Principii si conditii generale

de aparitie si intretinere a
proceselor biologice oscilatorii
 Introducere
- Desi se intalneste si in sistemele chimice, nebiologice, in particular in cele
care contin reactii autocatalitice, comportamentul ritmic poate fi vazut
ca o proprietate de baza al organismelor vii.

- Oscilatiile intr-adevar se petrec la toate nivelele organizarii biologice cu

perioadele de oscilatie variind de la milisecunde (neuroni), la secunde
(celulele cardiace), minute (enzime oscilatorii), ore (secretii hormonale
pulsatile), 24 h (ritmurile circadiene), saptamani (ciclul ovarian) si ani
ritmurile circanuale, procesele epidemiologice si interactiile pradator –
prada in ecologie).

- Motivul pentru care fenomenele oscilatorii sunt atat de comune in

sistemele biologice este proprietatea lor reglatoare care a fost dezvoltata
si selectata in cursul evolutiei acestor procese.
 Istoric

 in anul 1965 – au fost demonstrate oscilatii in glicoliza, mai intai

in celulele de drojdie intacte, iar apoi in extractul celular de
drojdii;
 in aceeasi perioada au fost descoperite oscilatii in reactia
peroxidazei si in mitocondrie;
 in anul 1975 – au fost observate oscilatii ale AMP-ului ciclic in
mucegaiul Dictyostelium discoideum;
 in anul 1985 – oscilatiile Ca2+ intracelular a fost adaugat pe lista
fenomenelor periodice la nivel celular;
 un alt fenomen oscilatoriu descoperit este reprezentat de
ritmurile circadiene din insecta Drosophila si mucegaiul
Neurospora.
 Oscilatiile biochimice si
ritmurile celulare
Cele mai cunoscute sunt:
 oscilatiile glicolitice care se petrec in celulele de drojdii avand o
perioada de cateva minute;
 oscilatiile AMP-ului ciclic (cAMP) care guverneaza o perioada
similara cu tranzitia de pe nivelul unicelular pe cel multicelular,
pe durata vietii amibei Dictyostelium;
 oscilatiile Ca2+ intracelular, care se petrec cu o perioada ce variaza
de la cateva secunde la cateva minute in mai multe tipuri de
celule, fie spontan dupa stimularea cu un hormon sau un
neurotransmitator;
 oscilatorul mitotic care conduce la ciclul de diviziune celulara in
embrionii amfibieni si oscilatorul biochimic care guverneaza
ritmurile circadiene in Drosophila.
 Modele ale proceselor oscilatorii

- Fenomenele oscilatorii au fost observate si studiate teoretic in sistemele chimice, dar

s-a demonstrat ca, in particular sunt mai raspandite in sistemele biologice.
- Dupa prezentarea oscilatiilor biochimice , a ritmurilor celulare si a mecanismelor
celulare , vom considera pe rand reglarea enzimatica, reglarea receptorilor, reglarea
transportului si reglarea genetica (expresiei genelor) care conduc la sisteme
oscilatorii mentinute.
- Folosirea modelelor matematice teoretice in biologie este foarte bine ilustrata prin
studierea fenomenelor oscilatorii in sistemele biologice.

- Modelele teoretice, pe langa ilustrarea varietatii mecanismelor moleculare ce produc

oscilatii la nivel molecular, ne permit conturarea intr-o maniera cantitativa si
calitativa a conditiilor in care mentinerea oscilatiilor are loc.
- Modelarea teoretica contribuie la o intelegere mai buna a rolurilor fiziologice ale
acestor oscilatii.
- Modelele teoretice pentru ritmurile celulare si oscilatiile biochimice permit sa facem
legatura intre modurile de oscilare simple si complexe observate in neurobiologie.
 Oscilatii glicolitice
- Oscilatiile glicolitice reprezinta prototipul fenomenelor
oscilatorii in biochimie, chiar daca o perioada de timp
functionarea acestora a fost neinteleasa.
- Studierea oscilatiilor glicolitice a inceput acum 40 ani – prima
informatie referitoare la existenta comportamentului
oscilatoriu in glicoliza se datoreaza lui Duysens si Amesz
(1957), care au observat existenta oscilatiilor glicolitice prin
studierea fluorescentei unor intermediari glicolitici din drojdii,
si anume amortizarea acesteia in timp.
- Aceasta observatie a fost urmarita de Chance si col., care au
aratat ca oscilatiile glicolitice pot fi mentinute in suspensiile de
drojdie pt o perioada relativ lunga de timp.
Fig.1. Oscilatiile amortizate ale fluorescentei unui intermediar
glicolitic, NADH, urmata de injectarea glucozei (grafic dreapta) intr-o
suspensie de celule de drojdie. Aceasta observatie a fost prima indicatie
a existentei comportamentului oscilatoriu in glicoliza. Curba din
stanga arata aditia etanolului in conditii anaerobe.
Fig. 2. Oscilatiile sustinute intr-un extract de drojdie Saccharomyces carlsbergensis
utilizand trehaloza ca substrat glicolitic. Consumarea (degradarea) substratului sa
nastere la oscilatii, care pot fi mentinute pentru mai mult de 100 cicluri. Oscilatiile
sunt inregistrate prin masurarea fluorescentei intermediarului glicolitic ,NADH .

