CURS_7-FIZICA

3.1. Câmpul magnetic

Câmpul magnetic poate fi produs de magneții permanenți sau artificiali și de conductoare

parcurse ce curenți electrici. Magneţi permanenţi, realizaţi pe cale naturală sau artificială, atrag obiecte
de fier sau de a orienta în diverse moduri acul magnetic al unei busole. Aceşti magneţi permanenţi
creează un câmp magnetic, care acţionează prin forţe de-a lungul unor linii de câmp de la un capăt al
său, numit polul nord–N şi se închid la celălalt capăt al său, numit polul sud–S. Spectrul acestor linii
de câmp poate fi pus în evidenţă cu ajutorul piliturii de fier sau prin plasarea unui ac magnetic al unei
busole, în jurul magnetului, acesta orientâdu-se întotdeauna în lungul liniilor de câmp magnetic, polul
nord al acului indicând sensul câmpului magnetic (Fig. 3.1a). Câmpul magnetic terestru este
reprezentat în (Fig. 3.1 b).

Fig. 3.1. a) Liniile de câmp magnetic la un magnet permanent, b)Liniile de câmp magnetic terestru.

Ampėre explică magnetismul prin intermediul curenţilor microscopici, numiți și curenți

amperici. Curentul “amperic” este asociat mişcării pe orbite închise de dimensiuni atomice, sau
rotaţiei electronilor în jurul axelor proprii (spin electronului). Acești curenți “amperici“ circulari sunt
 
caracterizati prim momente de dipol magnetic, m  I  S , unde I este curentul electric asociat mișcării

electronilor pe orbitele atomilor și S este suprafața orbitei electronice. Când momentele magnetice
sunt orientate (polarizate) permanent, într-un anumit sens, corpul are comportare de magnet
permanent, iar când nu sunt orientate permanent dar se pot orienta toate într-un anumit sens, sub
acţiunea unui câmp magnetic exterior, atunci corpul are comportare macroscopică de corp
magnetizabil.

Fig.3.2. Momentele de dipol magnetic create de curenții amperici.

Câmpul magnetic este aceea formă de existenţă a materiei, care se manifestă prin forţe sau
cupluri de forţe ce acţionează asupra corpurilor magnetizate sau asupra conductoarelor parcurse de

curenţi electrici. Câmpul magnetic este caracterizat cu ajutorul vectorului inducție magnetică B sau cu

vectorul intensitatea câmpului magnetic H . Acești vectori sunt tangenți la liniile de cîmp magnetic în
orice punct din câmpul magnetic.
  
B  H  0r H (3.1)
în care  se numește permeabilitatea magnetică a mediului: μ=μ0 μr iar μ0=4π 10 (H/m sau N/m2) este
-7

permeabilitatea magnetică a vidului, și μ0 este permeabilitatea magnetică relativă a mediului  r  1 .

Permeabilitatea magnetică relativă a fierului este aproximativ egală cu μr=5000.

În Sistemul Internațional de unități (SI), unitatea de măsură a inducției magnetice B este Tesla

(T), iar cea a intensității câmpului magnetic H este (A/m). În sistemul de unități CGS electromagnetic,
 
inducția magnetică B se măsoară in Gauss (G): 1G=10-4 T, iar intensitatea câmpului magnetic H se
măsoară în Oersted (Oe): 1Oe=1000/4π (A/m).
1
 3.2. Forţe în câmpul magnetic
Forţele particulare ce acţionează în câmpul magnetic sunt: forţa Lorenz, forța
electromagnetică (Laplace) și forța electrodinamică (Ampère).

