Nervii cranieni senzoriali

-perechile I,II si VIII-

Nervii Cranieni
• Nervii cranieni prezintă traseele prin intermediul cărora creierul
analizează, gestionează și controlează informaţiile primite de la nivelul
structurilor aflate în partea capului și gâtului. Nervii cranieni părăsesc
cutia craniană prin anumite fisuri, orificii sau canale şi se împart
structurilor din organism.
• Nervii cranieni sunt denumiți după funcția lor: nervii olfactiv, optic,
oculomotor, vestibulocohlear, după caracterele lor morfologice:
trigemen, după raporturi: hipoglos, după zona de distribuție: facial,
glosofaringian
• Nervii cranieni aparțin de sistemul nervos periferic și sunt 12
perechi la număr. Nervii cranieni au fost notați pentru prima dată cu
cifre romane de către Sömmering, în anul 1787. Această notație e
valabilă până în prezent.

• Acestor doisprezece perechi de nervi cranieni ar trebui să li se

adauge și nervul terminal, care este considerat prima pereche de
nervi cranieni, înaintea nervului olfactiv. Nervul terminal nu are
funcție olfactivă, are rol senzitiv și prezintă anasmotoze cu trigemenul
la nivelul mucoasei foselor nazale. Nervul terminal s-a oprit din
evoluție datorită dezvoltării trigemenului, care i-a luat rolul funcțional.
Nervii cranieni prezintă fibre nervoase motorii, senzitive, senzoriale și
vegetative.
Clasificarea nervilor cranieni

• Cele 12 perechi sunt clasificate astfel:

Nervi sensitivi nervii olfactiv (I), optic (II), vestibulocohlear (VIII)

nervii oculomotor (III), trohlear (IV), abducens (VI),

Nervi motori accesor (XI), hipoglos (XII)

nervii trigemen (V), facial (VII), glosofaringian (IX), vag

Nervi micsti (X)
 Nervul olfactiv (I)
Anatomie, fiziologie și patologie
 NERVUL OLFACTIV
• Nervul olfactiv (I): generalități
• Nervii cranieni sunt în număr de 12 perechi, iar perechea I este
reprezentată de nervul olfactiv.
• Nervul olfactiv (I) este un nerv senzorial și are rolul de a transmite
senzațiile olfactive.
• Nervul olfactiv (I) este reprezentat de filete nervoase care își au originea în
mucoasa olfactivă și se termină în bulbul olfactiv.
• Nervul olfactiv (I) este cel mai scurt dintre cei doisprezece nervi cranieni.
Nervul olfactiv (I) este diferit față de ceilalți nervi cranieni deoarece este
capabil de regenerare dacă este deteriorat.
 Originea nervului olfactiv (I)
• Nervul olfactiv (I) își are originea în celulele nervoase olfactive de la nivelul
mucoasei olfactive din partea superioară a cavității nazale. Din mucoasa olfactivă,
mai multe fascicule mici nervoase se deplasează prin placa cribriformă a osului
etmoid pentru a ajunge pe suprafața creierului. Aici fasciculele intră în bulbul
olfactiv și fac sinapsă. De la nivelul bulbilor (unul pe fiecare parte), informația
olfactivă este transmisă în creier prin intermediul tractului olfactiv.
• Celulele nervoase olfactive sunt bipolare și sunt localizate în epiteliul olfactiv, nu
într-un ganglion senzitiv. Acestea au o prelungire periferică și un cilindrax (axon).
Partea periferică se găsește pe suprafața mucoasei olfactive și are forma unor cili
mici și subțiri. Axonii sunt nemielinizați și conduc cel mai lent impulsul nervos din
întreg sistemul nervos central. Axonii neuronilor olfactivi bipolari sunt fibre
aferente viscerale speciale. Prin intermediul lor sunt transmise senzațiile olfactive.
 Traiectul și raporturile nervului olfactiv
(I)
• Fibrele nervoase ale nervului olfactiv (I) se găsesc sub mucoasa olfactivă, la nivelul
pereților lateral și medial ai foselor nazale. Fibrele nervoase ale nervului olfactiv (I) sunt
grupate în ramuri laterale și mediale.
• Ramurile laterale ale nervului olfactiv (I) au aspect plexiform, iar pe măsură ce se apropie
de lama ciuruită a etmoidului, acestea se unesc și formează ramuri din ce în ce mai mari.
• Ramurile mediale ale nervului olfactiv (I) au tot un aspect plexiform, însă sunt mai puține
la număr. În drumul lor spre lama ciuruită, ramurile mediale ale nervului olfactiv (I) trec pe
sub mucoasa olfactivă și formează niște șanțuri verticale pe peretele septal.
• După ce ajung la lama ciuruită, ramurile laterale și mediale trec prin orificiile acesteia și
ajung la fața inferioară a bulbului olfactiv. Bulbul olfactiv se găsește în șanțul olfactiv de pe
fața superioară a lamei ciuruite. Meningele cerebral trimite prelungiri ale piamaterului și
dura materului, iar acestea formează un înveliș dublu pentru ramurile nervoase. Arahnoida
rămâne la nivelul orificiilor lamei ciuruite a etmoidului.
 Semnificația clinică a nervului olfactiv (I)

