Rotaru Geeorgiana-Roberta

Tanase Denis-Marian
An III, 2022-2023
Istoria Arhitecturii Romanesti
Prof. Gabriel Tudora

Arhitectura medieval
– elemente structurale - arhitecturale –

Introducere

● Arhitectura Evului Mediu si Arhitectura Bizantină:

Evul mediu a fost o perioada de tranzitie, de la vastul Imperiu Roman, atotputernic si civilizat, la
mici regate si state efemere, perioada dominată de războaie si insecuritate. Evul mediu se întinde
pe o perioadă de aproximativ 1000 de ani, de la căderea Romei, ~410 A.D. până la căderea
Constantinopolului, ultimul bastion al fostului Imperiu Roman de Răsărit, in 1453, eveniment
care coincide cu apariția fenomenului numit Renaștere si întoarcerea la valorile civilizației in
zona Italiei si ulterior a Europei Vestice.
Imperiul Roman, incepând cu Împăratul Dioclețian, a fost divizat in 2, Imperiul de Răsărit si
Imperiul de Apus. Fiecare imperiu avea un împărat si un cezar, cezarul fiind un fel de executor
suprem, de obicei mai tânăr si mai prezent in teritoriu.

Bineinteles că acest sistem nu a funcționat, cei 2 împărați si cei 2 cezari ajungând la conflicte
armate care au scindat si slăbit imperiul.

Religia era încă religia Păgână, însă Crestinismul devenise o a 2-a religie, foarte răspândită în
rândul orășenilor mai săraci și a sclavilor. Un conflict major între cezarul și împăratul din vest,
Constantin, respectiv Maxentiu, fiecare susținut de câte o legiune, s-a soldat cu o bătălie majora,
Constantin reușind să cucereasca Roma și să îl elimine pe Maxentiu.

Constantin mută capitala de la Roma într-o nouă locație, numită Byzantium, o fostă colonie
greacă în apropierea strâmptorii Bosfor, locație strategică la poarta dintre Europa și Asia și între
Marea Mediterană și Marea Neagră.
Orașul îi va purta numele, numindu-se Constantinopol, până în anul 1923. Constantinopol a
devenit și a fost pe departe cel mai mare oraș din Europa pe tot parcursul Evului Mediu, și a fost
un oraș Creștin, capitala Bisericii Creștine și ulterior a Bisericii Orthodoxe, și în același timp
capitala Imperiului Roman de Răsărit, cunoscut și sub numele de Imperiul Byzantin.

Numele folosit astăzi, Istambul, este de origine greacă și înseamnă “la oraș”. Și aceasta deoarece
Constantinopolul devine un oraș de dimensiuni gigantice, cu multe milioane de locuitori, cel mai
mare oraș din Europa, din jurul anilor 500 si până in prezent.

Poate cel mai celebru împărat Byzantin a fost Iustinian. Acesta a construit cea mai mare biserică
creștină de până atunci și care este in continuare cea mai mare biserică creștină construită
vreodată: Sfânta Sofia din Constantinopol.

Proiectanții au fost Antemius din Trales si

Isidor din Milet, profesori la Universitatea din
Constantinopol, specialiști în mecanică
și stereotomie. La lucrări au fost folosiți
aproximativ 10.000 de muncitori specializați
și materialele scumpe, de cea mai bună
calitate, au fost aduse din tot imperiul, din
Egipt, Siria, Grecia. Construcția a fost
terminată repede, in doar 5 ani si 10 luni, si a
fost inaugurata in anul 537.
Biserica Creștină din est, ulterior intitulată Biserica Ortodoxa, a beneficiat si de alte tipologii
predilecte de planuri de biserici, printre care cele mai celebre sunt crucea grecească îscrisă in
pătrat, numită simplu și cruce greacă înscrisa. În cruce greacă au fost construite majoritatea
bisericilor de dimensiuni medii din Constantinopol și întreg Imperiul
Byzantin.