3.2.1. Forţa Lorenz

Forţa care se exercită asupra unui corp încărcat cu sarcină electrică ce se deplasează în
câmp magnetic se numeşte forţă Lorenz. Dacă un corp încărcat cu sarcina electrică q, se deplasează
 
cu viteza v , care face unghiul  cu vectorul inducţie magnetică B , asupra corpului acționează forţa
Lorentz, dată de relația:
  
FL  q ( v  B) (3.2)
sau în modul:
FL  qvB sin 
 
Această forţă este perpendiculară pe planul determinat de vectorii v şi B (adică atât pe direcţia
de deplasare, cât şi pe direcţia liniilor de câmp). Dacă sarcina electrică este pozitivă (q>0) sensul forței
Lorentz este dat de regula burghiului drept (sau regula produsului vectorial): se așează burghiul drept
 
pe panul format de vectorii v şi B și se rotește cu mâna dreaptă astfel încât sa aducem vectorul viteză
 
v peste vectorul inducție magnetică B pe drumul cel mai scurt, sensul de înaintare a burghiului drept
este chiar sensul forței. Se poate aplica regula mâinii stângi pentru particule cu sarcina electrică
pozitivă (q>0). Dacă sarcina electrică este negativă (q<0), sensul forței Lorentz se inversează (Fig.3.3).

Fig.3.3 Sensul forței Lorentz pentru sarcini pozitive și negative.

Observaţii:
1. forţa Lorentz este nulă dacă sarcina este în repaus (v = 0) sau în cazul când deplasarea sarcinii
   
se face pe direcţia liniilor de câmp magnetic ( v  B sau v  B );
2. forţa Lorentz este maximă dacă direcţia de deplasare este perpendiculară pe aceea a liniilor de
 
câmp magnetic ( v  B , adică =0);
 
3. vectorii B , F și intensitatea curentului I se poate reprezenta prin coada unei săgeți, dacă
sunt perpendiculari pe planul foii și îndreptați de sus în jos și prin vârful unei săgeți, , dacă
sunt perpendiculari pe planul foii și îndreptați de jos în sus.

3.2.2. Forţa electromagnetică (Laplace)

Forţa electromagnetică reprezintă forţa care se exercită asupra unui conductor filiform

(conductor rectiliniu de grosime neglijabilă) de lungime  parcurs de un curent electric de intensitate

I, situat într-un câmp magnetic de inducție B :
  
Fem  I(   B) (3.3)
sau în modul:
Fem  I    B  sin  (3.4)
 
unde  este unghiul dintre conductor  și B .
Forţa electromagnetică este maximă când conductorul este plasat perpendicular pe liniile de
cămp magnetic (=π/2) și este nulă când conductorul este plasat paralel cu liniile de cămp magnetic
(=0).
2
 Sensul forţei electromagnetice este dat regula burghiului drept sau regula produsului vectorial
 
(   B) , prezentată mai sus la forța Lorentz. De asemenea se poate utiliza și regula mâinii stângi: se
așeazâ mâna stângă astfel încât inducția magnetică să intre în palmă și celelalte 4 degete în sensul
curentului electric, degetul mare arătând sensul forței electromagnetice (Fig.3.4).

Fig.3.4 Forța electromagnetică (Laplace). Regula mâinii stângi.

3.2.3. Forţa electrodinamică (Ampère)

Forţa electrodinamică (Ampère) reprezintă forţa care se manifestă între două conductoare
parcurse de curenţi electrici. Se consideră două conductoare paralele, infinit de lungi, filiforme şi
parcurse de curenţii I1 şi I2, aflate la distanța, r, unul de altul, într-un mediu cu permeabilitatea
magnetică  (Fig. 3.5).

Fig. 3.5. Sensul forţei electrodinamice: a) de atracţie b) de respingere

Forța electromagnetică care acționează asupra unei porțiuni de lungime,  , din conductorul (1)
datorită câmpului magnetic B2, produs de conductorul (2) este dată de relația:
F12  I1  B2   (3.5)
unde B2 este inducția magnetică creată de conductorul (2) la distamța, r, de acesta:
I
B2  2
2r
Rezultă:
I I
F12  1 2   (3.6)
2r
Aceeași forță se exercită și asupra unei porțiuni de lungime  din conductorul (2), datorită
câmpului magnetic B1, produs la distanța r, de acesta:
I I
F21  I 2  B1  l  2 1   (3.7)
2r
3
 Sensul celor două forțe se poate determina cu regula burghiului drept sau aplicând regula
mâinii stângi pentru fiecare dintre ele (Fig. 3.5). Din Fig. 3.5 se constată că doi condutori parcurși de
curenți electrici de același sens se atrag, iar doi conductori parcurși de curenți electrici de sens contrar
 