• Deteriorarea nervului olfactiv (I) afectează simțul mirosului. Pentru a testa

funcția nervului olfactiv (I), este testată fiecare nară cu un miros înțepător.
Dacă mirosul este detectat de pacient, cel mai probabil funcția nervului
olfactiv (I) nu este afectată. Nedetectarea unui miros nu semnifică
întotdeauna o afecțiune a nervului olfactiv (I); există mai multe motive care ar
putea explica neperceperea unui miros.
 Leziunile nervului olfactiv (I)
• Deteriorarea nervului olfactiv (I) afectează simțul mirosului. Pentru a testa funcția nervului olfactiv (I), este
testată fiecare nară cu un miros înțepător. Dacă mirosul este detectat de pacient, cel mai probabil funcția
nervului olfactiv (I) nu este afectată. Nedetectarea unui miros nu semnifică întotdeauna o afecțiune a nervului
olfactiv (I); există mai multe motive care ar putea explica neperceperea unui miros.
• Leziunile produse la nivelul nervului olfactiv (I) pot să apară din cauza unor traumatisme, meningite sau
tumori ale lobului frontal al creierului. De cele mai multe ori, aceste leziuni pot să ducă la o capacitate redusă
de miros și gust. Pierderea completă a senzației olfactive se numește anosmie, iar scăderea acuității olfactive
este hiposmia. Deși se lezează nervul olfactiv (I), acesta are capacitatea de a se regenera, ceea ce înseamnă
recuperarea simțului olfactiv.
• Aceste leziuni ale nervului olfactiv (I) nu influențează deloc capacitatea de a simți durerea din epiteliul nazal
deoarece această durere nu este transmisă către sistemul nervos central de către nervul olfactiv, ci de către
nervul trigemen (V).
• Persoanele care au manifestat repetate infecții respiratorii superioare au prezentat o problema în perceperea
mirosului. De asemenea, multe persoanele cu bolile Alzheimer, Parkinson sau Huntington prezintă
deteriorarea funcției olfactive. Pacienții epileptici pot să perceapă mirosuri care nu sunt prezente sau pot
percepe diferit un miros. Percepția distorsionată a mirosului se numește parosmie.
 Efectele îmbătrânirii asupra nervului
olfactiv (I)

• Odată cu creșterea în vărstă, este normal să scadă perceperea mirosului.

Acest lucru este mai accentuat la bărbați decât la femei. Această deficiență de
percepere a mirosului este de multe ori neobservată. Este sesizată o
schimbare în abilitatea de a mirosi atunci când scade capacitatea gustului
deoarece majoritatea gustului se bazează pe recepția mirosului.
 Nervul optic (II)
Anatomie, fiziologie și patologie
 Nervul optic (II)
– Anatomie si fiziologie-
• Nervul optic (II) este al doilea nerv cranian, are o lungime de
aproximativ 4 cm și conduce informații senzoriale legate de simțul
vizual. Nervul optic este un nerv senzitiv, care preia informațiile
vizuale prin intermediul celulelor specializate cu conuri și bastonașe
din retină.
• Celulelor specializate cu conuri și bastonașe reprezintă
fotoreceptorii retinei și sunt activate prin lumina care pătrunde în
globul ocular. Nervul optic este un nerv voluminos, rotund, care se
termină la ungiul antero-lateral al chiasmei optice.
Originea nervului optic (II)