- In cazul utilizarii trehalozei conditiile au fost indeplinite pentru

obtinerea oscilatiilor, acest metabolit fiind transformat de
enzima trehalaza cu o viteza mica, constanta.
- Masurarea fluorescentei NADH-ului permite inregistrarea
continua a fenomenului, aceasta poate fi de asemenea studiata
prin determinarea concentratiilor intermediarilor glicolitici.
 Proprietati ale oscilatiilor glicolitice
Tab.1. Domeniul vitezei de injectare a substratului pentru care oscilatiile
glicolitice se produc in extractul de drojdie.
Viteza Perioada Amplitudinea in mM de NADH Amortizare Forma oscilatiei
intrata mM/h min

<20 - Nivel stationar ridicat de NADH - -

20 8.6 0.2-0.4 - Dubla periodicitate,

nesinusoidala

40 6.5 0.6 - Sinus-nonsinus

60-80 5 0.3 - Sinus

120 3.5 0.2 - Sinus

>160 - Nivel statinar scazut de NADH

+++
Fructoza sau glucoza serveste drept substrat. Extractul de celule libere contine
~ 60 mg/ml. Datele obtinute in cazul utilizarii glucozei sau fructozei ca substrate
glicolitice indica faptul ca oscilatiile decurg pentru o viteza de injectare a
Substratului intre 20 si 160 mM/h.
Conform tabelului 1 sub o valoare critica a vitezei de injectare a
substratului sistemul atinge o stare stationara stabila.
Cand aceasta viteza creste se produc oscilatii , dar acestea dispar
cand viteza de injectare a substratului atinge o valoare critica
secundara, mai ridicata. Aceasta disparitie este reversibila.
Perioada oscilatiilor glicolitice este de ordinul a catorva minute si
scade pe masura ce viteza de injectare a substratului creste.
Experimentele in vitro sunt conduse intr-un sistem ce contine
PFK (fosfofructokinaza). Proprietatea PFK-ului de a produce
oscilatii: aceasta enzima este activata de un produs de reactie,
ADP sau AMP, care este convertit la ADP in reactia catalizata
de adenilat-kinaza.
Fig. 3. Controlul glicolizei in
drojdii.

Principalele reactii
enzimatice sunt: de la
hexokinaza (HK) la alcool
dehidrogenaza (ADH) si
fosfotructokinaza (PFK) care este
responsabila pentru oscilatii.
Acest lant de reactii constituie
calea glicolitica a carui functie
este de a produce ATP in timpul
transformarii hexozelor cum ar fi
glucoza sau fructoza in etanol si
CO2.De asemenea indica reactiile
care folosesc sau produc ATP si
NADH, de asemenea si principalii
reglatori GAPDH, gliceraldehid-
fosfat dehidrogenaza, PGK
fosfoglicerolkinaza si PK, piruvat
kinaza.
 Model alosteric pentru
oscilatiile glicolitice a enzimei PFK

Fig.4 Reprezentarea schematica a controlului exercitat de energia

adenilatului
condusa de enzima utilizand (U) si regenerand (R) ATP-ul
 enzima, apartinand cai biosintetice, care consuma ATP-ul va fi activata de
energia adenilatului la o valoare ridicata, va fi activata ATP si inhibata de un
exces de ADP sau AMP;
 in contrast enzima apartinand caii regeneratoare de ATP va fi inhibata de un
exces de ATP si activata de ADP si AMP (fig. 4).
Ceea ce face ca enzima PFK sa fie unica este faptul ca aceasta enzima apartine unei
cai care produce global ATP, in timp ce la nivel local, intr-o reactie enzimatica pe
care o catalizeaza aceasta foloseste ATP drept substrat.
Deoarece PFK este reglata ca functie a rolului global al glicolizei, si anume
producerea ATP-ului, rezulta ca aceasta enzima este activata de produsul sau de
reactie, ADP.

