24 feb.

2014
Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea I

l„Sunteţi întotdeauna oaspeţi pe acest Pământ şi manifestaţi austeritatea unui oaspete. Austeritatea
înseamnă ceva mult mai profund decât a deţine doar câteva lucruri. Însuşi cuvântul austeritate a fost
deposedat de semnificaţii de către călugări, de către sannyasi, de către pustnici. Să stai pe acel munte,
în solitudine, înconjurat de multe lucruri, de multe stânci şi mici animale şi furnici, înseamnă că acel
cuvânt nu are sens. Peste munţi, la mare distanţă, se află marea cea vastă, strălucitoare şi
scânteietoare. Am sfărâmat Pământul în ceva ce este al tău şi al meu – naţiunea ta, naţiunea mea,
drapelul tău şi drapelul lui, această religie anume şi religia omului aflat în depărtări. Lumea, Pământul,
este dezbinat, sfărâmat. Şi pentru asta ne luptăm şi ne certăm, iar politicienii se bucură de puterea lor
de a menţine această dezbinare, fără a privi vreodată lumea ca pe un întreg. Ei încă nu au căpătat o
minte holistică. Ei nu simt şi nici măcar nu percep oportunitatea imensă de nu mai exista naţiuni,
dezbinare, ei nu pot percepe niciodată urâţenia puterii lor, a rangului lor şi a iluziei lor că ar fi
importanţi [...]”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Krishnamurti to Himself

Cu această primă postare, demarez un nou proiect de anvergură, traducerea celei de-a patra serii de
filme dedicate lui Jiddu Krishnamurti, pe acest blog, constând, de această dată, în 12 episoade, de
peste o oră fiecare, ce cuprind discursurile publice ale maestrului, de la Saanen, Elveţia, din vara
anului 1980.

Aşa cum puteţi observa şi singuri, am publicat suficient de multe comentarii pe blog, care
demonstrează, cu prisosinţă, că încă mai există oameni pentru care cuvântările sale au o importanţă şi
o relevanţă deosebită, ceea ce înseamnă că efortul meu de a traduce aceste filme nu este deloc steril şi
de aceea voi continua s-o fac

Nu am ajuns încă în criză de cuvinte şi nu vreau, fireşte, să repet prezentările ample pe care i le-am
făcut lui Krishnamurti în trecut, dar, fiind un început de serie, chiar dacă nu voi mai apela la propriile
mele spuse, voi traduce totuşi un text al maestrului, relevant, cred eu, aşa cum am mai procedat şi altă
dată.

J. Krishnamurti: The Only Revolution, California, Part 1

„Meditaţia nu înseamnă numai a te confrunta cu ceva aflat dincolo de gândirea şi simţirea cotidiană şi
nici să fii preocupat de viziuni şi desfătări. Şi o minte imatură şi puţin cam sordidă poate avea şi chiar
are viziuni ale conştiinţei extinse şi alte experienţe, pe care le acceptă potrivit propriei condiţionări.
Acest individ imatur poate fi extrem de capabil de a face, din el însuşi, un succes în această lume şi de
a atinge faima şi notorietatea. Acei guru – ai căror adept este – sunt de aceeaşi calitate şi caracter.
Meditaţia nu le aparţine unor asemenea indivizi. Nu aparţine căutătorului, în sine, fiindcă acesta
descoperă numai ce doreşte, iar tihna sa derivă din moralitatea sa şi din propriile sale temeri.

Facă el ce-o vrea, dar omul supus credinţei şi dogmei nu poate intra pe tărâmul meditaţiei. Pentru a
medita, libertatea este necesară. Nu survine meditaţia mai întâi şi libertatea ulterior; libertatea –
negarea totală a moralei şi valorilor sociale – este prima mişcare din cadrul meditaţiei. Nu este o
afacere publică, la care mulţi pot adera şi pot oferi rugăciuni. Este de sine stătătoare şi este
întotdeauna mai presus de graniţele conduitei sociale. Fiindcă adevărul nu se află în ceea ce creează
sau imaginează gândirea şi apoi îl numeşte adevăr. Negarea totală a acestei întregi structuri a gândirii
este un lucru pozitiv în meditaţie.