• Originea nervului optic (II) se găsește în celulele ganglionare ale

retinei. Fibrele nervoase care provin de la aceste celule converg spre
papila optică, străbat coroida și sclera și ulterior părăsesc globul
ocular la 3 mm medial și 1 mm inferior de polul său posterior. Acestea
constituie nervul optic.
 Traiectul și raporturile nervului optic
(II)
• Nervul optic părăsește globul ocular, apoi se continuă posterior și medial către
unghiul anterolateral al chiasmei optice. Traiectul nervului optic (II) cuprinde patru
porțiuni:

• 1. Porțiunea bulbară;

• 2. Porțiunea orbitală;

• 3. Porțiunea canaliculară;

• 4. Porțiunea craniană.
 Porțiunea bulbară

• În porțiunea bulbară, nervul optic străbate coroida și sclera. Nervul

optic are forma unui trunchi de con, iar diametrul său crește în sens
anteroposterior deoarece fibrele nervului optic, pe măsură ce
părăsesc globul ocular, se mielinizează și se îmbracă în țesut nevroglic.
 Porțiunea orbitală
• Porțiunea orbitală este cea mai lungă porțiune a nervului optic, ea
ocupă axul piramidei musculare, care e formată din mușchii drepți ai
globului ocular. La baza piramidei găsim globul ocular, iar la vârf se
află inelul fibros al lui Zinn. Această porțiune se prezintă sub forma
unui S alungit, având o curbură anterioară cu concavitatea orientată
lateral și o curbură posterioară a cărei convexitate e situată medial.
• Aceste curburi ajută nervul optic să ofere libertatea de mișcare
glubului ocular și totodată, aceste mișcări nu exercită tracțiuni asupra
nervului. În cavitatea orbitală, nervul optic se află în raport cu țesutul
adipos, cu artera oftalmică, cu venele oftalmice, cu vasele și nervii
ciliari, cu ganglionul ce stă aplicat pe fața laterală a nervului.
 Porțiunea canaliculară

• Porțiunea canaliculară este porțiunea care străbate canalul optic și

care se lipește de pereții osoși ai canalului optic. În partea infero-
laterală vine în raport cu artera oftalmică.
 Porțiunea craniană
Porțiunea craniană se aplatizează de sus în jos, pe măsură ce nervul
optic se aprorie de chiasma optică. În aceastăă porțune, nervul optic
vin e în raport:
• -superior: spațiul perforat anterior și rădăcina olfactivă medială;
• -inferior: cortul hipofizei;
• -medial: porțiunea laterală a șanțului optic;
• -lateral: carotida internă și porțiunea inițială a arterei oftalmice, care e
situată infero-lateral față de nerv.
• Meningele cerebral formează în jurul nervului optic trei tunici
concentrice corespunzătoare celor trei foițe meningeale.
 Patologia nervului optic (II)
Pierderea senzației vizuale se numește anopsie.
Cele mai frecvente afecțiuni ale nervului optic sunt:

 Edemul papilar de stază

Aceasta este cea mai severă afecțiune. În cazul acestei patologii se produce
un edem al fibrelor nervoase datorită creşterii presiunii intracraniene. De
cele mai multe ori, creșterea presiunii intracraniene este datorată tumorilor
intracraniene, hemoragiilor importante, blocării circulaţiei lichidului
cefalorahidian. Afectarea nervului optic este progresivă şi se însoţeşte de
alte semne clinice care sugerează hipertensiunea intracraniană: cefalee
intensă, vărsături în jet.

