Diviziunea celulară

 Diviziunea celulară constă în formarea dintr-o

celulă a două celule fiice, este etapa ciclului
celular în care se realizează o distribuire a
materialului genetic la cele două celule fiice.
 Aceasta se poate realiza în două feluri: prin
diviziune directă (amitoza) şi prin diviziune
indirectă – mitoza şi meioza.
 Diviziunea directă – este caracteristică
organismelor unicelulare, fiind considerată o
formă inferioară de reproducere celulară. Este
descrisă la mamifere şi la om, în condiţii
patologice în ţesuturile pe cale de regenerare şi
în procesele tumorale. Caracteristic amitozei
este lipsa aparentă a aparatului mitotic.
Diviziunea indirectă
 Este un proces mult mai complicat, caracterizat
prin modificări sincrone citoplasmatice şi
nucleare, prin care se realizează distribuţia
egală a materialului genetic la cele două celule
fiice.
 Mitoza – este întâlnită la toate celulele somatice
şi se caracterizează prin faptul că celulele fiice
au acelaşi număr de cromozomi, ca şi celula
mamă (ceule diploide).
 Meioza – se întâlneşte numai la celulele care
dau naştere gameţilor sexuali şi se
caracterizează prin înjumătăţirea numărului de
cromozomi la celulele fiice (celule haploide) faţă
de celula mamă diploidă. Este o diviziune
reducţională.
Mitoza
 Se împarte în patru faze: profaza, metafaza, anafaza şi
telofaza. Adeseori se mai descrie a cincea fază –
prometafaza, între profază şi metafază. Durata mitozei la
om este de circa 60 min, iar fazele sunt inegale: profaza
durează 30 min (50%), metafaza 8 min (13,4%), anafaza
4 min (6,6%), iat telofaza 18 min (30%).
 Profaza
 Intrarea celulei în mitoză
este indicată de existenţa
a doi centrioli, în timp ce
nucleul şi citoplasma sunt
încă cu aspectul
nemodificat. Ulterior în
citoplasmă are loc
formarea fusului de
diviziune.
 Cei doi centrioli se despart, migrează unul spre un pol,
iar celălalt spre polul opus al celulei, iar între ei se
formează o serie de filamente formate din microtubuli ce
dau aspect de fus. Dacă fusul este distrus, prin
administrare de vinblastină sau vincristină, nu se mai
produce diviziunea celulară (aceste substanţe sunt
folosite în tratamentul cancerului).
 Fenomenele nucleare din profază se caracterizează prin
dispariţia nucleolului şi condensarea cromatinei
nucleare, care se dispune sub forma unui filament ca un
ghem numit spirem, din care apoi se formează
cromozomii.
 Prometafaza
 Se caracterizează prin dizolvarea membranei nucleare şi
prin deplasarea cromozomilor şi situarea lor la nivelul
plăcii ecuatoriale a fusului de diviziune .
 Filamentele fusului sunt de două feluri: centriolo-
centriolare (de la un centriol la altul) şi centriolo-
cromozomiale (de la centriol până la centromerul
cromozomilor).
Metafaza
 Este caracterizată prin
despicarea
longitudinală a
cromozomilor prin care
se despart cele două
cromatide fiice. Datorită
clivajului longitudinal
are loc dublarea
numărului de
cromozomi (din 46
rezultă 92) şi
repartizarea în mod
absolut egal a
materialului genetic la
celulele fiice.
Anafaza
 Se caracterizează
prin deplasarea
cromatidelor,
devenite
cromozomi fii, spre
cei doi poli ai
celulei: 46
cromozomi se
deplasează spre
un pol, iar ceilalţi
46 spre celălalt pol.
Telofaza
 Începe în momentul în
care cele două grupe
cromozomiale au
ajuns la cei doi poli
celulari. Cromozomii
aparent fuzionează în
câte un spirem, în
jurul căruia se
formează câte o
membrană nucleară.
 Apoi spiremul se
transformă în câte o
reţea de cromatină,
deci practic s-au
format doi nuclei.
 În paralel are loc
despicarea
citoplasmei la nivelul
plăcii ecuatoriale
(citodiereză), şi
rezultă două celule
cu o cantitate de
ADN egală cu a
celulei mamă.
 Orice mitoză dă
naştere la două
celule cu acelaşi
număr de
cromozomi ca celula
mamă.