Marea era foarte calmă în dimineaţa asta; era foarte albastră, aproape ca un lac, iar cerul era foarte
senin. Pescăruşii şi pelicanii zburau aproape de ţărmul mării – pelicanii aproape că atingeau apa, cu
aripile lor grele şi zborul lor lent. Cerul era foarte albastru şi munţii din depărtare erau arşi de soare,
cu excepţia câtorva tufişuri. Un vultur roşu a apărut de după munţi şi a zburat peste defileu, dispărând
printre copaci.

Lumina de pe acel versant are puterea de a te pătrunde şi are o strălucire aparte, fără a te orbi. Se
simţea mirosul de oţetar, portocal şi eucalipt. Nu plouase de multe luni, iar pământul era pârjolit,
uscat, crăpat. Poţi vedea cerbi pe munţi, uneori şi, odată, rătăcind prin munţi, era un urs plin de praf şi
bolnăvicios. Şerpii cu clopoţei trec adesea pe potecă şi, ocazional, poţi vedea o broască cu coarne. Pe
acel traseu abia dacă mai trecuse cineva. Era un traseu prăfuit, stâncos şi plin de linişte.

Chiar în faţa mea era o prepeliţă cu pui. Trebuie să fi avut cel puţin o duzină, nemişcaţi, prefăcându-se
că nu există. Cu cât urci mai sus, cu atât mai sălbatic devine peisajul, fiindcă nu există nici un locuitor
pe acolo, din lipsa apei. Nu există nici păsări şi aproape nici un copac. Soarele era foarte puternic; îl
simţeai muşcând din tine.

La acea mare altitudine, dintr-o dată, foarte aproape de mine a apărut un şarpe cu clopoţei, zăngănind
ascuţit din coadă, ca avertisment. Am sărit în lături. Exact acolo era şarpele cu clopoţei, cu capul său
triunghiular, încolăcit complet, cu coada zăngănind în centru şi capul îndreptat înspre mine. Eram doar
la câţiva paşi de el şi nu mă putea ataca de la acea distanţă. M-am uitat la el şi el s-a uitat la mine, cu
ochii lui care nu clipesc. L-am urmărit o vreme, cu supleţea lui viguroasă, pericolul pe care-l
reprezenta; şi n-a existat nici o teamă. Apoi, în timp ce-l urmăream, şi-a descolăcit trupul şi s-a
depărtat de mine. Fiindcă m-am apropiat de el, s-a încolăcit iarăşi, cu coada în mijloc, pregătit să
atace. Am jucat acest joc o vreme, până când şarpele a obosit şi l-am părăsit şi am coborât la ţărmul
mării.

Era o casă frumoasă acolo şi ferestrele erau deschise către pajişte. Casa era albă în interior şi bine
proporţionată. În nopţile friguroase, se aprindea focul. Este minunat să priveşti focul, cu mii de flăcări
şi multe umbre. Nu exista nici un zgomot, cu excepţia celui făcut de marea neobosită.

Era un mic grup, de doi sau trei oameni, în acea încăpere, vorbind despre lucruri banale – tinerii de
azi, filme ş.a.m.d. Apoi, unul dintre ei spuse: ‚Putem să vă punem o întrebare ?’. Şi a părut a fi un
sacrilegiu, să tulbure marea albastră şi munţii. ‚Am dori să vă întrebăm ce înseamnă timpul pentru
dumneavoastră. Ştim câte ceva, ceea ce savanţii spun în privinţa asta, şi chiar scriitorii de science-
fiction. Am impresia că omul a fost întotdeauna prins în capcana acestei probleme a timpului – şirul
nesfârşit al zilelor de ieri şi de mâine. Din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, timpul a ocupat
mintea omului. Filozofii au speculat în privinţa lui, iar religiile oferă propriile lor explicaţii. Putem
vorbi despre asta ?’

