Scoliozele se definesc ca deformări ale coloanei,

caracterizate prin curbură laterală (în plan frontal) şi

rotaţie vertebrală.
Convexitatea (respectiv gibozitatea) este aceea care
conferă denumirea direcţiei scoliozei.
Rotaţia vertebrală se face spre concavitatea
coloanei.
• Majoritatea scoliozelor structurale sunt :

• idiopatice (genetice) - infantile (0-3ani),

• juvenile (8-10-12ani),

• de adolescenţă (10-12-20 de ani) şi ale adultului,

•
• congenitale (defecte vertebrale sau costale),

• neuromusculare (miopatice, poliomielitice etc),

• posttraumatice,

• mezenchimale etc. - totalizează de-abia 20-25%.

• Din punctul de vedere al curburilor, scoliozele (mai ales cele
idiopatice) pot fi:

• Cu curbură toracică (de obicei pe dreapta) ( T4.-5.-6 - T11-12-

L1): gibozitate mare; au curbe minore deasupra şi dedesupt, cu
caracter compensator;potenţial evolutiv mare, cu prejudicii
cardiopulmonare.

• Cu curbură toracolombară fie pe dreapta, fie pe stânga ( T4-5-6

-L2-3-4): au curbe minore; dau distorsiune costală;
mai puţin disgraţioase şi periculoase cardiopulmonar.

• Cu curbură lombară (de obicei pe stânga – T11-12 - L5):

nu dau diformitate prea mare.

• Cu dublă curbură majoră cu diverse combinaţii:

toracică stânga -lombară dreapta sau invers: diformitate în
general mică.
colioza poate fi echilibrată,
dacă firul cu plumb coborât de la occiput
de interfesier,

sau dezechilibrată, când acesta cade lateral

şanţul interfesier.
avitatea este dictată desigur de gradul
oliozei.
stfel, sunt considerate;
uşoare scoliozele sub 25-30°,

medii cele între 25-30 şi 50° şi

grave scoliozele peste 50°.

 •Examenul clinic trebuie să conţină
•examenul trunchiului şi al coloanei vertebrale,
•precum şi examenul neuro­logic şi al celorlalte aparate şi sisteme.
Examenul trunchiului va avea în vedere
•echilibrul global al acestuia,
•poziţia bazinului,
•poziţia umerilor în raportcu bazinul şi în raport cu solul,
•asimetria triunghiurilor formate de membrul toracic cu trunchiul
În cazul scoliozelo cu curburi importante, rotaţia vertebrală
poate fi responsabilă de înfundarea asimetrică a peretelui
toracic anterior.
•La pacientul în ortostatism,
•Examinat din spate,
 se identifică curbura prin palparea apofizelor spinoase.
 firul cu plumb coborât de la nivelul apofizei spinoase a
vertebrei C7 ar trebui să întâlnească pliul interfesier în cazul
coloanei normale. Când firul este deviat la stânga sau la dreapta
faţă de pliul interfesier, scolioza este dezechilibrată la stânga sau l
dreapta.
pacientul efectuiază flexie anterioară de trunchi
din poziţia în ortostatism (figura 2).
Privind tangenţial spatele, pe direcţia
anteroposterioară, se poate observa proeminenţa
regiunii paravertebrale de partea convexă a
curburii. Proeminenţa este cu atât mai pronunţată
cu cât curbura este mai accentuată. Această
parte proeminentă se numeşte gibus
şi este dată de rotaţia în plan orizontal a
vertebrelor.
Sub masa musculară proeminentă se află partea
posterioară a coastelor, în cazul scoliozelor
toracale sau apofizelor transverse, în cazul
scoliozelor lombare.
La pacientul aflat în poziţia aşezat se examinează
rotaţia umerilor în ra­port cu bazinul, iar în decubit
ventral se poate constata ştergerea scoliozelor
care nu sunt structurale.
• Bilanţul neurologic este obligatoriu şi poate
decela unele anomalii în cazurile de scolioză
idiopatică gravă sau în cazul asocierii unor
malformaţii osteoarticulare sau ale sistemului
nervos.
• Tot examenul clinic ar trebui să deceleze o
eventuală inegalitate de membre pelvine, care
 Radiografia de coloană vertebrală se efectuează din faţă şi din profil şi trebuie s
t capul, cât şi bazinul.
•Pe radiografia de faţă se apreciază echilibrul/dezechilibrul C7-L5.
• Amplitudinea curburii se cuantifică prin măsurarea unghiului Cobb, care se
fiind unghiul dintre linia tangentă la platoul superior al VLS şi linia tangentă
erior al VLI (figura 3).
•Tot pe radiografia de faţă se evaluează gradul de rotaţie vertebrală prin
diculilor şi a apofizei spinoase către convexitatea curburii.
•Rotaţia vertebrală obiectivată de radiografie conferă caracterul de scolioză st
nform definiţiei.
•Rotaţia vertebrală face diferenţa între scolioza propriu-zisă şi atitudinea scoli
mponentă structurală şi fără caracter evolutiv.
•Oblicitatea bazinului se poate obiectiva pe radiografia de faţă şi impune căut
ntuale inegalităţi de membre pelvine sau a unei refracţii musculare care să o justif
Pe radiografia de profil a coloanei vertebrale se evaluează
•dezechilibrul antero-posterior al acesteia,
•modificarea curburilor fiziologice în plan sagital, precum şi
•modificările diametrului antero-posterior al toracelui.
Ca examene imagistice suplimentare, se pot efectua radiografii ale coloanei la ma
linare laterală, evaluându-se astfel flexibilitatea acesteia. Radiografiile efectuate cu
tracţiune axială pot cuantifica de asemenea gradul de reductibilitate a scoliozei. E
şi IRM pot completa bilanţul imagistic în scopul depistării unor anomalii medu
tebrale nedetectabile pe radiografia standard.
.
 Pacienţii cu scolioză idiopatică pre­zintă grade variate de disfuncţie ventilatorie
restrictivă determinată de modificările grilajului costal şi de modi­ficarea diametrelor
toracelui. În scoli­ozele grave sau neglijate, comprimarea măduvei poate să apară în
concavitate. De asemenea, rădăcinile nervoase pot fi comprimate din cauza rotaţiei
verte­brale.
Toate aceste modificări trebuie căutate sistematic la examenul clinic, în general,
scoliozele nu sunt dureroase. Dacă pacientul cu scolioză acuză totuşi dureri, trebuie
căutată cu minuţiozitate o eventuală cauză a acesteia. Probabil că cel mai important
răsunet al scoliozei este cel estetic. Acesta este motivul care, în cele mai multe cazuri,
determină părinţii să consulte medicul. În cazul scoliozelor grave, diformitatea este
uşor remarcată de anturaj, afectează percepţia asupra propriei persoane, conferind şi
o dimensiune psiho-socială acestei maladii.