Primul model pentru oscilatiile glicolitice , propus de Higgins (1964) se

baza pe activarea enzimei de catre produsul sau secundar, fosfobifosfat
(FBP). Acest model admitea doar oscilatiile instabile, de tipul Lotka-
Voltera.
Un al doilea model similar, bazat pe reglarea autocatalitica a fost stabilit de Sel’kov –
datorita simplicitatii sale, modelul propus de Sel’kov nu este luat in calcul pentru
una din proprietatile observata in timpul experimentelor, si anume, existenta a
doua valori critice a vitezei de injectare a substratului legate de domeniul in care
oscilatiile sustinute se produc.
Cel mai apropiat model alosteric, care conduce la o forma mai complicata a vitezei de
functionare a PFK este cel dezvoltat de Goldbeter si Lefever (1972).

PFK apartine clasei de proteine reglatoare, cunoscute sub denumirea de enzime

alosterice. Aceste enzime cuprind multiple subunitati, care au situsuri catalitice
pentru substrat sau situsuri reglatoare de care activatorii si inhibitorii se leaga,
obtinandu-se astfel reglarea enzimatica.
Proprietatea esentiala a proteinelor reglatoare este cooperarea acestora: subunitatile ce
formeaza proteina interactiva in asa maniera, incat legarea unui efector sau a unui
substrat la unul dintre situsuri faciliteaza (cooperare pozitiva) sau impiedica
(cooperare negativa) legarea ligandului la situsul liber ramas.
Aceste interactii sunt responsabile de forma sinusoidala a curbelor cinetice obtinuta
pentru majoritatea enzimelor alosterice, in cel mai comun caz numite cooperare
pozitiva.
Ipoteze model:

PFK poseda doua substrate , ATP si fructozo-6-fosfat (F6P), care

sunt transformate in ADP si FBP (fructozobifosfat). Un model
complet trebuie sa contina evolutia acestor patru metaboliti.
Ipotezele modelului sunt:
 substratul este injectat cu o viteza constanta, vi ;
 fiecare subunitate poate exista in doua stari conformationale, R
si T, care difera prin afinitatea pentru substrat (efectul K) sau/si
prin activitatea catalitica (efectul V);
 produsul de reactie se leaga exclusiv la situsul reglator al
enzimei , in starea R , care are cea mai mare afinitate pentru
substrat sau/si cea mai mare activitate catalitica;
 produsul de reactie lasa sistemul la o viteza proportionala cu
concentratia sa
Reactia enzimatica autocatalitica

Fig.5. Schema reactiei enzimatice autocatalitice. Enzima alosterica catalizeaza

enzima reactiile de formare a catorva subunitati, care exista in starea R si T.
Aici produsul este un efector pozitiv, un activator deoarece se leaga exclusiv
in mod preferential la starea R a enzimei, cea mai activa. Sistemul este
deschis pe masura ce substratul S este injectat la o viteza constanta, in timp
ce produsul P dispare ca rezultat al utilizarii intr-o reactie enzimatica
secundara.
 Cinetica oscilatiilor glicolitice
Modelul este guvernat de doua ecuatii diferentiale, care descrie
evolutia in
timp a concentratiei substratului, α si a produsului γ normalizate in
extractele de drojdii cu agitare continua.

unde: v= viteza de injectare a substratului;

σ= viteza maxima a reactiei enzimatice;
q=parametru dimensional;
L=constanta alosterica raportata a enzimei;
φ= viteza de functionare a produsului ce activeaza de enzima alosterica.
 Evolutia spre ciclu limita (oscilatii) in modelul
produsului de activeaza enzima alosterica

Fig.6. Evolutia spre limitarea ciclului in modelul produsului activator al enzimei

alosterice. Cum este aratat in fig. stabilitatea ciclului limitat este atinsa intr-o faza
plana , pornind de la o stare stationara instabila (α=16, γ =2) sau de la conditiile
initiale localizate in afara ciclului. Curbele obtinute prin integrarea numerica ecuatiei
v=0,2 s-1 , σ=103s-1 , q=1, L=7.5x106 . Perioada de oscilatie este egala cu 145 s.
Oscilatiile corespund variatiei periodice a activitatii enzimatice, a carei viteza maxima de
reactie trece de la mai putin de 1% la 75 % . Acest domeniu este comparabil cu cel
observat in cursul oscilatiilor glicolitice din drojdii pentru variatia activitatii PFK.