Oare am putea aborda mai profund această problemă sau nu doriţi decât s-o atingem superficial şi apoi
s-o abandonăm ? Dacă vrem să vorbim serios despre asta, trebuie să uităm ceea ce religiile, filozofii şi
alţii au spus, fiindcă, de fapt, nu puteţi avea încredere în nici unul dintre ei. Cineva nu le acordă
încredere nu numai din pură indiferenţă sau din aroganţă, ci observă că, pentru a afla răspunsul, orice
autoritate trebuie dată la o parte. Dacă cineva este pregătit pentru asta, atunci am putea aborda această
problemă foarte simplu.

Oare există – în afara ceasului în sine – noţiunea de timp ? Acceptăm atât de multe lucruri; obedienţa
ne-a fost insuflată atât de profund, încât ni se pare firesc să acceptăm. Dar, oare există vreun timp, în
afara multelor zile de ieri ? Oare timpul înseamnă o continuitate, de genul ieri, astăzi şi mâine şi poate
exista timp, fără ziua de ieri ? Cine le conferă continuitate miilor de zile de ieri ?

O cauză produce propriul său efect şi efectul, la rândul său, devine o cauză; nu există nici o diferenţă
între ele, este o unică dinamică. Această mişcare noi o numim timp şi, cu această mişcare, în ochii şi
în inimile noastre, observăm tot ceea ce există. Privim totul prin prisma timpului şi interpretăm timpul
în termenii trecutului; şi această interpretare reprezintă ziua de mâine. Aceasta este înlănţuirea
timpului.

Totuşi, prinşi fiind în acest proces, ne punem întrebarea: ‚Ce este timpul ?’. Până şi această cercetare
izvorăşte din maşinăria timpului. Deci, cercetarea în sine nu are nici un sens, fiindcă este supusă
timpului. Ziua de ieri a produs gândul şi, ca atare, gândirea desparte spaţiul în zile de ieri, astăzi şi
mâine. Sau spune: ‚Nu există decât prezentul !’, uitând că prezentul, însuşi, este rezultatul zilei de ieri.

Conştiinţa noastră este constituită din această înlănţuire temporală şi, aflaţi între limitele ei, noi
întrebăm: ‚Ce este timpul ? Şi, dacă nu există timp, cum rămâne cu ziua de ieri ?’ Astfel de întrebări
sunt puse în domeniul temporal şi nu există răspuns la o întrebare pusă de gândire despre timp.

Sau poate nu există nici mâine, nici ieri, ci numai acum ? Această întrebare nu este pusă de gândire.
Este pusă atunci când este observată structura şi natura timpului – dar cu ochii gândirii.

Oare există, de fapt, ziua de mâine ? Desigur că există, dacă am de prins un tren; dar, lăuntric, oare
există ziua de mâine a durerii şi plăcerii sau a vreunei realizări ? Sau nu există decât momentul acum,
care nu este legat de ziua de ieri ? Timpul se opreşte numai atunci când gândirea se opreşte. Tocmai
acel moment de stagnare este momentul acum. Acest acum nu este o idee, ci este o realitate, de fapt,
dar numai atunci când întreg mecanismul gândirii a ajuns la final. Senzaţia momentului acum este
complet diferită de cuvântul care-l desemnează, care este generat de timp. Aşa că să nu ne lăsăm
prinşi în capcana cuvintelor ieri, astăzi şi mâine. Perceperea momentului acum există numai în
libertate şi libertate nu înseamnă cultivarea gândirii.

Atunci se pune întrebarea: ‚Care este acţiunea momentului acum ?’. Nu cunoaştem decât acţiunea
temporală şi a memoriei şi intervalul dintre ziua de ieri şi prezent. În acest interval sau spaţiu, încep
toate confuziile şi conflictele.

Ceea ce întrebăm, de fapt, este: Dacă nu există nici un fel de interval temporal, ce înseamnă acţiune ?
Mintea conştientă ar putea spune: ‚Am făcut ceva la modul spontan.’, dar, de fapt, nu este aşa; nu
există un asemenea lucru, numit spontaneitate, fiindcă mintea este condiţionată. Real este doar
momentul actual; momentul actual înseamnă acum şi, fiind incapabilă să-l perceapă, gândirea clădeşte
imagini despre el. Intervalul dintre imagine şi ceea ce există, de fapt, este suferinţa pe care gândirea a
creat-o.

