C1.

NOŢIUNI DE BAZĂ ALE EPIDEMIOLOGIEI

Termenul de epidemiologie are origine greacă:

epi – deasupra, peste
demos – popor, populaţie
logos – ştiinţă
(epidemiologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul proceselor la nivel
populaţional)

Istoric !
Scurt istoric al Epidemiologiei -„A trata este bine, a preveni este
minunat” – Parisot
Primele „asocieri de cauzalitate” au fost observate accidental şi
instinctual de omul primitiv. În Egiptul antic se făcea „izolare” pentru unele
boli cu exantem, holeră, pestă, variolă, lepră plus măsuri de igienă
individuală şi colectivă.
Igienizarea vieţii omului este prezentă şi in medicina tradiţională
chineză, precum şi în Babilonul antic (binecunoscutul „Cod al lui
Hammurabi” unde sunt descrise practici de igienă şi „măsuri
antiepidemice”).
În Grecia antică, Tucidide (430 î.Hr.) observă epidemia de pestă şi
constată că nimeni nu face boala de două ori şi dacă se întâmplă acest lucru,
al II-lea atac nu este fatal. Şcoala medicală promovează mijloace sanogene:
eliminarea factorilor nocivi, mişcări şi exerciţii fizice, nutriţie echilibrată.
Hipocrate în călătoriile sale face „observaţii epidemiologice”:
descrie manifestări sporadice, endemice şi mai ales epidemice ale unor boli
şi stabileşte „relaţii de cauzalitate” între boli şi obiceiuri, afirmă că mediul
natural influenţează constituţia, temperamentul, comportarea oamenilor
sănătoşi sau bolnavi.
În Roma antică – Celsius elaborează şi aplică norme de igienă şi
antiepidemice.
În Evul Mediu, medicina arabă prin Avicenna aduce o contribuţie
importantă prin stabilirea unor norme de igienă individuală şi colectivă.
Medicul italian Gerolamo Fracastoro (1478-1553) descrie
manifestările epidemice şi clinice ale unor boli ca sifilis, tifos exantematic,
febră tifoidă, pestă, tuberculoză, lepră, scabie şi practic pune bazele
epidemiologiei teoretice şi practice. El este primul care descrie factorii
principali ai procesului epidemiologic.
J. Graunt (1662) publică prima carte de epidemiologie din lume
in care sunt prezentate vaste evaluări epidemiologice de morbiditate şi
EPIDEMIOLOGIE CURS 1 Pagina 1 din 5
mortalitate. De asemenea pune bazele aplicării statisticii în medicină.
În secolul al XVIII-lea, epidemiologia trece de la observarea şi
descrierea fenomenelor la preocupări de analiză cauzală, verificate prin
experiment.
În 1796, are loc prima variolizare ştiinţifică (în România
vaccinarea antivariolică devine obligatorie din anul 1931).
În secolul al XIX-lea îşi face apariţia microbiologia.
- Löewenhöeck - descoperă microorganismele în anii 1679-1680.
- Louis Pasteur, părintele microbiologiei moderne elaborează tehnologia
preparării vaccinurilor, deschizând drumul imunoprevenţiei practice.
- John Snow descrie epidemia de holeră din Londra (1852-1853), corelând
riscul de holeră cu consumul de apă improprie. Cercetările lui Snow
marchează începuturile epidemiologiei moderne.
În 1929 – Fleming descoperă activitatea antimicrobiană a
mucegaiului Penicillinum iar mai târziu are loc purificarea penicilinei, în
1940, de către Flory şi Chain.
În 1935 – G. Domagk descoperă sulfamida.
Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX aduc apariţia de
noţiuni noi: purtător sănătos, surse de agent patogen, mod de transmitere
(direct şi indirect), căi de transmitere, stare de receptivitate. De asemenea se
extind cercetările de biochimie şi imunologie, se descriu boli precum
scorbut (deficit de vit. C), beri-beri (deficit de vit. B1), pelagra (deficit de
vit. B3).
Studiile lui Doll şi Hill din anii ’50 au stabilit corelaţia dintre fumatul
de ţigarete şi apariţia cancerului pulmonar, astfel începând epidemilogia
bolilor cronice.
În România
- 1530 – apare prima lucrare de medicină preventivă (despre
pestă). În decursul timpului se făceau recomandări pentru cumpătare la
mâncare şi băutură, evitarea supărărilor, practicarea muncii fizice.
După 1830 se înfiinţează Comitetul Carantinelor.
Dezvoltarea învăţământului medical modern are loc în a doua jumătate
a secolului XIX prin eforturile medicului Carol Davila. El introduce
pentru prima dată în istoria războaielor (1877) asepsia şi antisepsia în lupta
contra infecţiilor şi epidemiilor.
dr. Iacob Felix publică un tratat de igienă şi poliţie sanitară, în
realitate fiind primul tratat de epidemiologie (1870-I vol., 1889-al II-lea
vol.)
Epidemiologia ca disciplină medicală se conturează în ultimele
decenii ale secolului al XIX-lea şi primele din secolul XX.
EPIDEMIOLOGIE CURS 1 Pagina 2 din 5
 Între 1913 şi 1916 sub conducerea medicului Ioan Cantacuzino are
loc „Marea experienţă românească” de epidemiologie practică: o
acţiune de vaccinare în zonele afectate de epidemia de holeră.
Epidemiologia bolilor transmisibile este beneficiara rezultatelor
cercetărilor efectuate de Victor Babeş, I. Cantacuzino, C-tin Levaditi, C-
tin Ionescu-Mihăieşti, Mihai Ciucă
Epidemiologia bolilor transmisibile rămâne de actualitate,
mai ales în ţările subdezvoltate, unde persistă o serie de boli grave
ca: malaria, tuberculoza, poliomielita, lepra.
În ţările dezvoltate, actualitatea epidemiologiei se menţine prin
apariţia unor boli infecţioase cum sunt SIDA, legionelozele, febra
hemoragică (Ebola).