Prognostic şi
evoluţie
 Răsunetul funcţional al scoliozei idiopatice

Pacienţii cu scolioză idiopatică prezintă

•grade variate de disfuncţie ventilatorie restrictivă
determinată de modificările grilajului costal şi de modificarea
diametrelor toracelui.
•în scoliozele grave sau neglijate, comprimarea măduvei
poate să apară în concavitate. De asemenea,
•rădăcinile nervoase pot fi comprimate din cauza rotaţiei
vertebrale. Toate aceste modificări trebuie căutate sistematic la
examenul clinic, în general, scoliozele nu sunt dureroase.
Dacă pacientul cu scolioză acuză totuşi dureri, trebuie
căutată cu minuţiozitate o eventuală cauză a acesteia.
Probabil că cel mai important răsunet al scoliozei este
cel estetic. Acesta este motivul care, în cele mai multe cazuri,
determină părinţii să consulte medicul. În cazul scoliozelor grave,
diformitatea este uşor remarcată de anturaj, afectează percepţia
asupra propriei persoane, conferind şi o dimensiune psihosocială
acestei maladii.
 Tratamentul scoliozelor
• Cel mai eficient tratament este depistarea precoce;
• Kinetoterapia singură nici nu ameliorează scolioza,
nici nu o controlează;
• Adevăratul tratament constă în corset + kinetoterapie
(scolioze sub 50°) sau
• operaţie + kinetoterapie (scolioze peste 50°)
• Obiectivele kinetoterapiei în scolioze sunt:
• Ameliorarea poziţiei coloanei
• Creşterea flexibilităţii coloanei
• Creşterea forţei musculare (abdominale şi
paravertebrale)
• Ameliorarea respiraţiei
 Ameliorarea posturii
Este vorba de corectarea cifozelor şi lordozelor şi apoi a scoliozei propriu-zise,
are se face prin:
1. Posturi fixe menţinute - corectoare sau hipercorectoare:
•decubitdorsal, lateral, ventral, din şezând, din ortostatism; se utilizează
erne,suluri, spătarul scaunului, peretele etc. pentru corectarea hiperlordozeilombare, a
fozei dorsale şi, desigur, a scoliozei.
•poziţionarea membrelor superioare sau inferioare este o modalitate curent
losită.Posturile se menţin în pauzele programului de gimnastică, după cum şi atunci când
e scoate corsetul.

