24 – Bodrogkeresztúr, 38,45 – Sacoşu Mare, 38,60
– Oradea, 39,49 – Firiteaz, 40,32 – Bodrogkeresztúr, 41,08 – Bodrogkeresztúr, 42,03 – Biharkeresztes,
42,43 – Sacoşu Mare, 42,47 – Bodrogkeresztúr, 42,50 – Cetea, 43,73 – Oradea, 44,055 – Oradea, 44,10
– Oradea, 44,91 – Oradea, 45,10 – Sacoşu Mare, 45,13 – Biharkeresztes, 45,51 – Biharkeresztes, 45,70
– Biharkeresztes, 45,70 – Oradea, 45,92 – Gyula, 46,10 – Sacoşu Mare, 46,53 – Oradea, 47,18 – Gyula,
48,51 – Biharkeresztes, 49,20 – Oradea, 50,10 – Firiteaz, 51,50 – Alsódobzsa, 52,73 – Bodrogkeresztúr,
53,80 – Sárazsadány, 53,94 – Firiteaz, 54,59 – Bodrogkeresztúr, 54,77 – Bodrogkeresztúr, 54,80 – Firiteaz,
55,06 – Sárazsadány, 60,40 – Hunedoara, jud., 61,40 – Bodrogkeresztúr, 61,70 – Bodrogkeresztúr, 62,12
30
Metzner-Nebelsick et al. 2014, 80.
31
Márki 1892, 39; Dörner 1960; Rusu 1972, 49, nr. 58; Mozsolics 1973, 208, pl. 105, 4-6 (celelalte piese ale tezaurului sunt
ilustrate pe pl. 104 şi pl. 105, 1-3). Tezaurul se păstrează la MNM (nr. inv. 71/1889/1-14).
32
Davidescu 1981, 10, fig. 3, 1, fig. 9, 4; Davidescu, Vulpe 2010, 65, fig. 26, 15.
117
Carol Kacsó
– Bodrogkeresztúr, 62,45 – Sárazsadány, 62,87 – Sacoşu Mare, 66,65 – Sárazsadány, 66,79 – Oradea,
67,10 – Sacoşu Mare, 72,90 – Sacoşu Mare, 74,07 – Sacoşu Mare, 75,12 – Sacoşu Mare, 75,20 – Sacoşu
Mare, 75,21 – Sacoşu Mare, 75,85 – Sacoşu Mare, 77,30 – Sacoşu Mare, 84,21 - Erdőhorváti, 85,42 –
Erdőhorváti, 85,48 – Bodrogkeresztúr, 92,10 – Hinova, 94,80 – „Transilvania”, 99,30 – Toteşti, 99,90 –
Toteşti, 100 – Toteşti, 100 – Toteşti, 101,30 – Toteşti, 101,50 – Toteşti, 102 – Toteşti, 102,40 – Toteşti,
104,25 – Nyíregyháza, 107,10 – Toteşti, 108,20 – Toteşti, 108,50 – Toteşti, 109,70 – Toteşti, 110 – Toteşti,
111 – Toteşti, 112,22 – Bodrogkeresztúr, 116 – Bodrogkeresztúr, 132,05 – Csorvás, 136,45 – Căuaş,
137,10 – Căuaş, 158 – Căuaş, 158,77 – Hodiş.
Greutăţile menţionate, extinse pe o scală de la 1,25 la158,77 g, au fost constatate în urma unor
măsurători făcute de-a lungul timpului, unele deja în secolulul XIX, ale căror acurateţe nu mai poate fi
verificată pe întregul ansamblu de descoperiri. Este însă evident că brăţările de la Căuaş şi Hodiş sunt
cele mai grele dintre piesele de aur confecţionate din bare cu secţiunea rombică. Doar exemplarul de la
Csorva se apropie într-o măsură ca greutate de acestea.
Greutăţile măsurate prezintă o dispersare destul de accentuată, din acest motiv este dificil de
găsit un standard de greutate valabil la un număr suficient de mare de piese, care să permită postularea
ideii apartenenţei acestora la un sistem premonetar. Horia Ciugudean a formulat ipoteza că un astfel de
standard ar fi 6,50 g, pe care îl regăseşte în trei tezaure (Cugir, Firiteaz, Hinova), respectiv 13 g, primul
corespunzând aproape perfect unui shekel egeean33. Pentru inele de buclă de aur a fost stabilită o valoare
de bază de 1,6 g34, iar pentru spiralele din sârmă dublă de aur de 6,85 g35.
Amália Mozsolics şi-a exprimat părerea că, cu toate numeroasele măsurători şi calcule, nu s-a
reuşit ordonarea verigilor de aur într-un sistem de greutăţi, ea nu exclude însă posibilitatea ca atât verigile
de aur, cât şi cele de bronz să fi fost Ringgeld36.
Totuşi, se poate constata că greutatea de 6,50 g, având în vedere şi necesarele toleranţe în privinţa
greutăţilor37, respectiv multiplii săi se repetă la un număr destul de mare de descoperiri. Ipotetic, această
greutate poate fi acceptată ca valoare de bază într-un sistem premonetar care include brăţările şi verigile
cu secţiunea rombică. Fără îndoială, piesele cu greutate mai mare, cum sunt şi cele de la Căuaş şi Hodiş,
au avut ca destinaţie primară cea de lingouri, care au putut fi folosite şi în schimburi. Sigur, ele au servit
ca ofrande în cadrul depunerilor. Forma lor de brăţară le făcea poate mai atractive sau, eventual, mai
uşor de transportat. Reamintesc că bare-lingouri în formă de brăţară, cu secţiunea quasirombică, au fost
confecţionate şi din bronz38.
În mai multe tezaure există grupaje de brăţări sau verigi cu secţiunea rombică, care prezintă
greutăţi apropiate sau chiar identice (de exemplu la Alba Iulia, Cugir, Slatina Timiş, Maramureş, Sântana,
Sacoşu Mare, Oradea, Bodrogkeresztúr, Toteşti, Căuaş etc.). Acestea reprezintă dovada că depunătorii au
cunoscut cu suficientă exactitate greutatea pieselor depuse, ele nefiind alese aleatoriu, ci cu intenţia de a
oferi o valoare prestabilită ofrandei prezentate.
Brăţările şi verigile de aur cu secţiunea rombică sunt produse caracteristice ale metalurgiei
Bronzului târziu din jumătatea estică a Bazinului Carpatic, cu o prezenţă preponderentă în Transilvania
şi în regiunea Tisei Superioare. Diferitele combinaţii de piese în tezaure şi depozite indică faptul că ele au
fost produse într-un interval de timp destul de îndelungat, care acoperă ca extindere perioadele Bronz
târziu 2 şi 3, ce corespund perioadelor timpurii şi vechi ale Urnenfederzeit, respectiv fazelor Reinecke
Bronz C2-D şi Hallstatt A39. Problematică rămâne încadrarea cronologică a brăţării de la Şmig care, în
cazul că este contemporană cu celelalte piese de aur din tezaur, se află la o distanţă de timp apreciabilă
de restul brăţărilor şi verigilor cu secţiunea rombică. Există totuşi, aşa cum precizau Amália Mozsolics40
şi Stephan Foltiny41, în depozitul din Bronzul mijlociu de la Rákospalota o brăţară de bronz cu secţiunea
33
Ciugudean 2010, 34 sq.
34
Hänsel/Weihermann 2000, 21.
35
Hänsel 2009, 31.
36
Mozsolics 1973, 98.
37
Vezi Hänsel 2009, 21.
38
Vezi o listă de astfel de piese la Kacsό 2013, 231.
39
Vezi discuţia cu privire la aspectele cronologice legate de brăţările şi verigile de aur cu secţiunea rombică la Rusu 1972, 34 sq.;
Mozsolics 1973, 97 sq.; Popescu 1975, 44 sqq.; Kemenczei 1984, 26, 84.
40
Mozsolics 1968, 27.
41
Foltiny 1968, 705.
118
rombică42, ceea ce înseamnă că se confecţionau astfel de piese şi în această etapă a epocii bronzului.
În lipsa unor asocieri de piese în compoziţia tezaurului de la Căuaş, nu este posibilă datarea
sa mai restrânsă. Dorin Popescu înclină să-l încadreze mai degrabă în Hallstatt A43, fără a prezenta
argumente în acest sens.
Dacă avem în vedere apropierea locului de depunere a tezaurului de aşezarea fortificată Gáva şi
dacă admitem o legătură directă între tezaur şi aşezare, atunci atribuirea descoperirii de aur perioadei
Bronz târziu 3 (Hallstatt A) apare ca cea mai probabilă.
Totuşi este de precizat că în punctul Sighetiu au fost descoperite incidental şi la date diferite
două topoare cu disc şi spin de tip B3, varianta Cehăluţ44 (descoperiri izolate ?), iar pe teritoriul localităţii
patru depozite de bronzuri, unul conţinând şi brăţări de aur, care aparţin tipului Uriu-Ópályi (Depozitul
I. Descoperit, în noiembrie 1895, într-o vie aflată pe terenul lui István Kováts. La locul descoperirii au
apărut mai multe vase de lut [„urne realizate grosolan”], nu se precizează însă dacă piesele de metal s-au
aflat în vreunul dintre aceste vase. 1-3. Brăţări deschise de aur cu capetele ascuţite, diam. interior 4 cm. 4.
Fragment de topor sau daltă, lung. păstrată 6 cm. 5. Fragment de topor cu disc şi spin, părţile superioare
şi inferioare rupte. 6. Fragment de pumnal cu nervură mediană, mânerul şi vârful rupte, lung. păstrată
21 cm. 7-10. Seceri cu limbă la mâner. 11. Mai multe turte de bronz de 11-15 cm, dintre care una avea
formă de franzelă şi diametrul de 12 cm. Piesele de bronz au ajuns la muzeul din Zalău, în prezent sunt
însă neidentificabile [informaţie I. Bejinariu]. Despre soarta pieselor de aur nu există informaţii. Lit.45:
Fetzer 1896; Roska 1942, 80, nr. 8; Rusu 1972, 45, nr. 16; Mozsolics 1973, 131; Petrescu-Dîmboviţa 1977,
54; Bader 1978, 122, nr. 20; Németi 1999, 18, nr.6, a1; Kacsό 2006, 81; Depozitul II. Descoperit la o dată
şi într-un punct neprecizate. Amália Mozsolics presupune că piesele ajunse la muzeul din Cluj ar putea
aparţine depozitului I. 1. Tăiş de topor (cu disc şi spin ?). 2. Seceră cu limbă la mâner. 4-6. Fragmente de
seceri. 7-9. Bucăţi de bronz. MNIT [nr. inv. I. 1667-74]. Lit.: Roska 1942, 80, nr. 8; Mozsolics 1973, 131;
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 54, pl. 30, 5-9 [sunt menţionate şi ilustrate două fragmente de topoare cu disc
şi spin]; Bader 1978, 122, nr. 20; Németi 1999, 18, nr. 6, b; Depozitul III. Descoperit în 1955, într-un loc
neprecizat. 1. Celt cu plisc. 2. Daltă cu toc. 3. Seceră cu buton. 4. Lingou în formă de brăţară. Muzeul
Carei [nr. inv. 24-27]. Lit.: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 88, pl. 127, 1-4; Bader 1978, 122, nr. 20, pl. LXXIX,
12-15; Németi 1999, 18, nr. 6, c; Depozitul V. Cinci topoare cu disc şi spin, descoperite, în 1983, în
punctul Bogár, locul Kára, pe un grind din valea mlăştinoasă a Eriului. 1. Topor cu disc şi spin de tip B3,
varianta Cehăluţ, lung. 23,3 cm, greut. 508 g. 2. Topor de acelaşi tip şi aceeaşi variantă, la tăiş se păstrează
un ciot de turnare, lung. 23,3 cm, greut. 490 g. 3. Topor de acelaşi tip şi aceeaşi variantă, o parte a tăişului
lipsă, se păstrează la mijlocul tăişului ciotul de turnare, lung. 23,3 cm, greut. 509 g. 4. Topor de acelaşi
tip, varianta Breb, lama ruptă în două şi puternic deteriorată, în mijloc goală în interior, lung. 27,2 cm,
greut. 392 g. 5. Topor cu disc şi spin de tip B4, varianta Uioara, cu trei nervuri pe lama uşor îndoită în
partea inferioară, tubul de înmănuşare prevăzut înspre capete cu câte două nervuri circulare, lung. 27,1
cm, greut. 459 g. Muzeul Satu Mare [nr. inv. 31502-31506]. Lit.: Bader 1996, 267, fig. 5, fig. 6, 1-2; Németi
1999, 18, nr 6, e). Aceste descoperiri, la care se adaugă, eventual, o verigă de aur găsită, în anii 1870, în
locul numit Dinnyésdomb (Dâmbul Lebeniţei)46 şi un celt de tip transilvănean apărut în punctul Sighetiu47,
indică o intensă locuire a zonei şi în perioada anterioară prezenţei aici a culturii Gáva. Nu poate fi deci
exclusă nici posibilitatea ca tezaurul de aur de la Căuaş să dateze din perioada Bronz târziu 2 (Reinecke
Bronz C2-D), fiind astfel contemporan cu ansamblul de descoperiri de metal din localitate.
42
Hampel 1886, pl. LXXXVI, 4.
43
Popescu 1975, 69.
44
Bader 1996, 270, fig. 14, 1-2; Németi 1999, 19, nr. 6, g.
45
Literatura este menţionată selectiv.
46
Petri 1902, 386; Bader 1978, 122, nr. 20; Németi 1999, 18, nr. 6, f.
47
Németi 1999, 19, nr. 6, g.
119
Carol Kacsó
Bibliografie
Almássy et al. (red.) 1997: Almássy K./Istvánovits E./ Kurucz K. (red.), Aranyak a Jósa András Múzeumban
(Aranytárgyakat tartalmazó régészeti leletegyüttesek a nyíregyházi Jósa András Múzeum
gyűjteményében), Nyíregyháza 1997.
Andriţoiu 2007: I. Andriţoiu, Vor- und frühgeschichtlicher und antiker Bergbau im Gebiet von Nagyág/
Săcărâmb (Kreis Hunedoara), In: Slotta R. /Wollmann V./ Dordea I. (Hrsg.), Silber und Salz
in Siebenbürgen, Bd. 8: Săcărâmb (Nagyág) – die Schatzkammer Rumäniens, Teil I, Bochum
2007, 51-66.
Bader 1978: T. Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei. Cultura pretracică şi tracică, Bucureşti
1978.
Bader 1996: T. Bader, Neue Bronzefunde in Nordwestrumänien, In: Kovács T. (ed.), Studien zur
Metallindustrie im Karpatenbecken und den benachbarten Gebieten. Festschrift für Amália
Mozsolics zum 85. Geburtstag, Budapest, 1996, 265–301.
Bernjakovič 1960: K. Bernjakovič, Bronzezeitliche Hortfunde vom rechten Ufergebiet des Oberen Theisstales
(Karpatoukraine USSR), SlovArch VIII, 1960, 325-392.
Burda 1979: Şt. Burda, Tezaure de aur din România, Bucureşti, 1979.
Burda 1983: Şt. Burda, Tezaurul de la Hodiş, Magazin Istoric 17, 1983, nr. 5, 19-20.
Catalog 1994: Goldhelm, Schwert und Silberschätze. Reichtümer aus 6000 Jahren rumänischer Vergangenheit
(catalog de expoziţie), Frankfurt am Main,1994.
Catalog 2000: A Magyar Nemzeti Múzeum őskori aranykincsei. Kiállitás a Magyar Nemzeti Múzeumban
2000. V. 18 – VII. 16, Budapest, 2000.
Ciugudean 2010: H. Ciugudean, Piesele de aur din depozitul Cugir I şi relaţia lor cu sistemele metrologice
din Bronzul târziu – The Gold Rings of the Cugir Hoard and their Relation to the Late Bronze
Age Weight Systems, Apulum XLVII, 2010, 23-40.
Ciugudean, Aldea 1997: H. Ciugudean, I. Al. Aldea, Depozitul de la Cugir şi raporturile sale cu manifestările
culturale ale bronzului târziu transilvănean, In: H. Ciugudean, Cercetări privind epoca
bronzului şi prima vârstă a fierului în Transilvania, BMA VII, 1997, 99-134.
Ciugudean, Aldea 2005: H. Ciugudean, I. Al. Aldea, Der Bronzefund von Cugir, Kr. Alba und seine
Beziehungen zu den spätbronzezeitlichen Kulturphänomenen Siebenbürgens, In: T. Soroceanu
(ed.), Bronzefunde aus Rumänien II. Beiträge zur Veröffentlichung und Deutung bronze- und
älterhallstattzeitlicher Metallfunde in europäischem Kontext, BiblMuzBistriţa Seria Historica
11, Bistriţa, Cluj-Napoca, 2005, 95-132.
Crişan et al. 1992: I. H. Crişan, M. Bărbulescu, E. Chirilă, V. Vasiliev, I. Winkler, Repertoriul arheologic al
judeţului Cluj, Cluj-Napoca, 1992.
Davidescu 1981: M. Davidescu, Un tezaur de podoabe tracice descoperit la Hinova-Mehedinţi – Un trésor
d’objets de parure découvert à Hinova-Mehedinţi, Thraco-Dacica II, 1981, 7-22.
Davidescu, Vulpe 2010: M. Davidescu, A. Vulpe, The Urnfield in Hinova, Mehedinţi County (Roumania),
Dacia N.S. LIV, 2010, 43-95.
Dörner 1960: E. Dörner, Der Goldfund von Sîntana-Arad, Dacia N.S. IV, 1960, 471-479.
Fetzer 1896: J. F. Fetzer, Érkávási bronzlelet, AÉ XVI, 1896, 191-192.
Foltiny 1968: S. Foltiny, Einige spätbronzezeitliche Goldfunde aus Siebenbürgen im Naturhistorischen
Museum, AnnNaturhistorMusWien 72, 703-711.
Furmánek 2003: V. Furmánek, A Julcsa-barlangban végzett régészeti ásatások előzetes eredményei, In:
Tudomány a Duna két partján. Az akadémiai közös kutatásaink című konferencián elhangzott
előadások, Pozsony, 2003, 66-69.
Gooss 1876: C. Gooss, Chronik der archäologischen Funde Siebenbürgens, AVSL 13, 1876, 203-338.
Gooss 1877: C. Gooss, Skizzen zur vorrömischen Kulturgeschichte der mittlern Donaugegend, AVSL 13,
1877, 407-537.
Hampel 1881: J. Hampel, Marmarosmegyei aranylelet, AÉ XIV, 1880 (1881), 29-32.
Hampel 1886: J. Hampel, A bronzkor emlékei Magyarhonban. I. rész: Képes atlasz, Budapest, 1886.
Hampel 1892: J. Hampel, A bronzkor emlékei Magyarhonban. II. rész: a leletek sztatisztikája, Budapest,
1892.
120
Hampel 1896: J. Hampel, A N. Múzeumi Régiségtár gyarapodása..., AÉ XVI, 1896, 442-444.

Hampel 1899: J. Hampel, A N. Múzeumi Régiségtár gyarapodása..., AÉ XIX, 1899, 376-379.
Hänsel 2009: B. Hänsel, Frühformen des Geldes im bronzezeitlichen Europa, Godišnjak XXXVIII, 2009,
23-35.
Hänsel, Weihermann 2000: B. Hänsel, P. Weihermann, Ein neu erworbener Goldhort aus dem
Karpatenbecken im Berliner Museum für Vor- und Frühgeschichte, ActaPraeArch 32, 2000,
7-29.
Horedt 1944: K. Horedt, Die vorgeschichtliche und römische Abteilung des Baron Brukenthalischen
Museums, Mitteilungen aus dem Baron Brukenthalischen Museums 9-10, 1944, 94-113.
Horedt 1947: K. Horedt, Vorgeschichtliche Beiträge, Mitteilungen aus dem Baron Brukenthalischen
Museums 12, 1947, 41-43.
Iliescu 1968: O. Iliescu, Tezaurul de obiecte premonetare de la Căuaş, Creşterea colecţiilor. Caiet selectiv
de informare 23-24, 1968, ianuarie-iunie, 87-88, pl. I-II.
Kacsό 1981: C. Kacsό, Date noi cu privire la tezaurul de aur de la Sarasău – Neue Daten bezüglich des
Goldfundes von Sarasău, SCIVA 32, 1981, 371-381.
Kacsό 2006: C. Kacsό, Bronzefunde mit Goldgegenständen im Karpatenbecken, In: J. Kobal’, Bronzezeitliche
Depotfunde – Problem der Interpretation. Materialien der Festkonferenz für Tivadar Lehoczky
zum 175. Geburtstag. Ushhorod, 5.-6. Oktober 2005, Užgorod, 76-123.
Kacsό 2011: C. Kacsό, Repertoriul arheologic al judeţului Maramureş, vol. I-II, BiblMarmatia 3, Baia
Mare, 2011.
Kacsό 2013: C. Kacsó, Beiträge zur Kenntnis der bronzezeitlichen Metallhandwerks in der Maramuresch, In:
B. Rezi, R. E. Németh, S. Berecki (eds.), Bronze Age Crafts and Craftsmen in the Carpathian
Basin. Proceedings of the International Colloquium from Târgu Mureş 5-7 October 2012,
BiblMusMarisiensis Archaeologica VI, Târgu Mureş, 225-237.
Kemenczei 1967: T. Kemenczei, A napkor-piripucpusztai bronzlelet – Der Bronzefund aus Napkor-
Piripicpuszta, JAMÉ VIII-IX, 1965-1966 (1967), 13-24.
Kemenczei 1984: T. Kemenczei, Die Spätbronzezeit Nordostungarns, ArchHung LI, Budapest, 1984.
Kenner 1863: F. Kenner, Beiträge zu einer Chronik der archäologischen Funde in der Österreichischen
Monarchie (1859-1861), Archiv für Kunde österreichischer Geschichtsquellen 29, 1863,
185-337.
Kienlin/Marta 2014: T. L. Kienlin/L. Marta, New geophysical Data on the Internal Structure of the Gáva/
Sites of Andrid-Corlat and Căuaş-Sighetiu in North-Western Romania, In: T. L. Kienlin/P.
Valde-Nowak/M. Korczyńska/K. Cappanberg/J. Ociepka (eds.), Settlement, Communication
and Exchange around the Western Carpathian. International Workshop held at the Institute
of Archaeology, Jagiellonian University, Krakόw October 27-28, 2012, Oxford, 2014, 381-403.
Kobal’ 2000: J. V. Kobal’, Bronzezeitliche Depotfunde aus Transkarpatien (Ukraine), PBF XX, 4, Stuttgart,
2000.
Lazăr 1995: V. Lazăr, Repertoriul arheologic al judeţului Mureş, Târgu Mureş, 1995.
Lehoczky 1886: T. Lehocky, A romocsaházai őskori aranyleletekről, AÉ VI, 1886, 234.
Lehoczky 1892: T. Lehoczky, Adatok hazánk archeologiájához különös tekintettel Beregmegyére és
környékére, I, Munkács, 1892.
Luca 2005: S. A. Luca, Arheologie şi istorie (II). Descoperiri din Banat, BiblSeptemcastrensis X, Sibiu,
2005.
Luca et al. 2003: S. A. Luca, Z. K. Pinter, A. Georgescu, Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu,
BiblSeptemcastrensis III, Sibiu, 2003.
Macrea, Kacsό 1972: M. Macrea, C. Kacsό, Depozitul de bronzuri de la Bătarci – Das Bronzedepot von
Bătarci, StCom Satu Mare 1972, 101-112, pl. XX-XXV.
Márki 1892: S. Márki, Aradvármegye és Arad szabad királyi város története, I, Arad, 1892.
Marta et al. 2010: L. Marta, T. L. Kienlin, E. Rung., P. Schramm, Recent Archaeological Research on the
Bronze Age Fortified Settlements of the Ier Valley, North-Western Romania, In: B. Horejs, T.
L. Kienlin (eds.), Siedlung und Handwerk. Studien zu sozialen Kontexten in der Bronzezeit.
Beiträge zu den Sitzungen der Arbeitsgemeinschaft Bronzezeit 2007 und 2008, UPA 194,
Bonn, 2010, 121-138.
121
Carol Kacsó
Marta et al. 2012: L. Marta, C. Astaloş, Z. Kadas, F. Sfrengeu, M. Trandafir, C. Achim, B. Menesi, Căuaş,
com. Căuaş, jud. Satu Mare, punct Sighetiu, CCAR, Campania 2011, Târgu Mureş 2012,
37-38.
Márton 1907: L. Márton, A féregyházi őskori aranylelet, AÉ XXVII, 1907, 57-68.
Metzner-Nebelsick et al. 2014: C. Metzner-Nebelsick, C. Kacsό, L. D. Nebelsick, B. Bobînă, K. Massy...,
Lăpuş, com. Lăpuş, jud. Maramureş, Punct: Podanc, CCAR, Campania 2013, Bucureşti,
2014, 79-81.
Mitrea 1941: B. Mitrea, Il problema delle monete-anelli della Dacia, Dacia VII-VIII, 1937-1940 (1941),
147-159.
Moga, Ciugudean (red.) 1995: V. Moga, H. Ciugudean (red.), Repertoriul arheologic al judeţului Alba,
BMA II, Alba Iulia, 1995.
Mozsolics 1950: A. Mozsolics, Der Goldfund von Velem-Szentvid, Praehistorica I, Basel, 1950.
Mozsolics 1966: A. Mozsolics, Die Goldfunde von Nyíregyháza und Szarvasszó, ActaArchHung XVIII,
1966, 15-33.
Mozsolics 1968: A. Mozsolics, Goldfunde des Depotfundhorizontes von Hajdúsámson, 46.-47. BerRGK,
1965-1966 (1968), 1-76.
Mozsolics 1973: A. Mozsolics, Bronze- und Goldfunde des Karpatenbeckens. Depotfundhorizonte von
Forró und Ópályi, Budapest, 1973.
Mozsolics 1985: A. Mozsolics, Bronzefunde aus Ungarn. Depotfundhorizonte von Aranyos, Kurd und
Gyermely, Budapest, 1985.
Mozsolics 1989: A. Mozsolics, Bronzezeitliche Goldohrringe von Dobrovitza, MAGW 118/119, 1988/89,
163–174.
Németi 1982: I. Németi, Descoperiri de la începutul Hallstatt-ului în zona Careiului – Entdeckungen vom
Beginn der Hallstattzeit in der Gegend um Carei, StCom Satu Mare V-VI, 1981-1982, 45-58.
Németi 1999: J. Németi, Repertoriul arheologic al zonei Careiului, BiblThrac XXVIII, Bucureşti, 1999.
Németi 2009: J. Németi, Barangolások Szatmárban, Szatmárnémeti, 2009.
Pârvan 1926: V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, Bucureşti, 1926.
Petrescu-Dîmboviţa 1977: M. Petrescu-Dîmboviţa, Depozitele de bronzuri din România, BiblArh XXX,
Bucureşti.
Petri 1902: M. Petri, Szilágy vármegye monographiája, III, 1902.
Pink 1928: K. Pink, Goldstabringe aus Dakien, Numismatische Zeitschrift 21, 1928, 1-11.
Popescu 1956: D. Popescu, Prelucrarea aurului în Transilvania înainte de cucerirea romană, Materiale II,
1956, 196-250.
Popescu 1975: D. Popescu, Tezaurele de aur de la Sacoşu Mare şi Căuaş – Die Goldschätze von Sacoşu
Mare und Căuaş, Tibiscus 4, 1975, 41-74.
Pulszky 1881: F. Pulszky, (Aranylelet), AÉ I, 1881, 133-136.
Repertoriu Arad = Repertoriul arheologic al Mureşului Inferior. Judeţul Arad, BiblHistArchBanatica
XXIV, Timişoara, 1999.
Rómer 1865: F. Rómer, A két hazában talált régi arany műemlékről, különösen a szarvasszói-Mármaros-
megyei-arany kincsről, ArchKözl V, 1865, 29-45.
Rómer 1868: F. Rómer, Magyar régészeti krónika, ArchKözl VII, 76-82, 181–198.
Rusu 1972: M. Rusu, Consideraţii asupra metalurgiei aurului din Transilvania în Bronz D şi Hallstatt A
– Zur Goldmetallurgie Siebenbürgens in der Bronze D- und Hallstatt A-Zeit, AMN IX, 1972,
29-63.
Seidl 1856: J. G. Seidl, Beiträge zu einer Chronik der archäologischen Funde in der Österreichischen
Monarchie 5, Archiv für Kunde österreichischer Geschichtsquellen 15, 1856, 239-336.
Soroceanu 1998: T. Soroceanu, Peregrini Romani. Römisches Fundgut in vorskythenzeitlichen Horten
Siebenbürgens, PZ 73, 1998, 233-251.
Soroceanu 2008: T. Soroceanu, Die vorskythenzeitlichen Metallgefässe im Gebiet des heutigen Rumäniens –
Vasele de metal prescitice de pe actualul teritoriu al României, BiblMuzBistriţa Seria Historica
16, Bistriţa, Cluj-Napoca, 2008.
Téglás 1887: G. Téglás, Az erdélyi medencze őstörténelméhez, OTTÉ XII, 1887, 55-87, 181-204, 299-312.
122
Téglás 1889: G. Téglás, Hunyadmegye barbár fémleletei, A Hunyadmegyei Történelmi és Régészeti

Társaság Évkönyve az 1887-ik és 1888-ik évekről, V, 1889, 51-64.
Téglás 1892: G. Téglás, A történelemelőtti Dáciáról, AÉ XII, 1892, 403-410.
Tompa 1937a: F. Tompa, 25 Jahre Urgeschichtsforschung in Ungarn 1912-1936, 24.-25. BerRGK, 1934-35
(1937), 27-144.
Tompa 1937b: F. Tompa, Adatok az őskori aranykereskedelemhez, AÉ L, 1937, 49-56.
Ţârlea, Popescu 2013: A. Ţârlea, A.-D. Popescu, Aurul şi argintul în epoca bronzului şi prima epocă a
fierului, In: R. Oanţă-Margitu (ed.), Aurul şi Argintul Antic al României. Catalog de expoziţie,
Bucureşti, 2013, 48-63.
Abbildungsverzeichnis
Abb. 1. Căuaş. Togul Molnăreştilor (Foto Liviu Marta).

Abb. 2. Căuaş. Karte der Ortschaft mit den Fundstellen Togul Molnăreştilor und Sighetiu.
Abb. 3. Căuaş. Goldfund. 1965 entdeckte Stücke.
Abb. 4. Goldene Armringe. 1. Căuaş. 2. Hodiş.
123
124
The Bronze Age Settlement from Ernei, Mureş County
Rezumat: Aşezarea din epoca bronzului de la Ernei, jud. Mureş.

Aşezarea preistorică de pe valea superioară a Mureşului cunoscută în literatura de specialitate pentru de-
scoperirile fortuite aparţinând neoliticului, epocii bronzului, primei epoci a fierului şi epocii migraţiilor
a fost cercetată în 2004 de către colectivul Muzeului Judeţean Mureş. Cu ocazia săpăturilor de salvare a
fost identificată o aşezare multistratificată aparţinând mai multor perioade istorice, cu urme consistente
a unei aşezări din epoca bronzului, cu un strat de cultură de aproximativ 15 cm grosime. Au fost cercetate
mai multe gropi de provizii şi un mormânt de inhumație a unui copil, depus în poziţie chircită. S-a constat
şi prezenţa unor descoperiri Noua răzleţe provenite din stratul de cultură. Studiul prezent are scopul de a
prezenta aşezarea şi inventarul arheologic bogat din epoca bronzului, în care predomină ceramica fină şi
semifină, reprezentată de ceşti tronconice joase cu toarta supraînălţată, castroanele cu buza lobată, oalele
cu corpul aproape sferoidal ornamentate cu împunsături triunghiulare, circulare sau circulare concentrice,
împunsături simultane şi cele succesive fine, caneluri late verticale, meandre şi triunghiurile haşurate în
reţea. Pe baza analizei detaliate a materialului ceramic aşezarea de la Ernei–Balastieră vine să îmbogățească
repertoriul aşezărilor atribuite fazei III de dezvoltare a culturii Wietenberg pe cursul superior al Mureşului.
Резюме: Поселення епохи бронзи з Ерней, повіт Муреш.
Доісторичне поселення з верхів’я долини річки Муреш відоме у спеціалізованій літературі
завдяки випадковим знахідкам неоліту, епохи бронзи, першої епохи заліза та епохи міграції було
досліджене у 2004 році колективом повітового музею Муреш. Завдяки рятувальним розкопкам
було ідентифіковано багатошарове поселення, яке належить кільком історичним періодам, з
послідовними слідами поселення епохи бронзи, з шаром культури товщиною приблизно 15 см. Було
досліджено кілька продуктових ям і одне поховання дитини, розташоване у скрученій позиції.
Було встановлено присутність певних неоднорідних знахідок Нова, які походять з культурного
шару. Дане дослідження має за мету представити поселення та багатий археологічний інвентар
епохи бронзи, в якій переважає витончена та напіввитончена кераміка, представлена низькими
конічними чашками та надвисоким вушком, чаші з дольчатими губами, майже сферичні каструлі
з вертикальним орнаментуванням, круглі або концентричні, однорідні стібки а також витончені,
вертикальні широкі канавки, меандри і трикутники, заштриховані у мережу. На основі аналізу
деталей керамічного матеріалу поселення з Ерней-Баластіера збагачує репертуар поселень ІІІ
фази розвитку культури Вейтенберг у верхів’ях Муреша.
Keywords: Bronze Age, Wietenberg culture, Ernei, settlement, pottery.

Cuvinte cheie: epoca bronzului, cultura Wietenberg, Ernei, aşezare, ceramică.
Ключові слова: епоха бронзи, Вітенбергська культура, Ерней, поселення, кераміка.
The site from the southern edge of Ernei (Hung. Nagyernye, Germ. Rohrdachen) is situated
North of Târgu Mureş, close to the national road DN15, in the upper valley of the Mureş River, on a
plateau with considerable visibility over the valley, with three gentle slopes and an ascent one on the
western side, slightly eroded because of the modern agriculture and ploughing, delimited southwards by
the valley of the Trebici/Terebics Creek. On the second military survey (1806–1869) the place is men-
tioned by the name “Kötös kért” (Pl. 1/1) and is situated at the western foot of the hill which represents
the watershed between the hydrographical basin of the Mureş and Niraj Rivers (Pl. 1/2). Because the
archaeological excavation was undertaken on the occasion of the exploitation of the gravel, the place was
named “Quarry”.
The locality is hardly known for archaeological finds, on its territory only some incidental Stone
Age (stone axe, bone awl, spindle-whorls) and Copper Age (antler hack, spindle-whorls, a handled cup)
discoveries were found. A bronze battle axe decorated with incisions dates from the Bronze Age and it is
determinative for its type (the Ernei type)1, while a bronze and an iron brooch discovered in the quarry
1
David 2002, 285.
near the cemetery of the commune date from the Migration Period2.
The archaeological survey of the Mureş County Museum took place in 20043, date when a great
part of the terrace, specially the western part had already been excavated and destroyed by the gravel
quarry (Pl. 1/3). A number of four surfaces and six trenches were opened, a territory of approximately
200 m2 being excavated totally. The stratigraphy of the site begins with the earliest finds dating from the
Bronze Age, followed by settlement features from the Early Iron Age (Gáva–Holihrady culture) and Mi-
gration Period. The archaeological research surfaces and trench S4 were set in an area where the layers
had already been removed down to the clayish subsoil, containing historical information. All of these
features dated from the Migration Period, more precisely the last horizon of the Sântana de Mureş–
Černjachov culture, or the post Černjachov horizon4.
Trench S1 was oriented north–south; the initial length was 6.5 m (enlarged later with 1 m) and
the width 2.5 m (Pl. 2/1). The superior layer having a thickness between 25 and 45 cm was ploughed and
therefore the finds from the Early Iron Age, Migration Period and sporadically from the Bronze Age
appeared mixed together. From this level, in the northern part of the section a pit dated to the modern
period deepened into the sterile soil. The second layer was characterized by a light grey coloured soil,
scarcely pigmented with relatively few archaeological materials dated from the Early Iron Age. The level
was 35 cm thick, and a pit deepened from this layer was observed in the southern part of the trench. The
earliest archaeological layer dating from the Bronze Age was characterised by light brown coloured soil,
and it was identified at a relative depth of approximately 70 cm having a thickness of 15 cm. In the south-
western corner of the trench, pit G.08 was identified as belonging to this layer; it had a circular shape,
straight walls, the filling containing scarce pottery fragments and a large quantity of snails and animal
bones.
Oriented north–south, trench S2 was demarcated west from the earlier, having a length of 12
m and a width of 2 m (Pl. 2/2). In this region the archaeological stratum was more attenuated, having a
total depth of 80 cm. The upper layers were highly affected by the modern ploughing and recent inter-
ventions, the Migration Period level being mixed with the superior part of the Early Iron Age one down
to the depth of 40–45 cm, resulting a layer consisting of a soil with few but large pink-orange coloured
pigments, while the greyish soil was hardly trodden. A Bronze Age feature was observed in the eastern
profile of the trench, in its northern side, in a light brown and poorly pigmented layer, which deepened
from -40 cm, calculated from the present surface. In this shallow and narrow pit, together with some
river stones, sherds from a medium sized TA4c-Boroffka type vessel were discovered, with a cambered
body decorated with combed incisions; the cylindrical neck was narrow and the rim everted. It has
analogies at Sibişeni5. Because of the lack of further observations, the functionality or destination of the
pit remains unknown.
Trench S3 was opened north–east from the earlier ones, where the eastern slope of the terrace
begins. This zone is limited in the north-east by an area very rich in archaeological materials found on
the surface after the mechanical uncovering of the topsoil. The trench was 3.5 m wide and 31 m long,
with a spared profile wall between grid 15 and 16. In this place there could be also observed that the
upper level of 30–35 cm was destroyed by modern ploughing. After the mechanical uncovering, a layer
rich in archaeological materials (especially pottery and animal bones) appeared. At a depth of 40 cm in
several places agglomerations of Bronze Age pottery were found, without the possibility to define ar-
chaeological features.
In the southern margin of the trench several hearths were identified. Three of them belonged
to the Bronze Age. In hearth V.6 soil with intensive burning traces could be observed. An insignificant
quantity of potsherds was recovered. In hearth V.7 there were some pottery fragments; its superior part
was smoothened and a burnt soil layer with pottery could be noticed underneath, while the lower part
of the hearth consisted of trodden clay. Finally, hearth V.9 was found near the western profile, without
archaeological material, dated to the Bronze Age only due to its stratigraphic position.
2
Lazăr 1995, 125.
3
The excavations were carried out by S. Berecki, D. Cioată, C. Crişan, Z. Győrfi, K. László and Z. Soós.
4
For remarks regarding the Migration period findings and chronology, and particularly the archaeological feature G.27, see
Ciută/Crişan 2006; Crişan/Lăzărescu 2010.
5
Boroffka 1994, pl. 122/3, 5; 124/1.
126
Regarding the stratigraphy of this section it could be remarked that the upper, ploughed layer,
contained several stones, pottery fragments and animal bones. The second layer, assigned to the Early
Iron Age consisted of highly pigmented light grey soil. The third layer from the Bronze Age was dark
brown, having a clayish aspect and it was poorly pigmented.
Trenches S5 and S6 were 3.5 respectively 5.5 m wide and 13 m long; they were placed between
trenches S2 and S3, in a central zone of the plateau. Unfortunately, in S6 only the upper layer was me-
chanically removed and the research could not be finalized in this trench. On the other hand, in trench
S5 the utmost archaeological features were researched (Pl. 2/3). From the upper, ploughed layer, together
with pottery from the Migration Period, Early Iron Age and some from the Bronze Age a fragmentary
bronze dagger was revealed, but unfortunately it was lost later (Pl. 5/1).
At a depth of 70 cm grave M1 was researched. It was oriented east–west and belonged to a child
less than one year old, laying in crouched position on the left side, without funerary inventory (Pl 2/3).
Only some fragments from the skull, the claviculae, scapula, sternum and some vertebrae were kept from
the skeleton, as well as the humerus, radius, ulna and phalanges from the hands. Skeletons, parts of skel-
etons or remains of cremated human bones – Siedlungsbestattungen – are frequently discovered on the
territory of the settlements of the Wietenberg culture, like the ones from Aţel, Bernadea, Derşida, Hăpria,
Mereşti, Noşlac, Oarţa de Sus, Obreja and Sânnicoara6. Out of the seven graves from Derşida – two in-
humations and five cremations – M1 belonged to an adult laying in crouched position on the right side7.
Although at Ernei only some fragments of the skull were kept, in the cemetery from Sibişeni, in grave
M43 only the skull of the child was placed. In the same cemetery, dated to the third phase of the Wieten-
berg culture, in grave M21 the crouched skeleton was laying on the right side8. It should be mentioned
that inhumation is specific to the first and last (fourth) phases of the Wietenberg culture, the recurrence
to the rite of inhumation in the last phase being connected to the contacts with the Noua culture.
Features G.11, G.13, G.15–19 and G.23–25 date from the Bronze Age. G.11 had a circular shape,
it was outlined in the northern part of the trench; its diameter was 100 cm and it was 60 cm deep, with
vertical walls. From the filling, a small intact vessel together with many bone and pottery fragments were
revealed, some of them with traces of secondary burning, along with river stones and adobe.
G.13 was found in the southern part of the trench, partially cut by later pits. It was dug into the
sterile soil at 88 cm from the present surface and contained pottery and bone fragments, among which
there was a bone tool. Another shallow pit (G.15) with a fragmentary vessel was discovered east from
grave M1. Pits G.16 and G.17 with oblique walls appeared near the western profile, partially under it.
They were lacking any archaeological material. In the middle section of the trench two further features
appeared (G.18 and G.19), superficially deepened and with poor archaeological material.
West from G.15, pit G.23 was discovered. Having a diameter of 100 cm, it was deepened, with
straight walls, 88 cm from the present surface. On its bottom, south from its centre, an 8 cm deep post
hole was observed. The filling contained lots of traces of burning and coal. Another pit was found in the
southern profile and it contained only a few archaeological materials. The filling had black colour. Sec-
tioned on its southern part by a pit dated to the Early Iron Age and in the north by another one from the
Migration Period, G.24 was found near the western profile, and therefore it was only partially revealed.
It was 160 cm deep from the present surface.
Regarding the inventory of the features one can observe that – maybe excepting pit G.23 on
whose bottom a post hole was observed – in their final phase they became refuse pits, as shown by the
considerable quantity of bone material found in their filling. Their initial function can hardly be defined
also because lots of them were disturbed by later archaeological features or they were found close to the
margins of the trench, beyond the profile.
From the 743 analysed animal bones found in the Bronze Age layer and features, 410 belonged
to domestic animals (cattle, sheep and/or goat, pig, horse and dog) and only three to wild ones (roe deer
and rabbit), 22 were aquatic animals (pike, Cyprinidae family, frog, clam and fish) and the rest were snail,
6
Boroffka 1994, 106.
7
Chidioşan 1980, 23.
8
Andriţoiu 1992, 32–34.
127
bird or unidentified large and small mammals9. It is interesting that among the osteological waste materi-
als from the pits that date to this period also human bones were identified.
Regarding the quantity of the materials, pottery represents the majority of the archaeological
finds from the site, found mainly in the archaeological layer but also within the features (Pl. 4), while
clay, bone, stone and metal objects are rare discoveries. The fragmentary character of the pottery allowed
only a partial reconstruction of the forms and rendered difficult the typological examination. Even if the
repertory of the forms is not very diversified, the variability is high in the case of each type.
Based on the paste of the pottery as well as the surface and thickness of the walls, the vessels
could be divided in three larger categories: coarse, semi fine and fine pottery (Fig. 1). The majority of the
vessels were of superior, fine quality, characteristic for the small vessels: cups, shallow and deep bowls,
rarely medium sized or large bitruncated pots with smoothened surface, thin walls, tempered with fine or
coarse sand and having complete firing. The semi fine category is represented by shallow and deep bowls
and the majority of the bitruncated pots with a wall thickness less than 1 cm, with poorly smoothened
surface, tempered with coarse sand and gravel. The coarse pottery of lower quality is formed by sack-
shaped pots and a small number of deep
bowls, having a superficially or medium
treated surface, tempered mainly with
coarse sand, gravel and crushed sherds.
These three basic types can be supple-
mented by the fine, polished pottery,
represented by shallow bowls (Pl. 4/9;
6/10–11), cups (Pl. 4/14; 5/14; 6/1, 3)
and bitruncated pots (Pl. 8/10–11; 10/8).
For tempering sand, coarse sand,
gravel and crushed sherds were used,
Fig. 1. Surface treatment based on ceramic categories. identified in all major categories of pot-
tery (Fig. 2). The wares are usually well
fired, less than a quarter of the entire ex-
amined sherds being fired incompletely.
The predominant colours are dark ones:
from grey to black and brown, rarely
brick-red.
The present paper presents selectively
the pottery discovered in the site, evi-
dencing the main repertory of shapes
and ornaments. A total of 448 typical
pottery fragments – rims, bases, han-
Fig. 2. Temper types based on ceramic categories. dles, ornamented body fragments – have
been analysed, belonging to large and
medium sized pots, shallow bowls, deep
bowls, cups, spoons, miniature vessels
and a lid (Fig. 3).
Pots are the best represented pottery
form of the ceramic inventory from Er-
nei–Quarry, with several subtypes. The
TA1b–Boroffka type10 sack-shaped pots
are the most numerous ones, with wide
mouths, slightly arched walls, maximum
Fig. 3. Distribution of pottery shapes.

