Limes Alutanus Drumul I Castrele Din Zo

ARHEOLOGIA TRECERII
DE LA EPOCA TÂRZIE A FIERULUI

LA EPOCA ROMANĂ ÎN DACIA
CONTACTE ȘI CONFLICTE
ÎN SECOLELE I – II P. CHR.
Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni
ARHEOLOGIA TRECERII
DE LA EPOCA TÂRZIE A FIERULUI
LA EPOCA ROMANĂ ÎN DACIA
CONTACTE ȘI CONFLICTE
ÎN SECOLELE I – II P. CHR.
Editori:
Maria-Magdalena Ștefan, Alexandru Popa, Dan Ștefan
Redactor: Mirela Ivan Nobel
Tehnoredactare: Dan Mărgărit
Coperta 1 – Scena de reenactment istoric realizată de asociația Terra Dacia Aeterna în 2017,
foto pentru MNCR - Maria-Magdalena Ștefan.
Coperta 4: Coperta IV: Situl de la Covasna, Cetatea Zânelor, model LiDAR prelucrat de Dan
Ștefan.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Arheologia trecerii de la epoca târzie a fierului la epoca
romană în Dacia : contacte şi conflicte în secolele I-II p.
Chr. / ed.: Maria-Magdalena Ştefan, Alexandru Popa, Dan
Ştefan. - Târgovişte : Cetatea de scaun, 2022
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-537-603-8
I. Ştefan, Maria-Magdalena (ed.)
II. Popa, Alexandru (ed.)
III. Ştefan, Dan (ed.)
902
Toate drepturile de reproducere, integral sau parțial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea
neautorizată în sisteme de căutare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu
acordul scris al editurii sau autorilor, cu excepția unor scurte pasaje care pot constitui
obiectul recenziilor și prezentărilor.
Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Sfântu-Gheorghe, 2022

https://muzeu.mncr.ro/
ISBN 978-606-537-603-8
ISBN e-book pdf 978-606-537-604-5
© Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște – Sfântu-Gheorghe, 2022
Lista autorilor și editorilor
NICOLAI BATOG FLORIAN MATEI-POPESCU

Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań, Academia Română, Institutul de Arheologie
Facultatea de Arheologie „Vasile Pârvan”, București
batognicolai@gmail.com florian.matei@gmail.com
CONSTANTIN AUGUSTUS BĂRBULESCU OCTAVIAN MUNTEANU

Universitatea din Pitești, Facultatea de Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”,
Teologie, Litere, Istorie și Arte Chișinău
constantin.barbulescu@upit.ro ocmunteanu@gmail.com
VLAD CĂLINA IOANA A. OLTEAN

Muzeul Național de Istorie a României, Universitatea din Exeter, Departamentul de
București Arheologie și Istorie
calina.nicolae@gmail.com i.a.oltean@exeter.ac.uk
HORAȚIU COCIȘ CORIOLAN HORAȚIU OPREANU

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău Academia Română, Institutul de Arheologie și
hcocis12@gmail.com Istoria Artei, Cluj-Napoca
choprean@yahoo.com
SORIN COCIȘ
Academia Română, Institutul de Arheologie și LIANA OȚA
Istoria Artei, Cluj-Napoca Academia Română, Institutul de Arheologie
scocis@yahoo.com „Vasile Pârvan”, București
loredanaota@yahoo.com
ANDREEA DRĂGAN
Academia Română, Institutul de Arheologie și ALEXANDRU POPA
Istoria Artei Cluj-Napoca Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni,
andreea.dragan@yahoo.com Sfântu-Gheorghe
alex.popa@mncr.ro
MARIANA EGRI
Academia Română, Institutul de Arheologie și LUCA-PAUL PUPEZĂ
Istoria Artei Cluj-Napoca Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-
marianaegri@yahoo.com Napoca
paulpupeza@yahoo.com
JOÃO FONTE
Universitatea din Exeter, Departamentul de AUREL RUSTOIU
Arheologie și Istorie Academia Română, Institutul de Arheologie și
j.fonte3@exeter.ac.uk Istoria Artei, Cluj-Napoca
aurelrustoiu@yahoo.com
VASILE IARMULSCHI
Universitatea Liberă din Berlin și Muzeul
Național de Istorie a Moldovei, Chișinău
vasile.iarmulschi@gmail.com
OVIDIU ȚENTEA MARIA-MAGDALENA ȘTEFAN
Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Istorie a României,
București București
ovidiu.tentea@gmail.com m_magdalena.stefan@yahoo.com
DAN ȘTEFAN OVIDIU VASILE UDRESCU

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Universitatea din Pitești, Facultatea de
Sfântu-Gheorghe Teologie, Litere, Istorie și Arte
danstefan00@gmail.com vasile.udrescu@upit.ro
6
Cuprins
Introducere............................................................................................................................. 9
CONTACTE ȘI TRANSFORMĂRI
Statut și autoritate în Transilvania la sfârșitul epocii fierului
Status and Authority in Transylvania at the End of the Iron Age.............……………………………....... 15
MARIANA EGRI
Impactul expansiunii romane în zona Porților de Fier. Despre frontiere fizice și culturale
la Dunărea de Jos în secolul I p. Chr.
The Iron Gates and the Roman Conquest. On the Physical and Cultural Borders at the Lower Danube
during 1st century AD………………………………………………………………...................................... 37
ANDREEA DRĂGAN
Conexiuni culturale transdanubiene: tezaurele de argint „dacice” din Moesia Superior
Transdanubian Cultural Connections: The “Dacian” Silver Hoards from Moesia Superior…………….. 65
AUREL RUSTOIU
ISTORIE VS. ARHEOLOGIE

