Sunteți pe pagina 1din 4

Pișcaru Cristina Algerica

Grupa 305

Agenția Națională a Funcționarilor Publici

Realizaţi o analiza a unei organizaţii publice care să atingă următoarele aspecte:

•descrierea organizatiei: scurt istoric, domeniu de activitate, numar de salariati, organigrama


Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) este o agenție de stat din România. A fost
înființată prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu scopul de a
asigura managementul funcțiilor publice și cel al funcționarilor publici.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) este instituţia publică a administraţiei
publice centrale care asigură evidența și managementul funcţiei publice şi ale funcţionarilor
publici, elaborând cadrele de competență, politicile și strategiile, precum și proiectele de acte
normative în domeniu.
ANFP are o permanentă colaborare cu instituţiile şi autorităţile publice din România prin
acordarea de asistenţă de specialitate compartimentelor de resurse umane în aplicarea
legislaţiei specifice, dar și prin monitorizarea şi controlarea modului de aplicare a acesteia.
Agenţia funcţionează în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi
Administraţiei (MDLPA), fiind condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat şi un
vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat.
În cadrul ANFP există 173 de posturi ocupate/salariați din 199.
•- analiza organizaţională –analiză SWOT, analiză PEST(EL)
Analiza SWOT:
Puncte tari:
 Sistem integrat electronic al funcției și funcționarului public;
 Platforma de comunicare electronică cu instituțiile;
 Corp de formatori interni – peste 80% din personal are cursuri autorizate de formatori
și poate sau livrează cursuri specifice;
 Peste 100 de formatori externi care pot furniza la cerere diverse cursuri pentru
instituție și beneficiarii acesteia;
 Parteneriate cu state vecine (instituţii similare UE);
 Gestiune electronică a sistemului de recrutare în funcția publică;
 Sistem de gestiune electronică a managementului documentelor;
 Seminarii regionale gratuite cu responsabilii de resurse umane;
 Leadership bine poziţionat și performant;
Puncte slabe:
 Insuficienta pregătire a resurselor umane din organizație, conform provocărilor și
trendurilor;
 Planificarea bugetului care nu reflectă nevoia de formare;
 Spațiu inadecvat atât pentru desfășurarea activității cât și pentru formare;
 Personal insuficient;
 Lipsa motivării personalului;
 Resurse umane insuficiente în teritoriu (centre regionale);
 Comunicarea deficitară cu alte instituții publice;
Oportunități:
 Existența fondurilor europene pentru formarea funcționarilor publici;
 Interesul țărilor din zona balcanică și altor ţări de a a adera la UE;
 Nevoia permanentă de formare a funcţionarilor publici în corespondență cu
dezvoltarea funcției, sistemelor, standardelor;
 Modificări legislative care influențează activitatea funcționarilor publici;
 Interesul funcționarilor publici de a comunica și împărtăși experiențe;
Amenințări:
 Lipsa de consecvență în legiferare;
 E-arhivare greoaie sau inexistentă;
 Influența politicului în administrație;
 Concurența – firme de formare care oferă programe adaptate și se pliază rapid pe
nevoile exprimate ale instituțiilor;
Analiza PEST:
Factorii politici:
 Legislația muncii;
 Legile de mediu;
 Subvenții deservite unor domenii de activitate;
 Birocrația.
Factorii economici:
 Dezvoltarea economică a regiunii;
 Salariile;
 Fondurile europene alocate proiectelor cu finanțare externă: (fonduri ce se rezumă la o
valoare de 700.000.000 lei)
Factorii sociali:
 Nivelul educațional;
 Sănătatea oamenilor;
 Rata șomajului.
•- identificarea problemelor organizaţiei
Organizația nu are probleme de natură profesională, îmbunătățirile pe care le poate face sunt
referitoare la digitalizare și educație în domeniul IT.
•- identificarea principalilor stakeholderi interesati de activitatea de planificare strategica
- Colaboratorii de proiecte;
- Posibilii viitori angajați, cei care își desfășoară proba de practică sau cei care urmează
un program de pregătire în formarea carierei.
•- clarificarea viziunii, misiunii, a valorilor şi obiectivelor organizaţiei
Viziune - Profesionalizarea funcţiei publice din România la standarde europene, neutră din
punct de vedere politic și motivata corespunzător, în scopul furnizării unor servicii publice de
calitate în concordanță cu interesele și nevoile cetăţenilor, în folosul acestora.
Misiune - Agenţia susţine dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici profesionist, bine
pregătit, neutru din punct de vedere politic şi capabil să asimileze şi să îşi însuşească
standardele de performanţă de la nivelul Uniunii Europene, în scopul eficientizării
administraţiei publice şi îmbunătăţirii raporturilor dintre administraţie şi principalii săi
beneficiari, cetăţenii.
Valori - Profesionalism în acțiuni și inovație în exercitarea funcției publice, imparțialitate în
asigurarea serviciilor publice, transparență în decizii, legalitate, comunicare eficientă inter și
intra instituţională, eficiență și eficacitate în gestionarea resurselor, flexibilitate, adaptare,
dinamism, respect față de cetățean și nevoile acestuia.
Obiective - Profesionalizare şi prestigiu pentru funcţia publică, contribuţie la dezvoltarea unei
administraţii inteligente, gestionarea reformelor şi investiţiilor aferente ANFP din Planul
Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), atragerea de noi finanţări externe şi gestionarea
proiectelor în implementare.

S-ar putea să vă placă și