INSTITUTII SI ORGANIZATII SOCIALE

STATUL, PARTIDELE POLITICE SI ONG-URILE

I. STATUL

Idea de sistem politic ai cărui membri se consideră egali şi guvernează împreună

instituţiile create în acest scop, a apărut în secolul al V-lea î.Hr., la greci; ei considerau ca
democratia se poate manifesta doar intr -un stat-cetate.

Cuvântul „stat” provine din latinescul „status rei publicae”, al cărui echivalent este
„formă de guvernare”.

Definitii:
1. Statul este un ansamblu de instituții distinct de restul societății, care creează sfere
publice și sfere private. Din punct de vedere al autorității, statul este o putere supremă
și suverană, precum și legislativă într-un anumit teritoriu.

2. Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă

prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt
reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită
autoritatea această organizație.

Important: Există stat acolo unde există un aparat politic de guvernare

(instituţii) care conduc un teritoriu dat şi a căror autoritate este susţinută de un
sistem de legi şi de capacitatea de a folosi forţa armată pentru a-şi pune în
practică politica. Toate societăţile moderne sunt state-naţiuni.

Caracteristicile principale ale statelor-naţiuni contrastează cu celelalte state din

civilizaţiile tradiţionale şi anume:
- suveranitatea (toate statele-naţiuni sunt suverane);
- cetăţenia (cei care locuiesc în interiorul statelor-naţiune sunt cetăţeni, adică au
drepturi şi îndatoriri comune, sunt conştienţi de apartenenţa lor la o naţiune);
- naţionalismul (ansamblu de simboluri şi credinţe care conferă sentimentul
apartenenţei la o anumită comunitate politică).
Statul cuprinde instituţii, care urmăreşte realizarea anumitor interese : forţele armate,
serviciul civil sau birocraţia de stat, aparatul judiciar, adunările locale şi naţionale ale
reprezentanţilor aleşi (parlamentul, autoritatile publice).

Constituţiile statelor moderne promovează valori politice, morale şi juridice ale democraţiei
care se regăsesc în conţinutul unor norme juridice de maximă generalitate numite principii
constituţionale:

- principiul suveranităţii naţionale (stat care decide liber în problemele sale

interne şi externe; nu este îngrădit în realizarea scopurilor sale de nici o
putere);

- principiul separării puterilor în stat (înseamnă o distribuire cât mai largă

a acesteia între cât mai multe persoane şi instituţii care să împiedice
acumularea, deţinerea sau exercitarea controlului absolut al puterii);exista3
puteri in stat: puterea legislativă, executivă şi judecătorească;

- principiul guvernării reprezentative (poporul guvernează prin

reprezentanţii aleşi);

- principiul supremaţiei constituţionale (legea fundamentală într-un stat

democratic este Constituţia, ea fixează activitatea organelor de stat);

- principiul consacrării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului (statul permite acţiunea colectivă prin drepturile pe care le acordă
cetăţenilor).

Constituţia României (elaborata in 1991,revizuita in 2003)consacră următoarele principii:

- suveranitatea poporului;

- forma republicană de guvernământ;

- caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului

român;

- separarea puterilor;

- pluralismul politic;

- universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale

cetăţenilor;
 - egalitatea în drepturi fără privilegii şi fără discriminări; legalitatea.

II. SOCIETATEA CIVILA

Societatea civilă:

- este ansamblul formelor de organizare care asigură "o solidaritate și o

capacitate de reacție spontană a indivizilor și a grupurilor de indivizi față de
deciziile statului și, mai în general, față de tot ce se petrece în viața de zi cu
zi a țării."(Nicolae Manolescu)
- totalitatea organizațiilor și instituțiilor non-guvernamentale care exprimă
interesele și voința cetățenilor
- indivizii și organizațiile din societate independente de guvern.

Societatea civilă descrie un întreg sistem de structuri, care permit cetățenilor noi roluri și
relații sociale, prin diferite modalități de participare la viața publică.

Exemple de instituții ale societății civile:

- organizații nonguvernamentale (ONG-uri)

- organizații comunitare (engl.: Community-Based Organizations)
- asociații profesionale
- organizații politice
- cluburi civice
- sindicate, patronate
- organizații filantropice
- cluburi sociale și sportive
- instituții culturale
- organizații religioase
- mișcări ecologiste
- media

Dezbaterile contemporane asupra societăţii civile opun două concepţii:

a. optimistă, consideră că societatea civilă este singurul garant veritabil al libertăţii,

al democraţiei
 b. pesimistă, afirmă că societatea civilă, lăsată să se manifeste în întreaga sa
amploare, conduce la inegalităţi şi la insubordonare civică a cetăţenilor (cea care
eliberează este legea, iar excesul de libertate oprimă).

III. ONG-urile

Scopul diferitelor organizaţii constituite la nivelul societăţii civile constă în:

- exprimarea opiniilor în legătură cu evenimentele de orice natură care se

produc în societate;

- implicarea în viaţa cotidiană a societăţii;

- influenţarea deciziilor guvernamentale.

Organizaţiile non-guvernamentale sunt organizaţii independente de putere şi nonprofit

(veniturile obţinute sunt folosite conform scopurilor declarate în statutul organizaţiei).