2.Exerciţii de corectare posturală, axate pe :

a) Conştientizarea înclinării pelvisului pentru delordozare
b) Scăderea cifozei dorsale prin exerciţii de „întindere" a coloanei din cele trei
oziţii de bază (decubit, şezând, ortostatism) – de fapt, conştientizarea poziţiei „a sta înalt"
au „a sta drept". Se controlează în oglindă, urmărind alungirea gâtului şi trunchiului
n ax. Pentru realizarea acestor exerciţii de „întindere", asistentul, cu palma, aplică
acientului o uşoară presiune pe creştetul capului.
c) Scăderea curburii scoliotice prin:Utilizarea poziţionărilor corpului şi membrelor
entru corectarea curburilor, cu „ruperea" poziţiei, urmată din nou de poziţionarea
orectoare. Treptat, se ajunge la conştientizarea staticii scoliotice şi a poziţiilor care o
 Exemple de astfel de exerciţii:
Exerciţiul 1 -In ortostatism, cu braţul ridicat (de partea concavităţii
curburii dorsale);idem din şezând.
Exerciţiul 2 - „în 4 labe", cu ridicarea la orizontală a unui membru
superior sau inferior.
Exerciţiul 3 - în decubit dorsal sau ventral, înclinând în lateral
membrele inferioare.
Exerciţiul 4 - în genunchi, cu fesele pe taloane şi trunchiul oblicizat.
Exerciţiul 5 - în ortostatism, basculând lateral bazinul şi trunchiul în
sensuri opuse.
Creşterea flexibilităţii coloanei
Coloana scoliotică este o coloană rigidă, cu mobilitatea
limitată mai ales în zona scoliotică.
Ţesuturile moi (ligamente, muşchi) contribuie
prin retractură la această limitare a
mobilităţii, încercarea de mobilizare globală a
coloanei nu va realiza decât mişcări
în zonele neafectate.
Din acest motiv, exerciţiile de flexibilitate se fac din
posturi speciale
care blochează segmente de coloană, lăsând
posibilă mişcarea doar în segmentele dorite.
1. Metoda Klapp (1910) a intrat în tradiţie.
Din postura „în genunchi", Klapp descrie două tipuri de poziţionări ale trunchiului:
a)Poziţii lordozante, care, în funcţie de înclinarea trunchiului, facilitează mobilizarea
unei anumite zone vertebrale.
Există trei poziţii redresate Din aceste poziţii se execută flexii la
•(deasupra orizontalei), una orizontală şi două coborâte
•(sub orizontală).
Cum se vede şi în figură,
•poziţia1 -redresată - corespunde segmentului L 4-L5;
•poziţia 2 lui L1-L2;
•poziţia 3 lui D 11-12;
•poziţia orizontală 4 lui D8-10;
•poziţia 5 lui D7-6; poziţia 6 lui D5-3.
• b) Poziţii cifozante Klapp. în număr de 5, sunt asemănătoare celor de mai
sus, dar trunchiul este menţinut în cifozare dorsolombară. în aceste poziţii,
• flexibilitatea coloanei dorsale exte obţinută în poziţiile redresate, iar a
• coloanei lombare, în cele coborâte (sub orizontală) - adică invers decât la
poziţiile lordozante.

În timpul ex.Klapp a fost înregistrată

activitatea următorilor muşchi: oblicii
abdominali, drepţii abdominali,
spinalii (cervicali, dorsali şi lombari),
romboizii, morele dinţat, marele
dorsal, deltoidul.
Poziţiile Klapp se execută din postura „în genunchi", studiul urmărind:
• Poziţia redresată: trunchi aplecat 20° de la verticală, cu mâinile la
spate;
•Poziţia semiredresată: trunchi flectat la 40°, cu mâinile la spate;
• Poziţia orizontală: trunchi la 90°, cu mâinile la spate;
• Poziţia semicoborâtă: trunchi la 100°, cu mâinile în şolduri;
• Poziţia coborâtă: trunchi la 115°, cu mâinile în şolduri.
Au mai fost studiate câteva variante, şi anume:
•Poziţia redresată cu mâinile în şolduri;
• Poziţia redresată cu mâinile la ceafă;
• Poziţia redresată cu braţele ridicate în sus pe lângă cap;
• Poziţia orizontală cu mâinile la ceafă;
• Poziţia coborâtă cu braţele înainte pe lângă cap.

