O scrisoare pierdută

Context

Unul dintre cei patru mari clasici, autor de proză scurtă care poate concura
oricând cu mai cunoscutele piese de teatru, dramaturgul nostru prin excelență, Caragiale
reprezintă un reper pentru literatura română.
( optional ) Poate că una dintre cele mai diagnostice afirmații ale exegezei lui
Caragiale este cea care explică spiritul cultural românesc prin aceste două nume canon-
ice- Eminescu și Caragiale:
,,Eminescu și Caragiale au rămas binomul esențial pentru ființa românească,
fața și reversul, chipul diurn și chipul nocturn, tragicul și comicul, romanticul visător
și clasicul zeflemitor.”(Dan C Mihăilescu)

COMEDIA DE MORAVURI- încadrare într-o orientare tematică

O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri publicată în 1884 și a făcut isto-
rie literară.
Comedia este o specie a genului dramatic in proză, care evocă personaje, întam-
plari, moravuri intr-o maniera care starneste rasul , avand un final fericit. Comedia
reprezinta particularizarea in maniera dramatica a categoriei estetice a comicului ce are la
baza contrastul dintre esenta si aparenta, valoare si nonvaloare, scop si mijloace. In come-
die se face uz de toate tipurile de comic: cel de situatie, de caracter, de moravuri, de lim-
baj.
In comedie conflictul este adesea unul aparent, iar valorile pt care se infrunta per-
sonajele sunt adesea false valori. In ceea ce priveste personajele, comedia renunta la com-
plexitate in favoarea tipicului; personajele de comedie ilustreaza defecte general umane,
sunt reduse la scheme morale.

Tema si viziune despre lume

Fiind o comedie de moravuri, tema centrală o constituie imaginea
burgheziei dintr-un orășel de provincie, -un teritoriu al contrastelor
caraghioase si stridente. Acesteia i se subsumează teme precum critica
moravurilor, afirmarea socială, iubirea lipsită de consistența trăirii, surprinsă
cu mijloacele ironicului într-un registru al crizei.
Comedia de moravuri captează ca într-o oglindă imaginea lumii cu
defecte, mofturi, la Caragiale, în special, cu aspect de carnaval și talmeș -
balmeș. Se remarcă o lume ,,intoarsă pe dos”, în care în ciuda agitației per-
manente a personajelor, nu se intamplă nimic. Emblematică pentru ea este
replica lui Farfuridi din actul al III-lea ,, Din două una, dați-mi voie: ori să se
revizuiască , primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască,
primesc! dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, și anume în punctele … es-
ențiale…”. Mircea Tomuș consideră afirmația, dincolo de cultivarea

1
nonsensului , ca expresie a unei lumi care are ambiția schimbării și , to-
todată, ar dori să rămână precum este, o lume care s-ar dori mereu
aceeași, cultivând în același timp, nostalgia prefacerii.
Din altă perspectivă referitoare la viziunea despre lume, lumea cara-
gialiană trăiește sub ,,tirania textului”( Maria Vodă-Căpușan), ,, mistica tex-
tului”: răveșelul, biletul de amor, scrisorica buclucașă reprezintă în opera lui
Caragiale ,,imagini ale demonicului textual.”(Dan C Mihailescu)
Se știe, foarte bine, Pompiliu Constantinescu considera scrisoarea pierdută de Zoe
drept un adevărat personaj.
Considerăm, însă, că adevăratul text care intervine în sensul angajării tuturor en-
ergiilor personajelor este articolul de ziar; sigur, nu cel din debutul textului, ci cel nescris,
intuit, temut, al cărui conținut latent e capabil a aprinde în măsura știută spiritele. Discur-
sul epistolar întâlnește discursul gazetăresc, liniile dintre privat și public- în dimensiunea
politică- sunt șterse, personajul caragialian se înclină, în fața celei de-a patra puteri, în
fața lumii ca ziar.

