Sunteți pe pagina 1din 20

Ministerul Educației al Republicii Moldova

Colegiul Național de Comerț al ASEM

Proiect didactic
Disciplina ,,Statistica”

Subiectul ,,Biroul Național de Statistică”

Profesoara Popovici Lia

Chișinău, 2020
Biroul Național de Statistică (abr. BNS) este
autoritatea administrativă centrală care conduce
și coordonează activitatea în domeniul statisticii
 din Republica Moldova.
Definiție-BNS
Este autoritate administrativă independentă
instuțional și profesional, creată pe lângă Guvern
în scopul coordonării sistemului statistic național
privind dezvoltarea și producerea statisticii
oficiale.
Scopul BNS
Biroul are misiunea de a colecta, de a
procesa şi disemina statistici oficiale
obiective, credibile şi în timp util,
necesare pentru fundamentarea
politicilor şi luarea deciziilor, pentru
cercetare, prognozare şi informarea
generală a societăţii.
Funcţiile de bază ale Biroului
• coordonează sistemul statistic naţional privind dezvoltarea şi
producerea statisticii oficiale;
• elaborează şi implementează strategii de dezvoltare a sistemului
statistic naţional programe statistice anuale şi multianuale;
• elaborează cadrul normativ şi instituţional necesar realizării
obiectivelor strategice în domeniul său de activitate, precum şi
mecanismele transpunerii lor în practică;
• efectuează managementul şi controlul realizării, în condiţii de
calitate, a programelor şi planurilor statistice adoptate la nivel
central şi regional;
• armonizează şi aliniază indicatorii statistici, metodologiile, metodele
şi tehnicile aplicate pe plan naţional cu reglementările şi standardele
internaționale;
• promovează cultura statistică în societate.
Atribuţiile Biroului
• colectează, prelucrează, centralizează, analizează, estimează, diseminează şi stochează
informaţii şi date statistice;
• coordonează metodologic şi urmăreşte aplicarea unitară a metodologiilor statistice,
clasificărilor, normelor şi standardelor statistice de către serviciile statistice ale autorităţilor
publice centrale şi locale, agenţilor economici, indiferent de statutul şi profilul acestora;
• decide asupra metodelor, standardelor şi procedurilor statistice, precum şi asupra
conţinutului şi momentului publicării informaţiei statistice;
• facilitează dialogul dintre producătorii şi utilizatorii de statistici oficiale privind necesitatea
de statistici pentru elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor de dezvoltare naţională,
regională şi locală;
• elaborează programe de formare profesională continuă şi efectuează instruire în statistica
oficială pentru personalul Biroului şi al altor producători de statistici oficiale, precum şi
pentru respondenţi şi utilizatori de statistici oficiale;
• colectează, stochează, generalizează, publică situaţii financiare şi îndeplineşte alte atribuţii
potrivit art.8 alin.(4) din Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017.
• elaborează acte normative ce ţin de producerea informaţiei statistice, obligatorii pentru toate
persoanele fizice şi juridice care cad sub incidenţa Legii nr.93/2017 cu privire la statistica
oficială.
Drepturile Biroului
• să solicite şi să primească gratuit, în condiţiile legii, de la persoane fizice şi juridice care cad sub incidenţa Legii
nr.93/2017 cu privire la statistica oficială date necesare pentru producerea de statistici oficiale;
• să solicite, să acceseze şi să utilizeze în mod gratuit, în condiţiile legii, date şi informaţii generalizate, individuale,
inclusiv date cu caracter personal, aflate în gestiunea autorităţilor publice şi a altor persoane juridice, precum şi
metadate aferente acestora;
• să înainteze propuneri cu privire la modificarea sau abrogarea actelor normative ale autorităţilor publice, care
conţin prevederi cu referire la producerea de statistici oficiale;
• să constituie grupuri de lucru cu participarea reprezentanţilor autorităţilor  publice, instituţiilor de cercetări
ştiinţifice, mediului de afaceri, societăţii civile, în scopul consultării opiniei privind organizarea cercetărilor statistice,
elaborarea metodologiilor statistice, utilizarea datelor etc.;
• să conlucreze cu Consiliul Naţional pentru Statistică în scopul dezvoltării strategice şi promovării statisticii oficiale;
• să colaboreze şi să încheie, în modul prevăzut de legislaţia naţională, acorduri de colaborare cu instituţii similare din
alte ţări şi organizaţii internaţionale, pentru alinierea statisticii naţionale la standardele internaţionale, asigurarea
comparabilităţii internaţionale a datelor statistice şi promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotarele ţării;
• să recepţioneze asistenţă tehnică şi financiară de la partenerii de dezvoltare şi din alte surse neinterzise de cadrul
normativ şi să o utilizeze în scopul realizării funcţiilor sale;
• să acorde, în domeniile sale de competenţă, servicii contra plată pentru cercetări statistice neprevăzute în
Programul lucrărilor statistice, precum şi pentru prelucrări adiţionale de date, la cererea utilizatorilor;
• să posede, să utilizeze şi să administreze patrimoniul, în conformitate cu scopurile de activitate a Biroului şi
prevederile cadrului normativ;
• să contracteze adiţional agenţi statistici pentru colectarea şi prelucrarea de date statistice;
• să acorde, în condiţiile legii, persoanelor fizice recompense pentru participare la cercetările statistice, în limitele
bugetului aprobat;
• să constate, să examineze şi să aplice sancţiuni contravenţionale, conform legislaţiei în vigoare;
• să exercite alte drepturi în temeiul actelor normative ce reglementează relaţiile din domeniile de competenţă.
Principiile de
funcționare
1. Relevanță, imparțialitate și acces egal