O altă tipologie favorită

Bizantină, folosită inclusiv după
căderea Constantinopolului, a
fost planul treflat sau triconc.
Aceste biserici aveau 3 abside,
una de capăt și 2 laterale,
rezultând astfel o cruce in plan.

Majoritatea bisericilor din România și Serbia sunt treflate, dar acestea pot fi regăsite și în alte
zone, inclusiv în zona catolică.
 ● Arhitectura si designul medieval - tipologii, caracteristici si clădiri:

Stilurile arhitecturale ale anumitor epoci permit cercetătorilor să determine cronologia și scopul
unei clădiri. Stilul de arhitectură include elemente precum materialele de construcție, metodele
de construcție utilizate și caracterul regional.
Arhitectura reflectă schimbarea modei, a religiilor sau a sistemelor de credință, apariția unor idei
mai noi și progresele în tehnologia construcțiilor. Un prim exemplu de evoluție arhitecturală este
proiectarea și construirea contraforturilor zburătoare, care au făcut posibilă construirea unor
clădiri mai înalte și mai spectaculoase.
Arhitectura medievală s-a modificat de-a lungul secolelor, pe măsură ce materialele de
construcție și scopul utilizării clădirilor s-au schimbat. Stilurile și aspectul clădirilor concepute în
scopuri religioase, sociale sau rezidențiale s-au adaptat și au prezentat caracteristici diferite pe
măsură ce secolele au trecut.

⮚ Arhitectura medievală nordică:

Arhitectura nordică este cunoscută în întreaga lume pentru funcționalitatea

și simplitatea sa. Acest stil de arhitectură a luat naștere în țările norvegiene
în perioada medievală și este încă caracteristic arhitecturii nordice de
astăzi. Iernile aspre și stropii de sare au influențat arhitectura nordică, iar
clădirile au fost adaptate pentru a face față condițiilor climatice.
Casele vikinge pentru bărci au fost construite pentru bărcile-casă în timpul
iernii lungi și aspre, când acestea nu navigau. De obicei, casele pentru
bărci erau parțial săpate în pământ, la o anumită distanță de linia de
plutire. Partea de jos a adăposturilor pentru bărci era împachetată cu pietre
pentru a fixa pământul.
Casele lungi vikinge sunt construcții bine cunoscute și reprezentative pentru construcțiile nordice
din întreaga lume. Casele lungi erau structuri dreptunghiulare alungite și erau construite, în
principal, din cadre de lemn, cu șarpantă. Podeaua era făcută din pământ bătut sau cu pietre, iar
acoperișul era de obicei din gazon.
Casele rituale au fost construite înainte de apariția
creștinismului și erau construite cu pereți din piatră, cu o
construcție din lemn deasupra și acoperișuri cu mai
multe straturi. Casele rituale se diferențiau prin
sacrificiile rituale făcute zeilor în afara clădirii, prin
sacrificarea și arderea unui animal.

⮚ Arhitectura romanică medievală:

Arhitectura medievală din Anglia s-a transformat în romanică la începutul secolului al XI-lea,
odată cu începutul epocii normande. Numele este derivat din stilul arhitectural roman, deoarece
se baza pe modele și proporții similare, dar
modernizate. Arhitectura romanică a
încorporat o fuziune de stiluri arhitecturale
bazate pe arhitectura clasică romană,
influențată în mare măsură și de stilurile
carolingian, bizantin, otoman și germanic.
Caracteristicile arhitecturale, cum ar fi
arcadele rotunde mari, bolțile în formă de
butoi și puține ferestre, au caracterizat acest
stil. Arcurile rotunjite au fost concepute
pentru a încadra ușile și ferestrele, creând
caracteristici impresionante pe castele și
biserici.