Caracterul realist- incadrarea textului intr-o perioadă/curent

Evenimentele si personajele sunt construite veridic, căpătând acea val-

oare general umană pe care mizează comedia. Evenimentele evocă viața pu-
blică și de familie de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Textul este permeabil
fenomenului social căpătând caracter realist. Realismul ironic vizează reve-
larea esențialului.
Autorul construiește obiectiv și critic realitatea unei vremi existente:
organizarea alegerilor din 1883 și revizuirea constituției. Personajele relevă
și se identifică cu un statut social, perspectiva spațială este deschisă ,, în cap-
itala unui județ de munte”. Cititorul poate reconstrui tabloul unui sfârșit de
secol al XIX-lea cu informații precise despre felul în care se desfășoară un
proces electoral ( primărie, prefectură, ), vestimentație(uniforma lui Pris-
tanda), ierarhiile existente ( prefect, polițist), realități precum puterea presei(
Răcnetul Carpaților ca ziar local al opoziției) .
Elemente de compozitie+ structură (subiect+conflict dramatic)
Textul este alcatuit din patru acte si un numar variabil de scene.Tehnica este cea
a amplificarii treptate a conflictului.
Tribulațiile vieții politice implică prezența a două nuclee de putere-grupul prezidat de
Trahanache si cel care acționeaza subversiv pentru a submina puterea, coordonat de
Catavencu.
Conflictul dramatic este declanșat de pierderea unei scrisori compromițătoare de
amor, pe fundalul organizării alegerilor electorale . Întrucât scrisoarea îi implică pe
președintele Comitetului permanent, electoral etc, Zaharia Trahanache și pe prefectul
orașului (amicul său de nădejde), Tipătescu, aceasta devine o armă folosită de un opozant
al partidului aflat la putere, Cațavencu. Intrat prin înșelăciune în posesia scrisorii, acesta
își poate căuta calea către susținerea candidaturii sale.

2
 Dornic de parvenire, recurge la santaj pentru a obtine candidatura și își instru-
mentalizează șantajul prin scrisoarea amintită. Cand Zoe, Tipatescu si Trahanache se ho-
tarasc sa sustina candidatura adversarului, pe lista candidatilor este trecut, din ordinul au-
toritatilor de la centru, un nume necunoscut-Agamiță Dandanache.(mistica centrului, o
obsesie la Caragiale)
In actul al treilea schema evenimentelor se complica si mai mult, dar solutia vine
de la polițisul Pristanda, omul de incredere al prefectului. Acesta pune la cale un scandal
menit sa-l anihileze pe Catavencu. În teribila încăierare de la primarie, isi pierde palaria
in captuseala careia se afla scrisoarea compromitatoare. Catavencu devine inofensiv,
nevoit sa accepte patronajul ,,coanii Zoitichii”.
Lucrurile se clarifica in actul al IV-lea, cand personajele fac abstractie de ,,micile
pasiuni” si se impaca. Finalul este unul fericit, asa cum impun rigorile acestei specii liter-
are.

Tipuri de comic
Comicul de situatie
Există un comic al situatiilor , rezultat din fapte nepravazute si din prezenta unor
grupuri insolite: triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tipatescu sau cuplul Farfuridi-
Branzovenescu. Comicul de situatie se realizeaza fie prin contextele stanjenitoare in care
sunt puse personajele,(momentul in care Tipătescu îl atacă pe Cațavencu, furia celui
dintâi contrastând cu spaima si lașitatea celui de al doilea), fie prin intreaga suita de con-
fuzii rezolvate prin farsa, sau prin opozitia dintre aparenta si esenta.

Dramaturgul foloseste scheme tipice, modalitati cunoscute in literatura universala:

confuzia, coincidenta ( scrisoarea gasită tot de cetatean), revelatiile succesive (momentul
in care reapare Catavencu dupa incaierarea de la primarie cu marturisirea ca a pierdut
scrisoarea si ulterior aparitia ceteanului turmentat cu marturisirea ca se afla iar in posesia
scrisorii), evolutia inversa.
Referindu-ne la ultimul procedeu enuntat, este evident comicul de situatie produs
de evolutia inversa a grupurilor adverse intrucat Catavencu e infrant, desi parea ca va cas-
tiga, iar Tipatescu-Trahanache-Zoe triumfa, desi erau in pericolul de a pierde. In final
Catavencu este obligat sa ingenuncheze, succes incotestatbil al Zoei și din această
ipostază umilă să participe cu entuziasm la festivitate de parca ar fi fost insusi un invinga-
tor. Cu orgolii de ascensiune uitate, Cațavencu de un cameleonism concurat doar de Pris-
tanda, trece de partea cealaltă a baricadei, devine unui ,,de-ai noștri”.
Incurcaturile datorate drumului circular al scrisorii care in final se intoarce la des-
tinatar dau nastere unor stuatii comice in care protagonist este Cetateanul turmentat.
De asemenea, relevant pentru comicul de situatie este si triunghiul conjugal Zoe-
Trahanache-Tipatescu, ai carui membri vor fi pusi in situatii si scene savuroase din punc-
tul de vedere al comicului.Trahanache afirma ca de opt ani e casatorit cu Zoe si ca tot de
atunci ,,traieste” si cu amicul Fanica.Mai mult, faptul ca Tipatescu a ramas in oraselul de
provincie se datoreaza tot cuplului Trahanache, de fapt, mai mult datorita insistentelor
Zoei.Relatiile in interiorul triunghiului sunt clare: cu aceeasi atitudine cu care prezideaza
tot ce poate fi prezidat in oras, Trahanache pastoreste si fericita, tihnita relatie care se
desfasoara sub ochii lui.Tipatescu afirma intr-un rand:,,De Zaharia nu avem teama: stie
tot, dar nu crede nimica…”.Aparent naiv, încornoratul tipic, Trahanache pare mai curând

