LP 23

Diagnosticul infecției determinate de

Clostridioides difficile

Diagnosticul infecției determinate de

Helicobacter pylori
OBIECTIVE:
1. Însuşirea etapelor diagnosticului bacteriologic în infecția determinată de C.
difficile.
2. Însuşirea etapelor diagnosticului bacteriologic în infecția determinată de H.
pylori.
1. Diagnosticul infecției determinate de
Clostridioides difficile
(fostul Clostridium difficile (ICD))
- prezent în microbiota intestinală (1-4% adult, 30-40% copii < 1 an)
- produce ~ toxina A (enterotoxină) – alterează permeabilitatea epiteliului
intestinal
~ toxina B (citotoxină) – lezează mucoasa colică
- prezintă rezistență naturală la numeroase antibiotice

C. difficile (tulpini toxigene) determină

colita pseudomembranoasă post
antibiotico-terapie (cefalosporine,
fluorochinolone, clindamicină,
amoxicilina&acid clavulanic).
Evoluţie

Antibioticoterapie

Disbioză

Scăderea rezistenţei împotriva colonizării

Colonizare C. difficile

Infecţie (ICD)
 Microbiom vs. C.difficile
iom
Microb C.diffic
il e

Gut
Indicații de testare:
 toți pacienții la care diareea apare după 48 de ore de la internare
 diaree sau alte tablouri clinice sugestive la pacienți care au avut spitalizări
recente sau tratament la domiciliu cu antibiotice (cefalosporine, fluorochinolone,
clindamicină, amoxicilina&acid clavulanic), antisecretorii gastrice,
imunosupresoare.
a. Prelevare
- 1-2 ml de scaun diareic, din cel putin 3 zone distincte ale
prelevatului
- dacă detecția toxinelor nu se poate efectua în primele 2 ore după
recoltare, proba se poate păstra timp de cel mult 2 zile la 4C (la
temperatura camerei toxina se degradează după 2 ore); păstrarea
probei pe o durată mai mare de timp este posibilă doar la -20.
b. Teste screening – DOAR la pacienții cu manifestări clinice evocatorii de ICD

1. Cultivare - metodă cu sensibilitate crescută, dar lenta

- bacterie nepretențioasă nutritiv
- proba prelucrată se însămânțează pe medii de cultură (selective și neselective)
- strict anaerob
- incubare 48-72 ore, 37°C
- identificarea coloniilor suspecte – ex. microscopic și test de aglutinare C.
difficile
Microscopie:
• bacili gram pozitivi
• sporulați - spor oval, deformant, central/subterminal
Frotiu colorat Gram – materii fecale
2. Detectarea enzimei GDH (glutamat dehidrogenaza)
- prin metode imunoenzimatice - metoda are sensibilitate ridicată, însă
specificitate redusă (nu face diferența între tulpinile toxigene și netoxigene).
c. Teste de confirmare:
1. Detectarea toxinelor A și B

- direct din materii fecale sau din supernatantul culturilor în bulion.

- Metodele tip ELISA, ELFA și imunocromatografice au performanțe similare,
mai reduse decât ale testelor de citotoxicitate, variind între 25-89%.
- Se recomandă folosirea testelor care urmăresc concomitent prezența toxinelor
A și B.
2. Detectarea genelor care codifică toxinele C. difficile prin metode moleculare:
- este în prezent tehnica optimă pentru stabilirea diagnosticului etiologic.
- se recomandă folosirea truselor comerciale de real-time PCR pentru detectarea
genelor ce codifică toxinele de C. difficile (A, B sau toxină binară).
- sensibilitatea și specificitatea metodelor moleculare este ridicată și oferă un
diagnostic rapid.
- Limite: necesită infrastructura adecvată.
3. Teste de citotoxicitate pe culturi celulare
- au sensibilitatea cea mai ridicată și sunt considerate ”gold standard”.
- Limite: durata detectării din proba de scaun este de aproximativ 2 zile, necesită
echipament de laborator adecvat pentru culturi celulare și personal instruit în
acest domeniu.
Algoritm de diagnostic etiologic
Se recomandă un diagnostic în 1-3 etape, aplicabil doar în laboratoarele care au
posibilitatea efectuării atât a testelor de detecție rapidă cât și a cultivării :

Test de detecție a prezenței

toxinelor/genelor care le codifică

(+) (-)
Cultivarea probei de scaun pentru izolarea de
ICD
anaerobi

(-)
Colonii identificate drept C. difficile
Improbabil diagnosticul de ICD

(+) (-)
ICD Colonizarea cu C. difficile
Justificarea algoritmului:

 testele imunoenzimatice/PCR au specificitate foarte bună și identifică tulpinile

toxigene – diagnostic confirmat
 în special testele imunoenzimatice, dar și PCR pot furniza rezultate fals
negative, de aceea se trece la cultivare pentru a crește șansa identificării unei
tulpini toxigene de C. difficile.
Pentru pacienții cu teste negative sau la care s-au izolat tulpini netoxigene decizia
de tratament adecvat a ICD este la latitudinea medicului curant.
2. Diagnosticul infecției determinate de
Helicobacter pylori
A) Diagnostic direct
Prelevare: I) fragment biopsie gastrică (metodă invazivă)
II) materii fecale
 A) Metode invazive ~ Fragment biopsie gastrică ~
a) Ex. microscopic - bacili gram negativi spiralați sau încurbați, nesporulați
b) Izolare – pretențios nutritiv – medii îmbogățite (suplimentate cu sânge,
hemină și cărbune) și selective (antibiotice)
- microaerofil
- cultivă lent (3-6 zile), la 30°- 37°C
- catalază pozitiv, oxidază pozitiv, urează pozitiv
Testul ureazei –colonie pura
c) Testul ureazei – fragment de biopsie + soluție uree și indicator de pH =>
reacție pozitivă = modificare de culoare
d) Teste de biologie moleculară

Infecția poate evolua atât la pacienții cu cancer

gastric cât și la cei fără această neoplazie => este
indicată biopsia gastrică deoarece evidențiază și
transformarea malignă a celulelor
Metode neinvazive
A) Materii fecale – detecție antigenică în materii fecale (ELISA sau
imuncromatografie).
B. Testul respirator cu uree marcată – metodă neinvazivă care depistează
dioxidul de carbon marcat radioactiv eliminat în aerul expirat după ce se
administrează uree marcată cu izotop 13C sau 14C. Util mai ales pentru
demonstrarea eradicării infecției (la o lună post-terapie).
C. Diagnostic indirect – diagnostic serologic (ELISA, IF, WB)

- anticorpii persistă mulți ani

- titrul anticorpilor nu se corelează cu gravitatea infecției sau cu răspunsul la
terapie
- util în studii epidemiologice și în evaluarea inițială a unui pacient
simptomatic
Concluzii

Intrebari?