Sahara cu cele 9.000.000 km² este deşertul cel mai mare de pe Pămant.

Ea cuprinde o treime din Africa, aproximativ suprafaţa Statelor Unite

ale Americi, sau de 26 ori mai mare decât suprafaţa Germaniei. Acest
deşert uscat se întinde de la ţărmul Oceanului Atlantic până la Marea
Roşie alcătuind un trapez cu o lăţime în vest de 4.500 - 5.500 km, iar
în nord-sud cu latura de 1500 - 2.000 km. Cea mai mare parte a
pustiului este stâncoasă (Hamada) cu pietriş (Serir), pustiul de nisip
(Erg) ocupând o suprafaţa mai redusă.
Clima este tropical-deşertică, cu temperaturi medii
ridicate (38 °C), deosebit de fierbinte şi uscată;
vântul dominant tot timpul anului este vântul
Pasat, un vânt uscat ce aduce ploi rare. Variaţiile
mari de temperatură de la zi la noapte au
determinat formarea deşertului. Iarna, pe timpul
nopţii temperatura scade până la -10 grade, pe
când vara atinge în timpul zilei 58 de grade
Celsius. Precipitaţiile sunt reduse (20-200 mm/an)
şi amplitudini termice diurne foarte mari (30 °C în
aer şi 70 °C pe sol). Temperatura medie a lunii
ianuarie este de +10 °C, iar a lunii iulie 35 °C.
Temperatura maximă absolută a fost înregistrată
în septembrie 1922 la Al-'Azīzīyah (Libia), iar
minima absolută -18 °C (pe timp de noapte).
Sahara este o regiune endoreică, lipsită de cursuri
de apă permanente, reţeaua hidrografică fiind
reprezentată prin ueduri, care se umplu cu apă în
timpul ploilor ocazionale.
Cămila este un mamifer erbivor rumegător din Africa de Nord şi din Asia, de talie mare, cu o cocoaşă
de grăsime pe spate (cămila dromader-Camelus dromaderies-) sau cu două cocoaşe (cămila bactriană-
Camelus bactrianus-), folosit la transport în regiunile de deşert. Cămila bactriană sălbatică (C.
bactrianus ferus) are caracteristici mai apropiate de speciile fosile, de exemplu C. alutensis , decât de
forma domestică. Cămila aparţine de familia Camelidae, familie de care mai aparţin şi rumegătoarele
din America.. Asemănarea dunelor din deşert cu valurile mării ca şi mersul legănat al cămilelor a făcut
ca ea să fie denumită „Corabia deşertului”.
Familia Cactaceae grupează plante
suculente şi în mare parte spinoase cunoscute
împreună sub numele de cactuşi. Aceasta
familie este aproape exclusivă din continentul
American, cea ce înseamnă că sunt endemice
din continentul American şi Arhipeleagului
Antilelor. Totuşi, există o excepţie kamatis
baccifera care este extinsă la tropice în lumea
veche în : Africa tropicală , Madagascar şi Sri
Lanka. Se crede ca apariţia şi colonizarea
lumii vechi este relativ recentă ( 400 ani),
probabil transportată în tubul digestiv a
păsărilor migratoare sub formă de seminţe,
sau potrivit altei teorii, sub formă de plante
lipite pe trunchiuri împinşi de curentele
marine.
Multe plante suculente, atât în lumea veche
cât şi în lumea nouă au o mare asemănare cu
cactuşii şi deseori sunt numiţi cactuşi în limbaj
comun. Totuşi, acest lucru se datorează
evoluţiei paralele, unele plante suculente nu
sunt înrudite cu cactuşii. Caracteristica
specifică cea mai clară a cactuşilor este
Areola, o structură specializată unde apar
spinii, muguri noi şi în multe ocazii florile.
Are o piele cărnoasă, îngroşată ce formează solzi mici si o protejează de
uscăciune. Ochii sunt protejaţi de o membrană subţire, transparentă. Auzul
este bine dezvoltat, la fel şi mirosul. Pe maxilare şopârla are numeroşi dinţi
conici, concrescuţi cu maxilarul. Limba este musculoasă, mobilă, bifurcată
la vârf şi poate fi uşor proiectată afară. Membrele sunt scurte, aşezate pe
laturile corpului, îndreptate lateral, dar nu servesc la mers, ci la agăţare de
asperităţile solului si căţărare. Deplasarea se face prin ondulaţiile corpului,
sopârla sprijinindu-se pe membrele posterioare şi pe coadă. Şopârla se
târăşte, deci este un animal târâtor. Şopârla se hrăneşte cu
insecte,păienjeni si râme. Este totuşi un animal insectivor.
 Realizator:
Bejan Ana Maria
Clasa aVI-a
Scoala nr.12 Tulcea
Bibliografie:
www.Google.ro