Sarmizegetusa vs. Sarmizegetusa……………………………………………………………... 93
CORIOLAN HORAȚIU OPREANU
Despre pătrunderea sarmaților în Muntenia (sfârșitul secolului I p. Chr. și primele
decenii ale secolului al II-lea p. Chr.)
About the Sarmatian Settlement in Wallachia (late 1st and early 2nd centuries AD)………....….....…... 111
LIANA OȚA
ARHEOLOGIA CONFLICTELOR
Cucerirea romană a Sarmizegetusei Regia din perspectiva modelelor spațiale și de
networking în GIS
The Roman Conquest of Sarmizegetusa Regia through GIS-based Spatial and Connectivity
Analysis............................................................................................................................................... 131
IOANA A. OLTEAN, JOÃO FONTE
Caesar oppidum expugnavit. Câteva scenarii romane privind sfârșitul cetății dacice de
la Covasna
Caesar oppidum expugnavit. Some Roman Scenarios Regarding the End of the Dacian Fortress from
Covasna………………………………………………………………………………………………………..149
LUCA-PAUL PUPEZĂ
Cuprins
Defileul Oltului din Munții Perșani – o cale de acces pentru romani în timpul războiului
de cucerire a Daciei?
The Olt Gorge in Perșani Mountains – a Roman Road in the War for the Conquest of Dacia?........... 171
MARIA-MAGDALENA ȘTEFAN, DAN ȘTEFAN
CONFIGURAREA PROVINCIEI
Înainte de piatră. Turnurile de supraveghere din lemn din cadrul frontierei nord-vestice
a Daciei Porolissensis. O reevaluare.
Before Stone. The Timber Watchtowers from the North-Western Frontier of Dacia Porolissensis.
A Reassessment……………………………………………………………………………………….......... 215
HORAȚIU COCIȘ
Limes Alutanus: drumul și castrele din zona defileurilor
Limes Alutanus: the Road and Fortifications in the Gorges’ Areas……………………….........………. 233
OVIDIU ȚENTEA, FLORIAN MATEI-POPESCU, VLAD CĂLINA
REPERE CRONOLOGICE
Dava de la Poiana în contextul relațiilor dintre daci și romani la Dunărea de Jos
The Dava-Type Site from Poiana in the Context of Dacians - Romans’ Relations at the Lower
Danube............................................................................................................................................... 281
DAN ȘTEFAN
Fibulele de tip Almgren 69 din spațiul pruto-nistrean
Fibulae of the Almgren 69 Type in the Prut-Dniester Area………………………………………......…… 311
VASILE IARMULSCHI, NICOLAI BATOG, OCTAVIAN MUNTEANU
Din istoriile unui sit arheologic: fibule recuperate de la Ocnița-Buridava
Stories of an Archaeological Site: Brooches Retrieved from Ocnița-Buridava….………...................... 325
SORIN COCIȘ, CONSTANTIN AUGUSTUS BĂRBULESCU, OVIDIU VASILE UDRESCU
„Importuri” provincial-romane din perioada războaielor cu romanii. Consemnări asupra
cronologiei artefactelor provincial-romane din hinterlandul viitoarei provincii romane
Dacia
Roman Provincial ‘Imports’ at the Time of the Wars with the Romans. Notes Regarding the Chronology
of the Roman-Provincial Artefacts Uncovered in the Hinterland of the Future Roman Province
Dacia………………………………………………………………………………………………………...… 373
ALEXANDRU POPA
8
Limes Alutanus: the Road and Fortifications in the Gorges’ Areas
Ovidiu Țentea
Muzeul Național de Istorie a României
ovidiu.tentea@gmail.com
Florian Matei-Popescu
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”
florian.matei@gmail.com
Vlad Călina
Muzeul Național de Istorie a României
calina.nicolae@gmail.com
Rezumat
Acest studiu are în vedere discuția traseului drumului roman și amplasarea fortificațiilor romane din zona
defileurilor Oltului, din cursul său inferior. Vom face o succintă trecere în revistă a celor mai importante
informații pe care le deținem referitor la drumul și fortificațiile dintre Boița și Stolniceni – Buridava, pe
direcția nord – sud. Analiza noastră integrează datele cartografice referitoare la drumurile romane cu
informațiile referitoare la fortificațiile construite de-a lungul acestora. Tema este complemantară unor
studii recente ale autorilor dedicate fortificațiilor romane construite de-a lungul Oltului între Hoghiz și
Boița. Drumul roman de pe Valea Oltului, denumit popular, „Calea lui Traian” sau „Drumul lui Traian”
pornea dinspre Dunăre, la Corabia – Sucidava, și ajungea la Boița – Caput Stenarum, în Transilvania.
După trecerea prin câmpie (Reșca, Piatra Olt, Drăgășani, Ionești), cât și în proximitatea luncii râului Olt,
din Câmpia Romanților (Islaz, Tia Mare, Băbiciu, Slăveni), acesta ajungea în zona Râmnicului Vâlcea.
Aici, drumul roman este suprapus în mare parte de DN 64. Pornind de la Sânbotin spre Jiblea drumul
roman se bifurca. Artera principală ocolea masivul Cozia, trecând prin Sălătrucel, Berislăvești,
Rădăcinești, Pripoare și Titești, iar o altă rută urmărea malul estic al râului Olt, trecând pe lângă
fortificațiile de la Arutela, Copăceni și Racovița. Odată cu intrarea acestei căi în defileul Oltului, drumul
roman a putut fi reperat pe marginea malului estic al râului Olt, uneori suspendat pe grinzi de lemn și,
pe alocuri, săpat în stânca masivă. În mare parte acest drum a fost pierdut atunci când a avut loc
reamenajarea hidroenergetică a râului Olt. Probabilitatea ca cele două artere de acces să se fi întâlnit
la Racovița (Praetorium) este foarte mare. Cu certitudine drumul de pe malul estic al Oltului a putut fi
urmărit la nord de Racovița, spre Câineni. Presupunem însă și funcționarea unei alte căi de acces
dinspre Titești spre Câineni prin depresiunea Loviștei. De la Câineni – Pons Vetus?, spre Boița – Caput
Stenarum părerile sunt împărțite în privința traiectului acestui drum roman și, anume, dacă a fost urmat
malul vestic sau estic al râului Olt.
Ovidiu Țentea, Florian Matei-Popescu, Vlad Călina
Abstract
This study aims to analyse the path used by the Roman road and the location of the Roman forts in the
Olt Gorges’ area. We briefly review the most important facts and interpretations we have about the road
and the forts between Boița and Stolniceni - Buridava, on the north-south direction. This analysis
integrates cartographic data regarding the Roman roads along with information about the forts built
along them.
The topic is complementary to recent studies conducted by the same authors on Roman forts built along
the Olt Valley, between Hoghiz and Boița. The Roman Road, popularly called "Trajan's Way" or "Trajan's
Road", started from the Danube at Corabia – Sucidava, reaching Boița - Caput Stenarum, in
Transylvania. After passing through the plain (Reșca, Piatra Olt, Drăgășani, Ionești), as well as near the
meadows of the Olt River in the Romanților Plain (Islaz, Tia Mare, Băbiciu, Slăveni), it reached the area
of Râmnicu Vâlcea. In this place, the Roman Road is mostly overlapped by DN 64 (National Road / 64).
Departing from Sânbotin towards Jiblea, the Roman Road forks. The main road bypassed the Cozia
massif passing through Sălătrucel, Berislăvești, Rădăcinești, Pripoare and Titești, while another route
followed the eastern bank of the Olt River passing by the fortifications of Arutela, Copăceni and Racovița.
With the crossing of this route into the Olt Gorge, the Roman Road could be spotted along the eastern
bank of the Olt River, sometimes suspended on wooden beams and sometimes dug into the massive
rock. A large part of the Roman Road was submerged during the building of the power plants on the Olt
River. It is very likely that the two access roads met at Racovița (Praetorium). Certainly, the road on the
eastern bank of the Olt River could be traced north of Racovița to Câineni, although we do not exclude
another old access route from Titești to Câineni via the Loviștea depression. From Câineni - Pons
Vetus? towards Boița - Caput Stenarum opinions are divided regarding the route of this Roman Road,
whether it followed the western or eastern banks of the river.
Introducere
În general teritoriul ocupat de Traian la nordul Dunării coincidea cu zona fortificată a Daciei din
timpul lui Decebal1. Menținerea provinciei între granițele Imperiului și organizarea sa
administrativă a fost realizată în timpul împăratului Hadrianus. Doar la finalul acestei domnii
poate fi datată construirea drumului, devenit o linie de apărare de-a lungul râului Olt.
Organizarea propriu-zisă a teritoriului cucerit la nordul Dunării s-a realizat, probabil, în anul
118, când au fost create provinciile Dacia Superior și Dacia Inferior (Dacia Superior este
atestată prima dată pe 19 noiembrie 119, iar Dacia Inferior pe 17 iulie 122, dar evident că
existența provinciei Dacia Superior implica existența provinciei Dacia Inferior). Ceva mai târziu
(prima dată atestată pe 14 aprilie 123), a fost organizată o nouă provincie, Dacia Porolissensis.
Provincia Dacia Inferior cuprindea teritoriul dintre râurile Jiu și Olt, precum și sud-estul
Transilvaniei. În fruntea provinciei se afla un procurator presidial, având în vedere faptul că în
provincie staționau doar trupe auxiliare. Granița provinciei a fost stabilită de-a lungul Oltului,
unde au fost construite castre de mici dimensiuni pe timpul lui Hadrianus și Antoninus Pius.
Organizarea administrativă a Daciei s-a schimbat în anul 168, când comandamentele militare
ale celor trei Dacii (Dacia Inferior, Superior și Porolissensis) au fost reunite sub un legatus
Augusti pro praetore trium Daciarum. Din acel moment sunt atestate și districtele financiare
Dacia Malvensis, Dacia Apulensis și Dacia Porolissensis, care se suprapun celor militare, chiar
dacă acest lucru nu este dovedit pe deplin.
1
Glodariu 1982, 35, Fig. 2.
234
235
Planșa I. Harta provinciilor Dacia, Moesia Superior, Moesia Inferior. / Map of roman provinces of Dacia, Moesia Superior, Moesia Inferior.
Planșa II. Fortificațiile romane între Stolniceni și Boița - suport QGIS. / Roman fortifications between
Stolniceni and Boița - QGIS support.
În acest studiu ne-am propus să facem o sinteză a datelor care cuprind cele mai recente
interpretări referitoare la traseul drumului roman și la amplasarea fortificațiilor din zona
defileurilor Oltului, cuprinsă între Boița și Stolniceni. Acest demers continuă și extinde o trecere
în revistă recentă2, cât și un studiu dedicat fortificațiilor romane construite de-a lungul Oltului,
2
Țentea et alii 2021a.
236
între Hoghiz și Boița3. În ultimul studiu menționat anterior formulam câteva observații pe care
le vom reaminti pe scurt. Cu excepția castrului de la Hoghiz, castrele de pe cursul mijlociu al
Oltului, de la Feldioara şi Cincşor, au fost amplasate pe partea opusă fortificațiilor dacice de la
Arpaşu de Sus şi Breaza. Castrul de la Hoghiz a fost amplasat pe malul stâng Oltului, în dreptul
unui punct de traversare a râului într-o zonă care se deschidea la sud către două posibile
culoare prin care se putea asigura accesul către Râșnov, iar de acolo către pasul montan
Rucăr și Câmpulung. În condiții geografice similare, unele castre au fost construite în aceleași
zone care anterior au fost supravegheate de fortificații dacice. Dacă la construirea castrelor
romane s-a ținut seama de amplasarea în apropierea căilor de comunicații și a surselor de
apă, argumentația construirii fortificațiilor dacice pare să fi ținut de configurația unor elemente
de relief care facilitau apărarea naturală. Așezările dacice de pe stânga Oltului au fost părăsite,
iar pe durata existenței provinciei Dacia, locuirea a fost atestată exclusiv pe drepta Oltului. Un
fapt important este semnalarea construirii castrului de piatră de la Hoghiz, în timpul
procuratorul Ti. Claudius Constans, între anii 130-1324.
În cele ce urmează vom face o succintă trecere în revistă a celor mai importante informații și
interpretări pe care le deținem referitor la drumul și fortificațiile dintre Boița – Caput Stenarum
și Stolniceni – Buridava (pe direcția nord – sud), zona defileului râului Olt. În cursul acestei
treceri în revistă nu ne-am propus să abordăm o discuție istorică referitoare la denumirea
siturilor5.
Fortificația romană de la Boița (Fig. 1) a fost amplasată în imediata apropiere a curburii Oltului,
6
înainte de intrarea în defileu . Cele mai importante structuri descoperite se situează la limita
terasei superioare de pe malul drept al Oltului, la o distanță de aproximativ 500 m est de
curbura râului, zonă în care drumul dinspre defileul Oltului (sud), se ramifica către Apulum
(nord) și către zona Oltului Mijlociu (est). În urma cercetărilor arheologice nu a fost publicat un
plan coerent al fortificației și al așezării. Avem de a face cu o fortificație patrulateră, cu colțuri
rotunjite și dimensiuni reduse (45 m × 50 m). La 80 m sud-est de fortificație a fost identificată
o construcție de dimensiuni mari (20 m × 50 m), a cărei cercetare arheologică nu a fost
finalizată. N. Lupu a presupus că ar putea fi o statio sau un tabularium portorii7. De jur
împrejurul fortificației sunt vizibile fragmente ceramice provenind din așezarea civilă.
Curbura Oltului oferă astăzi condiții improprii traversării râului, fapt care probabil nu este diferit
de condițiile din Antichitate. Unii autori au formulat ipoteza funcționării unui pod în perioada
romană, dar nu avem niciun indiciu pe teren. Oricum acest lucru era imposibil în zona de
curbură a râului. Atribuirea denumirii Pons Vetus Boiței nu are până acum niciun suport
arheologic8. Nu au fost semnalate descoperiri relevante pentru localizarea drumului, dar
acesta trecea cu siguranță prin apropierea așezării civile din dreapta Oltului, iar dincolo de
3
Țentea et alii 2021b.
4 Piso 2000, 235, reinterpretarea inscripției IDR III/4, 230 = ILD 431; AE 2000, 1258.
5
Nemeti, Dana 2017, 230 Pl. IV. 1.
6 Christescu 1937, 108; Macrea 1959, 407-437; Lupu 1960, 411-422; Tudor 1968, 372; TIR L 35, 30;
Tudor 1978, 270-271, nr. 9, 315 (termele); Vlădescu 1983, 114-115, nr. 21; 1986, 79-80; Albescu
1990, 112; Gudea 1997, 69-70, nr. 46; Lupu 2002, 71-106; Dudău 2006, 65, nr. 11; 97; Marcu 2009,
187-188, nr. 40; Țentea 2012, 66; Țentea et alii 2021a, 25-29.
7
Lupu 1960, 419.
8
Prima propunere de identificare a fortificațiilor romane de pe limesul Alutan cu așezările menționate
de sursele romane aparține lui Tocilescu 1900, 120-122, preluată, cu puține excepții, de întreaga
istoriografie ulterioară, e.g. Tudor 1978, 53-55 și 251-253.
237
curbura râului, traseul său este sub așezarea contemporană de la vestul drumului DN 7, loc
în care se intersecta cu drumul roman care traversa defileul Turnul Roșu.
Figura 1. Boița, fotografie oblică din dronă, vedere dinspre nord-vest (noiembrie 2020). / Boița,
oblique drone photograph, view from the north-west (November 2020).
În cele ce urmează vom face o prezentare detaliată a rezultatelor documentărilor și