Statisticile oficiale oferă un element indispensabil


pentru sistemul informațional al unei societăți
democratice, furnizând guvernului, economiei și
publicului date referitoare la situația economică,
demografică, socială și a mediului înconjurător. În
acest scop, statisticile oficiale care satisfac testul
utilității publice vor fi calculate și puse la dispoziție, în
condiții de imparțialitate, de către agențiile oficiale de
statistică, pentru a onora dreptul cetățenilor de a avea
acces la informațiile publice.
2.  Standarde profesionale și etică
Pentru a păstra încrederea în statisticele oficiale,
agențiile de statistică trebuie să hotărască, în
baza considerentelor strict profesionale, inclusiv
a principiilor științifice și a eticii profesionale,
asupra metodelor și procedurilor de colectare,
prelucrare, stocare și prezentare a datelor
statistice.
3. Responsabilitate și transparență
Pentru facilitarea unei interpretări corecte a
datelor, agențiile de statistică trebuie să prezintă
informații, în conformitate cu standardele
științifice, cu privire la sursele, metodele și
procedurile statistice.
4. Prevenirea utilizării incorecte
Agențiile de statistică sunt îndreptățite să
comenteze interpretările și întrebuințările
eronate ale statisticilor.
5. Surse de statistici oficiale
Datele necesare în scopuri statistice pot fi
preluate din toate tipurile de surse, fie din
anchete statistice, fie din evidențe
administrative. Agențiile de statistică trebuie să
opteze asupra surselor având în vedere calitatea,
termenele, costurile și sarcina de răspuns a
respondenților.
6. Confidențialitate
Datele individuale colectate de agențiile de
statistică în vederea elaborării statisticilor,
indiferent dacă se referă la persoane fizice sau
juridice, vor fi strict confidențiale și se vor utiliza
exclusiv în scopuri statistice.
7. Legislație
Legile, regulamentele și măsurile care
guvernează sistemele statistice trebuie aduse la
cunoștința publicului.
8. Coordonarea națională
Coordonarea între agențiile de statistică dintr-o
țară este esențială pentru asigurarea
consecvenței și eficienței sistemului statistic.
9. Utilizarea standardelor internaționale

Utilizarea de către agențiile de statistică din


fiecare țară a conceptelor, clasificărilor și
metodelor internaționale promovează
consecvența și eficiența sistemelor statistice la
toate nivelele oficiale.
10. Cooperare internațională
Cooperarea bilaterală și multilaterală în
domeniul statistic contribuie la îmbunătățirea
sistemelor de statistici oficiale în toate țările.
Bibliografie
• https://
ro.wikipedia.org/wiki/Biroul_Na%C8%9Bional_de_Sta
tistic%C4%83
• https://statistica.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=323
&id=6246
• https://statistica.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=163
• https://
www.google.com/search?q=bns+atributiile&sxsrf=AL
eKk02hr2kOJKhTlb-42wok7kvx2CAq3Q:15837724201
58&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwj6tY
iE7I3oAhUSilwKHSztAT4Q_AUoAXoECAsQAw&biw=13
66&bih=657#imgrc=Ha_QsZO5lijJjM

S-ar putea să vă placă și