Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
S-a născut la 1 februarie 1852,[7] în satul Haimanale[9] (care astăzi îi poartă numele), fiind primul
născut al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor surse, familia sa
ar fi fost de origine aromână.[10] Tatăl său, Luca (1812 - 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-
au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan
Vodă Caragea în suita sa.
Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de care s-a
despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica
negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.
Primele studii le-a făcut în 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf.
Gheorghe din Ploiești[11], iar până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din
Ploiești, unde l-a avut învățător pe Bazil Drăgoșescu.[12] Până în 1867 a urmat trei clase la
Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București.
Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit, în Grand Hôtel
„Victoria Română”, orașul său natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor și-a adus aminte
cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu, acela care în schița memorialistică După 50 de
ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii.
Adolescentul Iancu a început să scrie poezii în taină, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de
performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă, fixată
la București sau ambulantă. În 1868 a obținut de la tatăl său autorizația de a
frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de
declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la
București, luându-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie. În același an a fost
numit copist la Tribunalul Prahova.
Nu mai puțin revelatoare, în această direcție, a fost și părerea lui Duiliu Zamfirescu. El credea că
spiritul malițios al lui Caragiale față de lucrările unor confrați citite la Junimea ar fi putut fi trecute
cu vederea grație „marii lui inteligențe”. Dramaturgul era „o fire atât de fantastică și de muncită,
în care arama și diamantul sunt legate împreună spre a da iluzia unui inel ducal” (Duiliu
Zamfirescu). Structura omenească a lui Caragiale, ca și aceea artistică, era duală: una de ironist
și farsor, cu o rezervă nesecată în direcția manifestărilor umoristice și cinice, și alta de
sentimental („Eu sunt un sentimental, domnule!”), neliniștit și măcinat de melancolii ascunse și
ciudate la un asemenea temperament.
Caragiale și ASTRA
Articol principal: ASTRA.
Sărbătorirea maestrului
Statuia lui Ion Luca Caragiale, pe când se afla în fața
Teatrului Național din București. Pentru realizare, statuii lui Lenin i s-a retezat capul, care a fost
înlocuit cu cel al dramaturgului.[24]
25 de ani de activitate literară
La 23 februarie 1901, un grup de prieteni au sărbătorit 25 de ani de activitate literară a lui
Caragiale. Pentru consemnarea evenimentului, scriitorul a pus această dată și pe una dintre
cele mai reușite fotografii ale sale. Evenimentul a devenit „național”. Marii săi prieteni - scriitori,
artiști, ziariști, oameni politici - i-au organizat un banchet prezidat de Petre Grădișteanu. Au luat
cuvântul atunci, spre a-l omagia pe marele sărbătorit: Delavrancea, Constantin Mille, Tache
Ionescu, Alexandru Ciurcu și actorul Iancu Brezianu. B.P. Hasdeu i-a trimis o felicitare foarte
elogioasă și prietenească. La banchet, maestrului i s-au oferit câteva daruri simbolice: o
călimară de bronz, un ceasornic de buzunar, o pană de argint și un tablou pictat de I.V.
Voinescu. În acea zi, a fost tipărit un număr de revistă festiv și unic, pe opt pagini, cu
titlul Caragiale. Pe copertă avea un desen de N. S. Petrescu și o caricatură de Constantin
Jiquidi, iar textele - proză și poezii - au fost semnate de cei mai de seamă prieteni ai
sărbătoritului.
Evenimentul a consolidat argumentul cel mai convingător pentru etapa de consacrare deplină a
marelui scriitor, care, prin comediile, schițele și nuvelele sale, a căror forță satirică este simțită
până în prezent ca neîntrecută, a rămas cel mai mare creator de tipuri în dramaturgia română,
concurând, ca și Balzac, starea civilă. El a reconstituit o amplă imagine a societății
contemporane, văzută mai ales din unghiul comicului, dovedind un adevărat geniu al situațiilor
dramatice și al limbajului, care îl situează printre marii comediografi ai lumii.
Jubileul de 60 de ani
În 1912, în România au fost organizate acțiuni de sărbătorire a lui Caragiale, cu prilejul jubileului
de 60 de ani, cu participarea celor mai importanți scriitori ai timpului. Marele dramaturg a
răspuns la numeroase urări primite din țară și străinătate: „Trăiască frumoasa și cumintea limbă
română! Fie în veci păstrată cu sfințenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la
focul atâtor încercări de pierzanie”. În martie, a refuzat subscripția publică propusă de
prof. Constantin Rădulescu-Motru, pentru a i se oferi o recompensă națională. În primăvara
anului 1912 a sosit în România cu scopul de a susține și a prezenta debutul lui Mateiu Caragiale
prin publicarea în revista Viața românească a unui grup de poezii (1 aprilie 1912).