 Nevrita optică
Nevrita optică poate să fie atât unilaterală
cât și bilaterală. De asemenea, poate să fie
izolată sau poate să însoţească o boală
demielinizantă. Riscul de a face o boală
demielinizantă după un episod de nevrită
optică este de 50%. Pentru confirmare este
necesară efectuarea unui RMN. Alte cauze
ale nevritelor optice pot fi: nevrite de cauză
virală, bacteriană sau parazitară, focar dentar,
afecţiuni de vecinătate-sinuzită netratată.
Nevrita evoluează spre scăderea
progresivă a vederii, de gravitate variată (de
la o slabă înceţoşare până la pierderea totală
a vederii) timp de 1-2 săptămâni. La debut,
scăderea vederii este însoţită de dureri în
spatele globului ocular la mişcarea acestuia.
În general, prognosticul este bun, 70% din
pacienţi își recuperează vederea 100%, iar
95% din pacienţi redobândesc peste 50% din
vedere după primul atac.
Neuropatia optică de cauză vasculară
Neuropatia optică ischemică se
descrie ca un infarct aflat la nivelul
vaselor mici care irigă nervul. În această
situație, scade brusc vederea şi apare un
scotom (se pierde vederea pe o
porțiune limitată a câmpului vizual).
Nu apar dureri oculare şi nu
progresează, însă, în lipsa unui
tratament adecvat poate să apară şi la
ochiul contralateral. Patologia vasculară
a nervului apare cel mai des la
persoanele de peste 60 de ani. Ea este
cauzată de hipertensiunea arterială
netratată (în 50% cazuri), afecţiuni
cardiace, diabet, inflamaţii ale peretelui
vascular.
 Neuropatia optică toxică
 Tumorile nervului optic
Tumorile nervului optic pot să Neuropatia optică toxică este o
apară atât la copii, cât și la adulți. În patologie din ce în ce mai frecvent
cazul adulților întâlnim cel mai întâlnită. Cauzele afectării nervului
frecvent meningiomul cerebral. optic bilateral sunt alcoolismul şi
Acesta este format din celulele tabagismul, cu atât mai grav când
tecilor care învelesc nervul optic.
Acestea sunt tumori benigne,
sunt asociate. Afectarea nervului
evoluează lent, nedureros, cu atrofia optic poate să fie reversibil în prima
nervului optic şi cu împingerea etapă, urmând ca în situaţia în care
progresivă a ochiului. Tratamentul consumul continuă să devină o
acestor patologii este ales de afectare ireversibilă.
neurochirurg, care decide momentul
operaţiei, tratamentul prin iradiere
sau chimioterapia. Aceste afecţiuni
cu evoluţie lentă pot să fie doar
supravegheate, fără a se interveni.

 Neuropatia optică glaucomatoasă
Glaucomul este o neuropatie optică,
care apare în urma pierderii treptate a
fibrelor nervoase. Acest lucru se
întâmplă din cauza presiunii
intraoculare crescute peste o valoare
prag. Afecţiunea evoluează încet,
nedureros şi duce la apariţia unor
scotoame în câmpul vizual. Acestea se
unesc şi astffel îngustează câmpul de
vedere până la menţinerea unei insule
de vedere centrale. Atunci când insula
de vedere centrală dispare, se produce
scăderea importantă și ireversibilă a
vederii. Tratamentul poate să fie
medicamentos, tratament laser,
operație.
Atrofia optică
Atrofia nervului optic se
stabilește în prezenţa unei valori a
papilei la examenul fundului de
ochi. Atrofia nervului optic poate să
fie congenitală, poate să fie cauzată
de o afecţiune a retinei sau a
nervului care a distrus un număr de
fibre ganglionare. Aceste patologii
pot să fie: nevrita optică, edem
papilar de stază, neuropatie optică
ischemică, glaucom, traumatism al
nervului optic.
Nervul vestibulocohlear (VIII) Anatomie,
fiziologie și patologie
 Originea reală a nervului vestibulocohlear
• Originea reală diferă în funcție de
cele două ramuri:
• Ganglionul lui Scarpa este anexat
1 Originea reală a ramurii acustice
• Ganglionul lui Corti este anexat
ramurii acustice. Acest ganglion se
găsește în canalul spiral Rosenthal din
columelă. Dendritele ganglionului lui
Corti preiau informațiile de la organul lui
Corti, acesta aflându-se pe membrana
bazală a melcului membranos. Axonii
ganglionului formează ramura cohleară,
care se termină în nucleii cohleari,
dorsali și ventrali, la nivelul șanțului
bulbopontin.
2. Originea reală a ramurii
vestibulare
ramurii vestibulare. Ganglionul lui
Scarpa se află în conductul acustic
intern. Dendritele sale preiau
informații de la utriculă, saculă și
ampulele canalelor semicirculare.
Axonii ganglionului formează
ramura vestibulară, care se termină
în nucleii vestibulari ai lui Deiters,
Schwalbe și Betcherew, la nivelul
zonei vestibulare a planșeului
ventriculului IV.
Originea aparentă a nervului vestibulocohlear

• Originea aparentă a nervului vestibulocohlear se află la nivelul

șanțului bulbopontin, deasupra șanțului retroolivar. Emergența sa se
află deasupra nervului glosofaringian și lateral de nervul facial și cel
intermediar.
 Traiectul și raporturile nervului vestibulocohlear
• Nervul vestibulocohlear se îndreptă anterior, superior și lateral
spre orificiul intern al conductului auditiv, în care pătrunde.