investigațiilor noastre referitoare la cartarea drumului roman în defileul Turnu Roșu, porțiune
cuprinsă între Boița și Câineni. Un drum a fost identificat la 100 m vest de DN7, în zona
kilometrului 247.
Drumul a fost reparat și utilizat atât de austrieci în secolele XVIII-XIX, după cum rezultă din
bibliografie și din imaginile de epocă. Astăzi, în zona în care a fost carantina vămii, sunt
amenajate două parcări întinse și câteva restaurante, construite pe ambele părți ale drumului
național (Fig. 2-9)9. Acest segment a fost înregistrat pe o lungime de aproximativ 750 m.
Lățimea amenajării este de 5-7 m, putând fi observată la altitudinea de 390 - 400 m10.
Pe malul estic al Oltului am documentat un alt drum, care urmează fidel curbele de nivel.
Acesta a fost construit recent, după cum o indică urmele utilajelor moderne. Se pot distinge
anumite urme de șenile. Drumul, având o lățime cuprinsă între 2 și 4 m, a fost înregistrat pe o
lungime de 1,9 km, la cote cuprinse între 380 - 390 m (Fig. 5-13).
9
Drumul din această porțiune a fost confirmat și prin cercetările de teren efectuate în februarie 2017 de
către colegii Daniel Sana (direcția Județeană pentru Cultură Sibiu) și Petre Beșliu (la acea dată arheolog
la Muzeul Național Brukenthal, Sibiu), cărora le mulțumim pe această cale pentru informații.
10
Din datele cunoscute în acest moment reiese că traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești este foarte
apropiat de acest segment de drum, astfel încât atragem atenția asupra obligativității de a fi luate
măsurile optime pentru ca această porțiune de drum să nu fie distrusă.
238
Figura 2. Boița - drum, zona DN 7, km 247, model digital al terenului al drumului surprins la vest de
DN7. / Boița - road, area DN 7, km 247, digital terrain model of the road captured west of DN7.
239
Figura 3. Boița - drum, zona DN 7, km 247, fotografie oblică din dronă, vedere dinspre nord-est
(martie 2022). / Boița - road, DN 7 area, km 247, oblique drone photograph, view from north-east
(March 2022).
Figura 4. Boița – drum, zona DN 7, km 247, profile transversale ale drumului aflat pe malul vestic al
râului Olt. / Boița - road, DN 7 area, km 247, transversal profiles of the road on the western bank of
the Olt River.
240
Figura 5. Boița – drum, zona DN 7, km 247, modele digitale ale terenului vest-est (a). / Boița - road,
area DN 7, km 247, digital terrain models west-east (a).
241
Figura 6. Boița – drum, zona DN 7, km 247, modele digitale ale terenului vest-est (b). / Boița - road,
area DN 7, km 247, digital terrain models west-east (b).
242
Figura 7. Boița – drum, zona DN 7, km 247, fotografie oblică din dronă, vedere dinspre nord (martie
2022). / Boița - road, DN 7 area, km 247, oblique drone photograph, view from north (March 2022).
Figura 8. Boița – drum, zona DN 7, km 247, fotografie oblică din dronă, vedere dinspre sud – vest,
Halta Valea Mărului (martie 2022). / Boița - road, DN 7 area, km 247, oblique drone photo, view from
south - west, Valea Mărului railway station (March 2022).
243
Figura 9. Boița – drum, zona DN 7, km 247, profile transversale ale potecii aflate pe malul estic al
râului Olt. / Boița - road, DN 7 area, km 247, transversal profiles of the path on the eastern bank of
the Olt River.
244
Figura 10. Turnul Spart - model digital al terenului al potecii aflate pe malul estic al râului Olt. / Turnul
Spart - digital terrain model of the path on the east bank of the Olt River.
245
Figura 11. Turnul Spart - fotografie oblică din dronă, vedere dinspre nord-vest (martie 2022). / Turnul
Spart - oblique drone photograph, view from the northwest (March 2022).
Figura 12. Turnul Spart - fotografie oblică din dronă, vedere dinspre sud-vest (martie 2022). / Turnul
Spart - oblique drone photograph, view from the southwest (March 2022).
246
Figura 13. Turnul Spart - profile transversale ale potecii aflate pe malul estic al râului Olt. / Turnul
Spart - transversal profiles of the path on the eastern bank of the Olt River.
La Râul Vadului, Dumitru Tudor semanala faptul că urmele drumului au fost văzute de Al.S.
Ștefan la 300 m sud de podul CFR.11, aflat la nord de Râul Vadului, într-o poiană, „pe o lungime
12
de 6 m” . Am putut documenta un segment de amenajare propice pentru un drum, situată
la vest de DN7. Aceasta măsoară 5 - 7 m lățime (măsurători DSM), pe o lungime de peste
500 m, la altitudinea de 430 - 440 m (Fig. 14-19). Am verificat și amenajarea corespondentă
de pe malul estic, unde am putut identifica un drum lat de aproximativ 1,5 – 2,5 m, pe o
lungime de aproximativ 950 m, la altidudini cuprinse între 336 - 357 m (Fig. 17-18). Acest
segment de drum se prelungește spre sud, fiind identificat în mai 2017 de către echipa
coordonată de Gindele Robert, care realiza la acea dată diagnosticul arheologic pentru
Studiul de fezabilitate al Secțiunii 2 al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Aici, în zona inundabilă a
Oltului, drumul se prezintă sub forma unui perete de stâncă lung de cca. 25 m, tăiat vertical
până la o înălțime maximă de cca. 2,7 m. Lucrarea a fost executată manual, cu unelte destul
de rudimentare, peretele vertical păstrând urme oblice de cioplire pe aproape toată lungimea
sa. Secțiunea arheologică realizată la acea dată în zona viitoarei autostrăzi (km 25+970),
11
Comșa et alii 1969, 10.
12
Tudor 1978, 55.
247
a surprins la mică adâncime, baza orizontală a fostului drum. Nu au fost surprinse urme
atropice în roca nativă de la bază 13.
Figura 14. Râul Vadului - drum, model digital al terenului al drumului surprins la vest de DN7. / Râul
Vadului - road, digital terrain model of the road captured west of DN7.
13
Toate aceste informații ne-au parventit prin amabilitatea colegului Daniel Sana, care a luat parte la
diagnosticul arheologic din 2017, alături de Robert Gindele, Cristian Virag și Ștefan Georgescu. Tuturor
le mulțumim pentru bunăvoință. Și în acest caz, sperăm că noul diagnostic arheologic realizat de către
colegii de la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan pentru aceeași Autostradă Sibiu - Pitești, va
completa datele noastre despre acest segment de drum.
248
Figure 15. Râul Vadului – drum, fotografie oblică din dronă, vedere dinspre nord vest (martie 2022).
/ Râul Vadului - road, oblique drone photograph, view from northwest (March 2022).
Figure 16. Râul Vadului – drum, profile transversale ale drumului aflat pe malul vestic al râului Olt. /
Râul Vadului - road, transversal profiles of the road on the west bank of the Olt River.
249
Figure 17. Râul Vadului – drum, model digital al terenului al potecii aflate pe malul estic al râului Olt
în zona podului feroviar. / Râul Vadului - road, digital terrain model of the path on the east bank of
the Olt River in the area of the railway bridge.
250
Figura 18. Râul Vadului – drum, fotografie oblică din dronă, vedere dinspre sud-sud-est în zona
podului feroviar (martie 2022). / Râul Vadului – road, oblique drone photograph, view from SSE in the
area of the railway bridge (March 2022).
Figura 19. Râul Vadului – drum, profile transversale ale potecii aflate pe malul estic al râului Olt în
proximitatea podului feroviar. / Râul Vadului - road, transversal profiles of the path on the eastern
bank of the Olt River near the railway bridge.
251
Menționarea unei fortificații la Râul Vadului a fost argumentată pe baza unor notițe provenite
de la L.F. Marsigli în punctul numit de acesta „Citateșu”, ulterior „Poarta lui Traian”. Pe baza
unor informații verbale realizează un sondaj care nu a condus la rezultate relevante.
Recunoașterile la fața locului nu au adus informații suplimentare14.
Pe malul stâng al Oltului, la nord-est de satul Câinenii Mici (Fig. 20-21), în punctul la Turnulețe,
la vărsarea pârâului satului în râul Olt, a fost presupusă existența unei fortificații (castru?),
distruse de apele Oltului. Cr.M. Vlădescu nota faptul că într-o recunoaștere de teren din anul
1976 nu a identificat urmele niciunui castru menționat la Câineni, ci doar ale unui turn de formă
pătrată cu latura de aproximativ patru metri. Acesta nu a putut fi cercetat datorită suprapunerii
sale de drumul forestier, în anul 197915.
Unii cercetători figurează castrul pe malul drept al Oltului, în Câinenii Mari, pe platoul Dealul
Podului, lângă capul vestic al podului actual, unde a fost construită cetatea Arxavia. Cu ocazia
construirii acesteia (între 1717—1719), generalul Schwantz consemna că nu a identificat
ruinele unei fortificații romane la Arxavia, dar că era imposibil ca romanii să nu fi avut un castru
în acest loc sau în apropiere, cel mai probabil în punctul Malul Podului - actualul pod între
Câinenii Mari și Mici16. Cu ocazia unor periegheze din anii 196817 și 1979 nu au putut fi
identificate urme semnificative la fața locului18. În cursul perieghezelor din ultimii ani nu am
putut documenta la fața locului niciun element semnificativ referitor la documentarea drumului
roman în această zonă.
Care sunt datele care pot argumenta existența unui pod roman la Câineni?
O dată cu ieșirea cursului Oltului din defileu, albia sa se lărgește semnificativ, iar datorită
aluviunilor masive despuse s-a format un vad natural, care poate fi traversat cu ușurință.
Având în vedere că zona nu se află în proximitatea unor amenajări hidrotehnice importante
este posbil ca în acest areal să regăsim un cadru natural asemănător cu cel din Antichitate.
La Câineni exista o intersecție a drumului dinspre valea Loviștei cu cel de pe valea Oltului - așa
numitele drumuri din Valahia-Mică (Drumul Loviștei) și din Valahia-Mare (Drumul Oltului)19.
Pamfil Polonic consemna faptul că în defileul dintre Câineni şi Boiţa a observat drumul roman în
câteva puncte și că acesta a fost ulterior distrus de lucrările pentru calea ferată20.
Drumul roman de pe Olt a fost refăcut în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când după
ocuparea Olteniei, austriecii au construit un drum, de-a lungul defileului, pe urma vechii căi
romane 21. La Câineni, se pare că drumul dinspre depresiunea Loviștei, cât și cel roman de
pe malul estic al Oltului, traversau râul Olt pe malul vestic, undeva în dreptul cetății Arxavia.
În acest loc promontoriul aflat pe malul vestic al râului Olt se apropie destul de mult de
marginea râului, încăpând doar albia acestuia. Această porțiune a albiei închide valea Oltului
spre nord. În fapt, Câinenii reprezintă un punct strategic deoarece se poate scurta distanța
14 Tudor 1978, 297; Vlădescu 1986, 121 nota 274.

15
Vlădescu 1986, 79, 121 nota 274.
16
Conea 1935, 94-95.
17
Comșa et alii 1969, 10-11.
18
Vlădescu 1986, 121 nota 274.
19
Conea 1935, 19, 74, 78, 79, 95.
20
Tudor 1978, 53.
21 Conea 1935, 70.
252
spre București prin Curtea de Argeș. Dacă aici este locul „porții romane” prin care se termina
drumul de pe malul estic al Oltului cât și ocolirea munteului Cozia, se pare că Pons Vetus?
ar putea fi pus în legătură cu drumul roman care se continuă pe malul vestic al Oltului spre
Caput Stenarum22.
Figura 20. Câineni – zona presupusului vad de trecere, ortofotoplan. / Câineni - area of the supposed
crossing ford, orthophotoplan.
Figura 21. Câineni – fotografie oblică din dronă, vedere dinspre sud-est asupra vadului actual (martie
2022). / Câineni - oblique drone photograph, southeast view of current ford (March 2022).
22 Conea 1935, 94-95.
253
Racovița este o zonă foarte importantă pentru subiectul nostru. Aici se făcea joncțiunea dintre
drumul care urma culoarul Oltului cu cel care ocolea masivul Cozia (începând din zona Jiblea,
ajungând în proximitatea fortificațiilor de la Rădăcinești, Pripoare (?), Titești). Aici au fost
documentate castrul auxiliar de la Racovița, fortificația de la Copăceni, traseul unui apeduct roman
și o porțiune importantă din drumul roman de pe valea Oltului.
Castrul auxiliar Racoviţa (Fig. 22-23) a fost identificat pe malul stâng al Oltului, la vărsarea pârâului
Clocotici în Olt, pe un platou înalt, în punctul Cetate, situat la sud-vest de sat. La suprafața solului
23
se conturează cu claritate sub forma unui val de formă rectangulară . Dimensiunile fortificaţiei
sugerează fie camparea unei părți din această cohortă în castru, fie a unui ofiţer auxiliar aflat la
comanda unei formațiuni de Suri sagittarii24.
În anul 1968, la aproximativ 1 km nord-vest de satul Racovița, se puteau vedea urmele drumului
săpat în stâncă pe o lungime de 10 m și o lățime de 3,5 m.25 Cu ocazia cercetărilor întreprinse în
anul 1983 de către Cr. M. Vlădescu, și Gh. Poenaru-Bordea, au fost efectuate și perigehze în
vederea identificării drumului roman, care spre sud a fost parcurs prin satul Drăgănești – Olt, până
la 1,5 km nord de gara Lotru. Autorii au relatat că acest drum a fost folosit ca drum de care, săpat
la poalele stâncii, până în 1979, cu excepția distanței dintre Valea Băiașului și Drăgănești – Olt,
porțiune în care a fost afectat de amenajarea unui drum forestier. Tot la acea dată drumul roman
a putut fi urmărit spre nord, pe o distanță de 8 km, până în apropiere de satul Greblești. În dreptul
satului Robești a putut fi surprins săpat în stâncă pe muchia unui mal abrupt al Oltului26.
Fortificația de la Copăceni (Fig. 22-23) a fost identificată la Nord de sat, pe malul stâng al Oltului,
pe o terasă înaltă, în punctul „Cetate” sau „Seliște”27. Turnurile de colț de formă trapezoidală erau
ușor ieșite în exterior, similar celor de la poarta de pe latura estică, singura păstrată. Prin cercetări
arheologice a fost documentată o singură fază de construcție. Informațiile epigrafice indică
construirea castrului în anul 138 de către numerus burgariorum et veredariorum Daciae inferioris28,
fiind apoi mărit în anul 140 (castra n(umerus) burg(ariorum) et vered(ariorum), quod anguste
tenderet, duplicato valli pede et inpositis turribus ampliavit per Aquilam Fidum, procuratorem
29
Augusti) . Se poate astfel observa că ceea ce a fost singura fază documentată arheologic
reprezintă de fapt faza a doua. O inscripție din anul 201 de la Qasr el Uweinid, Syria (Iordania)
amintește despre un castellum și un praesidium aflat în subordine, situație care se potrivește foarte
bine cu cea a fortificațiilor de la Racovița și Copăceni.30
23
Primele cercetări au fost făcute de Gr. G. Tocilescu (Tudor 1978, 287-290, 320), iar cele de dată mai
recentă (1976-1978) de către C.M. Vlădescu și Gh. Poenaru-Bordea (1980, 75-76).
24
Southern 1989, 126; Țentea 2012, 76 nota 533.
25
Comșa et alii 1969, 11-12.
26
Vlădescu 1986, 100-101, Fig. 90.
27
Primele cercetări au fost întreprinse de către Gr. G. Tocilescu (Tocilescu 1900, 128-131; Tudor 1978,
287 - 290, 320; Tudor 1982, 49-78), iar ulterior de Vlădescu, Poenaru-Bordea (1980, 75-84). În cursul
anului 2022 am realizat o evaluare a fortificației, așezării civile și a drumului roman (Țentea et alii 2022,
557-572, pentru restituirea cea mai recentă a planului).
28
Tocilescu 1900, 128-129, nr. 1/I = CIL III 13795 = ILS 8909 = IDR II 587
29
Tocilescu 1900, 129-130, nr. 1/II = CIL III 13796 = ILS 9180 = IDR II 588 = Piso 2013, 149, nr. 6; Piso
2013, 148-151, nr. 85 (C. Iulius C. f. Quir(ina tribu) Aquila Fidus, procurator al Daciei Inferior între anii
140-142). Vezi pentru numerus Petolescu 2002, 128-129, nr. 63; Petolescu 2021, 253-254, nr. 65.
30
AE 2001, 1978: Castellum et s(uum) / praesidium Seve/rianum vexillatio / leg(ionis) III Cyren(a)ic(ae)
baln(eum) / Mucia[no] et Fab[ian]o [co(n)]s(ulibus) ex(s)truxit.
254
Drumul de-a lungul Oltului în zona castrului de la Copăceni a fost reparat în anul 236 p. Chr., după
cum o atestă un stâlp miliar decoperit în poarta fortificației31 .
Figura 22. Fortificațiile romane de la Racovița și Copăceni (după Țentea et alii 2022, 564, Fig. 3). /
Roman fortifications at Racovița and Copăceni (after Țentea et alii 2022, 564, Fig. 3).
31
CIL III 1421619 = IDR II 589.
255
Figura 23. Castrele de la Copăceni și Racovița, fotografie oblică din dronă, vedere dinspre sud-est
(octombrie 2022) - (după Țentea et alii 2022, 566, Fig. 6). / The Copăceni and Racovita fortifications,
oblique drone photograph, view from the southeast (2022) (after Țentea et alii 2022, 566, Fig. 6).
Figura 24. Drumul roman tăiat în stâncă de la Copăceni, fotografie oblică din dronă, vedere dinspre
nord-vest (după Țentea et alii 2022, 568, Fig. 11). / Roman road cut into the rock at Copăceni, oblique
drone photograph, view from the north-west (after Țentea et alii 2022, 568, Fig. 11).
256
Figura 25. Drumul roman tăiat în stâncă de la Copăceni, detaliu (după Țentea et alii 2022, 569,
Fig. 12). / Roman road cut into the rock at Copăceni, detail (after Țentea et alii 2022, 569, Fig. 12).
Cea mai spectaculoasă porțiune a drumului roman a fost redescoperită recent la sud de
Copăceni (Fig. 24-25), loc în care era amintit de mai multe surse. În scrisoarea lui
Fr. Schwantz către contele Stainville, din 23 ianuarie 1717, sunt consemnate diferite aspecte
privind acest drum.32 Michael Schendos de Van Der Beck (1691-1736), medic trimis de
feldmareşalul Stainville, administratorul Olteniei şi al Transilvaniei din partea Austriei,
consemnează prezența unor încăperi (săpate în stâncă, în apropierea drumului), în cadrul
redactării, împreună cu Fr. Schwantz, a hărții topografice a Olteniei33. Această stâncă „cu
34
încăperi” poate fi pusă în legătură cu peștera de la Copăceni - Racovița , situată sub Dealul
Târgului, pe locul numit Sub Pietre (localizare aproximativă 45.390623 latN; 24.308141 longE).
În legătură cu același tronson de stâncă, D. Tudor amintea și un număr de nouă cavități