Berecki et al. 2005.
9
In the following lines the typology proposed by N. G. O. Boroffka from 1994 will be used, since this is the most recent,
10
comprehensive and widely accepted. In the cases when this work lacks types or ornaments they will be referred from the works
of K. Horedt (1960), N. Chidioşan (1980) and I. Andriţoiu (1992).
128
diameter at the level of the body, situated in the lower half of the vessel (Pl. 8/3, 6–7; 9/2, 4, 6; 10/11). It
is a common form in the Wietenberg settlements, with analogies at Derşida, Chintelnic, Ciceu-Corabia,
Unirea or Feldioara11. Some vessels of this type – with analogies at Cetea and Mereşti12 – have the maxi-
mum diameter at the rim and their walls are relatively straight (Pl. 4/2; 9/1, 5). The TA1c-Boroffka type
barrel-shaped pots have a rounded profile, the rim is smaller in diameter than the maximum diameter
(Pl. 4/1; 8/1, 3), like the ones from Chintelnic, Mereşti or Nicula13. Both the sack-shaped and barrel-
shaped pots are decorated with simple or impressed cordons. TA4c type bitruncated pots are both large,
with 20–28 cm rim diameter and medium, with 18 cm rim diameter. Their rim is everted, the neck is
cylindrical, the well defined body is curved (Pl. 8/9–11; 10/8) and they are specific for the Wietenberg
culture, with close analogies at Bonţ and Cicău14. Usually, the rim is ornamented with incisions, oblique
channels or zigzag incisions. TA3b type spherical vases with cylindrical neck and with the maximum
diameter at the body are not common discoveries at Ernei (Pl. 8/1–2, 4). The form is characteristic for
the Early Bronze Age Nagyrév and Tei cultures reappearing in the Middle Bronze Age only in the Wiet-
enberg culture15.
With 91 registered fragments, bowls represent numerically the second most frequent pottery
type. Deep bowls – their depth is equal to or larger than the half of the rim’s diameter – appear in
three variants. The best represented are the deep bowls with highly curved profile and straight rim, type
T1b-Boroffka (Pl. 4/3, 5; 6/7; 7/1–2, 4; 10/6, 10), with analogies at Feldioara, Deva, Livezile or Nuşeni16.
Truncated deep bowls with straight walls, straight or thickened rim have an opening of 30 cm (Pl. 7/6),
while the smaller variant has 12 cm rim diameter (Pl. 6/9; 10/7). The deep bowls with S-shape profile,
type TD2a-Boroffka have a slightly everted rim, cylindrical neck and curved body, where the maximum
diameter is found. Two sizes were identified for this typical form of the Wietenberg culture17 even in its
final phases18, one with a larger rim diameter of 28 cm (Pl 7/5) and a smaller one, of 12 cm (Pl. 6/5).
Among the shallow bowls – their depth is less than the half of the rim’s diameter – the TD1b type
cone-shaped ones with curved body are the most numerous ones (Pl. 4/9; 6/11, 13; 7/3; 10/5, 8), with
analogies at Bădeni, Cicău and Sibişeni19. The TD3d type shallow bowls with S-shape profile, whose rim
diameter is equal to the maximum diameter of the body, have everted rim, short, cylindrical neck and
curved body (Pl. 6/10, 12), with analogies at Derşida, Ciceu-Corabia, Sibişeni and Tonciu20. The frag-
ments are ornamented with impressions, incised lines and oblique channels.
The vessels with more or less evidenced lobed rim – shallow or deep bowls and cups – represent
a separate category. Three types could be identified: TE1a type truncated deep bowls with slightly curved
walls (Pl. 10/2–4); TE1c type cone-shaped vessels with highly curved body (Pl. 10/1) and TE2a type S-
shaped cup with cylindrical neck and highly curved body (Pl. 4/7). Except for the last type, all forms are
ornamented. All three types have analogies in the well known sites from Derşida and Feldioara21.
Cups represent a special category of the pottery in Bronze Age sites. 16 cups and beakers were
identified; they could be included in four categories. TC1a type truncated or cone shaped small beakers
had wide opening, slightly curved walls, without trace of handle. With analogies at Derşida, Corpadea,
Lăpuş and Livezile22, their height is smaller than the rim’s diameter, they are never ornamented (Pl. 4/8;
5/13, 18). The TC1c type beakers with rounded and slightly inverted rim and curved, barrel-shaped body
are rare (Pl. 5/17). The F2-Chidioşan or TC3d–Boroffka type bitruncated cups with S-shaped profile have
slightly everted rim, short, slightly curved neck, rounded shoulder and curved body, with a high handle
and they are the most frequent type of cup both for the Wietenberg culture and the settlement from
11
Chidioşan 1980, pl. 8/1; Boroffka 1994, Taf. 27/1,13; 58/12; 140/6; 73/9.
12
Boroffka 1994, Taf. 22/14, 93/6.
13
Boroffka 1994, Taf. 25/13; 95/11; 98/7.
14
Boroffka 1994, Taf. 15/1; 37/10.
15
16
Boroffka 1994, Taf. 74/14; 68/1; 87/7; 102/6.
17
Chidioşan 1980, pl. 13/5, Andriţoiu 1992, 50.
18
Gogâltan 2009, 133, pl. I/4; II/2–3.
19
Boroffka 1994, Taf. 3/5; 4/7, 43/7–8; 123/7.
20
Chidioşan 1980, pl. 14/3; Borrofka 1994, Taf. 53/8, 124/4, 138/1.
21
Chidioşan 1980, pl. 21, 6–10; Boroffka 1994, Taf. 73/12; 74/1–2; 4–6.
22
Chidioşan 1980, pl. 67/9, Boroffka 1994, Taf. 63/7; 84/5; 86/4.
129
Ernei. With analogies at Chintelnic and Lopadea23 and a deepness of 5–6 cm24, the diameter of the rim is
equal with the shoulders’. Usually, this type is ornamented (Pl. 4/14; 6/1, 3; 6/6). The TC2c type cups with
S-shaped profile, thickened rim, cylindrical neck, profiled shoulder and curved body, with the maximum
diameter at the shoulder, have a 7–8 cm height (Pl. 6/2, 4), with analogies at Derşida and Feldioara25.
The ornamentation of the Wietenberg pottery from Ernei was realised with various techniques,
sometimes showing prominent precision, other times superficiality. The ornaments in relief, sometimes
applied on the body, in other cases pinched from the wall of the vessel are specific to the sack-shaped pots
and bitruncated deep bowls. Among these ornaments the VE10/19 type rounded flattened (Pl. 6/7–8;
8/7; 10/10) or the VE10/23 type oval, elongated buttons (Pl. 4/10), the VE1 type simple cordons (Pl. 9/1),
the VE4 type impressed cordons under the rim (Pl. 4/6; 8/4, 6–7, 9/2, 6; 10/11) or on the shoulder (Pl.
4/2; 10/11), the VE7 type notched cordon (Pl. 8/3; 9/5) and the VE10/24 type short impressed cordon (Pl.
4/3) can be mentioned. On two pots, two parallel cordons were placed under the rim and on the shoulder
(Pl. 9/5; 10/11). Analogies can be mentioned from Chintelnic, Mereşti, Cetea, etc.26.
The incised ornaments show a high variety: VD2 type simple, double or triple horizontally in-
cised lines placed on different parts of the vessel (Pl. 4/14; 5/15, 10–13; 11/2, 6) sometimes delimiting
other ornaments (Pl. 4/9; 6/3, 6, 8, 13; 8/8; 10/1–3; 11/1, 4–5, 9–10, 12), with analogies in almost all the
sites of the period. VD14/14 type horizontal linear ornaments made by fine incisions arranged in angles
can be observed on a beaker (Pl. 5/15). The 30–Chidioşan type fir-shaped ornament from a shallow bowl
(Pl. 10/7) was taken over from the Otomani culture, with analogies at Derşida27. The VD4/12 type narrow
band filled with parallel notches (Pl. 4/9; 6/3; 11/1, 12) has analogies at Chintelnic28, while the VD4/6 and
12 type narrow band filled with hatches sectioned by incisions of variable length (Pl. 6/8; 11/1, 4–5) has
analogies at Derşida; Cicău, Feldioara and Rimeţ, dated in the third phase of the Wietenberg culture29.
The VD2/10 type narrow band filled with X-shaped decoration is a characteristic motive of the Wieten-
berg culture, found especially on the rim of vessels (Pl. 8/11; 10/5), but also on the shoulder (Pl. 10/5) like
in the case of the pottery from Cicău and Corpadea30. Another ornament is the VD14/16 type horizontal
band with zigzag motive composed of two (Pl. 5/15), three (5/15) or more incised lines (Pl. 11/6, 12).
The VD16/24 type triangles filled with oblique, incisions parallel with one of the sides of the triangle are
found on the body (Pl. 6/13; 11/2, 9) or rim (Pl. 10/8), with analogies at Oiejdea, Cicău or Adămuş31. The
ornament appears in the second phase of the Wietenberg culture and increases in the third one32.
Many sherds have the common ornament of striation, found mostly on the large pots (Pl. 4/6;
8/6; 9/2, 4) or medium sized pots (Pl. 8/7) similar to the ones from Ciceu Corabia and Beclean33, but also
on deep bowls (Pl. 6/7; 7/3; 10/6, 10). In the majority of cases this ornamentation is combined with other
motifs: impressed cordons, notched cordons, flattened circular buttons or ornament on the rim. Striation
is largely used especially in the last phase of the culture.
Impressed or stamped ornaments can be frequently observed on the majority of the decorated
vessels. They were realised before firing using bone or wooden tools with different tips. Impressions
were applied mainly on the large and medium sized pots, in most of the cases on VE2 type cordons (Pl.
4/1–3, 6; 9/6, 10/11), with analogies in most of the contemporaneous sites34. VD5/20 type elongated
oval impressions can be found on the shoulder of the vessels (Pl. 4/12; 10/12), under the rim of shallow
bowls (Pl. 7/3) or in association with other patterns (Pl. 10/1; 11/8–9), with analogies at Derşida35. The
VD5/13 type half-moon impressions appear on the rim (Pl. 8/9) or under the rim (Pl. 7/1; 8/9) of vessels,
like in the case of a deep bowl from Ciceu Corabia36. VD5/14 type circular impressions of different sizes
23
Boroffka 1994, Taf. 29/2, 88/8.
24
25
Chidioşan 1980, pl.18/4, 6; Boroffka 1994, Taf. 78/1.
26
Boroffka 1994, Taf. 21/11; 22/14; 25/13; 27/13; 35/8; 93/6.
27
Chidioşan 1980, 56, pl. 29/5, 7, 10.
28
Boroffka, 1994, Taf. 29/4.
29
Chidioşan pl. 28/2, 12; Boroffka, Taf. 41/1, 4; 77/10; 113/3, 6, 7, 11.
30
Boroffka, 1994, Taf. 37/10; 63/4.
31
Ciugudean 1989, 74, fig. 3/3; Boroffka 1994, Taf. 47/10–11, Berecki 2009, 102, pl. 5/4, 6.
32
33
Boroffka 1994, Taf 52/12; 10/1.
34
Cetea (Andriţoiu 1992, pl. 27/3; Boroffka 1994, Taf. 25/13), Chintelnic (Boroffka 1994, Taf. 26/1–4), Derşida (Chidioşan 1980,
pl. 27/3, 9, 11).
35
Chidioşan 1980, pl. 28/1, 6.
36
Boroffka 1994, Taf. 53/9.
130
arranged in horizontal lines are frequently met under the rim of the vessels (Pl. 6/10–11; 10/4), like at
Apahida, Chintelnic and Ciceu Corabia, and sometimes in association with incised lines (Pl. 6/10), like
at Sibişeni and Derşida37. The VD6/14 type smaller (Pl. 4/5) or larger (Pl. 6/7; 10/6) stamped circles are
usually arranged in horizontal lines on the rim of deep bowls or sack-shaped pots (Pl. 9/2–3); VD6/30
type concentric stamps can be seen on the rim of a deep bowl (Pl. 6/9) or organized in VD6/29 type
parallel lines on the shoulder of the vessel (Pl. 11/13), other times grouped in the shape of a rhomb (Pl.
10/12). These are frequently met ornaments on the pottery from Chintelnic and Sibişeni, and even on the
harness mounts made of bone from Cetea or Dumitra38. The VD6 type impressed triangles are arranged
in horizontal lines, laying with tips to the right (Pl. 5/17), similar to the fragments from Alba Iulia39 while
the VD6/24 type has two lines with opposed tips (Pl. 8/8) with analogies at Cicău, Mereşti and Cetea40.
Fine and narrow successive impressions forming triangles, specific to the third and especially fourth
phase of the Wietenberg culture41, with analogies at Cetea, Miceşti and Cicău42 could be seen only on
the body of one vessel (Pl. 4/4). The VC1 type Zahnstempelung made by using a crested tool was used in
order to fill meanders from the lobe of a deep bowl (Pl. 10/3), like at Cicău and Livezile 43.
Among the channelled ornaments the most frequent is the VA10 type distant channels specific
to the second and third phase of the culture, arranged obliquely on the body of cups (Pl. 5/16; 6/2) with
analogies at Feldioara and Derşida44, or the rim of a bitruncated vessel (Pl. 8/10). Va11/18 type adjacent
wide channels are found on the body of deep bowls (Pl. 6/12; 11/7), with analogies at Feldioara45. A cup
with an S-shaped profile was ornamented with the VA5/8 type wide vertical channels placed on the
shoulder (Pl. 4/14), pattern which appears in the third phase of the culture, specific to the fourth and fifth
levels at Derşida46.
Both in the layer and features several clay objects with different destinations were found. A
miniature vessel imitates the form of normal hemispherical bowls; it was shaped rudimentarily of semi
fine paste and tempered with crushed sherds (Pl. 5/12); analogies can be mentioned from Derşida and
Meteş47. Four fragments of strainers were found, out of which only one’s shape could be reconstructed
(Pl. 5/8). It was the bottom of a vessel made of semi fine paste, tempered with fine sand, probably a plate
similar to the ones from Derşida and Feldioara48, or a bowl like the ones from Feldioara and Unirea49.
Only a fragmentary flat, circular lid is known from the site; it had a small handle on the middle of the up-
per side (Pl. 5/10). Analogies are known from Cetea and Derşida50. None of the round, handled, semi fine
clay spoons tempered with fine sand were ornamented (Pl 5/4–5). Similar objects are known from Lăpuş,
Chintelnic, Feldioara and Sighişoara51. A single round spindle whorl of 4 cm diameter was discovered in
the layer belonging to the Bronze Age (Pl. 5/6). The fragmentary cylindrical wagon wheel belonging to
the type without an axle has 5 cm diameter (Pl. 5/7). Originating in the Near East, the miniature wagon
wheels appeared in the Neolithic52. On the territory north of the Danube the first products were found
in settlements of the Glina III culture. In Transylvania they become widespread during the Wietenberg
culture53, the piece from Ernei having numerous analogies at Chintelnic, Feldioara, Lopadea Nouă, Târgu
Mureş, etc.54. A clay object had the form of a miniature perforated axe (Pl. 5/9). Having its origins in the
37
Chidioşan 1980, pl. 12/5; Boroffka 1994, Taf. 2/2; 35/1; 53/8; 124/4.
38
Boroffka 1994, Taf. 35/8; 22/13; 71/2.
39
Andriţoiu 1992, pl. 30/6.
40
Andriţoiu 1992, pl. 27/10; Boroffka 1994, Taf. 38/22; 51/8; 92/4–8.
41
The categorization of this ornament was made by T. Soroceanu (1973, 495) based on the materials from Obreja. Two types of
successive impressions were defined: fine and narrow ones specific to the third phase of the culture and wide and deep ones used
mainly in the last phase of the culture. This determination was accepted also by N. Chidioşan (1980, 79), I. Andriţoiu (1992, 52)
and N. G. O. Boroffka (1994, 287).
42
Ciugudean 1989, 73–75, pl. 2/3; 4/13; Boroffka 1994, Taf. 52/4.
43
Boroffka 1994, Taf. 48/5, 9; 87/6.
44
Boroffka 1994, Taf. 78/1; Chidioşan 1980, pl. 18/4, 6.
45
Boroffka 1994, Taf. 77/1–2, 4–5, 7, 9–12.
46
Chidioşan 1980, 75; Pl. 18/5; Andriţoiu 1992, 52.
47
Chidioşan 1980, pl. 23/5.
48
Chidioşan 1980, Pl. 24/5; Boroffka 1994, Taf. 79/13.
49
Boroffka 1994, Taf. 79/14–15; 140/5.
50
For the typology of lids from Derşida see: Chidioşan 1980, pl. 22/7; Boroffka, 1994, Taf. 22/12.
51
Boroffka 1994, Taf. 28/6–7; 72/1–2; 84/8; 132/9.
52
Ordentlich/Chidioşan 1975, 33; Bondár 1992, 115.
53
Ordentlich/Chidioşan 1975, 34–35; Schuster 1996, 119. Regarding the repertory of Bronze Age wagons models and wagon
wheels see: Bichir 1964; Ordentlich/Chidioşan 1975; Borrofka 1994; Schuster 1996; Németh 2012.
54
Bichir, 1964; Boroffka 1994, Taf. 33/7; 84/1; Németh 2012, 32, pl. 4.
131
Early Bronze Age Schneckenberg culture55, a similar object was found at Rimeţ56 and the unpublished
settlement from Luduş.
Besides pottery and clay objects several bone tools were also found: a fragmentary bone needle
with a hole in one end (Pl. 5/2), with analogies at Derşida or Chintelnic57, a piercing tool with traces of
use on both ends (Pl. 5/3), with analogies at Derşida58.
Among the animal bones of the stratum a scalloped scapula specific to the Late Bronze Age,
especially the Noua culture was also found (Pl. 5/19). Besides marks of present fragmentation, the arte-
fact shows traces of abrasion and fragmentation from the period when it was in use. Thus, the original
number of the teeth could not be established, a number of 20 intact teeth being preserved, cut at equal
distances from one another but with different lengths. The piece was made from the scapula of a bovine,
preferred in most of the cases when confectioning these artefacts instead of the bones of porcine. Inter-
preted initially as tally, score or stamps, recently based on the ethnographic and historical analogies they
were convincingly reconsidered as tools used in the processing of leather59.
Having a light green patina, the bronze dagger discovered in the Bronze Age layer was the only
metal object found in the site for this period. It was 8 cm long and its maximum width was 2.7 cm (Pl.
5/1). The blade was broken in ancient times. The leaf-shaped artefact has eastern origins and based on its
morphology it can be dated to the Middle Bronze Age, probably to the end of this period60.
Regarding stone tools, a fragmentary polished stone axe with a transverse perforation (Pl. 5/11)
can be mentioned, broken in half close to the perforation. The blade is ragged and broken probably due
to usage. Analogies can be mentioned from Derşida, Chintelnic, Feldioara or Sighişoara61.
***
Taking into consideration the typological series defined for the Wietenberg culture62, the ar-
chaeological layer and features from Ernei are chronologically contemporaneous with the fourth and
fifth layers from Derşida. Besides some forms perpetuating from the earlier phase, the third – III or C63
– phase of the Wietenberg culture is defined by A5-Horedt, A4-Chidioşan spherical pots with cylindri-
cal neck (Pl. 8/2; 11/8), TA2b-Boroffka type pots (Pl. 4/1; 8/4), TD1b-Boroffka type truncated bowls
with slightly curved body (Pl. 5/14–15), F2-Chidioşan type truncated cups with large handles (Pl. 6/3,
6), TE1c-Boroffka type lobed deep bowls with arched body (Pl. 10/1), TE2a-Boroffka type lobed cups
with S-shaped profile and short, cylindrical neck (Pl. 4/7) and miniature vessels (Pl. 5/12)64. Regarding
the ornamentation of pottery, patterns like fine successive impressions (Pl. 4/4), the VC1-Boroffka type
Zahnstempellung (Pl. 10/3), the VC40-Boroffka type meanders (Pl. 10/3), the VA5/8-Boroffka type verti-
cal channels (Pl. 4/14), the VD5-Boroffka type concentric circular impressions (Pl. 6/9; 10/12; 11/13)
or VD6-Boroffka type triangular impressions (Pl. 5/17; 6/6; 8/8) and the VD17-Boroffka type incised
triangles (Pl. 6/13; 10/8) are specific65.
In conclusion, the archaeological material from Ernei–Quarry can be dated to the Middle Bronze
Age, more precisely to the third phase of the Wietenberg culture, which corresponds to the Reinecke
Bz.C period, also considered the beginning of the Late Bronze Age66. Since a Late Bronze Age layer corre-
sponding to the Noua culture is lacking, the appearance in the Bronze Age level of a fragmentary handle
with a knob (Pl. 4/13) and the scalloped scapula (Pl. 5/19) can be considered the result of early contacts
between the Noua and Wietenberg communities. The presence of materials specific to the Noua culture
found in sites dated to the third phase of the Wietenberg culture can be mentioned from the settlement in
55
Sztáncsuj 2009, 55.
56
Borofka 1994, Taf. 111/12–13.
57
Chidioşan 1980, pl. 39/26–28; Boroffka 1994, Taf. 25/4.
58
Chidioşan 1980, pl. 39/16–19.
59
Bălăşescu/Dietrich 2009, 38–39, pl. 5.
60
Regarding further chronological and typological considerations of the dagger see also: Rezi 2014, in this volume.
61
Horedt 1960, Abb. 14/3; Chidioşan 1980, pl. 38/17, 18; Marinescu 1980, pl. II, 4/426; Boroffka 1994, Taf. 76/9.
62
Horedt 1960, 107–137; Abb. 12; Chidioşan 1980, 77–81; Andriţoiu 1992, 49–54, pl. 43; 242–243; Boroffka 1994.
63
Wietenberg III (Chidioşan 1980, Andriţoiu 1992); Wietenberg C phase (Boroffka 1994, 258).
64
Chidioşan 1980, 78; Andriţoiu 1992, 51–52; Boroffka 1994, 250.
65
Soroceanu 1973, 495; Chidioşan 1880, 78–79; Andriţoiu, 1992, 51–52; Boroffka 1994, 250–251.
66
Kacsó 1990, 41–50; Gogâltan, 2001, 191–214.
132
Bistriţa-Cighir, the urn from Băcăinţi, the grave from Band–Omláshegy or the cultic pit from Măhăceni67.
Eastern influences or contacts are represented also by the bronze dagger. However, the lack of archaeo-
logical features with materials from both cultures calls for further argumentations when discussing these
contacts between the Bronze Age communities.
References
Andriţoiu 1992: Andriţoiu I., Civilizaţia tracilor din sud-vestul Transilvaniei în epoca bronzului, BT II, Bucureşti.
Andriţoiu/Vasiliev 1993: Andriţoiu I./Vasiliev V., Câteva consideraţii privind cultura Noua în Transilvania, Apulum
XXVII–XXX, 1990–1993, 121–146.
Bălăşescu/Dietrich 2009: Bălăşescu A./Dietrich L., Observaţii privind utilizarea omoplaţilor crestaţi din cultura Noua,
pe baza materialului de la Rotbav, jud. Braşov, In: Dietrich L./Dietrich O./Heeb B./Szentmiklósi
Al. (ed.), Aes Aeterna, In Honorem Tudor Soroceanu, AB, S. N. 17, 2009, 33–46.
Berecki 2009: Berecki S., Middle Bronze Age Pottery from Adămuş, Mureş County, In: Berecki S./Németh E. R./
Rezi B. (eds.), Bronze Age Communities in the Carpathian Basin, Proceedings of the International
Colloquium from Târgu Mureş, 24–26 October 2008, Cluj 2009, 89–102.
Berecki et al. 2005: Berecki S./Daróczi-Szabó L./Daróczi-Szabó M., Archaeozoological Finds from Ernei - “Quarry”,
Sargetia XXXIII, 2005, 113–125.
Bichir 1967: Bichir Gh., Autour du problème des plus anciens modèles de chariots dècouvertes en Roumanie, Dacia
N. S. 8, 1967, 67–86.
Bondár 1992: Bondár M., Korabronzkori kocsimodell Börzöncéről, ZM 4, 1992, 113–127.
Boroffka 1994: Boroffka N. G. O., Die Wietenberg-Kultur. Ein Beitrag zur Erforschung der Bronzezeit in Südosteuropa,
Teil 1 und 2, Bonn 1994.
Cavruc 2001: Cavruc V., Some references to the cultural situation in southeast Transylvania in the Middle and Late
Bronze Age, In: Kacsó K. (Hrsg.), Der Nordkarpatischen Raum in der Bronzezeit. Symposium Baia
Mare, 7–10. Oktober 1998, Baia Mare 2001, 45–82.
Chidioşan 1980: Chidioşan N., Contribuţii la istoria tracilor timpurii din nord-vestul României. Aşezarea Wietenberg
de la Derşida, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea.
Ciugudean 1989: Ciugudean I., Noi descoperiri funerare aparţinând culturii Wietenberg, Apulum 26, 1989, 69–77.
Ciută/Crişan 2006: Ciută B. D./Crişan C., The Analysis of Archaeobotanical Macro Remains Retrieved from a Pit
Belonging to the Migration Period, Discovered at Ernei-Carieră (Mureș County), In: Gaiu C./
Găzdac C. (eds.), Fontes Historiae. Studia in Honorem Demetri Protase, Cluj-Napoca, 853–855.
Crişan/Lăzărescu 2010: Crişan C./Lăzărescu V., Forgotten Rituals Connected to Agriculture in the Early Migration
Period – Feature G27 from Ernei „Carieră” (Mureș District), EphNap XX, 221–256.
David 2002: DavidW., Studien zu Ornamentik und Datierung der bronzezeitlichen Depotfundgruppe Hajdúsámsond–
Apa–Ighiel–Zajta, Alba Iulia 2002.
Gogâltan 2001: Gogâltan Fl., The Settlement of Căşeiu and Some Problems Concerning the Late Bronze Age in the
Center and Northern Transylvania, In: Kacsó K. (Hrsg.), Der nordkarpatischen Raum in der
Bronzezeit. Symposium Baia Mare, 7.–10 Oktober 1998, Nagybánya, 2001, 191–214.
Gogâltan 2009: Gogâltan Fl., A Late Bronze Age dwelling at Iernut–Sfântu Gheorghe–Monument, Mureş County,
In: Berecki S./Németh E. R./Rezi B. (eds.), Bronze Age Communities in the Carpathian Basin,
Proceedings of the International Colloquium from Târgu Mureş, 24–26 October 2008, Cluj 2009,
103–141.
Horedt 1960: Horedt K., Die Wietenbergkultur, Dacia N. S. IV, 1960, 107–137.
Kacsó 1990: Kacsó C., Bronzul târziu în nord–vestul României, SympThrac 8, 1990, 41–50.
Lazăr 1995: Lazăr V., Repertoriul arheologic al judeţului Mureş, Târgu Mureş.
Marinescu 1980: Marinescu G., Cercetări şi descoperiri arheologice în judeţul Bistriţa-Năsăud, Marisia X, 1980,
31–51.
Németh 2012: Németh E. R., Prehistorical miniature wagon wheels from the collection of the Mureş County Museum,
Marisia XXXII, 2012, 15–32.
Ordentlich/Chidioşan 1975: Ordentlich I./Chidioşan N., Cărucioare miniatură din lut aparţinând culturii Otomani
(Epoca Bronzului) de pe teritoriul României, Crisia V, 1975, 27–45.
Popa/Totoianu 2010: Popa C. I./Totoianu R., Noi opinii privitoare la evoluția culturală a bronzului târziu în zona
centrală și sud-vest transilvăneană, In: Popa C. I./Totoianu R., (eds.), Aspecte ale epocii bronzului
în Transilvania (între vechile și noile cercetări), BiblMusSabesiensis I, 2010, 171–291.
67
Andriţoiu 1992, 49, 68, pl. 28/2; Andriţoiu/Vasiliev 1993, 128–134; Vasiliev 1999, 174; Cavruc 2001, 54; Vasiliev 2005, 8; Popa/
Totoianu 2010, 193–195.
133
Rezi 2014: Rezi B., A lost dagger from Ernei–Quarry, Mureş County, (in this volume).
Schuster 1996: Schuster Ch., Despre cărucioarele de lut ars din Epoca bronzului de pe teritoriul României, Thraco-
Dacica XVII, 1–2, 1996, 115–137.
Soroceanu 1973: Soroceanu T., Descoperiri din epoca bronzului de la Obreja (jud.Alba), AMN 10, 1973, 491–500.
Sztáncsuj 2009: Sztáncsuj S. J., Contribuţii la cunoaşterea bronzului timpuriu din sud-estul Transilvaniei, In: Berecki
S./Németh E. R./Rezi B. (eds.), Bronze Age Communities in the Carpathian Basin, Proceedings of
the International Colloquium from Târgu Mureş, 24–26 October 2008, Cluj 2009, 45–78.
Vasiliev 1999: Vailiev V., Betrachtungen zur Chronologie der älteren Eisenzeit in Siebenbürgen, In: Soroceanu T.
(Hrsg.), Transsilvanica. Archäologische Untersuchungen zur älteren Geschichte des südöstlichen
Mitteleuropa. Gedenkschrift für Kurt Horedt. Internationale Archäologie, Studia honoraria 7,
Rahden/Westf. 1999, 173–179
Vasiliev 2005: Vasiliev V., Despre epoca bronzului şi prima epocă a fierului în Istoria Românilor, vol. I, EphNap XIV–
XV, 2004–2005, 5–22.
Sándor Berecki
sberecki@yahoo.com
Rita E. Németh
ritaenemeth@yahoo.com
134
135
136
137
138
139
140
141
142
143
144
145
146
Celţi şi autohtoni în aria răsăriteană a bazinului carpatic.
Repere arheologice
Aurel Rustoiu
Abstract: Celts and indigenous people in the eastern Carpathian Basin. Archaeological evidence.
In the second half of the 4th century and the beginning of the 3rd century BC the eastern Carpathian Basin
was occupied by incoming Celtic groups. The result of this colonisation was the appearance of new commu-
nities, which were characterised by the cultural amalgamation of the newcomers with the local populations
and by the construction of new communal identities. The present article analyses a few examples from the
funerary domain that illustrate the manner in which the colonists or the local people expressed (or not) their
own specific identity within the newly created hybrid communities.
Graves 198 and 203 from Pişcolt
The cemetery from Pişcolt is a reference site for the Celtic horizon from the eastern Carpathian Ba-
sin. The funerary rites and rituals of the first phase of the cemetery (LT B1/B2) were very diverse. In general,
cremation burials with the remains placed in a pit can be ascribed to the Celtic colonists due to the specific
elements of the funerary rite and ritual, as well as the inventory. Still, some burials illustrate the perpetua-
tion of some local funerary practices that predated the Celtic colonisation.
Graves 198 and 203 were both of cremation, with the remains placed in a lidded urn. According
to their funerary rite and ritual, the two burials from Pişcolt have identical analogies in the cemetery from
Sanislău, dated to the end of the Early Iron Age and located in the vicinity. As a consequence, these burials
could be ascribed to the local population. They illustrate the fact that some indigenous individuals main-
tained a particular cultural identity after the Celtic colonisation, which was also expressed in the funerary
practice and was different from that of the newcomers. However, the garment assemblage of Celtic type from
grave 203 suggests the tendency of the indigenous people to integrate themselves into the new communities
by adopting a style of bodily ornamentation which was specific to the colonists.
Grave 17 from Remetea Mare
The cemetery from Remetea Mare – Gomila lui Pituţ comprises 20 graves, all of them dated to the
LT B2a. Grave 17 is of cremation, with the remains placed in a lidded urn. Both the funerary rite and ritual,
and the jar and the lid used as urn, have close analogies in a series of cemeteries from the lower Danube
region, for example at Zimnicea, and also inside the Carpathian range, at Săvârşin, on the Mureş valley.
Therefore, the aforementioned grave can be ascribed to an indigenous individual who was buried according
to the traditional funerary practices specific to the local communities. However, similarly to the situation
from Pişcolt, the garment accessories of the La Tène type indicate the tendency of the local people to integrate
into the new communities by adopting elements of the Celtic colonists’ costume.
Grave 10 from Fântânele – Dâmbu Popii
The cemetery from Fântânele – Dâmbu Popii (Bistriţa-Năsăud County) comprises 94 graves, the
majority being of cremation, and dated to the La Tène B2 – C1 interval. The elements of the funerary rite
and ritual identified in the cemetery from Fântânele – Dâmbu Popii are specific to the Central European
area, but a series of artefacts illustrates the cultural amalgamation of the colonists with the local commu-
nities. From this point of view, one eloquent example is grave 10, which is of cremation, with the remains
placed in an oval pit. Alongside the remains of the funerary pyre and the inventory, the grave contained a
“box” made of split beams which separated the pit in two different “rooms”. All of the elements of the funer-
ary rite and ritual, including the timber structures placed in some pits, are also encountered in some La Tène
cemeteries from the middle Danube region. As a consequence, grave 10 from Fântânele – Dâmbu Popii can
be ascribed to a Celtic colonist. On the other hand, the handmade vessels included in the funerary inventory,
all belonging to local types, illustrate the cohabitation of the colonists with the indigenous population, as well
as the hybridization of their culinary practices.
Conclusions
The Celtic colonisation of the eastern Carpathian Basin in the second half of the 4th century and
the beginning of the 3rd century BC determined a cultural reconfiguration of the region. The interactions
between the newcomers and the local populations were different from one group to another, but the final
result was the appearance of new hybrid communities. In general, the elites of these colonist groups imposed
Aurel Rustoiu
their own symbolic language and means of expressing a particular identity, specific to their areas of origin.
At the same time, the local populations displayed various degrees of cultural “resistance” against the identity
norms and practices brought over by the colonists. In some cases the local people continued to practice their
own funerary customs, at least at the beginning of the colonisation, trying to preserve certain traditional
elements. In other situations, they were relatively quickly assimilated and ended up by “hiding” their origin
behind some symbolic elements taken over from the newcomers. The adoption of some garment accessories
of the colonists underlines, up to a point, this process of integration.
Резюме: Кельти і автохтони на східній території Карпатського басейну. Археологічні
посилання.
У другій половині ІУ століття і початку наступного східна територія Карпатського
басейну була зайнята кельтськими групами. Внаслідок цієї колонізації з’явилися нові громади з
характерним культурним рухом прибульців та автохтонного населення і шляхом встановлення
нової ідентичності спільноти. У цій статті проаналізовано кілька прикладів з галузі поховання,
які демонструють методи, якими колоністи або корінні народи, проявляли (або ні) певну
специфічну ідентичність в межах нових змішаних культурних спільнот.
Поховання № 198 та 203 з Пішкольт.
Некрополь з Пішкольт являє собою еталон кельтського горизонту східного ареалу
Карпатського басейну. Поховальні обряди і ритуали, які практикувалися у першій фазі некрополя
(LT B1 B2) були значно різноманітні. Були задокументовані поховання з кремаціями та з
залишками, відкладеними у ями або урни, а також і поховальні комплекси поховань. Загалом,
кремаційні поховання у ями, як і елементи обрядів і ритуалів, а також інвентар, можуть
належати кельтським колоністам. Деякі поховання, натомість, демонструють розвиток
окремих практик місцевого поховання, до кельтської колонізації.
Поховання № 198 та 203 є наслідками кремації, поміщені в урну з кришкою. З точки зору
обряду і ритуалу поховання ті два поховання з Пішколт знаходять точні аналогії у некрополі,
датованому кінцем першого віку заліза з Саніслау, що знаходиться неподалік. Таким чином дані
поховання можуть належати місцевому населенню. Вони демонструють, що корінні народи
зберегли певну культурну ідентичність після кельтської колонізації, що проявила себе з точки
культури поховань, відмінну від нових прибульців. Разом з тим, елементи одягу кельтського типу
з поховання № 203 вказують на тенденцію інтеграції місцевих у рамки нової спільноти шляхом
використання нової орнаментації тіла специфічної колоністам.
Поховання № 17 з Реметя Маре.
Некрополь з Реметя Маре – Гоміла Пітуца нараховує 20 поховань, усі датовані LT В2а.
За винятком поховань існують кремовані в урни або в ями. Деякі з поховань, типу кремації,
демонструють практику певних обрядів і ритуалів поховання, специфічних кельтській спільноті
центральної Європи. Також їх інвентар аналогічний культурному простору ла Тену з центральної
Європи.
Поховання № 17 виділяється низкою елементів відмінних від тих, що зустрічалися в
поховальних комплексах, які належать кельтам. Це кремація в урни з кришкою. Як обряд і ритуал
поховання так і посуд, що використовується як урна з кришкою, знаходять близькі аналогії як у
низці некрополів зони Нижнього Дунаю, як є у випадку з Зімніча, так і в карпатській зоні, у долині
Муреша та Сивиршін. Тому, дане поховання може належати одному з корінних народів, котрий
був похований згідно певних традиційних правил ритуалу, притаманних місцевій спільноті. У
випадку Пішколт, елементи одягу типу ла Тен, вказують на тенденцію до інтеграції місцевих
через застосування одягу, характерного кельтським колоністам.
Таким чином, незалежно від деяких елементів інвентарю типу ла Тен центральної Європи, обряд
і ритуал поховання, що практикувався у випадку деяких поховань, виявлених у кельтському
некрополі, вказують на розвиток певних специфічних поховальних традицій місцевого населення,
які законсервувалися щонайменше на початковому етапі кельтської колонізації через низку
символічних елементів, за допомогою яких виражалась власна ідентичність.
Поховання № 10 з Фантенеле – Дамбу Попій.
Некрополь з Фантенеле – Дамбу Попій (повіт Бістріца Насауд) налічує 94 поховання,
більшість з яких кремаційні, датовані в інтервалі ла Тену B2-C1. Елементи обряду і ритуалу
148
Celţi şi autohtoni în aria răsăriteană a bazinului carpatic. Repere arheologice
поховання некрополя з Фантенеле – Дамбу Попій є специфічними ареалу центральної Європи,

ряд предметів інвентарю демонструють культурну змішаність між колоністами та місцевими
громадами. Визначним є те, що 80% поховань датуються ранніми фазами некрополя (LT B2 та
LT В2б) і містять інвентар, типовими предметам ла Тену та керамічний посуд, специфічний
місцевій громаді.
Добрим прикладом цьому є поховання № 10. Це була кремація в овальній ямі. Після
відкладення останків з одного поховального куща та інвентарю, у яму була розташована «скриня»
з дерев’яного профільованого бруса, який поділяв увесь комплекс на два різні простори.
Всі ці елементи обряду і ритуалу поховання, включно і дерев’яні конструкції з ям деяких
поховань, зустрічаються в деяких некрополях ла Тену зони середнього Дунаю. Тому поховання №
10 з Фантенели – Дамбу Попій може належати одному кельтському колоністу. Посуд оброблений
вручну з інвентарю поховання, все місцевого типу, відображає співіснування між колоністами та
корінним народом та змішування кулінарних звичаїв. Вони аж ніяк не аргументують належність
поховання до місцевого, так як традиційно вважалося у літературі зі спеціальності в Румунії, у
випадках, якщо у поховальних комплексах містилися подібні предмети посуду.
Висновки
Кельтська колонізація східного ареалу Карпатського басейну другої половини ІУ століття
- початку ІІІ століття н.е. визначила культурну реконфігурацію даного регіону. Взаємини між
прибульцями та місцевим населенням проявлялись у різній манері від однієї групи до іншої, але
кінцевий результат полягав у появі нової спільноти. Загалом, еліта груп колоністів встановила
власні символічні норми прояву специфічної культурної ідентичності зонам походження. У той
же час, корінні народи проявили різний ступінь опору перед лицем нових норм ідентичності,
нав’язаних колоністами. У деяких випадках, місцеві продовжували практикувати традиційні
поховальні звичаї, щонайменше на початку колонізації, намагаючись законсервувати елементи
спадкової ідентичності. В інших випадках вони були асимільовані відносно швидко і в кінці
«сховали» власне походження за спиною певних символічних елементів новоприбулих. Застосування
певних елементів одягу колоністів відображає у певній мірі інтеграційний процес.
Cuvinte cheie: celţi, necropole, ritual funerar, podoabe, Pişcolt, Remetea Mare, Fântânele-Dâmbu Popii.
Keywords: Celts, cemeteries, funerary ritual, garment accessories, Pişcolt, Remetea Mare, Fântânele-
Dâmbu Popii.
Ключові слова: Кельти, некрополь, похоронний ритуал, прикраси, Пішкольт, Реметя Маре,
Фантанеле, Дамбу Попі.
Introducere
Printre contribuţiile ştiinţifice ale lui János Németi, cel care este aniversat în paginile acestui
volum, se numără o serie de studii de referinţă cu privire la orizontul celtic din nord-vestul României.
Aceste studii se bazează pe investigaţii arheologice efectuate de-a lungul a mai multor decenii într-o serie
de aşezări şi necropole celtice din zona Careiului. Dintre acestea, cercetarea sistematică şi publicarea
necropolei de la Pişcolt au contribuit în mod susbstanţial la deschiderea unor perspective noi asupra
culturii şi civilizaţiei celtice din aria răsăriteană a bazinului carpatic1. Unul dintre aspectele arheologice
şi istorice abordate de J. Németi se referă la raporturile stabilite între coloniştii celţi şi populaţiile indi-
gene2. Această problemă a fost tratată de-a lungul timpului în manieră diversă şi din perspective diferite
de către numeroşi cercetători. În general, ceramica lucrată cu mâna descoperită în contexte La Tène
a fost atribuită autohtonilor, consideraţi „sciţi” în estul Ungariei3 şi „daci” pe teritoriul României4. De
asemenea, prezenţa acestei categorii ceramice alături de vasele lucrate la roată de tip La Tène central-
european au constituit argumente pentru ipoteza convieţurii dintre coloniştii celţi şi populaţiile locale.
Unii cercetători au considerat că această convieţuire a determinat o serie de schimburi culturale între cele
1
Németi 1988; Németi 1989; Németi 1992; Németi 1993.
2
Németi 1990; Németi 2000-2001; Németi 2003 etc. Pentru conţinutul termenilor de „colonizare” şi „colonişti” vezi Rustoiu
2014.
3
Maráz 1981; Szabó 2006, 102 etc.
4
Crişan 1966; Crişan 1977a, 26-33 etc.
149
Aurel Rustoiu
două grupuri, iar în final ea a condus la asimilarea celţilor şi la afirmarea autorităţii culturale şi politice
a dacilor5. J. Németi are meritul de a fi propus un punct de vedere mai nuanţat asupra acestor conexiuni
dintre celţi şi indigeni. Opiniile sale s-au bazat pe analiza riturilor şi ritualurilor funerare din cimitirele
de la sfârşitul primei vârste a fierului (cum a fost spre exemplu cel de la Sanislău) şi din necropolele din
fazele timpurii ale celei de a doua vârste a fierului, precum şi pe informaţiile furnizate de cercetările din
aşezări, toate aceste date fiind interpretate contextual.
Abordarea problemei raporturilor dintre celţi şi autohtoni depinde în mare măsură de modul
în care sunt înţelese o serie de noţiuni care definesc sau se referă la etnicitate. Arheologii şi, în general,
cercetătorii din domeniul ştiinţelor sociale au acordat în ultimele două – trei decenii o atenţie sporită no-
ţiunii de identitate. Aceasta se referă la aspecte ale relaţiilor stabilite între diferite grupuri umane (etnice,
sociale, politice, profesionale, religioase, sexuale etc) care se consideră ele însele şi sunt percepute de alţii
din afara grupului ca fiind distincte din punct de vedere cultural6. Identitatea grupurilor etnice este, la o
scară generală, bazată pe noţiunea de trecut comun. De aici derivă importanţa miturilor originilor la di-
ferite comunităţi, acestea fiind esenţiale în păstrarea coeziunii şi în legitimarea pretenţiilor teritoriale ale
grupurilor (aceste pretenţii fiind frecvent explicate prin modul în care strămoşii au dobândit un teritoriu
şi prin felul în care aceştia l-au transmis urmaşilor). De asemenea, categoriile etnice dobândesc forme şi
înţelesuri doar raportate la relaţiile cu grupurile din afară şi, de aceea, ele nu pot fi studiate izolat sau rup-
te dintr-un context cultural mai larg. Un alt aspect important îl constituie unitatea etnică. Formaţiunile
etnice sunt mult mai puţin omogene decât se consideră în general, „unitatea” asumată de membrii gru-
purilor fiind mai degrabă o construcţie ideologică. Identităţile etnice sunt în esenţă categorii subiective
şi adesea par contradictorii. Indivizii aparţin majorităţii în funcţie de circumstanţe. Identitatea pe care o
persoană şi-o asumă şi prin care este percepută de „ceilalţi” constituie, prin urmare, o „construcţie situ-
aţională”. Formaţiunile etnice nu sunt unităţi statice; ele sunt dinamice în timp. În sfârşit, relaţiile dintre
formaţiunile etnice şi cultura materială sunt echivoce. Obiectele materiale nu au „conştiinţă” etnică, ele
circulă şi sunt utilizate în funcţie de circumstanţe7.
În sensul enunţat mai sus pot fi interpretate şi interacţiunile dintre celţii pătrunşi în aria ră-
săriteană a bazinului carpatic, în etape succesive, în a doua jumătate a sec. IV a. Chr. şi la începutul
veacului următor, pe de o parte, şi populaţiile autohtone din regiunea menţionată, pe de altă parte8.
Rezultatul colonizării celtice l-a constituit apariţia unor comunităţi noi, caracterizate prin mixarea cul-
turală a noilor veniţi cu populaţiile indigene şi prin construirea unor identităţi comunitare noi9. De
altfel, J. Németi remarca, într-o perioadă în care concepţiile culturalist-istorice erau dominante în li-
teratura arheologică de la noi, faptul că „cohabitarea populaţiei halltattinene târzii cu grupurile celtice
aşezate în nord-vestul României, curând după mijlocul secolului al IV-lea î.e.n., dă o notă caracteristică
evoluţiei Latène-ului din acest spaţiu geografic”10. Interacţiunile culturale dintre celţi şi indigeni pot fi
sesizate şi prin analizarea informaţiilor arheologice. Dintre acestea, datele furnizate de descoperirile din
necropole sunt relevante. Riturile şi ritualurile funerare, precum şi modul de constituire al inventare-
lor funerare, oferă informaţii importante asupra modului în care era exprimată identitatea culturală şi
socială a unor indivizi, grupuri sau comunităţi întregi. Înmormântările constituiau evenimente sociale
prin care urmaşii reiterau statutul familiei sau al grupului şi „informau” comunitatea asupra poziţiei pe
care o moşteneau în virtutea legăturilor tradiţionale de rudenie. De asemenea, modul de constituire al
inventarelor funerare reprezenta o adevărată strategie prin care cei vii asigurau păstrarea memoriei celor
morţi şi în acelaşi timp perpetuarea unor elemente care le defineau identitatea11.
Analiza necropolelor din estul Ungariei şi Transilvania relevă faptul că deşi pătrunderea celţi-
lor a avut ca efect în toate cazurile o reconfigurare culturală a regiunilor respective, modul în care s-au
manifestat interacţiunile dintre colonişti şi populaţiile indigene a fost diferit de la o comunitate la alta.
5
Crişan 1977a, 31-33 etc.
6
Meskell/Preucel 2004, 121-122.
7
Roymans 2004, 1-2; Džino 2007, 50-51 cu bibliografia. În legătură cu evoluţia teoriilor despre etnicitate şi a corelaţiilor dintre
identitatea etnică şi cultura materială vezi şi Curta 2006, 12-29.
8
Rustoiu 2008, 69-70, fig. 27; Almássy 2010.
9
Vezi pe larg Rustoiu 2008.
10
Németi 1990, 54.
11
Williams 2003, 10; Wells 2007, 472-474.
150
Fig. 1. Pişcolt, mormântul cu arme nr. 36 (după Németi 1988).

În unele cazuri, populaţiile locale şi-au păstrat elementele tradiţionale de rit şi ritual funerar, cel puţin
în perioada iniţială de convieţuire cu noii veniţi. Prin urmare aceştia şi-au conservat deliberat o iden-
titate specifică pe care au afişat-o public, printre altele, în cadrul ceremoniilor funerare. În alte cazuri,
populaţiile locale au fost integrate relativ rapid în noile „structuri” comunitare, după cum o sugerează
adoptarea ritualurilor de înmormântare ale coloniştilor, dar au continuat timp de câteva generaţii să-şi
pună amprenta asupra unor elemente de cultură materială, persistenţa ceramicii tradiţionale fiind cea
mai evidentă12. De altfel, asocierea ceramicii locale cu cea de tip celtic central-european reflectă mai
degrabă apariţia unor obiceiuri culinare mixte, decât o separare tranşantă şi o utilizare „etnică” a vaselor
12
Rustoiu 2008.
151
Aurel Rustoiu
Fig. 2. Pişcolt, mormântul fără arme nr. 180 (după Németi 1988).
respective. De altfel, această bucătărie mixtă s-a manifestat adesea în zonele de contact dintre populaţii
cu tradiţii diferite, aşa cum s-a putut observa în spaţii geografice diverse, inclusiv în Transilvania, până
în epoca modernă.
În paginile care urmează voi analiza, conform principiilor enunţate mai sus, câteva exemple con-
crete din domeniul funerar care ilustrează modul în care coloniştii sau indigenii, şi-au manifestat (sau
nu) o anumită identitate specifică în cadrul noilor comunităţi mixate cultural.
Mormintele nr. 198 şi 203 de la Pişcolt (Fig. 3)

Necropola de la Pişcolt constituie un sit de referinţă pentru orizontul celtic din aria răsăriteană
152
Fig. 3. Pişcolt, mormintele indigene nr. 198 (1) şi nr. 203 (2) (după Németi 1988).
a bazinului carpatic. Cele 185 de morminte dezvelite se eşalonează pe durata a cca. 150 de ani, evoluţia
cimitirului fiind împărţită în patru faze cronologice13. Prima fază aparţine sfârşitului La Tène-ului B1 şi
începutului sub-fazei B2. Riturile şi ritualurile funerare practicate în această fază timprie au cunoscut
o mare diversitate. Au fost documentate morminte de incineraţie cu resturile depuse în gropi sau în
urne, precum şi complexe funerare de inhumaţie. Remarcând diversitatea de practici funerare, J. Németi
observa faptul că „aceste morminte...aparţin probabil unei populaţii eterogene, compusă din populaţia
hallstattiană locală tracică şi celţii pătrunşi în această zonă”14. În general, mormintele de incineraţie în
groapă, prin elementele de rit şi ritual, precum şi prin inventare, pot fi atribuite coloniştilor celţi. Aceste
complexe funerare îşi găsesc analogii în aria central-europeană sau în zona Dunării mijlocii în necropole
caracteristice populaţiilor celtice. Spre exemplu, aşa este cazul mormântului cu arme nr. 36 (Fig. 1) sau al
mormântului fără arme nr. 18015 (Fig. 2). Complexele menţionate indică faptul că noii veniţi au conservat
obiceiurile funerare tradiţionale din zonele de origine. Unele morminte ilustrează însă perpetuarea unor
practici funerare locale, anterioare colonizării celtice.
Mormântul nr. 198 a fost de incineraţie în urnă cu capac. Urna conţinea puţine oase incinerate
şi de aceea, autorul săpăturilor de la Pişcolt presupunea că a aparţinut unui copil. Ca urnă funerară a fost
utilizată o ceaşcă lucrată cu mâna. Capacul, păstrat fragmentar, a fost reprezentat de o strachină realizată
13
Procesarea computerizată a inventarelor mormintelor de la Pişcolt a furnizat în linii generale acelaşi tablou de evoluţie a
necropolei: vezi Zirra 1997.
14
Németi 1988, 72.
15
Németi 1988.
153
Aurel Rustoiu
Fig. 4. Sanislău, necropola de la sfârşitul primei vârste a fierului: tipuri de morminte de incineraţie în
urnă cu capac (1); inventarele mormântelor nr. 19A (2) şi nr. 21 (3) (după Németi 1982).
în aceeaşi tehnică. În sfârşit, ofranda alimentară era constituită de carne de bovine16 (Fig. 3/1).
Mormântul nr. 203 a fost de asemenea de incineraţie în urnă cu capac, aceasta fiind aşezată într-
o groapă de formă ovală. Oasele umane incinerate au fost depuse atât în urnă, cât şi în partea de nord
16
Németi 1988, 61, fig. 9.
154
Fig. 5. Remetea Mare, inventare metalice din morminte cu arme (1) şi din morminte fără arme (2) (după
Medeleţ ms. şi Rustoiu/Ursuţiu 2013).
a gropii împreună cu elementele metalice ale garniturii de port. Din păcate nu au fost efectuate analize
antropologice asupra oaselor umane din necropolă şi, de aceea, nu putem şti deocamdată dacă resturile
arse au aparţinut unui singur individ sau dacă a fost vorba de o înmormântare dublă. Urna a fost repre-
zentată de un borcan lucrat cu mâna, iar capacul a fost constituit de o strachină cu buza lobată realizată
tot cu mâna. Inventarul metalic cuprinde o fibulă de fier de tip Dux şi fragmentul unei brăţări de bronz
de tip La Tène timpuriu17 (Fig. 3/2).
Din punct de vedere al ritului şi ritualului funerar cele două morminte de la Pişcolt îşi găsesc
analogii exacte în necropola datată la sfârşitul primei vârste a fierului de la Sanislău, aflată în apropiere şi
cercetată tot de J. Németi18. Mai mult decât atât, vasele folosite ca urne sau capace la Pişcolt sunt asemă-
nătoare celor întâlnite în aceeaşi necropolă de la Sanislău.
Astfel, necropola de la Sanislău, aparţinând unei comunităţi locale anterioară colonizării celtice,
cuprinde în cea mai mare parte morminte de incineraţie în urnă cu capac (Fig. 4/1). Mormintele nr. 19A
şi 21 constituie doar două dintre numeroasele exemple elocvente în acest sens19 (Fig. 4/2-3). Aspectul lor,
atât ca rit şi ritual, cât şi ca inventar ceramic, este similar mormintelor de la Pişcolt la care m-am referit
anterior.
Prin urmare, mormintele nr. 198 şi 203 de la Pişcolt pot fi atribuite populaţiei locale. Ele ilustrea-
ză faptul că indigenii şi-au păstrat o anumită identitate culturală după colonizarea celtică, exprimată în
modul în care s-au manifestat din punct de vedere funerar, diferit de cel al noilor veniţi. Cu toate aces-
tea, garniturile de port de tip celtic din mormântul nr. 203 sugerează tendinţa integrării autohtonilor în
cadrul noii comunităţi prin adoptarea unei ornamentări corporale specifice coloniştilor. Ornamentarea
corporală a jucat un rol simbolic important de comunicare socială şi de exprimare vizuală a apartenenţei
la un anumit grup etnic sau social20. De aceea, situaţia de la Pişcolt este semnificativă în ceea ce priveşte
problema identificării indigenilor şi a raporturilor dintre colonişti şi colonizaţi. Ea nu pare să fie singu-
lară, fiind întâlnită şi în alte necropole, aşa cum este cazul unui mormânt din necropola de la Remetea
Mare asupra căruia mă voi opri în continuare.
17
Németi 1988, 61, fig. 11.
18
Németi 1982.
19
Németi 1982, 141-142, fig. 8-9.
20
Vezi de exemplu Eicher 1995; Arnold 2008, 375-379; Turner 2012, 486-487 etc.
155
Aurel Rustoiu
Fig. 6. 1. Remetea Mare, mormântul nr. 17 (după Medeleţ ms. şi Rustoiu/Ursuţiu 2013). 2. Ceramică
funerară din necropola de la Zimnicea (după Alexandrescu 1980).
Mormântul nr. 17 de la Remetea Mare (Fig. 6/1)

Necropola de la Remetea Mare – Gomila lui Pituţ, parţial distrusă de o exploatare de nisip, a
fost investigată prin săpături sistematice de către regretatul arheolog Florin Medeleţ în anii 1974-1975.
Acesta a dezvelit 17 morminte şi a recuperat inventarele altor trei complexe funerare distruse anterior
începerii săpăturilor, toate datate în sub-faza La Tène B2a. Cu o singură excepţie, mormintele sunt de
incineraţie în urnă sau de incineraţie în groapă. Excepţia menţionată este constituită de un mormânt de
inhumaţie aparţinând unei femei şi care, aşa cum am avut prilejul să argumentez cu alte ocazii, sugerează
practicarea unei alianţe matimoniale între comunitatea de la Remetea Mare şi o comunitate sud-dună-
reană21. O serie de morminte de incineraţie din necropola în discuţie ilustrează practicarea unor rituri
şi ritualuri funerare specifice comunităţilor celtice central-europene. De asemenea, o serie de inventare
funerare îşi găsesc analogii în spaţiul cultural La Tène din Europa centrală (Fig. 5), de unde probabil că
provenea şi grupul ajuns pe la sfârşitul sec. IV sau la începutul veacului următor pe meleagurile bănăţene.
Menţionez în acest sens mormintele cu arme nr. 1, 9 şi 10, care conţin printre altele spade de tip Hatvan-
Boldog (numite şi de tip Kosd) şi scuturi cu umbo din două valve, tipice perioadei de expansiune a cel-
ţilor de la sfârşitul sec. IV şi începutul veacului următor22. De asemenea mormântul nr. 8, conţinând un
bogat ansamblu de port23, ilustrează un inventar feminin tipic pentru mediul La Tène.
Mormântul nr. 17 se evidenţiează printr-o serie de elemente diferite de cele întâlnite în cazul
complexelor funerare atribuite celţilor. Acesta este de incineraţie în urnă cu capac. Urna este reprezentată
de un vas de tip clopot lucrat cu mâna, iar capacul este constituit de o strachină, realizată tot cu mâna,
având buza invazată şi umărul modelat cu caneluri oblice. În urnă, împreună cu oasele incinerate, se
aflau şi trei fibule de tip La Tène timpuriu, două dintre ele formând o pereche, iar a treia fiind de dimen-
siuni mai mari. În groapa funerară, lângă urnă au mai fost depuse un cuţit curb şi un briceag cu plăsele
de os24 (Fig. 6/1).
Atât ritul şi ritualul funerar, cât şi vasele utilizate ca urnă şi capac, îşi găsesc analogii apropiate
într-o serie de necropole aparţinând populaţiilor locale din zona Dunării de Jos, cum este cazul celei de
la Zimnicea25 (Fig. 6/2), dar şi în zona intra-carpatică, pe valea Mureşului la Săvârşin26. De aceea, mor
21
Rustoiu 2004-2005; Rustoiu 2008, 126-134; Rustoiu 2011, 166-168 etc.
22
Medeleţ ms.: Rustoiu 2008, 111, fig. 55-56. Pentru aria de răspândire a spadelor de tip Hatvan-Boldog vezi Stöllner 1998, 167-
170, Liste 4, Beilage 3. Pentru definirea acestor piese ca spade de tip Kosd vezi Petres/Szabó 1986.
23
Medeleţ ms.; Rustoiu/Egri 2011.
24
Medeleţ ms.; Rustoiu/Ursuţiu 2013, 326, fig. 12/1.
25
Alexandrescu 1980.
26
Barbu/Hügel 1999, 108-109.
156
Fig. 7. Fântânele-Dâmbu Popii, mormântul nr. 10 (după Rustoiu 2008).
mântul în discuţie poate fi atribuit unui indigen, acesta fiind înmormântat conform unor reguli rituale
tradiţionale proprii comunităţilor locale. Însă, la fel ca la Pişcolt, piesele de vestimentaţie de tip La Tène
indică tendinţa de integrare a autohtonilor prin adoptarea portului caracteristic coloniştilor celţi. În ceea
ce priveşte celelalte piese de inventar, cuţitul curb asemănător unei seceri îşi găseşte analogii în zona alpi-
nă, fiind vehiculat dinspre centrul Europei spre răsărit de grupurile de colonişti27. Forma curbată a lamei
este însă asemănătoare cu cea a unor cuţite menajere din aria răsăriteană a bazinului carpatic28, fapt care
a determinat probabil adoptarea şi utilizarea lui şi de către indigeni. Bricege similare celui de la Remetea
Mare se întâlnesc într-o serie de complexe funerare celtice central- şi est-europene29, dar este prezent şi
în zona Dunării de Jos în necropola de la Zimnicea30.
27
Ramsl 2009, 139, 143, fig. 1.
28
Vezi de exemplu Szabó/Tankó 2006, 337, fig. 9.
29
Vezi de exemplu piesele din necropolele de la Belgrad-Karaburma, Ménfőcsanak şi Chotin: Todorović 1972, pl. 22/6, 24/7;
Uzsoki 1987, pl. 10/5; Ratimorská 1981, pl. 8/6.
30
Alexandrescu 1980, fig. 59/11.
157
Aurel Rustoiu
Prin urmare, în ciuda unor elemente de inventar de tip La Tène central-european, ritul şi ritua-
lul funerar practicat în cazul unor morminte descoperite în necropolele celtice indică perpetuarea unor
tradiţii funerare specifice populaţiilor locale, acestea conservând cel puţin în perioada de început a colo-
nizării celtice o serie de elemente simbolice prin care îşi exprimau o identitate proprie. Un mormânt din
necropola de la Fântânele-Dâmbu Popii ilustrează o altă situaţie specifică, în sens invers celor abordate
până acum, la care mă voi referi în continuare.
Mormântul nr. 10 de la Fântânele – Dâmbu Popii (Fig. 7)

