Sunteți pe pagina 1din 20

MEDICAȚIA SISTEMULUI

NERVOS CENTRAL –
NEUROLEPTICE,
ANTIDEPRESIVE ȘI LITIU
ÎNDRUMĂTOR PROIECT,
Farm. IORDACHE MIHAELA

Absolvent,
CIOARĂ NICOLAU (OLARU) ANCA MARIA
INTRODUCERE

Antipsihoticele sunt tot mai folosite în zilele noastre. Motivul folosirii lor este
apariția și instalarea psihozelor din cauza a numeroși factori: stresul, volumul mare
de muncă la serviciu, problemele conjugale, problemele de sănătate, ale noastre și ale
persoanelor apropiate, eșecuri în unele acțiuni întreprinse de către fiecare dintre noi,
nemulțumire față de noi înșine, nesiguranța cu privire la viitor etc.
Depresia reprezintă una dintre cele mai frecvente tulburări psihoemoționale ale
lumii moderne. Aceasta se caracterizează prin tonus psihic foarte diminuat,
acompaniat de scăderea stimei de sine și lipsa oricărui tip de plăcere sau interes
pentru lucurile din jur.
PSIHOZELE

Psihoză este un termen medical folosit pentru a descrie starea mentală în


care gândirea și percepția sunt afectate grav.
Persoanele care trăiesc un episod psihotic pot avea halucinații, credințe
iluzorii de durată (ex: iluzii paranoide sau grandomanii), schimbări în structura
de personalitate și manifestări de gândire dezorganizată.
Condițiile non-psihiatrice care sunt în mod special legate de psihoză includ
tumoarea cerebrală, demența “Lewy bodies”, hipoglicemia, intoxicațiile,
scleroza multiplă, lupus sistemic eritematos, sarcoidoza, oreionul, SIDA,
malaria și lepra.
TRATAMENT

Tratamentul psihozei depinde adeseori de asocierea cu diagnoza care se crede că e


prezentă (cum ar fi schizofrenia sau tulburarea bipolară). Totuși, tratamentul
principal pentru simptomele psihotice este de obicei medicamentația antipsihotică, și
în unele cazuri spitalizarea. S-a dovedit că terapia cognitivă comportamentală și
terapia familială pot fi efective în managementul simptomelor psihotice.
Atunci când alte tratamente pentru psihoză sunt neeficiente, terapia
electroconvulsivă (ECT) (sau tratamentul cu șocuri) este utilizată uneori pentru a
ușura simptomele generale ale psihozei, cum ar fi depresia sau schizofrenia.
Există de asemenea cercetări în desfășurare care sugerează că terapia asistată de
animale poate contribui la îmbunătățirea generală a stării pacienților schizofrenici.
NEUROLEPTICELE

Neurolepticele se mai numesc şi tranchilizante majore sau antipsihotice.


Principalele tipuri de psihoze sunt:
 schizofrenia
 psihoza maniaco-depresivă
 psihozele organice cauzate de alcoolism, boli organice sau traumatisme craniene.
Neurolepticele sunt folosite în tratamentul schizofreniei.
Principala clasificare a medicamentelor neuroleptice este realizată după criteriul
clinic, potrivit căruia neurolepticele se împart în neuroleptice tipice
(clorpromazina, haloperidol, etc) şi neuroleptice atipice (clozapina, risperidona,
sulpiridul, olanzapina).
INDICAŢIILE NEUROLEPTICELOR

În clinica de psihiatrie:
 Excitaţie psihomotorie în:
 recidivarea, (acutizarea maladiilor psihice;
 traume, infecţii, perioada postoperatorie, situaţii psihotraumatice (calamnităţi, catastrofe etc);
 sindromul de abstnenţă (alcoolism etc).
Se solicită, de regulă, utilizarea neurolepticelor sedative.
 Tratamentul psihozelor cu halucinaţii, manii, agresivitate etc în:
 diferite forme de schizofrenie;
 psihozele maniacal – depresive (faza maniacală);
 dereglări psihice în afecţiunile organice ale creierului, epilepsie;
 psihoze endogene.
Sunt preferate, de regulă, neurolepticele cu acţiune antipsihotică.
 Stări intermediare ca: psihopatii, excitaţie exagerată, agresivitate, dereglări de comportament la copii şi
vârstnici pe perioade scurte în scopul corecţiei comportamentului.
CONTRAINDICAŢIILE ŞI PRECAUŢIILE
PENTRU UTILIZAREA NEUROLEPTICELOR
1. coma barbiturică şi alcoolică (pericol de deprimare a centrilor vitali);
2. glaucom cu unghi închis;
3. adenom de prostată;
4. ateroscleroză avansată (impun multă prudenţă din cauza hipotensiunii excesive);
5. vârstnici (destul de sensibili la efectul sedativ şi antihipertensiv);
6. parkinsonism;
7. epilepsia;
8. afecţiuni hepatice şi renale (risc de cumulare);
9. icterul gravidelor;
10. graviditate (îndeosebi I trimestru), lactaţia;
11. accidentele alergice la neuroleptice.
FENOTIAZINELE