Definiţie
Epidemiologia este ştiinţa medicală care se ocupă cu studiul
distribuţiei bolilor în masa populaţională, cu decesele, infirmităţile precum
şi cu factorii determinanţi şi favorizanţi care stau la baza apariţiei
îmbolnăvirilor;
Este ştiinţa care studiază procese la nivel populaţional.
Unitatea de studiu în epidemiologie este populaţia.
Prin populaţie se pot desemna toţi locuitorii unei anumite zone
geografice, dar în acelaşi timp, se poate defini ca orice grup de
persoane, care au cel puţin o caracteristică prezentă la toţi membrii
grupului.
D.p.d.v. epidemiologic, populaţia este masa receptivă de persoane care
prezintă susceptibilitatea de a se îmbolnăvi (în special în epidemiologia
bolilor infecţioase);
Scopurile epidemiologiei:
a. explicarea principalelor cauze ale îmbolnăvirilor cu accent pe factorii de
mediu variabili
b. prevenirea bolilor şi promovarea stării de sănătate a populaţiei
c. pregătirea specialiştilor pentru a cunoaşte cât mai multe aspecte ale stării
de sănătate
Obiectul preocupărilor e pi de mio lo gie i î l c ons t it ui e gr up ul
po p ul aţi o na l , nu cel individual
Acestea sunt: :
a . popula ţia ţ i ntă de r e feri nţă ( e x. – popul a ţ ia ca r e l oc ui e şt e
î ntr - un a nu mi t teritoriu)
b. grup particular de bolnavi (epidemiologia clinică)

EPIDEMIOLOGIE CURS 1 Pagina 3 din 5

Ca ştiinţă, privită unitar, epidemiologia cuprinde:
1. Epidemiologia bolilor neinfecţioase
2. Epidemiologia bolilor infecţioase
3. Farmaco-epidemiologia
4. Epidemiologia iatrogenităţii
1. Epidemiologia bolilor neinfecţioase - Este reprezentată de depistarea
timpurie, preclinică şi în faza biochimică a bolii respective, iar soluţia
constă în mobilizarea persoanelor cu risc de îmbolnăvire pentru controale
de specialitate de lungă durată;
- Prea des însă, oamenii preferă “spectacolul”, adesea miraj al medicinei
curative în faţa medicinei preventive care este mai puţin costisitoare, mai
eficientă şi mai benefică sub toate aspectele pentru sănătatea publică!
2. Epidemiologia bolilor infecţioase - Obiectivele epidemiologiei
bolilor infecţioase sunt, în principal, reprezentate de:
a. Punerea în evidenţă a unui proces epidemiologic de la apariţie şi
până la stingere;
b. Luarea măsurilor de profilaxie şi combatere
c. Încurajarea unei practici clinice de bună calitate, prin introducerea şi
aplicarea conceptelor de epidemiologie clinică.
Trăsături contemporane ale proceselor epidemiologice –
1. Se remarcă:
A. Scăderea morbidităţii în unele boli infecţioase prin:
 Imunoprofilaxie,
 Antibioprofilaxie,
 Creşterea nivelului de trai,
B. Scăderea mortalităţii în unele boli infecţioase, în special prin
modernizarea metodelor şi mijloacelor terapeutice,
C. Aspecte noi:
 Creşterea numărului formelor atipice de boală (cu
implicaţii clinice şi epidemiologice),
 Creşterea numărului de purtători de germeni
rezistenţi (TBC),
 Diversificarea factorilor procesului epidemiologic
2. Existenţa unor boli care s-au benignizat – EX.: scarlatina, prin
progresele terapeutice
3. Dar şi existenţa unor boli care continuă cu o morbiditate deosebit de
mare :
a. virozele respiratorii/gripa (variabilitate antigenică mare)
b. hepatitele virale (număr mare de surse de infecţie nedepistate)
c. tuberculoza pulmonară
EPIDEMIOLOGIE CURS 1 Pagina 4 din 5
 d. HIV/SIDA, etc.
4. Existenţa bolilor de import – afecţiuni infecţioase sau parazitare
aduse dintr-un teritoriu afectat în unul fără îmbolnăviri sau cu
îmbolnăviri rare; Apariţia bolilor de import se datorează în principal
traficului generalizat de persoane şi mărfuri.
5. Existenţa bolilor emergente – entităţi clinice nou apărute (în general
sau într-un anumit teritoriu) – Legioneloza, HIV/SIDA, SARS,
Sindromul de oboseală cronică, Boala Lyme, febre hemoragice virale;
6. Existenţa bolilor reemergente – afecţiuni controlate la un moment
dat, dar care în prezent cunosc o nouă recrudescenţă – difteria/tusea
convulsivă, TBC.
Concluzie! Importanţa epidemiologiei reiese dintr-o axiomă mereu
actuală: „Prevenirea unei boli este mult mai uşoară şi mai ieftină faţă
de tratamentul ei!”

EPIDEMIOLOGIE CURS 1 Pagina 5 din 5