Necropola de la Fântânele – Dâmbu Popii (jud. Bistriţa-Năsăud) se află situată într-o zonă în
care au mai fost documentate şi alte situri similare, fapt care atestă o mare densitate a ocupării celtice
a regiunii respective în perioada La Tène B2-C131. Necropola în discuţie a fost identificată în anul 1961
când, în urma unor lucrări agricole, au fost distruse câteva morminte. Inventarele funerare a două dintre
acestea au fost recuperate de către Ştefan Dănilă de la Muzeul din Bistriţa, tot el dezvelind în 1967 alte
opt complexe funerare32. Cercetări de amploare au fost realizate între anii 1969-1974 de către I. H. Crişan
de la Institutul de Istorie din Cluj-Napoca, fiind săpată întreaga necropolă. Astfel, complexelor identifi-
cate anterior li se adaugă încă 84 de morminte, dintre care opt de inhumaţie şi restul de incineraţie. Din
punct de vedere cronologic, evoluţia necropolei acoperă sub-fazele La Tène B2-C1. Prin numărul mare
de complexe funerare şi prin limitele sale cronologice, această necropolă reprezintă un sit de referinţă
pentru orizontul celtic din Transilvania. Cu toate acestea, cercetările lui I. H. Crişan au rămas inedite33.
În ultima vreme au fost publicate o serie de studii preliminare privind unele morminte din această im-
portantă necropolă34.
Elementele de rit şi ritual funerar din cadrul necropolei de la Fântânele – Dâmbu Popii sunt spe-
cifice ariei central-europene, dar o serie de piese de inventar ilustrează mixtura culturală dintre colonişti
şi comunităţile locale. Este semnificativ faptul că circa 80 % dintre mormintele datate în fazele timpurii
ale necropolei (LT B2a şi LT B2b) conţin în inventare, alături de piese tipice La Tène (ceramică lucrată
la roată, podoabe, arme etc.), vase ceramice specifice comunităţilor locale. În două cazuri, inventarul
ceramic al mormintelor este compus exclusiv din vase locale.
Un bun exemplu în acest sens este constituit de mormântul nr. 10. Acesta a fost de incineraţie
în groapă ovală. Groapa a fost compartimentată în două spaţii distincte cu o „cutie” din bârne de lemn
fasonate. Oasele incinerate, împreună cu două vase lucrate cu mâna (un vas de tip „clopot” şi un borcan,
ambele prevăzute sub diametrul maxim cu „butoni” aplatizaţi) şi două fibule de bronz de tip La Tène tim-
puriu, au fost depuse în compartimentul de nord-vest al „cutiei” funerare. În partea opusă au fost aşezate
o strachină lucrată cu mâna având buza invazată şi ofranda de carne (au fost identificate oase de porc şi
de pasăre). Printre oasele ofrandei de carne se afla şi lama curbă a unui cuţit de fier35 (Fig. 7).
Toate aceste elemente de rit şi ritual funerar, inclusiv construcţiile de lemn din gropile unor
morminte, se reîntâlnesc în cadrul unor necropole La Tène din zona Dunării mijlocii. Menţionez spre
exemplu mormântul de incineraţie nr. 448 din necropola de la Malé Kosihy36 (Fig. 8/2), în sud-vestul
Slovaciei sau mormântul nr. 734 de la Ludas37 (Fig. 8/1), în nord-estul Ungariei, prevăzute cu construcţii
funerare din lemn. De asemenea, în ambele situaţii, ca şi în altele pe care nu le mai amintesc aici, se con-
stată o compartimentare a spaţiului din mormânt şi o depunere a resturilor incinerate sau a inventarelor
funerare în funcţie de aceste delimitări. În sfârşit, depunerea unor cuţite de diverse tipuri împreună cu
ofranda de carne este frecventă în mormintele celtice din bazinul carpatic38.
Morminte cu construcţii funerare din bârne de lemn sunt documentate şi în spaţiul est-tran-
silvănean, zonă care nu a fost ocupată de celţi şi în care comunităţile locale au continuat să evolueze în
31
Vezi Vaida 2006.
32
Dănilă 1978.
33
Vezi scurte note la Crişan 1975; Crişan 1977b, 75-77, 79-82.
34
Rustoiu 2008, 55, 76-78, 121-123, fig. 22, 35, 59; Rustoiu 2009, 10-11, fig. 2/4-5; Rustoiu/Egri 2010, 25-27; Rustoiu/Megaw
2011 etc.
35
Rustoiu 2008, 77-78, fig. 35.
36
Bujna 1995, 86-87, fig. 78.
37
Tankó/Tankó 2012, 254, fig. 7.
38
Vezi de exemplu Németi 1993, 119-120; Szabó/Tankó 2006, 337, fig. 9 etc.
158
Fig. 8. Morminte cu construcţii funerare din lemn. 1. Ludas, mormântul nr. 734 (după Tankó/Tankó
2012). 2. Malé Kosihy, mormântul nr. 448 (după Bujna 1995).
funcţie de coordonatele tradiţionale ale primei vârste a fierului. Astfel, într-o necropolă aparţinând unei
comunităţi autohtone de la Olteni (jud. Covasna) au fost descoperite mai multe morminte de incineraţie
cu resturile depuse fie în urne, fie în gropi, acestea având forma cvasi-rectangulară. Unele dintre aceste
gropi erau prevăzute cu construcţii funerare realizate din bârne de lemn39 (Fig. 9). Atât forma gropilor,
cât şi elementele de rit şi ritual funerar, sunt însă diferite faţă de cele din cimitirele celtice, dar sunt ase-
mănătoare unor înmormântări din aria extra-carpatică40.
Prin urmare, între mormintele cu construcţii funerare din lemn de la Fântânele, inclusiv mor-
mântul nr. 10 la care m-am referit mai pe larg ceva mai sus, şi cele din estul Transilvaniei sau din zona
extra-carpatică nu există nici un fel de similitudini. De aceea, mormântul nr. 10 de la Fântânele – Dâmbu
Popii poate fi atribuit unui colonist celt, toate elementele de ritual găsindu-şi analogii în mediul La Tène
central-european. În acest context vasele lucrate cu mâna din inventarul mormântului, toate de tip local,
reflectă convieţuirea dintre colonişti şi indigeni şi mixarea obiceiurilor culinare de care am mai pomenit
în introducerea acestei lucrări. Ele nu argumentează nicidecum atribuirea mormântului unui autohton,
aşa cum în mod tradiţional s-a considerat în literatura de specialitate de la noi în cazurile în care comple-
xele funerare conţineau în inventare astfel de vase.
Concluzii
Colonizarea celtică a ariei răsăritene a bazinului carpatic în a doua jumătate a sec. IV şi la în-
ceputul sec. III a. Chr. a determinat o reconfigurare culturală a regiunii respective. Interacţiunile dintre
noii veniţi şi populaţiile locale s-au manifestat în manieră diferită de la un grup la altul. În general, elitele
39
Sîrbu et al. 2006.
40
Vezi de exemplu necropola de la Slobozia (jud. Bacău): Buzdugan 1968. Pentru ritualurile funerare practicate în cazul aces-
tor morminte, inclusiv pentru cele de la Olteni, vezi pe larg Babeş/Miriţoiu 2011.
159
Aurel Rustoiu
Fig. 9. Olteni, mormintele nr. 1 (1) şi nr. 3a-b (2) (după Sîrbu et al. 2006).
grupurilor de colonişti şi-au impus propriile norme simbolice de exprimare a unei identităţi cultura-
le specifice zonelor de origine. Acest fapt este reflectat de conservarea unor rituri şi ritualuri funerare
proprii, precum şi de afişarea unei ornamentări corporale caracteristice ori a unor elemente simbolice
160
menite să sublinieze statutul şi poziţia socială a unor grupuri privilegiate din cadrul comunităţilor. Spre
exemplu, aşa este cazul depunerii panopliilor de arme în mormintele de războinici.
În acelaşi timp, indigenii au manifestat grade diferite de „rezistenţă” faţă de noile norme iden-
titare impuse de colonişti. În unele cazuri autohtonii au continuat să practice obiceiuri funerare tradiţi-
onale, cel puţin în perioada de început a colonizării, încercând să conserve elemente ale unei identităţi
ancestrale. În alte cazuri ei au fost asimilaţi relativ rapid şi au sfârşit prin a-şi „ascunde” propria origine
în spatele unor elemente simbolice ale noilor veniţi. Adoptarea unor elemente de port ale coloniştilor
reflectă într-o anumită măsură acest proces de integrare.
Mormintele din necropolele de la Pişcolt şi Remetea Mare la care m-am referit pe parcursul aces-
tor pagini constituie exemple elocvente ale modului în care indigenii au încercat să-şi exprime propria
identitate culturală în cadrul noilor comunităţi născute după colonizarea celtică. Totodată ele reflectă
şi procesul de integrare şi asimilare a acestor indivizi în noul context cultural şi social. Mormântul nr.
10 de la Fântânele aparţinând unui colonist, reflectă la rândul său procesul de mixare culturală suferit
de grupurile de colonişti stabiliţi în Transilvania, în ciuda conservării ritualurilor funerare din „patria”
originară. În sfârşit, complexele pe care le-am comentat ilustrează faptul că analiza inventarelor funerare
nu este suficientă pentru a atribui etnic un mormânt sau altul. Obiceiurile funerare, mai conservatoare
decât elementele care privesc viaţa cotidiană, sunt esenţiale în cazul unor astfel de abordări.
List of illustrations:
Fig. 1. Pişcolt, grave 36, with weapons (after Németi 1988).
Fig. 2. Pişcolt, grave 180, without weapons (after Németi 1988).
Fig. 3. Pişcolt, indigenous graves 198 (1) and 203 (2) (after Németi 1988).
Fig. 4. Sanislău, the cemetery of the end of the Early Iron Age: types of cremation burials with a lidded
urn (1); inventories of graves 19A (2) and 21 (3) (after Németi 1982).
Fig. 5. Remetea Mare, metal inventories from graves with weapons (1) and graves without weapons (2)
(after Medeleţ ms. and Rustoiu / Ursuţiu 2013).
Fig. 6. 1. Remetea Mare, grave 17 (after Medeleţ ms. and Rustoiu/Ursuţiu 2013). 2. Funerary pottery from
the cemetery at Zimnicea (after Alexandrescu 1980).
Fig. 7. Fântânele-Dâmbu Popii, grave 10 (after Rustoiu 2008).
Fig. 8. Graves containing timber funerary structures. 1. Ludas, grave 734 (after Tankó/Tankó 2012). 2.
Malé Kosihy, grave 448 (after Bujna 1995).
Fig. 9. Olteni, graves 1 (1) and 3a-b (2) (after Sîrbu/Cavruc/Buzea 2006).
Bibliografie:
Alexandrescu 1980: Alexandrescu A. D., La nécropole Gète de Zimnicea, Dacia N.S. 24, 1980, 19-126.
Almássy 2010: Almássy K., Some new data on the Scythian-Celtic relationship, In: Jerem E./Schönfelder M./Wieland
G. (eds.), Nord-Süd, Ost-West Kontakte während der Eisenzeit in Europa. Akten der Internationalen
Tagungen der AG Eisenzeit in Hamburg und Sopron 2002, Budapest 2010, 9-25.
Arnold 2008: Arnold B., „Reading the Body”: Geschlechterdifferenz im Totenritual der frühen Eisenzeit, In: Kümmel C./
Schweizer B./Veit U. (eds.), Körperinszenierung-Objektsammlung-Monumentalisierung: Totenritual
und Grabkult in frühen Gesellschaften, Münster-New York-München-Berlin 2008, 375-395.
Babeş/Miriţoiu 2011: Babeş M./Miriţoiu N., Practici funerare birituale prelungite în spaţiul carpato-dunărean în
secolele V-III a. Chr., ArhMold 34, 2011, 103-149.
Barbu/Hügel 1999: Barbu M./Hügel S., Săvârşin, In: Hügel S. (ed.), Repertoriul arheologic al Mureşului inferior.
Judeţul Arad, Timişoara 1999, 108-109.
Bujna 1995: Bujna J., Malé Kosihy. Latènezeitliche Gräberfeld. Katalog, Archaeologica Slovaca Monographiae 7,
Nitra 1995.
Buzdugan 1968: Buzdugan C., Necropola getică de la Slobozia, Carpica 1, 1968, 77-94.
Crişan 1966: Crişan I. H., Materiale dacice din necropola şi aşezarea de la Ciumeşti şi problema raporturilor dintre
daci şi celţi în Transilvania, Baia Mare 1966.
Crişan 1975: Crişan I. H., La nécropole de Fîntînele et son importance pour le problème des Celtes de l’Europe Centrale,
In Fitz J.(ed.), The Celts in Central Europe, Székesfehérvár 1975, 185-186.
Crişan 1977a: Crişan I. H., Burebista şi epoca sa, ed. a 2-a, Bucureşti 1977.
161
Aurel Rustoiu
Crişan 1977b: Crişan I. H., Începutul Latène-ului la daco-geţi, Marisia 7, 67-84.

Curta 2006: Curta F., Apariţia slavilor. Istorie şi arheologie la Dunărea de Jos în veacurile VI-VII, Târgovişte 2006.
Dănilă 1978: Dănilă Ş., Primele săpături arheologice în necropola de epocă La Tène de la Fîntînele, SCIVA 29. 2,
257-275.
Džino 2007: Džino D., The Celts in Illyricum – whoever they may be: the hybridization and construction of identities
in Southeastern Europe in the fourth and third centuries BC, OA 31, 2007, 49-68.
Eicher 1995: Eicher J. B., Introduction: Dress as Expression of Ethnic Identity, In: Eicher J. B. (ed.), Dress and Ethnicity.
Change Across Space and Time, Oxford-Washington DC 1995, 1-5.
Maráz 1981: Maráz B., A szkitakori őslakosság La Tène-kori továbbélése Kelet-Magyarországon, JPMÉ 26, 1981, 97-
120.
Medeleţ ms.: Medeleţ F., Necropola La Tène de la Remetea Mare (jud. Timiş), manuscris.
Meskell/Preucel 2004: Meskell L./Preucel R. W., Identities, In Meskell L./ Preucel R. W. (eds.), A Companion to
Social Archaeology, Oxford 2004, 121-141.
Németi 1982: Németi I., Das späthalstattzeitliche Gräberfeld von Sanislău, Dacia N. S. 26, 1982, 115-144.
Németi 1988: Németi I., Necropola Latène de la Pişcolt, jud. Satu Mare. I, Thraco-Dacica 9, 1988, 49-74.
Németi 1989: Németi I., Necropola Latène de la Pişcolt, jud. Satu Mare. II, Thraco-Dacica 10, 1989, 75-114.
Németi 1990: Németi I., Problema relaţiilor dintre traci şi celţi în nord-vestul României în lumina izvoarelor
arheologice, SymphThrac 8, 1990, 50-56.
Németi 1992: Németi I., Necropola Latène de la Pişcolt, jud. Satu Mare. III, Thraco-Dacica 13, 1992, 59-112.
Németi 1993: Németi I., Necropola Latène de la Pişcolt, jud. Satu Mare. IV, Thraco-Dacica 14, 1993, 117-129.
Németi 2000-2001: Németi I., Thraker und Kelten, In: Bader, T. (Hrsg.) Thraker und Kelten Beidseits der Karpaten,
Eberdingen 2000-2001, 59-69.
Németi 2003: Németi I., Tracii şi celţii, In: Chiriac A./Ghemis C.(Ed.), In Memoriam N. Chidioşan, Oradea 2003,
161-175.
Petres/Szabó 1986: Petres É. F./Szabó M., Notes on the so-called Hatvan-Boldog type scabard, Revue Aquitania,
Suppl. 1, 1986, 257-272.
Ramsl 2009: Ramsl P. C., Ein latènezeitliche Schwertgrab (Nr. 81) aus dem Gräberfeld von Hallstatt, OÖ (Vorbericht),
Mitteilungen der Anthropologischen Gesellschaft in Wien 139, 2009, 139-143.
Ratimorská 1981: Ratimorská P., Keltské pohrebisko v Chotine I, Západné Slovensko 8, Bratislava 1981, 15-88.
Roymans 2004: Roymans N., Ethnic Identity and Imperial Power. The Batavians in the Early Roman Empire,
Amsterdam 2004.
Rustoiu 2004-2005: Rustoiu A., Celtic-indigenous connections in Oltenia during middle La Tène. Observations
concerning a Celtic grave from Teleşti, EphNap 14-15, 2004-2005, 53-71.
Rustoiu 2008: Rustoiu A., Războinici şi societate în aria celtică transilvăneană. Studii pe marginea mormântului cu
coif de la Ciumeşti, Cluj-Napoca 2008.
Rustoiu 2009: Rustoiu A., Masters of metals in the Carpathian Basin (workshops, production centres and funerary
manifestations in the early and middle La Tène), EphNap 19, 2009, 7-21.
Rustoiu 2011: Rustoiu A., The Celts from Transylvania and the eastern Banat and their southern neighbours. Cultural
exchanges and individual mobility, In: Guštin M./ Jevtić M.(eds.), The Eastern Celts. The communities
between the Alps and the Black Sea, Koper-Beograd 2011, 163-170.
Rustoiu 2014: Rustoiu A., Indigenous and colonist communities in the Eastern Carpathian Basin at the beginning of the
Late Iron Age. The genesis of an Eastern Celtic World, In: Popa C. N./Stoddart S. (eds.), Fingerprinting
the Iron Age. Approaches to identity in the European Iron Age. Integrating South-Eastern Europe into
the debate, Oxford forthcoming.
Rustoiu/Egri 2010: Rustoiu A./Egri M., Danubian Kantharoi – Almost three decades later, In: Berecki S.(ed), Iron Age
Communities in the Carpathian Basin, Proceedings of the International Colloquium from Tg. Mureş,
9-11 October 2009, Cluj-Napoca, 217-287.
Rustoiu/Egri 2011: Rustoiu A./Egri M., The Celts from the Carpathian Basin between continental traditions and the
fascination of the Mediterranean. A study of the Danubian kantharoi, Cluj-Napoca 2011.
Rustoiu/Megaw 2011: Rustoiu A./Megaw J. V. S., A foreign flowering in Transylvania: the Vegetal style armring from
Fântânele- Dealul Popii, jud. Bistriţa-Năsăud, grave 62, In: Măgureanu D./Măndescu D. /Matei S.
(eds.), Archaeology: making of and practice. Studies in honour of Mircea Babeş at his 70th anniversary,
Piteşti 2011, 217-237.
Rustoiu/Ursuţiu 2013: Rustoiu A./Ursuţiu A., Celtic colonization in Banat. Comments regarding the funerary
discoveries, In: Sîrbu V./Ştefănescu R.(eds.), The Thracians and their neighbors in the Bronze and Iron
Ages. Proceedings of the 12th International Congress of Thracology, Târgoviște 10th -14th september
2013. “Necropolises, Cult places, Religion, Mythology”, Vol. II, Braşov 2013, 323-345.
Sîrbu et al. 2006: Sîrbu V./Cavruc V./Buzea D., A 4th-3rd Centuries BC Dacuan community in Southeastern
162
Transylvania: the findings from Olteni, Covasna County, In: Sîrbu V./Vaida D. L.(eds.), Thracians and
Celts. Proceedings of the International Colloquium from Bistriţa, 18-20 May 2006, Cluj-Napoca 2006,
229-251.
Szabó 2006: Szabó M., Les Celtes de l’Est, In: Szabó M.(ed.), Celtes et Gaulois. L’Archéologie face à L’Histoire. Les
Civilisés et les Barbares du Ve au IIe siècle avant J.-C. Actes de la table ronde de Budapest 17-18 juin
2005, Collection Bibracte 12/3, Glux-en-Glenne 2006, 97-117.
Szabó/Tankó 2006: Szabó M./Tankó K., Nécropole laténienne à Ludas – Varjú-Dűlő, ActaArchHung 57, 2006, 325-
343.
Tankó/Tankó 2012: Tankó É./ Tankó K., Cremation and deposition in the late Iron Age cemetery at Ludas, In: Berecki
S.(ed.), Iron Age rites and rituals in the Carpathian Basin. Proceedings of the International Colloquium
from Târgu Mureş, 7-9 October 2011, Cluj-Napoca – Târgu Mureş 2012, 249-258.
Todorović 1972: Todorović J., Praistorijska Karaburma I. Nekropola mladeg gvozdenog doba, Beograd 1972.
Turner 2012: Turner T. S., The Social Skin, în HAU: Journal of Ethnographic Theory 2,2, 2012, 486-504 (reprinted
after Turner T. S., The Social Skin. In: Cherfas J./Lewin R., Not Work Alone: A Cross-cultural View
of Activities Superfluous to Survival. London 1980. 112-140).
Uzsoki 1987: Uzsoki A., Ménfőcsanak, In: Kovács, T./Petres, E. F./Szabo, M. (eds.), Corpus of Celtic Finds in Hungary
I, Budapest 1987, 13-62.
Vaida 2006: Vaida D. L., Celtic finds in North-East Transylvania (IVth – IInd Centuries B.C.), In: Sîrbu V./Vaida D.
L. (eds.), Thracians and Celts. Proceedings of the International Colloquium from Bistriţa, 18-20 May
2006, Cluj-Napoca 2006, 295-322.
Wells 2007: Wells P. S., Weapons, ritual and communication in Late Iron Age Northern Europe, In: Haselgrove C./
Moore T. (eds.), The Later Iron Age in Britain and Beyond, Oxford 2007, 468-477.
Williams 2003: Williams H., Introduction. The Archaeology of Death, Memory and Material Culture, In: Williams
H.(ed.), Archaeologies of Remembrance. Death and Memory in Past Societies, New York-Boston-
Dordrecht-London-Moscow 2003, 1-24.
Zirra 1997: Zirra V. V., Contribuţii la cronologia relativă a cimitirului de la Pişcolt. Analiză combinatorie şi stratigrafie
orizontală, SCIVA 48.2, 1997, 87-137.
Aurel Rustoiu
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române, Cluj-Napoca, RO
aurelrustoiu@yahoo.com
163
164
A Felső-Tisza-vidék (a piskolti temető) LTC1-horizontja
Almássy Katalin
Rezumat: Orizontul de descoperiri din LTC1 din Bazinul Tisei Superioare (necropola de la Pişcolt).
Scopul acestui studiu este prezentarea descoperirilor orizontului LTC1 din regiunea Tisei Superioare. Ba-
zele acestui orizont sunt formate de materialul necropolei celtice de la Pișcolt, cea mai mare necropolă de
acest gen investigată până la ora actuală, cercetată arheologic de către dr Németi János. În primul rând am
ales materialul LTC1 din cimitirul de la Pișcolt, selectând piesele cele mai caracteristice databile în acest
orizont pe o arie mai întinsă (fibule cu spirale, fibule dintr-un fir profilat cu corp alungit ornamentate cu
un mic buton pe picior, verigi de picior cu 3-6 semiove, lanțuri de brâu formate din opturi de fier) (Tabelul
1-4). În continuare – de această dată din întregul material din regiunea Tisei Superioare – am ales tipuri
caracteristice ale artefactelor LTC1 care lipseau din necropola de la Pișcolt (unele tipuri de brățări de sticlă
și cordoane de lanț din bronz pentru femei, lanțuri de fier de tip Ceretolo, lanțuri forjate-cizelate de spadă,
spade lungi prevăzute cu buton în formă de V, unele tipuri de umbo în formă de bandă) (foto 3-7). În regi-
unea Tisei Superioare materialul arheologic al perioadei LTC1 se conturează la fel de bine ca și în celelalte
părți ale Bazinului Carpatic. Acest lucru este important din două motive. În primul rând, demonstrează că
perioada LTC1 a adus o schimbare majoră pe întreg teritoriul celtic răsăritean. Pe de altă parte, se arată că
materialul regiunii Tisei Superioare este potrivit pentru întocmirea unui sistem cronologic fin. Prin urmare,
sarcina cea mai importantă a cercetării locale a epocii La Tène este elaborarea acestui sistem cronologic cât
mai curând posibil.
Abstract: The horizon LTC1 of the Upper Tisa Region (cemetery from Pişcolt).
The aim of this study is to present the find assemblage from the LTC1 horizon in the Upper Tisa region. The
basis for this horizon is formed by the material from the Celtic necropolis of Pișcolt, the biggest of this kind to
date, excavated by dr. János Németi. First, I chose the LTC1 material from the cemetery of Pișcolt, selecting
the most characteristic pieces dated to this horizon across a larger area (spiral fibulas, fibulas with elongated
body decorated with a small knob on the foot, anklets with 3-6 semioves, belt chains made of eight-shaped
iron pieces). (Tabel 1-4). Further – now using the entire material from the Upper Tisa region – I chose pecu-
liar types of artifacts from the LTC1 which were lacking in the necropolis of Pișcolt (some glass bracelet types
and bronze chain girdles for women, iron chains of Ceretolo type, forged chains for swords, long spades with
V-shaped button, some band shaped types of umbo). (Foto 3-7). In the Upper Tisa region the archaeologi-
cal material dated to LTC1 period is outlined as good as in other parts of the Carpathian Basin. This is an
important issue for two reasons. First, it demonstrates that the LTC1 period brought a major change on the
entire eastern Celtic territory. Second, it shows that the material from the Upper Tisa region is well suited for
the elaboration of a finer chronological system. Consequenly, the most important task for the local research
of the La Tène period should be the elaboration of this chronological system as soon as possible.
Резюме: Горизонт LTC1 басейну Верхньої Тиси (некрополь Пішколт)
Мета даного дослідження полягає у представленні знахідок горизонту LTC1 Верхнього Потисся.
Основи цього горизонту були створені з матеріалів кельтського некрополя з Пішкольт, будучи,
на даний момент, найбільш дослідженим з точки зору археології, доктором Нейметі Яношем.
Спочатку ми взяли матеріали LTC1 з цвинтаря Пішкольт, відібравши найхарактерніші
предмети, які можна було датувати цим горизонтом та більш поширеним ареалом ( фібула із
спіраллю, фібула з однієї профільованої проволоки з продовгуватою орнаментованою спинкою
з маленьким гудзиком на тілі, браслет з 3-6 закрутками, залізний пояс, складений із залізних
вісімок) (Таблиця 1-4). У подальшому – уже з усього матеріалу регіону Верхнього Потисся, ми
відібрали характерні типи артефактів LTC1, які були відсутні у некрополі з Пішкольт (деякі
типи браслетів зі скла, вставленного в бронзові ланцюжки для жінок, ланцюжки із заліза, типу
Черетолло, ковано-поліровані ланцюжки для шабель, довгі шаблі з гудзиком форми V, деякі
типи бонів у формі стрічки) (фото 3-7). У регіоні Верхнього Потисся, археологічний матеріал
періоду LTC1 контурується доволі легко, як і в інших частинах Карпатського бассейну. Це дуже
важливо з двох мотивів. По-перше, демонструє, що період LTC1 приніс великі зміни на всю східну
кельтську територію. З іношого боку вказує, що матеріал регіону Верхнього Потисся підходить
для укладання витонченої хронологічної системи. Таким чином, найважливіше завдання місцевого
дослідження епохи ла Тену є якнайшвидше вироблення цієї хронологічної системи.
Almássy Katalin
Keywords: LTC1, microregion, finds horizon, uniformization, simplification

Cuvinte cheie: LTC1, microregiune, orizont de descoperiri, uniformizare, simplificare.
Kulcsszavak: LTC1, mikrorégió, lelethorizont, egységesedés, egyszerűsödés.
Ключові слова: LТС1, мікрорегіон,горизонт знахідок, вирівнювання, спрощення.
A nyolcvanas évektől induló vaskori regionális kutatások bebizonyították, hogy az egész Európát
átfogó kelta népmozgások és az ezekkel terjedő tárgytípusok ellenére területenként eltérő módon hatott
egymásra a latène és a helyi kultúra. Emiatt az egyre finomodó késő vaskori időrendet mindenhol a
helyi anyagnak megfelelően kell kiigazítani, az arra alapozott relatív kronológiai rendszer kidolgozásá-
val. A tanulmányban vizsgált terület, a tágabb értelemben vett Felső-Tisza vidék szerencsés helyzetben
van. Itt két kutató is, dr. Hellebrandt Magdolna, és a tisztelgő kötet címzettje, dr. Németi János, vezetett
évtizedeken keresztül vaskori feltárásokat. Németi Jánosnak köszönhető a Kárpát-medence mind a mai
napig legnagyobb temetőjének, a piskoltinak (Pişcolt) közel teljes feltárása. Az évtizedek óta zajló jelentős
ásatások ellenére (vagy éppen ezek miatt?) a Felső-Tisza-vidék teljes, közölt anyagát figyelembe vevő, és
teljes latène korát lefedő relatív kronológiai rendszer még nem készült el. Jelen tanulmányban – az emlí-
tett kutatók munkája előtt is tisztelegve – ennek a rendszernek egy részletével, a LTC1 időszak anyagának
körülhatárolásával foglalkozom1.
Akármilyen kronológiai rendszer kidolgozásához a piskolti temető anyagán keresztül vezet az
út. Ennek időrendjén természetesen már Németi János is dolgozott2. Ugyanez a témája Vlad V. Zirra
egyik cikkének is3. Alapvetően a klasszikus tárgytipológiára építettek, vagyis tárgytípusokat soroltak föl,
esetenként ezek kombinációját is említették, ill. Zirra vizsgálta az egyes típusok szóródását a temető terü-
letén. Úgy vélem, hogy az egyes típusok vizsgálatánál tovább vezet és megbízhatóbb, ha lelethorizontokat
igyekszünk körülhatárolni. Ahogy azt Rupert Gebhard is tette a manchingi üvegtárgyak és üveggyártás
elemzése kapcsán. Bár célja a horizontokkal a bevezetőben említettel éppen ellentétesen a nagy terüle-
teken egységes leletanyag körülhatárolása volt, módszere és eredményei miatt mégis említenünk kell
nevét. A lapos síros temetők időszakát nyolc horizontra bontotta, és ezek (főleg a 4-6. horizont) meglétét,
a hozzájuk köthető leletanyagot vizsgálta Közép-Európa különböző vidékein4. Ezek egyike volt a Kárpát-
-medence, melynél a nagymányai 109 síros temetőrészletet, és a kisebb, de teljesen feltárt hetényi lelőhely
anyagát használta fel. Vagyis a medence nyugati, a Dunától nyugatra eső feléből származó lelőhelyekét.
A LTB2–LTC1 időszakban három horizontot (4–6.) határozott meg, melyek meglétét mind a női, mind
a férfi sírok esetében igazolta5. Gebhard nyomán azóta a francia-magyar ásatások közlései kapcsán talál-
kozunk újra és újra ezekkel a horizontokkal6. Ezekkel a lelőhelyekkel átjutottunk a Dunától keletre eső
vidékre. Az itt említett tanulmányok mindegyikében a legegyértelműbben meghatározható lelethorizont
a Gebhard-féle 6., vagyis a LTC1 időszaké7: nemcsak kisebb formai változásokat tapasztalunk, hanem új
technikák és új anyagok megjelenését. Legfontosabb ezek közül az üvegkarperecek felbukkanása.
Mennyiben igazak a fentiek a piskolti temető, majd a teljes Felső-Tisza-vidék anyagára? A temető
lelethorizontjainak meghatározásánál a következőképpen jártam el. Először kiválasztottam azokat a sí-
rokat, melyeknek leletanyaga jól meghatározható és elég jellegzetes – ez mintegy a temetkezések felére(!)
igaz csak8! Ezután az egyik leggyorsabban változó tárgytípust, a fibulát vizsgáltam. Az 1. és 2. táblázatban
látható, hogy a különböző fibulák hogyan társultak. Első pillantásra szembetűnő, hogy a jól meghatároz-
ható darabok négy nagyobb egységre különülnek el, amelyeket szinte minden esetben egy-egy gyakran
1
A tanulmány 2001-ben írt PhD-dolgozatom egyik fejezetének az átdolgozott változata.
2
Németi–PIŞCOLT I–IV.
3
Zirra 1997.
4
Gebhard 1989, 74–76.
5
Gebhard 1989, 76–92.
6
legrészletesebben Szabó 2007, 313–316. – sajópetri telep, Szabó/Tankó 2012, 141–146. – ludasi temető
7
Kicsi, kötött lábú bronzfibulák, vitézkötéses fibulák, hosszabb és nagyobb, kötött lábú vasfibulák, négytagú bokaperecek, az
első üvegkarperecek, sima szapropelit és vaskarperecek, ill. közép latène, hosszú kardok, szalag alakú pajzsdudorok, poncolt
díszű, kovácsolt fegyverövek – Gebhard 1989, 80–83, 88, Abb. 25, 27–28; vitézkötéses fibulák, nagyméretű hólyagokból álló
bokaperecek, ill. hosszú, kötött lábú huzalfibulák, középbordás szalagalakú pajzsdudorok, V-koptatós kardok – Szabó/Tankó
2012, 142–144, Fig. 187.
8
S természetesen azt jelenti, hogy a teljes temető anyaga – amennyiben később sikerül jobban meghatározni egyes tárgyakat –
valamelyest módosíthat az itteni megállapításokon.
166
előforduló típus köré lehet csoportosítani. Ezután az így kiemelt fibulák kísérőleleteit vettem sorra, hogy
kiderüljön, ugyanaz a négy csoport adódik-e azután is. Mivel a fibulák a női sírokban sokkal változa-
tosabbak, ill. bizonyos formákat a férfiak nem is viseltek, a következő lépés: a fegyverek vizsgálata. A
kilencvenes évek kutatási eredményeinek köszönhetően kiderült ugyanis, hogy van egy olyan – mintegy
– fél évszázados időszak, amikor néhány fegyver (pl. kard-kardkötő, pajzs) legalább olyan gyorsan, ha
nem gyorsabban változott, mint a fibulák9.
9
Rapin 1995, 276
167
Almássy Katalin
1. kép. Jellegzetes anyagú LTC1 női sírok Piskoltról (49. sír – Németi–PIŞCOLT III, Fig. 5; 51. sír –
Németi–PIŞCOLT III, Fig. 6; 61. sír – Németi–PIŞCOLT III, Fig. 8; 67. sír – Németi–PIŞCOLT III, Fig.
9; 101. sír – Németi–PIŞCOLT III, Fig. 15).
A LTC1 időszak lelethorizontja a piskolti temetőben
Meghatározó sírok: A. női sírok: 49., 51., 61., 67. és 101. sír (1. kép); B. férfi sírok: 52., 60., 118. és 130. sír
(2. kép). Ezeken kívül még (47., 48., 57., 68., 69., 71., 72., 77., 79., 82., 88., 95., 106., 109., 127., 135., 156.,
196.)
A leletanyag viszonylag egységes, kevesebb az olyan temetkezés, amelyikben az előző és a mosta-
ni időszak tárgytípusai keverednek. A „továbbélő” formák közé tartozik a megelőző horizont vezérlelete,
a két gombos szabad lábú fibula. A gombos-csüngős vagy vasrátétes övek és díszített lándzsa alakú öv-
kapcsok közül is többet lehet idetenni. Egy-egy esetben találtak szemes gyöngyöt (95.sír), borostyánkari-
168
kát és vascsőkarperecet (101. sír),

plasztikus díszű karperecet (106.
sír) és bronz nyakláncot (109. sír)
a későbbi tárgyakkal együtt.
1. Alapvető fibulatípusai (3. táb-
lázat 1–4.): a laposabb kengyelű,
lapított gombbal díszített, vissza-
kapcsolt, hosszú lábú bronzfibulák
és a vitézkötéses, illetve rugóval
díszített, általában visszakapcsolt
lábú bronzfibulák. Ezen túl újabb
és újabb típusokat írhatunk körül
(pl. a visszakapcsolt láb díszítése
– korong, kisebb gomb és a lábvég
tagolása – alapján), de általános
jellemzője ezen időszaknak, hogy
a fibulák megnyúlnak, laposabbak
és hosszabb lábúak, illetve egysze-
rűbbek lesznek. Tehát határozottan új stílus válik uralkodóvá. A piskolti temető utolsóként kiásott 1-2
sírjában jelennek meg a lapított kengyelű, két gombbal díszített és visszakapcsolt lábú, közepes vagy hosszú
vasfibulák. Mindezek mellett továbbra is készítik a lapított és nyújtott kengyelű, hosszú testű, kötött vagy
szabad lábú vasfibulákat, s természetesen néhány esetben korábbi típusokkal is találkozunk a LTC1 te-
metkezésekben.
2. A kar- és lábperecek között uralkodóvá válnak a sima, kör alakú, tömör vaskarperecek (3. táblázat 5.),
amelyet egyébként minden időszakban hordott a temetőt használó népesség. Ez utóbbi tárgy mintegy
szimbolizálja azt a leegyszerűsödési folyamatot, amely a piskolti temető utolsó horizontját jellemzi. A
hólyagos ékszerek között már csak a négy-hattagú bokaperecekkel találkozunk (3. táblázat 6.).
3. Az övek között megjelennek a nyolcas alakú szemekből álló darabok (3. táblázat 7.), de továbbra is
használják a különböző vasszerelékes, gombos díszű öveket (3. táblázat 8.), gyakran díszített lándzsa alakú
övkapoccsal felszerelve (3. táblázat 9.).
4. A kevés késből már több az egyenes vagy ívelt hátú, LT-típusú.
5. A fegyverek között nincs a korszakra jellemző típus!
6. A változatos edényanyag hosszadalmas leírása helyett l. a 4. táblázatot!
S most lássuk részletesebben a LTC1-ben megjelenő típusokat!
Kötött gombos lábú, lapos, megnyúlt fibula
A horizont vezértípusa a kicsi, lapított és megnyúlt kengyelű, kis gombbal díszített és kötött lábú
fibula (10 sírban), amelynek van egy magasabb kengyelű (korábbi?) változata is (3. táblázat 1–2.). Legfon-
tosabb jellemzője ennek a fibulának az alakja: a megnyúlt és lapított kengyel és a visszakapcsolt hosszabb
láb. Hunyady I. az egész Kárpát-medence területéről sorolja fel az ilyen szerkezetű fibulákat10. A forma te-
hát széles körben elterjedt. A gombos változat legjobb párhuzamai a Felső-Tisza-vidék lelőhelyeiről szár-
maznak.11 A kísérőleletek alapján a LTC1 korszakra datálható. Előfordul a nyugat-szlovákiai területen is
(Holiare az 529. sírban alul húros változat volt sima zárt bronzkarikával12. Az újabban feltárt császárszál-
lási temetőrészletben egy hasonló szerkezetű, de betétes lemezkével díszített lábú forma fordult elő több
temetkezésben szintén LTC1 kísérőleletekkel (39. sír, 58. sír – ebben volt üreges babos karperec is, 193.
sír – ebben csak korongos dísz, 227. sír?? - ebben is korongos dísz, s borostyánkarika+bronzlánccal volt!).
A szlovákiai fibulaanyaggal részletesen is foglalkozott újabban Jozef Bujna. Az általa a Hy alcsoportba
sorolt fibulák között találjuk meg a lapított kengyelű és megnyúlt testű kis bronzfibulákat. Az alcsoportot
ő is a LTC1 időszakra datálja, s annak egyik fő típusaként definiálja13.
10
Hunyadi 1944, 78.
11
Ižkovce a 18. sírban valószínűleg négytagú hólyagos bokapereccel és nyolcas alakú övlánccal – Vizdal 1976, 164, Obr. 35;
Bodroghalom egy szórvány fibulapár – Hellebrandt 1999, LXV/10–11; Csomaköz 19. sír –Zirra 1967, 39, Fig.20/IV
12
Benadík/Vlček/Ambros 1957, Taf. XXXVI
13
Bujna 2003, 59–60, 92, obr. 63
169
Almássy Katalin
2. kép. Jellegzetes anyagú LTC1 férfi sírok Piskoltról (52. sír – Németi–PIŞCOLT III, Fig. 6; 60. sír –
Németi–PIŞCOLT III, Fig. 8; 118. sír – Németi–PIŞCOLT III, Fig. 22; 130. sír – Németi–PIŞCOLT III,
Fig. 24).
Vitézkötéses fibula
Ugyanebbe a formakörbe kapcsolható a horizont másik fő fibulaformája, a vitézkötéses fibula (3.
táblázat 2.). Négy piskolti sírból került elő, amelyek anyaga nem volt túlságosan gazdag. A kevés kísérőle-
let között a fent már leírt egységes anyag darabjait találjuk. Egy temetkezésben csak a vitézkötéses fibula
volt a sírban.
A Felső-Tisza-vidéken kengyelén díszített változat volt Bodroghalmon nyolcas alakú és sodrott tagokból
170
álló övlánccal,14 ill. Csomaközön, ahol a fibulán kívül mindössze egy edény volt a sírban.15 A lábán dí-
szített darab került elő Érkörtvélyesen lándzsa alakú övkapoccsal, korongos díszű karpereccel, négytagú
hólyagos bokapereccel, plasztikus díszű hólyagos karpereccel és megnyúlt vasfibulával.16 Csomaközön a
telepen is találtak ilyen fibulát. A ház anyagában volt egy szabad és egy kötött lábú töredékes vasfibula
is.17 A császárszállási temetőben öt egyénnek volt lábán díszített vitézkötéses fibulája18. Az északi terü-
leten Ižkovce több sírjába is beletették a lábán díszített vitézkötéses fibulát. A kísérőleletek között ismét
megtaláljuk a horizont jellegzetes darabjait.19
A típus első körülhatárolója és névadója Hunyady I. volt. Véleménye szerint déli, az illír területről
származó előképek hatására terjedt el a középlatène anyagban a Kárpát-medence nyugati felében20. A spi-
ráldíszes lábú fibulákkal foglalkozó cikkében K. Peschel is emlegeti a keleti kelta területet a középlatène
korú B1 és B2 csoport kapcsán. A B2 csoport nyolcassal díszített kengyelű változatához kapcsolódik a
vitézkötéses forma is, ahol már a visszakapcsolódó lábvéget díszítik ezzel a motívummal21. A forma nem-
csak a keleti kelta területeken terjedt el széles körben, hanem még Görögországba is eljutott, valószínűleg
éppen a kelta népmozgások következtében. Ezért külön keleti csoporttal egészítették ki Peschel beosz-
tását22. Bujna rendszerében a vitézkötéses fibula a H3 alcsoportba került az álrugós díszítésű darabokkal
együtt. Ezek a LTC1 időszak vezető fibulatípusai23.
Essék még szó a hosszú, kötött lábú vasfibulákról, mivel igen közkedvelt volt ebben az időszakban.
A vasfibulák meghatározását sokban nehezíti a tárgyak rossz állapota. A töredékekből nehéz
eldönteni, hogy rövid vagy hosszú, szabad vagy kötött lábú darabról van-e szó. Emiatt kiválasztásuknál
alapvetően a forma döntött, vagyis hogy követik-e a bronzfibuláknál már bemutatott lapított, megnyúlt
sémát.
Egészen a nyolcvanas évekig a hosszú, kötött lábú vasfibula a közép latène kor vezértípusának
számított. A Kárpát-medencei anyag vizsgálata során ugyanakkor J. Bujna a LTB2b leletei közé is sorolta
őket már 1982-ben24, s 2003-as fibula-elemzésében is idetette a megnyúlt testű, nagy vasfibulák több
alcsoportját25 R. Gebhard is egyértelműen fogalmazott: az első egyszerű, hosszú, kötött lábú darabok-
kal már valószínűleg a LTB2a korszaktól számolnunk kell26. Vannak azonban olyan formák, amelyeket
továbbra sem lehet a LTC1 korszaknál korábbra keltezni. Ezek közé tartozik egy két gombos lábú (130.
sír – 18. kép) és egy egészen hosszú, lapos és szögletes kengyelű, rövid lábú típus (118. sír – 18. kép).
Polenznél, a Rajna-menti anyagban az első a LTC1, a második a LTC2 időszak egyik fő típusa27. A LTC2
anyagot ugyan a Kárpát-medence északi részén egyelőre még nem tudjuk határozottan különválasztani,
de az általában a LTC korra való keltezésnek nem mondanak ellent az itteni tárgyak sem.28
Nyolcas alakú szemekből álló övlánc
14
12. sír – Hellebrandt 1999, Pl. LXVIII/12–13
15
1. sír – Zirra 1967, 16, Fig.6/II
16
1 sír – Nánási 1973, 30, Pl.IV/4–5
17
a B-házban – Zirra 1980, Pl. X/1–2
18
9. sír – hattagú bokapereccel, nyújtott, lapított, kötött lábú vasfibulával és lándzsa alakú övkapoccsal; 17. sír – D-metszetű
lignitfelkarpereccel, sima és plasztikus díszű vasfel- és rendes karpereccel, összetett vasövvel+állatfejes bronzövkapoccsal,
igen nagy vasfibulával, de apró szemű bronzlánccal is; 39. sír – rátétes lemezzel díszített lábú, lapított, megnyúlt testű
fibulapárral, öttagú bokapereccel, üvegkarpereccel, igen hosszú vasfibulával, karikás-hurkos csavart tagos vasövlánccal; 58. sír:
üvegkarpereccel, vaspántos-kapcsos vasövvel, kötött lábú, korongos díszű bronzfibulával (volt a sírban üreges babos karperec
töredéke is); 191. sír – négy-hattagú bokapereccel, vasövlánccal.
19
6. sír – csak lapított és megnyúlt kengyelű, kötött lábú fibulák kíséretében – Vizdal 1976, 161, Obr.33; 17. sír – Ceretolo
típusú övlánc mellett – Vizdal 1976, 164,Obr. 34; 27. sír – pseudo-filigrán karpereccel és hosszú, nyújtott, kötött lábú
vasfibulákkal – Vizdal 1976, Obr. 47; valószínűleg ilyen fibula része lehet a 22. sírból való töredék, amelyen megmaradt a
kengyelre felcsavart lábvég – Vizdal 1976, Obr. 41.
20
Hunyady 1944, 32
21
Peschel 1972, 22, 24
22
Szabó/Németh 2000, 264
23
Bujna 2003, 60–61, 92, obr. 63
24
Bujna 1982, 330, Abb. 4
25
Bujna 2003, obr. 65, 65 (B2-A és C típus); 73–74 (H/L1A–B típus)
26
Gebhard 1989, 83
27
Polenz 1971, 32, 35
28
Ižkovce 2. és 3. sír Ceretolo-típusú övlánccal és Rapin V. típusú (trapéz szárnyas) pajzsdudorral – Vizdal 1976, Obr.5/2 és
Obr.10, ill. Obr.5/3 és Obr.12/1.
171
Almássy Katalin
A Kárpát-meden-
ce északi részén a nyugat-
szlovákiai darabok mellett a
tágabb értelemben vett Fel-
ső-Tisza-vidéken koncentrá-
lódnak a nyolcas alakú övlán-
cok29. Ez jól látszik A. Rustoiu
2006-ban közölt térképén is,
bár onnan még két szabol-
csi lelőhely hiányzik30. Szin-
te ugyanazokat a temetőket
sorolhatjuk, mint a vitézkö-
téses fibulák esetében: Bod-
roghalom31, Császárszállás32,
Csomaköz33 Érkörtvélyes,34
Ižkovce,35 Munkács36, Piskolt,
Tiszavasvári37. A leletegyüt-
tesekben szinte egyáltalán
nem fordul elő biztosan a
LTC1 korszaknál korábbra
keltezhető tárgy. Ugyanakkor
3. kép. 1–3: a gyürei leletegyüttes (rajz: Almássy Katalin); 4–5: bronzfib- érdekes tény, hogy a császár-
ula és 6b típusú üvegkarperec töredéke Tiszalök-Itaszéki dűlőről (rajz: szállási temető sírjaiban a
Benke Zsolt). nyolcas alakú szemekből álló
övláncok nem voltak együtt a
vitézkötéses fibulákkal, s a kísérőleletek kevéssé jellegzetes vagy inkább még a LTB2 időszak felé mutató
tárgyak (lásd 32. jegyzet!). Ezért azt gondolom, hogy ennek a temetőnek a használói viselték a Felső-Ti-
sza-vidék legkorábbi ilyen öveit.
Nyugat-Szlovákiában ez az övlánctípus megjelenik már a LTB2 időszak második felében vagy vé-
gén. Chotínban két temetkezésben találtak ilyet: a 21., kantaroszos sírban nagy rugóátmérőjű fibulával,38
a 31. sírban pedig már a LTB2a végén megjelenő tárgytípusokkal39 volt együtt. Szintén két temetkezés-
ben került elő a maňai temetőben. A 42. gyereksírban nem volt kormeghatározó darab40. A 127. sírban
többek között négytagú bokaperecpár és üvegkarperecek, tehát egyértelműen a LTC korszakra datálható
tárgyak kíséretében találták41. Ezeken túl Horný Jatov–Trnovec nad Váhom gazdag, körülkerített 233.
29
Figyelemre méltónak tartom, hogy az utóbbi időkben közölt két nagyobb sírszámú, LTB2–LTC1 korú, Mátra-vidéki temető
(Ludas, Mátraszőlős) anyagában nincsenek ilyen övláncok – Szabó/Tankó 2012, 109–112, Almássy 2012.
30
Rustoiu 2006, 45, Fig. 3
31
A 12., ill. a 17. sírban is. Ez utóbbiból csavart tagok is előkerültek, ami arra utalhat, hogy különböző fajta övek részleteit
esetenként összeépítették – Hellebrandt 1999, LXX/9–11
32
A 13., 209. és 213. sírban. Ez utóbbiban volt az egyelőre legkorábbi felső-tisza-vidéki darab, mivel az idetemetett nő nyakában
bronzláncra fűzött borostyánkarikát viselt, s ez a LTB2 időszak karakteres lelettípusa. Gombos, kötött lábú bronzfibulapárja is
inkább még a LTB2 időszak fibuláinak arányait mutatja.
33
36. sír – Zirra 1967, 44, Fig. 23.
34
4. sír – Nánási 1973, 31, Pl. I/4–5,7, Pl. IV/6
35
12. sír – Vizdal 1976, Obr. 28; 14. sír – Vizdal 1976, Obr. 31; 18. sír – Vizdal 1976, Obr. 35; 19. sír – Vizdal 1976, Obr. 37; 22.
sír – Vizdal 1976, Obr. 41
36
Az L-58. objektumból pl. zománcbetétes bronz övlánccal és valószínűleg négy tagú bokapereccel együtt – Kobal 1996, Abb.
6/A
37
A 9. sírban valószínűleg öttagú hólyagos bokapereccel, sima vaspereccel, hosszabb vas- és kis, kötött, gombos lábú
bronzfibulákkal – Almássy 1998, 59, VII–VIII. t. A bronzfibulák arányai még ebben az esetben is inkább a LTB2 fázist idézik,
ugyanakkor a teljes együttes minden gond nélkül illeszkedik a LTC1 időszak egyszerűsödő formavilágába.
38
A sírban volt még sima nagy gombos fibula és hernyós bokaperecpár is. Ezeket a típusokat már a LTB2a időszakban is
használták (Ratimorská 1981, 44, Pl. XVB, XVIA)
39
Babos karperec, hernyós bokaperecpár, szapropelitkarperec ( Ratimorská 1981, 60, Pl. XXIIIB, XXIVA)
40
Benadík 1983, 30, Taf. XIX
41
Benadík 1983, Taf. L
172
sírjában is volt néhány nyolcas alakú láncszem, bár alapvetően a

csavart tagokból összeállított övek jellemezték a temetkezést42. A
Szlovákia területén előkerült övekről nem régen közölt összefog-
lalójában, a teljesen vasból készült darabokat (typ D-B) J. Bujna
is a LTC1 időszakra datálja, s kiemeli, hogy leginkább a három
és négytagú bokaperecekkel együtt kerülnek elő43.
Délkelet-Németországban szintén előfordul a LTB2-végi sírok-
ban44, és használták még a LTC időszakban is45.
Vagyis a nyolcas alakú láncokat – mai tudásunk szerint – a Fel-
ső-Tisza-vidéken valamivel később kezdték el használni, mint a
Kárpát-medence más részein. Amikor viszont divatba jött, ked-
velt viseleti darabbá vált.
Négy-hattagú bokaperecek 4. kép. 14b típusú üvegkarperec a
A piskolti temető LTB2 korú horizontjában jelennek császárszállási 39. sírból (rajz: Cser-
meg a hólyagos kar- v. lábperecek, mégpedig a nagyobb számú nok Klára).
hólyagos változatok. Az üreges kar- és bokaperecek mellett ez a
másik leggyakoribb és hosszú ideig használatban lévő kelta ékszerforma. Ahogy időben haladunk előre,
fokozatosan csökken a hólyagok száma és nő azok mérete46. Így van ez Piskolton is, a soktagú változatok
kerülnek elő a korábbi. LTB2 korú sírokban47, ugyanakkor a hosszú testű vasfibulákkal, nyolcas alakú
láncszemekből álló övlánccal, és lapított testű, kötött gombos lábú fibulákkal jellemezhető utolsó hori-
zontban már csak 4–6 tagú változatok kerültek a temetkezésekbe48. A Felső-Tisza-vidék többi lelőhelyén
ugyanez a helyzet49. A szlovákiai temetőkben is hasonló fejlődési séma szerint használták őket. De fon-
tosnak tartom említeni, hogy J. Bujna részletes elemzésében az egész rendszert kicsit fiatalabbnak tartja,
szerinte az első hólyagos ékszerek csak a LTB2 korszak legvégén (LTB2c) jelennek meg. Ezen túl különb-
séget tesz a kar- és a lábperecek használati idejében is, a lábperecek kicsit későbbiek mint a karperecek.
Ezért az ő rendszerében a 7-8 tagú lábperecek is a LTB2-C1 átmeneti, ill. a LTC1 korszakba kerültek50 Bár
Bujna következtetései nagyon hatásosak, véleményem szerint a régészeti leletanyag ennyire aprólékos
tipológiai elemzést nem tesz lehetővé.
A 3-4 tagú bokaperecek kifejezetten a Kárpát-medencei keltaság jellegzetességei. Használatuk kezdetét
egységesen a LTC1 időszakra teszik51.
Összefogalásképpen: a piskolti LTC1 horizont női sírjaiban szinte csak fibulákat és öveket, tehát a ruhát
összefogó, funkcionális tárgyakat találunk. Kevés a karperec, alig van nyakperec/nyaklánc és gyűrű. S
ami a legfontosabb: hiányoznak a LTC1 időszak meghatározó típusai, az üvegkarperecek és a bronz öv-
láncok. Megtaláljuk viszont ezeket a Felső-Tisza-vidék más temetőiben.
A piskolti temető női sírjaiból hiányzó LTC1 korú leletek