CLORPROMAZINA (Clordelazin+, Largactil®, Plegomazin®) drj 25 mg f. 5ml


cu 25 mg.
Este o fenotiazină cu catenă alifatică, cu proprietăţi sedative marcate. Efectul
antihalucinator este moderat, iar cel antiautistic slab. Are şi efect antiemetic.
 Efectele secundare sunt cele cunoscute la neuroleptice: sedare, tulburări
endocrine, convulsii la doze mari.
 Avantaje: este un medicament ieftin, există multă experienţă clinică cu acesta.

LEVOMEPROMAZINA (Levomepromazina+) cpr. 2 mg şi 25 mg, f. 25 mg/ml.


Este o fenotiazină cu proprietăţi sedative marcate, acţiune antipsihotică slabă,
având şi proprietăţi analgezice. Se administrează p.o sau i.m în doza de 100-
200mg/zi.
TIOXANTENELE

CLORPROTIXENUL (Truxal®).
Asemănător Clorpromazinei, este un neuroleptic sedativ
care se administrează oral sau în injecţii i.m.

CLOPENTIXOLUL (Clopenthixol®).
Este un neuroleptic activ, are şi proprietăţi sedative. Există
şi preparate retard administrate i.m. o dată la 2-3
săptămâni.
BUTIROFENONELE
HALOPERIDOLUL (Haloperidol+, Haldol®) cpr. 2 mg, sol.
uz int., f. 50 mg/ml.
Este unul dintre cele mai folosite neuroleptice
butirofenonice. Are proprietăţi halucinolitice marcate,
antimaniacale, dezinhibitorii. Este de asemenea şi antiemetic.
Se administrează p.o. 2-4 mg. Doza poate creşte în cazurile
grave până la 50-60 mg/zi.
Ca reacţii adverse, tulburările motorii extrapiramidale sunt
frecvente. Mai poate produce insomnie, stări confuzive,
convulsii; rar se poate produce sindromul neuroleptic malign.
NEUROLEPTICELE ATIPICE

RISPERIDONA (Rispolept®) cpr.1 mg, 2 mg, 4 mg şi 6 mg.


Este un neuroleptic atipic care acţionează blocând receptorii D2, 5HT2. Are
efect sedativ slab, acţionând asupra simptomelor pozitive şi negative ale
schizofreniei.
Reacţiile adverse produse de risperidonă sunt: cefalee, insomnie, creştere în
greutate. Reacţiile extrapiramidale sunt rare. Doza este de 4-8 mg/zi în una sau
două doze.
ANTIDEPRESIVELE

Antidepresivele sunt medicamente eficace în tratamentul psihozelor


afective, fiind capabile să amelioreze dispoziţia afectivă alterată în depresii.
Simptomele depresiei includ componente emoţionale şi biologice.
Simptomele emoţionale sunt: apatie, pesimism, durere morală, sentimente de
vinovăţie, iar cele biologice sunt reprezentate de:
încetinirea gândirii, scăderea libidoului,
anorexie, tulburări de somn.
AMINE TERŢIARE

AMITRIPTILINA (Amitriptilină +) cpr. 25 mg ,75 mg


Prezintă efecte antidepresive, anxiolitice şi vegetative
accentuate.

DOXEPINA (Doxepin+) drj.25 mg.