dreptunghiuare (față de 18 la F. Schwantz) – indicii pentru utilizarea unui sistem constructiv
asemănător celui cunoscut deja pentru drumurile de la Cazane (anconibus sublatis și montibus
32
Țentea et alii 2022, 560.
33
Holban et alii 1997, 87: ,,Puţin după ce am păşit pe măreaţa Cale a lui Traian, mărturie a antichităţii
romane, când înaintam cu paşi destul de înceţi chiar la începutul drumului, ni s-a înfăţişat un altar
votiv al romanilor ─ săpat în peretele de stânci de pe malul răsăritean al Oltului, în chip mai degrabă
de peşteră decât de templu, având în faţa pragului mai multe trepte, iar la picioarele sale un pârâu
nesecat, curgând cu îmbelşugare, cu murmurul blând al apelor ce cad, care inspiră călătorilor un fel
de respect religios pentru acest loc atât de vechi”.
34
Tudor 1978, 55.
257
excisis35). Făcând referire la situația de la Copăceni, D. Tudor era de părere că nișele

respective erau amenajate de pietrarii romani ca locuințe și loc de depozitare a uneltelor.
Sperăm ca rezultatele proiectului plurdisciplinar dedicate acestui obiectiv să aducă argumente
suplimentare privind datarea unor intervenții conexe substrucției drumului roman.
Porțiunea de drum din al doilea defileu, cuprinsă între Racovița și Călimănești, se găsește la
aproximativ 550 m sud-vest față de fortificația de la Copăceni și la 200 de metri est de barajul
Cornetu. Aici am putut documenta un aliniament de nouă orificii săpate în stâncă, pe o lungime
de aproximativ 45-50 m. Orificiile susnt de formă pătrată, cu colțurile ușor rotunjite, având
laturile de aproximativ 25 cm × 20 cm. Au fost săpate în stâncă până la o adâncime medie de
50-70 cm, îngustându-se foarte ușor spre interior. La anumite orificii se pot observa găuri
cioplite sub acestea, executate, probabil, pentru grinzile oblice de susținere ale podului
suspendat din lemn.36
Figura 26. Titești, fotografie oblică din dronă, vedere dinspre est (noiembrie 2020). / Titești, oblique
drone photograph, view from the east (November 2020).
35
CIL III 1699 = 8267 = ILS 5863 = ILJug 63. Vezi și AE 2015, 1653, în același sens: Imp(erator) Caesar
Marcus Aurelius Anto/ninus Pius Fel(ix) Invictus Augu/stus montibus caesis / viam latiorem fecit (216-
217, Sagikli, provincia Cilicia) și CIL III 227 = 12118 = 1417711 = IGR III 892 = AE 1969/1970, 608, cu
textul latin identic (216-217, Gulek Bogazi, provincia Cilicia). Nu în ultimul rând un stâlp milliar descoperit
la Tyana (provincia Cappadocia), datând tot din anii 216-217, în timpul expediției parthice a împăratului
Caracalla, AE 1969/1970, 607: [Imp(erator) Caes(ar)] / [M(arcus) Aurelius Severus Antoninus] / [Pius
Feli]x {C} A[ug(ustus) Parth(icus) max(imus)] / [Brit(annicus) m]ax(imus) Ger[m(anicus) max(imus)]
pontif(ex) / [max(imus) tr]ib(unicia) potest(ate) XX imp(erator) III co(n)sul IIII / [proco(n)]s(ul) p(ater)
p(atriae) viam Tauri vetustate / [conl]apsam conplanatis monti/[bus e]t caesis rupibus ac dilata/[tis
i]tineribus cum pontibus / institutis restituit / a Pylas(!) m(ilia) p(assuum) XV // ἀπὸ Πυλῶν μί(λια) ιεʹ.
36
Țentea et alii 2022, 559.
258
Figura 27. Titești, planul castrului, (reconstituire după Poenaru-Bordea, Vlădescu 1981, 582,
Fig. 1), suprapus pe modelul digital al terenului. / Titești, fortlet planimetry, (redrawn after Poenaru-
Bordea, Vlădescu 1981, 582, Fig. 1), superimposed on the digital terrain model.
Fig. 28. Rădăcinești, fotografie oblică din dronă, vedere dinspre sud (noiembrie 2020). / Radăcinești,
oblique drone photograph, view from the south (November 2020).
259
Figura 29. Rădăcinești, planul castrului (reconstituire după Bogdan-Cătăniciu 1997, Fig. 42)
suprapus pe modelul digital al terenului. / Rădăcinești, fortlet planimetry, (drawn after Bogdan-
Cătăniciu 1997, Fig. 42) superimposed on the digital terrain model.
260
Figura 30. Călimănești (Arutela), cursul Oltului în anii 1968 și 2021, în zona actualului baraj Turnu.
Pe plan se observă traseul drumului roman, precum și marcarea amplasării stâncii „Masa lui Traian”
(cu urmele drumului săpat în stâncă), a Turnului lui Teofil și a castrului: a - poză declasificată satelit
Corona 1968 (1104-2155 Aft; Aug 17, 1968_Center for Advanced Spatial Technologies, University of
Arkansas/U.S. Geological Survey); b - Imagine satelitară Google Earth 2022. / Călimănești (Arutela),
the course of the Olt River in 1968 and 2021 in the area of the current Turnu dam. The plan shows
the route of the Roman road, as well as the location of the „Masa lui Traian” cliff (which preserved the
traces of the road carved into stone), of Teofil's Tower and of the fortlet: a - declassified 1968 Corona
satellite photo (1104-2155 Aft; Aug 17, 1968_Center for Advanced Spatial Technologies, University
of Arkansas/U.S. Geological Survey); b - 2022 Google Earth satellite image.
Fortificația Arutela (Călimăneşti – Păușa, fost Bivolari) a fost identificată pe terasa de pe partea
stângă a râului, în punctul „Bivolărie” / „Poiana Bivolari”, situat în vecinătatea Mânăstirii Cozia
(Fig. 30-32). Astăzi se află pe teritoriul orașului Călimănești. Ca urmare a construirii căii ferate
la finele secolului al XIX-lea, dar mai ales în timpul lucrărilor pentru construirea barajului actual,
situl a fost suferit distrugeri semnificative37. Castrul avea o formă pătrată (60,4 m × 46,4 m/
41,4 m parțial), având porta praetoria către est, anume către drum38. Cele două inscripții de
37
Țentea et alii 2021a, 52, Fig. 14/9; 53, Fig. 14/10.
38
Primele informații despre ruinele castrului datează din 1888, prilej cu care s-au descoperit ce două
inscripții. Săpăturile arheologice au fost reluate între anii 1967-1970, respectiv 1978. Acestea au fost
concentrate în partea vestică a castrului, Poenaru-Bordea et alii 1979, 135.
261
construcție din anul 138 p. Chr., atestă prezena unei formațiuni de Suri sagittarii39.
O construcție importantă o reprezintă băile, pe care, în pofida informațiilor confuze din mai
multe rapoarte, le-am localizat pe planul nostru (Fig. 31) potrivit raportului publicat în 197940.
Inscripţia de pe o lamă de argint, descoperită în castru, realizată cu litere punctate - Valerius
Valer[i]anus / eq(ues) lib(rarius) c(o)hor(tis) I His(panorum) ex [v]oto pos(uit) - a fost folosită
pentru a argumenta prezenţei acestei trupe auxiliare în castru41.
Figura 31. Călimănești (Arutela), posibila amplasare a băilor, suport Qgis. / Călimănești (Arutela),
possible location of roman baths, Qgis support.
39
Tocilescu 1900, 135, nr. 2 = CIL III 12601 = CIL III 13793 = IDR II 575; CIL III 13794 = IDR II 576;
Petolescu 2002, 143-144, nr. 78; Petolescu 2021, 274-275, nr. 80.
40
Poenaru Bordea et alii 1979, 125: „[....] La fața locului, am fost informați de șeful șantierului că
excavând zona unde se amenaja canalul de abatare a Oltului, s-au descoperit termele sub terasamentul
căii ferate la circa 50 m Nord de castru, al căror plan ar fi corespuns cu cel întocmit de P. Polonic”.
41
CIL III 12602 = IDR II 582; Petolescu 2002, 109-110, nr. 43; Petolescu 2021, 225-226, nr. 44.
262
Gr. Tocilescu consemna că drumul roman se vedea tăiat în stâncă la intrarea în defileu,
trecând pe lângă „Masa lui Traian”42, după cum o indică și gravura reprodusă în ilustrația
noastră (Fig. 32). Drumul a fost secționat în fața porții pretoriene. Lățimea acestui drum pavat
cu dale de piatră era de 6,20 m43. Spre nord, în defileu, drumul a fost săpat în stâncă („Masa
lui Traian”) prin lucrări de lărgire și adăugarea unui podium din lemn44. Pentru stabilirea
traseului drumului către zona Jiblea putem aminti o porțiune vizibilă la nord de satul Păușa,
unde se putea observa o treaptă lungă săpată în stâncă45. Nu sunt alte informații mai
semnicative care să contureze o imagine relevantă46.
Figura 32. Călimănești (Arutela), „Masa lui Traian”: a - gravură (după Tudor 1978, 51, Fig. 3);
b - vedere cu „Masa lui Traian” (arhivă personală) în care se pot observa două trasee de drum săpate
în stâncă; c - vedere cu „Masa lui Traian” (arhivă personală); d - „Masa lui Traian” (fotografie din
arhiva personală, 2021). / Călimănești (Arutela), „Masa lui Traian”, a - engraving (after Tudor 1978,
51, Fig. 3); b - view ‘Masa lui Traian’ (personal archive), two paths carved in the cliff can be seen;
c - view with „Masa lui Traian„ (personal archive); d – ‘Masa lui Traian’ (photo from personal archive,
2021).
42
Tocilescu 1896, 105.
43
Tudor 1978, 51-52; Vlădescu 1986, 100.
44
Tudor 1978, 51.
45
Comșa et alii 1969, 21.
46
Țentea et alii 2021a, 55, 56 – Jiblea.
263
Câteva observații despre drumul estic