Kelta üvegékszerek
A kelta üvegművesség sajátos termékei az üvegkarperecek. Kézműves technikával készültek az
esetek nagy részében átlátszó, jól eldolgozott (buborékmentes) anyagú és felületű ékszerek. A keleti kelta
területekre vonatkozóan két nagyobb összefoglaló munka született a nyolcvanas évek végén, majd egy
újabb 2004-ben52. R. Gebhardt a manchingi üvegtárgyakat és az ezek kapcsán meghatározott típusok elő-
42
Benadík/Vlček/Ambros 1957, Abb. 5/1–8.
43
Bujana 2011, 83.
44
A felső-bajorországi Langengeisling 15., csontvázas sírjában pl. hornyolt, pecsétlős végű bokaperecekkel, a két gombos szabad
fibula változatának tekinthető fibulával (Krämer 1985, 107, Taf. 44/13–17); Straubing 5/6. bizonytalan összeállítású sír pl.
nyolctagú bokaperecpárral és szapropelitkarperecekkel ( Krämer 1985, 149–150, Taf. 85/8–16).
45
Manching–Steinbichel 33. sírjában többek között üvegkarpereccel – Krämer 1985, 85, Taf. 19/1–6
46
Krämer 1961, 32–34
47
pl. 107. és 115. sír – Németi–PIŞCOLT III, 82, Fig. 16–17 és 87, Fig. 21
48
pl. 49. sír – Németi–PIŞCOLT III, 65, Fig. 5
49
Továbbgondolkodásra sarkalló tény, hogy a jól kutatott Borsod-Abauj-Zemplén megyében (2 lelőhely, mindkettő egészen a
déli részén a megyének) jóval kevesebb hólyagos perecet találtak mint Szabolcs-Szatmár-Bereg megye területén (10 lelőhely).
Ennek esetleg valamilyen viseletbeli, ill. – azt továbbszőve – törzsi különbség lenne az oka??
50
Skupina BR-F – Bujna 2005, 47–59.
51
Gebhard 1989, 80–81, Abb. 28, az ő nyomán Masse/Szabó 2005, 223; Bujna 2005, 57–59.
52
Gebhard 1989, Venclová 1990, Karwowski 2004.
173
Almássy Katalin
állításának módját, belső kronológiáját és

tágabb kapcsolatrendszerét vizsgálta. N.
Venclová egy területi egység, Csehország
üvegékszereinek összegyűjtése kapcsán
tárgyalta a kelta üvegékszereket is. Mind-
ketten a már létező Haevernick-tipológi-
ából indultak ki, és kis mértékben bővítet-
ték azt. A két kutató egymástól függetle-
nül is sokban hasonló eredményre jutott.
2004-ben jelent meg M. Karwowski mun-
kája, aki szintén területi alapon dolgozott,
a kelet-ausztriai latènekori üvegtárgyak
elemzését végezte el, s tovább finomítot-
ta a már létező rendszert. A Felső-Tisza-
vidék üvegtárgyainak részletes vizsgálata
messzire vezetne. A cikk témája szem-
pontjából annyit lényeges kiemelnünk,
hogy az üvegékszerek készítésének kezde-
tét egységesen a LTC1 időszakra teszik53.
Ebből a kezdeti gyártási szakaszból több
tárgy is előkerült a vizsgált területen. A
legkorábbi, a Haevernick 5. csoportjába
tartozó, egyszerű D-metszetű ékszert há-
rom helyen is találtak: Ižkovce 20. sírjá-
ban54 és Gyürén, szétdúlt sírban egy-egy
vízzöld színű, kék hólyagmintás darabot
(3. kép 1–3). Díszítetlen változat került
elő Kisbégányban, Kárpátalján55 Hason-
ló, csak sárga mintás karperec töredéke
5. kép. Ižkovce 8. sír anyaga a Ceretolo típusú kardlánccal – 9
került elő Kálmándon egy műhelyépü-
(Vizdal 1976, Obr. 24 alapján).
letből56. A díszítés sárga színe már egy
kicsit későbbre, de még mindig a LTC1
korszakba datálja57. Karwowski kutatásai alapján szintén koraiak a 6b csoportba sorolt kobaltkék színű,
megszakított hólyagmintás darabok58: egy tiszalöki (3. kép 4–5) és az előbb említett kálmándi épület-
ben találtak ilyeneket. A kronológia helyességét igazolja egyébként a kálmándi együttes, ahol a két típus
együtt volt.
Még mindig alapvetően a LTC1 időszakba, de már nem a legelejére datálják az egyik leggyako-
ribb karperectípust: a három bogyósorral (Knotengruppe) díszített 14b.-t (4. kép). Szinte csak kobalt-
vagy sötétkék színben készült59. A Felső-Tisza-vidéken ugyanolyan népszerű volt, mint az egyéb terüle-
teken, kilenc lelőhelyről került elő60.
Bronz női övláncok
53
Gebhard 1989, 128; Venclová 1990, 118; Karwowski 2004, 65.
54
Vizdal 1976, 167, Obr. 38.
55
Kobal 1996, 159, Abb. 12.
56
Németi 2000, 168.
57
Gebhard 1989, 128.
58
KarwowskI 2004, 65.
59
Gebhard 1989, Abb. 49–50; Venclová 1990, 129–130; Karwowski 2004, 69–72.
60
Császárszállás 39. és 58. sír; Csomaköz, 28. sír – Zirra 1967, 69, Fig.21; Érhatvan–Állatkísérleti telep: szórvány – Németi
2000, 168; Piskolt–Lutărie 16. és 13. kelta épület – Németi 2000, 168; Aranyosmeggyes -Şuculeu: Pop Speranţa közlése szerint
klasszikus dák rétegben találtak három bogyósoros karperectöredéket – Németi 2000, 169 (ez az egyetlen olyan darab, amit a
fentinél későbbre datálnak, de ismert dolog, hogy a kelta üvegkarpereceket, különösen a kék színűeket gyakran használták a
későbbi korszakokban is amulettként(?)); Bükkszentlászló, a szelvényekből egy kis töredék – K. Végh 1969, 71, II.t/3; Macsola,
szórvány – Hunyady 1957, 206; Tiszalök–Fészekalja dűlő I. sír – Almássy 2010, 19–20, Fig. 7; Tiszalök–Itaszéki dűlő, kelta
épületből – Almássy 2001, Kat. 57/a. és 57/c.)
174
A Kárpát-medence területén
kezdték használni a LTC korszak ele-
jén a különböző típusú, öntött bronz-
tagokból álló női övláncokat. Ezek
egyike az ún. magyar típusú öv. Az
elnevezés az alapvetően négyszögletes
tagokból és karikákból álló láncokat
takarja. Tompa F. állapította meg elő-
ször, hogy ez a forma gyakran kerül
elő a Kárpát-medence területén. To-
vábbi jellemzőjük az email-díszítés
(legalábbis az övkapcson), esetenként
a líra alakú köztes vagy zárótagok és
az állatfejes övkapocs61. Az arkai lelet
kapcsán a típus első rövid, de tömör
elemzését Salamon Ágnes közölte62. A
közeli és távoli párhuzamok alapján a
LTC2 időszakra keltezte az arkai da-
rabot, de elfogadta a magyar típusú
láncok tág, LTC–LTD korszakokra
való datálását is63. A bronzövek pontos 6. kép. Bodroghalom 1. sír anyaga poncolt kardlánccal, közép-
datálása elég nehéz, mivel legtöbbjük bordás pajzsdudorral – 1, 2b (Hellebrandt 1999, Pl. LXVI/1–10
szórványként került elő. Ezért az övek alapján).
következő összefoglalásában Stanczik
I. és Vaday A. még ugyanezt a széles időkeretet, a LTC–LTD időszakot adta64. Újabban A. Rustoiu foglal-
kozott a típussal, s kiemelte azokat a leletegyütteseket, amelyeket a LTC1 időszakra datálhatunk. Vagy-
is azt hangsúlyozta, hogy a magyar típusú övláncok gyártása már a közép LT kor elején jelentős volt.
Ugyanakkor nem utasította el a lehetőséget, hogy később is használtak ilyen öveket65. Az övek legutolsó
elemzésében, a szlovákiai leletanyag kapcsán J. Bujna tipológiai alapon több alcsoportot különített el66 .
Datálásukban óvatos, de az egyszerűbb öveket négyzetes tagokkal inkább a LTC1 korszak elejére teszi,
míg a tagokon is emailbetétes, négyzetes pálcatagokkal jellemezhető darabok kapcsán ugyanennek a kor-
szaknak a végét említi. A líra alakú tagokkal tarkított láncoknál pedig a déli kronológiát figyelembevéve
már a LTC2 korszakot emeli ki67. Ennek a cikknek nem feladata az övek belső kronológiájának vizsgálata.
Témánk szempontjából azt fontos kiemelni, hogy az első magyar típusú övláncokat a LTC1 időszakban
készítették, s ezek közül találunk példányokat a Felső-Tisza-vidéken, illetve közelében is68.
Mi a helyzet az egyéb bronzövláncokkal? Leginkább az állatfejes övkapcsok segíthetnek ezek vizsgálatá-
ban, melyek minden teljes magyar típusú övnek tartozékai, de kerülhetnek egészen másfajta, esetenként
vasból készült övre is (pl. Ižkovce, Császárszállás69) Az övkapcsokat J. Bujna elemezte, s az érintett lelet-
együttesekben előkerülő összetettebb változatokat (W, O1, O2, P, Q vagy T típusok) a LTC1 időszakra
61
Stanczik/Vaday 1971, 16.
62
Salamon 1963.
63
Salamon 1963, 16, 20. Jegyzet.
64
Stanczik/Vaday 1971, 26.
65
Rustoiu 2005, 55.
66
Gk-M, Gk-N és Gk-S típusok – Bujna 2011, 108–118.
67
Bujna 2011, 108, 112, 116.
68
Csomaköz, 11. sír – Zirra 1967, 29, Fig. 14 és Rustoiu 2005, 55; Érmihályfalva – Stanczik/Vaday 1972, Abb. 8 és Rustoiu
2005, 55; Császárszállás 59. sírban: 15–19 cm-es hosszú, illetve kisebb vasfibulákkal, gyűrűs peremű tállal és legfőképpen
egy egyedi, világoskék üvegkarpereccel. Ez utóbbi leginkább a 12a és 13a típusok keveréke lehetne (Venclová 1990, 126–127;
Karwowski 2004, 30–32). Venclová szerint a 12a típus LTC1 környezetből kerül elő, a 13a-t pedig hosszú időn keresztül
használták (Venclová 1990, 126–128) Karwowski a 12a típust a legkorábbiak közé sorolja azzal a kitétellel, hogy mintegy
átmenetet képeznek a LTC1 korszak következő fázisában megjelenő karperecekhez (Karwowski 2004, 69). A 13a típus szerinte
egy kicsit később, vagyis a LTC1b időszakban jelenik meg, s használják a LTC2 folyamán is, (Karwowski 2004, 69–70, 73).
69
Ižkovce, 5. sírja – Vizdal 1976, 154, Obr. 10/1; Császárszállás 17. sírban pl. vitézkötéses fibulákkal, lignitkarpereccel.
175
Almássy Katalin
datálja70.
Összefoglalásképpen megállapíthatjuk, hogy a bronz övláncokat a Felső-
Tisza-vidéken a LTC korszakra datálhatjuk. Már a LTC1 korszakban
elkezdték hordani az első darabokat, de nem zárhatjuk ki, hogy még az
i.e. II. sz.-ban, a LTC2 időszakban is használatban voltak.
Térjünk át a férfisírokra, illetve a fegyverekre! Átnézve a teljes

piskolti temetőanyagot kiderül, hogy nincsenek olyan fegyveres sírok,
amelyikekben csak a LTC korszakra datálható fegyverek vannak!71 A
tipológiai rendszer hibája lenne ennek az oka? Van más magyarázat
is. Egyrészt elég sok olyan temetkezés van, amelyek anyaga tipológiai
alapon nem datálható, mert nem elég jellegzetes. Ezek között lehetnek
késői férfisírok is (pl. 58., 75., 85., 93. stb. sír72) Másrészt pedig egy adott
területen régóta élő közösség nem feltétlenül „szerzi be“ a legújabb fe-
gyvereket, ha nincs erre szüksége. A LTC1 típusú fegyvereket – az üve-
gkarperecekhez és a bronz övláncokhoz hasonlóan – megtaláljuk a Fel-
ső-Tisza-vidék egyéb lelőhelyein. A fegyverek vizsgálatánál Gebhardon
túl André Rapin elemzéseiből indultam ki, melyeket részben a francia-
országi Gournay szentély anyagára, részben pedig teljes európai gyűj-
tésére alapozva készített73. Rapin két fajta kardláncot tart jellemzőnek
a LTC korszakban: a LTB2 időszak második feléből továbbélő Ceretolo
típusút, ill. az ekkor kialakuló poncolt-kovácsolt változatot. Az ú.n. Ce-
retolo típusú láncok vékonyabb huzalból készített, többször csavart lánc-
szemekből állnak (ezzel csökkent a tárgy súlya). Hogy ne veszítsék el azt
a stabilitást, amit idáig a lánc súlya biztosított, megnövelték a végükön
lévő karikák méretét.74 A Ceretolo típusú kardláncokkal párhuzamo-
san terjedt el a szárnyas pajzsdudor, amelyik aztán a LTC1 időszakban
vált általánossá75. A pajzsdudor magassága és az oldalszárnyak alakja,
7. kép. Bodroghalom 13. sír any- ill. mérete alapján, a Gournay-i szentély anyagára alapozva különböző
aga karikás-poncolt kardlánccal altípusokat különített el Rapin . Az egyes típusok használatának pontos
76
(Hellebrandt 1999, Pl. LXIX/4–6 időhatárait nehéz megadni. Az viszont egyértelműnek tűnik a nyugat-
77
alapján). -szlovákiai és a Kárpát-medence délnyugati részének leletegyüttesei ala-

pján, hogy legkorábban a Rapin Ia. típust, vagyis a nagy fejű szöggel a
pajzshoz szegecselt, viszonylag rövid és téglalap szárnyas változatot használták – ezek lehetnek LTB2 kor)
ak.78 Később csökkent a szegecs mérete és elkezdték díszíteni a szárnyakat.
Az Ižkovce-i temető 2. sírjában vsz. Ceretolo típusú lánchoz tartozó, kampós hosszú tag volt79.
Szerencsés módon ugyanebbe a temetkezésbe díszített hüvelyű kardot is tettek. Az unikális díszítésű kar-
dot a magyar kardstílus második fázisához tartozó műhelyben készíthették, amelyik a LTC1 korszak elején
dolgozott80. A 8. sírban megvolt a teljes kardlánc (5. kép). Mellette a Rapin IIIb típus változataként leírható
70
Bujna 2011, Obr. 53.
71
Itt kell megemlítenem a Németi János piskolti kronológiai rendszeréhez képest alapvető eltérést: ő egy vasfibulatípust, a rövid,
háromszög kengyelű, hosszú lábú fibulákat a LTC1 horizontba tette, s ezzel „ellátta” ezt a horizontot is fegyveres sírokkal. A típus
részletes elemzése nagyon messzire vezetne, de annyit meg kell említeni, hogy az ilyen fibulát tartalmazó sírok keltező értékű
anyaga inkább LTB1(!) végi–LTB2 korú – Almássy 2001, 37.
72
Németi–PIŞCOLT III, 67, 74, 76, 80.
73
Bruneaux/Rapin 1988, Rapin 1995.
74
Rapin 1994, 284–285
75
Rapin 1994, 282–283
76
Bruneax/Rapin 1988, Fig. 39
77
A vékony vaslemezből készített fegyverek pontos alakját sok esetben nem lehet rekonstruálni. Másrészt a kardláncok különböző
típusait is használták egymás mellett, egy hosszabb időszakon keresztül.
78
Chotín 14. sír: Ratimorská 1981, Tab. 11, és 47. sír: Ratimorská 1981, Tab. XXVII.; Alsógellér 29. sír: Benadík/Vlček/Ambros
1957, Taf. XXXI; Gebhard 1989, 85, és Abb. 27/b; Karaburma 66. sír: Todorović 1972, T. XXIV.
79
Vizdal 1976, 152, Obr. 5, 8–10, 16, 14, 19.
80
Szabó/Petres 1992, 49, Cat. 90, Szabó 1996, 546. Egyébként hasonló összeállítású leletegyüttes (magyar kardstílus második
fázisának stílusában díszített kard és Ceretoló típusú lánc) a scordiscus területen is előfordult (Brežice 2. sírja – Szabó/Petres 1992,
176
pajzsdudort találtak81.
Poncolt öv került elő az érmelléki Csomaköz gazdag anyagú 9. sírjában Rapin III. típusú szárnyas
pajzsdudor és V-koptatós82 kard mellett83. Északabbra Radostyán 15. sírjában volt trapéz alakú szárnyas
pajzsdudorral, annak valószínűleg Va. változatával84. Hasonló lehetett a lelőkörnyezet Bodroghalom 1.
sírjában (6. kép), de itt még egy két gombbal díszített, kötött lábú, hosszú és lapos vasfibula is részét ké-
pezte a leletegyüttesnek85. Az itteni pajzsdudor középbordás. Ez a megoldás nem szerepel Rapin típusleí-
rásában. Mivel azonban Bodroghalomról, a szórvány második együttesből ismerünk Rapin IIIb. típusú
középbordás darabot, elképzelhető, hogy arról vették át ezt a technikai megoldást. A szórvány második
leletegyüttesben ugyancsak volt poncolt kardlánc, a fent említett pajzsdudoron túl díszített hüvelyű kard
mellett86. Ez a fegyver a magyar kardstílus Bölcske-Madocsaheggyel fémjelzett körének egyik műhelyében
készülhetett. Vagyis a magyar kardstílus második fázisát képviseli és a LTC1 korszak elejére datálható87.
Ugyanezt mondhatjuk el az Ižkovce-i temető 24. sírjában talált leletegyüttesről, a benne lévő poncolt?
kardláncról és vésett díszű kardhüvelybe tett kardról88.
Itt kell tárgyalnunk azt az egyedi övtípust is, amely Bodroghalom több temetkezéséből (8. és 13
sír) és szórványként is előkerült (7. kép)89. Laposra kalapált vagy csak sima ovális vaskarikákból össze-
állított láncról van szó. Az egyik darabot poncolták, ez kapcsolja a fenti körhöz. Hasonló, de már nagy-
obb mesterségbeli tudásról árulkodó, az igazi poncolt övekhez jobban hasonlító kardlánc volt Chotín 30.
sírjában 91,5 cm hosszú(!), erősítő keresztbordával és V-alakú koptatóval felszerelt karddal együtt90. Való-
Pl. 101).
81
Vizdal 1976, 157–158, Obr. 24.
82
A Gournay-i szentély anyagában megtalálható V-koptatós kardokat Lejart két csoportba osztotta: a 4.-be és az 5.-be. Az előbbihez
tartozó darabok főleg poncolt kardláncokkal fordultak elő. Lejars ezt a csoportot nyugaton a LTC2 időszakra datálta. Az 5. csoport
kardjai gyakran kerültek elő a vaskardláncokat követő karikás-kampós bőrövekkel, amelyeket szintén inkább a LTC2-re datálnak
(lejart 1994, 48–52). Jelenlegi tudásunk szerint a Kárpát-medencében már a LTC1 időszaktól megjelennek a poncolt övek.
83
Zirra 1967, 24, 28, fig. 11–13, Pl. XIII–XIV.
84
Hellebrandt 1999, 246, Pl. XC/2–9 – nem ismerjük a pajzsdudor magasságát.
85
Hellebrandt 1999, 186, Pl. LXVI/1–10.
86
Hellebrandt 1999, 183, Pl. LXII/1–2, 4, 6, 11.
87
Szabó/Petres 1992, 49, Szabó 1996, 546.
88
Vizdal 1976, 168–169, Obr. 43.
89
Hellebrandt 1999, 183, 194, Pl. LXVIII/2, LXIX/4.
90
Ratimorská 1981, 59, fig. 7, Pl. XXII-C és XXIII-A.
177
Almássy Katalin
színűleg egy a Kárpát-medencére jellemző lánctípusról van szó, amely a szépen kovácsolt poncolt láncok
utánzására a keleti területen készülhetett. Prototípusként szolgálhattak az olyan darabok, mint amilyen
Bodroghalmon az 1. sírból előkerült.
A szárnyas pajzsdudor különböző változatai a már említetteken túl is több felső-Tisza-vidéki
lelőhelyen előkerültek. Egy nehezen meghatározható alakú darabot találtak szórványként Tiszabercelen.
Szárnya leginkább négyszögletes lehetett, mindenesetre egyenesen indul. Ez alapján leginkább Rapin I.
típusú lehetne. Magassága (5 cm) ugyanakkor a II–III. csoporthoz köti. Rapin IIIb változatok voltak Iž-
kovce 10. és 25. sírjában91. Ugyancsak a IIIb változatának tarthatjuk ugyanebből a temetőből a 7. sír lele-
tét. A sírban volt még egy díszített hüvelyű kard is92. A díszítés a magyar kardstílus első nagy egységének,
a Cernon-Drňa körnek a leszármazottja. Ezen az alapon valahová a LTB2 időszak második felére lehetne
datálni a fegyvert. Ugyanakkor a stílus elemzése kapcsán ezt a darabot Szabó M. már a LTC1 elejére
tette93. Az Ižkovce-i temető 3. sírjába egy Rapin Va típusú pajzsdudor középbordás változata került. Va-
lószínűleg itt is a IIIb változatok szolgáltak mintaként. A sírban volt egy két gombos és kötött lábú, lapos
nyújtott vasfibula is, kardlánc viszont nem volt a kard mellett94. Szintén az Va csoporthoz tartozhat az
érkörtvélyesi szórvány kocsisírban, 90,5 cm hosszú kard kíséretében talált pajzsdudor95, amelyet a fentiek
alapján ugyancsak az i.e.III.sz. második felére keltezhetünk. Ehhez az együtteshez hasonló összetételű
volt a balsai kocsisírban. Ott az Va típusú pajzsdudor mellől V-alakú koptatós, 80 cm hosszú kard és
lapos, lapított gombos és kötött lábú bronzfibula került még elő a kocsi maradványain és más tárgyakon
túl96.
Ha végignézzük az említett típusokat, kiderül, hogy nincs közöttük a legkorábbi, Rapin Ia. vál-
tozat. Alapvetően a III. típusú középbordás, ívelt szárnyú, esetenként áttört és az V. típusú, trapéz alakú
szárnnyal ellátott, nagyobb méretű pajzsdudor-változat fordul elő. A III. kapcsán írja Rapin, hogy a le-
gömbölyített szárnyú formák az i.e. II. sz.-ig voltak használatban, vagyis a LTC2 időszakra már kimentek
a divatból. Közép-Európában ezek a formák a nyugati területekénél jóval nagyobb számban fordulnak
elő, elképzelhető tehát, hogy itt valamivel hamarabb megjelentek és az i.e. III.sz. teljes második felét szá-
mításba vehetjük használati idejükként. Az V. típust leginkább az i.e. II. sz-ban használták, bár már az
i.e. III. sz.-ban elkészültek az első ilyen darabok97. Mindezt alátámasztják a vizsgált lelőhelyek is, vagyis
a Kárpát-medence északkeleti részében ezeket a típusokat egyszerre készítették, és az i.e. III. sz. második
felében végig használták. Elképzelhető, hogy használatuk átnyúlik az i.e. II. sz.-ra is.
A Rapin III. és V. típusváltozatokkal felszerelt sírok fegyverzete meglehetősen egységes a Felső-Tisza-
-vidéken.. Feltételezhető, hogy használóik is egyszerre érkeztek. Ez az időpont, a III. és V. típusú szárnyas
pajzsdudorok és a díszített kardhüvelyek alapján a LTC1 korszakra tehető.
Essék még szó röviden az edényekről (4. táblázat)! Az egyik legfontosabb változás a LTC1 idő-
szaktól kezdve, hogy korongolatlan edényt szinte soha nem tettek a temetkezésekbe. Az egyetlen bordás
díszű, hordó alakú fazék egyben a horizont egyetlen urnás temetkezésének urnája, vagyis funkciója nem
ételtárolás.
Már csak gyűrűs peremű tálakat használtak, igaz annak több változatát, amelyek a korábbi időszakból
öröklődtek át. A fazekak között megtaláljuk a bikónikus és az egyenes nyakú változatot, közülük az első
van túlsúlyban. A nagy edények nagy formagazdagságot mutatnak. A karcsúbb típusok száma csökkent,
ugyanakkor a továbbra is legkedveltebb, arányos bikónikus formák kicsit megnyúltak. Ezek mellett azok
a formák általánosak, amelyeknél az edény válla az edény magasságának fele fölött van. Ez a folyama-
tosan követhető tendencia vezethet el a gömbös testű, ill. magas vállú késő kelta hombárforma kiala-
kulásához. Az ivóedények között egyértelműen a füles bögréket kedvelték leginkább. Voltak közöttük
díszítettek is. Mindezek a megállapítások inkább tendenciákat takarnak, mivel a fejlett és termelékeny la
tène-kori edényművesség teljes tipológiai lehatárolása nem lehetséges. Éppen ezért az edények esetében
a párhuzamok felsorolásától eltekintek.
A fentiekből következően a Felső-Tisza-vidéken ugyanolyan jól körvonalazható a LTC1 időszak
91
Vizdal 1976, 158 és 170–171, Obr. 26 és 44.
92
Vizdal 1976, 156–157, Obr. 8–9, 12, 15, 17, 19.
93
Szabó 1996, 539.
94
Vizdal 1976, 153–154, Obr. 5, 8–9, 12, 17.
95
Roska 1942.
96
Roska 1915.
97
Bruneaux/Rapin 1988, 80–81, 83.
178
leletanyaga, mint a Kárpát-medence más részein. Ez két szempontból fontos. Egyrészt igazolja, hogy a LTC1
időszak az egész keleti kelta területen markáns változást hozott98. Másrészt pedig megmutatja, hogy a felső-
tisza-vidéki anyag alkalmas egy finom kronológiai rendszer kidolgozására. Ezért az itteni la tène kutatás
egyik legfontosabb feladata ennek mielőbbi elkészítése.
Irodalom
Almássy 1998: Almássy K., Kelta temető Tiszavasvári határában. – Une nécropole celtique à Tiszavasvári, JAMÉ XXXIX–
XL, 1997–1998, 55–106.
Almássy 2001: Almássy K. , Szabolcs-Szatmár-Bereg megye késő vaskori leletanyaga. PhD. thesis, manuscript, Budapest,
2001.
Almássy 2010: Almássy K., Some new data on the Scythian-Celtic relationship. In: Jerem E./Schönfelder M./Wieland G.
(Hrsg.), Nord-Süd, Ost-West. Kontakte während der Eisenzeit in Europa. Budapest 2010, 9–25.
Almássy 2012: Almássy K., A Mátraszőlős–királydombi kelta temető I. A sírok leírása. – Celtic cemetery from Mátraszőlős–
Királydomb I. Description of the graves, JAMÉ LIV, 2012, 71–215.
Benadík 1983: Benadík B., Maňa. Keltisches Gräberfeld. Fundkatalog. – Ěŕí˙. Ęĺëüňńęčé ěîăčëüíčę. Nitra 1983.
Benadík/Vlček/Ambros 1957: Benadík B./Vlček C./Ambros E., Keltské pohrebiská na juhozápadnom Slovensku. –
Keltische Gräberfelder der Südwestslowakei. Bratislava 1957.
Bruneaux/Rapin 1988: Bruneaux J.-L./Rapin A., Gournay II. boucliers et lances, dêpots et trophées. Paris 1988.
Bujna 1982: Bujna J., Spiegelung der Sozialstruktur auf latènezeitlichen Gräberfelder im Karpatenbecken. – Schúrn,
Резюме. PA LXXIII, 1982, 312–431.
Bujna 2003: Bujna J., Spony z keltských hrobov bez výzbroje z územia Slovenska (Typovo-chronologické triedenie LTB- a
C1-spôn). – Fibeln aus keltischen waffenlosen Gräbern aus dem Gebie der Slowakei (Typo-chronologische
Gliederung der LTB- und C1-Fibeln), SlovArch LI-1, 2003, 39–108.
Bujna 2005: Bujna J., Kruhový šperk z laténskych ženských hrobov na Slovensku. – Ringschmuck aus latènezeitlichen
Frauengräbern in der Slowakei, Nitra 2005.
Bujna 2011: Bujna J., Opasky ženského odevu z doby laténskej. – Zusammenfassung, Nitra, 2011
Gebhard 1989: Gebhard R., Der Glasschmuck aus dem Oppidum von Manching. Die Ausgrabungen in Manching 11,
Stuttgart, 1989.
Hellebrandt 1999: Hellebrandt M., Celtic Finds from Northern Hungary. In: Kovács T./Petres É./Szabó M. (eds): Corpus
of Celtic Finds in Hungary III. Budapest 1999.
Hunyady 1942, 1944, 1957: Hunyady I., Kelták a Kárpát-medencében. Táblakötet/Tafelband és Szövegkötet. Diss. Pan.
II/18. Budapest, 1942, 1944; Leletanyag. RégFüz 2, 1957.
Karwowski 2004: Karwowski M., Latènezeitlicher Glasringschmuck aus Ostösterreich. Mitteilungen der Prähistorischen
Kommission Band 55. Wien, 2004.
Kobal 1996: Kobal J., Manche Probleme der La Tène-Kultur des Oberen Theissgebietes (Karpatoukraine). – Z problematyki
kultury lateńskiej górnego dorzecza Cisy – Zakarpacie, ActaArchCarp XXXIII, 1995–1996, 139–184.
Krämer 1961: Krämer W., Keltische Hochbuckelringe vom Isthmus von Korinth, Germania 39, 1961, 32–42.
Krämer 1985: Krämer W., Die Grabfunde von Manching und die latènezeitlichen Flachgräber in Südbayern. Die
Ausgrabungen in Manching 9, Stuttgart 1985.
K. Végh 1969: K. Végh K., Kelta leletek a miskolci múzeumban. Keltenfunde im Herman Ottó Museum in Miskolc,
HOMÉ VIII, 1969, 69–114.
Lejars 1994: Lejars T., Gournay III.: les fourreaux d’épée. Le sanctuaire de Gournay-sur-Aronde et l’armement des Celtes
de La Tène moyenne. Paris 1994.
Masse/Szabó 2005: Masse A./Szabó M., La parures annulaire en bronze à oves creux de la période latènienne dans le
bassin des Karpates, ComArchHung, 2005, 213–225.
Nánási 1973: Nánási Z., Descoperiri în necropola celtică de la Curtuiuşeni. Im keltischen Gräberfeld von Curtuiuşeni
gefundenen Materialen, Crisia 3, 1973, 29–46.
Németi 2000: Németi J., Celtic glass bracelets and pearls discovered in the North-West of Romania. In: Gaiu C./Rustoiu A.
(ed), Les Celtes et les Thraco-Daces de l’est du bassin des Carpates. Cluj-Napoca 2000, 166–177.
Németi I. – PIŞCOLT I–IV.: Necropola Latène de la Pişcolt, jud. Satu Mare. I–IV. – Das latènezeitliche Gräberfeld von
Pişcolt, Kr. Satu Mare.I–IV. Thraco-Dacica IX (1988) 49–73., X (1989) 75–114., XIII (1992) 59–112., XIV
(1993) 117–129.
Peschel 1972: Peschel K., Fibeln mit Spiralfuß, ZfA 6-1, 1972, 1–42.
Polenz 1971: Polenz H., Mittel- und spätlatènezeitliche Brandgräber aus Dietzenbach, Landkreis Offenbach am Main.
Studien und Forschungen 4. Offenbach am Main 1971.
98
Magának a változásnak az elemzése messzire vezetne, de a tény, hogy különböző területeken nagyjából egységesen ugyanazok a
tárgytípusok alkotják ezt a horizontot azt bizonyítja, hogy az egyes vidékek szoros kapcsolatban álltak egymással.
179
Almássy Katalin
Rapin 1995: Rapin A., Propositions pour un classement des équipements militaires celtiques en amont et en aval d’un
repère historique : Delphes 278 avant J.-C. Charpy, J-J. (éd.): L’Europe celtique du Ve au IIIe siècle avant
J.-C. Contacts, échanges et mouvements de populations Mémoires N° 9 de la Société Archeologique
Champenoise. Sceaux, 1995, 275–290.
Ratimorská 1981: Ratimorská P., Keltské pohrebisko v Chotíne I. Západné Slovensko 8, Komárno 1981.
Roska 1915: Roska M., Kelta sírok és egyéb emlékek Balsáról. – Tombeaux celtiques et autres monuments de Balsa, Dolg
Szeged 1915, 18–45.
Roska 1942: Roska M., Az érkörtvélyesi kelta szekértemetkezés. – Sépulture celtique à char de Érkörtvélyes, Közlemények
II, 1942, 81–84.
Rustoiu 2005: Rustoiu A., Celtic-indigenous connections in Oltenia during middle La Tène. Observations concerning a
Celtic grave from Teleşti (Gorj County), EphNap XIV–XV, 2004–2005, 53–71.
Rustoiu 2006: Rustoiu A., A Journey to Mediterranean. Peregrinations of a Celtic Warrior from Transylvania, Studia
Universitatis „Babeş-Bolyai”, Historia 51-1, 2006, 42–85.
Salamon 1963: Salamon Á., La Tène-kori leletek Arkáról. – Trouvailles de La Tène mis à jour à Arka, FA XV, 1963, 13–19.
Stanczik/Vaday 1971: Stanczik, I./Vaday, A., Keltische Bronzegürtel „ungarischen” Typs im Karpatenbecken, FA XXII,
1971, 7–27.
Szabó 1996: Szabó M., L’Expansion celte et l’armement décoré, MEFRA 108-2, 1996, 523–553.
Szabó 2007: Szabó M., La chronologie de l’habitat. In: Szabó M. (ed.), L’habitat de l’époque de La Tène à Sajópetri Hosszú-
dűlő, Budapest 2007, 313–319.
Szabó/Németh 2000: Szabó M./Németh P. G., Keltische Gräber in Somogytúr, ActaArchHung LI, 2000, 249–266.
Szabó/Petres 1992: Szabó M./Petres É., Decorated Weapons of the La Tène Iron Age in the Carpathian Basin, IPA V,
Budapest 1992.
Szabó/Tankó 2012: Szabó M./Tankó K., La nécropole celtique à Ludas–Varjú-dűlő. In: Szabó M. (ed.), La nécropole
celtique à Ludas–Varjú-dűlő, Budapest 2012, 9–150.
Todorović 1972: Todorović J., Praistorijska Karaburma I. Nekropola mladeg gvozdeno doba. Dissertationes et
monographiae 13, Belgrad 1972.
Venclová 1990: Venclová N., Prehistoric glass in Bohemia, Praha 1990.
Vizdal 1976: Vizdal J., Záchranný výskum keltského pohrebiska v Ižkovciach. – Rettusnsgrabung auf dem keltischen
birituellen Gräberfeld in Ižkovce, SlovArch XXIV-1, 1976, 151–190.
Zirra 1967: Zirra V., Un cimitir celtic în nord-vestul României. – Ein keltisches Gräberfeld in Nordwestrumänien –
Ciumeşti I, Baia Mare 1967.
Zirra 1980: Zirra V., Locuiri din a doua epocă a fierului în nord-vestul de la Ciumeşti (Aşezarea contemporană cimitirului
Latène de la Cuimeşti şi habitatul indigen de Berea.). – Habitat d’époque de La Tène dans la nord-ouest de
la Roumanie (L’agglomération laténienne de Ciumeşti et le village indigène de Berea.), StCom Satu Mare
IV, 1980, 39–84.
Zirra V. 1997: Zirra V. V., Contribuţii la cronologia relativă a cimitirului de la Pişcolt. Analiză combinatorie şi stratigrafie
orizontală. – Beiträge zur relative Chronologie des Gräberfelds von Pişcolt. Kombinatorische Analyse und
Horisontalstratigraphie, SCIVA 49-2, 1997, 24-72.
Helynévmutató:
Cămin Kálmánd
Chotín Hetény
Ciumeşti Csomaköz
Crasnei Kraszna
Curtuiuşeni Érkörtvélyes
Holiare Alsógellér
Hotoan Érhatvan
Ižkovce Iske
Malaja Began Kisbégány
Maňa Nagymánya
Medieşul Aurit Aranyosmeggyes
Mukačevo Munkács
Pişcolt Piskolt
Almássy Katalin
Městské Muzeum v Čelákovicích
Česká Republika
almassyk@gmail.com
180
În legătură cu un obiect din fier descoperit la Ardeu
Abstract: About an iron object discovered in Ardeu.

In 1971 two employeers from the limestone quary from Ardeu had brought to the Museum in Deva some
Dacian metal artifacts. Between them there is one with an elongated shape and on one of their ends it is
rolled to a socket. The piece is very probable an ignot and it was probable used as raw material for forges. It’s
presence in Ardeu could be regarded by the blacksmith identified there.
Резюме: У зв’язку із залізним предметом виявленим у Ардей.
У 1971 році два працівники з вапняного кар’єру Ардей принесли у музей міста Дева кілька залізних
дакійських артефактів. Серед них є один предмет продовгуватої форми із заліза, кінці одного
з яких були зігнуті у формі рукоятки. Предмет, ймовірно, злиток, який використовувався у
якості сировини у металургійній майстерні. Наявність цього предмету в Ардей могла би бути
розціненою у контексті металургійної майстерні, ідентифікованої там.
Cuvinte cheie: Ardeu, Daci, Cetate, Fierărie, Lingou.

Keywords: Ardeu, Dacians, Hillfort, Forge, Ingnot.
Ключові слова: Ардеу, Даки, Кузня, Злиток.
Condiţiile descoperirii
În anul 1971 Muzeul Judeţean Hunedoara1 achiziţiona de la doi cetăţeni câte un lot de piese de
patrimoniu descoperite la Ardeu. Cei doi erau localnici şi în acelaşi timp angajaţi ai unei cariere de piatră
proaspăt deschisă în satul Ardeu din comuna Balşa, judeţul Hunedoara. Obiectele vândute muzeului din
Deva sunt confecţionate din metal, din fier şi bronz şi acoperă o mare varietate tipologică. Deşi situl era
cunoscut datorită cercetărilor efectuate de către Téglás Gábor la sfârşitul secolului al XIX-lea2, abia după
apariţia artefactelor în cauză s-a afirmat din nou interesul pentru cercetarea sitului. Raportul de activitate
al Muzeului Judeţean Deva, întocmit de directorul de atunci, Mircea Valea, pentru perioada ianuarie –
septembrie 1971 consemna: “La cariera de la Ardeu în timpul lucrărilor de excavare au fost descoperite
mai multe obiecte de podoabă dacice (brăţări, fibule), unelte (fier de plug), arme, care, achiziţionate, au
intrat în patrimoniul muzeului. Deplasarea la faţa locului a personalului muzeului a dus la identificarea
unei aşezări din epoca bronzului peste care se suprapune o puternică şi intens locuită aşezare dacică, care,
având în vedere lucrările de la carieră, necesită urgente săpături de salvare”3.
Pe aceste coordonate a fost demarată campania de cercetări concretizată printr-un singur sondaj
la Ardeu, în anul 19734. Această campanie a fost finanţată de către Muzeul Judeţean Hunedoara - Deva,
activitatea find cuprinsă în “Planul săpăturilor arheologice al muzeului, pe anul 1973”5. Din documentul
prezentat reiese că din colectivul şantierului urmau să facă parte Liviu Mărghitan, Larisa Nemoianu şi
Ioan Andriţoiu. Doamna Larisa Nemoianu de la Muzeul de Istorie al R.S.R. (azi Muzeul Naţional de Is-
torie al României) colabora deja de câţiva ani la cercetarea unor situri datând din epoca Regatului Dac6.
Scurtul raport de cercetare publicat în anul care a urmat a fost semnat numai de către Larisa Nemoianu
şi Ioan Andriţoiu7, ceea ce ne face să credem că Liviu Mărghitan nu a fost prezent pe şantier pe durata
săpăturilor. Deasemenea, din discuţiile purtate de mine cu Ioan Andriţoiu a rezultat că nici domnia sa
nu a participat efectiv la cercetări. Asocierea numelui său între autorii raportului s-a datorat contribuţiei
arheologului devean la determinarea, descrierea şi încadrarea cronologică a materialelor arheologice
datând din epoca bronzului.
1
În prezent Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
2
Téglas 1882; Téglas 1885, 299-307; vezi şi Ferencz 2012.
3
Arhiva MCDR – Deva, dosar corespondenţă pentru anul 1971.
4
Nemoianu/Andriţoiu 1975.
5
Arhiva MCDR – Deva, dosar corespondenţă pentru anul 1973.
6
Adresa nr. 59/ 15 februarie 1973 către Muzeul de istorie al R.S.R., Arhiva MCDR – Deva, dosar corespondenţă pentru anul
1973.
7
Pl. I. 1. Localizarea satului Ardeu, după Ferencz 2010; 2. Dealul Cetăţuie, vedere dinspre est. Foto I. V.
Ferencz.
182
Cu acel prilej au fost excavate un număr de patru secţiuni şi patru casete de verificare8, iar mate-
rialul a luat drumul Muzeului Naţional de Istorie al României. Semnalul dat prin publicarea celor câteva
piese a fost unul promiţător9, însă din păcate, diseminarea rezultatelor cercetărilor a rămas în acel stadiu
până de curând, când au fost publicate alte câteva obiecte10.
Este dezamăgitor faptul că documentaţia de şantier lipseşte şi că şansele ca ea să fie recuperată
sunt mici. Cu toate acestea, odată cu derularea cercetărilor sistematice pe dealul Cetăţuie au fost identifi-
cate urmele unor excavaţii mai vechi, având dimensiuni şi orientări diferite. Unele dintre ele credem că
aparţin momentului cercetării Larisei Nemoianu, iar altele, probabil, lui Téglás Gábor.
Descrierea piesei
Printre materialele arheologice cumpărate de la cetăţeanul Pârva Simion din Balşa se numără
şi o piesă din fier, având forma unei lame lanceolate. Obiectul are numărul de inventar 23384, însă din
păcate el nu a putut să fie regăsit în depozitele muzeului. Datorită unei situaţii fericite, artefactele au fost
desenate la puţin timp după ce ele au fost achiziţionate, iar profesorul Ioan Andriţoiu mi-a încredinţat
schiţele în momentul în care a părăsit muzeul11.
Pe baza desenului (Pl. II/1) şi a descrierii din registrul de inventar al MCDR (Pl. II/3) se poate
recupera o parte din informaţia pierdută odată cu piesa. În registrul de inventar, la numărul curent 4677,
în afara numărului de inventar au fost menţionate următoarele: “Vârf de lance din fier cu lama în formă
de frunză şi o parte din călcâi. Lungimea lăncii 14,5 cm. Vârful rupt din vechime”. Deasemenea, sunt con-
semnate şi locul de provenienţă şi modalitatea de achiziţie: “Aşezarea dacică Ardeu, cariera de piatră.
Achiziţionat de la Pârva Simion. Proces verbal de achiziţie nr”. Numărul şi data procesului verbal nu au
mai fost redactate. Poate că cel care a înregistrat piesele nu avea la îndemână aceste date şi deşi şi-a pro-
pus să le înscrie în registrul de inventar, aceasta nu s-a mai întâmplat. Nici noi nu am reuşit să găsim acel
act în arhiva muzeului, astfel că descrierea noastră a ţinut cont de însemnările din registrul de inventar şi
de desenul care ni s-a păstrat (Pl. II/1). Nu ştim la ce se referă consemnarea privind „ … o parte din călcâi
…”. Este posibil să fie vorba de un alt obiect.
În ceea ce priveşte locul exact al descoperirii piesei pe care o prezentăm astăzi, trebuie menţio-
nat că el rămâne incert. La începutul anului 2014 am reuşit să port o conversaţie cu autorul descoperirii,
domnul Simion Pârva, acum în vârstă de peste 80 de ani. Din ceea ce îşi aminteşte, toate obiectele des-
coperite de dânsul şi care au fost predate muzeului, au fost găsite pe panta de est a dealului Cetăţuie, în
diverse locuri. Din acest motiv credem că este posibil ca ele să nu fi avut un context ci e mai probabil ca
ele să fi fost scurse pe pantă, de pe platoul cetăţii, ca efect al eroziunii sau în contextul dramatic al con-
fruntărilor.
Revenind la descrierea piesei, menţionăm că lama este alungită, în formă de frunză având la unul
dintre capete marginile îndoite, în aşa fel încât formează un manşon circular. Profilul lamei este lenticu-
lar, lipsind nervura mediană specifică lăncilor. Vârful, aşa cum se observă în desen şi cum a fost consem-
nat şi în registrul de inventar este rupt. Starea generală de conservare a piesei nu pare să fi fost prea bună
nici chiar în momentul descoperirii. Este posibil să fi fost expusă factorilor de degradare într-un mediu
instabil din punct de vedere al condiţiilor de umiditate mai mult timp. Acest aspect aduce un argument
în plus pentru veridicitatea celor expuse de Pârva Simion în legătură cu locul şi condiţiile descoperirii.
Discuţii
O piesă foarte asemănătoare a fost descoperită la Grădiştea Muncelului (Pl. II/2)12. Ea reprezintă
singurul exemplar care ilustrează tipul III al lăncilor dacice, în sistemul tipologic propus de Ioan Glodar-
iu şi Eugen Iaroslavschi. Lungimea sa, de 13, 6 cm este foarte apropiată de cea a exemplarului provenind
de la Ardeu – 14, 5 cm. Iar starea de conservare a artefactului de la Grădiştea Muncelului pare să fie mai
bună. Forma cu totul deosebită de a tuturor pieselor de armament a făcut ca cei doi autori să o încadreze
8
Nemoianu/Andriţoiu 1975, 181.
9
10
Ferencz/Florea 2013; Ferencz 2013.
11
În 1980 era angajat primul desenator al muzeului din Deva, domnul Vasile Martin. De atunci, au mai fost angajate şi alte
persoane pe această funcţie: Mugurel Manea, Radu Roşian, Cristina Filcea şi Otilia Bocăniciu. Înainte de acel an, desenele erau
realizate de către arheologi sau, în anumite cazuri, de alte persoane cu astfel de abilităţi. În ceea ce priveşte obiectele de la Ardeu
achiziţionate de muzeu, la începutul anilor ’70, trebuie să precizăm că nu cunoaştem identitatea celui care le-a desenat.
12
Glodariu/Iaroslavschi 1979, 133, Fig. 70/14.
183
Pl. II. Bară – lingou din fier descoperită la Ardeu; 2. Bară – lingou din fier descoperită la Grădiştea
Muncelului (după Glodariu/Iaroslavschi 1979); 3. Consemnările din registrul de inventar general al
MCDR – Deva, în legătură cu bara – lingou descoperită la Ardeu..
184
într-un tip aparte, pentru care nu au menţionat analogii. În ceea ce ne priveşte, credem că nici într-un
caz, nici în celălalt nu avem de a face cu un vârf de lance.
Două descoperiri mai vechi, de la est de Carpaţi, ne oferă argumente importante pentru interp-
retarea celor trei artefacte. Este vorba despre depozitele de la Oniceni13, jud. Neamţ (Pl. III/3) şi Negri14,
jud. Botoşani (Pl. III/1-2, 4). În ambele cazuri au fost identificate mai multe bare din fier. La Oniceni s-au
păstrat 19 exemplare de formă cvasi-triunghiulară având marginile uneia dintre extremităţi îndoite sub
formă de manşon şi care au fost considerate ca fiind “fiare de plug”15, “vârfuri de lance”16, piese semifab-
ricate sau lingouri17.
La Negri, într-o groapă de formă circulară au fost depuse bare din fier similare celor de la Onice-
ni, dar şi altele, mai lungi, în formă de lamă de spadă18. Datarea în cea de a doua jumătate a secolului al
III-lea a. Chr. şi la începutul secolului al II-lea a. Chr. este asigurată de mai multe elemente de centură
pentru atârnat spade (Pl. III/4), prezente şi ele în componenţa descoperirii de la Negri19.
Caracterul de mărfuri destinate schimbului şi unei producţii meşteşugăreşti a fost afirmat în
repetate rânduri20, însă Aurel Rustoiu a demonstrat pe larg că barele de fier care compuneau cele două
depozite trebuie considerate ca fiind lingouri destinate unor ateliere de fierărie21. De altfel în mai multe
zone ale Europei au fost descoperite în diverse contexte lingouri din fier având o varietate de forme22,
ceea ce indică faptul că originea materiei prime avea diverse surse23. Asemenea piese au fost folosite une-
ori ca instrumente de schimb, însă în general ele constituiau materie primă pentru atelierele de fierărie24.
Aceste considerente au făcut ca obiectele descoperite în Moldova să fi fost considerate ca fiind “lingouri
de fier importate”25.
Tot în acelaşi fel credem că trebuie interpretate şi cele două obiecte descoperite la Ardeu şi Gră-
diştea Muncelului. Forma lor aduce cu cea a unor vârfuri de lance, însă le lipseşte nervura mediană şi
marginile nu le sunt ascuţite. Atât la Grădiştea Muncelului26, cât şi la Ardeu27 au fost descoperite astfel de
piese de armament a căror formă este tipică.
O diferenţă evidentă faţă de vârfurile de lance obişnute se observă la tubul de înmănuşare care,
aşa cum s-a văzut, este înlocuit în acest caz cu un manşon rezultat din îndoirea marginilor uneia dintre
extremităţi. În cazul barelor de la Oniceni, unele mai păstrau urme de lemn la extremităţile îndoite28. Ra-
domír Plainer explica rostul îndoirii extremităţilor barelor ca fiind o metodă prin care era demonstrată
calitatea materialului29. Pentru exemplarele descoperite în contexte dacice nu se cunosc condiţiile desco-
peririi, dar în ambele situri au fost documentate ateliere de fierărie30. Lingouri, având însă alte forme au
mai fost descoperite şi cu alte ocazii în mediul dacic, în sud-vestul Transilvaniei31.
În ceea ce priveşte datarea, pentru exemplarul interpretat iniţial ca vârf de lance descoperit la
Grădişte (Pl. II/2) a fost propus un interval cronologic care cuprinde secolul I d. Chr şi începutul secolu-
lui II d. Chr32.
Despre piesa de la Ardeu, despre care credem că este legată de atelierul metalurgic care a
13
Teodor 1983.
14
Antonescu 1968.
15
Antonescu 1968, 192; Teodor 1983, 95; Babeş 1993, 53.
16
Babeş 1993, 53.
17
Teodor 1983, 97; Teodor 1989, 69; Babeş 1993, 53; Rustoiu 2008, 125; Rustoiu 2009, 12-13; Marin 2011, 431.
18
Antonescu 1968; Babeş 1993, 53; Rustoiu 2008, 125; Rustoiu 2009, 12.
19
Antonescu 1968; Babeş 1993, 53; Rustoiu 2008, 125, fig. 60/9; Rustoiu 2009, 12.
20
Antonescu 1968, 193; Teodor 1983, 97 etc
21
Rustoiu 2008, 125; Rustoiu 2008, 12-13.
22
Plainer 2006, 23-37.
23
Rustoiu 2008, 125; Rustoiu 2009, 12.
24
Rustoiu 2008, 125; Rustoiu 2009, 12.
25
Teodor 1989, 69.
26
Glodariu/Iaroslavschi 1979, 132-135.
27
Ferencz/Dima 2009, 21, fig. 3/5.
28
Teodor 1983, 96.
29
Plainer 2006, 35.
30
Daicoviciu et al 1952, 299-301, 306; Daicoviciu et al 1955, 207-211; Glodariu 1975; Glodariu/Iaroslavshi 1979, 38-40; Glodariu
1982; Iaroslavshi 1997, 62-63; Ferencz et al. 2005; Ferencz et al. 2010; Ferencz et al. 2011; Ferencz 2012b, 48.
31
Glodariu/Iaroslavshi 1979, 55-56, fig. 21/6-7, 9; Bodó/Ferencz 2002, 127, fig 5/3.
32
Glodariu/Iaroslavschi 1979, 135.
185
Pl. III. 1. Groapa în care au fost descoperite piesele ce compuneau depozitul de la Negri, după Antonescu
1968; 2. Bare –lingou din fier descoperite la Negri, după Antonescu 1968; 3. Bare – lingou din fier desco-
perite la Oniceni, după Teodor 1983; 4. Elemente de lanţ pentru suspendat spada, descoperite la Negri,
după Rustoiu 2008..
186
funcţionat în interiorul fortificaţiei până în momentul războaielor33, presupunem că ar trebui să fie datată
la începutul secolului al II-lea. În orice caz, faptul că aceasta nu a mai fost transformată într-o piesă finită
pledează pentru o astfel de interpretare. O încadrare într-o altă epocă este mai puţin probabilă, pe de o
parte datorită morfologiei piesei care o recomandă ca analogie pentru cea de la Grădiştea Muncelului. Pe
de altă parte, deşi au fost înregistrate locuiri din alte epoci34, nu au fost identificate urme de prelucrare a
fierului decât pentru epoca regatului dac.
Concluzii
Deşi piesa achiziţionată de Muzeul din Deva nu a putut să fie regăsită în depozitele muzeului din
Deva , informaţiile păstrate în registrul de inventar precum şi desenul ne permit să presupunem care era
35
funcţionalitatea ei. Depozitele de bare de fier descoperite în Moldova ne ajută să înţelegem semnificaţia
celor trei piese. Ţinând cont de aceste analogii credem că este vorba despre o bară-lingou având un cor-
respondent în piesa descoperită la Grădiştea Muncelului.
Pentru explicarea dimensiunilor reduse ale exemplarelor identificate în mediul dacic intracar-
patic până în prezent, în comparaţie cu cele din spaţiul de la est de munţi se pot găsi diverse explicaţii.
Una dintre ele ar putea să fie legate de locul diferit de provenienţă al barelor într-un caz sau în altul36. Dar
şi diferenţele cronologice sunt în măsură să furnizeze argument privind dimensiunile.
Bare-lingou având dimensiuni mici au fost descoperite şi în alte zone din Europa. Un astfel de
caz a fost documentat în Germania, la Säffig, în apropiere de Koblenz. În cadrul depozitului de bare-
lingou compus din 9 piese, dimensiunile se înscriu între 15 şi 20 cm şi sunt considerate ca situîndu-se
printre cele mai mici şi mai uşoare obiecte de acest fel37. În ceea ce priveşte datarea, ele au fost atribuite
unei perioade cuprinse în intervalul LT C2 – LT D38. În lipsa unor analize metalografice ne este dificil
să precizăm locul de provenienţă, însă credem că avem de a face cu un import în cetatea dacică de la
Ardeu, iar destinaţia sa a fost aceea de materie primă pentru un atelier de fierărie. Cercetările din ultimii
ani au evidenţiat la Ardeu existenţa unui atelier de fierărie în care puteau să fie folosite şi astfel de bare
ca materie primă.
Explanation of the plates