Fig.7 . Oscilatiile sustinute ale concentratiei substratului (α ) si a produsului (γ) in timp.

Curbele corespund evolutiei catre o limitare a ciclului , asa cum s-a aratat in fig.6.
 Oscilatii Ca(2+) intracelular
- Intr-un numar mare de celule, stimularea externa cu ajutorul unui
hormon sau neurotransmitator atrage Ca 2+ citosolic, ceea ce produce
oscilatii.
- Perioada oscilatiilor Ca2+ intracelular variaza de la secunde (in celulele
cardiace) la minute (in celulele endoteliale si hepatocite). Frecventa
oscilatiilor Ca2+ creste cu gradul de stimulare.
- In unele celule, cum ar fi celulele miocite si celulele pituitare oscilatiile
produse de Ca2+ intracelular au loc spontan, in absenta stimularii.
- Propagarea oscilatiilor Ca2+ in celulele cardiace are loc cu o viteza de
ordinul a 100 ms-1 , in timp ce in celulele endoteliale si hepatocite are loc
cu o viteza de ordinul a 20 ms -1 .
Fig.8. Reprezentarea schematica a modelului oscilatiilor Ca 2+ bazate pe Ca indus Ca
eliberat (CICR). Un stimul extracelular conduce la obtinerea IP3 (inozitol-1,4,5-
trifosfat) care imobilizeaza Ca2+ dintr-un depozit intracelular. Ca2+ citosolic este
pompat intr-un depozit de Ca2+ insensibil la IP3, de unde este eliberat intr-un proces
activat de Ca2+ citosolic. Mai tarziu reglarea transportului Ca2+ este capabila sa produca
oscilatii mentinute .

Mecanismul oscilatiilor Ca2+ si undele propagate ale Ca2+ implica sinteza inozitol-1,4,5-
trifosfat (IP3). Nivelul acestui mesager creste dupa stimulare datorita activarii
fosfoinozitazei. Rolul IP3 este de a mobiliza Ca2+ dintr-un depozit intracelular. In
modelul propus de Mayer si Streyer, oscilatiile provin din cresterea nivelului Ca2+
citosolic de catre IP3 si din activarea sintezei IP3 de catre Ca 2+ .
Oscilatiile Ca2+ sunt neaparat insotite de o varitie periodica a IP3.
Un model secundar se bazeaza pe procesul Ca 2+ indus Ca2+ eliberat (CICR) pentru
numararea oscilatiilor Ca. Aici cresterea cantitatii de IP 3 atrage o eliberare
constanta a Ca2+ din depozitele sensibile la IP 3 in citosol.
Modelul bazat pe CICR este bazat pe doua ecuatii diferentiale, care
descrie evolutia in timp a Ca2+ citosolic (Z) si a Ca2+ vezicular (Y).

unde: vo = viteza de trecere a Ca2+ din fluidul extracelular in citosol ;

v1β = viteza cu care IP3 indus elibereaza Ca2+ in cirosol din depozitele intracelulare;
V2 = viteza ATP-ului dependenta de pomparea Ca2+ ;
V3 = Ca2+ indus Ca2+ eliberat din depozitele veziculare;
 Oscilatiile AMP-ului ciclic (cAMP) in Amiba
Dictyostelium Discoideum
- Generarea unui semnal periodic al AMP-ului ciclic (cAMP) in amiba
Dictyostelium discoideum reprezinta un model de alegere a
comunicatiei intracelulare pulsatile in organismele superioare.
- Dupa infometare, aceasta amiba se strange in jurul centrilor de
agregare printr-un raspuns chemotactic al semnalelor cAMP, emise
de aceste centre cu o periodicitate de 5 min.
- Mecanismul responsabil de generarea pulsatila a semnalelor cAMP
un raspuns (fedback) pozitiv sub forma unei spire: cAMP-ul
extracelular se leaga de un receptor celular la suprafata si astfel
activeaza enzima adenilat -ciclaza (ATP-pirofosfat-liaza), care
catalizeaza sinteza cAMP din ATP. cAMP-ul intracelular astfel
format este secretat in mediul extracelular unde se poate lega din
nou de receptor.
Fig.9. Mecanismul periodic al sintezei cAMP in Dictyostelium discoideum, ce implica activarea
enzimei adenilat – cilaza, urmata de legarea cAMP extracelular la receptorii membranari ai
acesteia, desintetizarea receptorilor si hidroliza cAMP cu fosfodiesteraza (PDE).
Modelul oscilatiilor cAMP este format dintr-un sistem de trei ecuatii
diferentiale, care semnifica variatia in timp a concentratiei ATP-ului
(α),
cAMP intracelular (β) si a cAMP-ului extracelular (γ):