se resping. Cele două forțe egale și de sensuri contrare F12   F21 , se numesc forțe electrodinamice și
se notează cu F.
Expresia forței electrodinamice dintre doi conductori filiformi, infiniti de lungi, parcurși
de curent electric, în valoare absolută, va fi următoarea:
I I 
F 1 2 (3.8)
2r
Forţa electrodinamică ne permite definirea unităţii de măsură a curentului, adică amperul.
Astfel, dacă în relaţia:
 I I 
F 0 1 2 
2 r
Pentru: μ 0  4π 10 7 H m , r = 1m,   1 m și I1 = I2 = 1A, rezultă:
4π 10  7 1A 1A
FA  1m  2 10  7 N
2π 1m
Deci, Ampèrul este curentul electric care stabilit în două conductoare paralele, infinit lungi,
aşezate în vid la distanţa: r=1m determină atracţia sau respingerea lor cu o forţă: F= 2 10-7 N pe
fiecare metru din lungimea conductorului.

3.3. Legea lui Biot-Savart-Laplace

Aşa cum am menţionat mai sus una din sursele de câmp magnetic sunt curenţii electrici, care
reprezintă sarcini electrice în mişcare ordonată.
Să considerăm în cele ce urmează un conductor subţire (filiform), parcurs de curentul de

intensitate I aşa cum este indicat în figura 3.6 . Se poate demonstra că un segment elementar d  din
conductor, produce în puntul P, la distanţa r faţă de acesta un câmp magnetic elementar de inducţie

dB dată de expresia

numită legea lui Biot-Savart-Laplace:
 I d   r
dB   (3.9)
4 r 3

Fig. 3.6. Inductia magnetică creată de un element de lungime de conductor subțire parcurs de curent electric.

Câmpul magnetic total produs de conductor se obţine prin sumarea câmpurilor magnetice
elementare produse de fiecare element de lungime dl. Acesta sumare infinită se poate scrie sub forma
unei integrale, pe toată lungimea conductorului (L), care constituie legea lui Biot-Savart-Laplace sub
formă integrală:

 I d   r
B 
4 ( L ) r 3
(3.10)

sau în modul:
I d  r  sin  I d  sin 
B (L)dB  4 (L) r 3
  
4 ( L ) r 2
(3.11)

4
 3.4. Fluxul magnetic. Legea lui Gauss pentru magnetism
Ca şi în cazul câmpului electric, se poate defini fluxul câmpului magnetic (flux magnetic),
printr-o suprafață deschisă oarecare S (Fig. 3.13), notat cu Φ:
 
d  B  dS (3.12)
 
S S
  B  dS  B  dS  cos  (3.13)

Fig. 3.13. Fluxul câmpului magnetic printr-o suprafață deschisă oarecare S

În SI unitatea de măsură a fluxului magnetic este Weberul (Wb): 1Wb  1T 1m 2 . În sistemul
CGS electromagnetic, unitatea de măsură a fluxului magnetic este Maxwellul (Mx):1 Mx=10-8 Wb.
Printr-un număr de N suprafețe identice, fluxul magnetic va fi:
 
S S
  N B  dS  N B  dS  cos  (3.14)

Legea lui Gauss sub formă integrală pentru magnetism:

Fluxul cîmpului magnetic printr-o suprafață închisă este nul (Fig. 3.14). Aceasta deoarece
numărul liniilor de câmp magnetic care intră printr-o suprafață închisă (S) este egal cu numărul liniilor
de câmp magnetic care iese din suprafața inchisă:
 
S
  B  dS  0 (3.15)

Fig. 3.14. Fluxul câmpului magnetic printr-o suprafață închisă oarecare S

3.5. Legea lui Ampère


Legea lui Ampère afirmă că circulaţia inducţiei magnetice B de-a lungul unei curbe închise
(C) este egală cu produsul dintre permeabilitate magnetică a mediului şi curentul total din interiorul
curbei închise (Fig.3.15):
  n

B  d   Ii 
i 1
(3.16)
( C)
Pentru exemplul prezentat în Fig.3.15, legea lui Ampère se scrie astfel:
 