Pl. I. 1. The location of Ardeu village, after Ferencz 2010; 2. Cetăţuie Hill, Eastern view,
photo I. V. Ferencz.
Pl. II. 1. Iron ignot-bar from Ardeu; Iron ignot-bar from Grădiștea Muncelului (after Glodariu/ Iarosla-
vschi 1979); 3. Records on the General Inventory Catalogue in the MCDR Deva Museum, concerning
the iron ignot-bar from Ardeu.
Pl. III. 1. The pit in which were found the iron ignots-bars in Negri, after Antonescu 1968; 2. Iron ignots-
bars from Negri, after Antonescu 1968; 3. Iron ignots-bars from Oniceni, after Teodor 1983; 4. Elements
of sword belts of La Tene type from Negri, after Rustoiu 2008.
Bibliografie
Antonescu 1968: Antonescu I., Depozitul de unelte din fier din comuna Negri – Bacău, şi implicațiile sale istorice,
Carpica 1, 189-197.
Babeş 1993: Babeş M., Die Poieneşti-Lukaševka-Kultur, Bonn 1993.
Bodó/Ferencz 2002: Bodó C./Ferencz I. V., Unelte meşteşugăreşti descoperite în aşezarea de la Feţele Albe, In: Gaiu
C. (coord.), Ateliere şi tehnici meşteşugăreşti. Contribuţii arheologice. Cluj-Napoca 2002, 121-143.
Daicoviciu et al. 1952: Daicoviciu C./Floca O./Duka P./Chirilă E./ Ferenczi Şt./Manoliu V./Pop I./Rednic M./Rusu
M./Teodoru H., Şantierul Grădiştea Muncelului. Studiul traiului dacilor în Munţii Orăştiei, SCIV
3, 1-2, 1952, 281-307.
33
Ferencz et al. 2005; Ferencz et al. 2010; Ferencz et al. 2011; Ferencz 2012b, 48.
34
Ferencz/Roman 2010, 173.
35
Începând din anul 1997 clădirea principală în care funcţionează muzeul a trecut prin mai multe etape succesive de amenajare.
Colecţia de arheologie se găseşte într-un amplu proces de rearanjare şi inventariere.
36
Rustoiu 2008, 125; Rustoiu 2009, 12.
37
Plainer 2006, 33.
38
Plainer 2006, 33.
187
Daicoviciu et al. 1955: Daicoviciu C./Bodor A./Ferenczi Şt./Gostar N./Rusu M./Winkler I./Crişan I./Ferenczi G.,
Şantierulu arheologic Grădiştea Muncelului – Blidarul. Rezultatele săpăturilor din campania 1954,
SCIV 4, 1-2/1955, 207-211.
Ferencz et al. 2005: Ferencz I. V. /Bodó C./Căstăian M., Ardeu, com Balşa, jud. Hunedoara, punct Cetăţuie, CCAR,
Campania 2004, Jupiter-Mangalia 2005, 56-57.
Ferencz/Dima 2009: Ferencz I. V./Dima C., Piese de armament dacice descoperite la Ardeu (jud Hunedoara), Studia
Universitatis „Babeş-Bolyai”, Historia 54, 1-2/2009, 18-34
Ferencz 2010: Ferencz I. V., Chei Romane descoperite la Ardeu, In: Pop H./Bejinariu I./Băcueţ-Crişan S./Băcueţ-
Crişan D. (eds.), Identităţi cultural locale şi regionale în context European. In memoriam Alexandri
V. Matei, BiblMusPorolissensis 13, Zalău, 287-292.
Ferencz/Roman 2010: Ferencz I. V./Roman C. C., The Dacian fortress from Ardeu – research directions, ActaTS 9,
2010, 173-184.
Ferencz et al. 2010: Ferencz I. V./Roman C. C./Căstăian C. M./Dima C./Popa C. I., Ardeu (com. Balşa, jud.
Hunedoara), CCAR, Campania 2009, Suceava 2010, 28-29.
Ferencz et al. 2011: Ferencz I. V./Roman C. C./Căstăian C. M./Dima C./Popa C. I., Ardeu (com. Balşa, jud.
Hunedoara), CCAR, Campania 2010, Sibiu 2011, 28-29.
Ferencz 2012a: Ferencz I. V., Aproape un secol de uitare. Unele repere istoriografice privind cetatea dacică de la Ardeu,
In: Drăgan C./Barna C. (ed.), Studii de istorie a Transilvaniei. Volum dedicat istoricului Ioachim
Lazăr la 70 de ani, Cluj Napoca/Deva 2012, 70-84.
Ferencz 2012b: Ferencz I. V., Cetăţuia dacică de la Ardeu, In: Ferencz I. V./ Beldiman C. (coord), Artă şi meşteşug în
epoca Regatului Dac. Artefacte de os şi corn. Catalog, Cluj Napoca, 47-49.
Ferencz 2013: Ferencz I. V., Dacian objects from Ardeu in the collection of the MNIR, Ziridava-Studia Archaeologica
27/2013, 135-144.
Ferencz/Florea 2013: Ferencz I. V./Florea M., A small silver spiral from Ardeu – Romania, Terra Sebus 5, 2013, 227-
236.
Glodariu 1975: Glodariu I., Un atelier de făurărie la Sarmizegetusa dacică, AMN 12, 1975, 107-134.
Glodariu/Iaroslavschi 1979: Glodariu I./Iaroslavschi E., Civilizaţia fierului la daci, sec II î. e. n. – I e. n.), Cluj-
Napoca 1976.
Iaroslavschi 1997: Iaroslavschi E., Tehnica la daci, Cluj-Napoca 1997.
Marin 2011: Marin T. E., Viaţa economică a dacilor din spaţiul est-carpatic, In: Sanie S./ Marin T. E. (eds.), Geto-dacii
dintre Carpaţi şi Nistru. Secolele II a. Chr. – II p. Chr., vol. 1, Iaşi, 425-444.
Nemoianu/ Andriţoiu 1975: Nemoianu L./Andriţoiu I., Sondajul arheologic de la Ardeu, com. Balşa, jud. Hunedoara,
CercArch 1, 1975, 181-190.
Rustoiu 2008: Rustoiu A., Războinici şi societate în aria celtică transilvăneană. Studii pe marginea mormântului cu
coif de la Ciumeşti, Cluj Napoca 2008.
Rustoiu 2009: Rustoiu A., Masters of Metals in the Carpathian Basin. Workshops, production centres and funerary
manifestations in the Early and Middle La Tène), EphNap XIX, 2009, 7-21.
Téglas 1885: Téglas G., Emlékek és leletek. Az Erdőfalvi barlangok, AÉ 5, 1885, 299-307.
Téglas 1888; Téglas G., Újabb barlangok az erdélyrészi Érczhegység övéből, Matematikai és természettudományi
Közlemények XIII, 1888, Budapest, 134 – 138.
Teodor 1983: Teodor S., Aspecte ale activităţii meşteşugăreşti în Dacia est-carpatică până la Burebista (Depozitul de
la Oniceni – Neamţ), Studia Antiqua et Archaeologica, 94-102.
Teodor 1989: Teodor S., Consideraţii asupra metalurgiei fierului în epoca Latène la est de Carpaţi, Thraco-Dacica
10, 1989, 66 – 73.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, RO
fiosifvasile@yahoo.com
188
Aşezarea din epoca romană (barbară) de la Culciu Mic-Völgyhát/ La siloz
Abstract: The Barbarian Roman Age settlement from Culciu Mic- Völgyhát/ La siloz .
In 1973 at Culciu Mic-Gropi de Siloz (Völgyhát), during the research of a Bronze Age settlement, a sunken
house and three pits dated to the Roman Age were excavated. Taking into account the disposal and dimensions
of the trenches, it can be observed that these features belong most probably to a unique housing unit and it
can be assumed that the settlement was composed of a few such units with more or less large empty areas
between them. The structure of the settlement was most probably one with spread out housing units and the
lack of the traces of industrial activities suggests a life style based dominantly on farming. The findings consist
of 295 pottery fragments, a bronze fibula of „Sarmatian” type and a fragment of a terra sigillata bowl of
type Dragendorff 37, BF Attoni, Cerialis VI or Belsus I, Rheinzabern. The pottery assemblage consists on the
following technological categories: fine wheel made pottery brick-like coloured (28 frgs, 10%); grey fine wheel
made pottery (218 frgs, 73,4%); brown rough wheel made pottery (1 frg, 0.3%); fine hand made pottery (1
frg, 0.3%); rough hand made pottery (47 frgs, 16%). The publication of the results of the excavations from
the settlement of Culciu Mic- Völgyhát, dated in the C1a and partially C1b chronological phases is bringing
new information regarding the material culture with elements belonging to the „Free Dacians” and to the
Germanic Przework culture from north-western Romania. The pottery assemblage has strong links with the
pottery production centre from Medieşu Aurit and suggests rather a „Free Dacian” ethnic identification for
the community inhabiting the settlement. The material culture from the settlement of Culciu Mic-Völgyhát
is different in comparison with that of the horizon of the massive penetration of the Przework culture
from the B2-C1 and partially C1a phases. The wheel made pottery is dominant but is lacking the stamped
pottery made following the technological transfer from Porolissum which is characteristic for the study area
beginning with the C1b-C2 phases. Also, the rough wheel made pottery is present in a low percentage. In our
opinion, this difference as well as the lack of feature types typical for the Przeworsk culture (rectangular pits
with burnt walls, buildings identified through rows of post holes) may indicate an ethnic assignation which
differs from the Germanic groups belonging to the Przeworsk culture. However, some Germanic elements are
present in the pottery assemblage uncovered (hand made pottery typical for the Przeworsk culture).
Резюме: Розміщення римської епохи (варварської) у Кулчу Мік- Вельдьгат/Ла Сілоз
У 1973 році , у Кулчу Мік- Силосні Ями (Вельдьгат) в рамках дослідження поселення епохи бронзи
були розкопана напівземлянка, і три ями, починаючи з римського періоду. Через розташування
і розміри секцій, ми можемо бачити, що ці комплекси, ймовірно, належать до одного блоку
житлових будинків і розміщення складалося з декількох блоків, кожен з яких мав більш-менш
широкий простір. Структура розміщення була спільною, ймовірно, з розкиданими одиницями
житла, відсутність ознак індустріальної активності вказує на стиль життя мешканців,
характерний переважно аграріям. Знахідка складається з 295 керамічних і однієї бронзової фібули
„сарматського” типу та фрагмент «Terra sigillata» з чаші Dragendorff 37, BF Atton Cerialis VI sau
Belsus I, Rheinzabern. За технологічними категоріями керамічний лот представлений наступним
чином: кераміка, виліплена на гончарному крузі, витончена, цегляного кольору (28 фрагментів,
10%) кераміка, виліплена на гончарному крузі, витончена, сажового кольору (28 фрагментів,
73,4 %.), кераміка, виліплена на гончарному крузі, груба, коричневого кольору (1 фрагмент, 0,3
%), кераміка, виліплена вручну, витончена (1 фрагмент, 0,3 %) і кераміка, виліплена вручну,
грубовата (47 фрагментів, 16%). Опублікування еволюції дослідження розкопок поселень з Кулчу
Мік - Вельдьгат, датована хронологічною фазою С1а і можливо частково С1б інформує нас щодо
матеріальної культури з елементами «вільних даків» та германськими елементами (культура
Прзеворск) з північно-західної території Румунії. Знайдена у поселеннях кераміка має тісні зв’язки
з центром виготовлення, який знаходиться неподалік, у Медієшул Ауріт та припускає, швидше
за все, етнічну ідентичність з «вільними даками» цих поселень. Матеріальна культура поселень
Кулчу Мік - Вельдьгат відрізняється від тієї, що потрапляє у масивний горизонт культури
Пзеворск у фазах В2 – С1 і частково С1а. Виключно переважає кераміка, ліплена на гончарному
крузі, але відсутня штампована кераміка, виготовлена внаслідок технологічного запозичення з
Пороліссум, характерною даному простору, починаючи з фаз С1б - С2, також кераміка, ліплена
Desen. 1. Planul general al săpăturilor de la Culciu Mic-Völgyhát/La siloz (prelucrat după Bader 1978,
Pl. 203).
190
на гочарному крузі, грубуватого аспекту, представлена в невеликій кількості. На наш погляд,

ця різниця, як і відсутність певних типів керамічних споруд характерних культурі Пзеворск
(прямокутних ям з випаленими стінами, споруди ідентифіковані як ями стовпного типу), може
вказувати на етнічну картину, відмінну від германської групи, носіїв культури Пзеворск. У
виявленому археологічному матеріалі з’являються також кілька германських елементів (ліплена
вручну кераміка, притаманна культурі Пзеворск).
Key words: Roman Age, settlement, Someş valley, Free Dacians, Przeworsk culture.
Cuvinte cheie: epoca romană, aşezare, valea Someşului, daci liberi, cultura Przeworsk.
Ключові слова: римський період, поселення, Долина ріки Сомеш, вільні даки, культура Пшеворск.
În spaţiul nord-vestic al României, în stadiul actual al cunoştinţelor, cercetarea aşezărilor

reprezintă principala sursă de cunoaştere arheologică a perioadei cuprinse între fondarea provinciei
Dacia şi epoca hunică de la mijlocul secolului V1, singura necropolă cercetată sistematic fiind cea de la
Medieşu Aurit-La Leşu, nepublicată până în prezent2. Microzona geografică a localităţii Culciu Mic face
parte din valea Someşului Mijlociu şi Inferior, câmpie caracterizată în antichitate prin cursuri secundare
ale Someşului cu multe zone mlăştinoase.
În zona localităţilor Culciu Mic şi Culciu Mare au fost efectuate mai multe săpături în anii
1960-1970. Primele sondaje au fost demarate în 1966, în aşezarea de la Culciu Mare-Zöldmező. Pe baza
informaţiilor existente ştim că au fost descoperite
trei locuinţe adâncite în pământ şi trei gropi
rectangulare cu pereţii arşi3. În 1967 şi 1971 a fost
sondată aşezarea de la Culciu Mare-Boghilaz. Pe
baza documentaţiei existente am putut identifica
două locuințe adâncite în pământ şi trei gropi de
diferite dimensiuni4. Alte complexe din epoca
romană au fost săpate în cadrul unui program de
cercetare a epocii bronzului. Începând din 1969 a
fost demarată cercetarea sistematică a aşezării de la
Culciu Mare-Sub Grădini. Au fost menţionate mai
multe complexe din epoca romană5, însă acestea au
rămas nepublicate până în prezent.
În 1973, la Culciu Mic-La siloz (Völgyhát),
cu ocazia cercetării unei aşezări din epoca bronzului,
au fost identificate mai multe complexe din epoca
romană (o locuință adâncită în pământ și mai multe
gropi)6.
Aşezarea se întinde pe un grind, având
dimensiuni aproximate la cca. 200 x 50-60 m. Ea a
fost descoperită cu ocazia săpării mai multor gropi de
silozuri, la sud de localitate, lângă drumul comunal
care porneşte din centrul localităţii în spatele fostei
ferme C.A.P. Au fost trasate 8 secţiuni în trei zone,
unde s-au conturat complexe deschizându-se
casete. Complexe databile în epoca romană apar
Desen 2. Planul general al săpăturilor de la Culciu doar în secţiunile 3, 4, și 5, concentrându-se într-o
Mic-Völgyhát/La siloz. Dispunerea complexelor singură zonă foarte bine definită. Sub nivelul arător
din epoca romană.
1
Gindele 2010, 273-276.
2
Matei/Stanciu 2000, nr. 89. (162), 65-67.
3
Matei/Stanciu 2000, nr. 55. (97), 43.
4
Gindele/Lazin 2010, 324, nota 2.
5
Matei/Stanciu 2000, nr. 55.(96), 43.
6
Matei/Stanciu 2000, nr. 56.(98), 44.
191
apare un strat de cultură de 20-30 cm din epoca

bronzului, care este întretăiat de complexele din
epoca romană. Un strat de cultură corespunzător
acestei perioade nu a fost identificat. Cu excepţia
aşezării de la Medieşu Aurit-Şuculeu, acest fapt
se poate semnala şi la celelalte aşezări din epoca
romană din Câmpia Someşului şi foarte probabil
se datorează atât arăturilor adânci, cât și evoluției
lor spațiale, cu precădere pe orizontală.
Cel mai important complex a fost definit
de autorul săpăturii ca o locuinţă (secţiunea
V) adâncită în pământ, aproximativ ovală, cu
dimensiuni de 3,96 x 2,44 m, fund neregulat,
adâncimea maximă de 1,35 m. O groapă s-a
conturat pe profilul estic al secţiunii III (Gr 2),
între metrii 28-30, imediat sub stratul arător,
adâncindu-se până la 1,95 m. În secțiunea a IV
a fost cercetată o altă groapă (Gr 1), ovală, 1,62
x 1,25 m, cu pereţi în pantă, adâncimea de 1,07
m. O a treia groapă s-a conturat în secţiunea V
(Gr 2), având formă ovală, 1,98 x 1,20 m, pereţii
coboară în pantă, adâncimea maximă fiind de
Desen 3. Locuinţa din S5. 1,15 m. S-a putut observa o treaptă de coborâre
în groapă.
La Culciu Mic-Volgyhát au fost cercetate o locuinţă şi trei gropi. Având în vedere dispunerea
şi dimensiunea secțiunilor, putem să observăm că aceste complexe aparţin foarte probabil unei singure
unităţi de locuire şi că aşezarea a fost compusă din câteva asemenea unități, între ele fiind spații mai
mult sau mai puţin largi. Structura aşezării era foarte probabil una cu unităţi de locuire răsfirate, lipsa
indiciilor unor activităţi industriale ne sugerează un mod de viaţă a locuitorilor cu caracter preponderent
agricol. Deşi săpăturile au avut un caracter de sondaj, totuşi putem semnala lipsa unor tipuri de complexe
(gropi cu pereţi arşi, contrucţii identificate prin şiruri
de gropi de stâlpi) caracteristice altor aşezări din
Câmpia Someşeană.
Descoperirile se compun din 295 fragmente
ceramice şi o fibulă din bronz tip „sarmatic”. Deşi
lotul de la Culciu Mic-Völgyhát dispune de relativ
puține fragmente ceramice, având în vedere că acestea
se încadrează foarte probabil într-o singură fază de
evoluţie a aşezării, acestea pot oferi informaţii relevante
pentru dezvoltarea acestora în valea Someşului.
Pe categorii tehnologice lotul ceramic se prezintă
astfel: ceramica modelată la roată, fină, de nuanţele
cărămiziului (28 frg., 10 %); ceramica modelată la
roată, fină, de nuanţele cenuşiului (218 frg., 73,4%);
ceramica modelată la roată, zgrunţuroasă, cafenie (1
frg., 0,3 %), ceramica modelată cu mâna, fină (1 frg.,
0,3 %) şi ceramica modelată cu mâna, grosieră (47 frg.,
Desen 4. Groapa 1 din S4.
16 %).
Ceramica modelată la roată, fină.

Străchini (50 frg. 17 % din totalul fragmentelor ceramice descoperite, din care cu vopsea roşiatică
7 frg., cărămizii 2 frg., nuanţele cenuşiului 41 frg.).
O categorie tehnologică aparte sunt străchinile din pastă cărămizie cu urme de vopsea roşiatică pe
192
suprafaţă. La prima vedere acestea ar putea

fi considerate importuri romane. În lipsa
unor investigaţii arheometrice pe ceramică,
pentru studiul acestei categorii ceramice ne
putem sprijini doar pe analiza tipologică. Un
indiciu important privind producţia locală
în Barbaricum avem din aşezarea de la
Petea-Csengersima, unde această categorie a
apărut în umplutura atelierelor de producţie
ceramică7. Pentru palierul cronologic la
care se află aşezarea de la Culciu Mic-
Völgyhát este relevantă producţia ceramică
din centrul ceramic apropiat de la Medieşu
Aurit-Şuculeu, unde a fost descoperită
acestă categorie tehnologică, însă stadiul
prelucrării nu ne permite să constatăm o
legătură directă cu producţia locală. Din
Desen 5. Groapa 2 din S5. punct de vedere cronologic această categorie
este prezentă în spaţiul nord-vestic al
României începând din prima jumătate a sec. II., în faza de început a aşezării de la Petea-Csengersima8,
lipseşte însă în complexele din perioada războaielor marcomanice şi reapare după acestea, în faza II de
evoluție a așezării, dispărând odată cu generalizarea producţiei de ceramică ştampilată.
Din punct de vedere tipologic, această categorie este reprezentată în proporție mare de străchini,
dar apare şi ulciorul sau oala. Aceași situație se poate observa la Petea-Csengersima, unde apar alături
de străchini şi câteva fragmente de ulcioare sau chiupuri. La Culciu Mic-Völgyhát avem patru străchini
Tabel 1. Procentajele tipurilor ceramice de la Culciu Mic-Vőlgyhát/La siloz.
reconstituibile grafic. Strachina cu buză îngroşată, rotundă, cu pereţi tronconici (Fig. 1: 1) seamănă
mult cu forme romane, dar apare şi în mediu barbar la Petea-Csengersima9, la fel şi strachina fără buză
pronunţată, cu pereţi drepţi (Fig. 1: 3). Exemplarul cu buză trasă spre exterior, cu corp bombat (Fig. 1: 3)
este o formă comună, cel cu buză îndoită spre exterior şi cu profilatură în mijlocul corpului (Fig. 1: 4) are
corespondent cenuşiu chiar în această aşezare (Fig. 1: 5, 6).
Categoria tehnologică cea mai bine reprezentată în aşezările barbare din epoca romană în spaţiul
nord-vestic al României este ceramica modelată la roată, fină, cenuşie. La Culciu Mic-Völgyhát putem să
identificăm mai multe tipuri de străchini. Străchinile cu pereţi care coboară drept, cu diametrul maxim al
corpului aproximativ egal sau mai mic decât diametrul buzei. Exemplarele cu o profilatură pe diametrul
maxim al peretelui sunt lustruite cu dungi orizontale pe exterior în registrul între buză şi profilatură, au
buze uşor trase spre exterior (Fig. 1: 5, 6). Au corespondent tipologic la Petea-Csengersima, din complexul
316 din a 4-a fază de evoluţie, la fel ca varianta fără profilatură (Fig. 1: 7) sau fără buză pronunțată din
7
Gindele/Istvánovits 2011, 182.
8
9
Gindele/Istvánovits 2009, 529, Abb. 46, tip 03.01.53.
193
Foto 1. Imagini din timpul săpăturilor.
194
Foto 2. Fragmente ceramice descoperite la Culciu Mic-Völgyhát/La siloz.
195
Fig. 1. Tipuri de străchini de la Culciu Mic-Völgyhát/La siloz.

196
Fig. 2. Tipuri de ulcioare de la Culciu Mic-Völgyhát/La siloz.

faza 2a de evoluție a aşezării(Fig.1: 8)10. Strachina cu diametrul la buză mai mic decât diametrul maxim
al corpului, cu două nervuri în registrul dintre acestea (Fig. 1: 9) nu este o formă tipică pentru această
perioadă.
Strachina cu perete în unghi (Fig. 1: 10) cu caneluri în partea inferioară este foarte probabil
o formă transpusă la roată a străchinilor modelate cu mâna din cultura Przeworsk, ornamentate
asemănător. Exemplele sunt multiple, amintim doar strachina modelată cu mâna din mormântul 28 de
la Chmielów, datat în faza B2 11. sau un exemplar din spaţiul nord-vestic al României, din aşezarea de la
Berveni- Holmoş12.
O categorie aparte sunt străchinile de mari dimensiuni care, având în vedere înălţimea lor pot fi
denumite şi castroane. În aşezarea de la Culciu Mic-Völgyhát avem tipuri cu buză îngroşată, trasă uşor
spre exterior, cu corp bombat (Fig. 1: 11- 14); cu buză puţin pronunţată, cu diametrul gurii mai mare
decât diametrul unghiului obtuz al corpului (Fig.1: 15, 16) şi un exemplar cu buză orizontală, trasă spre
exterior, cu pereţi drepţi (Fig. 1: 17).
Tipul de strachină cu frecvenţa cea mai mare de la Culciu Mic-Völgyhát este cel cu buză foarte
puţin trasă afară, subţiată la capăt, formă biconică, dar cu unghi larg pe diametrul maxim al corpului
(Fig. 1: 18-27). Acestea pot fi clasificate doar în funcţie de mărimea lor.
Ulcioare (99 frg. 33,5 % din totalul fragmentelor ceramice descoperite, din care cu vopsea
roşiatică 4 frg., cărămizii 9 frg., nuanţele cenuşiului 86 frg.).
Având în vedere starea fragmentară a ulcioarelor le putem face o clasificare tipologică doar în
funcţie de următoarele criterii: forma buzei-gâtului, forma corpului şi secţiunea torţii. Toate exemplarele
de ulcioare de la Culciu Mic-Völgyhát se pot include în tipul cu gât cilindric, cu diferite variaţiuni la buză:
buză trasă spre exterior (Fig. 2: 1), fără buză pronunţată (Fig. 2: 2, 3), sau cu buză îngroşată, rotundă în
secţiune (Fig. 2: 4, 5). Acest tip de ulcior a fost limitat foarte clar la Petea-Csengersima, în fazele de
evoluţie 2b şi 4 a aşezării13. Această formă a corpului am întâlnit-o la două exemplare. Ele au gât cilindric,
corp bombat (Fig. 2: 6, 7), la un exemplar toarta porneşte din buză şi se închide pe umăr. Din punct de
vedere al formei secţiunii torţilor avem un tip cu un singur canal pe partea superioară (Fig. 2: 8) şi torţi
cu secţiune rotundă (Fig. 2: 9-11). Aceste tipuri se regăsesc la Petea- Csengersima în fazele de evoluție
2b şi 4 ale așezării14.
Oale/chiupuri. (97 frg. 33 % din totalul fragmentelor ceramice descoperite, din care cu vopsea
roşiatică 1 frg., cărămizii 5 frg., nuanţele cenuşiului 91 frg.).
Datorită lipsei unor exemplare întregibile analiza noastră se bazează doar pe fragmentele
10
11
Godlowski/Wichmann 1998, 135, Taf. XLII,2.
12
Gindele 2010, 31, Abb.11, 1.
13
14
Gindele/Istvánovits 2009, 538, Abb. 55, tip 1. şi 2.1.
197
Fig. 3. Tipuri de chiupuri de la Culciu Mic-Vőlgyhát/La siloz.

din partea superioară a acestor categorii ceramice, care pe baza dimensiunilor pot da indicii despre
dimensiunea vaselor întregi. Din punct de vedere al profilaturii buzelor, oalele şi chiupurile sunt
asemănătoare, acestea fiind puţin pronunţate, sau trase spre exterior. Buzele cu diametrul între 8- 10 cm
aparţin foarte probabil unor oale de mici dimensiuni, cu pereţi subţiri (fig. 3: 1), sau mai groşi (fig. 3:
2). Următoarea categorie are o dechidere a gurii între 12-17 cm. Aceasta poate fi fără buză pronunţată
(fig. 3: 3) sau cu buze lungi trase spre exterior (fig. 3: 4, 5). Vasele cu diametrul la buză între 25-28 cm
198
Fig. 4. Ceramica modelată cu mâna de la Culciu Mic-Vőlgyhát/La siloz.

se pot include în categoria chiupurilor de mici dimensiuni. Acestea pot avea buze mai puţin pronunţate,
îngroşate (fig. 3: 8, 9) sau lungi, trase spre exterior, însă nu orizontale (fig. 3: 10-12). În aşezarea de la
Petea-Csengersima tipurile cu buze îngroşate apar în fazele de evoluţie 1 şi 2 a aşezării15, cele cu buze
alungite sunt mai târzii.
Ceramica modelată cu mâna se poate împărți în două categorii tehnologice: cea fină, negricioasă
şi cea grosieră. Categoria fină apare în spaţiul nord-vestic al României, în număr mare, în contexte
germanice, sporadic în prima jumătate a secolului II şi masiv începând cu perioada războaielor
marcomanice. Este o categorie care dispare într-o perioadă relativ scurtă de timp în urma contactului cu
tehnologia ceramicii modelate la roată, de producţie locală (tip Medieşu Aurit) sau romană. La Culciu
Mic-Völgyhát această categorie este reprezentată doar de un singur fragment, un fund probabil de
strachină (Fig. 4: 1). Aplicarea semnului crucii pe ceramică este o procedură de ornamentare întâlnită
în cadrul culturii Przeworsk. Îl putem aminti pe cel de pe un vas modelat cu mâna de la Obolin, din
mormântul 45a16, datat faza B2, dar şi din etapele cronologice ulterioare de pe ceramica modelată la roată
de la Igolomia17.
15
16
Czarneczka 2007, 209, Taf. XLV, 17.
17
Dobrzańska 1990, 170, Pl. LXXIX.
199
Categoria ceramicii grosiere,

modelate cu mâna (47 frg., 16 %) este
reprezentată de pahare (1 frg.), străchini
(2 frg.) şi oale (44 frg.). Paharele de mici
dimensiuni (Fig. 4: 2) sunt cunoscute din
epoca romană, din mai multe aşezări din
Bazinul Tisei Superioare (Šebastovce18,
Michalovce-Hrádok19, Beregdaróc-MOL 49
Lh.20). Strachina miniaturală, globulară, cu
Fig.5. Fragmentul de terra sigillata de la Culciu Mic. buze trase spre interior (Fig. 4: 3) este un
După Bader 1974-75. tip mai rar. Din Bazinul Tisei Superioare un
vas asemănător ca formă, însă de mai mari
dimensiuni putem semnala la Trstené na Hornáde21. Strachina cu buze puţin pronunţate, cu pereţi
aproape drepţi are analogii bune la Trstené na Hornáde22 sau Prešov23.
Datorită stării fragmentare a ceramicii descoperite o clasificare tipologică relevantă a oalelor
întâmpină greutăţi. La Petea-Csengersima fragmentele de oale au fost clasificate pe baza formei părţii
superioare în trei categorii24. Dintre acestea la Culciu Mic-Völgyhát apare categoria oalelor mai zvelte
(Fig. 4: 5-9) şi cea cu umăr rotunjit, diametrul maxim spre mijlocul vasului (Fig. 4: 10- 12). Ornamentica
ceramicii grosiere modelate cu mâna de la Culciu Mic-Völgyhát se rezumă la alveole la baza a două
fragmente de vase (Fig. 4: 13, 14), la impresiuni realizate cu unghia pe buza unui vas (Fig. 4: 12) şi la linii
scurte, incizate pe o strachină miniaturală (Fig. 4: 3).
Din punct de vedere al degresantului, ceramica modelată cu mâna de factură grosieră poate să fie
clasificată în două grupuri: cu mai multă ceramică pisată (34 frg., 72% din ceramica grosieră) şi cu mai
mult nisip şi pietricele (13 frg., 18 % din ceramica grosieră).
Pe parcursul săpăturilor a fost descoperit un singur fragment de terra sigillata, în SIV, la
adâncimea de -25 cm. Este un fragment dintr-un bol Dragendorff 37, BF Attoni Cerialis VI sau Belsus
I, Rheinzabern, prima jumătate a sec. III 25, datat mai târziu, la republicare în a doua jumătate a sec. II26.
Afluxul de terra sigillata în Bazinul Tisei Superioare a fost prelucrat recent de M. Ardeleanu, observându-
se că majoritatea importurilor (70%) au pătruns în a doua jumătate a sec. II- prima jum. a sec. III27.
Se poate constata un număr mai mare al importurilor de terra sigillata în partea vestică a teritoriului,
aceasta foarte probabil venind pe calea Pannoniei.
Fibula descoperită în locuința din secțiunea 5 este de tip sarmatic, varianta cu buton la cap.
Deşi acest tip de fibulă este denumită convenţional „sarmatică” a fost produs în ateliere germanice din
Barbaricum şi într-o singură locaţie provincială romană, la Porolissum28. Fibula de la Culciu Mic poate
provine de la Porolissum, fiind foarte apropiată de forma tiparului descoperit din păcate într-un strat de
dărâmătură, datat larg în sec. III29.
Din punct de vedere geografic o altă posibilă zonă de producţie pentru fibula de la Culciu Mic
poate fi sud-estul Poloniei în arealul culturii Przeworsk, unde alte tipare indică existenţa unor posibile
ateliere. Un tipar a apărut într-un mormânt (M 24) din necropola de la Prusiek, datată în general în fazele
B2b, B2-C1, C1a30. Existenţa unui atelier a fost presupusă pe baza unor fibule semifinite într-o aşezare
18
Lamiová-Schmiedlová 1969, 459, Abb.37: 9, 11.
19
Budinský-Krička 1963, 23, Obr.15: 2.
20
Pintye 2010, 116, 16 ábr.: 5; 145, 46 ábr.: 2.
21
Jurečko 1983, 329, obr. 30: 7.
22
Jurečko 1983, 351, obr. 53: 9.
23
Budinský-Krička 1963, 26, Obr.16: 3.
24
Gindele/Istvánovits 2009, 24-27.
25
Bader 1974-75, 272.
26
Gabler/Vaday 1986, 14.
27
Ardeleanu 2013, 5.
28 Cociş/Bârcă 2013, 173.
29
Gudea/Tamba 2008, 95.
30
Madyda-Legutko et al. 2007, 64, 69.
200
apropiată de Prusiek la Grodzisko

Dolne31
Fibulele „sarmatice” au fost
analizate de M. Mączyńska, având
o largă răspândire geografică în
Europa centrală32. Datarea pentru
exemplarele din nordul Dunării
este faza C1a, cu menţiunea că
exemplarele cele mai timpurii pot
apărea în faza B2-C1 şi cele mai târzii
în C1b33.
Săpătura de la Culciu Mic-
Völgyhát, foarte probabil şi din cauza
dimensiunilor reduse a surprins o
singură fază de evoluţie din aşezare.
Datorită configuraţiei terenului şi
a apropierii de intravilan nu avem
informaţii privind dimensiunile
Fig.6. Fibulă de bronz din caseta aferentă gropii 1 din S IV. aşezării şi nici nu putem să facem
precizări privind fazele de evoluţie
anterioare sau ulterioare complexelor
surprinse în săpătură. Având în vedere datarea dată de fibulă şi analogiile din fazele de evoluţie 2-4 din
aşezarea de la Petea- Csengersima putem să precizăm că faza de evoluţie surprinsă în săpătură se datează
în faza cronologică C1a. Pentru că în cazul aşezărilor o încadrare cronologică restrânsă poate fi mai puţin
realizabilă, s-ar putea că cea de la Völgyhát să se întindă parţial şi în faza C1b.
În fazele C1a şi C1b se petrec schimbări importante în evoluţia culturii materiale din spaţiul
nord-vestic al României. Cultura materială germanică caracteristică orizontul de aşezări Moftinu Mic-
Merli tag34, Panic-Uroikert35, faza Ia-b de dezvoltare a aşezării Petea- Csengersima36 reflectă orizontul
pătrunderii masive al purtătorilor culturii Przeworsk în timpul războaielor marcomanice din faza
cronologică B2-C1. Fibula de fier cu picior întors dedesubt, tipul Almgren VI. 162, de la Hereclean-
Dâmbul Iazului37, din acelaşi orizont cultural, indică însă, că caracteristicile contextelor pot continua
parţial şi în faza cronologică C1a.
Cultura materială din aşezarea de la Culciu Mic-Völgyhát este diferită faţă de cea a orizontului de
pătrundere masivă a culturii Przeworsk din fazele B2-C1 şi parţial C1a. Predomină net ceramica modelată
la roată, însă lipseşte ceramica ştampilată produsă în urma transferului tehnlogic de la Porolissum,
caracteristică pentru spaţiul studiat începând din fazele C1b- C2. De asemenea, ceramica modelată la
roată cu aspect zgrunţuros este prezentă în număr redus. După părerea nostră această diferenţă poate
indica o imagine etnică diferită faţă de grupul de germanici, purtători ai culturii Przeworsk.
În Bazinul Tisei Superioare, pe parcursul secolelor II-IV, aşezările sunt caracterizate printr-o
cultură materială cu origini atât în mediul dacilor liberi, cât şi în mediul culturii Przeworsk. În unele
aşezări predomină elementele germanice în altele cele dacice, care pot indica o imagine asupra realităților
etnice ale habitatului. În stadiul actual al cercetărilor, principala categorie de descoperiri care poate indica
apartenenţa culturală este ceramica modelată cu mâna. Din categoria ceramicii modelate cu mâna de la
Culciu Mic-Völgyhát, fragmentul de vas din pastă fină, negricioasă cu analogiile menţionate indică o
influenţă a culturii Przeworsk, din categoria grosieră lipsesc ornamentele plastice (butoni, brâu alveolat)
caracteristice culturii materiale dacice sau ceaşca dacică. Ceramica modelată la roată de la Culciu Mic-
31
Czopek/Podgórska-Czopek 2004, 77, 7/b-d,f.
32
Mączyńska 2003, 312-313, Karte 1; Mączyńska 2011, 69, Abb.28.
33
Mączyńska 2011, 70.
34
Gindele 2014.
35
Matei/Stanciu 2000, 69, nr. 182, 310-314, pl. 129-133.
36
Gindele/Istvánovits 2009, 45-46.
37
Stanciu/Matei 2004, p. 761, 774, pl. VI.24.
201
Völgyhát este mai timpurie decât transferul tehnologic masiv roman, caracterizat prin ceramica ştampilată
de tip Porolissum şi foarte probabil se leagă de producţia ceramică de la Medieşu Aurit-Şuculeu. Unele
tipuri de vase modelate la roată pot fi considerate de influenţă dacică, acestea apar ca atare şi pe teritoriul
polon al culturii Przeworsk38. Aici includem capacele (pl. 1:4; pl. 2:3) sau fructierele (pl. 3: 8; pl. 4: 1).
Pe baza cercetărilor din aria localităţilor de la Culciu Mic- Culciu Mare (Culciu Mare- Zöldmező39,
Culciu Mare-Boghilaz40, Culciu Mic-Völgyhát) putem creiona o evoluţie a habitatului în microzonă.
Toate aceste cercetări au surprins câte o singură fază de evoluţie din așezări, fapt datorat foarte probabil
suprafeţelor relativ mici dezvelite. Săpăturile nu au oferit însă până acum indicii privind existenţa unei
aşezări centrale, cu mai multe faze de evoluţie şi cu activităţi industriale în zonă (zgură, rebuturi de vase
de la ateliere de ars ceramică etc.).
În stadiul actual al cercetărilor în microzona studiată nu cunoaştem locuiri din prima jumătate
a sec. II şi din epoca războaielor marcomanice. În această perioadă foarte probabil populaţia a fost rară,
însă în spaţiul nord- vestic al României există câteva aşezări. Nu cunoaştem până în prezent efectul
cuceririi Daciei de către romani asupra așezărilor dacice rurale din Bazinul Tisei Superioare, cele
cunoscute în spaţiul nord- vestic al României din prima jumătate a sec. II se pare că nu continuă o locuire
anterioară41. Schimbări importante ale habitatului se petrec în perioada războaielor marcomanice odată
cu pătrunderea masivă a purtătorilor culturii Przeworsk (faza B2-C1, parţial C1a). Ceramica germanică
apare în contextele din prima jumătate a secolului II, însă doar în această perioadă se individualizează
un orizont de aşezări caracteristic acestei populaţii42. În perioada ulterioară războaielor marcomanice se
petrece un proces de influențare reciprocă a culturii materiale germanice şi ale „dacilor liberi”. Din această
perioadă (C1a) datează locuirea cercetată la Culciu Mic- Völgyhát. Foarte probabil centrul economic
regional a fost la Medieşu Aurit- Şuculeu, aflat la nord de Someş, la cca 7 km în linie dreaptă de aşezarea
studiată de noi, astfel ceramica a fost procurată de acolo, punând amprenta culturală a atelierelor asupra
locuitorilor.
Cultura materială la nivelul ceramicii se schimbă începând din perioada C1b-C2, având loc un
tranfer tehnologic dinspre atelierele din Dacia (foarte probabil Porolissum). Cel mai vizibil component
al acestui transfer este ceramica ştampilată, cenuşie de tip Porolissum, însă transformarea tehnologică
şi tipologică a fost generală, la nivelul întregii producţii ceramice43. Locuirea cercetată la Culciu Mare-
Boghilaz se datează în această perioadă, fibula de argint, cu ornamente filigranate, tip Straze-Sakrau este
un indicator cronologic important al transferului tehnologic roman de producţie ceramică44.
De la sfârșitul epocii romane- începutul primei epoci a migraţiilor (sfârşitul C3-D1), se poate
data locuirea de la Culciu Mare- Zöldmező45. Cultura materială se continuă parţial din fazele anterioare
prin prezenţa (redusă) a ceramicii ştampilate şi zgrunţuroase, însă apar și elemente noi caracteristice
epocii migraţiilor.
Publicarea fazei de evoluție cercetată prin săpături ale așezărilor de la Culciu Mic-Völgyhát,
datate în faza cronologică C1a și poate parțial în C1b aduce informații noi privind cultura materială
cu elemente de „daci liberi” și elemente germanice (cultura Przeworsk) din spațiul nord-vestic al
României. Ceramica surprinsă în așezare are legături strânse cu centrul de producție aflat în apropiere,
la Medieşu Aurit și sugerează mai degrabă o identificare etnică de „daci liberi” a așezării. Această
idee poate fi argumentată cu diferența evidentă dintre materialul de la Culciu Mic- Völgyhát și cel al
așezărilor orizontului invaziv germanic (Moftinu Mic- Merli tag, Panic- Uroikert, faza Ia-b de dezvoltare
a așezării Petea- Csengersima, Hereclean-Dâmbul Iazului46), precum și cu lipsa unor tipuri de construcții
caracteristice culturii Przeworsk (gropi rectangulare cu pereți arși, construcţii identificate prin șiruri de
38
Florkiewicz 2008, 280, 293.
39
Matei/Stanciu 2000. nr. 55. (97).43
40
Gindele/Lazin 2010, 324, nota 2.
41
Pericei-Str. Gouţ 764 (Pop et al. 2004); faza 1 Zalău-bd. Mihai Viteazu 104-106 (Matei/Stanciu 2000, 90, Pl. 308-310); faza de
început Petea-Csengersima (Gindele/Istvánovits 2009, 45); faza 1 Medieşu Aurit-Şuculeu (Gindele 2013, 17).
42
Moftinu Mic-Merli tag (Gindele 2014); faza 1 Petea-Csengersima (Gindele/Istvánovits 2009, 45-46); Panic- Uroikert (Matei/
Stanciu 2000, nr. 100 (182), 69- 71); Hereclean-Dâmbul iazului (Matei/Stanciu 2000, nr. 82 (133), 48- 51).
43
44
Gindele/Lazin 2010, 324.
45
Stanciu 2008, 155.
46
Gindele 2014.
202
gropi de stâlpi). Apar însă și câteva elemente germanice în materialul arheologic descoperit (ceramică
modelată cu mâna tipică pentru cultura Przeworsk).
Bibliografie
Ardeleanu 2013: Ardeleanu, M., Imports of terra sigillata in the Upper Tisza basin. Statistic view and historical
remarks. Manuscript.
Bader 1974-75: Bader T., Descoperiri de „terra sigillata” în teritoriile situate la nord- vest de Dacia romană. Zur
Verbreitung der Sigillaten im nordwesten Siebenbürgens, Sargetia XI-XII, 1974-75, 269-276.
Bader 1978: Bader, T., Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei/Die Bronzezeit in Nordwestsiebenbürgen,
Bucuresti1978.
Budinský-Krička 1963: Budinský- Krička V., Sidlisko z doby rimskej a zo zaciatkov stahovania narodov v Presove.
Siedlung aus der römischen und der beginnenden Völkerwanderungszeit in Presov, SlovArch XI-1,
1963, 5- 59.
Cociş/Bârcă 2013: Cociş S. I./Bârcă V., The workshops and production of „sarmatian” brooches (Almgren group VII,
series I), Dacia N.S. LVII, 2013, 161-175.
Czarneczka 2007: Czarneczka K., Monumenta Archaeologica Barbarica. XIII. Obolin. Ein Gräberfeld der Przeworsk-
Kultur in Südmasowien, Warszawa 2007.
Czopek/Podgórska-Czopek 2004: Czopek S./Podgórska-Czopek J., Osada z okresu rzymskiego w Grodzisku Dolnym,
stan. 22 w Switle dotychcyasowzch badań, Europa Barbarica. Monumenta Studia Gothica 4,
Lublin 2004, 71–77.
Dobrzańska 1990: Dobrzańska H., Osada z późnego okresu rzymskiego w Igołomi, woj. krakowskie I-II. The Late
roman Settlement at Igolomia. Part I- II., Wrocław, Warszawa, Kraków 1990.
Florkiewicz 2008: Florkiewicz I., Dakische Elemente in der frühen Römischen Kaiserzeit in der Przeworsk-Kultur
auf dem Gebiet Polens. Elementy dackie w kulturze przeworskiej we wczesnym okresie rzymskim
na obszarze Polski. In: Droberjar E./Komoróczy B./Vachůtová D. (Hrsg.), Barbarská sídliště.
Chronologické, ekonomické a historické aspekty jejich vývoje ve světle nových archeologických
výzkumů (Archeologie Barbarů 2007). Spisy Arch. Ústavu AV ČR Brno 37 (Brno 2008), 279-303
Gabler/Vaday 1986: Gabler, D/Vaday, A.: Terra sigillata im Barbaricum zwischen Pannonien und Dazien. Fontes
Archaeologici Hungariae, Budapest 1986.
Gindele 2010: Gindele R., Die Entwicklung der kaiserzeitlichen Siedlungen im Barbaricum im nordwestlichen Gebiet
Rumäniens, Satu Mare 2010.
Gindele 2013: Gindele R., Die Problematik der barbarischen Siedlungen im Nord‑Westen Rumäniens zwischen der
Gründung der Provinz Dakien und den Markomannenkriegen, EphNap XXIII, 2013, 11–30.
Gindele 2014: Gindele R., Die Siedlung in Moftinu Mic – Merli Tag. Probleme im Zusammenhang mit den
Markomannenkriegen in den Siedlungen im Nordwesten Rumäniens. In: Cociş S. (Hrsg.),
Archäologische Beiträge Gedenkschrift zum hundertsten Geburtstag von Kurt Horedt, Cluj, 2014,
139-152.
Gindele/Istvánovits 2009: Gindele R./Istvánovits E., Die römerzeitliche Siedlung von Csengersima‑Petea, Satu Mare
2009.
Gindele/Istvánovits 2011: Gindele R./Istvánovits E., Die römerzeitlichen Töpferöfen von Csengersima-Petea, Satu
Mare 2011.
Gindele/Lazin 2010: Gindele R./Lazin Gh.: Aşezarea barbară din epoca romană de la Culciu Mare-Bogilaz. Die
römerzeitliche barbarische Siedlung von Culciu Mare- Boghilaz. In: Pop H./Bejinariu I./Băcueţ-
Crişan S./Băcueţ- Crişan D., (ed.): Identităţi culturale locale şi regionale în context european. In
memoriam Alexandri V. Matei, Cluj- Napoca, 2010, 323- 343.
Gudea/Tamba 2008: Gudea N./Tamba D., Despre o jumătate de tipar bivalv din bronz, pentru turnat fibule prin
metoda cerei pierdute, RevBistriţei 22, 2008, 95-100.
Jurečko 1983: Jurečko P., Prispevok k riešeniu problematiky osidlenia Východo Slovenska v dobe rimskej, HC 14,
1983, 277- 379.
Lamiová-Schmiedlová 1969: Lamiová-Schmiedlová M., Römerzeitliche Siedlungskeramik in der Südvestslowakei,
SlovArch XVII.2, 1969, 403-501.
Maczyńska 2003: Maczyńska M., Die sogenannten „sarmatischen“ Fibeln in Mittel und Osteuropa, In: von Carnap-
Bornheim C.(ed.), Kontakte-Kooperation-Konflikt. Germanen und Sarmaten zwischen dem 1.
und 4. Jahrhundert nach Christus, Neumünster 2003, 303-332.
Maczyńska 2011: Maczyńska M., Die frühvölkerwanderungszeitliche Hortfund aus Lubiana Kreis Koscierzyna
(Pommern), BerRGK 90, 2009 (2011).
203
Madyda-Legutko et al. 2007: Madyda-Legutko R./Rodzińska-Nowak J./Zagórska-Telega J., Wyniki dalszych badań
na cmentarzysku kultury przeworskiej w Prusieku, stan. 25, pow.Sanok, Rocznik Przemyski,
Archeologia 43, 2, 2007, 61-69.
Matei/Stanciu 2000: Matei Al. V./Stanciu I., Vestigii din epoca romană (sec. II–IV. p. Chr. în spaţiul nord‑vestic al
României/Funde der römischen Kaiserzeit (2.–4. Jh. n. Chr.) im Nordwestgebiet Rumäniens, Zalău
2000.
Pop et al. 2004: Pop H./ Pripon E./Csók Zs., Dacians at the north‑western frontier of Dacia 2nd century A. D. In:
Ruscu L. /Ciongradi C. /Ardevan R. /Roman Cr. /Găzdac Cr. (Hrsg.), Orbis Antiqvus. Studia in
honorem Ioannis Pisonis, Cluj‑Napoca 2004, 687–703.
Pintye 2010: Pintye G., Császárkori településrészlet Beregből: MOL 49. lelőhely (Beregdaróc-Zsid). Függelék: Régészeti
és történeti adatok a falu Árpád- és középkori előzményéhez, Gesta IX. Archeometria és Régészet
2010, 98-152.
Stanciu 2008: Stanciu I., Etapa finală a epocii romane imperiale şi începutul epocii migraţiilor în Barbaricum-ul
din nord-vestul României/The final stage of the Roman imperial period and the beginning of the
migration in the Barbaricum from north-west Romania. EphNap 18, 2008, 147-169.
Stanciu/Matei 2004: Stanciu I./Matei Al., Sondajul din aşezarea de la Bocşa- La Pietriş (com. Bocşa, jud. Sălaj).
Contribuţii la determinarea etapei de început a epocii romane imperiale târzii în nord- vestul
României. The Bocşa- La pietriş excavation (Sălaj County). Contributions to the determination
of the first stage of the late roman imperioal period in north- western Romania. In: Ruscu L. /
Ciongradi C. /Ardevan R. /Roman Cr. /Găzdac Cr. (Hrsg.), Orbis Antiqvus. Studia in honorem
Ioannis Pisonis, Cluj‑Napoca 2004, 755-778.
Tiberius Bader
Hemmingen, DE
tib.bader@web.de
Robert Gindele
Muzeul Judeţean Satu Mare, RO
robigindele@yahoo.com
204
205
206
207
208
Pl. 1. Ceramică modelată la roată, fină din S3/Gr 2 cas. – 1- 1,2 m (1-5) şi – 0,10- 0,40 m (6-11).
209
Pl.2 . Ceramică modelată la roată, fină (1-4, 12) sau semifină (6), zgrunţuroasă (11), modelată cu mâna
fină (13) sau grosieră (5, 7-10, 14). S4 groapa sec. III (din pereţi) (S4/Gr 1): 1-5; S 4 car. 20,5-22, groapă,
- 0,70 m (S4/Gr 1)Ş 7-10, 13, 14; S 4 car. 20,5-22, groapă, - 0,70 m (S4/Gr 1): 6, 11, 12.
210
Pl. 3. Ceramică modelată la roată, fină (1, 3-9, 11) şi modelată cu mâna ,grosieră (2, 10, 12-14) din S 5 gr.
Car. 11- 14 (S5/Gr 2).
211
Pl. 4. Ceramică modelată la roată (1, 3) şi cu mâna, grosieră (2, 4-9). S 5 gr. 2, (din pereţi) (S5/Gr 2) (1,
3); Locuinţă (2, 4-9).
212
Pl. 5. Ceramică modelată la roată, fină (1-12) şi zgrunţuroasă (13) din locuinţă.
213
Pl. 6. Ceramică modelată la roată, fină (1-14) din locuinţă.
214
215
216
Sarmații și organizarea provinciei Dacia (în oglinda descoperirilor arheologice)
Abstract: Sarmatians and the organization of province Dacia (in the light of the archaeological
finds).
Trajan’s Dacian Wars generated a power vacuum on the territory east of the Tisza. Jazygs who took the
Roman side in the fights got into a beneficial position they were quick to exploit. Archaeological evidence
supports the suggestion that following the wars Sarmatian territory gradually spread to the left bank of
the Tisza. The number of finds, if not suddenly, but increased. This is the period, the beginning of the 2nd
century AD when the territory of the Banat becomes to be significantly populated by Sarmatians. All these
refer to a new group of migrants from the steppe. On the basis of tamga finds this ethnic group freshly
arriving to the Carpathian Basin, at least partly, can be associated with Roxolans. In a strange way objects
that can be connected with Dacians appear in the burials of the Great Hungarian Plain in this period (and
not earlier when, according to the written sources, the most part of the Plain was under Dacian control). It
is also the time when the strengthening of Roman-Sarmatian connections can be observed, that will really
develop around the end of the 2nd century.
Резюме: Cармати і організація провінції Дакія (в світлі археологічних знахідок).
Дакійські війни Траяна породили владний вакуум на території на схід від річки Тиса. Язиги, які
воювали на боці римлян, опинились у сприятливій позиції, чим швидко скористались. Археологічні
дані підтверджують припущення про те, що після дакійських війн територія сарматів
поступово розширилася на лівобережну Тису. Кількість знахідок збільшується, хоча і не різко. Це
період, початок II століття н.е., коли територія Банату заселяється переважно сарматами.
Всі ці аспекти належать до нової групи мігрантів зі степу. Грунтуючись на результатах
знахідок знаків типу Тамга, ця етнічна група недавно прибула у Карпатський басейн, може бути,
принаймні частково, пов’язаною з роксоланами. Дивним чином, об’єкти можуть бути пов’язані
з даками, з’являються в могилах Великої Угорської Низовини в цей період (а не тоді, коли, згідно
з письмовими джерелами, в основному рівнина була під контролем даків). Насправді це період, в
якому може спостерігатися інтенсифікація римсько-сарматського з’єднання, яке буде зростати
в кінці другого століття. н.е.
Key words: Jazygs, Roxolans, Dacians, Trajan’s Dacian Wars, tamgas.