unde: v= viteza de intrare constanta a ATP-ului, inmultita cu Ks;

σ= activitatea maxima a adenilat-ciclazei, inmultita cu Ks;
q=Ks/Kp;
kt=masoara presupusa proportionalitate a vitezei de transport a cAMP intracelular
la concentratia cAMP-ului intracelular;
f=factor de dilutie (raportul volumului fluidului extracelular la volumul celular);
k= masoara viteza liniara presupusa la care cAMP extracelular este distrus de
membrana si forma extracelulara a fosfodiesterazei;
L=constanta alosterica a adenilat-kinazei.
 Oscilatiile ATP-ului, cAMP-ului intracelular si
cAMP-ului extracelular
Prin integrarea ecuatiei finale au fost obtinute urmatoarele rezultate:

Fig.10. Oscilatiile periodice ale concentratiilor normalizate a ATP-ului intracelular (α), a cAMP-ului
intracelular (β) si a cAMP-ului extracelular (γ). Integrarea s-a realizat la v= 0.1 s-1;
 Ritmurile circadiene in Drosophila
- Ritmurile circadiene au o perioada de aproape 24 h , se intalnesc in
aproape toate organismele vii, inclusiv cateva specii bacteriene si
poseda o functie fiziologica importanta in permiterea organismului
sa se adapteze la mediul sau periodic schimbator.
- Ritmurile celulare au fost studiate in organisme cum ar fi insecta
Drosophila sau mucegaiul Neurospora . Un ritm circadian al activitatii
locomotorii a fost demonstrat in Drosophila.
- Studiile mutagenezei au permis izolarea perioadelor mutante scurte si
lungi pentru care periodicitatea ritmurilor locomotorii au fost
inlocuite de la 24 h la 19 si 28 h. Gena mutanta este cunoscuta sub
denumirea de per (perioada) si codifica pentru o proteina PER 1220
resturi de aminoacizi.
 Mecanismul oscilatiilor
in sinteza proteinelor si a RNAm
- Gena per ARNm de asemenea variaza in maniera circadiana, iar oscilatia
(peakul) sau se produce dupa cateva ore dupa producerea pikului genei
per.
- Aceasta observatie sugereaza ca mecanismul oscilatiilor implica un
feedback negativ exercitat de proteina PER asupra expresiei genei per.
Acest mecanism pentru oscilatiile in sinteza proteinelor si ARNm a fost
propus de Goodwin acum 40 ani.
- Pe langa proteina PER, o proteina secundara TIM, codificata de o gena tim
(timeless) joaca un rol important in mecanismul oscilatiilor circadiene
din Drosophila. Proteinele PER si TIM formeaza un complex care
migreaza din citosol in nucleu unde reprima expresia genelor per si tim.
- Un model teoretic extins trebuie sa ia in considerare fromarea
complexului PER-TIM, de asemenea si fosforilarile succesive ale celor
doua proteine .
Fig.11. Modelul Goldbeter (1995) pentru ritmurile circadiene. Proteina PER este
sintetizata in citoplasma, unde este succesiv fosforilata. A doua forma fosforilata
patrunde in nucleu si reprima transcriptia genei per.
 Ecuatiile cinetice ale modelului Goldbeter

Ecuatiile cinetice descrise de acest mecanism sunt:

avand urmatoarele conditii initiale:

 Simulare model Goldbeter

Fig.12. Simularea modelului Goldbeter. A) Concentratiile ARNm si a proteinei in

functie de timp. B) Perioda oscilatiilor ca functie de viteza de degradare a
proteinei PER.
 Modelul Lotka-Volterra

 A fost propus in 1925 de Lotka si apoi in 1926 de Vito Volterra

 Era folosit pentru descrierea sistemului biologic dinamic in
interactie cu 2 specii:prada-pradator