B  d  (I1  I 2  I3  I 4  I5 )
( C)


Fig. 3.15. Circulaţia inducţiei magnetice B de-a lungul unei curbe închise (C)

5
 3.6. Câmpul magnetic produs de un conductor infinit parcurs de un curent electric
Să considerăm un conductor filiform, rectiliniu, infinit de lung și străbătut de curentul
electric de intensitate I (Fig. 3.16). Inducţia magnetică creată de acest conductor, într-un punct situat la
distanța r de conductor, se obține aplicînd legea circulară a lui Ampère:
 
CB  d  I (3.17)
 
C C C
B  d   B  d  cos 0o B d B  2r  I (3.18)

I
B  (3.19)
2r

Fig. 3.16 Inducția câmpului magnetic produsă de un conductor infinit

Inducția magnetică produsă de conductorul filiform (de grosime neglijabilă) și de lungime
finită L, parcurs de curentul de intensitate I, în punctul P, situat la distanța r de conductor (Fig. 3.17)
este dată de relația:
I
B cos 1  cos  2  (3.20)
4r

Fig. 3.17. Câmpul magnetic creat de un conductor finit. Fig. 3.18 Câmpul magnetic creat de fir semiinfinit

Deoarece 2     , rezultă: cos 2  cos(  )   cos 

I  
B cos 1  cos   I  Ly

y
2 

4r 4r (L  y) 2  r 2 y r 
2

Pentru: 1  0 și 2   , se obține inducția magnetică a firului infinit parcurs de curent:
I
B cos 0  cos   I (3.21)
4r 2r

Pentru: 1  și 2   , se obține inducția magnetică a firului semi-infinit parcurs de curent electric
2
(Fig. 3.18):
I    I
B  cos  cos   
4r  2  4r
Sensul și direcția vectorului inducție în punctul P se determină cu ajutorul regulii burghiului
drept. Se așează burghiul sub conductor și se rotește cu mâna dreaptă astfel încât burghiul să înainteze
în sensul curentului I din conductor (Fig. 3.19). Sensul de rotire al burghiului determină sensul liniei
de câmp magnetic din jurul conductorului. Inducția magnetică ⃗ este vectorul tangent la linia de câmp
în orice punct al său și având sensul acesteia.
6
 Fig. 3.19 Aplicarea regulii burghiului drept pentru determinarea sensului inducției câmpului magnetic creat de un fir
filiform infinit parcurs de curent electric.

3.7. Câmpul magnetic produs de o spiră circulară parcursă de curent electric

Inducția magnetică produsă de o spiră circulară, de rază R, parcursă de curentul electric I, în

punctul P, aflat la distanța h de pe axa de simetrie a spirei (Fig. 3.20), este dată de relația:
IR 2
B (3.22)

2 R2  h2  3/ 2

Pentru , inducția câmpului magnetic în centrul spirei va fi:

IR 2
IR 2 I
B   (3.23)
2R 2 3/ 2 2 R 3
2R
Sensul inducției magnetice se poate determina cu regula burghiului drept. Se așează burghiul sub
spiră și se rotește cu mâna dreaptă în sensul curentului electric I, care parcurge spira. Sensul de
înaintare al burghiului este chiar sensul inducției magnetice (Fig. 3.20).
Pentru un cadru cu N spire identice (multiplicator) parcurse de curentul electric, inducția
magnetică, în centrul cadrului este dată de relația:
I
BN (3.24)
2R

Fig. 3.20 Inducția câmpului magnetic creat un curent circular: (a) vedere spațială, (b) vedere de sus.