Cuvinte cheie: iazigi, roxolani, daci, războaiele lui Traian, semne de tip tamga.
Ключові слова: язиги, роксолани, даки, війни Траяна, знаки типу тамга.
În a doua jumătate a secolului I. d. Hr. extinderea teritorială a sarmaților era încă în desfăşurare,
acest lucru în mare măsură determinând istoria evenimentelor și a politicii din regiune. Romanii în mod
conștient au încercat limitarea barbarilor din teritoriile învecinate imperiului, printre care și pe sarmați.
Unul din punctele de cotitură în istoria sarmaților din Bazinul Carpatic a fost perioada războa-
ielor dacice. Când au apărut în regiunea noastră sarmații, dacii erau deja vechi adversari ai Imperiului
Roman. În secolul al II-lea a. Hr. au scăpat de sub tutela celtică, și începând cu sfârșitul secolului au deve-
nit adversari serioși ai romanilor. Soluționarea situației dacice începând cu perioada domniei lui Caesar
a revenit la actualitate. Confruntarea finală însă s-a lăsat mult așteptată și până la urmă ea se leagă de
numele lui Traian.
De evenimentele războiului purtat cu dacii de către Traian nu au rămas deoparte nici iazigii.
Comportamentul ostil anterior s-a schimbat. Până la această dată – probabil de-a lungul Dunării de Jos
– putea să fi existat un coridor, prin care sarmații din Bazinul Carpatic au putut păstra relațiile cu tribu-
rile din neamul lor (în primul rând cu roxolanii de lângă Dunărea de Jos), respectiv, aproape tot atât de
important pentru ei, cu orașele din zona pontică.1 Decebal a mers atât de departe cu extinderea (până în
1
O informație dintr-un izvor mai târziu se referă la acest coridor și anume într-un loc din Iordanes (Iord. 74.XII.), conform
căruia granița dintre iazigi și roxolani a fost râul Aluta (= Olt). Această dată, după András Alföldi, putea fi valabilă doar între
perioada domniilor lui Burebista și Decebal: Alföldi 1942, 188 – cu literatura anterioară, respectiv Mócsy 1977, 441.
Fig. 1. Locuri de descoperiri la est de Tisa înainte de războaiele marcomanice. 1: Békésszentandrás, 2:

Endrőd–Szujókereszt, 3: Hódmezővásárhely–Fehértó, 4: Hódmezővásárhely–Kakasszék, 5: Martfű–Zsó-
fia major, 6: Nagyszénás–Árpád-halom, 7: Nyíregyháza–Felsősima, 8: Öcsöd–Bábocka, 9: Öcsöd–Mogy-
oróshalom, 10: Szarvas, 23. lelőhely, 11: Szegvár–Oromdűlő, 12: Szentes–Donát, 13: Szentes–Kistőke, 14:
Tiszaderzs, 15: Tiszafüred, 16: Törökszentmiklós.
perioada 103-104) încât „a cucerit o parte și din teritoriile iazigilor (teritoriu care nu le-a mai fost înapo-
iat nici de către Traian când i s-a cerut).”2 Regele dacilor prin acest gest a tăiat probabil acel coridor atât
de important iazigilor (între altele din cauza lipsei materiilor prime pe teritoriile așezărilor de câmpie).
Sarmații din Bazinul Carpatic, fiind obligați să renunțe la modul lor de viață și să se sedentari-
zeze treptat, ocupându-se cu agricultura, au ajuns într-o situație dificilă prin pierderea teritoriilor de pe
lângă Dunăre. Decizia lui Traian de a pune capăt amenințărilor statului dac în expansiune, dobândind
2
DIO LXVIII.10.3. – traducerea în lb. maghiară: Fehér/Kovács 2004, 37. Cercetările anterioare explică cu aceast eveniment
retragerea treptată a „orizontului de aur” sarmat la sfârșitul secolului I., fiind de părere că obiectele caracteristice de aur ale
acestuia au sosit din orașele nord-pontice (Vaday 1982/83). De fapt nu este sigură nici confecționarea lor pontică, cu atât mai
mult că toate morminte databile provin de la sfâșitul secolului I. (Istvánovits/Kulcsár 2007).
218
Fig. 2. Placa din aur de la Dunaharaszti cu indicarea semnului de tip tamga (fotografia autorilor).
totodată bogăția uriașă a lui Decebal, are potețialul de a aduce o schimbare radicală în regiune. În acelaşi
timp, roxolanii din regiunea Dunării de Jos – afectați sensibil de evoluția romanilor împotriva dacilor –
au încheiat alianță cu dacii.3
Amprentele arheologice, de altfel foarte grăitoare, ale alianței iazigo-romane sunt descoperirile
monetare legate de războaiele lui Traian purtate împotriva dacilor pe întreg teritoriul Câmpiei Maghiare
(inclusiv pe teritoriile de peste Tisa!) în Barbaricumul sarmat.4 Acest lucru se poate explica prin faptul că
sarmații care trăiau în acel timp în Bazinul Carpatic, respectiv cei care s-au stabilit acolo în viitorul apro-
piat au primit inclusiv bani, printre altele, de la aliații lor romani. Atunci când iazigii, după războaiele
dacice, au invadat regiunile de peste Tisa, au luat cu ei desigur aceste monede.
Luptele cu dacii s-au terminat pe la sfârșitul verii anului 106. Traian a demarat organizarea noii
provincii Dacia. Examinând organizarea provinciei din punctul de vedere a barbarilor dorim să ne refe-
rim la două probleme importante. Una este apartenența Banatului, iar cealaltă problema teritoriului pe
care – cum am relatat mai sus – Decebal „l-a luat de la iazigi”.
Descoperirile din Bácska și Banat au fost adunate și evaluate pentru prima dată de Milleker
Bódog, efortul fiind continuat de Párducz Mihály. În urma cercetărilor efectuate de cei doi s-a evidențiat
că teritoriul a fost dens populat de sarmați.5 În anii 1990, în Bazinul Aradului, au fost înregistrate 26 de
situri sarmate.6 Acestea sunt situate la vest de Arad, în timp ce la est s-a găsit material de factură dacică și
morminte de incinerație. Prezența lor se poate atesta începând din secolul al II-lea. Această descoperire
sugerează că cele două populații – dacii și sarmații – au împărțit acest teritoriu din fața limesului. Carac-
teristica relației este că nu se consideră un fenomen izolat prezența unor vase dacice în morminte sarma-
te. Caracterul de „zonă de contact” al regiunii sugerează amestecul materialului descoperit (a ceramicii)
în cadrul unor situri (de ex. Şeitin/Sajtény).7 Dacă ne uităm spre vest, putem remarca că invazia sarmată
a regiunii Bácska a fost aproape tot atât de densă. Numărul siturilor sarmatice înregistrate în Bácska și
Banatul sârbesc se ridică la peste 200, dintre care 60 de așezări și 44 de cimtire se află pe malul stâng al
Tisei.8 Datarea majorității acestora în momentul de față – în lipsa cercetărilor sistematice – este incertă,
dar după părerea autorilor se poate demonstra cu siguranță prezența sarmaților la începutul secolului al
II-lea. Totodată trebuie să adăugăm faptul că, din perioada dintre fondarea provinciei Dacia și războaiele
marcomanice, îndeosebi din Câmpia Maghiară, avem date din relativ puține situri (foto 1.).
Unul dintre motive este faptul că dispunem de un număr atât de mic de complexe, ce nu pot
fi datate în mod credibil pentru această perioadă. Posibilitățile sunt limitate foarte mult de faptul că
așezările timpurii, unde nu apar încă vasele de tip terra sigillata sau alte obiecte de import, nu pot fi da-
tate cu exactitate. Astfel, în creionarea istoriei așezărilor din regiunile de peste Tisa, putem folosi, în mod
paradoxal, în mare măsură, doar descoperirile legate de necropole.
Cel mai timpuriu material sarmatic databil în mod exact din Bazinul Carpatic este de pe la
sfârșitul secolului I. Potrivit surselor, în acest timp a început deja mutarea sarmaților pe malul stâng al
Tisei. Analizând aceste probleme, ar trebui să găsim răspunsuri la niște întrebări, care nu sunt chiar noi.
1. Când au fost ocupate teritoriile sau unele zone de la est de Tisa de către sarmați?
După războaiele lui Traian, teritoriile la est de Tisa au ajuns treptat sub dominaţia sarmaților.
3
Alföldi 1940, 138.
4
Fülöp 1976, 253.
5
Milleker 1897/1899/1906; Párducz 1942; Tóth 1986, 59.
6
Hügel/Barbu 1997. Săpăturile de salvare efectuate pe traseul autostrăzilor nou construite au mărit considerabil acest număr.
7
Hügel/Barbu 1997.
8
Dautova-Ruševljan 1990. Lavinia Grumeza citează în teza sa de doctorat nu mai puțin de cincizeci de necropole din situri
bănățene (luând în considerare partea română, sârbă și maghiară a Banatului). (Mulțumim Laviniei Grumeza pentru amabila
informare verbală!)
219
Fig. 3. Mezőkövesd–Patakra járó-dűlő, mormântul 31 (Patay 2003, 1–2. kép).
Cel mai timpuriu material arheologic sarmatic din Bazinul Carpatic – așa numitul „orizont de morminte
cu descoperiri de aur” – este cunoscut din teritoriile dintre Dunăre și Tisa. Extinderea teritorială nu s-a
produs atât de repede. Descoperirile provenite din prima jumătate a secolului al II-lea – în primul rând
morminte – s-au găsit într-un număr relativ mic pe malul stâng al Tisei, și ele se limitează în primul rând
la valea propriu zisă a râului.9
9
Istvánovits/Kulcsár 2007.
220
Fig. 4. Tipuri de fibule din contexte sarmatice din sec II. din Bazinul Carpatic 1–3, 6: Endrőd–Szujók-
ereszt, mormintele 133., 45., 83. şi 89. (Vaday/Szőke 1983, 15: 10., 6: 1., 7: 6., 10: 12. kép), 4: Bag (desco-
perire nepublicată în Magyar Nemzeti Múzeum), 5: Orosháza tanyák, MÁV homokbánya, mormântul 5.
(Nagy 2005, 5: 1. kép)
Cunoaștem doar câteva părţi din așezări, despre care s-a presupus că au fost locuite înainte de
mijlocul secolului al II-lea. De altfel, această mențiune referitoare la așezări se poate extinde la întregul
Barbaricum sarmat din Bazinul Carpatic.10 Cei care au publicat descoperirile așezărilor din Ártánd–Kis
și Nagyfarkas-domb, precum și din Szegvár–Orom-dűlő, le-au datat la începutul secolului al II-lea.11 În
10
Vaday/Szekeres 2001, 234: „În ciuda datelor izvoarelor scrise nu cunoaștem nicio așezare sarmată din perioada anterioară
mijlocului secolului al II-lea d.Hr.”
11
Nepper 1985. 235., Istvánovits et al. 2006.
221
aceste situri ceramica lucrată cu mâna este prezentă în proporție mai mare decât în așezările datate într-o
perioadă mai târzie, totodată se poate constata prezența materialului arheologic de natură dacică și celti-
că.
În ceea ce privește descoperirile funerare din epocă, se creionează următorul tablou. Ritul, com-
parativ cu perioada cea mai timpurie, a așa numitului „orizont de aur”, a rămas identic în linii mari,
însă artefacte din aur apar doar în cazuri excepționale. Nu este clar dacă, începând cu această perioadă,
obiectele de aur nu mai sunt depuse în morminte, sau dacă absența lor se motivează prin proporția con-
siderabilă a mormintelor jefuite, de multe ori extrem de minuțios.
Despre cimitire putem relata pe scurt doar că, în această perioadă, putem identifica aproape
toate elementele rituale care rămân caracteristice sarmaților în următoarele trei secole și jumătate. Aici
sunt incluse: orientarea principală S-N, șanțuri circulare la unele morminte, unele artefacte din inventar
(oglindă, fusaiolă, vas etc.), respectiv amplasarea lor (de ex. vasul la picioare), apariția orientării inverse,
utilizarea sicriului etc.12
În această perioadă s-a răspândit moda purtării fibulelor, iar în cazul femeilor sarmate este
caracteristic portul mărgelelor: la nivelul gâtului, la brațe, la brâu și la picioare. Cu siguranță, e dificil
(chiar imposibil) de stabilit dacă este vorba despre mărgele brodate pe haine sau încălțăminte, sau dacă,
în unele cazuri, formează brățări. Poate că s-a purtat la brâu o bandă brodată cu mărgele. Inventarul
funerar în cazul bărbaților este mult mai modest decât la femei. De obicei se descoperă o trusă de unelte
de păstorit, câte o fibulă sau o cataramă. Arme au fost așezate în mormânt în cazuri foarte rare. Arma
caracteristică epocii este sabia cu mâner inelat. Alături de acestea avem cunoștință de un singur vârf de
săgeată (mormântul 133 din Endrőd–Szujókereszt), cu trei aripi și spin de fixare.13 În inventarul funerar
al mormintelor de femei, bărbați și copii vasele sunt relativ frecvente.
2. Putem presupune un nou val de pătrundere sarmatică din stepă?
Căutând răspunsul la această întrebare nu putem ignora semnele de tip tamga ale sarmaților
din Bazinul Carpatic.14 Cel mai caracteristic dintre semnele de clan(?) de pe teritoriul Ungariei se poate
vedea pe placa de aur de la Dunaharaszti (foto 2). Analogia excelentă a acesteia a fost identificată pe
malul stâng al Nistrului într-un mormânt cu un inventar foarte bogat descoperit în Porogi. Modelul
semnului de tip tamga este identificat cu modelul din Porogi ca fiind al regelui alan sau aorș Farzoios.15
Un semn asemănător este cunoscut și pe monedele domnitorilor kușani.16 O altă analogie se găsește pe
harnașamentul din mormântul de inhumație cu diademă din Kobiakovo, lângă Rostov. Această ulti-
mă descoperire este de menționat și pentru faptul că cei care au publicat acest mormânt de la sfârșitul
secolului I – începutul secolului al II-lea au ajuns la concluzia că șirul mormintelor de o bogăție ieșită
din comun din această epocă din regiunea Donului Inferior trasează de fapt centrul tribal al regiunii.
În perioada aceasta respectivul trib sarmat putea fi numai alan.17 Acestă presupunere ni se pare foarte
probabilă. După cum am mai menționat, semnul de tip tamga din Dunaharaszti se poate identifica cu
semnul tamga al alanului/aorșului Farzoios, rege care a bătut monedă la Olbia şi a domnit între anii 64-
81.18 Realizarea plăcii de aur din Dunaharaszti poate fi datată destul de exact. Se pune problema: când a
ajuns în Bazinul Carpatic?
Semnele de tip tamga a lui Farzoios apar doar pe puține descoperiri, astfel nici nu am putea în-
cerca să răspundem, dacă nu am cunoaște în număr mai mare obiectele prevăzute cu tamga aparținând
lui Inismeios care l-a urmat la tron și a domnit în jurul anilor 80. Acestea din urmă au fost luate în
evidență de Mircea Babeș.19
În dave, cetățile de pământ dacice folosite ca centre tribale, – în primul rând în valea Siretului –
au fost descoperite mai multe obiecte sarmatice. Alături de psalia de fier având semn de tamga învelită
12
Kulcsár 1998.
13
Vaday/Szőke 1983, 15. foto 9. Mai nou s-a pus problema că lucrurile stau altfel. Conform unei noi descoperiri din Nyíregyháza,
putem crede că sarmații din Bazinul Carpatic au folosit la început vârfuri de săgeți de mărime mică, săgeți de tip scitic, și o
parte din vârfurile de săgeți din descoperiri întâmplătoare, definite mai demult drept scitice, pot fi legate eventual de sarmați
(Istvánovits/Kulcsár 2014).
14
Cu aceste probleme ne-am ocupat detaliat într-un studiu anterior – Istvánovits/Kulcsár 2006, motiv pentru care aici marcăm
doar referirile cele mai importante privitoare la tema lucrării de față. Vezi și: Istvánovits/Kulcsár 1997.
15
Istvánovits/Kulcsár 1997, 161, XX. Planșa 1, XXI. Planșa 2, tamga din Porog: XXI. Planșa 4; Симоненко/Лобай 1991, 62–56.
16
Tolsztov 1950, 152, 35. fig.
17
Прохорова/Гугуев 1992, 160.
18
Карышковский 1982; Карышковский 1988.
19
Babeş 1999, Abb. 12.
222
cu foiță de aur de la Ocnița și mânerul de corn cu tamga de la Poiana mai putem vorbi despre cazurile
de la Răcătău (vas) și din situl de la Brad. Tot aici putem aminti cazanul descoperit la Piatra Șoimului. În
cazul altor obiecte – de exemplu oglindă, vârf de săgeată, clopot de bronz etc. – este dificil să le stabilim
originea, dar pot fi între ele şi artefacte sarmatice. Când apar ca inventar funerar alături de schelete, pu-
tem presupune că avem de a face cu un mormânt sarmatic deoarece dacii în această epocă au practicat
incinerația.20
Harta de răspândire a obiectelor cu semne de tip tamga sugerează o expansiune sarmatică mai
puternică în această perioadă. Se pune problema dacă este vorba despre dominaţie politică sau despre o
migrație de populaţie. După părerea noastră, placa cu semnul de tip tamga a ajuns la Dunaharaszti încă
pe la sfârșitul secolului I. În consecință, am putea presupune pentru acest moment o prezența politică sau
etnică a aorșilor (eventual a alanilor) în Bazinul Carpatic. Semnul de tip tamga indică prezența unor elite,
un indiciu important în condițiile în care despre aorșii din Bazinul Carpatic nu există nici o mențiune
în izvoare, și nici despre alanii din perioada timpurie. Luând în considerare datele izvoarelor scrise care
indică clar prezența iazigilor, există posibilitatea că iazigii în acest timp au făcut deja parte din alianța
tribală al aorșilor sau alanilor. Având în vedere perioada de domnie a lui Farzoios, este sigur că nu primul
val de migratori sarmați au adus placa de la Dunaharaszti (poate și celelalte obiecte cu tamga), pentru că
ei – sau cel puțin o mică parte a lor – se aflau deja în Câmpia Maghiară cel târziu în anul 50.21 Contradicția
se rezolvă dacă ne gândim că migrația lor în masă continua încă pe la sfârșitul secolului I. (sau chiar se
intensifică în această perioadă?!).
O altă posibilitate la care ne putem gândi pe baza apariției obiectelor cu semne de tip tamga în
mediul dacic este ca proprietarul plăcii de aur să fi ajuns în Bazinul Carpatic cu ocazia războaielor dacice
sau în perioada premergătoare acestora.22 Pentru perioada războaielor lui Traian, sunt cunoscute bine
legăturile de alianță dintre daci și roxolani. Această alianță se poate concretiza prin artefactele sarmatice
din descoperirile efectuate în davele dacice precum și prin obiectele cu semne de tip tamga din Câmpia
Maghiară. În cazul acestei ipoteze interpretarea denumirii de roxolan23 poate lega șirul evenimentelor.
Poporul alan alb = rox-alan poate în acest caz da indicii despre afilierea tribală (alan) a lui Farzoios și
Inismeios.
Analizând materialul arheologic din perioada războaielor dacice și de după ele, la prima vedere
se observă situația paradoxală că nu cunoaștem ansambluri de descoperiri definite în mod clar dacice
databile în perioada secolului I d.Hr. Obiectele cele mai timpurii de acest gen apar după războaie, adică
chiar când aceste teritorii au ieșit de sub dominația dacică. Aici se încadrează mormântul 31 din situl
Mezőkövesd–Patakra járó-dűlő, unde într-un mormânt de femeie sarmată a fost descoperită o garnitură
de bijuterii dacice, colan, brățară și inel (foto 3.).24 Femeia din mormântul de la Veresegyház a avut (și)
o bijuterie dacică. Aceste obiecte, pe baza analogiilor și a fibulelor găsite alături de ele sunt foarte bine
datate în perioada de trecere dintre secolele I-II – la începutul secolului al II-lea. În aceste două mor-
minte, conform ritualului, au fost inhumate femei aparținătoare elitei. Celelalte descoperiri atestă relații
externe extinse: alături de bijuterii dacice au fost găsite un colier și o fibulă romană, o brățară din zona
Vistulei, o fibulă dalmațiană.25
Majoritatea lor sunt importuri rezultate din comerțul recent început: un vas vopsit cu motive
figurale,26 un bol vopsit în culoare roșie de Pompei, o amforă și în primul rând fibule. Acestea din urmă
fac parte în special din inventarul mormintelor. Aici putem încadra fibulele puternic profilate, cu picior
20
Harhoiu 1993; Babeş 1999, 225, 230.
21
Istvánovits/Kulcsár 2006, 203–210.
22
Ne gândim la marea invazie a roxolanilor pe teritoriile Dunării de Jos din anul 69 și la perioada dintre războaiele dacice.
23
Alemany 2000, 8–9.
24
Patay 2003.
25
Mesterházy 1986. Un fragment de colan asemănător celei din Mezőkövesd și Veresegyház a fost descoperit în hotarul localității
Orgovány. (Szabó 1939, III. tábla 9).
26
Maróti/Vaday 1980. Răspândirea în Barbaricum a vaselor de culoare roșie și cu motive figurative semnalează bine expansiunea
timpurie treptată. Alături de piesele din Szeged și Szolnok se așează ca „un bastion înaintat” locul de descoperire al celui de-al
treilea vas (Debrecen).
223
în formă de evantai, și fibulele de tip ancoră (foto 4.). La baza datării stau în primul rând importurile.27
Alături de ele apar și primele oglinzi romane din tipul cu marginile perforate.28 O parte a obiectelor
romane nu a ajuns pe teritoriile Barbaricumului prin intermediul comerțului. Pe primul loc putem
remarca piesa cea mai frumoasă a epocii romane din Câmpia Maghiară: statuia de bronz reprezentând
Victoria descoperită împreună cu ceramică sarmatică și romană în situl din Akasztó–Döbrögecpuszta
care, după părerea celui care a publicat-o, a ajuns probabil pe teritoriile barbare în vremea războaielor
domițiene.29 De asemenea, nu poate fi considerată marfă comercială fragmentul de zale romană de pa-
radă din Orgovány, datat pe la sfârșitul secolului I – începutul secolului al II-lea și mânerul de pateră de
la Jászszentlászló cu o datare asemănătoare.30
În concluzie, putem spune că războaiele lui Traian cu dacii au creat un vid de putere pe teritorii-
le de la est de Tisa, situaţie de care au profitat iazigii care au luptat alături de romani. Sursele arheologice
atestă că teritoriul locuit de sarmați, după războaie, s-a extins treptat pe malul stâng al Tisei. Materialul
arheologic descoperit, chiar dacă nu foarte numeros, crește odată cu evoluţia cercetărilor. În acest timp
începe popularea mai accentuată a teritoriilor din Banat. Acest fapt indică că dinspre stepe a sosit un
nou grup de populație în Bazinul Carpatic – iar acesta, conform apariției semnelor de tip tamga, poate
fi identificat cu roxolanii. În mod paradoxal, în mormintele acestei epoci au apărut artefacte care pot
fi legate de daci. De asemenea, tot în această perioadă observăm întărirea legăturilor sarmato-romane,
care vor evolua mai accentuat spre sfârșitul secolului.
Bibliografie
Alemany 2000: Alemany A., Sorces on the Alans. A Critical Compilation. Handbook of Oriental Studies, Central Asia,
Leiden – Boston – Köln 2000.
Alföldi A. 1940: Alföldi A., Dákok és rómaiak Erdélyben, Századok 74, 1940, 129–180.
Alföldi A. 1942: Alföldi A., A pesti oldal új urai. In: Szendy K. (Szerk.), Budapest története I. Budapest az ókorban I.
Budapest, 1942, 172–235.
Babeş 1999: Babeş M., Ein Tamga-Zeichen aus der dakischen Siedlung von Ocniţa (Buridava). In: Boroffka, N./
Soroceanu, T. (Hrsg.): Transsilvanica. Archäologische Untersuchungen zur älteren Geschichte des
südöstlichem Mitteleuropa. Gedenkschrift für Kurt Horedt. Rahden/West 1999, 223–239.
Dautova-Ruševljan 1990: Dautova-Ruševljan, V. Dosadašnji rezultati istraživanja i problemi pri proučavanju
sarmatske kulture u Vojvodini. – Current analysis of research and problems investigating the Sarmatic culture
in Vojvodina, RVM 32, 1990, 81–94.
Fehér /Kovács 2004: Fehér B./Kovács P., Pannonia története Kr. u. 54–166 közt. Historia Pannoniae ab a. D. LIV
usque ad a. D. CLXVI, Fontes Pannoniae Antiquae II. Budapest 2004.
Fülöp 1976: Fülöp Gy., Újabb tanulmány a római érmek szarmata kori forgalmáról a mai magyar Alföldön. – A new
paper on the circulation of Roman coins during Sarmathian times on the contemporary Hungarian Plain.
AÉ 103, 1976, 253–262.
Harhoiu 1993: Harhoiu, R., „Tezaurul” de la Buzău – 1941. – Der „Schatzfund” von Buzău – 1941, SCIVA 44.1, 1993,
41–51.
Hügel/Barbu 1997: Hügel, P./Barbu, M., Die Arader Ebene im 2. – 4. Jahrhundert n. Chr. – Cậmpia Aradului în
secolele II–IV p. Ch. In: Gudea, N. (Ed.): Römer und Barbaren an den Grenzen des römischen Daciens. –
Romani şi Barbari la frontierele Daciei romane. AMP XXI, 1997, 539–596.
Iord.: Iordanes: Getica. A gótok eredete és tettei. Kiss Magdolna gondozásában. Vivarivm fontivm 1. Pécs 2002/
Budapest, 2004.
Istvánovits/Kulcsár 1993: Istvánovits E./Kulcsár V., Tükrök a császárkori és a kora népvándorlás kori barbár népeknél
a Kárpát-medencében. – Der Spiegel der Kaiser- und Frühvölkerwanderungszeitlichen Barbarenvölker im
Karpatenbecken. – Зеркала варварских народов Карпатского бассейна в римское время и раннюю
эпоху переселения народов. HOMÉ XXX–XXXI. 2, 1993, 9–58.
Istvánovits/Kulcsár 1997: Istvánovits E./Kulcsár V., Adatok az alföldi szarmaták vallásához és törzsi hovatartozásához.
27
Vaday 1989, 76–78.
28
Istvánovits/Kulcsár 1993. 14.
29
Thomas 1972.
30
Thomas 1976; Thomas 1976A.
224
– Some data on the religion and tribal attribution of the Sarmatians of the Great Hungarian Plain. JAMÉ
XXXVII–XXXVIII, 1995–1996 (1997), 153–188.
Istvánovits/Kulcsár 2006: Istvánovits E./Kulcsár V., Szarmata nemzetségjelek a Kárpát-medencében. – Sarmatian
clan signs in the Carpathian basin. Nationale Zeichen der Sarmaten im Karpatenbecken, Arrabona 44.1,
2006, 175–186.
Istvánovits/Kulcsár 2007: Istvánovits E./Kulcsár V., Az első szarmaták az Alföldön (Gondolatok a Kárpát-medencei
jazig foglalásról). – The first Sarmatians in the Great Hungarian Plain (Some notes on the Jazygian
immigration into the Carpathian Basin). JAMÉ XLVIII, 2006 (2007), 203–237
Istvánovits/Kulcsár 2014: Istvánovits E./Kulcsár V., Sarmatian arrows in the Carpathian Basin – revisited. Rodzińska-
Nowak, J. (Red.): Honoratissimum assensus genus est armis laudare. Studia dedykowane Profesorowi
Piotrowi Kaczanowskiemu z okazji 70 rocznicy urodzin. Kraków, 2014 (in print)
Istvánovits et al. 2006: Istvánovits E./Lőrinczy G./Pintye G. 2006: A Szegvár–oromdűlői császárkori telep. – Die
frühkaiserzeitliche Siedlung von Szegvár–Oromdűlő, MFMÉ–StudArch 11, 2005, 51–114.
Карышковский 1982: Карышковский, П. О., О монетах царя Фарзоя. Дзис-Райко, Г.А. (ред.): Археологические
памятники Северо-Западного Причерноморья. Киев 1982, 66–82.
Карышковский 1988: Карышковский, П. О., Монеты Ольвии. Очерк денежного обращения Северо-Западного
Причерноморья в античную эпоху, Киев, 1988.
Kulcsár V. 1998: Kulcsár V., A kárpát-medencei szarmaták temetkezési szokásai. – Погребальный обряд сарматов
Карпатского бассейна. – The burial rite of the Sarmatians of the Carpathian Basin, Múzeumi Füzetek 49,
Aszód, 1998.
Maróti/Vaday 1980: Maróti É./Vaday A. 1980, Kora császárkori figurális díszítésű, festett kerámia Pannoniában és
a szarmata Barbaricumban. – Frühkaiserzeitliche bemalte Keramik mit figuraler Verzierung in Pannonien
und im sarmatischen Barbaricum. StComit 9, 1980, 79–94.
Mesterházy 1986: Mesterházy K., Frühsarmatenzeitlicher Grabfund aus Veresegyház. – Kora szarmata kori sírlelet
Veresegyházról, FA 37, 1986, 137–161.
Milleker 1897/1899/1906: Milleker B., Délmagyarország régiségleletei a honfoglalás előtti időkből I–III. Temesvár,
1897, 1899, 1906.
Mócsy 1977: Mócsy, A. Die Einwanderung der Iazygen, ActaAntHung XXV, 1977, 439–446.
Nagy 2005: Nagy D., Az Orosházi-tanyák, MÁV-homokbánya szarmata temetője. – Sarmatisches Gräberfeld aus der
MÁV-Sandgrube von Orosházi-tanyák, SZKMÉ VII, 2005, 11–48.
Nepper 1985: M. Nepper I., Császárkori szarmata telep Biharkeresztes–Ártánd Nagyfarkasdombon. – Eine
sarmatische Siedlung aus der Kaiserzeit, Gelegen auf dem Nagyfarkas-Hügel, Biharkeresztes–Ártánd, DMÉ
1982 (1985), 101–249.
Patay 2003: Patay R., Korai szarmata sír Mezőkövedről. Előzetes jelentés a Patakra járó-dűlőben feltárt szarmata
temetkezésekről. – Ein frühsarmatisches Grab in Mezőkövesd. (Vorbericht über die in Mezőkövesd, Patakra
járó-Flur freigelegten Sarmatischen Bestattungen). MFMÉ–StudArch IX, 2003, 135–143.
Párducz 1942: Párducz M., A szarmatakor legkorábbi emlékei a Bánságban. – Les trouvailles Sarmatiques les plus
anciennes du Bánság. AÉ 69, 1942, 305–328.
Прохорова/Гугуев 1992: Прохорова Т.А./Гугуев В.К., Богатое сарматское погребение в кургане 10
Кобяковского могильника. – A rich Sarmatian burial the kurgan 10 of Kobyakovo cemetery. SА 1992.1,
142–161.
Szabó 1939: Szabó, M. Jazyg-szarmata sírok Kecskemét környékén. – Jazygisch-sarmatische Gräber in der Umgebung
von Kecskemét, FA I–II, 1939, 100–108.
Симоненко/Лобай 1991: Симоненко А. В./Лобай Б. И., Сарматы Северо-Западного Причерноморья в I в.
н.э. Киев, 1991.
Thomas 1972: Thomas E., Frühkaiserzeitlicher Victoria-Statuette aus dem Barbaricum. – Koracsászárkori Victoria-
szobrocska a Barbarikumból, Cumania I, 1972, 57–81.
Thomas 1976: Thomas E., Bronzeplatte einer frühkaiserzeitlichen Paraderüstung. – Római díszpáncél Orgoványról,
Cumania IV, 1976, 27–34.
Thomas 1976A: Thomas E., Figuralverzieter Griffschalenhenkel aus Jászszentlászló. – Figurális díszű serpenyőnyél
Jászszentlászlóról, Cumania IV, 1976, 21–26.
Tolsztov 1950: Tolsztov Sz. P., Az ősi Chorezm, Budapest 1950.
Tóth 1986: Tóth E., Dacia római tartomány. Makkai L./Mócsy A. (Szerk.): Erdély története I. A kezdetektől 1606-ig.
Budapest 1986, 46–106.
Vaday 1982/83: Vaday, A., Das Gräberfeld der Jazyges Metanastae in Mezőcsát–Hörcsögös. Antaeus 12–13, 1982–
1983 (1984), 167–188.
225
Vaday 1989: Vaday, A., Die sarmatischen Denkmäler des Komitats Szolnok. Ein Beitrag zur Archäologie und Geschichte
des sarmatischen Barbaricums. Antaeus 17–18, 1988–1989 (1989).
Vaday/Szekeres 2001: Vaday A./Szekeres Á., Megjegyzések az Alföld korai szarmata telepeinek kérdéséhez (A jazyg
bevándorlás és a megtelepedés kérdésköre). – Bemerkungen zur Frage der frühsarmatischen Siedlungen in
der Tiefebene (Der Fragenkreis des jazygischen Einwanderung und Ansiedlung). MFMÉ–StudArch VII,
2001, 231–298.
Vaday/Szőke 1983: Vaday A./Szőke B. M., Szarmata temető és gepida sír Endrőd–Szujókereszten. – Sarmatischen
Gräberfeld und gepidisches Grab in Endrőd–Szujókereszt. ComArchHung 1983, 79–132.
Eszter Istvánovits
Jósa András Múzeum
4400 Nyíregyháza, Benczúr tér 21.
istvanov@jam.nyirbone.hu
Valéria Kulcsár
Szegedi Tudományegyetem
6722 Szeged, Egyetem u. 2.
vkulcsar@iif.hu
226
Vestigii arheologice din epoca migraţiilor descoperite la Bocşa “Dealul Bancului” (jud. Sălaj)
Abstract: Archaeological discoveries from the Migration Period from Bocşa “Dealul Bancului” (jud.
Sălaj)
The archaeological vestigies which are the focus of this present endevour were discovered through preventive
archaeological research made in 2008. Two archaeological features (pits) were researcher, recorded as G.
1/2008 and G. 2/2008.The inventory of feature G1/2008 is the most interesting: two pottery fragments (a
part of a pot with no hadles and some fragments of other vessels), a bead made out of glass paste, very
coroded fragments of an iron knife and some animal bones. The inventory of feature G2/2008 is scantier:
bits of rough cast of a fireplace, animal bones, adobe and some pottery fragments. From the archaeological
inventory that was discovered, only two elements have a chronological value: the bead made out of glass
paste and the pottery. The analogies for the glass bead decorated with lines which form meanders and
spirals come from archaeological contexts dated through several chronological stages: 4th century AD; 4th-
5th centuries AD; 5th-6th centuries AD. The chronology of the archaelogical findings mentioned above show
the fact that, through the 4th-6th centuries, this type of bead was part of feminine ornaments. Taking into
consideration the analogies for the pottery from the settlement ``no. 1`` from Bratei (phase b), in particular
for the pot from feature G. 1/2008, we do not exclude the possibility according to which the discoveries from
Bocşa “Dealul Bancului” could be dated in the 6th century AD (possibly in the second part of the 6th century).
(Translated by Dan Deac).
Резюме: Археологічні пам›ятки епохи міграцій, виявлені у Бокша ”Дялул Банкулуй (Повіту
Салаж)
Знахідки, представлені в цій статті, походять з рятувальних археологічних розкопок, проведених
у ”Дялул Банкулуй”. На території, де були розташовані наукові археологічні підрозділи, були
виявлені дві ями, позначені, G. 1/2008 і G. 2/2008. Поховання G1/2008. Спорожнення комплексу
показало, що археологічний інвентар був поміщений в певній послідовності. На глибині 5-6 см
від краю комплексу були фрагменти кераміки (частина посуду без ручок) і перлина з скляної
пасти. Під керамікою знаходились два іржаві фрагменти залізного ножа, а під ними (ближче до
дна) було декілька кісток тварин. Поховання G. 2/2008. Інвентар цієї ями менш вражаючий:
декілька фрагментів кераміки, залишки вогнища, саман, кістки тварин та каміння. Із знайденого
археологічного інвентаря лише два елементи мають хронологічну цінність: скляна перлина
з пасти і кераміка. Визначені аналогії для перлини з скляної пасти, прикрашені лініями, які
утворюють меандри та спіралі, походять з археологічних пам’яток, що належать до декількох
хронологічних етапів: IV ст., IV-V ст., 5-6 ст. Хронологія археологічних пам’яток, згаданих
вище показує, що в період IV - VI ст., цей тип бісеру був частиною категорії жіночої прикраси.
Враховуючи аналогії з керамікою з поховання № 1 від Братей (фаза b), особливо для посудини з G
1/2008, не виключаємо можливість, що залишки виявлені у Бокші “Дялул Банкулуй” належать до
УІ століття (можливо другій половині VI ст.).
Cuvinte cheie: vestigii, migraţii, săpătură arheologică preventivă, gropi, ceramică, mărgea din pastă de
sticlă, cuţit din fier.
Keywords: vestiges, migrations, rescue excavation, pits, pottery, glass bead, iron knife.
Ключові слова: релікти, міграції, археологічні рятувальні розкопки, ями, кераміка, намистина зі
скляної пасти, залізний ніж.
I. Introducere. Cadrul geografic

Vestigiile arheologice care fac obiectul prezentului demers au fost descoperite în urma unei
cercetări arheologice preventive efectuată în anul 20081, cercetare determinată de intenția construirii
1
Săpătura a fost efectuată de către dr. I. Bejinariu de la MJIA Zalău. Un raport al cercetărilor a fost publicat în 2009 în Cronica
Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2008 (Bejinariu 2009, p. 261-261). În acel moment s-a considerat că vestigiile
Fig. 1. Localitatea Bocşa (Harta Josefină). Amplasarea sitului de la Bocşa “Dealul Bancului” (X).
unei locuințe pe parcela cu nr. 123 unde anterior fuseseră descoperite materialele arheologice din epoca
bronzului, cultura Wietenberg2.
Localitatea Bocșa (com. Bocşa, jud. Sălaj) este situată pe cursul văii Zalăului ce se varsă în râul
Crasna în zona Sărmășagului (pl. I/1). Descoperirile prezentate în acest material provin dintr-o săpătură
arheologică preventivă efectuată în punctul ”Dealul Bancului”3. Situl se află pe malul stâng al pârâului
Carpenilor (afluent al văii Zalăului), pe un promontoriu înalt (alt. maximă 250 m) prin mijlocul căruia
și-a croit albie pârâul menționat (pl. I/2).
II. Descrierea unităţilor de cercetare arheologică
Suprafața ce urma să fie afectată de edificarea construcției a însumat 85 m2 . Pe această suprafață
au fost deschise patru casete cu martori stratigrafici între ele. Casetele au fost numerotate C. 1/2008, C.
2/2008, C. 3/2008 şi C. 4/2008 (pl. II).
În toate unităţile de cercetare arheologică a fost surprinsă aceeaşi succesiune stratigrafică. Sub
stratul afectat de lucrările agricole cu o grosime maximă de 0,20-0,25 m apare sterilul cu un aspect
galben-muștar lutos. Cele două gropi s-au conturat în nivelul steril din punct de vedere arheologic.
III. Descrierea gropilor
În suprafaţa ocupată de unităţile de cercetare arheologică preventivă au fost surprinse două gro-
pi, notate G. 1/2008 şi G. 2/2008.
Complexul G1/2008. Complexul s-a conturat în Caseta C. 1/2008 (pl. III) la adâncimea de 0, 44
m faţă de nivelul actual de călcare, sub forma unei pete circulare cu diametrul de 0,54 m. A fost săpat în
sterilul arheologic și este cilindric în secțiune, fundul acestuia adâncindu-se până la 0, 80 m faţă de nive-
aparţin sec. VII-prima jumătate a sec. VIII. Alte săpături arheologice nu au mai fost derulate pe „Dealul Bancului”. În anul 1998
au fost efectuate cercetări de suprafaţă care s-au soldat cu descoperirea în partea estică a dealului, în mijlocul satului (la distanţă
mare de locul în care s-a efectuat săpătura preventivă din anul 2008) a unor fragmente ceramice medievale târzii, descoperiri
care nu au absolut nicio legătură cronologică cu artefactele prezentate acum!
2
Chidioșan 1980, p. 88; Lakό 1983, p. 70, nr. 7c, pl. II/1; Boroffka 1994, p. 23, nr. 64; Bejinariu 2001, p. 103, nr. 8.
3
În LMI Sălaj, secțiunea situri arheologice (LMI 2004 SJ-I-s-B-04855. Cod RAN 140333.02), în acest punct este menționată o
stațiune arheologică din epoca bronzului atribuită culturii Wietenberg.
228
Fig. 2. Categoriile ceramice prezente în cele două gropi cercetate (=- ceramică modelată cu mâna,<-
ceramică modelată la roata rapidă).
lul actual de călcare. Umplutura complexului avea un aspect cenușiu-închis, pe alocuri negricios datorită
resturilor de cărbune.
Complexul G2/2008. Complexul s-a conturat în colțul nord-estic al Casetei C.2/2008 la adân-
cimea de 0, 44 m faţă de nivelul actual de călcare (pl. IV). A fost doar parțial investigat întrucât ieșea din
perimetrul alocat construcției. Măsura la gură aproximativ 0,75 m în diametru și se adâncea până la 1,14
m faţă de nivelul actual de călcare. Umplutura complexului avea același aspect ca și în cazul complexului
G. 1/2008, deasemenea cu mult cărbune în asociere.
IV. Descrierea inventarului arheologic
Complexul G1/2008. Golirea complexului a arătat faptul că inventarul arheologic a fost aşezat
într-o anumită succesiune. La adâncimea de 5-6 cm de la nivelul de conturare a complexului se aflau
fragmente ceramice (o parte dintr-o oală fără toarte şi câteva fragmente de la alte vase) şi o mărgea din
pastă de sticlă. Sub ceramică se aflau două fragmente foarte corodate dintr-un cuţit din fier, iar sub aces-
tea (spre fundul complexului) se aflau câteva oase de animale.
a. Oala fără toarte (pl. VI) nu a fost depusă întreagă în complex, ci doar o porţiune din aceas-
ta. Totuşi, pe baza fragmentelor ceramice descoperite s-a reuşit reconstituirea vasului în laborator (pl.
VII/1). Oala este de culoare brun-gălbuie, cu pete negricioase în partea superioară atât la interior cât şi
la exterior. Vasul a fost lucrat cu mâna, dar gura vasului a fost finisată la roată. Pasta este grosieră şi a fost
degresată cu nisip cu pietricele mari şi paiete de mică.
Caracteristicile formale ale vasului sunt interesante: buza vasului este tăiată oblic şi uşor trasă
în jos, umărul este arcuit fiind urmat de un gât alungit care are pereţii uşor oblici. Diametrul maxim al
corpului vasului se situează sub umărul recipientului. Diametrul fundului vasului este mai mic decât cel
al gurii vasului.
Oala este decorată prin incizare şi imprimare în pasta moale. Decorul este interesant şi complex
deoarece este compus din mai multe elemente:
229
• faţeta exterioară a buzei vasului este decorată cu o bandă orizontală compusă din două
linii în val.
• sub buza vasului sunt dispuse două câte două impresiuni scurte, fine practicate cu un-
ghia prin apăsare uşoară. Nu excludem posibilitatea ca aceste impresiuni fine să nu fie
elemente decorative create intenţionat, ci să fie simple urme lăsate în pasta moale de
mâinile olarului în momentul în care acesta modela partea superioară a vasului care a
fost lucrată mai atent.
• baza gâtului (spre umăr) este decorată cu o bandă orizontală compusă din linii drepte
paralele.
• sub această bandă au fost practicate cu un instrument ascuţit incizii oblice, dispuse într-
un şir orizontal
• sub şirul de incizii, în zona diametrului maxim al vasului a fost trasată o bandă orizontală
compusă din trei linii în val dispuse paralel.
• tot în zona diametrului maxim al vasului, sub banda de linii în val se află grupuri de câte
trei incizii oblice scurte, dispuse paralel, practicate cu un instrument ascuţit şi aranjate
sub forma unui şir orizontal.
b. Fragment din gura unei oale fără toarte (pl. V/1) de culoare brun-cărămizie, cu pete negri-
cioase la exterior, iar la interior brun-roşcată. Buza este rotunjită, uşor teşită şi îngroşată spre exterior. Pe
buză sunt practicate mici impresiuni realizate cu un instrument, iar sub buză (în zona gâtului) impresi-
uni mari realizate cu degetul. Pasta este foarte bine arsă, miezul fiind cenuşiu-negricios, degresarea s-a
făcut cu nisip fin, paiete de mică şi scoici pisate.
c. Din același complex avem alte două fragmente ceramice de culoare negricioasă la exterior
şi brun-cărămizie la interior. Provin de la o oală fără toarte, lucrată cu mâna dintr-o pastă bine arsă cu
consistenţă dură, degresată cu paiete de mică şi nisip cu pietricele mari.
d. Mărgea din pastă de sticlă (pl. V/4, pl. VII/2) de formă bitronconică alungită, cu dimensiunile
de: lungime 4 cm, grosime maximă 1 cm. Este confecţionată dintr-o pastă de sticlă de culoare neagră şi
este decorată la cele două capete cu linii subţiri spiralate din pastă de sticlă albă/albicioasă, iar pe mijloc
cu o linie mai groasă meandrată din pastă de sticlă albă/albicioasă.
e. Cuţit din fier (pl. V/5) puternic corodat, păstrat în stare fragmentară (două bucăţi). Lipseşte o
mică parte din mijlocul lamei şi din vârf.
f. În complex au mai fost descoperite bucăţi de chirpici cu amprente de la structura de lemn,
pietre şi oase de animale.
Complexul G. 2/2008. Inventarul acestei gropi este mai puțin spectaculos:
a. Buza unui vas de culoare negricioasă (oală fără toarte?) lucrat cu mâna, pastă fină, degresată
cu nisip, paiete de mică şi pietricele mărunte.
b. Fragment ceramic (pl. V/2) dintr-un vas lucrat la roata rapidă, dintr-o pastă semifină, degresată
cu nisip fin şi paiete de mică. Culoarea este cenuşiu–închis la exterior şi negru la interior. Suprafaţa
exterioară este decorată cu o canelură lată.
c. Fragment ceramic dintr-un vas lucrat la roata rapidă dintr-o pastă semifină, degresată cu nisip
fin şi paiete de mică. Culoarea este cenuşiu–închis la exterior şi negru la interior.
d. Fragment ceramic (pl. V/3) dintr-un vas de culoare cărămizie cu pete negricioase la exterior,
confecționat din pastă dură, bine arsă. A fost lucrat la roata rapidă dintr-o pastă cu aspect uşor aspru/
zgrunţuros la pipăit, degresată cu nisip fin şi paiete de mică. Este decorat cu o bandă de linii drepte, ori-
zontale și paralele, trasate foarte fin.
e. În acest complex au mai fost descoperite bucăţi dintr-o vatră, chirpici, oase de animale şi pietre
V. Clasificarea ceramicii
Din cele două gropi cercetate provine o cantitate extrem de mică de fragmente ceramice. Datorită
stării foarte fragmentare a ceramicii este foarte greu să identificăm formele ceramice de la care provin
acestea. Cu certitudine, oala fără toarte este prezentă în cadrul acestor descoperiri.
Având în vedere carateristicile pastei, a modului de tratare a suprafeţelor precum şi modul de
ornamentare, ceramica descoperită aici poate fi clasificată în următoarele categorii:
I. Ceramică modelată cu mâna, decorată cu impresiuni.
II. Ceramică modelată cu mâna, decorată prin incizare.
III. Ceramică semifină de culoare cenuşie-închis/neagră, modelată la roata rapidă şi decorată cu
caneluri late.
230
IV. Ceramică cărămizie aspră/zgrunţuroasă la pipăit, modelată la roata rapidă şi decorată cu
incizii fine.
VI. Analiza elementelor componente ale inventarului arheologic. Analogii
Stabilirea cronologiei vestigiilor trebuie făcută urmărindu-se următoarele elemente:
• analogiile şi cronologia fiecărui tip de artefact descoperit în cele două complexe cercetate arheo-
logic;
• categoriile ceramice prezente în complexele arheologice cercetate;
• caracteristicile formale ale artefactelor;
• motivele decorative prezente pe ceramică;
• caracteristicile pastei (culoare şi degresant);
• coroborarea tuturor analogiilor pentru fiecare artefact în vederea creionării secvenţei crono-
logice în care se înscriu
vestigiile arheologice de-
scoperite la Bocşa “Deal-
ul Bancului”.
•
Mărgeaua din
pastă de sticlă
Mă r g e au a
descoperită la Bocşa
nu reprezintă o apariţie
singulară în peisajul
arheologic românesc,
exemplare cu forme şi
decor identice cu aceasta
fiind descoperite în
spaţiul transilvănean
şi nu numai. Pe cursul
mijlociu al râului Barcău
mai cunoaştem două
Fig. 3. Analogii pentru mărgeaua din pastă de sticlă descoperită la Bocşa descoperiri de acest tip.
“Dealul Bancului”. Piesele 2-4 publicate fără scară (2-3 după Dumitraşcu 1983 Prima piesă provine de la4
şi Ignat/ Bulzan 1997; 4 după Blăjan 1994; 5 după Kazanski 2001). Mişca “Fântâna Sasului” ,
iar a doua de la Porţ “Sub
cetate”5 ambele datate în
sec. IV-V . O altă analogie o constituie exemplarul descoperit la Târnăvioara (jud. Sibiu) într-un mormânt
6
de înhumaţie feminin datat în sec. IV7, cu analogii în descoperirile de mărgele romano-bizantine de la

Callatis din sec. IV-V8. Acest tip de mărgele au făcut parte din categoria pieselor de podoabă şi după sec.
V, fapt argumentat de descoperirile din zona Caucazului de Nord, descoperiri databile în sec. V-VI9.
Ceramica modelată cu mâna, decorată prin impresiune
Ceramica din această categorie a fost modelată cu mâna dintr-o pastă degresată cu nisip fin,
nisip cu pietricele, paiete de mică şi scoici pisate. În epoca romană sunt cunoscute în Barbaricum vase
modelate cu mâna şi decorate cu alveole/impresiuni practicate cu un instrument sau cu degetul pe buză,
sub buză sau în zona umărului10. Uneori în pasta vaselor lucrate cu mâna, databile în sec. V-VI apar şi
scoici pisate precum şi acelaşi aspect al arderii neuniforme cu diferenţe de culoare între suprafaţa vasului
4
Ignat/Bulzan 1997, 501, Pl. XII/2.
5
Ignat/Bulzan 1997, 502, Pl. XII/3.
6
Dumitraşcu 1983, 74-75; Ignat/Bulzan 1997, 508.
7
Blăjan 1994, 228.
8
Blăjan 1994, 228.
9
Kazanski 2001, 402, Fig. 10/16.
10
Gindele/Istvánovits 2009, Pl. 178/5, Pl. 179/7; Stanciu 1995, Pl. XXXVII/6; Stanciu 2011, Pl. 10/5.
231
(nuanţe variate de brun) şi miezul vasului (negru)11.