După zona Câineni reconsituirea traseului drumului se poate face în aval doar pe baza unor
observații punctuale făcute de Cr. M. Vlădescu și Gh. Poenaru-Bordea, care au urmat ordinea
propusă de Gr. Tocilescu și redată și de D. Tudor. Aceștia notau faptul că de la Călimănești
drumul se bifurca pentru a ocoli masivul Cozia, ruta principală, cea mai veche, trecea prin
Rădăcinești, Perișani - Pripoare, Titești, de unde drumul cotea spre vest în direcția Racovița,
unde era punctul de joncțiune al drumului estic dinspre Titești cu cel care a fost construit pe
Valea Oltului47. De la Titești drumul este foarte accesibil peste râul Sec, la nord (Pl. II), prin
depresiunea Loviștei prin Boișoara, confluența râurilor Boia și Boișoara, Greblești, respectiv
Câineni.48
Fortificația de la Titeşti este amplasată într-un punct de belvedere de pe Dealul Cazanului,

situat în apropierea locului de vărsare a pârâului Barbului în pârâul Valea Satului, în punctul
„Cetate”, situat la 800 m vest de satul Titești (Fig. 26-27). Din acest punct supravegherea
drumului care venea dispre Racovița era optimă, ca și vizibilitatea către nord (Câineni) sau
către sud (Perișani). Se conturează la suprafață ca o ridicătură de formă patrulateră creată
de val și de dezvelirea parțială a incintei în urma săpăturilor arheologice 49. Incinta are
dimensiunile 56,60 m × 48,20 m, fiind construită din piatră legată cu mortar. Au fost
identificate două porți de dimensiuni inegale 50, fără turnuri, așezate pe laturile scurte. Porta
praetoria este pe latura estică. În interior a fost identificată clădirea comandamentului
(principia) care avea dimensiuni neobișnuit de mici. Datarea momentului construirii s-a făcut
prin analogii cu castella învecinate, cele de la Copăceni (Praetorium I), Arutela şi
Rădăcineşti, probabil în epoca lui Hadrian, cunoscându-se doar faza de piatră a fortificației.
În afara unor informații vagi ale localnicilor, topografia unui drum roman nu poate fi
evidențiată mai bine în acest stadiu al documentării.
Fortificația de la Rădăcinești este situată în jumătatea nordică a satului (Fig. 28-29), în

punctul „Cetate”. În cursul cercetărilor arheologice a fost evidențiată doar o singură fază,
construită din piatră de carieră51. Fortificația avea o formă aproape pătrată (54,60 m × 56,70
m), fiind identificate porțile de pe laturile de sud și est. În interior au fost semnalate urmele
clădirii comandamentului (principia). Două inscripții de construcție, datate în anul 138 p. Chr.,
atestă prezența formațiunii Suri sagittarii52. Băile fortificației din vecinătatea castrului,
47 Vlădescu, Poenaru-Bordea 1980, 83, Fig. 14.

48
Bogdan-Cătăniciu 1981, 28.
49
Poenaru-Bordea, Vlădescu 1981.
50 TIR L 35, 71; Tudor 1968, 371; Vlădescu, Poenaru-Bordea 1972, 27-32; Vlădescu, Poenaru-Bordea
1974a, 47-59; Vlădescu, Poenaru-Bordea 1974b, 247-258; Vlădescu 1982, 55-65; 1985, 33-41; Tudor
1978, 287, Fig. 79/4; Poenaru-Bordea et alii 1979, 124-149; Poenaru-Bordea, Vlădescu, 1981, 581-
591 (pentru dimensiunile și planul corect al fortificației potrivit cercetărilor arheologice Țentea et alii
2021a, 37-40).
51
Tocilescu 1900, 135, nr. 3; Christescu 1937, 199; Tudor 1968, 371; TIR L 35, 60; Poenaru Bordea,
Vlădescu, 1972, 447-486; Vlădescu, Poenaru-Bordea, 1974a, 250-253; Tudor 1978, 294-297, nr. 37;
Vlădescu 1983, 101-104, nr. 16; Vlădescu 1982. 55-65; Vlădescu 1985, 33-41; Vlădescu 1986, 62-65;
Gudea 1997, 90-91, nr. 77; Marcu 2009, 221-222, nr. 64; Țentea et alii 2021a, 43-46.
52
AE 1894, 106 = Tocilescu 1900, 135, nr. 3 = CIL III 12604 = IDR II 584; CIL III 12605 = IDR II 585:
[Suri? sag]ittarii; AE 1966, 332 = IDR II 586; Petolescu 2002, 143-144, nr. 78; Petolescu 2021, 274-
275, nr. 80.
264
construite în apropierea pârâului dinspre sud, au fost suprapuse de construcțiile moderne.

Drumul roman nu poate fi documentat.
Fortificația de la Sânbotin (Castra Traiana?) (Fig. 33) este situată la sud de localitatea actuală,
53
în punctul Cetate, pe o terasă înaltă, în apropiere de vărsarea pârâului Trant în Olt . Astăzi
este acoperită de construcții moderne, fiind vizibilă doar o parte din latura estică, zonă în care
s-au făcut săpături de salvare. Se pare că această fortificație a fost construită într-un punct de
54
trecere a drumului roman care venea dinspre actualul oraș Râmnicu Vâlcea peste râul Olt .
Figura 33. Sânbotin, fotografie oblică din dronă, vedere dinspre sud-vest (noiembrie 2020). /
Sânbotin, oblique drone photograph, view from the southwest (November 2020).
Un punct important al discuției noastre este situl Stolniceni (Buridava), situat pe o terasă înaltă,
aflată pe malul drept al râului de pe teritoriul actual al municipiului Râmnicu Vâlcea. D. Tudor
presupunea existența unui castru de dimensiuni mici (60 m × 60 m - burgus?) în punctul
„Conacul Boroneasa”. O amprentă rectangulară (aproximativ 185 m × 185 m) poate fi semalată
pe fotografia Corona la o distanță de aproximativ 560 m nord-vest față de situl de la Stolniceni.
Dimensiunile reduse ale fortificației presupuse ar fi fost neobișnuite pentru o prezență militară
masivă, mai ales în epoca traianică (Fig. 35F). Fortificația din primii ani ai cuceririi romane este
posibil să fi fost ridicată în apropierea centrului dacic de la Ocnele Mari. În cursul săpăturilor
efectuate de Gh. Bichir în vicus-ul militar, au fost descoperite urmele unei așezări civile
importante, dar ipoteza existenței unei fortificații nu a putut fi confirmată. În cursul acestor
53
Tudor et alii 1970, 245-250; TIR L 35, 66; Tudor 1968, 272-273; Tudor 1978, 271, nr. 11; Vlădescu
1983, 91-92, nr. 13; Vlădescu 1986, 43-46; Vlădescu, Poenaru-Bordea, 1992, 223-230; Avram,
Avăsiloaiei, 1995, 193-195; Gudea 1997, 89-90, nr. 75; Petolescu 2002, 110; Gudea 2005, 496, nr. VII.
B. 6; Marcu 2009, 230-231, nr. 69.
54
Tocilescu 1896, 103; Tudor et alii 1970, 245.
265
săpături a fost cercetată una dintre cele mai mari și bine păstrate clădiri din Dacia Inferior
(Fig. 34). Aceasta cuprindea numeroase camere cu elemente specifice îmbăierii, care au
55
aparținut fie unei băi foarte mari, fie unei clădiri impresionante care avea integrată și o baie .
În cursul săpăturilor din vara anului 2022 am documentat planimetria unei clădiri învecinate,
cercetate parțial de Gh. Bichir, dar a cărei documentații nu se mai păstrează. Dimensiunile și
complexitatea acestei clădiri sunt comparabile cu cea descrisă anterior.
Figura 34. Stolniceni, ortofotplan, modele digitale ale terenului (băile și posibilul amfiteatru). /
Stolniceni, orthophotoplan, digital terrain models (roman baths and a possible amphitheatre).
Informațiile epigrafice atestă activitatea cohortelor I Hispanorum (papirul Hunt – Buridavae in

vexillatione56), I Brittonum57 sau cohors I milliaria Brittonum58, identitatea celor două unități
nefiind încă pe deplin stabilită, II Flavia Bessorum59. De asemenea, a fost atestat material
ceramic ștampilat al celor trei legiuni ale provinciei Moesia Inferior (V Macedonica, I Italica, XI
Claudia)60, precum 85 de cărămizi sau țigle cu ștampila P(editum) S(ingularium)61, cel mai
probabil fiind vorba de garda guvernatorului provinciei Moesiei Inferior, deși o posibilă prezență
a procuratorului presidial al Daciei Inferior la Buridava nu poate fi cu totul exclusă. Întrucât
săpăturile au fost efectuate în principal de către echipele de salvare în mare grabă, iar într-o
parte situl a fost distrus de construcții moderne, nu au putut fi obținute detalii semnificative
55
Bichir, Bardaşu, 1983, 336-343; Bichir 1985, 93-104; Bichir et alii 1992, 255-268.
56
Fink 1971, 224, nr. 63, col. II, r. 28; Petolescu 2002, 109; Petolescu 2021, 225.
57
CORSMB - I Augusta Nerviana Pacensis milliaria Brittonum; IDR II 560; Petolescu 2002, 90, nr. 25;
Petolescu 2021, 195-196, nr. 27.
58
Petolescu 2002, 87-88, nr. 23; Petolescu 2021, 190-193, nr. 25.
59
IDR II 561-562; Petolescu 2002, 84-85, nr. 20; Petolescu 2021, 186-187, nr. 22.
60
IDR II 556-560; Petolescu 2021, 106, 133, 140.
61
IDR II 564; Bichir 1985, 94-95; Petolescu 2021, 277, nota 1671.
266
pentru nivelurile romane timpurii. Pe baza fotografiilor aeriene, Ioana Bogdan-Cătăniciu a