3.8. Câmpul magnetic produs de o bobină parcursă de curent electric

Inducția magnetică creată de curentul electric, I, ce parcurge cele N spire ale bobinei, de
lungime  , într-un punct P de pe axa de simetrie a bobinei din care capetele bobinei se văd sub
unghiurile 1 și respectiv  2 (Fig. 3.21), este dată de relația:
NI
B (cos 1  cos  2 ) (3.25)
2
Deoarece 2     , rezultă: cos 2  cos(  )   cos 
NI NI  x x 

B (cos 1  cos )  
2 2  
 x R (  x ) 2  R 2
2 2


7
 Fig. 3.21. Inducția magnetică creată de o bobină

Dacă lungimea bobinei este mult mai mare decât raza acesteia, adică pentru   R , bobina se
mai numește și solenoid (Fig. 3.22). În acest caz se poate aproxima: 1  0 și 2   iar inducția
magnetică creată, în punctul P, de curentul electric I ce strabate spirele bobinei, va fi:
NI NI
B (cos 0  cos )  (3.26)
2 
N
sau dacă se înlocuiește densitatea spirelor, n  , rezultă:

B  nI (3.27)

Fig. 3.22. Inducția magnetică creată de un solenoid .

3.9. Legea lui Faraday (legea inducţiei electromagnetice)

Se consideră o bobină având legate la bornele ei un ampermetru A şi un magnet permanent plasat

coaxial cu bobina (Fig. 3.23). Magnetul permanent se introduce brusc în interiorul bobinei, ceea ce are
ca efect devierea într-un anumit sens a acului ampermetrului. La extragerea bruscă a magnetului din
interiorul bobinei ampermetrul deviază din nou, însă de această dată în sens contrar, după care
magnetul revenind la poziţia iniţială, acul ampermetrului revine din nou pe zero. În locul câmpului
magnetic produs de magnetul permanent se poate folosi pentru realizarea aceleaşi experienţe o bobină
parcursă de curent, adică un electromagnet.

Fig. 3.23. Fenomenul de inducţie electromagnetică evidenţiat într-o bobină.

Această experienţă ne permite să tragem următoarea concluzie: într-o bobină ia naştere o

tensiune electromotoare, atunci când fluxul magnetic prin spirele sale variază în timp. Acest
fenomen poartă numele de inducţie electromagnetică. Tensiunea electromagnetică care ia naştere
prin acest fenomen se numeşte tensiune electromotoare de inducţie (tensiune electromotoare
indusă) iar curentul corespunzător se numeşte curent de inducţie (curent indus).
Se constată că tensiunea electromotoare de inducţie are un anumit sens atunci când fluxul
magnetic creşte (la introducerea magnetului) și un sens contrar când fluxul magnetic descreşte (la
extragerea magnetului din bobină). Reluând experienţa, dar deplasând magnetul cu viteze din ce în ce
mai mari, se constată că deviaţiile ampermetrului, deci şi tensiunile electromotoare induse, cresc
proporţional cu viteza de variaţie a fluxului. La aceeaşi viteză de deplasare a magnetului, tensiunile
electromotoare induse cresc proporţional cu numărul de spire al bobine folosite.
8
 Faraday stabileşte legea care guvernează acest fenomen (legea lui Faraday): tensiunea
electromotoare (t.e.m.) indusă (e) într-un circuit este egală cu viteza de variaţie a fluxului magnetic
prin acel circuit (d/dt), luată cu semnul „–“:
d
e (3.27)
dt
sau pentru variații mari ale vitezei de variație ale fluxului magnetic:

e (3.28)
t
Semnul minus din faţa expresiei tensiunii ne indică faptul că sensul tensiunii induse este
contrar celui de variaţie a fluxului magnetic.
Regula lui Lenz: tensiunea electromotoare indusă are un astfel de sens, încât curentul indus ce
se stabileşte în circuit, determină un flux magnetic indus și deci un cîmp magnetic indus (B indus), care
se opune variaţiei fluxului inductor sau a cîmpului magnetic inductor (Binductor) (Fig. 3.24).

Fig. 3.24. Stabilirea sensului tensiunii induse și a curentului indus.

O formă particulară de manifestare a fenomenului de inducţie electromagnetică are loc la

deplasarea cu viteza constantă v a unui conductor de lungime  perpendicular pe liniile de câmp de
inducţie B (fig. 3.25).
T.e.m. indusă în conductor se poate calcula astfel:

e (3.28)
t
  B  S  B    x  B    v  t
B    v  t
e  B  v (3.30)
t
Deci conductorul aflat în mișcare într-un câmp magnetic de inductie B, devine sursă de t.e.m.,
e, iar circuitul electric echivalent este reprezentat în figura 3.26. Intensitatea curentului indus în
circuitul închis din Fig. 3.26 este dat de legea lui Ohm:
e Bv
I  (3.31)
R R
unde R este rezistența totală din circuit.