 Unde:
 Y este numarul posibilor pradatori;
 X este numarul pradei

 reprezinta cresterea generatiilor in timp
Cand sunt multiplicatii, ecuatia ofera si o interpretare
fizica:

Unde fiecare functie reprezinta evolutia cresterii

pradei si pradatorului
Functiiele sunt prea generale,asa ca aproximatia
seriilor Taylor este executata pentru a obtine
evolutiile pe fiecare fragment.
Presupunand ca:
1) pradatorul isi gaseste hrana suficienta tot timpul
2) hrana aprovizionata de populatia pradatoare depinde in
intregime de populatia pradei.
3) schimbarea vitezei populatiei este proportionala cu marimea
sa.
4) in timpul procesului, mediul nu se schimba in favoare unei
specii si adaptarea genetica este destul de inceata.
 PRADA-ecuatia pradei este:

 aceasta crestere exponentiala este reprezentata in

ecuatie peste timpul x.
 evolutia pradatorilor fara de prada presupune sa fie
proportional in evolutia unde pradatori si prada se
intalnesc,acesta ete reprezentata peste βxy.
 daca (x) sau (y) sunt zero atunci se poate sa nu avem
pradatori.
 Cu acesti doi termeni ecuatia se poate interpreta astfel:
schimbarea numarului de prada este data de cresterea
lor minus evolutia in prada.
PRADATORII
Ecuatia pradatorilor devine:
 
Δxy reprezinta cresterea populatiei pradatoare.
condittile sunt asemanatoare cu diferenta ca,
ritmul cu care creste populatia pradatorilor nu
este necesar sa fie agal cu ritmul cu care se
consuma prada.
  y reprezinta moartea naturala a pradatorilor,
ceea ce conduce la un declin in lipsa pradei.
Solutia modelului diferential:
 Sistemul ODE are solutii periodice, dar ne-
exprimabile prin functii trigonometrice uzuale.
O solutie aproximativa indica o miscare armonica a
populatiei de pradatori urmata de prada cu un defazaj
de 90°
 UN ALT EXEMPLU:
 Se presupune ca exista doua specii de animale, babuin (prada) si
maimuta (pradator). Daca in conditii initiale sunt 80 de babuini
si 40 de maimute, se poate obtine o progresie a celor doua specii
in timp.
Putem de asemenea gasi o solutie corespunzatoare
naturii oscilatorii a populatiei celor 2 specii. La
orice timp dat , solutia se afla in interiorul acestor
oscilatii eliptice
 
Acest grafic ilustreaza o problema serioasa la un
model biologic: in fiecare ciclu, populatia babuina
este redusa la extrem insa se reface, in timp ce
populatia maimutelor ramane intr-un numar
considerabil la cea mai mica densitate a babuinilor.
Dand sansa fluctuatiei, numerele diferite de indivizi
si structura ciclului babuinilor, face ca in fapt
babuinii sa dispara si, in consecinta, si maimutele
Aceasta problema de modelare a fost denumita
problema “atto-fox”.
DINAMICA SISTEMULUI
pradatorii se dezvolta cand exista suficienta
prada dar, dupa o vreme depasesc suplimentul de
hrana si intra in declin. Cum populatia
pradatorilor este mica, populatia prada va creste
din nou. Aceasta dinamica continua intr-un ciclu
de crestere si declin.
Echilibru populatiei are loc dupa acest model
cand niciunul din nivelurile populatiei nu se
schimba si ambele derivate sunt egale cu zero.
 Bibliografie

 J. Neurosci., A Mathematical Model for the Intracellular Circadian

Rhythm Generator, 1 ianuarie 1999, 19(1):40–47;
 Albert Goldbeter, M. J. Berridge, Biochemichal oscillation and
cellular rhythms,, Cambridge University Press, 1996;
 Ibidem, Modelling biochemical oscillation and cellular rhythms,
Current science , 1997, vol. 73, nr. 11, 933-939;
 P. B. Monk, H. G. Othmer , Cyclic AMP Oscillations in Suspensions of
Dictyostelium, Phil. Trans. Royal Soc. London B, 1989, 323, 185-224;
 Richard J. Field,László Györgyi, Chaos in chemestry and
biochemestry, World Scientific Publishing Co., 1993;
 ***, Unified mechanism for relay and oscillation of cyclic AMP in
Dictyostelium discoideum, Proc. Nati. Acad. Sci. USA, Vol. 74, No. 4,
pp. 1543-1547, April 1977.