Premii
Pentru piesele originale care înregistrau cele mai multe reprezentații, Teatrul
Național din București acorda în primul deceniu al secolului trecut premii bienale. Printre autorii
premiați în luna aprilie 1912 s-au aflat: Dimitrie Anghel, pentru piesa Cometa; I. L. Caragiale,
pentru piesele: D-ale carnavalului, O noapte furtunoasă și Năpasta; Victor Eftimiu, pentru
piesele: Akim, Ariciul și sobolul, Ave Maria, Crăciunul lui Osman și Înșir'te Mărgărite.
La 25 ianuarie 1885, Caragiale mai primise un premiu, tot de la Teatrul Național, pentru piesa D-
ale carnavalului, din partea unui juriu format din Vasile Alecsandri, B. P. Hasdeu, Titu
Maiorescu, Grigore Ventura și V.A. Urechia.
Opera literară
Articol principal: Operele lui Ion Luca Caragiale.
Aprecieri critice
Act de botez
"La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi au născut Iecaterina cu legiuitul
dumisale soț a nume Dl Luca Caragiali ot mahalaoa ___ orașul ___ fiu. și astăzi la șapte ale lunii
lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi s´a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii
Răsăritului. de subt-iscălitul preot al Bisericii satului Haimanale dânduise numele Ioan de nașul
său Maria sin Caragiali din mahalaoa ___ orașul ___."
D: Maria Caragiali nașa
Preot Sterie Grecu
În conformitate cu singurul document oficial care menționează nașterea, data nașterii lui
Ion Luca Caragiale este 1 februarie 1852. Problema datei controversate a nașterii a fost
dezbătută de Constantin Popescu-Cadem în revista Manuscriptum, anul VIII, nr. 2
(27)/1977, p. 179-184.
8. ^ George Călinescu, Istoria literaturii române de le origini și până în prezent, Editura Minerva,
București, 1985
9. ^ Nichita Stănescu:„Argotice” - „Caragiale, Caragiale, / Dacă nu erai matale, / Rămâneam tot ...
haimanale"
10. ^ Răzvan Robu, Aromânii între mit și realitate, Hotnews.ro, 5 mai 2006
11. ^ Chirulescu, Marian; Popescu, Paul D.; Radu, Mihaela (2021). Personalități prahovene.
Dicționar biobibliografic. Darkoprint, Ploiești. p. 107.
12. ^ Caragiale, Ion Luca (2010). Teatru. Litera Internațional. p. 7.
13. ^ Constantin Popescu-Cadem, I. L. Caragiale, recurs la biografie, în revista „Manuscriptum”, anul
VIII, nr. 2 (27)/1977, p. 184
14. ^ Ovidiu Pecican, Sătul de Mitică, Caragiale a vrut să se mute la Cluj[nefuncțională], Adevărul, 31
decembrie 2010.
15. ^ I. Cremer, Scriitorii noștri clasici și problemele școlii, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1956, p. 87.
16. ^ Augustin Z. N. Pop, Din istoria culturii argeșene, Comitetul regional pentru Cultură și Artă,
Pitești, 1965, p. 85.
17. ^ I. Cremer, Scriitorii noștri clasici și problemele școlii, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1956, p. 86.
18. ^ Paul Dicu, în Contribuții la monografia Școlii nr. 3 din Pitești, Editura Pământul, Pitești, 1998,
pp. 26-27, p. 235.
19. ^ a b c Caragiale și acuzațiile de plagiat. Culisele unui proces zguduitor, la care se intra cu bilet și
care l-a făcut pe nenea Iancu să plece definitiv din țară, 20 iunie 2015, Elisabeth
Bouleanu, Adevărul, accesat la 21 iunie 2015
20. ^ Alina Andrei, „Caragiale în Cartea Recordurilor”[nefuncțională], Transilvania Expres, 28 iunie 2007
21. ^ Dumitru Toma, „Mumuloaia - mătușa... mătușilor” Arhivat în 18 ianuarie 2012, la Wayback
Machine., Azi, 24 ianuarie 2006
22. ^ Cf. Belphegor.
23. ^ Mihai Cimpoi. „CARAGIALE ȘI TEATRUL ABSURDULUI” (PDF). Conferința științifica „Ion Luca
Caragiale și personajele sale emblematice(170 de ani de la naștere). Accesat în
13.02.2024. Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
24. ^ Ce fac țările din est cu statuile comuniste?
25. ^ Domokos Sámuel, A román irodalom magyar bibliográfiája / Bibliografia maghiară a literaturii
române, Irodalmi Könyvkiadó, Bukarest, 1966, pag. 336.