Concluziile au fost:
•Pentru musculatura cervicală, poziţia cea mai bună este cea
coborâtă cu braţele înainte;
•Pentru musculatura coloanei dorsale, poziţia de elecţie este cea
orizontală cu mâinile pe ceafă;
■ Pentru musculatura coloanei lombare, aceeaşi ca pentru coloana
cervicală.
In general, în toate poziţiile trunchiului cu asocierea braţelor extinse
pe lângă cap sau cu mâinile la ceafă se realizează forţe musculare
mai
mari decât în aceleaşi poziţii cu mâinile însă la spate sau în şolduri.
2.Tehnica Cotrel [extensie-derotaţie-elongaţie (EDE)-flexie laterală] este
cea mai apreciată în prezent:
•decubit ventral, cu membrele inferioare întinse cât mai complet,
•membrele superioare întinse şi ele pe lângă urechi;
• se întinde întregul corp, apoi treptat se extind braţele, corpul se
lordozează, membrele inferioare se extind din şolduri (arcuire pe extensie
cât mai mare).
Corectarea curburii:
•un membru superior se duce îndărăt spre şold, care se extinde;
•celălalt membru superior, pe lângă, ureche, în sus.
 Tot în tehnica „EDE" intră şi mobilizarea
toracică din poziţia „pe genunchi", cu fesele
pe taloane, trunchiul aplecat înainte peste
coapse, braţele întinse pe lângă urechi,
mâinile pe sol.

In acest fel coloana lombară este complet

blocată.
Se face înclinarea laterală, mâinile „păşind" cu
degetele spre stânga (scolioză toracică stângă) sau spre
dreapta (scolioză dreaptă); revine, apoi se repetă.
 Scolioze lombare
Pentru scoliozele lombare, Cotrel recomandă
• decubitul ventral pe masă,
• mâinile prinzând marginile laterale ale acesteia şi
• blocând astfel toracele.
•asistentul prinde ambele membrele inferioare,
•translându-le spre stânga (scolioză lombară stângă)
•sau spre dreapta (scolioză dreaptă).

Cotrel a utilizat şi „exerciţiile de târâre" sau „înotul pe uscat":

•decubit ventral,membrele de pe o parte sunt întinse,
•celelalte se apropie -flectarea CF şi G,
•mâna fiind orientată spre coapsă.
Exerciţiile Cotrel curbează mai întâi coloana (spre membrele apropiate),
după care se revine la poziţia dreaptă sau se trece spre poziţia interesată.
3. „Patmpedia" Klapp, cu mersul în „patru labe". Se porneşte din
poziţia neutră a spatelui sau chiar puţin cifozată şi se ajunge la poziţia
lordozată:
•Pentru curbura unică se utilizează mersul obişnuit al patrupedelor: de exemplu
se duc înainte membrul superior stâng şi genunchiul drept pentru corectarea
unei scolioze drepte; invers, pentru o scolioză stângă; se revine cu membrele
paralele, apoi se reia „păşirea";

•Pentru o dublă curbură se utilizează „pasul cămilei" – singurul animal care

păşeşte concomitent cu membrele de pe aceeaşi parte: de exemplu pentru o
curbură toracică dreaptă şi lombară stângă se duc înainte membrele de pe
partea stângă; se revine, apoi se reia păşirea

•Elongaţia Cotrel este o autotracţiune cu posibilitatea de a redresa scolioza:

-decubit dorsal, un căpăstru de tracţiune cervicală, de la
care o coardă trece pe după un scripete (îndărătul şi puţin pe deasupra
capului), îndreptându-se
-spre picioare, de care se fixează.
-Întinderea completă a membrelor inferioare va întinde coloana; mobilizând
concomitent membrele inferioare spre stânga sau dreapta, se realizează
corectarea curburii scoliotice.
Elongaţia Cotrel

•Elongaţia Cotrel este o autotracţiune cu posibilitatea de a redresa scolioza:

- decubit dorsal, un căpăstru de tracţiune cervicală, de la
care o coardă trece pe după un scripete (îndărătul şi puţin pe deasupra capului),
îndreptându-se
- spre picioare, de care se fixează.
- întinderea completă a membrelor inferioare va întinde coloana; mobilizând
concomitent membrele inferioare spre stânga sau dreapta, se realizează
corectarea curburii scoliotice.