Să observi ceea ce există, în absenţa zilei de ieri, înseamnă acum. Momentul acum înseamnă amuţirea
zilei de ieri.”

Din nou s-ar putea reproşa natura aparent filozofică a spuselor marelui gânditor – deşi el însuşi neagă
orice afiliere la vreun curent filozofic sau religios – şi ne-am putea revolta neputincioşi, incapabili
fiind să le sesizăm sensurile oneste, fiindcă ne-am pierdut de multă vreme abilitatea de a mai percepe
semnificaţia de bază a cuvintelor, acceptându-le numai în bloc, în construcţii sintactice artificiale,
impuse de rigorile limbajului social, datorită condiţionării consecvente şi insidioase la care am fost
supuşi, întreaga viaţă, printr-un mecanism aşa-zis educaţional, elaborat cu migală de elitele oculte,
vreme de milenii.

În acest context, eliberarea de trecut, de cunoaşterea acumulată în decursul vieţii, de orice rigori
impuse de vreo autoritate laică sau, mai ales, religioasă – aspect asupra căruia revine, obsedant,
Krishnamurti – este o condiţie primordială ce nu poate însemna, în esenţă, decât descătuşarea
spiritului şi apelarea nu la gândire – care rămâne strivită de tiparele conformismului – ci la intuiţie,
singura legătură care ne-a mai rămas cu sinele suprem şi singura speranţă de a evita greşelile
trecutului.

„[…] Ei (politicienii n.a.) sunt exact ca tine sau ca un altul, numai că ocupă scaunele puterii cu
dorinţele şi ambiţiile lor meschine, şi, ca atare, au menţinut, se pare, de câtă vreme există omul pe
acest Pământ, o atitudine tribală în faţa vieţii. Ei nu au o minte care să nu fie supusă oricărei
probleme, oricărui ideal, oricăror ideologii – o minte care să păşească dincolo de dezbinarea dintre
rase, culturi, pe care slujitorii religiei le-au inventat. Guvernele trebuie să existe atât timp cât omul nu
este o lumină pentru el însuşi, atât timp cât nu-şi duce traiul zilnic în ordine, cu grijă, muncind cu
sârguinţă, observând, învăţând. Omul, mai degrabă, aşteaptă să i se zică ce să facă. I s-a tot spus ce să
facă de către strămoşi, de către preoţi, de către guru şi el le acceptă ordinele, disciplinele lor
distructive specifice, de parcă ei ar fi zei pe Pământ, de parcă ei ar cunoaşte toate implicaţiile acestei
vieţi extrem de complexe.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Krishnamurti to Himself

13 Comentarii

Marile spirite sunt aproape gemene, nu-i asa ? Lui Eminescu nu-i era straina
spiritualitatea orientala, el cunoscand la perfectie sanscrita, printre altele. Deci
asemanarile nu sunt simple coincidente, ci sunt sincronisme. Ma bucur numai ca pot
traduce suficient de fidel spusele maestrului. Greul tot voua va revine: sa-i intelegeti
spusele si sa va treziti. Esti inca activa prin comentarii. Deci, multa sanatate tie si
familiei, Anca ! :)

'innecacioase' vine mai degraba de la in-neck; sper sa ne trezim cat mai multi, mai
repede. Şi cu ajutorul lui JK. A

Ne raman cam multe in gat, in ultima vreme. Si eu sper si el a sperat si tu speri. Si

lumea doarme.

Asa cum am patit si cu Tolle, care la inceput m-a inspaimantat si dupa aceea m-a uimit si
incantat, asa am patit cu Krishnamurti, numai ca mult mai intens. Omul m-a inspaimantat de-a
dreptul cand am luat prima data cu spusele lui, o inspaimantare care m-a tinut toata perioada
mea religioasa, care in cautarile mele a durat vreo trei ani si a trecut nu numai prin crestinism.
L-am inteles pe Krisnamurti si nu mi-a mai fost frica de spusele lui cand am renuntat la frica si
cand am inteles ca in veci nu voi gasi prin metodele cuiva ce caut eu. Atunci si numai atunci
am inceput sa devorez materialele cu el, printre care si traducerile tale care au meritul ca sunt
in spiritul maestrului, au acuratete pentru ca stii care-i baiul. O traducere a cuiva care n-ar avea
 habar de spiritualitate, de cautarile omului, n-ar putea avea acuratete. Astept cu nerabdare
postarile tale pentru ca sunt un imbold pentru mine sa continui pe drumul meu. Sunt acum
lumina pe care am cautat-o pentru mine insumi iar Krishnamurti, desi mort, traieste prin
luminile pe care ne ajuta sa le aprindem in noi. Sa fii sanatos!