atribuit amprenta (Fig. 34 și 35E?) unui posibil amphitheatrum castrense62.
Figura 35. Stolniceni, localizarea sitului, poză declasificată satelit Corona 1966 (1036-2139 Fore;
Aug 18, 1966_Center for Advanced Spatial Technologies, University of Arkansas/U.S. Geological
Survey), A-C (localizarea drumului roman după Bogdan-Cătăniciu 1997, Fig. 34); D – Thermae;
E - Amfiteatru?; F - Fortificație? / Stolniceni, site location, declassified satellite photograph Corona
1966 (1036-2139 Fore; Aug 18, 1966_Center for Advanced Spatial Technologies, University of
Arkansas/U.S. Geological Survey), A-C (location of Roman road after Bogdan-Cătăniciu 1997,
Fig. 34); D – Thermae; E - Amphitheatre?; F - Fortification?
62Bogdan-Cătăniciu 1981, 26-27, Fig. 45: „Air photographs of this area, not taken for archaeological
purposes, revealed the Roman road, remains of Roman habitation at the point „La Plută” and an
amphitheatre”.
267
Traseul drumului în acest sector a fost presupus pe baza interpretării unei fotografii
aeriene 63. Segmentul de drum surprins dinspre sud (Fig. 35B) pare că se ramifică către
așezărea civilă de „La Plută” – Căzănești, județul Vâlcea, spre nord-vest (Fig. 35A?), iar pe
de altă parte spre nord-est către situl de la Stolniceni unde am propus o continuare a acestuia
(Fig. 35C).
De la Stolniceni spre sud drumul roman trecea prin Băbeni, la est de calea ferată, prin satul
Valea Mare (Fig. 36), pe coasta dealurilor din satul Marcea, Ionești64, Prundeni, satul Călina,
pe sub dealul aflat la nord-vest de Drăgășani, Runcu, posibil pe la Strejești65, Arcești-Cot,
Găneasa către Enoșești66. Anumite periegheze au arătat că de la fosta moară din Arcești-
Cot o ramificație a drumului pleca spre direcția sud-estică (paralelă râului Olt), pe lângă
capătul vestic al podului rutier care duce spre Slatina, către Salcia, Slătioara și Enoșești67.
De la Enoșești, drumul prin câmpie trecea la sud prin spatele bisericii68, prin satele
Brâncoveni, Văleni, Vlăduleni și Fălcoiu ajungând la Reșca 69.
***
Înainte de formularea concluziilor, vom face referire la două segmente importante ale
drumului roman în care acesta se distinge cu claritate și astăzi, între Romula și Sucidava. În
această porțiune sunt documentate două drumuri, cel care urmărea linia Oltului spre Izlaz și
cel care asigura legătura dintre Romula și Sucidava70.
Drumul roman, denumit „Drumul lui Traian”71, a fost semnalat la sud de satul Reșca72, pe
direcția sud-est, urmând cursul Oltului73. În apropierea acestuia a fost descoperit sarcofagul
lui Aelius Iulius Iulianus74. Un alt drum, foarte bine vizibil pe teren, este cel care ducea către
Sucidava și de-a lungul căruia s-a dezvoltat necropola tumulară situată la sud-vest de incinta
orașului75. O necropolă din care se disting înmormântări tumulare se poate observa şi la nord-
vest de satul Reşca, urmând cursul pârâului Potopin, de-a lungul drumului roman76.
Cel mai vizibil segment de drum neîntrerupt (17,5 km) pornește de la Celei – Sucidava spre
satul Crușovu, județul Olt (Fig. 38). Acesta se pare că a fost reparat o dată cu inaugurarea
podului de la Sucidava în timpul domniei lui Constantin cel Mare (328). La nord de Celei a fost
63
Bogdan-Cătănicu 1997, Fig. 34.
64
TIR L 35, 47, Dicu 2003, 118.
65
Preda, Grosu 2002, 77-78.
66
TIR L 35, 16; Tocilescu 1896, 102-103.
67
Dicu 2003, 115-119.
68
Țentea et alli 2021a, 69, Fig. 20.2.
69
Tocilescu 1896, 101-102.
70
Tudor 1940, 34.
71
Tudor 1978, 178, Fig. 42.
72 Satul Reșca suprapune în cea mai mare parte un complex (Fig. 37) de trei presupuse instalații
militare romane, situate în centrul satului actual, în punctele „Cetate” (A), „Biserica Veche” (B) şi
„Dealul Morii” (C). Unii cercetători susțin existența doar a două fortificaţii. Săpături arheologice au fost
efectuate de D. Tudor, C.M. Vlădescu 1968-1976, M. Negru 2003 – prezent.
73
Drumul roman paralel cursului râului Olt trecea prin Hotărani, Slăveni, Gostavățu (jud. Olt), unde a
fost descoperit un fragment de stâlp miliar (CIL III 1421618 = IDR II 494), apoi spre Băbiciu (jud.Olt), cu
semnalarea unui alt stâlp miliar (CIL III 13802 = IDR II 493) ajungând la Islaz (jud. Teleorman).
74
AE 1957, 334 = IDR II 357.
75
Leahu 1975, 191-215. Cercetări arheologice preventive din 2007-2011 au fost efectuate de Mircea
Negru.
76
Babeș 1970, 167-206; Babeș et alii 2020.
268
descoperit, la o distanță de 1479 m (milia passuum), față de portalul podului - un stâlp miliar
datat în anul 32877.
În loc de concluzii
Cea mai mare problemă a armatei romane, ca şi a celor moderne, o constituia aprovizionarea,
deoarece transportul rutier era lent şi costisitor, iar asigurarea bunurilor necesare pentru un
număr mare de soldaţi amplasaţi compact era foarte greu de realizat. Riscul amplasării unor
formaţiuni mai mici în mai multe fortificaţii era contrabalansat de realizarea unei reţele de
infrastructură şi logistică, prin care acestea puteau comunica foarte eficient. Un mare avantaj
îl constituia posibilitatea de a supraveghea şi de a păzi mai bine căile de acces, garantând
astfel securizarea transporturilor78.
Până în epoca romană, când s-a tăiat în stîncă o cale de acces, nu exista o arteră de
comunicaţie prin defileul Oltului, ci doar drumul care urca pe cursul Lotrului spre Voineasa79.
Masivul Cozia fiind un obstacol foarte dificil de trecut, înaintarea armatelor romane în timpul
campaniilor dacice ale lui Traian pare să se fi oprit în zona deluroasă Buridava80. Nu există
dovezi epigrafice care să ateste trupe din Moesia Inferior implicate în campaniile dacice la nord
de masivul Cozia81. Cu o singură excepţie, fortificaţiile dintre Boița și Buridava (Stolniceni?,
Sânbotin?) sunt de mici dimensiuni. Datorită dimensiunilor reduse ale acestor fortificaţii,
pornind de la ipoteza lui D. Baatz82, s-a considerat că trupele din garnizoană erau numeri83.
Lucrurile sunt însă mult mai nuanțate84, după cum vom puncta doar câteva aspecte și în acest
studiu.
Inscripţiile descoperite în fortificaţia (Fig. 39/a) de la Călimăneşti-Bivolari (Arutela?)85 de pe

drumul de pe Valea Oltului şi Rădăcineşti86, construită de-a lungul drumului alternativ de est,
indică construirea în piatră a acesteia de Suri sagittarii în timpul guvernatorului T. Flavius
Constans (anul 138 p. Chr.). Această unitate avea rolul de supravegheare a traficului și de
însoțire a convoaielor87.
Una dintre inscripțiile de la Copăceni88 indică construirea fortificației de către numerus

