ZONOBIOMURILE SEMIDEȘERTURILOR ȘI DEȘERTURILOR CALDE ȘI RECI

Elemente generale:

- semideșerturi și deșerturi – termeni folosiți în sens foarte larg sau foarte restrictiv;
- ariditatea condiționată de lipsa precipitațiilor, care sa servească aprovizionării cu apă a
vegetației și lumii animale;
- valoarea evaporației depășește cantitatea de precipitații căzută pe o anumită suprafață;
- dificultățile de constituire a rezervei de apă din sol;
- repartiția zonelor aride nu corespunde principiilor zonalității;
- o mare parte dintre deșerturi și semideșerturi sunt localizare la latitudini subtropicale
și deci imputabile permanenței centurii anticiclonilor dinamici;
- latitudinile subtropicale nu sunt toate aride, cauze locale sau regionale provoacă
ariditatea (curenți reci oceanici, adăpostul reliefului, continentalismul accentuat etc.);
- în general spațiile aride (deșerturi și semideșerturi) sunt situate între 50 gr. lat. N și S;
- ritmurile activității biologice sunt legate, în regiunile aride de regimul precipitațiilor și
regimul termic
- regiunile xerotermice, legate direct de uscăciunea climatică.

Repartiția geografică a regiunilor aride:

- o oarecare varietate indusă de parametrii climatici, geologici și istoria învelișului biotic;

- Emisfera boreală:

- Sahara (Regiunea Sahara) (cca 9milioane kmp; 5000 km de la Atlantic la Marea

Roșie; 1800 km, de la N la S; peisaje dominate de hamade, reguri și erguri; mai multe
subdiviziuni, funcție de cantitatea de precipitații, cele mai aride – deșertul Libian și Nubian;
- deșerturile și semideșerturile din SUA și N Mexic (Semideșertul Marelui Bazin,
Death Valley, Arizona, Mojave, Sonora, Cihuahua etc.);
- deșerturile Asiei (Orientului apropiat- Ierichonul, Siria, Iran, Irak; Arabiei, pustiul
Thar, indo- pakistaneze, Asiei Centrale- argiloase, nisipoase, pietroase; deșerturile și
semideșerturile cuvetei aralo-caspiene, Gobi,etc.).

- Emisfera australă:

- America Latină- pustiurile de pe coasta Pacifică, Semipustiurile Patagoniei și

Argentinei;
- Africa-pustiul Karro, Namib, Kalahari; Tular, SV insulei Madagascar;
-Australia- Pustiul Gibson, Marele Deșert de Nisip,Victoria

(a se consulta și Petrov- DEȘERTURILE TERREI)

1
 Deșerturile și semideșerturile aparțin regiunilor biogeografice:
- Holarctica;
- Neotropicala;
- Africano-malgase;
- Indo-malaeza;
- Australo-papuasa

Biodiversitatea plantelor vasculare variază între 100-500 specii/10 000kmp; există și areale
disjuncte cu valori sub 100 specii/10 000 kmp (Sahara, Arabia, Asia Centrala, Gobi)

Spectrul biologic- dominat de terofite

Perezente:- plantele efemerofite

-chamefite;
-hemicriptofite;
-criptofite-geofite.

Modelul arhitectural al învelișului vegetal:-variază dupa tipul deșertului și funcție de strategiile

de adaptare ale plantelor
Potențialul climatic:
- Deșerturile și semideșrturile calde- evaporația este superioară precipitațiilor,
înghețul rămânând ocazional;
- în deșerturile reci înghețul reprezintă un “ filtru ecologic” și precipitațiile sub
300mm/an, exclud pădurea; tot aici temperaturile au variații anuale și diurne foarte mari,
insolația estivală este foarte ridicată, compensând repausul hivernal determinat de temperaturile
foarte scăzute și ingheț; sezoanele de tranziție sunt foarte scurte; unele regiuni, cum ar fi
Patagonia, suportă vânturi puternice;

- în deșerturile calde temperaturile sunt foarte ridicate (maxime de 50 grade

C; aici și nu la ecuator sunt cele mai mari temperaturi-ex: SIBI, în Pakistan; caracterul
ecosistemelor și diferitele deșerturi depind de precipitatiile anuale, durata și frecvența lor;