Acest mod de ornamentare pe ceramica lucrată cu mâna este prezent în mediul gepid12 şi în
mediul slav timpuriu13. De asemenea, el a fost utilizat şi în perioada evului mediu timpuriu pe unele vase
ceramice, dar numai pe cele modelate cu mâna, descoperirile arheologice atestând prezenţa acestui tip
de decor pe diverse forme (oale fără toarte14, tăviţe15, vase miniaturale16, păhărele17) databile în intervalul
cronologic al sec. VII/VIII-X/XI.
Ceramica semifină modelată la roata rapidă, decorată cu caneluri late
La Bocşa “Dealul Bancului” a fost identificat un singur fragment ceramic care aparţine acestei
categorii. Ceramica din această categorie are pastă semifină, a fost modelată la roata rapidă, pe suprafaţa
interioară prezintă acele caneluri/inele rezultate în urma procesului tehnologic de învârtire a roţii. Pe
suprafaţa exterioară, de obicei în partea superioară a vaselor, sunt prezente şiruri paralele de caneluri
late care au rezultat în urma procesului tehnologic de modelare a vasului şi care au căpătat astfel un rol
decorativ.
Pentru această categorie ceramică, cea mai apropiată - din punct de vedere geografic - analogie
o reprezintă o parte din inventarul ceramic descoperit în cuptorul de ars oale de la Aghireş “Sub păşune”
(jud. Sălaj) datat în sec. V18. În nord-vestul României îşi găseşte analogii în descoperirile din sec. V-VI
din zona Berea-Ciumeşti-Sanislău (grupa tehnologică B)19. Această categorie ceramică care are rădăcini
în ceramica romană provincială20 este prezentă în spaţiul transilvănean intracarpatic în situri databile pe
parcursul mai multor etape cronologice, sec. IV-V/VI (Ţaga)21, prima jumătate a sec. VI (Floreşti “Polus
Center”)22, sec. VI-primele decenii ale sec. VII (Ocniţa „La Ştefălucu”)23, ea fiind produsă/utilizată în
Transilvania până către sfârşitul sec. VI-începutul/prima jumătate/mijlocul sec. VII dacă avem în vedere
cronologia cimitirului de la Fântânele24 sau a celui de la Bratei - nr. 325.
După cum am mai precizat, aceste caneluri dispuse pe suprafaţa exterioară a vaselor au rezultat
în urma procesului de modelare, însă datorită poziţionării lor (sub forma unei benzi plasată în partea
superioară a vasului) pot fi definite şi ca elemente decorative. Astfel de caneluri sunt prezente şi pe vase
cărămizii lucrate la roata rapidă descoperite în situri datate pe parcursul sec. V-VI. Mecanismele prin
care s-a perpetuat specia oxidantă până la acel moment cronologic nu sunt încă clarificate 26.
Ceramica zgrunţuroasă modelată la roata rapidă şi decorată prin incizare
Ceramica din această categorie este arsă oxidant şi se caracterizează printr-o pastă dură cu as-
pect uşor aspru/zgrunţuros la pipăit. Decorul este realizat prin incizare şi constă într-o bandă de linii
drepte, orizontale, paralele, trasate foarte fin. Ceramica uzuală din specia cărămizie, decorată prin in-
cizare reprezintă o componentă importantă a ceramicii provinciale romane. Ea a fost utilizată şi în etapa
post-romană, însă această categorie ceramică a scăzut cantitativ în raport cu cea cenuşie/negricioasă dar,
nu a dispărut în totalitate, ci a persistat în unele zone până în perioada regatului gepid, perpetuându-se
astfel tradiţia olăriei arse oxidant27.
Oala fără toarte (întregibilă) lucrată cu mâna şi decorată prin incizare
Intenţionat am lăsat la final acest vas deoarece este extrem de interesant din punct de vedere
11
Stanciu 2011, 56.
12
Cum este cazul celor descoperite la Bratei - cimitirul nr. 3 (Bârzu 2010, Taf. 2, 5, 7) sau Floreşti „Polus Center” (Mustaţă et al.
2009, Pl. XXVIII/9).
13
Spre exemplu cele din aşezarea de la Lazuri „Lubi tag” (Stanciu 2011, Pl. 88/8).
14
Popeni „Pe pogor” (Băcueţ-Crişan 2006, Pl. 26/5-6), Lăpuşel „Ciurgău” (Stanciu 1994, Pl. XIII/6).
15
Zalău “Bul. M. Viteazul, nr. 104-106” (S. Băcueţ-Crişan/Băcueţ-Crişan 2003, Pl. 30/1, Pl. 31/1).
16
Porţ „La Baraj” (Băcueţ-Crişan 2010, Pl. III/3).
17
Aghireş „Sub păşune” (Băcueţ-Crişan 2010, Pl. IV).
18
Băcueţ-Crişan et al. 2009, p. 54.
19
Stanciu 2011, Fig. 12a.
20
Stanciu 2011, 56.
21
Protase 2003, 43, 49.
22
Ceramica din Categoria II (Lăzărescu 2009, Fig. 17, p. 374-375).
23
Gaiu 1994, 51.
24
Doboş/Opreanu 2012, 58.
25
Bârzu 2010, 159, Taf 20/14.
26
Gaiu 2002, 122, 124.
27
Gaiu 2002, 122.
232
al caracteristicilor formale şi al el-

ementelor care compun decorul.
Vasul este o oală fără toarte,
modelată cu mâna, însă partea
superioară, mai precis gura a fost
finisată la roată. Caracteristicile
profilului buzei şi ale gâtului arată
faptul că olarul a intenţionat imi-
tarea/copierea/reproducerea unui
vas de bună calitate, modelat la
roata rapidă. O altă caracteristică
formală, deosebită a acestui vas
este gâtul alungit uşor oblic. La
interior, gâtul are aceleaşi car-
acteristici ca şi la exterior (alu-
ngit, pereţi uşor oblici) iar zona
Fig. 4. Analogie pentru vasul de la Bocşa “Dealul Bancului”. A. de contact dintre gât şi buză este
“Modelul” – Bratei. Aşezarea nr. 1 (faza b) - Locuinţa nr. 23 (<- sub forma unei muchii, foarte fin/
modelat la roata rapidă) (după Bârzu 1994-1995 şi Stanciu 2013); B. uşor rotunjită, încât pe alocuri
“Replica/Copia”- Bocşa “Dealul Bancului” – Complexul G. 1/2008 este aproape ascuţită. La exte-
(=- modelat cu mâna). rior, buza vasului este tăiată oblic
şi uşor trasă în jos, iar la interior
este oblică formând acea muchie ascuţită cu peretele gâtului. Diametrul maxim al vasului este aproxi-
mativ în zona umărului. La o primă vedere, acesta pare să facă parte din categoria oalelor globulare, însă
datorită gâtului alungit şi oblic, a înclinării şi curburii uşoare a pereţilor, oala are mai degrabă caracteris-
ticile unui vas în formă de pară.
Având în vedere faptul că această oală fără toarte imită exemplare modelate la roata rapidă,
modelul/sursa de inspiraţie trebuie căutată în această categorie ceramică. Pornind de la caracteristicile
formale (gât uşor alungit şi aspectul suprafeţei interioare a zonei de contact dintre buză şi gât) am con-
statat analogii cu unele vase descoperite la Stupini28, Galaţii Bistriţei29 sau Bratei – cimitirul nr. 330.
Cea mai bună analogie pentru vasul descoperit la Bocşa “Dealul Bancului” am indentificat-o în
aşezarea nr. 1 de la Bratei. Este vorba despre o oală fără toarte de culoare cenuşie decorată cu caneluri,
modelată la roata rapidă dintr-o pastă zgrunţuroasă. Datorită caracteristicilor sale formale (buza, gâtul
alungit şi oblic, zona diametrului maxim şi înclinaţia pereţilor) acest vas este aproape identic cu cel
descoperit la Bocşa “Dealul Bancului” putând fi considerat un posibil model/sursă de inspiraţie pentru
acesta.
Aşezarea nr. 1 de la Bratei a avut mai multe faze de evoluţie (a, b, c)31, vasul la care facem noi
referire a fost descoperit în locuinţa nr. 23 aparţinând fazei b de evoluţie32. Succesiunea cronologică
a celor trei faze (a, b, c) a aşezării nr. 1 de la Bratei generează încă dispute. Etapa cronologică care ne
interesează cel mai mult este faza b în care se înscrie vasul analogie. L. Bârzu a susţinut că finalul fazei b
a avut loc în sec. VI/VII33. Reanalizând cronologia internă a aşezării, I. Stanciu este de părere că faza b se
încheie la sfârşitul sec. VI (ultimul sfert)34.
VI. Propunere prudentă de încadrare cronologică. Câteva concluzii preliminare
Datorită caracterului preventiv al cercetării, săpăturile arheologice s-au derulat numai pe zona
28
Gaiu 2002, Fig. 18/4, Fig. 21/1.
29
Harhoiu 2008, Abb. 19 (unele vase din tipul 01).
30
Bârzu 2010, M. 113 (Taf. 19/3), M. 116 (Taf 20/11), M. 176 (Taf. 30/1).
31
Bârzu 1994-1995, 240.
32
Bârzu 1994-1995, Fig. 7/21. I. Stanciu utilizează la rândul lui acest vas pentru a exemplifica tehnica de modelare cu roata
rapidă, însă îl plasează greşit în locuinţa nr. 5 (vezi Stanciu 2013, explicaţia Fig. 12/6d, p. 343).
33
Bârzu 1994-1995, 242, 244.
34
Stanciu 2013, 354, 361. Pentru reinterpretarea vestigiilor şi rediscutarea cronologiei interne a aşezării nr. 1 de la Bratei vezi
Stanciu 2013, 347 şi următoarele.
233
care urma să fie ocupată

de viitoarele construcţii,
fără să poată fi extinse pe
alte suprafeţe. S-au iden-
tificat şi cercetat numai
două gropi, cantitatea
de material arheologic
descoperită în acestea
este mică dar variată:
ceramică, mărgea din
pastă de sticlă, cuţit din
fier, oase.
Din inventa-
rul arheologic desco-
perit, numai două el-
Fig. 5. Ceramică de tip Lazuri-Nuşfalău modelată la roata rapidă - după emente sunt cu valoare
Băcueţ-Crişan 2006a (1-4 Lazuri “Lubi tag”; 5-6 Nuşfalău“Ţigoiul lui Bene- cronologică: mărgeaua
dek”) din pastă de sticlă şi ce-
ramica.
Analogiile identificate pentru mărgeaua din pastă de sticlă, decorată cu linii care formează me-
andre şi spirale provin din obiective arheologice aparţinând mai multor etape cronologice: sec. IV, sec.
IV-V, sec. V-VI. Cronologia obiectivelor arheologice amintite mai sus arată faptul că, în perioada sec.
IV-VI, acest tip de mărgea a făcut parte din categoria pieselor de podoabă feminine.
Ceramica descoperită este extrem de redusă cantitativ şi din păcate foarte fragmentară. Frag-
mentele ceramice provin din partea superioră a vaselor: gură, gât şi umăr. Chiar dacă starea fragmentară
împiedică determinarea formelor de vase, în cazul unor fragmente, totuși, am putut identifica forma
ceramică ca fiind oala fără toarte. Există o singură oală fără toarte care a putut fi întregită în laborator.
Modul de tratare a suprafeţelor, caracteristicile pereţilor fragmentelor ceramice descoperite
arată faptul că vasele au fost modelate prin două tehnici distincte: cu mâna sau la roata rapidă. O parte
din ceramică este ornamentată, ornamentarea fiind realizată prin utilizarea a două tehnici: imprimare în
pasta moale, incizare în pasta moale. Repertoriul ornamental conţine mai multe elemente componente:
bandă orizontală de linii în val, bandă orizontală de linii drepte, canelură lată, şir de incizii oblice, gru-
puri de incizii oblice scurte, impresiuni practicate cu degetul sau cu un instrument.
Ceramica prezintă o paletă variată de nuanţe pornind de la negricios, cenuşiu-negricios până
la cărămiziu, brun-cărămiziu sau brun-gălbui. Şi în ceea ce priveşte pasta şi degresantul sunt diferenţe.
În cazul vaselor modelate la roată rapidă pasta este semifină sau aspră/zgrunţuroasă, iar în cazul celor
modelate cu mâna, pasta este fină. Degresantul este şi acesta variat: nisip fin şi paiete de mică, nisip cu
pietricele şi paiete de mică, nisip fin cu paiete şi scoici pisate.
Cantitatea mică de material arheologic face extrem de dificilă încadrarea cronologică a vestigi-
ilor descoperite aici, totuşi pe baza caracteristicilor şi a analogiilor constatate putem intui anumite limite
cronologice între care pot fi plasate acestea. O datare mai devreme de sec. IV-V este exclusă datorită
prezenţei mărgelei din pastă de sticlă care, după cum arată analogiile, aparţine unei etape cronologice
reprezentată de sec. IV-VI. Raportându-ne din nou la reinterpretarea cronologiei interne a aşezării nr. 1
de la Bratei, o datare post sec. VI pare să fie exclusă dacă avem în vedere plasarea cronologică a fazei b,
fază de care aparţine vasul analogie (“model”) descoperit în locuinţa nr. 23. Având în vedere cele preci-
zate mai sus nu excludem posibilitatea ca şi vestigiile descoperite la Bocşa “Dealul Bancului” să aparţină
sec. VI (eventual celei de a doua jumătaţi a secolului VI)35.
Dacă încadrarea cronologică propusă acum este una corectă (a doua jumătate a sec. VI), ves-
tigiile descoperite la Bocşa “Dealul Bancului” contribuie la mai buna înţelegere a habitatului uman şi a
comunităţilor locale36 din Depresiunea Silvaniei într-o etapă cronologică în care are loc pătrunderea în
35
Cu toate acestea, nu trebuie exclusă posibilitatea unei datări mai târzii (începutul sec. VII).
36
În stadiul actual al cercetărilor în Depresiunea Silvaniei nu există descoperiri aparţinând orizontului cimitirelor cu morminte
234
zonă a unui alt grup etnic (slavii).

Ţinând cont de evoluţia
istorică şi de realităţile arheologice
din zonă, importanţa vestigiilor de
la Bocşa “Dealul Bancului” pentru
secvenţa cronologică (şi nu numai)
în care se înscriu este de necontestat:
• până acum, în Depresiu-
nea Silvaniei se cunosc extrem de
puţine descoperiri din etapa imediat
anterioară pătrunderii slavilor tim-
purii în zonă.
• descoperirile de la Bocşa ar
putea constitui o primă dovadă a
existenţei unei/unor comunităţi în
zonă (în această etapă cronologică)
ale căror aşezări şi cimitire nu au
fost deocamdată identificate arheo-
logic, dar care prin cercetări viitoare
vor trebui evidenţiate şi analizate.
• dacă descoperirile de la Bocşa
se datează în a doua jumătate a sec.
VI (eventual şi începutul sec. VII),
Fig. 6. Ceramică de tip Lazuri-Nuşfalău modelată la roata rapidă. atunci ele sunt contemporane cu
Categorii şi forme de vase descoperite în Depresiunea Silvaniei. momentul pătrunderii slavilor tim-
purii. Ele sunt cu atât mai impor-
tante cu cât nu cunoaştem (încă) în
Depresiunea Silvaniei aşezările (şi nici cimitirele) populaţiei/populaţiilor locale din perioada în care
primii slavi se stabilesc în zonă. Putem presupune că pătrunderea şi aşezarea slavilor în zonă a obligat/
determinat comunităţile locale (sau numai o parte din ele) să-şi părăsească vechile vetre de locuire şi
să ocupe alte zone propice pentru habitat.
Chiar dacă nu constituie obiectul prezentului demers, nu putem să nu subliniem şi cu această
ocazie faptul că ceramica modelată la roata rapidă şi mecanismul/mecanismele de transmitere a acestor
cunoştinţe tehnologice din antichitatea romană până în perioada medievală timpurie rămân încă subi-
ecte care trebuie aprofundate.
În literatura de specialitate din România este cunoscută de ceva vreme această categorie ceramică
medievală timpurie din nord-vestul României, denumită convenţional ceramică de tip Lazuri-Nuşfalău37.
Majoritatea descoperirilor de acest fel identificate până în prezent sunt plasate în Depresiunea Silvaniei,
microzonă aflată la vest de Poarta Meseşeană38.
Cel care a evidenţiat prima dată caracterul deosebit al acestor descoperiri a fost I. Stanciu care în-
tr-un studiu publicat în anul 2000 considera că ”ceramica lucrată la roată rapidă este mai bine reprezentată
în sec. IX-X”39, etapă cronologică infirmată însă de cercetările ulterioare. Rezultatele săpăturilor arheo-
logice derulate în diverse puncte de pe teritoriul Depresiunii Silvaniei au dus la coborârea limitelor cro-
nologice ale acestor descoperiri, cea inferioară putând fi plasată cândva la începutul sec. VIII, iar cea
superioară cândva în prima jumătate a sec. IX40. Recent, I. Stanciu revizuindu-şi propria cronologie a
admis o plasare a acestor descoperiri în limite mai timpurii (faţă de cele propuse iniţial) care vizează
în şiruri (Stanciu 2011, fig. 15). Depresiunea Silvaniei se afla la periferia lumii gepide (Stanciu 2011, 68) şi în afara zonei ocupate
de avarii timpurii (Stanciu 2011, 87).
37
38
Acest fapt se datorează în primul rând intensităţii cercetărilor derulate în Depresiunea Silvaniei.
39
Stanciu 2000, 145.
40
235
a doua jumătate a sec. VIII-prima jumătate a sec. IX41, limite apropiate de cronologia propusă (cu di-
verse ocazii) pentru descoperirile din Depresiunea Silvaniei, de pe cursul superior şi mijlociu al râurilor
Barcău şi Crasna42. O datare şi mai timpurie (mijlocul sec. VII) a limitei cronologice inferioare a acestei
ceramici pare să fie susţinută de recentele descoperiri făcute în aşezarea de la Marca “Sfărăuaş” I cu oca-
zia cercetărilor arheologice preventive derulate în anul 201243, cercetări care sunt încă inedite44.
Revenind la vestigiile descoperite în anul 2008 la Bocşa “Dealul Bancului” şi la cronologia aces-
tora, reamintim faptul că am operat cu un inventar arheologic redus cantitativ, prin urmare suntem
conştienţi de faptul că datarea propusă acum nu este inatacabilă. Este necesară o extindere a cercetărilor
arheologice în acest obiectiv, cercetări care vor trebui să stabilească caracterul şi durata locuirii, confir-
mând sau infirmând datele cronologice avansate acum.
List of plates
Pl. I. The placement of Bocşa on the territory of Sălaj county (1); the area of the archaeologically researched
zone on the territory of Bocşa (2).
Pl. II. Bocşa “Dealul Bancului”. The preventive archaeologically researched units and the set out of the
archaeological features.
Pl. III. Bocşa “Dealul Bancului”. Cachets C. 1/2008, C. 4/2008 (plan and profile) and complex G. 1/2008.
Pl. IV. Bocşa “Dealul Bancului”. Cachets C. 2/2008 and C. 3/2008 (plan and profile).
Pl. V. Bocşa “Dealul Bancului”. Artifacts from feature G. 1/2008 (1. Pottery fragment; 4. Bead made out
of glass paste; 5. Iron knife) and from feature G. 2/2008 (2-3. Pottery fragments).
Pl. VI. Bocşa “Dealul Bancului”. Feature G. 1/2008. Pot.
Pl. VII. Bocşa “Dealul Bancului”. Artifacts from feature G. 1/2008 (1. Pot; 2. Bead made out of glass
paste).
List of figures
Fig. 1. Bocşa village on the Josephine survey map . The place of the site Bocşa “Dealul Bancului” (X).
Fig. 2. Pottery categories discovered in the pits (=- hand made pottery, <- fast wheel made pottery).
Fig. 3. Analogies for the bead discovered at Bocşa “Dealul Bancului”. Artifacts 2-4 without scale (2-3 after
Dumitraşcu 1983 and Ignat, Bulzan 1997; 4 after Blăjan 1994; 5 after Kazanski 2001).
Fig. 4. Analogies for the pot discovered at Bocşa “Dealul Bancului”. A. “The Model/The Original” – Bratei.
Settlement no. 1 (phase b) – Dwelling no. 23 (<- fast wheel made) (after Bârzu 1994-1995 and Stanciu
2013); B. “The Copy/The Replica”- Bocşa “Dealul Bancului” – Feature G. 1/2008 (=- hand made).
Fig. 5. Fast wheel made pottery Lazuri-Nuşfalău type – after Băcueţ-Crişan 2006a (1-4 Lazuri “Lubi tag”;
5-6 Nuşfalău “Ţigoiul lui Benedek”).
Fig. 6. Fast wheel made pottery Lazuri-Nuşfalău type. Categories and ceramic forms discovered in the
Sylvanian Basin.
Bibliografie
Sanda Băcueţ-Crişan/Băcueţ-Crişan 2003: Băcueţ-Crişan S./Băcueţ-Crişan D., Cercetări arheologice pe teritoriul

oraşului Zalău. Descoperirile neo-eneolitice şi medievale timpurii (sec. VII-XI). Zalău 2003.
Băcueţ-Crişan 2006: Băcueţ-Crişan D., Aşezările medievale timpurii de la Popeni “Pe pogor” şi Cuceu “Valea Bochii”
(jud. Sălaj). Zalău 2006.
Băcueţ-Crişan 2006a: Băcueţ-Crişan D., Contributions regarding the North-West part of Romania in the 7th-11th
centuries. Considerations based on the archaeological researches made in Silvania Depression, In:
Gaiu C./Găzdac C. (Editori), Fontes Historiae. Studia in honorem Demetrii Protase. Cluj-Napoca
- Bistriţa 2006, 829-844.
Băcueţ-Crişan 2007: Băcueţ-Crişan D., Aşezările din secolele VII-IX de pe cursul superior şi mijlociu al râurilor
Barcău şi Crasna. Zalău - Cluj-Napoca 2007.
Băcueţ-Crişan 2010: Băcueţ-Crişan D., Forme ceramice rare din secolele VII-X, descoperite în Depresiunea Silvaniei
(II), Vasaria Medievalia II, 2010, 7-15.
41
Stanciu 2013, 362.
42
Referitor la denumirea convenţională, cronologie şi limite cronologice vezi Băcueţ-Crişan 2014, 111.
43
Băcueţ-Crişan et al. 2013, 219.
44
Rezultatele săpăturilor arheologice preventive derulate în anul 2012 în aşezarea de la Marca „Sfărăuaş” I vor fi publicate într-
un volum monografic.
236
Băcueţ-Crişan 2014: Băcueţ-Crişan D., Contribuţii arheologice privind nord-vestul României în sec. VII-XI. Cercetări
în Depresiunea Silvaniei. Cluj-Napoca 2014.
Băcueţ-Crişan et al. 2009: Băcueţ-Crişan D./Băcueţ-Crişan S./ Bejinariu, I./Pop, H./Matei Al. V., Cercetări
arheologice preventive pe traseul şoselei ocolitoare a municipiului Zalău. Cluj-Napoca 2009.
Băcueţ-Crişan et al. 2013: Băcueț-Crișan D. /Bejinariu I./Culic D., Marca ”Sfărăuaș” I. CCAR, Campania 2012.
Craiova 2013, 219.
Bârzu 1994-1995: Bârzu L., La station no 1 de Bratei, dép. de Sibiu (IV e – VII e siècles), avec une expertise de Maria
Bulai-Ştirbu, Dacia XXXVIII–XXXIX, 1994 – 1995, 239 – 295.
Bârzu 2010: Bârzu L., Ein gepidisches Denkmal aus Siebenbürgen. Das Gräberfeld Nr. 3 von Bratei (bearbeitet von R.
Harhoiu, mit Beiträgen von E. Zaharia und R. Harhoiu). Cluj-Napoca 2010.
Bejinariu 2001: Bejinariu I., Consideraţii privind descoperirile culturii Wietenberg din judeţul Sălaj, In: Cosma C./
Tamba D./ Rustoiu A. (Editori), Studia archaeologica et historica Nicolao Gudea dicata. Omagiu
profesorului Nicolae Gudea la 60 de ani. Zalău 2001, 95-117.
Bejinariu 2009: Bejinariu I., Bocşa “Dealul Bancului”. CCAR, Campania 2008. Târgovişte 2009, 261-262.
Blăjan 1994: Blăjan M., Aşezarea fortificată de la Târnăvioara (jud. Sibiu). EphNap IV, 1994, 221-231.
Boroffka 1994: Boroffka N. G. O., Die Wietenberg Kultur. Ein Beitrag zur Erforschung der Bronzezeit in Südosteuropa.
Bonn 1994.
Chidioşan 1980: Chidioşan N., Contribuţii la istoria tracilor din nord-vestul României. Aşezarea Wietenberg de la
Derşida. Oradea 1980.
Dobos/Opreanu 2012: Dobos A./ Opreanu C. H., Migration period and early medieval cemeteries at Fântânele
(Bistriţa-Năsăud County). Cluj-Napoca 2012.
Dumitraşcu 1983: Dumitraşcu S., Podoabe şi piese de îmbrăcăminte din mileniul I e. n. Oradea 1983.
Gindele/Istvánovits 2009: Gindele R. / Istvánovits E., Die römerzeitliche Siedlung von Csengersima-Petea, Satu Mare
2009.
Gaiu 1994: Gaiu C., Săpăturile arheologice de la Ocniţa, com. Teaca, jud. Bistriţa-Năsăud. RevBistriţei VIII, 1994,
49-67.
Gaiu 2002: Gaiu C., Aşezarea din sec. V-VI p. Chr. de la Stupini “Vătaştină”. RevBistriţei XVI, 2002, 113-158.
Harhoiu 2008: Harhoiu R., Das gepidische Gräberfeld von Galaţii Bistriţei. RevBistriţei XXII, 2008, 183-241.
Ignat/Bulzan 1997: Ignat D. / Bulzan S., Descoperiri de epocă romană în bazinul mijlociu al râului Barcău, In: Gudea
N. (Editor), Romani şi barbari la frontierele Daciei. Zalău 1997, 499-523.
Kazanski 2001: Kazanski M., Les épées “orientales” a garde cloisonnée du Ve-VIe siècle, In: Istvánovits E./ Kulcsár V.
(Eds.), International Connections of the Barbarians of the Carpathian Basin in the 1st-5th centuries
A. D. Aszód-Nyíregyháza 2001, 389-418.
Lakó 1983: Lakó E., Repertoriul topografic al epocii bronzului şi al hallstattului timpuriu în judeţul Sălaj. AMP VII,
1983, 69-100.
Lăzărescu 2009: Lăzărescu V. A., Așezarea din secolul al VI-lea p. Chr., In Mustață S./Gogâltan F./Cociș S./Ursuțiu
A. (Editori), Cercetări arheologice preventive la Floreşti-Polus Center, jud. Cluj (2007). Cluj-
Napoca 2009, 319 - 417.
Protase 2003: Protase D., Ţaga. Două aşezări din perioada finală a etnogenezei românilor (sec. IV-VI şi sec. VII-VIII).
Cluj-Napoca 2003.
Stanciu 1994: Stanciu I., Aşezarea prefeudală de la Lăpuşel, jud. Maramureş (Cercetări arheologice din anii 1992,
1993). EphNap IV, 1994, 267-322.
Stanciu 1995: Stanciu I., Contribuţii la cunoaşterea epocii romane în bazinul mijlociu şi inferior al râului Someş. Eph
Nap V, 1995, 139-226.
Stanciu 2000: Stanciu I., Despre ceramica medievală timpurie de uz comun, lucrată la roata rapidă, în aşezările de pe
teritoriul României (sec. 8 – 10). Arheologia Medievală 3, 2000, 127 – 191.
Stanciu 2011: Stanciu I., Locuirea teritoriului nord-vestic al României între antichitatea târzie şi perioada de început
a epocii medievale timpurii (mijlocul sec. V-sec. VII timpuriu). Cluj-Napoca 2011.
Stanciu 2013: Stanciu I., The problem of the Earliest Slavs in Intra-Carpathian Romania (Transylvania and the North-
West vicinity). SlovArch. LXI, 2013, 2, 323-370.
Dan Băcueţ-Crişan
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău,
România, bacuetz@yahoo.com
Ioan Bejinariu
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău,
România, bion_1867@yahoo.com
237
Pl. I. Amplasarea localităţii Bocşa pe teritoriul judeţului Sălaj (1); Dispunerea zonei cercetate pe teritoriul
localităţii Bocşa (2).
238
Pl. II. Bocşa “Dealul Bancului”. Unităţile de cercetare arheologică preventivă şi dispunerea complexelor
arheologice.
239
Pl. III. Bocşa “Dealul Bancului”. Casetele C. 1/2008, C. 4/2008 (plan şi profil) şi complexul G. 1/2008.
240
Pl. IV. Bocşa “Dealul Bancului”. Casetele C. 2/2008 şi C. 3/2008 (plan şi profil).
241
242
Pl. V. Bocşa “Dealul Bancului”. Artefacte din Complexul G. 1/2008 (1. fragment ceramic; 4. mărgea din pastă de sticlă; 5. cuţit din fier) şi din Complexul G.
2/2008 (2-3. fragmente ceramice).
Pl. VI. Bocşa “Dealul Bancului”. Complexul G. 1/2008. Vas ceramic.
243
Pl. VII. Bocşa “Dealul Bancului”. Artefacte din Complexul G. 1/2008 (1. Vas ceramic; 2. Mărgea din pastă
de sticlă).
244
Késő avar településnyom Nagykároly Szennyvíztisztító-telepen
Rezumat: Aşezarea avară târzie de la Carei-Staţia de epurare.

Când a fost construită Fabrica de zahăr, Stația de epurare a fost extinsă în diferite etape în perioada dintre
1981-1984. Construcțiile au atins un teritoriu de 4,5 ha. În timpul acestor lucrări au fost distruse mai multe
obiective arheologice din diferite epoci. Au atins o așezare din cultura Tiszapolgar și Bodrogkeresztur și o
așezare din epoca avară târzie. Aceste gropi au fost supravegheate și descrise, materialul arheologic a fost
strâns și depozitat în Muzeul Orășenesc Carei. În anul 1992 a fost executat un sondaj arheologic pentru a
confirma materialul arheologic cules în perioada 1981-1984. În această săpătură a fost găsit un cuptor și
groapa de servire a lui. În umplutura cuptorului și a gropii au fost găsite fragmente ceramice făcut la roata
rapidă și înceată. După aceste fragmente ceramice putem data cuptorul și groapa de servire și complexele
găsite anterior între secolele 8-9 cu accent pe secolul 9.
Resume: The late Avar settlement from Carei-Sewage Treatment Plant.
When the Sugar factory was built at the outskirts of Carei the water treatment plant was expanded in the
period of 1981-1984. The field works touched territory of 4, 5 ha. At this occasion many archeological finds
were observed, belonging to the Tiszapolgár culture, Bodrogkeresztúr group and a late Avar age settlement.
In 1992 there was organized a control archaeological dig. At this occasion it was find a late Avar age baking-
oven. At the Late Avar settlements the archaeological findings was just pottery shards. The pottery was made
by hand, slow wheel and fast wheel. The settlement we can be date in the 8th-9th centuries, with a hub at
the 9th century.
Резюме: Пізній скупий слід в населеному пункті Нодькароль. Очисник стічних вод.
Коли був побудований цукровий завод, станція очистки стічних вод була розширена на
різних етапах в період 1981-1984. Будівництво досягло площі 4,5 га. Внаслідок цих робіт були
знищені кілька археологічних пам’ятників різних епох. Вони зачепили одне поселення культури
Бодрогкерестур і Тисаполгар та поселення епохи пізньоаварського віку. Ці отвори були обстежені
і описані, археологічний матеріал збирали і зберігали в музеї Сату-Маре. У 1992 були проведені
археологічні розкопки, щоб підтвердити археологічні матеріали, зібрані у період 1981-1984
років. У цих розкопках були знайдені піч та яма для її обслуговування. У заповненні печі і ями
були знайдені керамічні фрагменти, виготовлені швидким і повільним гончарним гругом. За цими
керамічними фрагментами можемо датувати печі та яму для обслуговування та комплекси,
виявлені раніше між УІІІ-ІХ ст., скоріше у ІХ столітті.
Keywords: Late Avar age, ceramic shards, slow wheel-made pottery, fast wheel-made pottery, wavy line
decoration, straight line decoration.
Cuvinte cheie: epoca avară târzie, fragmente ceramice, ceramica făcută la roata înceată, ceramica făcută
la roata rapidă, decorația în linii paralele, decorația linii în val.
Ключові слова: пізня аварська епоха, керамічні фрагменти, кераміка, виготовлена на повільному
гончарному крузі, кераміка, виготовлена швидким гончарним кругом, орнаментування
паралельними лініями, орнаментування хвилястими лініями.
Kutatástörténet
A régészeti lelőhely Nagykárolytól északra kb. 1 km-re a Posta pataknak a bal partján, egy te-
raszon található. A patak a város környéki vizeket gyűjti össze és Kaplony mellett folyik bele a Kraszna
kanálisába a volt Ecsedi lápba (1. kép).
A cukorgyár 1981-1984 közötti építésének alkalmával, megnagyobbították a már létező szenny-
víztisztító telepet, hogy ülepítő medencéket létesítsenek a cukorgyár számára. A munkálatok nagyjából
4,5 hektárt érintettek, amelynek során mélyen beleástak az agyagba elpusztítva a talajt, felhasználva azt
a gátak, választófalak építéséhez1. A közbelépő dr. Németi János már csak az objektumok fenekét találta,
amelyből kiderült, hogy két őskori telepbe, egy Tiszapolgár (Hunyadihalom elemekkel) és egy Bodrog-
Iercoşan 2002, 38-39.

1
keresztúr kultúrához tartozó telepbe, illetve egy koraközépkori telepbe ástak bele 2.
1992-ben a Trákológiai Intézet ásatásokat végzett Németi János és Ilie Sălceanu vezetésével, de
nem a szennyvíztisztító telepen, hanem körülötte kerítés mentén. Itt öt szelvényt, egyenként 12x2 m, és
egy kazettát 2x1,65 m nagyságban. A III. szelvényben egy nagy hulladékgödröt találtak, amelynek méretei
1,65x1,60 m mélysége 1,25 m, és a Tiszapolgár kultúrához tartozik. A II. IV. V. számmal jelölt szelvények
egy, késő avarkori 8-9. századi, sütőkemencét érintettek, amelynek nagy részét sikerült megmenteni3.
Értékelés
A régészeti leletanyag kerámiatöredékekből áll. Az 1981-es valamint az 1984-es munkálatokat
későn megtudó, a helyszínre kiérő dr. Németi János sajnos, már csak „a feltehetőleg objektumokból szár-
mazó anyagot”4 tudta begyűjteni, de mivel az avar kori rétegen kívül csak egy a Tiszapolgár valamint a
Bodrogkeresztúr kultúrákhoz tartozó régészeti anyag van a lelőhelyen, így levonhatunk bizonyos kö-
vetkeztetéseket annak ellenére, hogy a kerámiaanyag egy része nem zárt objektumból került elő. Fonto-
sabb az 1992-es ellenőrző ásatás során előkerült sütőkemence, illetve annak kiszolgáló gödréből előkerült
kerámiatöredékek.
A leleteket három nagy csoportba lehet osztani készítési technikájuk alapján: kézzel formált,
lassú korongon készített valamint gyorskorongon készített kerámiatöredékek.
A kézzel készített kerámia formai tekintetben több kategóriába sorolható: fazék-, táltípus vala-
mint sütőharang. Bár zárt anyagban nem lehetett megfogni, de az 1984-es terepbejárás során előkerült,
egy kézzel készített szájperemtöredék (3 kép 2.), amely időrendi szempontból jelzés értékű lehet, hiszen
hasonló formájú és anyagú szájperemtöredéket találtak és határoztak meg Kántorjánosi – Homoki dűlő
lelőhelyen a 8. századra datálva5. Ezek a kézzel készített szűk nyakú, tölcséres szájú fazekak általánosak
ebben az időszakban6. A sütőtálak (3. kép 5, 6.) formája is korai fázisra utalnak. Popeni (Szilágypaptelek)-
“Pe Pogor” határrészen feltárt településrészen előkerült sütőtálak ottani tipológiai sorrendjének a IV.
csoportjába lehet beilleszteni a töredékeket. A településrészt az ásató régész a 7. század második felére 8.
század elejére datálja7. A lassú korongolt kerámia töredékessége miatt formai megfigyeléseket nehezen
tehetünk. A vékonyfalú, tapintásra szemcsés, vízihomokkal soványított, szájpereme kihajló ferdén levá-
gott peremű, lassúkorongolt, oxidált égetésű, sokfogú fésűvel bekarcolt vízszintes vonalköteggel díszített
kerámiát (3. kép.1.) 8. századi horizontra keltezik8. A bekarcolt vonal- és hullámvonalkötegek valamint
kerámiatöredékek soványítási technikája 8-10. századra keltezi a leletanyagot (3 kép. 3. 4. 7. 8.). Ezek a
típusok általánosan jellemezőek a 8.-10. század folyamán9.
Az 1992-ben feltárt zárt gödör anyaga érdekes képet mutat. Bár a számszerű leletmennyiség
a gödörben kevés, összesen 15 darab,
annál érdekesebb a formai és technikai
elosztása:
Megfigyelhető, hogy a gyorskorongolt
kerámia anyag aránya a lassú
korongolthoz képest nagy, 66%, ez az
összanyag 29%-a. A gyorskorongolt
kerámia két csoportra osztható. Az
egyik csoport felületkezelése hasonló a
lassúkorongolt kerámiához, tapintásra
1. Ábra. Kerámia számszerű és technikai
eloszlása
2
Németi 1988, 121-145.
3
Németi/Sălceanu 1995, 55-57.
4
Ezúton szeretnénk köszönetet mondani dr. Németi Jánosnak, hogy átadta a leletközlésre a régészeti anyagot, illetve rendelke-
zésünkre bocsájtotta a jegyzeteit.
5
Bajkai 2012, 464–465.
6
Vida 1999, 120.
7
Băcueț-Crișan 2006, 54.
8
Bajkai 2012, 13.
9
Szőke 1980, 181–203.
246
durva, szemcsés felületű ugyanakkor látszik a gyorskorongolt kerámia jellegzetessége. A belső, gyakran a
külső felületen (6. kép 2; 7. kép 7, 8.) látszik fazék felhúzása során keletkezett “sávok”, a hullámos felület
jellegzetesen a gyorskorongolt technikára utal. Általánosak még a kerámia alján megjelenő koncentrikus
körök, amelyek nem fenékbélyegek, hanem akkor keletkeznek, amikor a korongról levágják az edényt
egy zsinórral (4. kép 4; 7 kép 3.). A másik csoport a gyorskorongolt szürke színű, tapintásra finom
kerámia. Jelenléte késői datálásra utalhat. A korszakot kutatók többsége a gyorskorongolt szürke színű
kerámiát kritikusan kezelik, ugyanakkor az Erdélyi-medencében 10, közelebb a Szilágysági medencében11
viszonylag nagy százalékban megvan ez a kerámiatípus, amit általánosan a 8. század végére 9. század elejére
kelteznek súlyponttal a 9. század elejére12. A szürke gyorskorongolt anyagot jellegzetessége miatt egy
külön csoportba sorolták, a Lázári-Nagyfalusi csoport nevet adták neki13. Ehhez kapcsolódóan a fentebb
már említett gömböstestű fazekak csoportjának a datálását, a kontextus alapján, tovább szűkíthetjük.
Ennek alapján a lassúkorongolt, az edény felső harmadában szélesedő, nyak nélkül kihajló ferdén levágott
peremű, nagy nyújtott, gömböstestű edények (6. kép 1.3; 7. kép 5) datálása is a 8-9. századra tehetők14.
Egy viszonylag ritka edénytípus is előkerült, egy kézzel formált, utánkorongolt mélytál, amelynek kitűnő
párhuzamai vannak a Hajdúnánás – Mácsi-dűlő lelőhelyen15.
A sütőkemence és a gödör kerámiaanyagának a díszítése is viszonylag egységes képet mutat. Bár
a kerámia töredékessége nem minden díszítést lehetett megfigyelni teljesen, de így is elkülöníthetünk
néhányat:
2. Ábra. Kerámialeleteken előforduló díszítések.
Minden egyenes és párhuzamos hullámvonalköteget egy hatfogú eszközzel fésültek, karcoltak be a kerá-
mia felületére, az egyenes vonalkötegnél, pedig a fazekas többször húzta körbe az eszközt.
Összességében elmondhatjuk, hogy a települést, bár nem kizárható, hogy létezett egy korai fázisa
is, a 8-9. századra datálhatjuk, súlyponttal a 9. századra.
A településnyom párhuzamai megtalálhatók a Nyírségben, a Nyíregyháza–Rozsrétszőlő-Szelkó-
dűlő (M3-148/b. 215. és 214.)16, Nyírtass–Csárda-lapos, Kisvárda–Kiskert-dűlő lelőhelyeken17. Az Érmel-
léken hasonló korú települések vannak, amelyeket elsősorban terepbejárás és kisebb felületű ásatások
során azonosítottak: Szakácsi-Juhászok kútja18, Szaniszló-Horea út mente19, Szaniszló-VI, Érdengeleg-
Donca kertje, Érendréd-Posta út, Pir-Nagyhalom mellett, Székelyhíd-Suró domb, Bere-Sultész tag, Be-
re-Dolláros, Bere-Sóskás domb, Bere-Akasztófa lapos, Bere-Zsidó tag, Mezőfény-Régi homokbánya,
Csanálos-Vada rét, Nagykároly-Bobáld VI, Gencs-Rădulești-i út mellett, Rădulești-Țurcaș kertje, Kál-
10
Stanciu 2000, 141.
11
Băcueț-Crișan 2007, 29.
12
Stanciu: 2000, 145.
13
Băcueț-Crișan: 2006, 832.
14
Bajkai 2012, 407–480.
15
Bajkai 13. kép, 2-3, szerkesztés alatt.
16
Takács 2011.
17
Takács 2013, kézirat.
18
Lazin 1975, 61-75.
19
Stanciu 1996, 71-91.
247
mánd-Kraszna híd (Disznó legelő), Kaplony-Posta pataka 20. A Berettyó középső folyásán a Széltalló-Po-
ieni-Sinica, Széltalló-Kohányi út, Margitta-Sándormajor pontokon 21 (8. kép 1. ábra).
Leletleírás
Az 1981-84-es megfigyelések során begyűjtött kerámialeletek:

- szájperem töredék, az egyik redukált égetéssel, lassú korongon készült enyhén kihajló, levágott pere-
mű, csillámpalával soványított és befésült vonaldísszel díszített szürke színű töredék (3. Kép 1.).
- szájperemtöredék, enyhén kihajló, lekerekített peremű, díszítetlen, korongolatlan, oxidált égetésű, félfi-
nom vöröses sárga kerámia, amelyet aprószemű kaviccsal soványítottak (3. Kép 2.).
- edénytöredék oxidált égetésű, homokkal soványított, világos szürke színű, befésült vonaldísszel díszített
töredék (3. Kép 3.).
- edénytöredék oxidált égetésű, csillámpalával soványított, világos szürke színű, befésült hullámvonal vo-
naldísszel díszített (4. Kép 4.).
- sütőtáltöredék korongolatlan, folyami kaviccsal soványított, vöröses színű, enyhén profilált, rossz
minőségű, valószínűleg használat során többször átegett, díszítetlen kerámia (3. kép 5.).
- sütőtáltöredék korongolatlan, folyami kaviccsal soványított vöröses színű, rossz minőségű, valószínűleg
használat során többször átegett, díszítetlen kerámia (3. Kép 6.).
- edényaljtöredék, formája alapján fazéktípus, lassú korongolt, soványítása csillámpala, félfinom tapintá-
sú, oxigénes égetés, színe barnásvörös, díszítetlen (3. Kép 7.).
- edényaljtöredék, lassú korongolt, soványítása folyami kavics, rossz minőségű oxigénes égetés, díszítet-
len (3. Kép 9.).
- edénytöredék lassú korongolt, soványítása folyami kavics, jó minőségű oxigénmentes égetés, színe vilá-
gos szürke, díszítése befésült vonaldíszek között hullámvonal, félfinom kerámia (3. Kép 8.).
- edénytöredék, gyorskorongolt, finomiszapolású, soványítása vízihomok, égetése reduktáns, díszítetlen

(3. Kép 10.).
Az 1992-es régészeti ásatás IV. és V. szelvényeinek rétegeiből előkerült kerámia leletek.