⮚ Arhitectura gotică medievală:

Apariția arhitecturii gotice medievale a început în a doua
jumătate a secolului al XII-lea, fiind caracterizată de arcuri
ascuțite, gargui și alte ornamente decorative pe clădiri. Inițial,
arhitectura gotică a fost numită Stilul Francez, "Opus
Francigenum". Aceasta a fost respinsă de savanții Renașterii, care
au numit-o gotică, un termen defăimător care înseamnă barbar.
Potrivit acestor critici, acest stil a abandonat proporțiile și liniile
clasice ale arhitecturii.
Arhitectura gotică s-a dezvoltat într-un stil grațios și ușor, cu
bolți cu nervuri și arcuri ascuțite, spre deosebire de stilul
romanic, care era contondent. Ferestrele mari, coloanele subțiri
grupate și decorațiile ornamentate au devenit elementele
definitorii ale stilului gotic. Acesta a devenit unul dintre cele mai
distinctive stiluri arhitecturale care prezintă caracteristici estetice
ornamentate în designul său.

⮚ Arhitectura bisericilor medievale:

Arhitectura bisericilor medievale era elaborată în stil și

decorațiuni. Bisericile reprezentau o mare parte din viața satului
și erau centrul principal al vieții comunității. Clădirea bisericii
servea adesea drept școală și teatru. Poveștile biblice erau interpretate și puse în scenă ca piese
de teatru pentru comunitate în clădirea bisericii.
Arcadele, pereții și stâlpii erau pictați în culori
bogate, iar ușile sculptate aveau desene cu chipuri de
animale, scoici, zigzaguri sau alte ornamente
decorative. Interioarele acestor biserici erau acoperite
cu tapiserii strălucitoare și picturi frumoase.
Biserica Preasfintei Fecioare Maria este una dintre
cele mai vechi și mai bine conservate biserici din
Varșovia, construită pe locul unui vechi lăcaș de cult
păgân. În ciuda a două războaie mondiale și a
renovărilor necesare, această biserică medievală
gotică, situată în centrul orașului, se menține în
picioare. Janusz cel Bătrân, Duce de Masovia, și soția
sa, Danute de Lituania, au pus fundațiile bisericii în
1409.

⮚ Arhitectura castelelor medievale:

Arhitectura castelelor medievale s-a dezvoltat de-a lungul secolelor și a trecut prin diferite stiluri
arhitecturale. Castelele normande au stabilit standardul pentru designul castelelor și au instigat
stilul care s-a dezvoltat în arhitectura romanică. Arhitectura gotică a schimbat regulile jocului,
deși a existat o întârziere înainte ca aceasta să fie folosită pentru structurile castelelor. Fiecare
țară, chiar și atunci când construia un castel în conformitate cu un anumit stil arhitectural, a avut
adaptări regionale, cum ar fi o influență germanică sau o influență spaniolă.
Proiectele medievale ale castelelor variază foarte mult, nu numai prin fiecare perioadă de timp, ci
și prin diferitele niveluri de necesitate în diferite zone în scopuri de fortificare și apărare. La
început, castelele erau în principiu cetăți, construite din lemn, iar mai târziu din piatră și
cărămidă, cu o sală centrală pentru întâlniri și sărbători. Ele au devenit metoda standard de
apărare după invazia normandă a Angliei din 1066, condusă de William Cuceritorul. În urma
victoriei lor în bătălia de la Hastings, normanzii au început să construiască castele în toată Anglia
pentru a-și securiza noile pământuri. Castelele s-au schimbat de-a lungul secolelor pentru a
deveni reședințele regilor și reginelor, prinților și prințeselor, ceea ce ne-a lăsat perspectiva
regală de astăzi asupra castelelor.
Castelul Toompea, situat pe dealul Toompea, domină
orașul pitoresc Tallinn. Construit inițial în secolul al
IX-lea ca fortăreață, a fost cucerit de danezi în 1219.
Reconstrucția și îmbunătățirile au fost făcute de
Ordinul Fraților de Sabie începând cu 1227. Ordinul
Teutonic a devenit proprietar al acestui sit în 1347 și l-a
deținut pe tot parcursul Evului Mediu. Castelul
Toompea are astăzi o combinație de stiluri baroc și
neoclasic, dar structurile medievale originale sunt încă
vizibile, în special în jurul perimetrului. Castelul este folosit astăzi ca sediu al parlamentului țării.