Se pot distinge 6 mari tipuri de deșerturi:

1) deșerturi și semideșerturi cunoscând două sezoane de ploaie (ex. Karro, în Africa,

Sonora, în SUA);
2) deșerturi și semideșerturi cu ploi de iarnă (Nordul Saharei, Sudul Asiei Mijlocii);
3) deșerturi și semideșerturi cu ploi de vară (Sudul Saharei, Semideșerturile
indopakistaneze);
4) semideșerturile unde ploile cad în diferite momente ale anului (Centrul Australiei);
5) deșerturi de ceață (deșertul chiliano-peruan, Namibul occidental, în Africa);
6) deșerturile hiperaride, unde nu plouă aproapre niciodată (Sahara centrală, deșertul
Nubiei).

2
Tipuri de deșert în funcție de climat:

Deșertul Mojave, în California este un semideșert cu un model architectural dominat de

subarbustul Larrea tridentata, sau tufărișul de creosot (1-3m, înălțime, flori mari galbene,
mirosind a creosot, frunze verde brun), una
dintre cele mai vârstnice plante din lume, datată cu C14 (11 700 ani); cu 1000 de specii dintre
care 25% endemice are o biodiversitate remarcabilă în comparație cu deșerturile adevarate din
Sahara Centrală, care găzduiesc cca 450 de specii, deși suprafețele lor sunt remarcabile.

În acest deșert se produc înghețuri regulate care exclud un mare număr de specii, prezente
în deșertul Sonora, cum ar fi “cactusul lumanare”,care vegetează alături de saguaro (Carnegia
gigantean), rarul ocotillo (Fouquieria splendens) și numeroase efemeroide (peste 300 de specii),
ce diferențiază acest deșert de Mojave;

Mojave face trecerea între deșerturile reci și calde;

Sonora cunoaște două sezoane de precipitații cu un total anual de 200-300 mm;

Cihuahua (Mexic) aflat mai la sud are o biodiversitate și mai accentuată.

Lumea animala a celor trei deșerturi este relativă apropiată, ceea ce explică marea mobilitate a
animalelor.

Tipuri de deșerturi în funcție de substrat:

1 Hamadele- deșerturi cu roca la zi (platourile din proximitățile uedurilor; ex; Abu-

Agagg-Egipt); marile blocuri de rocă nu lasă loc dezvoltării vegetației; fragmentate de canioane
și chei;

2 Regurile- deșerturile pietroase, cele mai numeroase; pietrele acoperite de patina

Deșertului; au vegetașia cu cea mai mare densitate; utilizează rezerva de apă provenită din rarele
ploi.

3 Ergurile- deșerturile de nisip cu dune (Marele erg oriental din Sahara, Ergurile din
Algeria, Tunisia);

- barcane, formate de vântul cu două direcții, dintre care una predominantă;

- ploile percolează rapid nisipul și permit formarea unei pânze freatice, accesibilă
rădăcinilor profunde ale plantelor, care se constituie în hrana pentru rozătoare care la rândul lor
sunt pradă pentru fenec (vulpea deșertului);
- lanțul trofic în erguri este foarte complex.

Deșerturile sărate: lacurile și depresiunile sărate, uedurile/omirimbi, și oazele- tipice

deșerturilor;

3
 - solurile sărate ale choturilor (apa concentrează săruri, se evaporă, sărurile
cristalizează- chotturi- Chott EL DJERID, Tunisia, 150km/75km; sărurile cele mai frecvente,
clorura de sodium și clorura de magneziu, favorizează plantele halofile cu limite foarte strânse de
adaptare la concentrarea sărurilor; halofitele sunt adesea bune plante furajere, stând la baza unui
lanț trofic specializat.

Uedurile/i/wadis- cursuri de apă temporare în spațiul saharo-arab și omirimbi, în

Kalahari; plantele pot utiliza apa care percolează și formează adevărate cursuri subterane;
tufărișurile de Zilla spinosa sunt specifice uedurilor și au o mare plasticitate la utilizarea apei,
exemplu uedul situate aproape de Quena, Egipt;

- Welwitschia mirabilis (tumboa sau cureaua deșerturilor), crește în apropiere de

omirimbi, în deșertul Namib.