 Mitoza este o fază
obligatorie în ciclul
celular.
 Factorii care determină mitozele sunt: generali
(temperatură, lumină, influenţe hormonale), intracelulari
(modificarea raportului nucleo-citoplasmatic şi a
raportului nucleolo-nuclear), intercelulari – sunt cei mai
importanţi – există un raport bine stabilit între celule
active, uzate sau care se divid.
Meioza
 Se întâlneşte numai în procesul de maturare a
gameţilor (spermatizoidul şi ovulul). Fiecare
gamet este o celulă haploidă, iar prin unirea lor
se formează zigotul, o celula diploidă.
 Înjumătăţirea numărului de cromozomi, deci a
materialului genetic, se realizeză prin faptul că
meioza este alcătuită din două diviziuni indirecte
care se succed una după cealaltă fără ca între
ele să se mai producă sinteză de ADN.
 Cele două diviziuni se numesc meioza I şi
meioza II. La mamifere meioza I este diviziunea
reducţională, în timp ce meioza II este o mitoză
homoplastică.
Meioza I
 Profaza I – este foarte lungă deoarece replicarea ADN
nu se termină în faza S, ci continuă în faza G2 şi în
profază.
 Profaza este împărţită în 5 faze:
1. Leptonema – se produce condensarea cromatinei şi.
cromozomii devin vizibili, prezentând îngroşări în lungul
lor.
2. Zigonema – se caracterizează prin fenomenul de
conjugare a cromozomilor sau sinapsă, care constă în
faptul că cromozomii omologi din setul matern şi setul
patern se apropie şi se alipesc, dar nu fuzionează.
Cromozomii omologi sunt uniţi printr-o reţea proteice
numită complex sinaptonemal. El realizează alinierea
perfectă a celor doi cromozomi, astfel ca genele alele să
vină faţă în faţă.
3. Pachinema – cromozomii sunt mai condensaţi, fiecare
pereche de cromozomi omologi este numită cromozom
bivalent sau tetradă, deoarece este despicat în două
cromatide surori. În această fază se produce
fenomenul de crossing-over: fragmentarea unei
cromatide materne şi a uneia paterne şi schimbul de
material genetic între acestea. Acest fenomen se
produce prin ruperea ambilor cromozomi în acelaşi
punct, urmată de unirea încrucişată a fragmentelor şi
formarea unor cromozomi re combinaţi. Aceste noi
combinaţii de gene sunt transmise generaţiei
următoare. De aceea copiii nu sunt niciodată identici
între ei sau cu părinţii.
4. Diplonema – cromozomii omologi încep să se separe,
cromatidele rămân unite numai în anumite puncte
numite chiasme, care sunt chiar punctele în care s-a
produs crossing-over-ul.
5. Diachinesis – contracţia cromozomilor se accentuează,
cromozomii omologi sunt uniţi numai la nivelul
chiasmelor, al căror număr scade.
 În esenţă în profaza I se produc 3 procese importante:
condensarea cromozomilor, conjugarea sau sinapsa şi
crossing-over-ul.
 În prometafaza I dispare învelişul nuclear, se
formează fusul de diviziune.
 În metafaza I cromozomii se ataşează de fibrele
fusului de diviziune şi se formează placa ecuatorială.
 În anafaza I cromozomii omologi se despart şi se
deplasează spre polii celulei.
 În telofaza I se reasamblează nucleii şi se produce
citodiereza.
 Deci la sfârşitul meiozei I rezultă două celule haploide,
nucleul fiecăreia conţine un set de cromozomi
omologi, care sunt formaţi fiecare din două cromatide.
Cromozomii omologi din cele două celule nu sunt
identici, deoarece a avut loc procesul de crossing-
over.
 După meioza I urmează o scurtă perioadă de
interfază, în care nu are loc replicarea ADN.
Metafaza I, anafaza I, telofaza I
Meioza II
 Este o mitoză obişnuită, aici are loc
separarea centromerelor ce unesc
cromatidele surori (în timp ce în meioza I
s-a produs numai separarea cromozomilor
omologi).
 În esenţă în cursul meiozei celula
germinală iniţială se divide de două ori, pe
când cromozomii numai o singură dată.
Rezultă din celula iniţială diploidă patru
celule haploide gameţi ce conţin
cromozomi unicromatidieni.