• Până la conductul auditiv intern, nervul vestibulocohlear trece

peste porțiunea laterală a șanțului bazilar și fața postero-superioară a
stâncii. Deasupra sa se formează șanțul concav, unde se găsesc nervul
facial și intermediarul lui Wrisberg. Nervul vestibulocohlear se află în
raport medial, anterior și superior cu nervul trigemen, iar lateral,
posterior și inferior cu nervii glosofaringian, vag și accesor.
• După ce pătrunde în conductul auditiv intern, nervul
vestibulocohlear merge împreună cu nervul facial, intermediarul lui
Wrisberg și vasele auditive interne. Antero-superior trec nervii facial și
intermediar (parte din nervul facial), antero-inferior trece nervul
acustic, iar postero-superior și postero-inferior trece ramura
vestibulară. Ramura vestibulară a conductului auditiv intern are
anexat ganglionul lui Scarpa, din care pornesc nervii utricular, sacular,
ampular superior, ampular lateral și ampular posterior.
 Patologia nervului vestibulocohlear
• Modificările patologice ale nervului cohlear sunt: hipoacuzia (scăderea
auzului), anacuzia (surditatea), hiperacuzia (exagerarea auzului), acufene
(senzație de pocnit în urechi), halucinații auditive, perceperea pulsațiilor
arterei carotide.

Defectele de auz pot fi împărțite în două clase:

– Surditate de conducere;

– Surditate neurosenzorială.
• Surditatea de conducere este
cauzată de un defect de conducere • Surditatea neurosenzorială
a undelor sonore către urechea poate să fie cauzată de o
internă. Aceasta poate să apară în: leziune ce implică cohleea,
nervul cohlear sau căile
auditive centrale. Această
•– Excesul de cerum din canalul leziue se asociază cu deficit
auditiv extern; auditiv ipsilateral. Cel mai
întâlnit deficit auditiv
•– Otită medie; neurosenzorial întâlnit la
vârstnici este prezbiacuzia.
Prezbiacuzia apare datorită
•– Perforația membranei degenerării treptate a
timpanice; arganului spiral Corti.

•– Otoscleroza.
• Neurinomul acustic este o tumoră
dezvoltată din celulele Schwann care
căptușesc nervul vestibulocohlear.
Tumora apare în meatul auditiv
intern sau aproape de unghiul
cerebelopontin. Neurinomul duce la
distrucția nervului, ceea ce duce la
pierdere completă a auzului în
urechea ipsilaterală, tinitus (țiuit în
ureche) și ocazional, simptome
vestibulare.
• Leziunile de la nivelul căilor
auditive centrale duc la deficiențe
minore de auz, în special în urechea
contralaterală, datorită proiecțiilor
bilaterale.
• Mutațiile genetice pot cauza
surditate congenitală bilaterală. O
tulburare genetică moștenită
recesiv asociată cu surditatea
bilaterală este sindromul Jervell-
Lange-Nielsen. Această patologie
este dată de formarea defectuasă
a complexelor de canale ionice în
stria vasculară ce căptușește
peretele lateral al ductului
cohlear. Celulele striei vaculare
reglează compoziția ionică a
endolimfei în ductul cohlear, fiind
o componentă importantă în
formarea impulsurilor nervoase
din cadrul sistemului auditiv.
Modificările patologice ale componentei vestibulare

• În cazul acestei patologii apar simptome precum: vertij, nistagmus,

tulburări de echilibru static și dinamic. Lezarea nervului vestibular
determină apariția sindromului vestibular de origine periferică. Pe
lângă simptomele reprezentative patologiei, mai pot apărea acufenele
și hipoacuzia.
• Leziunile de la nivelul nucleilor vestibulari și a căilor vestibulare
centrale determină sindromul vestibular central. În această situație,
amețeala este de intensitate mică, tulburările de echilibru sunt
nesistematizate, nistagmusul prezent.
 Bibliografie
• https://newsmed.ro/nervii-cranieni-clasificare-si-functii/
• https://newsmed.ro/nervul-olfactiv-nervul-i/
• https://newsmed.ro/nervul-optic-ii-anatomie-fiziologie/
• https://newsmed.ro/nervul-vestibulocohlear-viii-anatomie-fiziologie-s
i-patologie/