3
a profita de context, a ști și a prefera tăcerea. Îi este mai simplu venerabilului, lipsit total
de trăire pasională, căsătorit cu o doamnă mult mai tânără să păstreze o căsătorie de
conveniență și să-l țină aproape pe mai tânărul său prefect, deloc neglijabil ca om politic
ce poate deveni adversar.
Zoe si Tipatescu traiesc o poveste de iubire ilicita fara a avea sentimentul culpa-
bilitatii. Relatia cu Fanica este, asa cum arata G.Calinescu, aceea a unei,,bigamii tih-
nite”.Relatia lor este adulterina doar juridic, este,,cvasimatrimoniala, fara sentimentul
pacatului”.Sentimentele lor nu au profunzimea marilor povesti de iubire.
In aceeasi categorie a comicului de situatie se incadreaza episoadele dramatice in
care Tipatescu adopta o atitudine adolescentina, total incongruenta cu statutul sau social
pentru a scapa de consecinte si ii propune Zoei sa fuga in lume, sau cand il ataca pe
Catavencu.

+ scenă
Comicul de moravuri
Prin intermediul comicului de moravuri Caragiale ironizeaza lipsa de moralitate
a personajelor, prabusirea criteriilor etice intr-o lume dominata de aparente, de conventii
sociale.
Dramaturgul denunta usurinta cu care oamenii se angajeaza in relatii extraconju-
gale, imoralitatea din viata publica ce permite masluirea alegerilor, furtul din bugetul
unei colectivitati devenit modalitate prin care cei puternici isi rasplatesc subalternii,
( Tipătescu-,, Decât tu nu ești băiat prost, o mai cârpești , de ici,de colo, dacă nu curge,
pică ; Las că știm noi!/ Pristanda- Știți! Cum să nu știți, cone Fănică”), dirijarea des-
tinelor de catre presa.
Lista moravurilor satirizate cuprinde adulterul, servilismul, prostia, incultura, in-
fatuarea, demagogia si coruptia.

Comicul de caracter
Personajele caragialiene sunt tipice, sintetizeaza defecte, vicii general umane;
trasaturile ingrosate ale personajelor devin o savuroasa sursa a comicului de caracter.Ca
in orice comedie acestea sunt schitate, accentul cazand pe conflict in detrimentul com -
plexitatii caracterologice. Desi nu sunt complexe, personajele din piesa ,,O scrisoare pier-
duta “ au devenit memorabile, fie prin replici repetate obsesiv, fie prin reactia lor in anu-
mite circumstante. Fiind prsonaje de comedie, acestea pot fi usor reduse la o dominanta
de caracter si implicit asimilate unei anumite tipologii. Astfel Trahanache ipostaziaza
tipul incornoratului, Pristanda este confidentul si servilul, Branzovenescu-
raisonnerul( individul incapabil sa gandeasca singur care doar aproba), Catavencu-dema-
gogul.
Importante la personajele caragialiene raman forta, vitalitatea, caracterul lor veridic ce a
facut sa se ajunga la ideea ca acestea ,,fac concurenta starii civile”.

Comicul de limbaj ( elemente de compozitie)

Limbajul comediei in general are drept specificitate abaterea de la normele

lingvistice. In plus, exista o legatura intre limbaj si personaj in sensul in care limbajul se

4
intoarce impotriva utilizatorului sau, personajul.Efectele comice se nasc numai prin com-
plicitatea lectorului/ spectatorului cultivat care intelege mai mult decat personajul.
Este generat de automatismele verbale:,, ai putintica rabdare”, ,, eu cu cine
votez; ,,nu mă împinge că amețesc”, ,,curat murdar”. Printre frecventele greseli de
vocabular sau de logica se numara pronuntia gresita: famelie, renumeratie, contradictia in
termeni: lupte seculare care au durat aproape 30 de ani, asociatiile incompatibile: Indus-
tria romana admirabila, sublima, dar lipseste cu desavarsire:, nonsensul:,,sa se re-
vizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimica” etc. Interesant este uzul oximoronu-
lui, de altfel o forma a carnavalescului la Caragiale, expresie a lumii întoarse pe dos.
Anumite replici individualizează personajele și au devenit în timp celebre- Pristanda-,,
famelie mare, renumerație mică , după buget , coane Fănică”,, ,,Curat caraghioz”, ,, Cu-
rat plastografie”, ,,curat murdar-“ . Cațavencu este , de asemenea, autorul unor relplici
care prin actualizarea paradoxului, nonsensului au devenit celebre: ,, după lupte seculare
care au durat 30 de ani”.,,până când să n-avem și noi faliții noștri”, .,,în orașul ăsta de
gogomani în care eu sunt cel dintâi...dintre fruntașii politici”-echivocul