● Analiza structurală a catedralelor gotice:

 Secolul al XII-lea a fost o perioadă de schimbări prodigioase în
Occident. Odată cu sfârșitul Primei Cruciade în 1099,
Mediterana a devenit din nou o mare Europeană; redeschiderea
rutelor comerciale și crearea unui sistem puternic și o bogată
clasă de negustori a început să transforme întreaga structură a
societății medievale. În contextul rezultat de creștere a bogăției
și de extindere a contactului cu Orientul, o nouă formă de
arhitectură a apărut: cea gotică. Caracteristicile sale principale
au fost structura și lumina. Decorul aplicat a fost menținut
subordonat efectelor produse de structura proprie a pilonilor,
nervurilor, bolților și contraforturilor. Chiar și realizarea
"luminozității" interioare a fost legată de structureă: aceasta era
obținută prin lumina admisă prin vitralii în deschiderile largi de
pereți. Aproape de sfărșitul secolului, această preocupare legată
de structură a început să ia o formă mai vizibilă. Două catedrale
gotice imense erau în construcție, una la Chartes, iar cealaltă la
Bourges.
Principalele caracteristici structurale a ceea ce a fost numit "clasic High (literalmente înalt) Gotic
au fost stabilite la Chartres și rafinate în ulterioarele clădiri: subțire, cvadripartită, ascuțită
nervuri ascuțite și ascuțite sunt susținute la intervale regulate la intervale regulate pe piloni înalți;
pilonii înșiși sunt susținuti lateral la nivelul cleștarului de contraforturi de sprijin. care conduc la
contraforturile de la chei, sau turnuri exterioare înalte, de obicei acoperite de pinacoteci.
Elementele portante intermediare nu erau necesare, așa că au fost în mare parte înlocuite de
deschideri de ferestre.
Înălțimea culoarului central al acestor catedrale este izbitoare: distanța de la podea până la baza
cheilor de boltă este de 118 feet la Chartres, 123 de feet la Reims și 137 de feet la Amiens. Și un
acoperiș de lemn cu vârfuri deasupra bolților adaugă până la 60 feet la înălțimea totală a
secțiunii.
Evoluția într-un interval de timp relativ scurt a noilor sisteme structurale care au făcut posibilă
această construcție din zidărie substanțial mai ușoară și mai înaltă nu a fost niciodată pe deplin
explicată. Stabilitatea acestor mari structuri timp de aproximativ 700 de ani atestă (în ciuda
câtorva eșecuri spectaculoase) priceperea tehnică a constructorilor lor. Cum a fost obținut acest
record de stabilitate? Catedralele au fost proiectate fără a beneficia de vreo teorie structurală
matematică; dovezile fragmentare indică, de fapt, că arhitecții epocii lucrau doar cu cifre romane,
astfel încât, probabil, nu erau în stare nici măcar să se înmulțească pentru a calcula volume
simple. S-a sugerat că ei au construit mai întâi modele pentru a ajuta la planificare, dar în absența
oricărei facilități numerice, cu atât mai puțin a teoriei scalare, modelele nu le-ar fi permis să
prevadă performanța structurilor la scară reală sub sarcină. Chartres este o clădire foarte
frumoasă, în special în ceea ce privește detaliile sale, și încă de la început a beneficiat de o mare
atenție. După o oarecare rezistență inițială, a fost acceptată ca standard, punând capăt, de fapt,
perioadei de experimentare a formelor de construcție gotică care a caracterizat secolul al XII-lea.
Pe de altă parte, deși Bourges a fost întotdeauna
apreciată pentru dimensiunile sale impunătoare și
pentru frumusețea sa, nu a atras niciodată o viziune
arhitecturală. Chiar mai important pentru studiul de
față, profilul sistemului său de contraforturi nu a fost
duplicat în nicio altă catedrală înaltă gotică. Importanța
lui Chartres este implicită în accentul pus pe ea în
literatura de specialitate privind catedrala gotică.
Potrivit lui Branner, principalul motiv pentru care
Chartres s-a impus este faptul că era imitabil: designul
său putea fi reordonat pentru a se potrivi aproape
oricărui loc, în timp ce schema de la Bourges putea fi
adoptată doar în întregime. De asemenea, s-ar putea ca
locația lui Chartres, la doar 80 de kilometri de Paris, să
fi permis ca acesta să devină mult mai cunoscut, atât
pentru patronii ecleziastici, cât și pentru arhitecții
medievali, decât Bourges, care se află la o distanță de
două ori mai mare de Paris.
Potrivit lui Frankl, ''maestrul care a reconstruit
catedrala din Chartres... a fost primul om care a tras
concluziile logice ale construcției contraforturilor
zburătoare''. În aceeași ordine de idei, Ottovon
Simson a scris că ''contraforturile zburătoare de la
Chartres sunt primele care au fost concepute, nu
numai din punct de vedere structural, ci și estetic, ca
părți integrante ale proiectului general''.