Fig. 3.25. Legea inducţiei electromagnetice pentru un Fig. 3.26. Circuitul electric echivalent conductorului
conductor ce se deplaseaza cu v=const. în câmp magnetic deplasat cu v=const. în câmp magnetic

9
 Sensul curentului indus în conductor se poate determina și cu regula mâinii drepte: se asează
mâna dreaptă perpendicular pe inductia B, astfel încât B să intre in palmă, degetul mare să arate sensul
vitezei v iar cele 4 degete să arate sensul curentului indus, I, (fig. 3.27).

Fig. 3.27. Regula mâinii drepte pentru determinarea curentului indus

În general când viteza conductorului face un unghi  cu direcția inducției câmpului magnetic,
t.e.m. indusă este dată de relația:
  
e  ( v  B)   (3.32)
sau în modul:
e  Bv sin 

Pentru o porțiune de conductor elementară de lungime d  , t.e.m. elementară indusă, va fi:
  
de  ( v  B)  d  (3.33)
iar t.e.m. totală indusă se calculează efectuând integrala pe toată lungimea conductorului, L:
  

e  ( v  B)  d 
( L)
(3.34)

3.10. Autoinducția
Autoinducţia este fenomenul de inducţie electromagnetică produs într- un circuit datorită
variaţiei intensităţii curentului electric din acel circuit.
La trecerea curentului electric printr-o bobină se crează un câmp magnetic ale cărui linii de
câmp intersectează spirele bobinei, determinând fluxul magnetic:
  NS (3.35)
Dacă intensitatea curentului electric este variabilă, atunci şi fluxul magnetic este variabil,
determinând apariţia t.e.m. în propriile spire:
d dB
e   NS (3.36)
dt dt
Ținând seama de expresia inducției magnetice din bobinei:
NI
B (3.37)

se obține t.e.m de autoinducție:
dB d  NI   N 2S  dI dI
e   NS   NS       L (3.38)
dt      
dt   dt dt
unde:
N 2S
L (3.39)

se numește inductanța proprie (inductivitate) a bobinei.
În cazul general al unui circuit cu inductanța L, se poate scrie următoarea relație a fluxului
magnetic:
NI
  NBS  N S  LI (3.40)

Inductanța proprie (inductivitate) a bobinei și se măsoară în SI în Henry (H):
1Wb
1H  (3.41)
1A

10
 În Fig. 3.28a se prezintă un circuit electric pentru studiu pentru fenomenul de autoinducție.
Circuitul electric este format din două becuri (B1) înseriat cu o bobină cu inductanța (L) și (B2)
conectate la o sursă de curent continuu cu t.e.m. (E).
După ce se închide întrerupătorul (k) (Fig.3.28b), se poate observa că becul (B1), se aprinde
mai lent decât becul (B2), din cauza apariției t.e.m de autoinducție (e), care generează un curent indus
(Iindus) de sens opus față de curentul inductor produs de sursa de tensiune (E). Rezultă că intensitatea
curentului din becul (B1), înseriat cu bobina, crește mai lent, astfel încât acest bec se aprinde mai lent.
Când de deschide înrerupătorul (k) (Fig.3.28c), sursa de curent continuu se deconectează și
becul (B1), se stinge mai lent decât al doilea bec (B2). În acest caz, t.e.m autoindusă (e) în bobină
împiedică scăderea curentului prin becul (B1). Prin urmare, curentul continuă să treacă pentru scurt
timp prin cele două becuri (B1) și (B2), care acum sunt înseriate.

a) b) c)
Figura 3.28.(a) Circuitul electric inițial pentru studiu pentru fenomenul de autoinducție, (b) K închis, (c) K deschis.

Fenomenul de autoinducţie poate fi observat prin scânteile de la periile unui motor electric sau
de la întrerupătoarele instalaţiilor casnice, unde au rol distructiv. Pentru a preveni uzarea contactelor
electrice se conectează în paralel cu acestea condensatori care preiau energia autoindusă.

11