ONG-urile sunt formate din voluntari care acţionează pentru realizarea intereselor unor
categorii sociale , fiind formate din oameni care doresc să se ajute unii pe alţii.

După domeniul de activitate, ONG-urile se clasifică în:

- ONG-uri care apără drepturile şi promovează interesele cetăţeneşti;

- ONG-uri care reprezintă interesele de afaceri şi profesionale;

- ONG-uri al căror obiect de activitate este cultura, recreerea, sănătatea şi

serviciile sociale.

În funcţie de nivelul la care îşi desfăşoară activitatea, ONG-urile pot fi:

- locale (la nivelul unei localităţi);

- provinciale sau regionale (la nivelul unei provincii, regiuni);

- naţionale (la nivelul unei ţări);

- internaţionale (cuprind ONG-uri din mai multe ţări).

 IV. PARTIDELE POLITICE

Un sistem politic este un subsistem al sistemului social care îndeplinește funcții de natură
politică și privește guvernarea. Este de regulă comparat cu sistemul juridic, sistemul
economic, sistemul cultural sau alte sisteme prezente în viața socială.

Sistemul politic se compune din:

- instituţiile politice, care sunt reprezentate de către stat, partide politice,

parlament, preşedinţie/monarhie, organizaţii care reprezintă
comunitatea, grupuri de presiune (Grupurile de presiune sunt asociaţii de
durată, constituite pentru apărarea unor interese comune membrilor lor şi
care exercită o presiune efectivă asupra puterilor publice, pentru a obţine de
la acestea decizii conforme cu interesele pe care le reprezintă.)
- relaţiile politice, care reprezintă raporturile stabilite între diferite instituţii
politice, între instituţiile politice şi cetăţeni, precum şi între cetăţeni care
susţin satisfacerea intereselor lor sociale în termeni de influenţă, presiune
sau de putere politică
- concepţiile/doctrinele politice, care reprezintă acele teorii sistematizate
care prefigurează direcţiile principale de acţiune politică (au la bază trei
ideologii politice fundamentale: conservatorismul, liberalismul şi
socialismul
- valorile şi normele politice, reprezintă regulile de acţiune presupuse de
tradiţii, cutume sau prin lege

Regimul politic reprezintă modul concret de funcţionare a sistemului politic realizat sau
realizabil prin formarea organelor de conducere în conformitate cu valorile şi normele
promovate. El se defineşte prin ansamblul de metode prin intermediul cărora se exercită
puterea şi prin tipurile de relaţii dintre stat şi cetăţenii săi.

Exista mai multe regimuri politice diferite în funcţie de criteriul luat în considerare şi
anume:

1. după modul de exercitare a puterii, există:

- regimuri politice de tip democratic şi

- regimuri politice de tip dictatorial;

 2. după gradul de implicare în viaţa politică a factorilor sociali, există:

- regimuri politice de tip democratic,

- regimuri politice de tip autoritar şi

- regimuri politice de tip totalitar.

Forma de guvernământ (republică, monarhie) se referă la modul în care se constituie, se

organizează şi funcţionează instituţiile puterii în stat. Ea reprezintă un element important de
diferenţiere între state.

Partidele politice pot fi definite drept organizaţii formale care urmăresc reprezentarea
scopurilor şi intereselor diferitelor forţe socio-economice în sfera politică; organizaţii
constituite în vederea obţinerii controlului legitim al guvernării în urma unui proces electoral.

Exista :

- partide de guvernământ (partid care a câştigat alegerile şi formează

guvernul)
- partide de opoziţie.

Liderii partidelor pot fi:

- locali, ei bucurându-se de autoritate şi prestigiu la nivelul unei comunităţi

locale şi
- lideri politici naţionali, ei bucurându-se de autoritate şi prestigiu la
nivelul întregii ţări.

Partidele politice îndeplinesc următoarele funcţii:

- funcţia de promovare a unor interese naţionale, etnice, de grup;

- funcţia de mediere între societatea civilă şi stat, participarea la medierea

şi rezolvarea conflictelor

- funcţia de propulsare socială pentru indivizii cărora societatea le refuză

diferite cariere râvnite;

- funcţia de menţinere a puterii pentru a beneficia şi pentru a distribui

avantajele membrilor săi.
Partidele de opoziţie îndeplinesc cel puţin două funcţii:

- funcţia de informare a maselor largi de cetăţeni în legătură cu interesele sale sau ale
partidului de guvernământ;
- funcţia de propunere de alternative la politicile iniţiate de guvern

Pluralismul politic poate fiidentificat în următoarele sisteme politice:

- bipartidismul (SUA, Marea Britanie), adică sistemele cu două partide politice domi-
nante tind să genereze o concentrare „la centru” unde se găsesc majoritatea votu- rilor,
excluzând vederile radicale, astfel încât partidele ajung să semene între ele, fiecare partid
cultivând o imagine modernă

- multipartidismul cu un partid dominant (Mexic, Japonia)

- multipartidismul pur (Ţările Scandinave)

Sistemele multipartide prezintă avantajul că permit exprimarea unor interese divergente,

chiar radicale, însă există dezavantajul ca nici un partid să nu obţină majoritatea absolută,
fapt ce contribuie la încheierea de alianţe, de coaliţii.