● Arhitectura medievală românească:

Castelele si catedralele care formează o imagine tipică,

chiar dacă simplificată, a Evului Mediu vestic din punct
de vedere arhitectural, corespondent în lumea
românească,mai ales prin conacele vremii. Cele mai
multe edificii construite au dispărut, datorită trecerii
timpului sau distruse de războaie, cutremure, incendii.
În arhitectura medievală, influențele curentelor vestice
pot fi regăsite, în măsură mai mare sau mai mică, în
cele trei țări locuite de romani. Ele sunt mai puternice in Transilvania, mai slabe in Moldavia, în
forme absorbite de tradiția bizantină locală, și încă mai puțin vizibile in Valahia unde începând
cu secolul XIV arhitectura s-a bazat pe interpretarea locală a modelului bizantin.
Bisericile de stil bizantin se caracterizează prin: planul cruciform care reiese din apariţia
absidelor în pereţii laterali, împărţirea în trei încăperi: pronaos, naos si altar, ultimele doua
despărţite între ele prin catapeteasmă, acoperişul în formă de boltă arcuită, prezenţa unei cupole
centrale ridicată deasupra naosului în care este pictat Hristos Pantocratorul, contrastul evident
dintre aspectul exterior simplu şi sobru şi interiorul bogat ornamentat prin picturi sau mozaicuri.
Sculptura este foarte săracă, prezentă numai la ornamentarea ferestrelor,uşilor şi coloanelor.
În Țara Românească și Moldova s-au ridicat o serie de biserici in așa numitul “plan treflat”, in
varianta “triconcului”, de origine bizantino-sud-dunăreană. În mare, bisericile construite in acest
plan urmează împărțirea tradițională a bisericilor de tip bizantin ortodox: pronaos – de regulă
pătrat, - naos, cu două abside laterale, iar in mijloc se ridica o turlă, - și absida altarului, spre
răsărit. Acestui tip îi aparțin bisericile
mânăstirilor Vodița, Tismana si Cozia, din a doua
jumătate a secolului XIV, cea din urmă situandu-se
printre cele mai de seamă creații arhitectonice din
întreg sud-estul european, servind ca model pentru
o bună parte din bisericile de mai târziu.
Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeș – de la
mijlocul secolului XIV – este concepută după
planul “în cruce greacă înscrisă”, creație a
arhitecturii bizantine din epoca Comneinilor, un
monument excepțional sub raport artistic.
În Moldova, biserica Sf. Nicolae din Rădăuți, ctitoria lui Bogdan I (c. 1359-1365), are planul
unui edificiu romanic, basilical, unic în arhitectura
moldovenească, fără turlă, are calote semisferice,
ancadramentele ușii și geamului gotic si acoperișul
romanic cu contraforți gotici. Biserica Sf. Treime din
Siret, din aceeași perioadă, introduce in Moldova planul
triconc, este ultima dintre realizările cu influență
bizantină, are plan longitudinal cu exedră laterală, lobat.
Prezintă elemente decorative din tradiția popular – cu
discuri ceramice făcute după modelul tesaturilor.