Oazele- prezența izvoarelor pe marginea depresiunilor arată că în deșert climatul poate

permite producția unei apreciabile cantități de biomasă;
- oazele naturale prezintă o succesiune a vegetației funcție de posibilitatea folosirii
pânzei freatice de către rădăcinile plantelor; acolo unde pânza freatică este accesibilă rădăcinilor,
se întânlesc tipic specii de palmieri- palmierul dum (Hyphaene thebaica) în spațiul saharo-
arabic, Washingtonia filifera, în deșertul Sonora; în oazele cu pânză freatică ușor sălcie crește
spontan curmalul (Phoenix dactylifera); prezența speciilor de stuf (Juncus arabicus) și Tamarix
indică apa sarată; plantele cu stoloni folosesc apa de la distanță- trestia, una dintre puținele plante
cosmopolite (Phragmites australis) are stoloni care aduc apa de la distanță; frescele egiptene
arată această particularitate a “trestiei deșertului”.

Tipuri de vegetație:

1. Aspecte forestiere- speciile forestiere nu sunt excluse din regiunile semiaride:

- Caatinga, din NE Braziliei;

- Euforbiaceele din SV-ul insulei Madagascar;
- “Pădurile”de Opuntia barringtonensis, din Galapagos.
2. Pajiști de efemerofite- terofite capabile să-și desfășoare sezonul vegetativ într-un
termen foarte scurt, câteva săptamâni, semințele fiind obligate să aștepte urmatoarea ploaie
pentru a germina (achebul saharian);

3. Grupări halofile- comunități de specii, adaptate la mari concentrații de săruri (sebkha-

în depresiuni endoreice);
4. Stepele deșertice cu graminee vivace- iarba alfa (Stipa tenacissima), pe înaltele
platouri nord-africane, cu deosebire în Maroc;
- drinul (Stipagrostis pungens), pe nisipuri, cu tufe difuze;
- stepe cu pelinuri (Artemisis herba alba) în Marocul Oriental;
- stepele de pe hamade și reguri cu Anabasis Aretioides, un Chenopodiaceu endemic
pentru Sahara (ciuperca Saharei).

4
 Viața animală din regiunile aride:
Animalele trebuie sa facă față la: a) căutarea hranei;
b) lipsa apei;
c) condițiile termice (căldura, alternanța căldurii cu frigul).

Adaptări diferențiate la mamifere, reptile, păsări, insecte;

Învelișul edafic se reduce la 3 mari grupe:

1) Soluri minerale brute-arenosoluri;
2) Xerosoluri și vermosoluri (FAO-xerosoluri; Rușii- sierozemuri; SUA- aridisoluri ;
yermo = deșert în spaniolă; FAO- yermosoluri pentru regiunile cu ariditatea
accentuate);
3) Soluri salsodice-exploatate de plantele halofite, datorită concentraților mari de
sodium și clor (solonceac, soloneț).

Forme de creștere și strategii de conservare a apei:

- PLANTELE sunt obligate să răspundă la două strategii fundamentale pentru a
face față lipsei apei:

1. Să evite biotopurile lipsite de surse de alimentare cu apă; Astericus pygmeus –

efemeroidă din deșertul Djebel Chambi, sud Tunisia;- pluvio-terofite-trandafirul Iericonului
(Anastatica hierochuntica)

2. Să găsească soluții să reziste- Astericus în caz de ploaie își dechide florile printr-un
mecanism hidrostatic pentru 5 minute, eliberând câteva semințe care să încolțească, exploatând
astfel ploaia ce poate dura foarte puțin (o formă de autochorie); Weltwitschia mirabilis, plantă
fosilă, are numai două frunze acoperite cu o cuticulă groasă, menită să reducă transpirația,
rădacinile ating pânza freatică; ex. Plantele suculente- Cacteele, Agavele, Aloe.

- FAUNA- doi factori limitanți:

1) Apa;
2) Temperatura
Strategiile adoptate:

a) să evite;
b) să manifeste toleranță.