Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Motivul literar al florii albastre capătă sensuri multiple în creația lui Eminescu.
Astfel, în poemul Călin. File din poveste, natura feerică a pădurii de argint e
împodobită cu această minunată floare albastră: „Flori albastre tremur ude în
văzduhul tămâiet”. Tot astfel, în nuvela Sărmanul Dionis, eroul cu trăsături
demonice Dan, în timp ce-și făcea plimbarea într-o luntre cu iubita, „își reazemă
fruntea încununată cu flori albastre, pe genunchiul ei”.
Titlul poeziei este o metaforă care reprezintă viața, cu care poetul învăluie
chipul candid al iubitei, sugerat de ochii albaștri, un atribut al iubitei, prezent
în poezia erotică.
Poezia cuprinde paisprezece strofe (14 catrene) cu măsura de șapte – opt silabe,
ritmul trohaic. Rima este îmbrățișată.
Monologul fetei, punctat în două strofe de intervenția poetului, exprimă două idei
fundamentale. Prima: ideea cunoașterii absolute, care este exprimată prin reproșul
fetei în primele trei strofe, că poetul se gândește la geneza universului, la un
întreg univers de cultură și de creație antică: „Iar te-ai cufundat în stele / Și
în nori și-n ceruri înalte? (…) În zadar râuri de soare / Grămădești în a ta
gândire / Și câmpiile Asire și întunecata mare / Piramidele învechite urcă-n cer
vârful lor mare”. Metaforic, geneza universului este sugerată prin „râuri de soare”
și „întunecata mare”, iar universul de cultură, prin câmpiile Asiriei și piramidele
învechite. Intervenția indirectă a poetului în strofa a IV-a, se referă la
consimțământul temporal. Iubita primește epitetul de „mititca”, din partea poetului
care socotește că „Ah! Ea spuse adevărul”.
A doua idee este a cunoașterii pământene, reliefată prin chemarea poetului de către
fată în codrul cu verdeață, lângă trestia cea lină, promițându-i „o lume de farmec”
și de împliniri erotice alături de ea. În Dorința, poetul își cheamă iubita în
codru, sub ramurile ocrotitoare ale teiului.
Invitația la iubire de către fată se realizează într-un cadru rustic, iar motivele:
codrul, trestia, luna sunt prezente și în poeziile Dorința, Sara pe deal.
Concluzia din ultima strofă exprimă ideea că iubirea lor apune înainte de a se
împlini și că totuși iubirea e nemuritoare, idee exprimată prin metafora simbol
„dulce minune”: „Și te-ai dus dulce minune / Și-a murit iubirea noastră. / Totuși,
este trist în lume”.