burgariorum et veredariorum (anul 140 p. Chr.)89. Rolul acestora era de a supraveghea
77
AE, 1939, 19 = IGLR 278. Pentru întreaga discuție vezi Opriș et alii 2022, 646.
78
Dobson 2009, 31-32.
79
Glodariu 1982, 32.
80
Țentea, Matei-Popescu 2015, 119.
81
Zahariade, Dvorski 1997, 60.
82
Baatz 1974, 25.
83
Gudea 1997, 92-93, nr. 89-91; Marcu 2005, 706.
84
Țentea, Matei-Popescu 2015, 119-120. Fortificațiile noastre au analogii foarte bune în așa-numitele
“road fortification” (Redde 2015, 833-834; Symonds 2018, 61 – Castleshaw; 98 – Throp; Haltwhistle
Burn - 102-103, pentru a da doar câteva analogii).
85 CIL III 12601 a = 13793 = IDR II 575; CIL III 12601 b = 13794 = IDR II 576.
86
AE 1894, 106 = Tocilescu 1900, 135, nr. 3 = CIL III 12604 = IDR II 584; CIL III 12605 = IDR II 585:
[Suri? sag]ittarii; AE 1966, 332 = IDR II 586; Petolescu 2002, 143-144, nr. 78; Petolescu 2021, 274-
275, nr. 80.
87
Țentea 2012, 76.
88 TIR L 35, 35; Tudor 1978, 287-288; Gudea 1997, 93 nr. 81.
89 CIL III 13795 = ILS 8909 = IDR II 587; CIL III 13796 = ILS 9180 = IDR II 588; Petolescu 2002, 128-
129, nr. 63; Petolescu 2021, 253-254, nr. 65. Inscripţia atestă pentru prima dată termenul burgarii,
denumirea de burgus fiind semnalată ceva mai târziu (Visy 2009).
269
anumite puncte-cheie. Vegetius, spre exemplu, sfătuia edificarea câte unui burgus în vederea
protejării surselor de apă care nu pot fi controlate de pe zidurile oraşelor. O inscripţie din
Thracia, de la Pizus90 indică faptul că localnicii furnizau trupe de garnizoană, burgarii, şi provizii
pentru aceste garnizoane care constituiau serviciul poştal imperial91. Se observă atenţia
sporită acordată siguranţei drumurilor interne ale provinciei amintite în timpul lui Antoninus
92
Pius . Nu întâmplător aceștia activau pe drumul principal de pe valea Oltului, care asigura
accesul mai facil pentru armată și cursus publicus. Cu atât mai interesantă este atestarea
formației în apropierea celei mai mari fortificații din zona defileului, Racovița. Subliniem și cu
această ocazie faptul că acest castru, de dimensiuni mai mari decât celelalte din zonă, este
amplasat în locul în care drumul de pe Valea Oltului făcea o joncțiune cu drumul de est,
supravegheat de fortificațiile Rădăcinești, Pripoare (?) și Titești.
Anumite fortificaţii amplasate de-a lungul acestui drum pot fi interpretate funcţional asemenea
celor extrem de bine documentate din Egipt, denumite praesidia. În Egipt, termenul de
praesidium se referă la fortificaţii utilizate pentru popas şi schimb de cai, având o mică
garnizoană constituită din câţiva soldaţi, alături de care locuiau civili (inclusiv femei). Soldaţii
aparţineau unei trupe de cavalerie sau cu efective de cavalerie care staţionau într-un castru
din arealul respectiv. Aceste praesidia aveau rolul de supraveghere, de asigurare a pazei
(inclusiv a rezervelor de apă) şi escortei, respectiv a serviciului poştal. Comanda acestora era
exercitată de către praefectus praesidiorum et montis Beronices93. Sursele antice au utilizat
frecvent şi termeni alternativi ca praesidium, termen general pentru post de gardă sau
90
Dimitrievo, Bulgaria, Syll.3 880 = IGB III/2, 1690 = SEG 17, 331 = 45, 845, e. II, r. 54-63, anul 202.
91
Isaac 1990, 180, nota 101. Vezi și Kissel 1995, 75-77 (= SEG 45, 2214), argumentând că emporiul
de la Pizus a fost fondat tocmai pentru a facilita aprovizionarea armatei romane pe drumul lor dinspre
Balcani către Orient și înapoi.
92
A se vedea spre exemplu inscripția descoperită la Bălgarski Izvor, în teritoriul orașului Serdica, AE
1957, 279 = ILB 211 = AE 2000, 1291: Imp(erator) Caes(ar) T(itus) Ael(ius) Hadrian(us) / Antoninus
Aug(ustus) Pius p(ater) p(atriae) trib(unicia) / potestate XV co(n)s(ul) IIII praesidia / et burgos ob tutelam
provinci(ae) / Thraciae fecit curante C(aio) Gallonio / Frontone Q(uinto) Marcio Turbone leg(ato) /
Aug(usti) pr(o) pr(aetore) per fines civitatis / Serd(ic)ensium regione Dyptens(ium?) / praesidia n(umero)
IIII burgi n(umero) XII phruri / n(umero) CIX. Din aceste formulări se poate trage concluzia că praesidia
au fost fortificaţii de dimensiuni mai mari întrucât au fost înregistrate doar patru în comparaţie cu 12
burgi și 109 phruria (Isaac 1990, 180). În același sens și o inscripţie din anul 155 de la Pančevo care
menţionează burgi și un singur praesidium în teritoriul coloniei de la Deultum, AE 1927, 49 = 2017,
1264: Imp(erator) Caesar T(itus) Aelius Hadrianus / Antoninus Aug(ustus) Pius p(ater) p(atriae)
trib(unicia) / pot(estate) XVIII co(n)s(ul) IIII burgos et / praesidia ob tutelam provin(ciae) / Thraciae fecit
curante C(aio) Iu/lio Commodo Orfitiano leg(ato) / Aug(usti) pr(o) pr(aetore) per fin(es) col(oniae)
Fl(aviae) Deult(ensium) burgos / et praesidium, precum și una fragmentară din teritorul orașului Augusta
Traiana, de la Šipka AE 2016, 1390, din același an 152, care menționează 11 burgi.
93
CIL IX 3083 (= 5444) = ILS 2699; vezi încă CIL X 1129 = ILS 2698 (praefectus Bernicidis); ILS 2700
(praefectus montis Berenicidis); CIL III 32 (praefectus montis Berenices); CIL III 55 = CLE 272
(praefectus Gallorum alae item Berenices). Pe baza ostraka descoperite în fortificaţiile amplasate de-a
lungul drumului Koptos - Myos Hormos sau Berenike, H. Cuvigny arăta că praefectus montis Berenicidis
era o comandă oficială care aparţinea unui ofiţer ecvestru. Acest prefect, care staţiona probabil la
Koptos, asigura comanda tuturor efectivelor militare dislocate pe drumul dintre Koptos şi Berenike
(Cuvigny 2003, 295–305). Vezi, de asemenea, inscripția de la Koptos care atestă construirea unui pod
în anul 90, prin grija unui praefectus castrorum al legiunii III Cyrenaica și a unui praefectus Berenices,
evident sub coordonarea unui praefectus Aegypti, necunoscut, numele lui fiind martelat în același timp
cu cel am împăratului Domitian (r. 5), AE 1896, 129 = CIL III 13580 (p 2297): Imp(erator) Caesar
D[[omitianus Aug(ustus) / Germanic]]us pontif(ex) maximus trib(unicia) / potest(ate) co(n)s(ul) XV
censor perpetuus p(ater) p(atriae) / pontem a solo fecit / [[- - -]] / Q(uinto) Licinio Ancotio Proculo
praef(ecto) cast(rorum) / L(ucio) Antistio Asiatico praef(ecto) Beren(ices) / cura C(ai) Iuli Magni
|(centurionis) leg(ionis) III Cyr(enaicae)
270
garnizoană, respectiv phrourion, folosit în sens de castellum (engl. fort, germ. Kastel)94. O serie
de inscripţii din Pannonia, ca să ne referim doar la cele databile într-o perioadă cât mai
apropiată de subiectul nostru, descoperite între Aquincum şi Intercisa, menţionează
construirea unor praesidia în timpul lui Commodus95. Acelaşi termen desemna în timpul lui
Augustus fortificaţiile construite de către Cn. Cornelius Lentulus - augur în urma respingerii
atacurilor dacilor (praesidia constituta)96. Un caz special sunt micile fortificații foarte
asemănătoare praesidiilor romane de mai târziu, în care staționau garnizoane mici, poziționate
în puncte importante de-a lungul traseului sau în localități cheie, care adăposteau surse de
apă, hydreumata, mai ales în provinciile orientale97.
Figura 36. Valea Mare (jud. Olt), posibila amplasare a drumului roman, a - poză declasificată satelit
Corona 1968 (1104-2155 Fore; Aug 17, 1968_Center for Advanced Spatial Technologies, University
of Arkansas/U.S. Geological Survey); b - imagine satelitară Google Earth 2022. / Valea Mare (Olt
County), the possible location of the Roman road, a – declassified satellite photograph Corona 1968
image (1104-2155 Fore; Aug 17, 1968_Center for Advanced Spatial Technologies, University of
Arkansas/U.S. Geological Survey); b – Google Earth 2022 satellite image.
94
Discuţiile sunt însă mult mai nuanţate în funcţie de cazurile particulare. Termenul de praesidium este
întâlnit la începutul Principatului cu sensul de garnizoană pentru desemnarea unui anumit tip de
fortificaţii quibus opportuna imposuerat praesidia, impetum dedit (Titus Livius III, 5; III, 3: …Relicto itaque
castris praesidio egressi tanto cum tumultu inuasere fines Romanos); III, 60: (…relinquitur magis castris
praesidium quam satis uirium ad certamen).
95
RIU 1127-1130, CIL III 10312 = RIU 1131, AE 1910, 145 = RIU 1135, AE 1905, 114 = ILS 8913 =
RIU 1136, AE 1998, 1057 = 2016, 1288 = RIU-S 159 (Intercisa); CIL III 3385 = ILS 395 = RIU 1426
(Matrica); RIU-S 239 (Aquincum), textul identic (AE 1910, 145 = RIU 1135 = http://lupa.at/10002):
Imp(erator) Caes(ar) M(arcus) Aur(elius) [[C[ommod]us]] / Antoninus Aug(ustus) Pius Sarm(aticus)
Germ(anicus) Brit{t}(annicus) / pont(ifex) max(imus) trib(unicia) pot(estate) VI imp(erator) IIII co(n)s(ul)
IIII p(ater) p(atriae) / ripam omnem burgis a solo ex/tructis item praesidi(i)s per loca / opportuna ad
clandestinos latrun/culorum transitus oppositis mu/nivit per L(ucium) [[Cornelium Felicem]] / [[Plotianum
leg(atum) pr(o) pr(aetore)]].
96
Florus II, 28; Cn. Cornelius Lentulus augur: PIR² C 1379; Syme 1986, 284-289. Ioana Bogdan
Cătăniciu era de părere că fortificaţiile amintite fuseseră construite anterior acestui eveniment (Bogdan-
Cătăniciu 1981, 4). Vezi și Avram, Ionescu 2007-2009, 167-177.
97
Brun 2018.
271
Figura 37. Reșca (Romula), poziționarea drumurilor romane, a tumulilor, castrelor și a incintei
orașului antic Romula (Tudor 1978, 179, Fig. 2) suprapuse pe o poză declasificată satelit Corona
1968 (1104-2155 Aft; Aug 17, 1968_Center for Advanced Spatial Technologies, University of
Arkansas/U.S. Geological Survey) după (Țentea et alii 2021a, 73, Fig. 21.7). / Reșca (Romula),
roman roads, mounds, forts and enclosure of the ancient city of Romula overlaid on a declassified
1968 Corona satellite photograph (1104-2155 Aft; Aug 17, 1968_Center for Advanced Spatial
Technologies, University of Arkansas/U.S. Geological Survey) (after Țentea et alii 2021a, 73,
Fig. 21.7).
272
Figura 38. Celei – Corabia (Sucidava), drumul roman de la Sucidava până la Crușovu (județul Olt).
/ Celei - Corabia (Sucidava), the roman road from Sucidava to Crușovu (Olt county).
273
Figura 39. Planimetria fortificațiilor din jurul masivului Cozia: a - Copăceni, b - Arutela,
c - Rădăcinești, d -Racovița, e - Titești / Planimetry of the fortifications around the Cozia Massif:
a - Copăceni, b - Arutela, c - Rădăcinești, d - Racovița, e – Titești.
Bibliografie
AÉ. L’Année Épigraphique, Paris, 1888. Babeș et alii 2020. Babeș M., Bondoc D.,
Nicolae C., Necropola plană birituală de la nordul
Albescu 1990. Albescu I. Boița. Monografie orașului Romula, Craiova: Antheo, 2020.
istorică, Sibiu, 1990.
Bichir 1985. Bichir Gh., Centrul militar roman de
Avram, Ionescu 2007-2009. Avram A., Ionescu la Buridava. Thraco-Dacica 6, 1985, p. 93-104.
M., Un nuovo patronus della città di Callatis: Cn.
Cornelius Lentulus Augur. Il Mar Nero 7, 2007- Bichir, Bardașu 1983. Bichir Gh., Bardașu P.,
2009, p. 167-177. Şantierul arheologic Stolniceni-Buridava (jud.
Vîlcea), Materiale şi cercetări arheologice. A XV-
Avram, Avăsiloaiei 1995. Avram R., Avăsiloaiei a Sesiune anuală de rapoarte, Braşov, București:
D., Garnizoana romană de la Castra Traiana, Ed. Academiei Române, 1983, p. 336-343.
Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie,
46, 1995, p. 193-195. Bichir et alii 1992. Bichir Gh., Sion A., Bardaşu
P., Aşezarea de la Stolniceni, Buridava, jud.
Baatz 1974. Baatz D., Der Römische Limes - Vâlcea, Materiale şi cercetări arheologice. A XVII-
Archäologische Ausflüge zwischen Rhein und a Sesiune anuală de rapoarte. Ploieşti 1983,
Donau, Berlin, 1974. Bucureşti: Ed. Academiei Române, 1992, p. 255-
268.
Babeș 1970. Babeş M., Zu den Bestattungsarten
im nördlichen Flachgräberfeld von Romula. Bogdan-Cătăniciu 1981. Bogdan-Cătăniciu I.,
Beitrag zur Grabtypologie des römischen Evolution of the System of Defence Works in
Daziens, Dacia N.S. 14, 1970, p. 167-206. Roman Dacia, BAR IS 116, Oxford, 1981.
274
Bogdan-Cătăniciu 1997. Bogdan-Cătăniciu I., Dudău 2006. Dudău O., Circulaţia monetară în
Muntenia în sistemul defensiv al Imperiului castrele de trupe auxiliare din provincia Dacia,
Roman. Wallachia in the Defensive System of the Timişoara: Graphite, 2006.
Roman Empire 1st-3th centuries A.D., Alexandria,
1997. Fink 1971. Fink R.O., Roman Military Records on
Papyrus, Michigan, Ann Arbor: Philological
Brun 2018. Brun J.P., Chronology of the Forts of Monographs of the American Philological
the Routes to Myos Hormos and Berenike during Association 26, 1971.
the Graeco-Roman Period. În: Brun J-P.,
Faucher T., Redon B., Sidebotham S. (eds.), The Glodariu 1982. Glodariu I., Sistemul defensiv al
Eastern Desert of Egypt during the Greco-Roman statului dac şi întinderea provinciei Dacia, Acta
Period: Archaeological Reports, 2018. (doi: Musei Napocensis, 19, 1982, p. 23-38.
https://doi.org/10.4000/books.cdf.5239)
Gudea 1997. Gudea N., Der dakische Limes.
Christescu 1937. Christescu V., Istoria militară a Materialien zu seiner Geschichte. Jahrbuch des
Daciei Romane, Bucureşti: Fundatia Regelui Römisch-Germanischen Zentralmuseum Mainz,
Carol I, 1937. 44 (1), 1997, p. 1-113.
CIL. Corpus inscriptionum Latinarum, Berlin, Gudea 2005. Gudea N., Der untermoesische
1873. Donaulimes und die Verteidigung der
moesischen Nord- und Westküste des
Comșa et alii 1969. Comșa E., Babeș M., Bichir Schwarzen Meeres: Limes et litus Moesiae
Gh., Boroneanț V., Constantinescu N., Inferioris (86-275 n. Chr.), Jahrbuch des
Hamparțumian N., Moscalu Em., Nica M., Römisch-Germanischen Zentralmuseum Mainz,
Purcăresscu P., Ștefan Al.S., Cercetări 52 (2). p. 319–566.
arheologice de suprafață de-a lungul Oltului între
Câineni şi Drăgăşani, Comunicări, Seria Holban et alii 1997. Holban M., Alexandrescu-
arheologica, 11, Craiova, 1969, p. 3-42. Dersca Bulgaru M.M., Cernovodeanu P., Călători
străini despre Țările Române, IX, București, Ed.
Conea 1935. Conea I., Țara Loviștei (Studiu de Academiei Române, 1997.
geografie istorică), Buletinul Societății Regale
Române de Geografie, 53, Monitorul Oficial și IDR II. Florescu Gr., Petolescu C.C., Inscripţiile
Imprimeria Națională București, 1935. Daciei Romane II. Oltenia şi Muntenia, Bucureşti:
Ed. Academiei Republicii Socialiste România,
Cuvigny 2003. Cuvigny H., Le fonctionnement 1977.
du réseau? În: Cuvigny H., La route de Myos
Hormos - L’armée romaine dans le désert oriental IDR III 4. Russu I.I., Inscripţiile Daciei romane III.
d’Égypte. Praesidia du désert de Bérénice Dacia Superior 4 (zona răsăriteană), Bucureşti:
(FIFAO 48/1-2), Cairo, 2003, p. 295–360. Ed. Academiei Republicii Socialiste România,
1988.
Dicu 2003. Dicu P.I., Segment necunoscut de
drum roman între Acidava (Enoşeşti) - Slatina- IGB. Mihailov G., Inscriptiones Graecae in
Arceşti, în sectorul mediu al Limes Alutanus, Bulgaria repertae, Sofia, 1958-1997.
Argesis – Studii și Comunicări, 12, 2003, p. 115-
IGLR. Popescu Em., Inscripțiile grecești și latine
120.
din secolele IV-XIII descoperite în România,
Dobson 2009. Dobson B., Role of the fort. În: București: Ed. Academiei Republicii Socialiste
Hanson W.S. (ed.), The Army and Frontiers of România, 1976.
Rome: Papers Oﬀered to David J. Breeze on the
IGR III. Cagnat R., Inscriptiones Graecae ad res
Occasion of his Sixty-Fith Birthday and his
Romanas pertinentes, Paris 1902-1906.
Retirement from Historic Scotland, JRA
Supplementary Series 74, Portsmouth, Rhode ILB. Gerov, B. Inscriptiones Latinae in Bulgaria
Island, 2009, p. 25-32. repertae, Sofia, 1989.
275
ILD. Petolescu C.C., Inscripiile Latine din Dacia, Opriș et alii 2022. Opriș I., Ionescu A.D.,
București: Ed. Academiei Române, 2005. Surleanu A.C., Stănișteanu A.E., Dragommir M.,
Simion C.G., Cercel A.I., Speriatu V., Dobrinescu
ILS. Dessau H., Inscriptiones Latinae Selectae, C., Șerbănescu A., Călina V., Pons per Danuvium
Berlin 1892-1916. ductus.Date noi despre podul lui Constantin cel
Mare dintre Oescus și Sucidava, Cercetări
ILJug. Šašel, A., Šašel, J. Inscriptiones Latinae
Arheologice, 29 (2), 2022, p. 631-664 (doi:
quae in Iugoslavia inter annos MCMII et MCMXL
https://doi.org/10.46535/ca.29.2.11).
repertae et editae sunt. Situla, 25. Ljubljana
1986. [selected Greek texts]. Petolescu 2022. Petolescu C.C., Auxilia Daciae.
Contribuţie la istoria militară a Daciei, București:
Isaac 1990. Isaac B., The Limits of Empire. he
Ars Docendi.
Roman Army in the East, Oxford, 1990.
Petolescu 2021. Petolescu C.C., Armata romană
Kissel 1995. Kissel T.K., Untersuchungen zur
din Dacia, București: Ed. Academiei Române,
Logistik des römischen Heeres in den Provinzen
2021.
des griechischen Ostens (27 v.Chr.-235 n.Chr.),
St.Katharinen (Pharos: Studien zur griechisch- PIR. Prosopographia Imperii Romani. Saec. I. II.
römischen Antike, Band VI), 1995. III, Berlin, Leipzig (Berolini et Lipsiae): de Gruyter
Pars 1: 1933, Pars 2: 1936, Pars 3: 1943, Pars 4:
Leahu 1975. Leahu V., Cercetări arheologice în
Fasc.1: 1952, Fasc.2: 1958, Fasc.3: 1966.
necropola tumulară de la Romula (1969),
Cercetări Arheologice, 1, 1975, p. 191-215. Piso 2000. Piso I., Ti. Claudius Constans,
procurateur de Dacie Inférieure et de Maurétanie
Lupu 1960. Lupu N., Săpăturile de la Boiţa,
Césarienne, Acta Musei Napocensis, 37 (1),
Materiale și Cercetări Arheologice, 7, 1960,
2000, p. 231-242.
p. 411-422.
Piso 2013. Piso I., Fasti provinciae Daciae II. Die
Lupu 1969. Lupu N., Denari republicani romani
ritterlichen Amtsträger, Bonn: Dr. Rudolf Habelt
descoperiți la Breaza, jud. Brașov, Muzeul
(Antiquitas. Reihe 1. Abhandlungen zur Alten
Brukenthal. Studii și comunicări, arheologie-
Geschichte 60), 2013.
istorie 14, 1969, p. 261-269.
Poenaru-Bordea, Vlădescu 1976. Poenaru-
Lupu 2002. Lupu N., Staţiunea romană de la
Bodea Gh., Vlădescu C.M., Fortificaţia centrală
Boiţa (jud. Sibiu), Acta Terrae Septemcastrensis,
de la Romula, Studii şi materiale de muzeografie
1, 2002, p. 71-106.
şi istorie militară 9, 1976, p. 3-15.
Macrea 1959. Macrea M., Şantierul arheologic
Caşolţ – Boiţa, Materiale și Cercetări
Bordea Gh., Vlădescu C.M., Primele săpături
Arheologice, 6, 1959, p. 407-437.
arheologice în fortificaţia romană de la
Marcu 2005. Marcu F., „Geminari castra” in Rădăcineşti, SCIV, 23, 1972, p. 447-86.
Dacia, În: Visy Zs. (ed.), Limes XIX. Proceedings
of the XIXth International Congress of Roman
Bordea Gh., Vlădescu C.M., Castrul de la Titeşti
Frontier Studies, Pécs, Hungary, September
com. Perşani, jud. Vâlcea. Studii și Cercetări de
2003, Pécs: Univ. Pécs, 2005, p. 703-711.
Istorie Veche și Arheologie, 32 (4), 1981, p. 581-
Marcu 2009. Marcu F., Organizarea internă a 591.
castrelor din Dacia, Cluj-Napoca: Mega, 2009.
Poenaru-Bordea et alii 1979. Poenaru-Bordea
Nemeti, Dana 2017. Nemeti S., Dana D., Malva, Gh., Vlădescu C.M., Stoica O., Arutela V,
La colonie perdue de la Dacie Inférieure, Acta Campania de săpături de salvare din anul 1978,
Musei Napocensis, 54 (1), 2017, p. 207-230. Studii şi materiale de muzeografie şi istorie
militară, 12, 1979, p. 124-125.
276
Preda, Grosu 2002. Preda C., Grosu A. 2002. Tudor 1968. Tudor D., Oltenia romană,
Date noi cu privire la localizarea castrului roman Bucureşti: Ed. Științifică, 1968.
Rusidava, Argesis – Studii și Comunicări, 11,
2022, p. 75-81. Tudor 1978. Tudor D., Oltenia romană,
București: Ed. Academiei Române, 1978.
Redde 2015. Redde M., Road Fortification. În: Le
Bohec Y. (ed.), The encyclopedia of the Roman Tudor 1982. Tudor D., Materiale arheologice din
army, III, Malden, Oxford: Wilew Blackwell, 2015, castrul Praetorium I (Copăceni, jud. Vâlcea)
p. 833-836. descoperite de G. Tocilescu, Drobeta, 5, 1982,
p. 49-78.
RIU. Die römische Inschriften Ungarns,
Amsterdarm-Budapest-Bonn, 1972-2001. Tudor et alii 1970. Tudor D., Nubar H.,
Purcărescu P., Săpăturile arheologice de la
SEG. Supplementum Epigraphicum Graecum. Castra Traiana, Materiale și Cercetări
Vols. 12-25, ed. Arthur G. Woodhead. Leiden Arheologice, 9, 1970, p. 245-250.
1955-1971.
Țentea 2012. Țentea O., Ex Oriente ad
Southern 1989. Southern P., The Numeri of the Danubium. The Syrian Auxiliary Units on the
Roman Imperial army, Britannia, 20, 1989, Danube Frontier of the Roman Empire. București:
p. 81–140. Mega, 2012.
Syll. Dittenberger W., Sylloge inscriptionum Țentea, Matei-Popescu 2015. Țentea O., Matei-
Graecarum, Leipzig, 1915-1920. Popescu Fl., Why there? The preliminaries of
constructing the Roman Frontier in South-East
Syme 1986. Syme R., The Augustan Aristocracy, Dacia, Acta Musei Napocensis, 52 (1), 2015,
Oxford: Clarendon Press, 1986. p. 109-130.
Symonds 2018. Symonds M., Protecting the Țentea et alii 2021a. Țentea, O., Matei-Popescu,
Roman Empire. Fortlets, Frontiers, and the Quest Fl., Călina, V., Frontiera romană din Dacia
for Post-Conquest Security, Cambridge: Inferior. O trecere în revistă și o actualizare (1),
Cambridge University Press, 2018. Cercetări Arheologice, 28 (1), 2021, p. 9-90
(doi:https://doi.org/10.46535/ ca.28.1.01).
TIR L 35. Tabula imperii Romani. Romula-
Durostorum-Tomis, L 35 (Russu I. I., Gostar N., Țentea et alii 2021b. Țentea O., Matei-Popescu
Ivanov T., Popescu Em., Protase, D. Tudor D. Fl., Călina V., From Dacian Hillforts to Roman
(eds.), Bucarest: Ed. Academiei Române, 1969. Forts: the Making of the Roman Frontier on the
Mid-Olt River Valley, Studia Antiqua et
Tocilescu 1896. Tocilescu Gr., Raport asupra
Archaeologica, 27 (2) Suppl. 2021, p. 298-323.
lucrărilor de exploatare întreprinse pe limes
Alutanus, Analele Academiei Române. Țentea et alii 2022. Țentea O., Călina V., Manea
Desbaterile, 2 (18), 1896, p. 97-113. I., Drumul și castrul roman de la Copăceni (com.
Racovita, jud. Vâlcea). Reevaluarea recentă a
Tocilescu 1900. Tocilescu Gr., Fouilles et
unor monumente uitate, Cercetări Arheologice,
recherches archéologiques en Roumanie.
29 (2), 2022, p. 557-572 (doi: https://
Communications faites à l’Académie des
doi.org/10.46535/ca.29.2.07)
Inscriptions et Belles-Lettres de Paris, 1892–
1899, Bucarest, 1900. Visy 2009. Visy Zs., Mapping the SW Limes of
Dacia. În: Hanson W.S. (ed.), The Army and
Tudor 1940. Tudor D., Castrul şi aşezarea
Frontiers of Rome: Papers Oﬀered to David J.
romană de la Slăveni – Romanaţi, Buletinul
Breezeon the Occasion of his Sixty-Fith Birthday
Comisiunii Monumentelor Istorice, 33 (1-4), 1940,
and his Retirement from Historic Scotland,
p. 34-39.
Portsmouth; Rhode Island, 2009, p. 115–127.
277
Vlădescu 1982. Vlădescu C.M., Centrele militare Vlădescu, Poenaru-Bordea 1974b. Vlădescu
romane din sectorul de nord al limesului alutan. C.M., Poenaru-Bordea Gh., Les fortifications
Buridava, 4, 1982, p. 55-65. romaines sur le limes Alutanus dans la zone du
massif de Cozia. În: Pippidi D.M. (ed.), Actes du
Vlădescu 1983. Vlădescu C.M., Armata romană IX-e Congrès international d'études sur les
în Dacia Inferior, Bucureşti: Ed. Militară, 1983. frontières romaines, Mamaia, 6 - 13 septembrie
1972, București: Ed. Academiei Republicii
Vlădescu 1985. Vlădescu C.M. 1985. Tehnica de
Socialiste România; Köln; Wien: Böhlau Verlag,
construcţie a castrelor care constituiau apărarea
p. 247-258.
masivului Cozia, Studii vâlcene, 7, 1985, p. 33-
41. Vlădescu, Poenaru-Bordea 1980. Vlădescu
C.M., Poenaru-Bordea Gh., Cele două castre de
Vlădescu 1986. Vlădescu C.M., Fortificaţiile
la Praetorium pe Limes Alutanus. Studii şi
romane din Dacia Inferior, Craiova: Scrisul
materiale de muzeografie şi istorie militară, 13,
Românesc, 1986.
1980, p. 75-84.
Vlădescu, Poenaru-Bordea 1972. Vlădescu
Vlădescu, Poenaru-Bordea 1992. Vlădescu
C.M., Poenaru-Bordea Gh., Un segment din
C.M., Poenaru-Bordea Gh., Castra Traiana,
limes Alutanus. Fortificaţiile romane din jurul
(Sâmbotin, jud. Vâlcea), Materiale şi Cercetări
masivului Cozia, Buletinul Monumentelor Istorice,
arheologice. A XVII-a Sesiune anuală de
41 (3), 1972, p. 27-32.
rapoarte. Ploieşti 1983. Bucureşti: Ed. Academiei
Vlădescu, Poenaru-Bordea 1974a. Vlădescu Române, 1992, p. 223-229.
C.M., Poenaru-Bordea Gh., Castrele hadrianee
Zahariade, Dvorski 1997. Zahariade M., Dvorski
din valea carpatică a Oltului, Oltenia, 1, 1974,
T., The Lower Moesian army in northern
p. 47-59.
Wallachia (A.D. 101-118), București: The Sylvi
Pub. House, 19.
278