26. ^ Sică Alexandrescu, Caragiale și editorii săi, în: Viața românească, 1951, nr. 10 (octombrie), p.
293-307
27. ^ Baconski, Anatol E., Caragiale și Arghezi, în: Viața românească, XV 1962, nr. 6 (iunie), p. 221-
222
28. ^ Nicolae Steinhardt, Secretul “Scrisorii pierdute”, în: Ethos, Paris, 1975, p. 83
29. ^ Titu Maiorescu, Comediile d-lui I. L. Caragiale, 1885
30. ^ Ralea, Mihai (29 noiembrie 1931). „Lumea lui Caragiale”. Adevărul literar și artistic (573): 15.
31. ^ Cazimir, Ștefan (1984). Nu numai Caragiale. Cartea Românească.
32. ^ Membrii post-mortem ai Academiei Române Arhivat în 1 iulie 2017, la Wayback Machine.,
accesat 27 februarie 2016
33. ^ „Mult prea târziu, mult prea puțin”. Caragiale, declarat cetățean de onoare al Ploieștiului, 25
februarie 2016, Departamentul Corespondenți, Gândul, accesat la 27 februarie 2016
Bibliografie
Papadima, Liviu (1999). Caragiale, firește. București: Editura Fundației Culturale
Române. ISBN 973-577-170-5.
Maiorescu, Titu (1885). Comediile domnului Caragiale.
Cioculescu, Șerban (1935). Corespondența dintre I. L. Caragiale și Paul Zarifopol.
Cioculescu, Șerban (1940). Viața lui Ion Luca Caragiale.
Cioculescu, Șerban (1967). Ion Luca Caragiale.
Cioculescu, Șerban (2003). Caragialiana. București: Editura Albatros. ISBN 973-24-0947-9.
Călinescu, Alexandru (1976). Caragiale sau vârsta modernă a literaturii.
Manolescu, Florin (2000). Caragiale și Caragiale, Jocuri cu mai multe strategii. București:
Editura Humanitas. ISBN 973-50-0210-8.
Tappe, Eric D. (1974). Ion Luca Caragiale. New York: Twayne Publishers Inc. ISBN 0-8057-
2199-1.
Genoiu, George & Cezar Alexandru Genoiu (2001). I. L. Caragiale, față cu reacțiunea criticii:
teorie și document. București: Editura Rampa și Ecranul. ISBN 973-85558-0-9.
Fanache, Vasile (1997). Caragiale. Cluj: Editura Dacia. ISBN 978-973-35-0597-6.
Iorgulescu, Mircea (2002). Marea trăncăneală: Eseu despre lumea lui Caragiale. București:
Editura Compania. ISBN 973-8119-57-X.
Pârvulescu, Ioana (2011). Lumea ca ziar. A patra putere: CARAGIALE. București: Editura
Humanitas.
Lectură suplimentară
Amintiri despre Caragiale, Ștefan Cazimir, Editura Humanitas, 2013 - volum ce reunește cele
mai importante mărturii despre Caragiale relatate de contemporani
Petreu, Marta (2012). Filosofia lui Caragiale, p. 1, pe Google Books. București: Editura
Polirom. ISBN 978-973-46-2657-1. Legătură externa în |title= (ajutor)
Vartic, Ion (2002). Clanul Caragiale. Cluj-Napoca: Editura Biblioteca Apostrof. ISBN 973-
9279-53-8.
Cristea, Dan (1977). Arcadia imaginară, cap.: Dominus diabolicus și senzația la Caragiale.
Bâlc Denisa-Maria. Înspre o dinamică a paranteticului: construcțiile incidente în momentele și
schițele lui Caragiale (I). În: Transilvania, no. 10, 89-96, 2023 (accesibil online) ISSN 0255-
0539
Ilie, Loredana. Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească
postcaragialiană [A Century of Caragialism. Comic and absurd in Romanian Post-
Caragialian Prose and Dramaturgy]. Iași, Editura Institutul European, 2012.
Jordan B., Predescu Lucian. Caragiale. Tragicul destin al unui mare scriitor. București,
Editura Paul Editions, 2023, 302 p. ISBN 9786069703984
Legături externe
Portal România
[arată]
v•d•m
Opera literară a lui Ion Luca Caragiale
[arată]
v•d•m
Umor românesc
Control de BIBSYS: 90534782
autoritate
BNE: XX1228870
CiNii: DA08883449
GND: 118667068
LCCN: n50030893
LNB: 000172987
NKC: jn20010602654
NLA: 35837465
NSK: 000168459
ICCU: IEIV005360
SELIBR: 181031
SNAC: w6990fkq
SUDOC: 027986632
VIAF: 61584911