- levágott peremű, lassú korongon készült, homokkal soványított, szürkés sárga színű, hullámvonallal
díszített, finom tapintású nyakperem alatt átfúrt fazéktípus szájperemtöredéke (4. kép 1.).
- profilált, korongolatlan, vöröses sárga színű, díszítetlen, kaviccsal, homokkal soványított sütőtál (lapos
tál?) töredék (4. kép 2.).
- szürkés színű, lassú korongolt, homokkal soványított, sűrű párhuzamos és hullámvonalköteggel
díszített edénytöredék.
- vöröses barna színű, gyorskorongolt, homokkal soványított, díszítetlen edényaljtöredék, a fenekén lát-
ható minta a zsinór nyoma, amellyel levágták a korongról (4 kép 4.).
- barnás vöröses színű, korongolatlan, kaviccsal soványított, edénytöredék, alsó részén átfúrás nyoma
látható, felső részén, ahol a nyakperem kezdődik esetleges egyenes szaggatott vonal díszítés vagy a
fazekas ujjának lenyomata (?) látszik (4. kép 5.).
- sötét szürke, gyorskorongolt, homokkal soványított, díszítetlen tapintásra finom edénytöredék (4. kép
6.).
- sötét barna, gyorskorongolt, homokkal soványított, díszítetlen, tapintásra enyhén érdes felületű edény-
töredék (4. kép 7.).
- világos barnás vöröses, lassúkorongolt, homokkal soványított, sűrű párhuzamos vonalakkal díszített
edénytöredék (4. kép 8.).
- világos barnás szürkés, lassúkorongolt, homokkal soványított, sűrű hullámvonalakkal díszített edény-
töredék (4. kép 9.).
Az 1992-es ásatás VI. szelvényének rétegéből előkerült kerámialeletei:
- szürkés-fekete, lassúkorongolt, folyami kaviccsal soványított, díszítetlen, kihajló, levágott peremű száj-
peremtöredék (5 kép 1.).
- szürkés-fekete, lassúkorongolt, folyami kaviccsal soványított, díszítetlen, kihajló, lekerekített peremű
szájperemtöredék (5 kép 2.).
- szürkés barna, tapintásra durva, lassú korongolt, folyami kaviccsal soványított díszítetlen edényaljtö-
redék (5. kép 3.).
- világos vörös színű, lassú korongolt, homokkal soványított, párhuzamos vonalakkal díszített oldaltö-
redék (5 kép 4.).
Az 1992-es régészeti ásatás VI. szelvényének 3-as gödrének a kerámia anyaga:
- levágott peremű gömbös testű edény töredék, lassú korongolt, szürkés fekete színű, homokkal sová-
nyított, tapintásra enyhén érdes felületű, két sűrű, párhuzamos egyenes vonalsáv között egy enyhén
nyújtott, hat fogú eszközzel bekarcolt hullámvonal díszítés található, ez a minta a nyak és az edény
legnagyobb átmérője között található (6 kép 1.).
20
Németi 1999, 115.
21
Lakatos/Romát 2005, kézirat.
248
- gömbölyített peremű gömbtestű edény töredéke, gyorskorongolt, vöröses-sárga színű. soványítása vízi-
homok, tapintásra enyhén érdes felületű, egymástól megegyező távolságra hat fogú eszközzel bekarcolt
egyenes vonalminta található (6. kép 2.).
- levágott peremű szájperemtöredék, lassú korongolt, szürkés-fekete színű, soványítása vízihomok, ta-
pintásra enyhén érdes, párhuzamos- és hullámvonalköteggel díszített töredék (6. kép 3.).
- levágott peremű mélytál szájperem töredéke, után korongolt, szürkés-fekete színű, soványítása nagy-
szemű vizihomok, tapintásra érdes, díszítetlen (7. kép 1.).
- lassú korongolt edényalj töredék, vöröses-sárga színű, soványítása homok, tapintásra érdes, díszítetlen
(7. kép 2.).
- enyhén ívelt edényalj töredék, vöröses-sárga színű, gyorskorongolt, soványítása finom homok, tapin-
tásra enyhén érdes felületű, látszik a zsinór nyoma, amellyel levágták a korongról (7. kép 3.).
- edénytöredék, lassú korongolt, vöröses-barna színű, soványítása finom homok, tapintásra érdes felüle-
tű, egy hatfogú eszközzel bekarcolt párhuzamos- és hullámvonalköteg díszítés (7. kép 4.).
- enyhén kihajló levágott peremű szájperemtöredék, fehéres szürke színű, soványítása nagyszemű ho-
mok, tapintásra érdes felületű, a szájperem alatt bekarcolt párhuzamos és hullámvonal köteg díszítés
található (7 kép 5.).
- edénytöredék, lassú korongolt világos téglaszínű, soványítása vízihomok, tapintásra enyhén érdes felü-
letű, bekarcolt hullámvonal- és párhuzamos vonalköteggel díszített (7. kép 6.).
- edénytöredék, gyorskorongolt szürke, vöröses foltokkal, színű kerámia, soványítása homok, tapintásra
enyhén érdes felületű, díszítetlen (7. kép 7.).
- edénytöredék, gyorskorongolt, vöröses barna színű, soványítása homok, tapintásra enyhén érdes felü-
letű, egy hatfogú eszközzel bekarcolt vonalköteg dísz.
- sütőharangtöredék, korongolatlan, vöröses-szürke színű, többször átégett, durva kidolgozású homok-
kal és kaviccsal soványított, díszítetlen kerámia (7. kép 9.).
- sütőharangtöredék, korongolatlan, vöröses-szürke színű, többször átégett, durva kidolgozású, homok-
kal és kaviccsal soványított díszítetlen (7 kép 10.).
- sütőharangtöredék, korongolatlan, szürke színű, többször átégett, durva kidolgozású, homokkal és ka-
viccsal soványított díszítetlen (7 kép 11.).
List of figures
Fig.1. Distribution of the ceramics by quantity and technics.
Fig.2. Decoration on the ceramic artifacts.
List of plates.
Plate 1. Carei-Sewage treatment plant. The geographical location of the site.
Plate 2. Carei-Sewage treatment plant. Drawing of the 1992 excavation location and the early medieval
baking oven.
Plate 3. Carei-Sewage treatment plant. The ceramic findings of the field survey in 1984.
Plate 4. Carei-Sewage treatment plant. Unearthed ceramic artifacts of IV. and V. section from the 1992
archaeological excavations.
Plate 5. Carei-Sewage treatment plant. The VIth section of the 1992 archeological excavation. Ceramic
artifacts from the culture layer.
Plate 6. Carei-Sewage treatment plant. Section VI. pit 3 from the 1992 archaeological excavations.
Ceramic artifacts from the fill of the pit.
Plate 7. Carei-Sewage treatment plant. Section VI. pit 3 from the 1992 archaeological excavations.
Ceramic artifacts from the fill of the pit.
Plate 8. Late Avar settlements from the geographical zone of the site.
Könyvészet
Bajkai 2012a: Bajkai R., Egy késő avar kori település kutatási lehetőségei az Alföld északi peremén Hajdúnánás –
Mácsi-dűlő, In: Liska A./Szatmári I. (szerk.), Sötét idők rejtélyei, Tempora Obscura 3, Békéscsaba
2012, 9-45.
Bajkai 2012b: Bajkai R., Avar kori településrészletek Kántorjánosi és Pócspetri határában. — Awarenzeitliche
Siedlungsreste in den Gemarkungen von Kántorjánosi und Pócspetri. In: Szabó Á./Masek Zs.
(szerk.), Ante Viam Stratam.A Magyar Nemzeti Múzeum feltárásai Kántorjánosi és Pócspetri
határában az M3-as autópálya nyomvonalán, Budapest, 2012, 407–480.
249
Bajkai 2014: Bajkai R., Késő avar kori település Hajdúnánás határában, szerkesztés alatt, 2014.
Băcueț-Crișan 2006a: Băcueț-Crișan D., Așezările medievale timpurii de la Popeni-„Pe Pogor” și Cuceu-„Valea
Bochii” (județul Sălaj), Zalău 2006.
Băcueț-Crișan 2006b: Băcueț-Crișan D., Contributions regarding the North-West part of Romania in the 7th-11th
centuries. Considerations based on the archaeological researches made in Silvania Depression, In:
Gaiu C.,/ Găzdac Cr. (editori), Fontes Historiae. Studia in Honorem Demetrii Protase, Bistrița –
Cluj-Napoca, 2006, 829-844.
Băcueț-Crișan 2007: Băcueț-Crișan D., Așezările din secolele VII-IX de pe cursul superior și mijlociu al râurilor
Barcău și Crișana, Zalău 2007.
Cosma 2002: Cosma C., Vestul şi nord-vestul României în secolele VIII-X D.H., Cluj-Napoca 2002.
Iercoşan 2002: Iercoşan N., Cultura Tiszapolgár în vestul Romăniei, Cluj-Napoca 2002.
Lakatos/Romát 2005: Lakatos A./Romát S., Margittai terepbejárás leletanyaga – a középkori leletanyag, EMRK III,
Csíkszereda, 2005 (kézirat).
Lazin 1975: Lazin Gh., Cercetări arheologice în sudul județului Satu Mare (zona Tășnad), StCom Satu Mare III, 1975,
61-75.
Németi 1988: Németi I., Noi descoperiri arheologice din eneoliticul tîrziu din nord-vestul României, AMP XII, 1988,
121-145.
Németi/Sălceanu 1992: Németi I./Sălceanu I., Sondajele arheologice în zona Careiului (1992), Cercetări Arheologice
în aria nord–tracă, Institutul Român de Tracologie, Bucureşti 1995. 55-57.
Németi 1999: Németi J., Repertoriul archeologic al zonei Careiului, The Archaeological survey of Carei Region,
BiblThrac XXVIII, Bucuresti 1999.
Takács 2011: Takács M., Egy nyírségi 8–11. századi település: Nyíregyháza –Rozsrétszőlő, Szelkó-dűlő (Mintavétel egy
nagy felületű ásatásról). Szakdolgozat. Budapest, 2011.
Takács 2013: Takács M., A 9. századi Felső-Tisza-vidék problémás kérdéseiről a telepkutatás tükréban, “A cserép
igazat mond, ha nem mi akarunk beszélni helyette” konferencia, Magyar Nemzeti Múzeum,
kézirat, 2013.
Stanciu 1996: Stanciu I., Vestigii medieval timpurii din judetul Satu Mare, StCom Satu Mare XIII, 1996, 71-91.
Stanciu 2000: Stanciu I., Despre ceramica medieval timpurie de uz comun, lucrată la roata rapidă, în așezările de pe
teritoriul României (secolele VIII-X), Arheologia Medievală III, 2000, 127-191.
Szőke 1980: Szőke B. M., Zur awarenzeitlichen Siedlungsgeschichte des Körös-Gebietes in Südost-Ungarn,
ActaArchHung 32, 1980, 181–203.
Vida 1999: Vida T., Die awarenzeitliche Keramik I. VAH 8, Berlin –Budapest 1999.
Rövidítések:
- kézzel készített (handmade pottery).
- után korongolt (after wheeled pottery).
- lassúkorongolt (slow wheel-made pottery).
- gyorskorongolt (fast wheel-made pottery).
250
1. kép. Nagykároly-Szennyvíztisztító telep. A lelőhely földrajzi elhelyezkedése.
251
2. kép. Nagykároly-Szennyvíztisztító telep. Az 1992-es ásatás elhelyezkedése és a koraközépkori

sütőkemence rajza.
252
3. kép. Nagykároly-Szennyvíztisztító telep. Az 1984-es terepbejárás kerámia leletei.
253
4. kép. Nagykároly-Szennyvíztisztító telep. Az 1992-es régészeti ásatásának IV. és V. szelvényeinek

kultúrrétegéből előkerült kerámia leletek.
254
5. kép. Nagykároly-Szennyvíztisztító telep. Az 1992-es régészeti ásatás VI. szelvény. Kerámia leletek a
kultúrrétegből.
255
6. kép. Nagykároly-Szennyvíztisztító telep. Az 1992-es régészeti ásatás VI. szelvény 3-as gödör. Kerámi-
aleletek a gödör betöltéséből.
256
7. kép. Nagykároly-Szennyvíztisztító telep. Az 1992-es régészeti ásatás VI. szelvény 3-as gödör. Kerámi-
aleletek a gödör betöltéséből.
257
8. kép. Késő avar telepek a lelőhely földrajzi zónájában.
258
ЗОБРАЖЕННЯ ГЕРБА МАТЯША КОРВІНА НА КАХЛЯХ
КОРОЛІВСЬКОГО ЗАМКУ
Прохненко Ігор/Мойжес Володимир/ Жиленко Марія
Rezumat: Imaginea blazonului lui Mathias pe cahlele de la cetatea de la Korolevo.

Una din cele mai frecvente categorii de materiale descoperite la castelul Nyalab e formată din diferite tipuri
de cahle (plate, în formă de ceapă, precum și în formă de cutie cu decor floral și imagini antropomorfe și zo-
omorfe).Un grup separate de cahle este constituit de exemplarele cu imagini heraldice (blazoanele lui Matia
Corvinul și ale familiilor Perenyi și Habsburg). Printre ele se evidențiază cahlele de secol XVI reprezentând
blazonul regelui Matia Hunyadi. Ele au fost utilizate pentru decorarea sobelor după moartea regelui și nu
au nici o semnificație particulară. Analogii pentru aceste cahle sunt cunoscute de pe teritoriile României
(Cluj) și Ungariei (Nyirbator).
Abstract: The Image of Mathias Coat of Arms on the Tiles from the Castle of Korolevo.
A collection of different types of the tiles (plate-shaped, onion-shaped, as well as box-shaped with floral décor,
anthropomorphic and zoomorphic images) is one of the most wide-spread categories which were discovered
at Nyalab castle. The separate group of tiles consists of the specimens with the heraldic images (the coats of
arms of Mathias the Corvinus, Perenyi and Habsburg families). Among them there were defined the tiles of
XVI century depicting the coat of arms of the king Mathias Hunyadi. They were used for decoration of the
stoves after the death of the ruler and did not bear any particular meaning. The analogies of these tiles are
known on the territory of Romania (Cluj) and Hungary (Nyirbátor).
Резюме:Изображение герба Матяша Корвина на кафеле Королевского замка
На територии Королевского замка Нялаб одну из самих больших категорий инвентаря
представляет коллекция кафеля разных типов ( посудоподобные, лукоподобные, с пуклями, а
также коробчастые плиты с ростительным декором, антропо- или зооморфным изображением.
Отдельную группу коробчатых изразцов представляют находки с геральдической тематикой
(гербы короля Матяша Корвина, рода Перени и Габсбургов). Среди них выделяют кафель ХVІ
столетия с изображением герба короля Матяша Гуняди, использованных в конструкциях печей
после смерти правителя в качестве декоративного изображения без всякой смысловой нагрузки.
Аналогии этим плитам известны на территории Румынии (Клуй) и Венгрии (Нирбатор).
Cuvinte cheie: castelul Nyalab din Korolevo, cahle, imagini heraldice, regele Matia Hunyadi
Key words: Nyalab castle of Korolevo, tile kiln, heraldic images, coats of arms, king Matthias Hunyadi
Ключові слова: Замок Ньолаб села Королево, кахлі, геральдичне зображення, король Матяш
Гуняді.
За останні десятиріччя в Європі значно підвищився інтерес археологів до пам’яток пізнього

середньовіччя та раннього нового часу. Не обійшов цей процес і Закарпатську обл. України,
де помітно збільшилися обсяги польових досліджень. Зокрема, з 2007 року цілеспрямованим
вивченням фортифікацій Виноградова, Королева, Середнього, Броньки, Квасова, Сільця,
Вишкова та Чинадієва зайнявся медієвістичний загін експедиції Ужгородського національного
університету.
Результати проведених робіт дозволили виділити серед вказаних пунктів, за
стратиграфічним різномаїттям, потужним культурним шаром і значною кількістю речового
матеріалу, замок Нялаб, розташований на північно-західній околиці селища Королево
Виноградівського району. Укріплення зведене на горі висотою 52 м. З її вершини відмінно
проглядається долина р.Тиси, що протікає в 300 м від підніжжя. Центр фортеці, площею 52
х 47 м, в плані трапецієподібної форми, розміщений в північно-західній частині верхньої
платформи гори. У 30 м від основної замкової споруди проходила додаткова захисна лінія із
будівлею прямокутної форми. На південно-східній окраїні урочища, на віддалі від основного
архітектурного комплексу, зведений бастіон клиноподібної форми, розміром 10,15 х 9,65 м.
Прохненко Ігор/Мойжес Володимир/Марія Жиленко
Історії Королівського замку приділена значна увага в науковій літературі, однак тільки в
одиничних випадках поданий фактичний матеріал підтверджений даними письмових джерел. У
цьому відношенні серед маси публікацій позитивно виділяється праця А. Комаромі, побудована
на основі ґрунтовного аналізу грамот і документів низки родинних архівів1. Саме вона, написана
наприкінці ХІХ ст. уродженцем с. Петрово, який під час Першої світової війни очолював
Національний архів Угорщини (м. Будапешт), є базовою для відтворення реального ланцюга
подій, пов’язаних з історією замку.
Вперше місцевість під назвою Нялаб згадується в грамоті 1262 року. Згідно з нею
угорський король на своїх угіддях біля с. Фелсас (перша назва сучасного смт. Королево) наказав
звести мисливський будинок на горі, в якому зупинялася вища угорська знать. Наприкінці XIII
ст. ця будівля була укріплена кам’яними мурами і стала замком.
На початку XIV ст. фортецю отримав магнат Беке Боршо, який згодом прийняв активну
участь у повстанні Матея Чака (1312 р.) проти угорського короля Карла Роберта Анжуйського
(1301/1310 – 1342 рр.). У відповідь на це військо короля захопило замок штурмом, після чого
кастеляну Мукачівської фортеці Томашу було наказано відбудувати зруйновані фортифікаційні
споруди Нялаба.
З часом реставрований замок став центром домінії, разом з якою у 1378 році був
переданий угорським королем Лайошем I Великим (1342 – 1382 рр.) на правах ленного володіння
волоському воєводі Драгу. У цей період, крім захисної функції, фортеця виконувала і роль
культурного центру, про що свідчить переписане тут у 1401 році тетраєвангеліє на слов’янській
мові2.
У 1405 році король Угорщини передав Нялабський замок у власність феодала Перені.
Попередні господарі фортеці, волоські магнати, не змирилися з втратою майна і постійно
нападали на свої колишні володіння. Зіткнення з ними змусили Перені у XV ст. реконструювати
укріплення і посилити їх додатковими захисними спорудами.
Після ряду військових поразок волоські дворяни для повернення собі замку почали
судові процеси, які тривали майже сторіччя. Кінцеве рішення суду, підтверджене королівською
грамотою 1506 року, остаточно закріпило Нялаб за родиною Перені.
Наприкінці XV – на початку XVI ст. у фортеці періодично проводилися зібрання немешів
(дворянства). У 1514 році, під час селянського повстання на чолі з Дьордем Дожею, натовп
невдоволених мешканців навколишніх сіл намагався захопити замок. Після прибуття хустського
гарнізону на допомогу Нялабу, повстанці знищили господарські будівлі навколо укріплень і були
змушені відступити.
У 1526 році в битві під Мохачем загинув власник замку Габор Перені – права рука
угорського короля Владислава II Ягеллона (1516 – 1526 рр.). Фортеця перейшла у власність його
дружини – Катерини Франгепан. За фінансової підтримки вдови перекладені з латині в замку
Нялаб Бенедиктом Комяті “Листи Св. Павла на угорській мові” (Az zenth Paal leueley magyar
nyeluen) були видані в 1533 році в Кракові і стали першою друкованою угорською книгою3.
У XVII ст., після повстання Вешелені, імператор втратив довіру до дворянства Північно-
Східної Угорщини. Хоча Перені і не брали безпосередньої участі у виступах проти Габсбургів,
імператорське військо зайняло Нялаб. Наприкінці 1671 – на початку 1672 рр. за наказом
Леопольда I (1655 – 1687 рр.) фортеця була зруйнована австрійським гарнізоном і більше не
відбудовувалася.
Незважаючи на насичену подіями історію замку Нялаб, донедавна на ньому і в його
найближчій окрузі проводилися лише періодичні незначні археологічні пошуки. Зокрема,
у ХIХ ст. знахідки з Королева до Угорського національного музею (м. Будапешт) надходили
два рази (1859 та 1881 рр.). Це були різноманітні прикраси, в тому числі позолочені мідне
кільце та гілка з виготовленими з коштовного каміння квітками, а також мідний натільний
подвійний (“лотарингський”) хрестик. Крім того, серед матеріалів присутні три трунних цвяхи з
зіркоподібними шляпками, вкритими срібною фольгою. Дані знахідки, скоріше за все, походять з
1
Komáromy 2001, 16-42.
2
Микитась/Чучка 1968, 62-64; Кобаль 2013, 57-64.
3
Микитась/Чучка 1968, 62-64; Кобаль 2013, 57-64.
260
ЗОБРАЖЕННЯ ГЕРБА МАТЯША КОРВІНА НА КАХЛЯХ КОРОЛІВСЬКОГО ЗАМКУ
крипти каплиці, захоронення якої пов’язані з заможними власниками замку.

Через сто років, у 80-х рр. ХХ сторіччя, біля центральної частини укріплення невеликі
пошукові роботи здійснила палеолітична експедиція Музею Природи (м. Київ). Нею зібраний
незначний підйомний пізньосередньовічний матеріал, в тому числі і фрагмент монети угорського
короля Матяша Корвіна4.
Трохи згодом, на початку 90-х рр. минулого сторіччя, на території пам’ятки більше двадцяти
шурфів було закладено експедицією Українського спеціального науково-реставраційного
інституту “Укрзахідпроектреставрація”5. Роботи лише номінально називалися археологічними.
Самі ж пошуки були спрямовані не на дослідження стратиграфії та культурного шару замку, а на
визначення планування внутрішньої забудови, і, зазвичай, завершувалися на глибині 0,5 м.
З 2007 року за вивчення Королівського замку Нялаб взялася експедиція Ужгородського
національного університету. У польових сезонах 2007, 2011 – 2013 років в різних частинах
пам’ятки були закладені п’ять шурфів і два розкопи, загальною площею 110 кв. м. Потужність
культурного шару становила від 1,5 до 5,7 м. У ході робіт зібрана значна колекція матеріалу:
тисячі фрагментів керамічного посуду, в тому числі імпортного (моравського, австрійського
та рейнського), кахлі, а також вироби зі шкіри, кістки, скла та металу (побутові речі, зброя,
прикраси, монети, медальйон)6. Аналіз стратиграфічної ситуації і отриманого інвентарю свідчить
про функціонування укріплень Нялабу як мінімум з початку XIV до середини XVII ст., що не
вступає в протиріччя з інформацією письмових джерел.
Одну з найбільш масових категорій виявленого інвентарю представляє колекція кахлів
різноманітних типів (мископодібні, цибулеподібні, з пуклями, а також коробчасті плитки з
рослинним декором, антропо- та зооморфними зображеннями).
Окрему групу становлять знахідки з геральдичними зображеннями (герби короля Матяша
Корвіна, роду Перені та Габсбургів). За влучним визначенням Ш. Голчіка, погляд на власний герб
зігрівав господаря навіть тоді, коли піч не топилася7. Зрозуміло, що це відноситься лише до тих
геральдичних символів, які належали власнику замку або його високопоставленим гостям.
Іноді ж в печах використовували кахлі із зображенням герба вже померлого правителя,
скоріше за все, в якості декоративного елементу без будь-якого змістового навантаження8. Ця
категорія на замку Нялаб представлена кахлями XVI ст., на яких присутні геральдичні символи
короля Матяша Корвіна.
Матяш Корвін (Гуняді) народився 23 лютого 1443 року в м. Коложвар (нині Клуж-Напока,
Румунія), помер 6 квітня 1490 року у Відні (Австрія). Королем Угорщини проголошений 24 січня
1458 року. Він був молодшим сином Яноша Гуняді, який володів значними землями на півночі
і сході Угорського королівства. Батько майбутнього короля був талановитим полководцем,
вів боротьбу з османами, які наступали на Балканський півострів. У 1456 році під Белградом
Янош Гуняді тимчасово зупинив турків, однак незабаром помер внаслідок епідемії чуми. Успіхи
і зростання популярності Яноша викликали побоювання кіл, що стояли за юним королем Ласло
V. Щоб не допустити родину Гуняді до влади, у 1457 році король наказав стратити старшого сина
Яноша – Ласло Гуняді за звинуваченням у державній зраді та участі у вбивстві Ульріка Ціллеї. У
цей самий час 14-річний Матяш був ув’язнений у Відні, згодом перевезений до Праги. У відповідь
на переслідування сім’ї Гуняді, відразу після передчасної смерті короля Ласло V 23 листопада
1457 року, у країні почалася боротьба середнього дворянства за обрання наступним правителем
Матяша Гуняді.
24 січня 1458 року міщани та відносно небагате дворянство проголосили Матяша
королем Угорщини, стоячи на дунайській кризі біля фортеці Буда. Одночасно дядько Матяша за
4
Прохненко/Гомоляк/Мойжес 2007, 219-255.
5
Пам. арх., 1993.
6
Прохненко 2007, 105-110; Прохненко/Гомоляк 2007, 83-94; Прохненко/Гомоляк/Мойжес 2007, 219-255; Прохненко
2008, 186-188; Mihok/Prochnenko 2008, 149-165; Прохненко 2009, 205-208; Пьянчак/Прохненко 2008, 166-177;
Прохненко/Гомоляк 2009, 71-97; Прохненко/Гомоляк/Мойжес 2009, 296-301; 2011, 187-234; Прохненко/Гомоляк/
Мойжес 2011a, 213-232; 2012, 59-78; Прохненко/Мойжес/Жиленко 2012, 204-248; Prohnenko/Mojzsesz/Zsilenko 2012,
241-285; Прохненко 2013, 32-39.
7
Holčík 1978, 12.
8
Székely 1957, 19.
261
материнською лінією – Міхай Сіладі з 15-тисячним ополченням прибув на збори на Ракошмезе і

примусив землевласників-баронів затвердити Матяша Гуняді королем. Сам новопроголошений
правитель перебував в ув’язненні у Празі до лютого 1458-го року, поки його мати – Ержебет Сіладі
не заплатила за сина викуп. Необхідно відзначити, що корона Святого Іштвана залишилася в
руках Фрідріха ІІІ Габсбурга (Австрійського).
Сходження Матяша на престол не зупинило протистояння у суспільстві: за вплив
над Гуняді розгорілася прихована боротьба між угрупуваннями Міхая Сіладі (барони) та
естергомського архієпископа Яноша Вітеза, мислителя-гуманіста та вихователя нового короля.
Переміг Янош Вітез, що почав переговори з Їржи Подебрадом, який став королем Чехії у 1458
році. Завдяки посиленню позицій Яноша Вітеза він став новим канцлером, а донька Їржи
Подебрада Катерина – у 1461 році першою дружиною Матяша Гуняді. У свою чергу Мігай Сіладі,
котрий вимагав для себе звання і владу регента, був відсторонений від державного управління і
відправлений у похід проти турків, де потрапив у полон і був страчений. Позбавили влади і рід
Гараї, який підтримував Сіладі. Великі землевласники виступили проти таких рішень короля і
спонукали Фрідріха ІІІ вторгнутися до Західної Угорщини. Заворушення баронів тривали до 1463
року.
Завдяки реорганізації армії та податкової системи Матяш Корвін здійснював активну
завойовницьку політику в Чехії, Сербії та Австрії. У 1464 році Матяш Гуняді за закликом папи
Пія ІІ виступив у воєнний похід проти турків-османів, які у 1459 році фактично підкорили собі
Сербію.
Блиск королівського двору в Буді – “Перлині Дунаю” привертав до себе вчених, діячів
культури, гуманістів і просто освічених людей з усієї Європи. Бібліотека Корвініана стала
найбільшою на континенті. У 1476 році, після смерті першої жінки, Матяш І одружився з донькою
неаполітанського короля Фердинанда І Арагонського Беатрисою, і Угорщина прилучилася
до культури італійського Ренесансу. Взагалі, в історіографії період правління Матяша Гуняді
вважається часом останнього піднесення незалежного Угорського королівства9.
Символіка Матяша Корвіна на Королівському замку представлена на трьох кахляних
плитках, які збереглися у дрібних фрагментах. Перший – це частина вкритої зеленою поливою
коробчастої кахлі з зображенням верхнього лівого кута геральдичного щита, на полі якого
знаходився птах (на збереженій частині голова), найімовірніше ворон, який у дзьобі тримав
перстень. Виготовлена плитка з ретельно відмученого глиняного тіста, обпал достатній, колір
сірий (рис.1).
Ворон з кільцем у дзьобі – основний символ дворянського роду Гуняді. Як родина
взяла ім’я Корвін (лат. – ворон) розповідає легенда. У ній йдеться про те, що Яноша Гуняді,
батька майбутнього короля Матяша, відправили відвезти перстень королю Сигізмунду
Люксембурзькому. По дорозі Янош заснув, а перстень у нього викрав ворон і почав відлітати з
ним. Янош встиг збити ворона останньою стрілою і саме його з перстнем у дзьобі обрав своїм
геральдичним символом10.
Існує ще одна версія походження герба, пов’язана з Яношем Гуняді. Він, як і більшість
дворян, що походять з бідних родів, намагався довести своє древнє походження. Його предок,
волоський князь Вайк, тікаючи від переслідування опинився при дворі короля Сигізмунда
Люксембурзького. За вірну службу у 1409 р. отримав замок Гуняд з домінією. Про волоське
походження свідчить і прізвисько його сина, майбутнього намісника - Янош Олаг (Волох).
Про рід, що піднявся з неймовірною швидкістю, злі язики розповідали, що дружина Вайка була
коханкою короля, а Янош Гуняді був його сином. Згідно легенді, Сигізмунд подарував жінці
особливий золотий перстень, який згодом від молодого Гуняді викрав ворон. Дядько юнака
одним пострілом вбив птаха, а Гуняді обрав його своїм геральдичним знаком.
Більше того, ворон з перстнем у дзьобі був символом лихварів та банкірів. Можливо,
засновники роду Гуняді на перших порах займалися позиками та іншими грошовими операціями.
Крім того Вайку належала домінія Piatra Corbului (Камінь Ворона), звідки вони могли запозичити
даний образ11.
9
Kubinyi 2007, 83-100.
10
Gruia 2012, 32-34.
11
Szabó/Hegedűs 2008.
262
Про дарування довічного графського титулу та розширення герба Яноша Гуняді мова йде
у грамоті угорського Ласло V від 1 лютого 1453 р. (Національний архів Угорщини, № DL 24762).
“Ласло, з Божої ласки король Угорщини, Чехії, Далмації, Хорватії та ін. [...], герцог
Австрії та Штірії, маркграф Моравський та ін. [...] нашого ласкаво і щиро любимого слугу,
вельмишановного Яноша Гуняді, раніше намісника нашої країни, підносимо у довічний графський
титул та ранг над містом Бестерце у трансільванській частині країни, про що детальніше, точніше
та правильніше проголошуємо в даній грамоті. Залишається ще більше підтвердити свою любов,
на яку він заслуговує і відчуває, і після підвищення статусу збагатити його гідними символами.
Досі, з волі наших святих королівських предків вищезгаданий граф Янош для своєї родини
отримав та публічно використовував герб, тобто дворянський символ де у блакитному полі
зображений ворон натурального кольору, з ледь піднятими крилами та золотим перснем у дзьобі.
Ми же з сьогоднішнього дня, згідно його нового рангу та титулу, за порадою наших баронів та
первосвящеників, додаємо до попереднього герба у білому полі схожого на нападаючого або
розгніваного, піднятого на диби лева з відкритою пащею, червоного кольору, який у передній
лапі, як у руці, тримає, ніби передає, золоту корону; обидва, подвійні герби, розміщені на щиті
навхрест, розділені за кольорами. Над гербом золотий шолом з короною, а прикрасою шолому
слугують підняті догори, теж позолочені крила [...]. Образ червоного лева у білому полі символізує,
що вищезгаданий граф Янош за час нашої відсутності, після владнання негараздів взяв на себе
від нашого імені тягар намісництва, та зробив все для захисту країни та наших прав, з щирою
відданістю та занепокоєнням, а символом цієї щирості став білий колір, а оскільки він кілька
разів розпочинав війни, проливаючи кров власну та своїх, та демонстрував велику силу духу – як
говориться – з хоробрістю лева, не випадково порівнювали його з криваво-червоним левом, а
те, що в передній лапі тримає та передає золоту корону, означає, що вищезгаданий граф Янош,
власними силами вирвав з рук ворогів нашу корону та передав нашій величності, відновивши
наше правління [...].
Складено у Братиславі, в п’ятницю перед днем Богородиці, 1453 року Господнього.”.
Повертаючись до знахідки фрагменту кахлі з Королівського замку, відзначимо, що
екземпляр був виявлений в шурфі 1 (дослідження 2007 року, розміри 3 х 2 м), що закладений на
території основної замкової споруди, біля її південно-східної стіни. Уламок кахлі знаходився на
глибині 0,7 м, в верхній частині шару гумусованої землі, насиченої інвентарем. Речова колекція
шару датується кінцем XV – початком XVI ст. Однак, стратиграфічні спостереження дозволяють
говорити про утворення горизонту під час засипання грунтом і будівельним сміттям території
між двома стінами в першій половині XVII ст. Тобто, весь інвентар знаходився тут не інсітно,
а у перевідкладеному стані. Як би не було, за морфологічними особливостями тіста, кольором
поливи і зображенням плитку можна датувати XVI ст.
Інші два фрагменти кахлів з гербом Матяша Корвіна були виявлені на розкопі ІІ біля
кахляної печі з конструкцією печі типу hypocaustum, зведеної на початку XVI ст., а зруйнованої у
XVII ст. Це вкриті світло- і темно-зеленою поливою коробчасті кахлі з зображенням геральдичного
лева. Про належність мотиву до символіки Матяша Корвіна свідчить частково збережене на
них зображення птаха, більш конкретно – хвіст та крила ворона. Саме цей елемент дозволив
здійснити реконструкцію плиток за аналогіями з території Румунії та Угорщини.
Виготовлені кахлі з ретельно відмученого глиняного тіста, обпал достатній, колір сірий.
На основі цілих екземплярів даного штампу, виявлених у 2006 р. в м. Клуж (Румунія)12, можна
говорити, що зовнішня поверхня кахлів підквадратної форми, розміри – 21,3 х 21,8 см (рис.2-5).
Художню композицію складали великий геральдичний щит і вписаний у нього менший
щит з гербом Угорського королівства, над яким знаходився ворон з перстнем у дзьобі. Два лева
стоять на одній лапі і тримають над вороном корону. У верхній частині великого щита розміщений
ряд декоративних трикутників.
А. Груя датує клузькі кахляні плитки XV ст., більш точно – часом до смерті Матяша Корвіна
в 1490 році13. Цю думку підтримує і А.А. Русу14. Дослідники вважають, що після цієї дати не було
необхідності зображувати герб Матяша, тому що на престол вже сів його противник – Владислав
12
Gruia 2012, 32-34; Rusu 2012, 313-326.
13
Прохненко/Гомоляк/Мойжес 2007, 219-255.
14
Пам. арх., 1993.
263
II Ягеллон з Богемії. Фрагменти ж кахлів з Королівського замку датуються XVI ст., що дозволяє
стверджувати про використання цього геральдичного зображення в конструкції виявленої печі
не в якості символа короля, а як декоративної прикраси без змістового навантаження.
Найбільш глибокий аналіз плиток даного типу був проведений румунським археологом
А.А. Русу. Дві кахлі з зображенням герба короля Матяша І Корвіна були виявлені А. Діаконеску в
ході археологічних робіт в Клужі (Румунія) в північно-східній частині міста в 2007 році. Екземпляри
були збережені повністю, знаходилися в ямі, на них відсутні сліди перебування в конструкції печі.
Знахідки дуже схожі на ізразці з Нірбатору, виявлені в резиденції роду Баторі. А.А. Русу вважає,
що єдиним зв’язком між Клужем та Нірбатором був Стефан Баторі – воєвода Трансильванії між
1479 та 1493 рр. Факт не використання даних кахлів в Клужі дослідник пов’язує з тим, що вони
були виготовленні ще за життя короля Матяша, але реалізовані безпосередньо перед смертю,
після чого було недоречно застосовувати їх в конструкції печі. Також дослідник звертає увагу на
те, що плитки з геральдичними символами на території Трансільванії хоча і використовувалися в
другій половині XV ст., але жодна з них не була вкрита поливою. Також відзначається складність
застосованого мотиву, який наштовхнув вченого на думку, що дані ізразці наслідували не місцеві
традиційні мотиви, а мотиви більш віддалених територій Центральної Європи.
Скоріше за все, в Королеві, Клужі та Нірбаторі (рис.6) дійсно були використані запозичені
мотиви. Сам же штамп був виготовлений наприкінці правління Матяша Корвіна, а випуск і
реалізація екземплярів відбулася вже після смерті короля, про що особливо чітко свідчать знахідки
з Королівського замку. Безперечно ж, що кінцеву крапку в дискусії про дату використання
ізразців даного типу (до чи після смерті короля) поставлять нові чітко стратифіковані матеріали.
List of plates
Figure 1. Korolevo. Nyalab castle. Tile’s fragment with the image of coat of arms of the king Mathias the
Corvinus.
Corvinus (reconstructed based on publication: Gruia, 2012, 34 – finding from Cluj (Romania)).
Corvinus (reconstructed based on publication: Gruia, 2012, 34 – finding from Cluj (Romania)).
Figure 4. Cluj. The tile with the image of coat of arms of the king Mathias the Corvinus (based on
publication: Gruia, 2012, 34).
Figure 5. The tiles with the images of coat of arms of the king Mathias the Corvinus from Cluj (1-2) and
Nyirbator (3-4) (based on publication: Rusu, 2012, 321-322).
Figure 6. The locations in Carpathian and Danube region where the tiles with the images of coat of arms
of the king Mathias the Corvinus have been discovered. 1 - Cluj; 2 - Nyirbátor; 3 - Korolevo.
Література
Кобаль 2013: Кобаль Й. В., Угочанщина за часів “Королівського Євангелія”. In: Науковий збірник
Закарпатського краєзнавчого музею, Вип.ХІІІ, Ужгород 2013, 57-64.
Микитась/Чучка 1968: Микитась В. Л./Чучка П. П., Дві Закарпатські оригінальні пам’ятки XV
ст. In: Мовознавство, 1, Київ 1968, 62-64.
Пам. арх. 1993: Пам. арх. XIV ст. Руїни замку в смт. Королево Виноградівського н-ну Закарпатської
області. Топогеодезичні пошукові роботи і археологічні науково-дослідні роботи.
Том ІІ. Книга 5. Вип. І. Шифр 93-41; ІІ-5-І. Львів, 1993.
Прохненко 2007: Прохненко И., Новые данные о восточной границе распространения керамики
типа Лоштице, VP, VIII, 2007, 105-110.
Прохненко 2008: Прохненко И. А., Меч с Королёвского замка. In: Carpatica – Карпатика, Вип.37,
Ужгород 2008, 186-188.
Прохненко 2009: Прохненко И., К вопросу о создании средневековых фортификационных
сооружений на территории Закарпатья, IVP IX, 2009, 205-208.
Прохненко 2013: Прохненко І., Знахідки лоштицького посуду на руїнах Королевського замку. In:
Ужгородські чеські наукові читання: історія, культура, політика, право. Науковий
збірник, Ужгород 2013, 32-39.
264
Прохненко/Гомоляк 2007: Прохненко І./ Гомоляк O., Дослідження Виноградівського та

Королівського замків у 2007 році. In: Ciubotă V./ Nicoră T./ Veghes M./Horvat L.
(eds.), Relaţii româno - ucrainene. Istorie şi contemporaneitate. Румунсько - українські
відносини. Історія та сучасність, Cluj - Napoca - Satu Mare 2007, 83-94.
Прохненко/Гомоляк 2009: Прохненко І./Гомоляк О., До історії замків Закарпаття. In: Військово
- історичний альманах, 1(18), Київ 2009, 71-97.
Прохненко/Гомоляк/Мойжес 2007: Прохненко И. А./Гомоляк Е. М./Мойжес В. В., Результаты
исследования Виноградовского и Королёвского замков в 2007 году, Carpatica -
Карпатика, Вип.36, Ужгород 2007, 219-255.
Прохненко/Гомоляк/Мойжес 2009: Прохненко І. А./Гомоляк О. М./ Мойжес В. В., Результати
дослідження Виноградівського і Королівського замків. In: Археологічні дослідження
в Україні 2006 – 2007, Київ 2009, 296-301.
Прохненко/Гомоляк/Мойжес 2011: Прохненко И. А./Гомоляк Е. М./ Мойжес В. В., Результаты
исследования замков Закарпатья, Stcom Satu Mare. (Seria arheologie, XXVII/I),
2011, 187-234.
Прохненко/Гомоляк/Мойжес 2011а: Прохненко И. А./Гомоляк Е. М./ Мойжес В. В., Результаты
исследования Королёвского замка в 2011 году. In: Карпатика, Вип.40, Ужгород 2011,
213-232.
Прохненко/Гомоляк/Мойжес 2012: : Прохненко И. А./Гомоляк Е. М./ Мойжес В. В., Дослідження
замків Закарпаття археологічною експедицією Ужгородського національного
університету. In: Історичні студії. Збірник наукових праць з проблем давньої і
середньовічної історії та етнології, Вип.4, Ужгород 2012, с.59-78.
Прохненко/Мойжес/Жиленко 2012: Прохненко И. А./Мойжес В. В./Жиленко М. А., Результаты
исследования Королёвского замка Нялаб в 2012 году. In: Карпатика, Вип.41, Ужгород
2012, 204-248.
Пьянчак/Прохненко 2008: Пьянчак П./Прохненко И.А., Анализ остеологического материала
замков северо - восточной части Верхнего Потисья. In: Carpatica - Карпатика,
Вип.37, Ужгород 2008, 166-177.
Gruia 2012: Gruia A. M., Povestiri la gura sobei. Catalog selectiv al colecţiei de cahle a Muzeului Naţional
de Istorie Transilvanei, Cluj-Napoca 2012.
Holčík 1978: Š. Holčík, Stredoveké kachliarstvo, Bratislava 1978.
Кomáromi 2001: Komáromy A., Ugocsa vármegye a történelemben. Válogatott írások. Nyalábvár és
uradalma, Ungvár 2001, 16-42 .
Krása 2008: Krása, která hřeje. Výběrový katalog gotických a renesančních kachlů Moravy a Slezska,
Uherské Hradiště 2008.
Kubinyi 2007: Kubinyi A., Hunyadi Mátyás, a személyiség és király, Aetas, 2007, 3 (22), 83-100.
Mihok/ Prochnenko, 2008: Mihok L./Prochnenko I. A., Analysis of Iron Objects from Korolevo аnd
Vinogradovo Castles. In: Carpatica – Карпатика, Вип.37, Ужгород 2008, 149-165.
Prohnenko/Mojzsesz/Zsilenko 2012: Prohnenko I./Mojzsesz V./Zsilenko M., A királyházai vár
csempekályhája, JAMÉ LIV, 2012, 241-285.
Rusu 2012: Rusu A. A., Stove Tiles with the Royal Coat of Arms of King Matthias I Corvinus, EphNap
XXII, 2012, 313-326.
Szabó/Hegedűs 2008: Szabó Z./Hegedűs P., Megnyúzott ország legendás királya. In: Interpress Magazin,
2008. május.
Székely 1957: Székely T., A magyar bibliafordítások történetéből, Budapest 1957.
Прохненко Ігор (Prohnenko Igor) arhlabunu@ukr.net

Мойжес Володимир (Moizhes Volodimir) vmoizhes@ukr.net
Жиленко Марія (Zhylenko Maria) mashazhylenko@gmail.com
265
266
267
268
269
270
271
272
Abbreviations / Abkürzungen
AB Analele Banatului. Timişoara

ActaArchCarp Acta Archaeologica Carpatica., Krakow
ActaArchHung Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae. Budapest
Acta Musei Papensis Acta Musei Papensis, Pápai Múzeumi Értesítő. Pápa
ActaPraehArch Acta Praehistorica et Archaeologica. Berlin
ActaTS Acta Terrae Septemcastrensis. Sibiu
AÉ Archeologiai Értesítő. Budapest
Aetas Aetas. Történettudományi folyóirat. Budapest
Agria Agria. Az Egri Múzeum Évkönyve (Annales Musei Angriensis). Eger
AlbaRegia Alba Regia, Anales Musei Stephani Regis. Székesfehérvár
AMN Acta Musei Napocensis. Cluj-Napoca
AMP Acta Musei Porolissensis. Zalău
AnnNaturhistorMus Wien Annalen des Naturhistorischen Museums in Wien.
Anteus. Communicationes ex Instituto Archeologico Academiae
Antaeus
Scientiarum Hungaricae. Budapest
Applied Clay Science, An International Journal on the Application and
Applied Clay Science Technology of Clays and Clay Minerals, UK, < http://www.sciencedirect.
com/science/article/pii/S0169131705001298 >
Appl Phys. A < http://link.springer.com/article/10.1007/s00339-010-5664-6 >
Apulum Apulum. Acta Musei Apulensis. Alba Iulia
AR Archeologické Rozhledy. Praga
Archeologia. Rocznik Instytutu Archeologii i Etnologii Polskiej
Archeologia
Akademii Nauk.
ArchAus Arhaeologia Austriaca. Wien
ArchHung Archaeologia Hungarica. Budapest
A Budapest Történeti Múzeum Aquincumi Múzeumának ásatásai és
Aquincumi füzetek
leletmentései.
Archaeometry Achaeometry. Oxford
ArchKözl Archeologiai Közlemények. Budapest
ArchÖst Archäologie Österreichs
Arheologia Medievală Arheologia Medievală
Archeometriai Műhely Eleketronikus Folyóirat, Archeometriai Műhely
Archeometriai Műhely
Eleketronikus Folyóirat. <http://www.ace.hu/am/>
ArhMold Arheologia Moldovei. Iaşi
Arrabona Arrabona. Múzeumi Közlemények. Győr
Archiv des Vereins für siebenbürgische Landeskunde, Hermannstadt.
AVSL
Ĺmark 1965
BAM BAM. Bonn
BAR Britisch Archaeological Reports. Oxford
BerRGK Bericht der Römisch-Germanischen Kommission. Mainz a. Rhein
BiblArh Bibliotheca de Arheologie. Bucureşti
BiblHistArchBanatica Bibtioteca Istorică şi Arheologică al Muzeului Banatului. Timişoara
BiblSeptemcastrensis Bibliotheca Septemcastrensis. Universitatea „Lucian Blaga”. Sibiu
BiblMarmatia Bibliotheca Marmatia. Baia Mare
273
BiblMuzBistriţa Bibliotheca Muzeului Bistriţa. Bistriţa
BiblMusMarosiensis Biblioteca Muzeului Judeţean Mureş. Târgu Mureş
BiblMusPorolissensis Biblioteca Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău. Zalău
BiblMusSabesiensis Bibliotheca Muzeului din Sebeş. Sebeş
BiblThrac Bibliotheca Thracologica. Bucureşti
BMA Biblioteca Musei Apulensis. Alba Iulia
BMMK A Békés Megyei Múzeumok Közleményei. Békéscsaba
BudRég Budapest Régiségei. Budapest
Carpatica Carpatica-Карпатика. National University of Uzhgorod
Carpica Carpica. Muzeul Judeţean Bacău. Bacău
CCAR Cronica cercetărilor arheologice din România. Bucureşti
CercArh Cercetări Arheologice. Muzeul Naţional de Istorie a României. Bucureşti
ComArchHung Communicationes Archaeologicae Hungariae. Budapest
Crisia Crisia. Muzeul Țării Crișurilor. Oradea
Cumania Cumania. A Bács-Kiskun Megyei Múzeumok Évkönyve, Kecskemét
Dacia. Recherches et Découvertes Archéologiques en Roumanie.
Dacia
Bucureşti
Dacia. Recherches et Découvertes Archéologiques en Roumanie.
Dacia N.S.
Bucureşti. Nouvelle Series.
DissPan Dissertationes Pannonicae. Magyar Nemzeti Múzeum. Budapest
DMÉ A debreceni Déri Múzeum Évkönyve. Debrecen
Dolgozatok az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem- és Régiségtárából,
Dolg Kolozsvár/ Szeged Kolozsvár/ Dolgozatok a M. Kir. Ferencz József Tudományegytem
Archaeológiai Intézetéből. Szeged
EphNap Ephemeris Napocensis. Cluj-Napoca
EMRK EMRK .Erdélyi Magyar Régészeti Konferencia
FA Folia Archaeologica. Budapest
Fundberichte aus Östereich Fundberichte aus Östereich. Wien
Gesta. A Miskolci Egyetem Történettudományi Intézetének folyóirata.
Gesta
Miskolc
Germania. Anzeiger der Römisch- Germanischen Komission des
Germania
Deutschen Archäologischen Instituts. Mainz
Godišnjak Godišnjak. Jahrbuch Knjiga. Sarajevo-Heidelberg.
Godišnjak Muzeja Grada Godišnjak Muzeja Grada Novog Sada, Muzej grada Novog Sada, Novi
Novog Sad
Historia Carpatica. Zborník Vychodoslovenského Múzea v Košiciach.
HC
Košice
HOMÉ A Miskolci Hermann Ottó Múzeum évkönyve. Miskolc
Internationale Archäologie Internationale Archäologie. Rahden/Westf.
IPA Inventaria Praehistorica Hungariae. Budapest
Istraživanja Istraživanja. Historijski zbornik. Novi Sad.
JAMÉ A nyíregyházi Jósa András Múzeum évkönyve. Nyíregyháza
JPMÉ A Janus Pannonius Muzeum Évkönyve. Pécs
Közlemények Közlemények az Erdélyi Múzeum Érem és Régiségtárából. Kolozsvár
Magazin Istoric Magazin Istoric. Bucureşti
MAGV Mitteilungen der Anthropologischen Gesellschaft in Wien. Wien
Marisia Marisia, Muzeul Judeţean Mureş. Târgu Mureş
Marmatia Marmatia. Baia Mare
Materiale Materiale şi cercetări arheologice. Bucureşti
274
MEFRA Les Mélanges de l’École française de Rome – Antiquité. Roma
MFMÉ- Móra Ferenc Múzeum Évkönyve. Szeged
MFMÉ-StudArch Móra Ferenc Múzeum Évkönyve- Studia Archaeologica. Szeged
MKBKM Múzeumi kutatások Bács-Kiskun megyében. Kecskemét
ΜΩΜΩΣ. Őskoros kutatók összejövetelének konferenciakötete.
ΜΩΜΩΣ
Debrecen
OA Opuscula archaeologica. Budapest
OTTÉ Orvos természettudományi Értesitő. Kolozsvár
ŐL Ősrégészeti Levelek. Budapest
PA Památky Archeologické. Praga
PBF Prähistorische Bronzefunde
PZ Prähistorische Zeitschrift. Berlin
Rad Muzeja Vojvodine Rad Muzeja Vojvodine. Muzej Vojvodine. Novi Sad.
Reviews in Antropology < http://www.annualreviews.org/toc/anthro/32/1>
RevBistriţei Revista Bistriţei, Muzeul Judeţean Bistriţa. Bistriţa
RF Régészeti Füzetek. Magyar Nemzeti Múzeum. Budapest
SA Sovietskaia Archeologia. Moscova
SAA Studia Antiqua et Archaeologica. Iaşi
Sargetia Sargetia, Acta Musei Devensis. Deva
Savaria Savaria. A Vas Megyei Múzeumok Évkönyve. Szombathely
SCIV Studii şi cercetări de istorie veche. Bucureşti
SCIVA Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie. Bucureşti
SlovArch Slovenská Archeológia. Nitra
SMK Somogy megyei Múzeumok Közleményei. Kaposvár
Spectrochimica Acta Part B Spectrochimica Acta Part B: Atomic Spectroscopy.
Studia Comitatensia. Tanulmányok Pest megye múzeumaiból.
StComit
Szentendre.
StCom Satu Mare Studii şi comunicări. Arheologie. Satu Mare
StudArch Studia Archeologica. Budapest
SympThrac Symposia Thracologica. Institutul Român de Tracologie. Bucureşti.
Századok Századok. Magyar Történelmi Társulat periodikája. Budapest.
SZKMÉ Szántó Kovács Múzeum Évkönyve. Orosháza.
SZMMÉ Szolnok Megyei Múzeum Évkönyve. Szolnok
Terra Sebus Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis. Sebeş.
Thraco-Dacica Thraco-Dacica. Institutul Român de Tracologie. Bucureşti
Tibiscus Tibiscus. Muzeul Banatului. Timişoara
Tisicum A Jász-Nagykun-Szolnok Megyei Múzeumok Évkönyve.
Tisicum
Szolnok
UPA Universitätsforschungen zur Prähistorischen Archäologic
VAH Varia Archaeologica Hungarica. Budapest
VMMK Veszprém megyei Múzeumok Közleményei. Veszprém
VP Vychodoslovensky Pravek. Kosice
Západné Slovensko. Vlastivedný zborník múzeí Západoslovenského
Západné Slovensko
kraja, Bratislava
Ziridava-Studia Archaeologica Ziridava-Studia Archaeologica. Arad.
275
276

30 Studii Si Comunicari Arheologie Satu Mare XXX I 2014 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

30 Studii Si Comunicari Arheologie Satu Mare XXX I 2014 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MUZEUL JUDEŢEAN SATU MARE

EDITURA MUZEULUI SĂTMĂREAN

COPERTA: Iulian PETRESCU, Aurel CORDEA

SATU MARE-STUDII şi COMUNICĂRI

Orice corespondenţă se va trimite pe adresa: MUZEUL JUDEŢEAN

Joint Technical Secretariat (JTS)

RÉGÉSZET REGIONÁLIS ÉS EURÓPAI

STUDII ÎN ONOAREA LUI NÉMETI JÁNOS LA ANIVERSAREA A 75 DE ANI

SATU MARE 2014

Gheorghe Lazarovici Cristian Virag

Čelákovice, 10 decembrie 2014. Almássy Katalin

Messze kerültem a szomszédságodból, így levélben köszöntelek magam és a kollégák nevé-

Čelákovice, 2014. december 10. Almássy Katalin

Întocmit Ciprian ASTALOŞ, HÁGÓ Nándor Attila, Robert GINDELE

Attila Nándor Hágó

Abstract: Funerary finds from the Pişcolt and Szatmár Cultures.

1) Andrid (jud. Satu-Mare, Ro.)

2) Căpleni (jud. Satu-Mare, Ro.)

3) Pişcolt (jud. Satu-Mare, Ro.)

4) Pişcolt (jud. Satu-Mare, Ro.)

5) Tiream (jud. Satu-Mare, Ro.)

6) Urziceni (jud. Satu-Mare, Ro.)

7) Săcuieni (jud. Bihor, Ro.)

8) Porţ (jud. Sălaj, Ro.)

9) Bükkábrány (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu.)

4. Morminte de inhumație: morminte de inhumaţie, poziţia chircită, fără inventar funerar.

10) Mezőkövesd (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu.)

11) Füzesabony (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu.)

12) Füzesabony (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu.)

13) Hejőkeresztúr, (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu)

Datele despre morminte au fost preluate de la Whittle et al. 2013, 66.

lui. Inventarul funerar: patru vase întregi.

15) Tiszalúc (jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Hu.)

16) Vállaj (jud. Szabolcs-Szatmár-Bereg)

colier din mărgele, ocru.

Mezőkövesd-Mocsolyás38, Tiszalúc-Sarkad39, Füzesabony-Gubakút40, Vállaj-Határátkelő41. Depunerea

următoarele așezări: Pișcolt-Lutărie58, Pișcolt-Nisipărie59, Porț-Corău (M1, M2)60 Urziceni-Vamă (M8)61,

Attila Nándor Hágó

Pl. I. 1. 2-3. Harta siturilor arheologice cu descoperiri de morminte.

Pl. II. 1-7. Diagrame privind inventarul funerar în mormintele analizate.

Pl. III. 1-5. Diagrame privind distribuţia pe sexe a mormintelor analizate.

Pl. V. 1. Mezőkövesd-Mocsolyás M6 (după Kalicz/Koós 2001, 49.); 2. Mezőkövesd-Mocsolyás M2 (după

з іншими географічними районами.Він є одним з небагатьох, які вказують на зв’язки до культур

Morphology, ornaments and analogies of the finds

Fig. 2: The Site, Panyola-

ture66 (Fig. 9.).

Appendix (Lists to the maps Fig. 8-9)

Nyírség imports and imitations in the Nagyrév culture (Fig. 9.)

Nagyrév imports and imitations in Nyírség sites (Fig. 9.)

Almássy/Istvánovits 2004: Almássy K./Istvánovits E., 308. Panyola, Vásármező-domb (Szabolcs-Szatmár-Bereg

аналізу дослідження, яке постійно розвивається. У межах застосованої методології викладені

2. Kép. Légifotó: Nagykároly-Bobáld tell telep (Apai Emese, Molnár Zsolt).

Ezeket az eredményeket archeometria-15, néprajzi-16, etnoarcheometriai-17 és etnoarcheológiai18 vizs-

2007, Varga et al. 1988.

3. Kép. Nagykároly- Bobáld tell és a környező telepek. Készítette: Imecs Zoltán.

ban, a mélyre hatóbb vizsgálatokban és lehetővé teszi a sok szempontú vizsgálatot.

Első lépésben a töredékeket makroszkopikusan29 vizsgáltuk meg, ezeket az elemzéseket kibővít-

közepes szemcsézetű finom szemcsézetű

gyünk benne, anyagvizsgálat kell33.

6. Kép. Megfigyelhető a szemcsék összeolvadása, melyeket piros körökkel jelöltek.

A leletek komponenseinek tömegszázalékos összetételéről táblázatot készítettek:

C 3.78 6.3 3.57 2.54

O 36.49 37.85 40.44 34.27