Asa cum am spus-o mai demult, eu il consider doar plecat undeva departe si nu mort,
atat timp cat toate cuvintele lui sunt flacara vie... pentru cei care-l percep, fireste. Sa
fim sanatosi, cu totii !

Asa este!

Efortul tau de a traduce vorbele maestrului Krishnamurti este o binecuvantare pentru

noi. Cu toata sinceritatea mea iti spun. Si ma bucur ca existi Matt, ma bucur din suflet!

Deşi, iniţial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele
precizări pentru cei care nu înţeleg subtilitatea noţiunii de blog. Mai bine zis, fiindcă este un jurnal
online, pur personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe blogul meu.
Ambele sunt simple privilegii, acordate temporar celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis,
ceva foarte muncit şi, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat
câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale blogului. Iar comentariu înseamnă
câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor
fi acceptate. Polemizaţi unde doriţi, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi şters
fără ezitare. Vă multumesc pentru înţelegere !

* Efectuez traduceri profesionale, din limba engleză (document, carte, film) la preţuri foarte
avantajoase, sub preţul pieţei.

** Site oficial The Phase (în limba română + plus ghid de tehnici rapide)

Arhivă articole
 ▼ 2014 (5)
o ▼ februarie (3)
 Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)...
 Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)...
 Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson...
o ► ianuarie (2)

 ► 2013 (44)

 ► 2012 (23)

 ► 2011 (60)

 ► 2010 (23)
Site partener
 Blog ştiinţific
 Filme Documentare Online Traduse
 Gândeşte
 Mişcarea Zeitgeist
 Orgonit.ro

By Making DIfferent / +Get This!

Matt. Un produs Blogger.

Copyright © 2010 - Dezvăluiri ! - is proudly powered by Blogger.
Dezvăluiri ! Theme is created by: Web Design Company - Ray Creations and Released by - Free
Blogger Templates - Ray Templates.

Partea II
„Pentru a recepta necunoscutul, mintea însăşi trebuie să devină necunoscutul. Mintea este rezultatul
procesului gândirii, rezultatul trecerii timpului şi acest proces al gândirii trebuie să ia sfârşit. Mintea
nu se poate gândi la ceea ce este etern, atemporal; ca atare, mintea trebuie să se elibereze de timp,
procesul temporal al minţii trebuie să fie eliminat. Numai atunci când mintea este pe deplin liberă de
ziua de ieri şi, drept urmare, nu se foloseşte de prezent ca de un mijloc pentru a ajunge în viitor,
devine capabilă să recepteze eternul. Ceea ce este cunoscut nu are nici o legătură cu necunoscutul; ca
atare, nu te poţi ruga necunoscutului, nu te poţi concentra asupra necunoscutului, nu te poţi devota
necunoscutului. Toate acelea nu au nici un sens. Ceea ce are sens este să descoperi modul cum îţi
funcţionează mintea, este să te observi, pe tine însuţi, în acţiune. Ca atare, grija ta, în meditaţie, este de
a te cunoaşte pe tine însuţi, nu numai superficial, ci întreg conţinutul conştiinţei lăuntrice, ascunse.
Fără a şti toate acestea şi a te elibera de condiţionarea implicată de ele, nu poţi depăşi limitele minţii.
De aceea procesul gândirii trebuie să înceteze şi, pentru a înceta, trebuie să existe cunoaşterea de sine.
Drept urmare, meditaţia este iniţierea înţelepciunii, care înseamnă înţelegerea propriei minţi şi a
inimii.”

J. Krishnamurti (1895-1986),