Compus triciclic asemănător amitriptilinei. Are şi efecte
antihistaminice fiind folosită sub formă de unguent în
dermatozele pruriginoase
INHIBITORII SELECTIVI AI
RECAPTĂRII SEROTONINEI (ISRS)
Sunt cele mai prescrise antidepresive la ora actuală. Se mai utilizează şi în tulburări
anxioase, atac de panică, tulburări obsesiv-compulsive.
Această grupă de antidepresive nu provoacă reacţii adverse de tip M-colinolitic şi
cardiovasculare. De asemenea toxicitatea lor acută este mult mai mică decât a ADT riscul
intoxicaţiilor acute fiind mic.

FLUOXETINA (Prozac®) cps. 20 mg


Antidepresiv lipsit de efect sedativ. La ora actuală este
cel mai are şi efecte euforizante fiind folosit şi ca substanţă
de abuz. Poate produce erupţii cutanate care impun oprirea
medicaţiei.
ANTIDEPRESIVELE ATIPICE

TRAZODONA (Trittico®) cpr. retard 75 şi 150 mg.


Acţionează prin mecanism necunoscut. Are efect
sedativ marcat util în depresiile însoţite de insomnie.

MIANSERINA (Lerivon®) cpr.10, 20, 30 şi 60 mg.


Compus cu proprietăţi antidepresive marcate şi efect
mai rapid decât ADT. Nu este cardiotoxică, efectele
secundare sunt mai reduse. Poate produce inversiune
afectivă .
LITIUL

Efectele psihotrope, caracteristice litiului, pot fi observate în psihoza maniacală


unde, după, câteva zile de tratament, se produce o atenuare o tulburărilor afective –
dispoziție expansivă, euforie și, secundar, a stării de agitație și ideilor delirante.
Un alt efect caracteristic constă în prevenirea recăderilor la bolnavii cu psihoze
afective bipolare.
Litiul este indicat, in primul rand, in starile de excitaţie ale maniei sau
hipomaniei, unde amelioreaza starea clinica la 70-80% din bolnavi dupa circa o
saptamana de tratament. In psihozele ciclice maniaco-depresive poate preveni
recaderile, indeosebi accesele maniacale. Eficacitatea este variabila in tratamentul
fazelor depresive ale psihozelor ciclice si pentru profilaxia depresiei endogene.
LITIUL
Carbonatul de litiu (lithium carbonate, hypnotex retard, terolitlte)
Este sarea de litiu cea mai utilizată. O schema de tratament, in accesul de manie,
recornandă in prima zi 500-750 mg (2-3 comprimate), administrate fractionat -
dimineaţa, la pranz si seara - la mese.

Litiul produce frecvent efecte nedorite, uneori grave (mai ales daca bolnavul nu
este supravegheat clinic şi controlat biologic). La inceputul tratamentului pot aparea
fenomene toxice minore - greaţa, voma, diaree, tremur, slabiciune care sunt
trecatoare şi pot fi atenuate prin fracţionarea dozelor şi administrarea la mese.
CONCLUZII

La aproximativ 60 de ani de la apariția antipsihoticelor convenționale este


imoral să le ,,stigmatizăm" și să le reproșăm o serie de inconveniențe.
Apariţia lor a însemnat un moment important în evoluţia psihiatriei, iar
utilizarea acestora a determinat un salt calitativ semnificativ în abordarea
clinicoterapeutică a tulburărilor psihiatrice majore.
De exemplu, prin mecanismele lor de acțiune, clorpromazina și
haloperidolul, două antipsihotice convenționale de referinţă, au avut partea lor de
contribuţie la dezvoltarea evaluărilor etiopatogenice și la conturarea modelului
neurobiologic în psihoze.
După anul 1990, apariţia antipsihoticelor din a doua generaţie a fost
apreciată ca o adevarată revoluţie în psihofarmacologie, aspect justificat de
mecanismele complexe de acțiune ale acestora prin care, tulburările psihotice
sunt puternic corelate cu un substrat neurobiologic multidimensional.
Dar, în cazul acestor antipsihotice, experienţa clinică este decisivă. Sunt
semnalate apariţia unor efecte secundare care impun un management
terapeutic strict atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen lung.
Este evident ca antipsihoticele atipice sunt un grup heterogen de substanțe
care vor impune ,,tactica personalizării terapeutice" și a evaluărilor complexe,
interdisciplinare, ale bolnavului psihic.
VĂ MULȚUMESC!