Limes Alutanus Drumul I Castrele Din Zo

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Limes Alutanus Drumul I Castrele Din Zo

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ARHEOLOGIA TRECERII

DE LA EPOCA TÂRZIE A FIERULUI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Sfântu-Gheorghe, 2022

NICOLAI BATOG FLORIAN MATEI-POPESCU

CONSTANTIN AUGUSTUS BĂRBULESCU OCTAVIAN MUNTEANU

VLAD CĂLINA IOANA A. OLTEAN

HORAȚIU COCIȘ CORIOLAN HORAȚIU OPREANU

DAN ȘTEFAN OVIDIU VASILE UDRESCU

ISTORIE VS. ARHEOLOGIE

Limes Alutanus: the Road and Fortifications in the Gorges’ Areas

În cele ce urmează vom face o prezentare detaliată a rezultatelor documentărilor și

14 Tudor 1978, 297; Vlădescu 1986, 121 nota 274.

22 Conea 1935, 94-95.

În legătură cu același tronson de stâncă, D. Tudor amintea și un număr de nouă cavități

excisis35). Făcând referire la situația de la Copăceni, D. Tudor era de părere că nișele

Câteva observații despre drumul estic

Fortificația de la Titeşti este amplasată într-un punct de belvedere de pe Dealul Cazanului,

Fortificația de la Rădăcinești este situată în jumătatea nordică a satului (Fig. 28-29), în

47 Vlădescu, Poenaru-Bordea 1980, 83, Fig. 14.

construite în apropierea pârâului dinspre sud, au fost suprapuse de construcțiile moderne.

Informațiile epigrafice atestă activitatea cohortelor I Hispanorum (papirul Hunt – Buridavae in

pentru nivelurile romane timpurii. Pe baza fotografiilor aeriene, Ioana Bogdan-Cătăniciu a

Inscripţiile descoperite în fortificaţia (Fig. 39/a) de la Călimăneşti-Bivolari (Arutela?)85 de pe

Una dintre inscripțiile de la Copăceni88 indică construirea fortificației de către numerus

S-ar putea să vă placă și