Semnificativ pentru stilul gotic transilvănean, printer

monumentele păstrate până în zilele noastre, în ciuda
tuturor deteriorărilor, putem cita Biserica Neagră din
Brașov (sec. 14-15) în arhitectura laică. Specifice
Transilvaniei de-a lungul acelor secole, au fost și extinderile și fortificațiile orașelor, creșterea lor
urbană fiind bazată pe principiile functionalităților (o piață centrală cu biserică, străzi înguste cu
părțile laterale unite pe aici pe acolo cu arcade), orașele Sibiu, Sighișoara, Brașov fiind mărturii
elocvente.
Goticul, ajuns la deplină maturitate in sec XIV( și fiind considerat stilul secolului) își pune
amprenta și asupra micilor biserici ortodoxe.
Este menționat ca adoptând soluții
constructive și decorative gotice- biserica Sf
Nicolae din Râșnov ,edificiu cu o singură
navă bolțită pe ogive și prezentând
contraforți și ancadramente gotice la ferestre
și la portal. Arhitectura gotică din
Transilvania era racordată în sec. XIV la
mișcarea internațională a stilului, arhitecții
aducând modificări în stil gotic și unor vechi
edificii romanice. De exemplu, biserica
parohială din Alba Iulia, a fost transformată
din stil romanic în stil gotic, noua clădire
fiind prevăzută cu ferestre largi terminate în
arc frânt, iar la interior cu elemente
decorative specifice. Una din realizările de
vârf ale goticului matur european o
reprezintă catedrala evanghelică din Sebe.

● Bibliografie
o http://www.antoine-helbert.com/fr/portfolio/annexe-work/byzance-architecture.html
o http://relevee.uauim.ro/146/
o http://vialucispress.wordpress.com/2011/05/04/the-basilica-dennis-aubrey/
o http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=839410&page=7
o http://www.saint-denis.culture.fr/en/1_4a4_3d.htm
o http://www.cathedralquest.com/gothic_architecture.htm
o https://www.revisitinghistory.com/medieval/architecture-and-design/?
fbclid=IwAR3pZ9Aq7HXrZAyaQqQYJwbj2nbj-tffVrnP6AZYQSQ0uB8cWHO-
ptgGwtE
o Pearson S., ‘Tree-ring dating: a review’, VA 28 (1997), 25–39; S. Pearson, ‘The
chronological distribution of tree-ring dates, 1980–2001: an update’, VA 32
(2001), 68–9.
o Baillie M.G.L., ‘Dendrochronology as a tool for the dating of vernacular buildings in
the north of Ireland’, VA 7 (1976), 3–10.
o Cooper N., ‘Burmington Manor, Warwickshire: the thirteenth-century
building’, Annual Review 1984–85 (RCHME, 1986), 27–30
o Milne G., Timber Building Techniques in London c.900–1400, London and Middlesex
Archaeol. Soc. Special Paper 15 (1992), passim
o https://static.scientificamerican.com/sciam/assets/File/scientificamerican1172-90.pdf?
fbclid=IwAR2_jpS8S34JOUY1AWdV8xwGR90rQip0iRoxoAZ2IXYLd1uiplZo9ty3VP
M